! REZUMAT Anatomie II, Beiușanu

ANATOMIE
SEMESTRUL II
COLEGIU RADIOLOGIE
Dr. Corina Beiușanu
2017
1
APARATUL DIGESTIV
Aparatul digestiv este format de către organele cu funcție de digestie și absorbție a mâncării.
Aceste organe sunt:
- cavitatea orală (gura);
- faringele;
- esofagul;
- stomacul;
- intestinul subțire – duoden, jejun, ileon;
- intestinal gros – cec, colon, rect;
- glande anexe – salivare, ficatul, pancreasul.
CAVITATEA BUCALĂ
2
Cavitatea bucală reprezintă primul segment al tubului digestiv.
Funcții: - masticație;
- insalivație;
- deglutiție;
- vorbire.
Este formată de:
- țesuturi dure (oase) – mandibula și maxilla;
- țesuturi moi – superficiale – buze, menton, obraji, regiunea maseterină;
- profunde – palatal moale, limba, glande salivare, etc.
Cavitatea bucală comunică:
- anterior cu exteriorul corpului – limita fiind rima oris (orificiul gurii);
- posterior cu faringele.
Cavitatea bucală este ȋmpărțită de arcurile alveolare ȋn două părți:
- anterior – vestibulul bucal;
- posterior - cavitatea bucală propriu-zisă.
Cȃnd cavitatea bucală este ȋn ocluzie (gura ȋnchisă), vestibulul și cavitatea bucală propriu-zisă
comunică ȋntre ele prin spațiile interdentare, dar și prin spațiul retromolar (de fiecare parte).
VESTIBULUL BUCAL
- are formă de potcoavă cu deschiderea orientată posterior;
- este limitat de:
- anterior – buze și obraji;
- posterior – arcurile alveolare;
- superior și inferior – de reflecția mucoasei care unește buzele cu gingiile.
!!! – in vestibule se deschide canalul lui Stenon = canalul glandei parotide, la nivelul celui de-al
doilea molar superior, de fiecare parte.
3
CAVITATEA BUCALĂ ROPRIU-ZISĂ
- este limitată de:
- anterior – arcurile alveolare;
- posterior și lateral de faringe și mandibulă;
- superior – regiunea palatină;
- inferior – limbă și glandele salivare.
PĂRŢILE MOI ALE CAVITĂŢII BUCALE
1. BUZELE
- sunt pereți mobili care ȋnchid cavitatea bucală anterior;
- sunt ȋn număr de două – una superioară și una inferioară;
- ele delimitează rima oris;
- sunt unite la extremități prin comisurile labiale.
Buza superioară:
- este situată sub regiunea nazală;
- ȋntre nas și obraz se află șanțul nazo-genian ce limitează buza lateral;
- intre ea și nas se află un șanț numit filtrum, iar capătul inferior al acestui șanț este tuberculul
median;
- pe interior, această buză prezintă frenul labial.
Buza inferioară:
- este situată puțin ȋnapoia buzei superioare (la europeni);
- este limitată inferior de un șanț transversal = șanț mento-labial;
- pe interior prezintă frenul labial, puțin mai mic decȃt cel al buzei superioare.
Structura buzelor:
- piele la exterior;
- țesut cellular subcutanat (adipos) -
excepție comisurile;
- mușchi – orbicularul gurii, fibre din
zigomatic, buccinators, mentonier, etc
!!! – acest plan conține numeroase
glande salivare mici;
- mucoasa – cu vase sangvine și nervi.
VASCULARIZAŢIE
- artere labiale din artera facială;
- venele colectează sȃngele ȋn vena facială.
INERVAŢIE
- nervul facial (motor);
- trigemen, maxilar și mandibular (senzitivi).
4
2. MENTONUL (bărbia)
- este limitat de: - buza inferioară – superior;
- marginea inferioară a
mandibulei – inferior.
- structura: - piele la exterior;
- țesut celular subcutanat;
- mușchi – platisma, mentonier;
- mucoasa.
3. OBRAZUL (regiunea geniană)

- este peretele lateral al cavității bucale, limitat de:
- superior – marginea inferioară a
orbitei;
- inferior - marginea inferioară a
mandibulei;
- anterior - șanțul nazo-genian;
- posterior - mușchiul maseter.
- structura:
- piele - ȋn partea superioră e fină, fără peri;
- țesut cellular subcutanat ce are aspect rotund = bula lui Bichat;
- mușchi – zigomatic, rizorius, platisma, buccinator, ridicătorul comun al
buzei și al aripioarei nazale;
!!! în acest strat se află canalul lui Stenon (de la parotidă)
- mucoasa cu numerose glande;
- schelet – maxilla și mandibula.
- vascularizație – artera și vena facială.
4. REGIUNEA MASETERINĂ
- este situată ȋnapoia obrajilor, fiind limitată de:
- superior – arcul zigomatic;
- inferior – marginea inferioară a mandibulei;
- anterior – marginea anterioară a mușchiului maseter;
- posterior – marginea posterioară a ramurei mandibulei.
- structura:
- piele la exterior;
- țesut celular subcutanat;
- fascia mușchiului maseter;
- mușchiul maseter;
- mucoasa.
5
PĂRŢILE PROFUNDE ALE CAVITĂŢII ORALE
1. LIMBA
- este un organ musculo-membranos, fixat de podeaua cavității bucale prin frenul lingual;
- este situată ȋntre arcul palatin și arcurile alveolare;
- funcții – este principalul organ al percepției gustului;
- vorbire;
- masticație;
- deglutiție.
- prezintă – o rădăcină;
- un vȃrf;
- două fețe;
- două margini.
SUPRAFEŢELE
Superioară sau dorsală
- prezintă un șanț median care divide această
față ȋn două jumătăți simetrice; capătul acestui
șanț prezintă o depresiune = foramen cecum;
- anterior de acesta se află papilele gustative,
de o mare varietate (valate, fungiforme, filiforme);
- posterior se află numeroase glande mici și
foliculi limfatici grupați, ce formează tonsila
linguală;
- tot posterior se află plicile gloso-epiglotice
(una mediană și două laterale).
MARGINILE sunt fine.
VÂRFUL este partea cea mai mobilă.
STRUCTURA
- mușchi extrinseci, care leagă limba de organele
sau zonele ȋnvecinate: genioglos, stiloglos,
hioglos, palatoglos, amigdaloglos, faringoglos;
- mușchi intrinseci: longitudinali, transversali,
verticali.
VASCULARIZAŢIE
- artere: linguală, palatină, faringiană;
- vene: dorsale, profunde, sublinguale colectează
sȃngele venos ȋn vena jugulară internă;
- limfa: noduli limfatici dorsali, la baza limbii și la nivelul vȃrfului limbii.
INERVAŢIE
- fibre nervoase sensitive: nv. trigemen, lingual, glosofaringian, vag;
- fibre senzoriale: nv. Wriesberg (VII bis), lingual, glosofaringian, vag;
- fibre motorii: nv. hipoglos, glosofaringian.
6
2. GLANDELE SALIVARE
- mari și perechi: parotida, sublinguală,

submandibulară
- mici
GLANDA PAROTIDĂ
- se află imediat sub urechea externă;

- este o glandă pereche;
- este limitată de:
- anterior – marginea posterioară a mandibulei;
- posterior – mastoidă;
- superior – meatul acustic extern;
- inferior – linia convențională continuă marginea inferioară a
Mandibulei.
- glanda prezintă două prelungiri: una către vestibulul bucal și una către faringe
- canalul excretor al glandei = canalul STENON, străbate mușchiul maseter, apoi buccinator și
se deschide ȋn vestibul, lȃngă al doilea molar superior;
- vascularizație: - artera parotidiană din carotida externă
- vena jugulară.
- inervație – nv. facial și auriculotemporal.
7
GLANDA SUBMANDIBULARĂ

- este situată ȋn regiunea submandibulară, limitată de:
- superior – mandibulă;
- inferior și posterior - mușchiul digastric.
- glanda prezintă o prelungire sublinguală;
- canalul excretor al glandei = canalul Wharton, se deschide ȋn cavitatea bucală, lȃngă frenul
lingual;
- vascularizație – artera facială și linguală;
- vena vena jugulară;
- limfa - noduli limfatici submandibulari.
GLANDA SUBLINGUALĂ
- este situată ȋn regiunea sublinguală, limitată de:
- medial – rădăcina limbii;
- lateral - fața internă a mandibulei;
- inferior - mușchiul milohioidian.
- prezintă 8 – 12 canale ce se deschid ȋn cavitatea bucală, lȃngă frenul lingual;
- vascularizație – artera sublinguală și mentonieră;
- vena jugulară externă.
8
GLANDELE SALIVARE MICI
Sunt grupate ȋn trei grupuri:
- grupul labiojugal, din jurul orificiului bucal și ȋn vestibulul bucal;
- grupul palatin;
- grupul lingual.
PERETELE SUPERIOR AL CAVITĂŢII BUCALE

- partea anterioară = palatal dur;
- partea posterioară = palatal moale.
PALATUL DUR
- mucoasa - este ȋngroșată, unită de periostul maxilei;
- prezintă 3 – 7 plici transversale ȋn primele două treimi;
- are numeroase orificii glandular;
- pe linia mediană se află rafeul palatin = o linie albicioasă ce se termină anterior
cu un tubercul;
- stratul glandular - este dispus ca o bandă paralelă cu linia mediană, bilateral, de 2-3 mm;
- scheletul – procesul palatin al maxilei, de fiecare parte;
- mucoasa nazală.
Vascularizație – artere palatine, sfenopalatine;
- venele mucoasei nazale și plexul pterigoidian;
- limfa este colectată ȋn nodulii gȃtului.
Inervație – nv maxilar.
9
PALATUL MOALE
- are o structură musculo-aponeurotică;
- este situat ȋntre nazofaringe și orofaringe, astfel ȋncȃt ȋn deglutiție devine perete obturator;
- continuă palatal dur și se prelungește cu uvula;
- se conectează cu rădăcina limbii prin două plice:
- anterior – arcul palatoglos
- posterior – arcul palatofaringian
Structura – aponeuroza – ca o bandă fibroasă unită cu palatal dur;
- mușchi – ridicător al arcului paltin;
- tensor al arcului palatin;
- faringopalatin;
- palatoglos;
- al uvulei.
- mucoasa – fină și netedă.
10
TONSILA PALATINĂ
- este formată din noduli limfatici situați pe peretele faringian, ȋn loja tonsilară;
- este pereche, de formă ovalară;
- fața medială prezintă 18-20 orificii = cripte amigdaliene;
- fața laterală este ȋnconjurată de o capsulă formată de țesut conjunctiv;
!!! această față delimitează spațiul laterofaringian, ce conține țesut conjunctiv, mușchi
stiloidieni, vase sangvine (artere: palatină, facială, carotidele, dar și vena jugulară internă),
nervi (glosofaringian, vag, accesor, hipoglos).
- capătul superior prezintă o fosă;
- capătul inferior se află deasupra plicii glosoepiglotice (cam la 2cm);
Vascularizație
- artere din artera linguală, faringiană, facială;
- venele colectează sângele în venele faringiene;
- limfa este colectată în nodulii submandibulari și cervicali.
Inervație
- fibre din nervul lingual și glosofaringian.
11
DINŢII
- sunt piese dure, osoase, implantate ȋn alveolele dentare;

- funcții - masticațe;
- deglutiție;
- vorbire articulată;
- sunt plasați ȋn două rȃnduri, numite arcuri dentare.
Prima dentiție la om apare ȋntre 6 – 36 luni, fiind formată de 20 de dinți: 8 incisivi, 4 canini,
8 molari. Această dentiție, numită și temporară se schimbă ȋntre 6 – 14 ani.
Dentiția adulților este formată din 32 de dinți: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari și 12 molari.
Al treilea molar (“măseaua de minte”) apare după 19 ani, de obicei.
Formula dentară:
18 17 16 15 14 13 12 11 21 22 23 24 25 26 27 28
48 47 46 45 44 43 42 41 31 32 33 34 35 36 37 38
Fiecare dinte prezintă – coroana;

- gȃt sau col;
- rădăcina.
Coroana – este partea vizibilă a dintelui;
- are culoare albă;
- prezintă – o fața externă = vestibulară;
- o față internă = bucală;
- fețe laterale (molari, premolari) sau margini laterale;
- o față triturantă (molari, premolari) sau margine triturantă.
Gȃtul – face legătura ȋntre coronă și rădăcină.
Rădăcina – este partea situată ȋn alveolă;
- unii dinți au 2 sau 3 rădăcini.
12
Caractere particulare ale dinților
Incisivii – au aspect de daltă;
- cei superiori sunt oblici, ȋn față;
- cei inferiori sunt verticali.
Caninii – au coroana puternică și sunt puțin bombați anterior.
Premolarii – au 2 tuberculi pe fața masticatoare, separați de un șanț transversal.
- rădăcina lor este bifidă.
Molarii – au 3-5 tuberculi;
- corona este romboidală pentru cei superiori și cubică pentru cei inferiori;
- molarii superiori au 3 rădăcini;
- molarii inferiori au 2 rădăcini.
STRUCTURA DINŢILOR
- cavitatea dentară conține țesut conjunctiv moale, roșu, cu multe vase sangvine și nervi;
- cavitatea este acoperită de dentină;
- la nivelul rădăcinii, dentina este acoperită de cement (țesut osos);
- la nivelul coroanei, dentina este acoperită de smalț, cel mai dur țesut din corpul uman.
APARATUL DE SUSŢINERE ŞI FIXARE A

DINŢILOR
- periodontul = țesut conjunctiv aflat la
rădăcina dintelui;
- gingia;
- procesele alveolare și alveolele dentare;
- cementul.
VASCULARIZAŢIE
- artere dentare din arterele alveolare
superioară și inferioară;
- venele acompaniaza arterele;
- limfa este colectată ȋn limfonoduli
submandibulari și cervical.
INERVAŢIE
- ramuri din nv maxilar pentru dinții superiori și ramuri din nv mandibular pentru cei inferiori.
13
FARINGELE
Este un organ musculomembranos, situat la

intersecția căii respiratorii ( de la nas la laringe) cu
calea digestivă (de la cavitatea bucală la esofag).
- are forma conică;
- este situat ȋn fața coloanei vertebrale, de la baza
craniului pȃnă la C6;
- comunică anterior cu:
- cavitatea nazală - ȋn prima treime;
- cavitatea bucală – la mijloc;
- laringele - ȋn ultima treime.
CONFIGURAŢIA EXTERNĂ
- prezintă – 2 fețe laterale;
- o față posterioară;
- o extremitate superioară;
- o extremitate inferioară.
FAŢA POSTERIOARĂ
- este plană;
- are raporturi cu – coloana vertebrală cervicală;
- fascia prevertebrală;
- mușchii prevertebrali;
- trunchiul simpatico cervical;
- ȋntre această față a faringelui și fascia prevertebrală se găsește spațiul retrofaringian, ce
conține țesut conjunctiv elastic (asigură mobilitatea faringelui) și 2 noduli limfatici.
FEŢELE LATERALE
- ȋn regiunea cefalică au raport cu parotida;
- ȋn regiunea cervicală au raport cu
sternocleidomastoidianul;
- această regiune cervicală poate fi divizată în 2:
Partea superioară conține:

- artere carotidele (externă și internă)
- artera tiroidiana;
- artera linguală;
- vena jugulară internă;
- trunchiul venos tireolinguofacial;
- nervii hipoglos, vag.
14
Partea infereioară conține:
- artera carotidă comună;
- vena jugulară internă;
- nervul vag;
- glanda tiroidă (partea posterioară);
- nervul hipoglos.
Lateral, se află spațiul laterofaringian, care este împărțit de un sept în 2 părți: regiunea prestiliană și
retrostiliană. Acest sept e format de țesut conjuncyiv și de mușchii stilieni, cu fascia lor.
CONFIGURAŢIA INTERNĂ
1. NAZOFARINGELE
- se ȋntinde de la baza craniului pȃnă la arcul
palatin;
- comunică anterior cu cavitatea nazală;
- peretele superior este format de osul sphenoid
și partea bazilară a occipitalului; acest perete
prezintă tonsila faringiană, organ ce regresează
ȋn timp (după 16 ani), fiind format din 7-8
noduli limfatici (hipertrofia acestei tonsile =
vegetații adenoide sau polipi); acest perete mai
are și niște resturi celulare din care s-a dezvoltat
adenohipofiza;
- peretele inferior apare doar ȋn momentul
deglutiției;
- peretele posterior este format de planul
prevertebral (atlas, axis);
- pereții laterali – prezintă oriciul faringian al tubei auditive, ȋnconjurat de tonsila tubară
(Gerlach).
!!! tonsilele linguală, faringiană, cele tubare și

palatine formează inelul lui Waldeyer.
15
2. OROFARINGELE
- situat ȋntre arcul palatin și planul orizontal imaginar
ce trece prin osul hioid;
- comunică cu cavitatea bucală.
3. LARINGOFARINGELE
- de la planul orizontal imaginar ce trece prin osul
hioid la planul orizontal imaginar ce trece prin
cartilajul cricoid;
- are raporturi cu epiglota, rădăcina limbii, plicile
glosoepiglotice.
STRUCTURA
- mucoasa;
- țesut conjunctiv ce formează aponevroza faringelui;
- mușchii: constrictor și ridicători;
- adventicea.
Mușchii intrinseci = constrictor, ȋn număr de 3, dispuși

invers decȃt țiglele pe casă, cu rol ȋn asigurarea
progresului bolului alimentar spre esofag;
Constrictorul superior:
- are originea pe procesul pteriogoidian al
sfenoidului, pe linia milohioidiană, pe rădăcina
limbii;
- se inseră pe rafeul faringian;
- închide nazofaringele în deglutiție;
Constrictorul mijlociu:
- are originea pe osul hioid;
- aceeași inserție (rafeul faringian), doar ca mai jos;
Constrictorul inferior:
- originea pe cartilajul tiroid, pe cel cricoid și pe primul inel traheeal;
- inserția pe rafeul faringian.
Mușchii extrinseci – stilofaringian, palatofaringian, salpingofaringian, toți fiind mușchi ridicători ai
faringelui ȋn momentul deglutiției;
VASCULARIZAŢIE
- artera faringiană din carotida externă;
- ramuri din artera sfenopalatină;
- venele colectează sȃngele venos ȋn jugulara internă;
- limfa – limfonoduli retrofaringieni și cervicali;
INERVAŢIE
- nv glosofaringian și vag, dar si fibre vegetative din trunchiul simpatic cervical.
16
ESOFAGUL
Este un organ musculomembranos, situat ȋntre faringe

și stomac.
Prezintă 3 porțiuni: - cervicală;
- toracică;
- abdominală;
1. ESOFAGUL CERVICAL
- are aproximativ 5-6 cm
- este situat ȋn interiorul gȃtului, de la partea inferioară a faringelui (planul orizontal imaginar
ce trece prin cartilajul cricoid) pȃnă la limita dintre gȃt și torace (linia orizontală ce trece prin
manubriul sternal).
- are o direcție verticală, dar ușor ȋnclinat spre stȃnga;
- raporturi:
- anterior – traheea;
- artera tiroidiană;
- vena tiroidiană;
- nervul recurrent stâng;
- lobul stȃng al glandei tiroide.
- posterior – coloana vertebrală;
- mușchii prevertebrali;
- fascia prevertebrală.
- lateral - ȋn dreapta – traheea;
- ȋn stȃnga - carotida comună stȃngă;
- vena jugulară;
- nervul vag;
- trunchiul simpatico cervical.
Vascularizație: - artere esofagiene din artera tiroidiană;

