2.

AERUL INTERIOR

Aerul interior este mediul gazos de existenţă al omului dintr-un spaţiu tridimesional, mai redus comparativ cu
aerul ambiental, exterior.
Aerul interior este o zonă tampon, cu calităţi fizice, chimice, biologice relativ independente faţă de aerul
ambiental, dar influenţate de acesta.
Influenţează sănătatea și confortul, în condițiile în care omul petrece 90% din timp în aer interior.

Forme de aer interior:

- nonocupaţional (locuinţă, magazin)
- ocupaţional (industrial, nonindustrial)
- nonocupaţional, din mijloacele de transport.

Tendinţe primordiale
- Conservarea energiei ← scăderea ventilaţiei → modificări fizice, chimice, biologice.
- Asigurarea calităţii optime a aerului din punct de vedere fizic, chimic, biologic prin condiţionarea
aerului.

2.1. AERUL INTERIOR NON-OCUPAŢIONAL. LOCUINŢA

Definiţie
Locuinţa este mediul complex, cu elemente artificiale şi psihosociale în care omul îşi petrece o mare parte din
viaţă, progresează şi se desăvârşeşte ca individ, duce o viaţă de familie, recuperează solicitările legate de muncă,
se reconfortează.
În condiţiile civilizaţiei moderne, se depăşeşte caracterul închis al locuinţei, determinat de rolul de spaţiu de
adăpostire a individului, familiei şi a relaţiilor interioare: posibilităţi de înmulţire a familiei şi de creştere a
generaţiilor tinere, îngrijirea şi protejarea celor bolnavi şi bătrâni.
Caracterul deschis al locuinţei este dat de conexiunile exterioare ale individului şi familiei cu mediul ambiant
de natură materială, socială, culturală.

Astfel, locuinţa oferă individului un ideal de confort fizic şi psihic, cu posibilităţi de integrare în societate,
omul fiind prin excelenţă o fiinţă socială.

2.1.1. Condiţiile unei locuinţe salubre

Condiţiile unei locuinţe salubre pornesc de la nevoile umane şi nu se vor limita la minimul necesar
existenţei, nefiind cerinţe universal valabile.

Au un caracter tranzitoriu, valabile numai pentru o anumită etapă de dezvoltare şi sunt susceptibile la
îmbunătăţiri şi schimbări.
Recomandări generale pentru o locuinţă sănătoasă (OMS)
Satisfacerea nevoilor fiziologice fundamentale
- spaţiu suficient
- ambianţă termică corespunzătoare
- iluminat natural şi artificial corespunzător cantitativ şi calitativ
- însorire directă a încăperilor principale
- protecție împotriva zgomotului şi vibraţiilor
- prevenirea poluării şi vicierii aerului.

Prevenirea bolilor transmisibile

- evitarea aglomerării, cu risc de contaminare prin contact
- aprovizionarea cu apă potabilă
- instalaţii sanitare adecvate
- dotări pentru conservarea alimentelor
- îndepărtarea igienică a reziduurilor
- împiedicarea pătrunderii rozătoarelor şi insectelor
- evitarea focarelor de insalubritate în interiorul şi în apropierea locuinţei.

Protecţia împotriva accidentelor în locuinţă sau în apropierea ei

 - materiale de construcţie rezistente şi neinflamabile
- eliminarea riscurilor de intoxicaţie şi asfixie, arsuri şi electrocutare, alunecări sau căderi.

Asigurarea cerinţelor psiho-sociale

- satisfacerea necesităţilor individuale şi ale familiei de izolare şi a unei
vieţi armonioase
- echipamente şi dotări care să uşureze activitatea gospodărească
- aspect agreabil a locuinţei şi împrejurimilor
- unităţi pentru servirea populaţiei şi mijloace de transport adecvate
- spaţii verzi pentru recreere şi odihnă.

Exigenţele vieţii moderne au atins un nivel foarte înalt, încât azi se vorbeşte despre o cultură a locuinţei. Orice
locuinţă devine rapid improprie în lipsa unei întreţineri permanente şi corespunzătoare, în lipsa unei perfecte
stări de curăţenie.

2.1.2. Condiţii fizice ale locuinţei în relaţie cu starea de sănătate

2.1.2.1. Amplasarea şi orientarea locuinţei

Amplasarea locuinţei se face în zona de locuit,curespectarea arhitectonicii de realizare de străzi bine conturate.
Zona de locuit se va stabili astfel încât populaţia să fie protejată împotriva surpărilor şi alunecărilor de teren,
avalanşelor şi inundaţiilor, emanaţiilor sau infiltraţiilor cu substanţe toxice, inflamabile sau explozive, poluării
mediului; cu posibilităţi de alimentare cu apă, de îndepărtare a apelor meteorice, aapelor uzate şi areziduurilor
solide, de dezvoltare a zonelor verzi de recreaţie şi odihnă. Se va alege solul cu proprietăţi fizico-chimice care să
favorizeze autopurificarea şi creşterea vegetaţiei şi să prevină infiltrarea apei.
Orientarea locuinţei înseamnă poziţia pereţilor lungi, prevăzuţi cu ferestre faţă de punctele cardinale.
Pentru condiţiile noastre climaterice, optimă este orientarea spre sud sau sud-est: în solstiţiul de iarna este
realizabilă o însorire minimă de 1 1/2 h/zi în încăperile de locuit şi dormitoare.

2.1.2.2. Materiale de constructive, amenajări şi dotări interioare

Cerinţele igienice pentru materialele de construcţie
- termoizolante şi cu capacitate termică
- fonoizolante
- cu higroscopie redusă
- neinflamabile sau greu inflamabile
- uşor de întreţinut
- să confere construcţiei rezistenţă şi elasticitate.
Fără a exista un material ideal, cărămida arsă întruneşte cele mai multe cerinţe, urmată de BCA (beton celular
autoclavizat).

