Sari la conținut

Arată/ascunde bara laterală

Cautare Salt

 Creare cont
Unelte personale


Cuprins ascunde

Început

Începuturile vieții lui Marilyn Monroe

Anii tinereții

Anii celebrității

Anii maturității

Căsătorii

Toggle Căsătorii subsection

 o

James Dougherty

Joe DiMaggio

Arthur Miller

Moartea

Filmografie

Cântece

Referințe

Bibliografie
 

Legături externe

Marilyn Monroe
184 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
actriță americană

Marilyn Monroe

Marilyn Monroe în 1952

Date personale

Nume la naștere Norma Jean Mortensen

Născută 1 iunie 1926
Los Angeles, California, SUA

Decedată 4 august 1962 (36 de ani)

Los Angeles, California, SUA

Înmormântată Westwood Village Memorial Park

 Cemetery[*][2] 

Cauza decesului sinucidere ( barbiturate

overdose[*]) 

Părinți Charles Stanley Gifford[*]

Gladys Monroe[*][3] 

Frați și surori Berniece Baker Miracle[*] 

Căsătorită cu James Dougherty (1942 - 1947)

Joe DiMaggio (1954)
Arthur Miller (1956 - 1961)

Cetățenie  Statele Unite ale Americii 

Religie iudaism
creștinism 

Ocupație Actriță, model, cântăreață, producător

de film

Alma mater University High School[*]

Lee Strasberg Theatre and Film
Institute[*]
University of California, Los Angeles
Van Nuys High School[*][1]

Alte nume Norma Jeane Baker

Norma Jeane Dougherty
Norma Jeane DiMaggio
Marilyn Monroe Miller

Ani de activitate 1945–62

Roluri Niagara, Domnii preferă

importante blondele, Râul fără întoarcere, Șapte
ani de căsnicie, Unora le place
jazzul, Inadaptații

Premii Globul de Aur

Cea mai bună actriță (1959) pentru Unora le place jazzul

Henrietta Award[*] (1961) 

Premii AFI

AFI's 100 Years...100 Stars (1999)

Alte premii

David di Donatello
Targa d'Oro[*] (1958) pentru The Prince and the
Showgirl[*]
 Stea pe Hollywood Walk of Fame[*]
Premiul Globul de Aur (1960) 

Semnătură

Prezență online

site web oficial

Internet Movie Database
hasthtag

Modifică date / text 

Marilyn Monroe[4][5] (născută Norma Jeane Mortensen; n. 1 iunie 1926,[6][7][8][9] Los

Angeles, California, SUA[10] – d. 5 august 1962, Brentwood(d), California, SUA[11] a fost
o actriță, model, cântăreață, sex simbol și divă pop a secolului al XX-lea.
[12]
 Ascensiunea lui Monroe la nivelul de celebritate a început cu selectarea ei pentru a
poza în câteva reviste, asta în timp ce primul ei soț făcea parte din Marina Comercială.
Cea mai însemnată parte a filmelor ei au fost făcute pentru 20th Century Fox, unde și-a
luat și numele care a făcut-o celebră. După câteva apariții minore în decurs de câțiva
ani, Marilyn a început să devină cunoscută pentru talentul ei de comediană, ajutată fiind
și de remarcabila ei prezență scenică. Și-a îndreptat eforturile către apariții mai
consistente, și, la un anumit moment al carierei sale, a reușit să-și îndeplinească acest
scop. Circumstanțele misterioase ale morții lui Marilyn au fost subiectul multor
speculații, dar nu au reușit să-i știrbească reputația de cea mai legendară figură publică
a tuturor timpurilor.
În anul 1953, Monroe era deja una dintre cele mai cotate actrițe de la Hollywood; avea
roluri principale în filmul noir Niagara, care îi punea în evidență latura sexy, și în
comediile Gentlemen Prefer Blondes și How to Marry a Millionaire, care i-au definit
imaginea drept una de "blondă stupidă". În același an, pozele ei nud au fost folosite
drept rampă de lansare pentru prima ediție a revistei Playboy. A jucat un rol semnificativ
în crearea și managerierea imaginii sale publice pe parcursul carierei sale, dar a fost
dezamăgită de rolurile repetitive și de salariul mic oferite de studio. A fost suspendată
temporar la începutul anului 1954 pentru că a refuzat un proiect cinematografic, dar s-a
întors la faimă în pelicula The Seven Year Itch (1955), unul dintre cele mai mari
succese ale întregii sale cariere.
Viața privată complicată a lui Monroe a primit multă atenție. S-a luptat cu dependența,
depresia și anxietatea. Căsătoriile sale cu fostul jucător de baseball Joe DiMaggio și cu
dramaturgul Arthur Miller au fost intens mediatizate, ambele sfârșindu-se cu divorț. A
murit pe 4 august 1962, la vârsta de 36 de ani, din cauza unei supradoze
de barbiturice la reședința sa din Los Angeles. Moartea sa a fost stabilită drept cel mai
probabil prin suicid, deși mai multe teorii ale conspirației au fost înaintate în ultimele
decenii cu privire la modul în care a murit.
Începuturile vieții lui Marilyn Monroe[modificare | modificare sursă]
Cu toate că a devenit cea mai celebrată actriță a istoriei filmului, începuturile lui Monroe
au fost modeste. Ea s-a născut în secția socială de maternitate a spitalului din Los
Angeles County. Numele sub care a fost înregistrată a fost Norma Jeane Mortensen.
Majoritatea biografilor cred că tatăl său biologic a fost Charles Stanley Gifford, un agent
de vânzări pentru studioul cinematografic unde mama lui Monroe, Gladys Pearl Monroe
Baker Eley, lucra ca editor de film.[13] Totuși, certificatul ei de naștere îl indica
pe norvegianul Martin Edward Mortensen ca fiind tatăl. În ultimii ani câțiva biografi chiar
au început să susțină că de fapt acest lucru ar fi și situația reală.
Gladys nu a fost în stare să o convingă pe Della să aibă grijă de Norma Jeane, așa că a
încredințat-o unor părinți adoptivi, Albert și Ida Bolender din Hawthorne, California,[14] la
sud-vest de Los Angeles, unde ea a trăit până la vârsta de șapte ani.
În autobiografia sa My Story (rom: "Povestea mea"), Monroe declară că a crezut că
Albert și Ida erau părinții săi până într-o zi când, pe un ton aspru, Ida a corectat-o.
Și tot din My Story, aflăm că Gladys o vizita pe Norma Jeane în fiecare sâmbătă, dar
niciodată nu o lua în brațe, nu o săruta sau măcar să îi zâmbească. La un anumit
moment, Gladys a anunțat că a cumpărat o casă pentru ea și fiica sa, dar după câteva
luni după ce s-au mutat acolo, a avut o cădere psihică. Monroe și-o amintește pe
Gladys ca "țipând și râzând" când a fost internată cu forța în spitalul de boli mentale
din Norwalk, California, același spital în care mama lui Gladys, Della a murit în
august 1927. Tatăl lui Gladys, Otis, a murit de asemenea într-un spital de boli nervoase
(lângă San Bernardino, California) ca urmare a sifilis-ului.

