Revista Școlară Exemplu de Bune Practici

Stimați profesori,
Dragi elevi,
Faceți-vă comozi și pregătiți-vă pentru noul număr al revistei “BOB…O…CE-I!”. Iată

că am ajuns la un număr impresionant de ediții a bine cunoscute reviste, 35.
Dacă celelalte numere v-au impresionat plăcut, atunci acesta vă v-a lăsa fără grai.
Talentații noștri elevi și-au unit forțele și au dat din nou lovitura. După cum spune și cunoscutul
autor cu numeroase romane, Henry Ford: “Dacă toată lumea merge înainte împreună, atunci
succesul se îngrijește de sine.” Poeziile, compunerile, desenele și picturile au împânzit pagină
cu pagină, iar întâmplările imaginate create de elevi ne poartă în lumi noi și inimaginabile până
acum. Sărbătorile de iarna și-au luat rămas bun de la noi de mult timp, dar mai mult ca sigur le
duceți dorul, așa că vă puteți delecta cu secțiunea rezervată acestora.
În caz că încă nu v-am captat atenția pană în momentul de față, cu siguranță o voi face
cu ceea ce urmează. Ați rămas în pană de idei și vreți să vizionați filme, seriale sau să citiți
niște cărți bune? Nu am exclus nici acest aspect. Pagini pline de recenzii de filme, cărți și seriale
vă așteaptă. De asemenea avem recomandări și în materie muzicală.
Acestea fiind spuse, sper că v-am convins că la noi găsiți de toate și pentru toți. Tot ce
vă mai pot spune este: Lectură plăcută!
BOB…O!...CE-I!? NR. 35
Gala de excelență „10 pentru Cluj”

este un eveniment cultural-artistic și
educativ, dedicat tinerei generații. În
cadrul ei, sunt recompensați, cu
premii și diplome, cei mai merituoși
tineri clujeni (cu vârsta între 3-18
ani), care au obținut rezultate
deosebite în diverse domenii de
activitate. Premiile sunt acordate anual
de către Primăria și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul mediului de
afaceri clujean și al unor instituții locale și europene (Parlamentul European).
În cadrul ediției din acest an, George Cristian Rus, elev în clasa a V-a A de la școala noastră, a
fost declarat câștigător la Secțiunea C (ciclul primar), categoria „Științe”, pentru rezultatele
obținute în anul școlar 2020-2021:
 Premiul 1 + tabără gratuită la Concursul Național de Matematică LuminaMath,
ediția a 24-a, etapa finală, clasa a IV-a, anul școlar 2020—2021 (locul 1 dintre
concurenții din jud. Cluj)
 Mențiune la Concursul „Gazeta Matematică” și ViitoriOlimpici.ro, ediția a 12-a, etapa
finală, clasa a IV-a, anul școlar 2020—2021 (locul 1 dintre concurenții din jud. Cluj)
fiind îndrumat de domnul profesor pentru învățământul primar Teofil Bogdan.
Evenimentul s-a desfășurat online în data de 15 decembrie 2021. Mai multe detalii și informații
se pot consulta la adresele https://10pentrucluj.ro/castigatori-2021 și
https://www.facebook.com/10pentrucluj
Sursa:
https://www.facebook.com/10pe
ntrucluj/photos/pcb.3225780720
979205/3225776190979658
2
168 de ani de la înființarea școlii noastre!

La mulți ani, ȘCOALA GIMNAZIALĂ IOAN BOB!
3
4
5
6
7
8
9
În vara anului 2021, în camera de la etaj a casei de pe strada Florilor nr. 7, se

făceau primele pregătiri pentru școală. Toate rechizitele și caietele așteptau să fie puse în
ghiozdan și folosite la școală.
Peste trei săptămâni începeam clasa a cincea și totodată gimnaziul. Eram foarte
bucuroasă, dar și emoționată, deoarece eram elevă în
primul an de gimnaziu și nu eram obișnuită cu teme multe, Tereza Maria Cosma, VII D
teste, profesori și în principiu, cu tot pachetul care vine
odată cu clasa a cincea.
Prima zi a ciclului gimnazial a decurs foarte bine.
Emoțiile și sentimentele îmi umpleau stomacul cu mii de
fluturi, sau mai degrabă, cu porumbei care îmi zburau prin
toate măruntaiele. Nu o cunoșteam pe doamna dirigintă,
însă i-am pregătit, cu o seară înainte, un buchet de flori
foarte colorat. Atât de colorat, încât culoarea fiecărei flori
era orbitoare.
În aceeași zi am primit manualele care erau mult
mai groase decat cele din ultimii ani. Între timp, am aflat
că sunt pentru ambele semestre. În fața clădirii, în curte,
s-a desfășurat un discurs ținut de doamna directoare, alături
de toate clasele a cincea împreună cu diriginții lor. Orarul
era plin de materii și profesori noi, pe care, între timp, i-am descoperit și cunoscut.
În final, aș dori să mărturisesc că gimnaziul nu este atât de greu și solicitant, așa cum
îmi imaginam eu în prima zi. Important este să fii atent, silitor și perseverent, astfel veți trece
cu bine clasa a cincea.
Ștefania Neagu, clasa a V-a E
Profesor Fonai Georgeta
Să începem cu începutul. Atunci

când citesc, multor oameni li se întâmplă
anumite lucruri. De exemplu: când ronțăie
biscuiți, lasă firimituri printre pagini; când
mănâncă portocale sau alte fructe, lasă pete
sub formă de continente sau, dacă se
întâmplă să aibă vreun creion în mână, scriu
mesaje și semne misterioase pe margini,
pentru a-i lăsa pe cititori derutați. Și chiar
dacă nu ați făcut unul dintre lucrurile de mai
sus, sunt sigură că vă place să stați citind
10
într-un fotoliu confortabil, bând o ciocolată caldă.

