RÂNDUIELI

16O comedie de Constantin Fugaşin

După „LA LILIECI” de Marin Sorescu

1
 Personajele din “Rânduieli” fiind olteni, vorbesc… oltenește, repede și tare, folosesc
firesc perfectul simplu si graiul specific. Sunt iuți la mânie, dar și la treabă, aprigi,
iubăreți și generoși, dar să te ferească Dumnezeu să le treci pe dinainte!
Sunt isteți (mai trebuia să precizez?), dar să te ții, că sunt și fuduli și când încep
să dea în gropi, nu se mai opresc…
Și, mai ales, au haz. Fiind unul mai deștept decât altul, fiecare râde de celălalt și de
toți. Glumesc și pe seama propriei persoane, dar preferă prietenii, dușmanii, vecinii,
orășenii, mă rog, pe oricine le trece pe drum și prin cap. Și cum voi, spectatorii, sunteti
la doi pași de ei, profită și de această ocazie.
Dar nu garantăm că tocmai atunci când o să vă amuzați mai tare, n-o să vă treziți cu
o lacrimă în colțul ochiului, amintindu-vă de părinții, bunicii sau străbunicii multora
dintre voi, în timp ce țăranii-eroi au încremenit definitiv într-o poză pentru eternitate.

***

O primă variantă a acestui spectacol am realizat-o în 1986 cu un grup de tineri actori

(George Ivaşcu, Marius Florea Vizante, Cornel Scripcaru etc.). La un moment dat ne-
am luat inima în dinţi şi l-am invitat pe Marin Sorescu să-l vadă. Spre bucuria noastră,
scriitorul ne-a adresat nu doar frumoase cuvinte de laudă, dar ne-a şi invitat să
prezentăm spectacolul cu ocazia sărbătoririi sale, la împlinirea vârstei de 50 de ani
alături de alţi prestigioşi invitaţi.

După spectacol, presa vremii a consemnat următoarea măgulitoare declaraţie:

“Sînt remarcabile puritatea tonului, delicateţea apropierii de text. Modul în care
Constantin Fugaşin a legat evenimentele, dând coerenţă întâmplărilor, mă scuteşte să
mai scriu piesa pe care o aveam în cap”. Marin Sorescu 1986

Februarie 2019 Constantin Fugașin

Tel. 0722 587 929 mail: costifug@gmail.com

2
 RÂNDUIELI
16O comedie de Constantin Fugaşin
După „LA LILIECI” de Marin Sorescu

Personajele:

Măria Bălii
Mărin Trancă, zis Bâţu
Moş Pătru
Ţaţa Veta
Cazacu
Finu’ Gheorghe
Niculae / Sfântu’ Nicu
Goage al lu’ Spartu’ / Moroiul
Muierea lu’ Bâţu / Sora Miţa
Prică (10 ani, cam surd)
Subţirica
Autorul

Decor unic: o bătătură oltenească sugerată de un gard de nuiele,

un pârleaz şi un “pat” cum zic ţăranii băncii de la poartă.
Într-un colţ, o masă rotundă, joasă, cu două scăunele cu trei picioare.

Pe intrarea spectatorilor se derulează discret muzică veche oltenească.

(Inregistrări originale din anii 1930).
Se crapă de ziuă în Bulzeşti, un sat din Oltenia de acum 60 - 70 de ani.
Se aude “ M-a făcut mama oltean” cântat la frunză.

3
 Obişnuitul apel către spectatori de a închide telefoanele mobile este inlocuit cu:
Răpăit stângaci de tobă.
Vocea lui Moş Pătru: Atenţâune, atenţâune!
Cică veni o circulară de sus, de la primărie, cum că:
Începând din acest moment, pe raza comunei noastre să interzâce orice ţârâit de
telefon! Fraţâlor, care aveţi drăcii d’alea, fi-ţ’ cu ochii pe ele ! Păzâţi-vi-le!
Că dacă le-mpinge necuratu’ să ţârâie, aţ’ încurcat-o! Cică ăştia sânt împuterniciţi să
vi le consfice!
Să nu zâceţi că nu v-am zâs!
(Toba)

Intră din sală Autorul. Priveşte in jur. Gardul de nuiele şi „patul” se pare că-i
trezesc multe amintiri. Către sală:
AUTORUL – Un zvon mai circulă foarte vag şi şters, ca un bănuţ de aramă prea mult
purtat la gât, că pe vremea pe când umblau Dumnezeu şi cu Sfântul Petru pe pământ
- când făceau terenul - cică s-ar fi aşezat o ţâră aci pe o piatră de hotar să se-
odihnească oleacă. Şi-ar fi zis cel mai uscat şi cu barba mai lunguiaţă, ar fi zis,
textual: - Ne văzurăm şi-n comuna Bulzeşti, mă!
Piatra a reperat-o imediat unul, care s-a şi gândit să facă un chilipur la târg, la
Bălceşti....
MOŞ PĂTRU (Intrând cu un ditamai pietroiul ân braţe) – Neică!... Ziua bună, neică! ...
Auzâi că strângi material!... Ia-o! ...E caldă! E caldă de turu’ lu’ Dumnezău! Doar ce
se ridică de pe ea! Ia-o aşa...ca din partea noastră! ... Ziua bună, neică!
AUTORUL – Ziua bună!
Oamenilor le păru rău că Dumnezeu şi cu Sfântul Petru n-au venit în satul nostru
călare pe doi cai albi, de-a mai mare dragul, ci pe jos ca sărăntocii, ca orbeţii. Dar
oricum se cheamă că au facut act de prezenţă!
La noi, în Bulzeşti totul se desfăşoară în modul cel mai normal. Fără surprize!

Vocea 1 – Oleo – leo – leo – leooo…

Vocea 2 – Ce ţi-e măă?
Vocea 1 – Mă trimisee...
Vocea 2 – Cine, măăă?
Vocea 1 – Lache al lui Pătru... în peţit.
Vocea 2 – La cine măăă?
Vocea 1 – La Frusina lu’ Coadă.
AUTORUL – (Amuzat, către sală) - Asta murise de zece ani de bătrâneţe...
Vocea 2 – Oleo – leo – leo – leooo!
Vocea 1 – Ce ţi-e, măăă?
4
Vocea 2 – Năvăliră tătarii la ai lui Cină...
Vocea 1 – Şi ce-i făcură mă?
Vocea 2 – Îi luară ţapu-n robie...
AUTORUL – (Amuzat, către sală) - Cină avea un ţap care puţea de nu puteai să treci prin
faţa porţii!
Vocea 1 – Şi ce mai făcură, mă, turcii?
Vocea 2 (scoţind capul pe lângă arlechin) – Nu fură turcii, mă, fură tătarii...
Vocea 1 (scoţind şi el capul) – Toţi fură, mă...
Vocea 2 – Au spart şi la Leana lui Tufăriş şi i-au luat cămeşile să le treacă printr-o apă.
Vocea 1 - Oleo – leo – leo – leooo…

AUTORUL – Noaptea, la strigat, toate secretele ies la iveală, ca untdelemnul. Poveşti cu

ibovnici, certuri pe mejdine, tot ce-a fost mai colorat în comună de vreun an încoace.
(Apare în scenă, îmbrâncit de muiere, Bâţu. Este înfăşurat într-un macat (pătură),
pe care îl strânge mereu ca să nu îl scape)
MUIEREA LU’ BÂŢU (Sora MIŢA) – Scoală, mă!
MĂRIN TRANCĂ, ZIS BÂŢU – Păi de ce să mă scol fă, acu’n puterea nopţii? Că eu nu
merg la târg la Bălceşti...
MUIEREA LU’ BÂŢU – ... Du-te şi tu pe la tac-tu-n deal!
BÂŢU – Păi ce să cat io pe la tăticu, acu’ până-n ziuă? Nu-l văzui ieri?
MUIEREA LU’ BÂŢU – Păi să-ncui uşa. Că nu te las eu sângur în casa mea!
BÂŢU – M-aş duce, fă, da’mi spălaşi cămaşa, e udă şi n-o am decât pe-asta. Cum să mă
duc eu la tăticu-n deal aşa, în combilizonul tău?
MUIEREA LU’ BÂŢU – Treaba ta. Eu trebuie să-ncui, că m-aşteaptă Bălceştii...(Iese)
BÂŢU – Fă... să ştii că nu mă mai găsăşti aici când te-ntorci! Io mă mut la tăticu!
(Bâţu, zgribulit de frig, se culcă pe banca de lângă poartă)
FINU GHEORGHE (TATA LU’ BÂŢU) – Ce caţi pe-aci, bă?
BÂŢU – Păi muierea plecă la Bălceşti, să târguie.
FINU GHEORGHE (TATA LU’ BÂŢU) – Şi dacă plecă, ce?
BÂŢU – Păi mă dete afară şi-ncuie uşa până se-ntoarce, că de, e casa ei!
FINU GHEORGHE (TATA LU’ BÂŢU) – Firai al păcatelor cu muierea ta – aşa o duci
tu acolo? Să nu te mai prind că-i calci pragu’, că te rup cu bataia... Hai, că-ţ’ dau eu
una, neisprăvitule...
BÂŢU – Ea o să vină după combilizon. Da’ io n-o să i-l mai dau, na!
AUTORUL – Şi-aşa a făcut Bâţu! Când a venit muierea după „combilizon”, nu i l-a dat!
S-a dus el a doua zi să i-l ducă. Şi s-au împăcat. O vreme...

(În timp ce se luminează de ziuă din culise se aude vocea energică a Măriei Bălii).
MĂRIA BĂLII (Venind din fundul sălii) – Hai, care vă sculaţi să plecaţi cu vitele?
Mărine, Mitruş, Prico! Hai, că iote ai lu’ Mutu urcă pe Ungureanca în deal.
Toţi plecară, numai io am nişte leneşi... Şi oile, săracele, li se lungesc ochii la poartă,
au început să lingă zidul – nu ştiu ce să mă mai fac şi cu igrasia asta...
(Traversează vijelios scena cu un măturoi în mână)

5
 Păi eu cu cine vorbesc io, mă? Ce, io vorbesc singură? Care se duce să rânească la
vite? Duceţi-vă, mă, de regulaţi la vite şi la urmă daţi-le de mâncare... Mărine,
Mitruş, Prico!
(iese).

(Se aude de-afară cântat pe nas:” ’Nălţat fie Domnul!”)

AUTORUL – Niculae trecuse nitam-nisam la adventişti. Şi Măria Bălii, de nevoie, s-a
pomenit sărind în apărarea bisericii ortodoxe.
Erau câţiva credincioşi de ziua a şaptea în sat, se strângeau la Fănică a lu’ Ciucă
acasă şi cântau: „Înălţat fie Domnul”.
Îşi spuneau „fraţi” şi „surori”. Fratele Nistor, fratele Vasile, sora Miţa lu’ Vasile.
Fratele Niculae se vede că era cel mai proaspăt, ca un ou. Răsuna casa de cântece şi
rugăciuni, că se speriaseră cocoşii şi începeau să cânte. Curcanii bolboroseau prin
curte, înfoindu-se, ca şi când erau „păsările Domnului”, menite să-i urce la ceruri
după aceea, aşteptau la scară...
Şi la urmă toţi îngenuncheau pe duşumea ... Apoi se stingea lampa .... închideau
ochii ... şi .....
Lui Niculae îi plăcea de „soru-sa” Miţa lu’ Vasile. Stătea pe lângă ea şi abia aştepta
să închidă lumea ochii ca să... să se gândească mai repede la Dumnezeu.
Cum-necum trecuse la adventişti.
MĂRIA BĂLII (Punând masa) – Niculae, mâine te scoli de noapte, mergem să terminăm
de răriţat locu’ ăla din vâlcea, că doar al nostru a mai rămas, râde lumea de noi.
NICULAE (Uşor fonfăit) – Eu merg până acolo şi mă-ntorc, că e sâmbătă.
MĂRIA BĂLII – Şi dacă e sâmbătă ce?
NICULAE – Noi nu lucrăm sâmbăta, că e ziua a şaptea.
MĂRIA BĂLII – Care noi mă, că eu iote, lucrez, care noi? Poate tu şi cu ai lui Vasile?
NICULAE – Da, noi, că e ziua a şaptea!
MĂRIA BĂLII – Băă, de când? Că eu ştiam că duminica, atunci e ziua a şaptea,
sărbătoare. Să primeneşte lumea, merge la biserică, apoi vine-acasă şi se hodineste.
Da’ sâmbăta, ca ce?... Hai, treci la masă!
NICULAE (Îi place) – Cu ce e prăjită fasolea asta?
MĂRIA BĂLII – Păi cu ce prăjeşte toată lumea, cu untură!
NICULAE (Scuipând mâncarea din gură) – Câh!... Io nu mai mănânc!
MĂRIA BĂLII – De ce mă? Ţi s-o fi aplecat din ceva?
NICULAE – E prăjită cu untură de porc! Şi noi n-avem voie să mâncăm de porc, că porcu’
are unghiile despicate...
MĂRIA BĂLII – Şi până săptămâna trecută cum le-avea mă, de nu te mai săturai de-ntins
în tigaie? Tu ai fost chior, n-ai văzut că tot despicate le-avea?
NICULAE – Mie de-acum încolo să-mi prăjeşti separat! Şi cu ulei de floarea-soarelui!
MĂRIA BĂLII – Păi da! C-o să m-apuc acu’ să le fac la toţi mofturile. (Către sală)
Domnilor!...Ăsta s-a jurat să nu mai mănânce ce mănâncă toată lumea. Păi nu vin eu
la ăia care te-nvaţă să-mi strici mie cheful de fiecare dată?
(Se aude de afară: - „’nălţat fie Domnuuu’...”!)

6
 Mă, Niculae! Vino şi cântă-mi si mie, s-aud şi eu, c-oi fi având şi eu păcate, să mă
pocăiesc! Ori încaltea du-te la biserică, colo-n vale, că acolo e biserica, dacă te-au
uns ăştia popă!
AUTORUL – Lucrurile s-au tărăgănat aşa o vreme. Niculae îşi făcea ciorbă singur,
neprăjită. Se cam sfrijise. Dar sâmbăta... Sâmbăta pleca impreună cu toţi fraţii la
padure. Se opreau într-o poieniţă, culegeau floricele, rupeau bozoţei şi discutau
despre pierderea credinţei în zilele noastre. Până-ntr-o duminică....
(Niculae încearcă să plece fără să-l vadă maică-sa)
MĂRIA BĂLII (Vigilentă) – Mă! Un’ te duci tu aşa gătit, că azi e duminică şi tu ziceai că
duminica lucrezi. Încarcă carul ăla de bălegar şi împrăştie-l pe arătură, că aşa fac ăi
cu căciulă-n cap, au grijă de locuri.
BÂŢU – În desară. Acu’ am o treabă.
MĂRIA BĂLII – Ce treabă?
BÂŢU – ... Mă duc pân’ la Ionică a lu’ Cucu.
MĂRIA BĂLII – Aşa gătit?
BÂŢU – ... Aşa!
MĂRIA BĂLII - Ia să văd io un-te duci tu aşa gătit, ca un ginerică...
(Iese după el. Se aud două palme. Măria intră trăgându-l de o mână pe Niculae. De
cealaltă mână a acestuia se agaţă cu disperare Miţa)
MĂRIA BĂLII – Bine mă, tu n-ai mamă să te chibzui cu ea dacă vrei să te-nsori? Cum te
laşi tu dus de nas de toate stricatele?
MIŢA – Frate Niculaeee! Hai să ne mai rugăm o ţârăăă!
MĂRIA BĂLII (Altoindu-i o palmă surorii Miţa) – Pleacă fă, de-aici! Mai roagă-te şi cu
tac-tu!
Păi bine mă, Mărine, mie mi-ar crăpa obrazu’ de ruşine. Tu om eşti, mă? Om cu
războiu’ făcut, şi-ncolo şi-ncolo - şi bătut? Vezi unde te dusă năroada aia, mă,
schimnaticule? Cum te iei tu după toate arătările?
BÂŢU – Da, că nu mă laşi să am şi io credinţa mea...
MĂRIA BĂLII – Cu stricata aia?...
BÂŢU - Cu aia...
MĂRIA BĂLII - Ce spui tu, mă? Cu cine crezi că vorbeşti? Băiete, după ce mor io, crezi
în ce vrei tu. Iote, poţi să crezi şi-n cucu’ ăla care cântă pe coastă. Da’ până atunci,
faci cum zic io. Marş acasă!
(Prica râde de el cântând ţinându-se de nas: - „’nălţat fie Domnu’...”!)
Sări, Niculae, că te cheamă „fraţii” pe poteca Murgaşului!
AUTORUL –...zicea Măria Bălii, bucuroasă că învinsese tot credinţa strămoşească.
Şi-aşa s-a terminat „Marea schismă” din comuna Bulzeşti.

