UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

CATEDRA ECONOMIE, MARKETING ȘI TURISM

TACU CRISTINA

BUSINESSUL MARE ȘI BUSINESSUL MIC: AVANTAJE ȘI

DEZAVANTAJE

lucrul Individual

Conducător ştiinţific:
​Hămuraru Maria, lector universitar

CHIȘINĂU-2020
 CUPRINS
Introducere……………………………………………………..……3
I. Aspectele teoretice de dezvoltare a unui business
1.1. Esenţa dezvoltării micului business ………………………………4
1.2. Rolul micului business în economiile contemporane……………..7
1.3. Tendinţele dezvoltării micului business în Republica Moldova…9
1.4. Avantajele și dezavantajele micului business……………………10
1.5. Avantajele și dezavantajele marelui business………………...…11
II. Finanțarea business-ului
2.1. Mecanismul de finanţare a micului business…………………….12
2.2. Oportunităţi de finanţare a întreprinderilor micului business…14
Concluzii și recomandări……………………………………………………17
Bibliografie……………………………………………………………………18

2
 Introducere
Actualitatea și importanța temei.​ I​n prezent, businessul reprezinta o veriga esențiala in
dezvoltarea economiei naționale și mondiale. Acesta creeaza locuri de munca, genereaza
concurența și contribuie la sporirea calității modului de trai. Nu putem da o definiție exacta a
business-ului, însă trebuie specificat faptul ca acesta cuprinde întreprinderile mici, mijlocii și
mari, în dependență de numărul de muncitori și suma veniturilor anuale pe care le
inregistreaza.

Scopul lucrării​. ​Prin urmare, s-a propus sa se caracterizeze fiecare tip de business în parte,
mic și mare, și să se releve problemele cu care se confruntă în cadrul economiei Republicii
Moldova. Pentru a se îndeplini cu succes scopul urmărit trebuie sa se realizeze următoarele
obiective:
-clasificarea tipurilor de întreprindere și explicarea esenței fiecărui tip în parte;
-enumerarea avantajelor și dezavantajelor micului business;
-enumerarea avantajelor și dezavantajelor marelui business;
-evaluarea rolului și tendințelor dezvoltării micului business;
- examinarea mecanismului de finanțare;
- cercetarea oportunităților de finanțare.

Metodele de cercetare: culegerea și prelucrarea informațiilor, analiza , clasificarea,

selectarea.

Cuvintele cheie​: business mic, business mare, întreprindere, avantaje, dezavantaje,

mecanismul de finanțare, oportunități de finanțare, economie.

3
 I.Aspectele teoretice de dezvoltare a unui business

1.1.Esenţa dezvoltării micului business

Sfârşitul secolului XX înregistrează, în aproape toate ţările lumii, o atenţie tot mai sporită
faţă de întreprinderile mici şi mijlocii. Acest fenomen, care se manifestă la scară planetară,
atestă afirmarea sectorului mic şi mijlociu în lumea contemporană. Există o tendinţă spre de
procesul de creare şi dezvoltare a unor noi întreprinderi, legată de caracteristicile naturii
umane în permanenta ei căutare de dobândire a statutului de independenţă, recunoaştere şi
bunăstare. Actorul principal al acestui proces este întreprinzătorul care, prin intermediul
calităţilor de care dispune, asumându-şi permanent riscul, caută să transforme o oportunitate a
pieţei într-o întreprindere viabilă, contribuind apoi la creşterea ei.
Sectorul micului business în Republica Moldova, de altfel ca şi în majoritatea statelor în
dezvoltare, a apărut ca urmare a schimbărilor profunde din viaţa socială şi economică,
efectuate pentru trecerea de la economia centralizată la cea de piaţă.
Iniţierea afacerilor mici în R. Moldova este o problemă de cea mai mare importanţă, cu
toate că în cea mai mare parte procesul de realizare a „micii privatizări” este caracterizat de o
serie de aspecte specifice, consecinţe ale prevederilor legislaţiei Republicii Moldova.
Cunoaşterea modului de constituire şi funcţionare a afacerilor mici şi a cadrului legislativ
care le reglementează, are o importanţă aparte pentru întreprinzători.
Întreprinderile micului business deţin peste 92% din totalul agenţilor economici, astăzi ele
fiind considerate „coloana vertebrală” a economiei naţionale. Concomitent, fiind dată
importanța contribuţie la crearea noilor locuri de muncă, stimularea concurenţei, favorizarea
inovaţiilor şi tehnologiilor, sectorul respectiv este considerat promotorul dezvoltării
economice a ţării.
Guvernul Republicii Moldova percepe sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii drept baza
creării şi dezvoltării unei economii moderne şi dinamice, axate pe cunoştinţe. Sectorul
respectiv al economiei naţionale poate aduce o contribuţie substanţială la Produsul Intern
Brut şi stimularea creşterii exporturilor. În condiţiile unei pieţe cu o concurenţă puternică
întreprinderile mici şi mijlocii dispun de abilitatea de a reacţiona flexibil şi de a se adapta
rapid la schimbările economice ciclice şi structurale. Din acest punct de vedere, un sector al
întreprinderilor mici şi mijlocii bine dezvoltat poate contribui la fortificarea stabilităţii şi
creşterii macroeconomice din ţară, o pârghie pentru integrarea socială şi regională în Europa.