Marilyn Monroe în 1944, lucrând la fabrica Radioplane

Totuși merită subliniat că My Story nu poate fi considerată o sursă de încredere, pentru
că a fost de fapt scrisă de un jurnalist numit Ben Hecht și a fost menită să portretizeze
imaginea de orfan îndurerat pentru Monroe. Mărturisirile de acolo au fost considerate ca
fiind discutabile.
Gladys a fost declarată incapabilă de a-și îndeplini îndatoririle de părinte, iar prietena ei
cea mai bună, Grace McKee (mai târziu Goddard) a devenit tutorele său legal. [15] După
căsătoria lui McKee din 1935, Norma Jeane a fost trimisă la orfelinatul din Los Angeles,
[16]
 ca mai apoi să urmeze o lungă succesiune de familii adoptive [17] unde se crede că a
fost abuzată și neglijată. Există totuși puține dovezi că au fost atât de multe familii
adoptive precum susține. Ca o completare, Monroe înseși e cunoscută pentru
slăbiciunea ei de a exagera informațiile despre copilăria sa în timpul interviurilor.
În septembrie 1941, Norma Jeane și-a reîntâlnit mama. Familia Goddard, se mută
pe coasta de est și au crezut că cel mai bine pentru Norma Jeane (15 ani) era să se
căsătorească, pentru că altfel trebuia să se reîntoarcă la orfelinat. [18] Ea i-a făcut
cunoștință cu fiul vecinului său, James Dougherty,[19] care i-a devenit primul soț,
în 1942, după ce a împlinit 16 ani.[19]

Anii tinereții[modificare | modificare sursă]

În timp ce soțul ei era plecat să lupte în cel de-al doilea război mondial, tânăra doamnă
Norma Jeane Dougherty a început să lucreze într-o fabrică unde pulveriza soluție anti-
fugnitivă pentru piese de avioane.[20] Un tânăr fotograf militar, David Conover, se plimba
prin fabricile locale făcând poze pentru un articol din revista YANK despre femeile care
ajută la eforturile depuse pentru război. El i-a remarcat imediat potențialul de model și i-
a oferit să colaboreze cu agenția de modelling The Blue Book.[21] Norma Jeane a
devenit unul dintre cele mai de succes modele ale agenției, pozând pe prima pagina a
sute de reviste.[22] În 1946 ea a intrat în atenția căutătorului de talente Ben Lyon. El i-a
aranjat un test de filmare pentru 20th Century Fox.[23] A reușit să treacă acest test și i s-
a oferit un contract standard pe șase luni cu un salariu de început de 75 de dolari pe
săptămână (300$ pe lună), categorie superioară de salarizare judecând după
standardele industriei de atunci. I-a fost dat numele Marilyn după actrița Marilyn Miller și
i-a fost sugerat numele de fată al mamei sale, Monroe, ca nume de familie. [24] Astfel
Norma Jeane Baker la numai 20 de ani devine "Marilyn Monroe".
În primele sale 6 luni la 20th Century Fox, lui Monroe nu i-a fost oferit nici măcar un rol.
În schimb ea a învățat despre coafură, machiaj, costume, actorie, dans și iluminarea
scenică.[25] După șase luni Fox a decis să îi reînnoiască contractul, și, în următoarele 6
luni i-au fost date roluri secundare neînsemnate în două filme: Scudda Hoo! Scudda
Hay! și Dangerous Years.[26] Ambele au fost lansate în 1947 și au fost niște eșecuri din
punct de vedere al încasărilor, așa că Fox a decis să nu îi mai reînnoiască contractul.
Monroe s-a reîntors astfel la modelling și a început să își extindă rețeaua de cunoștințe
din Hollywood.
În 1948, o colaborare de 6 luni cu Columbia Pictures[27] a făcut-o să apară în alt
film, Ladies of the Chorus,[28] dar și acest musical cu buget redus a fost un eșec,[29] ceea
ce a dus la concedierea lui Monroe încă o dată. Mai apoi, ea l-a cunoscut pe unul dintre
cei mai vestiți agenți ai Hollywood-ului, Johnny Hyde,[30] care i-a facilitat un nou contract
cu Fox, după ce MGM refuzase o colaborare. Vice-președintele de la Fox Darryl F.
Zanuck nu era convins de potențialul de celebritate al lui Monroe. Totuși, datorită
insistenței lui Hyde, ei i-au fost încredințate roluri secundare în All About Eve și The
Asphalt Jungle.[31] Chiar dacă aceste roluri au fost secundare, spectatorii de film au
remarcat-o și Monroe a început să primească mai multe scrisori de la admiratori decât
mulți dintre actorii celebri ai timpului.
Monroe a jucat primul rol principal (excluzând Ladies of the Chorus) în Don't Bother To
Knock(1952), ecranizând o babysitter cu probleme, care, într-un acces de furie, o atacă
pe fetița pe care o avea în grijă. Cu toate că a primit critici mixte, [32] Monroe a susținut
mai târziu că acesta a fost una dintre interpretările ei favorite. Mai târziu, numeroși critici
de film au considerat ca această contribuție a ei la realizarea filmului a fost una dintre
cele mai puternice din cariera ei.