(Intră cu o găleată MOŞ PĂTRU )

MOŞ PĂTRU – Fine!... Bă, fine, bă!...
FINU’ – (dregând ceva la gard) Ău!
MOŞ PĂTRU – Ce se mai aude, mă fine ? Auzâi că ăla, fir-ar al dracului, să pusă-n capu’
trebii ! Să vezi acum ce ne face!
(Se aşează pe bancă, işi pune ochelarii - care mai au un singur braţ - şi scoate din
buzunar un ziar „Scinteia”. Il desface tacticos şi il studiază cu atenţie. După care

7
 rupe dintr-un colţ o bucată numai bună pentru a răsuci o ţigară cu tutunul pe care il
scoate din buzunarul de la vestă).
FINU’ – Ei, nu mai spune! Păi ce să aibă ei cu noi, mă, naşule?
MOŞ PĂTRU – I-auzi bă, ce-a mai facut Stalin! Bă, si ăsta e dat dracului! Tot ca ăla de
vorbirăm noi, zi-i să-i zic!... Curchil ăla. E mare domnule! E-n capu’ trebii acolo. Şi
ăla de vorbirăm noi ieri.... ştii bă, Americanu’ ăla... e tot în capu’ trebii! Mare rău,
auzi! Trei sunt acum mai mari. Să pusără pe noi!
FINU’ – Care noi, naşule?
MOŞ PĂTRU – Pe Ieuropa! Ăştia ne vând şi ne cumpără pân’ la toamnă. Dacă n-o fi aşa,
iote, să mă scuipi!
FINU’ (In timp ce ii face semn să-i dea şi lui să tragă din ţigară) – Da’ cu sănătatea cum
mai stai, naşule?
MOŞ PĂTRU – Cum să stau, mă, fine? Bine!... Mă, fir-ar ai dracului de sanitari! Ăla
dinainte era bun, îmi făcea injecţiile bine. Dar ăsta nou de-a venit acu’, de la uşă
mi-aruncă siringa-n cur!
(Isi recuperează ţigara, care a ajuns chiştoc) ...Iar mă trimisă muierea la apă. Bă, cât
am fost copil am fost supus la mama şi la tata. Pe urmă am fost supus la armată, când
m-am facut mai mare. Şi pe urmă la nevastă!
FINU’ (aluziv) – E... eee...
MOŞ PĂTRU – Adică la neveste, fir-ar ale deavului, că iote se facură... (numără pe
degete şi apoi mirat şi el) Cinci!?
FINU’ – Rău de fomei, mă, naşule. Rău de fomei...
MOŞ PĂTRU (furios pe soarta sa, se răsteşte la Finu) – Da’ io?... Iu când să mai fiu
stăpân, dom’le? Io când să mai fiu stăpân, că iote, să dusă viaţa! Să vezi dumneata
când oi cădea la pat, de n-oi mai putea, dacă asta, de-am luat-o acu’, la urmă, că s-a
nemerit şi mai aşa..., asta o să mă bage ân pământ. Ascultă-mă pe mine, da’ cum!
Dacă n-o să-mi vândă ea ţoalele alea bune... Stai să cad la pat, că-ncepe. Şi-o să
mă-ngroape iote-aşa... în pielea goală! Să vezi panoramă!
FINU’– Taci, naşule, ce vorbă-i asta?! De-aia ţi-ai luat-o mai tânără, să aibă putere, să se
ocupe de toate!
MOŞ PĂTRU (ambiguu, făcându-i cu ochiul) – A, nu, mă, că de ocupat se ocupăăă... (Ii
face semn lui Finu’ să se apropie să-i spună la ureche cum se ocupă nevastă-sa a
tânără de el). Ştii ce i–a făcut a lu’ frati-miu? Că şi-ăsta e-un mototol!... Cât a fost el
pe unde a fost, l-a facut de râs, auzi. Cu toţi! Da’ şi el când s-a întors, cât e de moale,
i-a găsit în ladă scrisorile de la ibovnici. Le-a luat pe toate şi le-a lipit cu cocă, le-a
afişat pe toate pe uşa primăriei. Să vadă lumea ce muiere a dracului ţine el! Le citeau
toţi ca pe circulare! Râsul lumii! Iote-aşa sunt muierile...
FINU’– Ei, lasă naşule, că mai e şi gura lumii...
NAŞA (voce ascuţită, autoritară, de muiere tânără) – Petrişoor! Nu mai vii odată,
tăuraşule? Ori pusăşi în drum de mămăligă, ai?
FINU’– (Amuzat) ”Petrişoor! Tăuraşule”...
MOŞ PĂTRU (precipitat âşi ia găleata, să plece) – Ho, fă, că viu. Viu acuşi. Să mai aflu
şi io încotro să-ndreaptă politica. Finu’ Gheorghe le ştie pe toate. Cu el nu mă mai
satur de vorbă.
(Văzând că muierea s-a potolit, se întoarce din drum)

8
 Auzi, mă, fine... da’ Stalin ăla, că de la el plecarăm noi, o să sparie lumea, e mare
rău. A ajuns în capu’ trebii.
PRICĂ (10 ani. Vine alergând. Vorbeşte foarte tare) – Năşicule!... Năşicule!...
MOŞ PĂTRU – Ce-i bă, puţă?
PRICĂ - Veni Cazacu din armată! E gros, cu nişte mustăţi mari, zdupos. Şi are nişte ochi
bulbucaţi, bolboiaţi... aşa... Şi-şi pierdu efectele militare!...
(Se aude Cazacu, care vine cântând:
De-ar fi omul ca scula
Ar muri şi s-ar scula.
Doamne, ce săraci suntem
Şi ce sculă mare-avem...
(Intră Cazacu, îmbrăcat ca vai de el, cu haine de căpătat. Salută milităreşte. Se
vede că este băut)
CAZACU – S’trăiţi!
(Toţi se prăpădesc de râs)
FINU’ – Bine, mă, ce făcuşi?
CAZACU – Pierdui ţoalele... Ori puşca?... Nu mai ştiu...
MOŞ PĂTRU – Mă, tu te joci cu puşcăria?
CAZACU – Ce era să fac, frate-miu, dacă le pierdui?... Fusăi şi la Moldova, la Ieşi după
ele!
FINU’ – E? Şi ce făcuşi?
CAZACU – Bine!... Nu le mai găsâi! (înfierbântat) Mă, da’cel mai mult îmi plăcu-n trin!
Numa’ fomei frumoase... fete... cucoane frumoase... Să tot pupi şi să muşti!
MOŞ PĂTRU – Păi bine, mă, tu te repezai la ele? Ce, alea iereau ale tele? Călătoreau
fomeile, ce, steteau?
CAZACU (frământându-şi mâinile între genunchi) – Mă, numa’ fomei frumoase! Să tot
pupi şi să muşti!...
MOŞ PĂTRU – Iote, mă, de ce-şi pierdu sta efectele militare!... (imitându-l)
,,Să tot pupi şi să muşti!...”(Către Prică, pe care îl vede că trage cu urechea)
- Tu ce caşti gura, la oameni, bă? Ia fugi pân’ la MAT şi zâ-i lu’ Ionete al lu’ Făsui
să-ţi dea două ţâgării pentru mine.
(Prică se uită întrebător la el. N-a inţeles nimic)
MOŞ PĂTRU (Strigând) – Ionete!... Făsui!... Puf! Puf!... Două ţâgării...
PRICĂ – Aaa... (Întinde mâna după bani)
MOŞ PĂTRU - Zâ-i să mă treacă la catastif.
PRICĂ – ...
MOŞ PĂTRU (Strigând ) - La catastif, surdule!
PRICĂ – Aaa... Nu... Mi-e nu-ş cum... că ieri îmi zâsă că la numele lu’ matale nu mai are
foi în catastif de-atâta scris...
MOŞ PĂTRU (Găsind repede o rezolvare) - Zî-i şi tu să mă treacă la altă literă..
(Prică nu înţelege)
MOŞ PĂTRU (Strigând, exasperat) - La altă literă!...
PRICĂ (Ieşind vesel) – Trei ţâgări...trei ţâgări...
FINU’ (Strigă după el) – Şi cribituri, bă!
MOŞ PĂTRU – Bă, Fine, io trei ţâgări zâsăi sau două?
FINU’ - Trei zâsăşi, naşule... Bă, te pomenesti că puţă ăsta s-a spurcat la ţâgările noastre...
9
MOŞ PĂTRU – Care ale noastre, fine?... (Din nou către Cazacu, încă preocupat de
femeile din tren) – Du-te, bă, că te-o aştepta şi muierea ta „s-o pupi şi s-o muşti”...
CAZACU (Amintindu-şi brusc că e însurat) – Bă, am o fomeie... marmoră albă...
MOŞ PĂTRU - Atunci ce mai stai, bă? Ezecutarea!
CAZACU – ’Nţeles! S’trăiţi! Mă duc s-o ezecut! (Cazacu iese.)
FINU’ – Auzi, cică marmoră albă! Şi ea-i neagră ca catranu’! E o urâtăăă...Grabnic de
urâtă! Îu... cu marmora ăstuia uitai să regulez la vite...
(Moş Pătru, oftând, cu ochii la găleată)
MOŞ PĂTRU - Mă fine, io când n-oi mai putea să ridic garniţa, mie n-o să-mi aducă
nimeni apă... O să mă târăsc să iau singur cu cana de la fântână....
(Acum observă că Finu’ a ieşit de mult.)
NAŞA (nervoasă, din culise) – Pătrule! Da’ nu mai vii odată, mă, boule?
MOŞ PĂTRU (murmură încet, doar pentru el) – Ho, fă, că viu... N-aş mai veni...
(Oftând) Verginică am vrut, Verginică mi-a dat Dumnezău... Nici cu-asta nu fac
mulţi pureci... (Iese şontâc, şontâc, de-abia ducând căldarea).

(Intră Bâţu. Se asigură că nevastă-sa nu este prin apropiere şi se duce să-şi ia sticla de
tuică ascunsă după pârleaz. Trage o duscă. Intră Muierea lu’ Bâţu, fredonând veselă.)
BÂŢU – Pe e unde ciorilor, fusăşi, fă?
MUIEREA LU’ BÂŢU – Ete la el!... Mă intreabă unde fusăi!...Iote... fusăi si io... Da’ ce,
nu mai am voie să mă duc şi io pe linie, la taină cu muierile? (Iese nervoasă).
BÂŢU – Păi acu’, noaptea?... ’Ţ-ar muierile-afurisâte!... Las’ că-ţ arăt io ţâie!... Să vezi şi
tu, fir-ai a relelor, ce-nsemnez io în casa asta, na! (Îşi desface brâul şi şi-l înnoadă în
jurul gâtului. Apoi porneşte hotărât spre culise).
AUTORUL (amuzat) – Bâţu, ori de câte ori se certa cu muierea, îşi lua betele să se
spânzure la sălcii, în vale.
MUIEREA LU’ BÂŢU – Săriţi, lume! Nea Dumitre, nea Ioane... Duceţi-vă, daţi fuga că
iar se spânzură ăl nebun! Ticu, Cazacu, Bag’Samă, Mitrănoaieee!...
AUTORUL – Tot satul se strângea ca la panoramă. Bâţu mergea înainte, considerându-se
de pe acum mort. Vedea negru-naintea ochilor şi-aştepta să sune goarna de Apoi pe
podul lui Giurcă. Spânzurătorile lui fiind mai dese ân anii de secetă şi sărăcie,
îndulceau întrucâtva atmosfera. Adică n-o fi dracu’ chiar aşa de negru. Nu moare
omul cu una cu două, nici de foame, nici de nimic. Nu vă uitaţi la Bâţu? Ajunsese să
fie dat exemplu de longevitate.
Lega betele înflorate, ţesute cu drag de muiere, asta Bâţu uita întotdeauna, le înnoda
de-o creangă, scuipa spre Leana... Şi-şi băga capul în ştreang. În vremea asta, altul,
suit din timp ân salcie, Jap! Cu securea tăia ori betele, ori creanga.
Spânzuratul... buf! Jos.
MĂRIA BĂLII (Vine grabită, dar a ajuns prea târziu. E dezamăgită) – Âââ!... să-l mai fi
lăsat o ţâră s-atârne. Să fi apucat măcar să scoată limba. Ce vă grăbirăţi, mă?
Venirăm degeaba. Pââ!... mi-o fi dat şi laptele-n foc.
CAZACU (Intră ducându-l pe braţe pe Bâţu) – Păi bine mă, omu’ lu’ Dumnezeu... Păi
bine, mă, toţi ne mai certăm cu muierile. Alaltăieri, nu i-am aruncat alei mele masa-n
bătătură? Nu-mi făcuse mâncare bună. Am luat masa de margini cu tot ce era pe ea
şi zdup! cu ea peste prispă…