- venele se deschid venele tiroidiene;
- limfa colectată în limfonodulii cervicali.
Inervație – nervul vag, glosofaringian și fibre din simpaticul cervical.
2. ESOFAGUL TORACIC
- este cuprins ȋntre linia orizontală ce trece prin manubriul sternal și diaphragm;
- coboară prin mediastinul posterior, de-a lungul traheei, trece prin spatele arcului aortic,
ȋncricișȃndu-se mai jos cu aorta toracică;
- prezintă niște ȋgustări:
- la “gura” esofagului;
- la nivelul arcului aortic;
- la nivelul bronhiei stȃngi;
- cȃteodată la nivelul diafragmei.
17
Raporturi:
- anterior – bronhia stȃngă;
- pericardul;
- diafragma;
- diafragma;
- ductul thoracic.
- lateral – arcul aortic;
- artera subclavie stȃngă;
- pleura stȃngă;
- aorta toracică (inițial ȋn stȃnga
esofagului, apoi ȋn dreapta).
Structura – prezintă 3 tunici:
– externă – musculară;
- la mijloc – submucoasă;
- internă – mucoasă.
Vascularizație
- artere: tiroidiene, bronhice și frenice;
- venele colectează sȃgele ȋn vena azigos;
- limfa colectată ȋn limfonoduli toracici;
Inervație – nv vag și fibre nervoase simpatice.
3. ESOFAGUL ABDOMINAL
- are 3 cm, fiind limitat superior de diafragm, iar inferior
de cardia (intrarea ȋn stomac);
- pe partea dreaptă se continuă cu mica curbură a
stomacului;
- pe partea stȃngă, face cu curbura mare a stomacului un
unghi;
- are raporturi cu:
- anterior – peritoneul;
- ficatul;
- diafragma;
- nervul vag drept.
Vascularizație:
- artere: - esofago-cardio-gastrice din artera gastrică stȃngă;
- ramuri arteriale din artera diafragmatică inferioară;
- venele se varsă ȋn vena gastric;
- limfa colectată ȋn limfonodulii gastrici
Inervație – nv vag și fibre nervoase simpatice.
18
ÎMPĂRŢIREA TOPOGRAFICĂ A PERETELUI ABDOMINAL ANTERIOR
Peretele abdominal anterior este limitat superior de arcurile costale și procesul xifoidian al
sternului, iar inferior de crestele iliace.
Pentru ȋmpărțirea topografică se folosesc 2 linii verticale și 2 linii orizontale.
- Liniile verticale sunt numite medioclaviculare deoarece ele ȋmpart clavicula ȋn două jumătăți
și coboară vertical pȃnă la plica inghinală.
- Liniile orizontale:
– cea superioară se numește bicostală, deoarece unește capetele anterioare ale coastelor X;
- cea inferioară se numește bicristală, deoarece ea unește capetele anterioare ale crestelor
iliace.
Regiunile determinate de aceste linii sunt:
- primul rȃnd orizontal (superior), de la dreapta la stȃnga:
- hipocondru drept;
- epigastru;
- hipocondru stȃng;
- al doilea rȃnd:
- regiunea colică dreaptă;
- mezogastru sau regiunea ombilicală;
- regiunea colică stȃngă;
- ultimul rȃnd orizontal (inferior):
- fosa iliacă dreaptă;
- hipogastru;
- fosa iliacă stȃngă.
19
STOMACUL
- reprezintă cel mai dilatat organ al tubului digestiv;

- el continuă esofagul și este continuat de duoden.
SITUAŢIE
- se află ȋn spațiul subfrenic, regiunea gastrică, limitată de:
- la dreapta – regiunea hepatică;
- la stȃnga – regiunea splenică;
- superior – diafragm;
- inferior – duoden;
- anterior – peretele abdominal și ficatul (lobul stȃng);
- posterior – peritoneu, pancreas;
- ocupă regiunea epigastrică și o parte din hipocondrul stȃng.
CONFIGURAŢIE EXTERNĂ
- are forma literei “J”, dar există numeroase variații de formă sau dimensiuni;
- prezintă:
- o parte verticală divizată ȋn:
– fornix sau camera cu aer;
- corpul stomacului;
- o parte orizontală divizată ȋn:
– antru;
- canal piloric .
- se descriu:
- două fețe: anterioară și posterioară;
- două margini = curburi; cea mică este orientată
spre dreapta, iar cea mare spre stȃnga;
- două orificii – superior=cardia (intrarea ȋn stomac) și inferior = pilorul (ieșirea din stomac).
20
CONFIGURAŢIE INTERNĂ
- la interior prezintă numeroase pliuri ale mucoasei, de-a
lungul curburilor, unele verticale, transversale sau chiar
oblice;
- aceste pliuri delimitează ariile gastrice = mici regiuni ȋn
care se deschid glandele gastrice;
- cardia prezintă o valvă;
- orificiul piloric prezintă o valvă și un sfincter.
RAPORTURI
- fața anterioară – are raporturi ȋn torace, prin
intermediul diafragmei cu:
- plămȃnul stȃng;
- pleura;
- inima;
- pericardul;
!!! spațiul semilunar al lui Traube este limitat:
- la stȃnga – splina;
- la dreapta – ficatul;
- superior – inima;
- inferior – arcul costal stȃng.
În abdomen, stomacul are raporturi anterior cu perete abdominal;

proiecția stomacului pe acest perete se face ȋntr-un spațu
triunghiular = triunghiiul Labbe, limitat de:
- marginea inferioară a ficatului;
- arcul costal;
- colonul transvers;
- fața posterioară a stomacului are raporturi:

- ȋn treimea superioară cu diafragma;
- ȋn treimea mijlocie:
- pancreasul;
- splina;
- rinichiul stȃng.
- ȋn treimea inferioară – duodenul și prima parte a
jejunului.
21
STRUCTURA
1. seroasa = peritoneu visceral (absent la nivelul

fornixului, aici stomacul vine ȋn contact cu peretele
abdominal anterior); această seroasă formează
ligamente:
- gastrocolic;
- gastrofrenic;
- gastrohepatic;
- gastrosplenic.
2. musculara – fibrele musculare sunt dispuse ȋn trei

straturi:
- stratul superficial – fibre longitudinale;
- stratul mijlociu – fibre circulare;
- stratul profund – fibre oblice.
3. submucoasa cu numeroase vase sangvine și limfatice; acest

strat prezintă un plex nervos, Meissner.
4. mucoasa - epiteliu cu numeroase glande (mucoase) și
glande fundice (secreție acidopeptică).
VASCULARIZAŢIE
Arterele – există două arcuri arteriale:
Pentru mica curbură:
- artera gastrică stȃngă din trunchiul celiac;
- artera gastrică dreaptă (pilorică) din artera
hepatică;
Pentru curbura mare:
- artera gastroepiploică stȃngă din artera splenică;
- artera gastroepiploică dreaptă din artera
gastroduodenală;
!!! pe fața anterioară a stomacului se află aria
gastrectomiei (o mică parte fără vase sangvine mari).
22
Venele
– cele de la mica curbură se varsă ȋn vena portă;
- cele de la marea curbură se varsă ȋn vena splenică și
mezenterică.
Limfa este colectată ȋn limfonoduli grupați ȋn trei

releuri:
- primul – noduli de-a lungul miciii curburi, lȃngă
splină și retropilorici;
- al doilea – noduli periaortici;
- al treilea – nodulul supraclavicular = Wirchof-
Troisier.
INERVAŢIA
- fibre nervoase din plexul solar și fibre nervoase din nervul vag.
23
DUODENUL
Duodenul reprezintă prima parte a intestinului subțire, fiind ȋn același timp partea fixă a
acestuia, cea mobilă fiind reprezentată de jejun și ileon.
CONFIGURAŢIE EXTERNĂ
- are forma unei potcoave cu concavitatea orientată ȋn sus;
- prezintă 4 părți:
1. bulbul duodenal – de la incizura duodenopilorică pȃnă la vezica biliară;
2. partea descendentă – de la vezica biliară pȃnă la capătul inferior al rinichiului drept;
3. partea transversală – de la capătul inferior al rinichiului drept pȃnă la marginea stȃngă
coloanei vertebrale;
4. partea ascendentă – urcă de-a lungul celei de-a doua vertebre lombare.
Duodenul ȋși modifică direcția de 3 ori, astfel că formează 3 flexuri
CONFIGURAŢIE INTERNĂ
- mucoasa formează numeroase pliuri circulare, la
interior;
- duodenul prezintă o plică longitudinală ȋn partea
descendentă, fiind determinată de canalul coledoc; ȋn
partea inferioară a acestei plici se află papila
duodenală mare, ȋnconjuarată de ampula lui Vater, la
nivelul ei deschizȃndu-se canalul coledoc și canalul
pancreatic principal Wirsung; deasupra acestei papile
se află papila duodenală mică, ȋn care se deschide
canalul pancreatic accesor Santorini
- ȋn partea distală, duodenul prezintă vilozități
intestinale;
24
STRUCTURA - 4 tunici:
– seroasa;
- musculara;
- submucoasa – cu glandele Brunner ȋn prima parte
a duodenului;
- mucoasa.
RAPORTURI
- la adult, datorită unor procese de coalescență, se
formează fascia lui Treitz, astfel ȋncȃt, fața posterioară a duodenului se unește cu membrana
peritoneului parietal, iar portiunile 2,3 și 4 ale duodenului sunt acoperite de peritoneul visceral
doar pe fața anterioară;
- la capătul distal al duodenului, peritoneul formează niște fosete paraduodenale.
Prima porțiune are raporturi:

- anterior – ficatul;
- posterior – canalul coledoc;
- vena portă;
- artera gastroduodenală;
- superior – ficatul;
- inferior – pancreasul;
A doua porțiune:
- anterior – ficatul;
- colecistul;
- anse intestinale;
- posterior – rinichiul drept;
- vena cavă inferioară;
- lateral – ficatul
- colonul ascendant;
- medial – pancreasul;
A treia porțiune:
- anterior – mezenterul;
- posterior – vena cavă inferioară;
- ureterul drept;
- aorta;
- superior – pancreasul;
- inferior – ansele intestinale;
25
A patra porțiune:
- anterior – stomacul;
- ansele intestinale;
- posterior - mușchiul psoas;
- pediculul rinichiului stȃng;
- aorta;
- lateral – rinichiul stȃng;
- medial – aorta.
VASCULARIZAŢIE
- arterele pancreatico-duodenale;
- venele se varsă ȋn vena portă;
- limfa e colectată ȋn limfonoduli hepatici și celiac.
INERVAŢIE
- simpatică și parasimpatică.
26
JEJUNUL ŞI ILEONUL
- reprezintă partea mobilă a intestinului subțire;

- situație: - ȋn spațiul inframezocolic;
- de la flexura duodeno-jejunală pȃnă la valve
ileocecală;
- de la L1, L2 pȃnă la fosa iliacă dreaptă.
- dimensiuni variabile, ~6,5 – 7 m lungime, 2,5 – 3cm
grosime;
- forma este cilindrică;
- formează ansele intestinale; cele superioare sunt dispuse
orizontal, iar cele inferioare sunt vertical;
- nu există o limită clară ȋre jejun și ileon, dar unii autori
consideră că jejunul reprezintă 2/5, iar ileonul 3/5 din
intestinal subțire (partea mobilă);
- totuși, există cȃteva diferențe ȋntre jejun și ileon:

- jejunul – are mai multe pliuri circulare;
- are diametrul mai mare;
- are mai multe vase sangvine;
- fibrele muscular sunt mai puternice;
- ileonul - prezintă plăcile Peyer (formațuni limfatice).
27
RAPORTURI
- anterior – marele epiplon;

- posterior – peretele abdominal posterior și spațiul
retroperitoneal;
- superior – colonul transvers și mezocolonul;
- inferior – vezica urinară;
- rectul;
- uterul la femei;
- lateral – colonul ascendant și descendent.
!!! MEZENTERUL = o membrană seroasă, ce unește ansele intestinale cu peretele abdominal

posterior; este orientat oblic, de la stȃnga la dreapta și ȋn jos.
- prezintă – 2 fețe – anterioară (ușor spre dreapta);
- posterioară (ușor spre stȃnga);
- 2 margini – anterioară = intestinală;
- posterioară = parietală;
- rădăcina mezenterului are aspect de litera “S”, oblică, apoi verticală și din nou oblică spre
dreapta.
28
STRUCTURA
- seroasa = peritroneu visceral;

- musculara cu fibre externe longitudinale și
interne circulare; prezintă plexul nervos
Auerbach;
- submucoasa – cu plexul Meissner;
- mucoasa – cu vilozități intestinale.
VILOZITĂŢILE INTESTINALE
- sunt formațiuni cilindrice ale mucoasei, cu
aspect de degete de mănușă;
- au 0,5 – 1,5 mm lungime;
- rolul lor este de a mări suprafața intestinală, pentru absorbție;
- sunt absente ȋn prima parte a duodenului și ȋn ultima parte a ileonului;
- structura: la exterior epiteliu, iar la interior un ax conjunctivo-vascular.
29
INTESTINUL GROS
- continuă intestinul subțire, de la valva ileocecală

pȃnă la rect (S3);
- are 1,6 – 1,8 m lungime, iar calibrul este de 7 – 8
cm proximal și 3 – 3,5 cm distal;
- prezintă: - cecul;
- colonul ascendant;
- colonul descendent;
- colonul sigmoidian;
- prezintă cȃteva particularități:

- tenia coli = sunt 3 benzi musculare
longitudinale, ce pornesc de la cec; una este
vizibilă = tenia liberă, numită așa deoarece
nu are nici o inserție;
- haustre = dilatații ale peretelui intestinal,
delimitate una de alta de către niște șanțuri
transversale, ce determină pe interiorul
inestinului niște proeminențe, avȃnd aspect
semilunar;
- apendice epiploice = arată ca niște ciucuri
gălbui, fiind formați de grăsime și de
peritoneu.
STRUCTURA
- seroasa = peritroneu visceral;
- musculara cu fibre externe longitudinale grupate ȋn 3 tenii și
fibre interne circulare;
- submucoasa – cu vase sangvine și nervi;
- mucoasa – cu glandele Lieberrkuhn și numeroși noduli
limfatici.
30
1. CECUL
- este situat la capătul ileonului, de la valva ileocecală, ȋn
fosa iliacă dreaptă;
- este dilatat și se continuă cu colonul ascendent;
- prezintă apendicele vermiform = organ limfatic, orientat
frecvent ȋn jos și medial;
- raporturi:
- anterior – peretele abdominal;
- posterior – peritoneul;
- fascia iliacă;
- mușchiul psoas;
- lateral – fascia iliacă;
- medial – ileonul.
- cecul nu are haustre (e o singură cavitate);

- valva ileocecală este orizontală, deschiderea mai mică a
buzelor valvei fiind orientată spre cec, așa ȋncȃt conținutul
intestinal să avanseze doar ȋntr-o direcție (spre cec) și să nu
se ȋntoarcă ȋn ileon.
2. COLONUL ASCENDENT
- se ȋntinde de la cec pȃnă la fața inferioară a ficatului, aici
formȃnd flexura colică dreaptă sau hepatică;
- ocupă partea superioară a fosei iliace și regiunea lombară dreaptă;
- este acoperit de peritoneu;
- raporturi:
- anterior – peritoneu;
- posterior – psoasul și rinichiul drept;
- lateral – peretele lateral al abdomenului;
- medial – intestinul subțire.
31
3. COLONUL TRANSVERS
- se ȋntinde de la flexura colică dreaptă pȃnă la
flexura colică stȃngă (splenică), situată lȃngă
splină;
- prezintă un mezou lung numit mesocolon, ce
determină mobilitatea colonului; acest
mesocolon nu este perfect transversal, el urcă
ușor spre stȃnga, astfel că pornește de la partea
inferioară a rinichiului drept și se termină la
partea superioară a rinichiului stȃng;
- raporturi:
- anterior – peretele abdominal;
- omentul mare;
- posterior – rinichiul drept;
- duodenul (p 2);
- pancreasul;
- stomacul;
- inferior – intestinul subțire.
4. COLONUL DESCENDENT
- se ȋntinde de la flexura colică stȃngă pȃnă la
creasta iliacă stȃngă;
- este mai lung decȃt colonul ascendent;
- raporturi:
- anterior – peritoneul;
- posterior – mușchiul pătrat
lombar și rinichiul stȃng ;
- lateral – peretele lateral al
abdomenului;
- medial – intestinul subțire.
5. COLONUL SIGMOIDIAN
- de la creasta iliacă stȃngă, pȃnă la rect (S3);
- este numit și ileopelvin;
- haustrele nu sunt așa bine reprezentate;
- are doar 2 tenii;
- apendicele epiploice sunt numeroase, dispuse pe
două rȃnduri;
- are un mezou lung ce –i permite mobilitatea;
- are 3 părți – colonul iliac (parte fixă);
- partea mobilă;
- colonul rectosigmoidian;
32
Raporturi:
Partea iliacă:
– anterior – peretele abdominal;
- anse intestinale;
- posterior – peretele abdominal posterior;
- mușchiul și fascia iliacă;
Partea pelvină:
– anterior – vezica urinară;
- uterul la femei;
- anse intestinale;
- posterior – uretere;
- rect.
VASCULARIZAŢIE
- colonul se divide de către o linie oblică ce
trece la punctul de unire a treimii mijlocii
cu cea de-a treia treime a colonului
transvers, ȋn 2 părți:
- colonul drept format de cec, colon
ascendent și primele două treimi din
colonul transvers;
- colonul stȃng format de ultima treime
a colonului transvers, colonul
descendent și cel sigmoidian;
33
- colonul drept este vascularizat de:
- artera ileo-colică cu ramuri (5) pentru cec și colonul ascendant;
- artera colică dreaptă pentru colonul ascendent;
- artera colică mijlocie pentru primele 2/3 ale colonului transvers;
- venele acompaniază arterele și se varsă ȋn vena mezenterică superioară.
- colonul stȃng este vascularizat de:

- artera colică stȃngă, cu o ramură pentru ultima 1/3 a colonului transvers și o
ramură pentru prima parte a colonului descendent;
- trunchiul sigmoidian cu 3 artere sigmoidiene;
- venele sigmoidiene și vena colică stȃngă se deschid ȋn vena mezenterică
inferioară.
Limfa se colectează ȋn limfonoduli paracolici și mezenterici.
INERVAŢIA
- simpatică, din plexul celiac și merzenteric;
- parasimpatică, din nv vag și splahnic.
34
35
RECTUL
Rectul reprezintă ultima parte a tubului digestiv.

