Basmul cult(1877), ; ,,Povestea lui Harap –Alb” , de Ion Creangă

 Perioada marilor clasici, din care face parte și Ion Creangă, este foarte importantă în evoluția
literaturii române, prin modelele literare propuse. Una dintre speciile preferate este basmul, a-
vând valoare educativă și scop moralizator. Înfățișează confruntarea dintre bine și rău și se în-
cheie fericit, cu victoria binelui. Realul se îmbină cu miraculosul și fabulosul, întrucât pre-
zintă personajele cu puteri magice, purtătoare ale unor valori simbolice. Sunt oameni, ani-
male, ființe himerice, cum spune G. Călinescu.

 ,,Povestea lui Harap-Alb”, publicat în revista ,,Convorbiri literare”, este un basm cult, o
scriere originală, purtând amprenta autorului său cunoscut. Creangă îmbină supranaturalul
cu realitățile satului moldovenesc, fiindcă eroii săi se comportă și vorbesc ca niște țărani mol-
doveni autentici: Craiul se exprimă prin proverbe și zicători, eroul lovește calul cu frâul. Ast-
fel,basmul se caracterizează prin umor, oralitate, erudiție paremiologică.

 Și aici aventura eroului este cerută de o lipsă: Verde-Împărat are trei fete, niciun urmaş la
tron. I-l cere fratelelui Crai, printr-o scrisoare, pe cel mai vrednic dintre cei trei fii ca să-l lase
împărat. Apar motive literare specifice, precum cifra magică ,,trei”, superioritatea mezinu-
lui, singurul care trece de podul sub care tatăl era deghizat în urs, pentru a le testa curajul și
devine împărat. Acţiunea este plasată în atemporalitatea și aspațialitatea convenției, prin
formula inițială din incipit, inovată de Creangă: ,,Amu cică era odată”.

 Tema o constituie drumul de formare a unui tânăr, fiind un bildungsroman. Din punct
de vedere psihologic, firul narativ urmărește conturarea personalității fiului de crai. Două epi-
soade relevante pentru începutul și sfârșitul inițierii sunt supunerea prin vicleșug și demasca-
rea de către fata lui Roș-Împărat a răufăcătorului Spân, un ,,învăţător” deghizat, conform
schemei realiste. Naiv, pe drumul inițiatic eroul se lasă înşelat de Spân la a treia deghizare în
pădurea-labirint, încălcând interdicţia pusă de tată: să nu se alieze cu omul spân şi omul roş.
Spânul îl păcăleşte să intre în fântână, scenă simbolizând botezul, deoarece nu avea un nume.
Pentru a-l elibera, îi cere să facă schimb de identitate ,,până când va muri și va învia”.

 Numele dat de spân este un oximoron şi mijloc de caracterizare indirectă, însemnând du-
bla identitate, sclav de origine nobilă. Naratorul vorbeşte în mod direct despre naivitatea
lui, ,,boboc” în astfel de treburi. Sfânta Duminică, deghizată în cerșetoare, îl ajută pentru ,,inima
lui bună” și îi prezice că va ajunge un împărat cum nu a mai fost altul. Statutul social inițial
este de mezin extrem de naiv și temător, lipsit de experiență al craiului. Apoi este Harap-
Alb, învățăcelul, iar la final împăratul, adică inițiatul.

 Conflictul central este lupta dintre bine şi rău. Dar personajul negativ nu mai este unul fa-
bulos, ci omul însemnat din popor, simbol al vicleniei și al răutății, om lipsit de pilozitate.
Psihologic și moral, este un rău necesar, cum observa calul năzdrăvan, pentru a-i face pe
alţii ,,să prindă la minte”. La curtea ,,moșului” îl supune la trei probe: să aducă salate din
Grădina Ursului, capul și pielea plină de nestemate a Cerbului fermecat și pe fata lui Roș-
Împărat, un fel de ,,farmazoană”, inițiindu-se în tainele iubirii. La curtea acestui împărat trece
1
miraculos alte probe, ajutat de pri-etenii Setilă, Ochilă, Gerilă, Flămânzilă, Păsări-Lăți-Lungilă
și donatorii crăiasa albinelor și a furnicilor. Scena decapitării eroului de către spân și a
reînvierii de către fata lui Roș-Împărat este simbolică: a dispărut neinițiatul și s-a născut
împăratul, iar spânul este ucis de cal, fiindcă rolul său s-a încheiat.

 Eroul Harap-Alb este atipic celui din basmul popular, fiind construit realist, ca o ființă
complexă, care învață din greșeli și progresează. Ține locul lui Făt-Frumos, dar nu se
luptă ,,trei zile şi trei nopţi” cu un personaj fabulos, nu are nicio putere supranaturală.
Caracteriza-rea indirectă îi conturează portretul psihologic și moral. Foarte sensibil, suferă
când îl ceartă tatăl şi ,,cerșetoarea” din grădină. În călătoria către Roş-Împărat dă dovadă de
generozitate şi are vocaţia prieteniei: nu râde de înfăţişarea ființele himerice, care îi devin
ajutoare, pro-tejează furnicile care nuntesc şi oferă adăpost unui roi de albine.

 În concluzie, prin eroul său Creangă umanizează fantasticul. Consider că tânărul excesiv de
naiv se maturizează şi devine împăratul care poate să cunoască lumea şi dincolo de aparen-
ţe fiindcă a învăţat ce înseamnă suferinţa. G. Călinescu afirma că este ,,un chip de a demonstra
că omul de soi bun se vădește sub orice strai și la orice vârstă”.

2
Nuvelă realist-psihologică ; tema banului , a familiei ; ,,Moara cu noroc” , de Ioan Slavici

 Adept al realismului clasic, Ioan Slavici a oglindit în lucrările sale satul și târgul transilvă-
nean aflate în goana după înavuțire. În concepția lui, banul are un efect dezumanizant asupra fi-
inței umane. Nuvela realist-psihologică ,,Moara cu noroc”, publicată în volumul de debut ,,No-
vele din popor”, este o operă reprezentativă pentru viziunea sa moralizatoare asupra lumii ar-
delenești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

 Tema banului și a familiei, prezentate veridic, prin mimesis, tipurile umane, condiţionate
de mediu şi de epocă, precum cârciumarul, sămădăul, analiza psihologică sunt trăsături ale
realismului clasic și psihologic. Acţiunea lineară urmărește evenimente care se petrec în pus-
tietate, la o răscruce de drumuri, la hanul din locul numit ,,Moara cu noroc”, între două re-
pere temporale religioase simbolice: de la Sfântul Gheorghe până la Paştele următor. Proză re-
alistă, cere perspectiva narativă obiectivă, viziune ,,dindărăt”, cu un narator omniscient.

 Tema centrală o constituie consecințele nefaste și dezumanizante ale patimii de îmbogă-

țire. Este anticipată de titlul cu substrat ironic, care fixează spațiul acțiunii și este în contradicţie
cu destinul personajelor.,,Moara cu noroc” devine un spaţiu cu ghinion, pentru că uşurinţa câş-
tigurilor de aici ascunde abateri etice grave, precum hoția și crima. Ca nuvelă, cu un conflict
concentrat, urmărește un singur fir narativ: dezumanizarea treptată a protagonistului, căzut
în patima banului. Personajele relativ puține reprezintă pun în evidență transformarea în rău a
lui Ghiță, un personaj rotund și tragic, caracterizat indirect de numele desacralizat de la Sf.
Gheorghe. Tema centrală este dublată de cea a familiei și a destinului.

 Conflictul este complex: social, moral și psihologic. Ghiță trăiește un conflict interior în-
tre dorința de a rămâne om cinstit și îmbogățirea prin complicitatea cu tâlharul și ucigașul Lică
Sămădăul, cu care se află în conflict exterior. O secvență sugestivă este momentul când Lică,
un bărbat ,,ca de 36 de ani, uscățiv”, cu ochi verzi și cu stare, îi cere bani hangiului și îl umileș-
te, iar el refuză să-l denunțe jandarmului, fiindcă se teme că nu-i va recupera. Îi devine aliat.

 Prin caracterizare directă, naratorul realizează portrete sugestive. Statutul social al ero-
ului este surprins încă din incipit, din dialogul cu soacra. Iniţial, existența lui Ghiță stă sub
semnul moralității, bărbatul ,,înalt şi spătos” fiind un cizmar sărac, dar cinstit şi harnic dintr-
un sat ardelenesc. Tată și soț iubitor, blând știe că meseria sa este lipsită de perspectivă, țăra-
nii mergând mai mult desculți. Din punct de vedere psihologic, este un caracter puternic. Încre-
zător în puterile sale, ia în arendă cârciuma, nesocotind premonițiile bătrânei: ,,nu bogăția, ci
liniștea colibei te face fericit”. Câștigă respectul oamenilor și familia unită prosperă.

 Procesul de înstrăinare față de familie începe odată cu venirea la cârciumă a șefului porca-
rilor. Deși înțelege că Lică, adevăratul stăpân al locului, reprezintă un pericol, Ghiță știe că nu
poate rămâne fără acordul lui. Sub influența acestuia, își pierde treptat încrederea în sine, deve-
nind laș și slab în fața visului de îmbogățire. Se simte inferior lui Lică și vede în familie punc-
tul lui slab, regretând că o are. Devine agresiv, brutal. Monologul interior şi autoanaliza

3
prezintă un om plin de remuşcări, dar dă vina pe destin, considerându-se nevinovat ca și coco-
șatul pentru cocoașă şi consideră că ,,cinstit e omul care a astupat gurile rele”.

