Școala Gimnazială Dorna Arini

”Cele dintâi lecturi”

de Mircea Eliade (din ”Memorii”)

”În 1912 tata a fost mutat cu garnizoana la Cernavodă. Am rămas acolo doi ani. În amintirile
mele, timpul acela se desfășoară, în plin soare, între Dunăre și dealurile cărămizii calcinate, pe care
creșteau măceși și flori mărunte, cu petale palide, uscate.
Învățasem deja alfabetul, dar încă nu-mi dădeam seama la ce ar putea folosi. Nu mi se părea atât de
interesant când am ajuns să silabisesc o-u, ou, bo-u, bou, nici chiar când am izbutit să citesc, fără să
mai silabisesc, ”Țara noastră se numește România”. Dar odată am dat peste cartea de citire a fratelui
meu și, după prima pagină, n-am mai putut s-o las din mână. Eram fermecat, parcă a ș fi descoperit un
joc nou. Căci, din fiecare rând citit, aflam lucruri necunoscute și nebănuite. Am învă țat numele jude țelor,
ale râurilor și ale orașelor și am aflat despre Daniil Sihastru și Mânăstirea Neam țului și câte alte lucruri
care mă uluiau, mă copleșeau prin vastitatea și misterele lor. Dar, după o săptămână, când am terminat
cartea lui Nicu, am descoperit deodată că lucrurile nu erau atât de simple pe cât le bănuisem eu. Căci
nu mai aveam la îndemână o a doua carte pe care s-o pot începe imediat. Tata avea vreo sută- două de
volume frumos legate în piele, dar erau încuiate într-o bibliotecă cu geamuri. Nu puteam citi
decât titlurile, și nici pe ele nu le înțelegeam întotdeauna. Erau volume care se intitulau ”Roman” și a fost
o lungă discuție între părinți dacă trebuie sau nu să-mi explice acest cuvânt. Pentru încă mul ți ani, tata
mi-a interzis să citesc ”romane”. Nici măcar nuvele nu-mi îngăduia să citesc. Singurele căr ți admise de
el erau cele care purtau titlul sau subtitlul de ”Povestiri”.
Mi se îngăduise să citesc ”Basmele” lui Ispirescu, amintirile și povestirile lui Creangă, când a
intervenit un episod care mi-a întristat toată copilăria. Intrasem în clasa I primară și tata poftise
odată pe învățător, ca să se consulte asupra cărților pe care le-a ș putea citi. Eram to ți trei în fa ța
bibliotecii. Învățătorul părea entuziasmat de cărți și, mai ales, de legăturile lor de piele. Răsfoind un
volum de N. Iorga –îl văd și acum, era ”Pe drumuri depărtate”- a spus, arătându-mă: ”Dar să nu-l lăsa ți
să citească prea mult, căci își obosește ochii. Și deja nu are ochi prea buni. L-am pus în banca întâi, și
totuși nu vede întotdeauna ce scriu pe tablă.” ”Văd, dacă fac ochii mici”, l-am întrerupt eu. ”Asta
înseamnă că ai ochii slabi, că ai să fii miop”, a adăugat învă țătorul.
Descoperirea aceasta a însemnat o adevărată catastrofă. Tata a hotărât că nu trebuie să-mi mai
obosesc ochii cu alte cărți în afară de cele de școală. Nu mai aveam voie deci să citesc în timpul liber.
De altfel, sursa lecturilor extrașcolare îmi fusese secată. Tata nu mai deschidea biblioteca cu geamuri și
nu mă mai lăsa să răsfoiesc volumele legate. Mai târziu, mi-am dat seama că anii aceia au fost pierdu ți.
Setea mea de lectură o potoleam la întâmplare. Citeam ce-mi cădea în mână, romane în fascicole,
Sherlock Holmes, ”Psaltirea”, ”Cheia visurilor” și citeam pe ascuns, în fundul grădinii, în pod, în pivni ță.”

Precizează următoarele aspecte referitoare la textul dat:

- Personajele care participă la acțiune;
- Timpul și spațiul desfășurării acțiunii;
- Sentimentele prin care trece personajul principal;
- La ce persoană se povestește? Este acesta un indiciu? Este o întâmplare reală?
- Cum privește acest copil faptul de a citi? Este la fel și în cazul tău?

1
 Enunturile pe fragmente

1. În 1912, familia s-a mutat la Cernavodă , unde a stat doi ani.

2. Știind alfabetul, autorul a început să citească din cartea fratelui mai mare, aflând multe lucruri
interesante. A descoperit biblioteca tatalui, dar, a avut permisiunea de a citi numai Povestiri.
doar doua fragmente ?
3. Deoarece tatal a vrut sa stie ce anume poate citi copilul, l-a invitat pe invatator sa vada biblioteca
si sa sa-l sfatuiasca. Cu acest prilej, s-a aflat ca autorul nu vede bine. Era mipo.
miop
4. Acest lucru a insemnat o catastrofa pentru copil, deoarece nu trebuia sa citeasca prea mult,
deoarece isi obosea ochii. Ca urmare, nu mai avea voie sa citeasca decat cartile de scoala, iar tatal nu il
mai lasa sa citeasca carti din biblioteca. Acest lucru l-a determinat pe copil sa citeasca tot ce gasea, la
intâmplare, pe ascuns.
Fișa de lectură pentru Mircea Eliade – Cele dintâi lecturi
1. Mircea Eliade (român,  13 martie 1907 – 22 aprilie 1986 – istoric al religiilor recunoscut pe
plan internațional, scriitor, memorialist)
2. „Cele dintâi lecturi” face parte din volumul Memorii publicat în 1980. Titlul reprezintă un
rezumat al relatărilor din acest text.
3. Ca tip, fragmentul de text este literar.
4. Exact cum arată și titlu fragmentului, fragmentul de text prezintă primele lecturi ale lui Mircea
Eliade și care au fost împrejurările în care acestea au fost stabilite.
5. Autorul evocă întâmplări din vremea copilăriei. Faptele petrecute sunt povestite la persoana I,
la timpul trecut, deoarece între momentul rememorării și cel în care s-au petrecut este o
distanță de timp.
6. Întâmplarea propriu-zisă are loc în casa părintească, în fa ța bibliotecii, acolo unde tatăl
autorului și profesorul elevului vorbesc despre ce lecturi ar trebui să citească elevul.
7. Întâmplarea este povestită  din perspectiva autorului și este o rememorare a unor trăiri din
copilărie.
=====================================================

În această povestire autorul povestește despre copilăria sa.În 1912 tatăl său se mutase cu
garnizoana la Cernavodă.Autorul își amintește timpul petrecut în plin soare.
El deja învățase alfabetul dar nu înțelese la ce i-ar fi trebuit.Odată însă găsise o carte a fratelui său care
l-a fascinat într-atît de tare încît nu o putea da jos din mînă.După ce terminase cartea î și dăduse seama
că vroia să citească și mai mult dar nu putea pentru că tatăl său îi permitea să citească doar ce îi era
permis și ce îi cădea în mînă.I se permitea să citească numai povestiri.Cînd intrase în clasa 1 primară
profesorul a fost chemat de tatăl său ca să îi aprecieze cuno știn țele.Profesorul a spus că nu trebuie să
citească mult că poate să devină miop.
Aceasta a însemnat o adevărată catastrofă.Tatăl îi interzisese să mai citească căr țile lui în afară de cele
de școală.Mai tîrziu a început să citească doar ce-i cădea în mînă.