4
De asemenea, micul business trebuie privit şi prin prisma asigurării bunei funcţionări a
întreprinderilor mici cu produse şi servicii primare.
Studiile de specialitate efectuate în ţările Uniunii Europene au demonstrat că 2 din 3
întreprinderi mici îşi încetează activitatea la finele celui de-al doilea an de desfăşurare a
activităţii. În Republica Moldova nu există o astfel de statistică, însă rezultatele cercetării,
precum şi analiza literaturii de specialitate, ne permite să evidenţiem două grupe de factori
care influenţează asupra dezvoltării întreprinderilor mici:
• factorii externi, dintre care se evidenţiază: presiunea fiscală înaltă, rata ridicată a dobânzii
bancare şi accesul limitat la resursele financiare, legislaţia imperfectă etc.;
• factorii interni, dintre care incompetenţa managerială şi lipsa de experienţă.
În teoria economică nu există o definire universală a micului business, lipsind criteriul
unic acceptat, iar în practică fiecare ţară îşi stabileşte independent standardele ce trebuie să
fie îndeplinite de o afacere ca să fie considerată mică. Diferă chiar şi terminologia în
denumirea ei. De exemplu, în ţările anglo-saxone este utilizat termenul de „business mic”, pe
când în Japonia şi ţările Europei Occidentale cel de „întreprindere mică şi mijlocie” .Însă
indiferent de termenul utilizat, drept criterii de bază în definirea micului business pot servi:
mărimea activelor, volumul producţiei realizate pe domenii de activitate, numărul angajaţilor
şi o combinare dintre criteriile enumerate. Lipsa unui numitor comun privind determinarea
indicatorului unic pentru definirea întreprinderilor mici şi mijlocii, se explică prin faptul că
nici unul din criteriile date nu permite definirea completă a micului business.
În unele domenii de activitate mărimea activelor este unul din cei mai importanţi
indicatori, deoarece prezintă potenţialul productiv real al întreprinderii. Însă nu întotdeauna
un astfel de indicator caracterizează întreprinderea adecvat, deoarece există întreprinderi
valoarea activelor cărora este apreciabilă datorită folosirii noilor tehnologii, a unui
echipament sofisticat, în acelaşi timp ele având un număr mic de angajaţi şi venit din vânzări
redus. De asemenea, evidenţa numai a mărimii activelor în definirea IMM complică
efectuarea comparaţiilor internaţionale, din cauza instabilităţii cursului de schimb dintre
monedele naţionale.
Volumul producţiei realizate sau venitul din vânzări este un alt criteriu frecvent utilizat în
literatura de specialitate. El caracterizează valoarea afacerii pe o anumită perioadă de timp
,reflectând respectiv mărimea ei. Şi în cazul dat, ca urmare a fluctuaţiei monetare, a
proceselor inflaţioniste etc., apar unele deformări în aprecierea IMM, astfel dacă pentru o
ramură mărimea venitului din vânzări este mare, aceeaşi mărime pentru altă ramură poate fi
neînsemnată.