 Refuză alianța cu jandarmul Pintea și își împinge soția în brațele porcarului. Lică este, mo-
ral și psihologic, un personaj diabolic și plat. Îşi impune de la început regulile:,,Eu voiesc să
ştiu cine zice şi cine ce face”.Bun cunoscător al firii umane, se folosește de patima hangiului
pentru bani și îl face complice la jefuirea arendașului, uciderea unei femei în negru și a copilu-
lui ei. Ghiță jură strâmb la tribunal, salvându-l pe porcar. Când este eliberat pe ,,chezăşie”, Ana
îl vede drept ,,o muiere în haine bărbătești”

 Caracterizare indirectă ilustrează întreaga prăbușire morală a lui Ghiță. Dorea să mai ră-
mână la han trei ani, pentru a strânge banii necesari deschiderii unui atelier de cizmărie la oraş.
Constată că Lică este un ,,deavol, nu om” când, după uciderea femeii în negru, îi vorbește des-
pre ,,dulceața păcatului”. Orgoliul rănit îl indeamnă să se alieze cu Pintea. Un moment semni-
ficativ este seara ploioasă de Paște, când își folosește soția drept momeală pentru prinderea să-
mădăului. Dezgustată de lașitatea lui, Ana i se dăruiește porcarului. Ghiță o ucide, este și el
împușcat din ordinul lui Lică și cârciuma incendiată. Pentru a nu cădea în mâinile lui Pintea,
fost tovarăș, Lică își zdrobește capul de un pom, murind violent cum a şi trăit.

 În concluzie, ,,Moara cu noroc” este ,,o nuvelă solidă, cu subiect de roman”, cum afirmă G.
Călinescu. Slavici îşi sancţionează personajele pe măsura faptelor săvârşite, fiindcă în opera sa
ideea de noroc este asociată cu destinul. Sfârşitul lui Ghiţă este unul firesc pentru omul care
s-a dezumanizat prin pact faustic. Încercarea sa de a schimba destinul s-a sfârșit tragic.

4
A . Romanul realist-obiectiv interbelic ,, ION” , de Liviu Rebreanu

 Încadrată în perioada interbelică, proza lui Liviu Rebreanu este, conform propriei mărturi-
siri, ,,creație de oameni și de viață”. Apărut în 1920, ,,Ion” este primul său roman, o capodoperă
care înfățișează universul rural ardelenesc în mod realist, prin mimesis, lipsit de idealiza-
re. Propune un nou tip de personaj, produs al mediului social-istoric în care trăieşte. Realismul
a avut ca preocupare majoră reprezentarea veridică a realității, prin tehnica detaliului semnifi-
cativ. Reperele spațio-temporale clar precizate întrețin iluzia realității.

 Roman realist-obiectiv, ,,Ion” este o monografie a satului transilvănean de la începutul

secolului al XX-lea, prin ilustrarea unor aspecte ale lumii rurale, precum hora, înmormântarea,
viața politică. Prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământul și consecințele ac-
telor sale. Acţiunea se desfăşoară în satul Pripas. Rebreanu și-a organizat acţiunea prin tehni-
ca planurilor paralele: unul prezintă aspecte din viața țăranilor, celălat urmărește viața intelec-
tualilor, familia învățătorului Herdelea și preotul Belciug. Prin tehnica contrapunctului, ace-
lași eveniment este prezentat în planuri diferite, precum nunta țărănească a Anei Baciu și cea
din mediul intelectual a Laurei Herdelea.

 Roman social, are ca surse de inspirație trei experiențe de viață ale autorului: gestul țăranu-
lui care a sărutat pământul, bătaia primită de o fată de la tatăl său bogat, fiindcă a păcătuit cu cel
mai ,,bicisnic” băiat din sat și vorbele pătimașe privind dragostea pentru pământ ale lui Ion al
Glanetașului. Perspectiva narativă este obiectivă, viziune ,,dindărăt”, cu un narator omnis-
cient detașat. Incipitul şi finalul sunt în relaţie de simetrie prin metafora drumului: la
început ,,vine” în sat, la final ,,se pierde în şosea”, marcând destinul de muritor al omului.

 Tema o constituie problematica pământului în satul tradiţional, stratificat social, în

funcție de pământul deținut de fiecare. O scenă reprezentativă o constituie hora duminicală,
unde așezarea oamenilor indică poziții sociale clar delimitate. Primarul și chiaburii nu so-
cializează cu grupul țăranilor mijlocași așezați pe prispă, iar săracii dau târcoale acestei lumi.
Problematica pământului se împletește cu cea a iubirii și a destinului.

 Conflictul central este exterior și social, lupta pentru pământ între bogaţi şi săraci, cum
ar fi cea dintre Ion și chiaburul alcoolic Vasile Baciu. Ion este mândru și impulsiv, dar Baciu îl
umilește, numindu-l ,,sărăntoc” și ,,fleandură” fiindcă îi curtează fata. Ginerele dorit de el este
bogatul ,,greoi ca un taur” George Bulbuc. Din punct de vedere fizic și social, cei doi tineri ţă-
rani rivali sunt prezentaţi antitetic: săracul frumos și bogatul urât. Bulbuc o iubeşte pe Ana,
înţelegându-se cu Baciu, dar Ion o seduce. Conflictul dintre ei izbucneşte la horă, iar la cârciu-
mă se înfruntă verbal și fizic, pretextul fiind plata lăutarilor. Ion îl loveşte violent cu o ulucă,
scenă simbolică, reluată ce se inversat în final, când Bulbuc îl va ucide cu o sapă.

 Personajul principal și eponim Ion Pop al Glanetaşului este caracterizat direct de narator ca
un tânăr ţăran chipeş şi harnic ,,ca mă-sa”, dar fără pământ. Este reprezentativ pentru catego-
ria sa socială, trăind drama ţăranului sărac pentru care pământul înseamnă existenţă, demni-
tate, poziţie socială. Călinescu afirma că ,,toți flăcăii din sat sunt varietăți de Ion”. Se individu-
5
alizează prin modul în care obține pământul, devenind o brută în plan moral și social: seduce
o fată, o împinge la sinucidere, nu-și iubește fiul.Trăiește un conflict interior între ,,Glasul pă-
mântului” şi ,,Glasul iubirii”, evidențiat din titlu. O iubește pe Florica cea săracă și frumoasă,
dar știe că singura cale de parvenire este căsătoria cu o fată bogată, precum urâta Ana Baciu.

 Psihologic, este ambițiosul dezumanizat de lăcomie. În relațiile cu Ana, care îl iubește

sincer, dă dovadă de cinism și prefăcătorie: nu îi pasă de sentimentele ei și o tratează ca pe o
unealtă în atingerea scopului. Ființă instinctuală, este violent, o lovește și o ceartă chiar când
naște singură pe câmp. Sinuciderea Anei și moartea fiului nu îi trezesc regrete, deoarece ei erau
doar garanția asupra proprietății.

 Caracterizarea directă, făcută de alte personaje, se supune tehnicii oglinzilor paralele

Pentru familia învăţătorului fusese ,,cel mai isteţ dintre copiii din Pripas”. A mers la şcoala din
oraş, dar a renunţat din prea multă dragoste faţă de pământ. Bulbuc îl consideră ,,arțăgos ca un
lup nemâncat”. Caracterizare indirectă conturează tipul moral al arivistului. A iubit cu pa-
timă pământul, mai mult ca pe mamă, iar moartea sa prematură este anticipată de mai multe
scene. Simbolică este cea a sărutării pământului, când mâinile îi rămân pătate de lut ,,ca nişte
mănuşi de doliu”. După ce obţine pământul, constată că i-a adus doar o fericire iluzorie: ,, Ce
folos de pământuri dacă cine ţi-e pe lume drag nu-i al tău”. Este agresiv când Florica se căsă-
torește cu George. Şiret, se împrieteneşte cu acesta doar pentru a fi alături de ea. Ana află şi se
spânzură. Avertizat și el, George premediază crima şi îl ucide cu sânge rece. Ion conştientizea-
ză că moare ,,ca un câine”. George este arestat, iar averea arivistului revine bisericii.

 În concluzie , Ion și George sunt două tipuri de țărani reprezentativi pentru satul românesc.
Ion este o figură simbolică, unic prin iubirea obsesivă față de pământ. Consider că dorinţa lui
Ion de a-şi depăşi condiţia este una firească. Însă prin modul în care obţine pământul devine o
individualitate, iar moartea lui este firească.

6
Romanul tradiţional ,realist interbelic (TOT) ,,Baltagul” , de Mihail Sadoveanu

 Scriitor interbelic, Mihail Sadoveanu a optat pentru realismul tradițional și simbolic. Are o
viziune mitică asupra lumii arhaice, care se conducea după legile nescrise ale tradiției. Un per-
sonaj reprezentativ este Vitoria Lipan, eroina romanului ,,Baltagul”. Țăranca soţie de oier din
Măgura Tarcăului este o apărătoare aprigă a tradiţiei, în legea căreia îşi creşte copiii, pe
Minodora şi pe Gheorghiţă. Femeie voluntară și mamă autoritară, îi interzice fetei să poarte
,,coc, valţ, şi bluză” , pentru a nu ieşi din tiparele satului.

 ,,Baltagul” are o structură polimorfă. Deși este construit pe schema romanului poliţist, este un
roman realist tradițional, mitic și simbolic. Are ca temă iubirea, familia, destinul cosmic al
omului, dar este și o monografie a satului moldovenesc de păstori. Ilustrează veridic, prin
mimesis, viaţa grea a muntenilor, care se ocupau cu oieritul şi cu tăiatul lemnelor, ,,cu toporul
și cu cața”. Acţiunea complexă urmăreşte acţiunile eroinei de aflare a adevărului şi drumul
ini-țiatic al lui Gheorghiță, fiind un bildungsroman. Însoţită de fiu, un adolescent de 17 ani
cu trăiri contradictorii, femeia reface drumul parcurs de soţ și elucidează adevărul. Sunt
prezente două planuri epice: unul realist, altul mitic şi simbolic. Drumul amintește de mitul
zeiţei Isis, iar coborârea în râpă, de al coborârii lui Orfeu în infern.

