Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-Hua Qin He -
Cristescu Alexandra-Gabriela
Cap.I Premoniția
Deja se făcuseră două luni de când îmi petreceam timpul cu acest bărbat. Ne
povestisem unuia celuilalt atât de multe încât mă întrebam oare ce simt
pentru el ori dacă îl pot lăsa în fapt să plece ...ba chiar mă gândeam ce ar fi
fost dacă aceste căutări ale noastre nu ar fi avut o finitudine și ar fi trebuit să
îmi las pământurile pentru necunoscut...
- Qin He!
- Da, da. Unde-i treabă?
- Uite ce am găsit pe muntele din est!
Văzusem pentru prima dată în viața mea un specimen aparte de plantă, era una
divină, de-a dreptul cerească!
- Pune-o pe masă, repede! Plantele cerești unt, după cum spune Cartea Destinului
celor Șase Tărâmuri, printre cele mai puternice din buddism. Se pot asimila ușor
și au un impact aproape la fel de mare că o planta de tip Yaomo.
- Eu tot nu știu ce îndrugi acolo dar sclipirea din ochii tăi îmi spune că am găsit
ceva bun.
- Oho! Cu siguranță!
- Cum putem face un antidot pentru boala asta de care am tot povestit ?
- Încă nu avem un exemplar infectat cu care să putem vedea despre ceenvorba.
Orice otrava are și un leac, Melior. Problema e timpul dintre cele două constante
și aici chiar nu pot determina exact.
- Of! Tu și filozofia mele tale!
- Ai răbdare. Am înțeles de la tine ce comportamente neobișnuite aveau acele
creaturi dar până nu vad îndeaproape ceva nu aș avea cum să ghicesc decât
parțial.
- Știi...eu când am plecat am avut o batistă de la mama după mine. Nu am spalat-o
până acum deloc și astăzi am văzut că pe ea a crescut de pe o pată de sânge ceva
vinețiu...și mă gândeam că...
- Măi! Și acum îmi zici?! Adă o dată încoa batista să văd mai bine.
- Am crezut că a mucegăit, îți dai seama că o am de multă vreme. Abia când m-am
întors de pe munte nu am avut de ales decât să mă șterg cu ea de sudoare și
văzusem cum era deja acolo o pată de sânge pe care a crescut chestia asta că o
măzgă de sânge închegat cu niste fiicele negre că niște nervuri. Nu mă repezi nici
tu pe mine.
- Hmmm..foarte interesant. De fapt de-a dreptul fascinant!
- Ce anume!
- Melior! Chestia asta pare a fi vie și nu în același timp! Numai cu ochiul liber pot
spune că este o boală de tip parazită care are nevoie de celule esențiale unei ființe
vi că să se poată menține în viața. Uite!
Am ciupit cu dinții un deget și am lăsat să pice câteva picături de sânge pe batistă.
În următoarele secunde nu doar că aceași pată vânătă s-a deplasat către sângele
vărsat dar și crescuse puțin în circumferință. Melior era uimitor de intrigat dar i se
putea citi groaza din ochi.
- Qin He, ai grijă! Acum dacă a prins gustul sângelui tău să nu cumva să caute mai
mult.
- Nu. Adu-mi cutia de jad alb din odaie și clești de argint de pe masa de șah.
Am luat cu mare atenție batista, acum ințesată de un soi de muchi brăzdat de
firicele negre și l-am așezat cu grija în cutie.
- Cutia va sigila ori ce intenție malignă a virusului de a se împrăștia însă trebuie sa
infectm ceva viu că să pot vedea mai bine care sunt simptomele. Este foarte
riscant să încerc diverse leacuri sau magie pe singurul exemplar pe care îl avem.
- E riscant să infectezi de bună voie ceva viu, Qin He. Chiar nu se poate fără?
- Sunt șanse mai mici și mai lente iar tu mi-ai dat numai câteva luni din care s-au
dus aproape un sfert...
