SPECTROSCOPIA MOLECULARĂ

CALITATIVA SI CANTITATIVA

Bazele teoretice

Exista trei procese de bază prin care o moleculă poate absoarbi energie:

- prin rotaţie - molecula se roteşte după axe variate, energia de rotaţie fiind
la nivele energetice bine definite. Atunci cînd molecula absoarbe energie,
ea poate trece la nivele energetice de rotaţie mai ridicate printr-o tranziţie
rotaţională;
- prin vibraţie - atomii sau grupele de atomi din interiorul unei molecule
vibrează relativ unii faţă de ceilalţi. Energia acestor vibraţii se găseşte şi
ea pe nivele energetice precise, cuantificate. Prin absorbţia unei cantităţi
discrete de energie, molecula se poate ridica la un nivel vibraţional mai
ridicat printr-o tranziţie vibraţională;
- pe cale electronică - electronii unei molecule pot să ajungă la nivele
energetice mai înalte ca urmare a unei tranziţii electronice de pe un nivel
energetic inferior pe un nivel energetic superior

Toate cele trei modalităţi de absorbţie a energiei sînt cuantificate, ele

presupun absorbţii de cuante de energie h şi creşterea corespunzătoare a
nivelului energetic al moleculei. Aceste tranziţii sînt ilustrate în figura 1. pe

1
Fig 1.Schema de principiu pentru ilustrarea pe baza nivelurilor energetice ale absorbţiei de
energie cuantificată de către o moleculă. A-tranziţie rotaţională (infraroşu îndepărtat), B-
tranzitie vibraţională (infraroşu apropiat), C-tranziţie electronică (vizibil şi ultraviolet). E0-
energia stării fundamentale, E1- energia stării excitate

baza modelului nivelurilor energetice. Energiile relative ale celor trei procese
de tranziţie într-o moleculă sînt în ordine descrescătoare, electronic -
vibraţional -rotaţional, astfel:
- tranziţiile rotaţionale au loc la nivele energetice foarte scăzute (lungimi de
undă mari, specifice microundelor sau infraroşu îndepărtat, lungimi de
undă ce sînt cuprinse între 100 m şi 10 cm);
- tranziţiile vibraţionale necesită energii mai mari şi se plasează în
domeniul infraroşu apropiat;
- tranziţiile electronice necesită energii mult mai mari ceea ce le plasează în
domeniul vizibil şi ultraviolet;
La temperatura obişnuită a mediului se consideră că molecula este în starea
energetică cea mai scăzută, E0 , denumită stare fundamentală. Tranziţia pur

2
rotaţională va avea loc numai din această stare fundamentală, figura 1A.
Atunci cînd au loc tranziţii pur rotaţionale, în spectru vor apărea linii drepte
discrete de absorbţie, lungimea de undă a fiecărei linii corespunzînd unei
tranziţii particulare. Din punct de vedere analitic tranziţiile rotaţionale pure nu
prezintă o importanţă atît de mare. Dacă energia absorbită creşte (lungimea
de undă descreşte), pe lîngă tranziţiile rotaţionale apar şi tranziţii vibraţionale
rezultînd diferite combinaţii ale regimului roţational – vibraţional cu foarte multe
valori. Fiecare nivel de rotaţie al celui mai scăzut nivel vibraţional poate fi
excitat la diferite nivele rotaţionale ale nivelului vibraţional excitat, figura 1.B),
în plus ar putea exista cîteva nivele vibraţionale, fiecare cu un anumit număr
de nivele rotaţionale. Aceasta conduce la numeroase tranziţii discrete,
rezultatul fiind un spectru cu o densitate extrem de mare de linii astfel încît
acestea nu se pot distinge şi percepe clar. Din cauza suprapunerii tranziţiilor
rotaţionale peste cele vibraţionale, cu toate că tranziţiile vibraţionale sînt tot
discrete, spectrul de vibraţie apare ca o structură de peak-uri continue în care
nu se pot diferenţia liniile discrete. Lungimile de undă la care se formează
aceste peak - uri pot fi puse în corespondenţă cu modurile de vibraţie în
interiorul moleculei. Acestea au loc in infraroşu mijlociu şi îndepărtat

