Reziduuri de metale grele din alimente

Cuprins

1. Introducere

2. Metode de determinare a metalelor grele din produse alimentare

3. Principalele metale grele

3.1 Cuprul

3.2 Efectele cuprului asupra organismului

4. Bibliografie
 1. Introducere

Poluarea cu metale grele este o problemă de anvergură mondială care, deşi asociată în special
zonelor intens industrializate, a devenit de mare actualitate pentru autostrăzi şi pentru localităţile
frecventate de un mare număr de autovehicule. Luând în considerare cel puţin 90 de metale
poluante eliberate pe şosele prin arderea combustibililor, zincul, cuprul şi plumbul sunt cele trei
metale grele cel mai frecvent depistate. Metalele grele sunt asociate, ca factori secundari, unor
procese patologice complexe întâlnite la om şi animale.
Metalele grele se găsesc în diferite concentraţii în sol, apă, aer, alimente de origine vegetală sau
animală, în funcţie de diferiţi factori care determină poluarea acestora.Aerul poate fi o sursă de
contaminare reprezentând o cale de vehiculare a metalelor şi de depunere a lor pe sol, plante (de
exemplu emisia de plumb de la automobile). Contaminarea cu metale grele a aerului este
rezultatul numeroaselor activităţi antropogene: combustia cărbunelui, petrolului, producţia de
metale neferoase, producerea de oţel şi fier, producţia de ciment, instalaţii pentru epurarea
gazelor reziduale, acumularea şi incinerarea deşeurilor etc.
Sursele de metale în sol pot fi: folosirea fertilizatorilor, pesticide care conţin metale (fungicide
ce conţin mercur, cupru, arsen, zinc etc.). Bineînţeles că în funcţie de tipul solului şi localizarea
geografică, acesta conţine cantităţi ridicate de metale grele (în România la Baia Mare, Copşa
Mică) sau poate fi deficient în acestea.
Nivelurile concentraţiilor de metale grele în soluri uscate necontaminate menţionate în literatură
sunt: crom 50 μg/g, cobalt 8 μg/g, cupru 12 μg/g, plumb 15 μg/g, magneziu 450 μg/g, molibden
1,5 μg/g, nichel 25 μg/g, vanadiu 90 μg/g, cadmiu 0,4 μg/g, mercur 0,06 μg/g, zinc 40 μg/g.
Niveluri ridicate natural în sol pot rezulta ca urmare a proceselor geologice, însă în cea mai mare
parte rezultă în urma agriculturii şi a activităţii industriale.
Apa poate fi o importantă sursă de contaminare, ca urmare a deversărilor, activităţii staţiilor de
epurare şi preepurare, descărcării apelor de canalizare, a deşeurilor menajere. Duritatea apei şi
conţinutul de compuşi organici pot determina îmbogăţirea acesteia cu plumbul din conductele
străbătute.
De asemenea, o importantă sursă de contaminare cu metale grele a alimentelor poate fi contactul
cu maşinile, instalaţiile sau utilajele de prelucrare, păstrarea conservelor în ambalaje metalice.
Există şi surse accidentale, de exemplu utilizarea de recipiente şi ţevi la instalaţii clandestine de
fabricat rachiuri, folosirea diferiţilor compuşi ai unor metale grele pentru spoire.Pentru om o
importantă sursă de intoxicări o reprezintă şi specificul locului de muncă, ducând la apriţia unor
boli profesionale în anumite industrii.
 2. Metode de determinare a metalelor grele din
produse alimentare
Sunt cateva metode generale de laborator care ajută la determinarea concentraţiei
metalelor grele cu o precizie de ordinul ppm, dupa cum urmează:
- Absorbţia atomică spectrală (A.A.S);
- Calorimetria;
- Polarigrafia;
- Razele X flourescente;
- Analiza energiei de dispersie prin razele X (EDAX);
- Analiza microsondelor de electroni;
- Folosirea electrozilor ioni selctivi.
Absorbtia atomică spectrală (AAS), razele X fluorescente, EDAX, si icrosondele, toate
determină doar concentraţia metalică totală, dar nu pot oferi direct informaţiile despre
specia detectată. Folosirea electrozilor ioni selectivi, calorimetria şi polarografia pe de altă
parte , nu numai că permite ca un metal greu necunoscut sa fie identificat dar permit si
determinarea valenţei metalului respectiv.
De asemenea, dintre toate metodele de detecţie prezentate mai sus, colorimetria,
polarigrafia, si electrozii ioni selectivi, sunt caracteristice unor echipamente ce pot fi folosite
cu usurinţă.
Dintre aceste metode polarigrafia prezinta cea mai scazuta limita de detecţie. Unul din
avantajele acestei metode este preţul relativ scăzut faţă de alte metode analitice cum ar fi
EDAX-ul, absorbţia atomică spectrală sau microsondele cu electroni. La fel ca toate
metodele analitice polarigrafia este şi ea o metodă limitată (este dificilă realizarea unei
analize simultane a mai multor elemente). Eroarea ca electrodul din complex să conţină
macromolecule asociate pote fi o problemă. De asemenea şi interferenţa dintre ionii cu
acelaşi potenţial electrochimic poate provoca unele erori.
 3.Principalele metale grele

