UNIVERSITATEA,,ȘTEFAN CEL MARE’’, SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

PROTECȚIA CONSUMATORULUI ȘI A MEDIULUI

Proiect

Calorimetria-Lucrare de laborator

Îndrumător: Student:

drd. ing. URSACHI FLORIN ȘMADICI COSMINA-ELENA

PCMII, semigrupa 1b

SUCEAVA, 2022
Cuprins
Consideraţii teoretice:......................................................................................................................3
Scopul lucrării:.................................................................................................................................5
Dispozitivul experimental:...........................................................................................................5
Calcularea căldurii specifice a unui corp solid............................................................................6
Calculul corecţiei de temperatură................................................................................................7
Capacitatea calorică pentru calorimetrul cu accesorii..................................................................8
Modul de lucru.................................................................................................................................9
Determinarea capacităţii calorice a calorimetrului......................................................................9
Determinarea căldurii specifice a unui corp solid:.....................................................................10
Calculul erorilor:............................................................................................................................11
Buletin de analize..........................................................................................................................13
Concluzii........................................................................................................................................14
Consideraţii teoretice:
Pentru a-şi modifica temperatura sau starea de agregare, corpurile trebuie să primească
sau să cedeze căldură. Cantitatea de căldură Q necesară pentru a trece masa m a unui corp de la
temperatura ti la temperatura tf, fără a-i schimba starea de agregare, este:

Q = m*c * (tf – ti),

unde c este căldura specifică a corpului.

Unitatea de măsură pentru căldură în Sistemul Internaţional este Joul-ul:

[Q]S.I. = 1J.

Cantitatea de căldură Q nu este o funcţie de stare (precum energia internă, entropia, etc.),
ea este o funcţie de proces, depinzând efectiv de modul cum evoluează sistemul între două stări.

Definiţie: Căldura specifică (căldura masică) a unui corp omogen este o mărime fizică
numeric egală cu cantitatea de căldură (energie) necesară unităţii de masă din acel corp pentru a-i
varia temperatura cu un grad într-o anumită transformare. Pe un interval extins de temperatură,
obţinem o valoare medie a acestei mărimi.

Q
c¿
m∗Δt

Mărimea C = m · c se numeşte capacitate calorică, iar dacă masa substanţei este egală
cu masa sa molară µ, atunci C = µ · c este căldura molară a substanţei.

Unităţile de măsură pentru căldura specifică, capacitatea calorică şi căldura molară sunt:
[c]S.I. = 1J/(kg·K); [C]S.I. = 1J/K; [C]S.I. = 1J/(Kmol·K).
 Consideraţii teoretice:

Pentru a-şi modifica temperatura sau starea de agregare, corpurile trebuie să primească
sau să cedeze căldură.

Cantitatea de căldură Q necesară pentru a trece masa m a unui corp de la temperatura ti la

temperatura tf, fără a-i schimba starea de agregare, este:

Q = m*c* (tf − ti) (1)

Căldura specifică depinde de natura substanţei, de starea ei de agregare, de structura

cristalină a acesteia şi de temperatură. Ca şi cantitatea de căldură, căldura specifică este şi o
mărime de proces, ea depinzând de procesul termodinamic respectiv, vorbind astfel de căldură
specifică la presiune constantă (cp) sau căldura specifică la volum constant (cv); această
diferenţiere nu se va mai face în cazul lichidelor sau solidelor, deoarece acestea coincid în acest
caz.

Dacă temperatura tinde la zero absolut (0K), căldura specifică se anulează (conform
Principiului III), iar dacă temperatura creşte, căldura specifică creşte şi ea, cu unele excepţii.

La temperaturi situate în jurul temperaturii camerei, căldurile specifice se pot considera

că nu depind de temperatură. Relaţia fundamentală de conservare a energiei, folosită Ón
calorimetrie, este ecuaţia calorimetrică:

Qabs = | Q |.
ced
Scopul lucrării:
Vrem sa determinăm căldura specifică a unui corp solid de masă m cunoscută, folosind
metoda amestecurilor (schimbul de căldură se realizează prin intermediul amestecului de apă
din calorimetru). În cadrul acestei metode, vom verifica ecuaţia calorimetrică (3).

Dispozitivul experimental:
Schema dispozitivului este prezentată în fig.1. Calorimetrul (C), cu rol de înveliş
adiabatic, este un vas metalic cu pereţi dubli, bine lustruit, pentru a putea împiedica propagarea
căldurii prin radiaţie. Între pereţii calorimetrului se află aer cu rol de izolator termic, diminuând
schimbul de căldură cu exteriorul. Termometrul (T) va indica temperatura amestecului din
interiorul calorimetrului.

El poate fi un termocuplu sau un termometru cu mercur (cu inerţie mică). Agitatorul (A)
este folosit pentru omogenizarea temperaturii amestecului, înaintea citirii indicaţiilor
termometrului. Cele două componente formează accesoriile calorimetrului. Corpul solid (S) se
recomandă a fi suspendat în vas pentru a se evita contactul cu pereţii calorimetrului.

