CREŞTINISMUL REDUS

LA ESEN E
C.S. LEWIS
Edi ie revizuit şi ad ugit , cu o nou introducere, a celor trei c r i:
PLEDOARIE PENTRU CREŞTINISM, CONDUITA CREŞTIN şi DINCOLO DE
PERSONALITATE
Societatea Misionar Român 1987
Titlul original:
Mere Christianity, de C.S. LEWIS
Copyright © 1943, 1945, 1952 by
Macmillan Publishing Co., Inc.
Translated and produced in the Romanian language by permission of Collins
Publishers.
 Cuprins
Introducere
Prefa
CARTEA I. Binele şi r ul ca indicii cu privire la semnifica ia
universului
1. Legea Naturii Umane
2. Cîteva obiec ii
3. Realitatea legii
4. Ce se ascunde în spatele legii
5. Avem motive s fim nelinişti i
CARTEA A II-A. Ce cred creştinii
1. Concep ii rivale despre Dumnezeu
2. Invazia
3. Alternativa şocant
4. Poc itul perfect
5. Concluzie practic
CARTEA A III-A. Conduita creştin
1. Cele trei laturi ale moralit ii
2. „Virtu ile cardinale"
3. Moralitatea social
4. Moralitate şi psihanaliz
5. Moralitatea sexual
6. C s toria creştin
7. Iertarea
8. P catul cel mare
9. Dragostea
10. Speran a
11. Credin a
12. Credin a
CARTEA A IV-A. Dincolo de personalitate: sau primii paşi în
doctrina Trinit ii
1. Facere şi naştere
2. Dumnezeul în trei persoane
3. Timp şi dincolo de timp
4. Infec ia bun
5. înc p îna ii solda i de plumb
IV CREŞTINISMUL REDUS LA ESEN E
6. Dou observa ii
7. Hai s ne închipuim
8. Este creştinismul greu sau uşor?
9. Socotirea costului
10. Oameni buni sau oameni noi
11. Oamenii noi
 Introducere
Prezent m aici cititorului român una dintre capodoperele literaturii creştine
moderne. O str lucit şi profund prezentare a credin elor fundamentale ale
creştinismului, o carte care produce o delectare pentru intelect şi o tonic înaripare a
credin ei.
De la data cînd a fost mai întîi publicat (1941) şi pîn ast zi, cartea aceasta s-a
vîndut în sute de mii de exemplare şi le-a slujit multor intelectuali drept c l uz pentru
întoarcerea la o credin vie şi mîntuitoare în Dumnezeu. Printre cei ce s-au convertit
prin citirea ei se num r şi Chuck Colson, fost consilier al preşedintelui Nixon. Implicat
în scandalul Watergate, Chuck Colson a ajuns la închisoare. Acolo a citit aceast carte,
s-a convertit la creştinism, şi ulterior a devenit una dintre personalit ile cele mai
remarcabile ale vie ii religioase americane.
Cine este autorul c r ii acesteia? Clive Staples Lewis s-a n scut în Belfast în
Irlanda de nord, în anul 1898. Şi-a f cut studiile la Universitatea Oxford, unde a r mas
apoi ca lector de literatur şi filologie englez . Cu timpul, a ajuns s fie unul dintre cei
mai aprecia i profesori ai Oxfordului, prelegerile lui atr gînd un num r enorm de mare
de studen i şi al i auditori. în 1954 s-a mutat la Cambridge, unde a preluat postul de
profesor şef de catedr de literatur medieval englez . Cea mai mare parte a vie ii a tr it
singur. Abia în 1956 s-a c s torit cu o evreic american , Joy Davidman Gresham, o
fost comunist atee care a devenit creştin citind c r ile lui şi care era bolnav de
cancer. Ea a murit în anul 1960. Trei ani mai tîrziu a trecut şi el din via a aceasta printr-
un atac de inim .
C.S. Lewis a fost un savant cu o vast cultur filozofic , ştiin ific şi literar . El a
scris un num r de 58 de c r i de o uimitoare varietate tematic : poezie, critic literar ,
filozofie, apologetic creştin , romane ştiin ifico-fantastice, unele pentru adul i, altele
pentru copii, şi c r i referitoare direct la via a spiritual a creştinismului.
La mai bine de 20 de ani dup moartea sa, C.S. Lewis este studiat într-un
impresionant num r de c r i savante care se scriu pe marginea lucr rilor sale şi este
prezentat prin epitete ca: „una dintre cele mai logice min i ale secolului", „un excep ional
cruciat al credin ei creştine", „unul dintre cei mai asculta i şi mai citi i oameni ai
Angliei", „cel mai citit apologist al secolului", „una dintre cele mai imaginative min i ale
secolului'.
V vom spune aici doar cîteva cuvinte despre cele mai importante lucr ri ale sale.
Opera sa cea mai de seam în domeniul criticii literare este Alegoria iubirii (1936),
care este un studiu al dragostei cavalereşti în literatur şi care reprezint o piatr de
hotar în critica literaturii medievale.
Tot în domeniul criticii literare, O prefaţ la paradisul pierdut (1941) a stîrnit o vie
controvers cu privire la teologia lui Milton şi cu privire la interpret rile romantice ale lui
Satan.
într-o epoc agnostic , dominat de materialism ştiin ific, C.S. Lewis a scris o
serie de c r i destinate s îndep rteze barierele din calea credin ei.
Astfel, Abolirea omului (1943) este o diserta ie despre necesitatea ra ional şi
social a unei etici normative. Miracole (1947) este o ap rare filozofic a posibilit ii
minunilor. Problema durerii (1940) discut problema, veche cît istoria omului, a
dificult ii reconcilierii existen ei unui Dumnezeu bun cu existen a suferin ei umane.
Reflect ri despre Psalmi (1958) şi Scrisori c tre Malcolm, în special despre rug ciune (1963) discut
probleme ridicate de Psalmi, de rug ciune şi de via a spiritual personal .
C.S. Lewis îşi foloseşte imagina ia lui prodigioas pentru a prezenta creştinismul
nu numai ca un sistem de gîndire şi de tr ire, ci şi ca un mod de a privi la întregul
cosmos şi de a-L vedea pe Creator în centrul acestui cosmos. El realizeaz acest lucru în
romanele sale ştiin ifico-fantastice Din planeta t cut (1938), Perelandra (1943) şi Acea
hidoas putere (1945). Aceste c r i es creştinismul într-un r v şitor de frumos mit cosmic
şi îl fac s iradieze pentru noi uluitoare promisiuni eterne.
Pentru copii, C.S. Lewis face acelaşi lucru în cele şapte romane care alc tuiesc
Cronica ţ rii Narnia. Prin toate aceste c r i cititorul exploreaz universul creştin cu
ajutorul unei mitologii care indic spre realit i eterne, aflate dincolo de cotidianul banal
al existen ei noastre materiale.
C.S. Lewis ne prezint un univers str lucitor şi glorios, dar în acelaşi timp şi
primejdios, c ci în acest univers for ele r ului sînt angajate în lupt continu cu slujitorii
lui Dumnezeu. Oricît ar fi de modest pozi ia noastr în lume, noi sîntem chema i s
lupt m de o parte sau de alta.
Aceast lupt între oamenii lui Dumnezeu şi for ele r ului apare în toate
romanele, lui C.S. Lewis, dar ea este direct şi fascinant prezentat în Celebrele Scrisorile
lui Screwtape (1941), care con in instruc iuni date de un.
demon b trîn unui demon tîn r care a primit sarcina de a smulge uri tîn r abia
convertit la creştinism din mrejele cerului.
C.S. Lewis a trecut în tinere ea lui printr-o perioad de ateism, în anii de liceu, de
studen ie şi în primii ani de profesorat la Oxford. Prin cercet rile sale filozofice, prin
lecturile sale şi prin convorbiri cu prieteni credincioşi, trecînd prin stadii de gîndire ca
romantism, idealism şi apoi teism, Lewis a revenit în 1929 în biseric , îmbr işînd
credin a creştin în forma ei anglican .
Diferen ele dintre diferitele forme de creştinism l-au preocupat o vreme, dar apoi el
i-a scris unui prieten al s u: „Cînd s-a spus totul (şi s-a spus cu adev rat) despre
diviziunile din creştinism, înc r mîne, prin mila lui Dumnezeu, un enorm teritoriu
comun". De la acea dat , C.S. Lewis a început s se concentreze asupra acestui „enorm
teritoriu comun" tuturor credin elor creştine, şi rezultatul final al acestor medita ii ale
sale a fost seria de 29 de emisiuni la radio Londra în 1941 despre credin ele care
formeaz aceast esen a creştinismului. Aceste emisiuni au fost apoi publicate în
cartea pe care v-o prezent m aici, intitulat în englezeşte Mere Christianity, în traducere
mot-a-mot, „Doar creştinism". Ideea autorului a fost aceea de a l sa la o parte ceea ce
este tipic, s zicem, anglicanismului sau catolicismului sau ortodoxiei, şi s capteze ceea
ce este comun tuturor şi astfel formeaz „teritoriul comun" al tuturora.
C.S. Lewis nu a fost un teolog, ci un laic, un om de cultur care a gîndit îndelung
asupra crezului s u creştin şi care a vrut s prezinte acest crez semenilor s i într-o
form elevat , cu o logic de fier, şi totuşi într-un mod accesibil omului de pe strad .
Cartea aceasta nu este o carte de teologie ca atare, ci o carte de teologie
popularizat . Fiind îns scris de un filozof, de un om de ştiin şi de un literat cu o
imagina ie excep ional , cartea d atît satisfac ii intelectuale, cît şi avînt al spiritului şi o
reconfortant înaripare a credin ei.
 Prefa
Con inutul acestei c r i a fost mai întîi radiodifuzat şi apoi publicat în trei p r i
separate, sub titlul The Case for Christianity [Pledoarie pentru creştinism] (1943;
publicat în Anglia sub titlul Broadcast Talks — Discu ii radiodifuzate), Christian
Behaviour [Conduita creştin ] (1943) şi Beyond Personality [Dincolo de personalitate]
(1945). în versiunile tip rite, eu am f cut cîteva ad ugiri fa de ceea ce am spus la
microfon, dar în general am l sat textul în mare m sur nealterat. O „discu ie" la radio
ar trebui, dup p rerea mea, s fie cît mai apropiat de o discu ie real , şi nu ar trebui
s sune ca un eseu citit cu voce tare. De aceea, în prezent rile mele eu am folosit toate
prescurt rile şi expresiile colocviale pe care le folosesc în mod obişnuit în conversa ie. în
versiunea tip rit le-am redat folosind n-am în loc de nu am şi altele. Ori de cîte ori, în
prezent rile de la radio, am accentuat importan a unui cuvînt prin modularea vocii, am
tip rit cuvîntul acela cu caractere italice. Acum sînt înclinat s cred c aceasta a fost o
greşeal — un hibrid nedorit între arta vorbirii şi arta scrisului. Un vorbitor trebuie s
foloseasc inflexiunile vocii pentru a face sublinieri, deoarece mediul s u de comunicare
se preteaz la aceast metod ; dar un scriitor nu ar trebui s foloseasc italicele pentru
acelaşi scop. El are mijloacele sale proprii de a scoate în relief cuvintele cheie şi ar trebui
s le foloseasc pe acestea. în aceast edi ie am renun at la formele prescurtate şi am
înlocuit majoritatea italicelor prin reformularea propozi iilor în care erau folosite, dar f r
s alterez, sper, tonul „popular" sau „familiar" pe care l-am avut totdeauna în gînd. Am
f cut ad ugiri sau corecturi acolo unde am considerat c în eleg subiectul mai bine
acum decît în urm cu zece ani sau unde am ştiut c versiunea original a fost
r st lm cit de al ii.
Cititorul ar trebui s fie avertizat de la bun început c eu nu ofer nici un fel de
ajutor cuiva care oscileaz între dou culte creştine. Nu ve i afla de la mine dac ar
trebui s deveni i anglican, metodist, prezbiterian sau romano-catolic. Omisiunea este
inten ionat (chiar şi în lista pe care am dat-o ordinea este cea alfabetic ). Nu fac un
secret din pozi ia mea. Eu sînt un credincios laic de rînd în Biserica Angliei, f r s fiu
deosebit de „sus", sau deosebit de „jos", sau deosebit în vreun alt fel. In cartea aceasta eu
nu încerc s convertesc pe nimeni la propria mea pozi ie. Chiar de cînd am devenit
credincios, am considerat c cel mai bun serviciu, poate singurul, pe care l-aş putea face
semenilor mei necredincioşi este s explic şi s ap r credin a care a fost comun aproape
tuturor creştinilor în toate epocile.
Am avut mai multe motive s cred acest lucru.
în primul rînd, problemele care îi despart pe creştini unii de al ii implic adeseori
chestiuni de teologie sofisticat sau chiar de istorie ecleziastic , care nu ar trebui s fie
tratate decît de exper i în materie. Aş fi intrat în ape prea adînci dac m-aş fi aventurat
s tratez aceste subiecte: mai mult aş fi avut eu însumi nevoie de ajutor, decît aş fi fost
în stare s -i ajut pe al ii. în al doilea rînd, cred c trebuie s recunoaştem c discutarea
acestor puncte controversate nu are nicidecum tendin a s -i aduc pe cei din afar în
tab ra creştin . Cît vreme scriem sau vorbim despre ele, este foarte probabil c îi vom
împiedica [pe cei din afar ] s se al ture vreunui grup de creştini şi nu-i vom atrage
nicidecum în grupul nostru. Divergen ele noastre nu trebuie s fie discutate decît în
prezen a celor care au ajuns deja s cread c exist un singur Dumnezeu şi c Isus
Cristos este singurul Lui Fiu. în fine, am avut impresia c prea mul i autori, mai
talenta i decît mine, s-au angajat deja în asemenea probleme controversate mai mult
decît în ap rarea a ceea ce Baxter numeşte creştinism redus la esen e. Am crezut
întotdeauna c pot sluji cel mai bine acolo unde firul este cel mai sub ire. Şi de aceea, în
mod firesc, am mers într-acolo.
Din cîte ştiu eu, acestea au fost singurele mele motive şi m-aş bucura foarte mult
dac oamenii nu ar face deduc ii fanteziste pe baza t cerii mele cu privire la anumite
probleme controversate.
De exemplu, o asemenea t cere nu înseamn c eu sînt nedecis. Uneori sînt.
Exist probleme disputate între creştini, probleme la care eu nu cred c de in r spunsul.
Sînt unele la care s-ar putea s nu aflu niciodat r spunsul: dac aş pune aceste
întreb ri, chiar într-o lume mai bun , s-ar putea (din cîte ştiu eu) s primesc acelaşi
r spuns pe care 1-a primit un interlocutor mult mai însemnat decît mine: „Ce- i pas
ie? Tu vino dup Mine!" Sînt alte probleme în care eu m situez pe o pozi ie clar şi
totuşi nu spun nimic cu privire la ele, pentru c eu nu am scris ca s expun ceva ce aş
putea numi „religia mea", ci am scris ca s expun creştinismul redus la esen e, care este
ceea ce este şi ce a fost cu mult înainte s m fi n scut eu şi care este ceea ce este
indiferent dac ' mie îmi place sau nu.
Unii trag concluzii neîntemeiate din faptul c eu nu vorbesc niciodat mai mult
despre Sfînta Fecioar M ria decît ceea ce se cuprinde în afirma ia c Isus s-a n scut
dintr-o fecioar . Dar bineîn eles c motivele pentru care nu o fac sînt evidente. Dac aş
spune mai multe, aş intra imediat într-un domeniu foarte controversat. între creştini nu
exist nici o controvers care s trebuiasc s fie abordat cu mai mult delicate e.
Crezul romano-catolic în privin a acestui subiect este sus inut nu numai cu fervoarea
care înso eşte orice crez religios sincer, ci (foarte firesc) cu sensibilitatea aceea
cavalereasc aparte pe care o simte un b rbat atunci cînd este în discu ie onoarea
mamei sau a iubitei sale. Este foarte greu s ai o p rere deosebit de a lor f r s fii
considerat de ei mojic sau chiar eretic.
La polul opus, crezul protestant cu totul diferit în aceast privin stîrneşte
sentimente profunde, atît de profunde încît merg pîn la r d cinile monoteismului.
Protestan ilor radicali li se pare c este periclitat îns şi distinc ia dintre Creator şi
creatur (oricît de sfînt ar fi creatura), şi c astfel politeismul a ren scut. Şi în cazul
acesta este greu s ai o p rere deosebit de a lor f r ca s le apari mai r u decît un
eretic — un idolatru, un p gîn. Dac exist vreun subiect care s ruineze cu certitudine
o carte despre creştinismul redus la esen e — dac exist vreun subiect care s
constituie o lectur cu totul nefolositoare pentru aceia care nu cred înc în Fiul lui
Dumnezeu n scut din Fecioar — acesta este acel subiect.
Oricît ar p rea de ciudat, din t cerea mea cu privire la lucrurile controversate nu
po i trage nici m car concluzia c eu le socotesc importante sau lipsite de importan .
însuşi lucrul acesta este unul dintre punctele controversate. Unul dintre lucrurile cu
privire la care creştinii nu pot c dea de acord este importan a dezacordurilor lor. Cînd
doi creştini din culte diferite încep s dezbat o problem , de obicei nu trece mult pîn
cînd unul dintre ei întreab dac un punct oarecare „este cu adev rat important", iar
cel lalt r spunde: „Important? Ei bine, este absolut esen ial!"
Am spus toate aceste lucruri doar pentru a ar ta clar ce fel de carte am încercat
s scriu; nu am încercat nicidecum s ascund crezul meu sau s evit s -mi asum
r spunderea pentru el. Cît priveşte lucrurile legate de crezul meu, cum am mai spus, nu
este nici un secret. Pot cita cuvintele unchiului Toby: „Ele sînt scrise în cartea de
rug ciuni a Bisericii Angliei".
Pericolul cu care am fost confruntat era acela de a expune drept creştinism comun
ceva ce este specific Bisericii Angliei sau (chiar mai r u) ceva ce este specific crezului
meu. Am încercat s m feresc de aceasta trimi înd manuscrisul original al sec iunii care
se numeşte acum „Cartea a Ii-a" la patru clerici (anglican, metodist, prezbiterian,
romano-catolic) pentru a fi supus criticii lor. Metodistul a considerat c nu am vorbit
suficient de mult despre credin , iar romano-catolicul a socotit c am mers prea departe
cînd am vorbit despre relativa lips de importan a teoriilor care explic isp şirea. în
celelalte privin e, to i cinci am fost de acord.
Celelalte c r i nu le-am „verificat" în acest fel, deoarece în acestea, deşi pot apare
diferen e între creştini, diferen ele ar fi între persoane individuale sau şcoli de gîndire, şi
nu între culte.
în m sura în care pot judeca pe baza recenziilor şi a numeroaselor scrisori care
mi-au fost scrise, cartea, oricît de deficitar ar fi în alte privin e, a reuşit cel pu in s
prezinte un creştinism redus la esen e sau comun sau central, în privin a c ruia to i sînt
de acord. în felul acesta, s-ar putea s fie de folos pentru liniştirea îngrijor rii unora c ,
dac omitem punctele controversate, nu ne mai r mîne decît un numitor comun vag şi
inofensiv. Numitorul comun se dovedeşte a fi nu numai pozitiv, ci şi bine conturat, fiind
separat de toate crezurile necreştine printr-o pr pastie incomparabil mai mare decît cele
mai grave diviziuni din cadrul creştinismului.
Dac eu nu am sprijinit în mod direct cauza reunirii, poate c am ar tat limpede
c ar trebui s ne reunim. Bineîn eles c am fost întîmpinat cu proverbialul odium
teologicum de unii membri convinşi ai unor grup ri diferite de a mea. Ostilitatea a venit
din partea unor extremişti din Biserica Angliei sau din afara ei: oameni care nu accept
crezul nici unei grup ri.
Oricît ar p rea de ciudat, faptul acesta este o consolare pentru mine.
Centrul fiec rei grup ri, unde se afl cei mai fideli membri ai ei, este punctul cel
mai apropiat de celelalte grup ri în spirit, dac nu şi în doctrin . Lucrul acesta
sugereaz c în centrul fiec rei grup ri exist ceva, sau Cineva, care, în ciuda tuturor
divergen elor de crez, a tuturor diferen elor de temperament, a tuturor amintirilor de
persecu ie reciproc , vorbeşte cu acelaşi glas.
Cred c am vorbit suficient despre omisiunile doctrinare. In „Cartea a IlI-a", care
se ocup cu probleme morale, am trecut de asemenea sub t cere cîteva lucruri, dar
pentru un motiv diferit. înc din vremea cînd am fost infanterist în primul r zboi
mondial, am avut o mare repulsie fa de oamenii care, în timp ce ei se afl la ad post şi
în confort, dau comenzi celor de pe linia frontului. în consecin , am re ineri cînd este
vorba s spun ceva despre ispite cu care eu însumi nu sînt confruntat. Eu cred c nici
un om nu este ispitit de orice p cat posibil. Aşa s-a întîmplat c din structura mea
lipseşte impulsul care îi face pe oameni s ia parte la jocuri de noroc; şi, f r îndoial ,
pl tesc un pre pentru aceasta, prin faptul c îmi lipseşte impulsul bun care prin exces
sau pervertire devine impulsul care îi împinge pe oameni spre jocurile de noroc. Din
aceast pricin , eu nu m-am considerat competent s dau sfaturi cu privire la jocuri de
noroc permise şi nepermise, dac exist vreun joc de noroc permis, pentru c eu nu cred
c ştiu nici m car aceasta. Nu am spus nimic nici despre mijloacele anticoncep ionale.
Eu nu sînt femeie; nu sînt nici m car c s torit şi nici nu sînt preot. Am socotit c nu
este potrivit s iau o pozi ie ferm cu privire la dureri, pericole şi cheltuieli de care sînt
scutit; nu am nici o slujb pastoral care s m oblige s iau o anumit pozi ie.
S-ar putea s fie ridicate obiec ii mai profunde — unele au şi fost exprimate deja
— cu privire la faptul c eu am folosit cuvîntul creştin ca însemnînd o persoan care
accept doctrinele universale ale creştinismului. Unii spun: „Cine eşti tu ca s
categoriseşti cine este şi cine nu este creştin?" sau „Oare nu se poate ca mul i oameni
care nu pot crede aceste doctrine s fie mai creştini, mai apropia i de spiritul lui Cristos,
decît unii care le cred?" într-un anume sens, aceast obiec ie este foarte justificat ,
foarte caritabil , foarte spiritual , foarte plin de sensibilitate.
Are orice calitate agreabil cu excep ia celei de a fi util . Noi pur şi simplu nu
putem folosi limbajul aşa cum ar vrea aceşti oponen i, f r s provoc m un dezastru. Voi
încerca s clarific acest lucru prin prezentarea istoriei unui alt cuvînt, mult mai pu in
important.
Cuvîntul gentleman a însemnat la început ceva concret: un om care avea blazon şi
o proprietate funciar . Cînd spuneai c cineva este „un gentleman", nu îi f ceai un
compliment, ci doar afirmai un fapt. Dac spuneai despre cineva c nu este un
„gentleman", nu era o insult , ci o informa ie. Nu era nici o contradic ie în a spune c
Ioan este mincinos şi gentleman, la fel cum nici acum nu este o contradic ie dac spui c
Petru este n tîng şi licen iat în litere.
Au venit apoi unii care au spus — foarte justificat, caritabil, spiritual, cu sim şi în
orice alt fel numai cu folos nu — „Aha, desigur ceea ce este important la un gentleman
nu este blazonul şi moşia, ci purtarea. Oare nu este cu adev rat gentleman acela care se
poart aşa cum ar trebui s se poarte un gentleman? în sensul acesta, Eduard este în
mai mare m sur gentleman decît Ion."
Oamenii au fost bine inten iona i. A fi respectabil şi curtenitor şi curajos este
desigur mult mai important decît s ai un blazon. Dar nu este acelaşi lucru. Ba mai r u,
nu este nici m car un lucru cu privire la care to i s fie de acord. A numi pe cineva
„gentleman", în acest sens nou şi rafinat al cuvîntului, devine, de fapt, nu o modalitate
de a da informa ii despre el, ci o modalitate de a-1 l uda; a contesta faptul c cineva este
un „gentleman" devine pur şi simplu o modalitate de a-1 insulta. Cînd un cuvînt
înceteaz s mai fie un termen descriptiv şi devine un simplu termen laudativ, el nu mai
comunic un fapt despre obiect: el comunic doar atitudinea vorbitorului fa de acel
obiect. (O cin „bun " nu înseamn decît c este o cin care îi place vorbitorului.)
Cuvîntul gentleman, dup ce a fost spiritualizat şi rafinat în compara ie cu sensul s u
vechi brut şi obiectiv, nu mai înseamn decît c persoana numit astfel este agreat de
vorbitor. în consecin , cuvîntul gentleman a devenit în vremea noastr un cuvînt
nefolositor. Noi aveam deja o mul ime de cuvinte care s exprime aprobarea noastr fa
de cineva, aşa încît nu mai era nevoie de înc unul; pe de alt parte, dac cineva vrea s -
1 foloseasc în sensul vechi (într-o lucrare istoric , de pild ), nu o poate face decît dac
d nişte explica ii. Cuvîntul şi-a pierdut sensul pentru scopul acela.
Acum, dac noi le permitem oamenilor s înceap s spiritualizeze şi s rafineze
sau s „aprofundeze" (cum spun ei) sensul cuvîntului creştin, şi acesta va deveni foarte
curînd un cuvînt nefolositor. In primul rînd, creştinii înşişi nu-1 vor aplica vreunei
persoane. Noi nu sîntem în m sur s spunem cine, în sensul cel mai adînc al
cuvîntului, este aproape sau nu este aproape de spiritul lui Cristos. Noi nu putem vedea
în inimile oamenilor. Noi nu putem judeca, ba chiar ni se interzice s -i judec m pe al ii.
Ar fi o arogan nemaipomenit din partea noastr s spunem despre cineva c este sau
nu este creştin, în sensul acesta rafinat al cuvîntului. Este evident c un cuvînt care nu
poate fi aplicat niciodat nu va fi un cuvînt prea folositor. în ceea ce-i priveşte pe
necredincioşi, nu încape îndoial c ei vor folosi cu pl cere cuvîntul în sensul rafinat. în
gurile lor el va deveni un simplu termen de laud . Cînd vor spune despre cineva c este
creştin, ei vor în elege prin aceasta c îl consider un om bun. Dar modalitatea aceasta
de folosire a cuvîntului nu va îmbog i limba vorbit , pentru c noi avem deja cuvîntul
bun. între timp, cuvîntul creştin va fi golit de sens pentru orice scop util pe care l-ar fi
putut servi.
Prin urmare, noi trebuie s r mînem la sensul originar evident. Numele de creştini
a fost dat pentru prima oar în Antiohia „ucenicilor" (Faptele 11:26), celor care au
acceptat înv tura apostolilor. Nu încape îndoial c aplicarea lui a fost limitat la cei
care au beneficiat de pe urma acelei înv turi atît cît a trebuit. Nu s-a luat în
considerare nicidecum aplicarea lui numai la aceia care, într-un mod spiritual, l untric,
superior erau „mult mai aproape de spiritul lui Cristos". Nu este o problem teologic
sau moral . Este vorba doar de folosirea cuvintelor în aşa fel încît s putem în elege to i
ce se spune. Cînd un om care accept doctrina creştin tr ieşte nedemn de ea, este mult
mai clar dac spui c el este un creştin nedemn decît dac spui c nu este creştin.
Sper c nici un cititor nu va presupune c acest creştinism redus la esen e este
prezentat aici ca o alternativ la crezurile grup rilor existente — ca şi cum cineva l-ar
putea adopta în loc de congrega ionalism, ortodoxie sau orice altceva. El se aseam n
mai mult cu un hol din care se deschid uşi spre mai multe camere. Dac voi reuşi s
aduc pe cineva în holul acela, voi realiza ce am încercat. Dar c minele şi scaunele şi
mesele sînt în camere, şi nu în hol. Holul este un loc de aşteptare, un loc din care po i s
încerci s intri pe diferite uşi, nu un loc în care s locuieşti. Dac avem în vedere lucrul
acesta, eu cred c este preferabil s intri chiar şi în cea mai neconfortabil dintre camere
(oricare ar fi aceea). Este adev rat c unii oameni descoper c trebuie s aştepte în hol
vreme îndelungat , în timp ce al ii sînt siguri aproape imediat la care uş trebuie s
bat . Eu nu ştiu de ce exist aceast diferen , dar sînt convins c Dumnezeu nu las pe
nimeni s aştepte decît dac El g seşte c este potrivit ca persoana aceea s aştepte.
Cînd vei intra în camera ta, vei descoperi c aşteptarea a produs în tine un lucru bun, pe
care altfel nu l-ai fi avut. Dar trebuie s socoteşti vremea aceasta ca o perioad de
aşteptare, nu de aşezare a taberei. Trebuie s continui s te rogi pentru lumin şi,
desigur, chiar şi în hol, trebuie s începi s respec i regulile care sînt comune pentru
întreaga cas .
Mai presus de toate, trebuie s te întrebi care uş este cea adev rat ; nu care i se
pare mai agreabil datorit culorii sau lemn riei. Cu alte cuvinte, întrebarea nu ar trebui
s fie: „îmi place genul acesta de serviciu religios?", ci: „Sînt adev rate aceste doctrine?
Exist sfin enie aici? M îmboldeşte conştiin a în direc ia aceasta? Ezitarea mea de a
bate la uş este datorat mîndriei mele, gusturilor mele sau repulsiei pe care o am fa
de un portar oarecare?"
 Cînd ai ajuns în camera ta, poart -te cu bun tate fa de cei care au ales alte uşi
şi fa de cei care sînt înc în hol. Dac au greşit, ei au cu atît mai mare nevoie de
rug ciunile tale; dac î i sînt duşmani, i se porunceşte s te rogi pentru ei. Aceasta este
una dintre regulile universale pentru întreaga cas .

CARTEA I

Binele şi răul ca indicii cu privire la semnifica ia universului

1
Legea Naturii Umane

Oricine a auzit oameni certîndu-se. Uneori cearta lor pare nostim , iar alteori pare
de-a dreptul nepl cut ; dar oricum ar p rea, eu cred c putem înv a un lucru foarte
important dac ascult m la lucrurile pe care le spun ei. Ei spun ceva de genul: „Cum i-
ar place dac i-ar face ie cineva lucrul acesta?" — „E locul meu; eu am fost primul aici"
— „D -i pace; nu- i face nici un r u" — „De ce s începi tocmai tu?" — „D -mi o felie din
portocala ta. Eu i-am dat dintr-a mea" — „Haide, doar mi-ai promis". Oamenii spun
lucruri de felul acesta în fiecare zi, oameni înv a i sau neînv a i, copii sau oameni
mari.
Ceea ce m intereseaz pe mine în toate aceste remarci este c omul care le face
nu spune doar c întîmpl tor purtarea celeilalte persoane nu-i este pe plac. El face apel
la un standard de conduit care se aşteapt s fie cunoscut de cealalt persoan . Foarte
rareori se întîmpl ca persoana cealalt s r spund : „Ia mai las -m -n pace cu
standardul t u!" Aproape întotdeauna ea încearc s arate c ceea ce a f cut nu încalc
de fapt standardul sau c , dac o face, exist o scuz special . Ea pretinde c în cazul
acesta aparte exist un motiv special pentru care persoana care a ocupat cea dintîi locul
ar trebui s -1 cedeze, sau c lucrurile au fost diferite atunci cînd a primit o felie de
portocal , sau c s-a întîmplat ceva care o împiedic s -şi respecte promisiunea.
S-ar p rea, de fapt, c amîndou p r ile au avut în gînd o Lege sau o Regul
oarecare cu privire la corectitudine, la conduita decent , la moralitate sau la orice altceva
ai vrea s spui, o Lege cu privire la care ei sînt de acord. Şi într-adev r, ei sînt de acord
cu privire la ea. Dac nu ar fi aşa, ar putea, desigur, s se lupte ca animalele, dar nu s-
ar putea certa, în sensul uman al cuvîntului. Cearta este o încercare de a ar ta c
persoana cealalt greşeşte. Nu ar avea nici un sens s încerci s faci acest lucru, dac
cele dou p r i nu ar avea o oarecare în elegere cu privire la ce este Binele şi R ul; tot
aşa, nu ar avea sens s spui c un juc tor de fotbal a comis fault, dac nu ar exista o
în elegere oarecare cu privire la regulile jocului de fotbal.
Aceast Lege sau Regul despre Bine şi R u a fost numit mai demult Legea
Naturii. în zilele noastre, cînd vorbim despre „legile naturii", ne referim de obicei la legi
cum sînt gravita ia, ereditatea sau legile chimiei.
Dar cînd gînditorii din vechime au numit Legea Binelui şi R ului „Legea Naturii",
ei au în eles prin aceasta „Legea Naturii Umane". Ideea era c , dup cum toate corpurile
sînt guvernate de legea gravita iei şi dup cum toate organismele sînt guvernate de legi
biologice, tot aşa creatura numit om îşi are legea ei — cu deosebirea c un corp [fizic]
nu poate alege dac s asculte sau nu de legea gravita iei, în timp ce omul poate alege
dac s asculte sau nu de Legea Naturii Umane.
Putem formula ideea aceasta într-un alt mod. Orice om este supus în orice clip la
ac iunea cîtorva seturi de legi, dar exist numai o singur lege pe care are libertatea s
nu o respecte. Ca şi corp [fizic], el este supus gravita iei şi nu o poate înc lca; dac îi dai
drumul în aer, f r s -1 sus ii într-un fel oarecare, el nu are mai mult libertate decît o
piatr în ceea ce priveşte c derea. Ca organism, el este supus diferitelor legi biologice pe
care nu le poate înc lca, întocmai cum nici animalele nu le pot înc lca. Cu alte cuvinte,
el nu poate înc lca acele legi care îi sînt comune lui şi altor lucruri; dar legea care este
specific naturii sale umane, legea pe care nu o are în comun cu animalele, cu plantele
sau cu lucrurile neînsufle ite, este cea pe care o poate înc lca dac alege s o fac .
Legea aceasta a fost numit Legea Naturii, deoarece oamenii au crezut c fiecare o
cunoaşte prin îns şi natura sa şi c nu are nevoie s fie înv at.
Desigur, ei nu au vrut s spun prin aceasta c nu s-ar putea s g seşti ici şi colo
cîte un individ bizar care s nu o cunoasc , la fel cum g seşti cî iva oameni care nu pot
distinge culorile sau care nu au ureche muzical . Dar luînd rasa uman în întregime, ei
credeau c ideea uman de comportare decent era de la sine în eleas de oricine. Şi eu
cred c ei aveau dreptate.
Dac nu ar fi avut dreptate, atunci toate lucrurile pe care le-am spus noi despre
r zboi ar fi absurde. Ce sens ar fi avut s spunem c duşmanul greşeşte, dac Binele nu
este un lucru real pe care, în adîncul fiin ei lor, naziştii îl cunoşteau la fel de bine ca şi
noi şi ar fi trebuit s -1 pun în aplicare? Dac ei nu ar fi avut idee despre ce în elegem
noi prin bine, atunci, puteam s ne lupt m, dar nu puteam s -i învinov im pentru
aceasta, la fel cum nu-i puteam învinov i pentru culoarea p rului lor.
Cunosc cî iva oameni care sus in c ideea Legii Naturii sau a comport rii decente,
cunoscut de to i oamenii, este nefondat , deoarece diferite civiliza ii şi diferite epoci au
avut principii morale diferite.
Dar afirma ia aceasta nu este adev rat . Au existat diferen e între principiile lor
morale, dar acestea nu au fost niciodat diferen e totale.
Dac cineva va face efortul s compare înv turile morale ale, s zicem,
egiptenilor, babilonienilor, hinduşilor, chinezilor, grecilor şi romanilor din antichitate,
ceea ce-1 va izbi va fi asem narea dintre ele şi asem narea tuturor cu înv tura noastr
moral . Cîteva dovezi în sensul acesta le-am adunat într-o anex la o alt carte intitulat
The Abolition of Nl-an (Abolirea omului); dar pentru scopul nostru prezent este suficient
s -1 întreb pe cititor ce crede el c înseamn o moralitate totalmente diferit .
Imagina i-v o ar în care oamenii ar fi admira i pentru c fug de pe cîmpul de
lupt , sau în care cineva s-ar sim i mîndru dac i-ar înşela pe to i oamenii care au fost
buni cu el. A i putea la fel de uşor s v imagina i o ar în care doi şi cu doi fac cinci.
Oamenii s-au deosebit întotdeauna în concep ia lor cu privire la persoanele fa de care
trebuie s fii altruist — dac numai fa de familia ta, sau fa de compatrio ii t i, sau
fa de to i oamenii. Dar oamenii au fost întotdeauna de acord c omul nu trebuie s fie
egoist. Egoismul nu a fost admirat niciodat . Oamenii au avut p reri diferite cu privire la
num rul de neveste pe care trebuie s le aib , dac s fie una sau patru. Dar ei au fost
de acord întotdeauna c nu trebuie s fie permis ca s iei pur şi simplu pe orice femeie
care î i place.
Dar lucrul cel mai remarcabil este urm torul. Ori de cîte ori vei g si un om care
spune c el nu crede într-un Bine şi R u real, vei descoperi c -şi va retrage afirma ia o
clip mai tîrziu. El poate s -şi încalce promisiunea pe care i-a f cut-o, dar dac tu
încerci s încâlci o promisiune pe care i-ai f cut-o, înainte ca s po i spune tu un cuvînt,
el va protesta: „Nu e bine ce faci". O na iune poate spune c tratatele sînt lipsite de
valoare; dar apoi, în clipa urm toare, îşi va dezmin i afirma ia spunînd c un anumit
tratat pe care a vrut s -1 încalce a fost nedrept. Dac tratatele nu au nici o valoare şi
dac nu exist Bine şi R u — cu alte cuvinte, dac nu exist o Lege a Naturii — care este
diferen a între un tratat drept şi un tratat nedrept? Oare nu s-au dat ei singuri de gol şi
nu au ar tat c , orice ar spune, ei au cunoştin de Legea Naturii, la fel ca to i ceilal i
oameni?
S-ar p rea deci c sîntem obliga i s credem într-un Bine şi un R u real.
Oamenii pot greşi uneori cu privire la Bine şi R u, la fel cum uneori îşi greşesc
socotelile; dar Binele şi R ul nu sînt o chestiune de gust sau de opinie mai mult decît
este tabla înmul irii. Dac sîntem cu to ii de acord în privin a aceasta, voi trece la
punctul urm tor, care este acesta: Nici unul dintre noi nu respect în totul Legea
Naturii. Dac sînt excep ii printre cititori, îmi cer scuze. în cazul acesta, ar face mai bine
s citeasc altceva, deoarece pe ei nu-i priveşte nimic din ceea ce voi spune. Şi acum,
revenind la fiin ele umane de rînd care au r mas:
Sper c nu ve i în elege greşit ceea ce urmeaz s spun. Eu nu predic, şi
Dumnezeu ştie c eu nu pretind c sînt mai bun decît al ii. Eu încerc doar s atrag
aten ia asupra unui fapt; faptul c în anul acesta sau în luna aceasta sau, mai probabil,
chiar în ziua aceasta, noi înşine nu am pus în practic felul de comportare pe care îl
aştept m de la al ii. Se poate s g sim tot felul de scuze. împrejurarea aceea în care ai
fost foarte nedrept cu copiii a fost cînd erai foarte obosit. Afacerea aceea b neasc pu in
dubioas — cea pe care aproape ai uitat-o — a venit atunci cînd erai la strîmtoare. Şi ce
ai promis c vei face pentru X.Y. şi nu ai f cut — ei bine, nici m car nu ai fi promis dac
ai fi ştiut cît de îngrozitor de ocupat aveai s fii. în ceea ce priveşte purtarea ta fa de
so ia ta (sau so ul t u) sau sora ta (sau fratele t u), dac aş şti cît de enervan i pot fi, nu
m-aş mira — şi, în fond, cine sînt eu? Şi eu sînt la fel.
Cu alte cuvinte, eu nu reuşesc s respect în totul Legea Naturii, şi în momentul
cînd cineva îmi spune c nu o respect, începe s se nasc în mintea mea un şirag de
scuze mai lung decît mîna ta. Problema care se pune în momentul acela nu este dac
acelea sînt nişte scuze bune. Adev rul este c ele nu sînt decît o dovad în plus cît de
profund credem noi în Legea Naturii, fie c ne place, fie c nu ne place. Dac noi nu
credem în comportarea decent , de ce sîntem atît de ner bd tori s ne scuz m cînd nu
ne-am comportat decent? Adev rul este c noi credem în decen atît de mult — avem
sentimentul c St pînirea Legii ne apas — încît nu putem suporta faptul c o înc lc m
şi, în consecin , încerc m s d m vina pe altceva. Observa i c numai pentru purt rile
noastre rele g sim toate aceste explica ii. Numai st rile de nervozitate le punem pe
seama oboselii, a îngrijor rii sau a foamei; pentru st rile pozitive ne asum m noi înşine
meritul.
Acestea deci sînt cele dou lucruri pe care am vrut s le spun. Mai întîi, c fiin ele
umane, de pretutindeni de pe p mînt, au aceast idee ciudat c trebuie s se comporte
într-un anumit fel şi nu se pot debarasa de ea. în al doilea rînd, ei nu se comport aşa
cum ar trebui. Ei cunosc Legea Naturii, dar o încalc . Aceste dou fapte sînt de
importan fundamental pentru orice sistem de gîndire clar cu privire la noi înşine şi la
universul în care tr im.

2
Cîteva obiec ii

Dac cele expuse anterior constituie temelia, ar fi bine s m opresc ca s

consolidez temelia înainte de a trece mai departe. Cîteva dintre scrisorile pe care le-am
primit arat c multor oameni le este greu s în eleag ce este de fapt aceast Lege a
Naturii Umane, sau Lege Moral sau Regul a Comport rii Decente.
De exemplu, cineva mi-a scris: „Ceea ce numi i Lege Moral nu este oare pur şi
simplu instinctul nostru de turm , care s-a dezvoltat la fel ca şi toate celelalte instincte
ale noastre?" Eu nu contest c noi avem un instinct de turm , dar nu aceasta în eleg eu
prin Lege Moral . Noi to i ştim ce înseamn s fii împins de instinct — de instinctul de
dragoste matern , de instinctul sexual sau de instinctul de hr nire. înseamn c sim i o
nevoie sau o dorin puternic de a ac iona într-un anumit mod: Şi, desigur, uneori noi
sim im o asemenea dorin s ajut m pe altcineva: nu încape îndoial c dorin a aceea
este datorat instinctului de turm . Dar a sim i dorin a de a ajuta este un lucru cu totul
diferit de a avea sentimentul c ar trebui s acorzi ajutor, fie c vrei, fie c nu vrei. S
presupunem c auzi un strig t dup ajutor de la un om aflat în pericol. Probabil c vei
sim i dou dorin e — una este dorin a de a da ajutor (datorit instinctului t u de turm ),
cealalt este dorin a de a te feri de pericol (datorit instinctului de conservare). Dar vei
descoperi în sinea ta, în afar de aceste dou impulsuri, un al treilea lucru care î i spune
c ar trebui s urmezi impulsul de a ajuta şi c ar trebui s suprimi impulsul de a fugi.
Acum, lucrul acesta care judec între cele dou instincte şi decide care dintre ele s fie
încurajat, nu poate fi unul dintre ele. Este ca şi cum ai spune c partitura muzical care
î i spune, la un moment dat, s cîn i la pian o anumit not şi nu alta, este ea îns şi una
dintre notele claviaturii. Legea Moral ne spune melodia pe care trebuie s o cînt m:
instinctele noastre sînt doar claviatura.
O alt modalitate de a vedea c Legea Moral nu este doar unul dintre instinctele
noastre este urm toarea: Dac dou instincte sînt în conflict, şi în gîndirea creaturii nu
exist nimic altceva decît cele dou instincte, este evident c instinctul cel mai puternic
trebuie s înving . Dar în acele momente cînd sîntem foarte conştien i de Legea Moral ,
ea pare s ne spun de obicei s lu m partea celui mai slab dintre cele dou impulsuri.
Probabil c vrei s fii în siguran mai mult decît vrei s aju i pe un om care se
îneac : dar Legea Moral î i spune s -1 aju i cu toate acestea. Deseori ea ne spune s
încerc m s facem impulsul bun mai puternic decît este el în mod natural. Vreau s
spun c deseori noi consider m c este de datoria noastr s stimul m instinctul de
turm , prin trezirea imagina iei, prin stîrnirea milei şi aşa mai departe, ca s adun m
energie suficient pentru a face lucrul potrivit. Dar este evident c noi nu ac ion m din
instinct atunci cînd ne propunem s înt rim mai mult un anumit instinct. Lucrul care î i
spune: „Instinctul t u de turm este adormit. Trezeşte-1", nu poate fi însuşi instinctul de
turm . Lucrul care î i spune care not de la pian trebuie s fie cîntat mai tare nu poate
fi nota îns şi.
Iat un al treilea mod de a privi problema. Dac Legea Moral ar fi unul dintre
instinctele noastre, ar trebui s putem g si în untrul nostru un instinct care s fi fost
întotdeauna „bun", în terminologia noastr , întotdeauna în armonie cu regula conduitei
corecte. Dar nu po i g si un asemenea impuls. Nu exist nici un impuls pe care Legea
Moral s nu ne spun s -1 suprim m la un moment dat şi nici un impuls pe care s nu
ne spun uneori s -1 încuraj m. Este greşit s credem c unele impulsuri ale noastre —
s zicem, dragostea matern sau patriotismul — sînt bune, în timp ce altele, cum sînt
instinctul sexual sau instinctul de lupt , sînt rele. Ce vrem s spunem este c ocaziile în
care este nevoie ca instinctul de lupt şi instinctul sexual s fie înfrînate sînt mai
frecvente decît ocaziile care impun înfrînarea dragostei materne sau a patriotismului.
Dar exist situa ii în care este de datoria unui b rbat c s torit s încurajeze impulsul
s u sexual şi exist situa ii cînd este de datoria soldatului s încurajeze instinctul s u de
lupt . Exist de asemenea ocazii în care dragostea mamei pentru copiii ei sau dragostea
cuiva pentru ara lui trebuie s fie suprimate, pentru a nu duce la nedreptate fa de
copiii altor oameni sau fa de alte ri. în sensul strict al cuvîntului, nu exist impulsuri
bune şi impulsuri rele.
Gîndi i-v din nou la un pian. El nu are dou feluri de note: note „corecte" şi note
„greşite". Fiecare not este corect la un moment dat şi este greşit la un altul. Legea
Moral nu este doar un instinct oarecare dintr-un set de instincte: ea este ceva ce
construieşte un fel de melodie (melodia pe care o numim bun tate sau conduit corect )
prin direc ionarea instinctelor.
Pentru c veni vorba, ideea aceasta are consecin e practice importante.
Cel mai periculos lucru pe care-1 po i face este s iei unul dintre impulsurile firii
tale şi s faci din el lucrul pe care s -1 urmezi cu orice pre .
Nu exist nici un impuls care s nu ne transforme în demoni dac îl lu m ca ghid
absolut. Ai putea crede c dragostea de oameni în general ar face excep ie, dar nu face.
Dac laşi la o parte dreptatea, te vei trezi c încâlci acorduri şi falsifici dovezile la
judecat „de dragul omenirii", şi c în cele din urm devii un om crud şi viclean.
Al ii mi-au scris spunînd: „Ceea ce numi i Lege Moral nu este oare doar o
conven ie social , ceva ce este pus în noi prin educa ie?" Cred c lucrurile au fost
în elese greşit în privin a aceasta. Oamenii care pun aceast întrebare de obicei socotesc
de la sine în eles c dac noi am înv at un lucru de la p rin i sau de la înv tori, lucrul
acela trebuie s fie doar o inven ie omeneasc . Bineîn eles c lucrurile nu stau aşa. Noi
to i am înv at la şcoal tabla înmul irii. Un copil care a crescut singur pe o insul
pustie nu ar şti-o. Dar oare rezult din aceasta c tabla înmul irii este o simpl conven ie
uman , ceva ce oamenii au n scocit pentru ei înşişi şi care ar fi putut fi altfel dac ei ar
fi vrut aşa? Eu sînt cu totul de acord cînd spune i c noi înv m Regula Conduitei
Decente de la p rin i şi înv tori, de la prieteni şi din c r i, la fel cum înv m orice alt
lucru.
Unele lucruri pe care le înv m sînt simple conven ii care ar fi putut fi diferite —
[în Anglia] noi înv m s conducem pe partea sting a str zii, dar s-ar fi putut la fel de
bine ca regula s fie s conducem pe partea dreapt — dar alte lucruri, cum este
matematica, sînt adev ruri reale.
 Problema care se pune este în care categorie se încadreaz Legea Naturii Umane.
Exist dou motive ca s spunem c ea apar ine aceleiaşi categorii cu matematica.
Primul este c , aşa cum am spus în primul capitol, deşi exist diferen e între ideile
morale dintr-o ar sau o epoc şi cele din alt ar sau alt epoc , diferen ele nu sînt de
fapt foarte mari — nu sînt aşa de mari cum îşi închipuie cei mai mul i oameni — şi po i
recunoaşte în toate aceeaşi lege, în timp ce în cazul unor simple conven ii, cum este
partea drumului pe care se circul sau felul de îmbr c minte al oamenilor, diferen ele
pot fi oricît de mari. Cel lalt motiv este urm torul: Cînd te gîndeşti la diferen ele dintre
moralitatea unui popor şi a altuia, crezi c moralitatea unui popor este mai bun sau
mai rea decît a altuia?
Schimb rile f cute au fost oare îmbun t iri? Dac nu au fost, atunci nu poate
exista progres moral. Progres nu înseamn doar schimbare, ci schimbare în mai bine.
Dac nici un set de idei morale nu ar fi mai adev rat sau mai bun decît toate celelalte,
nu ar avea nici un sens s prefer m moralitatea lumii civilizate fa de moralitatea lumii
necivilizate, sau moralitatea creştin fa de moralitatea nazist . în realitate îns noi to i
credem c anumite înv turi morale sînt mai bune decît altele. Noi credem c unii
oameni care au încercat s schimbe ideile morale ale epocii lor au fost ceea ce noi numim
reformatori sau pionieri — oameni care au în eles moralitatea mai bine decît semenii lor.
Foarte bine. Momentul în care spui c un set de idei morale poate fi mai bun decît
altul, de fapt tu le evaluezi pe amîndou prin prisma unui standard şi spui c unul
dintre ele se conformeaz în mai mare m sur standardului decît cel lalt. Dar
standardul care le m soar şi le compar pe amîndou este ceva diferit de oricare din
aceste dou seturi de idei. De fapt,tu le compari pe amîndou cu o Moralitate Real ,
admi înd c exist un Bine real, independent de ce cred oamenii, şi c ideile unor oameni
se apropie mai mult decît ale altora de Binele real. Putem spune lucrul acesta şi în alt fel.
Dac ideile tale morale pot fi mai adev rate, iar cele ale naziştilor pot fi mai pu in
adev rate, trebuie s existe ceva — o Moralitate Real — prin raportare la care ele s fie
adev rate. Motivul pentru care ideea ta despre New York poate fi mai mult sau mai pu in
adev rat decît a mea este c New York-ul este un loc real, care exist în mod
independent de ce crede vreunul dintre noi. Dac atunci cînd fiecare dintre noi spune
„New York", fiecare se refer numai la „oraşul pe care mi-1 imaginez în gîndul meu", cum
s-ar putea ca ideile cuiva s fie mai adev rate decît ale altcuiva?
Nu s-ar putea lua în discu ie adev rul sau falsitatea lor. în acelaşi fel, dac Regula
Conduitei Decente ar însemna doar „ceea ce se întîmpl s aprobe o na iune oarecare",
nu ar avea nici un sens s spunem c o na iune ar fi mai corect decît alta în lucrurile
pe care le aprob ; nu ar avea nici un sens s spunem c lumea ar putea s devin mai
bun sau mai rea din punct de vedere moral.
Concluzia pe care vreau s o trag aici este c , deşi diferen ele între ideile
popoarelor cu privire la Conduita Decent te fac deseori s suspectezi c nu exist nici o
Lege a Conduitei, lege care s fie natural şi real , totuşi lucrurile la care ne gîndim noi
în leg tur cu aceste diferen e dovedesc exact contrariul. Mai este un lucru pe care vreau
s -1 spun înainte de a încheia. Am întîlnit oameni care exagereaz diferen ele, deoarece
ei nu fac distinc ie între diferen ele de crez cu privire la faptele reale. De pild , cineva mi-
a spus: „în urm cu trei sute de ani, oamenii din Anglia omorau vr jitoarele. Po i tu
spune c aceasta era Regula Naturii Umane sau Legea Conduitei Corecte?" Trebuie
remarcat c motivul pentru care noi nu execut m vr jitoarele este c noi nu credem c
exist vr jitoare. Dac am crede — dac am crede cu adev rat c exist asemenea
oameni, care s-au vîndut diavolului şi au primit în schimb puteri supranaturale de la el,
şi dac ei ar folosi aceste puteri ca s -i omoare pe semenii lor, ca s -i înnebuneasc sau
ca s aduc vreme rea, este cert c to i am fi de acord c dac merit cineva pedeapsa cu
moartea, atunci aceia sînt tocmai aceşti colabora ionişti mizerabili. Nu este nici o
diferen de principiu moral aici: diferen a este doar cu privire la realitate. Putem s
consider m c este un mare avans în cunoaştere s nu mai credem în vr jitoare; dar nu
este nici un avans moral dac nu le execut m atunci cînd nu credem c exist .
Nu se spune despre cineva c este omenos pentru c nu mai pune curse pentru
şoareci, dac el face lucrul acesta pentru c el crede c nu mai sînt şoareci în cas .