Denumire Simbol Grupă Nr. Masa Densit Temp. Temp. Raza

atomic atomică .g/ cm³ topire fierbere metalică
Cupru Cu Ib 29 63,54 8,96 1083 2310 1,28
Zinc Zn IIb 30 65,37 7,14 420 906 1,38
Cadmiu Cd IIb 48 112,4 8,64 320 767 1,54
Mercur Hg IIb 80 200,59 13,55 -38,87 356,9 1,57
Staniu Sn IVa 50 118,73 7,29 231,9 2362 1,60
Plumb Pb IVa 82 207,19 11,34 327,4 1744 1,80
Crom Cr VIb 24 51,996 7,24 1890 2327 1,27
Cobalt Co VIIIb 27 58,933 8,83 1492 3185 1,25
Nichel Ni VIIIb 28 58,71 8,90 1455 2840 1,24
 3.1 Cuprul

Cuprul se gaseşte în natură în stare nativă (în cantităţi reduse) şi îndeosebi sub formă de
combinaţii chimice. In alimentaţie se găseşte în principal în stridii, crabi, ficat, cereale complete,
musli, ciocolată neagră, nuci, leguminoase, etc. Se găsește și în apa minerală

Din punct de vedere chimic mineralele cuprului sunt oxidice sau sulfuroase. Principalele
minerale sunt:  cuprit – Cu2 O (88,8% Cu), malachit – CuCO3 Cu(OH)2 care este cel mai
răspândit minereu oxidic (57,4% Cu) şi azurit - 2CuCO3 Cu(OH)2 (55,3% Cu), Calcozina – Cu2 S
(79,8% Cu) care este materia primpă de bază, calcopirita – CuFeS 2(34,6% Cu), care este al
doilea mineral ca importantă şi covelina - CuS (66,5% Cu).

Minereurile de cupru sulfuroase se prelucrează pirometalurgic, iar concentratele oxidice cu

concentrat de cupru mai scazut se prelucrează pe cale hidrometalurgică.

Minereul de cupru este concasat, macinat şi flotat pentru a se obţine un concentrat. Concentratul
supus prelucrării pirometalurgice suportă următoarele operaţiuni: prăjire, topire pentru obţinerea
matei, convertizarea matei si rafinarea.

Prin prajire se urmareşte îndepărtarea excesului de sulf, sulfurile de cupru disociindu-se, iar cele
de plumb, zinc şi fier se transformă în oxizi după reacţiile:

2CuFeS2 + O2 = Cu2 S + 2FeS + SO2

PbS + 3/2O2 = PbO + SO2

ZnS +3/2O2 = ZnO + SO2

FeS + 3/2 O2 = FeO + SO2

Prin topire se separă sulfurile de oxizi, rezultând mata - un amestec de sulfuri - în stare lichida şi
zgura în care s-au adunat oxizii metalici. Topirea se face la peste 1400sC, iar zgura fiind mai
uşoară se decantează la suprafaţă.

