Sunteți pe pagina 1din 67

Prin definitie, aromoterapia este o ramura a terapeuticii naturiste, mai precis a fitoterapiei, care urmareste vindecarea unor afectiuni

folosind un grup de substante deosebit de complexe, secretate de plante, numite uleiuri volatile, uieiuri esentiale sau. uleiuri aromatice.

Originea acestei terapii se pierde in negura timpurilor. Afirmarea aromoterapiei ca stiinta a aparut Tn Egiptul Antic, unde au existat veritabili maestri ai stiintei medicate care, intuind efectele deosebite ale uleiurilor volatile, le-au folosit cu un deosebit succes in prevenirea maladiilor infectioase, precum si in tratamentul altor afectiuni (digestive, hormonale, psihice). Ei au folosit, de asemenea, uleiuri aromatice in stiinta mumificarii, pe care au stapanit-o la perfectie, ajungand la performanta de a stabili un "termen de garantie" pentru conservarea mumiilor: 3000 de ani. Cercetarile arheologice confirma acest termen, modul in care a putut fi prevazut ramane, insa, un mister. Un mister este si modul in care s-a ajuns la descoperirea in Egipt, cu 4000 de ani in urma, a distilarii uleiurilor volatile si la crearea primului distilator. Administrarea pe cale interna a uleiurilor aromatice

In anumite afectiuni, uleiurile volatile folosite intern sunt cel mai rapid remediu al aromoterapiei si al fitoterapiei. Aceste afectiuni sunt cele infectioase, dezechilibrele hormonale, dezechilibrele psihice, boli cauzate de stress, de un mod de viata necorespunzator etc.Vom vedea acum care sunt avantajele utilizarii interne a uleiurilor esentiale: - sunt rapide (in multe cazuri s-au dovedit mai rapide chiar decat medicamentele de sinteza); - sunt puternice( un gram dintr-un ulei volatil este obtinut din zeci sau ute de grame de planta, constituind un adevarat concentrat natural, eficient si in doze mici - de ordinul a catorva picaturi). In anumite afectiuni, cum ar fi de exemplu cistitele, o combinatie simpla de uleiuri volatile (cimbru+busuioc+menta) este mai eficienta de cateva ori decat antibioticele de sinteza, care, de altfel, raman adesea fara efect (in cazul cistitei);

- sunt bine asimilate de organism si nu necesita administrare in doze mari; - datorita volatilita(ii lor se raspandesc dupa adminstrare in intregul aparat digestiv si caile respiratorii, ceea ce le potenteaza considerabil efectul; - sunt simplu de administrat si manipulat; Precautii ce trebuie luate in cazul administrarii pe cale interna a uleiurilor volatile: - trebuie sa se respecte strict doza prescrisa in anexa ce studiaza fiecare ulei in parte. In aceasta privinta merita amintita celebra afirmatie a lui Paracelsus: "Totul este otrava, ceea ce conteaza este doza". O planta a parent banala, cum ar fi menta, supradozata produce moartea prin asfixie. Pentru a nu avea neplaceri este bine, deci, sa fim atenti, pentru ca asa cum se afirma anterior, uleiurile volatile sunt prin excelenta puternice; - trebuie sa ne asiguram ca nu avem reactie alerqica la un anumit ulei esential, aceasta se face prin marirea progresiva a dozei pornind de la o doza mai mica (1/5 din doza normala); - trebuie avut grija ca uleiul sa nu fie contrafacut, caz in care pot aparea fenomene nedorite - imediate sau manifestate in timp. Practica acestei metode de tratament in Occident a cunoscut numeroase acciderite produse de asemenea contrafaceri, accidente manifestate prin iritatii, hemoragii interne, tulburari digestive, etc. Numarul de doze care se administreaza pe zi este variabil, fiind in medie de 3/zi, in bolile cronice 4/zi, iar in fazele acute ale unor boli ca astmul, bronsita, viroze grave, s.a. se ia jumatate de doza din ora in ora. La copii si la constitutiile mai fragile numarul trebuie adaptat (de exemplu, o jumatate de doza pentru copii sub 10 ani, o treime de doza pentru copii sub 5 ani). Este de preferat ca uleiurile sa se administreze simplu, fara miere sau apa, deoarece sunt mai usor asimilate de organism si se disperseaza mai usor o data ajunse in organism. Exceptie fac persoanele care sufera de arsuri la stomac sau care sunt usor alergice la uleiul respectiv, care este bine sa fie luat in acest caz pe o lingurita cu rnjere si cu putina apa. Este bine de stiut ca admistrarea de 3-4 ori pe zi a unui ulej volatil cu proprietatiantiseptice puternice (cum ar fi pinul, cimbrul, busujocul sau menta) confera o imunitate, cel putin partiala, la epidemiile de gripa. In timpul unei asemenea epidemii, mai ales atunci cand simtim ca suntem obositi, slabiti sau ca avem o rezistenta mai scazuta, putem sa ne ferim de neplaceri avand in permanenta o
2

sticluta de esenta la noi si folosind-o de cate ori este cazul. Chiar primele simptome aparute, putem opri procesul bolii administrandu-ne din ora in ora cate una sau doua picaturi din uleiul volatil ales.

Modul de intrebuintare externa uleiului esential pur in aromaterapie:

Inhalatiile

Inhalatiile sunt foarte potrivite pentru tratarea problemelor respiratorii, a racelilor, gripei si pentru pregatirea tenului in vederea unui tratament cosmetic. Pemtru aceasta, se toarna intr-un vas 1 L de apa clocotita si se adauga 3-4 picaturi de ulei. Vaporii degajati se inspira stand aplecat peste vas, cu capul acoperit cu un prosop mare. O metoda mai simpla si rapida de a face o inhalatie este aceea de a stropi un servet cu 2-3 picaturi de ulei si a-l mirosi cateva momente. Inhalatiile sunt contraindicate persoanelor care sufera de astm sau epilepsie, deoarece pot declansa o criza. Masajul Masajul este una dintre cele mai populare metode de utilizare a uleiurilor esentiale. Masajul din cadrul aromaterapiei aduce benificii atat uleiurilor cat si pe cele ale masajului in sine. Pentru o sedinta de masasaj se adauga 4-6 picaturi de ulei esential (sau de amestecul de uleiuri pe care il preferati) in aproximativ 10 mL ulei de masaj. In nici un caz nu se va depasii cantitatea recomandata de ulei, deoarece la doze mari de ele sunt foarte iritante pentru piele. Dupa un masaj in cadrul aromaterapiei, uleiul nu trebuie indepartat prin spalare, evitandu-se baia sau dusul timp de 6-8 ore. Astfel se asigura o absorbtie completa a uleiului volatil.

Baia Baia este o cale foarte placuta si totodata eficienta de a folosi uleiurile prin relaxarea care o induce apa calda si prin faptul ca porii se dilata, pemitand uleiului sa patrunda prin tegumente. Uleiurile se adauga inainte de a incepe baia si nu mai devreme, deoarece datorita caldurii ele se evaporeaza foarte usor. Este important de retinut ca baia nu se face niciodata cu uleiul ca atare pentru ca nu se dizolva in apa si nici nu trebuie depasita doza deoarece in cantitati mari sunt iritante pentru piele si mucoase. Astfel, pentru o baie se pun 4-6 picaturi de ulei esential (sau 4-6 picaturi de amestec) in 2-3 linguri de lapte nedegresat sau 2 linguri de ulei de baza, apoi se toarna in cada si se amesteca bine. Baia va dura 10-20 minute. Comprese O compresa fierbinte este un mod eficient de a trata multe probleme ale pielii, ca de exemplu injectiile, sau durerile mulsculare de natura reumatica. Pentru a pregati o compresa se toarna apa fierbinte (cam o jumatate de litru) intr-un bol, si se adauga ulei esential. Cantitatea de ulei depinde de suprafata pielii pe care aplicati compresia: 2 picaturi pentru suprafete mici, 6-8 picaturi pentru suprafete mari. Se agita bine, apoi se inmoaie o bucata de tifon sau un servet de bumbac, se stoarce bine si se aseaza pe piele. Deasupra se aplica o folie de plastic si un prosop, pentru a mentine compresa calda. Procedeul se reia dupa 20 de minute. In total, timpul de tratament cu comprese este de cel mult 1 ora, de maxin 2 ori pe zi. Candela (lampa) odoranta Candela (lampa) odoranta se foloseste pentru a aromatiza camera, pentru a genera o stare de spirit pozitiva, tonica, sau dimpotriva de relaxare, sau pur si simplu pentru a crea o atmosfera speciala. Pentru aceasta, se pune apa calduta in farfuria candelei, se adauga 3-5 picaturi de ulei si se aprinde lumanarea. Se va avea grija ca atata timp cat lumanarea este aprinsa, farfurioara sa nu ramana fara apa.

Accidente vasculare Lamaiul, Arnica, Grapefruit, Portocala Acnee Lavanda, Angelica, Hameiul, Ienuparul, Arnica, Mararul, Telina, Portocala, Grapefruit-ul, Salvie Aerofagie Angelica, Busuiocul, Ceapa, Cimbru, Menta, Lamaia, Fenicul, Marar, Chimen, Sovarv, Obligeana, Pelin, Melisa, Tarhon, Cardamon, Coriandru Alergie Intern: Coada Soricelului, Lavanda, Pelin Extern: Coada Soricelului, Valeriana, Lavanda Anexita Coada Soricelului, Cimbru, Salvie Anorexie Angelica, Ceapa, Cimbru, Coada Soricelului, Eucalipt, Fenicol, Ienupar, Chimen, Hamei, Tarhon, Obligeana, Usturoi Anxietate Intern: Coriandru, Hameiul, Obligeana, Usturoi, Valeriana, Lavanda, Ienuparul Extern: Busuioc, Pin, Ienupar, Obligeana, Tamaia Arsuri

Lavanda, Musetel, Usturoi, Ceapa, Cimbru, Coada Soricelului, Pin, Brad, Arnica, Valeriana Arterioscleroza Cardamon, Ceapa, Coriandru, Cuisoare, Lamaie, Salvie, Usturoi Astm Intern: Angelica, Brad, Cimbru, Eucalipt, Musetel, Melisa, Salvie, Sovarv, Usturoi, Tamaia, Lamaie, Fenicol, Lavanda, Menta, Modlid, Pin Extern: Lavanda, Menta, Cimbru, Pin Ateroscleroza Lamai, Grapefruit, Portocala, Leustean, Telina, Enibahar Bronsita Angelica, Busuioc, Ceapa, Cimbru, Coada Soricelului, Eucalipt, Fenicol, Ienupar, Lavanda, Pin, Salvie, Usturoi Calculoza (Litiaza) Biliara Cimbru, Menta, Hamei, Portocala, Salvie, Usturoi, Ienupar, Musetel, Ceapa, Lamaia Calculoza (Litiaza) Urinara Coada Soricelului, Usturoi, Obligeana, Menta, Boabe de Ienupar, Fenicol, Telina, Tamaia, Rasina de Brad, Pin, Molid Cancer Naprasnic, Ceapa, Usturoi, Pelin, Coada Soricelului, Ienupar, Tarhon, Telina, Arnica Cefalee Busuioc, Fenicol, Menta, Lamaie, Lavanda, Portocala, Melisa, Usturoi, Arnica

Ciroza Coada Soricelului, Cimbru, Lamaie, Angelica, Grapefruit, Leustean Cistita Pin, Ienupar, Brad, Molid, Salvie, Cimbru, Coada Soricelului, Tamaia Colici Abdominale Angelica, Busuioc, Coriandru, Enibahar, Ienupar, Menta, Lamaie, Lavanda, Menta, Musetel, Usturoi, Sovarv, Tarhon, Cardamon Colita Ienupar, Coada Soricelului, Tarhon, Cimbru, Busuioc, Angelica, Grapefruit, Lamai, Melisa, Enibahar Contuzii Angelica, Ceapa, Coada Soricelului, Rasina de Pin, Brad, Molid, Salvie Dereglari Hormonale Telina, Usturoi, Marar, Angelica, Ceapa, Lamai, Pin, Molid, Napraznic, Busuioc, Leustean, Salvie Dermatoze Portocala, Usturoi Diaree Ceapa, Cimbru, Lamaie, Menta, Musetel, Napraznic, Pelin, Melisa, Salvia, Usturoi Digestie Dificila Usturoi, Pelin, Cimbru, Marar, Angelica, Scortisoara, Nucsoara, Cardamon, Fenicol, Chimion, Coriandru, Leustea, Busuioc, Melisa, Piper Negru Diskinezie Biliara
7

Cimbru, Coada Soricelului, Lavanda, Pelin, Grapefruit, Musetel, Menta, Telina, Portocala, Angelica Dismenoree Angelica, Coada Soricelului, Marar, Musetel, Pelin, Salvie Eczeme Lavanda, Mustel, Pin, Brad, Portocala, Salvia, Coada Soricelului, Ienupar Enterita Enibahar, Ienupar, Ceapa, Angelica, Leustean, Marar, Cimbru Enterocolita Fenicol, Enibahar, Obligeana, Tarhon Epidemie Se pulverizeaza in camera: Lavanda, Rosmarin, Pin, Verbina, Cimbru, Eucalipt, Busuioc, Menta, Tamaia, Ienupar, Cuisoare Febra Cimbru, Lamaia, Lanavada, Piper Negru, Usturoi, Coada Soricelului, Pelin, Musetel, Portocala, Menta, Eucalipt, Grapefruit Furuncul Intern: Angelica, Cimbru, Busuioc, Ceapa, Grapefruti, Leusteam Extern: Ceapa, Lamaie, Cimbru Gastrita Angelica, Coada Soricelului, Coriandru, Ienupar, Lavanda, Marar, Menta, Musete, Obligeana, Pelin, Salvie, Scortisoara, Sovarv, Lamaie Greata

Menta, Lamaie, Obligeana, Melisa, Salvie, Grapefruit Gripa Angelica, Busuioc, Brad, Ceapa, Chimen, Coriandru, Cimbru, Cuisoare, Coada Soricelului, Piper Negru, Eucalipt, Musetel, Obligeana, Lavanda, Lamaie, Pelin, Pin, Portocala, Usturoi, Sovarv Guta Enibahar, Angelica, Ceapa, Cimbru, Ienupar, Lamaia, Marar, Obligeana, Pin, Telina, Usturoi, Leustean Guturai Cimbru, Menta, Busuioc, Ceapa, Cuisoare, Eucalipt, Ienupar, Lamaia, Pelin, Lavanda, Musetel, Salvie, Sovarv, Valeriana Helmintiaza Lamaia, Telina, Usturoi, Pelin, Tarhon, Cimbru Hemoroizi Busuioc, Ceapa, Coada Soricelului, Marar, Usturoi Hepatita Coada Soricelului, Cimbru, Angelica, Lamaia, Grapefruit, Musetel, Telina, Hamei, Menta, Leustean Hiperaciditate Gastrica Angelica, Coada Soriceluilui, Menta, Lamaia, Obligeana, Pelin, Valeriana Hipoaciditate Gastrica Fenicul, Pelin Impotenta Sexuala