5
 Indicatorul cel mai frecvent folosit în definirea micului business este numărul angajaţilor.
În Republica Moldova în calitate de criterii ale definirii micului business serveşte numărul
mediu anual de angajaţi şi suma anuală a venitului din vânzări. Astfel, Legea „Cu privire la
susţinerea şi protecţia micului business” stabileşte temeiurile juridice, economice şi
organizatorice ale dezvoltării, susţinerii şi protecţiei microîntreprinderilor şi întreprinderilor
mici, bazate pe proprietatea nestatală. Segmentul întreprinderilor micului business este definit
prin prezenta lege, conform căreia acesta reprezintă o activitate antreprenorială realizată de
întreprinderile micro şi mici, în cadrul cărora activează:
1. De la 1 la 9 angajaţi şi respectiv plafonul sumei anuale a vânzărilor nete este de 3
milioane lei.
2. De la 10 la 50 angajaţi şi suma anuală a vânzărilor nete este 10 milioane lei.
Nu se referă la micul business şi nu se bucură de susţinere din partea statului
întreprinderile care deţin poziţia dominantă pe piaţa internă de bunuri. Principala lege care
reglementează constituirea şi funcţionarea micilor afaceri în R. Moldova, este Legea „Cu
privire la antreprenoriat şi întreprinderi”.
În conformitate cu articolul 13 al acestei Legi, pe teritoriul Republicii Moldova se pot
desfăşura activităţi de antreprenoriat în cadrul următoarelor tipuri de afaceri mici:
întreprinderi individuale, societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită, societăţi pe
acţiuni, societăţi cu răspundere limitată, cooperative de producţie, întreprinderi în arendă,
întreprinderi colective, întreprinderi de stat şi municipale.
În conformitate cu articolul 1 al Legii, „Antreprenoriatul este o activitate de producţie, de
executare a unor lucrări sau de prestare a unor servicii, desfăşurată de cetăţeni şi de
asociaţiileacestora, în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu
şi sub răspunderea lor patrimonială, cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri”
Agent al antreprenoriatului poate fi, conform articolului 2 din Lege, orice cetăţean al
Republicii Moldova sau orice cetăţean străin, care nu a săvârşit fapte ce să contravină legilor
în vigoare, sau orice grup de cetăţeni moldoveni sau străini, care se vor constitui într-un
antreprenor colectiv.
Micul business nu poate fi tratat numai ca o caracteristică a mărimii firmei (întreprinderii),
deoarece în definirea lui sunt reflectaţi parametrii cantitativi şi calitativi ai întreprinderii.
Printre caracteristicile cantitative cel mai frecvent este utilizat criteriul numărului de angajaţi
ai întreprinderii. În anumit context s-ar părea că acest indicator este cel mai precis, însă în
diferite ţări el diferă de la o ţară la alta.

6
 În ţările economic dezvoltate la categoria de întreprinderi mici se referă acele la care
activează:
– În Japonia – până la 50 de angajaţi;
– În Italia şi Finlanda – până la 100 de angajaţi;
– În Marea Britanie – până la 200 de angajaţi; – În SUA – până la 500 de angajaţi.
Întreprinderile din sectorul micului business sunt diferenţiate după numărul de salariaţi şi
volumul vânzărilor nete anuale, obţinute de acestea. Legislaţia Republicii Moldova stabileşte
că agenţi ai micului business se consideră microîntreprinderile şi întreprinderile mici,
noţiunea de întreprindere mijlocie în prezent nefiind reglementată. Autoriul încearcă să dea o
definiţie proprie a întreprinderilor mijlocii, reieşind din faptul că nu putem trece direct de la
întreprinderile mici la cele mari. În categoria celor mijlocii pot fi repartizate întreprinderile al
cărui număr mediu de salariaţi este cuprins între 51 şi 249 de salariaţi, iar suma anuală a
venitului din vânzări nu va depăşi 100 milioane lei.
În concluzie, am putea menţiona că ceea ce este o întreprindere mare pentru o ţară în curs
de dezvoltarea poate constitui o întreprindere mică sau mijlocie pentru o economie
dezvoltată. În general, putem considera că, pentru economiile dezvoltate, micile firme sunt
cele cu până la 200 de angajaţi, iar cele mijlocii – între 200 şi 500 de angajaţi. Cu cât e mai
mare nivelul de dezvoltare economică a unei ţări, cu atât există un mediu mai stabil pentru
creşterea întreprinderilor mici şi mijlocii.

1.2.Rolul micului business în economiile contemporane

​
Economia de piaţă presupune dezvoltarea echilibrată a întreprinderilor mari şi mici. În
cadrul aceluiaşi sector acestea se completează reciproc, fiecare din ele îndeplinind numai
funcţiile sale specifice. Întreprinderile mari constituie baza economiei. La rândul său,
întreprinderile mici furnizează servicii auxiliare şi completează producţia de bază,
asigurându-i o anumită flexibilitate şi capacitate de manevrare, prin aceasta sporindu-i
stabilitatea. În consecinţă, fiecare din aceste întreprinderi îşi are destinaţia sa: asigură o
anumită necesitate socială, produce mărfuri specifice, este orientată spre grupuri concrete de
consumatori, utilizează anumite tipuri de resurse etc. De exemplu, întreprinderile mari produc
mărfuri-standard de larg consum, fiind orientate spre majoritatea consumatorilor; firmele
mici preferă să producă mărfuri-nestandard, la cereri limitate, diferenţiate, ocupând, de
obicei, un segment de proporţii mici pe piaţa de desfacere. Întreprinderile mici, spre
deosebire de întreprinderile mari, colaborează cu furnizorii şi cumpărătorii, lucrând, de