Fig.2. Spectrul în infraroşu al uleiului de motor 10W4

3
 La energii mult mai înalte (lungimi de undă în vizibil şi ultraviolet) au loc
tranziţii de electroni la diferite nivele. Peste acestea se suprapun tranziţiile
rotaţionale şi vibraţionale, figura 1C. Deşi toate tranziţiile au loc în paşi
cuantificaţi, corespunzător unor lungimi de undă discrete şi aici numărul de linii
este extrem de mare pentru a da un spectru de linii clar. Ca atare şi în cazul
tranziţiilor electronice apare un spectru de benzi largi ale lungimilor de undă
absorbite. În figura 2 este reprezentat informativ un spectru în infraroşu, iar în
figura 3. este reprezentat un spectru de absorbţie în domeniul ultraviolet –
vizibil. Discuţiile la acest capitol au fost limitate la molecule deoarece
majoritatea spectrelor de absorbţie din soluţii sînt moleculare. In cazul atomilor
singulari, care apar în flacără sau în arc electric, au loc numai tranziţii
electronice (aceştia nu se rotesc şi nu vibrează). Liniile corespunzătoare apar
ca linii înguste clare.

Fig 3. Spectrul în vizibil al unei soluţii de permanganat de potasiu

de concentraţie cunoscută
Spectrometria de absorbţie moleculară are aplicaţii atît în analiza
calitativă cît şi în cea cantitativă. Se iradiază proba de analizat cu radiaţii de

4
lungimi de undă diferite (de exemplu în domeniul UV-VIS) şi se înregistrează
spectrul de absorbţie (intensitatea radiaţiei în funcţie de lungimea de undă, (în
infraroşu se înregistrează spectrul în funcţie de numărul de undă). Cu ajutorul
spectrului înregistrat şi cu ajutorul unor atlase spectrale se identifică speciile
moleculare care se regăsesc în dreptul unei anumite lungimi de undă specifice.
La aparatele moderne echipate cu tehnică de calcul şi soft specific identificarea
se face automat. Spectrometria în infraroşu foloseşte la ora actuală pe larg
identificarea automată a speciilor chimice. La analiza cantitativă se determină
concentraţia unei anumite specii chimice pe baza corespondenţei acesteia cu
intensitatea radiaţiei absorbite din radiaţia incidentă cu lungimea de undă
specifică acelei specii moleculare.
Spectrometria moleculară se poate aplica speciilor chimice în stare de
agregare lichidă, gazoasă sau solidă. La analiza în stare lichidă, pe
fotodetector cade o cantitate de radiaţie monocromatice specifică ce
reprezintă diferenţa dintre cantitatea iniţială a radiaţie şi cantitatea radiaţiei
absorbite de probă, cea din urmă fiind proporţională cu concentraţia. Analiza
gazelor presupune închidere unui volum constant de gaz într-o celulă specială
şi fotometrarea acesteia. Spre deosebire de lichide, concentraţia stabilită la
analiza cantitativă a gazelor este puternic dependentă de presiune şi de
temperatură. De asemenea, dată fiind distanţa mare între molecule, pentru
ca metoda să prezinte sensibilitate suficient de bună cuvele au lungimi mari
care pot ajunge la valori de ordinul zecilor de centimetrii. Din motivele
enumerate mai sus analiza spectrofotometrică a gazelor se efectuează de
regulă numai sub forma analizei calitative. Atunci cînd şi analiza cantitativă
este totuşi strict necesară se poate alege soluţia barbotării gazelor printr-un
mediu chimic lichid a cărui compoziţie este astfel stabilită încît speciile sale
chimice să dea reacţii de culoare cu gazele barbotate. La spectrofotometrarea
solidelor este analizată cantitatea de radiaţie reflectată de proba solidă
supusă analizei. Din cantitatea radiaţiei policromatice incidente va lipsi o
cantitatea proporţională cu concentraţiile speciilor chimice prezente în
materialul solid, iar în cazul iradierii acestuia cu radiaţie monocromatică va lipsi
din cantitatea iniţială a radiaţiei o cantitate proporţională cu concentraţia