Telina, Cardamon, Busuioc, Scortisoara, Ceapa, Cimbru, Fenicol, Salvie, Marar Indigestie Menta, Lamaia, Musetel, Pelin, Usturoi, Enibahar Infectii ale cailor respiratorii superioare Pin, Brad, Cimbru, Eucalipt, Cuisoare, Piper Negru, Busuioc, Lamaia, Grapefruit Imnsomnie Busuioc, Ceapa, Marar, Obligeana, Valeriana, Portocala, Melisa, Usturoiul, Lavanda, Hameiul, Tamaia Imbatranire Tarhon, Portocala, Telina, Napraznic, Angelica, Arnica, Marar, Leustean, Grapefruit, Cordamon, Busuioc Leucoree Angelica, Brad, Cimbru, Coada Soricelului, Ienupar, Lavanda, Pin, Salvie, Musetel, Arnica Menopauza Coada Soricelului, Salvia, Valeriana, Hamei, Obligeana, Cardamon, Angelica, Leustean, Marar, Tarhon Meteorism Ceapa, Chimion, Coriandru, Cuisoare, Scortisoara, Nucsoara, Cardamon, Fenicol, Menta, Portocala, Sovarv, Telina, Usturoi, Valeriana, Tarhon Nervozitate Angelica, Busuioc, Lanvanda, Obligeana, Valeriana, Salvie, Hamei, Arnica, Tamaia

10

Obezitate Ceapa, Fenicol, Ienupar, Musetel, Portocala, Sovarv, Telina, Grapefruit, Angelica, Leustean, Lamaia, Hamei Oboseala Portocala, Grapefruit, Busuioc, Cimbru, Menta, Napraznic, Brad, Sovarv Paralizie Angelica, Arnica, Cimbru, Ienupar, Menta, Salvie, Lavanda Plaga Angelica, Arnica, Brad, Pin, Busuioc, Cimbru, Coada Soricelului, Musetel, Ienupar, Lamaie, Napraznic, Pelin, Melisa, Telina, Usturoi, Valeriana, Tamaia, Lavanda Pneumonie Angelica, Angelica, Coada Soricelului, Brad, Pin, Busuioc, Molid, Menta Polutii nocturne Valeriana, Napraznic, Hamei, Caradamon, Pelin Prurit Izma, Lavanda, Coada Soricelului, Valeriana Reumatism Angelica, Arnica, Brad, Pin, Busuioc, Cimbru, Coada Soricelului, Musetel, Ienupar, Lamaie, Napraznic, Pelin, Melisa, Telina, Usturoi, Valeriana, Tamaia, Lavanda, Scortisoara Reumatism Cronic Angelica, Arnica, Brad, Pin, Busuioc, Cimbru, Coada Soricelului, Pelin Rinite
11

Busuioc, Eucalipt, Menta, Pelin, Salvie Rinite cronite catarale Cimbru, Lavanda, Musetel Scleroza Arnica, Angelica, Usturoi, Lamaie, Cimbru, Busuioc Taieturi Musetel, Napraznic, Arnica, Tamaia, Lavanda Tumori Menta, Musetel, Telina, Arnica, Napraznic, Angelica, Usturoi Tuse Angelica, Brad, Ceapa, Cimbru, Coada Sorticelului, Eucalipt, Fenicol, Ienupar, Leustean, Lavanda, Pin, Salvie Tuse convulsiva Cimbru, Busuioc, Coada Sorticelului, Eucalipt, Lavanda, Leustean Ulcer cutanat (ulceratii ale pielii) Angelica, Brad, Cimbru, Coada Soricelului, Fenicol, Ienupar, Pelin, Salvie Ulcer duodenal Lamaie, obligeana Ulcer gastro-duodenal Coada Soricelului, Menta, Melisa, Obligeana, Usturoi Varice Brad, Ceapa, Fenicol, Lamaie, Coada Sorticelului, Salvie, Usturoi

12

Zona Zoster
Menta, Busuioc, Lamaie, Melisa, Salvie

Ulei esential Anason Proprietatile sale tonice si stimulente ale aparatului digestiv sunt utile in tratamentul indigestiei, balonarii, migrenelor, varsaturilor si ametelilor de cauze nervoase, colicilor abdominale, durerilor gastrice si constipatiei. Are efect favorabil in tusea acuta productiva (umeda), in astmul bronsic si in bronsite fiind un bun expectorant. Uleiul esential de anason are un efect tonic si stimulent asupra sistemului nervos central, fiind si analgezic si afrodiziac. De asemenea, avand actiune estrogenica este recomandat in premenopauza, menopauza, dismenoree si lactatie insuficienta. Proprietatile sale antiinflamatorii sunt utile in durerile musculare, osteoarticulare, lombare si in bolile reumatismale. contraindicatii Nu se va administra sub nici o forma copiilor sub 3 ani, femeilor gravide (poate provoca varsaturi) si nici femeilor cu cancer de san sau cancer genital (fiind estrogenic). Ulei esential Brad

Uleiul de brad este extras din Abies alba, din cetinile de brad rezultate din urma curatirii de crengi, in procesul exploatarii forestiere. Cetinile de brad (ramurile cu ace verzi) mai pot fi zdrobite sau sub forma de extract apos pentu uz extern. Indicatii UZ INTERN: T.B.C., pneumonie, gripa, guturai, sinuzita, boli ale sistemului nervos, scleroza in placi, nevralgii de drice natura, astenie generala, impotenta, frigiditate

13

UZ EXTERN: scleroza in placi, T.B.C., pneumonie, sinuzita, guturai, gripa, slabiciune generala, oboseala, impotenta, frigiditate

Proprietati terapeutice Proprietile terapeutice ale uleiului de brad sunt: efect antiseptic al cailor respiratorii, calmant, diureic usor, expectorant, revigorant, stimulent general, stimulent al secretiilor mucoaselor, antinevralgic, revulsiv usor, tonic. Ulei esential Busuioc

Indicatii UZ INTERN: astenie nervoasa (surmenaj intelectual), spasme gastrice, digestii dificile, migrene, angoase, epilepsie, infectii ale tubului digestiv, tuse croniva, dereglari ale ciclului menstrual la femei (hipermenoree, amenoree, dismenoree), impotenta, sterilitate, paralizie, guta, ameteli, insomnie nervoasa

UZ EXTERN: migrene, stari astenice, timiditate, labilitate psihomen-tala, stari depresive (temporare sau cronice), pierderea mirosului, epilepsie (la debutul crizei se fac inhalatii dintr-o batista, in rest se fac aromatizari in scop profilactic),tuse convulsiva, ameteli Proprietati terapeutice Proprietatile terapeutice ale uleiului de busuioc sunt: afrodisiac, antiseptic general, antidepresiv, antigutos, antiseptic intestinal, antispasmodic, antitusiv, antiepileptic, anxiolitic, calmant, emenagog, stimulent general, stimulent cerebral, stimulent al digestiei, tonic. Ulei esential Cedru Proprietati terapeutice Proprietatile terapeutice ale uleiului de cedru sunt: antidepresiv, afrodisiac, calmant, favorizeaza meditatia, previne caderea parului.
14

Uleiul de Cedru se numara printre primele uleiuri extrase in antichitate. El era cunoscut de toate marile civilizatii antice, fiind folosit in medicina, cosmetica si parfumerie; egiptenii il foloseau si la imbalsamare (In Tibet el este folosit si in prezent atat in ritualurile religioase cat si in terapie. Lemnul de Cedru este intens aromatic datorita continutului ridicat in ulei esential, care are proprietati insecticide si fungicide; el alunga furnicile, termitele, moliile si alte insecte daunatoare.Pentru aceasta el era folosit la constructii mari, precum templele.De exemplu, templul Imparatului Solomon din Ierusalim a fost construit din lemn de Cedru). Uleiul de Cedru este tonifiant, linistitor - Este foarte util sub forma de masaj, bai, inhalatii sau candele in caz de tensiune nervoasa, anxietate cronica, depresie, oboseala. Sub forma de inhalatii sau in candele are efecte benefice in tuse, bronsite si catar respirator. Uleiul de Cedru are un efect tonic asupra rinichilor; de asemenea, datorita proprietatilor antiseptice si diuretice este util in cistite.In aceste situatii se fac bai sau masaj local. Aplicarea uleiului de Cedru sub forma de comprese sau masaj, poate calma durerile in caz de reumatism sau artrita. Ulei esential Cimbru Indicatii UZ INTERN: apstenie fizica si psihica, angoase, neurastenie, deficiente nervoase -anemie (copii), hipotensiune, tuse convulsiva, afectiuni pulmonare (emfizeme, micoza, bronsita), tuberculoza, atonie digestiva (digestii lente), Infectii intestinale (tifoida) si urinare, fermentatii, gaze, afectiuni datorate racelilor (fn gripa, figuseala, dureri de sale, frisoane, angine este unul dintre cele mai bune remedii), boli infectioase, furunculoza, reumatism, Insomnii, tulburari circulatorii, intreruperea accidentala a ciclului menstrual, Mucoree, paraziti intestinali (ascaris, oxiuri, anchilos-tonee lente)

UZ EXTERN: dermatoze si furuncule, plagi, leucoree, ingrijirea dintilor si a gurii, oboseala generala (bai), reumatisme articulare si musculare, guta, arteitism, caderea parului, antiseptic cutanat, pediculoza, raie, o picatura de ulei de cimbru aplicata cu o seringa pe o masea dureroasa face sa dispara, cel putin temporar, durerea, in plus fiind si antiseptic

15

Proprietati terapeutice Proprietatile terapeutile ale uleiului de cimbru sunt: afrodisiac, antiseptic general, antiseptic pulmonar, antiseptic genito-urinar, antiseptic intestinal, antispasmodic, aperitiv, balsamic, carminativ, diureic, emenagog, expectorant, hipertensiv, hipnotic usor, stimulator al leucocitozei in bolile infectioase, stimulent general, stimulent fizic (al vanitatii, al proceselor de crestere, implinire corporala), stimulent al inteligentei, stimulent psihic, stomahic, sudorific, tonic nervos utilizat pentru dinamizarea inteligentei, vermifug, antiputrid, antireumatic, bactericid, paraziticid. Ulei esential Citronella Uleiul esential de citronella se foloseste in industria parfumurilor a sapunurilor si cosmeticelor putand insa fi folosit in felinare si lumanari carora li se da foc in gradina pentru a elimina in special tantarii. Ulei esential Coriandru Indicatii UZ INTERN: boli de natura virala, inapetenta, indigestie, dispepsie nervoasa, spasme gastrice, amelteli, aerofagie, palpitatii, paraziti intestinali, cicluri menstruale dificile, spasme, oboseala nervoasa

UZ EXTERN: dureri reumatice, timiditate, inhibitii, frigiditate, gripa, guturai, rinita cronica, sinuzita

Proprietati terapeutice Proprietatile terapeutice ale uleiului de coriandru sunt: aperitiv, afrodisiac, antiseptic, antispasmodic, anxiolitic, ajuta memoria, carminativ, diureic, excitant, paraziticid, reguleaza ciclul menstrual, stimulent, stomahic, tonic general, tonic masculin, vermifug, antimigrenos, calmant, excitant, stimulent al inteligentei.

16

Ulei esential Eucalipt

Indicatii UZ INTERN: afectiuni ale cailor resoiratorii (bronsite acute si cronice, gripa, tuberculoza pulmonara, cangrena pulmonara, astm, tuse), afectiuni ale cailor urinare: diferite infecfti, colibaciloze, diabet, anumite afectiuni cu manifestari febrile (malarie, tifos, scarlatina, holera), reumatisme, nevralgii, paraziji intestinali (ascaris, oxiuri, migrene),astenie

UZ EXTERN: plagi, arsuri (in pansamente, favorizeaza formarea mugurilor de vindecare), afectiuni pulmonare, gripa, sinuzite, pediculoze, astenie

Proprietati terapeutice Proprietatile terapeutice ale uleiului de eucalipt sunt: antireumatic, antiseptic general, antiseptic al cailor respiratorii, antiseptic al cailor urinare, balsamic (calmant al tusei, fluidifiant al expectoratiilor), febrifug, hipoglicemiant, stimulator, vermifug, bactericid (pulverizarea unei emulstii de 2% esenta de eucalipt ucide 70% din stafilococii din mediul ambiant), cicatrizant, indeparteaza tantarii, paraziticid, preventic pentru afectiunile contagioase si pulmonare. Ulei esential Fenicol

Indicatii UZ INTERN: dispepsii nervoase, meteorism, aerofagie, varsaturi nervoase, migrene si ameteli datorate digestiei, menstrutii dureroase,

17

UZ EXTERN: abcese dentare, gripa, guturai, varsaturi pe substrat nervos, migrene (folosit in doze mai mici, de obicei),

Proprietati terapeutice Proprietatile terapeutice ale uleiului de fenicol sunt: afrodisiac, anticolitic, antispastic, carminativ, fluidifiant al secretiilor bronhice, laxativ, sedativ, stimulator general, stimulator respirator, stimulator digestiv, stimulator cardiac, stimulator al secretiei lactate, stomahic, antiseptic al cavitatii bucale, antigripal. Ulei esential Ienupar

Indicatii UZ INTERN: lascitudine generala sau organica (digestii lente, acumulari de gaze in intestin), drofilaxia bolilor contagioase, afectiuni ale cailor urinare (rinichi, vezzica), blenoragie, cistite (nu se recomanda in cazul |nflamarii acute a rinichilor), albuminurie, hldropizie, ciroza, fermenta|ii intestinale, litiaza urinara, arteroscleroza, guta, reumatism, artitrism, diabet, menstuatii dureroase, leucoree

UZ EXTERN: reumatism, sinuzita, depresii, stari de anxietate, sechele ale paraliziilor, eczema persistenta, acnee, plagi, plagi atone, ulceratii, dermatoze, nevralgii dentare, dezinfectia spatiilor

Proprietati terapeutice Proprietatile terapeutice ale uleiului de ienupar sunt: antiseptic general, antiseptic pulmonar, antiseptic digestiv, antiseptic urinar, antiseptic sanguin, depurativ, diureic, amtireumatic, antidiabetic, emenagog, favorizeaza eliminarea acidului uric si a toxinelor, soporific, stimulent al secretiilor, stomahic, sudorific, tonic al functiilor viscerale, tonic al sistemului nervos, tonic al tubului digestiv, cicatrizant, calmant, confera echilibru psihic si mental, depurativ, paraziticid, stimulent al vitalitatii.

18

Ulei esential Lamaie

Indicatii UZ INTERN: infectii (pulmonare, intestinale), boli infectioase (stimuleaza "leucocitoza curativa"), paludism, stari febrile, prevenirea epidemiilor, astenie, inapetenta, ascita, reumatism, artritism, guta, litiaza urinara si biliara, dispepsie, aerofagie, scorbut, arteroscleroza, varice, flebite, fragilitate capilara, obezitate, hipertensiune, tuberculoza pulmonara si osoasa, icter, varsaturi, insuficienta hepatica si pancreatica, congestie hepatica, hemofilie, hemoragii (epistaxis, gasroragii, enteroragii, hematurie), meteorism, dizenterie, diaree, febra tifoida, paraziti intestinali (oxiuri), astm, bronsita, gripa, sifilis, blenoragie, senilitate, cefalee

UZ EXTERN: guturaiuri, sinuzite, angine, otite, hemoragii nazale, stomatite, glosite, afte, sifilide bucale, blefarita, eruptii, furuncule, pecingini, migrene, negi, herpesuri, degeraturi, plagi infectioase putride, piscaturi de insecte, intretinerea pielii si ingrijirea frumusetii, seboreea fetei, pistrui, chelbe, raie

Prorpietati terapeutice Proprietatile terapeutice ale uleiului de lamaie sunt: activator al leucocitozei (al globulelor albe in apararea organismului), antianemic, antipruriginos, antireumatic, antiseptic general, antiscorbutic, antisclerotic, antiveninos, antitoxic, carminativ, depurativ, febrifug, fluidifiant sanguin, hemostatic, previne aparitia senilitatii, reglator al tensiunii, stimuleaza secretiile gastro-hepatice, stimuleaza secretiile pancreatice, tonic al sistemului nervos si al celui simpatic, vermifug, bactericid, citofilactic (intretine pielea).