Amenajări şi dotări interioare

Numărul încăperilor va fi egal cu cel puţin numărul persoanelor dintr-o familie.
Se va asigura o suprafaţă minimă de 8-16 m2/persoană şi un cubaj minim de 30-35 m3/persoană.
Încăperile, indiferent de destinaţie, vor asigura funcţionalitate şi circulaţie raţională.
Din punct de vedere psihologic, interesează detaliile arhitecturale, cromatice.
Armonia raporturilor dintre lungimea, lăţimea şi înălţimea încăperilor este un important factor de confort psihic.
Înălţimea va fi mai mică decât 2/3 din lungime şi mai mare decât 2/3 din lăţime. Încăperile mari sau cele care par
mari, dau un sentiment de solitudine, izolare, teamă, în timp ce încăperile mici sau care par mici, dau un
sentiment de claustrare, de presiune.
Din punct de vedere cromatic, se vor folosi culori cu efect sanogen: galben deschis, albastru deschis, vernil, alb,
întâlnite în natură, în tonuri optimiste, cu coeficient de reflexie mare, 70-80%, stimulante pentru vedere şi
relaxante pentru oboseala vizuală.

2.1.2.3. Ambianţa termică

Cel mai favorabil microclimat de locuinţă este cel care solicită la minimum aparatul de termoreglare al omului
sănătos, dar mai ales al omului bolnav.
Temperatura aerului din locuinţă este influenţată de temperatura externă a aerului, orientarea încăperii,
numărul pereţilor externi, natura materialelor de construcţie. Valoarea medie optimă va fi de 18-22°C, iar vara
nu se vor depăşi 26°C.
Umiditatea aerului este dependentă de umiditatea externă, gradul de
aglomerare al locuinţei, felul activităţilor din locuinţă. Se pot produce temporar sau permanent, creşteri ale
umidităţii (spălat şi uscat de rufe, aglomerare, neventilare, igrasie) sau scăderi ale umidităţii (funcţionarea
sistemului de încălzire). Umiditatea relativă optimă se va situa între 35-65%.
Curenţii de aer sunt prezenţi în permanenţă în locuinţă, datorită activităţilor şi deplasării oamenilor, respiraţiei,
ventilaţiei. Viteza curenţilor de aer va fi de 0,1-0,3 m/sec, fără a depăşi 0,5 m/sec.
Sursele deradiaţie calorică sunt de intensitate mică şi foarte rar pot determina efecte negative asupra
persoanelor din încăpere. Pentru evitarea unei radiaţii negative sau pozitive prea mari, temperatura marilor
suprafeţe (pereţi, tavan, podea) va fi cât mai apropiată de temperatura aerului (cu respectarea normelor igienice
pentru gradientele de temperatură). Temperatura maximă a corpurilor de încălzit va fi de 80°C.

2.1.2.4. Vicierea aerului

Vicierea aerului înseamnă modificarea proprietăţilor fizice ale aerului în încăperi închise, aglomerate şi
neventilate, datorate activităţilor fiziologice umane, oamenii fiind cauzatorii propriei suferinţe.
În relație cu starea de sănătate, alterarea proprietăţilor fizice (temperatură crescută, umiditate crescută, lipsa
curenţilor de aer, radiaţie pozitivă) produce tulburăriale organismelor expuse:
- de tip acut, de la disconfort termic (stare de rău, cefalee, ameţeli, creşterea temperaturii corpului,
transpiraţii, dispnee, senzaţie de sufocare, sete, uscăciunea mucoaselor, scăderea atenţiei), până la deces
precedat de adinamie, somnolenţă, sincopă
- de tip cronic: scăderea rezistenţei organismului şi creşterea predispoziţiei la infecţii, inerţia
termoreglării, alterarea metabolismelor, retardare în dezvoltarea fizică şi neuropsihică a copiilor,
conservarea şi creşterea virulenţei germenilor din încăpere, favorizarea bolilor á frigore locale şi
generale.
În paralel cu modificarea caracteristicilor fizice ale aerului, se modifică şi compoziţia chimică (scăderea
concentraţiei oxigenului şi creşterea concentraţiei dioxidului de carbon), fără ca aceasta să fie determinantă în
apariţia acuzelor la persoanele expuse la aer viciat.
Ca indicator principal al gradului de viciere al aerului în încăperi este utilizată concentraţia dioxidului de
carbon, normată la maximum 0,07-0,1 mg CO2%.
Prevenirea şi combaterea vicierii aerului se face prin ventilaţia încăperilor.

2.1.2.5. Ventilaţia locuinţei

Cerinţe igienice ale ventilaţiei
- eliminarea în exterior a aerului necesar a fi schimbat
- evitarea modificărilor bruşte ale proprietăţilor fizice ale aerului
- evitarea introducerii unor elemente poluante
- evitarea creării unei stări de disconfort
- funcţionare în orice anotimp
- utilizarea unor indicatori cantitativi de ventilaţie: volumul de aer corespunzător calitativ, necesar
pentru o persoană în decurs de o oră; cubajul de aer/persoană, rezultat din caracteristicile constructive
ale locuinţei.

Ventilaţia naturală
Înseamnă un schimb continuu între aerul din interiorul şi din exteriorul locuinţei.
Ventilaţia prin infiltrare este dependentă de materialul de construcţie şi proprietăţile fizice ale aerului din
interior şi exterior (presiune, mişcarea aerului).
Ventilaţia organizată este posibilă prin orificii amenajate în pereţi şi cu o eficienţă mai mare când numărul şi
diametrul orificiilor sunt crescute.
Ventilaţia prin aerisire intensifică şi grăbeşte ventilaţia naturală şi se realizează prin deschiderea ferestrelor,
uşilor.