3
Realitatea legii

Revin acum la ceea ce am spus la sfîrşitul primului capitol, cînd am afirmat c

sînt dou lucruri ciudate cu privire la rasa uman . Primul, c oamenii sînt obseda i de
ideea unui anumit fel de comportare pe care ar trebui s o practice, ceva ce am putea
numi purtare corect sau decen sau moralitate sau Legea Naturii. Al doilea lucru este
c în realitate ei nu practic acest fel de comportament. Unii v-a i putea întreba de ce
spun c lucrul acesta este ciudat. Poate c vi se pare c este lucrul cel mai firesc din
lume. în particular, poate c v gîndi i c sînt pu in prea aspru cu rasa uman . La urma
urmei, a i putea spune, ceea ce eu numesc înc lcarea Legii Binelui şi R ului sau Legea
Naturii, nu înseamn decît c oamenii nu sînt perfec i. Şi, în fond, de ce s aştept eu ca
ei s fie perfec i? R spunsul acesta ar fi corect dac ceea ce aş face eu ar fi s stabilesc
exact cît vin avem în faptul c nu ne purt m aşa cum aştept m de la al ii s se poarte.
Dar slujba mea nu este nicidecum aceasta. în momentul de fa , eu nu m ocup
de vinov ie; eu încerc s descop r adev rul. Din punctul acesta de vedere, îns şi ideea
c ceva este imperfect, c nu este ce ar trebui s fie, are anumite consecin e.
Dac iei o piatr sau un pom, ele sînt ceea ce sînt şi se pare c nu are nici un sens
s spui c ar fi trebuit s fie altfel. Desigur, ai putea spune c piatra are „o form
nepotrivit ", dac vrei s o foloseşti pentru o gr din alpin , sau po i spune c pomul
este un pom r u pentru c nu î i d atîta umbr cît ai aşteptat. Dar singurul lucru pe
care-1 spui prin aceste afirma ii este c piatra sau pomul se întîmpl s nu fie potrivite
pentru un scop oarecare al t u. Tu nu acuzi piatra sau pomul, decît poate în glum ,
pentru c sînt aşa cum sînt. Tu ştii în realitate c , dat fiind vremea şi p mîntul, pomul
nu putea fi altfel. Ceea ce noi numim, din punctul nostru de vedere, un pom „r u", este
un pom care respect legile naturii sale în aceeaşi m sur ca şi un pom „bun".
A i observat ce rezult din aceasta? Rezult c ceea ce noi numim în mod obişnuit
legile naturii — modul în care vremea ac ioneaz asupra unui copac, de exemplu — se
poate s nu fie cu adev rat legi în sensul strict al cuvîntului, ci numai o figur de stil.
Cînd spui c pietrele care cad se supun întotdeauna legii gravita iei, oare nu este acelaşi
lucru ca şi cum ai spune c legea nu înseamn decît „ceea ce fac pietrele întotdeauna"?
Tu nu crezi de fapt c atunci cînd îi dai drumul unei pietre, aceasta îşi aminteşte dintr-o
dat c se afl sub porunca de a c dea la p mînt. Tu nu spui, de fapt, decît c piatra
cade. Cu alte cuvinte, nu po i şti cu certitudine dac exist ceva mai presus şi în afar
de lucrurile însele, vreo lege cu privire la ce ar trebui s se întîmple, o lege care este
distinct de ceea ce se întîmpl de fapt. Legile naturii, aşa cum sînt aplicate pietrelor şi
copacilor, s-ar putea s însemne doar „ceea ce face în realitate Natura".
Dar dac ne îndrept m aten ia spre Legea Naturii Umane, Legea Conduitei
Decente, problema este cu totul diferit . Este clar c legea nu înseamn „ceea ce fac de
fapt oamenii"; aşa cum am spus anterior, mul i oameni nu respect deloc aceast lege, şi
nici un om nu o respect în totalitate. Legea gravita iei î i spune ce fac pietrele dac le
laşi s cad , dar Legea Naturii Umane î i spune ce ar trebui s fac oamenii şi nu fac. Cu
alte cuvinte, cînd ai de-a face cu oamenii, intervine ceva ce este mai presus şi dincolo de
faptele propriu-zise. Pe de-o parte ai faptele (modul în care se comport oamenii) şi mai
ai altceva (modul în care ar trebui s se comporte ei). în restul universului, nu este
nevoie de nimic altceva decît de fapte.
Electronii şi moleculele se comport într-un anumit fel, şi din ac iunea lor decurg
anumite rezultate, şi aceasta poate fi întreaga poveste. (Eu nu cred c aceasta este
întreaga poveste, aşa cum ve i vedea mai tîrziu. Inten ia mea a fost s spun c , pentru
stadiul la care se g seşte prezentarea mea pîn acum, aceasta poate s fie întreaga
poveste.) Dar oamenii se comport într-un anumit fel, şi aceasta nu este întreaga
poveste, pentru c noi ştim tot timpul c ei ar trebui s se comporte într-un mod diferit.
Faptul acesta este atît de neobişnuit, încît sîntem tenta i s încerc m s -1
justific m prin explica ii. De exemplu, am putea încerca s spunem c atunci cînd
afirm m despre un om c nu ar trebui s se comporte aşa cum o face, afirma ia noastr
are de fapt acelaşi în eles ca şi afirma ia c piatra are o form nepotrivit ; adic , ceea ce
face el se întîmpl s nu ne convin nou . Lucrul acesta îns nu este adev rat. Un om
care a ocupat locul de la geam în tren pentru c el a fost primul acolo şi un om care s-a
strecurat în timp ce eu eram întors cu spatele şi mi-a luat geanta, sînt amîndoi la fel de
jenan i pentru mine. Dar eu îl acuz pe al doilea [pentru fapta lui] şi nu îl acuz pe primul.
Eu nu m înfurii — poate cu excep ia unui moment, pîn cînd îmi vin în fire — pe un om
care îmi pune piedic din greşeal ; în schimb, m înfurii pe un om care încearc s -mi
pun piedic , chiar şi dac nu reuşeşte. Cu toate acestea, primul mi-a provocat o durere,
în timp ce al doilea nu mi-a f cut nimic. Uneori comportarea pe care eu o numesc rea nu
îmi este deloc neconvenabil , ci dimpotriv . în timp de r zboi, fiecare parte poate g si c
este foarte folositor s aib un tr d tor de partea cealalt . Dar deşi ei îl folosesc şi îl
pl tesc, îl socotesc o lep d tur de om.
Prin urmare, nu po i spune c noi socotim comportarea altora decent , pentru
simplul motiv c este comportarea care se întîmpl s ne fie folositoare. Cît priveşte
comportarea decent a noastr înşine, cred c este foarte clar c nu înseamn o
comportare care ne aduce neap rat folos.
Asemenea comportare înseamn s te mul umeşti cu treizeci de lei cînd ai fi putut
s primeşti trei sute, s - i faci cinstit temele de cas cînd i-ar fi fost mai uşor s copiezi;
s o laşi în pace pe o fat cînd i-ar fi pl cut s faci dragoste cu ea, s stai într-un loc
periculos cînd ai fi putut s mergi într-un loc mai ferit, s - i respec i promisiunile pe care
ai prefera s nu le respec i şi s spui adev rul chiar dac te face s ar i ca un neghiob.
Unii spun c conduita decent nu este ceea ce foloseşte fiec rei persoane
individuale la un moment dat, ci ceea ce foloseşte rasei umane în ansamblul ei; şi c , în
consecin , nu este vorba de nici un mister. La urma urmei, oamenii au oarecare sim ; ei
îşi dau seama c nu po i avea siguran sau fericire adev rat decît într-o societate în
care fiecare este cinstit, şi tocmai pentru c în eleg lucrul acesta ei încearc s se
comporte decent. Acum, este perfect adev rat c siguran a şi fericirea pot veni numai de
la persoane, clase şi na iuni care sînt cinstite, corecte şi bune unele fa de altele. Acesta
este unul dintre adev rurile cele mai importante din lume.
Dar el este inadecvat atunci cînd este vorba s explice de ce avem sentimente de
un anumit fel cu privire la Bine şi R u. Dac ne punem întrebarea: „De ce ar trebui s
fiu eu altruist?" şi r spundem: „Pentru c este bine pentru societate", am putea întreba
din nou: „De ce s -mi pese mie de ce este bine pentru societate, cu excep ia cazului cînd
se întîmpl s -mi fie mie de folos?" şi atunci ar trebui s spui: „Pentru c trebuie s fii
altruist" — r spuns care ne aduce din nou de unde am plecat. Ceea ce spui este
adev rat, dar nu înaintezi nici un pas.
Dac ar întreba cineva ce rost are s joci fotbal, nu ar fi de mare folos s r spunzi:
„Ca s înscrii goluri", pentru c încercarea de a înscrie goluri este jocul însuşi, nu
motivul jocului, şi în felul acesta nu ai face decît s spui c fotbalul este fotbal — lucru
care este adev rat, dar care nu are nici o valoare. De asemenea, dac te întreab cineva
ce rost are s te compor i decent, nu are rost s r spunzi: „Pentru a fi de folos societ ii",
pentru c încercarea de a fi de folos societ ii, cu alte cuvinte, încercarea de a fi altruist
(pentru c „societate" nu înseamn de fapt altceva decît „al i oameni"), este unul dintre
lucrurile din care const comportarea decent ; ceea ce spui de fapt este c o comportare
decent este o comportare decent . Ai spune la fel de mult ca şi dac te-ai fi oprit la
afirma ia:
„Oamenii ar trebui s fie altruişti".
Vreau s m opresc aici. Oamenii ar trebui s fie altruişti, ar trebui s fie corec i.
Nu c oamenii sînt altruişti, nici c lor le place s fie altruişti, ci c ei ar trebui s fie aşa.
Legea Moral sau Legea Naturii Umane nu este o simpl constatare cu privire la
comportarea uman , dup cum Legea gravita iei este, sau poate fi, o simpl constatare
despre modul în care se comport obiectele grele. Pe de alt parte, nu este o simpl
n scocire, pentru c noi nu ne putem debarasa de ea, şi majoritatea lucrurilor pe care le
spunem şi pe care le gîndim despre oameni s-ar reduce la nonsens dac am face aşa. Nu
este o simpl afirma ie despre modul în care ar trebui s se comporte oamenii aşa încît
s ne convin nou , deoarece comportarea pe care o numim rea sau incorect nu este
exact aceeaşi cu comportarea pe care o g sim neconvenabil , ba poate fi chiar contrariul
ei.
In consecin , aceast Regul a Binelui şi R ului sau Legea Naturii Umane, sau
oricum am numi-o, trebuie s fie într-un fel oarecare o realitate — un lucru care exist
cu adev rat, nu unul n scocit de noi înşine.
Cu toate acestea, nu este un fapt în sensul obişnuit al cuvîntului, în acelaşi sens
în care comportarea noastr real este un fapt. Se pare c va trebui s recunoaştem c
exist mai multe feluri de realit i, c , în cazul acesta particular, exist ceva mai presus
şi dincolo de faptele obişnuite din comportarea oamenilor, ceva ce este totuşi foarte real
— o lege real , pe care nu a elaborat-o nici unul dintre noi, dar care descoperim c ne
este impus .
 4
Ce se ascunde în spatele legii

S rezum m cele spuse pîn acum. în cazul pietrelor, pomilor şi lucrurilor de felul
acesta, ceea ce noi numim Legile Naturii ar putea s nu fie decît o figur de stil. Cînd
spui c natura este guvernat de anumite legi, aceasta poate s însemne doar c , în
realitate, natura se comport într-un anumit mod. S-ar putea ca aşa-numitele legi s nu
fie ceva real — ceva mai presus şi dincolo de faptele reale pe care le observ m. Dar în
cazul Omului, am v zut c lucrurile nu stau aşa. Legea Naturii Umane, sau Legea
Binelui şi R ului, trebuie s fie ceva mai presus şi dincolo de faptele reale ale comport rii
umane. în cazul acesta, în afar de faptele reale mai exist ceva — o lege real pe care
noi nu am inventat-o şi de care ar trebui s ascult m.
Aş vrea s ne gîndim la ce ne spune aceasta cu privire la universul în care tr im.
De cînd au fost oamenii în stare s gîndeasc , ei s-au întrebat ce este de fapt universul
acesta şi cum a ajuns el s existe. Şi, în linii foarte mari, au fost sus inute dou
concep ii. Mai întîi, este aşa-numita concep ie materialist . Oamenii care ader la
aceast concep ie cred c materia şi spa iul exist prin sine, c au existat întotdeauna şi
nimeni nu ştie de ce exist . Ei cred c materia, comportîndu-se în anumite moduri fixe,
s-a întîmplat, dintr-un capriciu, s produc f pturi cum sîntem noi, f pturi care sînt în
stare s gîndeasc . Cu o şans de una într-o mie, ceva a lovit soarele nostru şi 1-a f cut
s produc planetele; şi printr-o alt şans dintr-o mie, substan ele chimice necesare
vie ii şi temperatura potrivit s-a întîmplat s existe pe una dintre aceste planete, şi o
parte a materiei de pe acest p mînt a devenit vie; apoi, printr-o foarte lung serie de
întîmpl ri, f pturile vii s-au dezvoltat şi au dat naştere la f pturi cum sîntem noi.
Cealalt concep ie este cea religioas . (Vezi nota de la sfîrşitul capitolului.) Potrivit
acesteia, ceea ce se afl în spatele acestui univers se aseam n mai mult cu gîndirea
decît cu orice alt lucru pe care-1 cunoaştem noi. Cu alte cuvinte, este ceva conştient,
ceva ce are nişte scopuri şi care prefer un lucru fa de altul. Şi potrivit acestei
concep ii, acel Ceva a creat universul, în parte pentru scopuri pe care nu le cunoaştem,
dar în parte cel pu in într-o oarecare m sur — pentru a produce f pturi ca şi sine vreau
s spun prin aceasta c asem narea st în principal în faptul c f pturile create sînt
înzestrate cu gîndire.
S nu crede i c una dintre aceste concep ii a fost sus inut în urm cu mult
vreme şi c cealalt a înlocuit-o treptat. Pretutindeni unde au existat oameni care au
gîndit, au ap rut amîndou concep iile. Mai observa i înc un lucru. Pe baza ştiin ei, în
sensul obişnuit al cuvîntului, nu pute i afla care dintre concep ii este corect . Ştiin a
opereaz prin experimente. Ea urm reşte modul în care se comport lucrurile. Privit în
perspectiv , orice afirma ie ştiin ific , oricît ar p rea de complicat , se reduce la ceva de
genul: „Am orientat telescopul spre o anumit parte a cerului la ora 2:20 a.m., în ziua de
15 ianuarie, şi am observat urm toarele lucruri..."; sau:
„Am pus o anumit cantitate din substan a cutare într-un vas şi am înc lzit-o la
temperatura cutare şi a reac ionat în felul urm tor". S nu crede i c spun ceva
împotriva ştiin ei: Eu nu spun decît care este rolul ştiin ei. Cu cît este cineva mai
înaintat în ştiin , cu atît mai mult (cred eu) va fi de acord cu mine c acesta este rolul
ştiin ei — şi este un rol foarte folositor şi necesar.
 Dar motivul pentru care ceva a ajuns s existe şi dac exist ceva în spatele
lucrurilor pe care le observ ştiin a — ceva de o natur diferit — aceasta nu este o
întrebare ştiin ific . Dac exist „Ceva în spatele lucrurilor", acest Ceva va trebui s
r mîn cu totul necunoscut oamenilor sau va trebui s se fac pe sine cunoscut într-un
mod oarecare. Afirma ia c exist un asemenea lucru şi orice afirma ie care contest
existen a lui nu sînt afirma ii pe care s le poat face ştiin a. Cei care fac asemenea
afirma ii sînt de obicei ziariştii şi romancierii care au prins cîteva adev ruri r zle e
necoapte ale ştiin ei, din vreo carte. La urma urmei, aceasta este o problem de bun
sim . S presupunem c ştiin a ar deveni cîndva atît de complet încît s cunoasc
fiecare lucru din întregul univers. Nu este oare limpede c întreb ri de felul: „De ce exist
universul?", „De ce func ioneaz în acest fel?", „Are universul vreun sens?" ar r mîne tot
f r r spuns?
Ei bine, situa ia ar fi disperat dac n-ar mai fi un lucru. Exist un singur lucru şi
numai unul în întregul univers despre care ştim mai mult decît am putut afla prin
observa ii exterioare. Acel lucru unic este Omul. Noi nu numai c -i observ m pe oameni,
noi sîntem oameni. în cazul acesta noi avem, ca s zicem aşa, informa ii din interior; noi
sîntem în centrul cunoaşterii. Din pricina acestui fapt, noi ştim c oamenii se afl sub o
lege moral , pe care nu ei au f cut-o, pe care nu o pot uita nici chiar atunci cînd
încearc şi de care ei ştiu c trebuie s asculte. Remarca i ideea urm toare.
Oricine care studiaz Omul din afar , aşa cum studiem electricitatea sau verzele,
f r s cunoasc limbajul nostru şi, în consecin , f r s fie în stare s ob in
informa ii de la noi, ci doar s observe ce am f cut, nu va g si nici cea mai mic dovad
c noi avem aceast lege moral . Cum ar putea s g seasc vreo dovad ? C ci
observa iile lui i-ar ar ta numai ceea ce am f cut noi, iar legea moral este cu privire la
ce ar trebui s facem. Pe baza aceluiaşi ra ionament, dac ar exista ceva mai presus şi
dincolo de faptele observate în cazul pietrelor sau al fenomenelor naturale, noi,
studiindu-le din exterior, nu am putea spera s descoperim vreodat acel ceva.
Problema, în cazul acestei întreb ri, este urm toarea: Noi vrem s ştim dac
universul este din întîmplare ceea ce este sau dac exist în spatele lui o putere care îl
face s fie ceea ce este. întrucît acea putere, dac exist , nu ar fi unul dintre faptele
observate, ci o realitate care le cauzeaz , ea nu poate fi descoperit printr-o simpl
observare a faptelor. Exist numai un singur caz în care noi putem afla dac exist ceva
mai mult decît ceea ce observ m:
cazul nostru. In cazul nostru, noi descoperim c acel „ceva" exist . Am putea
formula lucrul acesta în alt fel. Dac exist o putere guvernant în afara universului, ea
nu ni se poate ar ta ca unul dintre faptele din interiorul universului — dup cum nici
arhitectul unei case nu poate fi un perete, o scar sau un şemineu din casa aceea.
Singurul mod în care ne-am putea aştepta ca acel „ceva" s ni se arate ar fi în untrul
nostru, ca o influen sau ca o comand care încearc s ne fac s ne comport m într-
un anumit fel. Şi tocmai acesta este lucrul pe care-1 descoperim în noi înşine. Oare nu
ar trebui s ne ridice întreb ri faptul acesta? în singurul caz în care po i aştepta s
primeşti un r spuns, r spunsul se dovedeşte a fi „Da". în celelalte cazuri, în care nu
primeşti un r spuns, î i po i da seama de ce nu-1 primeşti.
S presupunem c cineva m-ar întreba, atunci cînd v d un om în uniform
albastr mergînd pe strad şi l sînd mici pache ele de hîrtie la fiecare cas , de ce cred eu
c ele con in scrisori. Ar trebui s -i r spund:
„Pentru c ori de cîte ori el las un asemenea pache el pentru mine, eu descop r
c pache elul con ine o scrisoare". Dac interlocutorul meu ar obiecta: „Dar tu nu ai
v zut niciodat toate acele scrisori pe care crezi c le primesc ceilal i oameni", ar trebui
s -i spun: „Bineîn eles c nu le-am v zut şi nici nu m aştept s le v d, pentru c ele nu
îmi sînt adresate mie.
Eu pot deduce con inutul pachetelor pe care nu-mi este permis s le deschid prin
con inutul celor pe care mi se permite s le deschid".
Lucrurile stau la fel şi cu problema noastr . Singurul pachet pe care mi se permite
s -1 deschid este Omul. Cînd îl deschid, în special cînd deschid pachetul acelui om care
sînt Eu însumi, descop r c eu nu exist de capul meu, ci c sînt sub o lege; descop r c
cineva sau ceva vrea ca eu s m comport într-un anumit fel. Bineîn eles, eu nu cred c
dac aş putea intra în interiorul unei pietre sau al unui pom aş descoperi exact acelaşi
lucru, dup cum nu cred c to i oamenii de pe strad primesc aceleaşi scrisori pe care le
primesc eu. Ar trebui s m aştept s descop r, de exemplu, c piatra trebuie s se
supun legii gravita iei — c în timp ce expeditorul scrisorii mie îmi spune doar s ascult
de legea naturii mele umane, El oblig piatra s asculte de legile naturii ei de piatr . Dar
ar trebui s m aştept s descop r c în ambele cazuri a existat, ca s zic aşa, un
expeditor, o For care este în spatele faptelor, un Regizor, un Ghid.
S nu crede i c merg mai repede decît merg în realitate. înc nu am ajuns la o
sut de kilometri de Dumnezeul teologiei creştine. Singurul lucru pe care-1 am pîn în
prezent este Ceva care conduce universul şi care apare în mine ca o lege care m
îndeamn s fac binele şi care m face s m simt r spunz tor şi stingherit atunci cînd
fac r ul. Cred c trebuie s presupunem c dintre toate lucrurile pe care le cunoaştem,
acest „Ceva" se aseam n cel mai bine cu gîndirea — pentru c , la urma urmei, singurul
lucru pe care-1 cunoaştem, în afara gîndirii, este materia, şi este greu s - i imaginezi c
o f rîm de materie d instruc iuni. Desigur, nu este necesar s fie ca şi gîndirea, şi cu
atît mai pu in ca o persoan . In capitolul care urmeaz vom vedea dac putem descoperi
şi alte lucruri despre acest Ceva.
Dar trebuie s v spun un cuvînt de avertizare. în ultima sut de ani s-au spus
multe cuvinte f r esen despre Dumnezeu. Inten ia mea nu este s ofer aşa ceva.
Pute i da la o parte orice de felul acela.
NOT . Pentru a limita lungimea acestei sec iuni atunci cînd a fost radiodifuzat ,
am men ionat numai concep ia materialist şi concep ia religioas . Pentru a da o
imagine complet ar trebui s men ionez concep ia intermediar numit filozofia
Elanului Vital, sau Evolu ionism Creator sau Evolu ionism Emergent. Cea mai
inteligent expunere a ei o avem în lucr rile lui Bernard Shaw, dar cea mai profund este
în lucr rile lui Bergson. Oamenii care au îmbr işat aceast concep ie sus in c micile
varia ii prin care via a de pe aceast planet a „evoluat" de la formele cele mai simple
pîn la Om nu au avut loc la întîmplare, ci datorit „n zuin ei" sau „scopurilor" date de
Elanul Vital. Cînd oamenii spun aceasta, noi ar trebui s -i întreb m dac prin Elanul
Vital ei în eleg ceva ce gîndeşte. Dac ei cred c este ceva ce gîndeşte, atunci „gîndirea
care aduce via a în fiin şi care o duce la perfec iune" este în realitate un Dumnezeu, şi
concep ia lor este identic cu cea religioas . Dac nu cred aşa, atunci ce sens are s
spun c ceva f r gîndire „n zuieşte" sau are „scopuri"? Acesta mi se pare mie c este
elementul fatal în concep ia lor.
Un motiv pentru care mul i oameni g sesc c evolu ionismul creator este atît de
atr g tor este c le d în mare m sur mîngîierea emo ional de a crede în Dumnezeu,
dar f r- vreuna dintre consecin ele mai pu in pl cute. Cînd i se pare potrivit, cînd
soarele str luceşte şi cînd nu vrei s crezi c întregul univers este doar un dans mecanic
al atomilor, este convenabil s po i s te gîndeşti la aceast mare For misterioas care
înainteaz prin secole şi care te poart pe tine pe creasta valului. Dac , pe de alt parte,
vrei s faci ceva dubios, Elanul Vital, fiind numai o for oarb , f r o moral sau o
gîndire proprie, nu se va amesteca în via a ta aşa cum o face acel Dumnezeu stingheritor
despre care am înv at cînd eram copii. Elanul Vital este un fel de Dumnezeu îmblînzit.
Po i s -1 pui în ac iune cînd vrei, dar el nu te va deranja. Ob ii astfel toate emo iile
pl cute ale religiei, f r nici un pre de pl tit. Este oare Elanul Vital cea mai mare
realizare a fanteziei umane pe care a v zut-o lumea pîn acum?

5
Avem motive să fim nelinişti i

Am încheiat ultimul capitol cu ideea c prin Legea Moral cineva sau ceva din
afara universului material ac ioneaz asupra noastr . M-am aşteptat ca atunci cînd am
ajuns la punctul acela unii dintre cititori s fi sim it o oarecare iritare. Poate c a i crezut
c v-am trişat — c am ambalat cu grij o „tr nc neal religioas " ca s arate ca o
filozofie. Poate c a i avut sentimentul c era i gata s m asculta i cît vreme a i
considerat c aveam de spus ceva nou; dar dac se dovedeşte a fi doar religie, ei bine,
lumea a încercat solu ia aceasta şi tu nu mai po i întoarce ceasul înapoi. Dac cineva
simte astfel, aş vrea s -i spun trei lucruri.
Mai întîi, cu privire la întoarcerea ceasului înapoi. Crede i c aş glumi dac v-aş
spune c pute i da ceasul înapoi, şi dac ceasul arat ora greşit adeseori acesta este
tocmai lucrul normal pe care trebuie s -1 face i? Aş vrea îns s m îndep rtez de ideea
ceasurilor. Noi to i dorim progresul, dar progres înseamn s ajungi cît mai aproape de
locul unde vrei s fii. Dac ai f cut o cotitur greşit , a continua s mergi înainte pe
acelaşi drum nu te duce mai aproape de int . Dac eşti pe drumul greşit, progres
înseamn s te întorci şi s mergi pîn la drumul bun; în cazul acesta, omul care se
întoarce cel mai curînd la drumul bun este omul cel mai progresist. Noi to i am observat
lucrul acesta atunci cînd am f cut socoteli de aritmetic . Cînd am început greşit o
adunare, cu cît îmi dau seama mai repede c am greşit şi o iau de la început, cu atît mai
repede voi reuşi. Nu exist nimic progresist în a fi înc p înat şi a refuza s admi i c ai
greşit. Eu cred c dac v uita i la starea prezent a lumii, este foarte clar c omenirea a
f cut o greşeal enorm . Noi sîntem pe drumul greşit. Şi dac este aşa, trebuie s ne
întoarcem. A ne întoarce din cale este cel mai rapid mod de a înainta.
în a doilea rind, gîndurile mele nu s-au transformat înc într-o „tr nc neal
religioas ". Pîn în prezent, nu am ajuns la Dumnezeul vreunei religii, cu atît mai pu in
la Dumnezeul unei anumite religii numit creştinism. Pîn acum am ar tat doar c în
spatele Legii Morale se afl Cineva sau Ceva. Nu lu m nimic din Biblie sau din
înv turile bisericilor; noi încerc m s vedem ce putem descoperi prin resursele noastre
proprii cu privire la acest Cineva. Şi vreau s spun clar c ceea ce descoperim prin
resursele noastre este un lucru şocant. Avem dou dovezi cu privire la acel Cineva.
Prima dovad este universul pe care El 1-a creat. Dac am folosi numai aceast dovad
ca ghid, cred c am putea trage concluzia c El a fost un mare artist (pentru c universul
este un loc minunat), şi în acelaşi timp neîndur tor şi neprietenos fa de om (pentru c
universul este un loc foarte periculos şi înfricoş tor).
Cealalt dovad este Legea Moral pe care a pus-o El în min ile noastre.
Aceasta este o dovad mai bun decît cealalt , deoarece este o informa ie din
surse interne. Descoperi mai multe despre Dumnezeu din Legea Moral decît din univers
în general, la fel cum descoperi mai multe despre un om dac ascul i conversa iile lui,
decît dac priveşti o cas pe care a construit-o.
Acum, din aceast a doua dovad noi conchidem c Fiin a care controleaz
universul este intens interesat de comportarea corect — de corectitudine, altruism,
curaj, bun credin , cinste şi credibilitate. In sensul acesta, ar trebui s fim de acord cu
descrierea f cut de creştinism şi de alte cîteva religii, c Dumnezeu este „bun". Dar s
nu ne gr bim în privin a aceasta.
Legea Moral nu ne d nici un temei s credem c Dumnezeu este „bun" în sensul
c ar fi indulgent sau maleabil sau în eleg tor. Nu exist nimic indulgent în Legea
Moral . Ea este inflexibil . Ea î i spune s faci lucrul care este corect şi nu pare s -i pese
cît de dureros, cît de periculos sau cît de dificil este lucrul acela. Dac Dumnezeu este ca
şi Legea Moral , El nu este îng duitor. Nu are rost, în stadiul acesta s spunem c
printr-un Dumnezeu „bun" în elegem un Dumnezeu care poate ierta. S nu ne gr bim.
Numai o Persoan poate ierta. Nu am ajuns înc s vorbim despre un Dumnezeu
personal — L-am v zut doar ca pe o for , ac ionînd în spatele Legii Morale, şi care se
aseam n cu gîndirea mai mult decît cu orice altceva. Cu toate acestea, se poate ca El s
se deosebeasc foarte mult de o Persoan . Dac este o gîndire pur impersonal , s-ar
putea s nu aib nici un sens s -i ceri s fie tolerant cu tine sau s treac ceva cu
vederea, dup cum nu are nici un sens s ceri tablei înmul irii s fie tolerant atunci
cînd ai f cut greşit adun rile.
Rezultatul inevitabil este un r spuns greşit.
De asemenea, nu are rost s spui c dac exist un Dumnezeu de felul acesta — o
bun tate impersonal absolut — atunci nu- i place de El şi nu inten ionezi s - i ba i
capul cu privire la El. Problema este c o parte din tine este de partea Lui şi este de
acord cu El în condamnarea l comiei umane, a înşel toriei şi a exploat rii. Poate vrei ca
El s fac o excep ie în cazul t u, s te treac cu vederea numai de data aceasta; dar în
adîncul t u ştii c dac For a care conduce lumea nu detest în mod real şi invariabil
acel gen de comportare, ea nu poate fi bun . Pe de alt parte, noi ştim c dac exist o
bun tate absolut , aceasta trebuie s deteste majoritatea lucrurilor pe care le facem noi.
Aceasta este dilema teribil în care ne afl m. Dac universul nu este guvernat de o
bun tate absolut , atunci toate eforturile noastre sînt zadarnice cînd le privim în
perspectiv . Dar dac universul este guvernat de o bun tate absolut , atunci noi înşine
ne facem în fiecare zi duşmani ai acelei bun t i şi nu exist nici cea mai mic şans s
fim mai buni mîine, şi de aceea situa ia noastr este tot f r n dejde. Nu ne putem lipsi
de ea [de bun tatea absolut ] şi nu putem convie ui cu ea. Dumnezeu este singura
mîngîiere, dar El este şi teroarea suprem : lucrul de care avem cea mai mare nevoie şi
lucrul de care vrem cel mai mult s ne ascundem. El este singurul nostru aliat posibil,
dar noi ne-am f cut duşmanii Lui. Unii oameni vorbesc de parc ar fi amuzant s
întîlneasc privirea bun t ii absolute. Ei trebuie s se gîndeasc bine. Ei înc se mai
joac cu religia. Bun tatea este fie cea mai mare siguran , fie cel mai mare pericol — în
func ie de modul în care reac ionezi fa de ea. Şi noi am reac ionat în mod greşit.
în al treilea rînd: Cînd eu am ales s ajung la subiectul meu real pe calea aceasta
ocolit , nu am încercat s v trişez în vreun fel. Am avut un motiv cu totul diferit.
Motivul meu este c creştinismul nu are nici un sens pîn cînd nu eşti confruntat cu
realit ile pe care le-am descris. Creştinismul le spune oamenilor s se c iasc şi le
promite iertare. Prin urmare, el nu are s le spun nimic (din cîte ştiu eu) oamenilor care
nu ştiu c au f cut ceva de care trebuie s se c iasc şi care nu simt c au nevoie de
iertare. Abia dup ce i-ai dat seama c exist o Lege Moral real , c exist o Foi în
spatele legii şi c tu ai c lcat acea lege şi te-ai f cut duşmanul acelei For e — abia
atunci, nici m car o clip mai devreme, începe creştinismul s aib sens. Cînd ştii c eşti
bolnav, vei asculta de doctor. Cînd î i dai seama c pozi ia noastr este aproape
disperat , abia atunci începi s în elegi despre ce vorbesc creştinii. Ei ofer o explica ie a
modului în care am ajuns în starea actual de a urî bun tatea şi, în acelaşi timp, de a o
iubi. Ei ofer o explica ie despre modul în care Dumnezeu poate s fie aceast gîndire
impersonal înd r tul Legii Morale, şi cu toate acestea s fie o Persoan . Ei î i spun cum
cerin ele acestei legi, pe care tu şi eu nu le putem împlini, au fost împlinite în contul
nostru, cum Dumnezeu însuşi a devenit om ca s -1 mîntuiasc pe om de dezaprobarea
lui Dumnezeu.
Este o poveste veche, şi dac vre i s o cunoaşte i sînt sigur c ve i consulta
persoane care au mai mult autoritate decît mine s vorbeasc despre ea. Eu nu fac
decît s le cer oamenilor s se confrunte cu faptele reale — s în eleag întreb rile la
care creştinismul pretinde c are un r spuns. Sînt nişte realit i înfricoş toare. Aş vrea
s pot spune ceva mai pl cut, dar trebuie s spun ceea ce cred c este adev rat. Desigur,
sînt de acord c religia creştin , privit în perspectiv , este un lucru care aduce o
mîngîiere negr it . Dar ea nu începe cu mîngîierea; ea începe cu spaima pe care am
descris-o şi nu are nici un rost s încerc m s trecem la acea mîngîiere f r s trecem
mai întîi prin spaim . în religie, ca şi în r zboi şi în orice altceva, mîngîierea este lucrul
pe care nu-1 po i ob ine c utîndu-1. Dac cau i adev rul, s-ar putea s g seşti mîngîiere
în final; dac urm reşti mîngîierea, nu vei g si nici mîngîiere şi nici adev r — la început
vei avea numai vorbe goale şi iluzii, iar la sfirşit disperare. Cei mai mul i dintre noi au
trecut de faza plin de iluzii în care ne aflam înainte de r zboi cu privire la politica
interna ional . Este vremea s facem acelaşi lucru cu religia.
 CARTEA A II A
Ce cred creştinii
1
Concep ii rivale despre Dumnezeu

Mi s-a cerut s v spun ce cred creştinii şi am s încep prin a v spune un lucru

pe care creştinii nu trebuie s -1 cread . Dac eşti creştin, nu trebuie s crezi c toate
celelalte religii sînt pur şi simplu greşite în totalitate. Dac eşti ateu, trebuie s crezi c
ideea central din toate religiile lumii este pur şi simplu o imens greşeal . Dac eşti
creştin, ai libertatea s crezi c toate aceste religii, chiar şi cele mai bizare, con in cel
pu in un sîmbure de adev r. Cînd eu am fost ateu, a trebuit s încerc s m conving pe
mine însumi c majoritatea oamenilor au greşit întotdeauna cu privire la problema cea
mai important pentru ei; cînd am devenit creştin, am putut adopta o concep ie mai
liberal . Desigur, a fi creştin înseamn s crezi c acolo unde creştinii se deosebesc de
celelalte religii, creştinismul are dreptate şi ceilal i greşesc. La fel ca şi în aritmetic —
nu exist decît un singur r spuns corect la o adunare, şi toate celelalte r spunsuri sînt
greşite, dar unele dintre r spunsurile greşite sînt mai aproape de adev r decît altele.
Prima mare împ r ire a omenirii este într-o „majoritate", cei care cred într-un
Dumnezeu oarecare sau în zei, şi o „minoritate", cei care nu cred.
In privin a aceasta, creştinismul face parte din rîndurile majorit ii — situîndu-se
pe aceeaşi linie cu grecii şi romanii antici, cu s lbaticii moderni, cu stoicii, platonicii,
hinduşii, mahomedanii etc, şi se opune materialismului vest-european modern.
Trec acum la urm toarea mare împ r ire. Oamenii care cred în Dumnezeu pot fi
împ r i i potrivit cu felul de Dumnezeu în care cred.
Exist dou idei diferite cu privire la acest subiect. Una dintre ele este ideea c El
este mai presus de bine şi r u. Noi, oamenii, spunem c un lucru este bun şi altul este
r u. Dar dup p rerea unora, acesta este doar un punct de vedere uman. Oamenii
aceştia spun c pe m sur ce devii mai în elept, eşti mai pu in înclinat s spui c ceva
este bun sau r u şi vei în elege cu atît mai limpede c orice lucru este bun într-o privin
şi r u în alta şi c nimic nu ar fi putut fi altfel. în consecin , oamenii aceştia cred c
mult înainte de a ajunge la punctul de vedere divin, aceast distinc ie trebuie s dispar
cu totul. Cancerul îl categorisim drept r u, spun ei, deoarece îl ucide pe om; dar ai putea
s spui şi c un chirurg de succes este r u, deoarece el ucide cancerul. Totul depinde de
punctul de vedere din care priveşti lucrurile.
Cealalt idee, opus primei, este c Dumnezeu este cu des vîrşire „bun" sau
„drept", un Dumnezeu care se situeaz pe o anumit pozi ie, care iubeşte dragostea şi
ur şte ura, care vrea ca noi s ne comport m într-un anumit fel şi nu în altul. Prima
dintre aceste concep ii — care-L consider pe Dumnezeu mai presus de bine şi r u —
este numit panteism. A fost o idee sus inut de marele filozof german Hegel şi, din cîte
în eleg eu, a fost sus inut şi de hinduşi. Cealalt concep ie este sus inut de evrei,
mahomedani şi creştini.
Al turi de aceast diferen major între panteism şi ideea creştin despre
Dumnezeu, mai este de obicei înc una. Panteiştii cred de obicei c , într-un fel,
Dumnezeu însufle eşte universul la fel cum tu însufle eşti propriul t u trup, c universul
aproape c este Dumnezeu, aşa încît dac nu ar exista universul, nu ar exista nici
Dumnezeu şi c tot ce exist în univers este o parte din Dumnezeu. Ideea creştin este
complet diferit . Creştinii cred c Dumnezeu a inventat şi a creat universul, la fel cum
un om creeaz un tablou sau cum compune o melodie. Pictorul nu este o pictur şi el nu
moare atunci cînd pictura lui este distrus . A i putea spune: „El a pus o mare parte din
sine în acel tablou", dar aceasta nu înseamn decît c toat frumuse ea şi atractivitatea
tabloului s-a n scut în capul pictorului. Arta lui nu este în tablou în acelaşi fel în care
este în gîndirea sau în mîinile lui.
Aş vrea s în elege i cum aceast diferen între panteişti şi creştini este legat de
cealalt . Dac nu iei în serios distinc ia dintre bine şi r u, atunci este uşor s spui c tot
ce se afl în lumea aceasta este o parte din Dumnezeu. Bineîn eles îns c dac socoteşti
c unele lucruri sînt cu adev rat rele şi c Dumnezeu este cu adev rat bun, nu po i face
afirma ii de felul celor de mai sus. Trebuie s crezi c Dumnezeu este separat de lume şi
c anumite lucruri pe care le vedem în lume sînt contrare voin ei Lui.
Cînd este confruntat cu cancerul sau cu o mocirl , panteistul poate spune: „Dac
ai putea vedea lucrul acesta din perspectiva divin , i-ai da seama c şi lucrul acesta
este Dumnezeu". Creştinul r spunde: „Nu spune asemenea absurdit i". Creştinismul
este o religie lupt toare.
Creştinismul crede c Dumnezeu a f cut lumea — c spa iul şi timpul, c ldura şi
frigul, toate culorile şi gusturile, toate animalele şi plantele, sînt lucruri pe care
Dumnezeu „le-a n scocit în gîndirea Sa", aşa cum un om n scoceşte o poveste. Dar
creştinismul crede de asemenea c o mul ime de lucruri s-au stricat în lumea pe care a
f cut-o Dumnezeu şi crede c Dumnezeu insist , şi insist cu mult energie, ca noi s
îndrept m acele lucruri.
Desigur, aceasta ridic o întrebare foarte dificil . Dac lumea a fost f cut de un
Dumnezeu bun, de ce s-a stricat lumea atît de mult? Mult vreme eu am refuzat s
ascult r spunsurile creştinilor la aceast întrebare, deoarece am avut sentimentul c
„orice a i spune şi oricît de ingenioase ar fi r spunsurile voastre, oare nu este mult mai
simplu şi mai uşor s spui c lumea nu a fost creat de o for inteligent ? Oare nu sînt
toate argumentele voastre o încercare complicat de a evita r spunsul evident?" Dar
aceasta mi-a pus o alt problem dificil .
Argumentul meu împotriva existen ei lui Dumnezeu a fost c universul p rea crud
şi nedrept. Dar de unde am eu ideea aceasta de drept şi nedrept?
Un om nu spune c o linie este strîmb decît dac are o idee oarecare ce înseamn
o linie dreapt . Cu ce am comparat eu universul atunci cînd am spus c este nedrept?
Dac toate lucrurile sînt rele şi f r sens, de la A la Z, de ce eu, care ar trebui s fac
parte din ele, descop r c am o reac ie atît de violent împotriva lor? Omul se simte ud
atunci cînd cade în ap , pentru c omul nu este un animal acvatic: peştele nu s-ar sim i
ud. Desigur, aş fi putut renun a la ideea mea de dreptate spunînd c nu era decît o idee
personal . Dar dac am f cut aşa, întregul meu argument împotriva lui Dumnezeu s-a
pr buşit — pentru c argumentul se baza pe afirma ia c lumea este cu adev rat
nedreapt , nu doar c lumea se întîmpl s nu fie pe placul capriciilor mele personale.
Astfel, în îns şi încercarea de a dovedi c Dumnezeu nu exist — cu alte cuvinte, în
încercarea de a dovedi c întreaga realitate este lipsit de sens — m-am v zut for at s
presupun c o parte a realit ii — şi anume, ideea mea de dreptate — are sens. In
consecin , ateismul se dovedeşte a fi prea simplu. Dac întregul univers ar fi lipsit de
sens, noi n-ar fi trebuit s descoperim niciodat c nu are sens, la fel cum, dac nu ar
exista lumin în univers şi, prin urmare, nu ar exista f pturi cu ochi, noi nu ne-am da
seama niciodat c este întuneric. întunericul ar fi lipsit de sens.