19

Ulei esential Lavanda Indicatii UZ INTERN: iritabilitate, spasme, insomnii, febre eruptive, boli infectioase, melancolie, neurastenie, afectiuni ale cailor respiratorii (astm, tuse convulsiva, gripa, bronsita, tuberculoza), oligurii, debilitate infantila, migrene, ameteli, isterie, sechele ale paraliziei, hipertensiune, afectiuni pulmonare, boli psihice

UZ EXTERN: plagi de orice natura (simple, atone, ulceratii ale gambelor, cangrenoase, sifilitice, sancre, fistule anale), eczeme cronice perineaie, perineale, leucoree, arsuri, afectiuni pulmonare, acnee, cuperoza, intepaturi de insecte, pediculoza, raie, caderea parului

Proprietati terapeutice Proprietatile terapeutice ale uleiului de lavanda sunt: antidepresiv, antiseptic general, antiseptic pulmonar, antimigrenos, anireumatic, antispasmodic, analgezic, anticonvulsiv, bactericid, antireumatic, decongestiv, calmant al iritabilitatii cerebro-spinale, carminativ, diureic, emenagog, hipotensor, mareste secretia gastrica si peristaltismul intestinal, sudorific, tonic, tonic cardiac, vermifug, calmant (unul dintre cele mai eficiente, valabil si in cazul nevrozelor, psihozelor, depresiilor, etc), hipnotic usor, insecticid, paraziticid, fluidifiant al secretiilor bronhice, reglator nervos. Ulei esential Marar Indicatii UZ INTERN: inapetenta, atonie a cailor digestive, dingestii lente, aerofagie, oligurie si litiaza urinara, guta, menstruatie dificila, menstruatie supraabunaenta sau insuficienta, afectiuni pulmonare, gripa (profilaxie), dureri gastrice, varsaturi nervoase, lactatie insuficienta, paraziti intestinali

20

UZ EXTERN: infundarea sanilor, echimoze, tumori, surditate, ingrijirea gingiilor

Proprietati terapeutice Proprietatile terapeutice ale uleiului de marar sunt: anticolitic, antihemoroidal, antiseptic, antispasmodic, antitumoral, aperitiv, carminativ, digestiv, diureic, emenagog, expectorant, galagtogog, hipnotic, vermifug, regenerativ al pielii. Ulei esential Menta Uleiul de menta este extras din Mentha piperita din familia Labiatae i este, de asemenea, cunoscut sub numele de ment brandy si menta balsam.

Proprietile uleiului. Uleiului de menta are un proaspt miros mentolat, este limpede colorat pn la galben pal, i apoas n viscozitate.

Extracie Ulei de menta este extras din plante ntregi chiar nainte de nflorire. Uleiul se extrage prin distilare cu abur, din planta proaspata sau uscate parial avand randamentul de 0,1 - 1,5%.

Compozitia chimica Componentele chimice de ulei de ment sunt mentol, menthone, 1,8-Cineol, acetat de metil, methofuran, isomenthone, limonen, b-pinen, un-pinen, germacrene-d, trans-sabinene hidrat i pulegon.

Indicatii

21

UZ INTERN: aerofagie, astm, bronsita cronica, atonie digestiva, indigestie, balonari, diaree, afectiuni, hepatice, expectorant, in doza puternica impiedica somnul, indeparteaza tantarii, paraziticid, stimulent al sistemului nervos, tonic general, holera, gastralgie, intoxicatii de origine gastro-intestinala, impotenta, palpitatii si ameteli, migrene, miros urat al respiratiei dispepticilor, menstruatie insuficienta sau dureroasa, nevralgii dentare, oboseala generala, paralizie, paraziti intestinali, tremuraturi, tuberculoza, sinuzite, spasme gastrice si colici, varsaturi nervoase

UZ EXTERN: astm, bronsite, indeparteaza tantarii, migrene, nevralgii dentare, raie, sinuzite

Proprietati terapeutice Proprietile terapeutice ale uleiului de ment sunt: analgezic slab (intestinal), anestezic, antiseptic general (mai ales intestinal), antiinflamatoar, antispastic, astringent, antispasmodic, antilactoza, carminativ, emenagog, cefalic, cordial, decongestionant, expectorant, febrifug, hepatic, stimulent al sistemului nervos, stomahic, stimulent, stomacal, sudorific, vasoconstrictor, vermifug. Ulei esential Origan Uleiul volatil al acestui condiment contine substante care inhiba dezvoltarea bacteriilor. In Mexic , cercetatorii au comparat uleiul volatil de oregano cu tinidazol, un medicament prescris adesea pentru a trata giardia. Rezultatele au aratat ca oregano este mai eficient impotriva giardiei decat medicamentul prescris. Uleiul de oragno este un produs naturist recomandat in cazul bronsitelor medii insotite de tuse ocazionala, pentru a restabili fluxul pulmonar. Uleiul volatil esential de oregano prezinta proprietati antiseptice pulmonare, mucolitice si expectorante si ajuta la eliminarea impuritatilor branhiale datorita principiilor active existente in componenta sa. O alta caracteristica importanta a produsului este aceea ca poate fi recomandat atat pentru utilizare interna, cat i externa. Efect antioxidant:Uleiul de oregano are un potential crescut al activitatii antioxidante , prevenind degradarea celulelor din corp prin oxidare. Aceasta calitate se datoreaza continutului in fitonutrienti.oregano este una dintre plantele cele mai bogate in antioxidanti, contine de 42 de ori mai multi antioxidanti decat marul, de exemplu. Utilizare externa Uleiul de oregano ar trebui sa fie aplicat
22

direct pe zona afectata de 1-2 ori pe zi, sau mai mult, daca este necesar. In caz de reactii adverse (mancarime, etc), va rugam sa opriti utilizare. Pe piele: Pentru a trata micile intepaturi de insecte, rani sau furunguri, se freaca cu cateva picaturi de ulei de oregano zona afectata. Se repet, dac este necesar. In sampon: In caz de aveti scalpul infectat cu o ciuperca, in caz de matreata, etc, se adauga cateva picaturi in sampon inainte de a va spala parul. Lasa pe par samponul astfel preparat pentru cteva minute, dupa care clatiti. In sapun: Adaugati cateva picaturi de ulei de oregano in sapunul lichid sau in gelul de dus iar acestea vor capata un excelent efect antiseptic. Este, de asemenea, foarte bun pentru dus si spalatul pe maini, fata si corp. Este recomandat in special in perioadele de epidemie. Protectia dintilor si a gingiilor: Se pun cateva picaturi de ulei de oregano pe periuta de dinti (in loc de pasta de dinti) poate fi aplicata ca un substitut pentru pasta de dinti. In caz de probleme cu gingiile, masati gingiile de 1-2 ori pe zi. Pentru negi si besici: Se pune pe zona afectata pana la saturatie, apoi se acopera cu un bandaj. Se repeta pana se curata rana. Inhalare: Datorita mirosului placut si patrunzator se recomada punere a cateva picaturi de ulei de oregano intr-un vaporizator si astfel se purifica aerul de virusi, bacterii, etc. Utilizare interna Uleiul de oregano se aplica si intern, are un puternic efect de eliminare a unui spectru larg de ciuperci (inclusiv Candida) si bacterii.In mod similar, este eficient mpotriva parazitilor interni si a virusilor. Adaugati 3-4 picaturi de ulei de oregano la o lingurita de apa, suc de fructe sau lapte pe care o inghititi. Putetii aplica prin picurare sub limba ulei de oregano, sa fiti pregatit sa simtiti gustul caracteristic al produsului, ca efect poate aparea o secretie abundenta de saliva. Ulei esential Pin Indicatii UZ INTERN: in toate afectiunile cailor respiratorii, bronsite, traheite, pneumonle, TBC, astm, gripa (raceli), afectiuni urinare (pielite, cistite, prostatite inferioare), infectii, in general, litiaza biliara, slabiciune, rahitism, gastralgii, dureri intestinale

UZ EXTERN: afectiuni ale cailor respiratorii in general, afectiuni pulmonare, gripa, sinuzita, rinita, rinita cronica, astm, hiperhidroza plantara, reumatism, guta, frigiditate, impotenta, timiditate excesiva, anxietate Proprietati terapeutice

23

Proprietatile terapeutice ale uleiului de pin sunt: antigripal, antilitiazic, antiinflamator urinar, antiseptic al cailor urinare, antiseptic puternic al cailor respiratorii, antiseptic hepatic, antitusiv, bacteriostatic, bronhodilator, calmant, stimulent al corticosuprarenalelor, tonic general, tonic al sistemului nervos, afrodisiac, antiasmatic, anxiolitic, calmant, elimina stressurile/inhibitiile, rubefiant. Uleiuri esential Portocala Indicatii UZ INTERN: tromboflebita, arteroscleroza, obezitate, diaree cronica, digestie dificila, oboseala, insomnie, contractu, spasme musculare, suprasolicitare nervoasa, spame cardiace

UZ EXTERN: insomnie, iritabilitate, tensiune nervosa, stress, stari de disconfort psihic, frigiditate, agitatie psihomotorie

Proprietati terapeutice Proprietatile terapeutice ale uleiului de portocala sunt: antihemoragic, antiinfectioas, antispastic, calmant, coleretic, colagog, digestiv, diminueaza amplitudinea contractiilor cardiace, febrifug, fluidifica sangele, hipnotic usor, micsoreaza sensibilitatea centrilor sinaptici, reconfortant, spasmolitic. Ulei esential Rozmarin Proprietati terapeutice Proprietatile terapeutice ale uleiului de rozmarin sunt: stimulant, purificator, revigorant, expectorant, antioxidant, antispastic, astringent, cicatrizant, digestiv, fungicid, sudorific, reconstructiv, digestiv, diminueaza amplitudinea contractiilor cardiace, tonic muscular, tonic al sistemului nervos. Ulei esential Salvie Indicatii

24

UZ INTERN: ciclu dificil, cu sangerari abundente, dureri abdominale, retentie de apa in tesuturi, balonari, dureri de cap, nervozitate, astm

UZ EXTERN: faringita (gargara cu infuzia), gingivita (clatirea gurii cu infuzie), rani (comprese cu infuzie), tratarea tenului gras, seboreic (comprese cu infuzie/tinctura), leucoree, spalaturi cu infuzie sau tinctura diluata

Proprietati terapeutice Proprietatile terapeutice ale uleiului de salvie sunt: antiseptic, antileucoreic, astringent, antiinfectios, regleaza activitatea glandelor endocrine, mareste rezistenta organismului, reglator al poftei de mancare, reduce durerile si sangerarile menstruale, calmant, diureic, cicatrizant, diaforetic, hipertensiv usor, tonic digestiv, scade secretia lactata, racoritor. Ulei esential Ylang-Ylang Proprietati terapeutice Proprietatile terapeutice ale uleiului de Ylang-Ylang sunt: afrodisiac, calmant, euforizant, antidepresiv, antiinfectios, antiseboreic, antiseptic, hipotensiv, stimulent al sistemului nervos, combate depresia, tonic digestiv, tonic psihic (ajuta in probleme emotionale in legatura cu autostima). Catina -Uleiul de Catina

Catina (Hippophae rhamnioides) -este un arbust rezistent la seceta si geruri, care creste in palcuri, de-a lungul zonelor litorale dar si in cele montane insorite, in special pe formatiuni salinifere. Raspandita in Europa si Asia, catina se gaseste si in Romania mai ales in teritoriul cuprins intre raurile Siret si Olt. Catina creste pana la aproximativ 5 m inaltime, are ramuri cu spini, frunze lanceolate, muguri amarui si fructe portocalii carnoase cu sambure tare. Dupa 4-5 ani de dezvoltare arbustul face fructe, care pot ramane pe ramuri si peste iarna.

25

In Grecia antica , Dioscorid si Terophast recomandau utilizarea catinei in hrana cailor de curse pentru sporirea masei musculare si a luciului pielii. Este cunoscuta de secole utilizarea catinei ca remediu pentru ingrijirea pielii si drept component al produselor cosmetice cu actiune nutritiva , revitalizanta si de refacere .Produsul este folosit in medicina estica si foarte recent in cea vestica pentru tratamentul ranilor la nivelul tegumentelor si mucoaselor.

Catina este un arbust cu vitalitate deosebita, care creste in zone muntoase si aride. Uleiul de catina actioneaza pentru vindecarea unor maladii ale pielii , ca : eritemele , uscaciunea , mancarimile,durerile,exzemele,si psoriazisul.Capacitatea catinei dea stimula regenerarea pielii s-a dovedit utila in tratamentul arsurilor,ranilor cu vindecare lenta si ulceratiilor, datorita continutului bogat in componentele nutritive esentiale pentreu sanatatea pielii si in special incetinirea procesului de imbatranire. In cele patru carti ale farmacopeei chinezesti atribuite perioadei dinastiei Tang(907 e.n.)preparatele din catina sunt frecvent utilizate pentru tratamentul bolilor de piele sau ale tubului digestiv

El mai este utlizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac si se folosesc deasemenea in ccurabiliate-a unor boli cum ar fii alcolismul,anemiile,asteniile si bolile de stres.

26

Datorita vitaminelor A si E pe care le contine, uleiul obtinut din catina are proprietati terapeutice foarte puternice. Produsul are efecte regenerante, de intinerire si este folosit in foarte multe boli, atat pentru prevenire, cat si pentru tratare. Uleiul de catina este un adevarat elixir pentru ochi. El mareste acuitatea vizuala, combate oboseala oculara si incetineste evolutia bolilor de ochi. Uleiul de catina contine cea mai bogata substanta naturala in vitamina E din lume. Vitamina E este supranumita si vitamina tineretii si a fertilitatii. Uleiul de catina este insa cel mai folositor datorita concentratiei sale. In fiecare an se recomanda se faceti 2-3 cure cu ulei de catina, asigurandu-va astfel necesarul de vitamine si oligoelemente.

Compozitia Uleiului de Catina- licopen pigmentul natural care da culoarea fructelor si care are proprietati antioxidante, antitumorale si de reducere a colesterolului. In fructele de catina se gaseste de asemenea quercitina, o substanta antioxidanta, analgezica, antiastmatica, antibacteriana. Datorita acestor substante, catina este recomandata in cazul cataractei, gastritelor, faringitelor, psoriazisului, obezitatii.

Compozitia uleiului de Catina

1. 7 grupe de Flavonoide fiecare grupa continand 7 tipuri 2. Multiple vitamine: E, A, K, B2, B6, C. Cantitatea de vitamina C este de 8 ori mai mare decat in piersica, de 20 de ori mai mare decat in marul paduret, de 80 de ori mai mare decat in rosie, de 200 de ori mai mare decat in strugure. Catina mai este denumita tezaurul de vitamina C sau regina vitaminei C. 3. Catina contine multiple minerale, microelemente, aminoacizi esentiali, 8 tipuri de caroten. 4. Contine substante anticanceroase: principii amare, arginina serotonina, SOD care este de 4 ori mai mare decat la Ginseng.

27

5. Substante volatile, substante antisaponificare, sistosterili 6. Contine carotonoizi.

Uleiul de catina amelioreaza boli ale sistemului cardiocerebrovascular. Bolile sistemului cardiocerebrovascular sunt considerate asasinul numarul unu al omenirii. Datorita lipemiei ridicate din sange si a ingrosarii endoteliului vascular se formeaza tromboza ceea ce duce la infarctul de miocard si la accidente cerebrovasculare. Catina contine flavone care sunt considerate noile tipuri de vitamine ale secolului XXI, de asemenea mai contine 20 de tipuri de acizi grasi nesaturati, substante active care scad nivelul lipemiei din sange, scad vascozitatea sangelui, reduce cantitatea de colesterol din sange, creste cantitatea de sange circulata la nivelul coronarian, creste cantitatea de sange la nivelul miocardului, amelioreaza angina pectorala si de asemenea imbunatateste circulatia cerebrala, tonifica creierul, combate nervalgiile.