5
speciei chimice căreia îi este specifică radiaţia absorbită. La spectrometria de
absorbţie moleculară a corpurilor solide trebuie avut în vedere că, dată fiind
abaterea macro şi microgeometrică a suprafeţei examinate de la o suprafaţa
perfect plană reflexia se realizează şi pe alte direcţii decît direcţia radiaţiei
incidente, ca urmare cantitatea de radiaţie ce cade pe detector nu reflectă
numai radiaţia absorbită de probă ci şi cantitatea reflectată pe alte direcţii
afectînd sensibilitatea şi precizia determinării. În principiu, reflexia poate fi
totală, parţială sau inexistentă. Un corp care reflectă total lumina albă apare
opac şi de culoare albă, dacă un corp nu reflectă lumina (aceasta este total
absorbită) corpul apare de culoare neagră şi este opac, iar dacă un corp
reflectă parţial lumina albă (aceasta este parţial absorbită) acesta apare colorat
în culoarea complementară culorii absorbite. În cazul soluţiilor acestea au o
anumită culoare pentru că lasă să treacă (transmit) această culoare şi absorb
în schimb culoarea complementară. De exemplu, o soluţie este percepută de
culoare roşie deoarece soluţia absoarbe culoarea verde şi transmite culoarea
complementară (cea roşie), tot în acest sens pentru a măsura absorbţia

Tab.1. Domeniul spectral UV-VIS, culoarea soluţiei de analizat în

domeniul VIS şi culorile complementare

Culoarea transmisă de
soluţiei de analizat (vizibilă)
Lumina absorbită
(culoarea complementară)
Culoarea absorbită de Domeniul
soluţiei de analizat lungimilor de
(invizibilă) undă [nm]

invizibil Vacuum- ultraviolet <175

invizibil Ultraviolet 175-200

mediu

invizibil Ultra ultraviolet 200 -390

galben – verzui violet 390 - 450

6
 galben Albastru 435 - 490

roşu verde 490 – 580

albastru galben 580 - 595

verde - albastrui orange 595 - 650

verde (albastru-verzui) roşu 650 - 780

invizibil Infraroșu ≥ 780

fotometrică a unei soluţii roşii cuva cu soluţie trebuie iradiată cu culoare verde
cu lungimea de undă de 490 şi 580 nm. În tabelul 1. sînt prezentate culorile
vizibile ale soluţiilor substanţelor colorate precum şi culoarea complementară
( nevizibilă) absorbită de acestea.

Spectrofotometria moleculară UV-VIS

Spectrofotometria (spectrometria) moleculară se ocupă cu analiza

calitativă şi cantitativă a spectrelor de absorbţie în domeniul spectral
ultraviolet-vizibil (UV-VIS) a substanţelor anorganice sau organice în stare
lichidă sau gazoasă. Din cauza faptului că în domeniul UV-VIS nu toate
substanţele sau elementele chimice au spectre de absorbţie cu maxime clare
analiza calitativă nu este atît de reprezentativă ca cea cantitativă în acest
spectru. La analiza cantitativă se procedează la fotometrarea (măsurarea)
intensității radiaţiei absorbite la o anumită lungime de undă (ce se găseşte în
zona maximului de absorbţie) de unde vine și termenul de fotometrie, aceasta
fiind una din cele mai utilizate metode din cadrul analizei instrumentale
cantitative la substanţe lichide și cuprinde domeniul ultraviolet şi vizibil.
Avantajul fotometriei constă în primul rînd în faptul că permite determinarea

7
concentraţiilor atît a substanţelor anorganice cît şi a substanţelor organice.
De asemenea, analizei fotometrice îi sînt specifice precizii, reproductibilităţi şi
sensibilităţi ridicate. Limita de detecţie este bună situîndu-se normal între 10-
4
M şi 10-5 M, iar prin măsuri specifice ea poate fi coborîtă pînă la nivelul de
10-6 M şi 10-7 M.
Dacă o cuvă paralelipipedică transparentă este umplută cu o soluţie şi
iradiată cu lumină atunci o parte din lumină este absorbită de particulele din
soluţie (absorbţie), o parte este lăsată să treacă (transmisie) şi o mică parte
este împrăstiată, figura 4.