 Din punct de vedere social, mama și fiul sunt tipuri umane reprezentative pentru universul
rural. Vitoria este țăranca de la munte, fără carte. Băiatul, tipul naivului oier, este caracterizat
direct de către narator ca ,,un flăcău sprâncenat”, ,,cu un zâmbet frumos ca de fată”. Poartă nu-
mele de botez al tatălui. Fiind încă un copil, îi judecă pe ceilalți ca făcând parte dintr-o lume
fantastică. Când mama îi intuiește gândul, o consideră ,,fermecătoare“. Învăţând permanent
din reacţiile ei, depăşeşte treptat obstacolele necesare în maturizare. Coborârea în râpa dintre
Suha și Sabasa, unde găsesc, cu ajutorul câinelui Lupu, rămășilele tatălui, îl maturizează
brusc și este echivalentă unei morți simbolice. Deși timid, văzându-şi mama la parastas de-
mascându-i pe ucigaşi, prinde putere și își răzbună tatăl, lovindu-l pe Bogza cu același baltag,
ca mână a destinului. Este încă inocent, dar mama îl conștientizează că va începe o viață nouă:
,,Înțelege că jucăriile au stat ! De acum, trebuie să te arăți bărbat! Îmi trebuie brațul tău”.

 Proza realistă cere perspectiva narativă ,,dindărăt”, cu un narator obiectiv unic. Totuşi, la
parastasul soţului Vitoria îi preia rolul: reface crima pe baza propriilor deducţii, o spune tutu-
ror şi îi obligă pe asasinii Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui să se demaşte, înfăptuind dreptatea. Es-
te o scenă sugestivă pentru spiritul ei justițiar. Psihologic și moral, mama, ca și fiul, sunt ca-
ractere puternice. Deși sufletul îi plânge de durere, munteanca dovedește stăpânire de sine.

 Titlul este simbolic. În credinţa populară, acest topor cu două tăișuri este arma justiţiară: nu
se pătează de sânge atunci când este folosit pentru a face dreptate. Tema se explică şi prin tra-
diţia care spune că sufletul unui mort în condiţii violente îşi găseşte liniştea doar când este răz-
bunat. Conflictul central este interior, din sufletul Vitoriei. Întârzierea nejustificată a soţului,
plecat la Dorna să cumpere oi, o face să intuiască o tragedie. Statornică în iubire, ajunge trep-
tat la convingerea că a fost ucis şi decide să-l caute, după ce anunță autoritățile, ţine post ne-
7
gru,îi comandă lui Gheorghiţă un baltag, o duce pe fată la mănăstire. Apare și un conflict exte-
rior cu ucigașii din lăcomie ai soțului.

 Naratorul o caracterizează direct prin ,,ochii ei căprii”, ,,aprigi și încă tineri” în care se o-
glindeşte zbuciumul interior. Deşi trecută de prima tinereţe, stârneşte respectul tuturor. Fiul o
admiră, mama reprezentând centrul lumii sale, cea care îl protejează indirect, chiar dacă uneori
nu o pricepe și se teme când o vede supărată, ,,cu țepi de aricioacă”. Numele o caracterizea-
ză indirect, anticipând victoria finală a eroinei. Pe drum, disimulează naivitatea ca ,,un
Hamlet feminin”, cum afirmă G. Călinescu, făcându-i pe oameni să o ajute.

 Ca orice țărancă neştiutoare de carte, Vitoria se conduce după semnele vremii, este cre-
dincioasă şi superstiţioasă: merge la preot pentru sfat şi slujbe, dar şi la vrăjitoare. Reprezen-
tantă a lumii tradiţionale, crede în vise, credințe și obiceiuri. De pildă, când vede cocoşul
cântând cu pliscul în afara curţii şi când îl visează pe Nechifor trecând o apă neagră cu faţa spre
apus are convingerea că el este mort. Este refractară la noutăți. Ştie că există tren, dar merge
doar călare și spune că a făcut păcatul de a vorbi ,,prin sârmă”, anunţând autorităţile că a desco-
perit cadavrul. Sunt secvențe ilustrative pentru tăria ei de caracter.

 În concluzie, Vitoria Lipan, ca și înaintaşele sale , îşi duce viaţa îngrijind de gospodărie şi de
copii şi nu poate accepta abaterea de la legile nescrise ale lumii. Consider justificată afimația
lui Perpessicius că ,,Baltagul” este romanul unui suflet de munteancă.

8
Roman interbelic , modern , subiectiv ; Roman psihologic ; al experienţei
,,Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război” , Camil Petrescu (2)

 Camil Petrescu a teoretizat în perioada interbelică romanul românesc modern, de tip su-
biectiv, proustian și de analiză psihologică. În lucrările sale ilustrează estetica
autenticității: ,,Să nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile
mele”.Consideră că autenticitatea şi sinceritatea se exprimă doar prin naraţiune la persoana
întâi, timp prezent şi în stil anticalofil. Aduce în prim-plan mediul citadin și intelectualul, ca
structură de caracter.

 ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern subiectiv,
psihologic și al experienței, având drept caracteristici unicitatea perspectivei narative, acți-
unea discontinuă, prin fluxul memoriei afective. Are în centru un personaj dilematic, un caz
de conștiință, Ștefan Gheorghidiu. Din punct de vedere moral și psihologic, este un căutător
de absolut, un inadaptat superior, aflat în conflict exterior cu societatea. Intransigent în apă-
rarea valorilor în care crede, trăieşte intens două experienţe existenţiale: iubirea şi războiul.
Acţiunea este plasată în Bucureşti, unde se consumă povestea de iubire, dar şi pe front, la
începutul secolului al XX-lea. i

 Redactat la persoana întâi, sub forma unei confesiuni a filosofului și proaspătului sublo-
cotenent în Primul Război Mondial, romanul are o perspectivă narativă subiectivă,
viziune ,,împreună cu”, narator-personaj implicat, cu un punct de vedere unic asupra
evenimente-lor. Intelectualul Gheorghidiu se raportează, prin retrospecție şi introspecție, la
două planuri temporale: timpul obiectiv al frontului şi timpul subiectiv, când rememorează
drama iubirii.

 Titlul dezvăluie experiențele eroului și alcătuirea operei din două părţi, numite ,,Cărți”. Pri-
ma are ca temă iubirea matrimonială eşuată şi este o ficţiune. Partea a doua are ca temă răz-
boiul, prezentat realist, pe baza jurnalului de front al lui Petrescu. Apar imagini apocaliptice
ale confruntării cu moartea în capitolul ,,Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu !”. Războiul nu
are nimic înălțător, iar curajul tuturor este înlocuit de instinctul de supraviețuire. Tema roma-
nului o constituie drama intelectualului lucid, însetat de iubirea absolută.

 Incipitul fixează veridic frontul: în primăvara anului 1916, pe Valea Prahovei, unde se
fac fortificații. Conflictul central este interior, din sufletul intelectualului, care trăiește senti-
mente contradictorii față de soție. O scenă sugestivă este citirea la popotă a unui articol despre
achitarea de către tribunal a unui bărbat care și-a ucis soția infidelă. Acest eveniment îi declan-
șează memoria involuntară și trăieşte retrospectiv cei doi ani și jumătate ai căsătoriei cu Ela.

 În ceea ce privește statutul social, este mai întâi student cu o situație materială modestă la
Filozofie. Se căsătorește din dragoste cu studenta blondă și orfană de la Litere, Ela. Pentru el,
iubirea coexistă cu autosugestia: a fost măgulit de faptul că era ,,atât de pătimaş iubit de una
dintre cele mai frumoase studente”. O iubește apoi din milă, fiindcă îl urma la cursuri dificile de
matematică. Se căsătoresc, duc un trai modest, dar sunt fericiți. Soțul o vede ca pe o ființă per-
9
fectă. Armonia cuplului este stricată de moştenirea neașteptată lăsată de unchiul avar Tache.
Ştefan se autoanalizează prin monolog interior. Trăind în lumea ideilor, îi este silă să lupte
pentru ceva material și renunţă la o parte din avere în favoarea celuilalt unchi, care îl caracte-
rizează ca lipsit de spirit practic: ,,Cu filosofia dumitale nu faci doi bani”. Îl doare amestecul
Elei în discuţiile despre bani, căci ar fi vrut-o ,,feminină, deasupra acestor discuții vulgare”.

 El detestă lumea mondenă la care au acum acces, lipsită de valori și principii. Ela o ado-
ră. Jocul seducției practicat de ea începe să îi macine orgoliul și devine gelos. O scenă repre-
zentativă, accentuând criza matrimonială, este plimbarea la Odobești, organizată de verişoara
Anișoara, când îl cunosc pe avocatul G.. Privirile schimbate de Ela cu acesta, faptul că vin îm-
preună la masă și comandă același fel de mâncare pun sub semnul incertitudinii fidelitatea soți-
ei. Gestul ei de a gusta din farfuria lui G. îi provoacă o adevărată tortură: ,,soția mea n-a trăit
decât prezența lui”.