2
Invazia

Aşadar, ateismul este prea simplu. V voi mai spune înc o concep ie care este
prea simpl . Este concep ia pe care eu o numesc „creştinism diluat", concep ia care
afirm pur şi simplu c exist un Dumnezeu în cer şi c totul este în ordine — l sînd
afar toate doctrinele dificile şi înfricoş toare despre p cat, despre iad, despre diavol şi
despre mîntuire.
Amîndou acestea sînt filozofii copil reşti.
Nu foloseşte la nimic s vrei o religie simpl . La urma urmei, lucrurile reale nu
sînt simple. Ele par simple, dar nu sînt. Masa la care stau pare simpl : dar cere-i unui
savant s - i spun din ce este f cut ea de fapt — s - i spun totul despre atomi şi
despre modul în care undele luminoase sînt reflectate de ei şi ajung la ochii mei, despre
ce se întîmpl în nervul optic şi în creier — şi, desigur, vei descoperi c ceea ce numim
noi „a vedea o mas " te duce într-o lume de mistere şi de complica ii, c rora cu greu le
po i da de cap t. Cînd un copil rosteşte o rug ciune copil reasc , pare simplu. Şi dac te
mul umeşti s te opreşti aici, e bine. Dar dac nu eşti mul umit — şi de obicei lumea
modern nu este mul umit — dac vrei s continui şi s afli ce se întîmpl cu adev rat
— atunci trebuie s fii preg tit pentru ceva dificil. Dac cerem ceva mai mult decît
simplitate, este absurd s ne plîngem c lucrul acela nu este simplu.
Foarte adesea îns aceast procedur stupid este adoptat de oameni care nu
sînt stupizi, dar care, în mod conştient sau inconştient, vor s distrug creştinismul.
Asemenea oameni elaboreaz o versiune de creştinism potrivit pentru un copil de şase
ani şi fac din ea obiectul atacului lor. Cînd încerci s le explici doctrina creştin aşa cum
este ea sus inut de un adult educat, ei se plîng c le încurci gîndurile, c totul este prea
complicat şi c dac ar exista cu adev rat un Dumnezeu, este sigur c El ar fi f cut
religia „simpl ", deoarece simplitatea este frumoas etc.
Trebuie s fii cu ochii în patru cu asemenea oameni, deoarece ei îşi schimb
pozi ia în fiecare clip şi nu fac decît s - i iroseasc timpul. Observa i, de asemenea,
ideea lor c Dumnezeu ar fi trebuit „s fac religia simpl ": ca şi cum „religia" ar fi ceva
inventat de Dumnezeu, şi nu o expunere a anumitor realit i nealterabile cu privire la
natura Lui.
In afar de faptul c este complicat , potrivit cu experien a mea, realitatea este
neobişnuit de ciudat . Nu este simpl , nu este evident , nu 30
este ceea ce te aştep i. De exemplu, cînd ai în eles c p mîntul şi celelalte planete
se învîrt în jurul soarelui, te-ai aştepta ca toate celelalte planete s fie f cute aşa încît s
se potriveasc — s zicem, toate la distan e egale una de alta, sau la distan e care s
creasc succesiv, sau toate planetele s fie de aceeaşi m rime, sau s fie mai mici sau
mai mari pe m sur ce te îndep rtezi de soare. In realitate îns observi c nu este nici o
regularitate şi nici o logic (pe care s o putem percepe) cu privire la m rimile lor sau la
distan ele dintre ele; unele au un satelit natural, una are patru, una are doi, unele nu au
nici unul şi una are un inel.
Realitatea, de fapt, este de obicei ceva ce nu ai fi putut n scoci. Acesta este unul
dintre motivele pentru care eu cred în creştinism. Este o religie pe care nu ai fi putut-o
n scoci. Dac el ne-ar fi oferit genul de univers la care ne-am aşteptat dintotdeauna, ar
trebui s am sentimentul c am n scocit-o noi. în realitate îns nu este genul de lucru
pe care cineva s -1 poat n scoci.
Are tocmai acea întors tur ciudat pe care o au lucrurile reale. De aceea, s d m
la o parte toate aceste filozofii copil reşti — aceste r spunsuri suprasimplificate.
Problema nu este simpl şi nici r spunsul nu va fi simplu.
Care este problema? Un univers care con ine multe lucruri care sînt evident rele şi
aparent f r sens, dar care con ine şi creaturi cum sîntem noi, creaturi care ştiu ce este
r u şi ce nu are sens. Exist numai dou concep ii care iau în considerare toate faptele
reale. Una este concep ia creştin c aceasta este o lume bun care s-a stricat, dar mai
re ine în memorie ce ar fi trebuit s fie. Cealalt concep ie este numit dualism.
Dualismul este credin a c înd r tul oric rui lucru exist dou for e egale şi
independente, una dintre ele bun şi cealalt rea, şi c universul acesta este cîmpul de
b taie în care ele duc aceast lupt nesfîrşit . Personal eu cred c , dup creştinism,
dualismul este cel mai omenesc şi mai inteligent crez în circula ie. El are îns o
deficien .
Cele dou for e sau spirite sau zei — for a bun şi cea rea — se presupune c sînt
independente. Amîndou exist din eternitate. Nici una dintre ele nu a creat-o pe
cealalt , nici una dintre ele nu are un drept mai mare decît cealalt s se numeasc pe
sine Dumnezeu. Se presupune c fiecare se consider pe sine bun şi crede c cealalt
for este rea. Uneia dintre ele îi place ura şi cruzimea, celeilalte îi place dragostea şi
mila, şi fiecare îşi ap r concep ia sa. La ce ne referim noi cînd spunem c una dintre eîe
este For a Bun şi cealalt este For a Rea? Fie c noi spunem doar c se întîmpl s o
prefer m pe una dintre ele — aşa cum preferi berea fa de vin — fie c afirm m c ,
indiferent ce cred cele dou for e despre ele însele şi indiferent ce se întîmpl s ne plac
nou oamenilor la un moment dat, una dintre aceste For e greşeşte de fapt cînd se
consider pe sine bun . Acum, dac noi spunem doar c se întîmpl s o prefer m pe
prima, trebuie s încet m s mai vorbim despre bine şi r u, pentru c binele este ceea ce
ar trebui s preferi, indiferent dac î i convine sau nu la un moment dat. Dac „a fi bun"
ar însemna doar a fi de partea care se întîmpl s - i convin , f r vreun motiv real,
binele nu ar merita s fie numit bine.
De aceea, trebuie s spunem c una dintre cele dou for e este de fapt rea şi c
cealalt este de fapt bun .
Dar în momentul în care spui aceasta, tu pui în univers un al treilea lucru în
afar de cele dou For e: o lege sau un standard sau o regul cu privire la bine, la care
una dintre for e se conformeaz , în timp ce cealalt nu se conformeaz . Dar întrucît cele
dou for e sînt judecate prin prisma acestui standard, acest standard, sau Fiin a care 1-
a creat, este mai vechi decît cele dou şi le este superioar , şi aceast Fiin va fi
adev ratul Dumnezeu. De fapt, ceea ce am spus cînd am afirmat c una dintre ele este
bun , iar cealalt rea, înseamn c una dintre ele este într-o rela ie corect cu
Dumnezeul real şi suprem, iar cealalt este într-o rela ie greşit cu El.
 Aceeaşi idee poate fi exprimat într-un mod diferit. Dac dualismul este corect,
atunci For a rea trebuie s fie o fiin c reia îi place r ul de dragul r ului. Dar în
realitate noi nu am întîlnit pe nimeni c ruia s -i plac r ul pur şi simplu pentru c este
r u. Lucrul care se apropie cel mai mult de aceasta este cruzimea. Dar în via a de toate
zilele oamenii sînt cruzi pentru unul din dou motive — fie pentru c sînt sadici, adic ,
pentru c au o pervertire sexual care face din cruzime un prilej de pl cere senzual
pentru ei, fie pentru c pot ob ine ceva prin cruzime — bani, putere sau siguran . Dar
pl cerea, banii, puterea şi siguran a sînt toate lucruri bune în ele însele. R ul const în a
le urm ri printr-o metod greşit , într-un mod greşit sau prea mult. Bineîn eles, nu
vreau s spun c oamenii care fac asemenea lucruri nu sînt dezn d jduit de r i. Vreau
s spun c r utatea, cînd o analizezi, se dovedeşte a fi urm rirea unui bine pe o cale
greşit .
Po i fi bun doar de dragul bun t ii; nu po i fi r u doar de dragul r ut ii. Po i
face un bine atunci cînd nu te sim i înclinat s faci bine şi cînd nu î i face nici o pl cere,
dar faci binele pur şi simplu pentru c binele este drept s -1 faci; dar nimeni nu a f cut
vreodat un fapt crud pur şi simplu pentru c cruzimea este rea — a f cut ceva crud
numai pentru c cruzimea i-a dat pl cere sau i-a adus un folos oarecare.
Cu alte cuvinte, r ul nu poate reuşi nici m car s fie r u în acelaşi fel în care
binele este bun. Binele este, aşa-zicînd, el însuşi; r ul este un bine pervertit. Şi mai întîi
trebuie s existe ceva bun, înainte ca s poat fi pervertit. Am spus c sadismul este o
pervertire sexual ; dar înainte de a vorbi despre pervertire, trebuie s ai ideea sexualit ii
normale; şi î i po i da seama care este pervertirea, deoarece po i explica pervertirea pe
baza a ce este normal, dar nu po i explica normalul pe baza pervertirii. Decurge de aici
c For a Rea, care se presupune c este pe picior de egalitate cu For a Bun , şi care
iubeşte r ul la fel cum For a Bun iubeşte binele, este doar o n luc . Pentru ca s fie
rea, aceast for trebuie s fi avut lucruri bune pe care s vrea s le urm reasc într-un
mod greşit; trebuie s fi avut impulsuri bune la început, impulsuri pe care s le poat
perverti. Dar dac aceast for este rea, ea nu-şi poate genera sieşi nici lucruri bune pe
care s le doreasc şi nici impulsuri bune pe care s le perverteasc . Trebuie s
primeasc amîndou acestea de la For a Bun . Dac aşa stau lucrurile, For a Rea nu
este independent . Ea face parte din lumea For ei Bune: fie c a fost creat de For a
Bun , fie c amîndou au fost create de o for superioar lor.
Putem explica lucrul acesta mai simplu. Pentru a fi rea, For a Rea trebuie s
existe şi s aib inteligen şi voin . Dar existen a, inteligen a şi voin a sînt bune în
sine. Prin urmare, For a Rea trebuie s le ob in de la For a Bun : chiar şi pentru a fi
rea, ea trebuie s împrumute sau s fure ceva de la oponenta ei. începe i acum s
în elege i de ce creştinismul a spus întotdeauna c diavolul este un înger c zut? Aceasta
nu este doar o poveste pentru copii. Este recunoaşterea real a faptului c r ul este un
parazit, nu un lucru originar. Energiile care îi permit r ului s existe sînt energii care i-
au fost date de For a Bun . Toate lucrurile care îi permit unui om r u s fie într-adev r
r u sînt lucruri bune în sine — hot rîrea, dib cia, înf işarea pl cut , existen a în sine.
Acesta este motivul pentru care dualismul, într-un sens strict, nu este o idee valabil .
Eu recunosc de bun voie c adev ratul creştinism (spre deosebire de
„creştinismul diluat") se apropie de dualism mai mult decît cred oamenii.
Unul dintre lucrurile care m-au surprins cînd am citit pentru prima dat cu
aten ie Noul Testament a fost c acesta vorbeşte atît de mult despre For a întunecat din
univers — un spirit r u puternic, despre care se crede c este For a care cauzeaz
moartea, boala şi p catul. Diferen a este c creştinismul crede c aceast For
întunecat a fost creat de Dumnezeu şi c a fost bun atunci cînd a fost creat , dar s-a
pervertit. Creştinismul este de acord cu dualismul în privin a faptului c în univers are
loc un r zboi, dar nu consider c acesta este un r zboi între for e independente.
Creştinismul consider c acesta este un r zboi civil, o rebeliune, şi c noi tr im
într-o parte a universului care este ocupat de rebel.
Teritoriu ocupat de duşman — iat ce este lumea aceasta. Creştinismul este
istorisirea modului în care a coborît aici regele de drept am putea spune c a coborît
deghizat — şi acum El ne cheam pe to i s lu m parte la o mare campanie de sabotaj.
Cînd te duci la biseric , tu dai de fapt ascultare unor mesaje secrete de la prietenii
noştri: acesta este motivul pentru care duşmanul este atît de dornic s ne opreasc s
mergem. El ne opreşte folosindu-se de prejudec ile noastre, de lenea noastr şi de
snobismul nostru intelectual. Ştiu c cineva m poate întreba: „Ai inten ia, în vremea
aceasta, s -1 reintroduci pe vechiul nostru prieten, diavolul — cu copite şi cu coarne cu
tot?" Ei bine, nu ştiu ce leg tur are „vremea aceasta" cu problema. Şi nici copitele şi
coarnele. Dar în celelalte privin e r spunsul meu este: „Da, inten ionez s o fac". Eu nu
am preten ia c aş cunoaşte ceva despre înf işarea lui personal . Dac cineva vrea cu
adev rat s -1 cunoasc mai bine, eu i-aş spune acelei persoane: „Nu- i face probleme.
Dac vrei cu adev rat s -1 cunoşti, îl vei cunoaşte. Dac î i va face pl cere cînd îl
vei cunoaşte, aceasta este cu totul alt problem ".

3
Alternativa şocantă

Prin urmare, creştinii cred c o for rea s-a instalat în prezent pe sine ca şi Prin
al lumii acesteia. Desigur, lucrul acesta d naştere la probleme.
Este aceast stare de lucruri conform cu voia lui Dumnezeu sau nu? Dac este,
atunci Dumnezeu este un Dumnezeu ciudat, vei spune; dac nu este, cum poate s se
întîmple ceva contrar voin ei unei fiin e cu putere absolut ?
Orice persoan care are autoritate ştie cum un lucru poate s fie conform cu voia
sa într-un sens şi s nu se conformeze ei în alt sens. Poate fi foarte firesc ca o mam s
le spun copiilor ei: „Nu am s mai vin în fiecare sear s v oblig s face i ordine în
camera de studiu. Trebuie s înv a i s men ine i ordinea din proprie ini iativ ". Dup
aceea, într-o sear merge în camer şi g seşte ursule ul, c limara de cerneal şi cartea
de francez aruncate în c min. Starea aceasta de lucruri este împotriva voin ei ei. Ea ar
prefera ca to i copiii s fie ordona i. Pe de alt parte, tocmai voin a ei este cea care le-a
dat copiilor libertatea s fie dezordona i. Aceeaşi stare de lucruri ia naştere în orice
regiment, organiza ie sau şcoal . Faci ca un lucru s fie voluntar, şi dup aceea vezi c
jum tate dintre oameni nu-1 fac.
Nu este ceea ce ai vrut tu, dar voin a ta 1-a f cut posibil.
Probabil c la fel stau lucrurile şi în univers. Dumnezeu a creat lucruri care au
avut voin liber . Aceasta înseamn creaturi care pot alege binele sau r ul. Unii oameni
cred c ei îşi po! imagina o creatur care s fie liber , dar care s nu aib posibilitatea s
fac r ul; eu nu-mi pot imagina aşa ceva.
Dac un lucru este liber s fie bun, atunci este liber şi s fie r u. Voin a liber
este cea care a f cut posibil r ul. Dac este aşa, de ce le-a. dat Dumnezeu voin liber
acestor creaturi? Deoarece voin a liber , deşi face posibil r ul, este de asemenea singurul
lucru care face posibil o dragoste, o bun tate sau o bucurie pe care merit s le ai. O
lume de robo i — de creaturi care func ioneaz ca nişte maşini — nu merit s fie creat .
Fericirea pe care Dumnezeu a conceput-o pentru creaturile Sale superioare este
fericirea de a fi unite cu El şi unele cu altele de bun voie şi libere într-un extaz al
dragostei şi desf t rii în compara ie cu care cea mai fermec toare iubire dintre un b rbat
şi o femeie de pe p mînt este doar o vorb goal . Pentru aceasta creaturile trebuie s fie
libere.
Desigur, Dumnezeu a ştiut ce s-ar putea întîmpla dac ele şi-ar folosi în mod
greşit libertatea: se pare c El a considerat c merit s -Şi ia acest risc.
Poate c noi ne sim im înclina i s nu fim de acord cu El. Dar exist o dificultate
în a nu fi de acord cu Dumnezeu. El este sursa din care vine toat puterea noastr de
gîndire: nu se poate ca tu s ai dreptate şi El s greşeasc , dup cum nu se poate ca un
rîu s se înal e mai sus decît izvorul s u. Cînd îl contrazici pe Dumnezeu, tu contrazici
îns şi for a care te face în stare s contrazici: este ca şi cum i-ai t ia singur creanga de
sub picioare. Dac Dumnezeu consider c aceast stare de r zboi din univers este un
pre care merit s fie pl tit pentru voin a liber — c merit s creeze o lume vie în care
creaturile pot face bine sau r u şi în care se poate petrece ceva cu adev rat important, în
loc s creeze o lume care se mişc numai atunci cînd trage El sforile — putem crede şi
noi c este un pre care merit s fie pl tit.
Cînd vom în elege cum stau lucrurile cu voin a liber , ne vom da seama cît de
absurd este s punem întrebarea pe care mi-a pus-o cineva odat : „De ce a f cut
Dumnezeu o f ptur dintr-un material atît de prost încît s-a stricat?" Cu cît este mai bun
materialul din care este f cut o f ptur — cu cît este f ptura mai inteligent , mai
puternic şi mai liber — cu atît va fi mai bun dac alege binele, şi tot cu atît va fi mai
rea dac alege r ul. O vac nu poate fi foarte bun sau foarte rea; un cîine poate fi mai
bun sau mai r u; un copil poate fi mai bun, dar şi mai r u; un om obişnuit poate fi bun
sau r u într-o m sur şi mai mare; un geniu, şi mai mult; un spirit supraomenesc poate
fi cel mai bun — sau cel mai r u — dintre to i.
Cum a ajuns For a întunecat s fie rea? Nu încape îndoial c aici avem o
întrebare la care fiin ele umane nu pot da un r spuns sigur. Totuşi, putem face o
presupunere logic (şi tradi ional ), bazat pe experien a noastr în ceea ce priveşte r ul.
în momentul în care ai o personalitate, exist posibilitatea s te pui pe tine însu i mai
presus de orice — s doreşti s fii centrul — s doreşti, de fapt, s fii Dumnezeu. Acesta
a fost p catul lui Satan şi acest p cat i-a înv at el pe oameni s -1 comit . Unii cred c
p catul care a dus la c derea omului a avut leg tur cu sexul, dar p rerea aceasta este
greşit . (Istorisirea din cartea Genesa sugereaz dimpotriv c o oarecare corupere a
naturii noastre sexuale a urmat dup c dere şi a fost rezultatul ei, nicidecum cauza ei.)
Ideea pe care Satan a strecurat-o în min ile str moşilor noştri a fost c ei ar putea fi „ca
Dumnezeu" — c ar putea exista în mod independent, ca şi cum s-ar fi creat ei înşişi —
c ar putea fi st pîni pe soarta lor — c ar putea inventa un gen de fericire pentru ei
înşişi în afara lui Dumnezeu şi desp r i i de El. Din încercarea aceea f r sor i de izbînd
a provenit tot ceea ce noi numim istorie uman — bani, s r cie, ambi ie, r zboi,
prostitu ie, clase sociale, imperii, sclavie — povestea lung şi înfior toare a încerc rii
omului de a g si altceva decît pe Dumnezeu care s -1 fac fericit.
Motivul pentru care aceast încercare nu poate reuşi este urm torul:
Dumnezeu ne-a creat; El ne-a inventat aşa cum un om inventeaz o maşin .
Maşina este f cut s func ioneze cu benzin , şi nu va func iona în mod adecvat cu
nimic altceva. Dumnezeu a proiectat maşin ria uman în aşa fel încît s func ioneze cu
Dumnezeu. El însuşi este combustibilul pe care spiritele noastre au fost menite s -1
consume, sau hrana cu care spiritele noastre au fost menite s se hr neasc . Nu exist
nici un alt combustibil. Tocmai de aceea nu are nici un sens s -I cerem lui Dumnezeu s
ne fac ferici i pe calea noastr proprie, f r s ne batem capul cu religia.
Dumnezeu nu ne poate da fericire şi pace f r s ni Se dea pe Sine, deoarece aşa
ceva nu se poate. Nu exist fericire şi pace f r El.
Acesta este secretul istoriei. Se consum energii fantastice — sînt cl dite civiliza ii
— sînt concepute institu ii excelente; dar de fiecare dat se stric ceva. O deficien
fatal face întotdeauna ca oameni egoişti şi cruzi s ajung la vîrf şi totul alunec iar şi
în mizerie şi ruin . De fapt, maşina se defecteaz . Pare s porneasc bine şi merge cî iva
metri, dar dup aceea se defecteaz . Oamenii încearc s o fac s func ioneze cu un
combustibil nepotrivit. Iat ce ne-a f cut Satan nou oamenilor.
Ce a f cut Dumnezeu? Mai întîi de toate El ne-a l sat conştiin a, sentimentul
binelui şi r ului: în tot cursul istoriei au fost oameni care au încercat (unii au încercat
din r sputeri) s asculte de ea. Nici unul dintre ei nu a reuşit în totul. în al doilea rînd,
El le-a trimis oamenilor ceea ce eu numesc visuri bune: eu în eleg prin aceasta acele
povestiri ciudate risipite în toate religiile p gîne cu privire la un Dumnezeu care moare şi
care învie din nou şi care, prin moartea sa, într-un fel oarecare a dat o via nou
oamenilor. în al treilea rînd, El a ales un anumit popor şi a petrecut cîteva sute de ani ca
s întip reasc în gîndirea lor ce fel de Dumnezeu este El — c exist un singur
Dumnezeu şi c pe El îl intereseaz conduita corect a poporului. Poporul acesta a fost
poporul evreu, şi Vechiul Testament ne d o relatare a procesului de modelare a lor.
Acum urmeaz adev ratul şoc. în mijlocul acestor evrei apare dintr-o dat un om
care vorbeşte de parc El ar fi Dumnezeu. El are preten ia c poate ierta p catele. El
spune c a existat dintotdeauna. El spune c va veni s judece lumea la sfîrşitul vremii.
Trebuie s clarific m cîteva lucruri. Intre panteişti, cum sînt indienii, oricine poate spune
c face parte din Dumnezeu sau c este una cu Dumnezeu: nu ar fi nimic neobişnuit în
afirma ia aceasta. Dar omul acesta, întrucît era evreu, nu putea s vorbeasc despre un
asemenea Dumnezeu [panteist]. Dumnezeu, in limbajul evreilor, însemna o Fiin în
afara lumii pe care El a creat-o şi care este infinit de deosebit de orice altceva. Cînd ai
în eles lucrul acesta, î i dai seama c ceea ce a spus omul acesta a fost pur şi simplu cel
mai şocant lucru care a fost rostit vreodat de buzele omeneşti. O parte a acestei
afirma ii tinde s se strecoare neobservat deoarece am auzit-o atît de des încît nu mai
în elegem ce înseamn . M refer la afirma ia c El iart p catele: orice p cate. Afar de
cazul c vorbitorul este Dumnezeu, lucrul acesta este atît de f r noim încît este hilar.
Noi putem în elege modul în care un om iart jignirile care i-au fost aduse lui. M calci
pe b t tur , şi eu te iert; îmi furi banii, şi eu te iert. Dar ce am putea crede despre un om
care, f r s fie el însuşi jefuit sau c lcat pe b t tur , spune c te-a iertat pentru c i-ai
c lcat pe al ii pe b t tur sau pentru c le-ai furat banii? Demen prosteasc este cea
mai blînd descriere pe care am putea-o da unei asemenea purt ri. Totuşi, tocmai acesta
este lucrul pe care 1-a f cut Isus. El le-a spus oamenilor c p catele lor sînt iertate şi nu
S-a consultat niciodat cu ceilal i oameni pe care, f r îndoial , p catele lor i-au afectat.
El nu a ezitat s se poarte de parc ar fi fost partea cea mai preocupat , persoana care a
fost ofensat în toate ofensele. Lucrul acesta are sens numai dac El a fost cu adev rat
Dumnezeul ale c rui legi au fost c lcate şi a c rui dragoste a fost r nit în orice p cat. In
gura oric rui vorbitor care nu este Dumnezeu, aceste cuvinte ar fi implicat ceea ce eu
socotesc doar o prostie şi o îngîmfare neegalat de nici un alt personaj din istorie.
Totuşi (şi acest lucru este ciudat şi semnificativ), nici m car duşmanii Lui, cînd
citesc Evangheliile, nu au impresia de prostie sau de îngîmfare. Cu atît mai pu in au
asemenea impresii cititorii lipsi i de prejudec i. Cristos a spus c El este „blînd şi
smerit", şi noi îl credem, f r s observ m c , dac El nu ar fi decît un simplu om,
blînde ea şi umilin a ar fi ultimele caracteristici pe care le-am putea atribui unora dintre
afirma iile Lui.
încerc aici s împiedic pe oricine s spun lucrul acela cu totul absurd pe care
oamenii îl spun deseori despre El: „Sînt gata s accept c Isus a fost un mare înv tor
moral, dar nu accept afirma ia Lui c este Dumnezeu".
Acesta este un lucru pe care nu ar trebui s -1 spunem. Un om care nu a fost decît
om şi care a spus lucrurile pe care le-a spus Isus nu ar fi un mare înv tor moral. Ar fi
sau un nebun — la acelaşi nivel cu un om care spune despre sine c este un ou fiert —
sau ar fi însuşi Diavolul iadului. Trebuie s alegi. Fie c acest om a fost, şi este, Fiul lui
Dumnezeu, fie c a fost un nebun sau ceva şi mai r u. îl po i închide ca nebun, II po i
scuipa şi îl po i omorî ca demon; sau po i s cazi la picioarele Lui şi s -L numeşti Domn
şi Dumnezeu. Dar s nu spunem cu un aer de superioritate absurditatea aceasta c El a
fost un mare înv tor uman. El nu ne-a l sat deschis aceast posibilitate. Şi nici nu a
inten ionat s ne-o lase.

4
Pocăitul perfect

Aşadar, sîntem confrunta i cu o alternativ înfricoş toare. Omul despre care

vorbim fie c a fost (şi este) ceea ce a spus, fie c a fost un nebun sau ceva şi mai r u.
Mie mi se pare c este evident c El nu a fost nici nebun şi nici demon: în consecin ,
oricît de ciudat sau de înfricoş tor ar p rea, eu trebuie s accept ideea c El a fost şi este
Dumnezeu. Dumnezeu a coborît cu chip uman în aceast lume ocupat de duşman.
Ei bine, ce scop a avut aceast venire în lume? Ce a venit El s fac ?
Desigur, a venit ca s ne înve e; dar de îndat ce examinezi Noul Testament sau
orice alt scriere creştin , vei descoperi c acestea vorbesc f r încetare despre ceva
diferit — despre moartea Lui şi despre învierea Lui. Este evident c to i creştinii
consider c aici se afl punctul central al istorisirii.
Ei cred c principalul lucru pe care a venit s -1 fac pe p mînt a fost s sufere şi
s fie omorît.
 înainte de a deveni creştin, eu am avut impresia c primul lucru pe care trebuie
s -1 cread creştinii este o anumit teorie cu privire la rostul acestei mor i [a lui Cristos].
Potrivit acelei teorii, Dumnezeu a vrut s -i pedepseasc pe oameni pentru c L-au p r sit
şi s-au al turat Marelui Rebel, dar Cristos S-a oferit s fie pedepsit în locul lor, şi astfel
Dumnezeu ne-a l sat pe noi în pace. Trebuie s recunosc c nici m car aceast teorie nu
mi se pare aşa de imoral şi de absurd cum mi se p rea cîndva; dar nu acesta este
lucrul pe care vreau s -1 spun. Ceea ce am ajuns s în eleg mai tîrziu este c nici
aceast teorie şi nici o alta nu constituie creştinism. Crezul creştin central este c
moartea lui Cristos ne-a pus oarecum într-o rela ie bun cu Dumnezeu şi ne-a dat un
nou început. Teoriile cu privire la modul în care a f cut aceasta sînt cu totul alt
problem . Au fost emise multe teorii cu privire la modul în care se întîmpl acest lucru;
adev rul asupra c ruia to i creştinii sînt de acord este c moartea lui Cristos este
eficient . Am s v spun care este p rerea mea în privin a aceasta.
To i oamenii ştiu c dac eşti obosit şi i-e foame, mîncarea î i va face bine. Teoria
modern a nutri iei — tot ce se ştie cu privire la vitamine şi proteine — este un lucru
diferit. Oamenii au mîncat şi s-au sim it bine cu mult înainte ca s fi ştiut despre teoria
vitaminelor; iar dac teoria despre vitamine va fi abandonat într-o bun zi, ei tot vor
continua s m nînce ca şi înainte. Teoriile despre moartea lui Cristos nu sînt creştinism:
ele sînt explica ii ale felului în care opereaz creştinismul. Nu to i creştinii vor fi de acord
cu privire la importan a acestor teorii. Biserica din care fac eu parte — Biserica Angliei —
nu sprijin nici una dintre teorii ca fiind corect . Biserica romano-catolic merge un pas
mai departe. Dar eu cred c to i vor fi de acord c lucrul în sine este nespus mai
important decît orice explica ii pe care le-au dat teologii. Cred c ei vor recunoaşte,
probabil, c nici o explica ie nu va fi adecvat pentru descrierea realit ii. Dar aşa cum
am spus în prefa a la aceast carte, eu nu sînt decît un laic, şi acum noi începem s
intr m în ape adînci. Eu pot doar s v spun, în m sura în care lucrul acesta are
valoare, modul în care în eleg eu aceast problem .
Dup p rerea mea, teoriile însele nu sînt lucrul care i se cere s -1 accep i. Nu
încape îndoial c mul i dintre voi a i citit lucr rile lui Jeans şi Eddington. Cînd vor s
explice structura atomului, sau altceva de felul acesta, ei fac o descriere din care s - i
po i forma o imagine mintal . Dup aceea, ei î i atrag aten ia c imaginea aceea nu este
de fapt ceea ce cred oamenii de ştiin . Ceea ce cred oamenii de ştiin este o formul
matematic . Imaginile sînt menite doar s te ajute s în elegi formula. Ele nu sînt
realmente adev rate aşa cum este formula; ele nu î i prezint realitatea, ci doar ceva ce
se aseam n mai mult sau mai pu in cu ea.
Imaginile sînt menite doar s ajute, şi dac nu te ajut , po i s le abandonezi.
Lucrul în sine nu poate fi zugr vit; el poate fi exprimat doar într-o formul matematic .
Noi ne afl m în aceeaşi situa ie aici. Noi credem c moartea lui Cristos este punctul acela
din istorie în care ceva absolut de neînchipuit p trunde din afar în lumea noastr . Dac
noi nu putem descrie nici m car atomii din care este construit lumea noastr ,
bineîn eles c nu vom putea descrie nici lucrul acesta. De fapt, dac am descoperi c îl
putem în elege pe deplin, însuşi faptul acesta ar ar ta c nu este ce se pretinde a fi —
neconceputul, necreatul, lucrul de dincolo de natur , lucrul care vine în natur ca şi
fulgerul. A i putea întreba la ce ne foloseşte dac nu-1 în elegem. Se poate r spunde
uşor la aceast întrebare.
 Un om poate s m nînce f r s în eleag exact modul în care corpul lui este
hr nit de mîncare. Un om poate s accepte ce a f cut Cristos chiar dac nu în elege cum
opereaz lucrul acesta: de fapt, este cert c el nu poate afla cum opereaz decît dup ce
L-a acceptat.
Ni se spune c Cristos a fost omorît în locul nostru, c moartea Lui a sp lat
p catele noastre şi c prin moartea Lui El a înfrînt îns şi moartea.
Aceasta este formula. Acesta este creştinismul. Acesta este lucrul care trebuie
crezut. Teoriile pe care le elabor m noi cu privire la modul în care moartea lui Cristos a
f cut toate aceste lucruri sînt, dup p rerea mea, secundare: simple planuri sau
diagrame pe care le putem abandona dac nu ne ajut şi care, chiar dac ne ajut , nu
trebuie s fie confundate cu lucrul real pe care-1 descriu. Totuşi, unele dintre aceste
teorii merit s fie analizate.
O teorie despre care au auzit cei mai mul i oameni este cea pe care am men ionat-
o anterior — teoria cu privire la faptul c noi am fost ierta i deoarece Cristos S-a oferit de
bun voie s fie pedepsit în locul nostru. în aparen , aceasta este o teorie foarte stupid .
Dac Dumnezeu era preg tit s ne ierte, de ce nu a f cut acest lucru f r nici o alt
interven ie? Ce rost ar putea avea s pedepseasc în locul nostru o persoan nevinovat ?
Nu are nici un sens, dac ne gîndim la pedeaps în contextul sistemului nostru juridic.
Pe de alt parte, dac te gîndeşti la o datorie, are sens ca o persoan înst rit s
pl teasc datoriile unei persoane care nu are cu ce pl ti. Dac iei expresia „a suferi
pedeapsa" nu în sensul de a fi pedepsit, ci în sensul mai general de „a suporta
cheltuielile" sau „a pl ti datoriile", atunci, desigur, este un lucru obişnuit ca, atunci cînd
o persoan cade într-o groap , efortul de a-1 scoate afar s fie l sat de obicei în seama
unui prieten bun.
Care este „groapa" în care a c zut omul? El a încercat s tr iasc independent, s
se comporte ca şi cum şi-ar fi singur st pîn. Cu alte cuvinte, omul c zut nu este doar o
creatur imperfect care are nevoie de îmbun t iri: el este un rebel care trebuie s
depun armele. Depunerea armelor, capitularea, exprimarea regretului, în elegerea
faptului c ai fost pe un drum greşit şi faptul de a fi gata s începi via a din nou de la
început — aceasta este singura cale de ieşire din „groap ". Procesul acesta de capitulare
— aceast deplasare cu toat viteza înapoi — este ceea ce creştinii numesc poc in .
Poc in a nu este nicidecum un lucru amuzant. Este ceva mult mai greu decît s - i ceri
iertare sau s te umileşti. înseamn s te dezve i de toat înfumurarea şi înc p înarea
eului cu care noi oamenii am fost înv a i de mii de ani. înseamn s dai mor ii o parte
din tine, s treci printr-un fel de moarte. De fapt, este nevoie ca omul s fie bun pentru
ca s se poat poc i. Aici vine ciud enia. Numai un om r u are nevoie s se poc iasc ;
numai un om bun se poate poc i în mod des vîrşit. Cu cît eşti mai r u, cu atît ai mai
mare nevoie s te poc ieşti şi cu atît mai pu in o po i face. Singura persoan care ar fi
putut-o face în mod perfect ar fi o persoan perfect — iar aceasta nu ar avea nevoie de
poc in .
Nu uita c aceast poc in , aceast supunere voluntar la umilire şi la un fel de
moarte, nu este ceva ce Dumnezeu î i cere s faci înainte ca El s te reprimeasc , ceva de
care te-ar putea scuti dac ar vrea: aceasta este doar o descriere a ce înseamn s te
întorci la El. Dac îi ceri lui Dumnezeu s te aduc înapoi f r poc in , îi ceri de fapt s
te lase s te întorci f r s mergi înapoi la El. Aşa ceva nu se poate întîmpla. Foarte bine,
deci, trebuie s trecem prin poc in . Dar aceeaşi r utate care ne face s avem nevoie de
poc in , ne face s nu fim în stare s ne poc im. O putem face dac ne ajut
Dumnezeu? Da, dar la ce ne referim cînd spunem c ne ajut Dumnezeu? Ne referim la
faptul c , într-un fel, Dumnezeu pune în noi o f rîm din Sine. El ne d pu in din
puterea Lui de a gîndi, şi aşa ajungem s gîndim; El pune în noi pu in din dragostea Sa,
şi aşa ajungem s ne iubim unii pe al ii. Cînd îl înve i pe un copil s scrie, îi ii mîna cînd
formeaz literele: adic , el formeaz literele pentru c tu le formezi. Noi iubim şi gîndim
pentru c Dumnezeu iubeşte şi gîndeşte şi ne ine de mîn cînd facem aceasta. Dac noi
nu am fi c zut în p cat, nu ar fi nici o problem . Dar, din nefericire, noi avem acum
nevoie ca Dumnezeu s ne ajute s facem ceva ce Dumnezeu, în natura Lui, nu face
niciodat — noi trebuie s capitul m, s suferim, s ne supunem, s murim. Nu exist
nimic în natura lui Dumnezeu care s aib leg tur cu acest proces. Aşa se face c
drumul pe care avem nevoie acum de c l uzirea lui Dumnezeu mai mult decît de orice
este un drum pe care Dumnezeu, în natura Lui, nu a mers niciodat . Dumnezeu poate
împ rt şi cu noi numai ceea ce are: El nu are lucrul acesta, prin natura Sa.
Dar s presupunem c Dumnezeu a devenit om — s presupunem c natura
noastr uman care poate suferi şi muri a fost amalgamat cu natura lui Dumnezeu
într-o persoan — atunci persoana aceea ne-ar putea ajuta. El şi-ar putea supune
voin a, ar putea suferi şi ar putea muri, deoarece El ar fi om; şi El ar putea face toate
acestea în mod des vîrşit, pentru c El ar fi Dumnezeu. Tu şi eu putem trece prin acest
proces numai dac Dumnezeu face lucrarea în noi; dar Dumnezeu o poate face numai
dac devine om. încerc rile noastre de a muri vor reuşi numai dac noi, oamenii, ne
facem p rtaşi mor ii lui Dumnezeu, la fel cum gîndirea noastr poate reuşi numai pentru
c este un strop din oceanul inteligen ei Lui: dar noi nu ne putem face p rtaşi mor ii lui
Dumnezeu decît dac Dumnezeu moare; şi El nu poate muri decît dac este om. Acesta
este sensul în care El pl teşte datoria noastr şi sufer în locul nostru ceea ce El însuşi
nu ar fi trebuit s sufere.
I-am auzit pe unii spunînd c dac Isus a fost Dumnezeu şi om în acelaşi timp,
suferin ele şi moartea Lui îşi pierd orice valoare în ochii lor, „deoarece trebuie s fi fost
foarte uşor pentru El". Al ii, pe bun dreptate, mustr lipsa de recunoştin şi de
amabilitate din aceast obiec ie; ceea ce m uimeşte pe mine este în elegerea greşit pe
care ea o tr deaz . într-un sens, desigur, cei care fac obiec ia au dreptate. Ei chiar şi-au
subevaluat argumentul. Supunerea perfect , suferin a perfect şi moartea perfect nu
numai c au fost mai uşoare pentru Isus deoarece El este Dumnezeu, ci ele au fost
posibile numai pentru c El este Dumnezeu. Bineîn eles c acesta este un motiv foarte
ciudat pentru a nu accepta obiec ia lor.
înv torul poate forma literele conducînd mîna copilului, deoarece înv torul
este adult şi ştie s scrie. Lucrul acesta, desigur, face s fie mai uşor pentru înv tor; şi
tocmai pentru c este mai uşor pentru el, îl poate ajuta pe copil. Dac copilul ar refuza
ajutorul înv torului pentru c scrisul „este uşor pentru adul i" şi ar aştepta s înve e
s scrie de la un alt copil, care nu ar şti nici el s scrie (şi care nu ar avea un avantaj
„nedrept" fa de el), nu ar progresa prea repede. Dac eu sînt pe punctul de a m îneca
într-un rîu vijelios, un om care st cu un picior pe mal poate s îmi întind mîna şi s -mi
salveze via a. Oare ar trebui s -i strig (printre gîfîieli): „Nu, nu e drept! Tu ai un avantaj!
Tu ii un picior pe mal"?
 Avantajul acela — pe care po i s -1 numeşti „nedrept", dac vrei — este singurul
motiv pentru care el m poate ajuta. Cînd ai nevoie de ajutor, la ce te vei uita, dac nu la
ceea ce este mai tare decît tine însu i?
Aceasta este concep ia mea despre ceea ce creştinii numesc Isp şire.
Dar nu uita i c aceasta este doar o alt descriere. Nu confunda i descrierea cu
lucrul în sine; şi dac descrierea aceasta nu v este de folos, l sa i-o la o parte.

5
Concluzie practică

Cristos a suferit capitularea şi umilirea perfect : perfect deoarece El a fost

Dumnezeu; capitulare şi umilire deoarece El a fost om. Credin a creştin este c într-un
fel oarecare noi devenim p rtaşi la umilin a şi suferin a lui Cristos şi c vom fi de
asemenea p rtaşi la victoria Sa final asupra mor ii şi vom primi o via nou dup ce
vom fi murit şi vom fi devenit creaturi perfecte şi cu des vîrşire fericite. Aceasta
înseamn mult mai mult decît încercarea noastr de a urma înv tura Lui. Oamenii
întreab deseori cînd va avea loc urm torul stadiu al evolu iei — stadiul în care se va
trece la ceva mai presus de om. Potrivit concep iei creştine, acest lucru s-a întîmplat
deja. în Cristos a ap rut un fel nou de oameni, iar via a nou care a început în El trebuie
s fie s dit în noi.
Cum se va întîmpla aceasta? V rog acum s v aminti i modul în care am primit
via a veche, obişnuit . Am primit via a de la al ii, de la tat l şi mama noastr şi de la to i
str moşii noştri, f r consim mîntul nostru — şi am primit-o printr-un proces foarte
ciudat care implic pl cere, durere şi pericol. Un proces la care nu ne-am fi aşteptat. Cei
mai mul i dintre noi petrec mul i ani din copil rie încercînd s ghiceasc cum s-au
n scut; şi unii copii, cînd li se spune pentru prima dat , nu cred — şi eu nu cred c am
de ce s -i învinov esc, pentru c procesul este foarte ciudat.
Dumnezeul care a aranjat acel proces este acelaşi Dumnezeu care aranjeaz
modul în care s fie r spîndit via a nou , via a lui Cristos. Trebuie s ne aştept m s fie
de asemenea un proces ciudat. Dumnezeu nu ne-a cerut p rerea cînd a inventat sexul;
El nu ne-a cerut p rerea nici cînd a inventat acest proces.
Sînt trei lucruri care ne împ rt şesc via a lui Cristos: botezul, credin a şi acea
ac iune misterioas c reia diferi i creştini i-au dat diferite nume — Sfînta împ rt şanie,
Misa, Cina Domnului. Acestea trei, cel pu in, sînt metodele obişnuite. Nu vreau s spun
c nu pot exista cazuri speciale în care via a lui Cristos ne este împ rt şit f r una sau
mai multe dintre acestea. Nu am timp s m ocup de cazurile speciale şi nici nu cunosc
suficient despre ele. Dac încerci în cîteva minute s -i explici unui om cum s ajung la
Edinburgh, îi vei spune care sînt trenurile pe care trebuie s le ia; este adev rat c el
poate ajunge acolo şi cu vaporul sau cu avionul, dar pe acestea abia dac le vei aduce în
discu ie. Eu nu spun care dintre aceste 44
trei lucruri este cel mai esen ial. Prietenul meu metodist ar vrea s insist mai mult
asupra credin ei şi (propor ional) mai pu in asupra celorlalte dou . Nu m voi angaja
într-o asemenea discu ie. Oricine care declar c te înva doctrina creştin î i va spune
de fapt s le foloseşti pe toate trei, şi faptul acesta este suficient pentru scopul nostru
prezent.
Eu însumi nu în eleg de ce aceste trei lucruri trebuie s fie canalele felului nou de
via . Dar, dac s-ar fi întîmplat s nu ştiu, nu aş fi v zut niciodat leg tura dintre o
anumit pl cere fizic şi apari ia unei noi fiin e omeneşti în lume. Noi trebuie s
accept m realitatea aşa cum este: nu are nici un rost s tr nc nim despre cum ar fi
trebuit s fie sau cum ne-am fi aşteptat noi s fie. Deşi nu pot în elege de ce trebuie s
fie aşa, v pot spune de ce cred eu c este aşa. V-am explicat de ce trebuie s cred c
Isus a fost (şi este) Dumnezeu. Şi este clar c ni se înf işeaz ca un fapt istoric c El i-a
înv at pe urmaşii S i c via a nou este comunicat în felul acesta.
Cu alte cuvinte, eu cred pe baza autorit ii Lui. S nu v speria i de cuvîntul
„autoritate". A crede unele lucruri pe baza autorit ii altcuiva înseamn doar a le crede
deoarece i-au fost spuse de cineva pe care-1 consideri demn de încredere. Nou zeci şi
nou la sut dintre lucrurile pe care le crezi sînt crezute pe baza autorit ii cuiva. Eu
cred c exist un loc numit New York. Nu am v zut eu însumi locul acela. Prin
ra ionamente abstracte nu aş putea dovedi c trebuie s existe un asemenea loc. Eu cred
pentru c oameni de încredere mi-au spus c exist . Oamenii de rînd cred în sistemul
solar, în atomi, în evolu ie şi în circula ia sîngelui — ei cred toate acestea pe baza
autorit ii altcuiva: ei cred pentru c aşa spun oamenii de ştiin . Nici unul dintre noi nu
a v zut cucerirea normand sau înfrîngerea Armadei. Nici unul dintre noi nu ar putea s
le dovedeasc prin logic pur , aşa cum dovedeşti un lucru în matematic . Noi le credem
pur şi simplu pentru c oameni care le-au v zut au l sat scrieri care relateaz despre
ele; de fapt, noi credem pe baza autorit ii lor. Un om care ar ezita s accepte autoritatea
în alte lucruri aşa cum fac unii în religie, ar trebui s se mul umeasc s nu cunoasc
nimic toat via a lui.
S nu crede i c eu vreau s stabilesc c botezul, credin a şi Sfînta împ rt şanie
sînt lucruri care pot s înlocuiasc încercarea de a-L imita pe Cristos. Via a natural o
primeşti de la p rin ii t i; aceasta nu înseamn c vei continua s o ai dac nu faci nimic
pentru ea. O po i pierde prin neglijen sau o po i pierde prin sinucidere. Trebuie s
hr neşti trupul şi s -1 îngrijeşti: trebuie îns totdeauna s - i aminteşti c tu nu creezi
via a; tu doar p strezi via a pe care ai primit-o de la altcineva. în acelaşi fel, creştinul îşi
poate pierde via a din Cristos care a fost pus în el, şi el trebuie s fac eforturi ca s o
p streze. Dar nici m car cel mai bun creştin care a tr it vreodat nu poate func iona
doar prin resursele sale — el nu face decît s hr neasc şi s protejeze o via pe care nu
ar fi putut-o dobîndi nicicînd prin eforturile sale. Faptul acesta are consecin e practice.
Cît vreme via a natural este în trupul t u, ea va face multe în vederea repar rii
acelui trup. F o t ietur în trup şi, pîn la un anumit punct, trupul o va vindeca, în
timp ce un trup mort nu poate vindeca o t ietur . Un trup viu nu este un trup care nu
este r nit niciodat , ci unul care, într-o m sur oarecare, se repar singur. în acelaşi
sens, creştinul nu este un om care nu greşeşte niciodat , ci este un om care se poate
poc i, care se ridic din nou şi care o ia de la început dup fiecare poticnire — pentru c
via a lui Cristos este în el, reparîndu-1 totdeauna, dîndu-i putere s repete (într-o
oarecare m sur ) moartea voluntar pe care a suportat-o Cristos însuşi.
Acesta este motivul pentru care creştinul este într-o pozi ie deosebit de ceilal i
oameni care încearc s fie buni. Ei sper c prin faptul c sînt buni îi vor fi pl cu i lui
Dumnezeu, dac într-adev r exist un Dumnezeu; sau, dac nu cred c exist , ei sper
s merite cel pu in aprobarea oamenilor buni. Dar creştinul crede c orice bine pe care-1
face vine din via a lui Cristos care este în el. El nu crede c Dumnezeu ne iubeşte pentru
c sîntem buni, ci crede c Dumnezeu ne va face buni pentru c ne iubeşte; tot aşa cum
acoperişul unei sere nu atrage soarele pentru c este str lucitor, ci devine str lucitor
pentru c soarele str luceşte deasupra lui.
Permite i-mi s ar t limpede c atunci cînd creştinii spun c via a lui Cristos este
în ei, ei nu se refer doar la ceva mintal sau moral. Cînd ei vorbesc despre a fi „în
Cristos" sau despre faptul c Cristos este „în ei", acesta nu este doar un mod de a spune
c ei se gîndesc la Cristos sau c îl imit . Ei spun c Cristos ac ioneaz cu adev rat prin
ei; c toat mul imea de creştini formeaz organismul fizic prin care ac ioneaz Cristos
— c noi sîntem degetele Lui, muşchii Lui, celulele trupului Lui. Poate c faptul acesta
explic unul sau dou lucruri. El explic de ce aceast via nou este răspîndită nu
numai prin acte pur mintale, cum este credin a, ci prin acte fizice, cum sînt botezul şi
Sfînta împ rt şanie. Nu este o simpl r spîndire a unei idei; seam n mai mult cu
evolu ia — un fapt biologic sau suprabiologic. Nu are nici un rost s încerc m s fim mai
spirituali decît Dumnezeu. Dumnezeu nu a inten ionat ca omul s fie o creatur pur
spiritual . Acesta este motivul pentru care El foloseşte lucruri materiale, cum sînt pîinea
şi vinul, ca s s deasc via a nou în noi. S-ar putea s credem c afirma ia aceasta este
rudimentar şi nespiritual . Dumnezeu nu crede aşa: El a inventat mîncatul. Lui îi place
materia. El a inventat-o.
Iat un alt lucru care m nedumerea în trecut. Nu este oare înfricoş tor de
nedrept ca aceast via nou s fie limitat la oameni care au auzit de Cristos şi care au
putut crede în El? Adev rul este c Dumnezeu nu ne-a spus ce aranjamente a f cut
pentru ceilal i oameni. Ştim c nici un om nu va fi mîntuit decît prin Cristos; nu ştim
dac numai cei care îl cunosc pe El pot fi mîntui i prin El. între timp, dac eşti
îngrijorat în privin a
oamenilor din afar , cel mai nerezonabil lucru pe care-1 po i face este s r mîi tu
însu i afar . Creştinii sînt Trupul lui Cristos, organismul prin care lucreaz El. Fiecare
ad ugire la acest Trup îi permite s lucreze mai mult.
Dac vrei s -i aju i pe cei din afar , trebuie s adaugi celula ta la Trupul lui
Cristos, singurul care îi poate ajuta. T ierea degetelor unui om ar fi un mod ciudat de a-
1 determina s lucreze mai mult.
O alt obiec ie posibil este urm toarea: De ce coboar Dumnezeu deghizat într-o
lume ocupat de inamic şi de ce înfiin eaz un fel de societate secret care s -1
submineze pe diavol? De ce nu coboar El cu toat puterea, invadînd aceast lume?
Oare nu este El destul de puternic? Ei bine, creştinii cred c El va coborî cu toat
puterea; nu ştim cînd. Putem îns s ghicim de ce întîrzie: El vrea s ne dea o şans s
trecem de bun voie de partea Lui. Nu cred c aş avea mare considera ie pentru un
francez care ar fi aşteptat pîn cînd trupele aliate au m rş luit în Germania, ca abia
atunci s anun e c este de partea noastr . Dumnezeu va invada. Dar m întreb dac
oamenii care îi cer lui Dumnezeu s intervin deschis şi direct în lumea noastr îşi dau
seama ce va fi cînd El o va face. Cînd acest lucru se va întîmpla, va fi sfîrşitul lumii. Cînd
autorul p şeşte pe scen , piesa de teatru s-a terminat. Dumnezeu va invada, foarte bine;
dar ce rost va avea s spui c eşti de partea Lui atunci, cînd vei vedea cum întregul
univers natural se va topi ca un vis şi altceva — ceva ce nu a putut fi conceput de mintea
ta — se va instala troznind; ceva atît de minunat pentru unii dintre noi şi atît de
îngrozitor pentru al ii, încît nici unul dintre noi nu va mai putea alege atunci? Dumnezeu
nu va mai fi deghizat atunci; va fi ceva atît de copleşitor, încît va izbi pe orice creatur fie
cu o dragoste irezistibil , fie cu o groaz irezistibil . Atunci va fi prea tîrziu s alegi de
partea cui s fii. Nu are nici un rost s spui c ai ales s stai culcat atunci cînd i-a
devenit imposibil s stai în picioare. Atunci nu va fi timp de ales: va fi timpul cînd vom
descoperi de partea cui sîntem cu adev rat, fie c ne-am dat seama dinainte, fie c nu
ne-am dat seama. Acum, ast zi, în clipa aceasta, avem ocazia s alegem partea bun .
Dumnezeu st deoparte şi ne d aceast şans . Oferta nu va dura pentru totdeauna.
Trebuie s o primim sau s o refuz m.