Fig.4. Absorbţia, transmisia şi împrăştierea luminii de către o soluţie

Plecînd de la faptul că lumina împrăştiată reprezintă o parte mică şi constantă

din lumina incidentă, absorbţia respectiv transmisia devin funcţii ale numărului
de particule existente în soluţie deci funcţii ale concentraţiei acestor particule.
Rezultă că prin măsurarea cantităţii de lumină transmisă prin probă se poate
determina, prin scăderea ei din radiaţia incidentă, concentraţia particulelor
care absorb lumină. În cazul substanţelor lichide, perfect transparente, ce
absorb radiaţie electromagnetică în domeniul vizibil sau ultraviolet, procedeul
de determinare a concentraţiei pe baza măsurării absorbţiei se face la lungimi
de undă bine definite din spectrul de radiaţie, iar procedeul de măsurare se
numeşte fotometrie. În cazul procedeul de determinare a concentraţiei
suspensiilor de particule solide în medii lichide, pe baza măsurării absorbţiei

8
luminii, procedeul de măsurare poartă denumirea de turbidimetrie sau după
caz nefelometrie.

Spectrul de absorbţie al soluţiilor colorate.

Absorbţia radiaţiiilor electromagnetice de către soluţii depinde de

lungimea de undă, fiecare specie chimică avînd un spectru propriu de
absorbţie care este o reprezentare grafică a absorbţiei A în funcţie de lungimea
de undă λ. Datorită faptului că domeniul coeficientului de absorbţie ε poate
varia în limitele a cinci ordine de mărime, se foloseşte adesea reprezentarea
log A sau log ε în funcţie de λ,

Fig.5. Punctele caracteristice unui spectru de absorbţie

Culoarea soluţiei este determinată de valoarea λmax căreia îi corespunde un

coeficient de absorbţie molar εmax. Substanţe diferite au culori diferite
caracterizate prin valori diferite λmax şi εmax . Intensitatea coloraţiei este dată
de εmax , iar puritatea culorii de lăţimea benzii de absorbţie definită prin λ1/2 max
- λ”1/2 max , figura 5. Din punct de vedere analitic este de dorit ca lăţimea benzii
de absorbţie să fie cît mai îngustă şi εmax cît mai mare.

9
Alegerea lungimii de undă

În funcţie de structura moleculară o substanţă absoarbe mai multă sau

mai puţină lumină de o anumită lungime de undă. Valoarea lungimii de undă
la care se fac măsurătorile fotometrice se alege din spectrul de absorbţie al
respectivei substanţe încît să fie satisfăcută condiţia unei absorbţii
(absorbanţe) cît mai ridicate ceea ce duce la o sensibilitate maximă a
măsurătorii. Atunci cînd o substanţă prezintă mai multe maxime de

Fig.6. Spectrogramă de absorbţie cu două maxime de absorbţie

absorbţie, figura 6, pe lîngă criteriul alegerii lungimii de undă corespunzătoare

absorbţiei maxime, în decizia alegerii lungimii de undă intră şi alte criterii,
lăţimea benzii de absorbţie influențînd precizia determinării. De exemplu, în
cazul spectrului substanţei din figura 6 , cu două maxime de absorbţie, este
preferată pentru fotometrare lungimea de undă corespunzătoare maximului
de absorbţie de valoare mai mică B faţă de cel cu absorbţie de valoare mai
mare A. Motivul este acela că în cazul benzii de absorbţie A, lăţimea benzii

10
este foarte mică, o mică imperfecţiune de aparat sau de fixare a lungimii de
undă poate duce la erori de măsurare mari. Un exemplu edificator în acest