- Vhaaai...of fir-r să fie! Acum dă vina pe mine.
- Dacă mai țipi cred că o să fi primul pe listă.
- O haide! Atât de drag îți sunt!
- Dragul meu, ar trebui să îți faci griji dacă ar trebui să aleg dintre tine și o rogojină.
Mă râdeam din plin de reacțiile lui copilăroase însă într-adevăr îmi făceam griji.
Dacă aș pune virusul pe un corpus ranit și viu m-aș putea aștepta la reacții instante
dar a fel dacă ucid exemplarul ori îl neutralizez tot am de pierdut factorii de risc
...hof, câtă bătaie de cap ... Îmi trebuia mie aventură! Ăhă!
Acum chiar voi pierde nopți întregi, de-a îmi simt cearcănele cum îmi strică chipul
de porțelan persan ... Ce nu fac eu pentru umanitare...behehe sau mai de grabă pentru
propria curiozitate.
Am stat timp de o săptămână închisă în odaie să desfac leziunea asta virală
în 17 bucățele mici. Pe cea mai mare am decis să o păstrez în caz că este nevoie până
la urmă să găsim un animal sau o plantă care să poată țină ceva vreme virusul pe
corpusul ei.
Surpriza mi-a fost că atâta vreme cât nu exista sânge animal sau uman virusul
rămânea în stare latentă sau existau în cazul de insuficiența a propriei materii fie să
se mănânce singur ori să rămână în sare latentă până la dispariția totală. Deci, în
lipsa de sânge tulpinile mai slabe ale virusului ar fii ruralizate prin propria dispariție.
Iar perioada de incubare din păcate nu mi-o pot explica fara un corpus viu. Of, câte
dureri de cap.
Oare Melior ce face? Eu am glumit cu el că poate dormi și pentru mine dar cred că a
luat- o în serios.
- Melior! Unde mama zmeilor ești?
- Aici , aiiiici!
- Tot eu să te caut, după atâtea zile ai frecat menta și m-ai lăsat de izbeliște și
acum ce?
- Am fost să construiesc o prelungire a podului care face legătura între casă și
partea cealată a păduri, mă gândeam că te va face fericită.
Am zis că o să îmi dau palme cand am auzit.
- Melior, podul era făcut în așa fel încât anumite animale să nu aiba
acces la casa mea, aidoma și anumite specii de plante să nu se
răspândească..
- Nu înțeleg care e logica ta. Fie. Îl dărâm eu.
- Lasă-l așa. Poate a fost voia cerească să fi vrut astfel de pățanie.
- Ce ai mai descoperit?
- Nimic din ceea ce nu mă așteptam. Îmi pare rău să îți spun dar cred
că, dacă tot ai făcut acel pod o să mergem în expediție. Și zona aceea
nu am explorat-o foarte mult. Poate reușim să găsim un corpus.
Eventual ca să mă scutesc de împotrivirile tale, dacă găsim ceva mic
viu sau mort, ne trebuie. De preferabil viu..deși..hmmm..ar fii
interesant să vedem cum se manifestă pe un trup neînsuflețit dar care
mai conține sânge în el.
- Hua- Qin -He !
- Nu accept un ,,nu” ! Haida!
- Nu îmi place ce vrei să faci dar pentru că nu avem încotro o să vin cu
tine.
- Minunat!
Am plecat în grabă cu două butelcuțe în care aveam bine puse două
exemplare din ceea ce am extras cu ceva zile înainte. Afară era neobișnuit de cald și
mai cu seamă partea de pădure în care ne îndreptam nu era una tocmai prietenoasă.
Știam că pe acolo au plecat de fapt părinții mei și de aceea am și distrus podul…și nu
l-am mai reconstruit. Faptul că el a făcut asta fie și neștiind mă neliniștește teribil.