Ventilaţia artificială
Ventilaţia artificială este necesară atunci când ventilaţia naturală este ineficientă. Fiind un proces mecanic,
ventilaţia artificială este continuă şi uniformă, în orice condiţii. Metoda ideală este condiţionarea aerului.
Instalaţiile de condiţionarea aerului acţionează asupra proprietăţilor fizice ale aerului (încălzire sau răcire,
umezire sau uscare, realizarea unei anumite viteze a curenţilor de aer), asupra compoziţiei chimice (reţinerea
poluanţilor prin intermediul filtrelor), dezinfectează aerul (prin metode fizice şi chimice), dezodorizează sau
agrementează aerul prin arome, parfumuri.
Ventilaţia igienică înseamnă asigurarea unui volum de aer de 30-35 m3/persoană/oră pentru încăperile de locuit,
35-60 m3/persoană/oră, pentru bucătării, băi.

2.1.2.6. Iluminatul
Cerinţe igienice ale iluminatului
 - suficient pentru funcţia vederii în tot câmpul vizual, cu contrast optim între fond şi detalii
- uniformitate relativă
- evitarea umbrelor printr-o incidenţă adecvată
- componenţă spectrală cât mai apropiată de lumina naturală
- evitarea unor inconveniente: orbirea prin radiaţie luminoasă directă sau reflectată, strălucirea surselor
sau suprafeţelor, pâlpâiri, creşterea temperaturii aerului, risc de incendiu și de electrocutare.

Iluminatul natural
Poate fi realizat prin lumină solară directă, lumină difuzată de boltă şi lumină reflectată de diferite suprafeţe: sol,
construcţii, suprafeţe de apă.
Factorii care influenţează iluminatul natural
- caracteristicile climatice: latitudine, nebulozitate, transparenţa atmosferei
- orientarea locuinţei
- obstacole din faţa ferestrelor, clădiri, plantaţii: respectarea unei distanţe mai mari sau cel puţin egale cu
înălţimea celui mai înalt obstacol
- tipul, forma, dimensiunile şi amplasarea ferestrelor: formă dreptunghiulară,cu marginea superioară la
35-40 cm de tavan şi marginea inferioară la 60-80 cm de podea; calitatea geamurilor şi starea lor de
curăţenie
- adâncimea încăperilor, culoarea pereţilor şi mobilierului, gradul de încărcarecu mobilier.

Iluminatul artificial
Este folosit pentru suplimentarea iluminatului natural.
Iluminatul incandescent este predominent cu lumină galbenă, pentru care ochiulmanifestă cea mai mare
sensibilitate. Este puţin economic şi creşte temperatura aeruluiîn momentul funcţionării.
Iluminatul fluorescent poate fi foarte apropiat de lumina naturală, este economic şi nu produce căldură. Poate fi
cauză de oboseală vizuală prin pâlpâire.
Iluminatul artificial poate fi general, local şi mixt.

Norme sanitare privind iluminatul în locuinţă: în camera de zi, bucătărie, minimum 50 lucşi; pe suprafeţele de
lucru: 75-150 lucşi; în dormitoare minimum 30 lucşi; în anexe, 10-20 lucşi.

2.1.2.7. Ambianţa sonoră

Sursele de zgomot. Zgomotele din locuinţă provin din exterior şi din interior.
Zgomotele exterioare locuinţei sunt produse de circulaţie, în principal transport, căreia i se adaugă producţia
(industrie, meşteşuguri), construcţiile şi montajele, comerţul, jocurile şi sporturile. Ele se caracterizează printr-o
componentă de fond, permanentă într-un interval mare de timp (ore, zile), peste care se suprapune componenta
de vârf, respectiv creşteri întâmplătoare sau periodice, la intervale scurte de timp şi care este maximă în condiţii
de trafic rutier aglomerat.
Zgomotele exterioare pătrund în locuinţă pe cale aeriană (uşi şi ferestre deschise, conducte de aerisire), și pe
cale solidă (pereţi, podea). Factorii care influenţează penetrarea sunt amplasarea şi distanţa clădirii faţă de
sursele externe de zgomot, natura materialelor de construcţie, caracteristicile constructive.
Zgomotele interioare provin de la instalaţiile tehnico-sanitare (conducte de apă şi de canalizare, canale pentru
îndepărtarea gunoiului, calorifere, lifturi), aparate de uz casnic (aparate de radio, casetofoane, televizoare,
telefon, aspiratoare, maşini de spălat, roboţi de bucătărie), conversaţii cu voce tare, deplasarea oamenilor, jocul
copiilor, soneria, închiderea şi deschiderea uşilor.
Zgomotele exterioare şi interioarese însumează, putând fi cauză de disconfort.

Zgomotul şi sănătatea
Zgomotul acţionează asupra omului prin caracteristicile sale fizice (intensitate exprimată în decibeli sau foni;
frecvenţă exprimată în hertzi) cu potenţe nocive, indiferent de preferinţele şi starea psihică a celui expus.
Zgomotul devine supărător când are un nivel crescut, dar şi când este inoportun fără a fi prea intens, din
considerente de ordin psihic. El devine perturbator pentru activitatea omului, inteligibilitatea vorbirii, somn.

Prevenirea şi combaterea zgomotului din locuinţe

Se poate realiza prin măsuri medicale: stabilirea nivelurilor maxime de zgomot pentru zona de locuit: maximum
50 dB (A) ziua şi maximum 40 dB (A) între orele 22-6; în locuinţă, maximum 35 dB (A).

