General

Balada bețivilor - Mihail Sadoveanu

Adăugat de: Adina Speranta

M-au îmbătat bețivii, m-au îmbătat și pace!

Și n-am doar ce le face!

Și mă trezesc buimac, privind cum alții beu.

Ah! Numai ei să beie? De ce? Să beu și eu!

Mai trag o sârbă bună, mai beu și mă trezesc

Că singurel vorbesc:

,, O, soartă schimbătoare, ce râzi de omenire!

Nebun cel ce se-ncrede în tine peste fire,

Nebun cel ce bea apă, când vinu-i așa bun

Nebun e cel ce doarme, de mii de ori nebun.

Ah! Beat îs, Doamne sfinte! Voiesc să mă mai dreg

Și iau o cană plină, vorbesc și nu-nțeleg.

În jurul meu cu silă privirea mi-o cobor,

Sărmane autor!

Când zorii albi de ziuă odaia luminează,

De-abia câțiva-n picioare mai sunt și meditează.

Tablou-i tare jalnic, odaia e murdară,

Podeaua ințesată de hârburi de pahară,

Și toate sunt stricate, stricați cu toții sunt,

Căci n-a mai fost orgie mai mare pe pământ!"

Iar trandafirii zorilor pe culme prins-au să răsară

Un nor se reazemă pe dealuri tivit la margine cu pară,

Văzduhu-i plin de aburi grele întunecat ca de cenușă,

A, iată, bețivanii noștri, pierduți, se strecoară pe ușă.

Și-ncet pășesc, cu pasul rar, cu ochii adormiți și beți

 General

Și cad în brânci și se proptesc cu mânurile de pereți.

Duios privesc unii la alții, se strigă-ncetișor pe nume,

Cu glasuri grele, cavernoase, parc-ar veni din altă lume,

Iar fețele scăldate-n lacrimi și le tot freacă cu omăt.

Pășesc încet, ca niște spectre și cată jalnic îndărăt,

În jurul lor se-ntinde marea omăturilor sclipitoare

Și ei pășesc, pășesc bețivii pe sub oceanul de ninsoare.

Dar unde merg acești bețivi ce supt-au de la vrană

Ce nu mai au nicio putere să soarbă vin din cană?

Se duc, coboară de prin vii,

Să cadă pe câmpii.

Din când în când un cherchelit

Jos cade istovit.

Iar câinii urlă amorțit la întristații pietoni

Și ies de prin ogrăzi și trag din terfeliții pantaloni.