CARTEA A III A
Conduita creştină
1
Cele trei laturi ale moralită ii

Se spune c un copil de şcoal a fost întrebat cum crede el c este Dumnezeu. El

a spus c , din cîte îşi putea da el seama, Dumnezeu este „genul acela de persoan care
îşi roteşte totdeauna privirile înjur ca s vad dac cineva se bucur de ceva, pentru ca
apoi s încerce s pun cap t acelei bucurii". Eu m tem c tot de felul acesta este şi
ideea pe care cuvîntul Moralitate o evoc în min ile multor oameni: ceva ce se amestec
în via a ta, ceva ce te opreşte s te bucuri. în realitate, regulile morale sînt linii directoare
pentru conducerea maşin riei umane. Orice regul moral exist pentru a preveni o
defec iune, o tensiune sau o fric iune în func ionarea acelei maşini. Acesta este motivul
pentru care se pare la început c aceste reguli se amestec f r încetare în înclina iile
noastre naturale. Cînd înve i cum s foloseşti o maşin , instructorul î i spune mereu:
„Nu, nu face aşa"; el spune aceasta pentru c exist o mul ime de lucruri care par
corecte şi care i se par a fi modul firesc de a trata maşina, dar care nu dau rezultate.
Unii oameni prefer s vorbeasc despre „idealuri" morale în loc de reguli morale,
şi despre „idealism" moral în loc de supunere moral . Este adev rat, desigur, c
perfec iunea moral este un „ideal", în sensul c nu-l putem atinge. în sensul acesta
orice gen de perfec iune este un ideal pentru noi oamenii; noi nu putem reuşi s fim
şoferi perfec i sau juc tori de tenis perfec i şi nu putem nici m car s tragem linii perfect
drepte. Dar exist un alt sens în care este foarte induc tor în eroare s spui c
perfec iunea moral este un ideal. Cînd un om spune c o anumit femeie sau cas sau
vapor sau gr din este „idealul s u", el nu vrea s spun (afar de cazul c este nebun)
c to i ceilal i oameni ar trebui s aib acelaşi ideal.
In asemenea probleme nou ni se permite s avem gusturi diferite şi, prin urmare,
idealuri diferite. Dar este periculos s spui despre un om care încearc din greu s
respecte legile morale c este un „om cu idealuri înalte", deoarece aceasta te-ar putea
face s crezi c perfec iunea moral este doar un gust al lui şi c noi ceilal i nu sîntem
chema i s avem acelaşi ideal. Aceasta ar fi o greşeal dezastruoas .
 Comportarea perfect poate fi la fel de imposibil de atins ca şi schimbarea perfect
a vitezei atunci cînd conducem o maşin ; dar este un ideal necesar pentru to i oamenii,
prescris de îns şi natura maşin riei umane, la fel cum schimbarea perfect a vitezei este
un ideal pentru to i şoferii, prescris prin îns şi natura maşinilor. Ar fi şi mai periculos ca
o persoan s cread despre sine c are „idealuri morale înalte" pentru c încearc s nu
spun deloc minciuni (în loc de numai cîteva minciuni), pentru c încearc s nu comit
niciodat adulter (în loc s -1 comit doar din cînd în cînd) sau pentru c încearc s nu
fie violent (în loc s fie de o violen moderat ). S-ar putea ca o astfel de situa ie s te
fac s devii o persoan m rginit şi plin de sine şi s crezi c eşti un om cu totul
deosebit, care merit s fie felicitat pentru „idealismul" s u. în realitate, ai putea la fel de
bine s te aştep i s fii felicitat pentru c ori de cîte ori faci o adunare încerci s o faci cît
se poate de corect. S fie clar: aritmetica perfect este un „ideal"; bineîn eles c vei face
unele greşeli la calcule. Dar nu este nimic deosebit în a încerca s fii exact la fiecare
etap a adun rii. Ar fi stupid s nu încerci aceasta, deoarece fiecare greşeal î i va cauza
probleme ulterior. în acelaşi fel, orice eşec moral va cauza necazuri, probabil altora şi, cu
siguran , ie. Vorbind despre reguli şi despre supunere în loc de „idealuri" şi „idealism",
sîntem ajuta i s ne aducem aminte de aceste realit i.
S mergem un pas mai departe. Exist dou moduri în care maşin ria uman
poate func iona greşit. Unul este atunci cînd oamenii se îndep rteaz unii de al ii,, sau
cînd se ciocnesc unii de al ii şi produc daune, prin înşel ciune sau prin violen . Cel lalt
este cînd lucrurile merg r u în untrul individului — cînd diferitele p r i din el
(capacit ile şi dorin ele lui diferite şi aşa mai departe) fie c se îndep rteaz unele de
altele, fie c se interfereaz unele cu altele. î i po i forma o idee clar dac te gîndeşti c
noi sîntem ca şi o flot de ambarca iuni care navigheaz în forma ie. C l toria va fi un
succes numai dac , în primul rînd, ambarca iunile nu se ciocnesc şi nu intr una în
calea alteia; şi, în al doilea rînd, dac fiecare ambarca iune este capabil s navigheze pe
mare şi are motoarele în stare de func ionare. De fapt, nu po i s ai nici unul dintre
aceste lucruri f r cel lalt. Dac ambarca iunile se tot ciocnesc între ele, nu vor r mîne
mult vreme în stare de naviga ie. Pe de alt parte, dac cîrmele lor nu func ioneaz , ele
nu vor putea evita mult vreme ciocnirile. Sau, dac vre i, gîndi i-v la oameni ca la o
orchestr care cînt un cîntec.
Pentru a ob ine rezultate bune, ai nevoie de dou lucruri. Instrumentul fiec rui
cînt re trebuie s fie acordat şi trebuie s cînte numai la momentul potrivit, aşa încît s
se combine cu celelalte.
Dar mai este un lucru pe care nu l-am luat în considerare. Noi nu ne-am întrebat
unde încearc s ajung flota sau ce pies muzical încearc s cînte orchestra. Se poate
ca toate instrumentele s fie acordate şi s intre fiecare la momentul potrivit, dar cu
toate acestea spectacolul s nu aib succes, dac orchestra a fost angajat ca s cînte
muzic de dans, dar de fapt a cîntat numai marşuri funebre. Şi oricît de bine ar naviga
flota, c l toria ar fi un eşec dac a inten ionat s ajung la New York, dar de fapt a ajuns
la Calcuta.
Moralitatea deci pare s se preocupe de trei lucruri. în primul rînd, de
corectitudinea şi de armonia dintre indivizi. în al doilea rînd, de ceea ce am putea numi
punerea în rînduial sau armonizarea lucrurilor din l untrul fiec rui individ. în al treilea
rînd, de scopul general al vie ii umane, luat în ansamblul ei: Pentru ce a fost creat
omul? Pe ce traseu ar trebui s fie flota?
Ce melodie vrea dirijorul s cînte orchestra?
Poate c a i observat c oamenii moderni se gîndesc aproape întotdeauna la
primul lucru şi le uit pe celelalte dou . Cînd oamenii spun în ziare c noi lupt m pentru
standarde morale creştine, ei în eleg de obicei prin aceasta c noi ne lupt m pentru
bun tate şi corectitudine în rela iile dintre na iuni, dintre clase sociale şi dintre indivizi;
cu alte cuvinte, ei se gîndesc numai la primul lucru. Cînd un om spune despre ceea ce
vrea s fac : „Nu poate fi greşit, deoarece nu cauzeaz nim nui nici un r u", el se
gîndeşte numai la primul lucru. El se gîndeşte c nu are nici o importan cum este
interiorul unui vapor cît vreme nu se ciocneşte cu un altul. Este foarte firesc s
începem cu primul lucru, cu rela iile sociale, atunci cînd începem s ne gîndim la
moralitate. Aceasta pentru c rezultatele moralit ii inadecvate în acea sfer sînt atît de
evidente şi ne apas în fiecare zi: r zboi şi s r cie şi jaf şi minciuni şi lucruri dubioase.
De asemenea, cît vreme r mîi numai la primul lucru, exist foarte pu ine deosebiri de
p reri cu privire la moralitate. Aproape to i oamenii au fost întotdeauna de acord (în
teorie) c fiin ele umane ar trebui s fie cinstite şi bune şi de folos unele altora. Dar deşi
este firesc s începem cu toate acestea, dac gîndirea noastr despre moralitate se
opreşte aici, am putea foarte bine s nu ne gîndim deloc la moralitate. Dac nu trecem la
lucrul al doilea — la punerea în rînduial a l untrului fiec rui om — nu facem decît s
ne înşel m singuri.
Ce rost are s le spui vapoarelor cum s in cîrma pentru ca s evite ciocnirile
dac , de fapt, vapoarele nu sînt decît nişte hodoroage vechi care nici m car nu pot fi
conduse? Ce rost are s formul m, pe hîrtie, reguli pentru conduita social , cînd noi
ştim c , în realitate, l comia, laşitatea, violen a şi trufia ne vor împiedica s le
respect m? Nu vreau s spun nicidecum c noi ar trebui s nu ne gîndim, şi înc cu
toat puterea, la îmbun t iri ale sistemului nostru social şi economic. Ceea ce vreau s
spun este c toate aceste gînduri nu vor fi decît o iluzie dac nu ne d m seama c doar
curajul şi altruismul indivizilor vor face ca orice sistem s func ioneze în mod adecvat.
Este destul de uşor s elimini anumite forme particulare de jaf sau de violen care au
loc în sistemul actual; dar cît vreme oamenii sînt înşel tori şi violen i, ei vor g si un nou
mod de a juca acelaşi joc în sistemul nou. Nu îi po i face pe oameni buni prin lege: şi f r
oameni buni, nu po i avea o societate bun . Acesta este motivul pentru care trebuie s
trecem şi s ne gîndim la al doilea lucru: moralitatea interioar a individului.
Dar eu nu cred c ne putem opri nici aici. Ajungem acum la faptul c diferite
credin e despre univers conduc la comport ri diferite. S-ar p rea, la prima vedere, foarte
firesc s ne oprim cînd am ajuns aici şi s aplic m acele elemente ale moralit ii cu care
to i oamenii cu judecat sînt de acord. Dar oare ne putem opri aici? Aduce i-v aminte c
religia con ine o serie de afirma ii despre realit i, afirma ii care trebuie s fie adev rate
sau false. Dac sînt adev rate, din ele vor decurge un set de concluzii cu privire la
navigarea corect a flotei umane; dac sînt false, vom ajunge la un set de concluzii cu
totul diferit. De exemplu, s revenim la omul care spune c ceea ce face el nu este greşit
din moment ce nu d uneaz altei fiin e umane. El în elege clar c nu trebuie s avarieze
celelalte vapoare din convoi, dar crede sincer c ceea ce face cu vaporul lui este pur şi
simplu o problem personal . Oare are vreo importan dac vaporul este proprietatea
lui sau nu? Are vreo importan dac , s zicem aşa, eu sînt proprietarul min ii şi
trupului meu, sau doar un chiriaş, r spunz tor fa de adev ratul proprietar? Dac m-a
creat altcineva, pentru scopurile sale, atunci eu trebuie s am o mul ime de îndatoriri pe
care nu le-aş avea dac mi-aş fi singur st pîn.
Creştinismul afirm c fiecare fiin uman va tr i veşnic, şi afirma ia aceasta
trebuie s fie adev rat sau fals . Exist o mul ime de lucruri pe care nu ar trebui s le
iau în considerare dac aş tr i numai şaptezeci de ani, dar pe care trebuie s le iau în
considerare cu toat seriozitatea dac voi tr i veşnic. Poate c temperamentul meu
violent sau invidia mea se înr ut esc treptat — atît de încet încît deteriorarea lor în
decurs de şaptezeci de ani abia dac va fi observat . Dar s-ar putea ca ele s devin un
iad absolut într-un milion de ani: de fapt, dac creştinismul este adev rat, Iadul este
tocmai termenul tehnic corect pentru ceea ce vor fi ele.
Nemurirea mai cauzeaz înc o diferen care, tangen ial, are leg tur cu diferen a
dintre totalitarism şi democra ie. Dac indivizii tr iesc numai şaptezeci de ani, atunci un
stat sau o na iune sau o civiliza ie, care pot s dureze o mie de ani, sînt mult mai
importante decît individul. Dar dac creştinismul are dreptate, atunci individul este nu
numai mai important, ci incomparabil mai important, deoarece el este veşnic, iar via a
statului sau a unei civiliza ii este doar o clip , cînd este comparat cu via a etern a
individului.
Aşadar, se pare c dac ne gîndim la moralitate, trebuie s ne gîndim la toate cele
trei aspecte: rela iile între oameni; lucrurile din l untrul fiec rui om; şi rela iile dintre om
şi For a care 1-a creat. Noi to i putem coopera în privin a primului aspect. Diferen ele de
p reri încep cu al doilea aspect şi pot deveni grave în privin a celui de-al treilea. Atunci
cînd ne ocup m de al treilea aspect, ies la iveal diferen ele principale dintre moralitatea
creştin şi cea necreştin . în restul acestei c r i, m voi situa pe pozi ia creştin şi voi
privi la întregul tablou pe baza presupunerii c creştinismul este adev rat.

2
Virtu ile cardinale
A

Sec iunea precedent a fost conceput ini ial pentru a fi transmis ca o scurt
prezentare la radio.
Dac i se permite s vorbeşti numai zece minute, aproape totul trebuie s fie
sacrificat de dragul concentr rii. Unul dintre motivele principale pentru care am împ r it
moralitatea în trei p r i (cu imaginea pe care am dat-o despre navigarea vapoarelor în
convoi) a fost c acesta p rea s fie cel mai scurt mod de a prezenta subiectul. Aici vreau
s v dau o idee despre un alt mod în care a fost împ r it subiectul de scriitori mai vechi,
un mod care era prea lung ca s -1 folosesc în prezentarea mea, dar care este foarte bun.
Potrivit acestei scheme mai lungi exist şapte „virtu i". Patru dintre ele sînt numite
virtu i „cardinale", iar celelalte trei sînt numite virtu i „teologice". Virtu ile „cardinale"
sînt cele pe care le recunosc to i oamenii civiliza i; cele „teologice" sînt acelea despre care,
de regul , ştiu numai creştinii. M voi ocupa de virtu ile teologice mai tîrziu: acum vreau
s vorbesc despre cele patru virtu i cardinale. (Cuvîntul „cardinal" nu are nici o leg tur
cu „cardinalii" din biserica romano-catolic . El deriv de la un cuvînt latin care înseamn
„încheietura uşii". Aceste virtu i au fost numite „cardinale" deoarece ele sînt, am putea
spune, „pivotale".) Ele sînt PRUDEN A, CUMP TAREA, JUSTI IA şi CURAJUL.
Pruden a înseamn sim ul practic obişnuit, efortul de a gîndi ce faci şi care este
rezultatul probabil. In zilele noastre, oamenii abia dac mai consider pruden a ca una
dintre „virtu i". De fapt, întrucît Cristos a spus c noi putem intra în lumea Sa numai
dac devenim ca nişte copii, mul i creştini cred c , de vreme ce eşti „bun", nu are
importan dac eşti neghiob. Dar aceasta este o în elegere greşit . în primul rînd,
majoritatea copiilor dau dovad de mult „pruden " cu privire la lucrurile care îi
intereseaz , şi se gîndesc la ele în mod inteligent. în al doilea rînd, aşa cum arat Sf.
Pavel, Cristos nu a inten ionat niciodat s spun c noi trebuie s r mînem copii în
ceea ce priveşte inteligenţa: dimpotriv , El ne-a spus nu numai „s fim nevinova i ca
porumbeii", ci şi „în elep i ca şerpii". El vrea o inim de copil, dar o gîndire de adult. El
vrea s fim simpli, sinceri, plini de afec iune şi în stare s înv m, aşa cum sînt copiii
buni; dar El vrea de asemenea ca fiecare strop de inteligen pe care-1 avem s fie alert
la locul lui şi în perfect stare pentru lupt .
Faptul c tu dai bani la o organiza ie caritabil nu înseamn c nu trebuie s
încerci s afli dac organiza ia aceea este cinstit sau nu. Faptul c subiectul la care te
gîndeşti este Dumnezeu însuşi (atunci cînd te rogi, de exemplu) nu înseamn c po i fi
mul umit cu aceleaşi idei copil reşti pe care le-ai avut cînd erai de cinci ani. Desigur,
este adev rat c Dumnezeu nu te va iubi mai pu in, sau nu te va folosi mai pu in, dac
s-a întîmplat s te naşti cu o minte mai pu in str lucit . El are loc pentru oameni cu
foarte pu in inteligen , dar El vrea ca fiecare s -şi foloseasc inteligen a pe care o are.
Motoul adecvat nu este: „Fii bun, dragul meu, şi las -1 pe cel ce poate s fie iste ", ci:
„Fii bun, dragul meu, şi nu uita c aceasta înseamn şi s fii cît se poate de iste ".
Dumnezeu nu-l îndr geşte pe leneşul intelectual mai mult decît pe ceilal i leneşi. Dac
inten ionezi s devii creştin, î i atrag aten ia c te angajezi la ceva ce te va solicita în
întregime, gîndirea ta şi tot ce eşti. Dar, din fericire, şi afirma ia reciproc este adev rat .
Oricine care încearc sincer s fie creştin va descoperi curînd c inteligen a lui este mai
acut ; unul dintre motivele pentru care nu este nevoie de o educa ie special ca s fii
creştin este c însuşi creştinismul este o educa ie. Acesta este motivul pentru care un
credincios needucat cum a fost Bunyan a putut s scrie o carte care a uimit întreaga
lume.
Cump tarea, din nefericire, este unul dintre acele cuvinte care şi-a schimbat
sensul. Acum înseamn de obicei abstinen de la b uturile alcoolice. Dar în zilele cînd a
doua virtute cardinal a fost numit „cump tare", nu însemna nimic de felul acesta.
Cump tarea nu se referea în mod special la b utur , ci la toate pl cerile; ea nu însemna
abstinen , ci însemna s nu mergi mai departe decît este potrivit. Este o greşeal s
gîndeşti c creştinii ar trebui s fie abstinen i; mahomedanismul este o religie a
abstinen ei, nu creştinismul. Desigur, poate s fie de datoria unui anumit creştin, sau a
oric rui creştin, la un moment dat, s se ab in de la b uturi tari, fie pentru c este
genul de om care nu poate s bea f r s bea prea mult, fie pentru c vrea s dea banii
aceia s racilor, fie pentru c este împreun cu oameni care sînt înclina i spre be ie şi nu
trebuie s -i încurajeze prin faptul c bea el însuşi. Dar ideea important este c el se
ab ine pentru un motiv bun, de la ceva ce el nu condamn şi de care îi place s -i vad pe
al i oameni bucurîndu-se. Una dintre tr s turile unui anumit tip de om r u este c el nu
poate renun a la un lucru f r ca s vrea ca to i ceilal i s renun e la lucrul acela.
Aceasta nu este calea creştin . Un anumit creştin poate g si potrivit s renun e la tot
felul de lucruri pentru anumite motive speciale — s renun e la c s torie, la carne, la
bere, la filme; dar în momentul cînd el începe s spun c acele lucruri sînt rele în ele
însele, sau cînd începe s -i desconsidere pe ceilal i oameni care le folosesc, el este pe o
cale greşit .
Foarte mult r u s-a f cut în lumea modern prin restrîngerea cuvîntului
cump tare la problema b uturii. Lucrul acesta îi ajut pe oameni s uite c po i fi la fel
de necump tat cu privire la multe alte lucruri. Un b rbat care face din jocul de fotbal
sau din maşin centrul vie ii sale, sau o femeie care îşi dedic toate gîndurile hainelor
sau jocului de bridge sau cîinelui ei, sînt la fel de „necump ta i" ca şi cineva care se
îmbat în fiecare sear . Desigur, necump tarea lor nu se arat atît de uşor în exterior:
mania jocului de bridge sau de fotbal nu te face s cazi lat în mijlocul drumului. Dar
Dumnezeu nu este înşelat de aspectele exterioare.
Justi ia înseamn mult mai mult decît ceea ce se petrece la tribunale. Este numele
vechi dat pentru tot ce ar trebui s numim „corectitudine" sau „dreptate"; ea include
cinstea, cedarea reciproc , veracitatea, respectarea promisiunilor şi toat aceast latur
a vie ii. Curajul include dou forme — curajul care confrunt pericolul şi curajul care
„rezist " în suferin . Poate c „dîrzenie" este un cuvînt mai potrivit. Pute i observa,
desigur, c nu pute i practica vreme îndelungat nici una dintre celelalte virtu i f r s
fie angajat aceasta din urm .
Mai este înc un lucru cu privire la virtu ile cardinale care ar trebui s fie
observat. Exist o diferen între a face o anumit ac iune dreapt sau cump tat şi a fi
un om drept sau cump tat. Cineva care nu este un juc tor bun de tenis poate s
loveasc din cînd în cînd cîte o minge bun . Cînd vorbeşti despre un juc tor bun te referi
la unul ai c rui ochi şi muşchi şi nervi au fost antrena i în aşa fel încît s loveasc
nenum rate mingi bune, aşa încît acum s po i avea încrederea c va lovi bine mingea.
Ochii, muşchii şi nervii lui au un anumit tonus şi o anumit calitate care este prezent şi
cînd el nu joac tenis, la fel cum gîndirea unui matematician are o anumit
particularitate şi tr s tur care este prezent şi cînd el nu face calcule matematice. în
acelaşi fel, un om care persevereaz în a face ac iuni drepte va dobîndi în final o anumit
calitate a caracterului. Cînd vorbim despre „virtute", ne referim la acea calitate şi nu la
ac iunile particulare.
Aceast distinc ie este important pentru urm torul motiv: Dac ne-am gîndi
numai la ac iunile particulare, s-ar putea s încuraj m trei idei greşite.
(1) S-ar putea s credem c , dac faci un lucru bun, nu conteaz cum l-ai f cut şi
de ce l-ai f cut — dac l-ai f cut de bun voie sau silit, posac sau cu bucurie, din team
de opinia public sau pentru c l-ai considerat lucrul potrivit. Adev rul este c ac iunile
bune f cute pentru motive rele nu ajut la construirea calit ii l untrice sau a tr s turii
de caracter numit „virtute", şi tocmai aceast calitate sau tr s tur de caracter este cea
care conteaz . (Dac un juc tor slab de tenis loveşte mingea foarte puternic, nu pentru
c îşi d seama c este nevoie de o minge puternic , ci pentru c s-a enervat, lovitura
aceea s-ar putea, din întîmplare, s -1 ajute s cîştige meciul acela; dar nu îl va ajuta s
devin un juc tor care s fie bun în mod constant.)
(2) Am putea crede c Dumnezeu nu vrea decît s ne supunem unui set de reguli;
în realitate, El vrea oameni de o anumit calitate.
(3) Am putea crede c „virtu ile" sînt necesare numai pentru via a actual — c în
lumea cealalt am putea înceta s fim drep i, pentru c nu va mai fi nici un lucru pentru
care s ne cert m, şi am putea înceta s fim curajoşi, pentru c nu va mai fi nici un
pericol. Este adev rat c în lumea viitoare probabil nu vor fi ocazii pentru fapte juste sau
curajoase, dar vom avea toate ocaziile s fim felul acela de oameni care putem deveni
numai ca rezultat al facerii unor asemenea fapte aici. Ideea nu este c Dumnezeu î i va
refuza intrarea în lumea Sa veşnic dac nu ai anumite tr s turi de caracter; ideea este
c dac oamenii nici m car nu au început s formeze acele tr s turi în untrul lor,
atunci nici o stare sau situa ie exterioar nu va putea constitui un „rai" pentru ei —
adic , nimic nu i-ar putea face s aib fericirea aceea adînc , puternic şi de neclintit, pe
care o are în gînd Dumnezeu pentru noi.

3
Moralitatea socială

Primul lucru care trebuie clarificat cu privire la moralitatea creştin în rela iile
dintre oameni este c în acest domeniu Cristos nu a venit s predice un gen nou de
moralitate. Regula de Aur a Vechiului Testament („F altora ce ai vrea s - i fac ei ie")
este o rezumare a ceea ce to i oamenii au ştiut dintotdeauna c este drept. înv torii
morali cu adev rat mari nu introduc niciodat o moralitate nou ; numai şarlatanii şi
capricioşii fac acest lucru. Dr. Johnson a spus: „Oamenii au mai mare nevoie s li se
aduc aminte ce ştiu, decît au nevoie s fie înv a i". Adev rata slujb a oric rui
înv tor moral este s ne reaminteasc , mereu, mereu, vechile principii simple pe care
nu sîntem deloc dornici s le aplic m; este ca şi cum l-ai aduce mereu pe un cal înapoi la
un gard peste care a refuzat s sar sau ca şi cum l-ai aduce pe un copil înapoi la
fragmentul de lec ie pe care vrea s -1 evite.
Al doilea lucru care trebuie clarificat este c creştinismul nu a pretins şi nu
pretinde c ar avea un program politic detaliat pentru aplicarea principiului „F altora ce
ai vrea s - i fac ei ie" la o anumit societate, într-un anumit moment. Lucrul acesta ar
fi imposibil. Principiul este destinat pentru to i oamenii din toate timpurile, în timp ce un
program anume, potrivit pentru un anumit loc sau timp, nu s-ar potrivi în alte condi ii.
In afar de aceasta, creştinismul nu opereaz în felul acesta. Cînd î i spune s -i hr neşti
pe cei fl mînzi, nu î i d lec ii de g tit. Cînd î i spune s citeşti Scripturile, nu î i d lec ii
de ebraic şi greac şi nici m car de gramatic englez . Creştinismul nu a fost menit
niciodat s înlocuiasc sau s înl ture artele şi ştiin ele umane obişnuite; dimpotriv , el
este o c l uz care poate s le dea tuturor direc ia bun şi este o surs de energie care
poate s le dea tuturor via nou , dar numai dac se pun la dispozi ia lui.
Oamenii spun: „Biserica ar trebui s ia conducerea". Afirma ia aceasta este
adev rat , dac ei în eleg conceptul de biseric în mod corect, dar este fals dac ei
în eleg conceptul de biseric în mod greşit. Prin Biseric ei ar trebui s în eleag
totalitatea celor care aplic creştinismul. Cînd ei spun c Biserica ar trebui s ia
conducerea, ei ar trebui s aib în gînd faptul c unii creştini — care se întîmpl s aib
înzestr rile adecvate — ar trebui s fie economişti şi oameni de stat, şi c to i economiştii
şi oamenii de stat ar trebui s fie creştini, şi c toate eforturile lor în politic şi economie
ar trebui direc ionate în sensul punerii în practic a principiului: „F altora ce vrei s - i
fac ei ie". Dac s-ar întîmpl aşa şi dac noi ceilal i am fi gata s accept m lucrul
acesta, atunci ar trebui s g sim foarte repede rezolvarea creştin a problemelor noastre
sociale.
Dar, desigur, cînd spun c Biserica ar trebui s preia conducerea, cei mai mul i
oameni se refer la faptul c ei vor ca clericii s elaboreze un program politic. Lucrul
acesta este absurd. Clericii sînt persoanele acelea speciale din cadrul Bisericii care au
fost preg tite în mod special şi care au fost puse deoparte ca s se îngrijeasc de
lucrurile care ne privesc pe noi ca şi creaturi care vom tr i veşnic: iar noi le cerem s
fac o slujb cu totul diferit , pentru care ei nu au fost preg ti i. Misiunea aceasta ne
revine de fapt nou , laicilor. Aplicarea principiilor creştine în organiza iile profesionale
sau în şcoli trebuie s vin de la creştinii care sînt conduc tori ai organiza iilor şi
directori de şcoli, la fel cum literatura creştin trebuie s vin de la romancieri şi
dramaturgi creştini — nu de la un grup de episcopi care se adun laolalt şi în timpul lor
liber încearc s scrie piese de teatru şi romane.
în acelaşi fel, Noul Testament, f r a intra în detalii, ne d indicii clare cu privire
la cum ar fi o societate deplin creştin . Poate c ne d chiar mai mult decît putem primi.
Ne spune c nu trebuie s fie oameni inactivi sau parazi i: dac cineva nu munceşte, ar
trebui nici s nu m nînce. Fiecare trebuie s lucreze cu mîinile lui, ba mai mult, lucrul
fiec ruia ar trebui s produc ceva bun: nu va fi o produc ie de articole de lux stupide şi
nici de reclame şi mai stupide, care s ne conving s le cump r m. Nu trebuie s fie
l ud roşenie şi nimeni nu trebuie s -şi dea aere. în m sura aceasta o societate creştin
ar fi ceea ce numim noi acum „de stînga". Pe de alt parte, Noul Testament insist
totdeauna asupra ascult rii noastre reale (şi asupra formelor exterioare de respect) de
to i magistra ii instala i pe drept, asupra ascult rii copiilor de p rin i şi (m tem c
lucrul acesta nu se va bucura de popularitate) asupra ascult rii nevestelor de b rba i. în
al treilea rînd, trebuie s fie o societate vesel : plin de cîntece şi de bucurie, o societate
care socoteşte c îngrijorarea şi anxietatea sînt rele. Curtoazia este una dintre virtu ile
creştine; de asemenea, Noul Testament nu îi agreeaz pe oamenii care se amestec
mereu în treburile altora.
Dac ar exista în prezent o asemenea societate şi dac am vizita-o, cred c ne-am
întoarce de acolo cu o impresie ciudat . Ar trebui s avem sentimentul c via a ei
economic este foarte socialist şi, în sensul acela, „avansat ", dar c via a de familie şi
codul de maniere sînt mai degrab de mod veche — poate chiar ceremonioase şi
aristocrate. Fiec ruia dintre noi i-ar place anumite lucruri, dar m tem c la foarte pu ini
dintre noi le-ar place societatea aceea în totalitatea ei. Tocmai la aceasta ne-am aştepta
dac creştinismul ar fi planul complet pentru maşin ria uman . Noi to i ne-am
îndep rtat de planul acela complet în diferite moduri, şi fiecare dintre noi vrea s sus in
c modific rile pe care le-a adus el planului originar sînt de fapt adev ratul plan. Ve i
descoperi lucrul acesta mereu, mereu, cu privire la tot ce este cu adev rat creştin: orice
persoan este atras de anumite elemente ale lui şi ar vrea s aleag acele elemente şi s
lase la o pare restul.
Acesta este motivul pentru care nu putem ajunge prea departe, şi acesta este
motivul pentru care oamenii care se lupt pentru lucruri cu totul opuse pot spune c se
lupt pentru creştinism.
înc un lucru. Exist un sfat pe care ni-1 dau grecii p gîni din antichitate, evreii
din Vechiul Testament şi marii înv tori creştini din Evul Mediu, sfat pe care sistemul
economic modern 1-a nesocotit complet. To i oamenii aceştia ne-au spus s nu
împrumut m bani cu dobînd : dar împrumutarea banilor cu dobînd — ceea ce noi
numim „investi ie" — este la baza întregului nostru sistem. Poate c de aici nu rezult în
mod absolut c noi greşim. Unii oameni spun c atunci cînd Moise şi Aristotel şi creştinii
au fost de acord cu interzicerea împrumut rii banilor cu dobînd (sau „cam t " cum o
numeau ei), ei nu şi-au putut imagina companiile pe ac iuni şi se gîndeau doar la
persoanele individuale care d deau bani cu împrumut şi c , prin urmare, noi nu trebuie
s lu m seama la ce au spus ei.
Aceasta este o problem în privin a c reia eu nu pot decide. Eu nu sînt economist
şi nu ştiu dac sistemul de investi ii este r spunz tor pentru starea de lucruri în care ne
afl m. Tocmai acesta este motivul pentru care avem nevoie de un economist creştin. Eu
am sim it c nu aş fi fost cinstit dac nu v-aş fi spus c trei mari civiliza ii au fost de
acord (sau cel pu in aşa pare la prima vedere) în ceea ce priveşte condamnarea unui
lucru pe care noi ne-am bazat întreaga via .
înc un lucru şi apoi voi încheia. în pasajul în care Noul Testament spune c
fiecare trebuie s lucreze, ne este dat şi un motiv: „Ca s aib ce s dea celui lipsit".
Caritatea — d ruirea pentru cei s raci — este o component esen ial a moralit ii
creştine: în înfricoş toarea pild cu oile şi cu caprele, se pare c acesta este elementul de
care depinde totul.
Unii oameni din zilele noastre spun c aceast caritate ar trebui s fie nenecesar
şi c în loc s d ruim s racilor, noi ar trebui s cre m o societate în care s nu mai fie
s raci c rora s trebuiasc s le d m. S-ar putea ca ei s aib dreptate cînd spun c ar
trebui s cre m o asemenea societate. Dar dac cineva crede c , drept consecin a
acestui fapt, poate înceta s d ruiasc , persoana aceea a rupt-o cu moralitatea creştin .
Eu nu cred c cineva poate stabili o regul cu privire la cît ar trebui s d ruim. M tem
c singura regul potrivit ar fi s d ruim mai mult decît avem în plus. Cu alte cuvinte,
dac cheltuielile noastre pentru confort, articole de lux, distrac ii etc. sînt la acelaşi nivel
cu ale celor care au acelaşi venit cu noi, probabil c d ruim prea pu in. Dac dona iile
nu ne fac s strîngem deloc cureaua, m tem c sînt prea mici. Ar trebui s fie lucruri pe
care am vrea s le facem, dar nu le putem face deoarece dona iile noastre caritabile le
exclud.
Vorbesc acum despre „dona ii caritabile" în sensul obişnuit. Anumite cazuri
speciale de nevoi pe care le au rudele, prietenii, vecinii sau subalternii t i, cazuri pe care
Dumnezeu te oblig s le observi, pot necesita mult mai mult: î i pot cere s mergi chiar
pîn la punerea în pericol a propriei tale pozi ii. Pentru mul i dintre noi marele obstacol
în calea d ruirii caritabile nu este traiul luxos sau dorin a dup mai mul i bani, ci teama
noastr — teama de nesiguran . Aceasta trebuie s fie recunoscut deseori ca o ispit .
Uneori mîndria noastr ne împiedic s fim darnici; sîntem ispiti i s cheltuim mai mult
decît ar trebui pe forme spectaculoase de generozitate (bacşişuri, ospitalitate), şi mai
pu in decît ar trebui pentru aceia care au cu adev rat nevoie de ajutorul nostru.
Şi acum, înainte de a încheia, voi încerca s ghicesc cum v-a afectat sec iunea
aceasta pe voi, cei care a i citit-o. Probabil c sînt printre voi unii cu idei de stînga care
sînt foarte sup ra i c nu am mers suficient de departe în direc ia aceasta, şi sînt unii cu
ideologie opus , care sînt foarte sup ra i pentru c ei cred c am mers mult prea
departe. Dac este aşa, faptul acesta ne aduce la adev ratul obstacol în elaborarea
planului pentru o societate creştin . Cei mai mul i dintre noi nu abordeaz subiectul ca
s afle ce spune creştinismul: noi îl abord m cu speran a s g sim sprijin din partea
creştinismului pentru ideile partidului nostru. Noi c ut m un aliat acolo unde ni se ofer
fie un St pîn, fie un Judec tor. Şi eu sînt la fel ca şi ceilal i. în sec iunea aceasta sînt
fragmente pe care am vrut s le las deoparte. Şi tocmai acesta este motivul pentru care
nu va rezulta nimic din aceste prelegeri decît dac vom face un mare ocol. O societate
creştin nu se va instala de"cît atunci cînd cei mai mul i dintre noi o vom dori cu
adev rat: şi noi nu o vom dori cu adev rat pîn cînd nu vom deveni pe deplin creştini.
Pot spune: „F altora ce vrei s - i fac ei ie", pîn m fac vîn t la fa , dar nu pot împlini
ce spun decît atunci cînd îl iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi: şi nu pot înv a
s -1 iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi decît dup ce am înv at s -L iubesc pe
Dumnezeu; şi nu pot înv a s -L iubesc pe Dumnezeu decît dac înv s ascult de El.
Aşadar, cum v-am spus, sîntem împinşi spre ceva mai profund — sîntem împinşi s
trecem de la problemele sociale la problemele religioase. C ci calea cea mai ocolit este
cea mai scurt cale spre cas .

4
Moralitate şi psihanaliză

Am spus c nu vom ob ine niciodat o societate creştin decît dac cei mai mul i
dintre noi devin creştini. Desigur, aceasta nu înseamn c putem amîna s ac ion m
pentru schimbarea societ ii pîn la o dat imaginar din viitorul îndep rtat. înseamn
c trebuie s ne apuc m de amîndou lucrurile deodat — (1) s vedem cum putem
aplica în detaliu la o societate modern principiul: „F celorlal i ce vrei s - i fac ei ie", şi
(2) s devenim oamenii care sînt gata s aplice principiul din moment ce ştiu cum s o
fac . Vreau s încep acum prin a discuta care este ideea creştin despre omul bun —
care sînt specifica iile creştine pentru maşin ria uman .
înainte de a intra în detalii, mai sînt înc dou idei generale pe care aş vrea s le
subliniez. Mai întîi de toate, întrucît moralitatea creştin pretinde c este o tehnic
pentru punerea în ordine a maşin riei umane, cred c mi-ar place s ştiu ce rela ie este
între ea şi o alt tehnic care se pare c ridic aceeaşi preten ie — şi anume, psihanaliza.
Trebuie s face i distinc ie foarte clar între dou lucruri: între teoriile medicale
propriu-zise şi tehnicile psihanalistului, pe de o parte, şi concep ia filozofic general
despre lume pe care Freud şi al ii au ad ugat-o la psihanaliz , pe de alt parte. Al doilea
lucru — filozofia lui Freud — este în contradic ie direct cu creştinismul şi în
contradic ie direct cu filozofia celuilalt mare psiholog, Jung. în afar de aceasta, cînd
Freud vorbeşte despre modul în care pot s fie vindeca i nevroticii, el vorbeşte ca un
specialist în materie, dar cînd trece la filozofie în general, el vorbeşte ca un amator. De
aceea, este în elept s -i respect m p rerea într-un caz, dar nu şi în cel lalt — şi tocmai
aşa voi face. Sînt gata s fac aceasta deoarece am descoperit c atunci cînd vorbeşte
despre un alt subiect, unul despre care eu cunosc cîte ceva (şi anume lingvistica), el este
foarte ignorant. Psihanaliza în sine, separat de ad ugirile filozofice ale lui Freud şi ale
celorlal i, nu este nicidecum în contradic ie cu creştinismul.
Tehnica ei se suprapune la un moment dat cu moralitatea creştin şi nu ar fi r u
dac orice persoan ar şti cîte ceva despre aceasta: dar ele nu merg paralel tot timpul,
deoarece cele dou tehnici se ocup de lucruri diferite.
Cînd un om face o alegere moral , sînt implicate dou lucruri. Unul este actul
alegerii. Cel lalt lucru este constituit din diferitele sentimente, impulsuri şi aşa mai
departe pe care i le prezint structura sa psihologic şi care sînt materialul brut al
alegerii sale. Materialul acesta brut poate fi de dou feluri. Poate fi ceea ce numim un
material normal: el poate consta din sentimente comune tuturor oamenilor. Sau poate
consta din sentimente nefireşti, datorate unor lucruri care nu au mers bine în
subconştientul s u.
Astfel, teama de lucruri care sînt cu adev rat periculoase ar fi un exemplu din
prima categorie; o team ira ional de pisici sau de p ianjeni ar fi un exemplu din a doua
categorie. Dorin a unui b rbat dup o femeie ar face parte din prima categorie; dorin a
pervertit a unui b rbat dup un alt b rbat ar face parte din a doua categorie. Ceea ce
încearc s fac psihanaliza este s elimine sentimentele anormale, adic , s -i dea
omului materii prime mai bune pentru alegerile sale; moralitatea se ocup de actul
alegerii propriu-zise.
S formul m aceasta în alt fel. Imagina i-v trei b rba i care merg la r zboi. Unul
dintre ei are frica obişnuit de pericol pe care o are orice om, dar el şi-o supune prin efort
moral şi devine un om viteaz. S presupunem c ceilal i doi au, ca rezultat al unor
lucruri din subconştientul lor, nişte temeri ira ionale, exagerate, temeri care nu pot fi
controlate prin nici un efort moral. S presupunem acum c vine un psihanalist şi îi
vindec pe amîndoi: adic , îi pune pe amîndoi în pozi ia primului b rbat. Ei bine, abia
dup ce s-a ispr vit problema psihanalitic , începe problema moral , întrucît acum sînt
vindeca i, aceşti doi b rba i pot lua atitudini diferite.
Unul dintre ei poate spune: „Bine c am sc pat de toate aiurelile acelea.
Acum pot s fac în sfîrşit ceea ce am vrut s fac întotdeauna — s -mi împlinesc
datoria pentru cauza libert ii". Dar cel lalt ar putea spune: „Ei bine, îmi pare bine c
acum sînt relativ calm în focul luptei, dar aceasta nu modific nicidecum faptul c sînt
foarte hot rît s am grij de mine însumi şi s -1 las, ori de cîte ori pot, pe cel lalt fîrtat
s ia misiunea periculoas .
Unul dintre lucrurile bune cu privire la faptul c m simt mai pu in însp imîntat
este c acum pot s m îngrijesc mai bine de mine însumi şi pot s fiu mai dibaci cînd
este vorba s ascund faptul acesta de ceilal i".
Diferen a aceasta este de ordin pur moral, şi psihanaliza nu poate face nimic cu
privire la ea. Oricît de mult ai îmbun t i materialul brut al omului, mai este ceva:
alegerea liber , real pe care o face omul cu privire la materialul care i s-a prezentat,
alegerea de a pune avantajul s u pe primul plan sau pe ultimul plan. Aceast alegere
liber este singurul lucru cu care se ocup moralitatea.
Materialul psihologic r u nu este un p cat, ci o boal . Nu este ceva de care trebuie
s te poc ieşti; este ceva ce trebuie vindecat, şi lucrul acesta este foarte important.
Fiin ele umane se judec unele pe altele prin prisma ac iunilor lor exterioare. Dumnezeu
le judec prin prisma alegerilor lor morale. Cînd un nevrotic care are o oroare patologic
de pisici se for eaz s ridice o pisic , pentru un motiv bun, este posibil ca în ochii lui
Dumnezeu el s arate mai mult curaj decît a ar tat un om s n tos care a cîştigat ordinul
Virtutea Militar . Cînd un om, care a fost pervertit din tinere e şi a fost înv at c
cruzimea este un lucru normal, face un gest mic de bun tate, sau se re ine de la o
cruzime pe care ar fi putut-o comite şi, de aceea, poate risc s fie batjocorit de tovar şii
s i, este posibil ca el, în ochii lui Dumnezeu, s fi f cut mai mult decît dac eu sau tu
ne-am fi dat chiar via a pentru un prieten.
Este bine s privim la lucrul acesta şi din alt perspectiv . Este posibil ca unii
dintre noi, care p rem oameni foarte de treab , de fapt s fi folosit atît de pu in din
caracteristicile ereditare bune şi din educa ia bun primit , încît sîntem, în realitate, mai
r i decît aceia pe care îi socotim oameni înr i i. Ştim noi cum ne-am fi comportat dac
am fi avut structura psihologic , educa ia rea şi puterea politic pe care a, avut-o, s
zicem, Himmler? Acesta este motivul pentru care creştinilor li se spune s nu judece. Noi
vedem numai rezultatele alegerilor pe care le face un om pe baza materiei sale prime. Dar
Dumnezeu nu îl judec pe baza materiei prime, ci pe baza a ceea ce a f cut cu ea. Cea
mai mare parte a structurii psihologice a omului este datorit probabil trupului: cînd
trupul s u moare, toat acea structur se va desprinde de el, şi omul central adev rat,
cel ce a f cut alegerile, cel care a folosit bine sau r u materialul acesta, va sta gol.
Toate lucrurile frumoase pe care le-am considerat ale noastre, dar care se datorau
de fapt unei digestii bune, se vor desprinde de unii dintre noi; toate lucrurile dezagreabile
care erau datorate unor complexe sau unei s n t i şubrede se vor desprinde de al ii.
Atunci, pentru prima oar ., îl vom vedea pe fiecare aşa cum a fost cu adev rat. Atunci
vom avea surprize.
Aceasta m duce la al doilea punct. Deseori oamenii cred c moralitatea creştin
este un fel de în elegere cu Dumnezeu, care spune: „Dac respec i o mul ime de reguli, te
voi r spl ti, iar dac nu le respec i, te voi pedepsi". Eu nu cred c acesta este cel mai
bun mod de a privi moralitatea.
Eu aş spune c de fiecare dat cînd faci o alegere, tu transformi partea central
din tine, partea care alege, în ceva pu in diferit de ceea ce a fost înainte. Luînd via a ta în
întregime, cu nenum ratele ei alegeri, pe parcursul întregii vie i tu transformi încet acest
lucru central fie într-o creatur cereasc , fie într-una diabolic ; fie într-o creatur care
este în armonie cu Dumnezeu, cu celelalte creaturi şi cu sine, fie într-una care este într-o
stare de r zboi şi ur cu Dumnezeu, cu semenii şi cu sine. S fii o creatur de un fel
înseamn rai: adic bucurie, pace, cunoaştere şi putere.
S fii o creatur de cel lalt fel înseamn nebunie, oroare, idio ie, furie, neputin
şi singur tate etern . Fiecare dintre noi înainteaz în fiecare clip spre o stare sau spre
cealalt .
Aceasta explic ceea ce m-a nedumerit totdeauna la scriitorii creştini; ei par s fie atît de
stric i la un moment dat şi atît de liberali în altul. Ei vorbesc despre p cate comise în
gînd ca şi cum ar fi extrem de grave; şi dup aceea vorbesc despre cele mai înfricoş toare
omoruri şi înşel ciuni, ca şi cum singurul lucru pe care trebuie s -1 faci este s te
poc ieşti şi totul va fi iertat. Dar am ajuns s în eleg c ei au dreptate. Ei se gîndesc
întotdeauna la urma pe care ac iunea aceea o las asupra eului central minuscul pe care
nu-1 poate vedea nimeni în via a aceasta, dar pe care fiecare dintre noi va trebui s -1
suporte — sau s se bucure de el — o veşnicie. Un om poate fi într-o asemenea pozi ie
încît mînia lui face s fie v rsat sîngele a mii de oameni, iar altul poate fi într-o pozi ie în
care, oricît de mînios ar fi, nu se va alege decît cu faptul c al ii vor rîde de el. Dar urma
mic l sat pe suflet poate s fie aceeaşi la amîndoi. Fiecare a f cut ceva cu sine, un
lucru care, dac nu se poc ieşte, îl va face s -i fie mai greu s -şi st pîneasc furia data
viitoare cînd este ispitit şi va face furia şi mai îngrozitoare atunci cînd va c dea prad ei.
Fiecare dintre ei, dac se întoarce cu seriozitate la Dumnezeu, poate corecta abera ia
aceea din omul central; fiecare dintre ei, privind în perspectiv , este un om condamnat
dac nu o face. M rimea sau micimea unui lucru, privit din afar , nu este ceea ce
conteaz cu adev rat.
Un ultim gînd. V aduce i aminte c am spus c direc ia bun duce nu numai la
pace, ci şi la cunoaştere. Cînd un om devine mai bun, el în elege mai bine şi mai clar
r ul care înc mai este în el. Cînd un om devine mai r u, el în elege tot mai pu in propria
sa r utate. Un om de o r utate moderat ştie c nu este foarte bun; un om cu des vîrşire
r u crede c este într-o stare bun . Toate acestea sînt de fapt lucruri foarte fireşti.
în elegi somnul atunci cînd eşti treaz, nu cînd dormi. î i po i vedea greşelile aritmetice
atunci cînd gîndirea ta func ioneaz bine; cînd faci greşelile, nu le po i vedea. Po i
în elege natura be iei atunci cînd eşti treaz, nu cînd eşti beat.
Oamenii buni cunosc atît binele cît şi r ul; oamenii r i nu cunosc nici binele şi
nici r ul.