2.1.2.8. Încălzirea locuinţei

Încălzirea locuinţei este necesară în anotimpul rece, cu rol în asigurarea confortului termic (reducerea
diferenţelor de temperatură dintre organism şi mediu la cel mult 15°C, tolerabile de către omul corespunzător
îmbrăcat) şi fără menirea de a încălzi organismul.
Cerinţe igienice ale încălzirii locuinţei
- asigurarea unei temperaturi efective de 17-21°TE, asigurarea unei repartiţii relativ uniforme a căldurii
în spaţiu şi timp
- menţinerea umidităţii relative a aerului peste 35%
- nedepăşirea temperaturii de 80°C pentru corpurile de încălzit
- evitarea producerii de poluanţi din combustie, zgomot, incendii, explozii, murdărie
- uşor de reglat şi de întreţinut, economice, cu randament bun, fără efort fizic.

Încălzirea prin sistem local

Este definită prin cumularea în acelaşi dispozitiv (soba) a focarului de ardere şi a sistemului de cedare a căldurii.
Avantaje: reglare uşoară, intensificarea ventilaţiei naturale prin tiraj.
Dezavantaje: lipsa distribuţiei uniforme a căldurii în încăpere; posibilitateadepăşirii temperaturii maxime de
80°C, randament scăzut, 60-70%; pericol de poluarea aerului, de murdărire, incendiu, explozie; greutăţi legate de
stocarea, transportul şi manipularea combustibilor.

Încălzirea prin sistem central

Se caracterizează prin transferul energiei rezultată din arderea combustibililor, aerului, apei sau vaporilor de apă
care circulă printr-un sistem de conducte la beneficiar. Pentru cedarea căldurii se pot utiliza caloriferele şi
preferabil, panourile radiante.
Avantaje: uniformitatea temperaturii corpului de încălzit; variaţii mici de temperatură prin amplasarea sub
ferestre (calorifere); posibilitatea evitării poluării aerului, a murdăririi, pericolului de incendiu; randament
crescut; scutirea de efort fizic.
Dezavantaje: reducerea umidităţii relative a aerului sub 30%, mai ales când se foloseşte aerul încălzit introdus
în încăpere.

2.1.3. Poluarea aerului din locuință în relație cu starea de sănătate

Poluarea aerului din încăperi este determinată de sursele de poluare din interiorul și din exteriorul locuinței.
 Surse de poluare a aerului din interiorul locuinței
- prezența, numărul și activitatea oamenilor, animalelor, plantelor
- exploatarea sistemelor de încălzire și de preparare a alimentelor (focul deschis - foarte poluant, plitele
electrice - relativ nepoluante)
- fumatul
- condensul și igrasia
- uzura materialelor de construcție, a amenajărilor, îmbrăcămintei și încălțămintei.

 Factori favorizanți ai poluării aerului din încăperi

- spațiul limitat
- aglomerarea mobilierului, covoarelor, draperiilor
- deplasarea oamenilor
- jocul copiilor
- alte activități gospodărești.

 Principalii poluanți din aerul locuinței

Mulți poluanți se găsesc atât în interiorul cât și în exteriorul locuinței. Un indicator semnificativ pentru efectele
potențiale pentru sănătate este raportul supraunitar al concentrațiilor poluanților din interior și din exterior.

Exemple de raport concentraţia interioară / concentraţia exterioară:

- >1: fum de ţigară, radon, formaldehidă, compuşi organici, alergeni, substanţe odorante, bacterii
- < 1: polen, fungi, ozon, metale grele şi metaloizi.

 Efecte potenţiale asociate poluanților din locuință

- cefalee, greaţă: fum de ţigară, CO, NOx, formaldehidă, compuşi organici
- iritaţia mucoasei respiratorii şi conjunctivale: fum de ţigară, formaldehidă, praf, compuşi organici
- pierderea cunoştinţei, moarte: CO
- reacţii alergice: praf de casă, formaldehidă, polen, fungi
- infecţii: bacterii, virusuri, fungi
 - cancer pulmonar: fum de ţigară, radon, azbest, praf, compuşi organici.

2.1.3.1. Fumatul tutunului

Fumatul tutunului este cea mai importantă sursă de poluare interioară şi, probabil, cel mai important
carcinogen uman.
Fumul de ţigară este un aerosol format dintr-un număr impresionant de substanţe chimice (peste 4000), unele
nemodificate, altele degradate prin ardere.
Substanţele cu acţiune biologică importantă sunt: HAP (hidrocarburi aromatice policiclice) din substanţele
cerate ale frunzelor, cancerigene; nicotină, 6-8 mg pentru o ţigară şi din care 2-3 mg sunt reţinute de fumător,
alcaloid cu acţiune pe sistemul cardiovascular; monoxidul de carbon, asfixiant; nitrozaminele, cancerigene.

Efectele fumatului asupra sănătăţii sunt:

 Invaliditate cronică şi decese prin boli neneoplazice, vasculare şi respiratorii: boala coronariană şi
alte boli arteriale, bronşita cronică şi emfizemul pulmonar.
 Invaliditate şi decese prin cancere: cancerul pulmonar, cancere cu alte localizări: digestive (cavitate
bucală, esofag, stomac, pancreas), renourinar.

Fumatul pasiv înseamnă expunerea persoanelor nefumătoare la aerul poluat din interior cu fum de ţigară. La
adulţi, fumatul pasiv este asociat cu cancerul pulmonar. Fumatul pasiv la copii mici şi sugari, este asociat cu
creşterea incidenţei infecţiilor de căi respiratorii inferioare (bronşită, pneumonii), simptome respiratorii iritative
(tuse, expectoraţie, wheezing), hipersecreţii ale urechii medii, reducerea funcţiei pulmonare, reducerea ratei de
creştere.

