Commedia dell’ Arte

Felicia Cruceru

Încă de la primele lui forme de apariție și până în prezent, teatrul vine în fiecare secol
cu inovații în ceea ce privește manifestările și arta sa. Fiecare stat, a lăsat mai mult sau mai
puțin câte o moștenire viitorilor urmași, dar Italia lasă moștenire europenilor și lumii întregi,
încă din secolul al XVI-lea și până în prezent ceea ce noi numim Commedia dell”Arte.

Commedia dell’Arte apare ca o reacție împotriva teatrului erudit, teatru care implica
rigoare și care era practicat în cercuri cu un număr cât mai mic de spectatori, contrar
principiilor Commediei. Erudiții chiar susțin că această artă este o derivă a artei populare
latine și contracarează cu faptul că personajele Commediei poartă denumiri asemănătoare cu
cele ale teatrului latin, de exemplu personajele zanni ale Commediei, care în teatrul latin se
numeau sannio, dar care aveau aceeași însemnătate, bufonul.

Numele Commediei are o însemnătate dată chiar de către actorii trupelor și anume
faptul că teatrul nu mai este jucat de simpli pasionați ai teatrului, ci de actori de meserie care
posedau anumite aptitudini, aveau o pregătire specială și care aveau ca formă de existență o
singură profesiune. Trupele de actori trebuiau să se adreseze unui public cât mai larg, iar
nevoile publicului trebuiau satisfăcute la maxim, provocând situații comice de excepție, dar
care să nu fie desprinse de realitate. Commedia dell’Arte este cunoscută și în alte denumiri:
Commedia buffonesca, Istrionica, di maschere sau al improviso.

Commedia dell’Arte are anumite trăsături caracteristice. Principala trăsătură

recongnoscibilă este forma de scriere a textului piesei. Forma textului impropriu spus pentru
că tocmai acest lucru nu este existent aici. Piesele nu merg pe un fir prestabilit, cu un text
impus pe care actorul trebuie să îl joace. În această formă de comedie autorul nu dă decât
ideea și cursul logic al întamplărilor, actorilor revenindu-le sarcina de a improviza textul,
gesturile și jocul scenic în funcție de cât le permite masca să facă. Munca actorilor este de o
mie de ori mai mare atunci când joacă asumat în acest gen de comedie, deoarece el trebuie să
compună textul, mișcarea, jocul și cântul, în așa fel încât să fie în context și totodată să
păstreze acuratețea spontaneității. Totul este lăsat pe seama ingeniozității, inteligenței,
spontaneitatea și fantezia actorului. Dar suma acestor calități ale fiecărui actor este dobândită
în timp pentrecut în studiu, iar repertoriul de glume pe care actorul si-l formează, îl ajuta să-și
ducă cu ușurință de-a lungul carierei sale, un singur rol. Măiestria rolurilor de foarte multe ori
a creat confuzii între adevăratul actor și personajul acestuia, de exemplu, foarte puțină lume
știe că numele eroului popular al personajului Scaramuccio aparținea în realitate interpretului
său. Chiar și în prezent, actorii care corespund acestui gen de comedie, cât și actorii teatrului
dialectal, improvizează dialogul și înfloresc subiectul piesei. În fond, Commedia dell’Arte pe
limba noastră, înseamnă „teatru profesionist”.
 Pe lângă talentele desăvârșite ale actorilor, spectacolele de comedie au luat amploare
odată cu trecerea timpului datorită noilor îmbunătățiri care s-au adus scenei. Dacă la început,
scena era simplă, decorurile insesizabile și minimaliste, secolul al XVII-lea introduce
somptuozitatea în scenă folosindu-se mașinării și trucuri care să mărească iluzia publicului.
Un exemplu de efect special folosit în Commedia dell’Arte este scena cu Pullcinella și
Mezettino care sunt lihniți de foame, ajung într-un loc în care văd în fața ochilor o masa plină
ochi cu mâncare, aranjată cu cel mai mare fast, iar când sunt numai bine așezați pe scaune,
gata să mănânce regește, masa se ridică și plutește în aer, instalând disperarea pe fața celor
doi.
Ceea ce a condus spre glorie Commedia dell’Arte a fost apatiția măștilor. Nu prea
numeroase, dar suficiente cât să cuprindă toată frumusețea și tot meșteșugul acestei arte.
Măștile sunt mereu fixe, au trăsături caracteristice care nu se schimbă niciodată și sunt
reprezenative pentru clasele sociale pe care le satirizează. Servitori, intelectuali, bătrâni și
îndrăgostiți.

ZANNI- Denumirea zanni suferă numeroase modificări în funcție de zona în care te afli.
În teorie Zan, Zani, Zuan, Zuane, Zuani sau Zanni reprezintă derivarea pentru ceea ce în Italia
înseamnă Giovanni, Joane sau Gianni. Definiția acestei măști o găsim în personajul/masca lui
Arlecchino, Brighella și cu ușoare tendințe de modificare și la Pulcinella. Ei sunt cei care
reprezintă categoria servitorilor, de obicei condiția servitorilor cu origini țărănești veniți la
oraș pentru a munci. Zanni sut caracterizați prin grosolănie, o poftă inexplicabilă de mâncare
și o foame continuă.