Nu am vrut să îi povestesc nimic de faptu că în toată singurătatea eu am
distrus de fapt drumul cel mai rapid de a iesi din această pădure și că tocmai acolo ne
îndreptăm. Ori că de fapt de aici ar mai fi avut de mers încă vreo 10 zile și ar fi ajuns
la capitală.
Mă doare sufletul că abia acum îmi permit să mă gândesc că și povestea
asta va avea o finitudine și apoi va pleca si el. Nici măcar nu știu de unde îmi
izvorăsc atâtea ganduri și obsesii și amintiri din trecut. Cred că să mă întorc la
singuratăate va fi mault mai greu…mai bine las lucrurile să se întâmple și voi vedea
care îmi este norocul în viață. Sper doar în toată încrângătura asta să nu dăm și de
baba care păzește intrarea în pădure…aproape că am uitat de ea de când am distrus
podul. Eh, la cât de bătrână era mai mult ca sigur o fi murit și ea.
Dacă nu, sper doar să nu vrea să-i prezică și lui Melior viitorul.
Am mers cu grijă pe podul reconstruit din ceva ca o rogojină doar că mai dură,
susținută de niște piloni groși de lemn. Vedeam cum Melior mă lăsa să conduc, însă
părea că dorește să îmi zică ceva.
- De ce pari îngândurat? Ai pățit ceva?
- Nu am pățit nimc anume doar că simt că ceva ne tot privește. Și atunci când
construiam podul am tot auzit sunete prin pădure care nu păreau tocmai
omenești. Simțeam că mă privește ceva de prin desișuri dar am ales să fiu
liniștit și să îmi văd de treaba. Crezi că e ceva în pădure?
- Ar cam trebui să îți mărturisesc ceva…
- Ce anume?
Puteai auzi undeva din depărtare tunete, mai mult ca sigur va răsări o plaoie de
niciunde sper să vină mai repede înainte să îmi termin eu povestea. Ori mai degrabă
o pornesc eu.
Cu două sigili puse mental pe ceruri am deschis poarta către dragonii ce aduceau
ploaia. Deși puterile mele erau sigilate în această pădure puteam măcar să aduc
ploaia…până la urmă știam că am fost lăsată aici fiindcă sunt mult prea instabilă
pentru ceilalți.
Melior…iartă-mă că te-am mințit, sper ca după episodul ăsta să îmi găsesc
mai târziu curajul să îți spun adevărul despre toata povestea trecutului meu.
Ploaia s-a pornit și îl văd cum mă acoperă cu mantia sa, îmi zâmbește și îmi
face semn să ne ducem înt-o scobitură a unui copac foarte lat și înalt.
- Ce voiai să îmi spui?
- AAA, nimic ! Voiam doar să îți spun că nu am mers prin partea asta de
pădure niciodată, am ales să dărâm zidul ca să nu mai am parte de urși sau
așa mulți vizitatori nepoftiți. Adesea veneau din partea asta.
- Ah, am înțeles. Nu îți face griji. Dacă ,ergem la capitală împreună o să am
grijă de tine.
Zâmbetul său naiv mă înmuiase dar tot nu eram hotărâtă să îi zic adevărul
așa că mă pregăteam cu acul ce-mi închingea un coc să-i ating un punct pe ceafă și
să-l pun la somn până să mă gândesc ce să fac cu el. Ori poate să îi provoc o amnezie
totală și să îl țin aici cu mine până la finalul zilelor. Dar când să mă pregătesc, din
spatele nostru răsare un sunet de baston.
- Qin He! Ai auzit! Cred că e ceva acolo! Stai aici!
- Nu, nu te duce. Cine știe ce poate fii!
- Nu vă temeți copii mei! Sunt cu gând de pace, eu păzesc pădurea!
Am zărit după atâția ani chipul mătușii mele, doar ea a mai rămas aici, cică
din bunătate, să păzeasca mai cu seamă oameni care vor să treacă pe aici decât pe
mine. Câtă ipocrizie din partea ei…oare e momentul să rup barielele?
