Sunteți pe pagina 1din 8

Soclul sau brâul casei: ce este, ce rol are și

cum se poate restaura


Soclul sau brâul casei este o structură de bază în ridicarea unei case și de care depinde
durabilitatea locuinței. Pentru o casă rezistentă și durabilă în timp, este important să optezi
pentru un soclu de calitate, realizat de o echipă de profesioniști.

În continuare, poți citi mai multe despre soclul casei, cum se montează acesta, precum și
ce metode de izolație ai la dispoziție. 

 Ce este soclul casei


 Etapele montării soclului
 Hidroizolația și termoizolația soclului
 Metode pentru izolația soclului casei
 De ce să ții cont în alegerea materialelor pentru placarea soclului
 Ce poți face pentru a asigura funcționalitatea soclului

Ce este soclul casei


Soclul casei este, pe scurt, o plintă folosită pentru a susține fundația unei case, sculpturi
sau coloane. 

Din punct de vedere arhitectural, soclul este o zonă-tampon, care protejează fațada casei
de infiltrațiile din sol, stropii de ploaie și acumularea de zăpadă. 

Proiectat corect și construit din materiale de calitate, acesta contribuie la rezistența


construcției. 

Etapele montării soclului


Indiferent dacă alegi să folosești o echipă de profesioniști sau să montezi soclul singur, este
necesar să fie urmate mai multe etape:

 Curăță resturile de material. Zona aferentă soclului trebuie adusă la nivelul plăcii de beton,
prin curățare și nivelare;
 Înainte de a aplica piatră naturală, cărămidă sau alt material, montează o plasă din sârmă,
cu ajutorul unor ventuze sau cuie;
 După aplicarea adezivului, montează elementele decorative. Ai grijă, deoarece adezivul se
usucă foarte repede. De aceea, este important să aplici piatra, gresia etc. imediat după
aplicarea adezivului.

Hidroizolația și termoizolația soclului


Înainte de vopsire, placare cu piatră naturală sau cu alt material, este obligatorie aplicarea
hidroizolației și apoi a termoizolației. Să le luăm pe rând.

La nivelul soclului, se va aplica o amorsă cu efect hidroizolant, peste care se va monta un


strat de carbon bituminos. Peste acesta se așază polistirenul extrudat. Pentru rezultate
bune, este indicat un strat de polistiren cu minimum 3 cm mai gros decât cel aplicat pe
fațadă.

Este recomandat ca termoizolația soclului să coboare minimum 50 cm sub cota planșeului,


în cazul subsolului neîncălzit, pentru a preveni formarea punților termice. Dacă ai
transformat subsolul intr-o camera locuibila, este indicat să aplici termoizolația până la
placa fundației. 

Pentru a se evita variațiile mari de temperatură, este bine să folosești, pentru izolarea
termică, polistiren extrudat și nu polistiren expandat, acesta din urmă suportând defectuos
schimbările termice. 

Sistemul termoizolant pe bază de polistiren extrudat se aplică printr-un adeziv special, cu


rezistență ridicată la factorii de mediu și nu prin dibluri, care ar putea afecta elementele
structurale exterioare. Dacă folosești un adeziv necorespunzător, există riscul ca plăcile
termoizolante să se desprindă de pe soclu. 
Metode pentru izolația soclului casei
Toate casele au soclu, însă unii proprietari aleg să îl integreze în fațada casei. Acest lucru îl
expune la efectele umidității, ale vântului și razelor soarelui. Dacă te afli încă în faza de
construcție a casei, poți evita aceste neplăceri, prin izolarea soclului.

În acest sens, ai la dispoziție mai multe opțiuni: vopsirea, tencuiala dură mozaicată și
aplicarea de materiale decorative (piatră naturală, cărămidă, gresie etc.). Despre toate
acestea vom vorbi mai jos.
Izolația prin vopsire

Izolația soclului prin vopsire este, de cele mai multe ori, cea mai accesibilă modalitate de
izolare a unui soclu nou sau a unuia vechi, pe care îl restaurezi. 

Pentru armonizare, este recomandat să alegi o culoare complementară cu restul nuanțelor


folosite la exterior. De asemenea, este vital să acorzi atenție modului de aplicare al vopselii;
doar așa rezultatul va fi unul de durată.