7
regulă, pe piaţa internă unde, de fapt, îşi vând mărfurile şi îşi procură materia primă.
Businessul mic întotdeauna se confruntă cu dificultăţi serioase în ceea ce priveşte accesul la
toate tipurile de resurse, deoarece instituţiile infrastructurii de piaţă sunt interesate să lucreze
mai mult cu clienţii ce reprezintă întreprinderi mari.
Întreprinderile mici se deosebesc esenţial de cele mari din punct de vedere social,
economic şi structural. Pentru întreprinderile mici e caracteristic, de asemenea, gradul înalt de
risc, cauzat de incertitudinea mediului de afaceri, precum şi de imposibilitatea de a-l
influenţa. Aceasta face ca un număr impunător de întreprinderi să-şi înceteze activitatea în
decursul primilor 3 ani.
Micul business este o sursă importantă de creare a locurilor de muncă. Specialiştii
recunosc că în ultimii zece ani întreprinderile mici din ţările dezvoltate oferă locuri de muncă
într-un ritm mai accelerat decât firmele mari. Problema amplasării în câmpul muncii a
oamenilor face ca întreprinderile mici să se afle în centrul atenţiei guvernanţilor acestor ţări.
Întreprinderile mici contribuie la diversificarea structurilor economiei. În comparaţie cu
întreprinderile mari, ele sunt în stare să însuşească mult mai repede noile forme de activitate,
producerea noilor tipuri de mărfuri, mai ales dacă cererea lor nu e prea mare. Procesul
diversificării se realizează cu mai mult succes în condiţiile colaborării firmelor mari cu cele
mici. O modalitate eficientă de diversificare este separarea micilor întreprinderi dintr-o firmă
mare. Cheltuielile întreprinderilor mici se dovedesc a fi mai mici decât dacă ar fi rămas în
componenţa firmelor mari, iar calitatea producţiei fabricate trebuie să corespundă cerinţelor şi
standardelor acestora din urmă
Întreprinderile mici constituie baza viitoarelor întreprinderi mijlocii şi mari, oferind
antreprenorilor posibilitatea de a-şi dezvolta businessul. Ele permit realizarea unei noi
concepţii de antreprenoriat, transformând-o în inovaţie şi demonstrând concret rezultatele
implementării acesteia. Majoritatea firmelor mici nu încearcă să-şi mărească volumul
capitalului, multe dintre ele (circa 40%) falimentează pe parcursul primilor trei ani de
activitate. Acelea care au rezistat, sunt în stare să se extindă, apar în calitate de forţă motrice a
dezvoltării economice în regiune.
Întreprinderile mici devin deseori surse de inovaţii. Un număr restrâns de întreprinderi
mici, mai flexibile şi mai receptive decât firmele mari la schimbările pieţei, implementează în
munca lor cele mai noi tehnologii, dinamizând dezvoltarea economică a unei întregi regiuni. •
Întreprinderile mici tind să-şi comercializeze mărfurile peste hotarele regiunii în care sunt
amplasate. Trebuie de avut în vedere că pentru micile întreprinderi, legate de un anumit
teritoriu prin înregistrare, desfacerea mărfurilor sau prestarea serviciilor în afara regiunii date

8
este un pas tot atât de important şi complicat ca şi pentru firmele mari. Cu atât mai mult, un
astfel de comerţ sporeşte fluxul mijloacelor băneşti în regiune.
Activitatea antreprenorială este posibilă prin atribuirea ei unor principii de bază ca: riscul
antreprenorial, capacitatea de coordonare, orientarea în domeniul ales, şi distribuirea
resurselor eficient utilizate. Persoanele, având un risc şi profit negarantat, devin antreprenori
activi, care posedă dreptul la activitate legitimă pentru obţinerea profitului. Aşadar, s-ar putea
afirma că, în condiţii egale, anumite persoane predispuse să rişte aleg antreprenoriatul, altele
sunt disponibile a activa ca salariaţi angajaţi.