Substantele active din uleiul catina sunt anticanceroase si antitumorale, inhiba dezvoltarea celulelor canceroase creste imunitatea, reduce efectele secundare cauzate de chimioterapie si trateaza cancerul gastric, pulmonar si rectal. Serotonina este o substanta foarte rara in lumea vegetala si este un compus care se afla in stare disociata si are rolul de a proteja impotriva radiatiilor si a infectiilor. Ajuta la coagularea sangelui si la vindecarea plagilor, regleaza tensiunea arteriala si emotionala, temperatura corpului, secretia hormonala etc.

Uleiul de catina e cel mai bogat produs natural n carotenoide, dup uleiul de palmier. Acest ulei se obine prin presare la rece sau prin extragere cu solveni. Dintre virtuile uleiului de ctin putem aminti aciunea antiinflamatorie, antibacterian, uor narcotic i sedativ. Este folosit n tratamentul plgilor i ulceraiilor greu vindecabile, al arsurilor, ulcerului gastric sau n ginecologie.

28

Actiuni interne- uleiul de catina este recomandat in tratamentul unor afectiuni ca: ulcerul gastric si duodenal, diaree, urticarie, stari alergice, maladii neuroendocrine, reumatism, afectiuni circulatorii, hepatice, alcoolism, anemii, astenie si, in ultimul timp, ca remediu contra stresului. Proprietatile bactericide il recomanda in infectiile gastrointestinale si dermice. In ultimul timp, cercetarile au stabilit ca are efecte spectaculoase in oncologie (cancerul uterin, de prostata), geriatrie, iar clinic a fost demonstrata actiunea antiinflamatoare. O serie de studii atesta efectul pozitiv al antioxidantilor din catina, ea fiind frecvent indicata ca tratament asociat in cazurile de Parkinson, de scadere a imunitatii. Astfel, ea contribuie la intarirea sistemului imunitar prin procesul de distrugere a radicalilor liberi si a substantelor toxice preluate din mediu.

Gratie continutului bogat in vitamine liposolubile, catina si produsele din catina contribuie la cresterea rezistentei sistemului osos, sunt utilizate in cazuri de hipertiroidism, in reducerea riscului de infarct miocardic. Fructele sunt materia prima pentru sucuri si gemuri, dar trebuie retinut ca aceste preparate nu sunt atat de bogate in vitamine ca fructul crud. De asemenea, opreste hemoragiile interne, elimina parazitii intestinali, ajuta la refacerea epiteliului renal si intestinal. S-a mai dovedit bun pentru incetinirea proceselor de imbatranire si prevenirea aparitiei cancerului si ca tonic general in stres. Pentru cei care lucreaza intr-un mediu nociv, reduce efectul expunerii la radiatii. Mai trateaza hepatita virala si ciroza, psoriazisul si dereglarile endocrine. Are un rol exceptional in stagnarea si regresul diverselor afectiuni oculare, precum hemeralopie, prezbitism, miopie, astigmatism, hipermetropie, glaucom, cataracta. In general, se amesteca doua linguri de sirop la o cana cu apa. Este contraindicat in diabet zaharat.

Uleiul de catina contine mari cantitati de vitamina A si E. In special vitamina E este foarte importanta la Inceputul primaverii. Ea are efect de reIntinerire asupra organismului, sustine activitatea sistemului nervos, favorizeaza o stare de tonus fizic si psihic.De asemenea uleiul de catina poate fii folosit si pentru durerile de gat.

29

Uleiul de catina se poate prepara n felul urmator: se spala bine cu apa fiarta si racita 1 kg de fructe, dupa care se usuca in servete. Se zdrobesc apoi pe rnd cu o lingura de lemn intr-un vas emailat sau de sticla. Se stoarce sucul obtinut prin tifon, obtinndu-se aproximativ 600 de grame. Se lasa timp de 24 de ore la temperatura camerei, fara a-l acoperi etans. Se va forma o pelicula de culoare mai deschisa, care este uleiul de catina. Ceea ce a ramas de la tescuire se usuca intii la aer, apoi ntr-un cuptor deschis pina devine sfarimicios. Se risneste in risnita de cafea. Pudra astfel obtinuta se pune intr-un vas de sticla sau emailat si peste ea se toarna 12 linguri de ulei de masline sau de porumb. Pudra cintareste aproximativ 50 de grame si uleiul o va acoperi bine. Se lasa timp de trei saptamini, agitind amestecul din cnd n cnd. Dupa cele trei saptamini se scurge usor. Uleiul astfel obtinut este destul de concentrat. Se ia cite o lingurita cu 15-20 de minute inainte de masa, de 2-3 ori pe zi. Uleiul de catina este foarte eficient in prevenirea arteriosclerozei si n normalizarea tensiunii. Iarna, putem folosi ulei de catina pentru a p Este un remediu care se obtine exclusiv pe cale industriala, putand fi gasit in farmacii si Plafare. Dupa uleiul de palmier, este al doilea din lume ca bogatie in vitamina E.

Mod de administrare:

Pentru stimularea sistemului imunitar: se iau 30-40 de picaturi pe zi, simplu sau cu putina miere (dar nu in apa, deoarece nu se dizolva, ci formeaza pelicula). O cura dureaza minimum 14 zile, dar cel mai indicat este de la 30 de zile in sus. Ca tratament al diferitelor boli: - boli de piele, dermatoze care se agraveaza la frig - are efecte puternice mai ales asupra persoanelor devitalizate, cu o constitutie mai fragila. - sensibilitate la frig, anemie - se fac mai multe cure succesive, fiecare de cate 21 de zile, cu zece zile de pauza. - impotenta, sterilitate, insuficienta ovariana - se face un tratament de lunga durata (minimum trei luni),
30

avand efect foarte puternic atunci cand este asociat cu tratamentul intern cu plante cu efecte hormonale (branca-ursului, naprasnic, ginseng, ginseng indian). Actiuni externe: - herpes, papiloma - in aceste doua afectiuni, aplicatiile de 2-3 ori pe zi cu ulei de catina (prin ungere cu un tampon de vata) pot avea rezultate spectaculoase. - arsuri, arsuri chimice - anumite studii facute la noi in tara au pus in evidenta efectele exceptionale ale uleiului de catina aplicat pe arsurile in curs de vindecare. Totusi, intrucat tratamentul acestor afectiuni nu este simplu, se recomanda sa fie facut numai sub indrumarea medicului specialist dermatolog, mai ales la arsurile de gradul III-IV. - tumori exteriorizate - se foloseste o combinatie in parti egale de ulei de catina si ulei de ricin (se gaseste in farmacii), cu care se ung de 2-3 ori pe zi zonele afectate. Aceasta combinatie da rezultate foarte bune si in tratamentul lipomurilor, protejeaza partile corpului care sint cele mai expuse frigului, adica fata, miinile si picioarele.

Are actiune ca tonifiant general, antianemic, vitaminizant si imunomodulator, este un bun protector coronarian, este antiaterosclerotic, incetineste procesul de imbatranire prin consumarea radicalilor liberi nedoriti, imbunatateste functia de detoxifiere a ficatului si asigura troficitatea celulei hepatice. Prin continutul mare de b-caroten previne aparitia cancerului. In administrare externa, este un bun cicatrizant, avand un remarcabil efect dermo-regenerator, antiinflamator, nutritiv. Este un excelent protector impotriva radiatiilor solare sau de alta natura. Se foloseste in scop profilactic la incetinirea proceselor de imbatranire si prevenirea aparitiei cancerului, ca tonic general in situatii de stres si ca imuno-modulator. Este recomandat ca adjuvant in tratamentul intern al unor afectiuni dermatologice, ORL cu componenta atrofica si inflamatorie si in afectiuni ale aparatului digestiv. Are activitate deosebita in hepatite cronice, afectiuni urogenitale, neurologice si psihice. Pentru uz extern, se foloseste la tratamentul local al eczemelor, arsurilor termice si chimice, degeraturilor, psoriazisului, ranilor cu vindecare lenta.
31

Consumul uleiuluide catina protejeaza pielea si mucoasele de actiunea nociva a unor radiatii (amelioreaza chimioterapia) si ajuta in vindecarea unor boli precum psoriazis si Zona Zoster. Intareste sistemul imunitar si creste rezistenta la efort fizic si intelectual. Uleiulde catina este neurotonic dar si sedativ asupra sistemului nervos, util in insomnii, neurastenie, nevroze, stari depresive sau anxioase si epuizare nervoasa. Imbunatateste activitatea intelectuala marind capacitatea de memorare si de concentrare, stimulind dorinta de efort intelectual. Pentru arsuri uoare este eficient uleiul de ctin. Acesta are rol cicatrizant i aciune regeneratoare a esuturilor.

El mai este folosit si pentru.Pentru stimularea sistemului imunitar: se iau 3040 de picaturi pe zi, simplu sau cu putina miere (dar nu in apa, deoarece nu se dizolva, ci formeaza pelicula). O cura dureaza minimum 14 zile, dar cel mai indicat este de la 30 de zile in sus. Ca tratament al diferitelor boli: - boli de piele, dermatoze care se agraveaza la frig - are efecte puternice mai ales asupra persoanelor devitalizate, cu o constitutie mai fragila. Uleiului de catina are un continut bogat in substante minerale, in acizi organici, in zaharuri, in flavonoide, in ulei gras si in vitamine: provitamina A (previne depigmentarile provocate de imbatrinire), vitamina E (cel mai apreciat antioxidant natural, realizeaza o buna protectie impotriva radicalilor liberi) vitamina F (amestec de acizi grasi nesaturati esentiali, asigura hranirea pielii si previne deshidratarea ei). Asigura mentinerea echilibrului hidro-lipoproteic al pielii si creste rezistenta la agentii patogeni. Substantele active sunt antisclerotice si incetinesc procesele de imbatranire. Catina este radioprotectoare, fotoprotectoare (protectie pentru plaja) si cicatrizant puternic. Uleiul de catina sta la baza compozitiei majoritatii produselor din gamele Plant Activ si Etera, fiind principiul activ al acestora. Il utilizam in toate cremele Plant Activ (hidratanta, nutritiva, antirid, hidratanta cu vitamina C, antiacnee, emolienta pentru picioare, crema pentru ten pigmentat), in crema anticelulita, in laptele demachiant si laptele
32

nutritiv, in produsele pentru par (samponul si balsamul cu catina), in pasta de dinti homeopata si in cea cu protectie completa, in produsele pentru plaja (emulsie si ulei pentru plaja, balsam si lotiune dupa plaja) si in balsamul dupa ras.

Uleiul de catina poate fii folosit si pentru cremele nutritive avand un continutul bogat in vitamine al uleiului de catina: provitamina A (beta carotenul), vitamina E (tocoferolul) si vitamina F (vitamina pielii), asigura mentinerea echilibrului hidro-lipoproteic al pielii si potenteaza efectul nutritiv revitalizant. Ca uz intern are urmatoarele indicatiiz : Profilactic: incetinirea proceselor de imbatranire si prevenirea aparitiei cancerului, tonic general in situatii de stress, imunomodulator. Adjuvant: tratamentul intern al unor afectiuni dermatologice (psoriazis, LED forme cutanate), afectiuni ORL cu componenta atrofica si inflamatorie, afectiuni cardio-vasculare fiind un bun protector coronarian, afectiuni ale aparatului digestiv. Are activitate deosebita in hepatite cronice, afectiuni uro-genitale, afectiuni neurologice si psihice. Evidentiem in mod deosebit activitatea antianemica. Are un rol exceptional in stagnarea si regresul diverselor afectiuni oculare (hemeralopie, prezbitism, keratomalacie, miopie, astigmatism, hipermetropie, glaucom, cataracta) prin continutul mare in - caroten.. Uz extern: tratamentul local al eczemelor, arsurilor termice si chimice, degeraturilor, alergodermiilor, psoriazisului, ranilor cu vindecare lenta. Este singurul produs natural recunoscut pentru activitatea de protectie impotriva radiatiilor solare sau de alta natura. Uz cosmetic: este folosit la prepararea cremelor antirid si nutritive, a gelurilor si lotiunilor de protectie si intretinere pentru toate tipurile de ten.

Actiunea Uleiului de Catina asupra Organismulu-i ajuta la urmatoarele terapii cum ar fii ca: tonifiant general, antianemic, vitaminizant;imunomodulator; - are actiune sinergica cu interferonul si in special
33

contribuie la sinteza proteinelor materie prima pentru interferoni; protector coronarian; - antiaterosclerotic; - incetineste procesul de imbatranire prin consumarea radicalilor liberi nedoriti; - imbunatateste functia de detoxifiere a ficatului si asigura troficitatea celulei hepatice; prin continutul mare in -caroten, previne aparitia cancerului; - in administrarea externa, este un bun cicatrizant, avand un remarcabil efect dermoregenerator, antiinflamator, nutritiv; - este un excelent protector impotriva radiatiilor solare sau de alta natura.

Uleiul de catina este folosit la numeroase produse cosmetice cum ar fii samponul al carui extract de catina, o polivitamina naturala, contribuie la mentinerea sanatatii parului si a pielii, indeparteaza celulele moarte si stimuleaza regenerarea tesuturilor El mai este folosit si pentru cremele cicatrizante care ajuta la plagi infectate, rani, arsuri, escare si ulceratii ale pielii de asemenea mentionez si actiunea terapeutica cicatrizanta, datorata prezentei uleiului de catina si antiseptica, datorata prezentei cloramfenicolului.Este bine cunoscut efectele uleiului de catina care actioneaza ca un accelerator celular, contribuind la cresterea elasticitatii pielii. Continutul bogat in vitamine al uleiului de catina: provitamina A, vitamina E si vitamina F (vitamina pielii), asigura mentinerea echilibrului hidro-lipoproteic al pielii.Uleiul de catina pentru prepararea diferitelor unguente care ajuta la egenerare tisulara, in afectiuni ale pielii: eriteme, eczeme, deshidratare, rani cu vindecare lenta, arsuri, ulceratii si alte tipuri de leziuni.

Deosebit de importante sunt efectele pe care le imprima flavoanele asupra aparatului circulator. Acestea maresc forta de contractie a miocardului, probabil datorita unei mai bune circulatii coronariene si a imbunatatirii generale a metabolismului. Indeosebi quercetrina antreneaza o vasoconstrictie si o diminuare a permeabilitatii capilare, ceea ce explica efectele ei in maladiile hemoragice, ca de exemplu purpurele. Vasoconsrictia este urmata de o vasodilatare la nivel renal, marind diureza, fructele si preparatele din ele fiind utile in insuficienta renala si inedome. Adaugndu-se si efectul hipotensor, se ajunge la o actiune complexa si tonifianta asupra aparatului circulator, diferita de cea a digitalicelor sau a cofeinei, fiind utile in insuficientele cardiace usoare

34

sau chiar in forme mai severe. Uleiul de catina este al doilea din lume ca bogatie in vitamina E si dec il putem folosi, ca tratament al unor boli ,uleiul de catina, mai ales atunci cand este asociat cu o alimentatie lactovegetariana, este un elixir regenerant si detoxifiant foarte puternic, cura cu el dand rezultate de exceptie in bolile grave el folosindu-se si la alte terapii cum ar fii, boli ale sistemului respirator (bronsita cronica, astm), sensibilitate la infectiile respiratorii ale persoanelor intoxicate prin fumat, care lucreaza in mediu toxic - o cura de o luna cu ulei de catina are efecte nu doar puternice, ci si stabile in timp.

