Azi despre traducerea Bibliei în latină.

Mai exact, a
Vechiului Testament.
*
Scriam data trecută despre Septuaginta, așa se
numește Biblia tradusă din ebraică în limba
greacă. Lucrul acesta s-a petrecut prin sec. IV î.Ch.
Regele Ptolomeu al Egiptului, a dat ordin ca Biblia
ebraică să fie tradusă în limba gracă. De ce?
Pentru că, odată cu extinderea spațiilor locuite de
greci, sub Alexandru Macedon, mulți evrei care
vorbeau graca, sau numai graca, erau interesați să
existe această traducere. S-a numit Septuagina, în
cinstea celor 2 de învățați care au tratus textele în
doar 72 de zile.
*
Traducerea în latină a Vechiului Testament (o
colecție de scrieri și cărți sfinte, evreiești), s-a
făcut la sfârșitul sec. IV, începutul sec. V, de către
Sfântul Ieronim.
Redau un fragment, din cartea Biblia – foarte
scurtă introducere, de John Riches.
„Traducerea Bibliei în latină, marchează începutul
scindării creștinismului occidental latin, de cel
oriental, care folosea ca limbi de cult greaca,
siriaca, copta, etiopiana și alte câteva. Bibliile
bisericilor orientale diferă destul de mult: canonul
ortodox etiopian cuprinde 81 de cărți și conține
multe texte apocaliptice, așa cum au fost ele
descoperite la Qumran (în 1945) și excluse ulterior
din canonul evreiesc. Ca regulă generală, se poate
spune că bisericile ortodoxe se orientează după
Septuaginta, incluzând mai multe cărți în Vechiul
Testament decât sunt în canonul evreiesc.”
...
Pe la 1600, regele Iacob a comandat, la sugestia lui
Jhon Reynolds, liderul puritanilor englezi, o Biblie
englezească.
...
„Vreo 50 de savanți, lucrând în șase echipe, la
Cambridge, Oxford și Westminister, au alcătuit o
versiune standard pentru Biserica Anglicană.
Aceasta a apărut în 1611 și e cunoscută drept
Biblia lui Iacob... A rămas neschimbată până în
1988, când a fost detronată de Noua Versiune
Internațională...” p.45
*
În Prefața acestei ultime Versiuni, deși neformulat
explicit, s-a impus un mai mare respect față de
cărțile Bibliei ebraice, față de Septuaginta. Se face
o clară distincție între aceste texte neincluse în
Versiunea oficială, dar care existau în Biblia
ebraică. Ele au fost denumite apocrife, „Cărțile
apocrife”. Termenul provine din grecescul
apocrypha, ce înseamnă ascuns, obscur, și a fost
introdus de reformatorul german Carlstad , în
1520. “Se sugerează că aceste texte au fost
rezervate doar înțelepților și inițiaților” – spune
Riches.
*
La comentarii, despre Sfântul Ieronim, cel care a
tradus Biblia din ebraică în latină, pe la începutul
sec. V d.Ch.