5
Moralitatea sexuală

Trebuie s lu m acum în considerare felul în care moralitatea creştin priveşte

sexul, sau ceea ce creştinii numesc virtutea castit ii. Regula creştin cu privire la
castitate nu trebuie confundat cu regula social a „modestiei" (într-un sens al
cuvîntului), adic regula social cu privire la buna-cuviin sau decen . Regula social
cu privire la buna-cuviin stabileşte cît din corpul omenesc poate fi expus privirilor, ce
subiecte pot fi discutate şi în ce termeni, potrivit cu obiceiurile dintr-un anumit cerc
social. Astfel, în timp ce regula cu privire la castitate este aceeaşi pentru to i creştinii din
toate vremurile, regula cu privire la decen se schimb .
O tîn r dintr-o insul din Pacific, care abia dac are ceva haine pe ea, şi o
doamn din perioada victorian , înf şurat complet de hainele sale, pot fi amîndou la
fel de „modeste", la fel de cuviincios îmbr cate sau la fel de decente, potrivit cu
standardele din societ ile lor: şi amîndou , din cîte ne putem da seama din
îmbr c mintea lor, pot s fie la fel de caste (sau la fel de lipsite de castitate). Unele
cuvinte folosite de femeile caste din vremea lui Shakespeare ar fi fost folosite în secolul al
19-lea numai de o femeie complet dec zut .
Cînd oamenii încalc regula de decen aplicat în vremea lor în locul unde se
afl , dac o fac pentru a stîrni pofte în ei sau în al ii, aduc o ofens castit ii. Dar dac ei
încalc regula din pricina ignoran ei sau a neglijen ei, ei se fac vinova i numai de faptul
c sînt nemaniera i. Cînd, aşa cum se întîmpl deseori, ei încalc regula în mod
conştient, cu scopul de a-i şoca pe al ii sau de a-i pune într-o situa ie penibil , ei nu sînt
neap rat lipsi i de castitate, dar sînt lipsi i de dragoste, deoarece este r u s - i g seşti
pl cerea în a-i face pe al ii s se simt stînjeni i.
 Eu nu cred c un standard de decen foarte strict sau foarte complicat este o
dovad de castitate sau c ajut în vreun fel decen ei, şi de aceea eu privesc ca pe un
lucru bun sl birea şi simplificarea regulii, care au avut loc în vremea mea. în prezent
îns exist inconvenientul c oameni de diferite vîrste şi de diferite tipuri nu accept to i
acelaşi standard şi abia dac ştim unde ne situ m. Cît vreme mai dureaz aceast
confuzie, eu cred c oamenii mai b trîni sau de mod veche ar trebui s fie aten i s nu
presupun c to i tinerii sau to i oamenii „emancipa i" sînt corup i atunci cînd nu se
potrivesc cu standardul vechi; la rîndul lor, tinerii nu ar trebui s -i considere pe b trîni
„fandosi i" sau puritani pentru c nu adopt cu uşurin noile standarde. Cele mai multe
probleme vor fi rezolvate dac exist o dorin sincer de a-i aprecia pe ceilal i şi de a-i
face s se simt confortabil.
Castitatea este cea mai nepopular dintre virtu ile creştine. Nu exist excep ii de
la ea; vechea regul creştin este: „Fie c s torie, cu credincioşie complet fa de
partener, fie abstinen total ". Lucrul acesta este atît de dificil şi atît de contrar
instinctelor noastre, încît se pare c sau creştinismul greşeşte sau instinctul nostru
sexual, aşa cum este acum, s-a ab tut de la normal. Trebuie s decidem care dintre cele
dou greşeşte. Bineîn eles c eu, fiind creştin, cred c instinctul sexual s-a ab tut de la
normal.
Dar eu am şi alte motive s cred acest lucru. Scopul biologic al sexului sînt copiii,
la fel cum scopul biologic al mîncatului este refacerea trupului. Dac noi mînc m ori de
cîte ori sîntem înclina i s o facem şi dac mînc m cît vrem, este adev rat c cei mai
mul i dintre noi vor mînca prea mult, dar nu enorm de mult. Un om poate s m nînce cît
doi, dar nu poate s m nînce cît zece. Pofta de mîncare trece pu in dincolo de scopul ei
biologic, dar nu în propor ii enorme. Dar dac un b rbat tîn r şi-ar satisface pofta
sexual ori de cîte ori simte înclina ia şi dac fiecare act ar produce un copil, în decurs
de zece ani ar putea popula cu uşurin un sat mai mic. Pofta aceasta dep şeşte func ia
sa într-o propor ie ridicol de mare şi absurd .
S explic m lucrurile în alt fel. Este uşor s aduni o mul ime mare pentru un
spectacol de strip-tease — adic s vad cum o femeie se dezbrac pe scen . S
presupunem acum c ai merge într-o ar în care ai putea umple o sal de spectacol prin
simplul fapt c aduci pe scen o farfurie acoperit şi apoi ridici treptat capacul, aşa încît
fiecare s poat vedea, tocmai înainte de stingerea luminilor, c pe farfurie a fost un
picior de miel sau o felie de şunc ; oare nu ai crede c în ara aceea ceva nu este în
regul cu pofta lor de mîncare? Dar cineva care a fost crescut într-o lume diferit oare nu
ar socoti la fel de ciudat starea instinctului nostru sexual?
Un critic a spus c dac el ar g si o ar în care asemenea spectacole de „strip-
tease" culinar ar fi populare, el ar trage concluzia c oamenii din ara aceea sufer de
foame. El vrea s spun , desigur, c asemenea lucruri, cum este spectacolul de strip-
tease, au rezultat nu din corup ie sexual , ci din înfometare sexual . Eu sînt de acord cu
el c dac , într-o ar ciudat , am descoperi c spectacolele cu picioare de miei ar fi
populare, una dintre explica iile posibile care mi-ar trece prin gînd ar fi foametea. Dar
pasul urm tor în verificarea ipotezei ar fi s aflu cît mîncare este consumat în realitate
în ara aceea. Dac dovezile arat c se consum o cantitate mare de mîncare,
bineîn eles c va trebui s abandonez ipoteza cu înfometarea şi va trebui s încerc s m
gîndesc la altceva. în acelaşi fel, înainte de a accepta ideea c înfometarea sexual este
cauza spectacolelor de strip-tease, ar trebui s c ut m dovezi dac în expoca noastr
exist mai mult abstinen sexual decît în epocile cînd spectacolele de strip-tease nu
erau cunoscute. Bineîn eles c nu exist asemenea dovezi. Mijloacele anticoncep ionale
au f cut ca satisfacerea poftei sexuale s fie mult mai pu in costisitoare în c snicie şi
mult mai lipsit de riscuri în afara ei decît oricînd, iar opinia public este mai pu in
ostil fa de unirile ilicite şi chiar fa de perversiune decît a fost din vremurile p gîne.
Nici ipoteza „înfomet rii" nu este singura pe care ne-o putem imagina. Oricine ştie c
pofta sexual , la fel ca şi celelalte pofte ale noastre, creşte dac este satisf cut . Poate c
oamenii fl mînzi se gîndesc mult la mîncare, dar la fel fac şi cei care se îmbuib cu
mîncare; şi lacomilor şi fl mînzilor le place s le fie stimulat pofta de mîncare.
Al treilea punct. Vei g si foarte pu ini oameni care vor s m nînce lucruri care nu
sînt de fapt mîncare sau care s fac altceva cu mîncarea decît s o m nînce. Cu alte
cuvinte, pervertirea poftei de mîncare este rar .
Dar perversiunile instinctului sexual sînt numeroase, greu de vindecat şi
înfricoş toare. îmi pare r u c trebuie s intru în toate aceste detalii, dar în ultimii
dou zeci de ani am fost alimenta i zi de zi cu minciuni sfruntate cu privire la sex. Ni s-a
spus, pîn cînd ne-am s turat s mai auzim, c dorin a sexual este în aceeaşi categorie
cu toate celelalte dorin e naturale ale noastre şi c dac am abandona vechea idee
victorian despre în buşirea ei, toate lucrurile ar merge de minune în gr din . Nu este
adev rat. în momentul în care analizezi faptele şi laşi la o parte propaganda, î i dai
seama c nu este aşa.
Ei î i spun c sexul a ajuns o problem deoarece a fost în buşit. Dar în ultimii
dou zeci de ani nu a fost în buşit. Se discut despre el toat ziua. Cu toate acestea,
sexul continu s fie o problem . Dac în buşirea ar fi fost cauza problemei,
desc tuşarea ar fi trebuit s repare situa ia. Eu cred c oamenii au în buşit ini ial
instinctul sexual tocmai pentru c a ajuns într-o asemenea stare de haos. Oamenii
moderni spun mereu: „Sexul nu este ceva de care s te ruşinezi". Prin aceasta ei ne spun
unul din dou lucruri. Poate c ei vor s spun : „Nu este nimic ruşinos în faptul c rasa
uman se reproduce într-un anumit mod, nici în faptul c aceasta îi d pl cere". Dac ei
se refer la aceasta, au dreptate. Şi creştinii spun acelaşi lucru. Necazul nu este cu
lucrul în sine şi nici cu pl cerea. Vechii înv tori creştini au spus c dac omul nu ar fi
c zut în p cat, pl cerea sexual , în loc s fie mai mic decît acum, ar fi fost de fapt mult
mai mare. Cunosc nişte creştini înguşti în vederi care vorbeau de parc creştinismul ar
sus ine c sexul sau trupul sau pl cerea ar fi rele în ele însele. Dar ei greşesc.
Creştinismul este aproape singura dintre religiile majore care aprob în totalitate trupul,
care crede c materia este bun , c Dumnezeu însuşi a luat o dat trup omenesc, c în
ceruri ni se va da un gen de trup şi c acesta va constitui o parte esen ial a fericirii,
frumuse ii şi energiei noastre. Creştinismul a glorificat c s toria mai mult decît oricare
alt religie; cele mai frumoase poezii de dragoste din lume au fost scrise aproape toate de
creştini. Dac cineva spune c sexul este r u în sine, creştinismul îl contrazice imediat.
Dar, desigur, cînd oamenii spun: „Sexul nu este ceva de care s te ruşinezi", ei vor
de fapt s spun c „starea în care a ajuns în prezent instinctul sexual nu este un lucru
de care s ne fie ruşine".
Dac au în gînd lucrul acesta, eu cred c ei greşesc. Cred c este cît se poate de
ruşinos. Nu ai de ce s te ruşinezi dac î i place mîncarea: ar trebui s te ruşinezi dac
jum tate dintre oamenii din lume şi-ar face din mîncare principalul interes al vie ilor lor
şi dac şi-ar petrece timpul privind la fotografii cu mîncare şi scurgîndu-li-se ochii dup
mîncare. Eu nu spun c tu şi eu sîntem r spunz tori în mod individual pentru starea
actual . Str moşii noştri ne-au transmis organisme care sînt deformate în aceast
privin , iar noi sîntem înconjura i tot mai mult de o propagand în favoarea lipsei de
castitate. Sînt oameni care vor s men in instinctul nostru sexual aprins, pentru ca ei
s fac bani pe seama noastr , deoarece, desigur, un om obsedat de un lucru este un om
care opune foarte pu in rezisten . Dumnezeu cunoaşte situa ia noastr ; El nu ne va
judeca de parc nu am fi avut de înfruntat nici o dificultate. Ceea ce conteaz este
sinceritatea noastr şi perseveren a voin ei noastre de a le dep şi.
înainte de a fi vindeca i noi trebuie s vrem s fim vindeca i. Cei care vor cu
adev rat s primeasc ajutor îl vor primi; dar pentru mul i oameni moderni este greu
chiar şi s doreasc acest lucru. Este uşor s ne facem iluzia c vrem ceva cînd în
realitate noi nu vrem lucrul acela. Un creştin faimos din vremuri trecute ne-a spus c în
tinere e se ruga f r încetare pentru castitate; dar peste mai mul i ani, el şi-a dat seama
c în timp ce buzele lui spuneau: „Doamne, te rog fă-mă curat", inima lui ad uga în
tain : „Dar, te rog, nu chiar acum". Lucrul acesta se poate întîmpla şi cu rug ciunile
pentru alte virtu i; dar exist trei motive pentru care este deosebit de dificil pentru noi s
dorim castitate complet , necum s o realiz m.
în primul rînd, firea noastr dec zut , diavolul care ne ispiteşte şi toat
propaganda modern în favoarea satisfacerii poftelor, se combin pentru a ne face s
sim im c dorin ele c rora încerc m s ne împotrivim sînt atît de „naturale", de
„s n toase" şi de rezonabile încît este aproape pervers şi anormal s ne împotrivim lor.
Poze dup poze, filme dup filme, romane dup romane, toate asociaz ideea indulgen ei
sexuale cu ideile de s n tate, normalitate, tinere e, franche e şi bun dispozi ie. Ei bine,
aceast asociere este o minciun . La fel ca toate minciunile de efect, ea este bazat pe un
adev r — adev rul, recunoscut anterior, c sexul în sine (separat de excesele şi obsesiile
care s-au dezvoltat în jurul lui) este „normal" şi „s n tos" şi tot ce vre i. Minciuna const
în sugestia c orice act sexual la care eşti tentat la un moment dat este s n tos şi
normal. Aceasta, sau oricare alt concep ie este foarte diferit de cea creştin şi trebuie
s fie absurd . Cedarea la toate dorin ele noastre duce în mod evident la impoten , la
boal , la gelozie, la minciuni, la t inuiri şi la tot ce este opus s n t ii şi bunei dispozi ii
şi sincerit ii. Pentru orice fericire, chiar şi în lumea aceasta, este nevoie de o doz
considerabil de înfrînare; de aceea, afirma ia c orice dorin puternic este s n toas
şi rezonabil , este o afirma ie f r valoare. Orice om întreg la minte şi civilizat trebuie s
aib un set de principii pe baza c rora decide s resping unele dorin e şi s accepte
altele. Un om poate face aceasta pe baza unor principii creştine, altul pe baza unor
principii igienice şi altul pe baza unor principii sociologice. Adev ratul conflict nu este
între creştinism şi „natur ", ci între principiul creştin şi alte principii care ac ioneaz în
„natur ", deoarece „natura" (în sensul de dorin natural ) va trebui s fie inut în frîu,
dac vrei s nu- i ruinezi întreaga via . Recunoaştem c principiile creştine sînt mai
stricte decît celelalte; dar noi credem c vei primi ajutor ca s respec i aceste principii,
ajutor pe care nu-1 vei primi ca s le respec i pe celelalte.
în al doilea rînd, mul i oameni nu au curajul s încerce cu seriozitate castitatea
creştin , deoarece ei cred (înainte de a încerca) c lucrul acesta este imposibil. Dar cînd
un lucru trebuie încercat, nu trebuie s te gîndeşti dac este posibil sau nu. Cînd eşti
confruntat cu o întrebare facultativ la un examen, te gîndeşti dac po i s r spunzi sau
nu; cînd ai o întrebare obligatorie, trebuie s faci tot ce po i ca s r spunzi. Po i s
primeşti ceva puncte şi pentru un r spuns imperfect, dar cu siguran nu vei primi nici
un punct dac nici m car nu încerci s r spunzi la întrebare. Nu numai la examene, ci şi
la r zboi, la ascensiunile montane, la înv area patinajului, a înotului sau a mersului cu
bicicleta, la încheierea nasturelui de la gît cînd degetele î i sînt înghe ate, oamenii fac
adesea ceea ce p rea imposibil înainte de a face lucrul respectiv. Este surprinz tor ce
po i face atunci cînd trebuie s faci un anumit lucru.
Putem fi convinşi, desigur, c o castitate perfect — la fel ca şi dragostea perfect
— nu va fi atins doar prin eforturi omeneşti. Trebuie s ceri ajutor de la Dumnezeu.
Chiar şi cînd îi ceri ajutorul, mult vreme i se poate p rea c nu primeşti nici un ajutor
sau c primeşti prea pu in ajutor.
Nu are importan . Dup fiecare eşec, cere- i iertare, ridic -te şi încearc din nou.
Foarte adesea lucrul cu care ne ajut mai întîi Dumnezeu nu este virtutea îns şi, ci
tocmai aceast putere de a încerca din nou. Oricît de important ar fi castitatea (sau
curajul sau cinstea sau oricare alt virtute), acest proces formeaz în noi calit i ale
sufletului care sînt şi mai importante. Ne vindec de iluziile cu privire la noi înşine şi
ne înva s depindem de Dumnezeu. înv m, pe de-o parte, c nu ne putem încrede în
noi înşine nici m car în momentele noastre cele mai bune, şi, pe de alt parte, c nu
trebuie s disper m nici în momentele cele mai rele, deoarece eşecurile noastre sînt
iertate. Singurul lucru fatal este s te dai b tut, mul umindu-te cu mai pu in decît
perfec iunea.
în al treilea rînd, oamenii în eleg deseori greşit afirma iile psihologiei despre
„reprimare". Psihologia afirm c „reprimarea" sexului este periculoas . Dar cuvîntul
„reprimare" este un termen tehnic: el nu înseamn „suprimare", în sensul de „refuz" sau
„împotrivire" fa de el. O dorin sau o idee „reprimat " este de obicei o dorin sau idee
care s-a infiltrat în subconştient (de obicei la o vîrst foarte fraged ) şi care acum vine în
gîndirea conştient numai într-o form deghizat şi de nerecunoscut. Sexualitatea
reprimat nu îi apare pacientului deloc ca o form de sexualitate. Cînd un adolescent
sau un adult se opune unei dorin e conştiente, el nu are de-a face cu o reprimare şi nici
nu este în cel mai mic pericol s creeze o reprimare. Dimpotriv , cei care încearc cu
seriozitate s realizeze castitatea sînt mai conştien i şi ajung curînd s cunoasc mai
mult decît oricine altcineva despre sexualitatea lor. Ei ajung s -şi cunoasc dorin ele la
fel de bine cum 1-a cunoscut Wellington pe Napoleon, sau Sherlock Holmes pe Moriarty;
la fel de bine cum un şorecar cunoaşte şobolanii sau cum un instalator cunoaşte totul
despre conducte defecte care curg. Virtutea — chiar şi încercarea de a ajunge la virtute
— aduce lumin ; indulgen a aduce cea .
în fine, deşi a trebuit s vorbesc destul de mult despre sex, vreau s ar t cît se
poate de limpede c nu acesta este centrul moralit ii creştine. Dac cineva crede c
creştinismul consider lipsa de castitate drept viciul suprem, se înşeal . P catele c rnii
sînt rele, dar ele sînt cele mai pu in grave dintre toate p catele. Cele mai rele pl ceri sînt
pur spirituale:
pl cerea de a-i acuza pe al ii, comportarea autoritar r ut cioas şi calomnierea;
pl cerile puterii şi urii. Exist dou lucruri în untrul meu, în competi ie cu eul uman la
care trebuie s încerc s ajung. Ele sînt Eul Animal şi Eul Diabolic. Eul Diabolic este cel
mai r u dintre cele dou .
Acesta este motivul pentru care un om mîndru, rece, care se consider pe sine
drept şi care merge regulat la biseric poate s fie mult mai aproape de iad decît o
prostituat . Desigur, cel mai bine este s nu faci parte din nici una din aceste dou
categorii!

6
Căsătoria creştină

Capitolul precedent a fost în principal negativ. Am discutat ce nu este în regul cu

impulsul sexual din om, dar am spus foarte pu ine despre func ia lui bun — cu alte
cuvinte, despre c s toria creştin . Sînt dou motive pentru care mie nu-mi place în mod
deosebit s m ocup de c s torie. Primul este c doctrinele creştine cu privire la acest
subiect sînt extrem de nepopulare. Al doilea este c eu însumi nu am fost c s torit
niciodat şi de aceea nu pot vorbi în cunoştin direct de cauz . Dar în ciuda acestui
fapt, nu cred c aş putea l sa la o parte acest subiect cînd discut despre morala creştin .
Ideea creştin despre c s torie este bazat pe cuvintele lui Cristos c b rbatul şi
femeia trebuie s fie socoti i ca un singur organism — acesta este echivalentul modern
pentru „un singur trup". Creştinii cred c atunci cînd Cristos a spus acest lucru, El nu a
exprimat un sentiment, ci a enun at un fapt — la fel cum cineva enun doar un fapt
real cînd spune c lac tul şi cheia sînt un singur mecanism, sau c arcuşul şi vioara sînt
un singur instrument. Inventatorul maşin riei umane ne spune c cele dou jum t i,
b rbatul şi femeia, au fost destinate s fie combinate împreun în perechi, nu numai la
nivel sexual, ci s fie combinate total. Monstruozitatea actului sexual în afara c s toriei
const în faptul c aceia care îl fac încearc s izoleze un tip de unire (cea sexual ) de
toate celelalte uniri care trebuiau s o înso easc pentru a face unirea des vîrşit .
Concep ia creştin nu afirm c este ceva r u în pl cerea sexual , dup cum nu este
nimic r u în pl cerea de a mînca. Ce vrea creştinismul s spun este c nu trebuie s
izolezi pl cerea aceea şi s încerci s o ob ii singur , dup cum nu trebuie s ob ii
pl cerea de a gusta mîncarea f r a o înghi i şi digera, ci doar mestecînd mîncarea şi
scuipînd-o afar .
Drept consecin , creştinismul afirm c leg tura c s toriei este pentru toat
via a. în privin a aceasta, exist desigur diferen e între diferite culte:
unii nu admit deloc divor ul; al ii îl admit cu re inere în cazuri foarte speciale. Este
o mare tragedie c creştinii nu pot fi to i de acord în probleme ca aceasta; dar pentru
laicul de rînd, lucrul care trebuie observat este c toate bisericile sînt de acord una cu
alta în privin a c s toriei, în mult mai mare m sur decît oricare dintre ele este de acord
cu lumea din afar .
Vreau s spun c toate bisericile consider divor ul ca şi o t iere a unui trup viu,
ca pe un fel de opera ie chirurgical . Unele biserici cred c opera ia este atît de violent
încît nu poate fi f cut deloc; altele o admit ca pe un remediu disperat în cazuri extreme.
Toate bisericile sînt de acord c divor ul seam n mai mult cu t ierea ambelor picioare
decît cu desfiin area unei asocieri de afaceri sau chiar cu dezertarea din armat .
 Nici una dintre biserici nu este de acord cu concep ia modern c divor ul este
doar o simpl reorganizare a partenerilor, care poate fi f cut oricînd partenerii simt c
nu se mai iubesc unul pe altul sau cînd unul dintre ei se îndr gosteşte de altcineva.
înainte de a examina aceast concep ie modern în raportul ei cu castitatea,
trebuie s nu uit m s o discut m în raport cu o alt virtute, şi anume justi ia. Justi ia,
aşa cum am spus anterior, include respectarea promisiunilor. Orice persoan care a fost
cununat în biseric a f cut o promisiune public solemn c va sta al turi de
partenerul s u pîn la moarte. îndatorirea de a respecta aceast promisiune nu are o
leg tur special cu moralitatea sexual : ea este în aceeaşi pozi ie cu orice alt
promisiune. Dac , aşa cum ne spun mereu oamenii moderni, impulsul sexual nu este
decît un alt impuls oarecare, atunci ar trebui s fie tratat la fel ca şi toate celelalte
impulsuri ale noastre; şi dup cum satisfacerea lor este controlat de promisiunile
noastre, tot aşa trebuie s fie şi satisfacerea impulsului sexual. Dac îns , aşa cum cred
eu, impulsul sexual nu este nicidecum ca şi toate celelalte impulsuri, ci este un impuls
aprins în mod boln vicios, trebuie s fim deosebit de aten i s nu-i permitem s ne duc
la necinste.
Cineva ar putea r spunde la aceast obiec ie c el a considerat promisiunea
f cut în biseric drept o simpl formalitate şi c nu a inten ionat niciodat s o
respecte. Dac aşa stau lucrurile, pe cine a încercat persoana aceea s înşele? Pe
Dumnezeu? N-a fost deloc un lucru în elept. Pe sine? Nici lucrul acesta n-a fost prea
în elept. Pe mire sau pe mireas sau pe socri? Aceasta este înşel torie. Cel mai adesea,
cred eu, cei doi (sau unul dintre ei) sper s înşele publicul. Ei vor s aib respectul care
este legat de faptul de a fi c s torit, dar f r s inten ioneze s pl teasc pre ul: adic , ei
sînt impostori, ei înşeal . Dac ei continu s fie mul umi i cu înşel ciunea lor, nu am
ce s le spun: cine ar putea impune datoria înalt şi dificil a castit ii unor oameni care
nu au nici m car dorin a de a fi oneşti? Dac şi-au venit acum în fire şi vor s fie oneşti,
promisiunea lor, f cut deja, îi constrînge. Faptul acesta, ve i vedea, se încadreaz la
capitolul justi iei, nu la cel al castit ii. Dac oamenii nu cred în c s torie pe via ,
probabil c este mai bine s tr iasc împreun nec s tori i, decît s -şi fac unul altuia
jur minte pe care nu inten ioneaz s le respecte. Este adev rat c dac tr iesc
împreun f r s fie c s tori i ei vor fi vinova i (înaintea creştinilor) de imoralitate
sexual . Dar o greşeal nu poate fi reparat cu o alt greşeal : lipsa de castitate nu este
ameliorat dac se adaug sperjurul.
Ideea c singurul motiv pentru a r mîne c s tori i este c cei doi sînt îndr gosti i
unul de altul nu las loc pentru a considera c s toria un contract sau o promisiune.
Dac singurul lucru important este dragostea, atunci promisiunea nu poate ad uga
nimic; şi dac nu adaug nimic, nu ar trebui f cut . Lucrul curios este c îndr gosti ii
înşişi, cît vreme r mîn cu adev rat îndr gosti i, ştiu mai bine lucrul acesta decît cei
care vorbesc despre dragoste. Aşa cum a subliniat Chesterton, cei care sînt îndr gosti i
au o înclina ie natural de a se lega prin promisiuni. Cîntecele de dragoste din toat
lumea sînt pline de jur minte de statornicie etern . Legea creştin nu impune asupra
sentimentului de dragoste ceva ce este str in de natura acelui sentiment: ea le cere
îndr gosti ilor s ia în serios ceva ce sentimentul însuşi îi impulsioneaz s fac .
Şi, bineîn eles, promisiunea f cut cînd sînt îndr gostit şi tocmai pentru c sînt
îndr gostit, promisiunea de a fi credincios persoanei iubite cît timp tr iesc, m angajeaz
s -i fiu credincios chiar şi dac încetez s mai fiu îndr gostit. Promisiunea trebuie s fie
f cut cu privire la lucruri pe care le pot face, cu privire la ac iuni: nimeni nu poate
promite c va continua s simt într-un anumit fel. Am putea la fel de bine s promitem
c nu vom avea niciodat dureri de cap sau c nu ne vom sim i niciodat fl mînzi. Dar,
poate întreba cineva, ce rost mai are s -i ii laolalt pe doi oameni dac ei nu se mai
iubesc? Exist cîteva motive sociale s n toase: ca s asigure un c min pentru copiii lor,
s o protejeze pe femeie (care probabil c şi-a sacrificat sau şi-a ruinat propria carier
prin faptul c s-a c s torit) ca s nu fie abandonat ori de cîte ori b rbatul se plictiseşte
de ea. Dar mai este înc un motiv de care eu sînt foarte sigur, deşi g sesc c este greu de
explicat.
Este greu de explicat, deoarece atît de mul i oameni nu pot fi f cu i s în eleag c
în timp ce B este mai bun decît C, A poate s fie chiar mai bun decît B. Lor le place s
gîndeasc numai în termeni de bine şi r u, nu de bine, mai bine şi cel mai bine, sau r u,
mai r u şi cel mai r u. Ei vor s ştie dac tu crezi c patriotismul este un lucru bun:
dac le r spunzi c , desigur, patriotismul este mult mai bun decît egoismul individual,
dar c este inferior dragostei universale şi c ar trebui întotdeauna s cedeze în fa a
dragostei universale, atunci cînd cele dou sînt în conflict, ei cred c tu încerci s fii
evaziv în r spunsul t u. Ei te întreab ce crezi despre duel. Dac le r spunzi c este
mult mai bine s -1 ier i pe un om decît s duelezi cu el, dar c un duel poate s fie mai
bun decît o duşm nie de o via întreag , duşm nie care se dovedeşte prin eforturi
secrete de „a-1 pune la p mînt pe cel lalt", ei se vor plînge c nu le dai un r spuns clar.
Sper c nici unul dintre cititori nu va face greşeala aceasta cu privire la ceea ce urmeaz
s spun în continuare.
Ceea ce noi numim „a fi îndr gostit" este o stare în l toare şi, în multe privin e,
bun pentru noi. Ne ajut s devenim generoşi şi curajoşi, ne deschide ochii nu numai
pentru frumuse ea persoanei iubite, ci pentru tot ce este frumos, şi subordoneaz (mai
ales la început) sexualitatea noastr pur animalic ; în sensul acesta, dragostea este
marea biruitoare a poftei.
Nici un om în toate min ile nu va t g dui c a fi îndr gostit este o stare mult mai
bun decît senzualitatea de rînd sau decît egocentrismul rece. Dar, aşa cum am spus
anterior: „Cel mai periculos lucru pe care-1 putem face este s lu m unul dintre
impulsurile naturii noastre şi s facem din el lucrul pe care s -1 urm rim cu orice pre ".
A fi îndr gostit este un lucru bun, dar nu este cel mai bun lucru. Exist multe lucruri
mai prejos de el, dar exist multe lucruri mai presus de el. Nu po i s faci din el o baz
pentru toat via a. Este un sentiment nobil, dar este, cu toate acestea, doar un
sentiment.
Nu ne putem aştepta ca vreun sentiment s aib veşnic intensitate maxim şi nici
m car nu ne putem aştepta s dureze. Cunoaşterea poate dura, principiile pot dura,
obiceiurile pot dura; dar sentimentele fluctueaz . Şi, de fapt, orice ar spune oamenii,
starea de „îndr gostire" de obicei nu dureaz mult.
Dac expresia cu care se încheie poveştile, „Şi au tr it împreun ferici i toat
via a", este luat în sensul: „în urm torii cincizeci de ani ei au sim it aceeaşi dragoste ca
şi în ziua cînd s-au c s torit", atunci afirma ia spune ceva ce probabil nu a fost adev rat
niciodat şi ceva ce nici nu poate fi adev rat. Cine ar putea suporta s tr iasc în starea
aceea de exaltare m car cinci ani? Ce s-ar întîmpla cu slujba ta, cu pofta ta de mîncare,
cu somnul t u, cu prieteniile tale? Desigur, cînd încetezi s fii „îndr gostit", nu înseamn
c încetezi s iubeşti. Dragostea, în acest al doilea sens— spre deosebire de „a fi
îndr gostit" — nu este doar un sentiment. Este o unitate profund , men inut prin
voin şi înt rit în mod deliberat prin obicei; înt rit (în familiile creştine) prin grafia pe
care amîndoi partenerii o cer şi o primesc de la Dumnezeu. Ei pot avea aceast dragoste
unul pentru altul chiar şi atunci cînd nu le place unul de cel lalt, la fel cum te iubeşti pe
tine însu i chiar şi atunci cînd nu î i place de tine. Ei pot p stra aceast dragoste chiar şi
atunci cînd, dac şi-ar permite, le-ar fi mai uşor s se „îndr gosteasc " de altcineva.
Faptul c au fost „îndr gosti i" i-a determinat mai întîi s -şi promit fidelitate: aceast
dragoste mai potolit le permite s -şi respecte promisiunea. Maşin ria familiei
func ioneaz tocmai cu aceast dragoste: „îndr gostirea" a fost explozia care a pornit
motorul.
Dac nu sînte i de acord cu mine, probabil c ve i spune: „El nu ştie nimic despre
aceast problem ; el nu este c s torit". Se prea poate s ave i dreptate. Dar înainte de a
spune acest lucru, ave i grij s m judeca i prin prisma a ceea ce cunoaşte i din
experien a proprie şi din observarea vie ii prietenilor voştri, nu pe baza ideilor pe care le-
a i c p tat din romane şi i din filme. Lucrul acesta nu este aşa de simplu cum cred unii.
Experien a noastr este colorat de romane, piese de teatru şi filme, şi este nevoie de
r bdare şi de pricepere ca s separi lucrurile pe care le-ai înv at cu adev rat din
experien a vie ii.
Oamenii îşi fac impresia, din c r i, c dac te-ai c s torit cu persoana potrivit , te
po i aştepta „s fii îndr gostit" pentru totdeauna. în consecin , cînd descoper c nu
sînt „îndr gosti i", ei cred c aceasta dovedeşte c au f cut o greşeal şi c au dreptul s
fac o schimbare — f r s -şi dea seama c , dup ce au f cut schimbarea, str lucirea
noii dragoste va dispare la fel cum s-a stins cea veche. In acest compartiment al vie ii, ca
şi în celelalte, exaltarea vine la început şi nu dureaz . Emo ia pe care o simte un b iat
cînd 1-a captivat pentru prima oar ideea zborului nu va continua neschimbat cînd
intr în Avia ia Militar şi începe cu adev rat s înve e s zboare. Emo ia pe care o sim i
cînd vezi pentru prima oar un loc minunat se stinge atunci cînd te mu i şi locuieşti în
locul acela. Oare înseamn aceasta c ar fi fost mai bine s nu înve i s zbori sau s nu
locuieşti într-un loc minunat? Nicidecum. în amîndou cazurile, dac ne realiz m
dorin ele, stingerea primei emo ii va fi compensat de un interes mai potolit şi de mai
lung durat . Ba mai mult (şi îmi este greu s g sesc cuvinte care s arate cît de
important cred eu c este lucrul acesta), numai oamenii care sînt gata s accepte
pierderea exalt rii de început şi s se preocupe de aspectul mai sobru, sînt oamenii care
vor g si probabil o nou exaltare într-o direc ie cu totul diferit . Tîn rul care a înv at s
zboare şi a devenit un pilot bun va descoperi dintr-o dat muzica; omul care s-a stabilit
s locuiasc într-un loc minunat va descoperi gr din ritul.
Eu cred c aceasta este o mic parte din ce a vrut s spun Cristos cînd a afirmat
c un lucru nu poate tr i cu adev rat decît dac moare mai întîi. Nu este deloc bine s
încerci s p strezi o exaltare: este cel mai r u lucru pe care-1 po i face. Las exaltarea s
treac — las-o s moar — prin perioada aceea de moarte po i trece la un interes mai
liniştit şi la fericirea care urmeaz — atunci vei descoperi c tr ieşti într-o lume care î i
ofer în permanen noi emo ii. Dar dac încerci s - i faci din exalt ri un obicei şi dac
încerci s le prelungeşti în mod artificial, acestea vor sl bi şi se vor împu ina, iar tu vei fi
pentru tot restul vie ii un om îmb trînit, plictisit şi deziluzionat. Deoarece atît de pu ini
oameni în eleg lucrul acesta, întîlneşti b rba i şi femei de vîrst mijlocie tr nc nind
despre tinere ea lor pierdut , la o vîrst cînd pretutindeni în jurul lor ar trebui s vad
noi orizonturi şi noi uşi deschise. Este mult mai amuzant s înve i s îno i decît s
încerci la nesfîrşit (şi f r rost) s capturezi din nou sentimentul pe care l-ai avut cînd,
copil fiind, te-ai b l cit pentru prima oar în ap .
O alt idee pe care ne-o form m din romane şi piese de teatru este c
„îndr gostirea" este un lucru irezistibil; ceva ce se petrece numai o singur dat , ca
pojarul. Şi pentru c ei cred aceasta, unii oameni c s tori i arunc prosopul şi
abandoneaz lupta cînd descoper c sînt atraşi c tre o nou cunoştin . Eu sînt
înclinat s cred c aceste pasiuni irezistibile sînt mult mai rare în via a real decît în
romane, mai ales la adul i. Cînd întîlnim o persoan frumoas , inteligent şi simpatic ,
bineîn eles c ar trebui, într-un sens, s admir m şi s iubim aceste calit i. Dar oare nu
depinde în foarte mare m sur de noi dac aceast dragoste se transform sau nu în
ceea ce noi numim „îndr gostire"? Nu încape îndoial c dac min ile noastre sînt pline
de romane, de piese de teatru şi de cîntece sentimentale, iar trupurile noastre sînt pline
de alcool, vom transforma orice dragoste pe care o sim im în „îndr gostire": la fel cum,
dac ai un şan lîng c rare, toat apa de ploaie se va aduna în şan , sau dac por i
ochelari albaştri, toate lucrurile î i vor apare albastre. Dar vina ar fi a noastr .
înainte de a p r si problema divor ului, aş vrea s fac distinc ie între dou lucruri
care sînt confundate deseori. Concep ia creştin despre c s torie este un lucru; cel lalt
lucru este o problem cu totul diferit — în ce m sur creştinii, dac sînt aleg tori sau
membri ai Parlamentului, ar trebui s încerce s impun concep iile lor despre c s torie
restului comunit ii, prin înglobarea lor în legi privitoare la divor ? Se pare c mul i
oameni consider c dac tu însu i eşti creştin, ar trebui s încerci s faci ca divor ul s
fie dificil pentru toat lumea. Eu nu cred c ei au dreptate. Eu unul ştiu c aş fi foarte
sup rat dac mahomedanii ar încerca s ne împiedice pe noi ceilal i s bem vin. P rerea
mea personal este c bisericile ar trebui s recunoasc deschis c majoritatea
oamenilor nu sînt creştini şi c , în consecin , nu ne putem aştepta ca ei s tr iasc vie i
de creştini. Ar trebui s existe dou feluri distincte de c s torie: unul guvernat de stat,
cu legi impuse tuturor cet enilor, iar cel lalt guvernat de Biseric , cu legi impuse de
Biseric tuturor membrilor ei. Distinc ia ar trebui s fie atît de net , încît orice om s
poat vedea care oameni sînt c s tori i în sens creştin şi care nu sînt.
Este suficient cît am spus cu privire la doctrina creştin despre permanen a
c s toriei. Mai r mîne de discutat un lucru care este şi mai neagreat. Femeile creştine
promit s asculte de so ii lor. In c snicia creştin se spune c b rbatul este „capul". Se
ridic dou întreb ri evidente aici. (1) La urma urmei, de ce este nevoie de „cap" — de ce
s nu fie egalitate? (2) De ce s fie b rbatul „capul"?
(1) Necesitatea unui „cap" decurge din ideea c familia este permanent .
Desigur, cît vreme b rbatul şi femeia sînt de acord, nu se pune problema cine
este „capul", şi noi putem spera c aceasta va fi starea normal a lucrurilor într-o familie
creştin . Dar ce trebuie s faci cînd apare un dezacord serios? Parlament rile s-au
terminat, desigur; dar eu presupun c ei au discutat şi c nu au reuşit s ajung la un
acord. Ce trebuie s fac atunci? Ei nu pot decide cu majoritate de voturi, pentru c într-
un consiliu cu numai doi membri nu poate exista majoritate. Este clar c nu poate s se
întîmple decît unul din dou lucruri: fie s se separe şi fiecare s mearg pe drumul lui,
fie unul dintre ei s aib votul decisiv. Dac familia este permanent , în ultim instan
unul dintre so i trebuie s aib puterea s decid în problemele referitoare la familie. Nu
poate exista o asociere permanent f r o constitu ie.
(2) Dac trebuie s fie un „cap", de ce s fie b rbatul? Ei bine, în primul rînd,
exist vreo dorin foarte serioas ca s fie femeia? Dup cum am spus, eu însumi nu
sînt c s torit, dar din cîte ştiu, chiar şi o femeie care vrea s fie „capul" familiei ei nu
admir de obicei aceeaşi stare de lucruri cînd o vede la vecini. Este mult mai probabil c
ea va spune: „S rmanul domn X! Nu pot în elege de ce îi permite femeii aceleia
îngrozitoare s se poarte cu el ca un zbir". Nu cred c ea se simte foarte flatat cînd
cineva îi aduce aminte de faptul c ea este „capul" familiei ei. Trebuie s fie ceva nefiresc
în situa iile în care femeile îi conduc pe b rba i, deoarece femeile însele sînt pe jum tate
ruşinate de lucrul acesta şi îi dispre uiesc pe b rba ii pe care îi conduc.
Dar mai este înc un motiv; şi în privin a aceasta pot vorbi mai bine ca burlac,
deoarece este un motiv pe care-1 vezi mai bine din afar decît din untru. Rela iile
familiei cu lumea din afar — ceea ce am putea numi politica ei extern — trebuie s
depind în ultim instan de b rbat, deoarece el ar trebui s fie întotdeauna, şi de
obicei este, mult mai drept cu cei din afar . O femeie lupt în primul rînd pentru copiii ei
şi pentru so ul ei împotriva restului lumii. Este aproape firesc s existe un conflict între
interesele lumii şi interesele ei. Femeia este p zitorul special al intereselor familiei.
Func ia b rbatului este s aib grij ca aceast preferin natural a femeii s nu capete
curs. El are ultimul cuvînt, pentru ca s -i protejeze pe ceilal i oameni de patriotismul
familial intens al so iei sale. Dac ave i îndoieli în privin a aceasta, permite i-mi s v
pun o întrebare simpl .
Dac cîinele vostru 1-a muşcat pe copilul vecinilor, sau dac copilul vostru 1-a
b tut pe cîinele vecinilor, cu cine a i prefera s ave i de-a face: cu st pînul sau cu
st pîna casei? Dac sînte i o femeie c s torit , permite i-mi s v întreb ceva. Oricît de
mult v-a i admira so ul, oare nu ve i spune c principala lui sl biciune este c nu ap r
aşa de viguros cum a i vrea drepturile lui şi ale familiei în fa a vecinilor? C este un
împ ciuitor?

7
Iertarea

Am spus într-un capitol anterior c cea mai nepopular dintre virtu ile creştine
este castitatea. Nu sînt sigur dac am dreptate. Cred c aceea despre care voi vorbi
ast zi este şi mai nepopular . Este vorba despre regula creştin : „S iubeşti pe aproapele
t u ca pe tine însu i". In morala creştin , termenul „aproapele t u" îl include şi pe
„duşmanul t u", şi astfel ajungem la aceast datorie teribil de a-i ierta pe duşmanii
noştri.
Oricine va spune c iertarea este un lucru splendid, pîn cînd trebuie s ierte
ceva, aşa cum s-a întîmplat în timpul r zboiului. Şi atunci, men ionarea acestui subiect
este întîmpinat cu huiduieli pline de mînie.
Acest lucru se petrece nu pentru c oamenii ar considera c aceasta este o virtute
prea înalt şi prea dificil , ci pentru c o consider detestabil şi de dispre uit. „M
îmboln vesc cînd aud vorbe de genul acesta," spun ei.
Probabil c jum tate dintre voi sînte i gata s m întreba i: „Oare cum te-ai sim i
dac ai fi polonez sau evreu şi i s-ar spune s ier i Gestapoul?"
Şi eu îmi pun aceeaşi întrebare. Mi-o pun cu toat seriozitatea. Cînd creştinismul
îmi spune c nu trebuie s -mi t g duiesc religia nici m car pentru a m salva de la
moartea prin tortur , m întreb ce ar trebui s fac cînd ajung la acel punct. în aceast
carte nu încerc s v spun ce aş putea face — pot face prea pu in — v spun ce este
creştinismul. Nu l-am inventat eu. Şi în mijlocul înv turilor creştine, o g sesc pe
aceasta: „Şi ne iart nou p catele noastre precum iert m şi noi celor ce p c tuiesc
împotriva noastr ". Nu este nici cea mai vag indica ie c ni s-ar oferi iertarea în al i
termeni. Se arat cît se poate de limpede c dac nu iert m, nu vom fi ierta i. Nu exist
nici o alt cale. Ce trebuie s facem?
Este limpede c va fi suficient de greu, dar eu cred c sînt dou lucruri care ne pot
uşura efortul. Cînd începi studiul matematicii, nu începi cu calculul integral; începi cu
adunarea simpl . La fel, dac noi vrem cu adev rat (şi totul depinde de a vrea cu
adev rat) s înv m s iert m, poate c ar fi mai bine s începem cu ceva mai uşor decît
Gestapoul. Am putea începe iertîndu-ne so ul sau so ia, p rin ii, copiii sau pe superiorul
imediat, pentru ceva ce au f cut sau au spus în s pt mîna trecut . Probabil c aceasta
ne va ocupa gîndurile pe moment. în al doilea rînd, am putea încerca s în elegem exact
ce înseamn a ne iubi aproapele ca pe noi înşine. Trebuie s -1 iubesc aşa cum m
iubesc pe mine însumi. Ei bine, cum m iubesc pe mine însumi?
Dac m gîndesc bine la lucrul acesta, îmi dau seama c nu aş pute spune c am
un sentiment de afec iune fa de mine însumi, iar uneo nu-mi place nici m car propria
mea societate. S-ar p rea, deci, c :
„Iubeşte-1 pe aproapele t u" nu înseamn „a sim i afec iune pentru el" sau „a-1
g si atr g tor". Ar fi trebuit s -mi dau seama mai curînd de lucrul acesta, deoarece este
cert c nu sim i afec iune pentru cineva cînd încerci s faci lucrul acesta. M apreciez pe
mine însumi, m consider un om de treab ? Ei bine, m tem c uneori o fac (şi acelea
sînt, f r îndoial , momentele mele cele mai proaste), dar nu acesta este motivul pentru
care m iubesc pe mine însumi. De fapt, lucrurile stau tocmai pe dos: iubirea de sine m
face s m consider om de treab , dar faptul c m consider un om de treab nu este
motivul pentru care m iubesc pe mine însumi. Aşadar, nici a-mi iubi duşmanii nu pare
s însemne c trebuie s cred despre ei c sînt mai buni decît în realitate. Aceasta este o
uşurare enorm . Mult oameni îşi închipuie c a- i ierta duşmanii înseamn s consideri
c de fap ei nu sînt chiar aşa de r i, cînd realitatea este c ei sînt r i. S mergem u pas
mai departe. în momentele mele de luciditate maxim , nu numai c eu nu m consider
un om de treab , ci ştiu c sînt foarte dezagreabil. M uit cu groaz şi dispre la unele
lucruri pe care le-am f cut. Prin urmare, se pare c mi se permite s dispre uiesc şi s
ur sc unele lucruri pe care le fac duşmanii mei. Dac m gîndesc mai bine, îmi aduc
aminte c înv torii mei creştini mi-au spus de mult G eu trebuie s ur sc ac iunile
unui om r u, dar s nu-1 ur sc pe omul acela: sau, cum ar spune ei, ur şte p catul, dar
nu pe p c tos.
Mult vreme am crezut c aceasta este o distinc ie absurd , c ei despic firul de
p r în patru: cum aş putea s ur sc ce face un om şi s nu-1 ur sc pe omul acela? Dar
peste mai mul i ani mi-am dat seama c exist un om pe care l-am tratat tocmai în felul
acesta toat via a — adic eu însumi. Oricît de mult mi-ar displace laşitatea, viclenia sau
l comia mea, tot am continua s m iubesc pe mine însumi. Nu am avut niciodat nici
m car cea mai mic problem în privin a aceasta. De fapt, însuşi motivul pentru care am
ur lucrurile rele a fost c l-am iubit pe om. Tocmai pentru c m-am iubit mine însumi,
mi-a p rut r u s descop r ce fel de om a fost cel care a f cu acele lucruri. în consecin ,
creştinismul nu ne cere s reducem nici maca cu un strop ura pe care o sim im fa de
cruzime şi viclenie. Noi trebuie urîm aceste lucruri. Nu trebuie s retragem nici m car un
singur cuvînt _ care l-am spus despre ele. Dar creştinismul ne cere s le urîm în acelaşi
fe în care urîm lucrurile din noi înşine: cu p rere de r u c omul acela a ajun s fac
asemenea lucruri şi cu speran a c , dac este posibil, cumva, cîndva undeva, el va fi
vindecat şi va redeveni om.
Adev ratul test este urm torul. S presupunem c cineva citeşte în ziar o
întîmplare despre nişte atrocit i josnice. S mai presupunem c dup aceea mai apare
ceva care sugereaz c s-ar putea ca întîmplarea aceea s nu fie întru totul adev rat ,
sau c lucrurile nu au fost aşa de grave cum au fost descrise. Care este prima reac ie?
„Slav Domnului, pentru c oamenii aceia nu sînt chiar aşa de r i!", sau este un
sentiment de dezam gire şi chiar o hot rîre de a te ag a de prima relatare pentru simpla
pl cere de a crede c duşmanii t i sînt cît se poate de r i? Dac reac ia ta este a doua,
m tem c este primul pas într-un proces care, dac îşi urmeaz cursul pîn la cap t, ne
va transforma în diavoli. Vede i voi, noi începem s dorim ca ceea ce este negru s fie
pu in mai negru. Dac d m curs acestei dorin e, mai tîrziu vom vrea s vedem cenuşiul
drept negru şi apoi vom vrea s vedem chiar şi albul negru. în cele din urm , vom insista
s vedem totul r u — pe Dumnezeu, pe prietenii noştri şi pe noi înşine — şi nu ne vom
mai putea opri din a vedea astfel lucrurile: vom deveni închişi pe veşnicie într-un univers
de ur des vîrşit .
S mergem un pas mai departe. A-mi iubi duşmanul înseamn oare c nu trebuie
s -1 pedepsesc? Nu, deoarece dac m iubesc pe mine însumi, nu înseamn c nu
trebuie s m supun pe mine însumi pedepsei — chiar şi pedepsei cu moartea. Dac
cineva a comis un omor, corect din punct de vedere creştin ar fi s se predea poli iei şi s
fie executat. De aceea, dup p rerea mea, este drept ca un judec tor creştin s
condamne la moarte pe un criminal şi este drept ca un soldat creştin s -1 omoare în
lupt pe duşman. Am crezut întotdeauna lucrul acesta, de cînd am devenit creştin, cu
mult înainte de r zboi, şi continui s cred lucrul acesta şi acum, în timp de pace. Nu are
rost s cit m porunca: „S nu ucizi". în limba greac sînt dou cuvinte: cuvîntul
obişnuit, a omorî şi cuvîntul a ucide. Cînd Cristos a citat porunca aceasta, El a folosit
cuvîntul a ucide în toate cele trei relat ri din Matei, Marcu şi Luca. Mi s-a spus c şi în
limba greac exist aceeaşi distinc ie. Nu orice omor este crim , dup cum nu orice act
de unire sexual este adulter. Cînd solda ii au venit la Ioan Botez torul ca s -1 întrebe
ce s fac , el nu le-a sugerat nici m car pe departe s ias din armat
— nici Cristos n-a f cut aşa ceva cînd 1-a întîlnit pe un sergent major roman
— un centurion. Ideea de cavaler — un creştin sub arme ca s apere o cauz bun
— este una dintre ideile creştine de seam . R zboiul este un lucru îngrozitor, şi eu pot
s -1 respect pe un pacifist sincer, deşi cred c pozi ia lui este cu totul greşit . Ce nu pot
în elege este acest gen de semipacifism din zilele noastre, care le d oamenilor impresia
c deşi trebuie s lup i, ar trebui s o faci cu gravitate, ca şi cum i-ar fi ruşine de ceea
ce faci.
Sentimentul acesta îi priveaz pe mul i tineri creştini minuna i care slujesc sub
arme de ceva la care au dreptul, ceva ce este un înso itor firesc al curajului — un
sentiment de bucurie şi de entuziasm.
M-am gîndit deseori ce s-ar fi întîmplat dac , atunci cînd am luptat în primul
r zboi mondial, eu şi un tîn r german ne-am fi omorît unul pe cel lalt simultan şi ne-am
fi întîlnit imediat dup moarte. Nu-mi pot imagina c vreunul dintre noi ar fi sim it vreun
resentiment sau chiar jen .
Cred c am fi rîs amîndoi de toat întîmplarea.
Poate c cineva va spune: „Ei bine, dac i se permite s condamni ac iunile
duşmanului, s -1 pedepseşti şi s -1 omori, ce diferen este între moralitatea creştin şi
concep ia lumii?" Diferen a este enorm . Nu uita i c noi, creştinii, credem c omul
tr ieşte veşnic. De aceea, ceea ce conteaz cu adev rat sînt acele mici urme sau
modific ri ale p r ii centrale a sufletului, pe care o transform m, în cursul tr irii, într-o
fiin cereasc sau demonic . Putem omorî dac este necesar, dar nu trebuie s urîm şi
s g sim pl cere în a urî. Putem pedepsi dac este necesar, dar nu trebuie s ne g sim
pl cere în aceasta. Cu alte cuvinte, ceva în untrul nostru, resentimentul, sentimentul
acela de r zbunare, trebuie pur şi simplu omorît. Nu vreau s spun c cineva poate
decide în momentul acesta c nu va mai sim i niciodat aceste sentimente. Lucrurile nu
se petrec aşa. Ce vreau s spun este c de fiecare dat cînd acest sentiment îşi ridic
capul, zi dup zi, an dup an, pe tot parcursul vie ii, trebuie s -1 lovim în cap. Este o
munc dificil , dar încercarea nu este imposibil . Chiar şi atunci cînd omorîm sau cînd
pedepsim, trebuie s încerc m s avem fa de duşman acelaşi sentiment pe care-1 avem
fa de noi înşine — s dorim s nu fie chiar aşa de r u, s sper m c în lumea aceasta
sau în cealalt el va fi vindecat: de fapt, trebuie s -i dorim binele. Aceasta se în elege în
Biblie prin a-1 iubi: a-i dori binele — nu a avea un sentiment de afec iune fa de el şi
nici a spune despre el c este bun atunci cînd nu este'bun.
Recunosc c aceasta înseamn s -i iubim pe unii oameni care nu au în ei nimic
demn de iubit. Dar exist oare ceva demn de iubit în noi înşine? Noi iubim ceea ce este în
noi pur şi simplu pentru c ne reprezint pe noi înşine. Dumnezeu vrea s -i iubim pe to i
oamenii în acelaşi fel şi pentru acelaşi motiv: dar El ne-a dat deja un exemplu în noi
înşine, ca s ne arate cum opereaz aceast dragoste. Trebuie s trecem şi s aplic m
aceeaşi regul la to i oamenii. Poate c ne va fi mai uşor dac ne vom aminti c acesta
este felul în care ne iubeşte El. Nu pentru nişte calit i frumoase sau atr g toare pe care
credem c le avem, ci tocmai pentru c sîntem oameni.
De fapt, în noi nu este nimic altceva vrednic de iubit: sîntem nişte creaturi care
g sesc în ur o asemenea pl cere încît s renun e la ea este ca şi cum ar trebui s
renun e la bere sau la tutun...
 8
Păcatul cel mare