Arsuri chimice , anumite studii facute la noi in tara au pus in evidenta efectele exceptionale ale uleiului de catina aplicat pe arsurile in curs de vindecare. Totusi, intrucat tratamentul acestor afectiuni nu este simplu, se recomanda sa fie facut numai sub indrumarea medicului specialist dermatolog, mai ales la arsurile de gradul III-IV. La inceputul primaverii el este folosit pentru astenia de primavara datorita, cantitati mari de vitamina A si E. In special vitamina E este foarte importanta la inceputul primaverii. Ea are un efect de reintinerire asupra organismului, sustine activitatea sistemului nervos, favorizeaza o stare de tonus fizic si psihic. Datorita vitaminelor A si E pe care le contine, uleiul obtinut din catina are proprietati terapeutice foarte puternice. Produsul are efecte regenerante, de intinerire si este folosit in foarte multe boli, atat pentru prevenire, cat si pentru tratare. Uleiul de catina este un adevarat elixir pentru ochi. El mareste acuitatea vizuala, combate oboseala oculara si incetineste evolutia bolilor de ochi. Uleiul de catina contine cea mai bogata substanta naturala in vitamina E din lume. Vitamina E este supranumita si vitamina tineretii si a fertilitatii. Datorita vitaminelor A si E pe care le contine, uleiul obtinut din catina are proprietati terapeutice foarte puternice. Produsul are efecte regenerante, de intinerire si este folosit in foarte multe boli, atat pentru prevenire, cat si pentru tratare. Uleiul de catina este un adevarat elixir pentru ochi. El mareste acuitatea vizuala, combate oboseala oculara si incetineste evolutia bolilor de ochi.

35

Uleiul de catina contine cea mai bogata substanta naturala in vitamina E din lume. Vitamina E este supranumita si vitamina tineretii si a fertilitatii. Printr-un tratament de 2-3 luni se poate ajunge la relansarea activitatii glandelor sexuale. Produsele cosmetice care contin ulei de catina au proprietati nutritive, cicatrizante, emoliente si de protectie antisolara. Aplicat pe piele, produsul are efecte de filtrare a razelor ultraviolete si a altor tipuri de radiatii cu efecte nocive asupra tenului. Produsul combate imbatranirea prematura a epidermei prin efectul antiradicalic si prin refacerea tesutului. Ocura cu ulei de catina, din care se iau cate 30 de picaturi, de trei ori pe zi ajuta la vindecarea acestei boli. Este un puternic vitaminizant E (vitamina tineretii si fertilitatii) si relanseaza activitatea hormonala, atat la femei, cat si la barbati. Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: alergii, urticarie, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. njunctiv afectat de varsta. Uleiul de catina poate fi folosit pentru tratamentul ulcerului gastric si duodenal, precum si in cazul alergiilor, diareei, urticariei, reumatismului, afectiunilor neuro-endocrinologice, circulatorii, hepatice. Rezultate spectaculoase are in cazuri de alcoolism, anemii, astenie si stres. Cu catina se mai pot trata afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala, gingivitele. Prin separari sau concentrari de substante extrase din catina se obtin remedii pentru tratarea depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Totodata, catina este si un bun antiinflamator si inhibant al poftei de mancare. Datorita actiunii sale revitalizante, este eficienta in ingrijirea pielii, tratarea ranilor, diminuarea durerilor, dar si in tratamentul arsurilor si ulceratiilor.

Produsele din catina (ceai de fructe, muguri, frunze sau scoarta, sirop sau ulei) sunt complemente alimentare care ajuta organismul sa-si regleze functionarea. Uleiul de catina este folosit in tratamentul unor afectiuni precum ulcerul gastric si duodenal, alergii, diaree, urticarie si reumatism. De asemenea, uleiulde catina se mai utilizeaza in alcoolism, anemii, astenie si stres. Cu uleiul catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiune arteriala si gingivitele. Uleiul de catina are actiune vitaminizanta, este cicatrizant, epitelizant, regenerator, fiind extrem de util in afectiunile pileii. El este utilizat si in fitoterapie deoarece este un foarte bun tonic general este indicat in
36

hipovitaminoze de diverse cauze, astenie psihica si fizica, surmenaj, stari de convalescenta, cresterea performantelor sportive, ulcer gastric si duodenal. El nu trebuie sa lipseasca persoanelor care sufera de depresie, afectiuni oftalmologice, blefarite sau conjunctivite), sangerari ale gingiilor sau hipertensiune. Foart bogat in vitamina C si complexul B-urilor, catina combate cu succes stresul, anemiile si alergiile. Zilnic, douazeci de picaturi de ulei de catina ne refac organismul dupa hepatita sau dupa un atac reumatismal sau de guta.

Produsele cosmetice care contin ulei de catina au proprietati nutritive, cicatrizante, emoliente si de protectie antisolara. Aplicat pe piele, produsul are efecte de filtrare a razelor ultraviolete si a altor tipuri de radiatii cu efecte nocive asupra tenului. Bolile la care este folosit uleiul de catina Fructul de catina, mai ales coaja, contine 2 pana la 8% ulei gras cu proprietati terapeutice puternice, care insa nu poate fi obtinut casnic, ci numai cu ajutorul unor instalatii speciale. Acest ulei, pe care il gasim in mai toate magazinele si farmaciile naturiste, este foarte bogat in vitaminele A si E, care sunt foarte usor asimilabile in aceasta forma. El are efecte regenerante, intineritoare si este folosit in foarte multe boli, atat pentru prevenire, cat si pentru tratare. Se administreaza, de regula, la adulti cate 20 de picaturi, de trei ori pe zi, iar la copiii peste un an - cate 5 picaturi, de trei ori pe zi. Iata in continuare cateva aplicatii ale sale: l Boli de ochi - datorita extraordinarei sale bogatii in vitamina A, uleiul de catina este un elixir pentru ochi. El mareste acuitatea vizuala, combate oboseala oculara, incetineste evolutia bolilor de ochi. 2 Potenta, fertilitate la barbati si femei - uleiul de catina este cea mai bogata substanta naturala in vitamina E din lume. Vitamina E este supranumita si vitamina tineretii si a fertilitatii, tratamente de 2-3 luni cu ea ajutand la relansarea activitatii glandelor sexuale, la redobandirea vigorii si a dinamismului. 3 Regenerarea tesuturilor dupa arsuri, raniri, interventii chirurgicale - cura interna de o luna cu ulei de catina ajuta la regenerarea rapida a pielii si a mucoaselor, dubland practic viteza de vindecare. Psoriazis, sclerodermie, dermatoze rezistente la tratament - tratamentul intern de
37

minimum doua luni cu ulei de catina are un efect benefic deosebit asupra pielii. La persoanele sanatoase, cura cu ulei de catina face pielea mai stralucitoare, mai elastica si ii da un aspect tanar. In cazul persoanelor cu boli de piele cronicizate, cura cu ulei de catina grabeste, si in anumite cazuri, deblocheaza procesele de vindecare. 4 Accelerarea proceselor de dezvoltare mentala si fizica la copii - cinci picaturi de ulei de catina, luate de trei ori pe zi, ajuta la reglarea proceselor de crestere si maturizare a copiilor si pubertinilor.

Cateva utilizari externe ale uleiului de catina Arsuri - se aplica ulei de catina pe locul afectat, dezinfectat in prealabil. Protectia pielii la frig, vant si radiatiile solare - se unge pielea cu un strat subtire de ulei de catina inainte de a fi expusa la factorii agresivi de mediu. Aplicat pe piele, uleiul de catina are efecte de filtrare a razelor ultraviolete si a altor tipuri de radiatii cu efecte nocive asupra pielii. Degeraturi (prevenire si tratare) - se aplica ulei de catina atat cat poate absorbi pielea pe zonele afectate sau care urmeaza sa fie expuse la frig. Uleiul de catina are si aplicatii externe, se zdrobesc fructele proaspete de catina si se aplica direct pe zona afectata, unde se lasa vreme de jumatate de ora. In final se clateste zona tratata si se lasa sa se zvante in aer liber la eczemele infectioase si la revigorarea tenului se aplica direct pe pieleu uleiul de catina si se lasa in jur de douazeci de minute

Vitaminile care le are Uleiul de Catina Vitamina A mai este cunoscut si sub numele de retinol, vitamina antixeroftalmic sau vitamina cresterii. n stare pur se prezint sub form de ulei (vit. A2) sau cristale (vit. A1) de culoare galben . Este extrem de sensibil la lumin, n special la radiatii ultraviolete. n plante se afl sub form de provitamine A - carotenoidele, dintre care cel mai cunoscut este beta-carotenul. La nivelul ficatului si intestinului acestea sunt transformate n retinoli.

38

Beta-carotenul este un colorant natural netoxic, care se foloseste n industria alimentar, farmaceutic, medicin, cosmetic si n hrana animalelor,el se gseste n toate legumele si fructele, dar n cantitate mai mare se afl n uleiul de ctin. Cantitatea zilnic necesar de beta-caroten este de 5000 - 8000 UI. Vitamina A care se gseste ca atare n uleiul de catina are un rol important n cresterea organismelor tinere, n protejarea mucoaselor si n procesul vederii. Vitamina E-este una din vitaminele gasite in uleiul de catina si este dovedit faptul ca vitamina E asigura si troficitatea sistemului muscular, a altor organe si tesuturi, lipsa sau carenta ei determinand nu numai sterilitatea, dar si tulburari cardio-vasculare, in fiziologia neuromusculara sau in metabolismul lipidic. Vitaminele din uleiul de catina cum arata si studiile unor cercetatori atest efectul pozitiv al antioxidanilor din ctin, ea fiind frecvent indicat ca tratament asociat n cazurile de Parkinson, de scdere a imunitii. Acuma uleiul de catina este folosit foarte mult in produsele de cosmetica datorita vitaminelor hidratante pe care le are.

Datorit creterii rezistenei la agenii patogeni, crete i rezistena la efort. Energizant puternic, d rezultate rapide n recuperarea energiei dup efort fizic i intelectual. Scade durata de convalescen dup boal. Are efect antigripal i ntrete sistemul imunitar.m Preparatele din ctin alb, asociate cu orice alt medicament (fie i crem), i mresc acestuia considerabil efectul, scznd totodat aciunea negativ a medicamentelor de sintez. Ctina este radioprotectoare, fotoprotectoare (protecie pentru plaj), cicatrizant puternic. Are efect pozitiv n cazul unei proaste circulaii periferice. Avnd efect imunomodulator, se recomand n cancer i HIV (SIDA). E bun n malnutriie i n boli fiziologice. Uleiul catina contine un complex de principii biologic active cu efecte terapeutice dovedite. Astfel, vitamina C are actiune antiscorbutica, intervine favorabil in respiratia tisulara, in buna functionare a glandelor cu secretie interna, in procesul de eliminare a toxinelor complexul de vitamine B, care intervine in procesele metabolice (B1 in
39

reglarea metabolismului glucidic, B2 in metabolismul proteic, B6 in troficitatea celulei nervoase si a pielii) b-caroten cu rol important in integritatea structurala si functionala a celulelor epiteliale vitamina E cu rol de antioxidant, prin captarea speciilor reactive ale oxigenului. De asemenea fructele de catina contin acizi grasi nesaturati (linoleic si linolenic) cu rol trofic. In timpul anotimpului de iarna este indicat folosire uleiului de catina datorita pierderii vitaminelor liposolubile necesare organismului nostru care se pierd prin partile de corp expuse frigului ;fata ,mainile si picioarele Iarna, organismul isi autoregleaza energia si-n acest scop trebuie activate procesele oxidative. Procesele energetice necesita aport de grasimi, dar si aceste arderi au nevoie de complexul B, vitaminele PP, B2,C(provenite si din tarate de grau si grau incoltit), completate cu celelalte substante din catina. Odata cu racirea vremii, persoanele care au boli cronice sau au facut tratamente epuizante (chimioterapie, de exemplu) trebuie sa-si intareasca sistemul imunitar. Puneti doua picaturi de ulei de catina pe o lingurita de miere si luati-o de trei ori pe zi, timp de zece zile pe luna. (I.D.)

Uleiul ce catina este, dupa uleiul de palmier, cel mai bogat material natural n carotenoide (n special n betacaroteni). nsa, spre deosebire de uleiul de palmier, uleiul de catina are si alte elemente benefice organismului.Produsele din catina au fost utilizate si de catre astronautii sovietici deoarece, pe lnga proprietatile revigorante, catina creste rezistenta organismului la radiatiile cosmice. Catina este o asa-zisa polivitamina naturala, deci are toate vitaminele liposolubile (A, D, E, K, F), contine betacaroteni, fitosteroli (hormoni vegetali), oligoelemente (K, Mg, Fe, Mn), lecitine. Catina are o cantitate extrem de mare de vitamina C. Din acest punct de vedere este comparabila cu macesele si contine o cantitate mult mai mare de vitamina C dect citricele. Pe lnga vitamina C are si carotenoizi, cantitati apreciabile de B, B1, B2, P, D, E, acid folic si multe alte substante chimice cu rol benefic asupra organismului.
40

Uleiul de catina este un tonifiant general, antianemic, vitaminizant; imunomodulator; are actiune sinergica cu interferonul si in special contribuie la sinteza proteinelor materie prima pentru interferoni; protector coronarian; - antiaterosclerotic; - incetineste procesul de imbatranire prin consumarea radicalilor liberi nedoriti; - imbunatateste functia de detoxifiere a ficatului si asigura troficitatea celulei hepatice; prin continutul mare in beta-caroten, previne aparitia cancerului; Evidentiem in mod deosebit activitatea antianemica. Are un rol exceptional in stagnarea si regresul diverselor afectiuni oculare (hemeralopie, prezbitism, keratomalacie, miopie, astigmatism, hipermetropie, glaucom, cataracta) prin continutul mare in betacaroten. - in administrarea externa, este un bun cicatrizant, avand un remarcabil efect dermoregenerator, antiinflamator, nutritiv; - este singurul produs natural recunoscut pentru activitatea de protectie impotriva radiatiilor solare sau de alta natura. Fructele de catina si uleiul de catina sunt situate in categoria celor mai puternice vitaminizante din flora tarii noastre. Fortifica si revigoreaza organismul fiind util persoanelor care se confrunta frecvent cu raceli, gripe, senzatii de slabiciune, astenie. Aduce organismului un bogat aport de vitamine C, E, A, B1, B2, B3, P si substante minerale. Este antioxidant si reantineritor. Creste capacitatea de aparare a organismului fata de imbolnaviri. Ajuta la dezvoltarea organizmului copiilor aflati in crestere. Stimuleaza secretiile digestive, creste pofta de mancare. Racoreste si relaxeaza. Este recomandat persoanelor care se confrunta cu stari de stress, oboseala. Produsele din catina nu pot fii folosite de catre persoanele care au diabet zaharat. Uleiul gras de catina este bogat in vitamine (indeosebi in carotenoide); capsulele, colirul si spray-ul cu ulei de catina si adaos de alfa-tocoferol au proprietati antiinflamatorii si favorizeaza procesele de reparare tisulare.