 Criza de comunicare continuă în București. Într-o seară Ela refuză să-l însoțească acasă de
la o petrecere, iar Ștefan aduce o prostituată. Cei doi se despart şi se împacă temporar, până la
izbucnirea războiului. Orgoliosul Ștefan se înrolează voluntar, iar Ela îl însoțește la
Câmpulung, unde va apărea și G.. Printr-o scrisoare, Ela îl recheamă urgent, dorind să-și cla-
rifice situația în cazul morții lui. Ștefan crede că vrea divorțul și cere o nouă permisie, pentru a-i
împușca. Intrarea României în război îl împiedică să devină un dezertor. În faţa dramei colec-
tive a războiului, drama individuală a iubirii este pusă în umbră. Rănit şi spitalizat, Ela îi pare
tot mai străină. Obosit să mai caute certitudini, decide să se despartă, lăsându-i ei ,,tot trecutul”.
Recunoaşte că dacă a fost înşelat, s-a întâmplat doar după ce a devenit bogat.

 În concluzie , ,,Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război” este romanul căutării de
certitudini . Eşecul cuplului a fost provocat de lipsa unei comunicări autentice şi de nepotrivire
sufletească. Probabil că Ela nu a fost decât expresia mediocrității și a superficialității. Ştefan
Gheorghidiu este un inadaptat superior, care trăieşte într-un ,,pat procustian” al inadecvării.

10
Romanul realist interbelic ; Tema iubirii / a familiei ; condiţia femeii : ,, Enigma Otiliei” , G. Călinescu

 În perioada interbelică, G. Călinescu, istoric și critic literar, considera că romanul de tip

psihologic nu era în acord cu mentalitatea românească a epocii. De aceea, a preferat romanul
realist clasicizat, de tip blazacian, cum este și ,,Enigma Otiliei”. Roman social de inspiraţie
citadină, este o frescă a societăţii burgheze bucureștene de la începutul secolului al XX-lea,
prezentând prin mimesis aspecte din viața de familie, precum căsătoria, orfanii. Este și un ro-
man al educației sentimentale, cu elemente clasice, romantice și moderne.

 Sunt conturate tipuri umane complexe, prezentate în mediul lor de viață, precum avarul
Costache Giurgiuveanu, intelectualul în formare Felix Sima, orfanul vulnerabil Otilia. Perspec-
tiva narativă obiectivă, viziune ,,dindărăt” este dublată de cea a reflectorului Felix. Acţiunea
complexă urmărește atât istoria unei moşteniri, cât şi maturizarea tânărului Felix, fiind un
bildungsroman. La optsprezece ani, orfanul unui medic militar din Iaşi vine în Bucureşti, stra-
da ,,Antim”, la unchiul şi tutorele său moș Costache pentru a studia Medicina. Rămas de mic
orfan de mamă, obișnuit cu viața de internat, Felix este sensibil și dornic de afecțiune.

 Titlul iniţial ,,Părinţii Otiliei”, schimbat din motive editoriale, reflectă tema balzaciană a pa-
ternităţii eșuate, întrucât fiecare personaj îi determină cumva soarta fetei. Este iubită de ,,pa-
pa”, de Felix şi de Pascalopol, admirată de colegii de la Conservator, unde studiază pianul,
urâtă de clanul Tulea. Va rămâne o enigmă pentru Felix, fiindcă îi aduce dovezi de iubire, dar îl
și respinge. De teama Aglaei Tulea, sora sa, Costache îi hotărăşte definitiv destinul: nu o înfia-
ză, nici nu-i cedează legal averea. După moartea lui, fata se căsătoreşte cu moșierul generos
Pascalopol, prietenul în vârstă al tatălui, singurul care o putea proteja.

 Incipitul fixează veridic acţiunea- ,,într-o seară de la începutul lui iulie 1909”. Este schițat
un portret fizic al lui Felix, ilustrând delicatețe și superioritate spirituală: ,,un tânăr de vreo
optsprezece ani”, cu fața ,,juvenilă și prelungă”. Incipitul este în relaţie de simetrie cu finalul
prin descrierea străzii și a casei avarului, în stil balzacian, dar și prin cuvintele lui ,,Aici nu stă
nimeni!”. Felix le aude mai întâi la optsprezece ani, apoi ,,după război”, prin memorie afectivă.

 Tema iubirii adolescentine este ilustrată de orfanii Felix și Otilia. O scenă sugestivă o
constituie prima lor întâlnire în casa unchiului. Întâiul portret al Otiliei este făcut prin ochii lui
Felix, plăcut surprins. Fata de 18-19 ani, cu ochi foarte albaștri, îl primește cu multă căldură și îl
protejează cu gesturi materne de întreaga familie reunită la un joc de table, mai ales de
răutatea ,,mătușii” Aglae Tulea. Psihologic, Felix se simte complexat, inferior, dar și revoltat la
orice aluzie referitoare la statutul social de orfan. Otilia îi oferă în prima noapte camera ei, iar el
con-stată că este rafinată, un amestec de inocență și cochetărie. Între cei doi intelectuali orfani
se naște încă de la început o afecțiune delicată.

 Conflictul central se bazează pe relaţiile dintre cele două familii înrudite. Otilia este o per-
manentă ameninţare pentru Aglae, ,,baba absolută, fără cusur în rău”, care vânează averea fra-
11
telui, se opune înfierii ei şi încearcă să o îndepărteze, considerând-o ,,o stricată”. Între Felix și
Leonida Pascalopol apare un conflict erotic pentru mâna Otiliei. Tânărul îl admiră pe moșier,
dar este și gelos, derutat de familiaritatea fetei cu acesta.

 Otilia nu are o schemă fixă. Statutul moral și psihologic o definește ca adolescentă inteli-
gentă, un amestec fermecător de inocență și maturitate. Este caracterizată în special prin ambi-
guitatea dată de comportamentism, tehnică modernă, fiind plină de contradicţii. Lucidul
Felix, tipul ambițiosului capabil să iubească dezinteresat, nu înţelege că toate capriciile ei iz-
bucnesc din suferinţă. re o oarecare independenţă materială şi nu o interesează moştenirea.
Lipsit de experienţa vieţii și impulsiv, tânărul o iubește romantic. Vede în ea un sprijin în cari-
eră și o transformă într-un ideal feminin. Otilia nu vrea să-i fie o piedică în realizarea profesio-
nală. Se autocaracterizează ca fiind mediocră, cu temperament nefericit. Ştie că frumuseţea
este relativă: ,,noi nu trăim decât 5-6 ani”. După moartea bătrânului, vine noaptea în camera lui
Felix, dar acesta nu-i pricepe gestul și nu îi vede suferința. Este o secvență sugestivă, înțele-
gând că doar Pascalopol o poate proteja și decide să plece la Paris. Felix suferă, dar devine un
medic și profesor universitar strălucit şi se căsătoreşte cu o fată dintr-o familie influentă.

 Otilia este caracterizată direct de alte personaje, prin tehnica reflectării poliedrice (a
planurilor paralele). Felix o consideră adorabilă şi superioară. Pascalopol nu știe cât o iubeşte
ca tată şi cât ca bărbat pe ,,ştrengăriţa cu temperament de artist”, iar pentru tată este ,,fe-fetița”
lui cuminte și iubitoare, exuberantă. În epilog, ,,după război”, Felix se întâlneşte cu
Pascalopol într-un tren. Acesta îi arată o fotografie de-a Otiliei şi-i spune că i-a redat libertatea,
iar ea s-a recăsătorit cu un conte exotic. Felix descoperă uimit că nu mai este fata nebunatică de
odinioară.

 În concluzie , ,, Enigma Otiliei” ilustrează eternul feminin şi ,,comedia umană” a burghe-

ziei bucureştene. Consider că prin Otilia sunt sparte tiparele clasice, care aduc împreună un
avar, un parvenit, o fată bătrână și debili mintali. Apariția romanului călinescian marchează o
dată importantă în evoluția literaturii române, rezolvând contradicția între tradițional și modern..

12
1.Ideologia promovată de revista ,,Dacia literară”:,,Alexandru Lăpuşneanul”, de Costache Negruzzi
 Paşoptismul, fenomen complex specific doar poporului român, se manifestă între anii
1830- 1860 . A avut un rol deosebit în procesul de formare a spiritului naţional. În această pe-
rioadă, termenul ,, literatură” nu se referea doar la emoţia artistică , ci şi la politică , la educa-
ţie , mentalităţi . Acum se face tot mai clar distincţia între poezie şi proză și apare un nou mo-
del , şi anume poetul romantic , un individ nefericit şi visător .

 Două personalităţi au rol de îndrumător al fenomenului cultural-literar. În prima ge-

neraţie paşoptistă, acest rol îi revine lui Ion Heliade-Rădulescu. El îi îndemna pe tinerii scriitori
să scrie cum și cât vor putea, nefiind vreme de critică. În 1840 , la Iaşi , apare revista ,,Dacia
literară”. Mentorul ei, Mihail Kogălniceanu , a insistat pe autonomia factorului estetic. De ace-
ea, politica trebuia să fie exclusă din literatură, ca ,,lucru nesănătos”.

 Direcţiile de înnoire sunt expuse în articolul-program ,,Introducţie” la primul număr al

revistei. Aici Kogălniceanu combate imitaţiile şi traducerile mediocre, care ,,omorau în noi
duhul naţional”. El insistă pe crearea unei literaturi specific naţionale, inspirate din trecutul
patriei , din frumuseţile ei, din pitorescul obiceiurilor și tradițiilor. Revista a militat pentru
unirea românilor, toți să aibă o limbă şi literatură comune. Este introdusă şi critica obiec-
tivă, după valoare : trebuia criticată valoarea cărţii , nu persoana care a scris-o .

 Unul dintre reprezentanţii de seamă ai paşoptismului este Costache Negruzzi , autorul ce-
lei dintâi nuvele istorice româneşti: ,, Alexandru Lăpuşneanul”. Publicată în primul număr al
revistei , ea este inspirată din trecutul istoric al patriei, conform recomandării lui
Kogălniceanu din ,,Introducţie” . Astfel, tema istorică, personajul excepţional, cu atestare
istorică, Lăpușneanul și Ruxanda, soția sa, fiica bunului Petru Rareș, motivul nebuniei, al
otrăvirii sunt câteva elemente romantice și istorice prezente în nuvelă .

