Ultima noapte de dragoste,

întâia noapte de război

Camil Petrescu

Camil Petrescu a fost un mare si cunoscut poet, prozator și dramaturg interbelic

modernist, creator al romanului subiectiv în literatura română, adept al sincronismului
lovinescian. Acesta preia tehnica memoriei involuntare de la scriitorul francez Marcel
Proust. Romanul este publicat în anul 1930, într-o perioadă de efervescență culturală,
când în literatura româna se manifestă două mari curente literare: modernismul și
tradiționalismul. Romanul se încadrează în Modernism prin autenticitate,
substanțialitate, timp subiectiv, tehnica jurnalului, noul tip personaj și stilul anticalofil.
Opera este modernistă deoarece autenticitatea derivă din folosirea persoanei I,
conform concepției autorului: "Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I". Romanul nu
mai este un act de invenție, ci de cunoaștere și autocunoaștere, căci teatrul acțiunii se
mută din planul exterior al faptelor către cel interior al conștiinței, opera având astfel
aspectul unei confesiuni. Eroul, Ștefan Gheorghidiu, analizează reacțiile și cuvintele
celorlalți, dar și propriile trăiri, ilustrând tipul intelectualului superior.
Tema o reprezintă condiția intelectualului superior ce trăiește două experiențe:
iubirea și războiul. El crede în dragostea absolută, dar realitatea nu permite atingerea
acestui absolut. Eroul înțelege că drama colectivă a confruntării cu moartea în război
este superioară dramei individuale.
O prima scenă ilustrativă pentru tema este discuția de la popotă ce conturează
noul tip de personaj și reprezintă stimulul exterior al memoriei involuntare. Se discută
despre o știre conform căreia un bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat.
Pentru el "O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie" și crede că "cei ce
se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt".
A două scenă reflectă punctul culminant al suferinței din dragoste, căci eroul
bănuiește că Ela îl înșală cu domnul G. Ei pleacă la Odobești într-un grup mare, dar
drumul și cele trei zile petrecute acolo devin un prilej de nesfârșită suferință. Ștefan
analizează cu luciditate fiecare gest al Elei și îi conferă proporții catastrofale neputând
suporta atenția pe care soția sa o acordă celuilalt.
Titlul anticipează cele două teme ale romanului sugerând intenția autorului de a
nota cu mare precizie faptele și trăirile în defavoarea laturii artistice (stil anticalofil).
Titlul următor surprinde și ideea incertitudinii eroului exprimate prin repetiția cuvântului
"noapte", dar și faptul că o experiență este depășită cu ajutorul celei de a doua.
Perspectiva este subiectivă, ,,împreună cu”, faptele fiind relatate la persoană I de
către un narator intradiegetic, actorial, implicat în acțiune ca personaj. Focalizarea este
internă și ilustrează unicitatea perspectivei. Ștefan Gheorghidiu, personajul narator, un
alter ego al autorului, filtrează realitatea prin propria conștiință în căutarea unor
certitudini și manifestă ironie la adresa societății burgheze.
 Incipitul este unul modern conţinând mai multe intrări: Ştefan Gheorghidiu,
proaspăt sublocotenent contribuie la fortificarea văii Prahovei iar finalul este deschis,
surprinzând despărţirea eroului de tot trecutul său. Secvenţele narative conturează
două planuri narative diferite ca timp de acţiune dar care la un moment dat se
interferează. Romanul începe cu momentul cantonamentului de pe valea Prahovei,
unul al timpului prezent, înainte de începutul războiului, urmat de începutul poveştii de
dragoste proiectat undeva cu doi ani în trecut („Eram însurat de doi ani și jumătate cu o
colegă de la universitate și bănuiam că mă înșală.”Planul iubirii surprinde secvenţa
prezentării familiei ( soţie tânără, tată mort, mama văduvă, relaţia problematică cu
unchii, moştenirea). Apar apoi frumoasele momente ale iubirii domestice, secvenţa
excursiei la Odobeşti unde flirtul soției cu dansatorul și avocatul G. (Grigoriade)
aprinde jocul geloziei. Episodul este urmat de o succesiune de despărţiri, doruri și
împăcări. În partea a doua a romanului planul iubirii este pus în umbră de încordarea
şi disperarea fiinţei umane în apropierea morţii. Aceasta se descrie în episodul
primului asalt, apoi în momentul trecerii Oltului urmat de momentul obsesiv al
îmbolnăvirii de frig. Secvenţa ultimului atac provoacă rănirea lui Ștefan care în ultima
întâlnire cu Ela se desparte definitiv și irevocabil lăsând în seama soției casele,
obiectele, tot trecutul.
Conflictele romanului sunt interioare şi au in vedere raporturile lui Gheorghidiu cu
sine (în relaţia de cuplu cu Ela) şi cu lumea însăşi (în razboi).
Construcţia personajelor este realizată într-o manieră modernă. Naraţiunea se
concentrează asupra evenimentelor vieţii interioare, fiind utilizate mijloace moderne de
analiză psihologică (introspecţia, monologul interior), demitizari (iubirea, războiul,
statul).
Caracterizarea directă este realizată prin autocaracterizare, autoanaliză lucidă şi
introspecţie: „mă chinuiam lăuntric ca să par vesel şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol şi
naiv”.
Caracterizarea indirectă se constituie treptat, din faptele, gesturile şi cuvintele lui
cât şi din relaţia protagonistului cu celelalte personaje protagonistului.
Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil
Petrescu este un roman modern de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al
autenticităţii şi al experienţei prin temele abordate (iubirea şi războiul), prin
complexitatea personajelor, prin concentrarea naraţiunii asupra evenimentelor vieţii
interioare, prin deplasarea interesului spre estetica autenticităţi şi prin valorificarea
trăirii cât mai intense, în plan interior, de către personaje, a unor experienţe definitorii,
înscriindu-se, prin valoarea sa, în seria capodoperelor literaturii române.