Anii celebrității[modificare | modificare sursă]

Marilyn Monroe în filmul Niagara

Deși criticii americani/latini au avut rezerve la început să îi recunoască abilitățile

dramaturgice, ei nu au ezitat să îi conteste sex appeal-ul. Monroe juca acum (1953)
într-un film cu buget mare Niagara. Criticii de film si-au concentrat atenția asupra
magnetismului camerei față de Monroe, nu numai la acțiunea de fundal a
filmului. Niagara a ajuta-o pe Monroe să devină senzația momentului aproape peste
noapte. Rolul ei de femeie dezechilibrată cu moravuri ușoare care plănuiește să își
asasineze soțul,[33] i-a făcut pe critici să afirme că ar fi fost actrița principală perfectă
pentru unul din filmele regizate de Alfred Hitchcock.
Acest moment coincide cu timpul în care pozele nud ale lui Monroe, făcute de
către fotograful Tom Kelley în anii de luptă pentru roluri,[34] încep să iasă la lumină. Copii
ale acestora au fost cumpărate de către Hugh Hefner și în decembrie 1953 au apărut în
prima ediție a noii sale reviste Playboy. Chiar dacă Fox a fost îngrijorat că asta va crea
o controversă ce îi va afecta cariera, Monroe a decis să admită în mod public că ea este
modelul din fotografii. Unui ziarist care a întrebat-o ce îmbrăcăminte a purtat în timpul
ședinței i-a răspuns: "Radio-ul." La întrebarea despre ce poartă în pat, răspunsul a fost
de asemenea simplu: "Chanel No. 5." Mai târziu avea să devină celebră pentru aceste
replici incitatoare lipsite de predicat.
Marilyn Monroe în Domnii preferă blondele

"Domnii preferă blondele" a fost un musical excepțional de îndrăzneț pentru acele

timpuri, și azi este privit ca una dintre cele mai bune comedii din toate timpurile de către
numeroși critici. Autoironia rolului lui Monroe de showgirl căutătoare de aur, Lorelei Lee,
este general considerat ca unul definitor pentru eforturile sale cinematografice. Aparițiile
ei în "Diamonds Are a Girl's Best Friend" sunt printre cele mai cunoscute scene din
cariera lui Monroe.[35]
În 'How to Marry a Millionaire', Monroe a făcut echipă cu alte două atracții ale 20th
Century Fox, Lauren Bacall și Betty Grable. Ea interpretează rolul de blondă proastă
numită Pola Debevoise și reușește să fie strălucitoare chiar și printre cele două celebre
staruri. Chiar dacă rolul este unul stereotipic, Monroe a strâns opinii favorabile, iar criticii
i-au remarcat capabilitățile de comedie. În Statele Unite, ea era considerată un sex
simbol înșelător, pe când în Europa deja începuseră să îi fie recunoscute calitățile
actoricești, ajungându-se să fie comparată cu Charles Chaplin.

Marilyn Monroe în timp ce filma The Seven Year Itch pe străzile din New York. Artista a pozat pentru reporterii
și fotografii care urmăreau filmările.

Următoarele două filme, western-ul River of No Return și musical-ul There's No

Business Like Show Business, nu s-au bucurat de succes, parte din vină având-o faptul
că lui Monroe nu i s-a oferit un rol deosebit. Monroe, ambițioasă ca întotdeauna și
dornică să învingă neajunsurile, s-a plictisit de rolurile pe care Zanuck i le încredința.
După încheierea filmărilor la The Seven Year Itch la începutul lui 1955, ea încheie
contractul și abandonează Hollywood-ul pentru a studia actoria la The Actors
Studio în New York. Fox nu dorește să îi satisfacă noile solicitări contractuale și insistă
ca ea să revină pentru a începe lucrul la noi producții pe care ea le considera
nepotrivite, precum Heller In Pink Tights (care nu a fost filmat pana la urmă), The Girl in
the Red Velvet Swing și How To Be Very, Very Popular.
Monroe refuză să apară în aceste filme și rămâne la New York. Pentru că The Seven
Year Itch ajunge în topul încasărilor din vara lui 1955, și pentru că celelalte starlete
Fox Jayne Mansfield și Sheree North dezamăgesc în a prinde la public, Zanuck se
recunoaște învins și Monroe se întoarce cu triumf la Hollywood. Un nou contract a fost
întocmit, care îi permitea lui Monroe drepturi regizorale complete precum și opțiunea de
a juca în alte proiecte ale studioului.
Primul film făcut sub noul contract a fost Bus Stop, regizat de Joshua Logan. Criticii au
remarcat imediat abordarea profundă al lui Monroe pentru personajul interpretat. În
general este apreciată pentru prestația sa ca Cherie, o cântăreață dintr-un saloon
bar care se îndrăgostește de un cowboy. Monroe apare în mod intenționat prost
machiată și lipsită de strălucirea unui star. Mulți au crezut că va fi nominalizată pentru
premiile Oscar. Se crede că nu a reușit această performanță datorită reputației ei
controversate. Totuși a fost nominalizată la Globul de Aur.[36]
O necunoscută practic la acea vreme, Monroe a fost prima femeie care să-și deschidă
propria casă de producție, împreună cu prietenul său, fotograful Milton H. Greene.
[37]
 Marilyn Monroe Productions a lansat primul său film The Prince and the
Showgirl[38] în 1957 și a primit opinii mixte. Pe lângă funcția de producător executiv
pentru acest film, ea a jucat alături de apreciatul actor britanic Laurence Olivier, care a
fost regizorul.[39] Din păcate, atracția dintre cei doi lipsea, lucru care nu era tocmai
surprinzător. Asta având în vedere concepția lui Olivier despre comportamentul
"neprofesional" al lui Monroe (incluzând obiceiul notoriu de a îi lăsa pe oameni să
aștepte ore întregi până la apariția ei la filmări) și astfel a crescut reputația ei în industria
filmului de actor dificil.
Interpretarea compozitoarei Elsie Marina, totuși, a fost considerată de primă mână de
către criticii vremii, mai ales în Europa, unde i-a fost înmânat un David di Donatello,
echivalentul italian al Oscar-ului, precum și un premiu Crystal Star în Franța. Chiar mai
mult, Monroe a fost nominalizată pentru foarte apreciatul premiu BAFTA.[40] Un alt
moment celebru se întâmplă pe 19 mai 1962 când Marylin e invitată la aniversarea de
45 de ani a președintelui John F. Kennedy,unde interpretează piesa Happy Birthday Mr.
President.