Fig.7. Influenţa lăţimii mici de bandă asupra coeficientului molar de extincţie

sens este redat în figura 7. O substanţă cu bandă de absorbţie maximă

îngustă, în domeniul ultraviolet, la lungimea de undă de 360 nm, are valoarea
coeficientului molar de absorbanţă de 6.000 mol-1 · cm-1 pe cînd fixarea
eronată la o lungime de undă la 415 nm duce la un coeficient molar de
absorbanţă de 3520 mol-1 · cm-1, ceea ce duce la o eroare mare în cazul în
care calculul concentraţiei se face prin metoda folosirii coeficientului molar de
absorbanţă. De asemenea, mai trebuie avut în vedere faptul că la substanţe
al căror spectru prezintă mai multe maxime de absorbţie, pe lîngă criteriul
absorbţiei maxime şi a unei lăţimi de bandă rezonabile trebuie selectate pentru
fotometrare de preferință maximele de absorbţie la lungimi mai mari de undă
deoarece lungimile de undă mici, în special în domeniul ultraviolet, bogate în

11
energie, pot duce la distrugeri ale integrităţii moleculelor prin reacţii
fotochimice.
Atunci cînd nu se cunoaşte lungimea de undă la care absorbţia este
maximă, în vederea alegerii lungimii de undă optime de lucru, se folosesc
spectrofotometre înregistratoare care scanează şi înregistrează spectrul
substanţei de analizat (distribuţia intensităţii de absorbţie fotometrică în funcţie
de lungimea de undă) din domeniul ultraviolet pînă în domeniul infraroşu, se
identifică pe spectru specia chimică de interes şi se extrapolează pe abscisă
valoarea maximă a peak-ului. La ora actuală, aceeaşi funcţie o îndeplinesc
spectrometrele cu detector Diode-Array care preiau şi descompun spectral
un domeniu larg de lungimi de undă care poate acoperi zona ultravioletă, cea
vizibilă şi zona infraroşu apropiat.

Alegerea grosimii de strat

Pentru a realiza o grosime de strat constantă sînt folosite cuve

paralelepipedice din sticlă optică specială în care se introduce substanţa de
analizat. Cu cît este mai lung drumul parcurs de lumină prin cuvă cu atît mai
multe entităţi atomice sau moleculare ale speciilor vor fi atinse de acesta şi
cu atît mai mare este cantitatea de lumină absorbită, absorbţia crescînd
exponenţial cu drumul parcurs de lumină. La analiza statică, grosimea stratului
este dată de dimensiunea interioară a cuvei, iar la analiza în curgere de
diametrul interior al celulei de curgere. În figura 8 este reprezentată variaţia
teoretică a transmitanţei respectiv a absorbanţei în funcţie de grosimea de
strat. La alegerea grosimii de strat pentru o anumită aplicaţie trebuie avută în
vedere corelarea cu concentraţia pentru asigurarea valabilităţii legii Lambert-
Beer, lege care presupune o corespondenţă liniară între absorbanţa optică a
soluţiei şi concentraţia, respectiv grosimea de strat. În realitate, corelarea
data de Legea Lambert - Beer nu este perfect

12
 Fig.8. Reprezentarea sugestivă a influenţei transmisiei şi absorbanţei de către
grosimea de strat, respectiv de către concentraţie

liniară ci ușor exponenţială, ceea ce presupune folosirea unei grosimi de

strat în așa fel încît dependența dintre absorbanța optică A măsurată și
concentrația c a speciei chimice analizate să cadă în zona liniară, Situaţiile
care duc la alegerea unei anumite grosimi de strat apar atunci cînd se
constată că proba supusă analizei spectrofotometrice prezintă fie o
concentraţie prea mare care o situează în zona neliniară a dependenţei
absorbanţă optică-concentraţie, fie atunci cînd proba prezintă o concentraţie
prea mică care o situează din punct de vedere al sensibilității măsurătorii sub
limita de detecţie a spectrometrului. În primul caz se alege o cuva cu o grosime
de strat mai mică decît cea folosită în mod curent sau atunci cînd este posibil

13
se diluează controlat soluția analizată. În cazul al doilea se alege o cuva cu
grosime de strat mai mare decît cea folosită curent. Pentru determinarea
concentraţiilor mici din domeniul urmelor precum şi pentru determinarea
concentraţiei gazelor se folosesc totdeauna cuve cu dimensiunea maximă
permisă de aparat.