1.3.​​
Tendinţele dezvoltării micului business în Republica Moldova
Dezvoltarea antreprenoriatului este un element important în procesul de creare a unei
economii de piaţă eficiente şi prospere. Sectorul micului business, în esenţă, constituie un
promotor de iniţiative tehnologice, un factor determinant al economiei concurenţiale şi
principala sursă de creare a noilor locuri de muncă. În Moldova activitatea micului business a
început să se desfăşoare ca fenomen independent al dezvoltării social-economice a ţării
aproximativ cu 26 ani în urmă, dezvoltându-se în condiţii economice nefavorabile şi
nedeterminate ale perioadei de tranziţie de la economia planificată la economia cu relaţii de
piaţă.
O importanţă deosebită în conceperea rolului micului business în economia de piaţă, a
necesităţii şi susţinerii dezvoltării lui a avut Decretul Preşedintelui Republicii Moldova „Cu
privire la susţinerea şi protecţia de către stat a antreprenorului” .În scopul stimulării activităţii
antreprenoriale, a fost adoptată Legea privind patentul de întreprinzător, care permite
persoanelor fizice desfăşurarea unor genuri de activitate antreprenoriale printr-un sistem
simplificat de înregistrare fiscală şi evidenţă contabilă.
La momentul actual, micul business reprezintă elementul inalienabil şi cel mai dinamic al
economiei de piaţă fiind, totodată, un promotor de iniţiative tehnologice şi economice, o sursă
primară a inovaţiei, precum şi un factor determinant al productivităţii înalte şi al economiei
competitive, aceasta fiind relevant şi pentru Republica Moldova.
Astfel, îmbunătăţirea mediului de afaceri şi dezvoltarea adecvată al acestuia asigură
dezvoltarea continuă a economiei şi contribuie, în mod esenţial, la evoluţia socială prin
crearea locurilor de muncă, asigurarea ritmului stabil de creştere a volumului producţiei,
desfăşurarea cu succes a reformelor economice şi soluţionarea unui număr mare de probleme
de ordin social.

9
 Rolul deosebit al micului business în Moldova este condiţionat de existenţa unui şir de
premise, favorabile pentru dezvoltarea lui, de exemplu: ponderea considerabilă a ramurilor
preferabile de businessul mic (agricultura, industria uşoară, alimentară şi cea prelucrătoare),
inclusiv resursele materiale secundare pentru prelucrare, numărul mare al oraşelor şi orașelor
mici în structura localităţilor, fapt ce favorizează crearea întreprinderilor mici, care preferă să
activeze într-un segment îngust al pieţei.

1.4.Avantajele și dezavantajele micului business

Avantaje:
● În economia națională, micul business predomină în ramurile ce oferă condiții
favorabile pentru dezvoltare;
● Întreprinderile mici se acomodează mai ușor la condițiile pieței;
● Întreprinderile mici sunt mai mobile, ele pot utiliza mai repede și eficient utilajele și
dispozitivele;
● Aceste întreprinderi pot fi înființate cu investiții mai mici în comparație cu companiile
mari și perioada de recuperare a acestora este de asemenea mai redusă;
● Întreprinderile respective exercita o funcție socială, prin asigurarea cetățenilor cu
locuri de munca, oferirea salariilor cuvenite, motivarea angajaților și crearea unui
colectiv unit;
● Își pot dezvolta activitatea în orașele și localitățile mici;
● Oferă produse și servicii de o înaltă calitate la prețuri rezonabile;
● Întreprinderile mici și mijlocii cunosc mai bine cerințele clienților și au posibilități
mai mari de extindere pe piața locală;
● Este prezent un sistem de management, de planificare, organizare și control, foarte
simplu, ușor și eficient;
● Aceste întreprinderi, fiind în continua creștere, duc la existența unui număr tot mai
mare de proprietari, care sunt considerați drept pătura de mijloc societății, ce-și
asigura de sine stătător o condiție socială mai buna și un trai cat mai decent, ajutand în
paralel și alți oameni sa ajungă la scopurile propuse;
● Întreprinderile mici și mijlocii duc necontenit la progresarea și reformarea economiei;
● Își pot schimba ușor locul de amplasare, pot utiliza operativ toate tipurile de resurse,
inclusiv cele de munca și financiare și își pot schimba repede tehnologia producerii.

10
 Dezavantaje:
● Posibilități financiare limitate;
● Dificultăți în asigurarea tehnico-materiala;
● Lipsa experienței activității în structurile de piață;
● Pot apărea dificultăți la obținerea creditelor sau la convingerea investitorilor pentru a
primi resursele financiare necesare dezvoltării afacerii. De asemenea, rata dobânzii
înalte,deseori duce la imposibilitatea întreprinderii de a se adapta tuturor cerin?elor ?i
la alimentare. Lipsa unui program de stat viabil pentru satisfacerea întreprinderilor
mici;
● Lipsa infrastructurii corespunzătoare specific micului business;
● Lipsa unei evidențe eficiente a rezultatelor activității;
● Existența unor cazuri de investiții nerentabile;
● Impozite și cerințe prea mari;
● Legislația, politică țării în care activează întreprinderea și situațiile de monopol, pot
influența negativ asupra dezvoltării acesteia.