Primul pas în vopsire este să îndepărtezi pământul sau nisipul din jurul soclului, deoarece
vopseaua va fi aplicată la 5-10 cm sub sol. 

În cazul în care există ferestre la subsol/demisol, pe care nu dorești să le vopsești, este


necesar să aplici folii de protecție. Dacă, totuși, stropești o fereastră, șterge imediat urma,
pentru a evita afectarea iremediabilă a sticlei.

Pentru primul strat, aplică vopseaua cu mișcări line, pe diagonală. La următoarele straturi
(se aplică maximum trei), folosește-te de mișcări de sus în jos sau de la stânga la dreapta,
însă niciodată combinate. Numărul de straturi necesare depinde de calitatea vopselii și de
instrucțiunile de pe ambalaj.

Evită să aplici vopseaua pe soclu, dacă este soare puternic. În acest caz, se va usca prea
repede și există riscul de urme. De cealaltă parte, dacă este vreme ploioasă, vopseaua va
șiroi și vor rămâne dâre inestetice. 

De asemenea, pentru a evita formarea urmelor, oprește-te din vopsit doar în momentul în
care ajungi la un colț. 

Izolația prin tencuială dură mozaicală

Tencuiala dură mozaicală este folosită mai ales datorită aspectului său dur, care ajută la
ascunderea unor mici imperfecțiuni ale soclului. 

Este practică și versatilă, putând fi aplicată atât pe tencuieli din ciment și var, cât și pe
beton, ipsos, gips-carton și vopsea veche. 

Mai mult, această tencuială protejează împotriva mucegaiului, intemperiilor și șocurilor


mecanice. 

Tencuiala de acest fel conține rășini acrilice, bucăți de cuarț, particule de marmură naturală,
fibre naturale și poliuretan sau silicon. Această combinație de ingrediente asigură o bună
aderare, cresc puterea de acoperire, rezistența la zgârieturi, variații de temperatură și soluții
alcaline, reduce timpul de uscare și o face ușor de curățat. 

Cu toate acestea, umiditatea crescută poate cauza fisurarea tencuielii, motiv pentru care
trebuie întreținută. Uneori, tencuiala trebuie reaplicată. 
Izolația prin placare cu materiale decorative

Soclul mai poate fi protejat cu materiale decorative precum piatra naturală, cărămida
aparentă, siding de polimeri sau gresie pentru exterior. Poți citi mai multe detalii despre
fiecare, mai jos. 

Izolația cu piatră naturală 

Piatra naturală este una dintre cele mai bune soluții pentru izolația soclului. Protejează de
umiditate, razele puternice ale soarelui (vara) și de ciclul îngheț-dezgheț (iarna). 

Se potrivește dacă îți dorești să creezi un design rustic sau elegant, în funcție de celelalte
elemente de decor din curte. Mai mult, poți crea un design unic, prin alternarea culorilor și a
texturilor. 

Fii atent cum așezi pietra,. Pietrele ar trebui să fie cât mai apropiate unele de altele, iar
spațiile rămase libere să fie umplute cu amestec de ciment. Astfel, vei preveni infiltrarea
umezelii. 

Mai jos, sunt principalele tipuri de piatră naturală, recomandate pentru izolația soclului
casei:

 Piatră poligonală din calcar – oferă o atmosferă relaxantă și se potrivește caselor în stil
rustic;
 Piatră poligonală din ardezie – este un tip de piatră care conține particule de cuarț și
feldspar (oferă un aspect coloristic variat). Poate fi folosită atât pentru soclu, cât și pentru
fațadă, terasa ori gard;
 Piatră panel din calcar – este premontată, motiv pentru care se aplică foarte ușor. Poate fi
folosită atât pentru soclu, cât și în casă, în locul gresiei, oferind un aspect elegant;
 Marmură scapitată – reprezintă cel mai folosit tip de marmură pentru exterior. Are un
aspect brut și o textură inconfundabilă. Poate fi utilizată atât pentru soclu, cât și pentru
fațadă sau pentru pereții terasei. Necesită aplicarea unei pelicule de impermeabilizant.
Acesta va sigila porii, pentru a evita pătrunderea particulelor lichide în casa, precum și
degradarea materialului. 
Izolația cu siding din polimeri

Sidingul din polimeri este ieftin și simplu de montat, deoarece vine sub formă panelată. Are,
totuși, un neajuns: nu permite pereților să respire la fel de bine cum o face izolația din
cărămidă aparentă.  