10
 Bâţule, bă Bâţule... Da de ce să mă omor, mă? Mai bine o fac vânătă. Cu mine să nu
să pună că...
NASU’ – Ăsta cu spânzuratu’ lui, ne-a ciuntit toate sălciile din sat.
CAZACU – Oricum, de murit în patu’ lui, n-o să moară.
ŢAŢA VETA – Cine ştie ce-o fi în casa lor de-au ajuns ei până aici.
MĂRIA BĂLII – Da’ din ce vă luarăţi, fă?
MUIEREA LU’ BÂŢU –Lasă, ce să mai... Hai acasă, omule.
(Mitrele iese dus de muiere)
PRICA – N-avusărăm nici acu’ noroc să vedem un om spânzurat! Da-mi pun nădejdea-n
Mitrele ăl mic. Ăsta de-abia aşteaptă să se facă mare, să-şi pună şi el streangu’ de
gât. Lumea să se uite la el şi el să facă pe grozavu’, mort şi cu ochii beliţi.
MĂRIA BĂLII – Mă, zăltato! Tu ştii ce lozăşti? I-auzi la ăştia! Altceva mai bun n-are
de-nvăţat de la ăi mari!
AUTORUL – Între prânz şi-ntre nămiaz ne repezeam pe la Ilie să ne mai jucăm. Ai lui
întârziaseră cu masa şi asistam şi noi cum făcea Ţaţa Veta mămăliga. Femeia sta
ciucită la vatră, apucase ceaunu-ntre picioare de-o dogorea la pulpe, de aia cred că
avea picioarele prigorite, cânta şi mesteca iute, iute cu mestecăul de lemn. Mămăliga
odată prindea formă, ca o mică planetă. Ca Pământul, bunăoară, dacă ar fi fost la
ânceput de mămăligă. În vremea asta Ţaţa Veta mai da şi ordine în stânga şi-n
dreapta, că introdusese disciplină în casă, instrucţie, de când murise Ion al lu’ Ion ăl
mic şi preluase ea comanda.
ŢAŢA VETA (în timp ce mestecă de zor) – Mărioară, râcâie masa ori mai bine spal-o, fă-i
ceva, nu te mai uita-n gura mea, că nu pot nici io să le fac pe toate.
Tu, Mitră, ce tot lozeşti acolo? Nu te mai fandosi, că nu-ţi veniră peţitorii, du-te mai
bine de cere o varză acră de la Nicoliţa, c-aş mânca cu mămăligă.
- E acasă, mă, mă-ta?
( De după gard) – Ie, ie!
Ia şi-o oală de zeamă, du-te cu bâjba.
Iar tu, Ilie, ia vezi tu pe corlată, aţa mai e la locul ei?
Aţă te faci! - în casa asta nici-un lucru nu se mai găseşte unde-l pun, - trage-un fir
dintr-un căpătâi, vezi să nu-l deşiri tot.
Dorele, îţi dete, mă, babă-ta Frusina laptele ăla? Vino-ncoa cu oala...
Ptiu, că uitai să pun sare. Adă sarea, Mărioară!
MĂRIOARA – Da’ nu-i pisată.
ŢAŢA VETA – Păi, voi ce păzâră-ţi, mă? Vezi că mai e grunju’ ăla la oi în bătătură.
Nu mai puseşi, fa, masa aia, că acu’ ţi-o torn în cap, tot n-ai apucat tu să te lai cu
iarbă mare de Sân’ Toader. Aoleu, ştirul ăsta rămasă neprăjit. Care dai fuga la
Chirimeanţa după o cană de ulei?
ILIE (Din culise) – La care, la a din deal sau la a din vale?
ŢAŢA VETA – La a din deal. Şi la a din vale, du-te tu, Trică, să-ţi dea nişte gaz, c-am
rămas şi fără gaz, desară iar ne dăm cu deştele-n ochi.
Ilie, nu mişti?
Stai! Vino înapoi să-ţi spui o vorbă. Când te-ntorci cu uleiu’, dă o raită pe la
răzoarele lui Lache... smulge vre-o trei-patru cepe. Oof!
Dorele, pune-i un scaun sub cur câinelui ăstuia că l-or fi durând picioarele de când
stă pe-aici şi ne suflă-n gură.
(Aruncând cu o lingură de lemn spre culise)
11
 Marş, ni! În curte, că-ţi frâng mestecău’ ăsta pe spinare.
Ţaţă Nicoliţă, vino până la gard să-ţi spun o vorbă. Ziceai că-mi împrumuţi şi-o
găină. Râmnii la ciorbă de găină cu zeamă de varză şi-aş mânca, fa. Îl dau dracului
de post - Doamne, iartă-mă! - nu-l mai ţân, că şi-aşa tot rău îmi merge. Las’, că vin
s-o prind io dacă ţi-e greu...

(Apare Mărin Trancă, zis Bâţu preocupat de nişte socoteli).

AUTORUL – Mărin Trancă! Bâţu! La vreo 20 de ani după ce s-a însurat, a făcut el
socoteala într-o zi şi s-a găsit rudă... cu nevastă-sa!
MĂRIN TRANCĂ, zis BÂŢU – Aoleu, păi cum să mă mai culc io cu ea, dacă mi-e rudă?
AUTORUL – Işi găsise una care-i plăcea lui, la Gaia, în satul vecin şi se tot ducea pe
acolo. Venea seara prin pădure. Pădurea mare, cu primejdii, dar lui nu-i păsa. De,
aşa-i omul când îi e drag.
(Bâţu, cu o sticlă de ţuică în mână, vine în peţit)
ŢAŢA VETA – Mă, tu nu eşti însurat?
BÂŢU – ...Am fomee şi doi copii.
ŢAŢA VETA – Şi la ce venişi?
BÂŢU – Păi, vreau să iau fata asta a dumitale, pe Subţârica, că, vezi dumneata, cu nevastă-
mea sunt rudă, mă găsâi rudă cu ea!
ŢAŢA VETA – Pleacă de-aci, fire-al dracu’ de nărod. Du-te la copii, când ai luat-o pe aia,
n-ai ştiut că ţi-e rudă? După atâţia ani ţ-ai adus tu aminte?
(Îi smulge sticla şi îl goneşte)
BÂŢU (Apărând de după arlechin, către sală) – Avea dreptate şi ea...
(Se aude ca de peste deal glasul Fetei– sau doar i se pare lui Mărin?- care îl strigă
disperată, secându-l la inimă.)
FATA (Vedem doar o mână fluturând o batistă peste gardul de nuiele) – Mărineeee...
BÂŢU - ...dar la trei-patru zile mă dusei iar.
(Mărin ia din culise un ulcior şi pleacă iar în peţit)
- Săru-mâna, mamă soacră!
(Dar în locul soacrei apare Cazacu cu un par)
CAZACU – Ce-i cu tine aici, bă?
BÂŢU – Lasă-mă, neică, să-ţi povestesc.
CAZACU – Ce să povesteşti, bă? Tu ai muiere şi copii mari! Băă!...
(Îi smulge ulciorul şi îl ia la goană)
BÂŢU (Scoatând uşor capul de după arlechin ca să se asigure că nu mai este
acolo Cazacu. Către sală) – N-am hodinit decât în pădure.
(Se aude de departe glasul Fetei, care îl strigă disperată)
FATA – Mărineeee... (Pe Mărin il seacă iar la inimă)
BÂŢU (Îşi ia inima în dinţi) – Da’ peste două-trei zile mă dusăi iar!
(Ia din culise o damigeană şi pleacă iar în peţit. Prudent, se asigură mai întâi că nu
dă iar ochii cu Cazacu) - Săru-mâna!
ŢAŢA VETA – Da’ dumneata ce caţi pe-aci, mă gagă?
BÂŢU – Păi, iote la ce venii... Vreau să iau fata asta a dumitale, pe Subţârica.
ŢAŢA VETA – Păi dumneata nu eşti însurat, că eşti cam trecut?
BÂŢU – Am muiere şi doi copii, de ce să mint.
ŢAŢA VETA – Atunci ce cauţi, mă, aci? Să nu te mai prind, că te opăresc, fire-al dracu’
de golan. (Îi smulge damigeana şi îl goneşte)
BÂŢU (către FATĂ, pe după gard ) – Fă, ce mă fac, că i-auzi mă-ta, să nu mai viu.
12
FATA (Scoate o mână de după gard şi îl agaţă cu disperare de cămaşă) – Las’, să vii,
că-i treceee... (MĂRIN se smulge cu greu din ghearele FETEI)
BÂŢU – Mai stătui două, trei zile...
(Se aude de departe glasul FETEI, care îl strigă disperată):
FATA – Mărineeee... (Pe Mărin îl seacă iar la inimă)
BÂŢU – Nu mai putui răbda, mă dusăi iar.
(Din culise aduce rostogolind argumentul suprem: un butoi.)
- Săru-mâna!
ŢAŢA VETA – Ce caţi, mă, iar venişi?
BÂŢU – Gagă, muierea a plecat, că n-o mai ţin, că suntem rude.
ŢAŢA VETA – Pleacă, golane, de-aici!
BÂŢU (Îngenunchind, o imploră pe femeie) – Nu plec de-aici fără Subţârica mea!
ŢAŢA VETA – Nu pleci de-aici fără Subţârica ta?
BÂŢU - Nu...
ŢAŢA VETA – Ei... atunci.. Dă-i, Cazacule!
(Apare Cazacu care îl ia la goană cu bâta, în timp ce mama fetei iese cu butoiul)
BÂŢU (ieşind cu teamă de după gard) – Nici nu ştiu cum am ieşit de-acolo. Şi fugi.. eu
mic în pas, el mai mare, şi unde m-ajungea, jap! Jaap!...
Eu cred că el putea să m-ajungă des-des, da‘nadins mergea mai âncet. N-avea suflet
rău....Da’ unde m-ajungea... jap! Jaap! (în clipa asta din spate Cazacu l-a şi altoit).
Lasă-mă, nene, că nu mă mai vezi pe-aici, iartă-mă! Sufletul mi-o mai da pe-aici!
(Se retrage ân genunchi, dar dă peste muierea lui care îl aştepta cu un măturoi)
MUIEREA LUI BÂTU – Bine, mă, iar fusăşi?
BÂŢU – Lasă-mă, fă, că s-a terminat. Acu’ să mă mâi tu şi nu mă mai duc!
(Şi dăi cu măturoiul! Iese bătut de muiere)

CAZACU (din culise) – Plutooon! Comanda la mine! Stâng! Drept! Stâng! Drept!
(Intră Moş Pătru şi Finu’)
FINU’ – Mă, ce intrucţie o fi făcând Cazacu acu’, în puterea nopţii?
MOŞ PĂTRU – Stă-n genunchi în faţa muierii şi-i comandă cum să dea ţâţa....
(către Cazacu) Nu aşa, frate-miu! Culcat! (către Finu’) Ce să stai la discuţii cu
muierea, o inferioară, dacă tu ai fost gradat pe front. Şi-ai primit şi Virtutea militară!
Îi comanzi şi gata!
CAZACU – Plutooon! Comanda la mine! Culcat! Un’! Doi! Un’! Doi!
MOŞ PĂTRU – Aşa, frate-miu! C-aşa am făcut România Mare!
(către Moş Pătru) Noi ştim cum să luăm inamicu’! Ehe, să fi văzut voi la
Mărăşeşti...
PRICĂ (Surd) – Lasă asta, nene... Mai bine mai povesteste-ne cum era la Mărăşeşti.
MOŞ PĂTRU (Vorbeşte tare, să audă şi Prică) – Erea că... ne mâncau păduchii.
Primisăm ordin de despăduchere pe regiment şi ne spălam cămăşile la râu. Nici nu le-
am pus bine la uscat, prin copaci, că s-a dat alarma: începuse atacul. Ne-am incins
repede cu centironu’ peste izmene si-am plecat la atac. Luptă la baionetă. Peste tot
s-auzea: trosc, trosc!... Ete, în bătălia asta am căpătat eu Virtutea Militara şi rana asta
din frunte...
PRICA (Impresionată de vitejia lui Moş Pătru) - Te-a-mpuşcat un neamţ!...
MOŞ PĂTRU - ...Neamţ pe dracu... Ionete-al lu’ Făsui!... c-avusăi ghinionu’ să să
nimerească-n stânga mea. Asta închisăsă ochii şi dădea cu patu’ puştii, aşa, unde
nemerea. Iote, m-a nemerit aici...
13
 Cum, necum, i-am pus pe fugă pe nemţi. Pe urmă ne-am întors la râu să ne căutăm
cămăşile. Se uscasără, ... da’ multe au rămas acolo... n-avea cine să le mai ia...
(Din culise se aude Cazacu)
CAZACU (Intrând, furios) – Aoleu, fir-aş al mamii!...
(Şi jap, cu palmele peste obraz)
MOŞ PĂTRU - Iar să-mbătă Cazacu, sau să certă cu cineva...
FINU’ – Io cre-că să-ncăieră în oglindă, se uită în baltă şi nu-i conveni ceva la el. Să
supără rău de tot pe persoana lui.
MOŞ PĂTRU – Aşa o ţine de-azi-dimineată. Nu-ş’ ce-i zisă muieri-sa şi el îi dădu un
brânci de dete cu ea peste poartă-n bătătura noastră. Că e mare, zdupos, cazi numai
dacă se uită la tine.
CAZACU – Fir-ar ale dracului de muieri cu cine le-a lăsat pe pământ! (Şi jap, cu palmele
peste obraz).
MOŞ PĂTRU – Păi ce-avuseşi mă, cu ea, de-o dedeşi cu capu’ de poartă, de-o trecuşi
gardu’ la noi în bătătură, ai?
CAZACU – Să mă comande pe mine muierile, mă? Să nu mai văd una! (Şi jap, cu palmele
peste obraz)
MOŞ PĂTRU – E! zici tu aşa, da' la noapte-ţi trebuie! Hai Ioană, nene, scoal' de acolo din
piuă! Mai lasă şi porcii ăia, să mai mănânce şi ei... Prică, du-te mă şi ajut-o pe ţaţă-ta
Ioana să să scoale din piuă...
PRICĂ - ...
MOŞ PĂTRU – (Tare) Ajut-o pe ţaţă-ta Ioana să să scoale din piuă...
PRICĂ – A... Două ţâgări...
MOŞ PĂTRU – (Mai tare, însoţindu-şi vorbele cu gesturi explicative) – Mă, surdule,...
ţaţă-ta Ioana ... colo-n piuă...
PRICĂ – Da, naşule, ştiu... la alta literă, ce ţâpi aşa?
(MOŞ PĂTRU işi dă cu căciula de pământ).
PRICĂ – (Către FINU’) Săracu’ Moş Pătru, io cred că nu mai aude bine! (Către MOŞ
PĂTRU, strigând şi gesticulând) Năşicule, da’ nu mai bine mă duc.. io... ţaţa Ioana...
scot... piuă...
FINU’ – (Impingându-l pe Prică) – Du-te, mă si ajută femeia aia!...
MOŞ PĂTRU – Mă, voi văzurăţi ce uşor zboară muierea lu’ Cazacu peste garduri? Zici
că-i înger. Doar că n-are aripi. Da’ şi-aşa, fără aripi tot zboară peste garduri. Nici nu
te gândeşti şi te pomeneşti cu ea în bătătură! El stă colo-n tindă la el cărându-şi la
palme şi certându-l pe Dumnezeu că de ce-a făcut muierea şi ea se zbate la tine-n
piuă.
(Intră din sală Goage al lu’ Spartu’, cerşind)
GOAGE – Fie-vă milă de un biet invalid de război, care şi-a dat viaţa şi picioarele pentru
ţară...
MOŞ PĂTRU - Bă, neisprăvitule, tu eşti invalid de război, bă? Uitaşi bă, că când
noi ne-am dus de bunăvoie pe front, tu te-ai aranjeat să te declare ăia inapt militar
şi ai rămas la vatră, singuru’ bărbat din sat?
FINU’ - Inapt, inapt, da’ in timpu’ războiului comuna noastră a fost declarată
fruntaşă pe ţară la numărul de naşteri...
MOŞ PĂTRU - Na, mă. Că-mi dădu muierea demâncare când plecai la prăşit şi mă
luai cu treaba şi uitai să mănânc. (Scoate din sân o bucată de mămăligă şi
o ceapă, învelite într-un ziar).
14
GOAGE – Mămăligă cu ceapă...? (Strâmbă din nas)
MOŞ PĂTRU - Da’ ce-ai vrea, mă? Rahat cu perje?
(FINU’ scoate o sticlă de ţuică).
FINU’ – Ia, naşule. Că cică la vremuri grele, trebuie trai bun, ca să poţi rezista.
GOAGE – Dă să iau şi eu o gură de ţuică, că mă’ncearcă o pârdalnică de măsa...
(Goage le-a si luat sticla şi a pus-o la gură. Trage o duşcă zdravănă. Face o pauză
să respire. Şi iar o pune iar la gură)
MOŞ PĂTRU şi NAŞU’ – Mai legumeşte-o, mă!
GOAGE (Mai trage o duşcă, apoi bagă sticla în traistă)
– Mai e o ţâră. Asta o iau să-i dau şi muierii, că or durea-o şi pe ea măsălele...
FINU’- Pleacă de-aici, fire’ar pielea ta a dracului de milog, cu muierea ta şi cu măsălele
voastre cu tot !... Ne lăsă şi fără ţuică...
(Goage pleacă, dar se întoarce imediat)
GOAGE – Da’ un franc, n-ai?
MOŞ PĂTRU - De unde, mă? Ce, eu am fabrică de făcut franci? Ieri aveam şi eu un franc,
îl ţâneam de prăsâlă. Şi-n loc să mă duc la MAT, ca omu’ cu minte, să-mi iau
tutun, nuş’ cum făcuşi, că mi-l luaşi şi pe ăla...
FINU’- Mă, Goage, vrei franci?
GOAGE – (Frecându-şi mâinile, bucuros că i-a păcălit din nou) Franci, franci...
FINU’ – Păi dacă vrei franci, hai cu noi mâine la scos rădacini de salcâmi pe ogaş.
GOAGE – Etee... Io n-am voie.
FINU’ – De ce, mă?
GOAGE – Că sânt inapt.
MOŞ PĂTRU - Bă, inaptule, da’ să ne bei toată ţuica din comună, nu eşti inapt, ai?
GOAGE – Halal comună, care nu-i în stare să subţină măcar o familie de milogi...
Da’ las’ că vine ea şi vremea noastră… Mi-a zis mie Gică Barosanu, bulibaşa
milogilor din Craiova, c-acu’, dac-au venit ruşii, să vă pregătiţi. Vă belesc ăştia pe
toţi. Pe toţi. Mai vorbim noi...
(Goage iese)
FINU’ ( Privind a pagubă la dopul de cocean, care i-a mai rămas de la sticla de ţuică)
– Ce-o’ mai fi zis ăia la radio?
MOŞ PĂTRU (Conspirativ) – A, cică nu mai e mult. Ăştia crapă într-o lună, două.
Maximum în cinci ani. Da’ noi trebuie musai să ţinem contra.
FINU’- Păi cum?
MOŞ PĂTRU - Văzând şi făcând!
FINU’- Şi americanii ăştia...Ne lasă pe noi să ţinem singuri contra ruşilor –
văzând şi făcând!
(Moş Pătru îl observă pe Goage al lu’ Spartu’, care trăgea cu urechea de după gard).
MOŞ PĂTRU - Ce-i cu tine-aici, bă?
GOAGE - Păi... Mă trimisă muierea să vă spun că îi plăcu ţuica. Da’ nu-i plăcu că
fu prea puţână. Nu mai aveţi o ţâră?
FINU’- Pleacă mă, de-aici... (îl pun pe fugă pe Goage şi ies urmărindu-l)

