DOCTRINE ECONOMICE

LIBERALISMUL CLASIC
CURS 8
 Reprezentanţi

ADAM SMITH DAVID RICARDO J. S. MILL

THOMAS MALTHUS
1723-1790 1772-1823 1806 - 1873
1766 - 1834

J. B. SAY FREDERIC BASTIAT AUGUSTIN COURNOT

1767-1832 1801-1850 1801- 1877
 ADAM SMITH
1723-1790

• Este considerat de foarte mulţi cercetători ai istoriei gândirii

economice drept unul dintre fondatorii economiei ca ştiinţă.

„Orice schimbare socială îşi găseşte teoreticienii ei, care imaginează

cauze permanente pentru a explica efecte trecătoare.”

André Maurois (1970), Istoria Angliei, vol.II, Editura Politică, Bucureşti, p. 190.
 Teoreticianul revoluţiei industriale din Anglia a fost Adam Smith.
Inspirându-se din fiziocraţii francezi, acest profesor din Glasgow a
scris Avuţia Naţiunilor, carte care a devenit timp de mai bine un
secol Biblia economiştilor. El predica acel ‚laisser faire’, libera
concurenţă, încrederea în mişcările spontane ale economiei.
 În ochii lui Smith şi ai discipolilor săi, un Dumnezeu binefăcător a
reglat astfel universul încât liberul joc al legilor naturale asigură cea
mai mare fericire pentru cel mai mare număr de oameni. E posibil
ca libertatea să fie cauza unor suferinţe temporare, dar echilibrul se
va restabili în mod automat. Această teorie avea să liniştească
scrupulele celor bogaţi, făcând din mizerie şi şomaj remedii fireşti
şi divine”.

André Maurois (1970), Istoria Angliei, vol.II, Editura Politică, Bucureşti, p. 190.
 Ordinea extinsa a pietei a fost
dezvoltata in capodopera Avutia
Natiunilor (1776)
 Este atat fondatorul stiintei
economice, cat si autorul
doctrinei liberale intr-o forma
extinsa, coerenta si durabila, ale
carei concepte si idei raman de
referinta, indiferent de
corectiile suferite de-a lungul
timpului
 Centrarea pe actiunea
economica a individului ghidat
de interesul personal
 Proprietatea privata – sursa de
motivatii si conditie a
schimbului voluntar
 Ordinea economica data de
piata
 Libera initiativa privata
 Libertatea de actiune a
participantilor la activitatea
economica
 Concurenta
 Statul minimal
 Reglarea spontana a
economiei
 Laissez-faire-ul
 An Inquiry into the Nature and Causes of Wealth of
Nations (1776)
Avuţia naţiunilor. O cercetare asupra naturii şi cauzelor ei

Conţinut
„Avuţia naţiunilor” este compusă din cinci cărţi:
 în prima sunt tratate cauzele perfecţionării forţelor productive ale
muncii şi ordinea după care, în mod natural, se distribuie produsul
muncii între diferitele categorii sociale;
 a doua se referă atât la natura, acumularea capitalului şi întrebuinţările
date capitalului combinându-l cu diferite cantităţi de muncă;
 în a treia sunt analizate politicile diferite de încurajare a activităţilor
economice;
 în a patra sunt cercetate influenţele exercitate de diferitele teorii
economice asupra modului de gândire şi de acţiune al omenilor cultivaţi,
dar şi asupra felului de guvernare al principilor şi al oamenilor de stat;
 a cincea conţine analiza surselor financiare ale statului.
 Belşugul general şi ordinea pieţei

 Între sistemele de economie politică, al căror scop era

creşterea bogăţiei, Smith preferă în mod evident sistemul
comercial rezultat din dezvoltarea industriilor,
considerându-l modern şi garant al bogăţiei, şi respinge
atât pe cel agricol (limitat), cât şi pe cel mercantilist
(etatist şi protecţionist).

 Deşi accentele morale îl determină uneori să pună o

oarecare ordine în termenii utilizaţi, totuşi de cele mai
multe ori avuţia, averea şi bogăţia sunt utilizate cu aceeaşi
putere semantică.
Bogăţie, dar moderată!
Bunăstare moderată pentru mulţi!