Anii maturității[modificare | modificare sursă]

Marilyn Monroe în filmul Unora le place jazzul

În 1959 ea înregistrează cel mai mare succes al carierei jucând alături de Tony
Curtis și Jack Lemmon în comedia lui Billy Wilder Unora le place jazzul.
Comportamentul ei dificil pe scenă este de acum legendar, asemenea numeroaselor
duble necesare. Totuși, la terminarea filmărilor, Wilder a declarat că era dispus să
treacă oricând peste aceste inconveniente, prețuind calitățile ei de comediană de prima
clasă. Unora le place jazzul este considerat acum ca fiind una dintre cele mai bune
comedii din toate timpurile. Rolul lui Monroe de cântăreață îndoielnică, consumatoare
frecventă de băuturi, dar plină de compasiune - Sugar Kane, a fost premiat cu un Globul
de Aur pentru cea mai bună actriță într-un musical sau comedie. [36]
După Unora le place jazzul, Monroe a făcut un musical numit Let's Make Love regizat
de George Cukor alături de Yves Montand.[41] Monroe, Montand și Cukor considerau
filmul ca fiind unul slab, dar Monroe a fost forțată să îl facă datorită obligațiilor față de
Twentieth Century Fox. Deși filmul nu s-a bucurat de un succes comercial sau artistic,
el include unul dintre numerele muzicale legendare ale lui Monroe, "My Heart Belongs
to Daddy" de Cole Porter.

Cu Clark Gable, Montgomery Clift și Thelma Ritter în The Misfits. Ultimul film complet al actriței

Prin 1961, cel de-al treilea soț al lui Monroe, scenaristul Arthur Miller, scrisese și lucrase
deja la ceea ce avea să fie ultimul film filmat de ea împreuna cu Clark Gable, The
Misfits.[42] A fost o filmare lungă și obositoare în fierbintele deșert Nevada.[43] Întârzierile
lui Monroe au devenit cronice și asta a creat probleme și mai mari filmărilor. În ciuda
tuturor acestor lucruri, Monroe, Gable și Montgomery Clift au fost capabili să joace
extraordinar, chiar exemplar. Monroe s-a împrietenit cu Clift, simțind că au o legătură
profundă. Gable a murit de atac de cord la puțin timp după asta, existând voci care o
învinuiau pe Monroe, susținând că ea îl supăra pe platourile de filmare. Totuși nu
trebuie uitat că Gable a insistat să facă pe grozavul, consumând cantități mari de
băutură și țigări, așa că toți au fost de acord că era suprasolicitat fizic. Monroe a
participat la ceremonia funerară a acestuia.
Unele dintre cele mai faimoase fotografii ale ei au fost făcute de către Douglas
Kirkland în 1961, ca bonus pentru revista LOOK ediția aniversară - 25 de ani.

RFK, Marilyn și JFK, 1962

Monroe s-a întors la Hollywood pentru a relua filmările la pelicula Something's Got to

Give.[44] În mai 1962, Monroe și-a făcut ultima apariție publică importantă,
cântând Happy Birthday, Mr. President în cadrul unei petreceri televizate făcută în
cinstea președintelui american John F. Kennedy.[45] După filmările care sunt considerate
ca fiind primele scene nud ale unei celebrități, aparițiile lui Monroe au devenit și mai
puțin frecvente datorită problemelor de sănătate.
Datorită constrângerilor financiare cauzate de costurile pentru filmările la Cleopatra,
cu Elizabeth Taylor, Fox s-a folosit de absența lui Monroe ca scuză pentru a o exclude
din film și a o înlocui cu Lee Remick. Totuși, o clauză în contractul lui Dean Martin îi
conferea acestuia dreptul să aleagă actrița principală a filmului. Pentru că el nu era
dispus să lucreze cu altcineva, Monroe a fost reangajată pentru un salariu dublu față de
cel inițial.
Monroe a acordat un interviu detaliat revistei Life, în care și-a exprimat părerea de rău
pentru modul în care Hollywood-ul o eticheta ca fiind o blondă proastă și cât de mult își
iubea publicul. A făcut de asemenea o ședință fotografică pentru Vogue și a început
discuțiile pentru un viitor film cu Gene Kelly și Frank Sinatra. Ea plănuia de asemenea
să joace drept Jean Harlow. Alte proiecte care i se pregăteau pentru viitor erau What a
Way to Go! și The Stripper.
Înainte ca filmările la Something's Got to Give să fie reluate, Monroe a fost găsită
moartă în casa sa din Los Angeles, în dimineața zilei de 5 august 1962. Moartea sa,
oficial înregistrată ca o probabilă sinucidere prin consum excesiv de medicamente, a
fost marcată de lipsa de profesionalism a anchetei poliției. A devenit astfel o temă
folosită în teoria conspirației. Acest lucru nu a afectat însă statutul ei de model
pentru arhetipul unui sex simbol și o stea de cinema.

Căsătorii[modificare | modificare sursă]
James Dougherty[modificare | modificare sursă]

Marilyn Monroe la studiourile 20th Century-Fox în 1947

La vârsta de șaisprezece ani, Monroe se căsătorea cu James Dougherty pe 19

iunie, 1942. În cărțile sale The Secret Happiness of Marilyn Monroe și To Norma Jeane
With Love, Jimmie, Dougherty afirmă că erau îndrăgostiți și că ar fi trăit fericiți dacă
visul ei de a deveni celebră nu i-ar fi îndepărtat. Totuși Monroe a susținut mereu că
aceasta a fost o căsătorie din interes. Marilyn a divorțat de Dougherty pe 13
septembrie 1946.[46]
În documentarul din 2004 Marilyn's Man, Dougherty a făcut trei afirmații semnificative: el
a inventat personajul "Marilyn Monroe"; Fox a obligat-o să divorțeze de el; ea spera
mereu să fie din nou împreună. Nu există nici o dovadă care să susțină aceste afirmații
sau că au rămas în contact unu cu altul (ea era o necunoscută în 1946, când Fox a
"obligat-o" să divorțeze - ceea ce face improbabilă afirmația.) Ea a fost înfuriată după ce
el a dat un interviu pentru Photoplay în 1953, în care susținea că ea amenințase că va
sări de pe pontonul din Santa Monica dacă el o va părăsi vreodată. Mai târziu el a
apărut în To Tell the Truth drept "primul soț real al lui Marilyn Monroe".
Faptele lui Dougherty nu susțin nici ele afirmațiile despre dragostea adevărată dintre el
și Monroe. El s-a recăsătorit la numai câteva luni de la divorțul lor. Când a fost informat
despre moartea ei, reporterul de la New York Times a mărturisit că a spus în mod
repetat îmi pare rău și și-a continuat serviciul de patrulare pentru LAPD; nu a participat
la ceremonia funerară. Într-un interviu pentru A&E Network, el a admis că mama sa ar fi
fost rugată de către Grace Goddard care l-ar fi întrebat dacă ar fi de acord să se
căsătorească cu Norma Jeane pentru a evita ca ea să fie trimisă la orfelinat.
Dougherty a rămas căsătorit cu cea de-a treia sa soție până la moartea acesteia
în 2003. El a trăit în Maine până în 15 august 2005 moartea sa fiind datorată unor
complicații survenite din cauza leucemiei.
Monroe și Joe DiMaggio înainte de căsătoria lor de pe data de 14 ianuarie 1954