 Tema o reprezintă evocarea celor patru ani de domnie sângeroasă a lui Lăpuşneanul, venit
la a doua domnie. Distruge cetățile boierești, mutilează și ucide boierii. Conflictul central este
exterior, cel dintre domn şi marea boierime trădătoare. Lupta pentru putere este o realitate a
Moldovei medievale. Culoarea de epocă, reînviată prin limbajul arhaic şi regional, prin obi-
ceiurile de la curte sunt specific româneşti. Apar arhaisme, ca ,,vornic”, ,,spătar”, ,,prost”, cu
sensul ,,om de rând”.Opera îmbină armonios formele şi fondul românesc .

 Nuvela lui Negruzzi este o scriere originală , având ca surse de inspiraţie cronicile mol-
dovenești. Autorul preia din ele anumite scene, precum întoarcerea la domnie cu ajutor turcesc,
măcelul celor 47 de boieri, călugărirea și otrăvirea domnitorului de soție. Însă modifică unele
fapte, în viziune romantică. De exemplu , vornicul Moţoc nu mai trăia în perioada evocată El
apare doar ca personaj literar, ilustrând tipul boierului linguşitor şi trădător. Lăpuşneanul este
tipul voievodului tiran şi răzbunător care ,,a lăsat o pată de sânge pe istoria Moldovei ” .

13
* În concluzie , ideologia promovată de revista ,,Dacia literară” are un rol deosebit de impor-
tant în formarea conştiinţei istorice şi a specificului naţional. Este cartea noastră de reprezentare
europeană .
Comedia: TOT
 Scriitor clasic, I.L. Caragiale a fost un observator lucid și ironic al societății românești din
vremea lui. De aceea, a satirizat defecte omenești, cu scop moralizator, ca în comedia de mo-
ravuri politice ,,O scrisoare pierdută”. Piesa este structurată în patru acte, alcătuite, la rân-
dul lor, din mai multe scene. Formați în spirit junimist, marii clasici au creat opere originale,
impunând specificul național. Au armonizat fondul și formele românești.

 ,,O scrisoare pierdută” aparține realismului clasic prin structură şi prin tipologii. Caragiale
a creat tipuri umane ridicole, dominate de un defect moral. Personajele lui sunt plate, fără evo-
luție, ,,păpuși de caracter” conduse de interesul personal, nu de conștiință. Principalul mijloc de
construcție este comicul variat. Acţiunea este plasată ,,în capitala unui judeţ de munte, în zilele
noastre”, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Aceste repere vag precizate sugerează că farsa elec-
torală se poate repeta oriunde şi oricând.

 Tema constă în satirizarea vieții politice, sociale și de familie a unor politicieni ai vre-
mii, piesa fiind inspirată din campania electorală din anul precedent publicării ei. Este ilustrată
prin comicul de moravuri o lume coruptă, care acceptă falsul şi adulterul din comoditate și
interes. O scenă sugestivă este cea care deschide actul doi. Președintele Trahanache, deși este
revoltat de lipsa ,,prințipilor”, falsifică listele cu alegătorii cu drept de vot. Tipătescu îi este cel
mai bun prieten, dar și amantul soției. Prefectul încalcă legile, îl folosește pe polițist ca pe omul
său de casă și îi admite amuzat hoțiile, ca în scena numărării greșite a steagurilor.

 Conflictul central îl reprezintă lupta pentru putere politică între ,,opoziţia” condusă de
avocatul demagog Nae Caţavencu şi membrii partidului de guvernământ, condus de Zaharia
Trahanache. Are la bază comicul de caracter, contradicția între aparenţă şi esenţă. De e-
xemplu, Trahanache este încornoratul care cu naivitate recunoaște că trăiește în triunghiul a-
moros ,,de opt ani, ca frații”.Prefectul este tipul amorezului. Conflictul secundar este ilustrat
de cuplul de imbecilitate Brânzovenescu- Farfuridi, care se teme de trădare. Aluzia culinară este
evidentă prin comicul de nume: brânza și farfuria.

 Piesa este construită pe comicul de situaţie. Zoe a pierdut scrisoarea de dragoste de la aman-
tul Fănică. A fost găsită de Cetățeanul turmentat, de la care a furat-o Cațavencu, adversarul po-
litic. O folosește ca armă de șantaj: amenință că o va publica în ziarul său ,,Răcnetul Carpaţilor”
dacă nu va fi susținut să devină deputat. În actul I, Trahanache îl anunță pe Tipătescu despre
scrisoarea de amor deținută de Cațavencu, apoi îl linişteşte pe amantul speriat, spunând că
este ,,o plastografie”, o secvență de un comic aparte.

 Comicul de nume și de limbaj ilustrează caracterul și incultura personajelor. Cațavencu

vorbește mult, dar nu spune nimic, fiind o ,,cață”. Prenumele Ştefan aminteşte de domnitorul
Moldovei, sugerând orgoliul prefectului. Pentru cunoscuţi este ,,Fănică”, o contradicție între a-
parență și esență. Multe personaje au ticuri verbale, deformează cuvintele, folosesc cotra-
14
dicția în termeni. ,,Eu cu cine votez ?”, întreabă Cetățeanul turmentat, ,,curat” repetă polițistul,
care nu știe ce este un ,,bampir”, pentru Cațavencu, ,,luptele seculare” durează ,,treizeci de ani”.

 Un personaj reprezentativ este Ștefan Tipătescu, formând un cuplu cu Zoe Trahanache.

Spre deosebire de celelalte personaje ale piesei, ei sunt mai puţin marcați comic. În didascalii și
în lista cu ,,Persoanele” autorul le prezintă poziţia socială. El este prefectul imoral al judeţului
pe care îl conduce ca pe propria moşie. Îi cere polițistului să spioneze casa adversarului şi să-l
aresteze abuziv.Este mai educat, chipeş şi nu are ticuri verbale. Caracterizat direct de ,,neica
Zaharia”, se dovedește impulsiv, dar ,,băiat bun, deştept”, care i-a făcut și îi face servicii. Zoe
este ,,soția celui de sus”, mai tânără, singurul personaj feminin al piesei. Toți o consideră ,,damă
bună, simțitoare” și o protejează, încurajând-o să fie ,,bărbată”. Din punct de vedere moral, Zoe
este cocheta adulterină. Psihologic, Zoe este inteligentă, ambițioasă, controlează discret viața
politică a județului

 Din punct de vedere psihologic, Fănică este un caracter slab, ușor influențabil. De dragul
lui Zoe și-a sacrificat o carieră la Bucureşti. Deşi face paradă de dragostea şi de sacrificiile ei,
femeia este voluntară, stăpână pe sine. Încercă prin șantaj sentimental să-l convingă să-i
susţină candidatura lui Caţavencu. Fiind ,,un om căruia îi place să joace pe faţă”, cum se
autocaracte-rizeză, Tipătescu refuză mai întâi compromisul. Îi propune să fugă împreună,
dar ,,coana Joiţica” intervine energic. Scandalul o îngrozeşte mai mult decât pierderea iubitului .
Nu conce-pe să renunţe la poziţia ei de prima doamnă a oraşului. Odată intrată în posesia
scrisorii, devine generoasă şi fermecătoare.

 Ca în orice comedie, finalul este fericit. În actul IV, toată lumea se împacă şi îl serbează pe
alesul impus de centru ca urmare a unui alt șantaj cu o scrisoare de dragoste. Zoe îl iartă pe
Cațavencu și îi dă de înțeles că îl va susține pe viitor, dar îl pedepsește să conducă serbarea în
cinstea lui Agamemnon Dandanache, cel mai decrepit personaj. Fănică recade în umbra lui Zoe.

 În concluzie , prin comic I.L. Caragiale a întregit ,,comedia umană” a societăţii burgheze.
Consider că a realizat personaje memorabile, din păcate încă actuale: impostorii şi lichelele
trăiesc oriunde şi oricând.

15
Poezia romantică ;Tema iubirii , tema geniului : ,, Luceafărul” de Mihai Eminescu

 Romantismul este curentul literar apărut la sfârşitul secolului al XVIII-lea ca reacţie împo-
triva rigidităţii clasiciste. Cultivă subiectivitatea şi libertatea totală de creaţie, retorismul.
Scriitorii folosesc ca principală figură de construcţie antiteza, iar ca surse de inspiraţie,fol-
clorul, istoria, filozofia. La noi, a fost introdus de paşoptişti şi dus la apogeu de M. Eminescu.

 Poemul ,,Luceafărul”, apărut mai întâi la Viena, apoi în ţară, în revista ,,Convorbiri
literare”, se înscrie în lirica romantică prin sursele de inspirație. Poetul a valorificat folclorul, și
anume basmul românesc ,,Fata în grădina de aur”, cules de austriacul Richard Kunish, mitul
erotic al Zburătorului, povestea ,,Miron și frumoasa fără corp”, dar și idei din filosofia
germană a lui Schopenhauer privind antiteza dintre geniu și omul comun. Tema este
romantică, iubirea imposibilă dintre două fiinţe aparţinând unor lumi opuse : terestră și
cosmică. Aşa cum susţine chiar Mihai Eminescu, poemul este şi o alegorie şi o meditaţie pe
tema geniului nefericit, care nici nu poate ferici pe alții.