Fig.1. Schema calorimetrului

Calculul corecţiilor de temperatură implică cunoaşterea duratei întregii experienţe. Pentru

aceasta, experimentul mai necesită şi un cronometru. Pentru a determina masa corpului solid
trebuie să dispunem de o balanţă de laborator. Cantităţile de apă luate în lucru vor fi evaluate cu
ajutorul cilindrului gradat şi încălzite într-un pahar de laborator folosind o sursă de încălzire,
aflată în dotarea laboratorului.
Calcularea căldurii specifice a unui corp solid:

Consideram un calorimetru plin cu lichid (apă) în care vom introduce un corp solid.

Fie:

C - capacitatea calorică a calorimetrului cu accesorii;

ma - cantitatea de apă aflată în calorimetru;

ca - căldură specifică a apei;

t2 - temperatura calorimetrului şi a apei conţinute;

m - masa corpului solid; t - temperatura corpului solid;

t3 - temperatura amestecului după stabilirea echilibrului termodinamic;

c - căldura specifică a corpului solid introdus.

Ecuaţia calorimetrică (3) se va scrie astfel:

(maca + C)(t3 − t2 ) = m*c* (t − t3 ) (4)

Se poate determina c, cunoscând celelalte valori fizice din relaţia (4). Deoarece între
lichid şi mediul exterior are loc un schimb de căldură pe toată durata experimentului, la
temperatura finală de echilibru t3 va trebui sa adăugăm o corecţie, ∆t, care să compenseze
influenţele exterioare. Aceasta se justifică prin faptul că învelişul adiabatic realizat de
calorimetru este imperfect.
Calculul corecţiei de temperatură:

Corecţia de temperatură se calculează prin metoda Regnoult2 şi constă în estimarea

vitezei de variaţie a temperaturii din calorimetru, când interiorul incintei calorimetrice este
considerat la echilibru termodinamic. Considerăm că schimbul de căldură dintre calorimetru şi
exterior va fi influenţat de durata procesului termodinamic din starea iniţială până în cea finală.
Dacă iniţial (la momentul de timp τ1) vom avea în calorimetru apă la temperatura t 1, puţin mai
mare decât a mediului ambiant, aceasta se va răci uşor, şi la momentul de timp τ 2 se va ajunge la
temperatura t2 (vezi figura 2).

Viteza de modificare a temperaturii se poate scrie:

∆ t 12 t 1−t 2
=
Δ τ 12 τ 2−τ 12

În finalul experienţei, după ce în apă va fi introdus corpul solid încălzit, temperatura amestecului
t3 va fi semnificativ mai mare decât a mediului ambiant. De aceea, ne aşteptăm ca viteza de
scădere a temperaturii în final să fie uşor diferită faţă de cea iniţială:

∆ t 34 t 3−t 4
= (6)
Δ τ 43 τ 3−τ 34

Putem considera astfel că modificarea temperaturii pe secundă, pe durata evoluţiei

sistemului între starea iniţială şi finală, va fi media acestor două viteze:

= (
Dt 1 ∆ t 12 ∆ 34
+
D 2 Δτ 12 Δ τ 43
(7). )
În ipoteza că am introdus corpul cald la momentul de timp τ2 şi că echilibrul s-a stabilit la
momentul de timp τ3, la temperatura de echilibru t3 vom adăuga corecţia ∆t, unde:
 Dt τ 2∗1
∆ t=( τ 3−τ 2 ) =τ 3− ∗¿ ) (8).
Dτ 2

Făcând transformarea, t3 t3 relaţia (4) se rescrie astfel:

ma*ca+C)(t3+∆ t−t 2) =m*c*(t-t3-∆ t ) (9).

Relaţia (10) ne permite aflarea căldurii specifice a corpului cunosvând celelalte mărimi:

( ma∗c a +C ) ( t 3 + ∆ t−t2 )
c¿ (10)
m ( t−t 3−∆ t )

Capacitatea calorică pentru calorimetrul cu accesorii:

Vasul metalic interior conţine lichidul, termometrul şi agitatorul. Capacitatea calorică a

calorimetrului este astfel: C = Σ Mi · ci, unde Mi şi ci reprezintă masele şi căldurile specifice ale
vasului calorimetric, agitatorului şi termometrului.

Pentru a determina această valoare plecăm de la următoarele premise: având o cantitate

cunoscuta de apă ma' în calorimetru, stabilizată la temperatura t' , peste care se introduce o alta
cantitate cunoscută de apă ma", cu temperatura t", se determină capacitatea calorică a
calorimetrului, cunoscând temperatura finală t0 a amestecului.