Joe DiMaggio[modificare | modificare sursă]

În 1951 star-ul de baseball Joe DiMaggio a văzut o fotografie a lui Monroe cu doi
jucători de la Chicago White Sox, dar a așteptat până după retragerea lui să îi ceară
domnului care organizase fotografia o întâlnire cu ea. Monroe nu a vrut să se
întâlnească cu el, temându-se că este un sportiv îngâmfat, dar după doi ani de curtenire
cei doi s-au căsătorit la primăria din San Francisco pe 14 ianuarie 1954. În perioada
lunii lor de miere, ea a fost solicitată să viziteze trupele din Coreea pentru a-i înveseli pe
soldați. Ea a susținut zece spectacole în patru zile la temperaturi extrem de scăzute.
Audiența sa a constat în peste 60 000 de soldați și marinari. [47] După mărturisirile presei,
Joe nu a fost încântat de decizia soției sale din timpul perioadei pe care el și-o
imaginase ca fiind o perioadă foarte intimă.
Biograful lui DiMaggio, Maury Allen, l-a citat pe purtătorul de cuvânt al New York
Yankees Arthur Richman care a mărturisit că DiMaggio îi spusese că totul s-a năruit
după călătoria în Japonia. Deși Marilyn declarase că vrea să se oprească ea intenționa
să își continue cariera. Prietenii au afirmat că DiMaggio a devenit foarte posesiv și că o
persecuta pe Monroe în timp ce aceasta se depărta din ce în ce mai mult dorințele lui.
După filmarea celebrei scene cu ridicatul fustei din The Seven Year Itch, Billy Wilder își
amintește de privirea "stupefiată" ce se putea citi pe fața lui DiMaggio în timp ce privea
împreună cu fanii și figuranții. Tom Ewell a declarat pentru Louisville Courier-Journal la
câțiva ani mai târziu că Wilder inventase toată scena ca aerul care venea de la aerisirea
de la metrou să îi ridice rochia până peste cap. Richard Ben Cramer, biograful lui
DiMaggio, a afirmat că Joe a fost atât de "scârbit" de "ușurința" lui Marilyn încât a
început să o abuzeze. Tipul de la machiaj al lui Merilyn, Allan "Whitey" Snyder, își
amintește că a apărut cu brațul învinețit. În 24 octombrie, la 274 zile de la căsătorie, ea
a depus actele pentru divorț, iar ca motiv era declarat "cruditatea mentală".
Monroe și DiMaggio și-au reluat relația după divorțul ei de Arthur Miller. Ea s-a reîntors
la căile auto-distructive încrezându-se în oameni pe care DiMaggio îi credea nocivi
pentru ea (incluzându-l pe Frank Sinatra). Starea ei fizică și mentală au devenit subiect
de presă. Terapeutul lui Monroe a aranjat ca ea să fie internată la clinica psihiatrică
"Payne Whitney". Fiindu-i imposibil să se externeze de una singură ea l-a sunat pe
DiMaggio. Pe 10 februarie 1961 el a consfințit ca ea să fie externată (ea fusese
internată în secția pentru bolnavii cei mai gravi). Mai târziu ea l-a însoțit în Florida.
Afirmațiile lor că ar fi "doar buni prieteni" nu au oprit zvonurile unei recăsătorii. După
Maury Allen pe 1 august 1962 DiMaggio și-a părăsit slujba de la oficiul poștal al armatei
pentru a se întoarce în California și pentru ai îi cere să se recăsătorească.

Cu al treilea soț, Arthur Miller, la Hotelul Waldorf-Astoria în New York, 1957

Pentru douăzeci de ani, DiMaggio a pus de trei ori pe săptămână 12 trandafiri la

mormântul lui Monroe. Spre deosebire de ceilalți doi soți, sau de bărbații care susțineau
ca o cunoscuseră intim, el nu a vorbit public despre ea. Nu s-a recăsătorit niciodată. A
murit pe 8 martie 1999 după un lung cancer.
Pe 23 ianuarie 2006 a fost anunțat că nepoata lui DiMaggio va scoate la licitație
lucrurile lui personale în mai, printre acestea fiind și o fotografie pe care Monroe îi
scrisese: "I love you Joe."
Arthur Miller[modificare | modificare sursă]
Pe 29 iunie 1956, Monroe s-a căsătorit cu Arthur Miller, pe care îl cunoscuse în anul
1951, în cadrul unei ceremonii civile desfășurată la White Plains, New York.
[48]
 Judecătorul Seymour Robinowitz a oficiat ceremonia grabnică desfășurată în biroul
lui Sam Slavitt (nunta a fost ascunsă presei și publicului). Deși a crescut ca fiind
creștină, ea s-a convertit la iudaism înainte de a se mărita cu Miller. După încheierea
filmărilor la The Prince și Showgirl cu Laurence Olivier, cuplul s-a întors din Anglia în
Statele Unite, unde și-au dat seama că ea era însărcinată. Totuși, ea suferea de
endometrioză,[49] și sarcina era ectopică.[50] A urmat mai apoi o întrerupere de sarcină.[51]
Scenariul lui Miller pentru The Misfits, o poveste despre dispariția unei divorțate, a vrut
sa fie cadoul său de Sf. Valentin către soția sa, dar filmările la această peliculă au
început în 1960, când căsătoria lor scârțâia. Un divorț mexican a fost acordat pe 24
ianuarie 1961.[52] La 17 februarie 1962, Miller s-a căsătorit cu Inge Morath, una dintre
fotografele care au contribuit la realizarea peliculei The Misfits.