Intră Măria Bălii cu o albie (postavă) de lemn.

MĂRIA BĂLII – Hai, mă, care eşti primu’, că pusăi albia! Mamă, trage ‘mneata focu’ de
sub ceaun, că se-ncinge prea tare şi-i mai şi opăresc. Prică! Bă, Prică, tu n-auzi? Fă-
te-ncoa!

15
AUTORUL – Prică era cam tare de urechi. Se certase mumă-sa cu o vecină când era
borţoasă cu el şi atât strigase la gard că asurzise ăl copil!
(Între timp, mama l-a înşfăcat pe Prică, l-a prins între picioare, i-a scos cămaşa şi îl spală
pe cap)
MĂRIA BĂLII – Stai pe ciuci!
PRICĂ – Ărşi, aoleu!
MĂRIA BĂLII – Ho! Pe mine cum nu mă frige? Io nu iau tot cu pumnu’? Că doar n-oi
lua cu gamela!
PRICĂ (plângând) – Îmi intră-n ochi!
MĂRIA BĂLII (frecând de zor) – Păi ce ziceai tu? Că nu mai încapi în mâinile mele!? De
ce ai lăsat oile de-au intrat în lucernă? Dacă plesneau? Mai bine te plesnesc io!
(Şi jap! Îi arde una pe pielea goală)
PRICĂ (urlând) – Dă mai repede cu săpun că mă ustură!
MĂRIA BĂLII (căutând-o prin păr) – Dumnezeule! Iote ce găoază! Cine ţi-o făcu, mă?
De ce nu mă întrebă şi pe mine, măcar să ţi-l fi spart de tot!
PRICĂ – Ai lu’ Bâţu mi-l sparsără când ne băturăm cu zburături!
MĂRIA BĂLII – Mă, băiete, copiii mei or să umple drumurile că nu ştiu să se arănească!
Îi creşti, numai tu ştii cum şi ei uite, sunt numa’ zgaibe!
AUTORUL – Acum începea Prică să plângă de părere de rău că moare.
MĂRIA BĂLII (plesnind-o din mers) – Ho, că nu ţi se vede creierul! Nu-ţi ies maţele!
Alt’dată să te mai prind că mai ieşi la joacă! Vedeţi acuşica ieşiţi colo’n drum
unde-i mai moale, und’ se scaldă găinele alea şi puneţi-vă ţărână ân cap!
(Către o fată care se spală undeva în culise).
Fă! Ce faci tu acolo? Dă cu leşie mai multă, fa, că azi-mâine vă măritaţi şi n-o să vă
spăl eu toată viaţa! Doamne, pupa-ţi-aş tălpile!
(Iese val-vârtej să-i arate fetii cum se dă cu leşie)

(Intră, de-abia mergând şi suflând greu, Moş Pătru)

FINU’ – Veto! Fă, Veto... Lasă-mă, fă şi pe mine să mă-ntind aci o ţâră...
Venii de la oraş şi-odată mi se făcu rău.
(Moş Pătru se prăbuşeşte pe bancă)
ŢAŢA VETA – (Brusc, începe să ţipe)
Săriţi, că moare Finu’ Gheorghe! (Intră câteva femei, care încep un bocet asurzitor)
MĂRIA BĂLII – Aoleo, finule... un’ te duci tu, finule?... La loc cu verdeaţă, fără uşiii,
fără fereştiii... (Către celelalte bocitoare) Ho, fă! Să mă-nţeleg cu omu’ asta. Finule,
dacă tot de duci, treci şi pe la omu’ meu şi să-i zâci cum o duc io pe aici... că numai
cine n-a fost vaduvă nu ştie ce-i văduvia... Şi cât te hodineşti să-i mai zâci din partea
mea...
ŢAŢA VETA – Ho, fă! Că nu moare acu’! Moare când se înserează.
(Cercetându-l pe bolnav) Dacă nu moare nici atunci, moare în vărsatul zorilor. Dacă
scapă şi atunci, la prânz e gata!
(După ce-l priveşte cu ochi de expert) Ăsta nu moare azi. Aşa i-a fost lui ursât să mai
trăiască o zi. Dacă se duce mai-nainte, nu-l primesc acolo! Nu-l vedeţi? Stă şi
aşteaptă! Îşi aşteaptă rândul. E-nghesuială mare şi pe lumea ailaltă. E gloată rău!
FINU’ (Respirând greu) – Fă, să te dai la poartă, să te ţii să nu vină muierile. Că ştii cum
vin ălea cu lumânări să-mi aducă să le dau la ăi morţi. Zic: „Să-i dai şi lu’ Ion şi
lu’Petrică, să-i duci şi lu’ Sandu al meu”. Şi eu pe unii nici nu i-am cunoscut. Ar
trebui să umblu mereu, o vecie şi să rămân cu lumânările în mână. (Ii cade capul).
16
ŢAŢA VETA – Ăstuia îi erea lene să umble şi pe lumea ailaltă! Vrea să se păstreze şi
mort!
MUIEREA LUI BÂTU (bocind) – Da’ ce-o avea făă…
MĂRIA BĂLII - O fi deochiatîîî…
MUIEREA LUI BÂTU - Ce l-o fi durând, făă…
ŢAŢA VETA (specialistă) – E, pe toţi oamenii trebuie să-i doară câte ceva. Altfel am sări
în sus de bucurie de dimineaţa până seara.
(Când îi scoate bocancii din picioare, Moş Pătru se ridică brusc, spre spaima
femeilor)
ŢAŢA VETA – Aoleu, ăsta să-ntoarsă!
FINU’ (arată bocancii). – ...Ete, ăştia erea să mă omoare Mă-ncinsăi la picioare şi-mi căzu
leşin la inimă, să mor. Că mă pusă muierea să mă-ncalţ şi eu ca oamenii, să nu mă
mai duc la târg desculţ. Şi-mi dădu şi ciorapi de lână.
Da’ mie âmi place cu picioru’ gol, să simt io pământu’ sub picioare! Eu merg desculţ
şi pe zăpadă. Aşa-mi place să merg. Să ţin io legătura cu pământu’.
Ăsta te vindecă de toate boalele ! (Aruncă bocancii în culise, către nevastă-sa)
- Ia, fă, încalţă-te tu cu ăştia !
(Către o bocitoare, rămasă înmărmurită, cu lumânarea aprinsă în mână)
- Stinge, fă, lumina, că să consumă corentu’! (Iese)
ŢAŢA VETA – Du-te sănătos. Bine că nu murişi aci la mine! Îuu! Cu moartea ăstuia uitai
urzâcile pe foc... (Iese)
MUIEREA LU’ BÂŢU - Bocirăm de pomană... (Iese)
SUBŢIRICA - Si cribitele mele? (Iese)
(Din culise se aud mai întâi blestemele, apoi apare şi Măria Bălii, făcând cruci mari şi
îndoindu-se până la pământ.)
MĂRIA BĂLII – Fir-ar al iacacui! Alege-s-ar prafu’ de el! Prafu’ şi pulberea, din creştet
până-n călcâie şi din călcâie până-n creştet. Dar-ar Dumnezeu, pupa-i-aş tălpile, să-l
mănânce viermii. Să cure veninul şir, baltă, după el! Că l-am crescut ca pe copilul
meu ş-acu să râde de mine. Bătrână şi io... Şi el îmi luă vacile la obor! Păscui şi eu
vitele prin mărăcini, pe-acolo pe Răculeţu, şi el veni, se-ncontră cu mine şi mi le luă
la obor... iote pe cine creşti...
(Boscorodeala Bălii continuă în surdină pe vorbele povestitorului)
AUTORUL (De lângă arlechin, de unde asistă la tot ce se întâmplă) – Băla, când începea
să strige, ieşea la poartă, sub salcâm îşi sufleca mânecile şi făcea un fel de spectacol,
rostea un monolg. Era aşa de meşteră la potrivit vorbele că te făcea de nu mişcai.
Încremeneai ascultând-o.
MĂRIA BĂLII – ...Că când m-a luat Mărin al Florii din Bauru, era iarnă şi coboram pe
Ungureanca-n vale cu sania. Ei chiuiau, ca la nuntă. Şi toţi se bucurau şi erau veseli
şi numai eu stam tristă şi n-aveam chef...
Şi cumnatu zice: - Toată lumea bea din ploscă, chiuie, cântă, numai mireasa nu zice
bleau. Ia, miresică, fă şi dumneata un cântec, să ne-audă Bulzeştiu’.
Ăuu! Pe mine, m-a bătut Dumnezeu când am auzit că să mai şi cânt!
Că mă gândeam unde mă duc eu... Ei, şi când am ajuns acasă, trei copii mi-au ieşit
înainte, un băiat, Tropănel ăsta, şi două fete. Şi-o mai aveam şi eu pe-a mea. Şi nu
eram şi eu, fă, decât de opşpe ani!...
Acu’, ce era să fac?

17
 Dimineaţa m-am sculat de noapte, mi-am sumes mânecile, am băgat focu’ sub ţest,
am făcut mălaiu;. Pune oala cu legume la foc, pune masa, pune mâna şi spală-i, că
erau toţi murdari şi izâniţi...
Şi-atunci am intrat eu în vrau, cu spălat, cu gătit, cu vite, cu oameni pe ajutat.
Şi aşa l-am crescut pe Miai ăsta, care stă acu’ sub şopru, ca popândău’ şi se face că
nu m-aude!
Să-mi ia el mie vitele la obor?! Că el, de! E acu’ la putere, iar eu bătrână, văduvă, că
după aia a murit şi tatăl lor şi la urmă şi omu’ de-al treilea, şi nu mai poci... nu mai
poci... Fir-ar al iacacui din răsărit până-n apus şi din apus până-n răsărit! N-ar mai
călca iarba verde! Nu i-ar mai muri mulţi ânainte... Pulberea să s-aleagă de casa lui!
Să-i intre viermii-n aşternut! N-ar mai ajunge să-i cânte cucu’! Să-ţi cânte
cucumelele, să urle lupii-n curtea ta, mă, orbeţule, dacă ai tu inima asta în tine...
(Iese continuând să blesteme)
AUTORUL – Şi aşa s-a-ntâmplat, cum a zis ea... Şi cu veninul şi cu lupii în curte şi cu
casa care-a rămas pustie... De, blestem de mumă, măcar că vitregă. Pe unde i-a fost
casa au tras cu plugul...