Lupta împotriva fumatului este consideratăunul dintre cele mai speciale programe de medicină preventivă de
ameliorare şi de prelungire a vieţii.

2.1.3.2. Monoxidul de carbon

Monoxidul de carbon este cel mai răspândit poluant cu cea mai mare eliminare pe glob. Rezultă din combustii
incomplete cu cantităţi mici de oxigen.
Sursele naturale de monoxid de carbon sunt descărcările electrice, vulcanii, incendiile spontane ale pădurilor.
Sursele artificiale sunt multiple, cu cea mai mare pondere: arderea combustibililor în motoarele autovehiculelor,
combustiile casnice (aragaze, sobe), industriile, minele, fumatul tutunului.

În aerul ambiental, concentraţia monoxidului de carbon nu creşte pe măsura emisiilor şi de aceea şi problemele
de sănătate nu prezintă gravitate deosebită. Monoxidul de carbon migrează în straturile înalte ale atmosferei,
unde este oxidat la dioxid de carbon sub acţiunea radiaţiei ultraviolete, parţial este metaboiizat de către
microorganismele din sol la dioxid de carbon şi metan, parţial este absorbit la suprafaţa apelor.
Un aspect particular îl constituie aerul localităţilor, cu creşteri ale concentraţiei monoxidului de carbon în
marile artere de circulaţie datorită gazelor de eşapament, în porturi.
În aerul interior, monoxidul de carbon poate reprezenta un poluant major, mai semnificativ în aerul din
locuinţă.
Expunerea populaţiei la monoxid de carbon se datorează ignoranţei şi subestimării riscului de expunere.

Monoxidul de carbon pătrunde insidios în organism, fără avertizare. Este absorbit rapid şi integral datorită
afinităţii mari pentru hemoglobina, de 210-250 ori mai crescută comparativ cu oxigenul. Formarea
carboxihemoglobinei (COHb) cu blocarea hemoglobinei, duce la hipoxie şi consecinţe la nivelul sistemului
nervos central, organelor de simţ, musculaturii voluntare.
Există o relaţie matematică între concentraţia monoxidului de carbon din aer şi concentrata
carboxihemoglobinei: 1 mg CO/m3 = 0,16% carboxihemoglobină. În mod normal, concentraţia
carboxihemoglobinei la om este în jur de 1%, rezultată din catabolismul hemoglobinei.
La fumători, concentraţia carboxihemoglobinei este de 4-5%, ajungând până la 15% în timpul fumatului şi cu
reducere în pauza de fumat.

Efectele acute, imediate apar la expuneri la concentraţii crescute.

Pentru concentraţii ale COHb între 2-10%, la majoritatea persoanelor expuse lipsesc simptomele obiective, în
timp ce sub aspect subiectiv se citează modificări senzoriale şi psihomotorii (scăderea acuităţii vizuale şi a
sensibilităţii cromatice, scăderea performanţelor intelectuale).
Începând cu 10% COHb, apar intoxicaţiile cu monoxid de carbon. Intoxicaţia acută uşoară (10-20% COHb) se
manifestă prin oboseală, cefalee, scăderea performanţelor fizice şi intelectuale. În intoxicaţia acută gravă (20-
40% COHb), tulburările senzoriale sunt accentuate. La 40% COHb are loc pierderea cunoştinţei, iar la 60%
COHb, decesul.

Intoxicaţiile acute involuntare cu monoxid de carbon în aerul interior se datoresc emisiilor de la sistemele de
încălzit, de gătit, 42%, motoarelor autovehiculelor, 38%, grătarelor de friptură, 14%, echipamentelor de
camping, sobe, lanterne, 2%.
Intoxicaţiile cronice cu monoxid de carbon apar la cei expuşi pe durate lungi la surse multiple de monoxid de
carbon: locuinţa, fumatul, locul de muncă, strada.
Riscul crescut pentru hipertensiunea arterială, ateroscleroză la persoanele cu expunere îndelungată la monoxid de
carbon, este asociat cu creşterea colesterolului sanguin, insuficienta oxigenare a endoteliului şi fibrei musculare
netede vasculare, acţiunea toxică a monoxidului din sânge.
Deficitul de oxigenare tisulară şi substanţele toxice din tutun stau la baza suferinţei fătului în perioada
intrauterină, atunci când mama este fumătoare activă sau pasivă. Feţii sunt hipotrofici şi apar malformaţii
congenitale.

Măsurile medicale profilactice se referă la CMA pentru CO: maximum 100 mg CO/m3pentru expunerea de 30
minute.
S-au stabilit standarde şi pentru carboxihemoglobină, markerul biologic de expunere la monoxid de carbon, de
maximum 2,5-3%.
Profilaxia expunerii cronice la doze mici de monoxid de carbon, presupune reducerea expunerii la poluarea
urbană, la fumat, la alţi compuşi care potenţează acţiunea monoxidului de carbon (etanol, oxizii de azot).

2.1.3.3.Radonul
Radonul este un poluant interior îngrijorător în multe ţări. Efectul carcinogen nu se datoreşte Rn 222 gazos, ci
descendenţilor alfa-activi de poloniu, Po 214 şi Po 218.
Sursele de radon sunt solul, materialele de construcţie şi apa. Concentraţiile de radon sunt mai mari în interior
decât în exterior.

Produşii radioactivi se fixează pe particulele fine şi pot fi depozitaţi în plămâni. Există un sinergism puternic
între radon şi fumat. Se apreciază că un program eficient de stopare a fumatului ar putea reduce cu 90% riscul
de cancer pulmonar asociat radonului.