Din ecuaţia calorimetrică (3):

(m,a*ca+ C) (t0-t’) =m’’a*ca(t’’-t0) (11)

''
t −t 0
C= m *ca*
’’
a '
−¿m’a*ca (12)
t0 t

Observaţie: Din relaţia (11) se poate calcula căldura specifică a unui lichid dacă se cunoaşte
capacitatea calorică a calorimetrului.
Modul de lucru
Determinarea masei corpului solid:

Se cântăreşte cu balanţa corpul solid, a cărei căldură specifică o vom determina, notându-
se în tabelul 4 masa corpului m.

Eroarea de măsură va fi ultima zecimală de pe scala balanţei cu care am efectuat

cântărirea. Se va introduce corpul într-un vas (pahar de laborator) cu apă şi se încălzeşte până la
temperatura de fierbere a apei (t ≈ 100°C). În paralel, se continuă celelalte etape ale
experimentului.

Determinarea capacităţii calorice a calorimetrului : Se introduce în calorimetru,

cu ajutorul cilindrului gradat, o cantitate, ma', de apă rece (la o temperatură mai mică decât a
mediului exterior) şi, după stabilirea echilibrului termic cu calorimetrul, se măsoară temperatura
acestora, t'.

Se încălzeşte apoi o alta cantitate de apă, ma", până la temperatura t" (mai mare decât a
mediului exterior), pe care o vom citi cu termometrul imediat înainte de a o vărsa peste apa din
calorimetru.

Apoi se închide etanş capacul calorimetrului şi, folosind agitatorul, se aşteaptă realizarea
echilibrului, adică stabilizarea temperaturii amestecului. Temperatura de echilibru este notată cu
t0 şi se trece în tabelul 1. (Erorile de măsură sunt: - pentru cantităţile de apă, jumătate din cea mai
mică gradaţie a cilindrului cu care se măsoară, exprimată masic; - pentru temperaturi, diviziunea
minimă a termometrului folosit3 .) Se calculează apoi capacitatea calorică a calorimetrului,
aplicând formula (12) şi se trece în tabelul 1.

Tabelul 1:
Determinarea căldurii specifice a unui corp solid:
În momentul în care paharul cu apa care conţine corpul a început să fiarbă, se măsoară
temperatura apei din calorimetru, t1. Se porneşte imediat cronometrul şi se va nota această
temperatură, din minut în minut, timp de 5 minute.

Acest timp este suficient pentru ca temperatura corpului să devină egală cu temperatura
de fierbere a apei. În calorimetru se afla o cantitate de apă m a = ma' + ma". Corpul de studiat se
introduce în calorimetru (are temperatura de fierbere a apei t ≈ 100°C). Imediat apoi, se notează
temperatura amestecului din 30 în 30 de secunde, până la stabilizarea temperaturii, agitându-se
apa înainte de fiecare citire a termometrului.

După ce temperatura va atinge acest maxim, se continuă măsurarea temperaturii din minut în
minut, timp de 5 minute, înregistrându-se tendinţa de scădere. Se notează valorile în tabelul 2 şi
se reprezintă grafic (pe porţiunea divizată din figura 3 sau pe hârtie milimetrică) variaţia
temperaturii în funcţie de timp, obţinându-se un grafic asemănător cu cel de mai jos (figura 2).

Fig. 2. Variaţia căldurii condiţionată de timp si temperatură

Tabelul 2
Prelucrarea datelor experimentale: Cu ajutorul relaţiei (8) se calculează corecţia de temperatură,
completăndu-se tabelul 3.

Tabelul 3

Se înlocuiesc apoi toate mărimile în relaţia (10) şi se completează tabelul 4, pentru a calcula
căldura specifică a corpului:

Tabelul 4

Fig. 3 Variaţia temperaturii în functie de timp

Calculul erorilor:
În cazul formulelor matematice, erorile de măsură se vor propaga, determinând la rândul lor o
eroare a mărimii calculate. Logaritmând relaţia de bază, diferenţiind-o, şi trecând apoi la erori,
obţinem:

( 13)

Temperaturile, timpii şi masele de apă se determină cu acelaşi tip de instrumente, deci

erorile de citire respective (ale temperaturilor, timpilor şi maselor) vor fi egale. Asemănător, se
va calcula eroarea în cazul capacităţii calorice δC şi apoi a căldurii specifice δc:

(14)

(15)

Rezultatele se consemnează în tabelele respective.

Buletin de analize
În urma analizelor efectuate, rezultatele obţinute se introduc în tabele şi se alcătuieste o
diagramă în care se reprezintă variaţia temperatură în funcţie de timpului.

Analizând diagrama, se observă variaţia temperaturii şi anume la t 1, respectiv t2 scade, ulterior

crescând iar în final scade din nou.
Concluzii
În urma datelor experimentale obţinute, consemnate în tabelele specifice, s-a pus în
evidenţă determinarea calorimetrei unui corp solid, condiţionat de timp şi temperatură.
Bibliografie
https://www.umfcv.ro/files/l/a/LaboratorFizica(5).pdf