Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu’’

Orașul Sîngerei

Referat la Limba și Literatura Română

Tema:
Originea Limbii Române

Elaborat de elevul
Pașa Mihail
Cl XII-,,C’’
 CUPRINS:

1. Originea limbii române

2. Procesul de romanizare
3. Evoluția limbii romane
4 . Limba română literară/ Limba română ca limbă de cultură
5. Bibliografie
1. Originea limbii române

Limba română este limba latină vorbită neîntrerupt timp de două mii de ani în nordul şi în
sudul Dunării, într-un mediu oriental (trac, grec, slav, turc)
„Limba română este limba latină vobită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului
roman cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, PAnonia de sud, Dardania,
Moesia inferioară şi superioară) din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi
până în zilele noastre”
Al. Rosetti, Istoria limbii române, EDP, 1977, pg 77

Teritoriu de formare:
Limba romana s-a dezvoltat pe o baza teritoriala larga romanizata cuprinzând Dacia nord-
dunăreană propriu-zisa și teritoriile care n-au intrat sub autoritatea romana, fiind locuite de
către 'dacii liberi'.
Latina dunăreană, împreună cu latina vorbita pe coasta Dalmatiei și, până către jumătatea a
ÎI-a a sec. al III-lea e.n., împreună cu latina vorbita în Italia, face parte din grupul oriental al
limbii latine. Dalmata era vorbita pe coasta Marii Adriatice și a dispărut astăzi cu totul.
Cucerirea și romanizarea Daciei:
Cucerirea Daciei a fost pregătită de o serie de masuri cu caracter militar și administrativ care
a făcut posibila transformarea acesteia în provincie romana.
Procesul de romanizare a avut loc în trei etape: prima fiind cea preliminara, din secolul 2 i.
Hr. până în 106, în care autohtonii geto-daci au avut contacte sporadice cu romanii, adică
romanii atacau N Dunării, iar populația geto-daca ataca la S de Dunăre.
A doua faza este romanizarea propriu-zisa din 106 care s-a făcut masiv. Romanizarea are loc
nu numai în Dacia , ci și în Moesia care cuprindea și Dobrogea cucerita de romani în anul 28
i.Hr. .Dacii liberi intra și ei procesul de romanizare mai ales prin intermediul comerțului.
Aceștia ocupau centrul și nordul Moldovei, nordul Transilvaniei.

Iar cea de-a treia etapa este după 271, după retragerea aureliana. Pe teritoriul Daciei a rămas o
populație puternic și ireversibil romanizata iar la sud de Dunăre s-au retras doar armata și
administrația.

