E tânăr. Și e pictor. Ba chiar unul care vorbește la per tu cu geniul.

Lumea artistică a
Parisului, atât de plină de mofturi și toane în general, îl primește cu brațele deschise, îl răsfață și
îi acceptă capriciile ca un amant cu experiență.
Și totuși intriga nu are de-a face cu succesul tablourilor sale. Intriga intervine într-o bună
zi, în una din stațiile metroului parizian. Un vagabond, cu părul răvășit și barba destrăbălată îe
chipul neîngrijit, un clochard, așa cum îl va numi în continuare autorul, se aruncă în fața
metroului. Și moare. Înainte însă de a-și găsi sfârșitul, vagabondul îi încredințează tânărului
nostru artist o coală, reproducere după o pictură a semi-obscurului Domenico Fetti.
Și de aici înainte, viața niciunuia dintre personaje nu mai poate fi considerată banală. Fără
să își dorească la început să găsească un sens în pictura înfățișândul pe Arhimede cugetând,
personajul principal se vede nevoit să se angajeze într-o cursă care îi dezvălui mai mult decât a
știut că va căuta.Rând pe rând, persoanele cu care intră în contact pentru afla mai multe
informații despre vagabond încep să moară. Iar el începe să fie speriat, pe măsură ce descoperă
că și el este urmărit, pentru moștenirea pe care nu a cerut-o.
O lume fascinantă se deschide pornind de pe holurile Facultății de Fizică din Paris și
continuând în subteranele unei istorii a artei, a gândirii, a filosofiei și francmasoneriei, istorie
care se pare că are mult mai multe de spus decât ceea ce se găsește în manuale.
Ca și în cazul primului roman al său, ZIUA A 7-A autorul își creează misterele prin
reinterpretare. Pornind de la fapte sau date istorice și artistice concrete, el închipuie parcursuri
alternative prin care respectivele elemente apar în contemporaneitate. Și savoarea unei aventuri
cum se cade tocmai de aicea pornește. De la drumul acesta înapoi. De la prezent înspre trecut,
drum de descoperire și revelații, drum de reevaluare a unor concepții pe care opinia generală le
consideră stabile și fundamentate.
Deși pornește lent, ritmul scriiturii se întețește pe măsură ce evenimentele o cer și
echilibrul acesta dintre viteza de desfășurare a faptelor și reacțiile interioare ale personajului
principal – singurul în mintea căruia autorul ne lasă să privim – conferă cursivitate și lejeritate
lecturii. Cu alte cuvinte, nu avem niciodată impresia că am descoperit mai mult sau prea mult din
ceea ce s-a petrecut deja, dar nici că aventurierul nostru pictor rămâne cu ceva dator în fața
evenimentelor care îl angajează.
8.9 RICHTER este un roman cu oameni și despre oameni. Dincolo de fantasticul care
țese intrigi, de atmosfera atât de ușor recognoscibilă a citadinului parizian, a irealului care ne
devine prietenos pe măsură ce ne împropriem scenariul creat de autor, cel de-al doilea roman al
lui Andrei Călăraș rămâne fidel stilului cu care s-a prezentat în fața noastră acum câțiva ani – o
aventură care se insinuează treptat și odată ce te-a prins de mână, te ia și te duce unde poftește,
cu un dor suav de mister și minuni!