Am ajuns ast zi la acea parte a moralei creştine care se deosebeşte radical de

celelalte concep ii morale. Exist un viciu de care nu este scutit nici un om din lume; un
viciu pe care oricine îl dispre uieşte cînd îl vede la altcineva; un viciu de care, cu excep ia
creştinilor, foarte pu ini oameni şi-au închipuit c ar fi vinova i ei înşişi. I-am auzit pe
unii recunoscînd c sînt nervoşi, c nu pot s nu-şi întoarc capul dup femei, c nu se
pot opri de la b utur sau chiar c sînt laşi. Dar nu cred c am auzit vreodat pe cineva
care nu este creştin acuzîndu-se c ar avea viciul despre care voi vorbi în continuare. în
acelaşi timp, foarte rareori am întîlnit pe cineva care s nu fie creştin şi s dea o dovad
cît de mic de îndurare fa de al ii care au viciul acesta. Nu este nici un neajuns care
s -1 fac pe un om mai neagreat, nici un neajuns de care s fim mai pu in conştien i în
ce ne priveşte. Cu cît îl avem mai mult noi înşine, cu atît mai mult ne displace la al ii.
Viciul despre care vorbesc este Mîndria sau Ingîmfarea, iar virtutea opus lui, în
morala creştin , este numit Umilin . V aduce i aminte c atunci cînd am vorbit
despre moralitatea sexual v-am atras aten ia c nu acela era punctul central al moralei
creştine. Ei bine, acum am ajuns la punctul central. Potrivit înv torilor creştini, viciul
esen ial, r ul suprem, este Mîndria. Lipsa de castitate, mînia, l comia, be ia şi toate
celelalte de felul lor, sînt doar bagatele în compara ie cu mîndria; prin Mîndrie diavolul a
devenit diavol; Mîndria duce la toate celelalte vicii: este o stare a gîndirii opus în
totalitate lui Dumnezeu.
Vi se pare c exagerez? Dac da, mai gîndi i-v o dat . Am ar tat pu in mai
înainte c cu cît are cineva mai mult mîndrie, cu atît mai mult o va condamna la al ii.
De fapt, dac vrei s afli cît eşti de mîndru, cel mai simplu mod de a o face este s - i pui
întrebarea: „Cît de mult îmi displace cînd al ii îmi dau peste nas, cînd refuz s m bage
în seam , cînd se amestec în treburile mele, cînd m tuteleaz sau cînd fac pe grozavii?"
Ideea este c mîndria fiec rui om este în competi ie cu mîndria celorlal i.
Tocmai pentru c eu vreau s fiu în centrul aten iei grupului sînt atît de deranjat
cînd altcineva este în centrul aten iei. Doi oameni de aceeaşi meserie nu sînt niciodat de
acord. Lucrul care trebuie s i-1 l mureşti este c Mîndria este esentialmente
competitiv — este competitiv prin îns şi natura ei — în timp ce toate celelalte vicii am
putea spune c sînt competitive numai accidental. Mîndria nu afl pl cere în a avea
ceva, ci numai în a avea mai mult decît vecinul. Noi spunem c oamenii sînt mîndri c
sînt boga i sau deştep i sau ar toşi, dar nu este aşa. Ei sînt mîndri pentru c sînt mai
boga i sau mai deştep i sau mai ar toşi decît al ii. Dac to i ceilal i ar deveni la fel de
boga i, la fel de deştep i sau la fel de ar toşi, nu ar exista nici un motiv de mîndrie.
Compara ia este cea care te face mîndru: pl cerea de a fi mai presus decît ceilal i. Odat
ce a disp rut elementul competitiv, mîndria s-a dus. Acesta este motivul pentru care eu
spun c Mîndria este prin esen a ei competitiv într-un mod diferit de celelalte vicii.
Impulsul sexual îi poate aduce în competi ie pe doi b rba i dac amîndoi doresc aceeaşi
femeie. Dar acesta este doar un accident; s-ar putea la fel de bine ca ei s doreasc dou
femei diferite. Dar un om mîndru va c uta s - i ia femeia iubit , nu pentru c o doreşte,
ci doar pentru a dovedi c este un b rbat mai grozav decît tine. L comia îi poate face pe
oameni s intre în competi ie, dac nu exist bunuri suficiente pentru to i: dar omul
mîndru, chiar dac are mai mult decît îşi poate dori, va încerca s ob in şi mai mult,
doar pentru a-şi dovedi puterea. Aproape toate relele din lume pe care oamenii le atribuie
l comiei sau egoismului sînt în mult mai mare m sur rezultatul Mîndriei.
S lu m ca exemplu banii. L comia îl determin pe un om s doreasc bani, ca s
aib o cas mai bun , ca s -şi petreac mai bine vacan ele, ca s aib lucruri mai bune
de mîncat şi de b ut. Dar numai pîn la un punct. Ce îl face pe un om care cîştig
100.000 de lei pe an s doreasc s cîştige 200.000 de lei pe an? Nu este l comia dup
mai multe pl ceri. 100.000 de lei îi pot da toate pl cerile de care se poate bucura un om.
Ceea ce îl determin s vrea mai mul i bani este Mîndria — dorin a de a fi mai bogat
decît alt om bogat — şi (într-o m sur şi mai mare) dorin a de putere.
Desigur, puterea este lucrul care produce desf tare Mîndriei: nu exist nici un alt
lucru care s -1 fac pe un om s se simt superior celorlal i ca şi puterea de a-i
manipula pe ceilal i ca pe nişte solda i de plumb. Ce o determin pe o fat frumoas s
semene nefericire prin colectarea de admiratori pretutindeni unde merge? Nu este
instinctul ei sexual: genul acela de fat este foarte adesea frigid sexual. Este Mîndria.
Ce îl determin pe liderul politic al unei na iuni s pretind tot mai mult şi mai mult?
Mîndria. Mîndria este competitiv prin îns şi natura ei: acesta este motivul pentru
care ea nu se opreşte niciodat . Dac eu sînt un om mîndru, atunci cît vreme exist în
întreaga lume un om mai puternic, mai bogat sau mai deştept decît mine, el este rivalul
şi duşmanul meu.
Creştinii au dreptate: Mîndria a fost cauza principal a nenorocirilor din orice
na iune şi din orice familie de la începutul lumii. Alte vicii pot uneori s -i aduc pe
oameni laolalt : po i g si prietenie şi glume între be ivi şi strica i. Dar Mîndria înseamn
întotdeauna duşm nie — ea este duşm nie, şi nu numai duşm nie între oameni, ci
duşm nie fa de Dumnezeu.
în Dumnezeu g seşti ceva ce î i este infinit superior în toate privin ele.
Dac nu-L cunoşti pe Dumnezeu în felul acesta — şi dac , prin urmare, nu ştii c
eşti neînsemnat în compara ie cu El — tu nu-L cunoşti deloc pe Dumnezeu. Cît vreme
eşti mîndru, nu-L po i cunoaşte pe Dumnezeu.
Omul mîndru priveşte întotdeauna de sus la lucruri şi la oameni şi, bineîn eles,
cît vreme priveşti în jos, nu po i vedea ceva ce este deasupra ta.
Aceasta d naştere la o întrebare însp imînt toare. De ce oameni care sînt în mod
evident roşi de Mîndrie pot spune c ei cred în Dumnezeu şi par s fie foarte religioşi? M
tem c aceasta înseamn c ei se închin unui Dumnezeu imaginar. Ei admit teoretic c
nu sînt nimic în prezen a acestui Dumnezeu fantomatic, dar de fapt îşi închipuie tot
timpul c El îi aprob şi îi consider mult mai buni decît oamenii de rînd: adic , ei vin cu
un gram de umilin imaginar înaintea Lui şi pleac cu un kilogram de Mîndrie fa de
semenii lor. Cred c Cristos S-a gîndit la asemenea oameni cînd a spus c unii vor
predica despre El şi vor scoate demoni în Numele Lui, doar pentru ca la sfîrşit s li se
spun c El nu i-a cunoscut niciodat . Oricare dintre noi poate c dea în aceast
capcan mortal la un moment dat. Din fericire, avem un test ca s ne verific m singuri.
Ori de cîte ori descoperim c via a noastr religioas ne face s sim im c sîntem buni —
şi mai ales c sîntem mai buni decît altcineva — cred c putem fi siguri c în noi
lucreaz cineva, numai c nu este Dumnezeu, ci diavolul. Adev ratul test pentru a afla
dac eşti în prezen a lui Dumnezeu este fie c tu ui i cu des vîrşire de tine însu i, fie c
te vezi mic şi murdar. Cel mai bine este s ui i cu des vîrşire de tine însu i.
Este un fapt îngrozitor c cel mai r u dintre toate viciile se poate strecura pîn în
centrul vie ii noastre religioase. Dar pute i în elege care este motivul. Celelalte vicii, mai
pu in rele, vin de la diavolul, care ac ioneaz asupra noastr prin natura noastr
animal . Dar acest viciu nu vine nicidecum prin natura noastr animal . El vine direct
din Iad. Este un viciu pur spiritual: în consecin , este mult mai subtil şi mai mortal.
Pentru acelaşi motiv, Mîndria poate fi folosit adesea pentru a diminua viciile mai simple.
De fapt, înv torii fac deseori apel la Mîndria unui b iat sau, cum o numesc ei, la
respectul de sine, pentru a-1 face s se poarte decent; mul i oameni au înv at s -şi
înfrîng laşitatea sau pofta sau furia prin faptul c au înv at s considere c aceste
lucruri sînt mai prejos de demnitatea lor — adic şi-au folosit Mîndria. Diavolul rîde. El
este perfect satisf cut s vad c devii mai curat, mai curajos, mai st pîn pe tine, cu
condi ia ca, tot timpul, el s instaureze în tine Dictatura Mîndriei — este ca şi cum el ar
fi mul umit s vad c te-ai vindecat de degeraturi, dac poate s - i dea în schimb un
cancer. Mîndria este un cancer spiritual: ea distruge îns şi posibilitatea de a iubi, de a fi
mul umit, ea distruge chiar şi judecata s n toas .
înainte de a p r si acest subiect, trebuie s v atrag aten ia cu privire la cîteva
posibile interpret ri greşite:
(1) Pl cerea de a fi l udat nu este Mîndrie. Copilul care este felicitat pentru c şi-a
f cut bine lec iile, femeia a c rei frumuse e este l udat de iubitul ei, sufletul mîntuit
c ruia Cristos îi spune: „Bine, rob bun", sînt mul umi i şi ar trebui s fie mul umi i.
Pl cerea aceasta nu provine din ceea ce eşti tu, ci din faptul c ai f cut pe placul cuiva
pe care ai vrut s -1 mul umeşti (pe bun dreptate). Problema începe cînd treci de la
gîndul:
„L-am satisf cut; toate sînt bune", la gîndul: „Ce om deosebit trebuie s fiu eu
pentru c am f cut lucrul acesta". Cu cît î i g seşti mai mult desf tare în tine însu i, cu
cît g seşti mai pu in pl cere în laud , cu atît devii mai r u. Cînd g seşti pl cere numai
în tine însu i şi cînd nu- i pas deloc de lauda altora, ai ajuns cît se poate de jos. Acesta
este motivul pentru care vanitatea, deşi este un soi de Mîndrie care se arat cel mai mult
la suprafa , este în realitate cea mai pu in rea şi cea mai scuzabil form de mîndrie.
Persoana vanitoas doreşte prea multe laude, aplauze şi admira ie, şi întotdeauna
tînjeşte dup ele. Este o greşeal , dar una copil reasc şi (într-un fel ciudat) o greşeal
umil . Ea arat c înc nu eşti complet mul umit cu propria ta admira ie. Ii pre uieşti
suficient de mult pe ceilal i oameni ca s vrei ca ei s te bage în seam . De fapt, tu eşti
înc om.
Adev rata Mîndrie diabolic , întunecat , vine atunci cînd te ui i de sus în jos la
ceilal i în aşa m sur încît nu- i pas ce cred ei despre tine. Desigur, deseori este bine şi
este de datoria noastr s nu lu m seama la ce gîndesc oamenii despre noi, dac facem
lucrul acesta pentru un motiv bun, şi anume, pentru c ne intereseaz incomparabil mai
mult ce crede Dumnezeu despre noi. Dar omul mîndru are un motiv cu totul diferit
pentru a nu-i p sa. El spune: „De ce s -mi pese de aplauzele prostimii, ca şi cum
p rerea lor ar însemna ceva pentru mine? Şi chiar dac p rerile lor ar avea vreo valoare,
oare sînt eu genul de om care s roşeasc de pl cere cînd i se face un compliment, ca o
fetişcan la primul ei dans? Nicidecum. Eu sînt o personalitate adult , complet format .
Tot ce am f cut a avut drept scop s satisfac propriile mele idealuri — sau conştiin a
mea artistic sau tradi iile familiei mele — sau, într-un cuvînt, am f cut toate aceste
lucruri pentru c eu sînt grozav. Dac îi place gloatei, n-are decît. Ei nu au nici o valoare
pentru mine". în felul acesta, putem deosebi Mîndria atotcuprinz toare de vanitate; aşa
cum am spus anterior, diavolului îi place s ne „vindece" de o greşeal mic , dac ne
poate da una mai mare. Noi trebuie s încerc m s nu fim vanitoşi, dar s nu cerem
niciodat ajutorul Mîndriei ca s ne vindece de vanitate; mai bine în tigaie decît direct pe
foc.
(2) Noi obişnuim s spunem c un om este „mîndru" de fiul s u, de tat l s u, de
şcoala sa, de regimentul s u, şi ne putem întreba dac „mîndria" în eleas în sensul
acesta este un p cat. Cred c depinde de ce anume în elegem prin „a fi mîndru de ceva".
Foarte adesea, în asemenea afirma ii, expresia „a fi mîndru" înseamn „a avea o
admira ie din inim " pentru cineva sau ceva. Bineîn eles c o asemenea admira ie este
foarte departe de a fi p cat. Dar ea poate s însemne c persoana în cauz îşi d aere pe
socoteala tat lui s u distins sau pentru c apar ine unui regiment faimos.
Lucrul acesta, desigur, este p cat; dar chiar şi în cazul acesta, este mai bine decît
s fii mîndru de tine însu i. Dac iubeşti şi admiri altceva decît pe tine însu i, înseamn
c faci un pas de îndep rtare de ruina spiritual complet , deşi nu vom fi s n toşi cît
vreme iubim sau admir m ceva mai mult decît îl iubim sau îl admir m pe Dumnezeu.
(3) Nu trebuie s credem c Mîndria este ceva ce Dumnezeu ne interzice pentru c
El este ofensat de ea, sau c Umilin a este ceva ce El ne cere ca o recunoaştere a
demnit ii Lui — ca şi cum Dumnezeu însuşi ar fi mîndru.
El nu este îngrijorat deloc cu privire la demnitatea Sa. Ideea este c El vrea ca tu
s -L cunoşti: vrea s i Se d ruiasc ie. Iar tu şi El sînte i dou lucruri de aşa natur
încît dac tu intri în contact cu El, în realitate, tu te vei umili — vei g si desf tare în
umilin , vei sim i o uşurare infinit pentru c ai sc pat o dat pentru totdeauna de
nonsensul acela ridicol despre propria ta demnitate, care te-a f cut s fii neliniştit şi
nefericit toat via a.
El încearc s te fac umil tocmai pentru ca s fac posibil acest moment:
încearc s dea jos costumul de bal-mascat ridicol şi urît cu care ne-am acoperit
şi cu care ne fudulim ca nişte mici idio i ce sîntem. Aş vrea ca eu însumi s fi ajuns
pu in mai departe cu umilin a: dac aş fi ajuns, probabil c aş fi putut s v spun mai
multe despre uşurarea şi mîngîierea dezbr c rii de costumul de bal-mascat — despre
dezbr carea de eul fals, cu toate laudele lui: „Ia uit -te la mine" şi: „Nu-i aşa c sînt un
b iat bun?", cu toate grandomaniile lui. S te apropii de aceast dezbr care, chiar şi
pentru o clip , este ca şi cum ai da ap rece unui om în deşert.
(4) S nu v închipui i c dac ve i întîlni un om cu adev rat umil va ar ta aşa
cum cred oamenii din zilele noastre c este un om „umil": nu va fi un om linguşitor şi
mieros, care î i spune întruna c el nu este nimic. Probabil c tot ce vei constata este c
e un om vesel, inteligent, care manifest un interes real pentru ceea ce i-ai spus tu. Dac
nu- i place de el, este pentru c te sim i pu in invidios fa de un om care pare s se
bucure de via cu atîta uşurin . El nu se va gîndi la umilin : el nu se va gîndi deloc la
sine.
Dac cineva ar vrea s dobîndeasc umilin , cred c pot s -i spun care este
primul pas. Primul pas este s - i dai seama c eşti mîndru. Este adev rat c este un pas
destul de mare, dar nu po i face absolut nimic altceva înainte de a face pasul acesta.
Dac tu crezi c nu eşti înfumurat, înseamn c eşti, de fapt, foarte înfumurat.

9
Dragostea

Am spus într-un capitol anterior c sînt patru virtu i „cardinale" şi trei virtu i
„teologice". Cele trei virtu i teologice sînt credin a, n dejdea şi dragostea. Ne vom ocupa
de credin în ultimele dou capitole. în capitolul 7 ne-am ocupat în parte de dragoste,
dar acolo ne-am concentrat asupra acelei p r i a dragostei care este numit iertare. Aş
vrea acum s spun mai multe lucruri.
Mai întîi, cu privire la în elesul cuvîntului. Cuvîntul folosit original de teologi a fost
„caritate", care acum a ajuns s însemne doar ceea ce numim „binefacere" — adic , a le
d rui s racilor. La început, cuvîntul a avut un sens mult mai larg. (Pute i în elege cum a
ajuns s aib sensul modern.
Dac un om are „caritate", d rnicia fa de s raci este unul dintre cele mai vizibile
lucruri pe care le face, şi oamenii au ajuns s vorbeasc de parc acesta ar fi singurul
în eles al carit ii. La fel s-a întîmplat şi cu cuvîntul „rim " — care este cel mai evident
lucru în leg tur cu poezia; în final, oamenii au ajuns s în eleag prin „poezie" doar
rim şi nimic mai mult.) Caritate înseamn „Dragoste, în sensul creştin". Dar dragostea,
în sensul creştin, nu este o emo ie. Nu este o stare a sentimentelor, ci a voin ei; este acea
stare a voin ei pe care o avem în mod natural cu privire la noi înşine şi pe care trebuie s
înv m s o avem şi fa de ceilal i.
în capitolul despre iertare am ar tat c dragostea noastr pentru noi înşine nu
înseamn c ne place de noi înşine. înseamn doar c ne dorim binele. în acelaşi sens,
dragostea creştin (sau caritatea) pentru aproapele nostru este un lucru complet diferit
de afec iune. Nou „ne place" sau „avem afec iune" pentru unii oameni, iar pentru al ii
nu avem afec iune.
Este important s în elegem c aceast „afec iune" natural nu este nici p cat şi
nici virtute, dup cum faptul c î i place sau nu o mîncare nu este un p cat sau o
virtute. Este doar un fapt. Desigur, ceea ce facem cu aceast atitudine poate fi un lucru
p c tos sau virtuos.
Afec iunea natural pentru anumi i oameni face s ne fie mai uşor s fim
„caritabili" fa de ei. Prin urmare, este datoria noastr normal s încuraj m afec iunile
noastre — s „ne plac " de oameni pe cît posibil (la fel cum este de datoria noastr s ne
încuraj m s ne plac exerci iul fizic sau mîncarea s n toas ) — nu pentru c aceast
atitudine în sine este virtutea dragostei, ci pentru c o ajut . Pe de alt parte, este de
asemenea necesar s fim foarte aten i ca nu cumva afec iunea noastr fa de o
persoan s ne fac necaritabili sau chiar nedrep i fa de al ii. Sînt cazuri cînd faptul c
ne place de o anumit persoan este în conflict cu dragostea noastr fa de acea
persoan . De exemplu, o mam care-şi iubeşte la nebunie copilul poate fi tentat de
afec iunea ei natural s -1 „r sfe e"; adic , s -şi satisfac propriile impulsuri afective
primejduind adev rata fericire de mai tîrziu a copilului.
Dar cu toate c aceast simpatie natural ar trebui s fie încurajat în mod
normal, ar fi foarte greşit s credem c pentru a deveni caritabili trebuie s încerc m s
producem sentimente de afec iune. Unii oameni au un temperament „rece"; acesta poate
fi un dezavantaj pentru ei, dar nu este un p cat, dup cum nu este p cat s ai
indigestie; faptul acesta nu le taie posibilitatea de a înv a dragostea şi nici nu-i scuteşte
de a o aplica. Regula este extrem de simpl pentru to i. Nu v irosi i timpul întrebîndu-v
dac -1 „iubi i" pe aproapele vostru; ac iona i ca şi cum l-a i iubi. De îndat ce facem
aceasta, noi descoperim unul dintre marile secrete. Cînd te compor i ca şi cum ai iubi pe
cineva, vei ajunge s -1 iubeşti într-adev r.
Dac r neşti pe cineva de care nu- i place, vei descoperi c - i displace şi mai mult.
Dac îi faci un bine, vei descoperi c -1 displaci mai pu in. Exist , este adev rat, o
excep ie. Dac îi faci un bine, nu pentru a face pe placul lui Dumnezeu şi pentru a
asculta de legea dragostei, ci ca s -i ar i cît de iert tor eşti tu şi ca s -i creezi obliga ii
fa de tine, pentru ca apoi s stai şi s aştep i s vezi „recunoştin a" lui, probabil c vei
fi dezam git.
(Oamenii nu sînt proşti: ei depisteaz foarte repede ceva ce este f cut pentru a
impresiona sau pentru a- i da aere de superioritate.) Dar ori de cîte ori facem un bine
cuiva doar pentru c este om ca şi noi, f cut de Dumnezeu (ca şi noi), dorindu-i binele
aşa cum dorim binele nostru, înv m s -1 iubim ceva mai mult sau, cel pu in, ne va
displace mai pu in.
în consecin , deşi dragostea creştin pare s fie un lucru foarte rece pentru
oamenii ale c ror capete sînt pline de sentimentalism, şi deşi ea este distinct de
afec iune, totuşi ea duce la afec iune. Diferen a între un creştin şi un om lumesc este c
omul lumesc are numai afec iuni sau „simpatii", iar creştinul are numai „caritate"
(„dragoste"). Omul lumesc îi trateaz frumos pe anumi i oameni pentru c „îi place" de ei;
creştinul, încercînd s trateze pe oricine frumos, descoper c îi simpatizeaz pe oameni
tot mai mult — inclusiv pe oamenii pe care nu-şi putea imagina la început c i-ar putea
simpatiza.
Aceeaşi lege spiritual ac ioneaz în mod îngrozitor în direc ie opus .
Nem ii, poate, i-au maltratat la început pe evrei pentru c i-au urît; dup aceea i-
au urît şi mai mult pentru c îi maltrataser . Cu cît eşti mai crud, cu atît vei urî mai
mult; şi cu cît ur şti mai mult, cu atît vei deveni mai crud — intri într-un cerc vicios care
nu se sfirşeşte niciodat .
Binele şi r ul cresc cu dobînd . Acesta este motivul pentru care deciziile m runte
pe care noi le lu m în fiecare zi au o importan infinit . Cel mai mic bine pe care-1 po i
face ast zi înseamn capturarea unui punct strategic din care, peste cîteva luni, s-ar
putea s înaintezi spre victorii pe care nu le-ai visat nicicînd. Complacerea aparent
obişnuit în pofte sau mînie poate însemna pierderea unei culmi sau a unei c i ferate
sau a unui cap de pod de unde duşmanul poate lansa atacuri care altfel ar fi imposibile.
Unii scriitori folosesc cuvîntul caritate nu numai pentru a descrie dragostea
creştin dintre oameni, ci şi dragostea lui Dumnezeu pentru oameni şi dragostea
oamenilor pentru Dumnezeu. în ceea ce priveşte al doilea aspect dintre acestea dou ,
oamenii îşi fac deseori probleme. Li se spune c trebuie s -L iubeasc pe Dumnezeu. Ei
nu pot descoperi un asemenea sentiment în untrul lor. Ce ar trebui s fac ? R spunsul
este acelaşi ca şi mai înainte. Purta i-v ca şi cum L-a i iubi pe Dumnezeu. Nu încerca i
s fabrica i sentimente. Pune i-v întrebarea: „Dac aş fi sigur c -L iubesc pe Dumnezeu,
ce aş face?" Cînd a i g sit r spunsul, face i tocmai lucrul acela.
 în general, dragostea lui Dumnezeu pentru noi este un subiect mult mai clar decît
dragostea noastr pentru El. Nimeni nu poate avea întotdeauna sentimente pioase: şi
chiar dac ar putea, sentimentele nu sînt lucrul cel mai important pe care-1 vrea
Dumnezeu. Dragostea creştin , fie fa de Dumnezeu, fie fa de oameni, este o
chestiune de voin . Dac încerc m s facem voia Lui, noi împlinim porunca: „S iubeşti
pe Domnul, Dumnezeul t u". El ne va da sentimente de dragoste dac g seşte cu cale.
Noi nu le putem crea şi nu trebuie s pretindem c sînt un drept al nostru.
Lucrul cel mai important care trebuie inut minte este c , deşi sentimentele
noastre fluctueaz , dragostea Lui pentru noi nu fluctueaz . Ea nu este micşorat de
p catele noastre sau de indiferen a noastr ; tocmai de aceea este neab tut în hot rîrea
ei de a ne vindeca de acele p cate, oricît ne-ar costa pe noi şi oricît L-ar costa pe El.

10
Speran a

Speran a este una dintre virtu ile teologice. Aceasta înseamn c o continu
aşteptare a lumii viitoare nu este (aşa cum cred unii oameni moderni) o form de evadare
sau o iluzie, ci unul dintre lucrurile pe care creştinul trebuie s le fac . Nu înseamn c
trebuie s accept m lumea actual aşa cum este. Dac citi i istoria, ve i descoperi c
creştinii care au f cut cel mai mult pentru lumea actual sînt tocmai aceia care s-au
gîndit cel mai mult la lumea viitoare. Apostolii înşişi, care au pornit pe jos ca s
converteasc Imperiul Roman, marii b rba i care au f urit Evul Mediu, evanghelicii
englezi care au abolit comer ul cu sclavi, to i aceştia şi-au l sat urmele pe P mînt tocmai
pentru c min ile lor au fost preocupate de Cer. Numai de cînd creştinii au încetat în
mare m sur s se mai gîndeasc la lumea viitoare, numai de atunci încoace au devenit
atît de ineficien i în lumea aceasta. inti i spre Cer şi p mîntul v va fi dat „pe
deasupra":
inti i spre p mînt şi nu ve i primi nici p mîntul şi nici cerul. Pare s fie o regul
ciudat , dar ceva de felul acesta poate fi observat şi în alte lucruri.
S n tatea este o mare binecuvîntare, dar în momentul cînd î i faci din s n tate
unul dintre obiectivele tale principale, începi s devii capricios şi î i închipui c ceva nu
este în ordine cu tine. Vei dobîndi s n tate numai dac vei fi interesat mai mult de alte
lucruri — mîncare, jocuri, munc , relaxare, aer liber. La fel, noi nu vom salva civiliza ia
cît vreme civiliza ia este principalul nostru obiectiv. Trebuie s înv m s vrem altceva
mai mult.
Cei mai mul i dintre noi g sesc c este foarte dificil s doreasc „Cerul" — cu
excep ia sensului în care „Cerul" înseamn reîntîlnirea prietenilor care au murit. Un
motiv pentru care lucrul acesta este dificil este c noi nu am fost educa i în privin a
aceasta: toat educa ia pe care o primim tinde s ne fixeze min ile asupra acestei lumi.
Un alt motiv este c atunci cînd un adev rat dor dup Cer este prezent în noi, noi nu îl
recunoaştem.
Majoritatea oamenilor, dac ar fi înv at cu adev rat s -şi cerceteze inimile, ar şti
c ei vor, şi înc cu t rie, ceva ce nu poate fi posedat în lumea aceasta.
Sînt în lumea aceasta tot felul de lucruri care ofer s - i dea lucrul acela, dar ele
nu pot niciodat s -şi in promisiunea pîn la cap t. Dorin ele care se nasc în noi cînd
ne îndr gostim pentru prima oar sau cînd ne gîndim pentru prima dat la o ar str in
sau cînd abord m pentru prima oar un subiect care ne intereseaz , sînt dorin e pe care
nici c s toria, nici c l toriile şi nici înv tura nu le pot satisface cu adev rat. Nu
vorbesc acum despre ceea ce am numi în mod obişnuit c s torii nereuşite, c l torii
nereuşite sau cariere ştiin ifice ratate. Vorbesc despre cele mai bune realiz ri posibile.
Este ceva ce am întrez rit în acel prim moment de dor, ceva ce se pierde în realitate.
Cred c to i în elege i ce vreau s spun. So ia poate fi o so ie bun , hotelurile şi
priveliştile pot s fie excelente, chimia poate s fie un domeniu foarte interesant: dar ceva
ne-a sc pat. Exist dou modalit i greşite şi una corect de a aborda acest fapt.
(1) Calea nebunului. El d vina pe lucruri. El îşi petrece toat via a gîndindu-se
c dac şi-ar fi luat alt so ie sau dac ar fi mers într-o c l torie mai scump sau orice
altceva, atunci ar fi capturat acel misterios ceva dup care tînjim cu to ii. Cei mai mul i
dintre oamenii boga i plictisi i şi nemul umi i din lume fac parte din aceast categorie. Ei
îşi petrec vie ile mergînd de la o femeie la alta (prin divor uri), de pe un continent pe
altul, de la un hobby la altul, crezînd întotdeauna c acesta din urm este în sfîrşit
lucrul pe care l-au dorit, dar sînt dezam gi i întotdeauna.
(2) Calea „omului rezonabil" ajuns la dezam gire. El îşi spune curînd c totul a
fost o iluzie. „Bineîn eles c sim i aşa cînd eşti tîn r," spune el, „dar cînd ajungi la vîrsta
mea, încetezi s mai cau i cap tul curcubeului." De aceea, el se resemneaz şi înva s
nu aştepte prea mult şi reprim acea parte a fiin ei sale care obişnuia, cum ar spune el,
„s cear luna de pe cer".
Desigur, acesta este un drum mai bun decît primul şi îl face pe om mult mai fericit
şi mai pu in sup r tor pentru societate. El tinde s -1 fac pe om m rginit şi plin de sine
(el este capabil s le fie superior celor pe care-i numeşte „adolescen i"), dar, în ansamblu,
el se descurc destul de bine. Ar fi cea mai bun pozi ie pe care am putea-o lua dac
omul nu ar tr i veşnic.
Dar s presupunem c fericirea infinit exist cu adev rat, c ne aşteapt .
S presupunem c po i ajunge cu adev rat la cap tul curcubeului. în cazul
acesta, ar fi p cat s afli prea tîrziu (la o clip dup moarte) c presupusa noastr
„judecat s n toas " a în buşit în noi capacitatea de a ne bucura de acea adev rat
fericire.
(3) Calea creştin . Creştinul spune: „Creaturile nu se nasc cu dorin e decît dac
exist posibilitatea de satisfacere a acelor dorin e. Un copil simte foame: ei bine, exist
un lucru numit mîncare. O r uşc vrea s înoate: ei bine, exist un lucru numit ap .
Oamenii simt o dorin sexual : ei bine, exist un lucru numit sex. Dac descop r în
mine o dorin pe care nu o poate satisface nici o experien din lumea aceasta, cea mai
probabil explica ie este c eu am fost creat pentru o alt lume. Dac nici una dintre
pl cerile mele p mînteşti nu o poate satisface, aceasta nu dovedeşte c universul este o
fraud . Probabil c pl cerile p mînteşti nu au fost menite s o satisfac , ci doar s o
stîrneasc , s sugereze lucrul real. Dac este âşa, eu trebuie s am grij , pe de-o parte,
s nu dispre uiesc niciodat sau s fiu nerecunosc tor pentru aceste binecuvînt ri
p mînteşti şi, pe de alt parte, s nu le confund niciodat cu realitatea a c rei copie sau
ecou sau miraj sînt ele. Trebuie s p strez vie în mine dorin a dup ara mea adev rat ,
pe care nu o voi g si decît dup moarte; nu trebuie niciodat s o las s fie acoperit de
z pad sau dat deoparte; trebuie s -mi fac din ea principalul obiectiv al vie ii, s m
silesc spre ara aceea şi s -i ajut pe al ii s fac acelaşi lucru".
Nu are rost s v îngrijora i din pricina glume ilor care încearc s ridiculizeze
speran a creştin cu privire la „Cer", spunînd c ei nu vor „s -şi petreac veşnicia cîntînd
la harp ". R spunsul care trebuie s le fie dat unor asemenea oameni este c dac ei nu
pot în elege c r ile scrise pentru adul i, ar trebui nici s nu vorbeasc despre ele. Toate
figurile de stil biblice (harpe, coroane, aur etc.) sînt, desigur, o încercare simbolic de a
exprima inexprimabilul. Instrumentele muzicale sînt men ionate deoarece pentru mul i
oameni (nu pentru to i) muzica este singurul lucru cunoscut în via a prezent care
sugereaz cu cea mai mare vigoare extazul şi infinitul. Coroanele sînt men ionate pentru
a sugera faptul c cei care sînt uni i cu Dumnezeu în veşnicie vor fi p rtaşi la
splendoarea, la puterea şi la bucuria Lui. Aurul este men ionat pentru c sugereaz
eternitatea Cerului (aurul nu rugineşte) şi valoarea lui enorm . Oamenii care iau aceste
simboluri în sens literal ar putea la fel de bine s cread c atunci cînd Cristos ne-a spus
s fim ca porumbeii, a vrut s spun c noi trebuie s depunem ou .

11
Credin a

Trebuie s vorbesc în capitolul acesta despre ceea ce creştinii numesc credin . în

general vorbind, cuvîntul credin poate s fie folosit de creştini în dou sensuri sau la
dou nivele diferite şi de aceea le voi aborda pe rînd. în primul sens înseamn pur şi
simplu crez — a accepta sau a considera adev rate doctrinele creştinismului. Lucrul
acesta este destul de simplu. Dar ceea ce îi nedumereşte pe oameni — sau, cel pu in,
ceea ce m-a nedumerit pe mine — este faptul c creştinii privesc credin a în sensul
acesta ca pe o virtute. M-am întrebat cum este posibil s fie o virtute — ce este moral sau
imoral în a crede sau a nu crede un set de afirma ii? Este evident, îmi spuneam eu, c
orice om întreg la minte accept sau respinge o afirma ie nu pentru c vrea sau nu, ci
pentru c dovezile i se par veritabile sau nu. Dac el ar greşi cu privire la corectitudinea
dovezilor, aceasta nu ar însemna c el este un om r u, ci doar c nu este prea deştept.
Iar dac el ar crede c dovezile sînt inadecvate şi cu toate acestea şi-ar impune s cread
ceva, în ciuda dovezilor, lucrul acesta ar fi pur şi simplu stupid.
Ei bine, eu continui s am aceast p rere. Dar iat ce nu am în eles atunci — şi
ce mul i al i oameni înc nu pot în elege. Eu am presupus c dac mintea omeneasc
accept la un moment dat un lucru ca fiind adev rat, va continua în mod automat s -1
socoteasc adev rat, pîn cînd apare vreun motiv serios pentru reconsiderare. De fapt,
eu am presupus c mintea omeneasc este guvernat în întregime de ra iune. Dar
lucrurile nu stau aşa. De exemplu, ra iunea mea este convins cu des vîrşire de dovezi
veritabile c anestezicele nu m asfixiaz şi c nişte chirurgi bine preg ti i nu încep
opera ia decît dup ce pacientul este inconştient. Dar aceasta nu schimb faptul c
atunci cînd ei m pun pe mas şi îmi pun pe fa masca lor oribil , o panic copil reasc
se declanşeaz în untrul meu. încep s m gîndesc c m voi asfixia şi mi-e team c ei
vor începe s m taie înainte de a fi anesteziat complet. Cu alte cuvinte, îmi pierd
credin a în anestezice. Nu ra iunea este cea care îmi fur credin a: dimpotriv , credin a
mea este bazat pe ra iune. Imagina ia şi emo iile sînt cele care îmi fur credin a.
B t lia este dat între credin şi ra iune, de o parte, şi emo ii şi imagina ie, de
cealalt parte.
Dac v gîndi i bine, ve i g si zeci de situa ii ca aceasta. Un b rbat ştie, pe baza
unor dovezi foarte solide, c o fat frumoas pe care o cunoaşte este o mincinoas , c nu
poate p stra un secret şi c nu ar trebui s aib încredere în ea; dar cînd este singur cu
ea, mintea lui pierde credin a în f rîma aceea de informa ie şi începe s se gîndeasc :
„Poate c va fi altfel de data asta", şi iar şi se face de rîs şi îi spune ceva ce nu ar fi
trebuit s -i spun . Sim urile şi emo iile lui au nimicit credin a în ceea ce ştia de fapt c
este adev rat. Sau lua i, dac vre i, cazul unui b iat care înva s înoate. Ra iunea lui
ştie perfect de bine c un corp omenesc nesprijinit nu se scufund neap rat în ap : el a
v zut zeci de oameni care plutesc şi care înoat . Dar întreaga problem este dac el va
putea continua s cread lucrul acesta atunci cînd instructorul lui îşi va retrage mîinile
şi îl va l sa f r sprijin în ap — sau dac va înceta s cread , dac va fi cuprins de fric
şi se va scufunda.
Exact acelaşi lucru se petrece cu creştinismul. Eu nu îi cer nim nui s accepte
creştinismul, dac ra iunea lui îi spune c cea mai mare parte a dovezilor sînt împotriva
lui. Nu acesta este punctul în care intr în joc credin a. Dar s presupunem c ra iunea
lui a decis deja c majoritatea dovezilor sînt în favoarea creştinismului. V pot spune
prin ce va trece omul acela în urm toarele cîteva s pt mîni. Va veni un moment cînd va
primi o veste rea, cînd va fi în necaz sau cînd va fi în mijlocul mai multor oameni care nu
cred şi, dintr-o dat , emo iile lui se vor ridica şi vor porni un fel de r zboi fulger
împotriva credin ei lui. Sau va veni un moment în care va dori o femeie, cînd va vrea s
spun o minciun , cînd se va sim i foarte mul umit de sine, cînd va avea un prilej s
cîştige mai mul i bani într-uri mod care nu este tocmai cinstit: va veni un moment în
care lui i-ar fi foarte convenabil dac creştinismul nu ar fi adev rat. Şi iar şi dorin ele şi
emo iile lui vor fi acelea care vor declanşa r zboiul fulger. Nu m refer la momente în
care apar noi dovezi veritabile împotriva creştinismului.
Acestea trebuie s fie examinate şi este o problem cu totul diferit . Acum vorbesc
despre momentele cînd o simpl emo ie se ridic împotriva credin ei.
în sensul în care am folosit aici cuvîntul, credin a este arta de a r mîne lîng
lucrurile pe care ra iunea le-a acceptat cînd va, de a fi statornic în ciuda emo iilor
schimb toare, pentru c emo iile se vor schimba, indiferent care motive le accept
ra iunea. Ştiu lucrul acesta din experien . Acum cînd sînt creştin, am uneori st ri
sufleteşti cînd tot creştinismul pare foarte improbabil: dar cînd am fost ateu am avut
st ri sufleteşti în care creştinismul p rea extraordinar de probabil. R zvr tirea emo iilor
împotriva eului t u real vor veni în orice caz. Acesta este motivul pentru care credin a
este o asemenea virtute necesar : dac nu înve i s î i controlezi st rile sufleteşti cînd
„ies din linie", nu vei putea fi un creştin veritabil şi nici m car un ateu veritabil, ci doar o
f ptur care fluctueaz , ale c rei crezuri depind în realitate de starea vremii sau de
starea digestiei sale.
în consecin , trebuie s facem exerci ii de antrenament în dezvoltarea deprinderii
noastre de a crede.
Primul pas este recunoaşterea faptului c st rile tale sufleteşti se schimb .
Urm torul este s te asiguri c , dac ai acceptat cîndva creştinismul, doctrinele lui
principale trebuie s fie aduse în fiecare zi, pentru un timp oarecare, înaintea gîndirii tale
conştiente. Acesta este motivul pentru care sînt atît de importante pentru via a creştin
rug ciunile zilnice, citirea zilnic a Bibliei şi mersul la biseric . Noi trebuie s ne aducem
permanent aminte ce credem. Nici aceast credin şi nici alta nu vor r mîne în mod
automat vii în minte. Ele trebuie s fie hr nite.
De fapt, dac ai examina o sut de oameni care şi-au pierdut credin a în
creştinism, m întreb cî i dintre aceştia au renun at la creştinism din motive ra ionale,
deoarece au fost convinşi ra ional de neadev rul acestuia? Oare nu au alunecat încet cei
mai mul i dintre ei?
Trebuie acum s m întorc la al doilea sens al credin ei, la sensul mai înalt: şi
acesta este cel mai dificil lucru pe care l-am abordat vreodat . Aş vrea s -1 abordez
întorcîndu-m înapoi la subiectul umilin ei. V aduce i aminte c am spus c primul pas
c tre umilin este s - i dai seama c eşti mîndru. Vreau s adaug acum c urm torul
pas este s încerci cu seriozitate s pui în practic virtu ile creştine. O s pt mîn nu
este de ajuns.
Lucrurile merg adesea ca pe a în prima s pt mîn . încearc şase s pt mîni. în
intervalul acela s-ar putea s fi c zut înapoi la punctul de unde ai pornit sau chiar mai
jos, dar vei fi descoperit cîteva adev ruri importante cu privire la tine însu i. Nici un om
nu ştie cît este de r u decît atunci cînd a încercat din r sputeri s fie bun.
O idee ridicol circulat în prezent este c oamenii buni nu ştiu ce înseamn s fii
ispitit. Aceasta este o minciun evident . Numai aceia care încearc s se împotriveasc
ispitei ştiu cît de puternic este aceasta. La urma urmei, afli care este puterea armatei
germane dac lup i împotriva ei, nu dac te predai şi capitulezi. Afli care este t ria
vîntului dac încerci s mergi împotriva lui, nu dac te aşezi jos. Un om care cedeaz în
fa a unei ispite dup cinci minute nu ştie cît de intens ar fi fost aceasta peste o or .
Acesta este motivul pentru care, într-un sens, oamenii r i ştiu foarte pu ine
despre r utate. Ei au tr it la ad post prin faptul c au cedat întotdeauna. Noi nu vom
descoperi niciodat t ria impulsului r u din untrul nostru decît atunci cînd vom încerca
s lupt m împotriva lui:
Cristos, pentru c El a fost singurul om care nu a cedat niciodat în fa a ispitei,
este de asemenea singurul om care cunoaşte pe deplin ce înseamn s fii ispitit —
singurul care cunoaşte realitatea complet . Foarte bine.
Principalul lucru pe care-1 înv m dintr-o încercare serioas de a pune în
aplicare virtu ile creştine este c faliment m. Dac a crezut cineva c Dumnezeu ne pune
la un fel de examen, şi c noi am putea primi note bune dac le-am merita, ideea aceea
trebuie spulberat . Dac a crezut cineva c po i face un fel de tîrg — c noi am putea s
respect m partea noastr de contract şi s -L facem astfel dator pe Dumnezeu s o
respecte pe a Lui, aşa cum este drept — ideea aceasta trebuie spulberat .
Cred c orice om care are o credin în Dumnezeu, are în minte ideea examenului
sau a tîrgului, pîn cînd devine creştin. Primul rezultat al creştinismului real este c
spulber ideea aceasta. Cînd v d c este spulberat , unii oameni cred c aceasta
înseamn c creştinismul este falimentar şi îl abandoneaz . Se pare c ei îşi închipuie c
Dumnezeu este foarte naiv! De fapt, desigur, El ştie totul despre aceasta. Unul dintre
lucrurile pe care creştinismul are menirea s le fac este s spulbere ideea aceasta.
Dumnezeu a aşteptat momentul în care vei descoperi c este imposibil s ajungi s
meri i o not de trecere la examen sau s po i s -L faci pe El s - i datoreze ceva.
Dup aceea urmeaz o alt descoperire. Orice înzestrare pe care o ai, puterea ta
de a gîndi sau de a- i mişca mîinile şi picioarele, î i este dat de Dumnezeu. Dac i-ai
dedica fiecare moment din via în exclusivitate pentru a-L sluji pe El, nu ai putea s -I
dai nimic care, într-un sens, s nu fi fost deja al Lui. Am s - i spun cum stau lucrurile
cînd noi vorbim despre a face ceva pentru Dumnezeu sau despre a-I d rui ceva lui
Dumnezeu. Este ca şi cum un copil mic s-ar duce la tat l lui şi i-ar spune: „T ticule, d -
mi dou zeci de lei ca s - i cump r un cadou de ziua ta". Desigur, tat l îi d banii şi este
pl cut impresionat de cadoul copilului. Totul este foarte bine şi foarte frumos, dar numai
un idiot ar crede c tat l este îndatorat cu dou zeci de lei în aceast tranzac ie. Dup ce
omul a f cut aceste dou descoperiri, Dumnezeu poate lucra cu adev rat în el. Abia
atunci începe adev rata via . Omul este treaz de acum. Acum putem trece s vorbim
despre credin în al doilea sens.