2. Procesul de romanizare
Teritoriul de formare al poporului roman:
În discuțiile purtate, începând cu sfârșitul sec. al XVIII-lea și până în prezent, în legătură cu
teritoriul de formare al limbii și poporului roman, s-au emis numeroase teorii, care nu
întotdeauna au urmărit aflarea adevărului istoric. Primii care au susținut continuitatea
romanilor în Dacia au fost cronicarii moldoveni Grigore Ureche și Miron Costin, apoi
stolnicul Constantin Cantacuzino din Tara Romanesca și reprezentanții Scolii ardelene, la
sfârșitul sec. al XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea.
Teoria imigrationista apare în istoriografia străină din sec. XVIII-XIX dar cu deosebiri
importante apar și la mari filologi romani din sec. XX precum Ovidiu Densuseanu și
Alexandru Philipide. Aceste teorii contesta continuitatea romanității în spatiu carpato-
danubiano-pontic, mai ales în Ardeal și susțin că teritoriul de formare al poporului roman ar fi
în sudul Dunării, de unde romanii au imigrat stabilindu-se în nordul Dunării. Demonstrațiile
acestot teorii încearcă să legitimeze prezenta ungurilor în Transilvania, miza acestor teorii
fiind politica. Acesteteorii conțin contradicții privind timpul migrației din sudul în nordul
Dunării. Teoria originii nord- și sud-dunărene e susținută de istorici precum Nicolae Iorga și
filologi precum Sextil Pușcariu. Aceștia considera că formarea poporului roman și a limbii
romane sunt procese inseparabile petrecute într-un vast spatiu romanizat extins atât la nord
cât și la sud de Dunăre și în teritoriile ocupate de dacii liberi. Teoria continuității e susținută
de marturii scrise („Gesta Hungarorum”), de dovezi arheologice și argumente lingvistice
aduse de Sextil Pușcariu care aduce în discuție terminologia agricola( palea-> paie),
pastorala( agnellus -> miel) și creștină („domine deus-> Dumnezeu”)
Influente:
Amestecul de cuvinte de originile cele mai felurite, privind atât obiectul cât și subiectul, cu
păstrarea nuanțelor, da limbii romane o bogăție extraordinara de culori lirice, în ciuda unei
aparente săracii cantitative.Accentele psihice se schimba de asemenea cu repeziciune în fraza
pe măsură ce se desfășoară impasibilele latinități, smeritele gângăveli slave, răstelile
maghiare, grecismele peltice.
Dialecte
Limba romana este o limba romanica, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene,
prezentând multe similarități cu limbile franceza, italiana, spaniola, portugheza, catalana și
reto-romana. Este general acceptata ideea că limba romana s-a format atât la nord cât și la sud
de cursul inferior al Dunării, înaintea sosirii triburilor slave în aceasta zona. Limba romana
vorbita în nordul Dunării, în Romania și Republica Moldova, este deseori numita limba
dacoromână sau dialectul dacoromân, pentru a o deosebi de celelalte trei limbi romanice de
est. Însă opinia că idiomurile aromân, meglenoromân și istroromân ar fi limbi aparte și nu
dialecte ale limbii romane nu este acceptata de majoritatea comunității științifice a lingviștilor
romaniști.

3 . Evoluția limbii romane

Momentele importante ale evoluției limbii romane au fost :
Procesul de formare a limbii romane se încheie sec VI-VII, rezultând romana comuna
În sec XIV-XV are loc desprinderea dialectelor limbii romane : aromână , meglenoromână ,
istroromână , dacoromână ;
În 1521 (sec alXVI-lea) apare primul document cunoscut scris în limba romana, Scrisoarea
lui Neacșu de la Câmpulung.
Tot în sec al XVI-lea se scriu primele cărți în limba romana – texte maramureșene;
Primele tipărituri în limba romana datează din a 2 a jumătate a sec al XVI-lea , fiind editate
de către diaconul Coresi, ce tipărește 11 articole religioase în limba slava și 9 cărți în limba
romana. Tipăriturile sale constitue după unii lingviști romani începuturile limbii romane
literare deoarece diaconul , originar din Târgoviște utilizează limba din aceasta zona care a
devenit baza limbii romane literare.
Sec al XVII-lea are o deosebita importanta în evoluția limbii romane literare pentru că se
înmulțește tipărirea de cărți religoase în limba romana.
Cele mai importante astfel de tipărituri sunt Cazania (1643)-Varlaanm , Noul Testament de la
Bălgrad(1648)-Simion Ștefan , Psaltirea în versuri (1673)-Dosoftei , Biblia de la București
(1688) , Didahiile lui Antim Ivireanul.
În sec XVII-XVIII apare istoriografia în limba romana odată cu marii cronicari Grigore
Ureche , Miron Costin , Ion Neculce.
În ultimele 3 decenii ale sec al XVIII-lea , odată cu apariția Scolii Ardelene , începe procesul
de modernizare a vocabularului prin introducerea de neologisme de origine franceza sau din
latina culta.
Modernizarea vocabularului a limbii romane are loc în sec al XIX lea , după Unirea din
1859 , când în limba noastră pătrunde un număr mare de neologisme de origine romanica ,
datorita cărora se produce un proces de reromanizare a limbii romane și de modernizare a
vocabularului.
O contribuție importanta la formarea limbii romane literare aparține pașoptiștilor , iar
stabilizarea limbii romane literare în tiparele ei actuale se produce prin opera marilor clasici :
Mihai Eminescu , Ion Creanga , I.L.Caragiale , Ioan Slavici.
Procesul de perfecționare a limbii romane continua și în sec al XX -lea , la îmbogățirea
masiva a limbii literare cu neologisme contribuind simboliștii și scriitorii interbelici , ce
consolidează procesul de modernizare a limbii început la jumătatea sec al XIX -lea.

4. LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ/ LIMBA ROMÂNĂ CĂ LIMBĂ DE CULTURĂ

1.Limba română comună/ primitivă (sec. VI – IX) nu este atestată, nici cunoscută
documentar. Particularităţile ei au fost identificate prin metoda reconstrucţiei lingvistice,
fondată pe comparaţia cu etimoanele latineşti (cuvintele de origine). Cu toate acestea,
majoritatea istoricilor şi filologilor acceptă ipoteza că „Torna, torna, fratre” ar putea
reprezenta cel mai vechi eşantion de limba română în devenire(sec. VI) atestat documentar.*
2.Între sec IX şi XIII are loc un îndelungat proces de scindare a populaţiei româneşti în
viitoarele grupuri dialectale, sub influenţa stabilirii masive a populaţiilor slave la sudul
Dunării. Influenţa maghiară, care acţionează abia în sec. al XII.lea, afectează numai daco-
româna, semn că la această dată grupurile aromânilor, istro-românilor şi megleno- românilor
erau deja separate.
3. Între sec al XIII-lea şi al XVI-lea apar primele elemente de limba română în documente
slavo-române (inscripţii, documente de cancelarie, scrieri istoriografice slavone despre istoria
românilor, scrieri religioase originale) NAtura acestor scrieri este justificată de faptul că
slavona a fost adoptată că limba oficială a relaţiilor administrative şi a serviciului divin.
4.Între sec. al XVI-lea şi sec al XVIII-lea vorbim despre epoca veche a limbii române că
limbă de cultură. Aceasta începe în 1521 cu Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung şi se
încheie cu apariţia primei gramatici româneşti tipărite:
5. primele tipărituri în limba română: diaconul Coresi (Catehismul 1559 1560) înlesnesc
eliminarea treptată a slavonei că limbă de cultură. („În sfânta besearecă mai bine e a grăi 5
cuvinte cu înţeles decât 10 mie de cuvinte neînţelese în limba striină”)
– Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, datată cu exactitate de N. Iorga (29 – 30 iunie 1521)
este adresată lui Johannes Benkner, judele Braşovului, şi avertiza asupra unei posibile
incursiuni a turcilor peste Dunăre. Textul arată deprinderi exersate de scris în limba română..
– sec al XVII-lea este epoca de maximă înflorire a culturii medievale româneşti: * scrierile
istoriografice ale cronicarilor moldoveni (Miron Costin, Grigore Ureche, Ion Neculce)
* primul scriitor român, Dimitrie Cantemir
* cărţi religioase originale (Varlaam, Antim Ivireanul)
* cărţi juridico- adimistrative (Îndreptarea legii, 1652)
* cărţi laice populare cu conţinut eroic şi moralizator (Alexăndria, 1620).
În spiritul umanismului predominant la acea vreme în Europa, limba maternă dobândeşte
treptat un prestigiu tot mai mare. Adoptarea ei că limba liturgică (sec XVIII) înseamnă
eliminarea definitivă a slavonei drept limbă de cultură.
6. Începând cu sec al XIX-lea vorbim despre epoca modernă a limbii române literare
– Şcoala Ardeleană
– Paşoptiştii
– Perioada marilor clasici
Bibliografie:
1.Originea şi evoluţia limbii române | Genoveva Butnaru (wordpress.com)
2. INVATAM ROMANA: ORIGINEA SI EVOLUTIA LIMBII ROMANE
3. Originea si evolutia limbii romane (scrigroup.com)