 Bogăţia înseamnă bani, dar tot bogăţie reprezintă

pământurile, casele şi bunurile de consum. De aceea, o
persoană este bogată sau săracă, „după gradul în care îşi
permite să se bucure de bunurile necesare şi de
înlesnirile traiului, precum şi de bucuriile vieţii” .
 În al doilea rând, bogăţia înseamnă activitate
economică.
 Condiţia esenţială pentru creşterea bogăţiei o constituie
libertatea de acţiune a indivizilor şi a comerţului.
 Un stat este bogat dacă are indivizi bogaţi!
 Avuția și bogăția
Adam Smith dă un nou sens bogăţiei într-o societate liberă:
„Bogăţia publică a unei ţări, şi chiar puterea ei, în măsura în
care puterea poate depinde de bogăţie, totdeauna este în
raport cu valoarea producţiei sale anuale, care este fondul
din care se plătesc în cele din urmă impozitele. Dar marele
obiectiv pe care şi-l propune pretutindeni economia politică
a fiecărei ţări este de a spori bogăţia şi puterea ţării”.

Avuţia=putere. Avutia nu implica insa si dobandirea

imediata a unei puteri politice, militare sau civile. Simpla
posesie a unei averi nu transmite si puterea, ci ofera
mijloacele dobândirii ei.

„Puterea pe care i-o transmite imediat şi direct este puterea

de cumpărare; o putere de care dispune asupra muncii sau
asupra produselor muncii, care se află pe piaţă”
 Adam Smith observă nuanţat că în toate epocile averea
reprezintă şi o problemă de statut social; superioritatea
de avere conferă autoritate, ceea ce înseamnă ierarhie şi
subordonare.
 Contrar opiniei comune, potrivit căreia societăţile
moderne, civilizate, graţie prosperităţii generale
accentuau disparităţile sociale, Adam Smith identifică în
capitalism regimul economic unde posesia unei averi
mari sau foarte mari nu implica şi subordonarea, deşi
„autoritatea pe care o dă averea este foarte mare chiar şi
într-o societate civilizată şi bogată”.
 Diviziunea muncii
Diviziunea muncii are ca rezultat specializarea indivizilor în
producerea anumitor bunuri şi, prin urmare, conduce în mod
evident la creşterea eficienţei oricărei activităţi economice

Diviziunea muncii Proprietatea privată

SCHIMBUL
Diviziunea muncii
„Munca anuală a oricărei naţiuni constituie fondul care dintotdeauna o
aprovizionează cu toate bunurile necesare şi de înlesnire a traiului, pe
care le consumă anual şi care constau totdeauna, fie în produsul imediat
al acestei munci, fie în ceea ce se cumpără cu acest produs, de la alte
naţiuni”.

La Adam Smith munca nu este, aşa cum s-a crezut mult timp din deformările
ideologice, scopul acţiunii oamenilor, ci mijlocul, mai precis unul dintre
mijloace, poate cel mai obişnuit.