- limita superioară este reprezentată de capătul colonului sigmoidian – S3;
- limita inferioară - linia ano-cutanată;
- pelvică – ampula rectală, situată în concavitatea sacrului;
- perineală – canalul anal;
CONFIGURAȚIE EXTERNĂ
Partea pelvică
- se aseamănă cu un cilindru, fără a păstra însă
caracteristicile colonului;
- fibrele musculare formează un strat uniform;
- pe fața sa externă se află 2-3 șanțuri transversale,
determinate de valvele lui Houston, aflate la
interiorul rectului.
Partea perineală
- rectul este înconjurat de mușchii ridicători anali.
!!! chiar dacă rect înseamnă ceva drept, la om, rectul prezintă 2 curburi:
- prima curbură este sacrală, dată de sacru, cu concavitatea anterior orientată;
- cea de-a doua, este perineală, cu concavitatea posterior orientată.
Lungimea rectului este de 15-20 cm. Când este gol, pereții lui se află în contact, dar când este plin,
face compresie pe organele din vecinătate.
36
CONFIGURAȚIE INTERNĂ
- în partea ampulară, mucoasa prezintă 3 pliuri transversale, numite valvele lui Houston;
- în partea perineală, prezintă pliuri longitudinale, numite coloanele anale ale lui Morgagni;
sunt 7-10 coloane, unite în partea inferioară, deasupra orificiului anal, formând sinusurile
Morgagni (ca niște cuiburi de rândunică);
- la nivelul orificiului anal extern, prezintă niște pliuri radiare;
- zona hemoroidală este o zonă circulară a canalului anal, ce arată ca niște proeminențe
posterioare ale coloanelor anale, fiind de fapt dilatații venoase situate în submucoasă.
STRUCTURA
- seroasa, la exterior; perineul determină la bărbați între rect și vezica urinară fundul de sac
Douglas, iar la femei între rect și uter;
- musculara, cu fibre longitudinale, dar și circulare, ce formează sfincterul anal intern;
- submucoasa;
- mucoasa.
37
RAPORTURI
PARTEA PELVINĂ
- la bărbați – anterior – fundul de sac Douglas;
- vezica urinară;
- canalul deferent;
- veziculele seminale;
- prostata;
- la femei – anterior – fundul de sac Douglas;
- uterul;
- vagina;
- posterior, atât la bărbați, cât și la femei – sacrul;
- cocigele;
- limfonoduli;
- artera sacrală mijlocie.
PARTEA PERINEALĂ
- la bărbați – anterior – bulbul uretral;
- glandele bulbouretrale;
- prostata;
- uretra membranoasă;
- la femei – anterior – vagina;
- posterior, atât la bărbați, cât și la femei – mușchii
ridicători anali.
- lateral – fosa ischiorectală și vasele și nervii rușinoși.
ANUSUL
- este orificiul extern al rectului;
- se află în partea posterioară a perineului;
- arată ca o fisură sagitală și prezintă numeroase pliuri radiare, cu multe glande.
VASCULARIZAȚIE
ARTERELE
– artera hemoroidală superioară, ram din artera mezenterică inferioară;
- artera hemoroidală mijlocie, ram din artera hipogastrică;
- artera hemoroidală inferioară, ram din artera rușinoasă internă.
VENELE
- vena hemoroidală superioară, ce se varsă în vena mezenterică inferioară;
- vena hemoroidală mijlocie, ce se varsă în vena hipogastrică;
- vena hemoroidală inferioară, ce se varsă în vena rușinoasă internă, iar apoi în vena iliacă
internă, iar în final în vena cavă inferioară.
38
LIMFA
- este colectată în limfonodulii - colonului;
- hipogastrici și sacrali;
- inghinali.
INERVAȚIA - plexul rușinos și sacro-coccigian.
39
FICATUL
- este o glandă voluminoasă, situată în spațiul subfrenic drept, etajul supramezocolic, în

regiunea hepatică;
- prezintă – 2 fețe – superioară și inferioară;
- o margine.
Fața superioară
- este diafragmatică, deoarece e acoperită în cea mai mare parte de diafragmă; totuși, prezintă o
mică parte neacoperită, delimitată de ligamentele coronare, de la care pornesc spre lateral,
ligamentele triunghiulare (drept și stâng);
- această față prezintă ligamentul falciform, ce delimitează 2 lobi;
- lobul drept prezintă impresiunea costală;
- lobul stâng prezintă impresiunea cardiacă.
40
Fața inferioară
- este viscerală;
- prezintă 3 șanțuri:
- antero-posterior stâng sau sagital stâng, format de:
- ligamentul rotund al ficatului (anterior);
- ligamentul venos (posterior);
- antero-posterior drept sau sagital drept, format de:
- colecist (anterior);
- șanțul determinat de vena cavă inferioară (posterior);
- șanțul transvers, conține hilul hepatic (artera hepatică, vena hepatică, canalele
hepatice).
Aceste șanțuri delimitează 3 regiuni:
- regiunea laterală stângă sau lobul stâng al ficatului și are raporturi cu:
- stomacul – anterior;
- esofagul – posterior;
- regiunea laterală dreaptă sau lobul drept al ficatului și are raporturi cu:
- colonul ascendent;
- rinichiul drept;
- glanda suprarenală dreaptă;
- duodenul;
- regiunea mijlocie, împărțită în 2 lobi:
- lobul pătrat, anterior – în raport cu duodenul și pilorul;
- lobul caudat= Spiegel, posterior în raport cu vena cavă inferioară, esofagul,
pancreasul, curbura mică a stomacului.
41
RAPORTURI
Ficatul ocupă hipocondrul drept, partea superioară a epigastrului și o parte din hipocondrul stâng.
- superior – diafragma;
- inferior – esofagul (partea abdominală);
- stomacul;
- duodenul;
- flexura hepatică a colonului;
- jumătatea dreapă a colonului transvers;
- Prin hiatul lui Winslow, permite comunicarea cu bursa omentală.
Regiunea hepatică are raporturi cu:

- spațiul hepato-reno-duodeno-colic drept;
- spațiul parieto-colic drept;
- fornixul stomacului;
- regiunea splenică;
- omentul mare (anterior).
STRUCTURA
- este determinată de: - ramurile venei porte;
- ramurile arterei hepatice;
- canalele biliare intrahepatice;
- vasele limfatice;
- nervi.
42
SEGMENTAȚIE
- din punct de vedere chirurgical, ficatul este divizat în regiuni, care depind de sistemul port și
cel suprahepatic; aceste regiuni sunt delimitate de scizuri:
- scizura principală;
- scizura portă dreaptă;
- scizura portă stângă.
În interiorul acestor scizuri se află venele suprahepatice. Scizurile delimitează sectoare:

- sectorul lateral drept;
- sectorul paramedical drept;
- sectorul paramedical stâng;
- sectorul lateral stâng;
- sectorul dorsal;
Sectoarele se împart în segmente; în

total sunt 8 segmente, numerotate în
sensul acelor de ceas.
43
VENA PORTĂ
- este trunchiul collector al sângelui venos din regiunea digestivă subdiafragmatică;
- are 3 rădăcini principale:
- vena mezenterică superioară – colectează sângele de la intestinul subțire, pancreas și
colonul drept;
- vena mesenterică inferioară – colectează sângele de la colonul stâng și se unește cu
vena splenică;
- vena splenică.
Apoi, urcă spre hilul hepatic, unde se divide. În hil, are raporturi importante cu artera hepatică,
situată în stânga, iar anterior se află canalele biliare drept și stâng.
Vena portă primește alte ramuri venoase – vena gastrică stângă, vena pilorică, vena pancreatico-
duodenală.
Ramurile terminale ale venei porte sunt:
- una dreaptă – scurtă, împărțită în 2 ramuri sectoriale;
- una stângă – arcuată, divizată în 4 ramuri.
În cazul unor obstrucții ale venei porte, sângele venos este preluat de către alte vene, din proximitate,
deoarece apar niște conexiuni numite anastomoze porto-cave. Ex. anastomoze rectale, ombilicale,
exo-cardio-tuberozitare, peritoneo-parietale, etc.
44
VENELE SUPRAHEPATICE
- grupul principal format din 3 vene:
- una dreaptă, are 12 cm;
- una mediană, are 12 cm și este formată din 3
ramuri;
- una stângă, scurtă, de 1-3 cm;
- grupul accesor – format de vene posterioare.
ARTERA HEPATICĂ
- este o ramură a trunchiului celiac;
- are direcție oblică, spre dreapta și în jos;
- are 2 ramuri principale:
- artera gastro-duodenală, care la rândul ei
se divide în 2;
- artera gastro-epiploică dreaptă;
- artera pancreatico-duodenală;
- artera hepatică proprie, care se divide în:
- artera hepatică dreaptă;
- artera hepatică stângă;
Artera are ramuri – artera pilorică;
- artera cistică;
Ramurile terminale sunt pentru fiecare segment al
ficatului.
45
LIMFATICELE
- sunt 2 grupuri:
- superficial, adună limfa în limfonodulii hilului și în limfonodulii latero-aortici;
- profund;
CĂILE BILIARE INTRAHEPATICE
- fiecare segment prezintă un canal biliar;

- canalul segmentului 2 se unește cu cel al
segmentului 3 și formează un duct transversal,
care va primi canalul segmentului 1 și 4 și va
forma canalul hepatic stâng;
- canalul segmentului 6 și cel al segmentului 7
formează canalul lateral drept;
- canalul segmentului 5 și cel al segmentului 8
formează canalul paramedial drept;
- canalul lateral drept și cel paramedial drept vor
forma canalul hepatic drept.
STRUCTURA HISTOLOGICĂ A FICATULUI

- ficatul este acoperit de o capsulă de țesut conjunctiv, capsula lui Glisson, dar și de peritoneu;
această capsulă înconjoară și vasele care intră în ficat la nivelul hilului și pătrunde cu ele în
interiorul ficatului, împărțind parenchimul hepatic în lobuli;
- lobulul clasic hepatic este unitatea morfologică de bază a ficatului, având formă piramidală
sau conică, cu baza hexagonală, orientată spre capsulă;
- spațiul dintre 3 lobuli este unul triunghiular, numit spațiu Kiernan și conține 4 elemente: - o
venă portă;
- o arteră hepatică;
- un duct biliar;
- un vas limfatic.
- lobulul hepatic este format din multe unități mai mici, acinii hepatici; fiecare acin este format
de celulele hepatice care sunt irigate de același vas și care secretă bila în același canal biliar;
- celulele hepatice au o distribuție cordonală, având o formă cubică, cu o față vasculară și una
opusă, biliară (capilarul vascular nu ajunge în contact cu ductul biliar, între ele fiind corpul
celular;
- în condiții partologice, când celula hepatică suferă modificări, este posibilă comunicarea între
ele și ca urmare bila trece în sânge, determinând icterul = colorarea în galben a pielii și a
mucoaselor).
46
47
CĂILE BILIARE EXTRAHEPATICE
- sunt reprezentate de:
- calea biliară principală = canalul hepato-coledoc;
- calea biliară accesorie – colecistul și canalul cistic.
CANALUL HEPATO – COLEDOC

- este format de canalul hepatic și cel coledoc.
Canalul hepatic
- se formează prin unirea canalului biliar drept cu cel stâng;
- merge în jos și se unește cu canalul cistic, care vine de la vezica
biliară, pentru a forma canalul coledoc.
Canalul coledoc are 5 cm și prezintă 4 segmente:
- partea supraduodenală, foarte mică sau absentă uneori;
- partea retroduodenală, situată în spatele bulbului duodenal;
- partea retropancreatică, înapoia capului pancreasului, având
raporturi cu vena cavă inferioară și cu vena renală dreaptă;
- partea intraparietală, în interiorul peretelui intestinal ( a 2-a parte a
duodenului), se deschide împreună cu canalul pancreatic principal
la nivelul papilei duodenale mari, prevăzută cu o dilatație=ampula lui Vater, dar și cu un
sfincter, Oddi.
Vascularizație
- artere – cistică, dar și ramuri din artera hepatică și
cea pancreatico-duodenală;
- venele – se varsă în vena portă;
- limfa colectată în limfonodulii hepatici.
Inervație
- plexul hepatic.
48
CALEA BILIARĂ ACCESORIE
VEZICA BILIARĂ (COLECISTUL)

- arată ca o pară cu vârful orientat în jos;
- este situată în fosa cistică, pe fața inferioară a ficatului;
- prezintă:
- un fund, anterior, ce depășește marginea
ficatului;
- un corp, sub ficat, lângă bulbul duodenal și
flexura colică dreaptă;
- un col;
- un canal= canalul cistic.
- Structura – seroasa=peritoneu;
- musculara, foarte fină;
- mucoasa, foarte pliată.
CANALUL CISTIC
- este orientat în jos, spre stânga și înapoi;
- se unește cu canalul hepatic și formează canalul
coledoc;
- are 3 cm;
- este neregulat, cu multe pliuri.
!!! canalul cistic

canalul hepatic
ficatul
formează triunghiul lui Budd (are importanță în
chirurgia biliară,
deoarece este traversat de artera hepatică).
Vascularizație
- artera cistică, divizată în 2 ramuri;
- venele sunt 2 și se varsă în vena portă;
- limfa este colectată în limfonodulii retro-duodeno-
pancreatici.
Inervația
- plexul hepatic.
49
PANCREASUL
- este o glandă mixtă – exo și endocrină;

- este un organ retroperitoneal;
- arată ca un ciocan cu mânerul orientat spre stânga.
CONFIGURAȚIE EXTERNĂ
- prezintă:
- un cap – situat în concavitatea duodenului și prezintă un proces uncinat;
- un col – conectează capul și corpul;
- un corp – cu 3 fețe, anterioară, posterioară și inferioară;
- 3 margini;
- o coadă – ajunge până la splină.
RAPORTURI
CAPUL – anterior – mezocolonul transvers ce împarte pancreasul într-o parte supra

și una inframezocolică;
- stomacul;
- anse intestinale.
- Posterior – canalul coledoc;
- vasele duodeno-pancreatice;
- ureterul drept.
50
COLUL – anterior – stomacul;
- bursa omentală;
- posterior – vena cavă inferioară.
CORPUL
– anterior – stomacul;
- bursa omentală;
- posterior – fascia lui Treitz;
- aorta;
- artera mezenterică superioară;
- plexul celiac;
- vena renală stângă;
- rinichiul stâng;
- vasele splenice.
COADA
- capătul cozii are raporturi cu splina;
- anterior – vasele splenice;
- posterior – rinichiul stâng;
- inferior colonul transvers.
51
STRUCTURA
PANCREASUL EXOCRIN
- are aceeași structură ca și glanda parotidă – niște formațiuni sferice de la care pornesc ductele
mici. Acestea se unesc și formează ducte mai mari, care la rândul lor se unesc și formează
canalul pancreatic principal, Wirsung ce se deschide în papila duodenală mare, dar și canalul
pancreatic accesor, Santorini, ce se deschide în papila duodenală mică.
52
PANCREASUL ENDOCRIN
- este format din insulele lui Langerhans, care conțin celule beta (secretă insulina), dar și celule
alfa (secretă glucagon și factor lipocaic).
VASCULARIZAȚIE
- artere pancreatico-duodenale din artera hepatică si artera mezenterică superioară;
- artere pancreatice din artera splenică;
- venele se varsă în vena portă;
- limfa este colectată în limfonodul retropancreatici.
INERVAȚIA
- plexul celiac;
- plexul mezenteric;
- plexul splenic.
53
PERITONEUL
- este o membrană seroasă care acoperă pereții interni ai

abdomenului și o parte din organele abdominale;
- are 1500 cm;
- prezintă:
– o parte parietală - care acoperă pereții
interni ai abdomenului;
- o parte viscerală – care acoperă organele;
- între aceste 2 membrane se află cavitatea peritoneală
(virtuală) ce conține o peliculă fină de lichid; în cazul
bărbaților, această cavitate este pefect închisă, dar la femei,
ea comunică cu exteri-
orul prin intermediul tubelor uterine, uterului și
vaginei.
- unele organe sunt acoperite în totalitate de peritoneu, numindu-se organe intraperitoneale;

- altele, sunt acoperite doar parțial, fiind numite oregane retroperitoneale.
Peritoneul visceral formează diferite structuri:

- mezouri – formațiuni membranoase ce leagă organele de peretele abdominal (ex. mezenterul
leagă ansele intestinale de peretele abdominal posterior, mezocolonul leagă colonul transvers
de peretele abdominal posterior);
- ligamente – leagă un organ de altul (ex. ligamentul gastro-colic leagă stomacul de colonul
transvers);
- omenturi sau epiploane – leagă mai multe organe unele de altele (ex. omentul mic leagă
esofagul, stomacul, duodenul și ficatul).
54
EPIPLONUL MIC (OMENTUL MIC)
- este numit și esofago-gastro-duodeno-hepatic;
- este o membrană patrulateră, care leagă ficatul de esofag, mica curbură a stomacului și prima
parte a duodenului;
- are 2 foițe fine;
- poate fi împărțit în 3 părți:
- partea superioară, mai groasă, situată la stânga (lângă esofag);
- partea mijlocie, flască;
- partea inferioară, în dreapta, îngroșată, conține pediculul ficatului, din acest motiv
numindu-se și parte vasculară.
EPIPLONUL MARE (OMENTUL MARE)

- este numit și epiplonul gastro-colic;
- se întinde de la marea curbură a stomacului, trece în fața colonului transvers, se unește cu
acesta și apoi coboară spre pelvis, în fața intestinului subțire;
55
Prezintă:
- o parte anterioară – cu 2 foițe (anterioară și posterioară);
- foița anterioară continuă peritoneul visceral care acoperă fața anterioară a
stomacului;
- foița posterioară continuă peritoneul visceral care acoperă fața posterioară a
stomacului;
- o parte posterioară – rezultă din unirea celor 2 membrane din partea anterioară, care se întorc
în sus și trec peste colonul transvers și mezocolon, fiind apoi separate:
– membrana care a venit din partea posterioară a stomacului va urca peste pancreas
și va forma peretele posterior al bursei omentale;
- membrana care a venit din partea anterioară a stomacului se unește cu peretele
abdominal posterior și apoi merge ventral, acoperind colonul transvers ca
peritoneu visceral.
56
BURSA OMENTALĂ
- este o mică parte a cavității peritoneale, situată:

- înapoia stomacului;
- în fața pancreasului;
- comunică cu marea cavitate peritoneală printr-un orificiu numit hiatul lui Winslow sau
orificiul drept al bursei omentale;
- prezintă:
- un vestibul;
- bursa omentală propriu-zisă, ce comunică cu vestibulul prin orificiul stâng al bursei;
acest orificiu este delimitat de:
- anterior – mica curbură a stomacului;
- postero-superior – ligamentul gastro-pancreatic;
- postero-inferior – ligamentul duodeno-pancreatic;
57
Vestibulul – este limitat de:
- anterior – epiplonul mic;
- posterior – peritoneul parietal ce acoperă peretele
posterior al cavității abdominale;
- inferior – mica curbură a stomacului.
Bursa omentală propriu-zisă este delimitată de:

- anterior – fața posterioară a stomacului;
- posterior – pancreas;
- rinichiul stâng;
- diafragma;
- în dreapta – orificiul bursei omentale;
- în stânga – hilul splinei.
Bursa prezintă 3 expansiuni:

- superior – recesul esofagian;
- inferior – recesul omental;
- în stânga – recesul splenic.
58
Dispunerea pe vertical a peritoneului
- de pe fața internă a ombilicului, peritoneul parietal urcă, acoperind fața internă a peretelui
abdominal anterior, iar apoi acoperă fața inferioară a diafragmei, până la fața superioară a
ficatului;
- de aici, se continuă cu peritoneul visceral ce acoperă ficatul și merge pe fața inferioară a
ficatului, fiind urmat de micul epiplon;
- la mica curbură a stomacului, peritoneul visceral acoperă atât fața anterioară a stomacului, cât
și cea posterioară; apoi se continuă cu marele epiplon, care coboară spre pelvis și se întoarce
în sus ca parte posterioară a marelui epiplon;
- de pe peretele posterior, peritoneul parietal se întoarce spre anterior, și este urmat de
mezenter, iar apoi de peritoneul sigmoidian, ce acoperă colonul sigmoidian (ca peritoneu
visceral), și din nou ajunge pe peretele posterior;
- de aici, merge în jos, spre pelvis, dar direcția diferă la femei și bărbați, astfel că:
- la bărbați, acoperă rectul anterior, formează excavația Douglas și apoi acoperă vezica urinară,
urcând pe fața internă a peretelui abdominal anterior, până la ombilic;
- la femei, acoperă rectul anterior, formează excavația Douglas și urcă pe peretele posterior al
vaginei și al uterului, apoi trece pe fața anterioară a uterului, formează o nouă excavație,
vezico-uterină, acoperă vezica urinară și urcă spre ombilic.
59
APARATUL RESPIRATOR
REGIUNEA NAZALĂ
Limite:
- superior – linia orizontală ce trece prin nazion;
- inferior – linia orizontală ce trece prin punctul subnazal;
- lateral - șanțurile nazogeniene și nazopalpebrale;
Forma:
- variabilă, frrecvent piramidală;
- baza – orificiile nazale;
- 3 fețe;
- 3 margini;
STRUCTURA
- Piele – fină, mobilă în partea superioară;
- groasă, aderentă în partea inferioară;
- are numeroase vase sangvine;
- are numeroase glande sebacee;
- țesut celular subcutanat – strat foarte subțire de
grăsime;
- stratul muscular – mușchi pieloși (procerus, nazal,
ridicătorul comun al aripioarei nazale și ai buzei
superioare, depresorul septului nazal);
- schelet – procesul frontal al maxilei;
- spina nazală anterioară;
- procesul palatin al maxilei;
- cartilaje – cartilajele nazale;
- alare;
- accesorii;
- sesamoide;
- mucoasa nazală.
VASCULARIZAȚIE
- artera dorsală a nasului – ram din artera oftalmică;
- artera aripioarei nazale – ram din artera facială;
- venele aripioarei nazale și vena angulară colectează
sângele venos în vena facială;
60
- limfa este colectată în limfonoduli:
- grupul superior – noduli parotidieni
superiori și preauriculari;
- grupul mijlociu – noduli parotidieni
inferiori;
- grupul inferior – noduli submandibulari.
INERVAȚIA
- nv. facial și trigemen
61
FOSELE NAZALE
- sunt 2 cavități situate în centrul feței;

- comunică cu sinusurile paranazale: frontale,
maxilare, sfenoidale și etmoidale;
- anterior comunică cu exteriorul corpului;
- posterior comunică cu nazofaringele;
- fiecare fosă prezintă 4 pereți;
Peretele superior
=arcul fosei nazale, este format de:
- rădăcina oaselor nazale;
- spina nazală a osului frontal;
- lamina cribriformă a etmoidului;
- corpul sfenoidului.
Peretele inferior
= podeaua cavității nazale, este formată de:
- procesul palatin al maxilei;
- partea orizontală a osului palatin.
Peretele lateral - este neregulat și este format

de:
- fața medială a maxilei;
- procesul pterigoidian medial;
- peretele medial al labirintului etmoidal.
Peretele medial este format de:

- lama perpendiculară a etmoidului;
- vomer;
- cartilajul septului nazal.
Cornetele – sunt 3 perechi de lamine orientate spre interiorul

foselor nazale.
- cel superior și cel mijlociu sunt etmoidale;
- cel inferior este nazal și e cel mai mare;
- uneori există și un cornet suprem.
62
Meaturile – sunt spații delimitate de cornete și peretele nazal lateral.
- meatul superior – este situat inapoia foselor nazale;
- conține 2-3 orificii ale celulelor etmoidale posterioare;
- meatul mijlociu - conține bula etmoidală, procesul unciform, hiatul semilunar
(vezi etmoidul) și canalul fronto-nazal.
- meatul inferior – prezintă orificiul inferior al canalului nazo-lacrimal.
VASCULARIZAȚIE
Arterele:
– ramuri din artera sfenopalatină
(ram posterior, lateral, medial);
- accesorii din arterele etmoidale;
!!! zona vasculară – situată în partea anterioară
și inferioară a septului nazal și reprezintă locul
unde aceste artere se anastomozează;
- venele – superficiale și profunde, se
varsă în vena facială;
- limfa – colectată în limfonodulii
retrofaringieni, cervicali și
submandibulari.
INERVAȚIA
- senzorială – nv. olfactiv.
- senzitivă – nv. trigemen.
SINUSURILE PARANAZALE
- etmoidale – 8-10 celule care se deschid în
meatul superior și mijlociu;
- frontale – comunică cu meatul mijlociu prin
canalul fronto-nazal;
- sfenoidale – sunt situate pe fața anterioară a
sfenoidului;
- maxilare – în interiorul osului maxilar.
63
LARINGELE
SITUAȚIE
- în fața faringelui;
- în spatele mușchilor: - sterno-tiroidian;
- tiro-hioidian;
- sterno-hioidian;
- deasupra primului inel traheal;
- sub osul hiod;
- se întinde de-a lungul C5-C6 și se continuă cu traheea.
Există câțiva factori care pot schimba poziția laringelui:

- vârsta;
- sexul;
- mișcări ale coloanei vertebrale;
– laringele urcă în: - extensia capului;
- deglutiție;
- în timpul emisiei sunetelor înalte;
- laringele coboară în: - flexia capului;
- în timpul emisiei sunetelor joase.
STRUCTURA
- cartilaje;
- articulații;
- ligamente;
- membrane;
- mușchi;
- vase;
- nervi.
64
I. CARTILAJELE
1. Cartilajul tiroid
- este cel mai mare cartilaj laringian;
- este vizibil și palpabil;
- este format de 2 lame laterale unite anterior; în cazul
bărbaților, lamele sunt perpendiculare una pe alta, astfel că
laringele devine foarte vizibil (proeminent); în cazul
fetelor, unghiul dintre lame este mai mare de 90 gr.
- pe fața anterioară se găsește incizura tiroidiană anterioară;
- pe marginile posterioare ale lamelor se află căte un corn
superior și unul inferior.
65
2. Cartilajul cricoid
- se aseamănă cu un inel bărbătesc, cu pecetea
dispusă posterior;
- pe marginea superioară se află cartilajele
aritenoide;
- pe lateral se articulează cu cartilajul tiroid.
3. Epiglota
- se aseamănă cu o frunză, cu pețiolul în jos;
- marginile sale delimitează intrarea în laringe
- rol – închide orificiul laringian în deglutiție.
4. Cartilajul aritenoid
- este un cartilaj pereche;
- are formă triunghiulară;
- baza sa se articulează cu cartilajul cricoid;
- prezintă 2 procese:
- anterior – pentru inserția corzilor vocale;
- posterior – pentru inserția mușchilor interni
laringieni;
- vârful său se articulează cu cartilajul corniculat.
66
5. Cartilajul corniculat
- este un cartilaj pereche;
- este mic și rotund;
- se află în plica ariepiglotică;
6. Cartilajul cuneiform
- este pereche;
- este foarte mic;
- se află lateral de cartilajul corniculat;
7. Cartilajul triticeu
– pereche, ca un bob de grâu.
67
II. LIGAMENTELE
- ele unesc laringele cu alte organe din vecinătate sau unesc diferite părți ale laringelui.
1. Membrana hio-tiroidiană
- se întinde de la hiod la marginea superioară a cartilajului tiroid;
- pe fața sa laterală prezintă orificii pentru vasele laringiene și nervul laringeu.
2. Membrana hio-epiglotică
- unește fața anterioară a epiglotei cu marginea superioară a hioidului;
- sub ea se află o masă de grăsime;
- este discontinuă.
3. Ligamentele gloso-epiglotice
- sunt situate între rădăcina limbii și epiglotă;
- sunt în număr de 3 și formează plicile gloso-epiglotice;
- între ele se găsesc valecule.
4. Ligamentul tiro-epiglotic
- unește epiglota cu cartilajul tiroid.
5. Ligamentul crico-traheal
- se află între primul inel al traheei și cartilajul cricoid.
6. Ligamentele vestibulare
- participă la formarea plicilor vestibulare.
68
7. Ligamentele vocale
- se află între fața internă a cartilajului tiroid și procesul vocal al cartilajului aritenoid;
- are în structura sa țesut elastic;
8. Membrana fibroelastică
- este situată sub mucoasa laringelui;
- partea superioară se numește membrana quadrangulară;
- partea inferioară = conul elastic.
III. ARTICULAȚIILE LARINGELUI
1. Articulația crico-aritenoidiană
- este articulația dintre baza cartilajului aritenoid și marginea superioară a cartilajului cricoid;
- mișcări: - alunecare în plan transversal;
- rotație în plan vertical;
2. Articulația crico-tiroidiană
- se realizează între coarnele inferioare ale cartilajului tiroid și cartilajul cricoid.
- mișcări – alunecare.
IV. MUȘCHII LARINGELUI
1. Mușchiul crico-tiroidian
- de la marginea inferioară a cartilajului tiroid la marginea superioară a cartilajului cricoid;
- înclină în față cartilajul tiroid;
- extinde corzile vocale.
69
2. Mușchiul crico-aritenoidian posterior
- de la fața posterioară a cartilajului cricoid la
procesul muscular al cartilajului aritenoid;
- deschide glota;
- este singurul abductor al corzilor vocale.
3. Mușchiul crico-aritenoidian lateral

- de la marginea superioară a feței laterale a
cartilajului cricoid la cartilajul aritenoid;
- închide glota;
- este adductor al corzilor vocale.
4. Mușchiul tiro-aritenoidian
- de la partea inferioară a cartilajului tiroid la fața laterală a cartilajului aritenoid;
- reduce rima glotidis;
- este adductor al cartilajelor aritenoide;
- reglează tensiunea corzilor vocale = este mușchi vocal.
5. Mușchiul aritenoidian
- este situat între fețele posterioare ale cartilajelor aritenoide, între procesele musculare ale acestor
cartilaje = fasciculul transversal;
- între procesul muscular al unui cartilaj și vârful celuilalt cartilaj = fasciculul oblic;
- reduce glota.
70
6. Mușchiul tiro-epiglotic
- de la fața internă a cartilajului tiroid la marginea lateral a epiglotei;
- închide glota.
7. Mușchiul ari-epiglotic
- de la vârful cartilajului aritenoid la marginea lateral a epiglotei;
- închide glota.
V. CAVITATEA LARINGELUI
- arată ca o clepsidră;
- partea superioară este numită spațiu epiglotic sau vestibul laringian și este limitată de glotă și
plicile ventriculare;
- parte mijlocie = ventricul laringian, de la plicile ventriculare la cele vocale;
- partea inferioară = spațiu infraglotic.
1. Vestibulul laringian
- prezintă în partea superioară intrarea în laringe, delimitată de epiglotă și lateral de plicile ari-
epiglotice;
- acest orificiu este aditus laringian și este deschis în timpul respirației normale, dar în deglutiție
este acoperit de epiglotă și de rădăcina limbii;
- în interiorul plicilor ari-epiglotice se află cartilajele cuneiforme și corniculate.
2. Ventriculul laringian
- plicile ventriculare delimitează un orificiu = orificiul vestibular;
- aceste plici sunt pliuri mucoase orizontale ce
conțin niște fibre musculare= falsele corzi
vocale;
- plicile vocale delimitează orificiul glotic;
- glota = aparatul vocal format de plicile
vocale care au în structura lor fibre
musculare elastice.
3. Spațiul infraglotic
- este situat în interiorul cartilajului cricoid;
- de la marginea superioară a cartilajului
cricoid începe conul elastic ce urcă spre
cartilajul tiroid și formează ligamentul
crico-tiroidian;
- mucoasa laringelui are o structură de tip
respirator, exceptând corzile vocale.
71
VI. VASCULARIZAȚIE
- artera laringiană superioară din artera tiroidiană superioară;
- artera laringiană inferioară din artera tiroidiană inferioară;
- venele – cele superioare colectează sângele în vena tiroidiană superioară, iar cele inferioare în
plexul venos tiroidian;
- limfa – noduli cervicali profunzi.
VII. INERVAȚIE
- nervul laringeu superior din nervul vag;
- nervul laringeu inferior, din nervul recurent.
72
TRAHEEA
- continuă laringele și este continuată de către bronhii;

- începe la C6-C7;
- prezintă o parte cervicală și una toracală.
TRAHEEA CERVICALĂ
- are cam 5-7 cm;
- începe de sub cartilajul cricoid și se întinde până la marginea
superioară a manubriului sternal;
- este ușor înclinată spre dreapta;
Raporturi
- anterior – tiroida;
- țesut conjunctiv peritrheal;
- venele tiroidiene;
- trunchiul venos brahiocefalic;
- manubriul sternal.
- fascia pretraheală;
- lateral – vasele mari de la baza gâtului –
- artera carotidă comună;
- artera tiroidiană;
- nervii laringieni;
- esofragul.
STRUCTURA
- traheea arată ca un tub cilindric;
- prezintă o mucoasă de tip respirator;
- un strat musculo-conjunctiv, alcătuit din 16-20 inele
cartilaginoase incomplete, ce sunt conectate prin ligamente
elastice, iar capetele lor sunt unite prin fibre musculare
transversale;
- la exterior se află o membrană fibroelastică = adventice.
VASCULARIZAȚIE ȘI INERVAȚIE
- vasele tiroidiene;
- limfonodulii peritraheali;
- nervii laringieni;
73
TRAHEEA TORACICĂ
- începe la nivelul manubriului sternal și se termină la nivel T4-T6, unde se divide în cele 2
bronhii.
Raporturi:
- anterior – arcul aortic;
- trunchiul arterial brahiocefalic;
- artera carotidă stângă;
- posterior – esofagul;
– la stânga – arcul aortic;
- artera carotidă stângă ;
- artera subclavie stângă;
- nervul recurent stâng;
- ductul toracic;
- pleura stângă;
- la dreapta – vena azigos;
- trunchiul arterial brahiocefalic;
- nervul vag drept;
- limfonoduli;
- pleura dreaptă.
VASCULARIZAȚIE
- artere traheale;
- vene traheale;
- limfa – limfonoduli peritraheali.
INERVAȚIE
- nervi simpatici și parasimpatici.
74
75
BRONHIILE PRINCIPALE
- sunt în număr de 2 – una stângă și una dreaptă, rezultând din diviziunea traheei la nivel T4-
T6;
- au direcție oblică, în jos și lateral, spre hilul pulmonar, de
unde se continuă cu bronhia lobară;
- între ele se află un unghi de 70 grade;
- bronhia dreaptă este mai scurtă decât cea stângă, dar mai
voluminoasă și aproape verticală;
- bronhia stângă este aproape orizontală, mai lungă și se
aseamănă cu litera „S” dispusă orizontal, datorită arcului
aortic și inimii;
- fiecare prezintă - o parte extrapulmonară;
- o parte intrapulmonară.
PEDICULUL PULMONAR
- este format de totalitatea elementelor anatomice care intră sau ies din plămân, la nivelul
hilului pulmonar (hilul = locul de pătrundere);
- conține: - bronchia principală;
- artera pulmonară;
- venele pulmonare;
- vasele bronhice;
- limfatice;
- nervi.
76
În hil, fiecare bronhie are raporturi cu:
- anterior – artera pulmonară, dar în
dreapta este doar în fața bronhiei; în
stânga, artera este în față și deasupra
bronhiei;
- posterior – vasele bronhice;
- limfonoduli;
- nervi;
- inferior – venele pulmonare.
Bronhia stângă are raporturi cu:

- superior – arcul aortic;
- posterior – aorta toracică;
- nervul vag;
- esofagul;
Bronhia dreaptă are raporturi cu:
- anterior – vena cavă superioară;
- nervul frenic drept;
- posterior – vena azigos;
- nervul vag.
VASCULARIZAȚIE
- artere bronhice din aortă;
- vene bronhice ce se varsă în vena azigos și hemiazigos;
- limfa – noduli peritraheobronhici.
INERVAȚIE
- plexul nervos pulmonar.
77
78
PLEURA
- reprezintă o membrană seroasă care acoperă plămânii;

- prezintă:
– o parte parietală, care acoperă peretele toracic la
interior;
- o parte viscerală, care acoperă suprafața plămânului;
- aceste părți se unesc la nivelul hilului și determină între ele o
cavitate pleurală ce conține o peliculă fină de lichid.
În funcție de topografie, pleura se numește:

- pleura costo-vertebrală
- pleura diafragmatică
- pleura mediastinală (mediastinul =
spațiul dintre cei 2 plămâni)
La locul de trecerea de pe un perete toracic pe

altul, pleura formează niște funduri de sac
numite sinusuri pleurale:
- costo-mediastinal – la trecerea de pe fața
costală pe cea mediastinală;
- costo-vertebral – la trecerea de pe fața
costală pe cea vertebrală;
- costo-diafragmatic – la trecerea de pe
fața costală pe cea diafragmmatică.
79
!!! pe peretele toracic anterior, pe fața internă, există un spațiu neacoperit de pleuă; acest spațiu se
află în spatele sternului și arată ca 2 triunghiuri unite prin vârfurile lor și cu bazele orizontale:
- triunghiul superior = aria cranială interpleurală – conține timusul la copii și țesut conjunctiv
la adulți;
- triunghiul inferior = aria caudală interpleurală – conține pericardul și inima .
Domul pleural – este arcul determinat de pleura la

trecerea peste vârful plămânului și are raporturi: - cu
prima coastă și clavicula – anterior;
- vertebra T1- posterior;
- acest dom este fixat și susținut de ligamente:
- costo-pleural;
- vertebro-pleural;
- vertebro-pleuro-costal;
- bronho-pleural;
- esofago-pleural.
80
PLĂMÂNII
- reprezintă organele respiratorii, în care se realizează

schimburile gazoase;
- sunt în număr de 2, separați de mediastin;
- cel drept este mai mare decât stângul;
- prezintă:
- o față costală;
- o fața mediastinală;
- o bază – diafragmatică;
- margini – anterioară – sternală;
- posterioară – vertebrală;
- inferioară – diafragmatică.
RAPORTURI
- fața costală – prezintă niște impresiuni date de contactul cu coastele;
- fața mediastinală prezintă:
- pentru plămânul drept – impresiunea dată de – atriul drept;
- vena cavă superioară;
- vena azigos;
- esofag.
- pentru plămânul stâng – impresiunea cardiacă este mai vizibilă decât în dreapta, datorită
ventriculului stâng, care este mai voluminos.
Fiecare plămân are raporturi pe fața mediastinală cu:

- esofagul;
- traheea;
- nervul vag;
- nervul frenic;
- timusul (la copii);
81
Posterior, are raporturi cu:
- vertebrele toracale;
- coastele;
- vasele și nervii intercostali.
Fața diafragmatică are raporturi cu:

- plămânul stâng – splina;
- stomacul;
- lobul stâng al ficatului.
- plămânul drept – ficatul.
CONFIGUTAȚIE EXTERNĂ
- plămânul este divizat în lobi, delimitați de șanțuri adânci (scizuri), care pornesc de la suprafață
și merg în profunzime.
- plămânul drept prezintă 2 scizuri, iar cel stâng doar una.
Plămânul drept – prezintă o scizură oblică și una orizontală, determinănd astfel:

- lobul superior;
- lobul mijlociu;
- lobul inferior.
Plămânul stâng prezintă o scizură ce determină un lob superior și unul inferior.
Uneori plămânii pot prezenta mai mulți lobi.
82
HILUL PULMONAR
- este reprezentat de locul unde
pediculul pulmonar intră în
interiorul plămânului;
- este situat pe fața mediastinală a
plămânului;
- conține:
- bronchia principală;
- o ramură a arterei pulmonare;
- 2 vene pulmonare;
- vase bronhice (artere și vene);
- limfatice;
- nervi.
ARBORELE BRONHIC
- este diferit dreapta față de stânga.
Plămânul drept prezintă 3 lobi.
Bronhia principală dreaptă, pătrunde prin hil și se divide în 3

bronhii lobare, câte una pentru fiecare lob, astfel că rezultă:
- o bronhie lobară superioară;
- o bronhie lobară mijlocie;
- o bronhie lobară inferioară.
83
Lobii pulmonari sunt împărțiți în teritorii mai mici =
segmente, astfel că bronhiile lobare se vor diviza în
bronhii segmentare:
- lobul superior are 3 segmente, astfel resultă 3
bronhii segmentare:
- bronchia segmentară apicală;
- bronhia segmentară anterioară;
- bronhia segmentară posterioară;
- lobul mijlociu are 2 segmente, astfel rezultă 2
bronhii segmentare:
- bronchia segmentară laterală;
- bronhia segmentară medială.
- lobul inferior are 5 segmente, astfel rezultă 5
bronhii segmentare:
- bronhia segmentară antero-bazală;
- bronhia segmentară postero-bazală
- bronhia segmentară latero-bazală;
- bronhia segmentară medio-bazală;
Plămânul stâng prezintă 2 lobi, astfel că bronhia

principală stângă se divide în interiorul plămânului în 2
bronhii lobare:
- bronchia lobară superioară;
- bronchia lobară inferioară;
Lobii pulmonari sunt împărțiți în segmente, astfel:
Lobul superior - bronhia lobară formează 2 trunchiuri,
ce vor forma apoi bronhii segmentare:
Trunchiul superior va forma:
- bronhia segmentară apicală;
- bronhia segmentară anterioară;
- bronhia segmentară posterioară.
Trunchiul inferior va forma:
- bronhia segmentară superioară;
- bronhia segmentară inferioară.
Lobul inferior – bronhia lobară va forma 5 bronhii
segmentare:
- bronhia segmentară antero-bazală;
- bronhia segmentară postero-bazală
- bronhia segmentară latero-bazală;
- bronhia segmentară medio-bazală;
84
Bronhiile principale resultă din diviziunea traheei, având aceeași structură, cartilaginoasă
incompletă. Aceeași structură se păstrează și în cazul bronhiilor lobare și segmentare.
Bronhiile segmentare vor forma bronhiole lobulare, care se divid în bronhiole intralobulare, iar
acestea vor forma bronhiolele terminale. Aici se modifică structura, devenind una musculară.
Bronhiolele terminale vor forma bronhiolele respiratorii, care prezintă ductele alveolare, prevăzute
cu alveolele pulmonare.
Segmentul pulmonar reprezintă unitatea anatomico-chirurgicală a plămânului, care conține un hil,

cu: – o bronhie segmentară;
- o arteră;
- o venă;
- limfatice;
- nervi.
Alveolele pulmonare sunt cavități hemisferice care sun deschise
în ductele alveolare. Ele comunică între ele prin pori.
Complexul alveolo-capilar
În interiorul plămânului se realizează schimburile gazoase; între
capilarele sangvine și aerul din alveolele pulmonare există un
complex ca o barieră format din:
- surfactantul pulmonary dintre aer și epiteliul alveolar;
- epiteliul alveolar;
- membrana bazală a epiteliului alveolar;
- substanța fundamentală (limita dintre alveolă și capilar);
- membrana bazală a capilarului;
- endoteliul capilar.
85
VASCULARIZAȚIE
- plămânul prezintă o dublă vascularizație – nutritivă și funcțională;
- cea funcțională este realizată de vasele pulmonare;
- cea nutritivă este dată de vasele bronhice.
Vascularizația funcțională
- artera pulmonară pornește din ventriculul
drept al inimii și se divide într-o ramură
dreaptă și una stângă;
- fiecare ramură merge către hilul plămânului
corespunzător;
Artera pulmonară dreaptă se divide astfel:
(1-1- 2 // 5-2-5)
- o ramură pentru lobul superior ce va forma
apoi 5 ramuri mai mici;
- o ramură pentru lobul mijlociu ce va forma
apoi 2 ramuri mai mici;
- 2 ramuri pentru lobul inferior ce vor forma
apoi 5 ramuri mai mici.
Artera pulmonară stângă se divide astfel (1-1+1 // 5-1-4)
- o ramură pentru lobul superior ce va forma apoi 5 ramuri
mai mici;
- o ramură pentr segmental apical al lobului inferior;
- o ramură pentru restul lobului inferior ce va forma apoi 4
ramuri mai mici.
Vascularizația nutritivă
- arterele bronhice sunt 2 în număr cu originea în aorta
toracică. Fiecare pătrunde în plămân prin hil și dă ramuri
pentru bronhii și pentru vasele pulmonare;
- venele bronhice se varsă în vena azigos și hemiazigos;
- limfa – colectată în limfonodulii peri-traheo-bronhici.
INERVAȚIA
- plex vegetativ pulmonar.
86
MEDIASTINUL
= spațiul cuprins între cei 2 plămâni, fiind limitat de:

- anterior – sternul;
- superior – apertura toracică;
- inferior – diafragma;
- este divizat de un plan frontal ce trece anterior de bifurcația traheei în 2 părți:
- mediastinul anterior;
- mediastinul posterior;
MEDIASTINUL ANTERIOR
- prezintă: - o parte superioară – timo-vasculară;

- o parte inferioară – cardio-pericardică;
87
TIMUSUL
- este un organ limfo-epitelial cu funcție imunologică;
- se dezvoltă pșână la 15 ani, după care involuează;
- are formă variabilă;
- este format din 2 lobi inegali, stâng și drept, uniți prin mijlocul lor;
RAPORTURI
- cartilajele costale 1-5;
- posterior – arcul aortic;
- aorta ascendentă;
- venele brahiocefalice;
- inferior – inima;
- pericardul;
- lateral – pleura mediastinală;
- nervii frenici.
88
STRUCTURA
- prezintă o capsulă de la care pornesc septuri ce delimitează lobuli;
- în interiorul lobulilor se află foliculii limfatici, care conțin o parte periferică = corticala și o
parte profundă = medulara; foliculii limfatici sunt alcătuiți din celule = timocite.
VASCULARIZAȚIE
- Artere – tiroidiană;
- trunchiul brahiocefalic;
- subclavia stângă;
- toracica internă;
- venele acompaniază arterele și se varsă în trunchiul brahiocefalic;
- limfa este colectată în limfonoduli – parasternali;
- jugulari;
- bronho-mediastinali.
INERVAȚIA
- nervul vag;
- nervul frenic;
- trunchiul simpatic cervico-toracal.
89
VASELE MEDIASTINULUI ANTERIOR
(DE LA BAZA GÂTULUI)
Superior :
- Trunchiurile venoase brahiocefalice – fiecare e format din vena jugulară și vena subclavie de
aceeși parte;
- Trunchiul arterial – format de artera subclavie dreaptă și de carotida comună dreaptă;
- În partea stângă – artera carotidă comună stângă și artera subclavie stângă pornesc direct din
aortă.
Inferior:
- arcul aortic;
- artera pulmonară;
- limfatice.
90
AORTA
= este trunchiul de origine pentru toate arterele din

marea circulație;
Prezintă:
– o parte toracică alcătuită din:
– arcul aortic;
- aorta descendentă;
- o parte abdominală.
ARCUL AORTIC
- aorta pornește din ventriculul stâng al inimii,
apoi descrie un arc în plan sagital, cu
concavitatea în jos; prezintă:
- o parte ascendentă – oblică, în sus și la
dreapta (cam 3-4 cm) și apoi vertical (3cm);
- o parte orizontală – oblică, înapoi și la stânga, trece peste pediculul pulmonar stâng și apoi
coboară, continuându-se cu aorta descendentă.
91
RAPORTURI
PARTEA ASCENDENTĂ
- în partea intrapericardică – cu pericardul;
- în partea extrapericardică:
- la stânga – diviziunea arterei pulmonare;
- pleura mediastinală stângă;
- la dreapta – vena cavă superioară;
- pleura mediastinală dreaptă;
- sinusurile pleuro-costo-mediastinale.
PARTEA ORIZONTRALĂ
- superior – trunchiul arterial brahiocefalic;
- artera carotida comună stângă;
- artera subclavie stângă;
- inferior – artera pulmonară dreaptă;
- diviziunea arterei pulmonare;
- artera pulmonară stângă;
- la stânga – pleura mediastinală stângă;
- plămânul stâng;
- nervul frenic stâng;
- nervul vag stâng;
- la dreapta – traheea;
- esofagul;
- vena azigos;
- ductul toracic;
- nervul vag drept;
- nervul recurent drept;
- trunchiul simpatic
toracal.
AORTA DESCENDENTĂ TORACICĂ

- coboară vertical de-a lungul coloanei vertebrale toracale, străbate diafragma la nivel T12 și se
continuă cu aorta abdominală și are raporturi:
- anterior – pediculul pulmonar stâng;
- nervul vag stâng;
- partea toracică a esofagului;
- posterior – arterele intercostale;
- trunchiul simpatic toracal stâng;
- vena hemiazigos;
- coloana vertebrală;
- la dreapta – ductul toracic.
92
RAMURILE AORTEI TORACALE
- ramuri parietale:
– arterele intercostale în număr de 8-9
pentru ultimele 8-9 spații intercostale
(pentru primele 2-3 spații intercostale
arterele provin din artera subclavie);
- artere diafragmatice superioare;
- ramuri viscerale:
- artere bronhice – stângă și dreaptă;
- arterele esofagiene 2-4;
- artere mediastinale pentru pericard,
pleură și limfonodulii din vecinătate.
AORTA ABDOMINALĂ
- continuă aorta toracică de la nivelul diafragmei până la nivel L4, unde se divide în 3 părți:
- 2 artere iliace comune;
- artera sacrală mediană;
- coboară vertical, fiind ușor înclinată spre stânga și
în fața coloanei vertebrale lombare, în spațiul
retroperitoneal;
- are 15-18 cm;
- calibrul său este mai mic în partea inferioară decât
în partea superioară;
- este acoperită de - țesut conjunctiv;
- plexul nervos simpatic;
- limfonoduli lombo-aortici;
93
În regiunea celiacă
- ramuri: - arterele diafragmatice inferioare;
- trunchiul celiac cu ramurile sale – artera gastrică;
- artera splenică;
- artera hepatică;
- raporturi cu: - bursa omentală;
- epiplonul mic;
- ficatul (fața inferioară);
- stomacul (mica curbură).
În regiunea duodeno-pancreatică:
- Ramuri – artera mesenterică superioară;
- artera mezenterică inferioară;
- arterele genitale;
- arterele renale;
- raporturi – pancreasul;
- a 3-a parte a duodenului.
94
În regiunea subduodenală:
- partea terminală a aortei;
- raporturi cu: - ansele intestinale;
- la dreapta – vena cavă inferioară;
- la stânga – diafragma;
- glanda suprarenală stângă;
- rinichiul stâng;
- ureterul stâng;
- mușchiul psoas
- vasele genitale.
BIFURCAȚIA AORTEI
- anterior – trunchiul lombar simpatic;
- mezocolonul sigmoidian;
- artera hemoroidală superioară;
- posterior – plexul nervos lombar;
- superior – artera mezenterică inferioară;
- inferior – promontoriul;
- arterele iliace;
- la dreapta – vena cavă inferioară;
- la stânga – artera mezenterică inferioară.
CONCLUZII
RAMURILE AORTEI ABDOMINALE
- parietale - arterele diafragmatice inferioare;
- arterele lombare;
- viscerale – perechi – artere renale;
- artere suprarenaliene;
- artere genitale;
- artere uretrale;
- neperechi:
– trunchiul celiac (a. gastică, hepatică, splenică);
- artera mezenterică superioară;
- artera mezenterică inferioară.
Aorta se divide în cele 2 artere iliace comune și în artera

sacrală mediană.
95
Artera iliacă comună se împarte în:
- artera iliacă externă, care se continuă cu artera femurală;
- artera iliacă internă numită și artera hipogastrică, artera principală pentru pelvisul abdominal
și are ramuri:
- arterele gluteale
- artere rușinoase
- artere obturatoare.
ARTERA PULMONARĂ
- aduce sângele cu Co2 (venos) de la ventriculul drept al inimii la plămâni;
- traiectul său este oblic, înapoi, la stânga și în sus;
- se divide la 2 cm sub diviziunea traheei ;
Raporturi:
- anterior – peretele thoracic (stern, coaste, spații
intercostale);
- vasele toracale;
- sinususrile costo-mediastinale;
- timusul;
- posterior – venele pulmonare;
- plămânul stâng;
- nervul frenic stâng;
- la dreapta – vena cavă superioară;
- pleura mediastinală dreaptă;
96
Ramuri – artera pulmonară dreaptă;
- artera pulmonară stângă.
VENA CAVĂ SUPERIOARĂ

- este colectorul sângelui venos din regiunea supradiafragmatică;
- nu are valve;
- originea – de-a lungul sternului, în dreptul T2 (posterior), inapoia primului cartilaj costal
(anterior);
- rezultă din unirea trunchiurilor venoase brahiocefalice;
- are traiect vertical;
- se termină în atriul drept – corespunde spațiului 2 intercostal drept (anterior) și T6 (posterior);
- este situată în partea superioară a mediastinului anterior, în partea dreaptă;
- are – o parte extrapericardică;
- o parte intrapericardică.
97
Raporturi:
Partea extrapericardică
- anterior – peretele toracic (stern, coaste,
spații intercostale);
- vasele toracale;
- sinususrile costo-mediastinale;
- timusul;
- posterior – pediculul pulmonar drept;
- limfonodulii peri-traheali;
- la stânga – aorta ascendentă;
- la dreapta – pleura mediastinală dreaptă;
- nervul frenic drept.
Partea intrapericardică
- atriul drept;
- vena pulmonară dreaptă;
- artera pulmonară dreaptă.
98
VENA CAVĂ INFERIOARĂ
- colectează sângele venos de la - membrele inferioare;
- pelvisul abdominal;
- abdomen;
- se îndreaptă spre inimă;
- acompaniază aorta;
- origine – rezultă din unirea venelor iliace – dreaptă și stângă, la nivel L4-L5;
- merge vertical, în partea dreaptă a coloanei vertebrale, trece prin partea posterioară a ficatului,
stăbate diafragma și pătrunde în torace, iar apoi se îndreaptă spre atriul drept al inimii.
Raporturi:
- Anterior – peritoneul;
- vasele genitale;
- duodenul;
- pancreasul;
- vena portă;
- ficatul.
99
- artera lombară;
- artera renală;
- artera diafragmatică;
- medial – aorta abdominală;
- lateral – mușchiul psoas;
- ureterul;
- rinichiul;
- glanda suprarenală;
- ficatul.
În vena cavă inferioară se deschid:

- venele diafragmatice;
- venele lombare;
- venele genitale;
- venele renale;
- venele suprahepatice.
100
PERICARDUL
- este un sac membranos care acoperă inima și vasele sale

- are - o membrană externă – pericardul fibros;
- o membrană internă – pericardul seros;
PERICARDUL FIBROS
- are formă conică, cu baza dispusă pe diafragm;
- are raportru cu: - pleura mediastinală – lateral;
- esofagul și aorta –
posterior;
- coastele, sternul –
anterior;
- este conectat cu organele din vecinătate prin
ligamente:
- sterno-pericardice – unul superior și unul
inferior;
- frenico-pericardice – anterior, stâng și drept;
- vertebro-pericardice – de la C6 la T4;
- accesorii – traheo-pericardice;
- bronho-pericardice;
- esofago-pericardice;
101
PERICARDUL SEROS
Prezintă:
- o foiță parietală – acoperă fața internă a
pericardului fibros;
- o foiță viscerală = epicardul, primul strat al
inimii;
- între ele se află cavitatea pericardică, ce conține
o peliculă fină de lichid;
- pediculul vascular al inimii este unul:

- arterial – anterior, format de aorta și artera pulmonară;
- venos – posterior, format de vena cavă superioară și venele pulmonare;
- aici, epicardul formează sinusuri:
- la nivelul aortei – sinusul preaortic;
- la nivelul arterei pulmonare – sinusul prepulmonar;
- la nivelul venei cave superioare – sinusul precav;
- la nivelul venelor pulmonare – sinusul oblic al lui Haller;
- între atriul stâng și vena cavă superioară – sinusul transvers.
VASCULARIZAȚIE
- arterele – ramuri din arterele diafragmatice, bonhice și esofagiene;
- venele colectează sângele în vena azigos și venele diafragmatice;
- limfa este colectată în limfonoduli mediastinali, diafragmatici și inter-traheo-bronhici;
INERVAȚIA
- fibre nervoase din nervul vag, nervul frenic și simpaticul cervical.
102
INIMA
- este un organ musculo-cavitar;

- are 4 cavități;
- forma conică, cu baza dispusă posterior și vârful anterior;
- este orientată oblic, în față, în jos și la stânga;
- are cam 250 gr;
- culoare roșie;
Prezintă:
- 3 suprafețe – anterioară = sternocostală;
- inferioară = diafragmatică;
- laterală = mediastinală;
- 3 margini ;
- o bază;
- un vârf.
Inima este situată asimetric, 2/5 fiind situate la dreapta liniei

mediane a corpului, iar restul, 3/5 la stânga.
Inima “dreaptă” este numită și „inima venoasă”

este situată anterior, iar inima „stângă” este numită
și „inima arterială”.
Baza inimii este formată de fața posterioară a atriilor