(Intră Cazacu cu o lopată, o găleată şi un ulcior. E îmbrăcat într-o şubă veche, cam
putrezită. Și, ca de obicei, este cam cherchelit, Se aşează pe jos, scuipă în palme şi
scoate din găleată o bucată de carne)
CAZACU – Nicăieri nu mănanci o varză cu carne mai bună ca-n cimitir! De ziua morților,
când vin fomeile – alea vii – să ne dea nouă de pomană, ca să aibă ce mânca morții
lor pe lumea-ailaltă. Și ce bea... că n-o să-și lase răposații să moară de sete, nu?
(Ridicând ulciorul) În cinstea morților! Trăiască!... (Trage o dușcă). Da’ pe cât e de
bună varza cu carne, pe atât e de periculoasă! Asta o știu din armată, de la căprarul
nostru.: „Domnilor” zicea. „Ba, aveți grije! Cel mai rău te arzi cu varza cu carne!
Dacă nu sufli-n lingură, te-ai ars!” (Îi atrage atenția ceva din culise) Hopa! Mai veni
o damigeană cu varză... aaa... o damigeană cu zaibăr... (Dă să plece, dar din spatele
lui apare Prică și îl trage de pulpana șubei)
PRICĂ – Nene, de unde ai matale şuba asta, că parcă-i a lu’ Taia, de l-am îngropat anu’
trecut cu ea!?...
CAZACU (O cercetează foarte atent) – Mă, tu ştii că ai dreptate?
(Şi pleacă. Prică, după el.)
PRICĂ – Nene!... (Se aude o cucuvea. Lumina scade)
(Intră Goage cu un felinar în mână, căutând ceva pe jos. Se întâlnește cu Bâţu).
BÂŢU – Ce caţi, nea Goage, ce tot bodicăi?
GOAGE – E, mă Bâţule, dădui de-un mare năcaz... Mă-ntorceam de la Bălceşti, de la
nedee, eream mulţumit, că ăia-s darnici la sărbătoare... Şi păţâi năcazu’... Mă-ntorsăi
tocmai de la margine-ailaltă a pădurii. Străluceşte, da’ nu-l dibui neam! Şi-l tot caut
de-asară... Ia uită-te şi tu că poate ai ochii mai buni.
BÂŢU (După ce caută si el) – Nu e, nea Goage!... (Caută) Da’ după ce să mă uit? Ce
pierduşi?
GOAGE - Vezi că străluceşte... Un nasture.
BÂŢU (După ce mai caută o vreme) – Da’ pe-aici trecuşi când plecaşi la Bălceşti?
GOAGE – Nu, da’ mă gândii că l-o fi luat az-noapte vreo jivină-n gură şi l-o fi adus pe-
aici... Să fi călcat vre-un lup pe el şi să-l fi băgat în năroi? Mă mai duc să mă mai uit o
dată-n pădure. (Goage a ieşit)
BÂŢU – Nea Goage, te prinde noaptea-n codru. Lasă-l diavului de nasture, că n-o fi de
18
 nistemate! (Goage revine)
GOAGE – E de tablă, bă!... (Iese)

AUTORUL – Într-o noapte, pe aci, pe la Cişmele, pe unde sunt casele mai rărişoare ... (Se
aude o cucuvea)... din cauza stafiilor care se zice că s-ar fi arătat pe-aici şi oamenii
s-au sfiit să pună case - să aibă stafiile loc, lărgime, să treacă-n deal în vale, libere -
se întâlneşte Mărin Trancă, zis Bâţu cu unul care cam sclipea de departe, aşa ca
putregaiu’... (Se aude din nou cucuveaua)
BÂŢU – Bună seara! ... Bună seara!
MOROIUL (cu voce cavernoasă) – Bună searaaa. Măăă, tu ştii cine sunt euuu?
AUTORUL – Se uită Bâţu, se uită... şi-odată simte cum i se scoală căciula singură din cap:
Hoop! Şi cade jos... Pleoţ! Ăsta semăna cu unul de murise... (Se aude din nou
cucuveaua)
BÂŢU – Păi, eu ştiu... Te cunosc, dar nu ştiu de un’ să te iau...
MOROIUL – Păi ia-mă şi dumneata de gulerrr...
BÂŢU – Da’ când să-l ia de guler... Nimic...ăla era moroi... (Se aude din nou cucuveaua)...
Dar mâna îi rămăsese ţeapănă în aer... După aia s-a făcut moale şi aşa a rămas. Bine
că nu i-a spus moroiul să-l mai ia şi de altceva. Că paraliza tot.
CAZACU (Vine din spate, cam afumat. Âi cercetează mâna moale cu ochi de specialist)
– A... ai scăpat ieftin, neică, moroii din Bulzeşti sunt arţăgoşi, când le străşunează
din câte ceva pe câte unul... îl fac cârpă, treanţă, poţi să ştergi lampa cu el. Aşa e de
moale şi afânat.
BÂŢU (Cu voce pierdută) – Da’ mi-a zis ,,Dumneata,,...
(Se aude din nou cucuveaua)
CAZACU – Nu, că de purtat ştiu să se poarte... nu sunt bădărani. Acu’ nu că le iau partea,
dar trebuie să te gândeşti şi tu la ei. (Specialist) Până mai ieri iereau aici cu noi,
într-o lume carevasăzică. Odată mor şi se pomenesc pe altă lume, bunăoară pe lumea
ailaltă, care nu-i primeşte, nu ştiu din ce cauză şi-i trimite înapoi pe lumea ailaltă,
bunăoară asta a noastră... care se sperie şi-i alungă... Uite-aşa mi ţi-i plimbă, cine mi
ţi i-o plimba, păi de-aia sunt şi moroii ăştia aşa arţăgoşi... şi se mai iau de câte unul
ca dumneata...
BÂŢU (cu spaimă) – Nu-mi mai spune ,,Dumneata,,... ca ăla... Da’ matale, nea Cazacule,
cum de nu ţi-e frică de ei? Mergi, îi dezgropi, îi înţepi, îi beleşti, faci atâta bine
comunei... Cum de nu ţi-e frică noaptea singur în cimitir?
(Se aude un ţipăt de cucuvea. Cazacu îl priveşte fix cu nişte ochi…)
CAZACU – Mie mi-au luat frica… de pe vremea când trăiam. (Din nou se aude
cucuveaua. Bâţu simte cum i se moaie şi mâna cealaltă)
BÂŢU – Cum vine asta ? (Are acum şi gura strâmbă)
CAZACU – Mărine! Glumii, mă nene! Glumii şi eu o ţâră ce eşti aşa de.... Mă! Ia-mă, mă,
de guler să te-ndrept acu’ cât e caldă poceala. Ia-mă, mă, de guler, n-auzi?
BÂŢU – (Cu gura strâmbă) Cu şee...? Că ioche mâinele...(mâinile âi flutură fără viaţa, ca
nişte mâneci)
CAZACU (Luându-l pe Bâţu pe umăr ca pe un sac şi ieşind cu el)
– Nu mai poţi să faci un spirit în satu’ ăsta!...
(Cucuveaua se aude din nou, prelung)

(Intră Niculae, căscând)

19
AUTORUL – Lui Niculae i s-a arătat Dumnezeu azi noapte. A avut el o vedenie de-asta,
nemaipomenită, ieşită din comună. c-a-ntors tot satul cu curu-n sus. Că toţi se-
nchină, nu mai prididesc cu închinatul, au făcut scurtă la mână.
Ieşise pe-afară, că-i pierise somnul. Era aşa cum încercase să adoarmă, în izmene,
desculţ...
NICULAE (Scărpinându-se pe burtă) – Ia să mă uit io pe la vitele alea! Că dacă le-aud
cum rumegă, asta mă face-ntotdeauna să picotesc.
AUTORUL – Şi-odată, fâş!... Foşnea ceva în pătuiag. Şi când se uită el în sus... Minune
mare!
NICULAE (Încremeneşte) – Dumnezeu!
AUTORUL – L-a-ntrebat:
NICULAE – Ce mai faci? (Lungu ridică din umeri neştiind ce să răspundă)
AUTORUL – Şi asta fusese totul. Lumea voia acuma lămuriri.
ŢAŢA VETA (Venind în fugă) – Şi zi aşa, îl văzuşi?
NICULAE – Îl văzui!
ŢAŢA VETA – Păi cum?
NICULAE (arătând) – Păi, aşa!
AUTORUL – Fiecare îl punea să povestească de la început cum a devenit minunea, să
priceapă tâlcul. Era şi prima minune pe comuna Bulzeşti.
(Între timp în jurul lui Lungu s-a strâns tot satul)
NAŞU – Acu’ s-or ţine lanţ, că noi de când ne ştim, n-am văzut decât pe dracu’!
MĂRIA BĂLII (venind cu un scăunel sub braţ) – Scuipă mă, în sân! Nu pomeni numele
necuratului. Daţi-vă la o parte, ho, lăsaţi omu’ să răsufle.
MUIEREA LU’ BÂŢU (curioasă) – Şi cum fu, mă? Cum fu îmbrăcat?
FINU’ – Hă, hă! Ce-o doare pe-asta! Ce ţoale avea!
MUIEREA LU’ BÂŢU – Era în razele-alea bune, ori în alea de purtare? Staţi aşa, că-l
prindem forfârlica!
CAZACU – Pe mine m-o fi vorbit Dumnezeu de bine, că toată noaptea sughiţai!
(Hohote de râs)
AUTORUL – Lungu relata cazul cu rumegatul vitelor. Spunea c-a auzit foşnind ceva în
pătuiag...
NICULAE (reia) – Măi, ce să fie?
AUTORUL – Şi când se uită el ân sus, Minune mare!
NICULAE (retrăind momentul) – Dumnezeu!
AUTORUL – L-a întrebat...
NICULAE – Ce mai faci? (Ridică din umeri)
ŢAŢA VETA – Tu l-ai întrebat ori pe el pe tine, ai?
NICULAE (luat prea repede) – Ai?
AUTORUL – Aici ceva nu era limpede în minune, vă-nchipuiţi că n-ar fi fost tot aia!
Săteanul, buimăcit, spunea că el bineînţeles se pomenise îngânând, pentru că nu se
aştepta la una ca asta, l-a luat arătarea prea repede, atât l-a tăiat capul să întrebe la
momentul oportunist - prindea şi el câte un cuvânt din zbor şi se căznea să-l
brodească. Dar Niculae susţinea şi altminterea, adică Dumnezeu îl întrebase, blând şi
aşezat, de-acolo din pătuiag, parcă ar fi fost pe tronul lui de aur, că sclipea totul în
jur. Îi era chiar teamă să nu dea foc la ceva cu strălucirea-i. Se mai alegea şi cu casa
arsă!
NICULAE (reluând la nesfârşit) – Ce mai faci? (Ridică din umeri)

20
MĂRIA BĂLII – Şi tu ce-ai răspuns, mormolocule? Trebuia să-i spui că n-avem de nici
unele.
NICULAE – A nu! Nu!
MĂRIA BĂLII – Ah, cum n-am fost io! Ştiam eu ce să-i spun! Ieri mi s-a umflat bou’ aşa,
degeaba şi-a plesnit. Bărbatu’ mi-a plesnit pe front, copiii o să-i fac slugi! Ăla din
pătuiag ştie toate astea?
(Bâţu priveşte încordat în direcţia pătuiagului şi ridică din umeri)
Tu, dacă ţi s-a arătat de ce-ai tăcut ca Mutu’ Ioncicăi ? O fi venit să afle! Trebuia
să-i fi spus tot ! Da’ auzi tu? tot, tot, tot....
NICULAE (derutat) – Păi, io l-am...
CAZACU – E? E?...
NICULAE – Adică, el m-a….
FINU’ – E? E?...
NICULAE – Adică noi ne-am …
ŢAŢA VETA – Lăsaţi-l oameni buni, în pace! Nu vedeţi că s-a prostit? E zăltat! L-a pocit
azi-noapte!
CAZACU – Ăsta o fi rămas şi cu gura strâmbă. Ia fă, mă, gura aşa!
(Îi arată cum)
NICULAE (cu gura strâmbă) – Semăna cu un sfânt ! Plutea pe un tron de foc şi
zbâr...zbâr... zbâr... peste case dând din bărbie. Eu nu ştiu acum ce-o să se-ntâmple
cu mine, dar simt o împăcare mare… mare.
AUTORUL – Niculae se pomenise deodată luat pe sus, înconjurat de toţi, toţi se uitau în
gura lui. Ce să le spuie?
MĂRIA BĂLII (punând scăunelul la picioarele “sfântului”) – Na, sfinţia ta, predică-te!
NICULAE (neînţelegând nimic) – Ce face?
MĂRIA BĂLII – Pun’te ici să te vadă tot satu’ şi predică. Spune-le hoţilor ăstora să se
lase de rele !
NICULAE (căutând spre sală) – Care hoţi ?...
MĂRIA BĂLII – Nouă, la toţi. Nu vezi că nu se mai poate trăi ? Suntem nişte pacătoşi! A
venit ziua de Apoi. Ori ne pocăim, ori ... Hai, ce mă Niculae, ce mă laşi colea pe
min. Dacă Domnu’ te-a ales pe tine..., de-acu’ se cheamă că eşti sfânt! Hai, pun’te
ici! Închinaţi-vă, oameni buni! Închinaţi-vă şi luaţi aminte la vorbele-ntelepte ale lu’
Sfântu’ Nicu...
AUTORUL – Măria Bălii cădea-n genunchi, făcea mătanii. Da’ Sfântu’ Nicu sta încurcat
rău... S-a urcat pe scăunelul care se hâţâna,...... s-a dat jos....s-a mai suit odată..... îl
trecuse năduşeala. S-a proptit bine pe picioarele răşchirate şi-a zis:
NICULAE – E-he!... (Şi cade cu zgomot. Lumea se împrăştie, dezamăgită de prestatia
sfântului)
AUTORUL – După aia, ce l-o fi apucat, că odată s-a schimbat la faţă, a prins un fel de
transparenţă, da’ rău de tot, c-a intrat într-un sac rupt, şi-a pus o coroană de mărăcini
de roşcovi în jurul capului şi-a plecat să propovăduiască în pustiu...
NICULAE (Ameninţând omenirea cu degetul) – E-he!...
AUTORUL – Şi-a mers el aşa prin pustiu, înnotând şi certând omenirea...
NICULAE – E-he!...
AUTORUL –...până aproape de...
NICULAE (ca şi când ar fi descoperit plăcuţa indicatoare cu numele localităţii):
– Caracal!
(Şi iese în fugă)
21
(În scenă intră Cazacu, cu un ceas de buzunar în mână. Priveşte foarte atent in culise).
FINU’ – Ce faci, mă?
CAZACU – Păi iote, îl dau în urmă să meargă odată cu fusu' muierii. Iote că trecui în alt
fus! Acu’ sunt cu trei ceasuri mai înainte decât la Seculeşti, iar la gura Racului cu
două în urmă. Ce mare e lumea dom’le! Cum să te mai descurci cu atâtea fuse?!
FINU’ – De unde ai tu drăcia asta?
CAZACU – Tocmai de la capătul lumii... Din America.
FINU’ - Şi cum ai ajuns tu aşa la vale?
CAZACU – Păi cu căluşarii până-n Franţa şi de acolo ... fiuuu! ... cu vaporul. Căluşari mai
erau aşa: Al lu’ Fleţu, al lu’ Fleaşcă, Ionete a lu’ Făsui, Coadă a lu’ Ceapă,
Modârlan, Tăgărâlă, Dincă Gâscă, ăi doi ai lu’ Patentă, Miţăle şi al lu’ Armistiţiu.
FINU’ – Păcat că ăsta a trăit puţin, săracu’...
CAZACU – Şi ne-am făcut noi o echipă şi am plecat la Paris. Când ne-au văzut ăia aşa...
trasi pin inel... împodobiţi cu pamblici şi cu feţe de perini cusute frumos pe dinainte
şi cu clopoţei la picioare… Când ridicam odată piciorul şi strigam „Hălăi-şa!” … un
ceas cânta cioara, un ceas răsuna Parisul. Păi se punea’ ei cu Bulzeştiu’?
Ne-am făcut şi poze la Paris.
NAŞU’ – Ia, mă....
CAZACU – Da’ ce, le ţin la mine? Le ţin acasă bătute-n cuie pe pereţi, de le botează popa
când vine cu Botezu’, parc-ar fi icoane.
FINU’ – Băi, te pomeneşti că tu ai fi Sfântu’ Georghe şi-ai fi omorât balauru’ jucând
Hălăi-şa la Paris, în jurul turnului E..făl!
CAZACU – Da-n America...
MOŞ PĂTRU (Intrând) – În America, ce, mă?
CAZACU – În America n-am mai jucat Căluşu’.
MOŞ PĂTRU – De ce ?
CAZACU – Păi dacă-s proşti! Bă, ăia nu ştiu nici măcar româneşte! Cum să le iesplic io
fără mut ? Niciodată nu s-a întrunit acolo numărul de români talentaţi, iuţi de picior!
Dom’le, unşpe dacă ne nimeream şi-un mut bun, ager, America era a noastră. A
Bulzeştiului!
AUTORUL – Aşa că şi-a cumpărat un ceas şi s-a-ntors acasă să se-nsoare şi să trăiască
după fusul Mitrei Baloţanca.