Moartea[modificare | modificare sursă]
Mormântul lui Monroe, Westwood Memorial Park

Marilyn Monroe a murit la vârsta de 36 de ani, în urma unei supradoze de barbiturice, în

seara zilei de sâmbătă, 4 august 1962, în locuința sa de pe Fifth Helena Drive 12305
din Brentwood, un cartier suburban din regiunea Westside din Los Angeles, California.
Cadavrul ei a fost descoperit înainte de zorii zilei de duminică, 5 august. Moartea ei este
strâns legată de familia Kennedy,cei care sunt acuzați de unii conspiraționiști de
moartea ei.
Monroe și-a petrecut ultima zi din viață, 4 august 1962, în casa ei din Brentwood. A fost
vizitată de publicista Patricia Newcomb, menajera Eunice Murray, fotograful Lawrence
Schiller și de psihiatrul Ralph Greenson. La cererea lui Greenson, Murray a rămas
peste noapte pentru a-i ține companie lui Monroe. [53] Duminică, 5 august, în jurul orei 3
dimineața, aceasta a observat că Monroe se încuiase în dormitor și că nu răspundea.
Murray l-a alertat pe Greenson, care a sosit la scurt timp după aceea, a intrat în cameră
prin spargerea unui geam și a găsit-o pe Monroe moartă.
Decesul a fost declarat oficial de către Biroul Medicilor Legiști din Los Angeles
County drept o probabilă sinucidere, pe baza unor precedente de supradoză și a
faptului că era predispusă la schimbări de dispoziție. Nu au fost găsite dovezi de crimă,
iar teoria supradozajului accidental a fost exclusă din cauza cantității mari de barbiturice
pe care artista o ingerase. Moartea neașteptată a lui Monroe a fost pe prima pagină a
ziarelor din Statele Unite și Europa.[54] Înmormântarea ei a fost organizată de fostul soț
al lui Monroe, Joe DiMaggio, și a avut loc pe 8 august la Westwood Memorial Park. Ea
a fost înmormântată într-o criptă din Coridorul Amintirilor.

Filmografie[modificare | modificare sursă]
An Film Rol Studio Note

1947 The Shocking Miss Pilgrim† Telephone operator 20th Century-Fox

1947 Dangerous Years Evie 20th Century-Fox

1948 Green Grass of Wyoming† Square dance extra 20th Century-Fox

1948 You Were Meant for Me† Lady-in-waiting 20th Century-Fox

1948 Scudda Hoo! Scudda Hay!† Betty 20th Century-Fox

Primul său
1948 Ladies of the Chorus Peggy Martin Columbia Pictures
rol principal

1949 Love Happy Grunion's client United Artists

1950 A Ticket to Tomahawk† Clara 20th Century-Fox

Metro-Goldwyn-
1950 The Asphalt Jungle Angela Phinlay
Mayer

Miss Claudia
1950 All About Eve 20th Century-Fox
Caswell

1950 The Fireball Polly 20th Century-Fox

Metro-Goldwyn-
1950 Right Cross† Dusky Ledoux
Mayer

Metro-Goldwyn-
1951 Home Town Story Iris Martin
Mayer

1951 As Young as You Feel Harriet 20th Century-Fox

1951 Love Nest Roberta Stevens 20th Century-Fox

1951 Let's Make It Legal Joyce Mannering 20th Century-Fox

1952 Clash by Night Peggy RKO

 Annabel Jones
1952 We're Not Married! 20th Century-Fox
Norris

1952 Don't Bother to Knock Nell Forbes 20th Century-Fox

1952 Monkey Business Miss Lois Laurel 20th Century-Fox

1952 O. Henry's Full House Streetwalker 20th Century-Fox Cameo

1953 Niagara Rose Loomis 20th Century-Fox

Nominalizare
— Golden
Globe Award
for Best
1953 Gentlemen Prefer Blondes Lorelei Lee 20th Century-Fox Actress in a
Motion
Picture
Musical or
Comedy.

1953 How to Marry a Millionaire Pola Debevoise 20th Century-Fox

1954 River of No Return Kay Weston 20th Century-Fox

There's No Business Like Show

1954 Victoria Hoffman 20th Century-Fox
Business

1955 The Seven Year Itch The Girl 20th Century-Fox

aka The
1956 Bus Stop Cherie 20th Century-Fox Wrong Kind
of Girl.

1957 The Prince and the Showgirl Elsie Marina Warner Brothers Produs de
Marilyn
 Monroe
Productions;
unicul film
produs de
compania sa

A câștigat
— Golden
Globe Award
for Best
Sugar Cane
1959 Some Like It Hot United Artists Actress in a
Kowalczyk
Motion
Picture
Musical or
Comedy.

1960 Let's Make Love Amanda Dell 20th Century-Fox

1961 The Misfits Roslyn Taber United Artists

Ellen Wagstaff
1962 Something's Got to Give 20th Century-Fox
Arden

†
 denotă o performanță necreditată

Cântece[modificare | modificare sursă]
An Titlul filmului Titlul cântecului Note

"Every Baby Needs a Da-Da-Daddy"

194
Ladies of the Chorus "Anyone Can See I Love You"
8

"Ladies of the Chorus"

195
A Ticket to Tomahawk "Oh, What a Forward Young Man You Are"
0

195
Niagara "Kiss"
3

"Two Little Girls from Little Rock"

"When Love Goes Wrong"

195
Gentlemen Prefer Blondes
3
"Bye Bye Baby"

"Diamonds Are a Girl's Best Friend"

"She Acts Like A Woman Should"

"You'd Be Surprised"
195
Recordings for RCA
3
"A Fine Romance"

"Do It Again"

"I'm Gonna File My Claim"

"One Silver Dollar"

195
River of No Return
4
"Down in the Meadow"

"River of No Return"
 "Heat Wave"

"Lazy"
195 There's No Business Like Show
4 Business
"After You Get What You Want"

"A Man Chases a Girl"

195
Bus Stop "That Old Black Magic"
6

195
The Prince and the Showgirl "I Found a Dream"
7

"Runnin' Wild"

"I Wanna Be Loved By You"

195
Some Like It Hot
9
"I'm Through With Love"

"Some Like It Hot"

"My Heart Belongs to Daddy"

"Specialization"
196
Let's Make Love
0
"Let's Make Love"