Eu am să vă povestesc în rândurile de mai jos o serie de lucruri care mi se întâmplă mie
în timpul lecturilor.
Nr. 1
Uneori, înainte să citesc, îmi culeg un pisoi de pe
jos, fiindcă am două animăluțe de felul acesta acasă pe Jianu Svetlana, VI D
nume Lunița și Mușețel. Îl pun pe mâțișor la subsuoară
și mă duc cu el în locul de lectură, adică în patul meu.
Dar, dacă vrei să citești alături de o creatură blănoasă,
trebuie să plătești un preț. Ori de câte ori o iau pe Lunița
lângă mine, ea toarce zgomotos ca un motoraș și nu-mi
pot găsi liniștea. Asta dacă nu începe să-mi roadă
paginile cărții, ceea ce îmi provoacă emoții, mai ales
când cartea este împrumutată.
Așadar, stăpâni ai câinilor, vă informez că și
pisicile pot să roadă lucruri: de la cărți și creioane, până
la cartoane și huse de canapele. De aceea, păziți-vă de
pisoii devoratori de cărți.
Nr. 2 Mușețel și fotoliul atomic
În sufragerie, avem un fotoliu în care Mușețel, celălalt pisoi, zis și Mușe, îi place să stea
și să doarmă. Așa că, de fiecare dată când mă instalez în el pentru a citi, imediat își face apariția
el și începe a se uita insistent la mine.
Ce credeți că îmi comunică Mușe telepatic? Să-i dau cartea? Sau să-i cedez locul?
Hmmm... Grea decizie de luat... Totuși, îmi iau inima în dinți și-i spun:,, Ăsta-i locul meu,
mâțule! Și eu stau pe el, nu tu. Așa că fă bine și șterge-o!” Dar, ca de obicei, Mușețel nu mișcă
niciun deget, pardon, lăbuță, ba din contră, începe să se uite și mai insistent la mine. Și cum
nu prea poți face mare lcru când cineva se
holbează la tine, trebuie să-i cedez locul și să
Alexia Slabâi, V G
mă mut în altă parte.
Deci, dacă vreți să citiți într-un locșor
confortabil, ar trebui să vă găsiți unul pe care
nu îl dorește toată lumea.
Nr. 3 Ispita biscuiților
Ca și oricărui copil normal, și mie
îmi plac dulciurile. Ciocolata, bomboanele ( în
special caramelele), prăjiturile, gomboții, știți
voi... Dar mai ales, pur și simplu ADOR
biscuiții. De aceea, când citesc îmi place să
îmbin plăcerea de a ronțăi biscuiții cu plăcerea de a citi.
Așa că, dacă vreți să aveți spor la citit, ar fi foarte util să aveți la îndemână o cutiuță cu
biscuiți. Ca acea vorbă de demult: ,,Viața-i mai frumoasă, când ai un biscuit și o carte pe masă.”
În concluzie, la întâlnirile dintre mine și cărți, iau parte pisoii dar și biscuiții. Vă
garantez că orice carte este minunată în compania lor.
Ioana Mățan Dragoste, clasa a V-a E
11
A fost odată o mică bufniţă. Era o pasăre obişnuită, sau cel puţin aşa credea ea. Era
seara când toată viaţa ei a fost dată peste cap dar, înainte de asta, trebuie să ştiţi câte ceva despre
mica noastră păsărică.
Snowy era doar o bufniţă arctică. Avea pene albe,
un cioc galben şi nişte ochi de un albastru glacial.
Toată viaţa ei crescuse crezând că i se cuvenea totul.
Părinții ei erau conducătorii clanului Balian, de aceea
era foarte răsfăţată.
Acum, că ştiţi câte ceva despre Snowy, haideți să
trecem la partea interesantă: noaptea în care viaţa
bufniţelor din clanul Balian a fost schimbată și nimic
nu avea să mai fie la fel ca înainte.
Deşi era o seară de vară, afară era foarte frig, căci
se aflau în Antarctica. Gerul era nemilos, iar micile
bufniţe stăteau la căldură. Snowy stătea de vorbă cu
cel mai bun prieten al ei, Winter. Vorbeau despre
chestii obişnuite: ce va cânta Lady Cra Cra la
concertul ce urmează în curând, cu ce se vor îmbrăca la bal şi dacă vor putea să îşi cumpere
pălării noi. Dar, dintr-odată, ceva se auzi afară. Păreau a fi sunete de împuşcături, chiar dacă
cei doi prieteni nu ştiau asta. Credeau că părinţii lui Snowy s-au întors din expediţie. Bufniţa
vru să iasă afară, chiar dacă prietenul ei dădea dezaprobator din cap. Mica noastră răsfăţată
ignoră privirea prietenului ei şi ieşi afară, însă nu ştia că era ultima oară când îl va vedea…
Frigul aproape o doborî. Snowy se uita în zare, căutându-i cu privirea pe părinţii ei. Ce
văzu însă era mult mai mare. Prostuţă fiind, crezu că sunt nişte stânci și se îndreptă spre ele,
crezând că poate îi va vedea pe părinţii ei de acolo. Însă, când se apropie, îşi dădu seama că
aceia erau oameni. Micuţa bufniţă se sperie de moarte. Încă de mică învăţase că oamenii erau
nişte creaturi rele, şi că nu avea niciodată voie să se apropie de ele. Dar, când vru să plece, fu
prea târziu. Unul dintre ei spusese ceva, iar lumea se întunecă.
Puțin mai târziu, când se trezi, se afla într-o cuşcă. Era cald, dar nu putea scăpa de
senzaţia de teamă. Avea presimţirea că
viaţa ei tocmai fusese schimbată definitiv.
Nu ştia unde se află și îi era dor de casă.
Voia să se ducă la acei oameni şi să le
ordone să o ducă acasă, dar cumva ştia că
nu avea să meargă.
Adormi din nou. Când se trezi era
într-un fel de cort roşu. În jurul ei mai erau
şi alte animale. Toate păreau atât de triste şi
de plictisite. În faţa ei erau trei oameni
îmbrăcaţi în haine ciudate, negre. Oamenii
vorbeau, dar micuţa bufniţă nu înțelegea ce
spuneau acele creaturi sinistre. După cinci
minute, oamenii plecară. Atunci animalele
parcă explodaseră. Toate începură să strige. Snowy înţelese doar fragmente din ceea ce
12
spuneau: „Pleacă!”, „Fugi!” sau „Ai grijă la haina verde!”. Bufniţa se sperie mai tare, până
când interveni un maimuțoi. Nu era un exemplar din acelea frumoase, abile, de care auzise
Snowy. Era unul bătrân, murdar şi foarte slab.
‒ Toată lumea să înceteze! spuse maimuțoiul. Această bufniţă nu va putea înţelege
nimic dacă voi toţi strigaţi atâta. Mai întâi trebuie să o lăsăm să se prezinte. Care este numele
tău?
‒ S-S-Snowy.
‒ Presupun că nu ştii unde te afli. Ei bine, acesta
este un circ, iar după cum arăţi, nu cred că ai supravieţui
aici prea mult. Aşa că noi ştiind prin ce treci te vom ajuta
să evadezi. Dar înainte de asta, trebuie să ne promiţi că, în
schimbul ajutorului nostru, vei face şi tu ceva pentru noi.
Promiţi?
‒ P-p-promit.
‒ Atunci, hai să te punem la curent cu planul
nostru: Eu voi merge la stăpân, distrăgându-l. Pe la ora
aceea vine omul cu mâncarea. Aria, elefantul, va răsturna
toată mâncarea. Omul va arunca enervat punga cu mâncare
în cuşca lui Ricky papagalul. Aceasta va deschide uşa.
Atunci Ricky va veni în zbor la tine şi va deschide uşa. Şi
aşa vei fi liberă.
‒ Am înţeles. Dar eu, eu ce trebuie să fac pentru
voi? Vreţi să vă eliberez? Să vă dau bogăţii? Să vă fac un
masaj?
‒ De fapt, tot ce vrem e să îi furi biciul şi să ni-l aduci. Acest bici se află pe o masă
afară, deci va fi destul de uşor. Planul se va desfăşura mâine, la prânz. Acum mergeţi la culcare!
Trebuie să fiţi odihniţi.
Snowy nu prea dormi, era prea îngrozită dar totuşi foarte fericită pentru ziua de mâine.
Trebuia să evadeze și trebuia să găsească biciul ăla. Viaţa ei depindea de asta. Spera că omul
cu haina verde nu o va deranja. Încă nu îl întâlnise, dar din descrierea prietenilor săi, părea
foarte înfricoşător. Nu voia să îl întâlnească.
Sosise ziua marelui plan. Toată lumea era îngrijorată. Iată că vine omul cu mâncarea.
Maimuţoiul plecase în urmă cu cinci minute. Planul de acțiune începea.
Aria răsturnă mâncarea. Omul se enervă, aruncând punga. Cuşca lui Ricky se deschise.
În două minute Snowy era liberă. Totul a mers conform planului. Acum era timpul bufniţei să
acţioneze. Zbură afară, în căutarea biciului. Îl găsi uşor, dar, acolo, îl zări pe omul în haina
verde.
Snowy se sperie, însă ştia că e prea târziu să dea înapoi, așa că se ridică în aer, îşi luă
viteză, plonjă, luă biciul și se duse înapoi la animale, fericită. Dar, ajunsă înapoi, văzu
maimuţoiul în mijlocul încăperii, cu un cuţit la gât.
‒ Lasă biciul şi fugi! strigă maimuţoiul.
Snowy nu putea să îl lase acolo pe cel care o salvase. Trebuia să facă exact ce făcuse şi
el. Trebuia să îl salveze. Şi asta făcu. Fără să se gândească, se repezi la omul care îl ţinea pe
maimuţoi, plesnindu-l peste faţă. Omul îl scăpă pe maimuţoi, și în acelaşi timp, scăpă şi cuţitul.
Maimuţoiul, fiind deştept, luă cuţitul şi se căţără pe un stâlp. Dar, în acelaşi timp, mai intrară
13
în cort alţi patru oameni. Animalele, luând exemplu de la curajoasa bufniţă, începură şi ele să
se bată cu oamenii. Întregul cort se transformă într-un câmp de luptă, până când şi maimuţoiul
coborî din ascunzătoare şi începu să se bată. Între timp, Snowy se lupta cu omul cu haina verde,
plesnindu-l peste faţă cu propriul bici. Peste încă zece minute de luptă animalele câștigaseră.
Toate erau bucuroase și se minunau de victorie.
Snowy era foarte fericită. Reuşise să-şi salveze prietenii. Acum toţi erau liberi.
‒ La revedere, prieteni! spuse Snowy. E timpul să mă întorc acasă! Îmi va fi foarte dor
de voi! Sper că nu mă veţi uita!
‒ Draga mea, spuse maimuţoiul, orice am face ar fi imposibil să te uităm.
Cu toții râseră. Era un moment pe care nu îl puteau uita, orice s-ar fi întâmplat vreodată.
Sfârșit!
Scurtu Sophia Clasa a V-a G
Liz adormise, când, dintr-o dată, niște ochi o priveau ager. Erau doi ochi de culoarea
pământului reavăn. În cameră se lăsă o tăcere adâncă. Liz se uita curioasă la bufnița care stătea
pe creanga bradului de lângă fereastra ei. Era imensă, avea penele de
un alb orbitor, ciocul încovoiat și niște gheare lungi și ascuțite. Parcă
era conducătoarea tuturor bufnițelor. Doar ea se vedea în peisajul acela
de noapte, cu cerul întunecat și luna plină.
Bufnița își întoarse capul cam 1800. Liz se apropie și mai tare
de ea și observa că pasărea nocturnă avea la gâtul ei un lanț de care era
atârnată o cheie de argint. Aceasta încercă să-i transmită ceva, dar fata
nu putea descifra limbajul bufnițelor așa că pasărea își luă zborul,
lăsând în urma ei un fâlfâit straniu.
A doua zi Liz se trezi în grabă și merse repede la fereastra ei.
Bufnița nu mai era acolo. Tot ce se vedea era același tablou ca
întotdeauna: cerul azuriu, brazii acoperiți de zăpada cristalină și munții
albi din depărtare.
Ziua ei începu cu gândul la ce visase noaptea
anterioară. Sau nu visase. Era un mister pe care Liz și-a
plănuit să-l descopere. Ea avea 12 ani și trăia
singură în cabana ei din inima pădurii. Era o fată
descurcăreață, generoasă, grijulie, prietenoasă și sinceră.
Îi plăcea foarte mult să citească din cărțile lăsate
moștenire de familie, să scrie (era o adevărată scriitoare)
și să călătorească. Nu prea știa multe despre familia ei,
dar își imagina că fac parte din casa regală.
Sosise ziua descoperirii misterului. Se pregătise
pentru călătorie și sub patul ei a găsit o scrisoare cu stema
regală. Se întreba de cât timp era acolo și dacă era vreun
indiciu. Înăuntru erau desenate tot felul de simboluri.
Părea a fi o hartă. Liz recunoscu traseul, care era prin
14
pădure. Plecă chiar în acel moment, urmând pașii desenați pe hartă. Se auzea scârțâitul zăpezii
proaspete. Era o zi senină.
Fata se opri când observă un mic refugiu, și, curioasă fiind, Liz intră. Era un loc de
poveste. Razele calde ale soarelui se strecurau printre crăpături, acele de brad frumos
mirositoare formau un covor, iar cel mai interesant lucru erau sutele de scrisori așezate pe
rafturile dărăpănate.
O senzație cunoscută o cuprinse. Un fâlfâit, clinchetul unei chei. Așezându-se în dreptul
soarelui, se arată maiestuoasă bufnița. Fata primi în dar o scrisoare și în semn de respect făcu
o plecăciune după care bufnița dispăru din nou. Liz a deschis scrisoarea și a putut citi: Pentru
draga noastră Elizabeth [...] de la iubitorii tăi părinți.
Grama Nedeea Maria, clasa a V-a G
Era o dimineață minunată de duminică și începeam să mă bucur