 Amestecul genurilor literare este un nou argument. Incipitul narativ stă sub semnul bas-
mului: ,,A fost odată ca-n povești, / A fost ca niciodată,/ Din rude mari, împărătești/ O prea fru-
moasă fată. Superlativul popular și comparaţia amplă ,,Cum e Fecioara între sfinţi / Şi luna
între stele” ilustrează unicitatea fetei. Replicile personajelor lirice ţin de dramaturgie, iar
lirismul este susţinut de ,,măştile”și ,,vocea” geniului eminescian, care este, pe rând, Cătălin şi
Cătălina , Hyperion şi Demiurg .

 Titlul, element paratextual, este un substantiv articulat, cu valoare simbolică. În sens de-
notativ, desemnează cea mai strălucitoare stea, planeta Venus. În sens alegoric, ilustrează con-
diția geniului, capabil să se sacrifice din iubire. Imaginarul poetic se organizează în jurul mo-
tivelor romantice ,,vis”,,,noapte”, ,,oglindă”, ilustrând fascinația misterului. Din punct de ve-
dere prozodic, textul este alcătuit din 98 de catrene, structurate în patru părţi lirice,
subordona-te celor două planuri antitetice: uman-terestru şi universal-cosmic. Prima şi ultima
parte sunt în relaţie de simetrie prin îmbinarea acestora.

 În prima secvenţă, povestea de iubire se petrece în visul fetei de împărat. Contemplând

cadrul natural nocturn de la fereastra castelului, se îndrăgosteşte de astrul reflectat în oglindă şi
îl invocă în somn de două ori. Fiinţă superioară, el se metamorfozează, precum Zburătorul, în
ipostaze antitetice: înger ,,cu păr de aur moale” şi demon. Îi oferă nemurirea, dar ea îl refuză,
căci ar fi însemnat să moară. Îi cere lui sacrificiul suprem: ,,Fii muritor ca mine!”. Aparentul
pleonasm ,,Cobori în jos” pune în evidență capacitatea omului superior de a înțelege banalitatea.

 Partea a doua aparţine planului terestru prin iubirea pământenilor Cătălina şi Cătălin, pajul
ei, ,,copil din flori”, motiv tipic romantic. O inițiază în tainele iubirii, percepute de el ca o vâ-
16
nătoare. Numele lor asemănătoare ilustrează oamenii comuni care nu au aspiraţii măreţe şi pot
fi fericiţi prin noroc. Primind un nume, fata își pierde unicitatea și devine o banală muritoare.

 Al patrulea tablou prezintă, prin imagini vizuale dinamice, zborul cosmic al Luceafărului că-
tre Demiurg. Însetat de iubire, acceptă jertfa şi îi cere Demiurgului dezlegarea de la nemurire
pentru ,,o oră de iubire”. Acesta îl numeşte ,,Hyperion”, ,,cel ce merge pe deasupra” şi îl refu-
ză. Pune în antiteză destinul măreţ al geniului cu efemeritatea umană: ,,Tu vrei un om să te so-
coți, / Cu ei să te asameni ?/ Dar piară oamenii cu toţi/ S-ar naşte iarăşi oameni”.Ca ultim argu-
ment, îi prezintă infidelitatea fetei.

 În decor romantic, alcătuit din lună, tei și flori, Cătălina și Cătălin refac perechea adamică.
Văzând Luceafărul, fata îl invocă pentru a treia oară, cerându-i să-i lumineze norocul. Însă
astrul, conştient de superioritatea sa, îi răpunde cu o indiferență orgolioasă: ,,Ce-ţi pasă ţie, chip
de lut,/ Dacă-oi fi eu sau altul ?/ Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece, / Ci eu în
lumea mea mă simt/ Nemuritor și rece.”. Epitetele metaforice ,,cercul strâmt”şi ,,chip de lut”
ilustrează destinul uman limitat şi repetabil .

 În concluzie, prin ilustrarea condiţiei geniului în raport cu iubirea, lumea și cunoașterea, po-
emul ,,Luceafărul” reprezintă o sinteză a operei eminesciene. Geniul va fi mereu un neînțeles
solidar, aspirând zadarnic spre iubirea ideală.

17
Poezia tradiţionalistă : ,,În Grădina Ghetsemani ” , Vasile Voiculescu

 Tradiţionalismul este mişcarea interbelică definită prin opoziţie cu modernismul promovat

de Lovinescu. Respinge orice formă de înnoire, deoarece consideră trecutul superior prezentu-
lui. Manifestă un interes exagerat față de folclor, religie, istorie, încercând să conserve valorile
autohtone. S-a manifestat mai întâi prin ,,sămănătorism” și ,,poporanism”. Imaginarul poetic
tradiționalist este dominat de nostalgia trecutului, tema preferată fiind cea a timpului
trecător, ,,fugit irreparabile tempus”, de cultul strămoșilor. Apar descrieri detaliate, care
idealizează ca-drul rural, spațiul patriarhal, iar limbajul este frecvent popular-regional, arhaic.

 În perioada interbelică , tradiționalismul s-a cristalizat în jurul revistei ,,Gândirea”,

condusă după mutarea la Bucureşti de Nichifor Crainic. Aici publică şi Vasile Voiculescu. Sub
influenţa ,,gândirismului”, el scrie o poezie cu tematică filosofico-religioasă, asociată cu du-
rerea, ca în poezia ,,În Grădina Ghetsemani”, din volumul ,,Pârgă”. Tema volumului o repre-
zintă condiţia umană limitată, sfâşiată între ispitele păcatului şi aspiraţia desăvârşirii .

 Un prim argument al încadrării textului în lirica tradiţionalistă este susţinut de tema reli-
gioasă . Este dezvoltat mitul biblic al rugăciunii lui Isus în Grădina Ghetsemani, prezentat
în ,,Evanghelia după Luca”. La sfârşitul Cinei celei de Taină, Isus le-a cerut ucenicilor să-l
veghe-ze în timp ce se ruga în grădină. În această vreme, Iuda pornise după soldaţii romani care
aveau să-l aresteze. Isus ezită în faţa martiriului, cuprins de spaima morţii. Depăşirea
zbuciumului in-terior îl trece din rândul oamenilor obişnuiţi în cel al divinităţii. Astfel, tema o
constituie neli-niştile Omului Iisus în faţa jertfei care îl va transforma în Isus-Mântuitorul.
Aceste două ipostaze ale lui Iisus sunt elementele de opoziţie şi de simetrie ale textului .

 Prozodia susţine caracterul tradiţionalist al textului. Este alcătuit din patru catrene descrip-
tive, cu măsura de 14 silabe şi rimă încrucişată. Conţine două secvenţe lirice. Prima are în
cen-tru imaginea dramatică a omului Isus, aflat singur în faţa destinului, împotriva căruia se
răzvră-teşte. Cea de-a doua secvenţă, pe baza personificării, prezintă suferinţa naturii. Măslinii,
sim-boluri ale păcii, prin dorinţa de fugă (,,Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă”)
inten-sifică durerea şi nedreptatea făcută omului Iisus. Vântul, sugerat de imaginea
sinestezică ,,Tre-ceau bătăi din aripi prin vraiștea grădinii” sugerează schimbarea destinului
omenirii prin jertfa Mântuitorului. Păsări de pradă, uliii anticipează că jerfa va avea loc ,,dădeau
roată după pradă”.

 Incipitul brusc amplifică groaza de moartea hărăzită de Tatăl Ceresc şi ezitarea -,,Isus lupta
cu soarta şi nu primea paharul”. Imaginea auditivă, creată prin inversiune ,,amarnica-i striga-
re”, şi epitetele cromatice în antiteză și comparația ,,sudori de sânge”, ,,apa ei verzuie”, ,,chi-
pu-i alb ca varul” sugerează chinul interior, spaima şi suferinţa inumană. Gestul îngenuncherii
simbolizează ruga: ,,Căzut pe brânci în iarbă” . Metafora ,,mână ne-ndurată” și imaginea vizu-

18
ală dramatică ,,Se cobora-mbiindu-l” simbolizează divinitatea implacabilă, nemiloasă, care nu
acceptă schimbarea sorții și-l ispitește să accepte moartea.

 Elementul de recurenţă al textului este simbolul central ,,Paharul cu infama

băutură”, ,,grozava cupă”. El evidenţiază destinul pentru care a venit pe lume: să răscumpere
prin jertfă păcatele oamenilor. Poate sugera și Cupa Graalului. Metafora ,,sete uriaşă”
ilustrează asu-marea destinului, din prea multă iubire faţă de omenirea pe care vrea să o
mântuiască. În zba-terea cu moartea, a uitat de existenţa terestră, iar veninul băuturii i se pare
dulceaţă, o antiteză între moartea umană și viaţă veşnică.

 În concluzie , prin motivul biblic al răstignirii lui Iisus , Voiculescu a creat o poezie de
mari nelinişti interioare. Consider că omul este o fiinţă duală: ca trup , este muritor , dar prin
suflet şi aspiraţie este veşnic . Specificul poporului nostru este redat prin spiritualitatea tipic
tradiţionalistă .

19
Artă poetică modernă ,, Testament” , de Tudor Arghezi

 Modernismul interbelic este o tendinţă de înnoire, termen impus în literatura română de

Eugen Lovinescu, prin revista și cenclul ,,Sburătorul”. El l-a asociat cu sincronismul. A cerut
racordarea literaturii române la cea europeană, ,,în spiritul veacului”. În domeniul poeziei , a
insistat pe intelectualizarea ei. Cuvântul poetic trebuia doar ,,să sugereze”, prin metafore-
simbol, tehnica ingambamentului şi vers liber, încărcat de subiectivism.