(Intră cioplind la un băţ, Bâţu. Cei trei aşezaţi pe bancă îşi dau coate şi râd pe
înfundate de el. Dar Bâţu nu observă nimic, el este concentrat la băţul său)
FINU’ – He, he... Al lu’ Bâţu!...
MOŞ PĂTRU - Noroc, Bâţule. Hai, stai şi tu ici, cu oamenii.
FINU’ – Muierea ăstuia dormea în pat ca o cucoană şi el îşi întindea minteanu’ pe pământ,
la picioarele patului. Femeia avea un ibovnic, pe Mitru al lui Ciugulea şi noaptea se
mai ducea pe la ăla. Se scula binişor, se-mbrăca pe-ntuneric...
MOŞ PĂTRU - (răsucindu-şi ţigara în hârtie de ziar) – Las’că se-mbrăca ea şi pe
lumină...
FINU’ - ... şi pleca la cine îi era drag.
MOŞ PĂTRU – Păi, el de-aia îşi aşternea minteanu’ pe jos, să nu-i strice somnu’!
(provocându-l) – Mă, Bâţule, de ce te canoneai tu pe pământ, ca nelumea? Nu te suiai
şi tu să dormi în pat lângă muierea ta, să... că de-aia ai luat-o?
BÂŢU – Nu, că ea trebuia sa plece la Mitru a lui Ciugulea.
22
MOŞ PĂTRU – Da’ tu ştiai când pleacă noaptea? Simţai?
BÂŢU – Sigur că simţam!
MOŞ PĂTRU – Şi n-o încuiai în cameră pe dinafară? Nu răzmai cârpătoru’ ân uşă?
BÂŢU (sincer mirat) – Păi, ce-aveam eu cu ea!?
MOŞ PĂTRU – Ptiu! Da’ căciulă-n cap ai, mă?
FINU’ – Până la urmă nevastă-sa stătea mai mult pe la Mitru al lui Ciugulea. Mai trecea
din când în când pe acasă, noaptea, aşa... de formă. Pe el îl găsea dormind tot pe jos,
pe mintean, poate c-o aştepta. Femeia îl învelea bine, să nu răcească, mai lua câte
ceva şi pleca uşurel.
MOŞ PĂTRU - (provocându-l din nou pe Bâţu) – Păi nu te culcai şi tu lângă ea să...?
BÂŢU - (mirat) Să ce?...
MOŞ PĂTRU - Să ...
BÂŢU - (mereu mirat, nu înţelege)
CAZACU – „De-ar fi omul ca scula
Ar muri si s-ar scula...”
BÂŢU – (In sfarsit srede ca a inteles) A ... Păi ce-aveam?! Să mă scoale? Că ea pleca! Şi
de ce să mă deştepte?
MOŞ PĂTRU – Bă nărodule, păi tu n-o certai?
BÂŢU (senin) – Păi ce-aveam io cu ea?! Dac-avea nuş’ ce treabă pe la al lu’ Ciugulea!
MOŞ PĂTRU, FINU’ si CAZACU – Ptiu!

MOŞ PĂTRU (Oftează) – Ehe, la noi, muierea pupa mâna bărbatului până mai adineauri
şi din ,,Dumneata’’ nu-l scotea niciodată! Îi făcea acolo trei-patru copii, da’ nu-
ndrăznea să-i zică ,,tu’’. Alea mai mândre, care se ambiţionau, nu-i ziceau nicicum.
FINU’ – Fomeia are socotelile ei: ea să ţină de coada cârpătorului, să ţină oala de mănuşă
la foc, să stea ciucită la vatră....
CAZACU – ...şi să lase politica! De asta ne ocupăm noi. Asta-i pentru OAMENI!
Fomeia!...Pârţ!... Ce ştie fomeia? Ea să şteargă sticla lămbii, să alinieze clondirele pe
corlată, să fie drepte, aşa ... să tragi cu aţa!
BÂŢU - (se amestecă în vorbă) – Să te tragă, să-ţi pună ventuze?
CAZACU – Daaa! Şi să nu-ţi iasă din vorbă...că... ce ştie ea?!? Înainte n-o prea vedeai la
faţă, că purta maramă. Zăvelca lungă, colo, abia-i sclipeau gleznele...
MOŞ PĂTRU (cunoscător) – Da’ o ghiceai pe-a frumoasă!
BÂŢU – O ghiceai?
MOŞ PĂTRU – O ghiceai şi-o furai, dom’le! O luai pe cal şi-o făceai muierea ta. Era o
dulceaţă!... Da’ acu’ pe cin’ să furi! Uitaţi-vă în jur! Pe cin’ să furi?...
(Toţi se uită foarte atenţi în sală, din ce în ce mai îngrijoraţi că nu mai au pe cine
fura).
MOŞ PĂTRU (oftând) – Altfel era viaţa!... Mai... tacticoasă. Umblai în cămaşă lungă
până spre douăj’ de ani că zicea lumea că eşti copil. La douăj’ de ani îmbrăcai
izmenele, te-ncingeai cu brâu’ şi plecai dupa fete! Le-ncântai din fluier...
CAZACU (cu regret) – Nu mai sunt rânduielile alea!...
BÂŢU (Şi el, de colo) – Şi vitele sunt mai proaste! Uite anu’ ăsta, văcuţa mea iar a rămas
stearpă. Si ce nu i-am făcut?... Ascultaţi-l pe Bâţu: şi vitele sunt mai proaste!
MOŞ PĂTRU – E, da’ poţi să discuţi lucrurile astea cu fomeia, că nu poţi! Nici copii nu
mai e în stare să facă ca lumea! Una, două îi leapădă. Zice c-a râvnit la varză acră şi
n-a găsit la repezeală şi a lepădat. Ori c-a râvnit la cireşe - iarna!- şi de unde să ia!
Şi-a stârpit!
23
BÂŢU (categoric) – Bazaconii! Nu vor să dea-n greu!
CAZACU – De-aia s-a-mpuţinat şi lumea! (către Bâţu) Înainte, când veneau turcii pe-aici
cine îi lua la palme? (Bâţu, încurcat, ridică vinovat din umeri. Cazacu îşi continuă
lecţia de istorie). Câte zece-doisprezece săreau dintr-un copac pe turc, că lu’ Baba
Novac pe aici îi plăcea să se bată cu ei, de ne lăuda şi Miai Viteazu: ,,Daţi, bă! Băga-
i-aş la ududoi! Să mai stea şi pe acasă!’’. Aşa ne lăuda Miai Viteazu! Da’ discută
chestiunile astea cu Măria Bălii...
BÂŢU (făcându-i semn) – Uite-o că vine...
MOŞ PĂTRU (tare, să-l audă Măria) – Asta a stat toată viaţa cu curu’ pe cămaşă degeaba
şi nici tabla-nmulţirii n-o ştie! Mărie, cât fac, fă, nouă ori opt? (Bărbaţii fac mare
haz)
Care e, fă, capitala Portogaliei? (Râsete)
MĂRIA BĂLII (Intrând cu un târnă (coş) pe cap) – Mă, târziule! Nu mai lozî aci cu
copiii! Mai bine ţ-ai căta o muiere care să te-ngaduie. Nu vezi că ai şi început să iei
culoarea cerii?
MOŞ PĂTRU (scuipând pe dosul palmei şi ştergând-o de turul pantalonilor, apoi
întinzând-o Măriei) – Păi, găseşte-mi tu una care să-mi placă şi să-mi pupe mâna la
comandă, c-acu’ o iau!
MĂRIA BĂLII (dându-i peste mână) – În nădejdea aia, vezi să nu te pupe moartea rece!
(Iese).
BÂŢU (Frământat de întrebare) – Auzi, moş Pătrule.... Care e... capitala Portogaliei?
(Bărbaţii se uită unii la alţii, niciunul nu ştie)
CAZACU - Io m-am uitat pe o hartă cand am fost in America. Ierea acolo toate ţările.
Bulzeştiu’ nu era! (Uimire generală)
BÂŢU - (perplex) – Ai! Ţ, ţ, ţ...
CAZACU – Noi nici nu ezistăm! Noi dăm nişte cote...aşa.... de pomană.... (Pauză)
MOŞ PĂTRU – Pentru că noi n-avem ecou, dom’le. Nici bun, nici rău…
Ia suie-te în Piscu’ cu Bojii şi strigă... să vezi, te aude cineva?
BÂŢU - Ce să strig?
MOŞ PĂTRU - Ce vrei... strigă că iote, nu plouă... Să vezi ce se întâmplă.
BÂŢU - Păi, ce să se-ntâmple?
MOŞ PĂTRU - Păi, aia e, că nu se întâmplă nimic. Ca şi când ai împunge o dată cu
Acu’ în cer, nu zice nimeni ,,au”, nici-un sfânt.. Nimeni nu zice ,,au” dacă-
mpungi în cer cu acu’. Fiindcă de aici n-ai nici un fel de ecou.
Noi trăim aşa…o ducem neştiuti de nimeni, ne strecoram...
Ştiţi caii ăia furaţi, de li se pun cârpe, trenţe, pe copite să nu facă zgomot,
când sunt scoşi din grajd? E, aşa si noi... Cine ne-o fi furat, domnule? Ce fel
de vite, de mârţoage om mai fi şi noi (Pauză)
FINU’ – Îu!... bine că mi-amintişi de vite... Mă duc să regulez la ele... (Iese)
CAZACU - ... Mă duc şi io la muiere... s-o controlez dacă dădu la vite. (Iese)
BÂŢU – Moş Pătrule, matale mai stai sau te duci şi matale să regulezi la vite?
MOŞ PĂTRU – Io nu mai am vite, bă...
BÂŢU - Atunci la muiere, să ...
MOŞ PĂTRU (trist) – Nici muiere nu mai am... (Iese)
Bâţu rămâne singur şi îngândurat pe bancă. După o pauză scoate o sticlă de ţuică din
buzunar şi trage o duşcă. Se aude Muierea lu’ Bâţu, veselă, fredonând o melodie).
BÂŢU – Muiere, noi mai mâncăm ceva în sara asta, sau...? (Muierea nu-l bagă în seamă
MUIEREA LU’ BÂŢU – (Din culise) Mie nu mi-e foame.
24
(Bâţu mai trage o duşcă, apoi se chirceşte de foame, ţinându-se de burtă)
CAZACU – (Intră, ţinându-se şi el de burtă) - Nu mai pot! Cre’ c-o să mor... (Se aşează
pe bancă lângă Bâtu) Bâţule, nu mai pot... Îmi făcu muierea un făsui... Şi-aruncă-n oală
şi bucata-ia de şorici pe care-o ţâneam de anu’ trecut să-mi fac nişte opinci... Bă... şi
mâncai... mâncai trei străchini. Ori cinci? Nu mai ştiu... Şi-i zâsăi muierii: Mă fomeie,
trage scaunu’ de sub mine, că nu mă pot opri. Da’ea, nu. Cică: mănâncă şi ’mneata cât
poţi. Mănânc io cât pot, da’ nu pot să mă opresc! Io cre-că vrea să mă omoare... A ta-ţi
face la fel cu mâncarea? (Bâţu dă din mâna ambiguu) Ia s-o-ncerc io! ... Ii zâc să mai
îmi pună o strachină şi dacă mi-o umple iar, e clar: vrea să mă omoare. Da’ o mănânc şi
pe-aia şi pe urmă – fi-iar pielea ei a dracului - o expediez peste gard în piua lu’ Moş
Pătru. (Iese strigând la muiere) Ia mai pune fă, una, să te văd!
BÂŢU (Ţinându-se şi el de burtă, dar pentru că îi chiorăie maţele. Către culise)
– Fă, noi mai mâncăm odată ori nu mai mâncăm?
MUIEREA LUI BÂŢU (Intră pieptănându-se) – Tu n-auzi că mie nu mi-e foame? Io
am treabă. Vezi şi tu pe corlată, poate găsăşti nişte mămăligă rămasă de ieri... Da’
Bâţule, vezi să n-o mănânci pe toată, că mâine n-ai ce să mai dai la porci!
BÂŢU – Ptiu!... Chiajno! Esti chiajnă de rea...
MUIEREA LUI BÂŢU (Ameninţătoare) – Bâţule! Taci din gură, c-acuma plec şi te
las sângur, să te mănânce viermii!... (Iese)
BÂŢU - Fi-mi-ar capu-al dracului! (Bâţu scoate sticla din buzunar şi mai trage o gură de
ţuică).
AUTORUL – Ăştia nu se loveau, neam! Cum să vieţuiască împreună dacă nu se lovesc
în nimic? Mai bine-ar lua-o care-ncotro, să nu se mai canonească aşa unul cu celălalt...
(Muierea intră veselă, pregătindu-se să plece la Mitru al lu’ Ciugulea)
BÂŢU - Du-te-nvârtindu-te!...
MUIEREA LUI BÂŢU (Revine şi se aşează ostentativ pe bancă) – Ba, iote că nu plec,
că-i casa mea!
Bâţu mai trage o gură de ţuică. Pauză.
BÂŢU (Îi dă un ghiont cu cotul muierii) - Hai, fă, bea şi tu...
MUIEREA LUI BÂŢU (îmbufnată) – Ba, că io nu servesc. Mie nu-mi place!
BÂŢU (trăgându-i un ghiont) – Bea, fă, să ne-mpăcăm!...
MUIEREA LUI BÂŢU (îndărătnică) – Nu!
BÂŢU – Nu?
MUIEREA LUI BÂŢU - Nu!
BÂŢU – E... Atunci...Ia să-ntoarcem noi foaia... Iţi arăt io ţâie... Să vezi şi tu, fir-ai a
relelor ce-nsemnez io in casa asta!...
Bâţu pune la bătaie ultimul argument: începe să-şi desfacă brâul şi să şi-l pună hotărât
la gât. Muierea îi întoarce spatele şi iese. Bâţu vrea să plece să se spânzure, dar îi vine
altă idee. Îşi scoate betele de la gât, le pregăteşte în patru şi iese după muiere.
MUIEREA LUI BÂŢU (Din culise) Săriţi, lume! Cazacule, Moş Pătru, Fine, săriţi că
a-nnebunit Bâţu!... (Intră în scenă ţipând şi plângând, cu Bâţu după ea. I-a luat frica
bărbatului) – Bâţule... Stai mereu!...
Bâţu se apropie ameninţător, cu betele în mână. Muierea vede că nu-i de glumă cu
Bâţu. O podideşte plânsul tot mai tare.
BÂŢU (cu brâul într-o mână şi sticla în cealaltă) – Bei sau...
Muierea arată spre sticlă. Bea printre sughiţuri şi lacrimi.
BÂŢU (încurajând-o) – Hai, hai...
Muierea mai trage o duşcă.
25
BÂŢU – E? ... Acu’ serveşti, da?...
Muierea, după încă o duşcă, îşi şterge lacrimile. Dă din cap afirmativ şi îi intinde
sticla lui Bâţu, cu un zâmbet cam strâmb...
BÂŢU – Hai ca-ţi place şi ţie...
MUIEREA LUI BÂŢU - (Ştergându-şi nasul) Ei... şi tu acu’... Mai trage o duşcă.
BÂŢU - Mai vrei să pleci?
MUIEREA LUI BÂŢU -– (S-a cam cherchelit) Ei... ’ceam şi io aşa... (O pufneşte râsul).
BÂŢU (Autoritar) - Auzi, fă? De az-nainte îmi zici Dumneata! (Femeia, supusă, dă din
cap că da. Bâţu mai trage o duşcă). Şi dacă mă mai superi, te pun să-mi pupi şi mâna!
MUIEREA LUI BÂŢU (Dă din cap că se va conforma) – Ţ-o fi foame, omule!?
BÂŢU (A uitat de mâncare. De altceva i s-a făcut lui poftă acum...) – Ba... (O ia pe sus
şi ies amândoi veseli şi împăcaţi)
AUTORUL – Şi iar s-au împăcat. O vreme...
Intră Goage cu un felinar în mână, căutându-şi nasturele de tablă.
GOAGE - Unde poa-să fie? Că pe dealu’ Săculeştilor suii, pe matca Dobreţului fusăi, pe
vâlcele coborâi, în cimitir căutai... Aoleu!... Ăsta nu-i Bulzeştiu’... Ce-o fi cu atâtea
lumini aprinse? Să zic că-s lămbi... nu sânt! Cine işalniţa măsii aprinsă puzderia-asta
de lumini, că mă-ncurcară?...Unde-oi fi ajuns? Unde nimerii? La Bălceşti? La Balş?..
Te pomeneşti c-oi fi ajuns la Craiova? Unde-i, mă nene, Bulzeştiu’? No, încolo nu
poate fi, că-într-acolo fusăi de vreo trei ori şi nu-l găsâi... Unde-or fi oamenii?
Secerătorii? Prăşitorii? Culegătorii de porumb?... Bă, satu’ nostru nu mai e nicăieri...
(Iese)
Bâţu vine îngândurat. Ca de obicei este foarte preocupat de băţul lui.
MUIEREA LUI BÂŢU (Îl întâmpină bucuroasă) – Venişi, omule?
BÂŢU (după o pauză) – Venii...
Muierea iese repede şi vine iute, iute cu un scăunel pe care îl pune cu grijă la spatele
lui Bâţu, ca să se aşeze. Bâţu, surprins, se aşează. Muierea il priveşte admirativ. Bâţu
îi aruncă femeii o privire nedumerită. Aceasta iese şi vine din nou iute, iute cu un
lighean, săpun şi ştergar. Începe să-l spele pe picioare cu mare grijă.
BÂŢU (Începe să-i placă) – Arşi, fă!
MUIEREA LUI BÂŢU (grijulie) – Te arde, omule?
Bâţu nu răspunde. După un timp:
BÂŢU (preocupat de lucruri mult mai importante: cioplitul băţului) – Hai, fă, nu mai
termenaşi? Că ne-apucă noaptea...
MUIEREA LUI BÂŢU – Acuşi, acuşi... (Ieşind cu ligheanul) Până-i gata mămăliga,
nu vrei să tragi o ţâgare? Îţi pregătii şi nişte ţuică, poate ţ-o fi sete... (Bâţu iese
agale după muiere, cu mâinile în buzunare, fluierind „M-a făcut mama oltean”)