de o zi cu adevărat liberă. Am plănuit să încep a citi o carte nouă. Cu
câteva zile în urmă, când am fost la cumpărături cu familia mea, mi-am
zis să nu ratez ocazia de a cumpăra o nouă carte. Cum părinții se
îngrijesc întotdeauna să îmi cumpere cărțile pe care mi le doresc, am
intrat într-o librărie. Acolo, am reușit după un timp, să caut printre
rafturile ordonate o carte interesantă.
Aveam mai bine de cinci ani și mă pricepeam deja să citesc. Am
dat peste o carte galbenă cu titlul „Judy Moody”. De la început mi s-a
părut că ar fi o carte interesantă, doar citind sumarul de pe spatele acesteia. Era o poveste despre
o fetiță care rezolva multe mistere și strânsese
multe amintiri în aventurile numeroase pe care
le-a trecut cu bine. Era puternică și curajoasă —
exact cum mă simțeam și eu. Am cumpărat toate
volumele. Primul l-am terminat în acea zi de
duminică. Era și prima zi de vacanță când mă
aflam la bunici. Rând pe rând, fiecare volum l-
am citit cu mare bucurie.
Totul s-a petrecut așa de repede... Îmi
aduc aminte că nu se terminase vara și eu citisem
toate volumele. Toamna, când am reînceput
școala, experiențele plăcute ale lui Judy Moody
m-au ajutat să prind curaj și să mă aventurez și eu într-un nou an școlar, cu gândul că pot
schimba lumea în bine.
Bobină Patricia, clasa a V-a G
15
Erau, cândva, mai multe țări ale