 Alături de Barbu şi de Blaga, Tudor Arghezi este un poet reprezentativ. Printr-un lexic con-
siderat de mulţi inexpresiv şi vulgar, a ucis banalitatea prin jocul cuvintelor. A aderat la ,,es-
tetica urâtului”, concept preluat de la poetul francez Baudelaire . În poezia ,,Testament” şi-a
exprimat crezul artistic: ,,Din bube , mucegaiuri şi noroi,/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”.
Enumeraţia şi inversiunea accentuează ideea că prin trudă orice urât poate deveni estetic .

 Poezia ,,Testament” deschide primul volum arghezian, ,,Cuvinte potrivite”, metaforă care
desemnează creaţia ca produs prelucrat, nu primit de la muză. Este o artă poetică modernă
cu rol programatic, întrucât este axată pe o triplă problematică: relaţia inspiraţie-tehnică poe-
tică, estetica urâtului şi transformarea socialului în artă. Tema textului o constituie creaţia lite-
rară, bun spiritual peren, lăsat ca moştenire trudită unui fiu-cititor sau unui fiu-confrate .

 Titlul este sugestiv şi ambiguizează limbajul poetic. În sens conotativ-religios, face trimi-
tere la cele două părţi ale Bibliei, în care sunt concentrate învăţăturile prorocilor şi
apostolilor : ,,Vechiul Testament” şi ,,Noul Testament”. În sens denotativ-laic desemnează actul
juridic prin care o persoană îşi transmite dorinţele în legătură cu averea sa după moarte.

 Incipitul conţine ideea moştenirii, prin adresarea directă a tatălui-mentor către fiul-cititor
şi poet. Lirismul subiectiv este evidenţiat de vocativul ,,fiule”, de verbe la persoana întâi - ,,Nu-
ţi voi lăsa”. Imaginarul poetic arghezian se construieşte în jurul unor metafore centrale. Astfel,
simbolul central este metafora ,,carte”, sugerând evoluţia progresivă de la tradiţie la moderni-
tate. Ea intră şi în relaţii de opoziţie şi simetrie: ,,sapa” , instrument al muncii ţărăneşti,
și ,,brazda” se transformă prin efort susţinut în instrumente ale muncii intelectuale, ,,în condei”
şi ,,în călimară”. Personificarea metaforelor ,,slova de foc” şi ,,slova făurită” care ,,împere-
cheate-n carte se mărită” defineşte chiar poezia: este inspiraţia divină prelucrată cu miga-
lă. Prin urmare, poetul este un născocitor care modelează ,,graiul lor cu-ndemnuri pentru vite”
în ,,cuvinte potrivite ”. ,,Cartea” devine darul pe care ,,Robul”-autor îl oferă ,,domnului”-
cititor .

 În viziune argheziană, cuvintele se metamorfozează, dar îşi păstrează forţa expresivă. Poe-
zia devine mijloc de răzbunare, un act justiţiar şi purificator simbolizat de metafora ,,bi-
20
ciului”. Prozodia susţine şi ea caracterul modernist al poeziei. Strofele inegale ca mărime, cu
ritm şi măsură variabile ilustrează creaţia ca trudă, nu dăruită de muză sau divinitate.

 În concluzie , prin ,,potrivirea cuvintelor”, Arghezi a ucis banalitatea . ,,Testament” este o

artă poetică , exprimând concepţia despre lume a autorului ei , dar şi funcţia purificatoare şi
regeneratoare a artei, un catharsis.
Artă poetică modernistă : Lucian Blaga ,, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

 Modernismul interbelic este o tendinţă de înnoire, termen impus în literatura română de

Eugen Lovinescu, prin revista și cenclul ,,Sburătorul”. El l-a asociat cu sincronismul. A cerut
racordarea literaturii române la cea europeană, ,,în spiritul veacului”. În domeniul poeziei , a
insistat pe intelectualizarea ei. Cuvântul poetic trebuia doar ,,să sugereze”, prin metafore-
simbol, tehnica ingambamentului şi vers liber, încărcat de subiectivism.

 Lucian Blaga este poetul român interbelic care cultivă mitul şi metafora revelatorie. În-
treaga sa operă are un substrat filosofic secundar, intelectualizând emoţia. Viziunea sa despre
lume se circumscrie misterului și stă sub semnul expresionismului prin exacerbarea eului
liric, elanul vitalist, sentimentul absolutului. Pentru filosof, există două modalități de rapor-
tare la mister, menționate apoi în ,,Trilogia cunoașterii”: cunoașterea luciferică și cunoașterea
paradiziacă, acesteia corespundu-i metafora plasticizantă.

 Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut , ,,Poemele lu-
minii”, 1919, o metaforă care sugerează cunoaşterea absolută şi iubirea, poezia fiind o me-
ditație filosofică și o confesiune elegiacă pe tema cunoașterii. Tema textului o constituie iu-
birea și atitudinea contemplativă în faţa tainelor lumii. În planul creaţiei, cunoaşterea este
posibilă doar prin iubire şi contopire totală cu misterele Universului. Astfel, poezia este o artă
poetică modernă, autorul exprimându-și concepția despre creație și despre rolul artistului, dar
interesul său vizează relaţia poet-creaţie-lume şi nu tehnica poetică.

 Titlul este o metaforă revelatorie, ilustrând atitudinea poetului de protejare a misterului.

Stabileşte o relaţie între ,,eu”, desemnându-l pe artist, şi metafora revelatorie ,,corola de mi-
nuni”, sugerând perfecțiunea fragilă a lumii. Pronumele personal ,,eu” este reluat în text de cinci
ori, evidențiind rolul creator al poetului și exacerbarea eului liric. Prozodia susţine caracte-
rul modernist al poeziei. Organizarea astrofică, măsura şi ritmul variabile, versul liber şi
tehnica ingambamentului oferă ideilor poetice cursivitate și muzicalitate. Textul este alcă-
tuit din trei secvenţe lirice, două fiind evidenţiate prin majuscule.

 Incipitul reia titlul, exprimând refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea pentru cu-
noașterea luciferică. Eul liric devine creatorul propriului univers poetic, urmărind potențarea
tainelor, prin fantezia creatoare. Verbele la forma negativă ,,nu strivesc”, ,,nu ucid” ilustrează
atitudinea protectoare și contemplativă a eului, care nu vrea să dezlege misterele. Enumerația
metaforelor revelatorii ,,în flori, în ochi, pe buze ori morminte” reprezintă înfăţişări vizibile
ale misterului și etape din viața omului.,,Florile” sunt simboluri ale frumuseţii, dar şi ale efe-
21
merităţii, ,,ochii”, oglinda sufletului, simbolizează setea de cunoaştere şi contemplarea, ,,buze-
le” semnifică iubirea şi vorbirea, iar ,, mormintele” amintesc că suntem în Marea Trecere.

 Discursul liric din cea de-a doua secvenţă este construit pe antiteza dintre cunoaşterea
luciferică şi cea paradiziacă, aflate în opoziţia ,,lumina mea”-,, lu-mina
altora”, ,,eu”- ,,alții”. Cunoaşterea paradiziacă este proprie logicii şi este ilustrată prin ,,
alţii” şi prin ver-be la forma afirmativă subînţeleasă:,, strivesc”, ,, ucid”. Ampla comparație
cu luna, prin imaginea vizuală ,,-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micșorează”, ci mărește
taina nopții sugerează că misterele sunt accesibile doar imaginației, nu și rațiunii.

 Ultima secvenţă are rolul unei concluzii explicative: ,,căci eu iubesc”. Seria metafo-
rică din prima secvență lirică este reluată uşor modificat în final ,,și flori și ochi și buze și
morminte” şi asigură simetria textului. Imaginarul poetic blagian se organizează în jurul u-
nor motive literare ce ambiguizează limbajul poetic: ,, lună”, ,, noapte”, ,, sfânt mister”.Apare
și o nouă cosmogeneză, în antiteză cu cea eminesciană: la Blaga, lumea s-a născut din lumină și
natura ei misterioasă. Confesiunea este susţinută de mărcile subiectivităţii : verbe și pronume
la persoana I ,, eu nu strivesc”, ,,nu ucid” , ,,iubesc”

 În concluzie , poezia ,, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o ,,ars poetica” mo-
dernă, prin innoirile prozodice, prin expresivitate și influențele expresioniste. Consider că po-
etul se identifică total cu eul liric, prin contopire afectivă cu tainele lumii, iar sintagma ,,calea
mea” ilustrează destinul poetic asumat printr-o viziune proprie asupra lumii.

22
Artă poetică simbolistă ,,Plumb” , George Bacovia

 Simbolismul este curentul literar apărut în Franţa, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
ca reacţie împotriva retorismului romantic și a parnasianismului. A promovat emoția și suges-
tia, folosind simbolul și percepția sinestezică asupra universului. Numele curentului a fost
dat de articolul-manifest al lui Jean Moreas, ,,Le Symbolisme”, iar precursorul său este poetul
francez Baudelaire, prin poeziile ,,Corespondențe” și ,,Florile răului”.

 Alte particularități ale liricii simboliste sunt: crearea stării de spleen, muzicalitatea ver-
surilor, corespondențele între stări și elemente ale cadrului exterior. La noi, curentul a fost
teoretizat de Alexandru Macedonski, în cadrul revistei ,,Literatorul”. Poeții simboliști mani-
festă interes pentru anumite motive și teme literare, precum solitudinea apăsătoare, boala,
nevrozele, obsesia morții, orașul sufocant, spleenul, angoasa.

 George Bacovia este poetul român reprezentativ. A creat o poezie de atmosferă citatină
tristă, dezolantă, întrucât în opera sa totul are culoarea cenușie a plumbului. Poet interbelic, a
fost apreciat pentru originalitatea sa, care derivă dintr-un pesimism exagerat. De aici şi splee-
nul existențial şi angoasa. În versurile bacoviene plutesc tristețea și spaima de neant, devenite
adevărate obsesii.