"Incurably Romantic"
196
– "Happy Birthday, Mr. President"
2

Referințe[modificare | modificare sursă]
1. ^ https://www.nndb.com/edu/710/000079473/, accesat în  7 mai 2022 Lipsește sau este vid: |
title= (ajutor)
2. ^ Find a Grave
3. ^ Genealogics
4. ^ She obtained an order from the City Court of the State of New York and legally changed her
name to Marilyn Monroe on 23 februarie 1956.
5. ^ Tricia Strayer. „Marilyn Monroe's Official Web site .::. Fast Facts”. Cmgww.com. Arhivat
din  original  la 17 decembrie 2012. Accesat în  9 noiembrie 2012.
6. ^ Marilyn Monroe Biography  (în engleză)
7. ^ Certificat de naștere
8. ^ „Marilyn Monroe”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 9 aprilie 2014
9. ^ Autoritatea BnF, accesat în  10 octombrie 2015
10. ^ „Marilyn Monroe”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 10 decembrie 2014
11. ^ „Marilyn Monroe Biography”. Biography.com. Arhivat din original la  7 august 2011. Accesat
în 21 ianuarie 2013.
12. ^ Obituary Variety, 8 august 1962, page 63.
13. ^ Spoto 2001, pp. 3, 13–14; Banner 2012, p. 13.
14. ^ Spoto 2001, pp. 16–17; Churchwell 2004, p. 164; Banner 2012, pp. 22–32.
15. ^ Spoto 2001, pp. 40–49; Churchwell 2004, p. 165; Banner 2012, pp. 40–62.
16. ^ Spoto 2001, pp. 44–45; Churchwell 2004, pp. 165–166; Banner 2012, pp. 62–63.
17. ^ Banner 2012, pp. 62–64.
18. ^ Banner 2012, pp. 86–90.
19. ^ a b Spoto 2001, pp. 70–75.
20. ^ Spoto 2001, pp. 83–86; Banner 2012, pp. 91–98.
21. ^ Churchwell 2004, p. 176.
22. ^ Spoto 2001, p. 95; Banner 2012, p. 109.
23. ^ Spoto 2001, pp. 110–112; Banner 2012, pp. 117–119.
24. ^ Spoto 2001, p. 114.
25. ^ Spoto 2001, pp. 118–119.
26. ^ Spoto 2001, pp. 120–121.
27. ^ Spoto 2001, pp. 133–134.
28. ^ Churchwell 2004, p. 59.
29. ^ Summers 1985, p. 43.
30. ^ Spoto 2001, pp. 145–146; Banner 2012, pp. 149, 157.
31. ^ Churchwell 2004, pp. 59–60.
32. ^ Crowther, Bosley (19 iulie 1952). „Don't Bother to Knock”.  The New York Times. Accesat
în 8 august 2015.
33. ^ Churchwell 2004, p. 233.
34. ^ Spoto 2001, pp. 151–153.
35. ^ Brogdon, William (1 iulie 1953).  „Gentlemen Prefer Blondes”.  Variety. Accesat în 18
octombrie 2015.
36. ^ a b Kahana, Yoram. „Marilyn: The Globes' Golden Girl”.  Hollywood Foreign Press
Association. Accesat în 11 septembrie 2015.
37. ^ Spoto 2001, pp. 295–298.
38. ^ Spoto 2001, p. 372.
 39. ^ Spoto 2001, p. 341.
40. ^ Banner 2012, p. 346.
41. ^ Churchwell 2004, p. 71.
42. ^ Churchwell 2004, p. 266.
43. ^ Spoto 2001, pp. 429–430.
44. ^ Spoto 2001, pp. 495–496; Churchwell 2004, pp. 74–75.
45. ^ Spoto 2001, pp. 520–521; Churchwell 2004, pp. 284–285.
46. ^ Spoto 2001, p. 109.
47. ^ Churchwell 2004, p. 241.
48. ^ Spoto 2001, pp. 364–365.
49. ^ Churchwell 2004, pp. 274–277.
50. ^ Spoto 2001, pp. 392–393.
51. ^ Spoto 2001, pp. 406–407.
52. ^ Spoto 2001, pp. 450–455.
53. ^ Banner 2012, pp. 410–411.
54. ^ Banner 2012, p. 427.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Banner, Lois (2012).  Marilyn: The Passion and the Paradox. Bloomsbury.  ISBN  978-1-4088-
3133-5.
 Belton, John (2005). American Cinema, American Culture. McGraw Hill.  ISBN  978-0-07-288627-
6.
 Chapman, Gary (2001). „Marilyn Monroe”. În Browne, Ray B.; Browne, Pat.  The Guide to United
States Popular Culture. University of Wisconsin Press. ISBN 978-0-87972-821-2.
 Churchwell, Sarah (2004). The Many Lives of Marilyn Monroe. Granta Books. ISBN 978-0-312-
42565-4.
 Dyer, Richard (1991) [1979]. „Charisma”. În Gledhill, Christine. Stardom: Industry of Desire.
Routledge. ISBN 978-0-415-05217-7.
 Dyer, Richard (1986). Heavenly Bodies: Film Stars and Society. Routledge. ISBN 0-415-31026-1.
 Fuller, Graham; Lloyd, Ann, ed. (1983).  Illustrated Who's Who of the Cinema. Macmillan. ISBN 0-
02-923450-6.
 Hall, Susan G. (2006).  American Icons: An Encyclopedia of the People, Places, and Things that
Have Shaped Our Culture. Greenwood Publishing Group.  ISBN  978-0-275-98429-8.
 Hamscha, Susanne (2013). „Thirty Are Better Than One: Marilyn Monroe and the Performance of
Americanness”. În Rieser, Klaus; Fuchs, Michael; Phillips, Michael.  ConFiguring America: Iconic
Figures, Visuality, and the American Identity. Intellect.  ISBN  978-1-84150-635-7.
 Handyside, Fiona (august 2010). „Let's Make Love: Whiteness, Cleanliness and Sexuality in the
French Reception of Marilyn Monroe”.  European Journal of Cultural Studies. 3  (13): 1–
16.  doi:10.1177/1367549410363198.
 Harris, Thomas (1991) [1957]. „The Building of Popular Images: Grace Kelly and Marilyn Monroe”.
În Gledhill, Christine. Stardom: Industry of Desire. Routledge.  ISBN  978-0-415-05217-7.
 Haskell, Molly  (1991). „From Reverence to Rape: The Treatment of Women in the Movies”. În
Butler, Jeremy G. Star Texts: Image and Performance in Film and Television. Wayne State
University Press. ISBN 0-8143-2312-X.
 Lev, Peter (2013). Twentieth-Century Fox: The Zanuck–Skouras Years, 1935–1965. University of
Texas Press. ISBN 978-0-292-74447-9.
 Marcus, Daniel (2004).  Happy Days and Wonder Years: The Fifties and Sixties in Contemporary
Popular Culture. Rutgers University Press. ISBN 978-0-8135-3391-9.
 Meyers, Jeffrey (2010).  The Genius and the Goddess: Arthur Miller and Marilyn Monroe.
University of Illinois Press. ISBN 978-0-252-03544-9.
  Miracle, Berniece Baker; Miracle, Mona Rae (1994).  My Sister Marilyn. Algonquin Books.  ISBN  0-
595-27671-7.
 Riese, Randall; Hitchens, Neal (1988).  The Unabridged Marilyn. Corgi Books.  ISBN  978-0-552-
99308-1.
 Rose, Jacqueline (2014). Women in Dark Times. Bloomsbury. ISBN 978-1-4088-4540-0.
 Solomon, Aubrey (1988). Twentieth Century-Fox: A Corporate and Financial History. Scarecrow
Press. ISBN 978-0-8108-4244-1.
 Solomon, Matthew (2010). „Reflexivity and Metaperformance: Marilyn Monroe, Jayne Mansfield,
and Kim Novak”. În Palmer, R. Barton.  Larger Than Life: Movie Stars of the 1950s. Rutgers
University Press. ISBN 978-0-8135-4766-4.
 Spoto, Donald (2001). Marilyn Monroe: The Biography. Cooper Square Press. ISBN 978-0-8154-
1183-3.
 Steinem, Gloria; Barris, George (1987).  Marilyn. Victor Gollancz Ltd. ISBN 0-575-03945-0.
 Summers, Anthony (1985). Goddess: The Secret Lives of Marilyn Monroe. Victor Gollancz
Ltd. ISBN 978-0-575-03641-3.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Marilyn Monroe