Aproape că mi-am dat de gol natura demonic- haotică însă până să pot să
desfac lanțurile energetice de pe punctele principale de energie din corp babornița
mi-a luat-o înainte și mi-a pus un sigiliu de legare pe umăr ca mai apoi să spună cu
un chup senin:
- Haideți în coliba mea copii. Afară plouă din plin și nu se merită plămâni buni
să răcească din tinerețe.
- Mulțumim bunico, eu și Qin He am fi fericiți să ne găzduiești la tine până se
duce ploaia.
- Haideți Haideți! Stau aproape, e coliba aceea rotundă ca un dâmb de pământ.
Am intrat într-un loc semi-subteran dar foarte cald și plăcut. Îmi era din ce în ce mai
teamă că babornița a pus ceva la cale. Și momentul deja a venit. Am văzut cum se
așează la masă la care acum ceva ani i-a spus tocmai suririi ei mai mici că mă va
avea pe mine- calamitatea întregului clan dacă nu m-ar fi întemnițat aici.
- Numele meu e Safrona și mă trag dintr-un neam mare de persani pur sânge și
neamul meu este de ghicitori. Dacă afară tot plouă ce spui tinere să îți
ghicescă baba?
- Mi-ar face mare plăcere mamaie.
Eu stăteam tăcută lângă o sobă improvizată știam că momentul a venit…de aici fie
mă retrag fie …îi ucid pe amândoi.
Baba începu a spune în versuri parcă știute mai mult de ea decît de Melior, fiindcă
îmi părea tare pierdut. Heh! Cu atît mai bine.
Un XVIII
şi o a sa sortită Împărăteasă,
- Băiete un destin greu ți se așterne din ce îmi spun cărțile mele. Haide
să vedem ce mai spune și pachetul ăsta, ai o femei care te-ar iubi dar
hai să îți vadă baba. Uite ce vede femeia asta
Încep să cred că
Spătos şi înalt,
- Vai băiete! Cărțile mele îți vorbesc mai cu drag ca nimănui! Dar din
păcate îți aștern cât de curând o supărare și un pericol mare. Uite ce
îmi spun:
Va veni moartea
Și va avea ochii tăi
Asa mi-a spus un crai de ghindă
Revelatoriu ca un XIII amorf,
Fără karmă la picioare.
Ce privire să-mi aducă mie
Tocmai mie!
Această moarte,
Cine să vină cu transformarea
Sfidez orice, aş vrea să cred că ştiu ce vreau
Însă,
Diavolul păzește pragul și
Aduce înțelepciune,
Pusnicul aduce un licurici într-o lampă de gaz
De mult uitată printre șapte de bâte.
Arăta o altă cale
Cu un nouă de spade care plânge
Singur la așternut
Moartea îmi așterne mie soarta sau ție?
Popesa măiastră privește plictisită
Peste damele de cupe și monede,
Marele preot ţine predica cui vrea să- l asculte, caci tare-i bun
de gură
Dar peste toate cele,
Ochii tai îmi aduc amarul
Cinci de monede în
Lipsa ta
Mi-am pus la gat salba de bani și
Am cutreierat cu tălpile goale
Norii - picioarele zeilor
Știu unde ești dar tot
Nu te găsesc
Apoi ajung la acea răscruce de drumuri
Cumpănă unde
O damă de frunze carmine
Îmi zice mie de fapt pentru tine că
Va veni moartea și va avea ochii ei...
După toate acestea întâmplate, Qin He a fost înmormântată fastuos în coroana naturi
și a pădurii. Melior a venit și i-a oferit în semn de părere de rău o sărutare pe frunte
cu promisiunea că va vizita locul din când în când. Iar specimenul pe care s-au
experimentat atâtea posibilități, toate cele 17 au fost luatr de Melior către treburile
sale.