și de către venele cave (2) și cele pulmonare (4).
103
RAPORTURI
- anterior – peretele toracic – sternul, cartilajele costale,
coastele, spațiile intercostale;
- vasele toracale;
- sinusurile costomediastinale;
- inferior – diafragma;
- fornixul stomacului;
- lobul stâng al ficatului;
- posterior – esofagul;
- nervul vag;
- vena azigos și hemiazogos;
- ductul toracic.
CAVITĂȚILE INIMII
Raporturi:
- atriul drept – peretele toracic;
- pleura mediastinală;
- atriul stâng – diviziunea traheei;
- esofagul;
- ventriculul drept – peretele toracic;
- sinus.costomediastinale
- ventriculul stâng – diafragma;
- plămânul stâng.
104
CONFIGURAȚIA INTERNĂ
- inima prezintă 2 atrii și 2 ventriculi;
- putem vorbi despre o inimă dreaptă și una stângă,
deoarece septul interatrial și cel interventricular
separă cele două jumătăți ale inimii;
- între atriul drept și ventriculul drept se află
orificiul atrioventricular drept;
- între atriul stâng și ventriculul stâng se află
orificiul atrioventricular stâng;
- aceste orificii sunt prevăzute cu valve.
Sistemul valvular
- orificiul atrioventricular drept este prevăzut cu o
valvă tricuspidă – 3 pliuri, anterior, posterior și
medial;
- orificiul atrioventricular stâng este prevăzut cu o valvă bicuspidă – 2 pliuri, anterior și
posterior.
Septul interatrial
– este subțire, membranos și formează peretele medial al atriilor;
- prezintă pe peretele drept o impresiune numită fosa ovală, limitată de o proeminență=inelul lui
Viussens.
Septul interventricular
- este triunghiular, cu vârful orientat în jos;
- baza sa continuă septul interatrial;
- fața dreaptă este convexă, iar cea stângă concavă;
- în dreapta are raporturi cu valva tricuspidă și cu orificiul arterei pulmonare;
- în stânga are raporturi cu valva mitrală și cu orificiul aortic.
105
ATRIILE
- sunt separate de septul interatrial;
Atriul drept – prezintă mușchi pectinați
- orificii: - superior – vena cavă superioară;
- inferior – vena cavă inferioară;
- sinusul coronar;
- anterior – orificiul atrioventricular drept.
Atriul stâng
- anterior – orificiul atrioventricular stâng;
- posterior – 4 orificii ale venelor pulmonare.
106
VENTRICULII
- au pereți mai groși;
Ventriculul drept
- prezintă 3 mușchi papilari;
- baza prezintă orificiul atrioventricular drept;
- anterior și deasupra se află orificiul pentru artera pulmonară, prevăzut cu valvă tricuspidă;
Ventriculul stâng
- prezintă orificiul atrioventricular stâng=orificiul mitral;
- orificiul aortic, prevăzut cu valvă tricuspidă.
107
Structura inimii
- tunica externă – epicard;
- tunica mijlocie – miocard;
- tunica internă – endocard.
Epicardul = seroasa viscerală a pericardului.
Miocardul – fibrele lui musculare se inseră pe un sistem fibros aflat în profunzime, la baza inimii,
formând “scheletul” inimii, fiind alcătuit din 4 inele fibroase.
Endocardul = acoperă cavitățile inimii la interior, continuându-se cu endoteliul arterelor.
SISTEMUL CARDIONECTOR
- este un sistem neuro-muscular care generează impulsuri nervoase intermitent și le transmite
atriilor și ventriculilor.
- este format de:
- nodulul sino-atrial Keith și Flack – situat la locul de deschidere a venei cave superioare
în atriul drept;
- nodulul atrio-ventricular – Aschoff-Tawara, situat în peretele interatrial;
- fasciculul Hiss – coboară prin scheletul fibros dintre atrii și ventriculi și se divide în o
ramură dreaptă, pentru ventriculul drept și o ramură stângă pentru ventriculul stâng,
aceasta din urmă divizându-se în mai multe ramuri (rețeaua Purkinje);
108
VASCULARIZAȚIE
Artere:
- coronare – 2 la număr – dreaptă și stângă, ce
provin din aorta, din sgmentul ascendent;
- coronara stângă trece prin șanțul anterior
interventricular spre vârful inimii și apoi se
continuă pe fața posterioară, prin șanțul
interventricular posterior;
- coronara dreaptă se anastomozează cu cea
stângă;
Venele:
– există un sistem colector = sinusul coronar, care
este format de venele coronare și alte vene mici,
deschizându-se în atriul drept; există și vene mici,
accesorii, venele Thebesius.
Limfa
- colectată în limfonoduli de sub pericard.
INERVAȚIE
- Plexul cardiac format de ramuri din simpatic
și din nervul vag.
109
MEDIASTINUL POSTERIOR
Este limitat anterior de mediastinul anterior printr-un plan frontal care trece prin fața diviziunii
traheei.
Conține:
- traheea;
- esofagul;
- nervii vagi;
- ductul thoracic;
- venele azigos;
- trunchiul simpatic toracal.
110
DUCTUL TORACIC
- este principalul colector limfatic al corpului uman;

- colectează limfa din:
- regiunea subdiafragmatică (excepție o parte a
ficatului și limfaticele supraombilicale ale peretelui
abdominal);
- pereții toracali (posterior și laterali);
- baza gâtului;
- rezultă din joncțiunea a două trunchiuri limfatice lombare:
- la nivelul primelor două vertebre lombare – dacă
originea este abdominală
- la nivelul ultimelor două vertebre toracale – dacă
originea este toracală;
- de obicei, originea este abdominală, constând într-o

dilatație, numită cisterna Pequet sau cisterna Chyli, apoi ductul are traiect ascendent în partea
dreaptă a aortei, până la baza gâtului, unde descrie un arc cu concavitatea în jos și anterior;
apoi se continuă spre stânga, deschizându-se în vena jugulară sau vena subclavie stângă.
Raporturi:
În abdomen- la stânga, aorta;
111
În torace:
– la stânga – aorta;
- la dreapta – vena azigos;
- superior de aortă – artera subclavie stângă și pleura –
lateral;
- esofagul și nervul laringeu – medial;
- nervul vag.
Colaterale – limfonodulii intercostali;

- limfonodulii juxtaverterbrali;
- limfonodulii mediastinali.
112
VENA AZIGOS
- are originea în torace, în spațiul 11 intercostal

- rezultă din 2 ramuri:
- una externă, vena lombară ascendentă dreaptă și ultima vena intercostală dreaptă;
- una internă, din vena cavă inferioară sau vena renală dreaptă;
- traiect – în torace urcă în fața coloanei vertebrale și în dreapta liniei mediane, până la T4, unde
descrie un arc de cerc cu concavitatea în față, deasupra pediculului pulmonar drept,
deschizându-se în vena cavă superioară;
113
Raporturi:
- medial – ductul toracic;
- aorta;
- lateral – pleura dreaptă;
- plămânul drept;
- anterior – pediculul pulmonar drept;
- esofagul;
- arterele intercostale;
Vena azigos colectează: – vena bronhică dreaptă;

- venele esofagiene;
- venele pericardice;
- venele intercostale;
- micile vene azigos – ele coboară pe partea stângă a coloanei vertebrale, până la a 7-a coastă,
unde descriu un arc spre dreapta, trec în spatele aortei și a ductului toracic și se termină în
marea venă azigos.
114
TRUNCHIUL GANGLIONAR SIMPATIC
- este simetric, paravertebral, la capătul coastelor, în fața vaselor intercostale

- este format din 11 ganglioni (primul ganglion este de regulă unit cu ultimul cervical) și sunt
situați lângă articulațiile costo-vertebrale
- are ramuri: - cardiace;

- bronho-pulmonare;
- esofagiene;
- aortice;
115
- Din cel de-al 6-lea până la al 9-lea ganglion (câteodată de la al 5-lea până la al 10-lea) se
formează nervul marele splahnic;
- Din cel de-al 10-lea până la al 12-lea ganglion se formează nervul mic splahnic.
Raporturi:
- Anterior – aorta (doar în partea superioară);
- vena azigos;
- Posterior – vasele intercostale;
- Lateral – pleura;
- Medial – măduva spinării.
116
APARATUL RENAL
RINICHIUL
- este un organ retroperitoneal;

- rinichiul drept este situat puțin mai jos decât stângul, datorită
ficatului;
- are forma unui bob de fasole;
- prezintă:
- 2 fețe – anterioară și posterioară;
- 2 margini – laterală și medială;
- 2 poli – superior și inferior;
- dimensiuni – 12 cm lungime / 6 cm lățime / 3 cm grosime;
- cântărește ~ 120 gr-140 gr;
- culoare roșie;
- consistență fermă;
I. SITAUȚIE ȘI RAPORTURI
- rinichii sunt situați retroperitoneal, în regiunea lombară;

- această regiune este delimitată de:
- superior – o linie orizontală ce trece prin T11;
- inferior – o linie orizontală ce trece prin L3;
- lateral – o linie verticală ce trece prin vârful coastei a XII-a.
117
RAPORTURI CU SCHELETUL
- marginea medială a rinichiului este situată la 3 cm superior și 6 cm inferior față de coloana

vertebrală;
- fața posterioară are raporturi în jumătatea superioară cu coastele XI și XII;
- între coaste și fața posterioară a rinichiului se află sinusul costodiafragmatic;
- hilul renal se află la nivelul L2.
RAPORTURI CU PERITONEUL
Rinichiul stâng
- de pe fața anterioară a rinichiului, peritoneul se continuă superior cu foița superioară a
mezocolonului transvers, iar inferior cu foița inferioară a mezocolonului transvers;
- lateral, peritoneul se continuă cu peritoneul parietal, ce acoperă colonul descendent.
118
Rinichiul drept
- superior peritoneul se continuă cu foița peritoneală ce acoperă fața inferioară a ficatului,
formând ligamentul hepatorenal;
- inferior, peritoneul se continuă cu foița superioară a mezocolonului transvers;
- lateral – peritoneu parietal ce acoperă colonul ascendent;
- medial – peritoneul delimitează hiatul lui Winslow și formează cu prima parte a duodenului
ligamentul duodeno-renal.
FAȚA ANTERIOARĂ A RINICHIULUI
Rinichiul drept
- în 1/3 superioară – ficatul;
- în 1/3 mijlocie, jumătatea laterală – ficatul;
- în 1/3 mijlocie, jumătatea medială – partea
descendentă a duodenului;
- în 1/3 inferioară – flexura colică dreaptă și ansele
intestinale;
Rinichiul stâng
- în 1/2 superioară – pancreas, splină, fața posterioară a
stomacului, mezocolonul transvers;
- în ½ inferioară – fexura colică stângă, anse intestinale.
119
FAȚA POSTERIOARĂ A RINICHIULUI
În partea toracică
– medial – pilonii diafragmatici;
- lateral– diafragma și sinusurile costodiafragmatice
În partea abdominală
– medial – mușchiul psoas;
- lateral – mușchiul pătrat lombar;
- nervii ilioinghinal și iliohipogastric;
MARGINEA LATERALĂ
- rinichiul drept – ficatul;
- colonul ascendent;
- rinichiul stâng – splina;
- colonul descendent;
MARGINEA MEDIALĂ
- rinichiul drept – partea descendentă a duodenului;
- rinichiul stâng – flexura duodeno-jejunală;
- aorta abdominală.
EXTREMITATEA SUPERIOARĂ – glanda suprarenală;

EXTREMITATEA INFERIOARĂ – mușchiul pătrat lombar.
120
II. STRUCTURA RINICHIULUI
Rinichiul este format de un parenchim renal, la mijlocul căruia se află sinusul renal.
SINUSUL RENAL = cavitatea ce conține pediculul renal;

PEDICULUL RENAL = totalitatea elementelor anatomice care intră/ies din rinichi:
- ductele urinare (calice, pelvis renal);
- vase sangvine – artera și vena renală;
- nervi;
- o masă de grăsime;
121
PARENCHIMUL RENAL
Este acoperit de o capsulă densă;

Este împărțit în 2 părți:
- medulara situată în profunzime – formată
de 7-14 piramide renale Malpighi, orientate
cu baza spre marginea laterală a rinichiului
și cu vârful spre hil, vârf ce prezintă papila
renală, de la care pornește un calice mic; ea
trimite prelungiri în corticală, numite
piramide Ferrein, fiecare conținând 50-
100 tubi uriniferi;
- corticala – situată la periferie, ca o bandă
între baza piramidelor și capsula renală; ea
trimite niște prelungiri între piramide ce
formează coloanele lui Bertin.
!!! piramidele Ferrein formează lobulii renali.

Piramidele Malpighi formează lobii renali.
Rinichiul este format din lobi. Un lob este format de o piramidă renală Malpighi și toate
piramidele Ferrein aferente. Lobul este alcătuit din lobuli. Un lobul este format de o piramidă
Ferrein și tubii uriniferi aferenți.
Unitatea morfologică și funcțională a rinichiului este NEFRONUL.

NEFRONUL este format de corpusculul renal și de tubul urinifer.
Există 2-2,5 milioane de nefroni în ambii rinichi.
122
1. CORPUSCULUL RENAL
- are o structură capilaro-epitelială;

- este vizibil cu ochiul liber;
- este format de glomerulul renal = o minge
capilară situată între 2 arteriole, aflată în
interiorul unei capsule cu pereți dubli =
capsula Bowman;
- capsula Bowman prezintă o foiță parietală,
la exterior și una viscerală, la interior. Între
cele 2 foițe se află spațiul urinar.
Fiecare corpuscul prezintă 2 poli;

- unul vascular, parte a glomerulului renal, ca un hil = locul de intrare a arteriolei aferente,
respectiv ieșire a arteriolei eferente. Arteriola aferentă formează în interiorul capsulei 30-50
de anse capilare neanastomozate între ele, ce formează arteriola eferentă.
- unul urinar, parte a capsulei Bowman, din acest punct pornind tubul urinifer proximal.
Glomerulul renal se află între 2 arteriole – aferentă, care intră în capsulă și eferentă, care iese din
capsulă. Diametrul arteriolei eferente este mai mic decât cel al celei aferente, ajutând astfel filtrarea
glomerulară.
Prin ambii rinichi trec zilnic ~ 1500 l sânge, rezultând 180 l apă, glucoză și alte substanțe.
123
2. TUBUL URINIFER
Fiecare tub prezintă:

- o parte contortă, situată în corticală (la periferie);
- o parte dreaptă, situată în medulară (în profunzime);
- între ele se află segmental intermediar.
Tubul proximal
- are 14 mm și un calibru de 60 microni;
- prima parte este convulată, iar a doua este
dreaptă;
- aici se absoarbe 99% din apa prezentă în
urina primară, glucoza și o parte din
minerale;
Segmentul intermediar
- este partea descendentă a ansei Henle;
- aici au loc procese de diluție sau
concentrare a urinei;
Tubul distal
- prima parte este dreaptă, iar a doua este
convulată;
- aici are loc absorbția apei, dar și procese de
secreție și sinteză.
124
COMPLEXUL JUXTAGLOMERULAR
Este format de:
- aparatul juxtaglomerular – situate lângă arteriola aferentă;
- pernița polară – situată pe arteriola aferentă;
- macula densă – situată la limita dintre partea dreaptă și cea convulată a tubului urinifer.
Funcția lui este de a produce renina = o substanță ce acționează ca un recetor senzitiv al presiunii
arteriale.
125
VASCULARIZAȚIE
ARTERELE
- arterele renale sunt în număr de 2 – una pentru
fiecare rinichi;
- originea lor este aorta abdominală, la nivel L1;
- direcția lor este oblică, spre înapoi, în jos și
lateral;
Înainte de a pătrunde în hilul renal, artera renală dă

ramuri pentru:
- ureter;
- capsula renală;
- ganglioni;
În interiorul hilului – artera renală are raporturi cu:

- vena renală, situată în fața arterei;
- pelvisul renal;
- nervii, situați în jurul arteri.
După ce trece de hilul renal, artera se împarte în 2 trunchiuri.

- Trunchiul prepielic – trece în fața pelvisului
renal și se divide în 4 artere segmentare:
- anterioară;
- antero-superioară;
- antero-inferioară;
- posterioară;
Trunchiul retropielic – trece prin spatele pelvisului

renal și se continuă cu o arteră segmentară.
126
În interiorul sinususlui renal, arterele segmentare se divid în artere interlobare, ce coboară între
piramidele Malpighi și formează la baza acestora arterele arcuate. Ele dau naștere arterelor
interlobulare, din care rezultă arteriolele aferente. Fiecare arteriolă aferentă pătrunde în glomerul,
se capilarizează, iar apoi se continuă cu arteriola eferentă. Aceasta se distribuie la nivelul tubilor
renali.
!!! între arterele segmentare anterioare și cele posterioare se află linia avasculară Hyrtl.
VENELE
- venele arcuate acompaniază arterele și sunt
situate la baza piramidelor renale, ele
colectând sângele venos prin vene
ascendente și descendente;
- venele arcuate formează arcuri venoase
suprapiramidale;
- în final, acestea se unesc, formând vena
renală, ce se deschide în vena cavă
inferioară;
- în vena renală stângă se deschid vena
spermatică stângă sau ovariană stângă, dar și
vena suprarenală stângă .
127
LIMFATICELE
- sunt 3 grupe:
- profund – acompaniaza arterele;
- subcapsular;
- intracapsular;
- limfa colectată este direcționată spre limfonodulii latero-
aortici și retrocavi.
INERVAȚIA
- vegetativă, prin fibre simpatice din:
- plexul celiac;
- plexul mesenteric;
- plexul renal;
- fibre din nervul vag și nervul splahnic.
128
CĂILE EXCRETORII ALE RINICHIULUI
- calicele mici;
- calicele mari;
- ureterul;
- vezica urinară;
- uretra;
CALIECELE MICI
- sunt formațiuni musculo-membranoase, în număr de 6-12;
- sunt situate în sinusul renal, lângă papilele renale;
- se unesc între ele și formează calicele mari;
CALICELE MARI
- sunt 2-3 și rezultă din unirea calicelor mici;
- ele se unesc și formează pelvisul renal;
129
PELVISUL RENAL
- este un organ musculo-membranos;

- are formă triunghiulară, cu baza orientată spre
suprafața rinichiului și vârful spre hil;
- poate fi ampular sau divizat;
- prezintă:
- suprafețe – anterioară;
- posterioară;
- margini – superioară;
- inferioară;
- laterală (bazală);
- un vârf;
- o parte este intrarenală;

- o parte este extrarenală;
Raporturi:
- cu vasele renale;
- superior – glanda suprarenală;
- inferior – ureterul;
- anterior – duodenul (în dreapta);
- pancreasul (în stânga).
130
URETERUL
- este un conduct musculo-membranos;

- leagă pelvisul renal de vezica urinară;
- are 30-35 cm;
- prezintă: - o parte abdominală;
- o parte pelvină;
- este orientat oblic, în jos și medial;
Prezintă 3 curburi:
– lângă rinichi;
- lângă linia terminală ( limita dintre
cavitatea abdominală și pelvis);
- în interiorul pelvisului;
Calibrul său este variabil, alternând părți dilatate

cu părți mai strâmte.
RAPORTURI
1. Partea abdominală – prezintă un segment
lombar și unul iliac.
Segmentul lombar
- Anterior – peritoneu;
- duoden;
- mezenter;
- vase genitale;
- posterior – mușchiul psoas;
- nervul genito-femural;
- nervul femural cutanat.
131
Lateral:
– în dreapta – colonul ascendent;
- în stânga – colonul descendent;
Medial:
- în dreapta – vena cavă superioară;
- în stânga – aorta;
Segmentul iliac – de la sacru la linia terminală.
Anterior – în dreapta –ileonul;

- vasele ileocolice;
- apendicele vermiform;
- în stânga – colonul sigmoidian;
Posterior – mușchiul psoas.
2. Partea pelvină – de la linia terminală și prezintă – o parte parietală;

– o parte viscerală;
Partea parietală:
- la bărbați – este verticală, de-a lungul pelvisului; (A)
- la femei are raporturi cu ovarul.(B)
132
Partea viscerală:
- la bărbați se intersectează cu ductul deferent;
- la femei se intersectează cu artera uterină;
Ureterul prezintă o parte în interiorul vezicii urinare.