Mata rezultată este trecută într-un convertizor unde se suflă aer sau oxigen pentru obţinerea
cuprului brut.

In prima fază se oxidează sulfura de fier la oxid de fier care împreună cu un fondant adîugat
(nisip) formează zgura care este îndepărtată.

FeS + 3/2 O2 = FeO + SO2

2FeO + SiO2 = SiO2 (FeO)2

Prin oxidarea sulfurei de cupru se obţine cupru brut:

Cu2 S + 3/2 O2 = Cu2 O + SO2

Cu2 S + 2Cu2 O = 6Cu + SO2

Deoarece cuprul brut rezultat conţine multe impurităţi (Pb, Zn, Fe, Ag, etc.) se rafinează în
scopul elimininării şi recuperării lor şi rezultă cupru de puritate 99,99%.

Prin flotaţie se obţine un concentrat cu 20 - 30 % Cu şi un steril care conţine 0,2 - 0,3 % Cu.

Sursele de poluare cu cupru sunt:

-     industria metalurgică - electrotehnica si fabricarea aliajelor;

-     industria chimică;

-    industria termoenergetică.

 3.2 Efectele cuprului asupra organismului

Cupru este un component normal al organismului, necesarul zilnic de cupru fiind de 1 – 2mg.

Cuprul este un element care în urme este necesar vietii. Este important pentru formarea și
dezvoltarea normală a creierului și sistemului nervos. Cuprul joacă un rol important în apărarea
organismului față de radicalii liberi. El intră în componența multor enzime ce se găsesc în toate
celulele corpului și care au drept scop neutralizarea radicalilor liberi și limitarea distrugerilor
celulare.

Lipsa de cupru produce lipsa de poftă de mancare, slăbire, împiedică creşterea, anemie şi
sterilitate. La tratarea anemiei oamenilor cu solutie de CuSO4 se suportă usor cantitaţile de
câteva miligrame zilnic.

Sărurile de cupru sunt nocive pentru stomac, atacă inima, doza letală de CuSO4 fiind de
aproximativ 10g., iar pentru acetatul bazic de cupru de 15 g. Atingerea ochilor cu săruri de cupru
produce atacul mucozităţii pielii, tulburarea părtilor cornoase ale pielii, orbire. Praful de cupru
provoaca o înverzire a pielii, a părului şi a dinţilor.

Cantităţile mari de cupru au acţiuni asupra sistemului nervos, ducând la tremuraturi şi lipsa de
coordonare în mişcări. De asemenea sunt afectaţi ficatul şi rinichii.

In intoxicatia cronică apar febra, greaţa, tuse, lizereu ginginal rosu închis. Cuprul se localizează
în ficat, pancreas, sistem nervos,muşchi, oase.

Valorile admise în apa potabilă sunt de 0,05 mg./dm³, iar în cazuri excepţionale de 0,1 mg./dm³.
 4. Bibliografie

https://sanatatea.com/pub/sanatate/1533-cuprul-un-rol-deosebit-pentru-organism.html

http://www.creeaza.com/legislatie/administratie/ecologie-mediu/Surse-de-poluare-cu-metale-
gre586.php?
fbclid=IwAR2j4jPJ44tnYe8yTjBY9twq3PMmmGiA6XTfO36PaFAQNJAlQtArBZJprE0

Produsele alimentare si inocuitatea lor, Constantin Banu, Bucuresti, editura Tehnica, 1982.

Analiza produselor agroalimentare, Iosif Gergen, Timisoara,editura Eurostapa, 2004.

 Cuprul
Cuprul se gaseste in natura in stare nativa (in cantitati reduse) si indeosebi sub forma de
combinatii chimice.