1.5. Avantajele și dezavantajele marelui business

Avantaje:
● Posibilități financiare mari;
● Ușurința în obținerea unor credite mari și cu o rata a dobânzii convenabila;
● Dispune de un mare capital tehnic utilizat în producție;
● Stabilesc relații de parteneriat cu alte corporații economice sau întreprinderi mari;
● Produc mărfuri în cantități mari, exportînd în țări din întreaga lume;
● Dispun de mari resurse umane;
● Întreprinderile mari pot deține monopolul asupra unor categorii de mărfuri
economice;
● Domina piața de desfacere a mărfurilor;
● Are acces la tehnologii și sisteme informaționale moderne.
Dezavantaje:
● Întreprinderile mari se acomodează mai greu la condițiile de piață;
● Necesită investiții mari, care sunt recuperate într -un timp mai îndelungat;
● Presupune manevrarea unui număr mare de angajați;

11
 ● Este prezent un sistem de management, de planificare, organizare și control complex,
dificil de condus;
● În cazul unui faliment, daunile ar fi enorme, care ar afecta atît calitatea vieții
angajaților, cât și a economiei naționale;
● Se pot dezvolta doar în cadrul marilor orașe și megapolisuri, deoarece au nevoie de o
mare desfășurare a teritoriului pentru a-și extinde activitatea de producție.

II. Finanțarea business-ului

2.1. Mecanismul de finanţare a micului business

Tranziţia la economia de piaţă a avut un rol decisiv în redefinirea rolului finanţelor în
economia Moldovei. Dacă în economia planificată întreprinderile lucrau pentru îndeplinirea
comenzilor de stat şi se bazau pe planuri de activitate impuse din exterior, în economia de
piaţă accentul se pune pe autonomia financiară a agenţilor economici, adică ei singuri
hotărăsc ce să producă, cu ce resurse, pentru cine şi unde să comercializeze producţia.
Organizarea finanţelor în cadrul unei întreprinderi presupune câteva principii de bază:
• independenţa întreprinderii în domeniul activităţii financiare;
• capacitatea de finanţare;
• atingerea unor rezultate şi responsabilitatea pentru obţinerea lor;
• controlul asupra activităţii.
Nu există decizie care să nu aibă implicaţii financiare şi de aceea activitatea financiară
trebuie să ţină cont de toate domeniile de activitate a întreprinderii şi să fie orientată spre
maximalizarea valorii întreprinderii.
Din punct de vedere al practicii, finanţele reprezintă una din cele mai importante pârghii de
dirijare în activitatea unui agent economic. Această influenţă se realizează prin intermediul
mecanismului financiar, care este un sistem de organizare, reglare şi planificare a relaţiilor
financiare, a metodelor de formare şi utilizare a resurselor financiare. În componenţa
mecanismului financiar se includ:
- pârghiile financiare;
- instrumentele financiare;
- metodele şi modelele financiare;
- subsistemele de asigurare:

12
a) juridice;
b) normative;
c) informaţionale;
d) tehnice.
Instrumentele financiare şi metodele financiare fac parte din instrumentele
ştiinţifico-practice ale gestiunii financiare ca ştiinţă şi au importanţă atât teoretică, cât şi
practică. Subsistemele de asigurare se manifestă prin asigurarea şi utilizarea unor
instrumente, metode, modele financiare reglementate de guvern şi testate în practică de
agenţii economici. Deci finanţarea întreprinderii are loc prin intermediul mecanismului de
finanţare.
În concluzie considerăm că mecanismul financiar reprezintă un sistem de gestiune a
relaţiilor financiare de către organele financiare prin intermediul pârghiilor, instrumentelor şi
metodelor financiare, în baza legilor economice şi actelor normative de stat.
Funcţionarea mecanismului financiar este determinată de două subsisteme:
I - asigurarea cu resurse financiare;
II - reglementarea financiară.
Primul subsistem presupune asigurarea cu necesarul de resurse financiare care se
realizează în câteva forme, şi anume: autofinanţare, finanţare directă, finanţare indirectă şi
finanţare nerambursabilă etc.
Al doilea sistem reprezintă o metodă de influenţă asupra relaţiilor economice, în general,
şi totodată asupra celor de redistribuire, în special.
Deci, mecanismul de finanţare, ca parte componentă a mecanismului financiar al
întreprinderii, este format din fluxuri financiare de intrare, destinate constituirii resurselor
financiare ale întreprinderii.
Funcţionarea unui mecanism de finanţare a întreprinderii presupune un studiu care include
următoarele elemente:
1. Determinarea necesarului de finanţe care se efectuează în funcţie de necesarul de finanţare
a investiţiilor şi necesităţilor curente ale întreprinderii .
2. Determinarea surselor de finanţare se face luând în consideraţie posibilităţile de acces ale
întreprinderii la diferite surse de finanţare.
3. Stabilirea structurii fondurilor de finanţare se realizează astfel, încât combinarea diferitelor
surse de finanţare să asigure conturile minime ale rezervelor financiare şi efecte maximale.
În întreprinderile mari activitatea financiară este diferenţiată clar între organele
informaţionale: contabilitate, departamentele juridic, fiscal şi organele financiare: gestiunea