2.1.3.4. Dioxidul de sulf

Surse: arderea combustibililor cu cărbuni inferiori.
Chiar dacă producerea de dioxid de sulf este importantă în aerul încăperilor, concentraţia scade repede, fiind
absorbit pe suprafeţe poroase, rugoase (pereţi, podea, mobilier, tapiţerii).

2.1.3.5. Pulberile
Surse: combustia în sistemele de încălzire şi de preparare a alimentelor, fumatul, uzura îmbrăcămintei,
încălţăminte, lenjeriei, descuamării tegumentare.
Concentraţia pulberilor depinde de mijloacele de curăţenie şi frecvenţa efectuării acesteia.
Pulberile din încăperi se caracterizează printr-o compoziţie heterogenă, predominent organică şi cu
preponderenţa pulberilor mari sedimentabile.

2.1.3.6. Substanţele odorante

Produc stare de disconfort, reacţii iritative şi alergice.
Surse externe: întreprinderi poluante, colectarea reziduurilor solide, rampele de gunoi.
Surse interne: arderea combustibililor, emanaţii de la instalaţiile sanitare, scăpări de gaze de la conducte şi
butelii, produşi de secreţie tegumentară, produse cosmetice şi de igienă individuală, produse folosite în curăţenie.

2.1.3.7. Substanţele alergice

Au provenienţa din exterior şi din interior şi rol primordial în apariţia alergiilor respiratorii şi cutanate.
Praful de casă este cel mai frecvent alergen, cu compoziţie heterogenă şi variabilă, în funcţie de ţară, continent,
anotimp. Cunoştinţele actuale susţin rolul antigenic al acarianului din scuamele umane Dermatophagoides
pteromissimus.
Fulgii reprezintă al doilea alergen din locuinţă în România. Fulgii din perini sunt alergeni prin ei înşişi, dar şi
prin absorbţie pe praful de casă, pe mucegaiuri.
Polenul, chiar dacă principala provenienţă este cea exterioară, poate fi produs şi în locuinţă prin cultivarea
plantelor polinifere, a plantelor exotice.
Perii şi scuamele animalelor crescute în locuinţe pot determina alergii.
Mucegaiurile sunt caracteristice pentru locuinţele umede şi cu igrasie. Sporii de mucegaiuri pătrund din exterior
în locuinţă, mai ales în condiţii de aer uscat şi cucurenţi intenşi. Umiditatea crescută a locuinţei (amplasare la
subsol, spaţii închise,neventilate şi umede, aglomerare cu mobila şi alte materiale), creează condiţii optime
pentru creşterea şi extinderea mucegaiurilor pe pereţi, mobilier, ţesături, produsealimentare.

2.1.3.8. Alţi poluanţi

În aerul din locuinţe se pot întâlni diferite substanţe din materialele de construcţie şi din cele folosite în
amenajările interioare: vapori de formaldehidă (din materialele lemnoase: uşi, tocuri de ferestre, grinzi,
mobile, panouri); fragmente de azbest (folosit ca izolator electric, termic, fonic, ignifug, anticoroziv, ca adaus în
materiale de construcţie); compuşi eliberaţi sub acţiunea radiaţiei solare, a oxigenului, a umidităţii, din materiale
de sinteză incluse în lacuri, vopsele, zugrăveli, chituri; câmpuri electrostatice formate în jurul materialelor
plastice, cu senzaţii neplăcute la contactul cu aceste materiale.

 Prevenirea şi combaterea poluării aerului din încăperi

Măsuri cu caracter general: interzicerea fumatului; încărcarea moderată a încăperilor cu mobilier, covoare,
draperii; evitarea aglomerării; limitarea comunicării încăperilor de locuit cu bucătăria, baia; limitarea unor
activităţi care se pot desfăşura şi în exterior.
Ventilaţia este principala cale de prevenire şi de combatere, prin asigurarea unui cubaj optim/persoană/oră, în
încăperile de locuit şi în alte încăperi.
Măsurile de curăţenie, ştergerea, scuturarea, aspirarea prafului au eficienţă crescută.
Din punct de vedere medical se impune respectarea CMA pentru poluanţii din încăperi.

2.1.4. Condiţii biologice ale locuinţei în relaţiile cu starea de sănătate

2.1.4.1. Consideraţii generale

Aerul este mediul natural fără o floră proprie, aspect legat de absenţa substratuluinutritiv, variaţiile factorilor
meteoroclimatici, efectul bactericid al radiaţiei ultraviolete. Cu toate acestea, în permanenţă întâlnim în aer o
floră formată din microbi, virusuri, fungi.
Flora este prezentă pretutindeni; la altitudine, deasupra mărilor. Creşterea cea mai mare a numărului de germeni
are loc în apropierea solului şi a colectivităţilor umane, în încăperi.

Flora din aer are două componente.

Flora din natură provine din alte medii naturale (apă, sol, vegetaţie). Este perfect adaptată la condiţiile
atmosferice, cu temperatura optimă de dezvoltare, fie 20°C (flora psihrofilă, cea mai răspândită), fie 65°C (flora
termofilă).
Are caracteristici de floră saprofită, autotrofă, cu rol în unele procese biologice: fermentaţie, putrefacţie,
biodegradarea substanţelor organice.
Nu are rol epidemiologie important. Unii germeni pot fi alergogeni, cum sunt fungii, actinomicetele.
Flora supraadăugată, umană şi animală, mezofilă, are temperatura optimă de dezvoltare 37°C. Poate fi
saprofită, condiţionat patogenă sau patogenă.
Are persistenţă scăzută în aer şi dezvoltarea ei în aer este imposibilă.
Este determinantă în apariţia bolilor infecţioase, flora patogenă în primul rând, urmată de flora condiţionat
patogenă.
Raportul dintre flora naturală şi flora supraadăugată este în permanentă schimbare, cu predominenţa florei
mezofile în aerul încăperilor, în special cele insalubre, aglomerate, insuficient ventilate.