Datorita cresterii rezistentei la agentii patogeni, creste si rezistenta la efort. Energizant puternic, da rezultate rapide in recuperarea energiei dupa efort fizic si intelectual. Scade durata de convalescenta dupa boala. Are un efect energizant,creste rezistenta la efortul fizic si intelectual, antigripal, intaritor al sistemului imunitar, anticancerigen. Preparatele din catina alba, asociate cu orice alt medicament (fie el si crema), ii maresc acestuia considerabil efectul, scazand totodata actiunea negativa a medicamentelor de sinteza. Folosirea din ce in ce mai desa a uleiului
41

de catina in cremele pentru ten si creme de maini si tincturi folosite pentru sampon pentru elaticitatea parului este inbucuratoare. Coenzima Q10 gasita in uleiul de catina este un supliment nutritiv destul de folosit datorita calitatilor sale nu numai in industria farmaceutica dar si in industria cosmeticii sai are actiune antioxidanta, incetineste procesul de imbatranire a organismului, imbunatateste proprietatile reologice ale sangelui, creste contractilitatea miocardului si a muschilor striati, antiaritmica, antiaterosclerotica, imunomodulatorie, contribuie la mentinerea echilibrului hormonal, amelioreaza functia reproductiva, energizarea celulara, vitaminizanta, antianemica, antiiflamatorie, detoxifianta, creste rezistenta la efort. Uleiul de catina contine acizi grasi nesaturati esentiali, cu rol important in producerea de. Uleiul de catina imbunatateste functia de detoxifiere a ficatului. Uleiul de catina remediu contra radiatiilor. Radiatia este un fapt de viata. Ea este prezenta peste tot in natura si poate fi produsa artificial. Radiatia de origine naturala exista dintotdeauna in mediul inconjurator, pe cand radiatia de origine artificiala e o inventie ceva mai recenta. Radiatiile naturale si artificiale nu sunt diferite nici ca tip, nici ca efect, dar indiferent de natura lor, ele sunt profund vatamatoare si de aceea trebuie sa ne protejam. Efectele radiatiilor care produc cea mai mare ingrijorare sunt bolile maligne provocate persoanelor expuse la radiatii, precum si tarele mostenite de descendentii acestor persoane. Probabilitatea aparitiei oricarui efect provocat de radiatie este legata de doza de radiatie primita. In medie, radiatia de origine naturala produce expunerea cea mai mare asupra oamenilor. O buna parte din aceasta nu poate fi evitata, desi se poate exercita un anumit control. Expunerea la radiatia de origine artificiala este mai usor de controlat. In acest caz, stringenta controlului - balanta dintre risc si beneficiu - este o problema pe care trebuie sa o aprecieze societatea. Este foarte eficient pentru contracararea efectelor nocive ale radiatiilor ultraviolete, fiind un factor foarte important de protectie a pielii, care este extrem de expusa in ultimii ani din cauza gaurilor din stratul de ozon, care nu mai indeplineste rolul de filtru al razelor solare.Datorita vitaminelor A si E pe care le contine, uleiul de catina are efecte regenerante, de intinerire si e folosit in foarte multe boli, atat pentru prevenire, cat si pentru tratare de radiatiile solare. Fructele de catina si
42

uleiul de catina- prin vitaminele si mineralele pe care le contin protejeaza impotriva cancerului de piele si a altor afectiuni dermatologice care se agraveaza la soare.

Uleiul de catina remediu pentru aparatul digestiv, un foarte bun tonic general indicat in hipovitaminoze de diverse cauze, astenie psihica si fizica, surmenaj, stari de convalescenta, cresterea performantelor sportive, ulcer gastric si duodenal Top 10 uleiuri eseniale pe care ar trebui s le avem n cas

Dat fiind faptul c aromaterapia este aa de vast i presupune utilizarea a zeci de arome, m-am gndit s fac un top al celor mai utilizate uleiuri i pe care fiecare pasionat de aromaterapie ar trebui s le aib acas. Aadar, here we go: 1. Lavand (Lavandula vera, Lavandula angustifolia, Lavandula officinalis) Este cel mai des folosit i mai cunoscut ulei esenial i considerat de muli aromaterapeui un panaceu universal. Are proprieti analgezice, antidepresive, antiseptice, antivirale, tonic general. Deosebit de eficient n combatera durerilor de cap i n vindecarea arsurilor. 2. Rozmarin (Rosmarinus officinalis, Rosmarinus coronarium) Notele sale de vrf proaspete mprospteaz i fortific fiind deosebit de util n ntrirea memoriei, este un tonic excelent pentru pielea capului prevenind apariia mtreii i ajutnd la creterea prului. Are proprieti analgezice, antiseptice,

43

carminative, digestive, stimulente, tonic general. i pe deasupra, n tradiiile orientale este considerat un simbol al prieteniei i al iubirii. Lovely. 3. Eucalipt (Eucalyptus globulus, Eucalyptus radiata, Eucalyptus smithi, etc exist peste 600 specii de eucalipt dintre care cca 20 sunt utilizate pentru producerea uleiurile eseniale) Uleiul esenial de eucalipt este cel mai folosit ulei n tratarea simptomelor de rceal, grip i alte boli ale sistemului respirator. Deosebit de util n masarea zonelor tensionate. Are proprieti analgezice, bactericide, antinevralgice, expectorante, febrifuge. 4. Geranium (Pelargonium graveolens) Este unul dintre cele mai utile uleiuri folosite n masajele anticelulitice. Ajut la cicatrizarea rapid a rnilor i are rezultate bune n atenuarea durerilor menstruale. Are o arom oarecum asemntoare cu aroma de trandafir i este folosit cu succes fabricarea cosmeticele homemade. Totodat, creeaz o senzaie de confort i siguran. 5. Ylang-Ylang (Cananga odorata) Ylang-Ylang nseamn floarea florilor n limba malaysian i are o arom exotic. Este folosit pentru tratarea nelinitii, furiei, depresiei. Are proprieti antidepresive, antiseptice, puternic afrodisiace, sedative. Are o aroma puternic, dulce iar atunci cnd este folosit ntr-un ulei de masaj reduce inhibiiile i aprinde pasiunea. :) 6. Menta (Mentha piperita) Previne rcelile i gripa, este folosit cu succes n inhalaii i bi cu abur faciale pentru a cura tenul afectat de acnee. Are proprieti analgezice, antiseptice, antispasmodice, digestive, expectorante, tonic nervos. Din punct de vedere psihologic ajut la concentrarea ateniei. 7. Lmia (Citrus limon)
44

Este folosit n vaporizatoare pentru a mpiedica rspndirea infeciilor, are rezultate foarte bune n masajele anticelulitice. Uleiul de lmie este inviortor i stimulator, limpezete mintea i deschide inima. Are proprieti antiseptice, antireumatice, astringente, depurative, diuretice. 8. Arbore de ceai (Melaleuca alternifolia) Este foarte eficient mpotriva virusurilor, bacteriilor, ciupercilor; previne apariia rcelilor i a gripei. Are proprieti antiseptice, antivirale, bactericide, ciactrizante, fungicide, stimulante. 9. Mueel roman (Anthemis nobilis) S-au obinut rezultate extraordinare n tratarea problemelor provocate de sindromul premenstrual, faciliteaz relaxarea, combate insomnia i stresul, reduce tensiunile musculare. Are propriei antiseptice, antispasmodice, febrifuge, sedative. 10. Vetiver (Vetiveria zizanoides, Andropogon muricatus) Uleiul esenial de vetiver este supranumit uleiul linitii. Are o arom care aduce cu mirosul pmntului. Vetiverul alung moliile, este indicat pentru tenul matur, relaxeaz, stabilizeaz.

Cum recunoatem un ulei esenial veritabil?

45

Scriu despre asta pentru c mi-am dat seama de curnd c 80% din asa zisele uleiuri eseniale de pe pia de la noi sunt contrafcute, sunt falsuri. i cnd spun falsuri m refer la faptul c majoritatea uleiurilor eseniale conin solveni sintetici, adic sunt dizolvate. Sau mai ru, nici mcar nu au n compoziie ulei esenial ci doar compui chimici identic naturali i oarecum era de ateptat. Dac stm s ne gndim c pentru producerea a civa ml de ulei de trandafir este nevoie de cteva sute de kg de petale... Din moment ce sunt dizolvate nseamn c acel ulei nu mai i-a mai pstrat nici una din proprietile sale de la nceput. Este doar un lichid uleios cu un miros drgu. Ca s nu mai vorbim de uz cosmetic, sau mai ru intern. Zilele trecute am gsit cteva articole ale unor doamne, domnioare pe site-urile glossy de la noi care ddeau indicaii preioase n ceea ce privete practicile aromaterapeutice (cum s bem uleiurile cu ceai, cum s dai copilului linguria cu ulei de lavand s doarm, etc). Lumeee ! Dup cum am spus, uleiurile eseniale nu se folosesc NICIODAT pe cale intern dect cu acordul unui medic specializat. i n acest caz, se folosesc doar uleiuri 100% pure i foarte mult diluate, nicidecum dizolvate cu solveni sau mai ru, uleiuri aromatice pentru vaporizatoare, candele, etc. i acum, ca s fii siguri c nu vorbesc prostii...toate sursele mele de informaie sunt cri scrise de-a lungul timpului de aromaterapeui celebri (n SUA i UK, nicidecum la noi), medici specializai n medicin alternativ, consulani n frumusee i nu site-uri i articole glamoroase.
46

Ieri vorbeam cu o prieten i-mi zice bucuroas c a gsit esen de iasomie la pre bun i c abia ateapt s i fac parfumelul ei preferat i dac i rmne o s i pun cteva picturi n crema de fa. i cnd mi spune ce nseamn pre bun era s cad pe spate. 3,7 RON pentru 10 ml cnd 6 ml de esen de iasomie veritabil cost 40 lire. i cnd m gndesc c avea de gnd s-i pun aa ceva pe fa. Dar s revenim. Cteva criterii dup care s ne ghidm atunci cnd cumprm uleiuri eseniale: 1. Pe etichet trebuie s fie menionate ara de origine a plantei din care s-a extras uleiul esenial precum i denumirea tiinific a plantei.(putei da un search nainte s l cumprai ca s fii siguri c e alegerea corect) 2. Dac uleiul este certificat organic putei avea ncredere maxim n el. Cine i-a permis s certifice uleiurile ca fiind organice, cu siguran nu comercializeaz rebuturi. Sau cel puin aa ar fi normal. 3. Dac folosii uleiul pentru reete cosmetice, ncercai s evitai amestecurile de uleiuri gen: lavand plus santal, lmie plus portocala, etc. 4. Cumprai doar uleiuri care sunt ambalate n sticlue nchise la culoare. 5. Fugii ct de repede putei de productorii care vnd toate uleiurile la acelai pre sau pre asemntor. Cu siguran sunt contrafcute sau diluate cu alte uleiuri sintetice. Folosii aceste uleiuri doar pentru vaporizatoare sau n produsele de curat, n locuri unde nu vin n contact direct cu pielea, prul. 6. Punei ntrebri productorului despre originea plantelor, procesul de producie. Uleurile eseniale pure au fost dintotdeauna scumpe datorit proprieilor sale medicinale i cosmetice extraordinare. Este alegerea fiecruia dac le folosete sau nu. Dar dac o face, s-o fac cu discernmnt cu uleiuri de calitate.

47

Uleiurile volatile si secretele lor Prima mentionare scrisa despre ierburi dateaza de acum aproximativ 3.000 de ani, in China. De atunci ierburile si retetele pe baza de ierburi au aparut in scrierile din Grecia antica, Roma antica si Egiptul antic. Aceasta relativ uitata ramura a artelor curative a cunoscut o mai mare popularitate o data cu renasterea medicinei alternative. Timp de multi ani, medicina traditionala a evitat folosirea remediilor naturale pe baza de plante in favoarea medicamentelor. In prezent, multi cercetatori din domeniul medical constienti de proprietatile lor curative le accepta si le folosesc in paralel cu metodele conventionale de tratament. Ce stim despre uleiurile volatile Esentele sau uleiurile se extrag din radacina, scoarta, frunzele sau florile plantelor aromatice, prin diferite metode de preparare. Cind sint extrase prima data, aceste esente se gasesc in starea cea mai concentrata si volatila. Unele uleiuri sint chiar toxice in concentratie ridicata si trebuie folosite intotdeauna intr-o formula mult diluata. Cantitatea de ulei volatil care poate fi extrasa dintr-o planta variaza intre 0,01 la suta si peste 10 la suta. Ele se gasesc sub forma unor picaturi mici, care isi schimba compozitia chimica constant in interiorul plantei in functie de perioada zilei sau a anotimpului si de aceea se evapora repede. Fiind extrem de volatil, uleiul trebuie sa fie tinut in recipiente etanse. Chiar si amestecul de esente trebuie tinut tot intr-un recipient perfect inchis. Proprietatile uleiurilor volatile Se evapora Nu au consistenta uleioasa (grasa) Nu au proprietati lubrifiante Nu se amesteca cu apa
48

Se amesteca cu alcoolul Se amesteca cu uleiurile vegetale si minerale Patrund in piele Sint antiseptice Stimuleaza producerea de globule albe Au efect stimulator sau sedativ Cea mai mare parte au efect de regenerare a celulelor. Caracteristicile uleiurilor volatile Ele se pot clasifica in trei tipuri dupa gradul de volatilitate: Primul tip: puternic volatile Sint cele mai volatile substante Adesea se obtin din citrice, de exemplu: lamiie, portocala, mandarine, lamiie verde. Se evapora cel mai repede (1-14)* Au un miros puternic Au efect stimulator Se absorb repede Dureaza putin. Al doilea tip: mediu volatile Se mentin timp 2-3 ore inainte de a se evapora De obicei se obtin din flori si plante cum sint lavanda, geraniul, maghiran Se evapora moderat (15-80)* Au efect asupra organelor. Al treilea tip: slab volatile Au cel mai scazut grad de volatilitate Se obtin adesea din lemn si rasini, cum sint santalul, mirtul, tamiia Se evapora foarte greu (81-100)* Au o aroma puternica de lemn Au un efect relaxant Se absorb repede Dureaza mult. * (Evaluarea gradului de evaporare 1-100)

49

Cum se folosesc uleiurile volatile Pentru masaj Masajul aromoterapeutic este cea mai eficienta modalitate de folosire a uleiurilor eterice. Pentru masaj, uleiurile se pot combina intr-o solutie de baza. Masajul miinilor si al picioarelor este o modalitate excelenta de a ne mentine sanatosi, intr-o forma foarte buna. Toate punctele reflexogene din organism sint stimulate prin aceasta metoda. Acest lucru ajuta la echilibrarea fluxului de energie din organism. Pentru imbaiere Baia este o alta modalitate extrem de eficienta pentru folosirea uleiurilor volatile. Se pot folosi astfel: Se pun in apa de baie pina la 5 picaturi dintr-un anumit tip de ulei volatil sau pina la 5 ml dintr-un amestec de uleiuri volatile. Aceasta metoda este eficienta pentru pielea sensibila, uscata si bronzata. Cum trebuie sa procedati Umpleti o cada cu apa calda (nu fierbinte, pentru ca uleiurile se vor evapora prea repede). Adaugati in jur de 5 picaturi dintr-un anumit tip de ulei volatil sau 5 ml dintr-un amestec de uleiuri volatile. Amestecati apa. Relaxati-va minimum 10-15 minute. Evitati sa va intre apa in ochi. Nu exista nici un pericol sau contraindicatie sa folositi metoda de imbaiere cu uleiuri volatile in fiecare zi. Apa calda favorizeaza absorbtia uleiurilor. Unul dintre primele efecte benefice ale tratamentului aromoterapeutic este acela de relaxare si imbunatatire a calitatii somnului. Daca dupa o anumita perioada nu exista nici o ameliorare a bolii sau disfunctiei de care suferiti, trebuie sa schimbati amestecul de uleiuri volatile folosite si daca este necesar trebuie consultat din nou terapeutul. Bai pentru miini si picioare Puneti 8-10 picaturi de ulei volatil intr-un vas sau lighean cu apa calda introducetiva miinile sau picioarele timp de 10-15 minute. Faceti un amestec din aceleasi uleiuri volatile si dupa uscare, masati-va cu amestecul respectiv pentru a completa tratamentul. Aceste bai sint indicate pentru reumatism, artrita, dermatita si piele uscata. Inhalare Inhalarea este extrem de folositoare pentru indepartarea congestiei nazale, a guturaiului si usurarea respiratiei. Vechea metoda de a sta cu capul acoperit cu un prosop deasupra unui vas cu apa fierbinte, inhalind aburi de camfor sau eucalipt, mai este inca la mare cautare si de asemenea extrem de eficienta chiar si in timpurile moderne.
50

Cum trebuie sa procedati Fierbeti apa si turnati-o intr-un vas. Adaugati 10 picaturi de ulei volatil. Amestecati apa. Aplecati-va deasupra vasului si acoperiti-va cu un prosop. Inhalati aburii timp de 10 minute sau atit timp cit suportati. Daca simtiti ca va sufocati puteti sa mai scoateti capul din cind in cind si sa reveniti la pozitia initiala de inhalare. Daca este necesar repetati procedura de citeva ori pe zi. Comprese Puneti intr-un vas de apa 1-2 picaturi de ulei volatil. Folositi o batista alba, mare si curata infasurata pe lung. Batista trebuie asezata usor pe suprafata apei, pentru a absorbi pelicula de ulei volatil. Compresa poate fi apoi asezata pe zona dureroasa. Aceasta metoda este eficienta mai ales pentru copiii mici cind le ies sau li se schimba dintii. Tratamente pentru pielea capului O gama larga de boli ale pielii capului, inclusiv matreata, raspund cu eficacitate la folosirea amestecului de uleiuri volatile. Aceasta metoda poate fi de asemenea folosita si pentru indepartarea paduchilor si are avantajul de a fi o metoda extrem de usor si de placut de folosit. Cum trebuie sa procedati Protejati-va bine ochii. Pregatiti amestecul ales (se va opta pentru o cantitate mai mica in cazul copiilor) si masati-va pielea capului. Lasati mixtura pe cap cam intre jumatate de ora si doua ore. O casca de plastic sau un prosop pe cap va ajuta la o mai buna absorbtie a substantei. Acest tratament al pielii capului este cel mai indicat sa se realizeze in timpul baii, deoarece caldura ajuta la o si mai buna absorbtie a esentelor. Pentru a indeparta uleiul volatil de pe piele si par trebuie sa va masati la inceput cu un sampon fin si apoi adaugati apa si sampon si spalati-va ca de obicei.

