3.3.

Intervenții terapeutice (minim 2 direcții/strategii) / în context educațional, familial,

Interpersonal(pentru sindromul Asperger)

Evaluarea copiilor cu sindrom Asperger poate fi atât formală, cât și informală – extrasă din
istoricul dezvoltării copilului, utilizarea scalelor de evaluare, evaluările psihologice, evaluarea
limbajului și a comunicării și evaluarea interacțiunilor sociale. Anamneza ar putea consta în
informații privind dezvoltarea timpurie a abilităților sociale, de comunicare și motorii;
conștientizarea prezenței crizelor și deficitelor senzoriale; un istoric familial de tulburări de
dezvoltare sau psihiatrice (Freeman, Cronin, & Candela, 2002).

Testele care se folosesc pentru evaluarea sindromului Asperger sunt Asperger Syndrome
Diagnostic Scale (ASDS; Myles, Bock, & Simpson, 2000) și Gilliam Asperger Disorder Scale
(Gilliam, 2001). ASDS are subscale dedicate limbajului, comportamentului social /maladaptiv,
cogniției și domeniului senzorio-motor. Gilliam Asperger Disorder Scale este o evaluare
normată pentru persoanele cu sindrom Asperger care variază în vârstă de la 3 la 22 de ani. Testul
este împărțit în patru subscale care descriu comportamentul specific, inclusiv comportamentele
stereotipice, interacțiunea socială, comunicarea și diferențele de dezvoltare. Testul este frecvent
utilizat pentru a diferenția persoanele cu sindrom Asperger de cele cu autism și alte tulburări de
comportament (Gilliam, 2001; Myles & Simpson, 2003).

Context educațional/academic

Copiii cu sindrom Asperger au adesea inteligență peste medie(Williams, 1995). Cu toate acestea,
acestor copii le lipsesc adesea abilitățile de înțelegere și de gândire abstractă. Unele intervenții
implică folosirea recompenselor și a motivației pentru a ajuta copiii să se implice în procesul de
învățare, organizarea și secvențierea scrierii, oferirea de explicații suplimentare în termeni mai
simpli în discutarea conceptelor unei lecții (Williams, 1995).

Copiii cu sindrom Asperger au nevoie frecvent de sarcini academice împărțite în sarcini mai
mici, per total mai puțină muncă de efectuat dar și de semnale non-verbale pentru a-i ajuta să se
refocuseze pe sarcina pe care o au de realizat. Pregătirea(priming) este o strategie avansată de
intervenție care constă în familiarizarea elevilor cu sindromul Asperger cu materialul academic
înainte ca acesta să fie predat.Acest lucru ajută la stabilirea predictibilității, reducerea stresului și
creșterea șanselor de succes. De asemenea priming-ul permite copiilor cu Asperger să se
familiarizeze cu anumite medii sau sarcini prin explorare.Practic se prezintă elemente ale unei
sarcini într-o manieră simplă, care nu e solicitantă pentru copil, pentru a crește expunerea la o
sarcină, a scădea anxietatea și a facilita explorarea (Dunn et al., 2002).

Un alt tip de intervenție este modificarea sarcinilor prin acordarea de timp suplimentar pentru
finalizare; limitarea numărului de probleme prezentate simultan; crearea de alternative la
sarcinile academice tradiționale, cum ar fi utilizarea grilelor cu variante multiple de răspuns sau a
răspunsurilor verbale; furnizarea de informații evidențiate/subliniate în texte, precum și ghiduri
pentru studiu (Myles & Adreon, 2001).

Myles și Simpson (2003) au raportat că diverse strategii pot ajuta, de asemenea, elevii cu
Asperger să învețe și anume:

• suporturi vizuale,
• organizatori grafici
• sublinerea/evidențierea informației
• caiete de sarcini
• termene bine stabilite
• povești sociale

Suporturile vizuale prezintă un concept abstract într-un mod mai concret și pot varia în funcție de
nivelul de reprezentare abstractă. Nivelurile de reprezentare variază de la utilizarea obiectului de
dimensiune completă(cel mai jos nivel al abstractizării) până la o frază scrisă sau o propoziție
(cel mai înalt nivel al abstractizării). Astfel de obiecte pot fi prezentate într-o varietate de
moduri, ordinea de prezentare putând fi de la stânga la dreapta sau de sus în jos (Myles &
Simpson, 2003).

Organizatorii grafici pot fi folosiți pentru a ajuta la învățarea de noi concepte prin oferirea de
suport vizual copiilor cu probleme de integrare senzorială relația conceptelor-cheie într-un cadru
organizat. Organizatorii grafici sunt utili pentru că sunt prezentați vizual, oferă timp pentru
procesarea informațiilor și sunt o metodă concretă pentru a prezenta informații abstracte (Myles,
& Simpson, 2003). Câteva exemple de organizatori grafici sunt rețelele semantice și suporturile
vizuale scrise (Safran, Safran, & Ellis, 2003).
Dunn et al. (2002) au furnizat câteva intervenții specifice pornind de la strategiile descrise
anterior(pregătirea, suporturile vizuale, etc).Acestea includ povești sociale înregistrate cu
instrucțiuni pentru realizarea sarcinilor sau sisteme de culori pentru secvențierea și ordonarea
task-urilor.

