Practică slujirea Trupului lui Cristos

Textul biblic: Romani 12:1-21

Versetul cheie: Romani 12:4, 5
Ideea centrală a lecției: Slujirea lui Dumnezeu este un privilegiu acordat credinciosului, prin care se poate
apropia cu dedicare de Dumnezeu exercitându-și darurile spirituale.
Scopul lecției: Să te ajute să identifici și să experimentezi privilegiile slujirii lui Dumnezeu.

1. Slujirea lui Dumnezeu implică dedicare (Romani 12:1, 2)

Spune: Credincioșii trebuie să se dedice în totalitate lui Dumnezeu. Această atitudine este plăcută
înaintea Lui și poate fi percepută ca un act de închinare. Astfel înțelegem că închinarea nou-testamentală este
superioară celei din Vechiul Testament. În vechime închinarea era însoțită de jertfa adusă de închinător înaintea
lui Dumnezeu. Acum creștinii trebuie să se prezinte pe sine ca niște jertfe vii. Aici este diferența dintre a aduce
o jertfă și a fi o jertfă vie pentru Domnul.
Utilitatea în lucrarea divină este într-o directă legătură cu felul în care trăim. O viață egocentristă se
descalifică pentru a putea fi prezentată ca o jertfă vie înaintea Domnului. Modul de viață creștin afectează
întreaga personalitate. Trupul nostru trebuie să-I aparțină lui Dumnezeu și nu nouă înșine (1 Corinteni 6:19-20).
Mintea noastră trebuie să fie subordonată de asemenea lui Dumnezeu.
Soluția împotriva conformării o reprezintă transformarea lăuntrică. Subliniază termenul înnoirea minții
(v. 2). Mintea omului care trăiește în păcat este întunecată de Satan. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca să ne
mântuiască de sub puterea păcatului și a morții. Nevoia de pocăință este exprimată prin această expresie.
Întreabă: Care sunt aspectele fundamentale ce trebuie evidențiate cu privire la reînnoirea minții?
Atunci când gândirea credincioșilor este îndreptată spre ce este bun și corect, va exista tot mai puțin
interes pentru ce este rău și greșit. Duhul Sfânt îi umple pe cei transformați, astfel încât împlinirea voii lui
Dumnezeu nu mai apare ca ceva imposibil, dimpotrivă, este percepută ca fiind bună, plăcută și desăvârșită.

2. Slujirea lui Dumnezeu implică exercitarea darurilor spirituale (Romani 12:3-8)

Un creștin nu trebuie să aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine (v. 3). Apostolul Pavel
recunoaște importanța harului mântuitor, subliniind necesitatea evitării mândriei personale. O atitudine
definitorie a creștinului este cumpătarea, pentru ca ceilalți să fie slujiți și binecuvântați.
Spune: Următoarele cinci versete (vs. 4-8) fac referire la învățătura biblică cu privire la funcția darurilor
spirituale în cadrul bisericii locale. Lista prezentată în acest context este reprezentativă dar parțială. Alte pasaje
în care ne sunt prezentate darurile spirituale sunt: 1 Corinteni 12:8-11, Efeseni 4:11 și 1 Petru 4:10, 11.
Subliniază expresia harul care ne-a fost dat (v. 6). Expresia ne vorbește despre pluralitatea darurilor.
Noul Testament face distincție între „darul Duhului Sfânt” (vezi Fapte 10:45; Galateni 3:14 etc.) cu referire la
botezul cu Duhul Sfânt, un act irepetabil, care confirmă nașterea noastră din nou sau pecetluirea cu Duhul Sfânt
și darurile Duhului Sfânt, daruri spirituale dăruite exclusiv de Duhul lui Dumnezeu după buna Lui plăcere (1
Corinteni 12:11) în vederea slujirii în Trupul lui Cristos.
Singurele daruri menționate în toate textele pauline sunt darul prorociei și darul învățăturii. Dacă despre
darul prorociei, în sensul vechi-testamental al termenului, Pavel menționase că se va încheia (1 Corinteni 13:5),
lucrul acesta având loc odată cu încheierea canonului Noului Testament, darul învățăturii continuă să fie necesar
în fiecare biserică în toate timpurile. Expresia măsura credinței lui (v. 6) provine din grecescul analogia fiind
un termen matematic. Un credincios care posedă darul prorociei (darul de a transmite un mesaj de inspirație
divină) este capabil să-l folosească efectiv doar în măsura puterii credinței lui.
Subliniază expresia slujbă (v. 7). Termenul este diakonia, făcând referire la slujirea diaconilor. Sunt
două feluri de slujire menționate aici: slujirea preoțească (v. 1) și slujirea unor robi înaintea stăpânului (v. 11).
Este important ca fiecare credincios să identifice darul de slujire pe care îl are din partea lui Dumnezeu și să fie
gata să se pună la dispoziția Lui.