Te ajută să obții finisaje precise, ce pot fi curățate ușor cu un aparat de spălare cu presiune.
Pe scurt, sidingul este un panou cu o grosime de aproximativ 2 mm și o greutate ușoară, ce
vine într-o mare varietate de culori și texturi. Mai mult, nuanțele pot imita materialele
naturale. 

Izolația cu gresie de exterior

Gresia de exterior este potrivită pentru izolația soclului casei, deoarece are o rezistență
crescută la intemperii și factori mecanici.

O găsești într-o gamă largă de modele, dimensiuni, texturi și culori, astfel că poți crea un
design unic, adaptat necesităților casei tale. În plus, este ușor de întreținut.

Izolația prin cărămidă aparentă

Cărămida aparentă este o alternativă clasică la piatra naturală. Are un aspect uniform și
ajută la armonizarea soclului. 

Numele vine de la faptul că are aspect de cărămidă, însă procesul de producție este unul
modern; cărămizile nu mai permit infiltrarea apei și facilitează schimbul de aer cu interiorul
locuinței.

Dacă dorești să izolezi soclul folosind cărămidă aparentă, este important să repari
eventualele denivelări, prin gletuire. Doar după ce peretele este drept poate fi aplicată
cărămida. 

Cu toate acestea, adezivii pentru cărămidă aparentă nu rezistă la umezeală, temperaturi


ridicate și îngheț-dezgheț. De aceea, poate fi nevoie de noi lucrări de restaurare sau de
aplicarea unui adeziv special, ales de un profesionist. 

De ce să ții cont în alegerea materialelor pentru


placarea soclului
Multă lume se întreabă cum să aleagă materialul potrivit pentru placarea soclului. Acest
lucru depinde de mai multe criterii, printre care:

 Durabilitatea materialului;
 Rezistența la schimbările de temperatură;
 Rezistența la șocurile mecanice – soclul poate fi lovit accidental, de mingea unui copil sau
dacă rezemi o bicicletă. De asemenea, tot aici intră fenomenele naturii, precum grindina;
 Gradul de impermeabilitate;
 Inflamabilitatea – unele plăci sunt mai ușor, altele, mai greu inflamabile. Unele nu se aprind
ușor în mod natural, în timp ce, în cazul altora, s-au aplicat soluții anti-inflamabile;
 Timpul necesar pentru montare și gradul de dificultate al acesteia;
 Întreținerea în timp – gresia de exterior se curăță cel mai ușor. Materialele naturale sunt mai
poroase, motiv pentru care se adună ușor praf și murdărie. Acestea necesită soluții speciale
de curățare;
 Raportul calitate-preț;
 Aspectul estetic și integrarea în casă – aici contează forma, culoarea și dimensiunea;
 Stabilitatea culorii sub razele soarelui – probleme pot apărea în special dacă ai ales modele
cu nuanțe intense, în special în cazul vopselei și al plăcilor decorative. Cel mai stabil
material este considerat cel din clasa A1.

Ce poți face pentru a asigura funcționalitatea soclului


Eficiența și rezistența în timp a soclului casei depind de modul în care a fost ridicat, precum
și de întreținerea sa. Mai jos, sunt câteva sfaturi pentru a te asigura că soclul și, implicit,
locuința vor rezista bine în timp:

 Pantele de la sol trebuie să fie suficient de înclinate, pentru a nu permite acumularea apei la
baza casei;
 Sistemul de scurgere a apei de ploaie ar trebui să fie dispus la minimum 50 cm de casă;
 Solul trebuie să fie pregătit și protejat împotriva înghețului;
 Spațiul de sub casă ar trebui să fie bine ventilat;
 Hidroizolația și termoizolația sunt esențiale pentru rezistența soclului;
 Curățarea gheții și a zăpezii de lângă casă este vitală pentru protejarea soclului. 

Dacă previi acumularea apei, verifici periodic soclul și te ocupi de întreținerea sa, acesta va
avea o viață lungă, de peste 50 de ani. Iar grija pentru soclu, înseamnă, până la urmă, grija
pentru căminul tău.

S-ar putea să vă placă și