Aromoterapie la nivelul camerei Exista citeva modalitati de folosire a uleiurilor volatile pentru a inmiresma atmosfera din camera. Cu ajutorul candelelor aromatizante
51

Un recipient mic (de obicei o farfurioara) plasat deasupra candelei se umple cu apa. Aceasta este incalzita de o sursa de caldura provenita de la o luminare rotunda plasata in interiorul candelei, care poate avea diferite forme. In apa se pun in jur de 3-5 picaturi de ulei volatil. Aceasta se evapora treptat, in atmosfera degajindu-se mirosul placut al esentei respective. Exemplu: Uleiul de lavanda produce o aroma relaxanta, care s-a dovedit a fi extrem de benefica in cazul insomniei. Cind o persoana din familie este bolnava, folosirea candelelor aromate ajuta la protejarea sanatatii membrilor familiei. Aroma esentelor impiedica raspindirea virusilor responsabili de gripa si raceala. Acest lucru a fost dovedit in multe spitale si clinici. Aceasta metoda usureaza respiratia in multe cazuri de boli respiratorii si ajuta persoanele astmatice. Cu ajutorul corpurilor de iluminat Puneti citeva picaturi de ulei volatil pe un bec de lumina alba, aprins. Aroma se va imprastia in camera, deoarece caldura va permite vaporizarea uleiului volatil. Cu ajutorul umidificatorilor O farfurie cu apa in care au fost puse citeva picaturi de esenta aromatica, pusa pe un calorifer cald, va actiona in acelasi timp si ca vaporizator si ca umidificator. Cu ajutorul batistei sau al unei bucati curate de material. Puneti citeva picaturi de ulei volatil pe o batista sau o bucata curata de material si inhalati de oricite ori simtiti nevoia. Aceasta metoda ajuta la descongestionarea sinusurilor, in timpul calatoriilor sau cind sint mai dificil de aplicat celelalte metode. Cu ajutorul parfumurilor Faceti un amestec de uleiuri volatile (cum se va indica mai jos) si folositi-l pe post de parfum. Aroma de tamiie sau lemn de santal constituie ingrediente de fixare excelente pentru amestecul dvs. Ce trebuie facut in cazul sensibilitatii si alergiilor In cazul reactiilor alergice Persoanele care au alergii, inclusiv alergii la parfumuri, pot sa ceara sfatul unui aromoterapeut. Acesta trebuie sa recomande uleiurile volatile, care se pot folosi acasa, fara asistenta medicala, pentru a completa tratamentul. In cazul sensibilitatii Se intimpla ca pielea unor persoane sa fie sensibila la un anumit tip de ulei (de obicei la cele cu un efect stimulator mai mare), cauzind iritatii, care de obicei dispar cam dupa o ora. Ca remediu impotriva acestor iritatii, ungeti zona afectata cu ulei de migdale dulci. Femeile au o sensibilitate a pielii mai
52

intensa inainte de menstruatie sau in timpul ovulatiei, iar acest lucru se petrece din cauza schimbarii de hormoni din organism. Daca aceasta sensibilitate apare, nu mai folositi uleiul in cauza timp de 10 zile. Dupa aceea, diluati uleiul initial in proportie de 25 la suta intr-un amestec de alte uleiuri si testati pe o portiune mica de piele. Daca nu apar reactii, continuati sa folositi uleiul in cauza in solutii diluate. Unele uleiuri, cum este cel de pere bergamote, nu trebuie folosite daca persoana se expune la soare dupa citeva ore de la tratament, pentru ca in contact cu lumina puternica a soarelui elibereaza compusi toxici. Uleiul volatil de ylang-ylang nu trebuie folosit de catre persoanele care sufera de dureri de cap. Unele uleiuri volatile sint cel mai indicat de folosit numai de catre un terapeut specialist, care cunoaste cu precizie daca exista contraindicatii in folosirea lor. Printre acestea se numara uleiul de scortisoara, de cuisoare, salvie si isop. Uleiuri contraindicate pentru bolnavii ce sufera de tensiune arteriala ridicata: ulei de rozmarin, salvie si lamiita. Uleiuri contraindicate pentru bolnavii ce sufera de epilepsie: salvie, chimen dulce si isop. In cazul nou-nascutilor si al copiilor mici Nou-nascutii si copiii mici trebuie sa fie tratati cu uleiuri volatile, dupa cum se va preciza in cele ce urmeaza. Lor si copiilor de virsta un pic mai mare trebuie sa li se administreze cantitati mult mai mici pentru a se obtine rezultate eficiente. In cazul copiilor intre 0 si 12 luni se pot folosi comprese cu o picatura de ulei de lavanda sau musetel. Pentru masaj diluati un strop de ulei de lavanda in 15 ml de ulei de migdale dulci. In cazul copiilor intre 1 si 6 ani, pentru imbaiere puneti 1-3 picaturi de ulei de lavanda, de musetel sau de arbore de ceai.
53

In cazul copiilor intre 7 si 12 ani folositi aceleasi metode ca si in cazul adultilor, insa injumatatiti numarul de picaturi de ulei volatil. In cazul copiilor mai mari de 12 ani, uleiurile volatile se folosesc la fel ca in cazul adultilor. Aromoterapia la nivelul camerei este benefica pentru toate categoriile de virsta. In cazul sarcinii Injumatatiti numarul de picaturi de ulei volatil folosit. Uleiurile volatile stimulatoare nu trebuie folosite in timpul sarcinii. Uleiurile (esentele) de anason, busuioc, camfor, cedru, cuisoare, scortisoara, isop, ienupar, maghiran, rozmarin, salvie si lamiita nu trebuie sa fie folosite de catre femeile insarcinate pe toata perioada sarcinii. Uleiurile de chimen si menta trebuie evitate pe perioada primelor patru luni de sarcina, din cauza efectului lor stimulator, dar dupa aceea pot fi utilizate. Cum se obtin uleiurile volatile Pentru a beneficia de proprietatile curative ale uleiurilor volatile este important sa le obtinem de la un furnizor autorizat, care trebuie sa asigure un standard ridicat de calitate. Cuvintul natural indicat pe eticheta nu garanteaza intotdeauna puritatea substantei respective. Un ulei pur este cel care nu a fost amestecat cu compusi chimici sau sintetici. Uleiul provine dintr-o planta cu o denumire botanica si care se gaseste geografic intr-o anumita locatie. Un ulei volatil pur se poate deosebi de cel aromoterapeutic, deoarece titulatura din urma este folosita adesea pentru a descrie uleiul volatil adaugat la uleiul de ingrijire. In unele cazuri, uleiul aromoterapeutic poate sa contina doar 4 la suta ulei volatil. In aceste cazuri, uleiul este deja pregatit pentru utilizare in masaj.
54

Cum se pot combina uleiurile volatile Diluarea recomandata este de 2,5 la suta folosind ca baza ulei de migdale (sau orice alt tip de ulei vegetal virgin, presat la rece). 20 de picaturi inseamna 1 ml. Acest lucru presupune 1 picatura de ulei volatil la 2 ml de ulei vegetal. Pentru tenul uscat se recomanda si folosirea la amestecul respectiv a 5-10 la suta ulei din germeni de griu sau ulei de avocado. Amestecul de uleiuri se poate obtine in mod normal din trei esente, desi adesea el poate varia intre una si patru esente, in functie de necesitatile medicale ale bolnavului. Acest amestec aromoterapeutic poate fi folosit atit pentru masaj corporal, cit si pentru cel facial. In functie de marimea unei persoane si de cantitatea de par de pe corp, sint suficiente pentru un tratament corporal total 15-25 ml. Esentele care au proprietati similare, cum sint cele de grepfrut si de pere bergamote, nu sint indicate sa se foloseasca singure, acelasi lucru fiind valabil si in cazul esentelor de santal si iasomie, care au o aroma mai puternica si care persista mai mult. Trebuie sa aveti in vedere intotdeauna ca uleiurile volatile sint extrem de concentrate si trebuie folosite cu mare grija. De obicei ele sint diluate in ulei vegetal sau in apa, ca in cazul bailor sau al infuziilor. Cit dureaza uleiurile volatile Majoritatea uleiurilor volatile au ca termen de garantie cam in jur de doi ani. In cele din urma, din cauza oxidarii, ele se pot tulbura la un moment dat. Mai ales uleiurile de citrice, cum sint cele de portocale si grepfrut, pot sa fie eficiente daca sint folosite numai in termen de sase luni de la data fabricarii. Pe de alta parte, sint citeva uleiuri volatile care cu timpul isi imbunatatesc proprietatile terapeutice,
55

intocmai precum unele vinuri bune. Acestea sint de obicei uleiurile care provin din plantele care necesita o perioada mai lunga de maturare, cum este esenta de lemn de santal si tamiie. Amestecul de uleiuri volatile au ca termen de garantie pina la trei luni, daca sint pastrate intr-un loc racoros, ca de exemplu la frigider, pina cind li se adauga substante de conservare ca uleiul de avocado sau din germeni de griu. Cum se pot pastra in conditii optime uleiurile volatile Uleiurile volatile sint sensibile la efectele luminii, caldurii, oxigenului si al umezelii. Se recomanda sa fie depozitate in sticlute inchise la culoare, ferite de lumina directa a soarelui si pastrate la temperatura camerei sau mai scazuta decit temperatura camerei (in jur de 160C). Asigurati-va ca dopul sticlutei este etans, deoarece uleiurile eterice sint substante care se evapora rapid. Esentele de trandafiri sau iasomie se pastreaza cel mai bine pe raftul de jos al frigiderului si trebuie sa aiba temperatura camerei inainte de folosire. Amestecurile de uleiuri volatile se pot pastra in sticlute similare (12-20 ml este masura ideala). Sticlutele din plastic nu sint indicate pentru pastrarea esentelor, pentru ca acestea sint foarte puternice si le vor oxida. Aveti grija sa nu le lasati la indemina copiilor. Masuri de precautie Uleiurile volatile nu se administreaza niciodata intern, ele sint folosite numai pentru aplicare externa. Inainte de a folosi uleiurile volatile, faceti un test pe o portiune mica de piele cu o cantitate diluata. A romoterapia este o stiinta care combina uleiurile esentiale pentru a obtine un efect de calmare, echilibrare hormonala si emotionala, eliberarea stresului,
56

energizare, regenerare, etc. Uleiurile din plante au fost folosite de peste 5000 de ani datorita efectului terapeutic pe care il au asupra sistemului muscular si nervos. Aceste uleiuri pot fi extrase din: fructele, florile sau frunzele plantelor. Uleiurile esentiale pot fi folosite prin masaj, baie, vaporizare si inhalatii. A inhala un ulei esential inseamna a comunica cu o parte a creierului numita sistemul limbic, centrul controlului emotional, responsabil pentru reglarea apetitului, a capacitatii sexuale si a stresului. Uleiurile volatile aromatice, folosite n scopuri medicinale, se obtin prin macerarea plantelor n cauz n ulei comestibil, timp de 4-5 sptmani.

Uleiul de brad, de pin si de molid, este folosit ca inhalant, datorit propriettilor antiinflamatorii si antiseptice, n tratamentul inflamatiilor cilor respiratorii. Se mai pot folosi ca dezodorizante pentru ncperi. Uleiul de ienupr este folosit n inflamatii ale cilor respiratorii, contribuind la fluidificarea secretiilor bronsice si n tratamentul afectiunilor reumatismale, folosit ca aromatizant al bilor ce se fac n acest scop. Uleiul de levntic este un excelent antiseptic, diminuand flora microbian din rni. Se poate administra sub forma de bi calde, fcute cu 1 or nainte de culcare, cand are efecte sedative pentru sistemul nervos si calmeaz durerile migrenoase. Uleiul de ment este folosit ca dezodorizant al ncperilor, al gurii, corijand mirosul si gustul neplcut, cand este folosit ca ap de gur. Acesta se obtine prin dizolvarea ntr-un pahar cu ap a catorva picturi din acest ulei, cltindu-se gura. Tot uleiul de ment se mai foloseste pentru tratarea laringitelor si traheitelor, ca inhalant. Pentru tratarea durerilor reumatice, a mancrimilor urticariene se amestec 5 ml ulei de ment cu 95 ml de alcool si se aplic prin frectii locale.

Masajul si uleiurile esentiale Cine nu iubeste masajul? Iar utilizarea uleiurilor esentiale pentru masaj este o metoda fantastica de a maximiza puterea vindecatoare a masajului. Combinat
57

cu uleiurile esentiale, masajul poate avea un efect de calmare sau energizant foarte puternic, in functie de uleiul ales si miscarile maseurului (miscarile rapide vor stimula, iar cele lente vor relaxa).

Atunci cand pentru masaj se utilizeaza uleiuri esentiale, trebuie intotdeauna sa diluati uleiurile intr-un ulei transportor, inainte de aplicarea pe piele. Asa cum am spus si mai sus, uleiurile esentiale sunt foarte puternice in stare concentrata si, in cazul in care nu este indicat altfel, nu trebuiesc aplicate direct pe piele, putand cauza iritatii. Uleiurile transportoare Uleiurile transportoare sunt uleiurile care transporta uleiurile esentiale. Se gasesc intr-o varietate bogata, incluzand si urmatoarele:

Ulei de migdale foarte usor absorbit de piele, este foarte catifelat, cu miros foarte subtil, se pastreaza bine, contine vitamina D si are efecte benefice asupra parului, pielii uscate si unghiilor exfoliate. Ulei din samburi de caisa usor, contine vitamina A, bun in special pentru uzul la nivelul fetei, daca pielea este uscata sau imbatraneste. Ulei de avocado puternic, bogat in nutrienti, foarte bun pentru tenurile mature uscate si pielea sensibila. Ulei de ciubotica-cucului adjuvant in afectiuni ale pielii precum eczema sau psoriazis, tine doar aprox. 2 luni dupa deschidere. Ulei din seminte de struguri usor, bun pentru pielea grasa, unul dintre cele mai ieftine uleiuri. Ulei de alune penetreaza pielea foarte usor si hraneste in profunzime. Ulei de jojoba usor, bogat in vitamina E, benefic impotriva petelor, acneei, matretei si scalpului uscat.