pisicilor. În Țara Pisicilor Albe era un sătuc
mic, pe un deal înalt, despădurit, din
mijlocul unei păduri. Pădurea se numea
Pădurea Întunecată. Sătenii o numiseră
astfel fiindcă celor care intrau în acea pădure
li se întâmplau lucruri stranii, iar acolo era
foarte întuneric noaptea.
Satul se numea Satul Păpădiilor
Aurii, iar într-una dintre multele căsuțe
ticsite din sat trăia o pisicuță împreună cu
mama ei. Pisicuța se numea Cathelin.
Mama sa spunea că nu era nimic
straniu la acea pădure, iar Cathelin îi urma exemplul, susținând că mai fusese de multe ori acolo
și nu i s-a întâmplat nimic rău.
În Pădurea Întunecată era o fântână, la care mergeau adesea Cathelin și mama ei să ia
apă. Mama pisicuței spunea că apa de acolo era cea mai bună, așa că refuza să ia apă de
altundeva. După ce Cathelin a împlinit 11 ani, mama sa i-a dat voie să meargă singură după
apă, la fântână.
‒ Ești sigură că știi drumul până la fântână și înapoi? Să nu greșești drumul spre casă.
Ți-am povestit că sunt mai multe drumuri care duc către fântână și fiecare vine dintr-un sat
diferit. Dacă greșești drumul către casă, s-ar putea să ajungi în cine știe ce sat... îi spuse mama
pisicuței.
‒ Sigur că știu drumul. Acum pot pleca? întrebă grăbită pisicuța. Paaa, mamă!
‒ Paaa! Ai grijă de tine! strigă mama în urma ei.
‒ Daaa! spuse Cathelin, fără să se uite înapoi.
‒ Cathelin coborî în fugă dealul, pe care se afla Satul Păpădiilor Aurii, ținându-și
ridicată rochița peticită deasupra genunchilor, pentru
a nu se împiedica.
‒ Când ajunse la marginea pădurii,
Cathelin se opri și se uită încrezătoare înainte, ca și
cum era pe cale să înfrunte ceva de care îi era puțin
frică, chiar dacă ea susținea că nu credea poveștile și
că în acea pădure nu era altceva decât în orice altă
pădure din Țara Pisicilor Albe. Dar se înșela amarnic.
Ajunsă la fântână, Cathelin își umplu
găleata cu apă cristalină și limpede ca lacrima. Pe
fântână crescuse mușchi umed, dar apa din ea era tot
la fel de bună ca de obicei. Cathelin observă că erau
mai multe drumuri, așa cum îi spusese mama ei.
Trecuse o vreme de când cele două nu mai fuseseră la
fântână, iar Cathelin cam uitase cum era acolo.
16
De când nu mai venise Cathelin, copacii din jur crescuseră foarte mult, la fel și tufele
de lângă poteci. Iedera care se cățăra pe copaci acoperise acum aproape în totalitate coroanele
înfrunzite ale unor arbori mai bătrâni. Cathelin plecă pe una dintre poteci, dar nu recunoștea
piatra în formă de semilună care se afla în fața ei. Credea că s-a pierdut și că ar fi mai bine să
se întoarcă la fântână și să o apuce pe alt drum, doar că nu mai găsi fântâna...
Cathelin mai rătăci un timp prin Pădurea Întunecată, până când îi ieși în cale o pisică
bătrână, care purta o fustă lungă până la pământ, având culoarea florii de liliac, cu carouri albe,
cu o bluză de un galben ca de păpădie și o mantie de
sub care se ițea coada albă și bine îngrijită a bătrânei.
Pisica era albă, ceea ce era un semn că și ea era din
Țara Pisicilor Albe.
‒ Bună ziua! Oare nu știți cum se ajunge în
Satul Păpădiilor Aurii? întrebă politicoasă Cathelin.
‒ Urmează-mă și-ți voi arăta calea, spuse
bătrâna, cu un zâmbet larg pe buze.
Cathelin o urmă, gândindu-se că nu era o idee
prea bună.
Bătrâna o conduse la o căsuță mică din pădure,
ce avea un acoperiș în formă de pălărie de vrăjitoare.
Când intrară înăuntru, cu un pocnet din degetele albe
ale bătrânei, pelerinele de drum a celor două pisici
plutiră singure, așezându-se în cuier, unde așteptară
cuminți. Cu un al doilea pocnet din degete, obloanele
ferestrelor se închiseră.
‒ Nu e bine să faci vrăji cu obloanele deschise, căci oricine te poate vedea pe fereastră,
explică bătrâna.
‒ Vrăji? întrebă nedumerită Cathelin.
Cu un al treilea pocnet, focul din șemineu se aprinse, dând la iveală un pat, o masă, un
dulap, un cazan și foarte multe rafturi. Cathelin observase că focul cazanului s-a aprins.
Rafturile erau ticsite cu borcane pline cu tot felul de ierburi și animale mici. Atunci, Cathelin
își dădu seama că se afla în inima codrului, în casa unei vrăjitoare!
‒ De mine nu trebuie să te sperii, dar de Vrăjitoarea Întunericului ar trebui, spuse
bătrâna, care se dovedi a fi o vrăjitoare.
‒ Ce e Vrăjitoarea Întunericului? întrebă Cathelin cu teamă.
‒ Se pare că trebuie să-ți spun toată povestea, de la început. Demult, când vrăjitoarele
trăiau prin sate și orașe, au fost împinse de celelalte pisici tot mai departe, fiindcă acestora le
era frică de puterile lor magice. De aceea, vrăjitoarele din fiecare Țară a Pisicilor au luat decizia
de a se întâlni o dată la 7 ani, pentru a discuta. La una dintre aceste întruniri, s-a hotărât ca două
vrăjitoare din fiecare Țară a Pisicilor să aleagă o pădure, pentru a o proteja. Eu și cu Vrăjitoarea
Întunericului am ales pădurea aceasta. Cred că, în satul tău, lumea se întreabă de ce li se
întâmplă lucruri ciudate celor care intră aici în pădure. Ei bine, eu a trebuit să pun o vrajă peste
pădure, pentru ca ei să nu se apropie.
‒ De ce să nu se apropie? întrebă Cathelin, care se pierduse în poveste.
‒ Voi ajunge și la partea aceea, spuse vrăjitoarea. În Țara Pisicilor Negre, una dintre
vrăjitoare a început să practice Magia Neagră și a învățat-o pe una dintre vrăjitoarele din
17
celelalte Țări ale Pisicilor. Aici, în Țara Pisicilor Albe, Vrăjitoarea Întunericului a început să
practice Magie Neagră, iar când s-a simțit destul de puternică, a încercat să preia toată magia
din pădure doar pentru ea. Atunci a început o luptă între bine și rău, Magie Albă și Magie
Neagră. Eu am învins și am trimis-o pe Lună, dar doar pe timpul zilei. Noaptea e pentru a ne
lupta din nou și pentru a-și lua revanșa. Pădurea nu o lasă să iasă de aici, din cauza magiei pe
care o posedă. Ea nu mă poate găsi, fiindcă eu sunt magică, iar, numai cine vreau eu să mă
găsească, mă va găsi, spuse bătrâna, cu un pic de mândrie în glas. E târziu acum și trebuie să
ajungi acasă, până nu se întunecă. Vrăjitoarea se poate întoarce oricând, încheie vrăjitoarea și
începu să pregătească o vraja în cazan..
Cathelin ascultă totul cu gura căscată.
Când termină de adăugat și amestecat ingredientele
în cazanul său, vrăjitoarea rosti o incantație, iar din
cazan ieși o sferă plutitoare de lumină, pe care
Cathelin o putea ține în lăbuță.
‒ Va trebui doar să urmezi lumina, îi spuse
vrăjitoarea pisicii mai tinere.
‒ Mulțumesc pentru tot! zise Cathelin și
porni să prindă din urmă sfera luminoasă.
‒ Dacă vei avea vreodată nevoie de mine,
mă vei găsi la fântână! îi strigă bătrâna în urmă.
Cathelin porni spre casă, urmând bila
plutitoare de lumină. Deja se zărea luna pe cerul
înstelat al nopții, când Cathelin zări în față marginea
pădurii. Ea auzi un râs malefic de undeva din spatele ei, iar sfera luminoasă plutea atât de
repede, încât pisicuța abia mai ținea pasul.
Dintr-odată, o lumină violet zbură chiar pe lângă urechea albă a tinerei pisicuțe, ratând-o
la centimetru. Ea se întoarse și văzu o pisică albă ca laptele, care purta o rochie mov și care
plutea pe un nor negru în urma ei. Vrăjitoarea țintea cu fulgere violet, dar rata ținta de fiecare
dată.
Acum, Cathelin alerga atât de repede încât sfera de lumină rămăsese în urmă. Totuși,
pisicuța cea tânără nu a putut să-și lase prietena în urmă și s-a întors să ia sfera în lăbuță, apoi,
după câteva minute, pisicuța și sfera au căzut în iarba moale de la poalele dealului aproape de
Satul Păpădiilor Aurii, la un metru de marginea Pădurii Întunecate, unde Vrăjitoarea
Întunericului trebui să se oprească. Era prinsă acolo ca într-un glob de sticlă. Cathelin și bila
luminoasă și-au continuat liniștite drumul către Satul Păpădiilor.
Pisicuța i-a spus sferei că se descurcă să ajungă singură acasă, dar, după cele întâmplate,
sfera luminoasă nici nu voia să audă de așa ceva. Centrul satului era frumos luminat de
felinarele cu gaz de pe marginea drumului. Turnul cu ceas se înălța semeț în centru, iar străzile
erau pustii.
Când ceasul din vârful turnului bătu ora 00:00, Cathelin și sfera luminoasă ajunseră
acasă și doar atunci bila de lumină se învoi să plece înapoi la vrăjitoarea cea bună. Pisicuța bătu
la ușa casei, iar, după un moment, ușa se deschise și apăru capul alb al mamei lui Cathelin.
Cele două se îmbrățișară îndelung, după care mama începu să își certe fiica pentru neatenția ei,
dar, după ce auzi toate cele întâmplate în pădure, se bucură că fiica ei s-a întors cu bine acasă.
Cele două pisicuțe au trăit fericite până la adânci bătrâneți.
Alexia Pop, clasa a V-a E
18 Profesor Fonai Georgeta
Înaintam, pas cu pas, spre conducta avariată. Aveam de parcurs o distanță de