12
Credin a

Aş vrea s încep prin a spune ceva la care s ia aminte fiecare. Iat ce:
Dac acest capitol nu înseamn nimic pentru tine, dac i se pare c încearc s
r spund la întreb ri pe care nu i le-ai pus niciodat , nici nu-1 citi. Nu te deranja. în
creştinism exist anumite lucruri care pot fi în elese din afar , înainte de a deveni
creştin. Dar sînt multe lucruri care nu pot fi în elese decît dup ce ai parcurs o distan
oarecare pe calea creştin .
Aceste lucruri sînt pur practice, deşi nu par s fie. Ele sînt îndrum ri cu privire la
abordarea anumitor încruciş ri de drumuri şi obstacole în c l torie, şi ele nu par s aib
sens decît atunci cînd omul a ajuns în acele situa ii. Ori de cîte ori g seşti în scrierile
creştine afirma ii c rora nu le vezi sensul, nu- i face probleme. Las -le în pace. Va veni o
zi, poate peste cî iva ani, cînd vei în elege dintr-o dat sensul afirma iei. Dac l-am putea
în elege acum, probabil c ne-ar face doar r u.
Desigur, toate aceste lucruri pledeaz împotriva mea. Lucrul pe care voi încerca
s -1 explic în acest capitol poate s m dep şeasc . S-ar putea s cred c am ajuns
undeva, cînd de fapt eu înc nu am ajuns. Singurul lucru pe care pot s -1 fac este s le
cer creştinilor înv a i s m urm reasc cu aten ie şi s -mi spun dac greşesc; pe
ceilal i îi sf tuiesc s ia cu rezerve ceea ce le spun — ca pe ceva ce le este oferit, pentru
c s-ar putea s le fie de ajutor, nu pentru c sînt sigur c am dreptate.
încerc s vorbesc despre credin în al doilea sens al cuvîntului, sensul mai înalt.
Am spus în capitolul precedent c problema credin ei în acest sens se pune dup ce un
om a încercat cît a putut mai bine s aplice în via virtu ile creştine şi a v zut c
eşueaz , dup ce a descoperit c şi ceea ce I-ar putea da înapoi lui Dumnezeu îi
apar inea deja lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, el îşi descoper falimentul. Iar şi, ceea ce-
L intereseaz pe Dumnezeu nu sînt doar ac iunile noastre. Ceea ce-L intereseaz pe El
este ca noi s fim creaturi de o anumit calitate — s fim aşa cum ne-a vrut El —
creaturi aflate într-un anumit raport cu El. Nu adaug: „şi aflate într-un anumit raport
unul cu altul", deoarece lucrul acesta este inclus: dac eşti într-o rela ie bun cu El, în
mod inevitabil vei fi într-o rela ie bun şi cu semenii t i, la fel cum dac toate spi ele
unei ro i sînt potrivite bine în butuc şi în obad este cert c vor fi în pozi ie corect una
fa de cealalt .
Cît vreme omul se gîndeşte la Dumnezeu ca la un examinator care i-a dat s
scrie o anumit lucrare scris sau se gîndeşte la El ca la partea opus într-un contract
oarecare — cît vreme se gîndeşte la preten ii şi revendic ri între sine şi Dumnezeu —
înc nu este în rela ie bun cu El. El în elege greşit ce este el şi ce este Dumnezeu. Şi nu
poate intra într-o rela ie corect cu Dumnezeu pîn cînd nu a descoperit realitatea
propriului s u faliment.
Cînd spun „a descoperit", eu m refer realmente la o descoperire, nu doar s repe i
un lucru ca un papagal. Bineîn eles c orice copil, dac i se d un anumit gen de
educa ie religioas , va înv a curînd s spun c noi nu putem s -I oferim lui Dumnezeu
ceva care s nu fie deja al Lui şi c noi descoperim c nu reuşim nici m car s -I oferim
un lucru f r s re inem ceva şi pentru noi. Cînd vorbesc despre o descoperire real , m
refer la faptul de a descoperi realmente, din experien proprie, c lucrul acesta este
adev rat.
în sensul acesta, noi nu putem descoperi eşecul nostru de a împlini legea lui
Dumnezeu, decît dac încerc m din r sputeri (şi chiar şi atunci faliment m). Dac nu
încerc m cu adev rat, orice am spune, vom avea totdeauna în minte ideea c dac am
încerca mai tare am putea reuşi s fim cu des vîrşire buni. Astfel, într-un anumit sens,
calea de întoarcere la Dumnezeu este calea efortului moral, calea încerc rii din r sputeri.
Dar într-un alt sens, tocmai lipsa de încercare este cea care ne aduce acas .
Toate încerc rile duc la un moment vital cînd te întorci spre Dumnezeu şi-I spui:
„Tu trebuie s faci aceasta. Eu nu pot". V implor, nu începe i s v întreba i singuri:
„Am ajuns oare la momentul acela?" Nu v opri i ca s începe i s v cerceta i gîndurile
s vede i dac vine momentul acela.
Faptul acesta îl pune pe om pe un drum greşit. Cînd în via a noastr se petrec
lucrurile cele mai importante, în momentul acela adeseori noi nu ştim ce se petrece.
Un om nu-şi spune de obicei: „Grozav. Cresc!" Numai cînd se uit în urm , îşi d
seama c s-a întîmplat ceva şi recunoaşte c faptul acela este ceea ce oamenii numesc
„creştere". Po i vedea faptul acesta chiar şi în lucruri simple. Este foarte probabil c un
om care începe s se concentreze s vad dac va adormi, va r mîne treaz. In acelaşi fel,
lucrul despre care vorbesc acum poate s nu se petreac la toat lumea într-o sclipire de
moment — ca şi în cazul Sf. Pavel sau al lui Bunyan: se poate s fie atît de treptat încît
nimeni s nu'poat indica o anumit or sau un anumit an.
Ceea ce are importan este natura schimb rii în sine, nu ce sim im noi în timp ce
schimbarea are loc. Este schimbarea de la a fi încrez tori în propriile noastre eforturi la o
stare în care sîntem dispera i dup ce am încercat s facem ceva noi înşine şi l s m totul
în seama lui Dumnezeu.
îmi dau seama c aceste cuvinte, „S l s m în seama lui Dumnezeu", pot fi
în elese greşit, dar pentru moment ele trebuie s r mîn aşa. Sensul în care un creştin
las ceva în seama lui Dumnezeu este c el îşi pune toat încrederea în Cristos: se
încrede în faptul c Isus Cristos va împ rt şi cu el într-un fel oarecare ascultarea uman
perfect pe care a împlinit-o de la naştere pîn la r stignire: c Cristos îl va face pe om
tot mai asem n tor cu Sine şi, într-un sens, va scoate un bine din deficien ele lut: In
limbaj creştin, El ne va face p rtaşi calit ii sale de Fiu, ne va face asem n tori cu Sine,
„Fii ai lui Dumnezeu". în „Cartea a IV-a" voi încerca s analizez în mai mare detaliu
în elesul acestor cuvinte. Dac vre i, pute i spune c Isus Cristos ne ofer ceva pentru
nimic: El ne ofer chiar totul pentru nimic.
într-un sens, întreaga via creştin const din acceptarea acestei oferte
remarcabile. Dar dificultatea const în atingerea punctului în care s recunoaştem c nu
am f cut şi nu putem s facem nimic. Ceea ce ne-ar fi pl cut nou ar fi fost ca
Dumnezeu s ia în considerare p r ile noastre bune şi s le ignore pe cele rele. Iar şi,
putem spune c nici o ispit nu este biruit pîn cînd nu încet m s încerc m s o
biruim — pîn cînd nu arunc m prosopul. Dar nu po i „înceta s încerci", în modul
potrivit şi pentru motivul potrivit, decît dup ce ai încercat din r sputeri. într-un alt
sens, dac l s m totul în seama lui Cristos, aceasta nu înseamn c noi încet m s
încerc m. A ne încrede în El înseamn , desigur, s încerc m s facem tot ce spune El.
Nu ar avea nici un sens s spui c te încrezi într-o persoan , dac nu ii seama de sfatul
ei. Astfel, dac te-ai predat pe tine însu i cu adev rat lui Dumnezeu, din aceasta trebuie
s rezulte c încerci s -L ascul i. Dar încerci într-un mod nou, mai pu in îngrijorat, f r
s faci aceste lucruri ca s fii mîntuit, ci tocmai pentru c El a început deja s te
mîntuiasc . Nu cu speran a c vei ajunge în cer, ca o r splat pentru ac iunile tale, ci
dorind în mod inevitabil s ac ionezi într-un anumit mod, pentru c un crîmpei de cer
este deja în tine.
Creştinii au dezb tut de multe ori dac ceea ce-l duce pe creştin acas sînt faptele
bune sau credin a în Cristos. Eu nu am dreptul s dezbat asemenea probleme dificile,
dar mie mi se pare c este ca şi cum ai întreba care lam a foarfecei este cea mai
necesar . Un efort moral serios este singurul lucru care te va aduce la punctul de a fi
gata s arunci prosopul.
Credin a în Cristos este singurul lucru care te salveaz din disperare cînd ajungi
la punctul acela: şi din aceast credin în El trebuie s se nasc în mod inevitabil fapte
bune.
Sînt dou parodii ale adev rului, de care diferite grupuri de creştini, în trecut, i-au
acuzat pe al i creştini c le-ar crede: poate c aceste parodii ne fac s în elegem adev rul
mai clar. Un grup era acuzat c ar spune:
„Faptele bune sînt singurul lucru care conteaz . Cea mai bun fapt bun este
caritatea. Cel mai nobil fel de caritate este d ruirea de bani. Cel mai bun lucru este s
dai bani pentru Biseric . De aceea, d -ne nou 100.000 de lei şi noi vom purta de grij ".
R spunsul la aceast absurditate, desigur, este c faptele bune f cute pentru un
asemenea motiv, f cute cu ideea c cerul poate fi cump rat, nu ar fi nicidecum fapte
bune, ci doar specula ii comerciale. Cel lalt grup era acuzat c ar spune: „Credin a este
singurul lucru care conteaz . în consecin , dac ai credin , nu conteaz ce faci.
P c tuieşte, tinere, distreaz -te, şi Cristos va avea grij ca p catul s nu aib nici
un efect în final". R spunsul la aceast absurditate este c , dac ceea ce numeşti
„credin a" ta în Cristos nu înseamn s iei aminte la ce spune El, atunci nu este
nicidecum credin — nu este nici credin , nici încredere în El, ci doar o acceptare
intelectual a unei teorii despre El.
Biblia pare s rezolve problema cînd pune cele dou lucruri laolalt într-o singur
propozi ie surprinz toare. Prima jum tate este: „Duce i pîn la cap t mîntuirea voastr ,
cu fric şi cutremur" — afirma ie care pare s arate c totul depinde de noi şi de faptele
noastre bune; dar a doua jum tate continu : „C ci Dumnezeu este Acela care lucreaz în
voi" — afirma ie care pare s arate c Dumnezeu face totul, iar noi nu facem nimic. M
tem c acesta este genul de lucruri cu care sîntem confrunta i în creştinism. Sînt
nedumerit, dar nu sînt surprins. Vede i, noi încerc m acum s în elegem şi s separ m
în compartimente complet izolate ceea ce face Dumnezeu şi ceea ce face omul cînd
Dumnezeu şi omul lucreaz împreun . Desigur, începem s credem c este ca şi atunci
cînd doi oameni lucreaz împreun , aşa încît po i spune: „El a f cut lucrul acesta şi eu l-
am f cut pe cel lalt". Dar un asemenea mod de gîndire este deficitar.
Dumnezeu nu este aşa. El este în untrul t u şi în afara ta: chiar dac am putea
în elege ce a f cut fiecare, nu cred c am putea exprima lucrul acela în limbaj omenesc.
In încercarea de a exprima lucrul acesta, diferite biserici spun lucruri diferite. Dar vei
descoperi c acele biserici care insist cu cea mai mare t rie asupra importan ei faptelor
bune î i spun c ai nevoie de credin ; iar cele care insist cu cea mai mare t rie asupra
credin ei î i spun s faci fapte bune. Nu voi intra mai adînc în acest subiect.
Sînt convins c to i creştinii vor fi de acord cu mine cînd spun c deşi
creştinismul, la prima vedere, s-ar p rea c se ocup numai de moralitate, numai de
îndatoriri şi reguli, de vinov ie şi virtute, el te conduce mai departe, te scoate din toate
aceste lucruri şi te duce la ceva dincolo de ele.
Z rim un crîmpei dintr-o ar în care nimeni nu vorbeşte despre acele lucruri,
decît poate în glum . To i sînt plini de ceea ce noi numim bun tate, aşa cum o oglind
este plin de lumin . Dar ei nu o numesc bun tate. Ei nu îi dau nici un nume. Ei nici nu
se gîndesc la ea. Ei sînt prea ocupa i uitîndu-se la sursa de la care vine. Dar aceasta este
aproape de stadiul cînd drumul trece peste hotarul lumii noastre. Ochii nim nui nu pot
vedea prea departe dincolo de punctul acela, dar ochii multor oameni pot vedea mai
departe decît ai mei.
 CARTEA A IV A
Dincolo de personalitate
sau primii paşi în doctrina Trinită ii
1
Facere si naştere
Toat lumea mi-a atras aten ia s nu v spun ce urmeaz s v spun în aceast
ultim carte. To i îmi spun c „cititorul de rînd nu vrea teologie; d -i doar religie simpl
şi practic ". Am respins sfatul lor. Eu nu cred c cititorii de rînd sînt atît de naivi.
Teologie înseamn „ştiin a despre Dumnezeu", şi eu cred c orice om care vrea s se
gîndeasc la Dumnezeu cîtuşi de pu in ar vrea s aib idei cît mai clare şi cît mai exacte
despre El.
Nu sînte i copii: de ce s fi i trata i ca nişte copii?
Dintr-un punct de vedere, în eleg de ce unii oameni simt repulsie fa de teologie.
îmi amintesc de o împrejurare cînd am inut o prelegere la R.A.F.
(Royal Air Force — For ele Aeriene Regale, în Anglia; n.tr.), şi un ofi er b trîn şi
înd r tnic s-a ridicat şi a spus: „Eu nu am ce face cu tot ce ne-a i spus. Dar eu sînt un
om religios. Eu ştiu c exist un Dumnezeu. Eu L-am simţit: cînd eram singur în deşert,
noaptea; misterul acela extraordinar. Şi tocmai acesta este motivul pentru care eu nu
cred toate dogmele şi formulele frumos aranjate despre El. Pentru oricine care a
cunoscut realitatea, toate acestea par atît de m runte, de pedante şi de nereale!"
într-un sens, am fost de acord cu omul acela. Eu cred c probabil el a avut o
experien real cu Dumnezeu în deşert. Cînd a trecut de la experien a aceea la crezul
creştin, eu cred c el realmente a trecut de la ceva real la ceva mai pu in real. în acelaşi
sens, dac un om a privit o dat Atlanticul de pe rm, şi dup aceea se duce şi priveşte
o hart a Atlanticului, el trece de la ceva real la ceva mai pu in real: el trece de la valuri
reale la o bucat de hîrtie colorat . Dar tocmai aici este ideea important . Noi
recunoaştem c harta nu este decît o hîrtie colorat , dar sînt dou lucruri care trebuie
avute în gînd cu privire la ea. în primul rînd, ea este bazat pe ceea ce au observat sute
şi mii de oameni care au navigat pe Atlanticul real. în sensul acesta, ea este sprijinit de
nenum rate experien e la fel de reale ca şi cea pe care ai putea s-o tr ieşti tu pe rm;
dar spre deosebire de aceasta, în timp ce experien a ta ar fi un crîmpei izolat, harta
potriveşte laolalt toate experien ele individuale diferite. în al doilea rînd, dac vrei s
mergi undeva, harta este absolut necesar . Cît vreme te mul umeşti cu plimb ri pe
plaj , ceea ce z reşti tu este mult mai pl cut decît s priveşti la o hart .
Dar dac vrei s mergi în America, harta î i va fi de mult mai mare folos decît
plimb rile pe plaj .
Teologia este ca şi harta. A înv a doar doctrinele creştine şi a medita doar la ele,
f r a merge mai departe, este mai pu in real şi atr g tor decît ceea ce a tr it ofi erul în
deşert. Doctrinele nu sînt Dumnezeu: ele sînt numai un fel de hart . Dar harta este
bazat pe experien a a sute de oameni, care au avut realmente leg turi cu Dumnezeu —
experien e în compara ie cu care orice emo ii şi sentimente pioase pe care le-am putea
avea noi sînt foarte elementare şi foarte confuze. In al doilea rînd, dac vrei s mergi mai
departe, trebuie s foloseşti harta. Vede i, ceea ce s-a întîmplat cu ofi erul din deşert se
poate s fi fost real şi în l tor, dar nu a rezultat nimic din experien a aceea. Ea nu duce
nic ieri. Nu te determin la nici o ac iune. De fapt, acesta este motivul pentru care o
religie vag — s -L sim i pe Dumnezeu în natur , şi aşa mai departe — este atît de
atr g toare. Este numai emo ii, f r nici o ac iune din partea ta; este ca şi cum ai privi
valurile de pe rm. Dar studiind Atlanticul în felul acesta nu vei ajunge niciodat în
America şi nici nu vei ob ine via a veşnic prin simplul fapt c ai sim it prezen a lui
Dumnezeu în flori sau în muzic . De asemenea, nu vei ajunge nic ieri nici dac doar
priveşti la hart f r s ieşi pe mare. Dar pe mare nu vei fi în siguran f r hart .
Cu alte cuvinte, teologia este practic : mai ales acum. Mai demult, cînd era mai
pu in educa ie şi mai pu ine discu ii, poate c era posibil s treci prin via cu cîteva
idei simple despre Dumnezeu. Dar lucrurile nu mai stau aşa. Toat lumea citeşte, toat
lumea aude discu ii. în consecin , dac nu iei seama la teologie, aceasta nu va însemna
c tu nu vei avea idei despre Dumnezeu. înseamn c vei avea o mul ime de idei greşite
— idei false, încîlcite sau învechite. Multe dintre ideile despre Dumnezeu care sînt
avansate ast zi ca nout i sînt doar idei pe care teologii le-au încercat în urm cu multe
secole şi pe care le-au respins. A crede în religia popular a Angliei moderne înseamn
regres — este ca şi cum ai crede c p mîntul este plat.
Ideea la mod ast zi despre creştinism este aceasta: c Isus Cristos a fost un mare
înv tor moral şi c dac am urma sfaturile Lui am putea instaura o ordine social mai
bun şi am putea evita un alt r zboi. Ei bine, dac nu v sup ra i, lucrul acesta este
adev rat. Dar el nu î i spune nici pe departe întregul adev r despre creştinism şi nu are
nici o importan practic .
Este adev rat c dac am urma sfatul lui Cristos am tr i curînd într-o lume mai
fericit . Dar nu trebuie s mergi nici m car pîn la Cristos. Dac noi am fi f cut ce ne-au
spus Platon, Aristotel sau Confucius, am tr i acum ] într-o lume mult mai bun . Şi
atunci? Noi nu am urmat niciodat sfaturile marilor înv tori. De ce s începem acum?
Doar pentru c El este cel mai mare înv tor moral? Dar lucrul acesta face şi mai pu in
probabil ca noi 1 s urm m înv turile Lui. Dac nu putem înv a lec iile elementare,
este oare probabil c le vom înv a pe cele mai avansate? Dac creştinismul nu este decît
o doz în plus de sfaturi bune, atunci creştinismul nu are nici o importan . N-am dus
lips de sfaturi bune în ultimele patru mii de ani.
Cîteva sfaturi în plus nu au nici o importan .
Dar de îndat ce priveşti la orice scrieri cu adev rat creştine, descoperi c ele
vorbesc despre ceva cu totul diferit de aceast religie popular . Ele î i spun c Cristos
este Fiul lui Dumnezeu (orice ar însemna aceasta). Ele î i spun c aceia care îşi pun
încrederea în El pot deveni şi ei Fii ai lui Dumnezeu (orice ar însemna aceasta). Ele spun
c moartea Lui ne-a mîntuit de p catele noastre (orice ar însemna aceasta).
Nu are nici un rost s te plîngi c aceste afirma ii sînt prea dificile.
Creştinismul pretinde c ne vorbeşte despre o alt lume, despre ceva de dincolo de
lumea pe care o putem pip i, auzi şi vedea. Po i crede c afirma ia aceasta este fals ; dar
dac este adev rat , este cert c va fi dificil s în elegem ceea ce ne spune — cel pu in la
fel de dificil ca şi fizica modern şi pentru acelaşi motiv.
Ideea din creştinism care constituie şocul cel mai mare este afirma ia c prin
ataşarea noastr la Cristos noi „devenim Fii ai lui Dumnezeu". Cineva ar putea întreba:
„Oare nu sîntem noi deja Fii ai lui Dumnezeu? Faptul c Dumnezeu este Tat l nostru
este una dintre ideile creştine principale". Ei bine, într-un anumit sens, nu încape
îndoial c noi sîntem deja fii ai lui Dumnezeu. Vreau s spun prin aceasta c
Dumnezeu ne-a adus în fiin , ne iubeşte şi Se îngrijeşte de noi, şi în sensul acesta El
este ca un tat . Dar cînd Biblia vorbeşte despre faptul c noi „devenim" Fii ai lui
Dumnezeu, este evident c trebuie s aib în vedere ceva diferit. Lucrul acesta ne aduce
la însuşi miezul teologiei.
Unul dintre credeuri spune c Cristos este Fiul lui Dumnezeu, „n scut, nu f cut";
şi adaug : „n scut din Tat l S u mai înainte de toate lumile". V rog s nota i cît se
poate de clar c afirma ia aceasta nu are nirpic de-a face cu faptul c Cristos S-a n scut
pe p mînt ca om şi c a fost fiul unei fecioare. Nu ne gîndim acum la naşterea din
fecioar . Ne gîndim la ceva ce s-a întîmplat înainte ca natura s fi fost creat , înainte s
fi început timpul, „înainte de toate lumile" Cristos a fost n scut, nu f cut. Ce înseamn
aceasta?
Care este diferen a? A naşte înseamn a deveni p rinte. Cînd naşti, produci ceva
de acelaşi fel cu tine însu i. Un om d naştere la copii de om, un castor d naştere la pui
de castor, iar o pas re d naştere la ou din care vor ieşi pui de pas re. Dar cînd faci
ceva, ceea ce faci este diferit de tine însu i. O pas re face un cuib, castorul face un dig,
omul face un aparat de radio — sau el poate s fac ceva care s se asemene mai mult
cu sine decît un aparat de radio: s zicem, o statuie. Dac este un sculptor suficient de
priceput, el poate face o statuie care s se asemene foarte mult cu un om adev rat. Dar,
desigur, nu este un om adev rat, ci doar se aseam n cu omul. Nu poate respira, nu
poate gîndi. Nu este vie.
Am spus acestea pentru a l muri primul lucru. Ceea ce naşte Dumnezeu este
Dumnezeu, la fel cum ceea ce naşte omul este om. Ceea ce creeaz Dumnezeu nu este
Dumnezeu, dup cum ceea ce face omul nu este om.
Acesta este motivul pentru care oamenii nu sînt Fii ai lui Dumnezeu în sensul în
care este Cristos. Ei pot fi ca şi Dumnezeu în anumite privin e, dar ei nu sînt de aceeaşi
natur cu El. Ei sînt mai mult ca nişte statui sau ca nişte portrete ale lui Dumnezeu.
O statuie are înf işarea unui om, dar nu este vie. în acelaşi sens, omul are (într-
un sens pe care-1 voi explica) „înf işarea" lui Dumnezeu, sau este asem n tor cu El,
dar el nu are felul de via pe care o are Dumnezeu. S lu m mai întîi prima idee:
asem narea omului cu Dumnezeu. Tot ce a f cut Dumnezeu este asem n tor cu El.
Spa iul se aseam n cu El prin imensitatea lui: nu în sensul c m rimea spa iului este
de aceeaşi natur cu m rimea lui Dumnezeu, ci în sensul c este un fel de simbol al
m rimii lui Dumnezeu, o traducere a ei în termeni nespirituali. Materia se aseam n cu
Dumnezeu prin faptul c are energie: iar şi, energia fizic este de o natur diferit de
puterea lui Dumnezeu. Lumea vegetal este asem n toare cu Dumnezeu deoarece are
via şi El este un „Dumnezeu viu". Dar via a, în sensul acesta biologic, nu este acelaşi
lucru cu via a care este în Dumnezeu: este numai un simbol sau o umbr a ei. Cînd
ajungem la animale, g sim alte feluri de asem nare pe lîng via a biologic . Activitatea
intens şi fertilitatea insectelor, de exemplu, este o prim asem nare vag cu activitatea
neîncetat şi cu creativitatea lui Dumnezeu. La mamiferele superioare întîlnim
începuturile unei afec iuni instinctive. Aceasta nu este identic cu dragostea care exist
în Dumnezeu, dar se aseam n cu ea — în sensul în care un peisaj desenat pe o foaie de
hîrtie se aseam n cu peisajul real. Cînd ajungem la om, pe treapta cea mai înalt a
crea iei, întîlnim cea mai complet asem nare cu Dumnezeu pe care o cunoaştem. (S-ar
putea s existe în alte lumi creaturi care se aseam n mai mult cu Dumnezeu decît
omul, dar nu le cunoaştem.) Omul nu numai c are via , ci el iubeşte şi gîndeşte: via a
biologic a atins în el cel mai înalt nivel cunoscut.
Dar ceea ce nu are omul, în starea lui natural , este via a spiritual — genul
superior şi diferit de via care exist în Dumnezeu. Noi folosim acelaşi cuvînt, viaţ ,
pentru amîndou , dar dac crezi c din aceast cauz amîndou trebuie s fie de aceeaşi
natur , este ca şi cum ai crede c „m rimea" spa iului este de aceeaşi natur cu
„m rimea" lui Dumnezeu.
In realitate, diferen a dintre via a biologic şi via a spiritual este atît de
important , încît eu le voi da dou nume diferite. Via a biologic , pe care o primim prin
natur şi care (la fel ca toate celelalte lucruri din natur ) are o tendin permanent de a
se altera şi de a se descompune, aşa încît poate fi men inut numai prin subven ii
permanente din partea naturii, sub form de aer, ap , hran etc, este Bios. Via a
spiritual , care este în Dumnezeu din veşnicie şi care a creat tot universul natural, este
Zoe (în limba greac , acest cuvînt înseamn literal „via "). Desigur, Bios are o anumit
asem nare palid sau simbolic cu Zoe: dar este numai o asem nare ca şi între o
fotografie şi un loc real sau între o statuie şi un om.
Un om care s-a schimbat de la a avea Bios la a avea Zoe înseamn c trece printr-
o schimbare la fel de mare ca şi statuia care a fost schimbat din piatr cioplit în om
real.
Tocmai aceasta este esen a creştinismului. Lumea aceasta este atelierul unui
mare sculptor. Noi sîntem statuile şi se zvoneşte prin atelier c într-o zi unele dintre noi
vor c p ta via .

2
Dumnezeul în trei Persoane

Capitolul anterior s-a ocupat de diferen a dintre naştere şi facere. Un om d

naştere unui copil, dar nu poate face decît o statuie. Dumnezeu II naşte pe Cristos, dar
El îi face pe oameni. Spunînd aceasta, eu am ilustrat numai o idee cu privire la
Dumnezeu, şi anume c ceea ce naşte Dumnezeu Tat l este Dumnezeu, ceva de aceeaşi
natur cu El însuşi. In sensul acesta, este ca şi un tat uman care naşte un fiu. Dar
lucrurile nu stau tocmai aşa.
De aceea va trebui s încerc s explic ceva mai mult.
Mul i oameni spun ast zi: „Eu cred într-un Dumnezeu, dar nu într-un Dumnezeu
personal". Ei au sentimentul c acel ceva misterios care este înd r tul tuturor lucrurilor
trebuie s fie mai mult decît o persoan .
Creştinii sînt de acord cu aceasta. Dar creştinii sînt singurii care ofer o idee
despre cum este acea fiin care este dincolo de personalitate. To i ceilal i oameni, deşi ei
spun c Dumnezeu este dincolo de personalitate, cred de fapt c El este ceva impersonal:
cu alte cuvinte, ceva mai pu in decît personal. Dac cau i ceva suprapersonal, ceva mai
mult decît o persoan , atunci nu ai de ales între creştinism şi celelalte concep ii,
deoarece numai creştinismul ofer o asemenea idee.
Unii oameni cred c dup via a aceasta, sau poate dup cîteva vie i, sufletele
umane vor fi „absorbite" în Dumnezeu. Dar cînd încearc s explice ce în eleg prin
aceasta, ei par s cread c absorbirea fiin ei noastre în Dumnezeu este la fel ca şi
absorbirea unui lucru material în altul. Ei spun c este ca şi un strop de ap care se
pierde în mare. Desigur, aceasta marcheaz sfîrşitul stropului de ap . Dac acest lucru
se întîmpl cu noi, atunci a fi absorbit înseamn a înceta s exişti. Numai creştinii au o
concep ie despre felul în care sufletele umane pot s fie asimilate în via a lui Dumnezeu
şi totuşi s r mîn ele însele — de fapt, s fie cu mult mai mult decît înainte ele însele.
V-am atras aten ia c teologia este practic . întregul scop pentru care exist m noi
este s fim asimila i în via a lui Dumnezeu. Ideile greşite cu privire la via a aceea vor face
mai dificil lucrul acesta. Şi acum, pentru cîteva minute, trebuie s v cer s m urm ri i
cu mare aten ie.
Şti i c în spa iu v pute i mişca în trei direc ii — la stînga sau la dreapta, înainte
sau înapoi, în sus sau în jos. Orice direc ie este una din aceste trei sau un compromis
între ele. Ele sînt numite cele trei dimensiuni ale spa iului. Observa i urm torul lucru.
Dac folosi i o singur dimensiune, pute i trage numai o linie dreapt . Dac folosi i dou
dimensiuni, pute i desena o figur : s zicem, un p trat. P tratul este alc tuit din patru
linii drepte. S mergem un pas mai departe. Dac ave i trei dimensiuni, pute i construi
ceea ce numim un corp solid: s zicem, un cub — ceva ca şi un zar sau ca şi o bucat de
zah r. Cubul este alc tuit din şase p trate.
în elege i care este ideea? O lume cu o singur dimensiune ar fi o linie dreapt .
într-o lume cu dou dimensiuni continui s ai linii drepte, dar multe linii drepte
alc tuiesc o figur plan . într-o lume cu trei dimensiuni, continui s ai figuri plane, dar
multe asemenea figuri alc tuiesc un corp solid. Cu alte cuvinte, cu cît avansezi spre
nivele mai reale şi mai complicate, nu renun i la lucrurile pe care le-ai g sit la nivelele
mai simple: continui s le ai, dar ele sînt combinate în moduri noi — în moduri pe care
nu i le-ai fi putut imagina dac ai fi cunoscut numai nivelele mai simple.
Modul în care creştinismul îl descrie pe Dumnezeu implic acelaşi principiu.
Nivelul uman este un nivel simplu şi relativ f r con inut. La nivelul uman, fiecare
persoan este o fiin şi oricare dou persoane sînt dou fiin e separate — întocmai cum
într-o lume cu dou dimensiuni (s zicem, o foaie de hîrtie) un p trat este o figur şi
oricare dou p trate sînt dou figuri separate. în planul divin continui s g seşti
personalit i, dar aici le întîlneşti combinate în moduri noi, pe care noi, cei care nu tr im
la nivelul acela, nu ni le putem imagina. în dimensiunea lui Dumnezeu, dac putem
spune astfel, întîlneşti o fiin care este trei Persoane şi totuşi r mîne o singur Fiin , la
fel cum un cub este şase p trate şi totuşi r mîne un singur cub. Desigur, noi nu ne
putem imagina plenar o Fiin de felul acela: la fel cum, dac noi am fi crea i în aşa fel
încît s percepem numai dou dimensiuni ale spa iului, nu ne-am putea imagina în mod
adecvat un cub. Dar ne putem forma o idee vag cu privire la aceast Fiin .
Cînd facem aceasta, pentru prima oar în vie ile noastre, atunci ob inem o idee
pozitiv , oricît de vag ar fi ea, despre ceva suprapersonal — ceva mai mult decît o
persoan . Este ceva ce nu ne-am fi putut închipui niciodat şi totuşi, ceva ce atunci cînd
ne-a fost descris aproape c avem sentimentul c ar fi trebuit s ne putem imagina,
deoarece se potriveşte atît de bine cu toate lucrurile pe care le cunoaştem deja.
A i putea întreba: „Dac nu ne putem imagina o Fiin tri-Personal , ce rost are s
vorbim despre ea?" Ei bine, n-are rost s vorbim despre ea.
 Important este îns s fim asimila i în acea via tri-Personal , şi lucrul acesta
poate începe oricînd — chiar acum, dac vre i.
Ce vreau s spun prin aceasta? Un creştin de rînd îngenuncheaz şi rosteşte o
rug ciune. El încearc s intre în contact cu Dumnezeu. Dar dac el este creştin, el ştie
c ceea ce-l determin s se roage este de asemenea Dumnezeu: am putea spune c
Dumnezeu vorbeşte în untrul lui. Dar el ştie de asemenea c orice cunoaştere real a lui
Dumnezeu vine prin Cristos, Omul care a fost Dumnezeu — Cristos este al turi de el,
ajutîndu-1 s se roage, rugîndu-Se pentru el. în elege i ce se întîmpl ? Omul se roag lui
Dumnezeu — Dumnezeu este inta pe care încearc s o ating .
Dumnezeu este de asemenea în untrul omului şi îl impulsioneaz — este puterea
care îl motiveaz . Dumnezeu este de asemenea calea sau podul peste care este împins s
treac pentru a-şi atinge inta. în felul acesta, întreaga via întreit a Fiin ei tri-
Personale se desf şoar în dormitorul acela obişnuit unde un om de rînd îşi rosteşte
rug ciunile. Omul este atras într-un gen superior de via — ceea ce eu numesc Zoe sau
via spiritual : el este atras în Dumnezeu, este atras de Dumnezeu, în timp ce r mîne
totuşi el însuşi.
Aşa a început teologia. Oamenii ştiau deja despre Dumnezeu într-un mod vag. A
venit apoi un om care a pretins c este Dumnezeu; nu a fost genul de om pe care-1 po i
socoti nebun. El i-a f cut pe oameni s cread în El. Ei L-au întîlnit din nou dup ce au
v zut cum a fost omorît. Şi apoi, dup ce au format o mic societate sau comunitate, ei
L-au descoperit pe Dumnezeu şi în untrul lor: c l uzindu-i, f cîndu-i în stare s fac
lucruri pe care nu le puteau face înainte. Şi cînd au analizat toate acestea, ei au v zut c
au ajuns la defini ia creştin a Dumnezeului tri-personal.
Defini ia aceasta nu este ceva ce am n scocit noi; teologia este, într-un sens,
cunoaştere experimental . Religiile simple sînt cele care sînt n scocite. Cînd eu spun c
este o cunoaştere experimental „într-un sens", vreau s spun prin aceasta c în
anumite privin e este ca şi celelalte ştiin e experimentale, dar nu în toate privin ele. Dac
eşti un geolog care studiaz roci, trebuie s te duci la roci şi s g seşti rocile. Ini iativa
este în totalitate de partea ta. Rocile nu pot s te ajute şi nici s te împiedice. S
presupunem îns c eşti un zoolog şi c vrei s fotografiezi animale s lbatice în cadrul
lor natural. Lucrul acesta este diferit de studiul rocilor. Animalele s lbatice nu vor veni la
tine: dar ele pot fugi de tine. Dac nu stai foarte liniştit, ele vor fugi. începe s existe o
f rîm de ini iativ de partea lor.
S trecem la un nivel mai înalt. S presupunem c vrei s cunoşti pe un om. Dac
el este hot rît s nu te lase, nu-1 vei putea cunoaşte. Trebuie s -i cîştigi încrederea. în
cazul acesta, ini iativa este împ r it în mod egal — este nevoie de doi oameni ca s
realizeze o prietenie.
Cînd este vorba de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, ini iativa este de partea Lui. Dac
El nu Se reveleaz pe Sine, nimic din ce po i face tu nu- i va permite s -L cunoşti. Şi, de
fapt, El Se reveleaz unor oameni în mai mare m sur decît altora — nu pentru c ar
avea favori i, ci pentru c îi este imposibil s Se reveleze unui om ale c rui minte şi
caracter sînt într-o stare nepotrivit . La fel cum lumina soarelui, deşi nu are favori i, nu
poate fi reflectat de o oglind pr fuit la fel de bine ca şi de o oglind curat .
Am putea formula ideea aceasta în alt fel, spunînd c în timp ce în celelalte ştiin e
instrumentele pe care le foloseşti sînt exterioare omului (instrumente cum sînt
microscoapele sau telescoapele), instrumentul prin care îl vezi pe Dumnezeu este
întreaga ta fiin . Dac eul omului nu este p strat curat şi str lucitor, îl vei vedea pe
Dumnezeu neclar — la fel cum ai vedea Luna dac ai privi printr-un telescop murdar.
Acesta este motivul pentru care popoarele s lbatice au religii s lbatice: ele s-au uitat la
Dumnezeu prin lentile murdare.
Dumnezeu Se poate revela pe Sine aşa cum este în realitate numai unor oameni
reali. Aceasta nu înseamn doar oameni care sînt buni în mod individual, ci oameni care
sînt uni i într-un trup, iubindu-se unii pe al ii, ajutîndu-se unii pe al ii, ar tîndu-L pe
Dumnezeu unii altora. Aşa a inten ionat Dumnezeu s fie omenirea; ca şi cînt re ii dintr-
o orchestr , ca şi organele dintr-un trup.
în consecin , singurul instrument cu adev rat adecvat pentru a înv a despre
Dumnezeu este întreaga comunitate creştin , aşteptîndu-L unit .
Comunitatea creştin este, ca s zicem aşa, echipamentul tehnic pentru aceast
ştiin — echipamentul de laborator. Acesta este motivul pentru care to i aceşti oameni,
care la fiecare cî iva ani vin cu un patent de religie simplificat ca s înlocuiasc tradi ia
creştin , nu fac decît s -şi iroseasc timpul. La fel ca şi un om care, deşi nu are nici un
instrument în afar de un binoclu vechi, încearc s -i contrazic pe to i astronomii.
Poate c el este deştept — s-ar putea s fie mai deştept decît unii astronomi adev ra i,
dar el nu îşi acord nici o şans . Peste doi ani toat lumea va fi uitat complet de el, dar
adev rata ştiin continu s progreseze.
Dac creştinismul ar fi ceva n scocit de noi, este cert c l-am putea face mai uşor.
Dar nu este. în ceea ce priveşte simplitatea, noi nu putem concura cu oamenii care
inventeaz religii. Cum am putea s concur m cu ei? Noi avem de-a face cu un Fapt real.
Bineîn eles c oricine poate n scoci o religie simpl , dac nu are fapte reale de care
trebuie s in seama.

3
Timp şi dincolo de timp

Este foarte greşit s spui c atunci cînd citeşti o carte nu este permis s „sari"
peste vreun pasaj. To i oamenii cu spirit de discern mînt sar peste un pasaj atunci cînd
ajung la un capitol pe care nu-1 v d folositor pentru ei. în capitolul acesta voi vorbi
despre ceva care s-ar putea s le fie de folos unor cititori, dar care s-ar putea s le par
altora o complica ie inutil . Dac face i parte din a doua categorie de cititori, sfatul meu
este s nici nu v bate i capul cu acest capitol şi s trece i direct la urm torul.
In capitolul anterior a trebuit s ating subiectul rug ciunii, şi cît vreme lucrul
acesta este înc proasp t în min ile voastre şi în mintea mea, aş vrea s m refer la o
dificultate pe care o au unii cu privire la întreaga idee de rug ciune. Cineva a exprimat-o
în felul urm tor: „Eu pot crede în Dumnezeu, dar ce nu pot accepta este ideea c El
ascult cîteva sute de milioane de oameni care I se adreseaz to i în acelaşi moment". Am
descoperit c foarte mul i oameni au sentimentul acesta.
Acum, primul lucru pe care trebuie s -1 observ m este c ceea ce creeaz
dificultatea este expresia în acelaşi moment. Cei mai mul i dintre noi îşi pot imagina c
Dumnezeu ascult oricît de multe cereri, numai dac ar veni una cîte una şi dac El ar
avea la dispozi ie un timp nesfîrşit. în spatele acestei dificult i st de fapt ideea c
Dumnezeu ar trebui s încadreze prea multe lucruri într-un singur moment din timp.
Ei bine, lucrul acesta se întîmpl cu noi cu to i. Via a noastr ne vine clip dup
clip . O clip dispare mai înainte ca s vin urm toarea, şi în fiecare clip se poate
realiza foarte pu in. Aceasta este natura Timpului. Şi bineîn eles c tu şi eu avem
tendin a s consider m c este de la sine în eles c aceast succesiune a Timpului —
acest aranjament de trecut, prezent şi viitor — nu este doar modul în care se desf şoar
via a noastr , ci modul în care exist în realitate toate lucrurile. Noi avem tendin a s
presupunem c întregul univers şi Dumnezeu însuşi se deplaseaz întotdeauna de la
trecut la viitor, la fel ca şi noi. Dar mul i oameni înv a i nu sînt de acord cu ideea
aceasta. Teologii au fost cei dintîi care au lansat ideea c unele lucruri nu sînt în Timp;
mai tîrziu ideea a fost preluat de filozofi, iar acum oamenii de ştiin fac acelaşi lucru.
Este aproape cert c Dumnezeu nu este în Timp. Via a Lui nu const din momente
care se scurg unul dup altul. Dac un milion de oameni I se roag Lui la ora 10:30
ast -sear , nu este nevoie ca El s -i asculte pe to i în frac iunea aceea de timp pe care
noi o numim zece treizeci. Zece treizeci — şi orice alt moment de la începutul lumii —
este întotdeauna Prezent pentru El. Dac vrei, El are la dispozi ie toat veşnicia ca s
asculte la rug ciunea în l at într-o frîntur de secund de un pilot cînd avionul lui se
pr buşeşte cuprins de fl c ri.
Ştiu c lucrul acesta este dificil de în eles. Permite i-mi s încerc s v dau un alt
exemplu, asem n tor cu acesta. S presupunem c eu scriu un roman. Eu scriu: „M ria
a pus jos lucrul la care tricota; în clipa urm toare s-a auzit o b taie la uş !" Pentru
M ria, care trebuie s tr iasc în timpul imaginar din povestirea mea, nu exist nici un
interval de timp între punerea lucrului jos şi auzirea b t ii în uş . Dar eu, care sînt
creatorul M riei, nu tr iesc nicidecum în timpul acela imaginar. între scrierea primei şi
celei de-a doua jum t i a propozi iei eu s-ar putea s stau jos trei ore şi s m gîndesc
f r încetare la M ria. Aş putea s m gîndesc la M ria ca şi cum ea ar fi singurul
personaj din carte şi aş putea s m gîndesc oricît de mult, iar ceasurile pe care le-am
petrecut astfel nu ar apare deloc în timpul M riei (timpul din povestire).
Aceasta nu este o ilustra ie perfect , dar s-ar putea s ne dea o idee despre ce
cred eu c este adev rul. Dumnezeu nu este atras în curentul Timpului din acest
univers, dup cum nici autorul nu este atras în timpul imaginar din romanul s u.
Dumnezeu are o aten ie infinit rezervat pentru fiecare dintre noi. El nu trebuie s se
ocupe de noi în mas . Eşti la fel de singur cu El ca şi cum ai fi singura persoan pe care
a creat-o El. Cînd Cristos a murit, El a murit pentru tine individual, ca şi cum tu ai fi
fost singurul om din întreaga lume.
Ilustra ia mea este deficitar în urm toarea privin : în aceast ilustra ie, autorul
iese dintr-un cadru temporal (cel al romanului) numai cînd intr într-un alt cadru
temporal (cel real). Dar eu cred c Dumnezeu nu tr ieşte într-un cadru temporal. Via a
Lui nu se scurge o clip dup alta, ca şi a noastr : lucrurile nu stau aşa — El este înc
în 1920 şi este deja în 1990. Via a Lui este El însuşi.
Dac v imagina i Timpul ca o linie dreapt de-a lungul c reia trebuie s mergem,
atunci trebuie s vi-L închipui i pe Dumnezeu ca întreaga pagin pe care este tras linia.
Noi trebuie s trecem de la un punct la altul: noi trebuie s p r sim punctul A înainte de
a ajunge la B, şi nu putem ajunge la C decît dup ce am p r sit B. Dumnezeu, de sus
sau din afar sau dimprejur, con ine întreaga linie şi vede totul.
Merit s încerca i s în elege i ideea, deoarece ea îndep rteaz unele dificult i
aparente ale creştinismului. înainte de a deveni creştin, una dintre obiec iile mele a fost
urm toarea: Creştinii spun c Dumnezeul etern, care este pretutindeni şi care men ine
întregul univers în mişcare, a devenit cîndva om. Ei bine, mi-am spus eu, cum a
continuat universul s func ioneze cînd Dumnezeu a fost copil mic sau cînd a dormit?
Cum a putut El s fie Dumnezeu care cunoaşte totul şi în acelaşi timp om care îi
întreab pe ucenicii S i: „Cine M-a atins?" Observa i c dificultatea st în cuvintele care
exprim timpul: „Cînd era copil", sau „în acelaşi timp". Cu alte cuvinte, eu am presupus
c via a lui Cristos ca Dumnezeu se desf şura în timp şi c via a Lui ca omul Isus din
Palestina a fost o scurt perioad din acel timp — la fel cum perioada de serviciu militar
a fost o perioad mai scurt scoas din via a mea total .
Şi acesta este modul în care probabil c gîndim cei mai mul i dintre noi în privin a
aceasta. Noi ni-L imagin m pe Dumnezeu trecînd printr-o perioad cînd via a Lui uman
era înc de domeniul viitorului, urmînd apoi o perioad cînd a fost tr it în prezent şi
trecînd mai departe la o perioad cînd a putut privi în urm spre ea ca spre ceva de
domeniul trecutului. Probabil c aceste idei nu corespund cu nimic din realitate. Nu po i
încadra via a p mînteasc a lui Cristos din Palestina în nici o rela ie temporal cu via a
Lui ca Dumnezeu dincolo de spa iu şi timp. Dup p rerea mea, este un adev r atemporal
cu privire la Dumnezeu c natura uman şi experien a uman de sl biciune, de somn şi
de ignoran sînt incluse oarecum în întreaga Lui via divin . Din punctul nostru de
vedere, aceast via uman a lui Cristos s-a desf şurat într-o anumit perioad din
istoria lumii noastre (de la anul 1 d.Cr. pîn la r stignire). De aceea, noi ne-o imagin m
ca pe o perioad din îns şi istoria existen ei lui Dumnezeu.
Dar Dumnezeu nu are istorie. El este prea complet şi cu des vîrşire real ca s
poat avea o istorie. A avea istorie înseamn , desigur, pierderea unei p r i a realit ii tale
(deoarece s-a scurs deja în trecut) şi înseamn lipsa unei p r i (deoarece înc este în
viitor): înseamn , de fapt, s nu ai nimic în afar de un prezent neînsemnat, care s-a dus
mai înainte ca s po i vorbi despre el. Chiar şi noi sper m ca într-o zi s nu ne mai
împ r im existen a în felul acesta. Apare o alt dificultate dac noi credem c Dumnezeu
exist în timp. Oricine care crede în Dumnezeu crede c El ştie ce vom face tu şi eu
mîine.
Dar dac El ştie c eu voi face cutare şi cutare lucru, cum se poate s fiu liber s
fac altceva? Ei bine, dificultatea apare din concep ia noastr c Dumnezeu progreseaz
la fel ca şi noi de-a lungul liniei timpului: singura diferen fiind c El poate vedea în
viitor, în timp ce noi nu putem vedea în viitor. Ei bine, dac acesta ar fi adev rul, dac
Dumnezeu ar vedea dinainte faptele noastre, ar fi foarte greu s în elegem cum am putea
fi liberi s nu le facem. Dar s presupunem c Dumnezeu este în afara şi deasupra liniei
Timpului. In cazul acesta, ceea ce noi numim „mîine" este vizibil pentru El
la fel ca şi ceea ce numim „ast zi". Toate zilele sînt „Acum" pentru El. El nu îşi
aminteşte c ai f cut anumite lucruri ieri; El te vede c le faci, deoarece deşi tu ai pierdut
ziua de ieri, El nu a pierdut-o. El nu „prevede" lucrurile pe'care le vei face mîine; El te
vede f cîndu-le, deoarece, deşi „mîine" înc nu a ajuns la tine, „mîine" este la El. Tu nu
presupui c ac iunile tale din clipa aceasta ar fi mai pu in libere deoarece Dumnezeu ştie
ce faci. Ei bine, El cunoaşte ac iunile tale de mîine în exact acelaşi mod — deoarece El
este deja în „mîine" şi te poate vedea. într-un sens, El nu cunoaşte ac iunile tale decît
dup ce le-ai f cut; dar momentul cînd le vei face este deja „acum"
pentru El.
Ideea aceasta m-a ajutat mult pe mine. Dac nu v ajut , da i-i pace. tste o idee
creştin în sensul c mul i creştini mari şi în elep i au acceptat-o şi c nu exist în ea
nimic contrar creştinismului. Dar nu este în Biblie sau în vreunul dintre credeuri. Po i fi
un creştin foarte bun f r s o accep i sau po i nici m car s nu te gîndeşti deloc la
aceast problem .

4
Infec ia bună

încep acest capitol cerîndu-v s v forma i în minte o imagine clar .