58

Ulei de masline are un miros puternic care poate concura cu cel al uleiului esential. Ulei din samburi de piersici usor, contine vitaminele A si E, este foarte bun pentru ten. Ulei de soia se absoarbe usor si este bogat in vitamina E. Ulei de floarea soarelui contine vitaminele A, B, C si E, confera fermitate si tonifica pielea, reduce roseata, ajuta la reducerea cicatricilor si vergeturilor si are miros puternic.

Masajul Atunci cand combinati uleiurile pe care le veti folosi la masaj, asigurati-va ca aveti resursele necesare la indemana. Sticlele de culoare inchisa (maro, albastre, etc.) de

50 60 ml sunt foarte destul de putin efort.

bune si pot fi obtinute cu

Folosind o palnie mica, umpleti recipientul pana la jumatate cu ulei transportor. Peste uleiul de transport adaugati 12-15 picaturi de ulei esential si puneti capacul. Agitati bine recipientul. Puteti folosi doar un tip de ulei esential sau puteti combina pana la 3 tipuri, in functie de dorinte, dar nu mai mult de 12-15 picaturi in total. Si va rezulta amestecul, propriul vostru amestec de uleiuri de masaj cu aroma originala! Sfatul nostru: preparati cantitati mici, asa cum am subliniat si mai sus, sau va veti trezi ca va ramane o cantitate nefolosita. Uleiurile amestecate se vor rancezi foarte repede. Depozitati-le intr-un loc intunecat si rece, cu capacul bine strans si vor rezista pana la 3 luni. Permiteti nasului vostru sa va ghideze. Daca mirosul nu mai este placut, apelati la un nou amestec!

vindecarea e in tine
59

"Iubirea nseamn relaxare. Odat cu iubirea apare relaxarea. Dac iubii o persoan, dac ntre ea i voi exist iubire, aceast iubire aduce cu sine acordurile destinderii. Doar atunci putei fi relaxai. A fi relaxat n prezena cuiva este singurul semn de iubire." Osho- Iluminarea eternul nceput Inima si sistemul circulator Datorita sistemului circulator sngele este transportat n tot corpul. Sistemul circulator include n componenta sa inima, vasele de snge, precum si sistemul limfatic, care furnizeaza substante nutritive, curata venele si stimuleaza mobilitatea celulara. Nodurile de limfa localizate cu precadere n gt, la piep si la subsuoara snt considerate a fi cei mai eficienti centri de filtrare a sngelui. Unul dintre cele mai recomandate uleiuri esentiale pentru masaj n vederea revigorarii sistemului limfatic este cel obtinut din dafin (Laurus nobilis). Pe lnga acesta eficiente snt citricele. n ceea ce priveste o mai buna circulatie sanguina, folositi busuioc, rozmarin, menta, sovrv (Origanum vulgare) sau catei de usturoi. Stresul, care provoaca adesea probleme cardiace, poate fi atenuat recurgnd la un masaj cu efect sedativ. n acest caz folositi lavanda, ylang-ylang sau melisa. Prin combinarea cu sovrvul si ghimbirul uleiurile pe care vi le-am recomandat contribuie la reglarea si normalizarea presiunii sanguine ridicate. Cercetari de ultima ora au demonstrat ca si daca doar inspiram sovrv presiunea sanguina ridicata scade. Musetelul, mirtul si chiparosul alina durerile provocate de umflarea excesiva a venelor, flebita sau hemoroizm. Daca aveti pielea zgriata sau sfsiata, aplicati o compresa mbibata cu suc de morcovi proaspat amestecat cu putina miere. Leac impotriva varicelor - 6 picaturi de cypress - 3 picaturi de mirt - 3 picaturi de musetel (German chamomile) Amestecati ingredientele. Aplicati extern uleiul obtinut. Din ingredientele recomandate puteti face o alifie, prin ncalzirea lor n ulei ncins timp de maximum doua minute. Paducelul si afinele ntaresc inima si mentin presiunea sngelui la nivel optim.
60

Importanta legumelor Nici legumele pe care le consumam de obicei nu snt lipsite de importanta. De exemplu, usturoiul, ceapa, piperul. Ghimbirul fie creste presiune sanguina prin limitarea debitului extern de snge, fie scade presiune sanguina prin dilatarea venelor. Usturoiul si ceapa regleaza hipertensiunea. Iar lamia contine cinci elemente extrem de importante, care mpiedica formarea cheagurilor de snge. Sistemul endocrin David Hoffman spunea: Prin complexitatea sistemului nostru mintea se ntlneste cu trupul. si asa cum constiinta este o facultate a creierului, parteneriatul dintre sistemul nervos si glandele endocrine este ca o punte ce leaga psihicul de fizic. Glandele endocrine secreta hormoni pe care i elibereaza direct n snge. Asupra fiecarei celule hormonii actioneaza diferit, provocnd modificarea metabolismului celular initial. Oboseala este probabil cea mai mare problema azi, n conditiile n care organismul nostru ar trebui sa dispuna de energie suficienta pentru ca individul sa faca fata att serviciului, familiei, stresului cotidian, ct si mediului inconjurator din ce n ce mai poluat. A bea cafea sau a consuma alte produse pe baza de cafeina nu e dect o solutie de moment, care suprasolicita glandele ce produc adrenalina. Un remediu foarte bun pentru revitalizarea organismului suprasolicitat este oferit de conifere, mai precis de mugurii de pin si de molid. Cteva picaturi de esenta de brad, pin sau molid turnate n cada sau folosite n timpul masajului va vor oferit o senzatie de extraordinara relaxare. Esenta de padure pentru revigorarea organismului - 4 picaturi de pin (Pinus sylvestris) - 4 picaturi de molid (Picea mariana) - 2 picaturi de lavanda - 2 picaturi de rozmarin (stimuleaza adrenalina) - putin ulei de masline

61

Pentru ameliorarea durerilor provocate de glanda tiroida nu este suficienta doar masarea zonei afectate cu ulei esential. Pe lnga acesta metoda trebuie sa tineti un regim strict si chiar sa efectuati exercitii speciale, destinate relaxarii. Atunci cnd organismul se confrunta cu hiperaciditatea, nutritionistii naturisti ne recomanda sa consumam fructe de mare si alge. Acestea se pot servi crude sau fierte. De asemenea mbibati o compresa cu zeama ramasa dupa ce ati fiert algele si aplicati-o pe glanda tiroida inflamata. Sistemul digestiv Sanatatea si vitalitatea organismului uman depinde de ct de bine asimilam substantele nutritive si cum eliminam reziduurile. Ceea ce mncam nu este lipsit de importanta, nici cum si nici la ce ora. A lua masa ntr-un mediu linistit, consumnd produse proaspete si concentrndu-ne asupra propriei sanatati constituie nceputul favorabil al unei digestii armonioase. In acest caz simturile joaca un rol deosebit. Simplul miros ademenitor al unei mese apetisante, pornind de la creier, declaseaza un sir de reactii ce pregatesc stomacul. Esentele folosite n mod curent la prepararea alimentelor, cum ar fi rozmarinul, busuiocul, coriandrul, ghimbirul, boiaua, scortisoara, chimenul, anasonul nu numai ca dau un gust special mncarurilor, dar ajuta si la digestie. Unele plante dintre cele enumerate mai sus au proprietati curative deosebite. De exemplu, lamia ndeparteaza migrenele si este eficienta mpotriva indigestiei, rozmarinul mbunatateste asimilarea vitaminelor de orice tip, iar busuiocul taie senzatia de greata provocata de tratamentul cu raxe X. Impotriva poftei prea mari de mncare consumati marar si molura. Daca suferiti de ulcer sau gastrita ncercati un ceai de tei ndulcit cu miere si cu cteva picaturi de musetel sau santal. Melisa (mierea stupului, roinita) relaxeaza muschii stomacului, ndepartnd iritatia si inflamarea. Digestia mai poate fi ngreunata si datorita acidului hidrocloric insuficient, care are rolul de a arde proteinele. Proteinele nedigerate corespunzator nu snt dect rezultatul consumului de alimente ce provoaca reactii alergice n organism. Piperul negru creste aciditatea stomacala. Folositi uleiuri aromate pentru a va masa zona abdomenului si a stomacului si puneti macar cinci boabe de piper negru atunci cnd gatiti. Cel mai cunoscut leac mpotriva greturilor este ghimbirul n amestec cu menta. Fie le aplicati sub forma de ulei aromat direct pe pielea din zona gtului si a stomacului
62

prin masaj, fie rontaiti cite o bucatica nainte de masa. Remediul este mult mai bun dect orice alt ceai de plante sau esenta. Ulei aromat pentru masaj - 5 picaturi de romanita - 3 picaturi de esenta de marar - 2 picaturi de ghimbir - 2 picaturi de menta - putin ulei de masline Amestecati ingredientele si cu amestecul obtinut masati usor abdomenul. Daca doriti sa aplicati acesta metoda n cazul unui copil, atunci veti folosi doar jumatate din cantitatea indicata. Ceai tonic digestiv - 1 lingurita de radacina de ghimbir - 1/4 lingurita de coaja de scortisoara - 1 lingurita de menta - 1/2 lingurita de anason Adaugati plantele ntr-o cana si turnati peste ele apa fiarta. Apa fiarta are proprietatea de a extrage esenta ierburilor. Beti cte o ceasca la 30 de minute dupa ce ati luat masa. Bere naturala din ghimbir - 3 cesti de ceai tonic digestive (vezi reteta de mai sus) - 1/4 cesca de miere - 1 ceasca de apa carbo-gazoasa - 1 felie de lamie
63

Turnati mierea n ceaiul fierbinte. Adaugati apa carbo-gazoasa si lamia nainte de servire. Boli de ochi si de urechi Uleiul de lavanda sau ceaiul de tei au efect antiseptic daca snt diluate cu ulei de masline. Folositi un astfel de preparat pentru a masa centrii nervosi de la tmple sau de la baza gtului. Puteti masa si zona din jurul urechii, dar niciodata sa nu turnati uleiul n ureche. Daca urechea va este afectata datorita unei infectii n gt, faceti ct de des puteti o gargara cu ceai de musetel. Compresele cu apa fierbinte atenueaza durerea. Totdeauna sa tratati ambele urechi, chiar daca numai una dintre ele este infectata. Usturoiul este antibacterian. Reduce vizibil inflamatiile provocate de o simpla infectie. Esenta pentru masajul extern al urechii - 3 picaturi de lavanda - 3 picaturi de esenta de tei - 6 picaturi de romanita (musetel) - un pic de ulei de masline Masati urechea de jur mprejur, cobornd usor pe gt. mbibati putina vata sau bumbac cu doua picaturi de esenta si puneti-o n ureche. Daca doriti sa aplicati acesta metoda n cazul unui copil, atunci veti folosi doar jumatate din cantitatea indicata. Pentru ochii inflamati Cel mai folosit remediu este aplicarea de comprese mbibate cu esenta de lavanda, musetel, ceai negru sau apa de trandafiri. Lasati compresa sa absoara uleiul fiebinte si cnd e potrivita ca temperatura aplicati cite un tampon pe fiecare ochi, dupa care nveliti-va capul ntr-un batic sau crpa de bumbac.

64

Sistemul nervos Prin sistemul nervos se asigura legatura intrinseca dintre psihic si fizic. Totdeauna o problema n plan mental sau emotional va avea consecinte asupra starii generale de sanatate. n situatiile de stres maxim va recomandam sa beti un ceai de musetel sau melisa cu esenta de iasomie. mpotriva insomniilor datorate agitatiei mentale si suprasolicitarii fizice de peste zi cel mai indicat este ceaiul de sovrv si masarea tmplelor cu ulei aromat de ylang-ylang sau valeriana. Reteta contra depresiei - 3 picaturi de lavanda - 2 picaturi de sovrv - 2 picaturi de ylang-ylang - 1 picatura de romanita - un pic de ulei de masline Amestecul obtinut se poate folosi att ca ulei de masaj, ct si ca gel de dus. Este un remediu eficient mpotriva depresiilor si a starilor de nervozitate. Leac pentru nevroza - 5 picaturi maghiran - 3 picaturi de romanita - 2 picaturi de lavanda - un pic de ulei de masline Folositi amestecul obtinut pentru a va masa tmplele, zona urechilor si a gtului. Complexitatea biochimica a uleiurilor esentiale (majoritatea dintre ele nu pot fi produse pe cale sintetica) le permite sa actioneze nu numai asupra unui singur organ bolnav. Fie ca se folosesc sub forma de ceaiuri, uleiuri, tincturi, pastile sau betisoare parfumate, plantele se bucura de o intrebuintare din ce n ce mai larga n medicina de azi, n conditiile n care proprietatile lor terapeutice snt unanim recunoscute si apreciate.
65

Importanta uleiurilor esentiale Concentratia uleiurilor esentiale este extrem de mare. Cam de 50 de ori mai puternica dect concentratia ierburilor din care s-au extras esentele. Astazi numai 5 la suta dintre uleiurile esentiale se folosesc n aromoterapie. Proprietatile pe care acestea le detin acopera o gama foarte variata. Ele se pot ntrebuinta n scop terapeutic pentru relaxarea muschilor (maghiran si piper negru), reglarea digestiei (menta), stimularea circulatiei sanguine (rozmarin si busuioc-basilica), regenerarea celulelor bolnave (lavanda), refacerea metabolismului (ienupar si citrice), ntarirea imunitatii (musetel, usturoi, lavanda). Sapte uleiuri esentiale de baza n medicina naturista - Lavanda: antiviral, antibacterial, ntareste imunitatea - Musetel: antiinflamator, antialergic, digestiv, relaxant, antidepresiv - Maghiran: antispasmodic, antiinflamator, antiseptic - Rozmarin: stimuleaza si fluidizeaza circulatia sanguina, atenueaza durerile acute - Chiparos: stimuleaza si fluidizeaza circulatia sanguina, antiinflamator, efect laxativ - Menta: digestiv, antiseptic, elibereaza sinusurile - Eucalipt: antiviral, antibacterian, tonifiant, efect laxativ - Scortisoara: antiviral, antibacterian, tonifiant Efectul probiotic al terapiei cu uleiuri esentiale Spre deosebire de antibiotice, care au adesea efecte secundare neplacute, uleiurile esentiale au calitatea de a omor bacteriile fara a distruge n vreun fel flora intestinala. Acesta este de altfel un prerogativ exclusiv al nsanatosirii pe cale naturala, ramnnd n continuare un mister de nedezlegat pentru cercetatori. Uleiurile actioneaza direct asupra organismului bolnav Imediat ce se aplica pe piele mai ramne n aer o aroma ce aminteste de esenta plantei folosite ca tratament. Dar spre deosebire de rapiditatea procesului de absorbtie, uleiul este eliminat din corp abia peste cinci-sase ore sau chiar mai mult.
66

Un alt avantaj consta n faptul ca tratamentul se aplica extern, direct asupra zonei suferinde, fara a mai fi necesar ca uleiul sa traverseze tot corpul pacientului pentru a ajunge la locul indicat.

67