13
cu fluxurile de numerar şi cu portofoliul de hârtii de valoare, precum şi cu organele de audit:
revizia interioară şi auditul. În multe întreprinderi există şi serviciul de trezorerie, care are
rolul de a asigura efectuarea simultană a plăţilor şi încasărilor de numerar, pentru a evita crize
ale lichidităţii.
Evoluţia activităţii financiare a dus la divizarea ei în două părţi:
1 - un complex de activităţi monetar-financiare care include relaţiile cu băncile, gestiunea cu
fluxurile de numerar, prognozele şi cercetările financiare, problemele juridice şi fiscale,
problemele de asigurare şi relaţii cu filialele;
2 - un complex de activităţi de control: evidenţa financiară, evidenţa managerială, lucrul
operativ cu clienţii (eliberarea facturilor, colectarea plăţilor), planul şi bugetul, auditul intern,
informatica.
Piaţa financiară din Moldova este constituită din instituţii financiar-bancare şi instituţii
financiare nebancare, care au drept obiectiv acordarea creditelor şi împrumuturilor pentru
satisfacerea cererii de finanţare.

2.2. Oportunităţi de finanţare a întreprinderilor micului business

Punctul de plecare al oricărui întreprinzător şi de demarare a fiecărei firme sau afaceri îl
reprezintă existenţa şi identificarea unei oportunităţi financiare. De aici decurge importanţa
capitală a oportunităţii de afaceri pentru activităţile antreprenoriale.
Deci oportunitatea financiară prezintă concomitent mai multe dimensiuni:
- economică, în sensul generării de profit;
- psihologică, existând numai ca percepţie a anumitor persoane care cred în profitabilitatea
ei;
- contextuală, concretă, manifestându-se numai în anumite situaţii şi condiţii;
- de perspectivă, devenind o realitate în viitor, ca urmare a unor decizii şi acţiuni concertate,
de natură economică, antreprenorială, financiară şi managerială.
Identificarea oportunităţilor financiare implică :
- evaluarea necesităţii (cerinţelor pieţei);
- stabilirea unei valori, ca potenţială recompensă, pentru persoanele implicate în abordarea
oportunităţilor financiare;
- conturarea oportunităţilor viitoare privind tratarea oportunităţilor financiare;
- asumarea riscului asociat oportunităţilor de către persoanele respective;
- stabilirea cadrului temporar pentru analiza aspectelor implicate;

14
 - prefigurarea barierelor în faţa potenţialilor concurenţi, pentru asigurarea prosperării
afacerii.
Pentru facilitarea accesului la finanţare a agenţilor economici activează ​Fondul pentru
Susţinerea Antreprenoriatului şi Dezvoltarea Micului Business. ​O altă metodă de susţinere
financiară a agenţilor micului business este scutirea de la plata impozitului pe venit.
Scopul facilităţii nominalizate este acordarea suportului financiar pentru dezvoltarea
activităţii întreprinderii, antreprenorul beneficiind, de fapt, de o alternativă a împrumuturilor
de stat, dar care nu trebuiesc rambursate şi pentru care nu se achită dobândă.
Conform analizelor pe ţară, efectuate de către instituţiile de evaluare internaţională, este
evident faptul că în Republica Moldova există oportunităţi de dezvoltare a finanţării de
dezvoltare prin intermediul oportunităţilor de leasing. Tranzacţiile de leasing în societatea
modernă devin o sursă importantă de finanţare comercială, fiind tot mai certă necesitatea
dotării agenţilor economici cu echipamente moderne, iar lipsa mijloacelor financiare aduce
acest instrument de finanţare în topul preferinţelor antreprenorilor. Leasingul, de asemenea,
este o soluţie pentru problemele permanente legate de obţinerea facilităţilor bancare de credit
şi garanţii, precum şi pentru cerinţele băncilor de a obţine garanţii corespunzătoare pentru
creditele acordate.
Pentru finanţare întreprinderile au mai multe alternative:
a) fluxurile interne de finanţare;
b) fondurile externe pe termen lung;
c) fondurile externe pe termen scurt.
Fluxurile interne de numerar constau, în primul rând, în cotele cheltuielilor de capital
(uzura calculată pentru utilizarea activelor pe termen lung), profiturile nerepartizate ale anilor
97 precedenţi, precum şi fondurile de rezervă create, de asemenea, din profituri.
Finanţarea pe termen lung din fonduri externe este mult mai complexă şi nu este accesibilă
tuturor întreprinderilor. Pentru ca întreprinderile să aibă acces la toate sursele de finanţare
externă pe termen lung, sunt necesare respectarea unor condiţii impuse de legislaţie.
Finanţarea pe termen lung din surse externe poate fi de două tipuri:
a) finanţarea publică, adică apelarea la băncile de investiţii pentru a vinde titluri de valoare
unui număr mare de investitori privaţi: persoane fizice şi persoane juridice;
b) finanţarea din surse private sau finanţarea directă, care presupune obţinerea de fonduri de
la o persoană fizică sau juridică (sau de la un număr mic de persoane fizice şi persoane
juridice) cum ar fi bănci, societăţi de asigurări, fonduri de pensii.