ARLECCIHNO- Cu originile în zanni, un grosolan și un bestial în origini, o slugă

violentă, devine în timp un Arlecchino vesel , intelligent și capabil să iasă și din gaura de
șarpe. Vine din Bergamo și a devenit una dintre cele mai cunoscute măști ale Commediei
datorită voiniciunii și entuziasmului pe care îl dobândește. Este un personaj curios, băgăcios,
cu o stângăcie aparte, dar în același timp cu o ingeniozitate ieșită din comun. Când crezi că
totul este sfârșit pentru el și nu mai are nicio șansă de scăpare, din pămât își scoate soluția
salvatoare. Originea numelui lui este înrudită cu tradiția diavolilor-bufoni. Poartă haine
peticite, tărcate. Figura lui este la început acoperită de o mască destul de întunecată, cu ochi
foarte mici care par adânciți datorită orbitelor foarte mari, iar părul îi acoperă o bună parte din
ochi și gură. În timp masca se modifică și își pierde părul, iar pe frunte apare acel cucui roșu,
specific doar lui Arlecchino. Poartă în permanență o spatula la șold pentru a se apăra atunci
când este cazul, nu este o sabie, ci doar o bucată de lemn de care el este foarte mândru, este
arma lui salvatoare. Vorbirea și mimica lui Arlecchino îi accentuează caracteristicile. Odată
cu modificarea vestimentară care este din ce în ce mai amuzantă, colorată și atractivă din
punct de vedere coloristic, atitudinea lui capată noi valențe menite să stârnească amuzamentul
publicului. În linii mari, Arlecchino este un pierde-vară, înfometat tot timpul, fără bani și
bineînțeles lacom.
 BRIGHELLA - O prezentare scurtă și cuprinzătoare ar spune despre Brighella că este un
ticălos, un om fără scrupule, imoral și cinic. Dacă Arlecchino era cel care încurca pe toată lumea și
mai degrabă o pacoste decât un ajutor, Brighella este mult mai descurcăreț și parșiv, are un aer de
superioritate chiar dacă este un servitor. Numele său vine de la briga care înseamnă înșelăciune, de
aici și o caracteristică fundamentală a acestuia. Brighella este răzbunător, nu iartă niciodată răul
care îi este făcut, inclusiv bătăile de la stapânul său. Îi plac femeile, îi place să bea și tot ce îl
interesează sunt doar banii. Este gata să te înșele cu orice ocazie numai pentru a scăpa el mai
ieftin în muncă, dar pe aceiași bani, de ce nu, unde merge chiar și mai mulți. Costumul
acestuia este predominat de alb. Poartă bluza albă din pânză care ajunge până la jumătatea
genunchilor, cu o curea de piele pusă în mijloc, pantaloni albi ornați cu goloane verzi, cu
formă de burlane care îi îngreunează mișcările. Masca lui Brighella este neagră, iar căciula nu
îi poartă nicio eleganță. Vocea lui este răgușită și vorbește sacadat . Brighella este foarte
cunoscut în Franța datorită lui Carlo Cantu care este cunoscut pentru interpretarea măștii lui
Buffettp. Iar cel care îl prezintă a fiind un servitor isteț și de nădejde în operele sale este
Goldoni.

PULCINELLA- Originar din Neapole, deci desprins de Arlecchino și Brighella. Este a

treia mască urmașă a zannilor. Are diverse funcții în operele jucate, grăjdar, hoț, negustor,
paznic. Originea numelui său nu are linii fixe pe care se poate merge, deși s-a studiat mult, nu
s-a ajuns la un rezultat concret. Se cunoaște însă existența unui Pulcinella delle Carceri din
Verona, dar mult mai probabil este ca numele acestei măști să aparțină pur și simplu
creatorului, și anume actorul Silvio Fiorillp. Pulcinella este caracterizat de prostie, este prostia
în carne și oase, mereu păcălit de ceilalți, supărăcios, morocănos și cu probleme pe cap care
niciodată nu par să aibă sfârșit. Un țăran prost și mojic. Costumul este mai mult un element
simbolic. Poartă pantaloni extrem de largi care îi astupă cu totul picioarele, cămașa lui are
nenumărate falduri care nu pot fi ținute de brâu în totalitate. Cu toate acestea masca lui este
neagră și lucioasă cu un nas lung ca de pasăre, aspectul ei aducând ceva contrar față de
vestimentație.