De fapt, Adam Smith apreciază bogăţia sau sărăcia unei naţiuni nu după
volumul de muncă depusă, ci după efectele acestei munci.
 Adam Smith dezvoltă, cu
putere de generalitate,
Potrivit concepţiei lui avantajele extraordinare ale
Smith, munca este cu diviziunii muncii într-o
atât mai productivă, Bogăţia astfel industrie particulară, unde
iar societatea mai rezultată este efectul se fabricau ace cu
bogată, cu cât în cooperării, adică al gămălie. Atunci când, se
economia unei naţiuni bunei organizări a produce pe cont propriu
lucrează mai mulţi activităţii economice lucrătorul face toate
oameni, iar numărul prin diviziunea operaţiunile (18), dar ar
celor care doar muncii. putea produce, „cu toată
consumă este mai hărnicia lui, abia un
singur ac pe zi şi fără
mic. îndoială nu ar putea face
douăzeci”
Diviziunea muncii
Diviziunea muncii
 În condiţiile diviziunii muncii funcţionează specializarea
pe operaţiuni şi cooperarea în realizarea produsului finit,
iar efectele sunt spectaculoase: zece muncitori specializaţi
pe două-trei operaţiuni produc patruzeci şi opt de mii de
ace pe zi.
 Concluzia: diviziunea muncii, prin specializarea pe care o
implică, creşte considerabil cantitatea de muncă depusă de
acelaşi număr de oameni.
 Acest avantaj al diviziunii muncii este susţinut de:
creşterea îndemânării fiecărui lucrător, economisirii
timpului, care s-ar fi pierdut prin trecerea de la o muncă la
alta şi stimularea spiritului de inventivitate prin folosirea
maşinilor.
 Diviziunea muncii
 Inventivitatea:
 „La primele maşini cu aburi, era continuu întrebuiţat un băiat, ca
să deschidă şi să închidă alternativ comunicaţia între căldare şi
cilindru, după cum pistonul urca sau cobora. Unul dintre aceşti
băieţi, căruia îi era plăcut să se joace cu tovarăşii săi, observă că
dacă lega sfoara de mânerul supapei care deschidea această
comunicaţie cu o altă parte a maşinii, supapa se deschidea şi se
închidea fără intervenţia lui, lăsându-i libertatea să se distreze cu
tovarăşii săi de joacă. Una din cele mai mari perfecţionări făcute
acestei maşini, de la invenţia ei, a fost descoperirea unui băiat care
dorea să-şi economisească propria lui muncă”.
Diviziunea muncii
 Condiţia organizării activităţii economice pe baza diviziunii
muncii este schimbul pe piaţă, care face posibil ca fiecare să
se consacre altei ocupaţii.
 Deşi produce efecte considerabile, totuşi diviziunea muncii
este limitată:
 de întinderea pieţei şi
 de acumularea prealabilă de capital.
 În ansamblul economiei, diviziunea muncii economiseşte
resurse şi timp, adică ceea ce n-ar putea să facă fiecare
individ luat separat.
 Interesul personal
 Teoria economică elaborată de Adam Smith are un fundament
economico-psihologic: interesul personal.
 Motorul oricărei activităţi economice este principiul hedonist,
potrivit căruia oamenii caută maximum de satisfacţie cu minimum
de efort.
 Pe această bază, el explică cum pot fi satisfăcute nevoile oamenilor
prin diviziunea muncii, care creşte considerabil productivitatea
individuală, şi prin mecanismul preţurilor, care adaptează automat
oferta la cerere.
 „Nu de la bunăvoinţa măcelarului, berarului sau brutarului,
aşteptăm noi să ne fie servită masa, ci de la grija cu care aceştia îşi
privesc interesele lor. Ne adresăm nu omeniei, ci egoismului lor, şi
niciodată nu le vorbim de nevoile noastre, ci de avantajele lor proprii.
Numai un cerşetor preferă să depindă în special de bunăvoinţa
concetăţenilor săi. Nici chiar cerşetorul nu depinde numai şi numai
de această bunăvoinţă”
 Pe această bază, el explică cum pot fi satisfăcute nevoile
oamenilor prin diviziunea muncii, care creşte considerabil
productivitatea individuală, şi prin mecanismul preţurilor, care
adaptează automat oferta la cerere.

 Interesul personal rezultă din:

 Inclinatia naturala a omului catre schimb
 Diversitatea ocupatiilor
 Nevoia de cooperare a oamenilor traind in societate
 Egoismul oamenilor
 Schimbul şi banii
 Potrivit concepţiei lui Adam Smith, omul are un instinct natural
spre schimb.
 Schimbul apare ca o consecinţă firească a diviziunii muncii.
 La rândul lor, banii au apărut din acest instinct al oamenilor spre
schimb şi au evoluat odată cu schimbul, devenind „la toate
naţiunile civilizate, instrumentul general al comerţului, prin
intervenţia căruia mărfurile de tot felul se cumpără şi se vând,
adică sunt schimbate unele pentru altele” .
 Odată cu progresele înregistrate în activitatea economică,
„naţiunile comerciale au găsit că e bine să bată monedă din
diferite metale: aur pentru plăţile mai mari, argint pentru
cumpărări de valoare mijlocie, şi aramă sau alte metale comune,
pentru cumpărările de o însemnătate mai mică”
 Statele comerciale şi-au stabilit un etalon monetar,
alegând primul dintre cele trei metale folosit ca
instrument de comerţ; treptat preferinţele
orientându-se spre aur şi/sau argint, datorită
calităţilor specifice metalelor respective.
 „Oamenii doresc bani nu pentru banii în sine, ci
pentru ceea ce pot cumpăra cu ei”.
 Concepţia duală despre
valoarea muncă şi utilitate