Analiza spectrofotometrică calitativă şi

cantitativă

Spectrofotometria de absorbţie moleculară are aplicaţii atît în analiza

cantitativă cît şi în cea calitativă. Spectrometria de absorbţie moleculară
efectuate în cele trei domenii spectrale UV-VIS-IR nu are în schimb aceleași
performanțe în ce priveşte analiza calitativă şi cantitativă. Astfel, datorită unor
maxime de absorbţie clar delimitate spectral în domeniul UV-VIS, acest
domeniu este folosit preponderent în analiza cantitativă. Datorită bogaţiei de
informaţii privind identificarea naturii speciilor chimice domeniul IR este folosit
preponderent în analiza calitativă şi mai puțin pentru analiza cantitativă
deoarece rezoluția de măsurare a suprafeței peak-urilor este mai slabă
datorită îngustimii acestora.

Tab.2. Lungimi de undă şi poziţii ale benzii de absorbţie specifice maximelor

de absorbţie pentru legături cromofore şi grupări funcţionale în domeniul
spectral ultraviolet şi infraroşu

Domeniul ultraviolet Domeniul infraroşu

Grupare Lungime Grupare Poziţia benzii de
cromoforă de undă funcţională absorbţie [cm-1]
(λmax) [nm]
C=C 175 C-H 2850-2960

14
 175 =C-H 3020-3100
C≡C 195 C=C 1650-1670
223 ≡C-H 3300
160 C≡C 2100-2260
C=O 185 C-Cl 600-800
280 C-Br 500-600
200 C-I 500
R-NO2
274 O-H 3400-3640
C≡N 165 C-OH 1050-1150
C=C-C=C 217 3030
≡C-H
220 1600,1500
C=C-C=O
315 N-H 3310-3500
220 C-N 1030,1230
C=C-C≡C
230 C=O 1670-1780
184 COOH 2500-3100
C6H6 204 C≡N 2210-2260
255 NO2 1540

În tabelul 2. sînt date lungimi de undă specifice pentru maxime de absorbţie a

unor grupări cromofore şi grupări funcţionale pentru domeniul ultraviolet şi
infraroşu. Existenţa unor absorbţii la aceste lungimi de undă indică prezenţa
respectivelor grupări în substanţa de analizat.

Analiza spectrofotometrică cantitativă

În cazul fotometriei de absorbţie diminuarea intensităţii radiaţiei

incidente I0 depinde de:
- natura speciei sau speciilor chimice analizate, exprimată prin coeficientul
molar de absorbție a,

15
 - de grosimea b a stratului de soluție sau de gaz pe care îl traversează
aceasta
- de concentraţia c a speciei sau speciilor chimice din soluția sau gazul
analizat
Aceste dependenţe sînt valabile pentru lungimile de undă specifice speciei
sau speciilor chimice analizate, condiția fiind ca mediul analizat să fie
transparent și omogen și să aibă o temperatură prestabilită și cunoscută.
În aceste condiții, scăderea intensităţii radiaţiei incidente I0, figura 9 se
datoreşte numai absorbţiei soluției lichidului sau

I0  I a  I (1)

Fig.9. Variația intensității radiației luminoase la

trecerea printr-o cuvă transparentă cu soluție

gazului analizat. Din punct de vedere matematic aceste dependenţe sînt

descrise de legea Lambert-Beer:

I0
log  abc (2)
I

16
unde: a - coeficient de absorbţie molar (coeficient de extincţie molar) ce
reprezintă o mărime specifică speciei sau speciilor chimice
analizate
b - grosimea stratului străbătut de radiaţie
c - concentraţia substanţei

Această lege stă la baza analizei cantitative colorimetrice şi fotometrice. Mai

trebuie specificat că la folosirea legii Lambert-Beer, pentru determinarea
concentrației pe cale fotometrică, se face abstracţie de fenomene fizice
precum difuziune, refracţie, polarizare, a căror influență asupra rezultatelor
determinărilor de concentrație este minoră.
În analiza fotometrică se mai definesc următoarele mărimi :
- Transmitanţa (T) :

I
T  (3)
I0

- Indicele de transmitanţă - transmitanţa unui strat cu grosimea de 1 cm.