aproximativ 2 kilometri de la baza de
cercetare până la obiectivul afectat. Am avut
de ales între aquamobil sau propriile
picioare. Am ales varianta cea din urmă,
gândindu-mă că, la urma urmei, o plimbare
pe fundul mării nu îți strică niciodată, chiar
dacă nu sunt atâtea de văzut aici, la marginea
zonei crepusculare, la 200 de metri
adâncime, unde nu prea găsești vegetație
subacvatică. Pentru orice eventualitate,
costumul meu era dotat cu un sistem de
propulsie complet autonom, ceea ce îmi
oferea libertate deplină și, cel mai important,
un mijloc de deplasare pentru zonele mai dificile.
Așadar, pas cu pas, ridicând în urmă-mi nisipul fin de pe fundul apei, mă apropiam de
ținta plimbării mele subacvatice. Calea îmi era luminată de puternicele reflectoare de pe cască,
dar și de cele câteva raze de lumină ce pătrundeau până aici. Mersesem deja cam un kilometru
și, din câte mai țineam și eu minte de la ultima ieșire în teren, urma o porțiune destul de
palpitantă: un salt peste o deschidere cu o lățime de vreo cinci metri. Respectiva deschidere –
anume o respectabilă fosă oceanică – nu mă lăsă să îi duc dorul prea multă vreme. Apăru peste
puțin în fața mea, la mică distanță, întunecată și
amenințătoare. Mi-am mai verificat încă o dată
propulsoarele. Funcționau perfect. Am tras adânc aer
în piept, am pornit propulsoarele, am închis ochii și...
am sărit. Toată lumea știe că prin apă orice mișcare
se realizează mai încet decât la suprafața ei, așa că am
avut de petrecut câteva secunde destul de neplăcute
suspendat deasupra abisului. În fine, iată-mă de
partea cealaltă, teafăr și nevătămat. Mi-am oprit
propulsoarele, am luat o mică pauză pentru a mă
liniști, pentru că după saltul de mai devreme inima
îmi bătea nebunește. După ce m-am mai calmat – mie,
personal, nu îmi plac deloc experiențele de genul
acesta – mi-am continuat drumul.
Am ajuns, în final, și la conducta avariată. O
fisură minoră, dar, cu toate acestea, de importanță
vitală, obliga pe unul dintre membrii bazei de
cercetare să întreprindă o mică incursiune pentru a o repara. Karl lucrase non-stop în ultima
săptămână pentru a rezolva tot felul de probleme de genul acesta deci, cum avea nevoie și el
de o pauză, m-am oferit eu să repar conducta pentru el, deși nu intra în atribuțiile mele. Iată-
mă așadar față în față cu celebra conductă. Ajutându-mă de o trusă de unelte pentru reparații și
19
de propria inteligență, am reușit să repar conducta în mai puțin de o jumătate de oră. După ce
am raportat bazei reușita misiunii, am pornit pe drumul de întoarcere.
După efortul depus înainte, doream și eu să mă relaxez puțin. Așa că am închis sursele
de lumină, pentru a mă bucura de spectacolul oferit de razele de soare în trecerea lor prin apă.
Deodată, cum stăteam eu așa și priveam în sus, am zărit cu coada ochiului, în partea mea
dreaptă, la o oarecare distanță, o umbră gigantică deplasându-se încet la câțiva metri deasupra
fundului mării.
Fără să aprind luminile, pentru a nu o speria, am scanat zona, ajutându-mă de senzorul
meu cu infraroșu. După forma ce îmi apărea acum pe micul ecran din cască, aș fi putut jura că
am în față un calamar gigant. Dar dimensiunile,
dimensiunile! Calamarul gigant are undeva la 9 metri
lungime, dar umbra din fața mea avea cel puțin 20 de
metri de la coadă și până în vârful tentaculelor ce se
puteau acum zări și cu ochiul liber. Să fi descoperit
oare o nouă specie de calamar, una monstruos de
mare?
Am dat imediat alerta pentru ființa
neidentificată, astfel colegii mei puteau veni să mă
ajute. Trebuia să prindem exemplarul în viață. Eram
măcar datori să încercăm.
La încheietura mâini, costumele noastre
erau dotate cu lansatoare de micuțe rachete cu
tranchilizant – un mijloc eficient de apărare
împotriva faunei ostile, prin acele locuri încă
insuficient explorate de către umanoizi. Aveam
rachete cu diverse tipuri de tranchilizant, mai
puternic sau mai puțin puternic. Fusesem instruiți să
încercăm mai întâi să ne rezolvăm problema utilizând tranchilizantul mai slab, deoarece în cele
mai multe dintre cazuri, teoretic, ar fi trebuit să funcționeze. Dar oare acesta avea să își facă
efectul și în cazul monstrului din fața mea? N-ar trebui să încerc direct tranchilizantul mai
puternic?
În cele din urmă, m-am decis să urmez instrucțiunile primite în cadrul antrenamentelor
și mi-am verificat lansatorul de la încheietura mâinii drepte. Era într-o stare de funcționare
perfectă, așa că am luat poziția de tragere, sprijinindu-mi genunchiul drept de fundul mării,
pentru a rezista mai bine forței de recul. Totodată, mi-am pus și mâna stângă pe încheietura
mâinii drepte, pentru a putea activa butonul de tragere. Știam că risc mult. Costumul meu ar fi
trebuit să mă protejeze, în general, de orice viețuitoare agresivă, cel puțin în mod parțial, dar
în cazul acestui calamar, caz care nu a fost, desigur, prevăzut la proiectarea costumului pe care
îl purtam, lucrurile stăteau diferit. Cel puțin după estimările mele, monstrul ar fi putut să mă
facă harcea-parcea într-o clipă.
Depășindu-mi toate temerile, știind că o fac de dragul științei și al cunoașterii, m-am
pregătit de tragere. Am fixat ținta, am tras adânc aer în piept și... am apăsat butonul declanșator.
(Va urma)
Ștefan Păcurar, clasa a VIII-a B,
Profesor Ana Avram
20
Într-o zi de primăvară, m-am dus afară să mă joc. Voiam să sar cât mai sus în noua mea
trambulină, când un fluture alb, cu picățele roșii s-a așezat pe mâna mea. Simțeam că era trist,
așa că l-am întrebat cu o voce blândă:
‒ De ce ești trist, micuțule?
‒ Eu nu sunt micuț, dar sunt trist pentru că nu am reușit să îmi îndeplinesc visul de a
ajunge pe Lună, așa că sunt dezamăgit.
‒ Am eu o soluție! spun eu, uitându-mă la el cu o privire caldă.
M-am dus la prietenul meu Alex, care pleca în următoarea zi pe Lună, și l-am rugat să-
l ia și pe noul meu prieten dacă poate. Alex a fost de acord, iar în ziua plecării, fluturașul a
venit la mine și m-a rugat să-i dau un nume, așa că l-am numit Bob.
Când s-au întors de pe Lună, Alex a venit la mine însoțit de Bob. Eu eram foarte
bucuroasă că i-am revăzut pe amândoi și că am reușit să-l ajut pe minunatul Bob să-și
îndeplinească visul.
Alex mi-a povestit că Bob nu s-a dezlipit de brațul lui și că au văzut foarte multe lucruri
interesante. S-au întâlnit cu niște vietăți care aveau capul roz și corpul verde, și în ciuda
aspectului lor neobișnuit, aceste ființe erau pașnice. Aveau, totodată, cinci mâini și patru
picioare și comunicau mișcându-și mâinile. Bob se învârtea în jurul nostru și era foarte foarte
fericit.
Am fost foarte impresionată de povestea lui Bob și îmi doresc, la rândul meu, să fac o
călătorie pe Lună, dar și pe alte planete.
Diana Lucaci, clasa a V-a D
Popa Mara Clasa a V-a E
Am acasă un motan Și-i spune grăbit:

Ce cerșește ca un golan, ‒ Vecine uite ce am găsit!
E răsfățat și iubit Vrei și tu un pic?
Vrăjește când e privit
Îndrăgește orice om Orice zi ce trece
Pe motan îl cheamă Tom! Numai somn el își dorește
Mâncare și soare
Într-o zi cu soare, Să stea așa până moare.
El vână un șoarece
Unul nițeluș mai mare Curajos motan dungat,
Să-l împartă oare? Aproape ca Harap-Alb
Așa că se duce la Figaro, El e mai motanificat,
Motan gri cu dungi maro, Dar sunt din același aluat.
21
,,O, nu!" se gândi Sasha. ,,Iar vin oamenii în

alb". Pe coridor se auzeau zgomote tot mai aproape,
halatele foșneau la fiecare pas. Ușa salonului se deschise
trântindu-se de perete. În cameră intrară cinci, poate
șase oameni. Bine, în cameră mult spus, întotdeauna a
fost un zid despărțitor între Sasha și lumea de afară. De
când se știe și-a dorit să poată înota, să participe la
concursuri, dar singurul loc în care putea face asta era
în lumea imaginară creată de el. Acolo nu exista niciun
zid, nu venea nimeni să îl bată la cap, putea înota în voie.
De aceea, în lipsă de companie, stătea cu orele întins pe
spate, visând.
La început nu avea răbdare, visa cu ochii deschiși,
dar câteva minute maxim. Pe măsură ce trecea timpul, a început să își găsească adăpost acolo,
în mintea lui, și reprizele deveniră din ce în ce mai lungi. De la un moment dat, începuse să
intre într-o stare de visare și aproape că nu mai putea fi trezit. Oamenii în alb întotdeauna îl
atenționau de asta și îi spuneau să se oprească, deoarece era posibil să rămână acolo, dar el nu
îi asculta, adică ce altceva putea face? Nu avea prieteni și părinții lui îl vizitau foarte rar.
Acum chiar nu avea chef de încă un control, așa că
închise ochii. Doctorii îi strigau numele, dar vocile
începură să se audă tot mai înfundat, tot mai încet. La
un moment dat nici nu mai distingea dacă era realitate
sau vis. Tot ce știa era că înota într-un bazin imens. Erau
oameni, oameni adevărați, care îl aplaudau, simțea că îi
cunoaște pe toți, era atât de fericit. Împreună cu el mai
concurau câțiva copii, dar el tăia apa cu o viteza
uimitoare, era rapid. Când a terminat cursa, a ieșit din
bazin și acolo erau părinții lui, îl așteptau. Ei au fugit
înspre el și l-au îmbrățișat, da, ați auzit bine, l-au
îmbrățișat.
Dintr-o dată începu din nou să audă vocile lumii
de afară. Nu voia să se întoarcă. Știa că trebuie, dar aici
era așa de bine. Deschise ochii pentru câteva secunde și
zâmbi, apoi îi închise și pulsul începu încet-încet să-i
scadă. Se afunda în lumea mult visată, fără controale,
fără restricții, fără ziduri despărțitoare. Plutea. Era ușor
ca o pană. Nu își dorea nimic mai mult.
Când doctorii observară fisura din celula sterilizată a lui Sasha, era prea târziu. Copilul
era deja în lumea lui, pentru totdeauna.
Era în sfârșit fericit.
Visu-Petra Mira, clasa a VI-a A
Profesor Ana Avram
22
October 31st is an unusual day when we celebrate Halloween. For some people, Halloween is
a dark day when spirits haunt people's homes, but for children it is a very beautiful holiday
when you can become anyone and
anything can happen.
At my school, Halloween was celebrated
during the English lesson. A few days
before Halloween, the teacher invited us
to dress up and write a composition to
describe our costume. During the English
class we presented our costumes, and my
classmates dressed up as ghosts, witches
and characters from books. After that we
ate a lot of sweets, laughed a lot and
played.
The English class was very interesting
and we all really enjoyed it. Halloween
was amazing and I'm glad we had this wonderful activity.
Zaharie Beatrice, class 7th B
Teacher Salamon Edit
Even though this year was a special one, to say the

least, we, as classmates together with our English
teacher, gathered and organized a small celebration
party, wishing not to let the spirit of Halloween pass
by. So, the ideas started to flood our minds, flashing
horror costumes as well as nice ones, such as
pumpkins, fairies or heroes of gaming and movies.
As for myself I chose simplicity this year, the
embodiment of a black cat, to be more specific. This
dark choice was born out of mystical negotiations
between our groups, whilst leaving a shadow of
mystery regarding the final decisions taken by each
one of us.
Last but not least, to make the day by the book, we
enjoyed ourselves with enamel decorated sweets
such as pumpkin shaped cupcakes, cookies, sour jelly, gruesome vampire fangs, caramel
toffees and all sorts of weird, chewy candies and nougats.
Candy comes in handy for Halloween!
Angelina Roufail, class 7th B
Teacher Salamon Edith
23
Thanksgiving Day este o sărbătoare celebrată, cu preponderență, în cultura americană, fiind

preluată, ulterior, și de Europa. În cadrul unei ore de limba engleză la clasele a V-a B și a V-a
C, am propus o activitate care a avut ca scop interiorizarea conceptului de mulțumire care e,
de fapt, esența acestei sărbători. De asemenea, elevii au fost familiarizați cu istoricul,
vocabularul, precum și obiceiurile aferente acestei sărbători. Pentru asigurarea feedback-ului,
elevii au fost provocați și îndrumați să compună o poezie pe tema mulțumirii. Iată câteva
exemple:
Alexandru Mihai Trifu, VI A
24
Ștefana Cireap, VI A
Teacher Ana Scrob
25
Le matin, je me réveille à 6 heures et

