UE și Globalizarea

Pornind de la afirmaţia lui Enrique Baron Crespo, preşedinte al Parlamentului

European în perioada 1989 – 1992, care susţinea că „la accelerarea istoriei continentale
trebuie să răspundem prin accelerarea istoriei comunitare”, se poate spune că la
accelerarea istoriei mondiale trebuie să existe un răspuns european. Uniunea Europeană
este dovada în acest sens.
Agenda UE este construită în funcţie de dezvoltarea economică şi politică a arenei
internaţionale, iar UE este unul dintre cei mai importanţi jucători ai acestei arene. Există
câteva arii cheie în care procesul de integrare europeană a scos la iveală tensiuni
specifice: tensiunea între o uniune de state şi o piaţă; tensiunea între elaborarea politicilor
sectoriale la nivelul UE şi elaborarea multidimensională a acestora; tensiunea între
universul UE şi mediul global.
Războiul rece a fost purtat în sfera economică la fel de dur ca şi în sfera politică.
Sub aspect economic, finalul acestuia şi emergenţa noilor state din Europa de Est şi fost
URSS înseamnă noi potenţiale pieţe şi noi zone de inegalitate şi instabilitate în economia
mondială. Astfel, una din provocările la care trebuie să răspundă UE este adaptarea a ceea
ce poate fi considerată o versiune depăşită a managementului economic internaţional, la
circumstanţele noii Europe şi ale noii economii mondiale.
UE nu trebuie văzută ca simpla expresie europeană a nevoilor economice ale
membrilor săi sau ca un mecanism economic prin care statele membre devin capabile să-
şi îndeplinească scopurile politice, ci ca piesă de rezistenţă a structurilor care au modelat
fundamental modelul european de producţie, de distribuţie şi de schimb. UE poate fi
astfel considerată ca generatoarea unor niveluri mai înalte de integrare economică
internaţională şi ca facilitatoare a creşterii reţelelor şi grupărilor din jurul instituţiilor
comunitare.
Atunci când a început să se impună, la mijlocul anilor ’90, termenul de
„mondializare” părea să desemneze o configuraţie complet nouă a sistemului
internaţional şi a economiei mondiale. Noţiunea de mondializare (sau globalizare) s-a
dovedit durabilă deoarece, după estomparea lumii a treia şi dispariţia sistemului
comunist, mulţi au crezut că pot anunţa o viitoare convergenţă planetară sub semnul
pieţii.
Globalizarea are sensuri multiple, ea desemnând pentru diferite segmente ale
opiniei publice internaţionalizarea producţiei şi a schimbului, triumful pieţelor financiare
şi al liberului schimb, era reţelelor internaţionale de informaţie şi comunicare, efectul
nivelator al industriilor culturale transnaţionale, presupusa „victorie” a multinaţionalelor
asupra guvernelor sau chiar pierderea suveranităţii naţionale. Să fie „guvernarea globală”
soluţia pentru problemele globale ale umanităţii? Răspunsul ar putea fi afirmativ prin
prisma înţelesului dat de doctrinarii globalizării, acestui termen – global guvernance –
respectiv, cooperarea şi armonizarea sau standardizarea practicilor între guvernele
teritoriale, cel mai adesea printr-o birocraţie internaţională.
Globalizarea, în sensul larg al acestui termen, dispune de un şir de factori
favorabili dezvoltării economice: liberalizarea comerţului cu servicii; liberalizarea
pieţelor de capital; liberalizarea investiţiilor străine directe. Globalizarea duce și la
crearea de locuri de muncă. În 2017, peste 36 de milioane de locuri de muncă (1 din 7)
din UE au fost susținute de exporturi. Fiecare miliard de euro provenit din exporturi
susține în medie 13.000 de locuri de muncă în Uniune. În România, în 2018, exporturile
în afara UE au susținut 1,1 miliarde de locuri de muncă (1 din 6). Jumătate dintre acestea
se află în sectorul serviciilor. Majoritatea acestor locuri de muncă sunt bine plătite. În
medie, sunt cu 12% mai bine plătite decât locurile de muncă din alte domenii. Marile
avantaje ale globalizării și comerțului pentru consumatori vin din importuri. Acordurile
comerciale fac ca importatorii să plătească taxe mai mici. Datorită competiției
crescute, prețurile la bunuri și servicii scad. Consumatorii beneficiază și de o mai mare
varietate de produse și servicii între care să aleagă. În același timp crește nivelul
bunăstării și confortul. În cadrul UE, piața unică are ca scop înlăturarea barierelor din
calea comerțului între statele membre. Piața unică europeană este cea mai mare zonă
economică fără bariere comerciale din lume.
Dincolo de graniţele sale, Uniunea Europeană se confruntă cu schimbările rapide
ale unei lumi aflate în plin proces de globalizare. Uniunea Europeană are la bază
democraţia şi drepturile omului. De aceea, Uniunea este deschisă doar ţărilor care
împărtăşesc valorile fundamnetale precum alegerile libere, respectul pentru minorităţi şi
pentru litera legii. Acum, când Războiul Rece s-a încheiat, când lumea se află în plin
proces de globalizare, dar totuşi atât de fragmentată, Europa trebuie să îşi asume
responsabilităţile ce-i revin în guvernarea globalizării. Rolul pe care trebuie să-l joace
este acela al unei puteri care luptă împotriva violenţei, a terorii, a fanatismului şi care nu
rămâne indiferentă la nedreptăţile cu care lumea se confruntă astăzi. Pe scurt, o putere
care vrea să schimbe cursul evenimentelor internaţionale, în aşa fel încât, printre
beneficiari să se regăsească nu doar ţările bogate, ci şi cele sărace. O putere aflată în
căutarea unui cadru moral pe care să se bazeze un proces de globalizare ancorat în
principiile solidarităţii şi ale dezvoltării durabile. Uniunea trebuie să devină mai
democratică, mai transparentă şi mai eficientă. Trebuie, de asemenea, să răspundă la cele
trei provocări majore: aducerea cetăţenilor, în primul rând a tinerilor, mai aproape de
modelul şi de instituţiile europene, organizarea politicii şi a spaţiului politic European
într-o Uniune lărgită şi transformarea Uniunii într-un factor de stabilitate şi într-un model
de urmat.