- Opacitatea (inversul transmitanţei)

1 I0
 (4)
T I

sau sub formă procentuală :

I
%T   100 (5)
I0

17
- Absorbanţa A - logaritmul cu semn schimbat (cologaritmul) al transmisiei
(transmitanţei):

A = - logT (6)

1 I0
A  log  log  abc (7)
T I

Absorbanţa (A) = Extincţie (E) = Densitatea optică (D)

Avînd în vedere expresia procentuală a transmitanăei T (ecuaţia II.4.11) se

poate scrie pentru absorbanţa A următoarea relaţie:

100
A  log  log100  log%T (8)
%T
sau :

A  2  log%T (9)
şi :
%T  antilog (200  A) (10)

Relaţiile de mai sus reprezintă de fapt expresia matematică a legii Lambert –

Beer. Absorbanţa este aditivă motiv pentru care mai multe straturi din aceeaşi
substanţă, cu aceeaşi concentraţie, suprapuse dau o absorbţie totală egală cu
suma absorbanţelor parţiale.
O aplicaţie importantă a legii Lambert- Beer o constituie determinarea
concentraţiei anumitor specii chimice dintr-un amestec lichid solid sau gazos

18
de substanţe. Pentru a putea individualiza această determinare este nevoie
de separarea informativă a acelei specii chimice din amestec prin
considerarea numai a valorii absorbanţei specifice corespunzătoare lungimii
de undă la care acea specie are absorbţie maximă. În acest scop este necesar
ca radiaţia incidentă I0 folosită pentru iradiere să fie monocromatică

a) b)
Fig.10. Expresia grafică a tipurilor de dependenţe între Transmitanţa (T), Absorbanţa (A) ,
Intensitatea radiaţiei (I) şi grosimea stratului de soluţie

cu lungimea de undă corespunzătoare absorbanţei maxime a acelei specii

chimice, iar legea Lambert - Beer are expresia:

Aa c b (11)
mol mol

În figura 10 este reprezentată expresia grafică a tipurilor de dependenţe între

Transmitanţa T, absorbanţa A, intensitatea radiaţiei I şi grosimea b a
stratului de soluţie analizată.

Coeficientul de absorbţie molar (amol) (denumit și coeficientul de

extincție molar (εmol) reprezintă raportul dintre absorbanţa (A) şi produsul

19
dintre concentraţia molară (cmol), ( moli/l) a soluţiei şi grosimea (b) a stratului
de soluţie străbătut de radiaţie:

A
a  (12)
mol c b
mol

Coeficientul de absorbţie molar amol reprezintă o constantă a

substanţei absorbante, el caracterizează sensibilitatea unei reacţii de
culoare şi limitele de concentraţii între care este posibilă dozarea substanţei
prin fotometrie. Mărimea acestui coeficient variază în limite largi. Legea
Lambert-Beer este valabilă la toate tipurile de spectroscopie de absorbţie
atomică şi moleculară. Pentru o lămurire mai bună a aspectelor legate de
legea Lambert- Beer, în figura 11 este reprezentată dependenţa dintre
a) transmisia şi concentraţia soluţiei, b) dintre absorbanţă şi concentraţia
soluţiei, c) dispunerea gradaţiilor de transmisie şi de absorbanţă pe scara
gradată aşa cum apare ea la un spectrofotometru analog. Din compararea
celor patru situații reprezentate în figura se observă că efectul creşterii de
trei ori a concentraţiei c a soluției analizate asupra transmisiei T, respectiv
asupra absorbanţei A este acelaşi ca şi cel al creşterii grosimii (b) a
stratului soluţiei de trei ori, constatări care sînt în concordanţă şi cu
expresiile grafice din fig.11-a,b.