La Wikicitat găsiți citate legate de Marilyn Monroe.

 Marilyn Monroe la Internet Movie Database

 Adevarul despre moartea lui Marilyn Monroe  Arhivat în 2 aprilie 2012,
la Wayback Machine.
 en  Situl oficial
 en  Biografie
 Andy Warhol's Marilyn Pictures
 45 de ani de la moartea actriței Marilyn Monroe , 5 august 2007, Aura-Clara
Marinescu, Amos News
 Poze nepublicate cu Marilyn Monroe, descoperite la un târg de vechituri , 29
mai 2011, C. S, Adevărul
 Marilyn Monroe Actrita a murit. Traiasca legenda!  Arhivat în 21 noiembrie
2010, la Wayback Machine., 2005-08-01, Anita Stroescu Revista Cariere
 DEZVĂLUIRE. Marilyn Monroe a colaborat cu KGB. AFLĂ ce nume de cod i-
au dat rușii, 5 mai 2012, Ana Zidărescu, Evenimentul zilei
 Perechi celebre: Marilyn Monroe și Arthur Miller, un cuplu emblematic al
anilor '50, 13 octombrie 2012, Corina Zorzor, Adevărul
 Marilyn Monroe, cel mai frumos mit al secolului XX  Arhivat în 1 februarie
2014, la Wayback Machine., 4 august 2012, Alina Iordanescu, Revista Tango
[ascunde]
v
d
m
Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță (muzical sau comedie)
y Holliday (1950)

e Allyson (1951)

an Hayward (1952)

el Merman (1953)

y Garland (1954)

n Simmons (1955)

borah Kerr (1956)

y Kendall / Taina Elg (1957)

alind Russell (1958)

rilyn Monroe (1959)

rley MacLaine (1960)

alind Russell (1961)

alind Russell (1962)

rley MacLaine (1963)

e Andrews (1964)

e Andrews (1965)

n Redgrave (1966)

ne Bancroft (1967)

bra Streisand (1968)

y Duke (1969)

rie Snodgress (1970)

ggy (1971)

a Minnelli (1972)

nda Jackson (1973)

uel Welch (1974)

n-Margret (1975)

bra Streisand (1976)

ne Keaton / Marsha Mason (1977)

n Burstyn / Maggie Smith (1978)
te Midler (1979)

y Spacek (1980)

nadette Peters (1981)

e Andrews (1982)

e Walters (1983)

hleen Turner (1984)

hleen Turner (1985)

y Spacek (1986)

r (1987)

anie Griffith (1988)

ica Tandy (1989)

a Roberts (1990)

te Midler (1991)

anda Richardson (1992)

gela Bassett (1993)

ie Lee Curtis (1994)

ole Kidman (1995)

donna (1996)

en Hunt (1997)

yneth Paltrow (1998)

et McTeer (1999)

ée Zellweger (2000)

ole Kidman (2001)

ée Zellweger (2002)

ne Keaton (2003)

nette Bening (2004)

se Witherspoon (2005)

ryl Streep (2006)
rion Cotillard (2007)

y Hawkins (2008)

ryl Streep (2009)

nette Bening (2010)

helle Williams (2011)

nifer Lawrence (2012)

y Adams (2013)

y Adams (2014)

nifer Lawrence (2015)

ma Stone (2016)

irse Ronan (2017)

via Colman (2018)

kwafina (2019)

amund Pike (2020)

hel Zegler (2021)
ntrol de  BIBSYS: 90185937
toritate  
 BNE: XX1036375
 
 BNF: cb11916572r (data)
 
 CiNii: DA02051760
 
 GND: 118583549
 
 ISNI: 0000 0003 6863 9110
 
 LCCN: n79055651
 
 LNB: 000047214
 
 MusicBrainz: 6e60deeb-a666-42c5-95cb-a5eada6bbbe5
 
 NARA: 10582275
 
 NDL: 00621148
 
 NKC: jn20000701257
 
 NLA: 35358965
 
 NSK: 000071672
 
 The SBN id SBLV122045 is not valid.
 
 SELIBR: 232535
 
 SNAC: w6rf6f17
 
 SUDOC: 027035271
 
 ULAN: 500342163
 
 VIAF: 27069077
 
 WorldCat Identities (via VIAF): 27069077
Categorii: 
 Decese în 1962
 Decese pe 4 august
 Nașteri în 1926
 Nașteri pe 1 iunie
 Actori de film americani
 Actori evrei americani
 Actrițe americane ale secolului al XX-lea
 Autori de aforisme
 Cântăreți ai genului torch
 Cântărețe americane din secolul al XX-lea
 Evreice
 Fotomodele din Statele Unite ale Americii
 Hollywood Walk of Fame
 Modele Playboy americane
 Muzicieni ai RCA Victor Records
 Eponime ale asteroizilor
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 17 octombrie 2022, ora 23:27.
 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot
exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
 Politica de confidențialitate

 Despre Wikipedia

 Termeni

 Versiune mobilă

 Dezvoltatori

 Statistici

 Declarație cookie