Context familial

Psihoterapia familiei este și ea necesară, Părinţii vor învăţa că trebuie acceptat acest copil cu
‘felul lui de a fi’. Unii copii pot avea reacţii neprevăzute la schimbare, de aceea este nevoie sa fie
respectate rutinele şi stereotipiile lor, iar dacă familia este nevoită să se mute sau să modifice
ceva care implică şi copilul cu tulburare Asperger, atunci acestuia i se va explica, se vor căuta
modalităţi pe care acesta să le accepte. Deşi aceşti copii se pot descurca la şcoală, au nevoie
totuşi de o îndrumare adecvată nevoilor şi particularităţilor lor.

Pe masură ce vor creşte, este nevoie de tehnici psihoterapeutice pentru înţelegerea şi acceptarea
propriului fel de a fi. Tulburările depresive pot fi astfel anticipate şi înlăturate, întrucât riscul de
apariţie al reacţiilor depresive este foarte mare.

Metodele psihoterapeutice utile pot fi: Terapia Comportamentală Aplicată (ABA), ludoterapia,
jocul de rol, sandplay therapy, logopedie, trainingul părinților, LEGO therapy, SULP (social
use of language program), terapia sistemică, toate cu planuri individualizate și adaptate la
nevoile copilului.

Programul de terapie trebuie să înceapă cât mai timpuriu.

Context social/interpersonal

Social Use of Language Programme-SULP(Rinaldi, 2004)

SULP (Rinaldi 2004) este o abordare directă de predare bazată pe povești, activități de grup și
jocuri. Abilitățile sociale și de comunicare care sunt acoperite includ contactul vizual, ascultarea,
proxemică și prozodie. SULP predă aceste abilități folosind un cadru specific de învățare care
începe cu înțelegerea prin povești despre personaje monstru care se confruntă cu o anumită
dificultate socială, trece la modele adulte de abilități bune și rele pe care copiii trebuie să le
evalueze și apoi copiii practică aceste abilități prin jocuri și conversații. SULP încurajează copiii
să înțeleagă relevanța abilităților pe care le învață pentru a ajuta la îmbunătățirea generalizării
abilităților în alte contexte. Fiecare sesiune de terapie acoperă o anumită abilitate, de exemplu
contactul vizual. Această abilitate poate fi practicată pe parcursul mai multor sesiuni înainte de a
trece la următoarea abilitate în secvența de învățare, în funcție de cât de repede copiii
demonstrează înțelegere.

Un exemplu de secvență de activitate pentru contactul vizual este după cum urmează: Înțelegerea
importanței contactului vizual este predată folosind o poveste despre "Looking Luke", un
personaj monstru care are dificultăți în ceea ce privește contactul vizual. Prietenii săi monștri îl
ajută, iar copiii din grup discută problemele monstrului. Sunt apoi arătate copiilor două exemple
de adulți care fac contact vizual(unul dintre ei face contact vizual în mod corect și celălalt nu),
iar copiilor li se pun o serie de întrebări pentru a-i ajuta să identifice greșelile și să le corecteze.
Copiii apoi practică abilitățile ei înșiși în serie de jocuri.de exemplu, într-un joc numit "scaunul
magic", copiii ajung să stea în "scaunul magic" atunci când fac contact vizual cu cel ce
coordonează activitatea. Aceștia sunt apoi recompensați cât timp stau încă pe scaun cu o privire
într-o cutie la un obiect interesant (de exemplu, un tub cu bule). Următorul nivel de practică
permite copiilor să practice contactul vizual ca ascultători într-un context comunicativ.

Programul de utilizare socială a limbajului implică statul pe scaun și ascultarea, astfel încât copiii
sunt recompensați cu o diagramă cu autocolante (care duce la găsirea de dulciuri) pentru că au
stat pe scaun într-o poziție adecvată și au ascultat în mod corespunzător.

LEGO(LeGoff, 2004)

Ideea din spatele terapiei LEGO este de a motiva copiii să lucreze împreună, construind în
perechi sau grupuri mici. Un proiect tipic este de a construi un set LEGO în grupuri de trei,
împărțind sarcina în roluri diferite.Un copil acționează ca "inginer" (descrie instrucțiunile), unul
este "furnizorul" (găsește piesele corecte) și celălalt este "constructorul" (pune piesele împreună).
Copiii își joacă rolul pentru o anumită perioadă de timp, sau urmează un anumit număr de pași
furnizați în instrucțiuni și apoi schimbă rolurile. Această diviziune a muncii în echipă având un
scop comun permite copiilor să practice concentrarea atenției, să învețe să facă cu rândul o
sarcină, să împartă cu ceilalți, să rezolve probleme comune, să asculte și să-și îmbunătățească
abilitățile generale de comunicare.De regulă, la fiecare grup există un adult care îi supraveghează
pe copii.Dacă nu este posibil să se formeze un grup de 3, un adult preia unul din roluri.Se mai
pot construi modele freestyle(compromis, exprimarea clară a ideilor și luarea în considerare a
perspectivei celorlalți.Odată ce copiii învață să construiască modele simple, se poate trece la
modele mai complexe, care pot lua câteva ședințe pentru a fi finalizate.