 Plasată în fruntea primului volum (1916), cu acelaşi titlu , poezia ,,Plumb” este o artă po-
etică simbolistă, ilustrând solitudinea apăsătoare în faţa morţii, asociată cu inadaptarea.
Autorul își exprimă prin mijloace proprii viziunea tragică asupra existenței. Tema poeziei o
constituie condiţia nefericită a poetului într-o societate artificială, marcată de semnele bolii
şi ale morţii. Laitmotivele ,,plumb”, ,,Stam singur”, paralelismul sintactic îi conferă textului
muzicalitatea monotonă specifică.

 Titlul este simbolul central şi reuneşte mai multe semnificaţii, ambiguizând limbajul po-
etic. Ca metal greu, sugerează apăsarea sufletească și moartea. Stările interioare nedefinite
sunt în corespondenţă cu planul cromatic. Cenuşiul simbolizează plictisul, monotonia exis-
tenţială. La nivel fonetic, cuvântul conține o singură vocală între consoane grele, ilustrând
captivitatea. Titlul este reluat în text de șase ori în poziţii simetrice, devenind laitmotiv.

 Imaginarul poetic bacovian se organizează în jurul unor motive poetice din câmpul se-
mantc al morții: ,,plumb”, ,,cavou”, ,,sicrie”. Poezia devine instrument de cunoaștere meta-
fizică. Prozodia susține caracterul simbolist. Poezia este alcătuită din două catrene, cu rimă

23
îmbrățișată și conține două secvențe lirice, aflate în corespondență: realitatea exterioară, sim-
bolizată de cimitir, și realitatea interioară, a sentimentelor.

 Incipitul primei secvențe fixează cadrul morții, prin epitet și personificare: ,,Dormeau a-
dânc sicriele de plumb”. Este exprimată imposibilitatea comunicării și lipsa oricărei sensibili-
tăți. Sinesteziile ,,flori de plumb”, ,,coroane de plumb” conturează o atmosferă degradată și
împietrită. Motivul literar ,,cavou” are mai multe semnificaţii. Poate avea sensul de bază, sursa
de inspirație constituind-o o vizită la cimitirul Sturzeștilor, poate reprezenta camera rece a
poetului sau chiar întregul univers bolnav. Verbele la imperfect ,,stam” , ,,scârţâiau”
sugerează prelungirea la infinit a marşului funebru.

 În strofa a doua , chiar sufletul eului liric se pietrifică . Nici măcar iubirea nu-l mai poate
salva pe prizonierul unui mediu limitat, din care zborul este imposibil, sugerat de
matafora ,,aripile de plumb”. Epitetul ,,întors” - ,,dormea întors amorul meu de plumb” –
implică ideea de moarte: cu faţa spre apus, cum spune Blaga. Lirismul subiectiv este evidenţiat
de cores-pondenţa materie –spirit şi de mărcile subiectivităţii : forme pronominale și verbale
de persoana întâi ,,stam”, ,,amorul meu”.

 În concluzie, stările interioare nedefinite, muzicalitatea, sinestezia, corespondenţele sunt

specifice liricii simboliste. Consider că prin inovațiile sale Bacovia şi-a depăşit epoca, înscri-
indu-se în universalitate.Culorile sale erodează fiinţa, iar simbolurile au doar valenţele negative.

24
Poezie epică modernă ; ,, Riga Crypto şi lapona Enigel” , de Ion Barbu

 Modernismul este o mişcare literară interbelică, o tendinţă de înnoire care promovează

ruptura faţă de trecut şi cuprinde toate curentele postromantice novatoare, începând cu simbo-
lismul. La noi, termenul a fost impus de Eugen Lovinescu prin revista și cenaclul ,,Sburătorul”.
Criticul a cerut racordarea literaturii române la ,,spiritul veacului” prin sincronizare cu
literatura europeană. În domeniul poeziei, a insistat pe intelectualizarea emoției artistice:
cuvântul poetic trebuia doar să ,, sugereze”, ambiguizând limbajul prin metafore-simbol,
tehnica ingambamentului și versul liber, încărcat de subiectivism.

 Alături de Blaga şi de Arghezi, Ion Barbu, pseudonimul literar al matematicianului Dan

Barbilian, este un poet reprezentativ al acestei orientări. Se înscrie în literatura română printr-o
poezie originală şi dificilă, întrucât în opera sa poezia se întâlneşte cu geometria, conform
propriei mărturisiri. Comentatorii poeziei barbiene au remarcat existenţa mai multor etape de
creaţie: faza parnasiană, a poeziei impersonale, etapa baladic-orientală şi etapa ermetică.

 Integrată în volumul ,,Joc secund”, poemul fantastic ,,Riga Crypto şi lapona Enigel” face
parte din cea de-a doua etapă şi a fost caracterizat de autorul ei ,,un Luceafăr întors”, întrucât
rolurile personajelor lirice sunt inversate. Subintitulată ,,Baladă”, răstoarnă conceptul tradiţio-
nal, fiind în viziune modernă un poem alegoric pe tema cunoaşterii şi a incompatibilităţii
dintre două regnuri: vegetal şi uman .

 Titlul este sugestiv și amintește de marile poveşti de iubire cu final tragic, precum ,,Romeo
şi Julieta”. Alcătuit din două substantive proprii, la care se adaugă funcţia arhaică ,,rigă”, pen-
tru ,,rege” și ,,lapona”, pentru originea fetei, el anticipează tema iubirii imposibile, deoarece
membrii cuplului sunt antagonici: Crypto este rege peste ciuperci, Enigel este o pământeancă
din Laponia. Singura lor asemănare este statutul superior în propria lume.

 Incipitul, prin adresare directă, pare un cântec bătrânesc de nuntă. Barbu foloseşte tehnica
narativă a povestirii în ramă: într-un spaţiu protector, ,,la spartul nunţii, în cămară”, menes-
trelul, un trubadur medieval, este rugat de ,,nuntaşul fruntaş” să mai spună povestea unei iubiri
imposibile. Vocativele și inversiunea ,,Menestrel”, ,, zice-l-aş” îi conferă textului oralitate.

 Din punct de vedere formal, poezia conţine două părţi, fiecare prezentând câte o nuntă.
Una este reală şi împlinită, fiind cadrul celei de-a doua, spuse de menestrel și neîmplinite. În
final se modifică prin căsătoria lui Crypto cu măselariţa. Primele patru strofe constituie pro-
25
logul și conturează atmosfera. Partea a doua conţine patru secvenţe lirice: prezentarea me-
diului de viaţă al lui Crypto, drumul iniţiatic al laponei spre sud, întâlnirea şi dialogul lor
în vis, pedepsirea ciupercii cu nebunia pentru aspiraţia prea mare.

 Poem modern, îmbină genurile literare. Epicul este prezent prin descrierea cadrului şi a
personajelor. Dramaticul este ilustrat de dialogul între ciupercă şi fată. Lirismul este susţinut
de ,,măştile” personajelor. Baladă fantastică, propune o întâlnire în plan oniric, ca şi în poemul
eminescian. Aflată pe drumul inițiatic, în transhumanță spre sud, cu renii la păscut, fata este
ademenită din umbră de ,,crai Crypto, inimă ascunsă”, care îi descântă şi o adoarme. ,,Crypto”
ilustrează specia ciupercilor, a criptogamelor. În limba greacă, ,,cryptos” înseamnă ,,ascuns”,
evidențiat de metafora ,,inimă ascunsă”. Mediul de viaţă al ciupercii este umbra, ,,în pat
de râu şi-n humă unsă”. Enigel, ,,înger” în limba suedează, este o ființă solară, fapt evidențiat de
personificarea ,,Mă-nchin la soarele-nțelept”.

 Ca şi în ,,Luceafărul”, inferiorul, bărbatul în acest text, invocă de trei ori fiinţa superioară. Şi
riga îi oferă tot ce are mai de preţ lumea sa, ,,fragi”, ,,somn fraged” și ,,răcoare”, dar lapona îl
refuză. Pentru om, ,,somnul” echivalează cu o involuţie. Şi el merge până la sacrificiul suprem,
ca și Luceafărul: ,,Dacă pleci să culegi, / Începi, rogu-te, cu mine”. Dragostea îi este fatală, în-
trucât cade pradă soarelui. Transformarea sa în ciupercă otrăvitoare şi căsătoria cu măselariţa
ilustrează legenda pedepsirii fiinţelor inferioare, care au aspirat prea sus. Simbol central, meta-
forele soarelui, ,,roată albă”, ,,aprins inel” sugerează setea de cunoaștere, veșnicia și nunta.

 În prezentarea eroilor este folosit în special simbolul şi epitetul în enumeraţie. Crypto

este ,,sterp şi nărăvaş”. Cu toată condiția lui ingrată, poate simboliza şi geniul, unul negativ în
ra-port cu norma romantică: este neînţeles şi bârfit. Lapona ,,mică , liniştită” simbolizează
con-diţia umană limitată, care aspiră spre absolut. Metaforele ,,fiară bătrână” și ,,sufletul fân-
tână”, devenite laitmotive, sugerează că doar omului, ființa cea mai evoluată a regnului animal,
îi este dată cunoaşterea.

 În concluzie , poemul ,,Riga Crypto şi lapona Enigel” prezintă drama cunoaşterii, o aventură
a spiritului uman. Impactul dintre raţiunea simbolizată de Enigel şi instinctul ilustrat de Crypto
este tratat în viziune modernă, prin răsturnarea conceptului tradiţional de ,,baladă”. Consider
că Barbu demontează un mit: ca şi în natură , în iubire supravieţuieşte doar cel puternic

26