1. Valoare de întrebuinţare

2. Valoare de schimb Preţul natural:

a) Rentă
b) Profit
c) Salariu
 VALOAREA
 Valoarea “uneori exprima utilitatea unui anumit obiect, iar
alteori, puterea de cumparare a altor bunuri, pe care o da
posesiunea acelui obiect”

 Paradoxul valorii: “Lucrurile care au cea mai mare valoare de

intrebuintare au deseori o valoare de schimb mica sau niciuna; si
din contra, cele ce au cea mai mare valoare de schimb , adeseori
au o mica valoare de intrebuintare sau niciuna. Nimic nu este
mai folositor decat apa; dar cu ea nu se poate cumpara mai
nimic; aproape nimic nu se poate obtine in schimbul ei. Un
diamant, din contra, nu are nicio valoare de intrebuintare; cu
toate acestea, in schimbul lui se poate obtine adeseori o mare
cantitate de alte bunuri”.
 Totuşi, descoperirea paradoxului apa-diamant, pe care îl va formula mai
târziu Menger, nu-l împiedică să formuleze câteva probleme, a căror
dezlegare dezvăluie principiile care determină valoarea de schimb:
 1) care este măsura reală a valorii de schimb, adică ce este preţul real al
tuturor bunurilor;
 2) care sunt elementele preţului real, compus sau stabilit;
 3) care sunt cauzele care uneori împiedică preţul pieţei (preţul real) să
coincidă cu preţul natural (preţul obişnuit).
 Adam Smith cercetează mecanismul şi legile schimbului în libertate,
arătând că astfel se realizează armonia dintre diverse interese.
 Elementul central al acestei situaţii este preţul natural - preţ stabilit prin
schimb pe piaţă – atunci când nu există nici o intervenţie artificială pe
piaţă, adică schimbul este liber.
 Ordinea lumii moderne, civilizate era ordinea pieţei: piaţa măsura,
ierarhiza, selecta.
Economisirea
 Cauza imediată a sporirii capitalurilor nu este activitatea, ci
economisirea; deşi activitatea economică furnizează substanţa
pe care o absorb economiile, totuşi „capitalul n-ar fi niciodată
mai mare dacă economisirea n-ar pune deoparte şi n-ar aduna”.
 Economisirea are efecte extraordinare asupra dezvoltării
economice de ansamblu a unei ţări:
 sporeşte numărul celor care adaugă valoare,
 creşte valoarea de schimb a producţiei anuale a pământului şi
muncii unei ţări,
 pune în mişcare o cantitate suplimentară de activitate care
creşte valoarea producţiei totale.
Risipa
 Adam Smith construieşte un arhetip – omul chibzuit şi omul
risipitor – dominant în gândirea economică clasică.
 Omul chibzuit este pilonul dezvoltării prezente şi viitoare, el
este cel care dă de lucru mai multor oameni .
 Comportamentul omului chibzuit rezultă din
proprietatea privată.
 Omul risipitor cheltuind mai mult decât venitul său va
consuma şi din capital; în mod clar, el denaturează
economisirea.
 Comportamentul risipitorului constituie un pericol nu
numai pentru proprietatea sa, ci şi un atentat la avuţia
locuitorilor întregii ţări.
Conducerea greşită a afacerilor
 Cu toate că, în ansamblul unei economii, numărul
întreprinderilor chibzuite şi prospere este mult mai mare
decât al celor deficitare, frecvenţa falimentelor arată că
unele afaceri sunt conduse imprudent, greşit şi
nechibzuit.