2.1.4.2. Epidemiologia bolilor infecţioase transmise prin aer (boli aerogene)

Izvorul de infecţie este reprezentat de oameni bolnavi sau purtători sănătoşi de germeni patogeni, cât şi
animalele.
Germenii ajung în aer în principal din căile respiratorii, dar şi de pe tegumente şi mucoase, de pe obiecte,
îmbrăcăminte, din dejecte.

Calea de transmitere este reprezentată deaer.

Microorganismele poluante din aer nu se întâlnesc izolate, ci fixate pe un substrat.
Se descriu următoarele trei forme de existenţă ale germenilor:
• Picăturile Flugge
Sunt picături de secreţie nazo-faringo-bronşică, eliminate cu ocazia unor acte fiziologice: vorbire (mai ales cu
voce tare şi la rostirea consoanelor p, d, ş, t), tuse, strănut, la distanţe diferite: 1,5-2 m în timpul vorbirii, 2-4
metri la tuse, până la 20 metri în timpul strănutului.
Sunt formate din substrat organic (celule descuamate, detritus celular, mucus cu rol de liant şi adeziv), un număr
mare de germeni, toate sub un înveliş hidric.
Dimensiunile variază de la câţiva µ, până la peste 100 µ. Datorită dimensiunilor mari, persistă timp limitat în aer
(30 de minute, până la 3-4 ore) și sedimentează repede.
Capacitatea infectantă este mare datorită stabilităţii conferite de învelişul apos şi prin numărul mare de germeni
patogeni.
• Nucleii de picătură
Provin din prima formă, prin deshidratare. Conţin un număr variabil de germeni (numai 50% conţin germeni) şi
un substrat organic.
Dimensiunile sunt reduse, de câţiva µ. Persistă timp îndelungat în aer (ore) şi pot fi vehiculaţi datorită curenţilor
de aer la 10-12 metri, dintr-o încăpere în alta, de la un etaj la altul.
Capacitatea infectantă este mai mică prin numărul scăzut de germeni patogeni şi lipsa învelişului apos protector.
• Praful microbian
Este un conglomerat format din particule de praf şi germeni din picăturile Flugge sau nucleii de picătură,
aderarea producându-se în aer sau după depunerea prafului, urmată de sedimentarea particulelor ce conţin
germeni.
Sedimentează rapid datorită dimensiunilor mari.
Capacitatea infectantă este redusă prin răspândirea relativ redusă (mobilizare prin ştergerea suprafeţelor,
scuturare, măturat, urmată de resedimentare), prin acţiunea destructivă a unor factori fizici din mediu. Pe această
cale se transmit boli infecţioase cauzate de agenţi cu rezistenţă crescută, germeni sporulaţi.
În transmiterea bolilor infecţioase participă şi obiectele şi suprafeţele contaminate de către om.

Populaţia receptivă. În producerea infecţiei intervine receptivitatea oamenilor, doza infectantă.

2.1.4.3. Principalele boli transmise prin aer

 Boli cu poartă de intrare respiratorie
- Boli infecţioase ale copilăriei
- virotice: rujeola, rubeola, varicela, parotidita epidemică
- bacteriene: scarlatina, tusea convulsivă
- Boli virotice: gripa, adenoviroze, variola, psitacoza şi ornitoza
- Boli microbiene: difteria, tuberculoza, meningita cerebro-spinală epidemică
- Micoze respiratorii: micoplasmoză, candidoza bucală
 Boli cu mai multe porţi de intrare, una fiind respiratorie
- Enteroviroze (poliomielita, infecţii coxsachie şi echo)
- Bruceloza
- Tularemia
- Antraxul
- Febra Q
- Ciuma.

2.1.4.4. Profilaxie în bolile infecţioase transmise prin aer

Reducerea numărului de germeni patogeni este principalul obiectiv.
Măsurile igienico-sanitare constă în ventilaţie corespunzătoare a încăperilor, reducerea prafului prin metode
umede, dezinfecţia aerului şi a suprafeţelor cu mijloace fizice (însorirea bună a încăperilor, radiaţie ultravioletă
produsă de lămpi cu cuarţ) şi chimice (pulverizări de substanţe dezinfectante care se condensează pe particulele
în suspensie distrugând germenii).

2.2. AERUL INTERIOR OCUPAŢIONAL.

3. INFECŢIILE NOSOCOMIALE
31.
Definiţie
Infecţia nosocomială (intraspitalicească, interioară, iatrogenă, încrucişată: cros-infection, hospitalism) este
infecţia
- contractată în spital sau alte unităţi sanitare cu paturi (instituţii de copii)
- afectează bolnavul ca pacient spitalizat sau în tratament ambulatoriu, şi personalul sanitar datorită
activităţii sale
- datorată microorganismelor evidenţiate prin analize de laborator
- recunoscută clinic, indiferent dacă simptomele apar sau nu în timpul prezenţei persoanei în mediul
spitalicesc.
2.2.1. Caracteristicile infecţiei nosocomiale contemporane

- Terenul receptiv. Bolnavi fragili, care beneficiază cel mai mult de calitatea actului medical și sunt şi
cei mai vulnerabili, ceea ce determină în mod paradoxal, o scădere a şansei lor de supravieţuire.
- Căi de transmitere multiple, aerul având un rol incontestabil.
- Germeni etiologici condiţionat patogeni, aparent inofensivi.
- Falsa protecţie conferită de antibiotice.
- Renunţarea la aplicarea severă a normelor de igienă, odată cu succesele antibioticoterapiei.
La cele 5 condiţii principale se adaugă existenţa secţiilor medicale cu risc crescut în infecţie (terapie intensivă,
hemodializă, oncologie), condiţionarea aerului cu favorizarea apariţiei unor agenţi etiologici noi (Legionella),
alături de agenţii clasici.