3. Slujirea spirituală implică dragoste (Romani 12:9-21)

Spune: Numitorul comun al sfaturilor practice din acest paragraf este dragostea, atitudinea ce trebuie să
fie observată întotdeauna de către ceilalți. Afirmațiile apostolului Pavel cu privire la dragoste sunt o extensie a
învățăturii Domnului Isus Cristos referitoare la cea mai mare poruncă din lege (Matei 22:34-40). Creștinii
dedicați lui Dumnezeu și doritori să împlinească voia divină trebuie să fie gata să-L iubească pe Dumnezeu și pe
semenii lor, într-o modalitate plăcută Tatălui Ceresc.
Dragostea manifestată în relațiile cu ceilalți oameni trebuie să fie sinceră, lipsită de ipocrizie (v. 9a).
Întrebare: Cum pot pretinde oamenii faptul că Îl iubesc pe Dumnezeu dacă nu urăsc răul? Dumnezeu urăște tot
ceea ce este imoral și păcătos, această ură a păcatului trebuind să fie prezentă și în viața mea. Expresia lipiți-vă
tare de bine (v. 9b) presupune o dedicare totală față de împlinirea voii lui Dumnezeu.
Între creștini trebuie să existe dragoste frățească, întrucât toți sunt parte integrantă a aceleași familii (vs.
10-13). Practicarea altruismului generează o experiență familială caracterizată de bucurie autentică. Dragostea
frățească la care se face referire în versetul 10 este desemnată prin cuvântul grecesc philadelphia, ce apare
numai de șase ori în Sfânta Scriptură (Romani 12:10; 1 Tesaloniceni 4:9; Evrei 13:1; 1 Petru 1:22; 2 Petru 1:7 –
de 2 ori). În Trupul lui Cristos philadelphia exprimă lucrarea supranaturală realizată prin Duhul Sfânt în viața
Bisericii.
Întreabă: Care este secretul respectului reciproc în marea familie a lui Dumnezeu? La baza lui se află
disponibilitatea de a identifica în cel de lângă tine lucrarea desăvârșită a Domnului Isus, lăsându-i pe ceilalți să
observe această lucrare. Creștinul adevărat nu va mai avea o atitudine egocentrică, ci una Cristocentrică.
Expresia fiți plini de râvnă cu duhul (v. 11a) poate fi înțeleasă atât ca o alternativă pozitivă la letargia
spirituală cât și ca o referire la Duhul Sfânt, Cel ce dinamizează viața creștină (Efeseni 5:18). Slujirea lui
Dumnezeu (v. 11b) poate fi uneori dificilă. Verbul folosit în acest context se referă la activitatea prestată de un
sclav. Cu toate acestea, Biblia ne încurajează cu privire la faptul că osteneala în Domnul nu este zadarnică ( 1
Corinteni 15:58).
Versetul 12 ne familiarizează cu trei îndemnuri scurte dar semnificative pentru viața de credință.
Bucurați-vă în nădejde face referire la bucuria prezentă, generată de siguranța nădejdii viitoare. Necazul se
referă la presiunile exercitate împotriva celor credincioși de către cei din lume (vezi și Ioan 16:33). În astfel de
situații creștinii trebuie să fie răbdători, acceptând planul lui Dumnezeu pentru viața lor. Stăruința în rugăciune
este o cale sigură pentru dezvoltarea răbdării
Dimensiunea practică a dragostei frățești este subliniată de Pavel și la nivelul ospitalității creștine (v.
13). Atenția noastră trebuie să fie îndreptată spre ceilalți, fiind gata să împlinim nevoile pe care le au. Iubirea
trebuie caracterizeze și atitudinea manifestată față de prigonitori (v. 14). Apostolul Pavel folosește de două ori
verbul a binecuvânta din dorința de a sublinia importanța abordării unei atitudini creștine în astfel de situații ale
vieții (vezi și Matei 5:43-48).
Întreabă: Cum poate fi cultivată smerenia la nivelul relațiilor interumane? În familia lui Cristos trebuie
să existe o relație armonioasă între membrii ei, bazată pe înțelegere reciprocă și dragoste, care este legătura
desăvârșirii (vs. 15, 16; vezi și Coloseni 3:14).
Întreabă: Care trebuie să fie atitudinea creștinului față de dușmanii săi? Noi trebuie să ne supunem
Mântuitorului și Domnului nostru. Recunoașterea suveranității lui Dumnezeu este esențială, garantând
restabilirea dreptății nu prin eforturi personale, ci prin intervenția Lui. Mânia divină la care se face referire în
versetul 19 este manifestată împotriva a tot ceea ce este păcătos, rău și imoral (Romani 1:18; 2:5).
Versetul 21 încheie acest capitol subliniind un principiu fundamental: nu te lăsa biruit de rău, ci
biruiește răul prin bine; acesta subliniază trăirea în dragoste frățească. Spune: Toți cei ce exclud ipocrizia din
viața lor practicând altruismul, cultivând smerenia și promovând pacea vor fi cu adevărat victorioși.