PANTALONE- Această mască este dedicată bătrânilor în comedie.Trăsturile sale nu îl

prezintă prea atrăgător fiind un parvenit plin de sine, zgârcit și vicios.Ete un venețian
îmbogățit de comerț, dar cu sufletul deformat de sentimentul importanței. Este un bătrân
mereu bolnav, care tușește nonstop enervând celelalte personaje. Deși aproape senil, este
înnebunit după femei și ar face orice ca să le aibă mai ales ținând cont de faptul că se crede un
mare magnet pentru acestea, seducător și atractiv. Cu toate gândurile bune despre ceea ce este
el, eșuează. Este recunoscut după vorbirea lui dialectală, iar masca are nasul coroiat și bărbia
ascuțită, este îmbrăcat în roșu, iar în picioare poartă papuci turcești. Este prima mască cu
funcție istorică fiind reprezentant al burgheziei căreia „Goldoni îi dă chip de om, nu de
mască” .

COVIELLO- Coviello este replica mediocră a lui Brighella. Este un țăran tupeist,
îngâmfat, dar are și o istețime aparte. Știe să domine, tot ceea ce Coviello comandă, Pulcinella
execută. Este plăcut de toată lumea.
 CAPITANO - Cunoscut sub diferite denumiri, Spavento, Matamoro, Rodomonte,
Fracasso. Este un personaj îngâmfat și lăudăros, gata mereu să etaleze ceea ce este o victorie
în sistemul lui de valori. Poartă cu triumf haina de militar.Este o satiră a puterii militare. Pe
cât de curajos este în vorbe, pe cât de fricos este când vine momentul să se lupte cu adevărat.
Masca lui exprimă „rebeliune morală a populațiilor italiene împotriva șirului de războaie care
le bântuiseră patria italienilor”. Accentuează în mod special batjocura la adresa militarilor
spanioli.Masca este înfiorătoare, grotească, îmbrăcămintea este militară și poartă o sabie
imensă.

DOCTORUL- Masca doctorului este întruchipată de un bătrând morocănos, zgârcit,

afemeiat și mereu gata să respingă orice idee, un fel de Gică contra. Nu este deloc de acord cu
dragostea dintre tineri și folosește mereu cuvinte pompoase și termeni inteligenți pe care nici
el nu îi înțelege. Limbajului lui este unul macaronic, un amestec bolognez cu dictoane
latinești. Îi place să bea și profită de faptul că ocupă funcții care îi oferă un înalt statut social.
Hainele lui sunt negre, bluza neagră, pantaloni negre, tunica de om de știință, dar manșetele,
gulerul și batista sunt mereu albe. Masca de asemenea este neagră, îi astupă doar fruntea,
ochii și, obrajii fiind mereu liberi si pictați cu roșu.

COLOMBINA- Colombina este echivalentul feminine al lui Arlecchino. Este o

servitoare foarte vioaie, sprintenă și muncitoare. Are o fire șireată, știe să obțină cee ace vrea
de la un bărbat și are un dar de a lega ațele unor îndrăgosteli între personaje. Știe cum să intre
pe sub pielea stăpânei sale, are mereu un as în mânecă și nu se pierde niciodată cu firea.

AMOREZII- Niciodată nu putem vorbi despre ei la singular, funcționează în

permanență numai împreună. Deși mai puțin prezente, grupurile de îndrăgostiți au importanța
și amprenta lor, fiind mereu gata să lupte în numele iubirii lor. Dobândesc prospețime și
voiniciune, cee ace le lipsește multor personaje, au spirit aventurier. Cuplurile sunt Leandro și
Isabela, Lelio și Silvia, Cintio și Flamila. Un aspect foarte important în Commedia dell’Arte
este faptul că singurele personaje care nu au măști sunt grupurile de îndrăgostiți.

Commedia dell’Arte este cea care introduce pentru prima data femeile ca actrițe pentru
rolurile personajelor feminine, fapt ce a crescut interesul publicului pentru acest gen de
comedie.

Un alt motiv al succesului pe care acest gen de teatru îl are este legat de fondul satiric pe
care îl abordează și faptul că se ascunde sub prezența măștilor. Toate bufonăriile, hainele
colorate și jocul exagerat, exprimau de fapt realitatea vremurilor, ridicularizând fapte care
erau condamnabile și viciile vieții care te pun în general într-o lumină proastă în fața lumii.
Scenariile sunt inspirate din Plaut și Terențiu. Centrul subiectului prezintă problem amoroase,
relații presărate cu tot felul de obstacole, dar finalul este mereu unu fericit pentru toată lumea.
Unele obstacole provin din prejudecăți de clasă social, altele din apariția unui tată, din
gelozie sau din rușine. Îndrăgostiții Commediei sunt oarecum prostuți, lăsându-și soarta în
mâinile altor personaje. Scenografia era una simplă ca început, în așa fel încât să permit
actorului să-și desfășoare numărul, scena fiind mereu pregătită să primească pe oricine. De
obicei reprezentațiile aveau loc în piațete sau la răscruce de drumuri.

Prin caracterul ei improvizant, Commedia a oferit actorilor rolul cel mai asumat și
însemnat pentru jocul actoricesc realizând o mare performanță pentru arta actorului. Se
consideră că acest gen de teatru reprezintă triumful artei spectacolului și al actorului care
reprezintă și astăzi baza unui actor bun, sau un spectacol bun.