20
Fig.11. Expresia grafică a dependentei dintre: transmisia şi concentraţia soluţiei - a), dintre
absorbanţă şi concentraţia soluţiei - b), dispunerea gradaţiilor de transmisie şi de absorbanţă
pe scara gradată a unui spectrofotometru analog - c),

În cazul prezentate mai sus, la determinarea concentraţiei pe cale fotometrică

pentru a avea determinare matematică trebuie să existe doar două variabile
în expresia legii Lambert - Beer, una dependentă (concentraţia -c) şi una
independentă (absorbanţa - A în primul caz) sau grosimea de strat - b în cel
de-al doilea caz), ceilalţi parametrii din relaţie trebuind să fie constanţi. Pentru
rezoluţie şi sensibilitate ridicată se foloseşte o radiaţie luminoasă cu o bandă
spectrală îngustă a cărei lungime de undă trebuie să se plaseaze în zona
maximului de absorbţie a speciei de analizat. În cazul în care maximul de
absorbţie spectrală nu este cunoscut el se deterrmină din reprezentarea
grafică a absorbţiei la diferite lungimi de undă.

21
Abateri ale legii Lambert- Beer

Aşa cum rezultă din legea Lambert - Beer, pentru o anumită substanţă
dată şi o grosime de strat precisă, dependenţa între absorbanța A şi
concentraţie c este lineară, figura 12. Această dependenţă este valabilă însă
numai în domeniul concentraţiilor mici de pînă la 10-2 mol/l. În asemenea soluţii
diluate fiecare moleculă a substanţei de analizat absoarbe lumină
monocromatică independent de moleculele vecine. La concentraţii mai mari se
ajunge la erori importante de măsurare. Determinarea concentraţiei pe cale
fotometrică şi la soluţii concentrate constă în diluarea controlată a acestora
sau dacă nu este posibil folosirea unor cuve de grosime mai mică. Dimpotrivă,
dacă concentraţiile sînt foarte mici, sub limita de detecţie, se folosesc cuve cu
grosimea stratului de soluţie mare (pînă la 100 mm la lichide şi sute de mm la
gaze)
Dacă substanţa analizată îşi modifică proprietăţile fizico-chimice în
funcţie de concentraţie apar abateri de la liniaritate, figura 12. Aceste abateri
pot avea două cauze: chimice şi fizice. Cauzele chimice sînt generate de
modificarea coeficientului molar de extincţie (de absorbţie) ca urmare a
apariţiei unor reacţii chimice la diferite concentraţii. Asemenea reacţii
deplasează echilibrul chimic, pot apărea complecşi, se modifică indicele de
refracţie. Cauzele fizice ale abaterilor de la legea lambert - Beer sînt generate
de:
- reflexie şi absorbţie de pe pereţii cuvelor. De regulă, la celule de grosime
normală, abaterea de la liniaritate datorată reflexiei este mică şi se poate
neglija. La celule de grosime mică a soluţiei această abatere nu mai poate
fi neglijată şi este necesară practicarea unor factori de corecţie;

22
 Fig.12. Dependenţa absorbţiei de concentraţia molară

- imposibilitatea asigurării unei radiaţii incidente monocromatice. În situaţia

unei radiaţii cu mai multe lungimi de undă în compunere, λ1 , λ2 …,.λn ,
legea Lambert - Beer este valabilă separat pentru fiecare lungime de undă
în parte. Acest lucru duce însă la un coeficient mediu de absorbție molară
amol diferit de coeficientul corespunzător unei anumite lungimi λ de undă;
- variaţii de temperatură. La determinări de mare precizie se lucrează în
condiţii termostatate deoarece se face simţită influenţa modificărilor de
temperatură asupra indicelui de reflexie, absorbţie şi refracţie;
- turbiditate riducată a probei. La probe tulburi se ajunge la împrăştieri
importante ale radiaţiei incidente care sînt percepute de senzorul
fotoelectric drept concentraţii ceea ce duce la erori importante de măsurare;
- domeniul de valabilitate a legii Lambert-Beer se determină experimental
pentru fiecare caz în parte prin construirea graficului absorbţiei A sau a
transmisiei T în funcţie de concentraţia c;

23
INTREBARI
1. Ce este spectroscopia moleculara
2. Alegerea lunfgimii de unda si a grosimii de strat
3. Masurarea concentratiei. Legea lambert - Beer
4. Abateri ale Legii lambert - Beer

24