demie. Je fais le test rapide Corona. Après ça,
je fais mon lit, je me lave, je me brosse les
dents et je m'habille. Ensuite, je prends le petit
déjeuner. Mes favoris sont les sandwichs
grillés.
À 8 heures, j’arrive à l’école, si le test
est négatif. Je porte le masque en permanence
pour protéger ma santé et celle des autres.
J'aime beaucoup la langue roumaine et
l’anglais.
À midi, je prends mon déjeuner et vers
15 heures, je rentre à la maison et je me repose.
L’après-midi, je prépare mes devoirs et
j’écoute de la musique. Après ça, je lis un livre
ou je joue aux jeux vidéo.
Le soir, je dîne en famille et je regarde YouTube. À 20 heures, je me douche.
Je me lave les cheveux tous les jours :). Un peu après, je lis (encore) pour bien dormir
et faire de beaux rêves.
Bref, ça c’est ma journée!
Robert Lupaș, Classe: VII-ème B
Profess Magdalena Dănilă
Ce aș fi eu, fără chimie? Ce ai fi tu, fără chimie? Cum ar fi viața noastră fără apă, fără
oxigen, fără gustul sărat al ciorbei de legume, fără cauciucul roților, fără săpun și detergent,
fără ploaie, fără soare, fără zâmbet sau chiar fără lacrimi?
Nu aș fi EU. Nu ai fi TU. Nu am fi NOI.
Uneori mă gândesc la faptul că toate
Ștefania-Briana Buran, VII B interacțiunile mele au în conținut chimie pură
sau au nuanțe ale chimiei. Dacă fizica mă
îndeamnă să mișc lucrurile, chimia mă
îndeamnă să simt corect efectele mișcării
respective. Laboratorul de chimie culege stele
sau arome din viața reală și se joacă interesant
cu ele. Poți ajunge la soluții explozive sau
calme, dar totul e viu pentru că totul e parte din
viață.
Chimia se amuză cu elementele oferite
de natură, dar se joacă și cu poezia. E adevăr și
imaginație, dar e și culoare. Ea poate arde, dar
poate și trata.
26
Deseori îmi doresc să pot amesteca într-un mojar praf de stele pentru a face o lume mai
bună. Cred că și chimia și-a propus să facă asta. Așa s-a născut medicamentul pentru a trata
rana și tristețea ei.
Eu și chimia suntem cele mai bune prietene. Ne tatonăm, ne descoperim, ne respectăm!
Atena Anastase, clasa a VII-a B
Profesor Ofelia Popa
Plantele medicinale sunt specii vegetale care pot fi cultivate (exemplu: mentă, anason),
dar în același timp pot fi găsite și în natură (exemple: mentă sălbatică, afin, vâsc, etc…)
https://ro.wikipedia.org/wiki/Plante_medicinale
Acestea au proprietăți medicinale și pot fi folosite la oameni, respectiv animale.
În România se găsesc sute de plante, multe dintre
ele fiind moștenite de sute de ani de la geto-daci.
Utilizarea plantelor medicinale în terapie se bazează cel
mai mult pe principiile active pe care le conțin.
Iată niște modalități de preparare a plantelor
medicinale: infuzia.
Infuzia constă în păstrarea plantei în contact cu apa
fierbinte, de obicei, timp de 2-3 minute, după care se
strecoară. Mai sunt multe alte moduri, printre care:
decoctul, sucul proaspăt, maceratul, cataplasma, tinctura, vinul medical, etc.
(Plante Medicinale - modalități de preparare - DrBendo.ro)
Cataplasma? Un cuvânt interesant, dar nu, nu se referă la niciun dispozitiv digital.
Cataplasma este o pastă medicinală obținută din plante terapeutice.
Ce este cataplasma și în ce boli ajută?
Cataplasma reprezintă aplicarea directă a unei plante proaspete sau crude pe piele.
Compresa în schimb, presupune aplicarea unui material (pânză) care a fost înmuiat în prealabil
într-un extract (ceai, tinctură, fiertură de plante).
Compresele, cataplasmele și pudrele se folosesc pe durate scurte. De altfel, nici nu au
o durată de valabilitate prea mare, de aceea trebuie preparate tot timpul proaspete și înlocuite
în mod regulat.
Ele ajută în tratamentul multor afecțiuni externe, dar acționează și la nivel intern:
– răni
– vânătăilor
– luxații sau entorse
– dureri reumatice sau musculare
– artrită
– inflamații sau umflături
– mastită
– infecții, abcese, furuncule
– chisturi
– ulcere diabetice
27
Sursă poza https://okdiario.com/howto/como-hacer-cataplasma-casero-plantas-medicinales-

2078161
Pacientul trebuie să stea nemișcat pe durata aplicării lor, cel puțin 30 de minute. Se
aplică de mai multe ori pe zi pentru rezultate bune.
Varza, brusturele și ceapa sunt cele mai utilizate plante în prepararea cataplasmelor.
Cum se face cataplasma cu varză și tărâțe?
Doctorul în științe biologice Gheorghe Mohan ne dă o metodă de preparare a cataplasmei cu
varză și tărâțe.
Ingrediente:
• 1 varză medie, de 500 de grame • tărâțe
• 2 cepe • apă
Metodă de preparare:
Varza și cepele se toacă mărunt. Se pun la fiert în puțină apă. După ce s-au înmuiat, se adaugă
tărâțe, cât să obțineți o pastă moale.
Pasta se întinde pe o bucată de pânză, care se aplică pe regiunea bolnavă.
(https://www.facebook.com/Capsio/posts/2868812753203448:0)
Cum se face macerarea?
Se face la rece cu apă sau cu alcool. După ce s-a pus planta în apă sau alcool, se lasă să stea
10-15 zile, apoi se strecoară și se întrebuințează.
Este bine de știut că multe plante medicinale

sunt un fel de primele leacuri, acestea
preîntâmpină bolile și uneori acordă primul
ajutor ce îl puteți folosi până la venirea
medicului sau prezentarea la acesta. Cu
ajutorul ceaiurilor din plante medicinale se pot
alina durerile, se pot împiedica și câteodată
chiar vindecă unele boli. Pentru acest lucru ai
nevoie să știi și să folosești la maxim acel ceai,
prin decoct, infuzie si macerație, cum indică
specialiștii.
O alta metodă de preparare a remediilor din
plante este decoctul si nu are legătură cu pregătirea mesei bogate de Crăciun!
Decoctul este metoda de fierbere a plantelor medicinale cu scopul extragerii principiilor active
din acestea.( https://www.biologyonline.com). Cum se face decoctul: Se fierbe planta in apa,
cam 20 de minute și apoi se strecoară.
(conform https://www.codrosu.ro/decoct-
infuzie-si-macerare-ce-inseamna-cum-se-
face).
Așadar, având în vedere cele
prezentate, se justifică importanța plantelor
medicinale pentru sănătatea oamenilor și a
animalelor. Prin aceste considerente,
plantele, creaturile fotosintetizante pe care
le întâlnim la fiecare pas, contribuie în plus,
28
la existența noastră. Este important să conștientizăm impactul pe care plantele îl au asupra

planetei, oferindu-ne, pe lângă vitalul oxigen, o diversitate de remedii naturale.
După cum spunea și Robert Wall Kimmerer, în unele limbi, cuvântul “plante” se traduce prin
“cele care au grijă de noi”. .( https://www.biologyonline.com)
Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Plante_medicinale
Plante Medicinale - modalități de preparare - DrBendo.ro
https://www.facebook.com/Capsio/posts/2868812753203448:0
https://www.biologyonline.com
https://www.codrosu.ro/decoct-infuzie-si-macerare-ce-inseamna-cum-se-face
https://www.biologyonline.com Maia Muntean-Costea, clasa a VI-a C
Profesor Adriana-Ioana Pop
Vă salut! Pasiunea este ceva ce

ne place să facem și care ne relaxează,
în diferite moduri. Pasiunea mea este să
mă plimb cu bicicleta și vă îndemn să o
faceți și voi! Poți merge în locuri
minunate și să respiri aer curat.
Îmi place să mă plimb cu
bicicleta pentru că mă pot bucura de
culorile pe care le oferă natura
primăvara, vara sau toamna. Bicicleta
o repar sau o upgradez iarna. Mersul pe
bicicletă este mai plăcut cu prietenii. Împreună alegem locurile pe care le vizităm pedalând și
ne bucurăm de peisaje.
Pentru iubitorii de
aventură este sportul
perfect și mie îmi place
să fac sărituri cu
bicicleta, downhill și
cicloturism pe cărări de
munte. Mersul pe
bicicletă este un sport
care oferă libertatea de
mișcare în locuri greu
accesibile.
29
Fiecare dintre noi are o

poveste despre ce îi place să facă.
Voi ce pasiune aveți?
Oara Matei- Ștefan,

Clasa a V-a A
Profesor Irina Alexe
Surse imagini:
 https://www.google.com/search?q=plimbari+pe+munte
 https://www.google.com/search?q=downhill&source
 https://www.google.com/search?q=cross+country+bike
Pe fundalul mașinilor și al cablurilor de curent se ridică maiestuosul Palat Babos. Neafectat