 Analiza falimentului, potrivit concepţiei lui Smith,

antrenează atât pierderi materiale, cât şi morale: „de
aceea majoritatea oamenilor iau toate precauţiunile
pentru a-l evita. Unii, într-adevăr, nu-l evită; după cum
sunt şi alţii, care nu evită spânzurătoarea”
Erorile guvernării
încurajează creşterea
numărului indivizilor
neproductivi;

îşi proiectează cheltuieli care

cer contribuţii excesive;
Guvernanţii sunt „totdeauna
şi fără excepţie cei mai mari
risipitori ai societăţii” pentru
că:
întreţin războaie inutile şi
costisitoare;

se amestecă în economia
particularilor prin legi care să
le restrângă cheltuielile şi prin
prohibirea importurilor
mărfurilor de lux.
 În concluzie, economisirea este virtutea dominantă în
Marea Societate, fiind susţinută de cumpătarea şi de
comportarea înţeleaptă a particularilor şi de buna ghidare a
acţiunii publice.
 Apărarea principiului economisirii devenea o îndatorire
esenţială, pentru că, în ultimă instanţă „oricum am concepe
avuţia şi venitul real al unei ţări – fie că ele ar consta, după
cum pare a spune simpla raţiune, din valoarea producţiei
anuale a solului şi a muncii, fie cum presupune prejudecata
comună, din cantitatea de metale preţioase care circulă în
ţară – din oricare din aceste două puncte de vedere, orice
risipitor pare a fi un duşman public, iar orice om chibzuit,
un binefăcător al societăţii”
Capitalul
 Capitalul - unicul mijloc, în aparenţă nelimitat, de
care dispune o naţiune pentru a-şi mări bogăţia.

 Sursele capitalului:
 acumularea anticipată
 economisirea
 Natura şi structura capitalului:
 capitalul tehnic
 capitalul bănesc capital naţional .
 capitalul educaţional
Capitalul
 Capitalul tehnic, după rolul deosebit pe care îl are în activitatea
economică se împarte în capital fix şi capital circulant, indiferent
de natura activităţii economice. Sursa capitalului fix este capitalul
circulant, iar proporţia dintre cele două componente depinde de
genul activităţii economice.
 Capitalul bănesc, în concepţia lui Adam Smith, cuprinde atât
banii, cât şi „toate celelalte instrumente de schimb”. Capitalul
bănesc face parte din capitalul circulant, iar în această calitate
este o sursă de întreţinere a capitalului fix şi un mijloc de
economisire.
 Capitalul educaţional, definit drept „capacităţile dobândite şi
folositoare ale tuturor locuitorilor sau membrilor societăţii”,
provine dintr-o investiţie anterioară care are comportamentul
capitalului fix.
Întrebuinţările capitalului
pentru ameliorarea sau exploatarea pământului, minelor şi

pescăriilor;
 pentru dezvoltarea activităţilor industriale;
 pentru comerţul cu ridicata;
 pentru comerţul cu amănuntul.
 Orientarea capitalurilor spre una sau alta din cele patru modalităţi
este determinată de concurenţă, de libertatea schimburilor şi de
mobilitatea capitalurilor, dar „singurul motiv care îl determină pe
posesor să-şi utilizeze capitalul, fie în agricultură, fie în
manufactură, fie într-o anumită ramură de comerţ cu ridicata şi
cu amănuntul, este profitul său propriu.”
 Capitalul modifică raportul dintre muncă şi capital în
favoarea capitalului, deoarece are capacitatea de a
multiplica de mult mai multe ori bogăţia iniţială decât o
face munca.
 Marea Societate este nu numai o comunitate a economisirii, ci
şi a capitalului, unde chiar cei care au nevoie de un capital
pot să-l procure prin împrumutul cu dobândă.
 Spre deosebire de predecesorii săi, care manifestau reţinere
faţă de creditul cu dobândă, Adam Smith dezvoltă argumente
care pun în evidenţă firescul unei asemenea situaţii într-o
societate liberă.
 Împrumutul cu dobândă este un contract implicit între
împrumutător, care se aşteaptă ca suma împrumutată,
„la timpul convenit, să-i fie înapoiată şi ca, între timp,
împrumutatul să-i plătească un fel de rentă anuală
pentru folosinţa ei”.
Capitalul împrumutat
 Volumul capitalurilor împrumutate şi a dobânzii depind de creşterea
producţiei anuale; pe măsura creşterii producţiei anuale, creşte
capitalul naţional şi creşte şi cantitatea capitalului cu dobândă, în
timp ce dobânda scade ca efect al concurenţei între diverse tipuri de
capitaluri, dar rata dobânzii poate rămâne neschimbată.
 Adam Smith pledează pentru libertatea împrumutului cu dobândă,
dezvăluind efectele perverse ale interzicerii – încurajarea cămătăriei
– sau ale practicării de către stat a dobânzilor preferenţiale pentru
cămătari – fixarea de către stat a unei rate a dobânzii mai mici decât
cea a pieţei.
 Procentul de 5%, practicat în acea vreme de Marea Britanie i se
părea lui Smith cel mai potrivit, fără să se gândească însă la
perenitatea lui.
 Mâna invizibilă