AUTORUL (Către spectatori) – Ce n-aveam noi în comună?... N-aveam fanfară!

Ne-am dat seama de asta când s-au rătăcit unii pe-acolo, de la nu știu ce orchestră.
Marin Clanarisnu’ se-ntorsese din armată c-o goarnă. Era chemat pe la toate
înmormântările. Cânta foarte bine “deșteptarea”, când mai iute, când mai domol, după
cum era și mortul, mai tânăr ori mai bătran.
Pe toți îi înnebunise ăsta cu cântecul.
MĂRIA BALII – Când oi muri nu vreau decât tron de stejar, nu de brad, și să-mi cânte
clanaristu’la cap. Io să stau așa cu mâinile pe piept, frumoasă, și el să-mi cânte …
AUTORUL - Și-ntr-o zi, vara, pe un zăbuc de nu puteai să dezbulucesti oile, apar
unii gătiți, înjugați la niște țevi cât roata carului, și-ncep să cânte pe la porți, arii din
26
 operă, canzonete, după cum le făcea unul semn din sprâncene.
Unii ieșeau cu câte un ciur de mălai, de făină, cu drugi de porumb, le dădeau acolo.
Alții ascultau degeaba, când se termina dădeau din mâini.
ŢAŢA VETA - Nu mai avem nimic, adineauri procopsirăm niște paparude. Acu’dac-o fi
să plouă, plouă și necântat!
AUTORUL - Alămurile erau lustrite, ăia suflau de zor, parcă suflau în clopote: se
cutremura pământul.
MUIEREA LUI BÂŢU - Ce fu asta gaică? Uliuliu! Păi să mai aduc un ciur, că-mi
plăcu.
AUTORUL - Depindea acum și ce fel de ureche muzicală avea fiecare. Unele veneau cu
câte-o foaie de pestelcă, un vâlnic, ori zăvelca, aduceau cămașa cu râuri, cam rușinate
că nu le-o plăcea ălora.
MĂRIA BALII – Uf!... că nu mă lovește pe mine moartea acu’, că ce-aș mai merge io
la groapă cu ăștia, de-a mai mare dragu’.... Da’, mă, să nu mă băgați în pământ
noaptea, că mi-e urât, vin moroi, strigoi, stafii să mă sparie. Și-n primele zile, auziți,
mă? … mai stați și voi pe lângă groapă, vă mai învârtiți pe-acolo…
AUTORUL – După ce-au plecat a fost o liniște vreo trei zile… Nu mai aveau
niciu-un chichirez nici cuc, nici pupăză. Marin Clanaristu’ și-a dat cu goarna de-un
copac.
MOŞ PĂTRU (A intrat şi a auzit ultimele vorbe ale Autorului) – Mare secetă
trebuie să mai fi fost pe-acolo pe la ei, pe la Craiova, de s-au îmbrăcat ei toţi
în franc nemţăsc şi au inventat ei ditamai fluierele, ca să ne-ncânte, să ne ia mălaiu’.
AUTORUL - Moş Pătru e un filozof. Umblă pe câmp cu vitele şi le învaţă filozofie.
Discută cu boii cum discutăm noi bunăoară, tot felul de chestiuni şi mai aşa şi mai
aşa... Vitele pasc şi bagă la glavă tot ce aud. Vin să-l asculte şi oameni mai mari, să-l
întrebe, ca acum, când plouă, ori cum trece viaţa.
BÂŢU (Intră ţanţoş, cu mâinile în buzunare) – O să mai ţâie mult seceta-asta, Moş
Pătrule? Odată şi-odată trebuie să se termine şi zăpuşeala asta...
MOŞ PĂTRU – Trecurăm de Sântă-Mărie?
BÂŢU - Da.
MOŞ PĂTRU – Ei, de-acu’, te-ai căcat in pălărie!
(Frecându-şi o mână şi studiind cerul) – Da’ de plouat, nu plouă curând. N-au ieşit
norii nicovală peste munte. Atunci o să tragă un ropot. Să luaţi sama, să fiţi atenţi
primăvara, dacă bubuie întâi la Cornu Caprii, aci spre sârb, o să fie bine. Da’ dacă
bubuie dincolo, la Neamţ, nu e bine... că nu poţi să ştii ce bubuie, nu-i totdeauna de
ploaie, mai au şi alte socoteli, de-ale lor. Acu’ iarna cred c-o să vie devreme, c-a
început să-mi îngheţe mie o mână. Ca mâine ninge...
FINU’ – No, nu ninge, Naşule... Că nu-mi îngheţară mie buricele deştelor...
(şi îşi priveşte degetele de la picioare, negre, pline de pământ).
(De afară se aude MĂRIA BĂLII care intră val-vârtej)
MĂRIA BĂLII – Fir-ai al dracului, Mitroi, cu boboteaza ta, cu sufletu’ din tine! Cu
bradu’ de ţi l-or face ei… şi cu covrigu’ de ţi l-or pune în brad! Am mai văzut eu lume
leneşă şi haimanele, da’ ca ăsta n-am mai văzut! (Către spectatori) Şi voi ?... voi ce vă
popândirăţi acolo? Staaţi şi beliţi ochii la lume... Ehe! Când are omu’ treabă să pişă
din mers, n-are timp de stat şi de uitat pe linie! (Aşterne un preş pe jos şi se aşează la
taină).
MUIEREA LU’ BÂŢU - (Intră, ruptă de oboseală şi se aşează pe jos) – Ia spune, nea
Pătrule, cum trece ea viaţa, de nu te alegi cu nimic? Că iote, secer de azi-dimineaţă, nu
27
 mai poci de şale... Şi-aşa e de când mă ştiu!...
(Tăcere; toţi îl privesc pe Moş Pătru. Acesta se apleacă încet, greoi, ia ceva de jos şi
priveşte foarte concentrat acel ,,ceva,,)
MOŞ PĂTRU (într-un târziu) – Vedeţi voi... căcăreaza asta de iepure? Dac-o pui pe
gârlă, într-un ceas a ieşit din Bulzeşti! Până la chindie e la Balş, în Olteţ şi de aici în
Dunăre... şi-i pierzi urma... Bine că nu ne dăm noi seama, că ne luăm cu altele... Când
eşti mic te joci cu pietricelele, de-a alimerele, de-a ’’omu’ negru’’... Dacă te mai
măreşti, tragi la horă, iei hora înainte şi ţopăi... Alunelu’, Jianca, Sârba, Brâul, Banu
Mărăcine, Ciuleandra, Rustenu’ şi cum le mai zice, câte şi mai câte, aşa ca să mai
Osteneşti picioarele, muşchii... şi să nu-ţi faci gânduri. Pe urmă, te pomeneşti năpădit
de copii şi odată ţi se zbârceşte fruntea, parcă ar fi tăiat cineva de nojiţe din ea.
Dacă eşti muiere, ţii Filipii, Precupu’, Câşlegii, te calcă toţi pe picere la Dragobete...
Pui ceaunu’ şi mesteci... şi mesteci....în soare, în lună.... că nu-ţi mai dai seama, ţi-e
mintea în altă parte... (Pauză).

Intră Ţaţa Veta

ŢAŢA VETA – Dă-te, fa, mai încolo!... (Aşezându-se) Of, că bine mai e şi pe pământ.
Că parcă-n groapă nu stai tot în pământ şi-ncă împopoţonată şi cu ţoalele alea mai
bune...
MĂRIA BĂLII – Sezi, fa, ici pe preş, să-ţi zâcă curu’ multumesc.
CAZACU – Ho, fă, să mai vedem şi noi cine mai trece la deal, la vale...
BÂŢU – Te pomeneşti că apare vreo nuntă, de vin ăia-ntâi cu plosca să ne dea şi nouă.
MUIEREA LU’ BÂŢU (Către Ţaţa Veta) - Auzi, ţaţă, Bâţu ăsta-l meu, după ce că
nu-i în stare să-mi facă şi mie o casă mai mare, să vieţuim şi noi ca oamenii, s-a făcut
un beţâu!... Îi dedei o sticlă de-o litră de vin luni şi până sâmbătă, mai-mai să nu-i
ajungă!
ŢAŢA VETA – Lasă-l, fa, să mai bea şi el, că s-a ghijurit de tot...
MUIEREA LU’ BÂŢU – Ee..., nu-i duce matale grija! Că se ţâne bine!
MĂRIA BĂLII (Vede că Muierea lu’ Bâţu are un ochi vânăt) - Da’ ce-ai fa, la ochi?
MUIEREA LU’ BÂŢU – Iote... mă lovii de corlată...
MĂRIA BĂLII (Privind spre Bâţu) – ’Ţar corlat-afurisâtă!... Fată, când te măriţi îţi pui
cârpa’n cap şi te duci după omu’ tău. Şi faci ce zâce el. Aşa, de dragu’ lui. Să nu te
măriţi, dacă nu eşti în stare să-ţi placă tot ce-ţi dă şi ce-ţi face omu’ tău.
FINU’ – Auzârăţi ce păţî Cucu cu Cuca lui? Băi, lu’ Cucu îi muri Cuca. O găti el
cu ţoalele-alea mai bune, da-n picioare ii pusă tot gumarii ăia vechi.
ŢAŢA VETA – Păi de ce nu-i dădu pe-ai noi?
FINU’ (Fonfăit, imitându-l pe Focu) – Cică: „Las’ că moarta merge-n car, nu-i ca când ai
merge pe jos!” (Râsete). Staţi, că nu terminai. Când să pună Cucu Cuca-n car, să sculă
moarta-n cur! Toţi înlemnisără cu gura căscată! Da’ Cuca căsca şi-l beştelea pe Cucu:
”Bine, mă, Cucule, cucăii şi io o ţâră şi tu, gata, mă şi pusăşi în coşciug... Mă mir că
nu chemaşi şi famfara să-i tragi o sârbă! ”. (Râsete).
(Muierea lu’ BÂŢU strănută)
MĂRIA BĂLII – Ce-ai, fa?
MUIEREA LU’ BÂŢU – Iote, că străfigai. Ozâcă mă trasă curentu’ az-noapte.
MĂRIA BĂLII – Păi dacă nu te culci îmbrăcată?...?!... Io aşa dorm. Îmi pun şi
cizmele-n picioare, peste opinci şi n-am nevoie! N-am tuşit niciodată! Nu ştiţi să vă
păstraţi...
MUIEREA LU’ BÂŢU – Şi cum dormi matale aşa îmbrăcată şi cu cizmele în picioare?
28
MĂRIA BĂLII – Io aşa dorm, îmbrăcată! Io ştiu să mă păstrez! Eu nu mă-mbrac doar
asa, de frumuşaţă. Ehe, fomeia tânără nu ştie toate socotelile. Pe toate le-nveţi pe rând,
când te izbeşti de ele. Că toate au dichisu’ şi descântecu’ lor. Pune-ţi, fa, cârpa aia-n
cap ca lumea, că iar te loveşti de corlată... (Ochii toţi spre Bâţu)... Fomeia după ce se
mărită, gata, nu-i mai vede nimeni păru’. Nu ca dezmăţatele-alea de la Craiova, care
una, două-şi despletesc păru’ şi-şi dau gura cu odicolon, de să sâmte putoarea pân’la
Băşină-al lu’ Pârţu-n deal...
MOŞ PĂTRU (Frecându-şi mâna care i-a amorţit) - Ehe, io cu păcătoasele mele de
boli, eream mort de mult, dacă nu beam gaz...
BÂŢU – Ce?...
MOŞ PĂTRU – Gaz lampant. (Suflă spre Bâţu) Înainte ce n-am încercat? Toate ierbile,
toate buruienile, toate cojile de copaci le-am fiert... Şi nimic... Până m-a’nvăţat o babă
să beau gaz...
ŢAŢA VETA - Şi cât bei?
MOŞ PĂTRU – O linguriţă pe zi, dimineaţa, înainte de masă.
ŢAŢA VETA – Olelei!...De unde ai matale-atâta gaz?
MOŞ PĂTRU - Mi-l aduce fi-mea de la Ploieşti, că ăia sânt procopsâţi în păcură. I-a
bombardat anglo-americanii, da’ tot mai au. Ozâcă picură păcură p-acolo, pe undeva,
pe la vr’un ţuţuroi. Şi fi-mea îl strânge până face un kil şi mi-l aduce aşa, la lună, la
lună. Dom’le, ezistă leac pentru orice. Da’ trebuie să ai răbdare, să le-ncerci de toate,
până-l nemereşti pe-la bun... A,...Şi-ţi mai trebuie ceva... Să-ţi dea Dumnezeu zile, să
n-apuci să mori înainte de-a descoperi leacu’ potrivit...
MĂRIA BĂLII – Să nu mai spui la nimeni, că te-nchid ăştia dacă află...
MOŞ PĂTRU - De ce, fă?
MĂRIA BĂLII - Păi lumea n-are gaz să puie-n lambă şi ’mneata-l bei... (Râsete)

(Se aude un lătrat şi apoi chelălăit de câine)