2.2.2. Factori etiologici

Flora încriminată în apariţia infecţiilor nosocomiale şi reprezentată prin microbi, virusuri, fungi, protozoare,
este dominată de germeni din mediul spitalicesc şi instituţii închise de copii, majoritatea condiţionat patogeni,
dar şi patogeni,foarte rezistenţi la antibiotice şi substanţe antiseptice, foarte agresivi.
Pe primul loc se situează stafilococii.
Urmează germenii gram-negativi: Pseudomonas aeruginosa, E.coli, Proteus, Klebsiella, Piocianic.
Mai rar, agenţii etiologici pot fi bacteriile: enterococul, streptococul beta-hemolitic, Shigella, Salmonella,
Mycobacterium tuberculosis, anaerobi (clostridiile); virusurile: hepatitei A şi B, rujeolei, varicelei,
adenovirusuri, enterovirusuri; fungi: Candida albicans, Aspergillus; protozoarele: Pneumocystis carini.
Incidenţa agenţilor este specifică diferitelor secţii: E.coli, în secţiile de nou-născuţi, de sugari; streptococul beta-
hemolitic, în spitale de copii; E.coli, Proteus, Pseudomonas, Piocianic, în secţii de urologie, de arşi; stafilococul
în secţiile de ortopedie.

2.2.3. Factori predispozanți

 Vârsta: prematuri, nou-născuţi, sugari, bătrâni cu boli cronice sau anergizante

 Sarcina
 Abuzul de antibiotice
 Roentgenterapia
 Terapia cu corticoizi, citostatice, imunodepresive
 Intervenţii medico-chirurgicale invazive în scop diagnostic sau terapeutic: cateterism,ronhoscopie,
traheostomie, cistoscopie, laparascopie, intervenţii pe inimă sau plămâni
 Boli predispozante: agamaglobulinemie, neutropenie, absenţa splinei, diabetul zaharat, boli de
colagen, leucemia, limfoame, anemia aplastică, cirozele, infecţii virale
 Construcţie şi funcţionalitate necorespunzătoare a unităţilor medicale: circuite defectuoase, lipsa apei,
neglijarea măsurilor de igienă şi de dezinfecţie privind bolnavii, instrumentarul, lenjeria de corp şi de
pat, supraaglomerarea spaţiilor, spitalizări de durată lungă, personal insuficient şi cu pregătire
profesională necorespunzătoare, insuficienta supraveghere epidemiologică şi de laborator a serviciilor
medico-sanitare.

2.2.4. Epidemiologie

Izvoarele de infecţie sunt oameni bolnavi sau purtători sănătoşi, proveniţi în procentaj de 80-90% din unităţile
sanitare: personal medico-sanitar, de îngrijire, însoţitori ai bolnavilor, vizitatori, elevi şi studenţi stagiari.
Căile de transmitere: aerul, lenjeria de corp şi de pat, vesela, termometrele, stetoscoapele, acele şi seringele,
alimentele, medicamentele, soluţiile perfuzabile, toate contaminate sau nedezinfectate.
Populaţia receptivă este formată din bolnavi spitalizaţi cu dezechilibru între flora proprie, autohtonă, şi flora
supraadăugată din unităţile medicale, dezechilibru favorizat și de utilizarea nediscriminatorie a antibioticelor.

2.2.5. Profilaxie în infecţiile nosocomiale

 Construcţia şi funcţionarea unităţilor sanitare cu respectarea normelor igienice, referitoare la:

- condiţii de cazare
- microclimat
- aprovizionarea cu apă
- îndepărtarea reziduurilor
- circuitul alimentelor
- circuitul bolnavilor
- curăţenie
- dezinfecţia aerului cu metode fizice şi chimice
- dezinfecţia lenjeriei de corp şi de pat (sterilizare) pentru bolnavi
- dezinfecţia instrumentarului şi aparaturii, seringi de unică folosinţă
- personalul medico-sanitar: purtarea echipamentului de protecţie şi schimbarea sa ori de câte ori este
necesar; spălarea mâinilor urmată de dezinfecţie obligatorie; folosirea mănuşilor în secţiile de chirurgie,
de ginecologie; purtatul măştii în serviciile chirurgicale, de nou-născuţi.
 Supravegherea epidemiologică a instituţiei în vederea cunoaşterii şi izolării izvoarelor de infecţie din
rândul bolnavilor şi personalului: controlul bacteriologic pentru depistarea purtătorilor de germeni
condiţionat patogeni şi patogeni implicaţi, şi asanarea stării de purtător, controlul bacteriologic al
factorilor de mediu, al sterilităţii lenjeriei, instrumentarului şi aparaturii. Eliminarea transmiterii
parenterale a infecţiilor sanguine, HIV, hepatita B. Evitarea izbucnirii epidemiilor nosocomiale.
Reducerea mortalităţii prin infecţii nosocomiale.
 Alegerea judicioasă a tratamentelor şi metodelor de investigaţie cu risc minim de infecţie, aplicarea
tehnicilor aseptice, a măsurilor de antisepsie.
 Pregătirea profesională şi etică corespunzătoare, asigurarea numerică a personalului medico-sanitar şi
de îngrijire.