Împlinește-ți slujba încredințată

Textul biblic: Romani 15:14-33

Versetul cheie: Romani 15:16b
Ideea centrală a lecției: Credincioșii trebuie să se implice în lucrarea de mântuire a celor pierduți atât prin
vestirea Evangheliei cât și prin mărturia unei vieți transformate.
Scopul lecției: Să te îndemne la acțiuni care să aibă drept consecință mântuirea celor pierduți.

1. Fii preocupat de lucrarea misionară (Romani 15:14-19)

Întrebare: Cum se adresează apostolul Pavel creștinilor din Roma?
Răspuns: El folosește cuvântul frați (v. 14: În ce vă privește pe voi fraților). Subliniază relația dintre
Pavel și biserica din Roma. Deși nu-i văzuse niciodată, el îi numește frații săi, bazându-se pe credința lor
comună în Domnul Isus și pe mărturia felului lor de viață. Lucrul acesta este evidențiat prin menționarea a
trei calități spirituale ale creștinilor din Roma, indispensabile în lucrarea de propovăduire a Evangheliei celor
nemântuiți.
Prima calitate menționată este bunătatea (v. 14: sunteți plini de bunătate). Ea este o trăsătură morală
dobândită în urma rodirii Duhului Sfânt în viața credinciosului (Galateni 5:22; Efeseni 5:9). Afirmația nu
presupune că toți credincioșii din Roma erau plini de bunătate. Totuși, bunătatea era una in virtuțile pentru
care această biserică putea fi apreciată în ansamblu. Apostolul Pavel spune: sunt încredințat că sunteți plini
de bunătate. În felul acesta el vorbește despre convingerea pe care o are că bunătatea este una din virtuțile
prezente în biserică.
Bunătatea este vizibilă în relația cu semenii. Nu putem să spunem că suntem buni în inima noastră și
lucrul acesta să nu se probeze prin felul în care trăim. Creștinii din Roma au înțeles că bunătatea trebuie să fie
exprimată într-un mod practic, prin ajutorarea celor în nevoi, prin alinarea suferințelor, prin călăuzirea celor
pierduți ca să-L găsească pe Domnul Isus. Bunătatea lui Dumnezeu s-a manifestat în modul în care ne-a
căutat atunci când eram departe de El. La rândul nostru, bunătatea față de cei care se pierd în jurul nostru ne
motivează să-i căutăm și să-i câștigăm pentru Dumnezeu.
A doua calitate este cunoștința (v. 14: plini și de orice fel de cunoștință). Aceasta este o virtute de
ordin intelectual. Creștinii din Roma erau un exemplu pentru alții și în ce privește cunoașterea doctrinelor. Ei
nu erau imaturi spirituali „plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură” (Efeseni 4:14). Atât
inima cât și mintea lor erau atinse de Duhul Sfânt și echipate în vederea rodirii. Ei se deosebeau de mulți
creștini din zilele noastre care consideră neimportante cunoașterea doctrinelor, ajungând să fie ușor păcăliți
de învățători falși care propovăduiesc o Evanghelie denaturată.
A treia calitate menționată este capacitatea de povățuire, încurajare (v. 14: și astfel sunteți în stare să
vă sfătuiți unii pe alții). Termenul folosit în limba greacă și tradus prin a sfătui are și sensul de a încuraja, a
da un sfat și în cele din urmă a atrage atenția asupra consecințelor comportamentului unei anumite persoane.
Atunci când sfătuiești pe cineva în sensul termenului folosit de apostolul Pavel, cuvintele tale implică
și avertizarea asupra posibilelor greșeli sau consecințe. Multor creștini nu le place să primească sfaturi care să
conțină avertizarea și chiar mustrarea pentru un anumit fel de comportament.
Spune: Când studiem epistolele și cartea Faptele Apostolilor descoperim faptul că sfătuirea cu scopul
preventiv de a atrage atenția, a mustra în dragoste în vederea corectării și reconcilierii, era o practică
frecventă. Primii creștini erau încurajați să se sfătuiască unii pe alții, să se lase învățați de mai marii lor, să nu
meargă la judecată la cei necredincioși, să caute să-și rezolve toate diferendele între ei parcurgând pașii
biblici ai reconcilierii, să adopte o atitudine de priveghere frățească, nu în sensul iscodirii, ci bazată pe
dragoste și bunătate. Acest gen de abordare este de cele mai multe ori abandonat în bisericile din vremea
noastră și datorită unei greșite percepții cu privire la necesitatea și rolul acestui demers, fiind perceput mai
degrabă ca un amestec în viața privată decât ca o dovadă a prețuirii Trupului lui Cristos.
Întreabă: Cum dorește apostolul Pavel să fie perceput în lucrare? Un slujitor al lui Dumnezeu: ca să
fiu slujitorul lui Isus Cristos între neamuri (v. 16). Fiecare credincios trebuie să înțeleagă clar de ce a fost
mântuit. Mântuirea noastră a avut ca scop chemarea noastră în lucrarea spirituală.
În al doilea rând, apostolul Pavel spune: Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui
Dumnezeu (v. 16). Sensul expresiei în original este cel de a „sluji ca preot”. Traducerea Emil Pascal folosește
un alt termen de asemenea foarte sugestiv: consacrat Evangheliei lui Dumnezeu. Termenul „consacrare”
înseamnă „a fi pus de-o parte pentru o anumită lucrare specifică”.
 Expresia nu vrea să scoată în evidență un anumit act liturgic, ci modul curat, sfânt, lipsit de
prejudecăți sau interese meschine în care trebuie propovăduită Evanghelia. Pavel înțelege slujba
evanghelizării celor nemântuiți ca fiind o chemare divină făcută unui om ales, pus de-o parte pentru această
lucrare și având o însărcinare specială din partea lui Dumnezeu (vezi și expresia din Romani 11:13 – „îmi
slăvesc slujba mea”). Aceasta este convingerea pe care ar trebui să o aibă fiecare vestitor al Cuvântului lui
Dumnezeu și-n zilele noastre cu privire la lucrarea de evanghelizare.
În al treilea rând, obiectul lucrării este bine precizat: pentru ca neamurile să-I fie o jertfă bine primită,
sfințită de Duhul Sfânt (v. 16). Obiectivul n-a fost doar vestirea Evangheliei, ci propovăduirea ei în așa fel ca
cei care o aud să se întoarcă la Dumnezeu și să fie iertați și mântuiți.
Întreabă: Care este scopul final al acestei slujbe? Pavel a fost chemat de Dumnezeu să facă această
slujbă sfântă de aducere la cunoașterea lui Dumnezeu a neamurilor „ca o jertfă bine primită”. Imaginea este
împrumutată din sistemul sacrificial al Vechiului Testament. Condiția pe care o jertfă trebuia să o
îndeplinească pentru a fi bine primită înaintea lui Dumnezeu era sfințenia ei. Nimic întinat nu putea fi adus
înaintea lui Dumnezeu. Într-un mod asemănător, ceea ce ne sfințește pe noi și ne dă dreptul să fim o jertfă de
bun miros înaintea lui Dumnezeu este curățirea lăuntrică lucrată de Duhul Sfânt în viața noastră.