Din punct de vedere chimic mineralele cuprului sunt oxidice sau sulfuroase. Principalele
minerale sunt:  cuprit – Cu2 O (88,8% Cu), malachit – CuCO3 Cu(OH)2 care este cel mai
raspandit minereu oxidic (57,4% Cu) si azurit - 2CuCO3 Cu(OH)2 (55,3% Cu), Calcozina – Cu2 S
(79,8% Cu) care este materia prima de baza, calcopirita – CuFeS 2(34,6% Cu), care este al doilea
mineral ca importanta si covelina - CuS (66,5% Cu).

Minereurile de cupru sulfuroase se prelucreaza pirometalurgic, iar concentratele oxidice cu

concentrat de cupru mai scazut se prelucreaza pe cale hidrometalurgica.

Minereul de cupru este concasat, macinat si flotat pentru a se obtine un concentrat.

Concentratul supus prelucrarii pirometalurgice suporta urmatoarele operatiuni: prajire, topire
pentru obtinerea matei, convertizarea matei si rafinarea.

Prin prajire se urmareste indepartarea excesului de sulf, sulfurile de cupru disociindu-se,

iar cele de plumb, zinc si fier se transforma in oxizi dupa reactiile:

2CuFeS2 + O2 = Cu2 S + 2FeS + SO2

PbS + 3/2O2 = PbO + SO2

ZnS +3/2O2 = ZnO + SO2

FeS + 3/2 O2 = FeO + SO2

Prin topire se separa sulfurile de oxizi, rezultand mata - un amestec de sulfuri - in stare
lichida si zgura in care s-au adunat oxizii metalici. Topirea se face la peste 1400sC, iar zgura
fiind mai usoara se decanteaza la suprafata.

Mata rezultata este trecuta intr-un convertizor unde se sufla aer sau oxigen pentru
obtinerea cuprului brut.

In prima faza se oxideaza sulfura de fier la oxid de fier care impreuna cu un fondant
adaugat (nisip) formeaza zgura, care este indepartata.

FeS + 3/2 O2 = FeO + SO2

2FeO + SiO2 = SiO2 (FeO)2

Prin oxidarea sulfurei de cupru se obtine cupru brut:

 Cu2 S + 3/2 O2 = Cu2 O + SO2

Cu2 S + 2Cu2 O = 6Cu + SO2

Deoarece cuprul brut rezultat contine multe impuritati (Pb, Zn, Fe, Ag, etc.) se rafineaza in
scopul elimininarii si recuperarii lor si rezulta cupru de puritate 99,99%.

Prin flotatie se obtine un concentrat cu 20 - 30 % Cu si un steril care contine 0,2 - 0,3 %

Cu.

Sursele de poluare cu cupru sunt:

·       industria metalurgica - electrotehnica si fabricarea aliajelor;

·       industria chimica;

·       industria termoenergetica.

Cupru este un component normal al organismului, necesarul zilnic de cupru fiind de 1 –

2mg.

Cuprul este un element care in urme este necesar vietii. Lipsa de cupru produce lipsa de
pofta de mancare, slabire, impiedica cresterea, anemie si sterilitate. La tratarea anemiei
oamenilor cu solutie de CuSO4 se suporta usor cantitatile de cateva miligrame zilnic.

Sarurile de cupru sunt nocive pentru stomac, ataca inima, doza letala de CuSO 4 fiind de
aproximativ 10g., iar pentru acetatul bazic de cupru de 15 g. Atingerea ochilor cu saruri de cupru
produce atacul mucozitatii pielii, tulburarea partilor cornoase ale pielii, orbire. Praful de cupru
provoaca o inverzire a pielii, a parului si a dintilor.

Cantitatile mari de cupru au actiuni asupra sistemului nervos, ducand la tremuraturi si lipsa
de coordonare in miscari. De asemenea sunt afectati ficatul si rinichii.

In intoxicatia cronica apar febra, greata, tuse, lizereu ginginal rosu inchis. Cuprul se
localizeaza in ficat, pancreas, sistem nervos,muschi, oase.

Valorile admise in apa potabila sunt de 0,05 mg./dm³, iar in cazuri exceptionale de 0,1
mg./dm³.