GOAGE (Intră vijelios. Sub braţ are o geantă jerpelită, din care iese coada unei
măciuci)
– Bă! (Îi priveşte superior pe săteni) Fusăi împuternicit de Comitetu’ provizoriu să
lichidez toţi câinii din sat!
ŢAŢA VETA – De ce?
GOAGE – Fără nici un „de ce”! Pentru că... ei sunt o pedică în ridicarea satului la
nivelu’ oraşului Craiova... Şi mai şi turbează, dă-i dracu’! (Lătrat de câine. Goage
iese).
MOŞ PĂTRU - Mă, ăsta nu-i Goage-al lu’ Spartu’, milogu’ ?
CAZACU – Ba da... Ozâcă ăsta să vându nemţilor!
MOŞ PĂTRU - Care nemţi, bă, că pe-ştia-i gonirăm de mult?...
CAZACU – Atunci ruşilor.
MOŞ PĂTRU – Stai, că le vine şi-ăstora rându’, acuş, acuş... Bă, Goage al lu’ Spartu’,
mai du-te bă-n prispă pe mătură! Ce-ai cu câinii mă, turbatule?
BÂŢU (Viteaz) – Mai omoară şi pe prica mă-tii, fir-ai al dracului de bolboiat!
MUIEREA LU’ BÂŢU – Eu zic să-l dăm în judecată.
BÂŢU – Păi n-auzişi fă, că pretinde că e împuternicit?
MĂRIA BĂLII – Păi da! Ăsta e împutrezicit să ne omoare câinii, ălălalt e împutrezicit
să ne ia grâu’ de la arie, ălălalt să ne măsoare prin curte. De unde păcatele mele atâţia?
Când răsăriră toţi pe spinarea noastră?
(Intră Goage ştergând măciuca de turul pantalonilor)
29
MĂRIA BĂLII – Îl mâncaşi fript şi p-ăsta Goageo!
GOAGE – Taci fă, din gură, că tu nu ştii încotro se îndreaptă lumea. Tu n-ai făcut o
şcoală de trei luni ca mine, să-nţelegi ce-i aia luptă de clasă. (Citând din ce auzise el la
şcoala de trei luni) Numai stârpind rău’ de la rădăcină, putem progresa în .... (A uitat
ce urma).
MĂRIA BĂLII – În ce, mă?
GOAGE – În ... progres, fă...
MĂRIA BĂLII – Ce spui tu Franţ? Bă, tu ai făcut o şcoală de trei luni şi ai învăţat cum
să omori câinii. Eu am făcut şcoala toată, de cinci ani, c-atât se făcea pe vremea mea
şi ştiu că nu vă dă nimeni dreptul să intraţi în bătătura omului, să tăbărâţi pe ce găsiţi
în curte.
GOAGE – Pârţ! Aia e şcoală de modă veche, fă!... Nu se mai potriveşte cu vremile de
azi. (Citează din nou) Începem transformarea revoluţionară a agriculturii, în pofida
chiaburimii! (Lătrat de câine. Goage iese în fugă).
MĂRIA BĂLII – Ptiu ucigă-te crucea! Oameni buni, dacă n-o să înfunde ăsta puşcăria
să nu-mi ziceţi mie pe nume. Du-te şi pune şi tu mâna pe sapă golane, şi la urmă să-i
faci pe-ăi de sunt harnici, chiaburi,,, Tu vorbeşti de agricultură, tu care nu ştii nici cum
să ţâne sapa-n mână?... Om mai trăi ş-om mai vedea. De nu l-or ajunge blestemele
lumii...
MUIEREA LU’ BÂŢU - Mânca-l-ar stelniţele să-l mănânce!...
GOAGE – (Revine. Scoate un registru şi un creion chimic, ca să-şi consemneze
realizările. În timp ce se chinuie să scrie, transpiră, se şterge pe frunte)
D...O...I....DOI!
(Satisfăcut, închide cu zgomot coperţile registrului. Apoi, către săteni, ameninţător,
rar) Băăă!... Dacă o să mai auziţi voi lătrat de câine în satu’, ăsta... să-mi ziceţi mie...
cuţu!
(Goage iese încet, important, cercetând cu privirea prin sală, după câini).
MOŞ PĂTRU – Ăsta se duce acu’ la primărie să raporteze câţi câini a stârpit şi cum a
spart el norma!
FINU’ – Cine ne garantează nouă că ăsta după ce termină toţi câinii, n-o să ne dea şi
nouă-n cap?
MOŞ PĂTRU - Păi tocmai de-aia îi omoară, mă. Să poată cotrobăi în voie prin curte,
să-ţi ia vite, car, plug... ce crezi că o fac aşa, fără plan?
MĂRIA BĂLII – E semn rău. Se-ntoarce lumea cu curu-n sus şi se scofundă pământul.
MOŞ PĂTRU – Ori se scofundă,... ori ni-l ia!
ŢAŢA VETA – Cine să ni-l ia?
MOŞ PĂTRU – (Aratând după Goage) Iote... de-alde Goage...

AUTORUL – Toţi aveau dreptate, fiecare în felul lui. Toate s-au împlinit. Şi ce-a zis
Moş Pătru cu pământul... Şi ce-a preconizat Goage al lui Spartu care făcuse o şcoală
de trei luni la Şimnicu de Sus.
Toate câte s-au întâmplat mai apoi - şi bătaia celor cu pământ mai mult, a mijlocaşilor
care şovăiau - îi băteau să nu mai şovăie aşa, ce dracu! Şi ridicarea altora, noaptea, cu
maşina neagră... Toate astea pe care le-am mai prins la ieşirea din copilărie, au rămas
asociate în mintea mea cu bâta!...cu măciuca lui Goage! (Pauză)

30
MOŞ PĂTRU - După ce s-a terminat şi-al doilea război, am crezut că gata, a venit
vremea să ne procopsâm şi noi. De unde... C-a-nceput o luptă pentru pace, de ziceai
ce-i aia! Degeaba am ieşit noi victorioşi pe toate fronturile, că până la urmă ne-a
ocupat ai noştri.
Acu’ am ajuns să mai am pământ doar pe sub unghii. Eh, da’ las’ că când oi muri, o să
am destul pământ deasupra.
MĂRIA BĂLII - Stai, că şi dacă mori, ai încurcat-o. Că cică şi pământu’ din groapa
ta le trebuie la agricultură...
FINU’ - Acu’ chiar că nu mai avem nimic, după atâtea cote şi-atâta secetă... Să-i mai văd
şi la anu’, ce-o să ne mai ia...
MUIEREA LU’ BÂŢU - Las’ că găsesc ei ce să-ţi ia... (Din ce în ce mai furioasă)
Mie îmi lăsasără o vacă, să pot să-mi cresc copiii. Da’ acu’ cică şi laptele trebuie să-l
dăm tot ţării. Păi copiii nu sânt tot ai ţării? Poporu’ nu-i tot al ţării?
BÂŢU (Speriat) – Taci, fă!
ŢAŢA VETA – ‘Ceam că-n alte părţi o fi mai bine...
MOŞ PĂTRU - ‘Tutindenea e la fel, ascultă-mă pe mine. Un’ să te duci? Stai aici, te duci
să munceşti la colectiv pe degeaba şi rabzi. Nu vedeţi la arie? Treieri tot, umpli căruţele
cu grâu şi nu rămâi cu nimic. Ba te mai scot şi dator...
MĂRIA BĂLII - Maichea, ne-or mai da ceva ăştia de la colectiv?
CAZACU - Mi-e că rămâne fiecare doar cu ce-a apucat să fure...
MOŞ PĂTRU - Rău am ajuns, mă, să trebuiască să fur io de pe ogoru’ meu... (Pauză)
ŢAŢA VETA - Păi nu ’ceai ’mneata, Moş Pătrule, că-n secolu’ ăsta o să vedem multe
nevăzute?
MOŞ PĂTRU - Staţi aşa, să vedeţi ce-o să mai vină! Nu vedeţi că oamenii au început să
să certe toată zâua, aşa... din senin? Toată zâua dau cu clanţa, să-mpung unu’ pe
altu’...
BÂŢU - Io cre’ că e ceva în aer…
ŢAŢA VETA – Sănătoşi să fim, şi-om trăi şi-om vedea ce-o să mai fie...
NICULAE - Păi ce să mai fie? Gata, vine sfârşitu’ lumii...
MOŞ PĂTRU - Dinspre partea mea, poa’ să vie. Io mi-am făcut suma, mi-am trăit traiu’,
mi-am mâncat mălaiu’... Da’ să vă văd pe voi ce-o să faceţi.
MĂRIA BĂLII – Nici io n-am treabă... Mi-am făcut toate pomenile din viu, nu mai am
nici-o grije... Voi, ăştia mai tineri, dacă vreţi să huzuriţi măcar pe lumea-ailaltă, începeţi să
daţi de pomană. Că de-acu trebuie să vă faceţi provizii, s-aveţi pe lumea-ailaltă.
MOŞ PĂTRU - Ascultaţi-mă pe mine: o să fie-n Bulzeşti ce n-a fost într-o mie de ani. Io
nu ştiu dacă va mai scăpa şi satu’ ăsta...
MĂRIA BĂLII - Veacu’ ăsta o să ne pună capu’...

AUTORUL – Pe timpuri, de la vale la deal întâlneai numai lume de-a bună...

MOŞ PĂTRU – Era Ion al Floarei...
NICULAE – Era Ştefan al Floarii, frate-su...
ŢAŢA VETA – Era Toma Popescu, tatăl Linii lu’ Victor...
MOŞ PĂTRU – Era Cină...
PRICĂ – Cine?
MOŞ PĂTRU – Cină!...
PRICĂ – Cină?
MOŞ PĂTRU – Da, bă, surdule, Cină!
PRICĂ – Păi nea Cină n-a murit...
31
MOŞ PĂTRU – Îu... Aşa-i, că-l văzui az-dimineaţă!
MĂRIA BĂLII (către Autor) – Era Ion Bălan Sorescu, bunică-tu. A murit tânăr de tot,
săracu’!
NAŞA – Era Ilie a lu’ Mandă...
MUIEREA LU’ BÂŢU – Eeee... Ştefan a lu’ Mandă....
FINU’ – Mai era al lu’ Fudulie. Ăsta ani de zile n-a scăpat de râie, neam. Până nu şi-a
schimbat numele. Îl chema Vasile Belitu... şi ozâcă numele ăsta să’nvăţasă cu râia. Îşi
tocise ghiarele de-atâta scărpinat. Luase şi coaja de pe salcâmii din curte, că mergea şi
se scărpina de ei, aşa cum fac vitele. Se bătea cu boii pe salcâmi...
Şi la-nvăţat o babă să-şi schimbe numele dacă vrea sa scape de râie. Da’ Belitu erea un
pretenţios, nu voia să-şi ia un nume aşa, la întâmplare, aşa că s-a dus mai întâi în
documentare... la cimitir. După ce-a citit el toate crucile, a găsit un nume potrivit şi şi
l-a schimbat. Aşa a scăpat al lu’ Fudulie de râie.
Şi-acuma avea şi un nume oficial care-i plăcea lui. Nu-l mai chema Vasile Belitu. Îl
chema Gheorghe Belitu! (Râsete)
GOAGE – (Intrând) Să nu-l uitaţi pe Niţă-l nebun. Ăla care ţânea vre-o 10 câini în
casă...
MOŞ PĂTRU – Ce-i cu tine-aici, mă, Goage?
GOAGE - Păi... mă dădură-afară de la câini...
FINU’ - De ce, bă? Că păreai foarte bine pregătit...
GOAGE – E... Mi să cam făcusă milă de bieţii câini şi... Îi treceam io-n catastif la morţi,
da’ ei erea vii, săracii... că pe mulţi i-am luat la mine-acasă... Şi mă dădură-afară... că
cică nu mi-am îndeplinit norma...
MOŞ PĂTRU – Iote, bă... Milog, milog, da’ milos... Stai şi tu cu noi, aci.
Unde rămăsărăm?
GOAGE – La Niţă ăl nebun.
MOŞ PĂTRU – Aşa.. Lângă el parcă stătea Tiugă...
PRICĂ – Cine? Nea Tiugă?
MOŞ PĂTRU – A, nu, stai că nici ăsta n-a murit! Da’ puteţi să-l treceţi la morţi, că mult
nu mai are...
ŢAŢA VETA – Să nu-l uităm pe Pipa, care trăieşte, da’ nu mai vede, săracu’.
CAZACU – Ăsta să făcusă negustor. Venea de la Bucureşti în două trăsuri. Într-una el,
ţanţoş, şi-n cealaltă, pălăria şi bastonu’!...
MĂRIA BĂLII (către povestitor) – Era bunică-tu, Gheorghe Ionescu, care era logofăt,
adică notar. ( Ii face semn Autorului să vină să se aşeze lângă ei. Bărbaţii ii fac loc
şi se aşează şi el pe bancă)
MUIEREA LU’ BÂŢU – Prăzaru?
MĂRIA BĂLII – Da, Prăzaru. Lumea îi zicea şi Prăzaru fiindcă tac-su venise în Bulzeşti
din Amăradia, de-acolo de unde se pune mult praz. Pe tat-su îl chema Ţuruc. Adică
poţi să-l întrebi, că se ţine bine şi acum. Cu el nu mă mai satur de vorbă...
ŢAŢA VETA - Gard în gard cu Ţuruc sta Şoalda lu’ Păsat...
NICULAE – Da’ parcă n-o chema Şoalda lu’ Păsat...
MĂRIA BĂLII – Cine mai ştie cum o chema... Aşa-i zicea tot satu’, că cică asta, săraca
a crescut unşpe copii numa’ cu păsat...
FINU – Ei, lasă, că nu-i chiar aşa. Că ţân minte, într-o primăvară mă chemasă să-i bat o
blană la gard, că-i rupsăsără câinii o ulucă. Când am intrat în casă, muierea tocmai
punea pe masă o strachină mare, plină ochi... Băi, şi m-a izbit aşa... un parfum de
dragavei prăjit... Fomeia mi-a zâs să-mi fac şi io loc să mă aşez la masă cu ăia unşpe
32
 puradei. Mi-am scos căciula, mi-am pus-o-n cui şi mă uitam dup-un scaun. Şi pentru
că n-am găsit, am zâs să iau şi io câteva linguri aşa, din picioare. Lingur-am găsât, da’
n-am mai avut ce să fac cu ea... Strachina era goală. Şi-alea unşpe lăcuste stetea aşa,
cu lingurile-n aer, pregătite s-atace şi păsatu’ de pe foc...
MOŞ PĂTRU – E, şi cam ăştia ar fi, de-aici din vale până-n coastă la Luţa. Mai la deal
nu-i mai ştiu. Şi chiar dacă i-aş şti, ostenii să mi-i aduc aminte.
MĂRIA BĂLII – (către povestitor): Ăştia sunt ăia, ăi mai bătrâni, pe care i-am mai
apucat. Abia la urmă vine seria lu tac-tu, Fănică-al lu’ Ion Bălan. Acu‘ e bozu’ mare
pe ei...
MOŞ PĂTRU - Ce viaţă am mai trăit si noi... Nici nu ne-am dat sama cum am trecut prin
ea... Că ne-am luat cu altele...

AUTORUL – Câtă lume bună s-a prefirat!

MĂRIA BĂLII (spre sală) –. La toţi am fost în urma carului. Pe toţi i-am jeluit...
Să-i ţâneţi şi voi minte. Să le mai aprindeţi câte o lumânare...

(Toţi au încremenit, ca într-o poză, cu privirile fixe în sală.

După câteva secunde de linişte, încet de tot se lasă cortina).

Sfârşit ?

33