Economiile moderne sunt economii concurenţiale unde

producţia este destinată schimbului pe piaţă. Smith este adept al
laissez-faire-ului!

Interesul personal = oamenii caută maximum

de satisfacţie cu minimum
de efort
Piaţa se
autoreglează!
Interesul personal  Mâna invizibilă

Coincidenţa interesului personal cu interesul general rezultă din

raţionamentul economic al individului, care-i orientează în mod
spontan acţiunea.
Mâna invizibilă - Exemplu
Cine trece primul?

Daca nu-i fac loc

nu pot trece, deci
nu-mi mai ating
scopul…
 Rolul statului
În liberalism este preferat un stat minimal.

proprietatea este sacră şi inviolabilă;

guvernele sunt totdeauna, fără excepţie cei mai mari

risipitori ai societăţii;

Nonintervenţia guvernele folosesc banii câştigaţi de alţii, iar cu banii

statului în altora eşti totdeauna mai risipitor;
acţiunile
proprietarilor
individuali, guvernele sunt prea îndepărtate de întreprinderile
deoarece: particulare pentru a le da atenţie;

statul este rău administrator pentru că agenţii săi sunt

neglijenţi şi cheltuitori, nefiind direct interesaţi de
administrare, ci plătiţi din fonduri publice;
 Să administreze în mod independent justiţia

Să asigure apărarea societăţii „de invazia şi violenţa

altor societăţi independente”

Să înfiinţeze şi să întreţină lucrări publice şi

instituţii publice
Funcţiile statului

Să fie garantul proprietăţii private

Să suprime privilegiile economice

Să asigure libertatea comerţului

 Despre impozite
 Sursele principale ale veniturilor statului pentru punerea în mişcare a
instituţiilor şi asigurarea îndeplinirii funcţiilor lor le constituiau impozitele,
concepute, astfel încât, să atingă într-o măsură rezonabilă statul şi individul.
 De regulă, statul nu-şi poate asigura venituri proprii suficiente deoarece
„capitalurile publice, ca şi domeniile publice, cele două izvoare de
venit, care pot aparţine ca proprietate privată suveranului sau statului,
formând, ambele, mijloace improprii şi insuficiente pentru a acoperi
cheltuielile ordinare ale unui stat mare şi civilizat”, de unde „rezultă
că aceste cheltuieli trebuie neapărat acoperite în cea mai mare parte
din impozite de un fel sau de altul, prin care populaţia, cu o parte din
veniturile sale, contribuie să alcătuiască, pentru suveran sau stat, ceea
ce se numeşte venitul public”.
 Adam Smith corelează filosofia impozitării în care „toate aceste cheltuieli
ale statului, care privesc pe cetăţenii unei mari naţiuni, sunt asemenea
cheltuielilor de regie făcute de deţinătorii unei mari moşii, la care toţi
sunt obligaţi să contribuie în raport cu partea pe care o posedă ei din
acea moşie”, atât cu impozitul, care, între altele, este „un semn
de libertate”, pentru că numai un om liber poate câştiga
venituri, cât şi cu principiile generale ale impozitării.
Principiile impozitării

Principiile, care, într-o formă sau alta, ghidează şi astăzi sistemele fiscale,
ilustrează într-o manieră carteziană justeţea şi utilitatea sistemului de
impozitare, dar şi o prudenţă în raport cu impopularitatea impozitului.