Această parte este oblică, iar orificiul ureterului
prezintă un pliu.
!!! orificiile ureterelor și orificiul uretrei determină în

vezică triunghiul Lietaud.
STRUCTURA
- adventice - țesut conjunctiv fibros și elastic;

- tunica musculară:
- în prima și ultima treime fibrele formează 3
straturi:
- longitudinale la exterior;
- circulare la mijloc;
- longitudinale la interior;
- în treimea mijlocie sunt doar 2 straturi;
- mucoasa.
133
VASCULARIZAȚIE
- calice și pelvis – artera renală;

- ureter:
- în 1/3 superioară – ramuri din artera renală și artera lombară
- în 1/3 mijlocie – ramuri din artera genitală și artera iliacă
comună;
- în 1/3 inferioară – artera hipogastrică;
- venele însoțesc arterele;

- limfaticele colectează limfa în nodulii lombari și iliaci;
INERVAȚIA
- vegetativă, fibre din plexul renal, aortic și hipogastic.
134
VEZICA URINARĂ
- este un organ musculo-membranos care colectează urina între micturiții, urina fiind adusă de
către uretere și pe care o elimină apoi la exterior prin uretră;
- are formă ovoidală când este plină;
- capacitate 250-350 ml;
- prezintă – o bază;
- un vârf;
- un corp – de la el pleacă ligamentele ombilicale;
RAPORTURI
Se află în regiunea vezicală, delimitată de:

- anterior – oasele pubiene și fascial ombilcală (leagă ombilicul de vezica urinară);
- posterior – fascia prostate-peritoneală;
- septul recto-vezical – la bărbați;
- septul recto-uterin – la femei;
135
- superior – peritoneu;
- inferior – prostata – la bărbați;
- vagina la femei;
- diafragma uro-genitală;
- lateral – mușchii obturatori interni și ridicători anali.
Vezica urinară este fixată și susținută de:
- superior – peritoneu și ligamentele ombilicale (unul median și două laterale);

- inferior - perineul;
- anterior – ligamentele puboprostatice și pubovezicale;
- posterior – fibrele musculare care leagă vezica urinară de rect (bărbați) și uter (femei).
136
Când este goală, vezica prezintă – 3 fețe;
- 2 margini;
- un vârf;
Raporturile vezicii goale sunt:
- anterior – fascia ombilico-vezicală;

- ligamentele pubovezicale;
- plexul venos Santorini;
- limfatice;
- vasele și nervii obturatori;
- simfiza pubiană;
- posterior – peritoneu;
- rect (bărbați);
- uter (femei);
- anse intestinale;
- colon sigmoidian ;
- inferior - la bărbați – prostata;

- ductele deferente;
- rectul;
- la femei – uterul;
- vagina;
- lateral – mușchii ridicători anali și obturatori interni;

- peritoneu;
- vârful – se continuă cu uraca = ligamentul ombilical

median.
137
!!! trigonul vezical = o regiune triunghiulară determinată de:
- anterior – orificiul uretrei;

- posterior – orificiile ureterelor.
STRUCTURA
- seroasa = peritoneu; formează fundul de sac Douglas(la bărbați și femei) și sacul peritoneal
prevezical (la femei);
- tunica fibroasă - țesut conjunctiv;
- tunica musculară – fibre longitudinale la exterior;
- fibre circulare la mijloc;
- strat plexiform la interior;
- fibrele musculare formează mușchiul vezical;
- submucoasa;
- mucoasa;
138
VASCULARIZAȚIE
- există 4 pediculi arteriali, formați de:
- superior – artere vezicale superioare – ramuri din artera ombilico-vezicală;
- inferior – artere vezicale inferioare – ramuri din artera hipogastrică;
- anterior – ramuri din artera rușinoasă internă și artera epigastrică inferioară;
- posterior – ramuri din artera rectală mijlocie (bărbați) și artera uterină (femei);
- aceste artere se anastomozează și formează 3 grupe – subseros;

- submucos;
- subepitelial;
- venele acompaniază arterele și se deschid în vena iliacă internă și rușinoasa internă;

- limfa – noduli în stratul muscular și perivezical;
INERVAȚIE
- fibre simpatice din plexul hipogastric pentru colul vezical;
- fibre parasimpatice din nervii pelvici pentru corpul vezicii;
- pentru sfincterul urinar fibre din nervul rușinos.
139
APARATUL GENITAL MASCULIN
ORGANELE GENITALE INTERNE
Sunt reprezentate de:

- testicul;
- epididim;
- ductul deferent;
- ductul ejaculator;
- prostata;
- uretra;
140
TESTICOLUL
- este un organ pereche;

- produce spermatozoizi, dar și hormoni
androgeni;
- se dezvoltă în regiunea lombară și coboară în
scrot prin canalul inghinal în cea de-a 7-a lună
de sarcină;
- dimensiuni – 4,5 cm/2,5 cm;
- culoare albă;
- consistență asemănătoare cu cea a globului
ocular – fermă, dar în același timp elastică;
- formă ovoidală, fiind orientat oblic, în jos și în
spate;
Prezintă:
- 2 suprafețe – laterală;
- medială, convexă;
- ambele sunt acoperite de seroasa peritoneală, numită
epiorchium;
- 2 margini:
- superioară – având raporturi cu funiculul spermatic și
epididimul;
- inferioară – ce prezintă ligamentul epididimar;
141
STRUCTURA
- la exterior se află seroasa vaginală;
- sub aceasta se găsește albugineea = o membrană
fibroasă; în partea posterioară, albugineea formează
mediastinul testicular numit corpul Highmore; prin
acest mediastin trec 10-15 ducte spermatice mici;
- de la mediastinul testicular pornesc spre interior niște
septuri conjunctive, care delimitează 250-300 de lobuli;
fiecare prezintă 1-4 tubi seminiferi foarte încolăciți, de
aproximativ 70 cm lungime; între ei se găsesc celulele
Leydig= celule interstițiale, iar în interiorul lor celulele
Sertolli= celule de suport;
- tubii seminiferi sunt orientați spre mediastin și se
continuă cu ductele eferente, care se deschid în
epididim;
VASCULARIZAȚIE
- Artera spermatică din aorta abdominală;
- Plexul venos spermatic – anterior și posterior;
- Limfa – noduli aortici;
142
EPIDIDIMUL
- Este un organ tubular, situat pe partea

posterioară a testiculului;
Prezintă:
- un cap – voluminous, unit cu testiculul prin
țesut conjunctiv; are o veziculă= rest al
canalului lui Wolf;
- un corp – cu mai multe vezicule= organul lui
Giraldes= rest al canalului Wolf;
- o coadă;
Raporturi:
- medial – funiculul spermatic;
- inferior – se unește cu testicolul și se
continuă cu ductul deferent;
- este susținut de ligamentul scrotal și de
ligamentele epididimare;
143
Vascularizație
- Artera spermatică și artera deferențială;
- Plexul venos spermatic anterior și posterior;
- Limfa – noduli aortici;
DUCTUL DEFERENT
- formațiune cilindrică, dar spre capătul distal devine neregulat;

- începe la coada epididimului și se termină la locul de unire a veziculelor seminale cu ductul
ejaculator;
- are 60 cm și 3-4 mm diametru;
144
Prezintă:
- partea epididimo-testiculară – de la coada epididimului merge în sus, pe partea posterioară a
testicolului, de-a lungul feței mediale a epididimului;
- a doua parte – de la partea superioară a epididimului merge spre orificiul extern al canalului
inghinal, ca parte a funiculului spermatic;
- partea ilio-pelvină – în interiorul canalului inghinal, spre orificiul profund al acestuia, iar
apoi în interiorul cavității pelvine;
Funiculul spermatic
- este un pedicul care susține testiculul și epididimul;
- conține: - ductul deferent;
- artere – spermatică, deferențială, cremasterică;
- plexuri venoase – anterior și posterior;
- fibre nervoase;
- limfatice;
- ligamentul Cloquet;
- țesut conjunctiv;
145
În interiorul cavității pelvine, elementele funiculului spermatic se separă:
- venele care vin din plexul anterior formează vena spermatică;
- venele care vin din plexul posterior se deschid în vena epigastică;
- ductul deferent și artera deferențială merg în pelvisul abdominal, încrucișează vasele iliace
externe și se continuă de-a lungul feței laterale a vezicii urinare;
Structura – adventice la exterior;

- musculara la mijloc;
- mucoasa la interior;
Vascularizație
- artera deferențială și funiculară;
- plexul venos spermatic anterior și posterior;
- limfa – noduli iliaci;
146
DUCTUL EJACULATOR
- este un organ pereche, ce rezultă din unirea ductului deferent cu vezicula seminală;
- străbate parenchimul prostatei și se deschide în uretra prostatică;
- structura – aceeași cu ductul deferent, dar adventicea lipsește în partea prostatică;
- calibrul este mai mic decal al ductului deferent, permițând astfel expulzarea spermei cu
presiune și viteză;
147
PROSTATA
- este situată sub vezica urinară, fiind un

organ glandular nepereche;
- dimensiuni – 2-3 cm/4 cm;
Prezintă:
- o bază, având raporturi cu vezica
urinară;
- un vârf, inferior;
- suprafețe – anterioară – în raport cu
simfiza pubiană;
- posterioară – în raport cu rectul;
Are 2 lobi uniți de:

- istm – posterior;
- partea preuretrală – anterior;
Este traversată de uretra prostatică (pe peretele ei aflându-se

coliculul seminal, care prezintă utriculul prostatic, rest al
canalului Muller= vagina masculnă).
Lateral de uretra prostatică, de fiecare parte se deschid ductele
ejaculatorii, dar și 30-50 orificii ale glandelor prostatice proprii;
secreția acestora asigură mobilitatea spermatozoizilor.
148
RAPORTURI
- intrinseci – cu organele ce o traversează (uretra
și ductele ejaculatorii)
- extrinseci:
– anterior – simfiza pubiană (între ele fiind țesut
conjunctiv și un plex venos prostatic);
- posterior – rectul;
- superior – vezica urinară;
- ductele deferente;
- inferior – diafragma urogenitală;
STRUCTURA
- e formată de țesut glandular și o stromă musculo-conjunctivă;
- țesutul glandular e grupat în 4 lobi – 2 lobi laterali;
- unul posterior;
- unul mijlociu;
- acest țesut e format de glande – proprii;
- periuretrale;
- stroma musculo-conjunctivă – fibre musculare, fibre de colagen și fibre elastice:
- prostate este acoperită de o capsulă proprie, de la care pornesc spre interior septuri, ce
delimitează lobuli;
Vascularizație
- artera vezicală inferioară;
- artera mijlocie rectală;
- venele formează un plex ce se deschide în vena rușinoasă internă;
- limfa – noduli iliaci și sacrali;
Inervația – fibre simpatice și parasimpatice.
149
VEZICULELE SEMINALE
- sunt în număr de 2;
- ele produc o secreție ce participă la formarea lichidului seminal, dar în același timp permit
acumularea secreției spermatice;
- formă conică, orientate oblic;
- sunt situate deasupra prostatei, între rect și vezica urinară;
RAPORTURI
- anterior – vezica urinară;
- lateral – plexul venos spermatic;
medial – ductul deferent;
- baza – raport cu fundul de sac Douglas;
- vârful se unește cu ductul deferent și se continuă cu ductele ejaculatorii;
150
STRUCTURA
- adventice – la exterior;
- tunica musculară – fibre longitudinale și
circulare;
- mucoasa la interior;
VASCULARIZAȚIE
- ramuri din arterele vezicale inferioare și artera
rectală;
- venele – plexul venos prostatic;
INERVAȚIE
- fibre din plexul hipogastric, vezical și prostatic.
URETRA MASCULINĂ
- pornește de la vezica urinară și se termină la nivelul meatului urinar, situat

la capătul liber al penisului; forma este de”S” când e plină, dar în rest
formă conică;
Prezintă 4 părți:
- partea intramurală- scurtă, la baza vezicii urinare;
- partea prostatică – 3 cm, străbate prostata;
- partea membranousă – înconjurată de sfincterul extern și de fascia
perineului;
- partea spongioasă – în interiorul corpului spongios al penisului;
151
Configuarția internă
- calibrul este variabil, alternând părți dilatate cu părți strâmte;
- partea intramurală prezintă sfinterul intern;
- partea prostatică prezintă creasta uretrală cu o proeminență= veru montanum, iar vârful său
prezintă utriculul prostatic; veru montanum delimtează lateral sinuzsurile prostatice, în care
se deschid ductele ejaculatorii și glandele prostatice;
- partea membranousă prezintă orificiile glandelor uretrale;
- partea spongioasă – orificiile glandelor bulbo-uretrale (Cowper) și sinusurile Morgagni =
cavități mari și mici ale mucoasei, limitate de pliuri, în care se deschid glandele uretrale; la 1-
2 cm deasupra meatului urinar se află un pliu transversal = Guerin.
STRUCTURA
- mucoasa – epiteliu cu multe glande ce produc mucus, intermitent, pentru protecția mucoasei
uretrale față de aciditatea urinei;
- musculara – fibre netede longitudinal și circulare ce formează sfincterul intern;
- fibre striate ce formează sfincterul extern;
VASCULARIZAȚIE
- artere – ramuri din arterele vezicale și din artera rectală;
- artera bulbului penian pentru partea membranoasă;
- artera uretrală și artera dorsală a penisului pentru ultima parte uretrală;
- venele – plexul prostatic;
- plexul rușinos pentru partea membranoasă;
- vena dorsală a penisului pentru ultima parte uretrală;
- limfa – noduli limfatici iliaci și inghinali;
152
ORGANELE GENITALE EXTERNE
SCROTUL
- este un sac proeminent, nepereche, situat între picioarele bărbaților;

- forma variabilă, determinată de vârstă;
- este împărțit în 2 cavități, între ele aflându-se o sutură mediană=rafeul scrotal;
STRUCTURA
- piele – extensibilă, foarte fină, pigmentată, cu fire de păr;
- tunica Dartos – mușchi cu multe fibre netede ce se unesc
cu pielea;
- fascia cremasterică – continuă mușchiul oblic extern
abdominal; la baza scrotului se încrețește, formând
aparatul ridicător al organelor genitale masculine;
- tunica vaginală comună – din fascia transversală;
- tunica vaginală proprie – cu foița parietală și vriscerală,
ce determină cavitatea vaginală;
153
VASCULARIZAȚIE
- artere superficiale – ramuri din - artera rușinoasă;
- artera femurală;
- artera funiculară;
- artere profunde – ramuri din artera epigastică;
- venele – colectează sângele venos în - vena safenă;
- vena femurală;
- venele rușinoase;
- limfa – noduli inghinali;
INERVAȚIA
- nervul rușinos și genitofemural.
154
PENISUL
- este un organ suspendat în fața și înapoia oaselor pubiene;

- conține cea mai mare parte a uretrei;
- este un organ copulator, dar în același timp este organul micturiției;
- prezintă 2 părți – o parte perineală;
- o parte liberă;
- are 10-11 cm, iar calibrul 8-9cm, dar în timpul erecției aceste dimensiuni cresc.
RĂDĂCINA PENISULUI (partea perineală)

- este formată de rădăcinile corpilor cavernoși și de bulbul penian;
155
CORPUL PENISULUI
- este cilindric;
- prezintă – o față superioară;
- o față inferioară;
- extremitatea anterioară = gland, fiind o
proeminență conică;
Acest gland prezintă:
- o bază, oblică, cu o coronă glandulară,
delimitată de un șanț, retroglandular;
- un vârf, ce prezintă meatul urinar;
- o față posterioară, concavă;
- prepuțul – parte a pielii ce acoperă

glandul; el prezintă o suprafață externă,
ce continuă pielea penisului și o suprafață internă, mucoasă, cu numeroase glande sebacee, ce
produc smegma;
Aparatul susținător al penisului este reprezentat de:

- perineu;
- ligamentul fundiform;
- ligamentul suspensor;
156
STRUCTURA
- este determinată de organele erectile și formațiunile care le acoperă;
- corpii cavernoși – 2 la număr;
- corpul spongios;
CORPII CAVERNOȘI
- sunt situați pe fața posterioară a penisului;
- au 15-16 cm, iar în erecție 20-21 cm;
- forma cilindrică, fiind uniți, în partea anterioară și separați în partea
posterioară (la rădăcină);
- între cei 2 corpi cavernoși se află un sept incomplet, ce permite
comunicarea între ei;
- pe fața posterioară a penisului se află un șanț longitudinal=șanțul
dorsal, în care se află:
- vena dorsală;
- arterele dorsale;
- nervul dorsal;
157
STRUCTURA
- albugineea;
- trabecule = țesut conjunctiv elastic și fibre musculare ce determină niște areole (cavități mici)
care conțin sânge și care comunică între ele, fiind important în erecție;
CORPUL SPONGIOS
- este situat pe fața inferioară a penisului;
- are 12-16 cm;
- prezintă: -corpul propriu spongios;
- extremitatea posterioară = bulbul penian;
- extremitatea anterioară = glandul;
- structura lui este asemănătoare cu cea a corpilor
cavernoși, dar albugineea este mai fină și areolele mai
mici;
Învelișurile penisului:
- piele;
- tunica Dartos;
- țesut conjunctiv elastic; el determină mobilitatea
penisului;
- albugineea;
158
VASCULARIZAȚIE
- arterele pentru învelișuri – ramuri din- arterele rușinoase;

- artera femorală;
- artera dorsală a penisului;
- artere pentru organelle erectile – artera bulbară pentru bulbul penian;
- artera bulbară și uretrală pentru corpul spongios;
- artera dorsală a penisului;
- arterele cavernoase și dorsal pentru corpii cavernoși;
- venele – superficial – vena dorsală a penisului;
- profund – venele rușinoase;
- limfa – noduli superficiali și profunzi;
INERVAȚIE
- nervi spinali pentru învelișuri, din nervul rușinos;
- fibre din plexul hipogastric, prostatic și sacral pentru organele erectile;
159
APARATUL GENITAL FEMININ
ORGANELE GENITALE INTERNE
Sunt grupate în – regiunea vaginală;

- regiunea uterină;
- regiunea tubo-ovariană;
160
REGIUNEA VAGINALĂ
Conține vagina = un conduct cilindric, musculo-membranos, foarte extensibil și elastic;

Funcții: - copulație (act sexual);
- menține spermatozoizii lângă colul uterin;
- prin vagină trec fătul și anexele fetale în nașterea fiziologică;
- dimensiuni – 8-9 cm;
- forma – cilindrică în prima parte, lățită în rest;
Orientare oblică, în jos și înainte;

Prezintă:
- o parte pelvină – situată în regiunea vaginală,
limitată de:
- anterior – vezica urinară și uretra;
- superior – uterul;
- inferior – este înconjurată de niște
aderențe la perineu = țesut conjunctiv
numit paracolpium;
- o parte perineală;
Vagina este susținută de:

- colul uterin;
- țesutul conjunctiv pelvi-subperitoneal;
- conexiunile cu uretra, rectul și vezica urinară;
- centrul tendinos al perineului = mușchii ridicători anali;
161
CONFIGURAȚIE
- 2 suparfețe – externă și internă;
- 2 extremități;
– superioară – unită cu colul uterin și prezintă un șanț circular = fundul de sac vaginal;
- inferioară – planul muscular, având raporturi cu uretra – anterior și cu anusul –
posterior;
RAPORTURI
- anterior – vezica urinară;
- uretra;
- Posterior – fundul de sac Douglas;
- rectul;
- Lateral:
- în prima treime – baza ligamentelor largi;
- În mijloc – mușchii ridicători anali;
- În ultima treime – diafragma uro-genitală;
162
STRUCTURA
- epiteliu cu pliuri transversale, ce determină 2 creste
longitudinale, una anterioară și una posterioară;
- creasta anterioară prezintă în partea inferioară tuberculul uretral
al vaginei, situat lângă meatul urinar; partea superioară prezintă
triunghiul lui Pawlick;
- există 3 straturi:
- adventice;
- tunica musculară – fibre musculare și țesut conjunctiv
elastic; acest strat prezintă un sfincter;
- mucoasa – la interior;
VASCULARIZAȚIE
- artera vaginală din artera uterină;
- artera vezicală inferioară;
- artera rectală;
- arterele rușinoase;
- venele – colectează sângele venos în vena

uterină;
- limfa – noduli iliaci și sacrali;
INERVAȚIE
- fibre nervoase din:
- plexul hipogastic;
- plexul uterin;
- nervul rușinos intern;
163
REGIUNEA UTERINĂ
Această regiune este delimitată de:

- vezica urinară – anterior;
- rect – posterior;
- trompele uterine și ovarele -lateral;
- vagina – inferior;
Uterul – arată ca o pară, cu partea voluminoasă orientată în sus și vârful în jos;
Prezintă:
- corpul – fața anterioară lățită;
- fața posterioară este convexă;
- partea superioară = fundus, prezintă coarnele uterine (2);
- colul – este extremitatea inferioară a uterului;
- este invaginat = alunecă în interiorul vaginei în partea superioară, astfel că prezintă o
parte supravaginală și o parte invaginată;
- istmul – apare doar în sarcină, fiind un șanț pe fața anterioară a uterului;
- ostiumul – orificiul extern al colului uterin; arată ca o depresiune transversală cu 2 buze unite
lateral;
164
- dimensiuni – 7cm/5 cm ș 3 cm diametru;
- poziție – axul longitudinal al uterului și axul longitudinal al colului uterin formează unghiul
de flexiune (140-170 grd), fiind deschis anterior; axul longitudinal al colului uterin și axul
longitudinal al vaginei determină unghiul de versiune (90-100 grd), deschis anterior; astfel
uterul e în anteflexie și anteversie;
APARATUL SUSPENSOR AL UTERULUI

- peritoneul;
- ligamentele largi;
- ligamentele rotunde;
- ligamentele uterosacrate și uterolombare;
165
Peritoneul – de la vezica urinară, trece peste uter, acoperindu-i fața anterioară, posterioară, iar apoi
se continuă pe fața anterioară a rectului.
Ligamentele largi – cele mai importante ligamente uterine; sunt 2, câte unul de fiecare parte a
uterului, arătând ca niște aripi; fiecare ligament prezintă:
- 2 fețe – cea anterioară trece peste ligamentul rotund și pe fața laterală a vezicii urinare;
- cea posterioară are raporturi cu ovarul;
- 4 margini – superioară – conține tuba uterină;
- inferioară – constituie baza ligamentului;
- laterală – subțire, mobilă;
- medială – de-a lungul uterului, conține vase și nervi;
!!! între foițele acestui ligament se găsesc:

- uterul;
- ureterul;
- artere – uterină și ovariană;
- plexul venos;
- limfatice;
- nervi;
166
Ligamentele rotunde – sunt formațiuni musculo-conjunctive;
- origine – sub tuba uterină; este orientat
oblic, în față și lateral, încrucișează
vasele iliace, trece prin canalul inghinal
și se fixează pe oasele pubiene;
Conține:
- fibre musculare;
- o arteriolă;
- o venă;
- limfatice;
- fibre nervoase;
Ligamentele utero-sacrate și utero-lombare

- sunt formate de fibre musculare și conjunctive.
167
APARATUL SUSȚINĂTOR AL UTERULUI
- ligamentele sacro-recto-genito-pubiene;
- conexiunile uterului cu uretra, vezica urinară și rectul;
- perineul – cel mai important;
CONCLUZII
- vagina și perineul fixează uterul;
- ligamentele rotunde opresc “căderea” uterului în spate;
- ligamentele utero-sacrate opresc înclinarea uterului în față;
- ligamentele largi și cele sacro-recto-genito-pubiene opresc înclinarea uterului spre lateral;
RAPORTURI
- anterior – vezica urinară, fiind separate de fundul
de sac vezico-uterin;
- posterior – rectul, fiind separate de fundul de sac
recto-uterin;
- lateral – trompa uterină și ovarul;
- inferior – vagina;
- superior – intestinal subțire și colonul sigmoidian;
168
CONFIGURAȚIE INTERNĂ
- interiorul arată ca un triunghi, cu baza curbă și cu 3 unghiuri –
unul stâng și unul drept – care permit comunicarea cu
trompele uterine și un orificiu inferior, care permite
comunicarea cu colul uterin.
STRUCTURA
- seroasa – peritoneu;
- musculara
– fibre netede longitudinal și transversale la suprafață;
- fibre anastomozate la mijloc;
- fibre longitudinale și circulare la interior;
- mucoasa = endometru, cu numeroase glande;
VASCULARIZAȚIE
- artera uterină din artera iliacă;
- artera ovariană;
- artera ligamentului larg;
- venele – plex venos, vene
uterine care merg spre vena
iliacă internă;
INERVAȚIE
- simpatică și parasimpatică.
169
TROMPELE UTERINE
- sunt organe musculo-membranoase situate în partea superioară a ligamentelor largi;

- trompa uterină începe de la cornul uterin, fiind orientată spre lateral, până la mijlocul
ovarului, apoi descrie un arc cu concavitatea medială, acoperind ovarul;
- dimensiuni 10-12 cm;
Prezintă:
- infundibulul – format din 10-15 fimbrii; una dintre ele este mai lungă = fimbria ovariană,
deoarece este unită cu ligamentul tubo-ovarian; în centrul infundibulului se găsește orificiul
abdominal al tubei uterine, care permite comunicarea cavității peritoneale cu exteriorul
corpului;
- partea ampulară – 2/3 din tuba uterină; are traiect neregulat;
- istmul – diametrul lui este mic, pătrunde în uter, între ligamentul rotund și ligamentul
propriu al ovarului;
- partea uterină – traversează peretele uterin;
170
Partea laterală este mobilă, iar cea medială este fixată de
ligamentul suspensor al ovarului și ligamentul tubo-ovarian.
Canalul uterin este subțire, 1-2 mm, prezintă numeroase pliuri
longitudinale de la orificiul uterin la cel abdominal, pliuri ce
permit progresul spermatozoizilor.
Trompa uterină prezintă:

- o parte transversală – de la uter spre extremitatea
ovarului, formată de istm și se află în marginea
superioară a ligamentului larg;
- o parte ampulară – acoperă ovarul, formând cu acesta
bursa ovariană;
- peritoneul care leagă tubele uterine de uter și de pelvis = mezosalpinx;
STRUCTURA
- seroasa = mezosalpinx;
- subseroasa – țesut conjunctiv cu vase și
nervi;
- musculara
– fibre netede longitudinale la exterior;
- fibre circulare la mijloc;
- fibre longitudinal la interior;
- mucoasa – epiteliu ciliat, cu numeroase
cellule secretorii; această mucoasă
determină migrarea ovului spre tuba
uterină; de asemenea, celulele secretorii
produc mucus, care acoperă ovarul,
servind la nutriția spermatozoizilor și a
ovulului.
171
OVARUL
- este organul genital feminin, cu dublă funcție secretorie

– exocrină, căci produce ovule și endocrină, căci
produce hormoni;
- este omologul testiculului, la bărbați;
- forma este ovoidală, având 3cm/2cm/1cm;
- cântărește 6-8 gr;
- aspectul este variabil, iar consistența elastică, dar după
menstruație devine fibroasă;
- suprafața este netedă în copilărie, apoi, în timp, devine
neregulată;
Prezintă:
- 2 suprafețe – laterală și medială;
- 2 margini;
- 2 extremități – tubară și ovariană;
Se dezvoltă în regiunea lombară și coboară în pelvis

spre sfârșitul perioadei de sarcină.
Nu este acoperit de peritoneu, neavând o fascie
viscerală proprie.
RAPORTURI
Lateral – fosa Krausse, delimitată de:

- Superior – vasele iliace externe;
- Inferior – artera uterină și originea arterei
ombilicale;
- Anterior – ligamentele largi;
- Posterior – vasele iliace interne și ureterul;
172
Medial – trompa uterină;
- mezosalpingele;
- ileonul;
- colonul sigmoidian (în stânga);
- cecul și apendicele vermiform (în dreapta);
Ovarul este susținut de:

- ligamentul larg;
- ligamentul suspensor (propriu);
- ligamentul tubo-ovarian;
- mezoovarul;
STRUCTURA
- la exterior, epiteliu;
- albugineea;
- o parte corticală, la suparfață, cu mulți
foliculi ovarieni, în diferite stadii de evoluție;
- o parte medulară, în profunzime, cu vase
sangvine;
173
Corticala – conține mulți foliculi ovarieni, în diferite stadii de evoluție, dar și celule albicans;
- foliculii ovarieni – inițial ei sunt primordiali (corpusculi celulari plini), apoi devin secundari
(corpusculi celulari cavitari), iar apoi devin foliculi mature; fetițele prezintă la naștere
200000-400000 de foliculi, dar doar 300-400 ajung la stadiul de folicul matur, restul
regresează;
- foliculul matur de Graaf este format de o cavitate cu lichid follicular la interior, iar ovocitul
este fixat de membrană printr-un pedicul; primul ovocit este diploid, având 23 perechi de
cromozomi; înainte de ovulație, el suferă o diviziune, rămânând haploid, cu doar 23
cromozomi, în acest mod fiind expulzat la suprafața ovarului, în timpul ovulației.
- Celulele albicans constituie corpul luteal sau corpul progesteronic; se formează dintr-un
folicul matur, după ovulație; în caz de fecundație, aceste cellule albicans vor forma corpul
galben de sarcină, iar dacă nu este realizată fecundația, regresează;
Medulara = partea vasculară, fiind formată de țesut conjunctiv, cu numeroase fibre reticulinice,
elastice, dar și fibre musculare, precum și vase sangvine și limfatice și filete nervoase.
174
VASCULARIZAȚIE – trompe uterine și ovare
- Artera ovariană din aorta abdominală;
- Artera uterină din iliaca internă;
- Fiecare determină 2 ramuri – una pentru tuba uterină și una pentru ovar;
- Ramurile omonine se anastomozează, rezultând 2 arcuri arteriale;
- Venele – formează plexul pampiniform și vena ovariană, care se varsă în vena cavă
inferioară, în dreapta și în vena renală, în stânga;
- Limfa – noduli latero-aortici și iliaci;
INERVAȚIE
- Plexul ovarian, format de fibre din plexul renal, plexul mezenteric superior și plexul aortic
abdominal.
175
URETRA FEMININĂ
- este situată în pelvis, de la baza vezicii urinare, până la

vulvă;
- este oblică, în jos și anterior;
- are 3-5 cm;
CONFIGURAȚIE
- prezintă 2 pliuri longitudinale = creasta uretrală;
- superior – partea pelvică, înconjurată de un sfincter;
- inferior, partea perineală, fiind separată de vagină prin
septul uro-genital; acest sept conține fibre musculare netede;
- orificiul inferior al uretrei este situat între clitoris și
tuberculul uretral al vaginei.
STRUCTURA
- mucoasa – epiteliu;
- musculara – determină un sfincter;
- glandele Skene – 2 la număr;
VASCULARIZAȚIE
- artere – ramuri din artera vezicală inferioară, artera vaginală și artera rușinoasă:
- venele colecteză sângele în - plexul Santorini;
- plexul vaginal;
- plexul bulbar;
INERVAȚIE
- fibre nervoase din plexul hipogastric și nervul rușinos intern.
176
ORGANELE GENITALE FEMININE EXTERNE
Sunt reprezentate de: - labii – mari și mici;

- spațiul interlabial;
- clitoris;
- aparatul erectil;
- glandele anexe;
LABIILE MARI
- sunt pliuri cutanate ovoidale, în număr de 2;
- conțin grăsime, țesut conjunctiv, fibre musculare netede, vase și nervi, dar și terminații ale
ligamentelor rotunde;
- prezintă:
- o față externă, cutanată, pigmentată, cu păr;
- o față internă, cutanată, dar foarte fină, ce arată ca o mucoasă, cu numeroase glande ce
produc smegma;
- o extremitate anterioară = comisura anterioară, situată sub muntele Venerei;
- o extremitate posterioară, situată șa 2-2,5 cm de anus;
- vascularizație – ramuri arteriale din arterele rușinoase internă și externă;
- venele acompaniază arterele;
- limfa – noduli inghinali;
- inervația – nervul rușinos intern și nervii abdomino-genitali.
177
LABIILE MICI
- sunt pliuri cutanate cu aspect de mucoasă;
- au 3-4 cm;
- prezintă:
- o față externă – în raport cu labia mare de aceeași parte:
- o față internă – în raport cu labia mică de partea opusă;
- o margine anterioară – liberă;
- o margine posterioară – aderentă;
- o extremitate anterioară – lângă clitoris, înapoia ei aflându-se orificiul uretral extern;
- o extremitate posterioară – unită cu cea opusă, formând depresiunea naviculară;
- structura – piele, țesut conjunctiv, fibre elastice, glande sebacee;
- vascularizație – identică cu cea a labiilor mari;
SPAȚIUL INTERLABIAL
- este spațiul determinat de labii;
- prezintă:
- vestibulul – un spațiu triunghiular, determinat de: – labiile mici – lateral;
- clitoris – anterior;
- linia transversală ce trece prin meatul
urinar – posterior;
- meatul urinar = orificiu circular, ce reprezintă
locul deschiderii uretrei, la exterior;
- orificiul vaginal inferior – la virgine este acoperit
de himen = o membrană perforată de multe orificii
mici; la restul femeilor, prezintă 4-8 fimbrii.
- vascularizație – identică cu cea a vaginei;
178
APARATUL ERECTIL
- este reprezentat de clitoris și de bulbii vestibulari.
CLITORISUL
- este omologul penisului;
- este cilindric;
- prezintă: - 2 rădăcini fine;
- un corp – cu 2 corpi cavernoși separați de un sept incomplet;
- o extremitate anterioară – glandul, de 5-6 mm;
- o parte profundă, ascunsă;
- o parte liberă, acoperită de prepuț;
- vascularizație – vasele rușinoase interne, iar limfa e colectată în noduli iliaci și inghinali;
- inervație – nervul rușinos intern.
179
BULBII VESTIBULARI
= 2 organe erectile, omoloage bulbului uretral de la bărbați, dar în cazul femeilor, acest bulb este
împărțit în 2 jumătăți, una stângă și una dreaptă, fiind situați pe fețele laterale ale vaginei, în
regiunea vulvară (nu în interiorul vaginei);
- forma este ovoidală;
- prezintă: - o față externă – acoperită de mușchiul bulbocavernos;
- o față internă – concavă, în raport cu glandele Bartholin;
- extremități – una anterioară și una posterioară;
- structura – organ spongios, cu albuginee la exterior și țesut erectil;
- vascularizație – vasele rușinoase interne;
- inervație – fibre din plexul hipogastric;
GLANDELE ANEXE
1. GLANDELE BARTHOLIN
- sunt 2, situate în stânga și în dreapta vaginei:
- forma – ovoidală:
- fața externă – convexă, acoperită de bulbul
vestibular
și de mușchiul bulbo-cavernos; este situată la baza
labiilor mari;
- fața internă – este concavă, în raport cu vagina;
- fiecare glandă prezintă un canal, care se deschide în
șanțul determinat de labia mică și himen;
- vascularizația – ramuri din artera rușinoasă internă;
- venele – acompaniază arterele;
- limfa – noduli iliaci și inghinali;
- inervația – nervul rușinos intern;
2. GLANDELE VESTIBULARE MICI

- Se află în fața vestibului.
180

! REZUMAT Anatomie II, Beiușanu

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

! REZUMAT Anatomie II, Beiușanu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANATOMIE

Dr. Corina Beiușanu

PĂRŢILE MOI ALE CAVITĂŢII BUCALE

3. OBRAZUL (regiunea geniană)

- mari și perechi: parotida, sublinguală,

- se află imediat sub urechea externă;

- este o glandă pereche;

PERETELE SUPERIOR AL CAVITĂŢII BUCALE

- sunt piese dure, osoase, implantate ȋn alveolele dentare;

Fiecare dinte prezintă – coroana;

APARATUL DE SUSŢINERE ŞI FIXARE A

Este un organ musculomembranos, situat la

Partea superioară conține:

!!! tonsilele linguală, faringiană, cele tubare și

Mușchii intrinseci = constrictor, ȋn număr de 3, dispuși

Este un organ musculomembranos, situat ȋntre faringe

Vascularizație: - artere esofagiene din artera tiroidiană;

Inervație – nervul vag, glosofaringian și fibre din simpaticul cervical.

Inervație – nv vag și fibre nervoase simpatice.

- reprezintă cel mai dilatat organ al tubului digestiv;

În abdomen, stomacul are raporturi anterior cu perete abdominal;

- fața posterioară a stomacului are raporturi:

1. seroasa = peritoneu visceral (absent la nivelul

2. musculara – fibrele musculare sunt dispuse ȋn trei

3. submucoasa cu numeroase vase sangvine și limfatice; acest

Limfa este colectată ȋn limfonoduli grupați ȋn trei

Duodenul ȋși modifică direcția de 3 ori, astfel că formează 3 flexuri

Prima porțiune are raporturi:

- reprezintă partea mobilă a intestinului subțire;

- totuși, există cȃteva diferențe ȋntre jejun și ileon:

- anterior – marele epiplon;

!!! MEZENTERUL = o membrană seroasă, ce unește ansele intestinale cu peretele abdominal

- seroasa = peritroneu visceral;

- continuă intestinul subțire, de la valva ileocecală

- prezintă cȃteva particularități:

- cecul nu are haustre (e o singură cavitate);

- colonul stȃng este vascularizat de:

Limfa se colectează ȋn limfonoduli paracolici și mezenterici.

Rectul reprezintă ultima parte a tubului digestiv.

- este o glandă voluminoasă, situată în spațiul subfrenic drept, etajul supramezocolic, în

Regiunea hepatică are raporturi cu:

În interiorul acestor scizuri se află venele suprahepatice. Scizurile delimitează sectoare:

Sectoarele se împart în segmente; în

CĂILE BILIARE INTRAHEPATICE

- fiecare segment prezintă un canal biliar;

STRUCTURA HISTOLOGICĂ A FICATULUI

CANALUL HEPATO – COLEDOC

VEZICA BILIARĂ (COLECISTUL)

!!! canalul cistic

- este o glandă mixtă – exo și endocrină;

CAPUL – anterior – mezocolonul transvers ce împarte pancreasul într-o parte supra

- este o membrană seroasă care acoperă pereții interni ai

- unele organe sunt acoperite în totalitate de peritoneu, numindu-se organe intraperitoneale;

Peritoneul visceral formează diferite structuri:

EPIPLONUL MARE (OMENTUL MARE)

- este o mică parte a cavității peritoneale, situată:

Bursa omentală propriu-zisă este delimitată de:

Bursa prezintă 3 expansiuni:

- sunt 2 cavități situate în centrul feței;

Peretele lateral - este neregulat și este format

Peretele medial este format de:

Cornetele – sunt 3 perechi de lamine orientate spre interiorul

Există câțiva factori care pot schimba poziția laringelui:

III. ARTICULAȚIILE LARINGELUI