15
 O altă modalitate de finanţare pe termen lung sunt împrumuturile, de două tipuri diferite:
obţinute prin finanţare directă şi prin emisiunea valorilor mobiliare.
La fel de importante în finanţarea pe termen lung sunt obligaţiunile care reprezintă un
contract pe termen lung, prin care beneficiarul împrumutului este de acord să plătească
dobânzile şi tranşele principale deţinătorului de obligaţiuni. Finanţarea prin intermediul
obligaţiunilor nu are o dezvoltare în Republica Moldova, mai ales din cauza lipsei de
informaţie şi a solvabilităţii mici a întreprinderilor.
Întreprinderile autohtone au la dispoziţie o mulţime de instrumente de finanţare pe termen
scurt, acestea incluzând: creditul comercial, împrumuturile de la instituţiile financiare,
creditele constituite din obligaţiile lunare ale agentului economic faţă de salariaţi şi buget,
efectele comerciale de primit, acceptele bancare etc. Disponibilitatea fiecărei surse depinde
de mărimea şi de gradul de risc, profitabilitatea întreprinderii. Costurile finanţării pe termen
scurt diferă de la o întreprindere la alta. Întreprinderile mari pot angaja persoane speciale
care să ţină cont de necesitatea de bani pe pieţele monetare şi financiare, astfel să asigure
minimalizarea costurilor împrumuturilor. Întreprinderile mici nu-şi pot permite acest lux. Ca
urmare, se poate întâmpla ca întreprinderea să împrumute utilizând rate diferite ale dobânzii
sau să folosească instrumente financiare diferite.

16
 Concluzii și recomandări
Concluzii:
Business-ul reprezinta o verigă foarte importanta pentru dezvoltarea economica;
Micul business are o contribuie esențiala în stimularea concurenței și crearea locurilor de
munca;
Atit în cazul micului business, cit și în cazul marelui business există avantaje și dezavantaje,
care trebuiesc luate în calcul pentru a evita ulterioare eșecuri economice sau pentru a putea
face anumite estimări și pronosticuri in legatura cu veniturile obținute pe viitor;
În Republica Moldova predomina micul business, dar care se confruntă cu numeroase
probleme.
La momentul actual, micul business reprezinta elementul inalienabil și cel mai dinamic al
economiei de piata fiind, totodată, un promotor de inițiative tehnologice și economice, o sursa
primara a inovatiei, precum și un factor determinant al productivității înalte și al economiei
competitive, aceasta fiind relevant și pentru Republica Moldova.

Recomandări:
​
Analizând situaţia în domeniul micului business, putem menţiona că avem de parcurs o cale
lungă până la îndeplinirea de către stat a cerinţelor înaintate de către agenţii micului business.
Şi, în primul rând, este de dorit ca statul moldovenesc să înlăture factorii esenţiali ce stopează
dezvoltarea acestui sector. Aceşti factori sunt: nivelul înalt al impozitării; golul informaţional;
accesul redus la credite; controalele frecvente; imperfecţiunea bazei normative şi
instabilitatea legislaţiei, care nu numai că nu permite dezvoltarea accelerată a sectorului
întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi o stopează; persistenţa fenomenului corupţiei;
infrastructura slab dezvoltată; asigurarea informaţională neadecvată.

17
 Bibliografie
-Graur Eleonora, Doga-Mîrzac Mariana Activitatea și mecanismul finanțării micului
business, Chișinău,2006
-Doga-Mîrzac Mariana Criterii de definire a businessului mic și mijlociu ca categorie
economică, 2013
-Legea Republicii Moldova cu privire la susţinerea şi protecţia micului business, nr.112-XII
din 20 mai 1994
-Legea Republicii Moldova Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nr. 845-XII din 3
ianuarie 1992
-Legea Republicii Moldova Cu privire la leasing, nr. 73-XII din 15 februarie 1996
Resurse internet:
-administrare.info
-statistica.gov.md

18