2. Dezvoltă lucrarea misionară (Romani 15:20-24)

Atrage atenția asupra propoziției din versetul 20: am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Cristos
nu fusese vestit. Unele organizații pseudo-creștine nu fac altceva decât să încerce să-i convingă pe cei care
deja L-au primit pe Domnul Isus în viața lor, că există o altă cale mai bună pe care ei trebuie să o urmeze.
Lucrarea misionară adevărată se face în locuri și la oameni care încă trăiesc în întunericul păcatului și
nu la cei care deja au avut un moment în care S-au întâlnit cu Domnul Isus și L-au primit în viața lor ca
Domn și Mântuitor.
Cei care încearcă să-i convingă pe credincioșii care aparțin deja unei biserici locale că există un alt
adevăr pe care ei trebuie să-l caute și o altă cale mai bună decât cea instituită de Domnul Isus și propovăduită
de apostoli, nu sunt decât niște „lupi răpitori îmbrăcați în piei de oaie” (vezi Matei 7:15; Fapte 20:29, 30).

3. Sprijină-i, roagă-te și îmbărbătează-i pe lucrători (Romani 15:25-33)

Versetul 30 prezintă o altă latură spirituală a apostolului Pavel și anume, viața lui de rugăciune: Vă
îndemn dar fraților... să vă luptați împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine.
Marii oameni ai lui Dumnezeu și-au câștigat puterea spirituală în rugăciune. Acolo Dumnezeu
binecuvântează și dăruiește izbândă. Lui Pavel nu i-a fost rușine să solicite sprijin în rugăciune, conștient
fiind de puterea rugăciunilor unite pentru același scop.
Capitolul se încheie cu un mesaj plin de încurajare: Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toți! Este cea de-
a treia expresie din acest capitol prin care Pavel ni-L descrie pe Dumnezeu (vezi vs. 5, 13). Pacea este un
element cheie în relația credinciosului cu Dumnezeu. Păcatul l-a adus pe om în postura de vrăjmaș al lui
Dumnezeu. Prin moartea Domnului Isus această vrăjmășie a fost îndepărtată și omul poate acum din nou sta
în prezența lui Dumnezeu, împăcat cu El pe baza jertfei Fiului Lui. Pentru creștinul născut din nou pacea cu
Dumnezeu este un dar din partea Fiului Lui (vezi Ioan 14:27).