Echitatea impozitării, ceea ce înseamnă că „supuşii fiecărui stat să

contribuie, pe cât posibil, la susţinerea statului, în raport cu posibilităţile lor
respective, adică în raport cu venitul de care, sub protecţia acelui stat, ei se pot
bucura”. În principiu, impozitarea asupra unuia dintre venituri devine
inechitabilă fie atunci când le atinge pe celelalte două, fie atunci când plasează
mai multe impozite asupra aceluiaşi venit;

Certitudinea şi claritatea impozitării, adică stabilirea precisă şi clară a

impozitului – suma de plată, modalitatea de plată, data plăţii. Reducerea
incertitudinii şi eliminarea arbitrariului în stabilirea şi încasarea impozitelor au
scopul de atenuare a discreţionariului şi a corupţiei funcţionarilor;
 Oportunitatea sau, cum spune Smith, „orice impozit trebuie să fie
perceput la timpul şi în modul care reiese a fi cel mai convenabil pentru
contribuabil ca să-l plătească”. Corelarea temporală a plăţii impozitului cu
disponibilitatea de plată a contribuabilului constituie acordul tacit între
părţi care relaxează posibilele atitudini ostile impozitului;
 Suportabilitatea presupune dimensionarea mărimii impozitului cu
capacitatea de plată a contribuabilului, adică „orice impozit trebuie astfel
conceput încât să scoată şi să înstrăineze din buzunarele populaţiei cât mai
puţin posibil, peste atât cât poate aduce în tezaurul public al statului”.
 Aplicarea acestui principiu ar reduce sensibil posibilitatea creşterii
necontrolate a numărului funcţionarilor fiscului, ar diminua efectele
distructive ale tendinţelor de supradimensionare a impozitului, ar micşora
tentativele evazioniste şi ar estompa imaginea „odioasă” a funcţionarului
de la fisc.
 În acest mod, se creează o nouă percepţie publică asupra fiscului şi se
elimină situaţiile când „impozitele sunt mult mai păgubitoare pentru
populaţie decât profitabile pentru suveran”.
 Datoria publică

 Adam Smith dezvăluie „motivele sau cauzele care au făcut

ca mai toate guvernele moderne să greveze o parte din
acest venit sau să contracteze datorii; şi care au fost
efectele acestor datorii asupra avuţiei reale, adică asupra
producţiei anuale a pământului şi a muncii societăţii”.

 Cum creşterea veniturilor prin creşterea presiunii fiscale era

practic imposibilă, singura soluţie degajată de Adam Smith, de
altfel liberală, o constituia reducerea cheltuielilor,
concomitent cu îmbunătăţirea modului de încasare şi a
modului de cheltuire a veniturilor publice.
 Concluzii
 Astăzi, lumea economiştilor copleşită de complexitatea crescândă a
economiei se întreabă, pe bună dreptate, ce valoarea mai are opera
lui Adam Smith?

 Un posibil răspuns l-au dat, acum aproape o sută de ani Charles

Gide şi Charles Rist, atunci când afirmau: „Şi azi încă, şi cu toate
că „Avuţia naţiunilor” nu mai este în ochii noştri un adevărat
tratat ştiinţific de economie politică, anumite din ideile sale
fundamentale rămân necontestate: teoria monetei,
importanţa diviziunii muncii, rolul primordial al fenomenelor
economice spontane, acţiunea constantă a interesului
personal în viaţa economică, libertatea ca bază a unei politici
raţionale, ne apar ca achiziţii definitive”.
 Cu certitudine, triumful ideilor lui Adam Smith a fost
favorizat de cartea sa, dar o serie de împrejurări istorice au
confirmat principiile fundamentale, crescând în acest fel
credibilitatea ştiinţifică a „Avuţiei naţiunilor”.
 Dacă peste secole, economişti cu o cotă mare de popularitate
în comunitatea ştiinţifică, laureaţi sau nu ai Premiului Nobel
pentru Economie, se revendică de la programul de cercetare
al lui Adam Smith, înseamnă deja foarte mult.
 Adam Smith a murit, dar ideile sale sunt cât se poate de “vii”.