de oamenii care trec nepăsători pe lângă el și de gazele de eșapament, iese în evidență prin
grația și lipsa sa de modestie.
S-a născut la sfârșitul secolului al
XIX-lea. Stilul arhitectural în care a fost
înveșmântat este cel eclectic. Acest stil este
unul care combină elementele altor stiluri,
de exemplu aici avem atât baroc, cât și
renascentism și altele care țin de acea
perioadă. Putem vedea aici mascaroni urlând de
parcă ar fi văzut ceva oribil și chipuri
împietrite de fete ce par nepăsătoare la atitudinea
grosolană a vecinilor lor de clădire. Frunze albe
ca zăpada și ramuri frumos unduite i se urcă
pe la ferestre. Mie cel mai mult mi-a plăcut la
ea turnul. El se ridică semeț, deasupra tuturor,
încercând să se dea mai înalt ca frumosul turn
gotic al vecinului său, Palatul Szeky. Dar nici
măcar el nu a scăpat unduirilor și
decorațiunilor fantastice ale barocului.
Mă gândesc că vă întrebați cine a făcut
această operă de artă? Păi, îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar nu se știe cine este arhitectul.
Tot ce vă pot spune este că a aparținut unui om bogat din orașul nostru, Babos Sandor.
Ca toate clădirile, palatul acesta nu a fost făcut doar așa, degeaba. Timp îndelungat, etajul
al doilea i-a fost folosit de o breaslă de artiști din Ardeal și de alți oameni ce închiriau camere
30
acolo. La parter și-au dus veacul multe magazine la modă pe-atunci, așa cum sunt și în zilele
noastre.
Dar stați să vedeți surpriza: dragul nostru palat nu e singur! Are patru colegi dragi mari
și mici ce locuiesc pe de-o parte și de alta a Someșului. Ei sunt cunoscuți drept Palatul Szeky,
Palatul Elian și Palatul Berde. Toți sunt frumoși, dar eu prefer palatul Szeky pentru că seamănă
cu un palat de turtă dulce.
Unii ar putea crede că are cinci frați, pentru că aparent o sosie a sa se înfățișează prin
apropierea lui, adică Palatul Continental, fostul hotel New York de dinaintea Primului Război
Mondial.
În orice caz, Palatul Babos nu este singur și mai sunt multe alte clădiri frumoase prin Cluj
care ar trebui puse în valoare. Poate că, dacă mai multă lume ar ști istoria lor, le-ar respecta
mai mult și nu ar trece pe lângă le aruncându-și țigările pe jos. Poate le-ar privi cu alți ochi, cu
ochii plini de uimirea unuia care le vede pentru prima oară.
Irina Mățan Dragoste, clasa a VI-a C,
Profesor Adina Bălan
Andrei Pop, VI C
Alexandru Nicu, VI D
31
Andrei Pușcaș, VI D
Aaron Apostol, VI C
Eduar Adorean, VI C
32
Casiana Chiorean, VI C Diana Grigorescu, VI C
Dariana Moldovan, VI C
George Costin, VI C
33
Oana Deac, VI C
Sorana Mărginean, VI C
Robert Mureșan, VI D
34
Xenia Sicoe, VI C
Bianca Trifan-Lupșor, VI C
35
După ce și-a consultat spiridușii, a

verificat cu atenție toate cadourile și a
încărcat sania, Moș Crăciun a pornit la
drum.
Se pare că unii copii și-au primit
deja darurile!
36
Școala Gimnazială Specială "Transilvania", localitatea Baciu

Școala Gimnazială Specială - C.R.D.E.I.I., Cluj-Napoca
Asociația "Sfântul Onufrie", localitatea Florești
Casa de tip familial "Maica Domnului", Cluj-Napoca
Grădinița Specială Malteză - Centrul de zi pentru copii cu dizabilități, Cluj-Napoca
Asociația Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj
Centrul de zi pentru copii al Uniunii Creștine din România, filiala Cluj
Școala Gimnazială Aghireșu-Fabrici, județul Cluj
Școala Gimnazială "Traian Dârjan", Cluj-Napoca
Școala Gimnazială Nr. 1 Ip, județul Sălaj
Școala Gimnazială Fizeșu Gherlii (cu structurile - Școala Nicula, Școala Bonț,
Școala Săcălaia), județul Cluj
Stimați părinți, dragi elevi, dragi colegi, vă mulțumim pentru timpul

oferit, pentru grija cu care ați pregătit fiecare cadou, pentru urările
transmise și pentru fiecare BOB de suflet pe care l-ați așezat cu grijă
în cele 688 de cutii.
Crăciunul
37
Este ajunul Crăciunului. Afară zăpada cristalină se aşterne ca o pătură albă pe pământul
rece. Fulgi de toate formele şi mărimile coboară încet spre pământ, dansând în aer în bătaia
vântului. Peste tot miroase a fursecuri, a turtă dulce şi multe alte arome. Toată lumea aşteaptă
apariţia Moşului şi, desigur, cadourile.
Voiam să mergem la târgul de Crăciun, însă după ce am pornit, am observant că tot
oraşul era aglomerat, fiind înghesuială pe străzi. La târg toată lumea se agita şi era o hărmălaie
de nedescris. Erau multe tarabe care
vindeau tot felul de dulciuri, copiii
cerând voie părinţilor să cumpere
acele bunătăți.
Ne-am uitat prin târg, apoi am
hotărât să ne plimbăm prin oraş.
Întregul oraş era împodobit cu
beculeţe strălucitoare care semănau
cu stelele, iar deasupra târgului erau
mai multe lumini care formau o stea
superbă. Oraşul arată magnific de Crăciun! Mai era şi un brad imens sub care așteptau cuminți
nişte cadouri frumos împachetate cu o fundă roşie.
Oamenii dansau pe gheaţă cu ajutorul patinelor, făcând tumbe şi rotindu-se în aer.
Copiii construiau oameni de zăpadă şi fortăreţe.
Până la urmă, toată agitaţia ne cam obosise aşa că am hotărât să plecăm acasă. Din
mașină, priveam oamenii agitaţi care se împingeau pe trotuare.
Acasă am găsit cadourile sub brad. Eram nerăbdător să le deschid, și, în cele din urmă,
am găsit tot ce am cerut. Eram extrem de fericit!
Cred că de Crăciun totul era magic!
Diaconescu Toma Clasa a V-a G
Bătălia dintre oameni și elfi…sfârșitul
Borcanul cu aventuri pe monitor
Goe cel modern
38
În vizită la Victor
Primăvara…Ce anotimp frumos!
Bucurii de primăvară
Detalii
Oana Ilieș
Andrei Păcurar, clasa a III-a B

Profesor Dorina Talaș
40

Revista Școlară Exemplu de Bune Practici

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Școlară Exemplu de Bune Practici

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Stimați profesori,

Faceți-vă comozi și pregătiți-vă pentru noul număr al revistei “BOB…O…CE-I!”. Iată

Gala de excelență „10 pentru Cluj”

168 de ani de la înființarea școlii noastre!

În vara anului 2021, în camera de la etaj a casei de pe strada Florilor nr. 7, se

Să începem cu începutul. Atunci

într-un fotoliu confortabil, bând o ciocolată caldă.

Era o dimineață minunată de duminică și începeam să mă bucur

Erau, cândva, mai multe țări ale

Înaintam, pas cu pas, spre conducta avariată. Aveam de parcurs o distanță de

Popa Mara Clasa a V-a E

Am acasă un motan Și-i spune grăbit:

Profesor Fonai Georgeta

,,O, nu!" se gândi Sasha. ,,Iar vin oamenii în

Even though this year was a special one, to say the

Thanksgiving Day este o sărbătoare celebrată, cu preponderență, în cultura americană, fiind

Teacher Ana Scrob

Le matin, je me réveille à 6 heures et

Sursă poza https://okdiario.com/howto/como-hacer-cataplasma-casero-plantas-medicinales-

Este bine de știut că multe plante medicinale

la existența noastră. Este important să conștientizăm impactul pe care plantele îl au asupra

Vă salut! Pasiunea este ceva ce

Fiecare dintre noi are o

Oara Matei- Ștefan,

Pe fundalul mașinilor și al cablurilor de curent se ridică maiestuosul Palat Babos. Neafectat

Casiana Chiorean, VI C Diana Grigorescu, VI C

După ce și-a consultat spiridușii, a

Școala Gimnazială Specială "Transilvania", localitatea Baciu

Stimați părinți, dragi elevi, dragi colegi, vă mulțumim pentru timpul

Bătălia dintre oameni și elfi…sfârșitul

Borcanul cu aventuri pe monitor

Goe cel modern

Primăvara…Ce anotimp frumos!

Andrei Păcurar, clasa a III-a B

Profesor Dorina Talaș

S-ar putea să vă placă și