Imagina i-v dou c r i care stau pe mas , una peste cealalt . Este evident c
cartea de jos o ine pe cealalt sus — o sus ine. Datorit c r ii de jos, cartea de sus se
afl la, s zicem, cinci centimetri deasupra suprafe ei mesei, în loc s fie în contact cu
masa. S numim cartea de jos A, iar cea de sus B.
Pozi ia lui A determin pozi ia lui B. Este clar? S ne imagin m acum — şi lucrul
acesta nu se poate întîmpla în realitate, desigur, dar va fi util pentru ilustra ie — c
amîndouâ c r ile au fost în pozi ia aceea din veşnicie. în cazul acesta, pozi ia lui B ar fi
rezultat întotdeauna din pozi ia lui A. Dar în acelaşi timp, pozi ia lui A nu ar fi putut
exista înainte de pozi ia lui B. Cu alte cuvinte, rezultatul nu vine dup cauz . De obicei,
desigur, rezultatul vine dup cauz : întîi m nînci castrave i şi dup aceea ai indigestie.
Dar lucrurile nu stau aşa cu toate cauzele şi cu toate rezultatele. Ve i vedea peste o clip
de ce cred eu c lucrul acesta este important.
Am spus în urm cu cîteva pagini c Dumnezeu este o Fiin care con ine trei
Persoane, şi cu toate acestea r mîne o singur Fiin , la fel cum un cub con ine şase
p trate, şi cu toate acestea r mîne un singur corp geometric.
Dar de îndat ce încep s încerc s explic cum sînt legate aceste trei Persoane, eu
trebuie s folosesc cuvinte care sun de parc una dintre ele ar fi existat înaintea
celorlalte. Prima Persoan este numit Tat l şi cea de-a doua Fiul. Noi spunem c Prima
o naşte sau o produce pe a doua; vorbim despre naştere şi nu facere, deoarece ceea ce
produce Tat l este de aceeaşi natur cu El. în sensul acesta, Tat este singurul cuvînt
care trebuie folosit.
Dar, din nefericire, lucrul acesta sugereaz c El ar fi existat primul — la fel cum
un tat uman exist înainte de fiul s u. Dar lucrurile nu stau aşa. Nu exist înainte şi
dup în aceast privin . Şi tocmai acesta este motivul pentru care am petrecut timp
încercînd s ar t clar cum un lucru poate fi sursa sau cauza sau originea altui lucru,
f r ca s fi existat înainte de acesta.
Fiul exist deoarece Tat l exist : dar nu a existat un timp înainte ca Tat l s -L
produc pe Fiul.
Poate c cel mai bun mod de a ne gîndi la aceasta este urm torul: Eu v-am cerut
s v imagina i cele dou c r i şi probabil c cei mai mul i vi le-a i imaginat. Adic , v-a i
imaginat ceva şi ca rezultat a i ob inut o imagine mintal . Este evident c actul de
imaginare a fost cauza, iar imaginea mintal a fost rezultatul. Dar aceasta nu înseamn
c întîi a i f cut actul de imaginare şi dup aceea a i ob inut imaginea. în momentul în
care a i f cut-o imaginea era deja acolo. Voin a voastr v-a p strat imaginea în gînd tot
timpul. Şi totuşi, actul voin ei şi imaginea au început şi s-au sfîrşit în exact acelaşi
moment. Dac ar fi existat o Fiin care a existat dintotdeauna şi care şi-a imaginat
dintotdeauna un lucru, actul acela ar fi produs întotdeauna o imagine mintal ; dar
imaginea aceea ar fi la fel de etern ca şi actul în sine.
Tot aşa trebuie s ne gîndim şi la Fiul, care provine din Tat l, ca şi lumina de la o
lamp , ca şi c ldura de la foc, ca şi gîndurile de la minte. El este exprimarea de Sine a
Tat lui — ceea ce are de spus Tat l. Şi nu a existat niciodat un timp cînd El s nu o
spun . Dar a i observat ce s-a întîmplat?
Toate aceste imagini cu lumina şi c ldura fac s sune de parc Tat l şi Fiul ar fi
dou lucruri şi nu dou Persoane, aşa încît, la urma urmei, imaginea Noului Testament
despre Tat l şi Fiul se dovedeşte a fi mult mai exact decît orice altceva cu care am
încerca s o înlocuim. Lucrul acesta se întîmpla întotdeauna cînd te îndep rtezi de
cuvintele Bibliei. Po i s te îndep rtezi de ele pentru o clip , pentru a clarifica o anumit
idee, dar întotdeauna trebuie s te întorci la ea. Bineîn eles c Dumnezeu ştie cum s Se
descrie pe Sine mult mai bine decît ştim noi s -L descriem. El ştie c rela ia dintre Tat
şi Fiu este mult mai asem n toare cu rela ia dintre Prima şi a Doua Persoan decît orice
alt lucru la care ne-am putea gîndi.
Cel mai important lucru de ştiut este c între ei este o rela ie de dragoste.
Tat l îşi g seşte pl cere în Fiul; Fiul priveşte cu respect spre Tat l S u.
înainte de a trece mai departe, observa i importan a practic a acestui fapt.
întîlneşti tot felul de oameni repetînd afirma ia creştin c „Dumnezeu este dragoste".
Dar se pare c ei nu observ c aceste cuvinte, „Dumnezeu este dragoste", nu au sens
decît dac Dumnezeu con ine cel pu in dou Persoane. Dragostea este ceva ce o
persoan are pentru alta.
Dac Dumnezeu ar fi o singur persoan , atunci înainte de a fi creat lumea El nu
a fost dragoste. Desigur, lucrul la care se refer oamenii cînd spun c Dumnezeu este
dragoste este ceva cu totul diferit: de fapt, ei spun c „dragostea este Dumnezeu". Ei
realmente cred c sentimentele noastre de dragoste, oricare ar fi ele şi oricum ar lua
naştere, şi oricare ar fi rezultatele pe care le produc, trebuie s fie tratate cu mare
respect. Poate c trebuie, dar afirma ia aceasta este cu totul diferit de ceea ce în eleg
creştinii prin cuvintele: „Dumnezeu este dragoste". Ei cred c activitatea vie şi dinamic a
dragostei a avut loc în Dumnezeu din veşnicie şi a creat toate celelalte lucruri.
Probabil c aceasta este cea mai important diferen dintre creştinism şi toate
celelalte religii: în creştinism, Dumnezeu nu este un lucru static — nici m car o
persoan static — ci este dinamic, pulseaz de activitate, este via , este aproape un fel
de dram . Aproape c este, dac nu ve i considera lipsit de respect ce spun, un fel de
dans. Unirea dintre Tat l şi Fiul este un lucru atît de concret, încît îns şi aceast unire
este o Persoan , îmi dau seama c lucrul acesta este aproape de neconceput, dar gîndi i-
v la el în felul urm tor. Şti i c între fiin ele umane, cînd se adun laolalt în familie
sau la club sau în alt parte, oamenii vorbesc despre „spiritul" acelei familii, al acelui
club sau al acelei organiza ii. Ei vorbesc despre „spirit", deoarece membrii individuali,
cînd sînt laolalt , îşi formeaz un mod particular de a vorbi şi de a se comporta, pe care
nu le-ar fi avut dac ar fi r mas separa i. (Bineîn eles c aceast comportare colectiv
poate s fie mai bun sau mai rea decît comportarea individual .) Este ca şi cum ar fi
luat fiin un fel de personalitate comun . Desigur, nu este o persoan real : este doar
ceva ce se aseam n cu o persoan . Dar tocmai aceasta este una dintre diferen ele dintre
Dumnezeu şi noi. Ceea ce rezult din via a unit a Tat lui şi Fiului este o Persoan
real , este de fapt a Treia dintre cele trei Persoane care sînt Dumnezeu.
A treia Persoan este numit , în limbaj tehnic, Duhul Sfînt sau „spiritul" lui
Dumnezeu. Nu v îngrijora i şi nu fi i surprinşi dac descoperi i c în mintea voastr El
este mai vag sau mai nedefinit decît celelalte dou Persoane. Cred c exist un motiv
pentru care trebuie s fie aşa. în via a creştin , de obicei noi nu privim la El: El
ac ioneaz întotdeauna prin noi.
Dac te gîndeşti la Tat l ca la cineva care se afl „acolo", în fa a ta, şi la Fiul ca la
cineva care este al turi de tine, ajutîndu-te s te rogi, încercînd s te transforme într-un
alt fiu al Tat lui, atunci trebuie s te gîndeşti la a treia Persoan ca la ceva din untrul
t u sau dinapoia ta. Poate c unii oameni vor g si c este mai uşor s înceap cu a treia
Persoan şi s fac drumul invers.
Dumnezeu este dragoste, şi dragostea aceea lucreaz prin oameni — mai ales prin
întreaga comunitate de creştini. Dar acest spirit al dragostei este, din veşnicie, o dragoste
permanent între Tat l şi Fiul.
Şi acum, ce importan are faptul acesta? Are o importan mai mare decît orice în
lume. întregul dans sau întreaga dram sau întregul tipar al acestei vie i tri-Personale
trebuie s se desf şoare în fiecare dintre noi: sau (forma reciproc a afirma iei) fiecare
dintre noi trebuie s intre în acel tipar, s -şi ia locul în acel dans. Nu exist nici o alt
cale spre fericirea pentru care am fost crea i. Lucrurile bune cît şi cele rele, dup cum
şti i, se molipsesc printr-un fel de infec ie. Dac vre i s v înc lzi i, trebuie s sta i
aproape de foc; dac vre i s v uda i, trebuie s intra i în ap . Dac vre i bucurie,
putere, pace, via veşnic , trebuie s v apropia i sau s intra i chiar în lucrul care le
are. Ele nu sînt un premiu pe care Dumnezeu ar putea, dac ar vrea, s -1 dea oricui. Ele
sînt un izvor de energie şi de frumuse e, care izbucneşte chiar din centrul realit ii. Dac
eşti aproape de el, stropii lui te vor uda; dac nu eşti aproape, vei r mîne uscat. Odat ce
un om este unit cu Dumnezeu, cum s-ar putea s nu tr iasc pentru totdeauna?
Odat ce un om este separat de Dumnezeu, cum s-ar putea s nu se ofileasc şi s nu
moar ?
Dar cum s te uneşti cu Dumnezeu? Cum este posibil ca noi s fim îngloba i în
aceast via tri-Personal ?
V aduce i aminte c în capitolul 2 am vorbit despre naştere şi facere. Noi nu
sîntem n scu i de Dumnezeu; noi sîntem doar f cu i de El: în starea noastr natural ,
noi nu sîntem fii ai lui Dumnezeu, ci (am putea spune) sîntem doar statui. Noi nu avem
Zoe sau via a spiritual : avem doar Bios sau via a biologic care se epuizeaz şi care
moare. Oferta pe care o face creştinismul este urm toarea: Dac noi îl l s m pe
Dumnezeu s fac ceea ce vrea, noi putem ajunge p rtaşi ai vie ii lui Cristos. în felul
acesta, vom fi p rtaşi ai vie ii care a fost n scut , nu f cut , care a existat dintotdeauna
şi care va exista întotdeauna. Cristos este Fiul lui Dumnezeu. Dac sîntem p rtaşi la
aceast via , vom fi şi fii ai lui Dumnezeu. îl vom iubi pe Tat l la fel ca şi Fiul, cu o
dragoste pe care Duhul Sfînt o produce în noi. El a venit în lumea aceasta şi a devenit
om, pentru ca s r spîndeasc la al i oameni via a pe care o are El — prin ceea ce eu
numesc o „infec ie bun ". Orice creştin trebuie s devin un mic Cristos. Acesta este
singurul scop pentru a deveni creştini.

5
încăpă îna ii solda i de plumb

Fiul lui Dumnezeu a devenit om ca s le dea oamenilor capacitatea s devin fii ai

lui Dumnezeu. Noi nu ştim — sau cel pu in eu nu ştiu — ce s-ar fi întîmplat dac rasa
uman nu s-ar fi r zvr tit împotriva lui Dumnezeu şi nu s-ar fi al turat duşmanului.
Poate c orice om ar fi fost „în Cristos", ar fi fost p rtaş vie ii Fiului lui Dumnezeu, din
momentul naşterii. Poate c Bios sau via a natural ar fi fost absorbit de îndat în Zoe,
via a necreat , şi acesta ar fi fost cursul normal. Dar toate acestea sînt doar
presupuneri. Noi sîntem preocupa i de modul în care se desf şoar lucrurile acum.
Starea actual a lucrurilor este urm toarea: Cele dou feluri de via nu numai c
sînt diferite (ele au fost dintotdeauna astfel), ci sînt şi opuse.
Via a natural din fiecare dintre noi este ceva egocentric, ea vrea s fie r sf at şi
admirat , s profite de alte vie i, s exploateze întregul univers. Şi lucrul pe care-1 vrea
în mod deosebit este s fie l sat singur : s fie inut la distan de orice este mai bun,
mai puternic sau superior, de orice care ar putea-o face s se simt mic . îi este team
de lumina şi aerul lumii spirituale, la fel cum oamenilor care au fost crescu i în mizerie le
este team s fac baie. Pe undeva are dreptate. Ştie c dac o p trunde lumina
spiritual , atunci tot egocentrismul şi toat înc p înarea trebuie s fie ucise, şi ea este
gata s lupte cu înverşunare ca s evite acest lucru.
V-a i gîndit vreodat , cînd a i fost copii, cît de amuzant ar fi dac juc riile voastre
ar c p ta via ? Ei bine, s presupunem c a i fi putut cu adev rat s le aduce i la via .
Imagina i-v c a i transforma un soldat de plumb într-un omule adev rat. Ar însemna
s transforma i plumbul în carne. Şi s presupunem c soldatului de plumb nu i-ar
place schimbarea.
Pe el nu îl intereseaz carnea; singurul lucru pe care-1 observ el este c plumbul
este alterat. El crede c îl ucizi. El va face tot ce poate ca s împiedice lucrul acesta.
Dac ar sta în puterea lui, el nu s-ar l sa transformat în om.
Nu ştiu ce a i fi f cut cu acel soldat de plumb. Dar iat ce a f cut Dumnezeu: A
doua Persoan din Dumnezeu, Fiul, a devenit El însuşi om, S-a n scut în lume ca om
adev rat — un om real de o anumit în l ime, cu 124
p r de o anumit culoare, vorbind o anumit limb , avînd o anumit greutate.
Fiin a Etern , care cunoaşte totul şi care a creat întregul univers, nu numai c a devenit
om, ci (înainte de aceasta) a fost un prunc, şi înainte de aceasta a fost un fetus în
pîntecele unei femei. Dac vre i s v da i seama ce înseamn aceasta, gîndi i-v cum v-
ar place s deveni i melci sau crabi.
Rezultatul acestui fapt a fost c a existat un om care a fost cu adev rat ceea ce au
fost destina i s fie to i oamenii: un om în care via a creat , derivat de la Mama sa, a
acceptat s fie transformat complet şi perfect în via n scut . Creatura uman
natural din El a fost absorbit complet în Fiul divin. Astfel, într-un caz, omenirea a
ajuns la int , dac putem spune aşa: a intrat în via a lui Cristos. Şi deoarece întreaga
dificultate pentru noi const în faptul c via a natural trebuie, într-un sens, s fie
„omorît ", El a ales o via omeneasc în care era implicat la fiecare pas omorîrea
dorin elor Sale umane — s r cie, neîn elegerea Lui de c tre propria familie, tr darea Sa
de c tre unul dintre prietenii intimi, batjocorirea şi b taia în mîinile poli iei şi execu ia
prin tortur . Şi dup aceea, dup ce a fost omorît în felul acesta — omorît în fiecare zi,
într-un sens — creatura uman din El a revenit la via , deoarece a fost unit cu Fiul
divin. Omul din Cristos a înviat: nu numai Dumnezeul. Tocmai acesta a fost scopul.
Pentru prima oar noi am v zut un om real. Un soldat de plumb — plumb
adev rat, ca şi noi to i ceilal i — a devenit pe deplin viu, în toat splendoarea.
Ajungem acum, desigur, la un punct în care ilustra ia mea cu soldatul de plumb
nu mai poate fi aplicat . în cazul adev ra ilor solda i de plumb sau al statuilor, dac
unul dintre ei ar c p ta via , lucrul acesta nu ar avea nici o importan pentru ceilal i,
deoarece ei sînt separa i. Dar fiin ele umane nu sînt aşa. Ele par separate datorit
faptului c le vedem mergînd separat una de alta. Dar trebuie s inem seama c noi
sîntem construi i în aşa fel încît putem vedea numai momentul prezent. Dac am putea
vedea trecutul, cursul lucrurilor ar ar ta diferit. A fost o vreme cînd orice om a f cut
parte din mama sa şi (înc înainte de aceasta) din tat l s u; şi a fost o vreme cînd ei au
f cut parte din bunicii lui. Dac a i putea vedea omenirea dispersat în felul acesta în
timp, aşa cum o vede Dumnezeu, nu ar ar ta ca o mul ime de lucruri separate între ele.
Ar ar ta ca un singur lucru care creşte — ca un pom foarte complicat. Fiecare individ ar
apare legat de to i ceilal i. Dar nu numai atît. Indivizii nu sînt realmente separa i de
Dumnezeu, dup cum nu sînt separa i unul de altul. Orice b rbat, orice femeie şi orice
copil din întreaga lume simte şi respir în momentul acesta numai pentru c Dumnezeu
„îl ine în mişcare", dac putem spune aşa.
în consecin , cînd Cristos devine om, nu este ca şi cum tu te-ai putea transforma
într-un anumit soldat de plumb. Este ca şi cum ceva care a afectat întotdeauna întreaga
mas uman începe, la un moment dat, s afecteze întreaga mas uman într-un mod
nou. Din momentul acela, efectul se r spîndeşte în întreaga omenire. îi afecteaz pe
oamenii care au tr it înainte de Cristos, cît şi pe cei care au tr it dup El. Ii afecteaz pe
oamenii care nu au auzit niciodat de El. Este ca şi cum ai pune într-un pahar de ap
un strop de ceva care d o culoare sau un gust nou întregului con inut. Desigur, nici
una dintre aceste ilustra ii nu este perfect . Dac priveşti lucrurile în perspectiv ,
Dumnezeu este El însuşi, şi ceea ce face nu poate fi comparat cu nimic altceva. Cu greu
te-ai putea aştepta s fie altfel.
Prin urmare, care este schimbarea pe care a produs-o El pentru întreaga mas
uman ? Iat care este: transformarea noastr în fii ai lui Dumnezeu, transformarea
dintr-un lucru creat în unul n scut, trecerea de la via a biologic temporar la via a
„spiritual " atemporal a fost realizat pentru noi. Omenirea a fost „mîntuit " deja în
principiu. Noi, indivizii, trebuie s ne însuşim aceast mîntuire. Dar lucrarea cu adev rat
dificil — partea pe care nu am fi putut-o face noi înşine — a fost f cut pentru noi. Noi
nu am fi putut s ne în l m la via a spiritual prin propriile noastre eforturi; via a
spiritual a coborît deja în rasa uman . Dac ne vom deschide fiin ele pentru Omul în
care via a spiritual a fost prezent în mod plenar şi care, în ciuda faptului c este
Dumnezeu, este şi om adev rat, El va face în noi lucrul acela, în locul nostru. Aduce i-v
aminte ce am spus despre „infec ia bun ". Cineva din rasa noastr are aceast via
nou : dac ne apropiem de El, ne vom contamina şi noi de la El.
Desigur, lucrul acesta poate fi exprimat în multe feluri. Ai putea spune c Cristos
a murit pentru p catele noastre. Ai putea spune c Tat l ne-a iertat deoarece Cristos a
f cut pentru noi ceea ce ar fi trebuit s facem noi. Ai putea spune c am fost sp la i în
sîngele Mielului. Ai putea spune c Cristos a învins moartea. Toate aceste afirma ii sînt
adev rate. Dac una dintre ele nu te atrage, las-o la o parte şi foloseşte formula care te
atrage. Dar orice ai face, nu începe s te cer i cu al i oameni pentru c ei folosesc o
formul diferit de a ta.

6
Două observa ii

Pentru a evita în elegerea greşit a celor spuse, adaug aici cîteva observa ii cu
privire la dou aspecte din capitolul anterior.
(1) Un critic perspicace mi-a scris întrebîndu-m : Dac Dumnezeu a vrut fii şi nu
„solda i de juc rie", de ce nu a n scut mul i fii de la bun început, în loc s fac mai întîi
solda i de juc rie pe care apoi s -i aduc la via printr-un proces atît de dificil şi de
dureros? O parte a r spunsului la aceast întrebare este destul de simpl ; cealalt parte
probabil c dep şeşte cunoaşterea uman . Partea simpl este aceasta: Procesul de
transformare din creatur în fiu nu ar fi fost atît de dificil şi de dureros dac rasa uman
nu s-ar fi îndep rtat de Dumnezeu în urm cu multe veacuri. Oamenii au putut s se
îndep rteze de Dumnezeu deoarece El le-a dat voin liber : El le-a dat voin liber
pentru c o lume de simpli robo i nu ar fi putut niciodat s iubeasc şi nu ar fi putut
cunoaşte niciodat fericirea infinit .
Partea dificil este urm toarea: To i creştinii sînt de acord c exist numai un
singur „Fiu al lui Dumnezeu", în sensul originar deplin al cuvîntului.
Dac insist m s punem întrebarea: „Ar fi putut exista mai mul i?", ne trezim în
nişte ape foarte adînci. Cuvintele „Ar fi putut exista", au oare vreun sens cînd îi sînt
aplicate lui Dumnezeu? Despre un anumit lucru m rginit po i spune c „ar fi putut fi"
altceva decît este, deoarece ar fi fost diferit dac altceva ar fi fost diferit, şi acel altceva ar
fi fost diferit dac un al treilea lucru ar fi fost diferit, şi aşa mai departe. (Literele de pe
aceast pagin ar fi fost roşii dac tipograful ar fi folosit cerneal roşie, şi el ar fi folosit
cerneal roşie dac i s-ar fi cerut s-o fac , şi aşa mai departe.) Dar cînd vorbim despre
Dumnezeu — adic despre Realitatea fundamental , ireductibil de care depind toate
celelalte realit i — este absurd s ne întreb m dac ar fi putut fi altfel. Dumnezeu este
ceea ce este şi discu ia se încheie aici.
Dar în afar de problema aceasta, eu g sesc o alt dificultate în îns şi ideea ca
Tat l s fi n scut mul i fii din veşnicie. Pentru ca s fie mul i, ei ar fi trebuit s fie
oarecum diferi i unul de altul. Dou monede de un leu au aceeaşi form . De ce sînt
totuşi dou ? Pentru c ocup locuri diferite în spa iu şi con in atomi diferi i. Cu alte
cuvinte, pentru a le concepe ca dou lucruri diferite, a trebuit s aducem în discu ie
spa iul şi materia; de fapt, a trebuit s aducem în discu ie „natura" sau universul creat.
Eu pot în elege deosebirea dintre Tat l şi Fiul, f r s aduc în discu ie spa iul şi materia,
deoarece unul este Cel ce naşte, iar cel lalt este n scut. Raportul dintre Tat l şi Fiul nu
este acelaşi cu raportul dintre Fiul şi Tat l. Dar dac ar exista mai mul i fii, raportul
dintre ei şi raportul lor cu Tat l ar trebui s fie acelaşi. Prin ce s-ar deosebi unul de
altul? Desigur, aceast dificultate nu este observat de la bun început. Noi putem crede
c putem formula ideea mai multor „fii". Dar cînd m gîndesc mai atent, descop r c
ideea pare plauzibil numai pentru c eu mi-am imaginat în mod vag aceşti „fii" ca fiin e
umane care stau laolalt într-un gen oarecare de spa iu. Cu alte cuvinte, deşi eu am
pretins c m gîndesc la ceva ce a existat înainte de a fi fost creat universul, eu am
strecurat pe uşa din dos universul şi am pus ceva în untrul lui. Cînd încetez s fac lucrul
acesta şi continui s m gîndesc la Tat l ca n scînd mul i fii „înainte de a fi lumea",
descop r c de fapt nu m gîndesc la nimic. Ideea se mistuie în vorbe goale. (Oare a fost
creat Natura — spa iul şi timpul şi materia — tocmai pentru ca s fie posibil
multiplicitatea? Oare nu exist nici un alt mod de a ob ine mai multe spirite eterne decît
dac sînt f cute mai întîi multe creaturi naturale, într-un univers, care apoi s fie
spiritualizate? Desigur, toate acestea sînt presupuneri.)
(2) Ideea c întreaga ras uman este, într-un sens, un singur lucru — un
organism uriaş, ca un pom — nu trebuie confundat cu ideea c diferen ele individuale
nu au importan sau c oamenii reali, Ion, M ria şi Petru, sînt oarecum mai pu in
importan i decît personajele colective cum sînt clasele sociale, rasele şi aşa mai departe.
Cele dou idei sînt de fapt în opozi ie. Lucrurile care sînt p r i ale unui organism unitar
pot fi foarte diferite unele de altele: lucrurile care nu fac parte din acelaşi organism pot fi
foarte asem n toare. Şase monede de un leu sînt lucruri individuale bine separate şi
foarte asem n toare; nasul meu şi pl mînii mei sînt lucruri foarte diferite, dar au via
deoarece fac parte din trupul meu şi împ rt şesc aceeaşi via comun . Creştinismul
consider c oamenii nu sînt doar membri ai unui grup sau articole de pe o list , ci sînt
organe ale unui trup — ei sînt diferi i unul de altul, dar fiecare contribuie cu ceva ce nu
ar putea fi adus de nimeni altul. Cînd descoperi c doreşti s -i transformi pe copiii t i, pe
elevii t i sau pe aproapele t u în oameni exact ca şi tine, adu- i aminte c probabil
Dumnezeu nu a inten ionat ca s fie aşa.
Tu şi ei sînte i organe diferite, sînte i destina i s face i lucruri diferite.
Pe de alt parte, cînd eşti ispitit s nu- i pese de necazurile altcuiva pentru c „nu
te privesc", adu- i aminte c deşi el este diferit de tine, el face parte din acelaşi organism.
Dac ui i c el apar ine aceluiaşi organism cu tine, vei deveni un individualist. Dac ui i
c el este un organ diferit de tine, dac vrei s suprimi diferen ele şi s -i faci pe to i
oamenii asem n tori, vei deveni un totalitarist. Creştinul nu trebuie s fie nici totalitarist
şi nici individualist.
Simt o dorin puternic s v spun — şi cred c şi voi sim i i o dorin puternic
s -mi spune i — care dintre aceste dou erori este mai rea. Aşa ne atac diavolul. El
trimite întotdeauna erorile în perechi — perechi de lucruri opuse. Şi el ne îndeamn
întotdeauna s petrecem mult timp gîndindu-ne care dintre ele este mai rea. în elege i de
ce, nu-i aşa? El se bazeaz pe faptul c î i displace una dintre erori şi astfel te atrage
treptat în cea opus ei. S nu ne l s m înşela i. Trebuie s ne inem privirile a intite
asupra intei şi s mergem drept printre cele dou erori. Pe noi nu ne preocup nici una
dintre ele.
 7
Hai să ne închipuim

Permite i-mi s încep din nou prin a readuce în min ile voastre dou imagini sau
dou povestiri. Una este povestea pe care a i citit-o cu to ii şi care este intitulat
Frumoasa si fiara. V aduce i aminte c tîn ra frumoas a trebuit s se m rite, pentru
un motiv oarecare, cu un monstru. Şi apoi, spre uşurarea ei, monstrul s-a transformat
într-un om şi totul s-a sfîrşit cu bine. Cealalt poveste este despre cineva care a trebuit
s poarte o masc : o masc care îl f cea s arate mai frumos decît era în realitate. A
trebuit s poarte masca ani de zile. Cînd şi-a dat jos masca, el a descoperit c fa a lui s-a
modelat ca s se potriveasc în masc . Acum el era cu adev rat frumos la fa . Ceea ce a
început ca o deghizare a ajuns s devin realitate. Cred c amîndou aceste povestiri m
pot ajuta (prin puterea imagina iei, desigur) s ilustrez ce vreau s spun în acest capitol.
Pîn acum eu am încercat s descriu realit i — ce este Dumnezeu şi ce a f cut El. Acum
vreau s vorbesc despre aspecte practice: Ce facem noi în continuare? Ce importan are
aceast teologie? Ce schimbare poate ea s produc ? Ea poate s produc o schimbare
chiar acum. Dac a i fost suficient de interesa i ca s citi i pîn aici, probabil c sînte i
suficient de interesa i ca s încerca i s v rosti i rug ciunile; şi orice altceva a i spune,
probabil c ve i rosti şi rug ciunea „Tat l nostru".
Primele cuvinte sînt Tat l nostru. în elegi acum ce înseamn aceste cuvinte? Ele
afirm foarte r spicat c tu te pui în postura de fiu al lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, tu
te pui în postura de Cristos. Sau, cu alte cuvinte, te prefaci c eşti Cristos, deoarece,
desigur, în momentul în care î i dai seama ce înseamn cuvintele acestea, devii conştient
c tu nu eşti un fiu al lui Dumnezeu. Tu nu eşti ca şi Fiul lui Dumnezeu, a c rui voin
şi ale c rui interese sînt una cu ale Tat lui: tu eşti un pachet de temeri egocentrice, de
n dejdi egoiste, de l comie, de invidie şi de autoînşelare, sortit în totalitate mor ii. De
aceea, într-un fel, aceast deghizare în Cristos este o fars dezgust toare. Dar lucrul
ciudat este c tocmai El ne-a poruncit s facem lucrul acesta.
De ce? Ce rost are s î i închipui c eşti ceea ce nu eşti? Ei bine, chiar şi la nivel
uman sînt dou feluri de închipuire. Este un fel r u, cînd închipuirea ine locul lucrului
real; de pild , cînd un om pretinde c te va ajuta, în loc s te ajute în realitate. Dar exist
şi un fel bun de închipuire, cînd aceasta duce la lucrul real. Cînd nu te sim i deosebit de
prietenos, dar ştii c ar trebui s fii prietenos, cel mai bun lucru pe care-1 po i face,
foarte adeseori, este s adop i nişte maniere prietenoase şi s te por i ca şi cum ai fi o
persoan mai prietenoas decît eşti în realitate. Dup cîteva minute, aşa cum am
observat cu to ii, vei deveni în realitate mai prietenos decît ai fost. Foarte adesea,
singurul mod în care po i dobîndi o calitate în realitate este s începi s te por i ca şi
cum ai avea-o deja. Acesta este motivul pentru care jocurile copiilor sînt atît de
importante. Ei îşi închipuie întotdeauna c sînt adul i — se joac de-a solda ii, se joac
de-a vînz torii. Dar în tot timpul ei îşi înt resc muşchii şi îşi ascut judecata, aşa încît
faptul c îşi închipuie c sînt adul i îi ajut s se maturizeze.
Acum, în momentul cînd î i dai seama: „Iat c eu îmi închipui c sînt Cristos",
este extrem de probabil c vei descoperi pe loc un mod în care preten ia aceasta poate fi
f cut s fie mai pu in o închipuire şi mai mult o realitate. Vei descoperi cîteva lucruri
care se petrec în mintea ta şi care ştii c nu ar fi acolo dac tu ai fi cu adev rat un fiu al
lui Dumnezeu. Ei bine, opreşte-le. Sau poate c î i dai seama c , în loc s - i rosteşti
rug ciunile, ar trebui s fii în birou, scriind o scrisoare, sau în buc t rie, ajutînd-o pe
so ie la sp latul vaselor. Ei bine, du-te şi f lucrul acela.
în elegi ce se întîmpl ? Cristos însuşi, Fiul lui Dumnezeu, care este om (la fel ca şi
tine) şi Dumnezeu (ca şi Tat l S u), este de fapt al turi de tine şi începe deja în
momentul acesta s transforme închipuirea ta în realitate.
Acesta nu este doar un mod fantezist de a spune c conştiin a î i dicteaz ce s
faci. Dac î i întrebi conştiin a ce s faci, vei ob ine un r spuns; dac î i aduci aminte c
tu î i închipui c eşti Cristos, vei ob ine un r spuns diferit. Exist o mul ime de lucruri
pe care conştiin a ta s-ar putea s nu le considere de-a dreptul rele (mai ales lucruri care
se petrec în mintea ta), dar pe care vei vedea imediat c nu po i continua s le faci dac
încerci cu seriozitate s fii ca şi Cristos. Tu nu te mai gîndeşti doar la ce este bine şi r u;
tu încerci s te molipseşti de infec ia bun de la o Persoan . Lucrul acesta seam n mai
mult cu pictarea unui portret decît cu respectarea unui set de reguli. Lucrul ciudat este
c în timp ce într-un sens este mult mai greu decît respectarea unui set de reguli, într-
un alt sens este mult mai uşor.
Adev ratul Fiu al lui Dumnezeu este al turi de tine. El începe s te transforme în
ceva asem n tor cu El însuşi. El începe, dac putem spune aşa, s „injecteze" via a şi
felul lui de gîndire, Zoe a Lui, în tine; începe s transforme soldatul de plumb într-un om
viu. Partea aceea din tine c reia nu-i place transformarea este partea care înc este de
plumb.
Unii dintre voi ar putea crede c aceast experien este foarte diferit de a
voastr . A i putea spune: „Eu nu am avut niciodat sentimentul c aş fi ajutat de un
Cristos nev zut, dar am fost ajutat adesea de al i oameni".
Lucrul acesta ar fi ca şi povestea cu femeia din primul r zboi mondial care a spus
c dac va fi criz de pîine ea nu ar fi afectat deoarece ei m nînc acas numai pîine
pr jit . Dar dac nu este pîine-nu va fi nici pîine pr jit .
Dac nu ar exista ajutor din partea lui Cristos, nu ar exista nici ajutor din partea
altor oameni. El ac ioneaz asupra noastr pe tot felul de c i: nu numai prin ceea ce noi
consider m „via a noastr religioas ". El lucreaz prin natur , prin trupurile noastre,
prin c r i, uneori prin experien e care par (în momentul acela) an^'creştine. Cînd un
tîn r care a mers la biseric din obişnuin îşi d seama c el nu crede în creştinism şi
înceteaz s mai mearg la biseric — presupunînd c el face lucrul acesta pentru c
este sincer şi nu doar ca s -i nec jeasc pe p rin i — probabil c Duhul lui Cristos este
mai aproape de el decît oricînd înainte. Dar mai presus de toate, Cristos lucreaz în noi
prin al i oameni.
Oamenii sînt oglinzi sau „purt tori" ai lui Cristos la al i oameni. Uneori sînt
purt tori inconştien i. Aceast „infec ie bun " poate fi purtat de aceia care nu o au ei
înşişi. Oameni care nu au fost creştini ei înşişi m-au ajutat pe mine s devin creştin. De
obicei îns cei care îl cunosc sînt cei care îl duc pe El altora. Acesta este motivul pentru
care Biserica, totalitatea credincioşilor care şi-L arat unii altora pe Cristos, este atît de
important .
A i putea spune c atunci cînd doi creştini îl urmeaz împreun pe Cristos nu este
de dou ori mai mult creştinism decît cînd ei sînt separa i, ci de şaisprezece ori mai
mult.
 Dar s nu uit m un lucru. La început este firesc pentru un copil nou-n scut s
bea laptele mamei sale f r s -şi cunoasc mama. Este la fel de firesc s -1 vedem pe
omul care ne ajut , f r s -L vedem pe Cristos care este în spatele lui. Dar noi nu
trebuie s r mînem copii. Noi trebuie s ajungem s -L recunoaştem pe adev ratul
D t tor. Este o nebunie s nu o facem, deoarece dac nu-L recunoaştem, noi ne vom
baza pe oameni, şi lucrul acesta ne va ruina. Cei mai buni dintre ei vor face greşeli; to i
vor muri. Noi trebuie s fim recunosc tori fa de to i oamenii care ne-au ajutat, trebuie
s -i cinstim şi s -i iubim. Dar niciodat , niciodat nu trebuie s ne baz m întreaga
credin pe un om: nici chiar dac este cel mai bun şi cel mai în elept om din toat
lumea. Sînt o mul ime de lucruri frumoase pe care le po i face din nisip; dar nu încerca
s construieşti o cas pe el.
începem s în elegem acum despre ce vorbeşte mereu Noul Testament.
El vorbeşte despre faptul c to i creştinii sînt „n scu i din nou"; el vorbeşte despre
„îmbr carea cu Cristos"; despre faptul c Cristos „ia chip în noi"; despre faptul c trebuie
s ajungem s avem „felul de gîndire al lui Cristos".
Scoate i-v din cap ideea c acestea sînt doar moduri extravagante de a spune c
to i creştinii trebuie s citeasc ce a spus Cristos şi s încerce s pun în practic — aşa
cum cineva citeşte ce a spus Platon sau Marx şi încearc s pun în practic . Expresiile
acestea înseamn c o Persoan real , Cristos, este aici şi acum, chiar în camera în care
î i rosteşti rug ciunile, şi aceast Persoan ac ioneaz asupra ta. Nu este vorba de un om
bun care a murit în urm cu dou mii de ani. Este un Om viu, om ca şi tine şi în acelaşi
timp Dumnezeu, aşa cum a fost El cînd a creat lumea, Unul care vine şi intervine în
via a ta, omorînd eul vechi şi înlocuindu-1 cu un eu ca şi al S u. La început, numai
pentru cîteva clipe. Apoi pentru perioade mai lungi; în fine, dac totul decurge bine, te
transform permanent în ceva diferit, într-un Cristos mic, o fiin care, în felul ei, are
acelaşi fel de via ca şi Dumnezeu, care este p rtaş la puterea, la bucuria, la
cunoaşterea şi la eternitatea Lui. Curînd dup aceasta, mai facem alte dou descoperiri.
(1) începem s observ m, în afar de ac iunile noastre p c toase, p c toşenia
noastr ; începem s ne alarm m nu numai cu privire la ceea ce facem, ci şi cu privire la
ceea ce sîntem. Lucrul acesta poate s par dificil şi de aceea voi încerca s -1 clarific
folosind cazul meu. Cînd ajung la rug ciunea de sear şi încerc s -mi amintesc p catele
f cute în ziua aceea, în nou cazuri din zece cel mai evident p cat este un p cat
împotriva dragostei: m-am îmbufnat, m-am r stit, mi-am b ut joc de cineva, m-am
purtat dispre uitor cu cineva, am asaltat pe cineva. Scuza care îmi vine imediat în gînd
este c provocarea aceea a fost atît de neaşteptat , încît am fost luat pe nepreg tite şi nu
am avut timp s m reculeg. Se poate ca aceasta s fie circumstan a mea atenuant cu
privire la acele fapte: este evident c ar fi mai r u dac ele ar fi fost deliberate şi
premeditate. Pe de alt parte, ceea ce face un om cînd este luat pe nepreg tite este cea
mai bun dovad cu privire la felul de om care este el în realitate. Ceea ce iese din om
înainte ca s aib timp s -şi pun masca este adev rul. Dac într-o pivni sînt şobolani,
este mai probabil s -i vezi dac intri pe neaşteptate.
Dar surprinderea nu creeaz şobolani: ea îi împiedic doar s se ascund , în
acelaşi fel, faptul c o provocare este neaşteptat nu m face pe mine s fiu un om
impulsiv: ea îmi arat doar cît de impulsiv sînt. Şobolanii sînt întotdeauna în pivni , dar
dac intri în pivni f cînd g l gie, ei se vor ascunde mai înainte ca s aprinzi lumina.
 Se pare c şobolanii resentimentelor şi ai spiritului de r zbunare sînt tot timpul în
pivni a sufletului meu. Pivni a aceea nu este sub controlul voin ei mele conştiente. Eu
pot s -mi controlez într-o oarecare m sur faptele, dar nu am control direct asupra
temperamentului meu. Şi dac (aşa cum am spus anterior) ceea ce sîntem conteaz mai
mult decît ceea ce facem — dac , într-adev r, ceea ce facem este în principal o dovad
despre ceea ce sîntem — atunci urmeaz c schimbarea de care am cea mai mare nevoie
este o schimbare pe care nu o pot produce eforturile mele voluntare directe. Principiul
acesta se aplic şi ac iunilor mele. Cîte dintre ele au fost f cute din motive corecte? Cîte
au fost f cute din team de opinia public sau din dorin a de a m expune? Cîte dintre
ele au fost f cute dintr-un fel de înc p înare sau dintr-un sentiment de superioritate
care, în circumstan e diferite, ar fi putut s duc la fel de bine la o ac iune foarte rea?
Prin efort moral direct eu nu pot s -mi dau mie însumi motive noi.
Dup primii paşi în via a creştin , noi ne d m seama c singurul lucru care
trebuie f cut cu sufletele noastre poate fi f cut numai de Dumnezeu.
Ajungem astfel la ceva ce a fost foarte neclar în limbajul meu de pîn acum.
(2) Eu am vorbit ca şi cum noi am fi cei care facem totul. în realitate, desigur,
Dumnezeu este cel care face totul. Noi, în cel mai bun caz, accept m ca Dumnezeu s
lucreze în noi. într-un sens, am putea spune c Dumnezeu este Cel care simuleaz .
Dumnezeul tri-Personal, am putea spune, vede înaintea Sa un animal uman egocentric,
lacom, nemul umit şi r zvr tit. Dar El spune: „Hai s ne închipuim c aceasta nu este o
creatur oarecare, ci Fiul nostru. Este ca şi Cristos, în m sura în care El este Om,
deoarece El a devenit Om. S ne închipuim c seam n cu El în Spirit. S -1 trat m ca şi
cum ar fi ceea ce nu este în realitate. S ne închipuim pentru a transforma închipuirea
în realitate". Dumnezeu te priveşte ca şi cum ai fi un mic Cristos: Cristos este al turi de
tine ca s te transforme într-un Cristos. îndr znesc s spun c ideea aceasta a unei
închipuiri divine pare ciudat la început. Dar este oare chiar aşa de ciudat ? Oare nu
este acesta modul în care întotdeauna un lucru superior îl înal pe cel inferior? O mam
îl înva pe copilul ei s vorbeasc prin faptul c îi vorbeşte ca şi cum el ar în elege, cu
mult timp înainte ca el s în eleag de fapt ceva. Noi îi trat m pe cîinii noştri ca şi cum
ar fi „aproape umani": acesta este motivul pentru care în final ei devin „aproape umani".

8
Este creştinismul greu sau uşor?

în capitolul precedent, am luat în discu ie ideea creştin a „punerii în postura de

Cristos", adic „s - i închipui" la început c eşti fiu al lui Dumnezeu, pentru ca în final
s devii un fiu adev rat. Un lucru pe care vreau s -1 clarific este c acesta nu este unul
dintre multele lucruri pe care trebuie s le fac un creştin şi nu este un fel de exerci iu
special pentru cei mai buni din clas . Acesta este tot creştinismul. Creştinismul nu ofer
nimic altceva. Aş vrea s ar t prin ce se deosebeşte el de ideile obişnuite de „moralitate"
sau de „a fi bun".
Ideea obişnuit pe care o avem noi to i înainte de a deveni creştini este
urm toarea: Noi lu m ca punct de pornire eul nostru obişnuit, cu diferitele lui dorin e şi
interese. Dup aceea recunoaştem c altceva — numi i-o „moralitate" sau „conduit
decent " sau „binele societ ii" — are nişte preten ii de la acest eu: preten ii care se
interfereaz cu propriile lui dorin e. Ceea ce numim noi „a fi bun" echivaleaz cu cedarea
în fa a acelor preten ii. Unele dintre lucrurile pe care vrea s le fac eul nostru obişnuit
se dovedesc a fi ceea ce noi numim „r u": ei bine, trebuie s renun m la ele. Alte
lucruri, pe care eul nu a vrut s le fac , s-au dovedit a fi ceea ce numim „bine": iar pe
acestea trebuie s le facem. Dar noi sper m tot timpul c atunci cînd vor fi împlinite
toate cerin ele, s rmanul eu natural va mai avea şansa şi prilejul s -şi tr iasc propria
via şi s fac ce îi place. De fapt, noi sîntem ca şi un om cinstit care îşi pl teşte
impozitele. El le pl teşte cinstit, dar sper c -i va mai r mîne suficient încît s tr iasc şi
el.
Lucrurile stau aşa pentru c noi continu m s lu m ca punct de plecare eul
nostru natural.
Cît vreme gîndim în felul acesta, este probabil s ob inem unul dintre
urm toarele dou rezultate: Fie c vom renun a s mai fim buni, fie c vom deveni foarte
neferici i. Şi aceasta pentru c , f r îndoial , dac vei încerca într-adev r s satisfaci
toate preten iile adresate eului natural, nu- i va mai r mîne cu ce s tr ieşti. Cu cît
ascul i mai mult de conştiin a ta, cu atît ea va pretinde mai mult de la tine. Şi eul t u
natural, care în felul acesta este înfometat, stînjenit şi îngrijorat la fiecare pas, va deveni
tot mai furios. În final, fie c vei înceta s mai încerci s fii bun, fie c vei deveni unul
dintre acei oameni care, aşa cum spun ei, „tr iesc pentru al ii", dar sînt întotdeauna
nemul umi i şi cîrtitori — întrebîndu-se întotdeauna de ce ceilal i nu iau seama la ce fac
ei, şi astfel se fac singuri martiri. Şi odat ce devii un astfel de om, vei fi o pacoste mult
mai mare pentru oricine care trebuie s tr iasc cu tine, decît ai fi fost dac ai fi r mas
un egoist nepref cut.
Calea creştin este diferit : mai grea şi mai uşoar . Cristos spune:
„D -mi Totul. Nu vreau o anumit parte din timpul t u, din banii t i sau din
lucrul t u: Eu te vreau pe Tine. Eu nu am venit ca s chinui eul t u natural, ci am venit
s -1 omor. Jum t ile de m sur nu sînt de nici un folos.
Nu vreau s tai o ramur de aici şi una de colo; Eu vreau s tai tot pomul.
Nu vreau s sap un canal în dinte, s -1 îmbrac sau s -1 plombez, ci vreau s -1
scot afar . Pred -mi eul natural în întregime, toate dorin ele pe care le consideri
nevinovate şi pe cele pe care le consideri rele — tot ce ai. î i voi da în schimb un eu nou.
De fapt, M voi da pe Mine însumi ie: voin a Mea va deveni voin a ta".
Este şi mai greu şi mai uşor decît ce încerc m noi to i s facem. Sper c a i
observat c uneori Cristos însuşi descrie calea creştin ca fiind foarte grea, alteori ca
fiind foarte uşoar . El spune: „Ia- i crucea" — cu alte cuvinte, este ca şi cum ar urma s
fi b tut de moarte într-un lag r de concentrare. în clipa urm toare El spune: „Jugul Meu
este bun şi sarcina Mea este uşoar ". El ia în serios ambele afirma ii şi putem vedea de
ce amîndou sînt adev rate.
Profesorii spun c cel mai leneş elev din clas va trebui s munceasc cel mai din
greu la sfîrşit. Ei fac afirma ia aceasta cu toat seriozitatea. Dac le dai la doi elevi s
rezolve, s zicem, o teorem din geometrie, cel care este preg tit s fac efortul va încerca
s o în eleag . Elevul leneş va încerca s o înve e pe dinafar deoarece, pentru moment,
cere mai pu in efort. Dar peste şase luni, cînd ei se preg tesc pentru un examen, elevul
leneş se chinuie ore în şir cu lucruri pe care cel lalt elev le în elege şi cu care se
delecteaz în cîteva minute. Lenea cere mai mult efort în perspectiv .
Putem privi şi din alt unghi la aceast problem . în lupt , la ascensiunea pe
munte, este deseori cîte un lucru care cere un efort considerabil; dar, privit în
perspectiv , este cel mai bun lucru care poate fi f cut. Dac îl dai peste cap, peste cîteva
ceasuri te vei trezi într-un pericol mult mai mare. Solu ia laş este de asemenea solu ia
cea mai periculoas .
Lucrurile stau la fel aici. Lucrul teribil, lucrul aproape imposibil este s - i predai
eul lui Cristos — s -I predai toate dorin ele şi toate precau iile tale.
Dar este mult mai uşor decît toate lucrurile pe care încerc m s le facem în
schimb. Ceea ce încerc m noi s facem este s r mînem „noi înşine", s men inem
fericirea personal ca scop suprem în via şi în acelaşi timp s fim „buni". Noi încerc m
s permitem min ii şi inimii s mearg pe calea lor — concentrate asupra banilor,
pl cerilor sau ambi iilor — şi sperînd, în ciuda acestui fapt, s ne comport m cinstit,
curat şi umil. Tocmai acesta este lucrul despre care ne-a avertizat Cristos c nu-1 putem
face. Aşa cum a spus El, m r cinele nu poate face smochine. Dac eu sînt un cîmp care
nu con ine nimic altceva decît s mîn de iarb , eu nu pot produce grîu. Orice aş face,
eu nu produc decît iarb şi nu grîu. Dac vreau s produc grîu, schimbarea trebuie s
mearg mai adînc decît suprafa a. Trebuie s fiu arat şi sem nat din nou.
Acesta este motivul pentru care problema real a vie ii creştine apare acolo unde
oamenii nu se aşteapt . Ea apare în clipa cînd ne trezim în fiecare diminea . Toate
dorin ele tale şi toate n dejdile tale pentru ziua aceea alearg ca nişte animale s lbatice.
Primul lucru care trebuie f cut în fiecare diminea este s le faci s se retrag ; ascultînd
de cealalt voce, acceptînd cel lalt punct de vedere, s -i permi i vie ii mai mari, mai
puternice şi mai liniştite s te invadeze. Şi aşa trebuie s continui toat ziua, dîndu-te
înapoi de la tot zbuciumul şi fr mîntarea, ieşind la lumin .
La început, nu putem face lucrul acesta decît pentru cîteva clipe. Dar de la acele
clipe noua via se va r spîndi pretutindeni în sistemul nostru:
deoarece acum noi îi permitem s lucreze în partea care trebuie din noi.
Este diferen a dintre vopsea, care este aplicat doar la suprafa , şi un colorant
care p trunde în toat masa. El nu a vorbit niciodat în termeni vagi, idealişti. Cînd El a
spus: „Fi i des vîrşi i", El a avut în gînd tocmai aceasta. El a vrut s spun c noi trebuie
s facem tratamentul complet. E greu; dar genul de compromis dup care tînjim noi to i
este mai greu de atins — de fapt, este imposibil. Este greu ca un ou s se transforme în
pas re; ar fi mult mai greu s înve e s zboare dac ar r mîne tot ou. în prezent noi
sîntem ca ou le. Nu putem continua la nesfîrşit s fim doar ou obişnuite. Trebuie s
scoatem pui sau s ne stric m.
îmi permite i s revin la ce am spus mai înainte? Acesta este miezul
creştinismului. Nu mai este nimic altceva. Este uşor s ne încîlcim gîndurile în privin a
aceasta. Este uşor s credem c Biserica are o mul ime de obiective diferite — educa ie,
construc ie, misiune, inerea de servicii, la fel cum este uşor s crezi c statul are o
mul ime de obiective diferite — militare, politice, economice. Dar, într-un sens, lucrurile
sînt mult mai simple. Statul exist doar pentru a promova şi pentru a ocroti în via a
aceasta fericirea obişnuit a oamenilor. So ul şi so ia discutînd la gura sobei, nişte
prieteni care joac biliard, un om care citeşte o carte în camera sa sau sap în gr din —
iat pentru ce exist statul. Şi dac statul nu ajut la prelungirea şi ocrotirea unor
asemenea momente, toate legile, toate parlamentele, toate armatele, toate tribunalele,
toate politicile economice etc, nu sînt decît o pierdere de vreme. La fel, Biserica nu exist
pentru nimic altceva decît pentru a atrage oameni la Cristos, pentru a-i face Cristoşi
mici. Dac ea nu face aceasta, toate catedralele, to i clericii, toate misiunile, toate
predicile şi chiar Biblia îns şi, sînt o pierdere de vreme.
Acesta este scopul pentru care Dumnezeu a devenit Om. Probabil c întregul
univers a fost creat pentru scopul acesta. în Biblie se spune c întregul univers a fost
creat pentru Cristos şi c totul trebuie s se uneasc în El. Eu nu cred c vreunul dintre
noi poate în elege cum se va întîmpla lucrul acesta cu întregul univers. Noi nu ştim ce
tr ieşte (dac într-adev r tr ieşte ceva) în p r ile universului care sînt la milioane de
kilometri de p mînt. Nici m car pe p mînt noi nu ştim cum se aplic aceast afirma ie la
alte creaturi în afar de oameni. La urma urmei, ne aştept m la aceasta.
Nou ni s-a ar tat numai planul care ne priveşte pe noi înşine.
Uneori îmi place s -mi imaginez c pot vedea cum se aplic planul acela la
celelalte lucruri. îmi închipui c pot vedea cum animalele superioare se apropie, într-un
sens, de Om atunci cînd el le iubeşte şi le face mult mai aproape umane decît ar fi altfel.
Pot vedea un sens în care lucrurile neînsufle ite şi plantele se apropie de Om atunci cînd
el le studiaz , cînd le foloseşte şi le apreciaz . Şi dac ar exista creaturi inteligente în alte
lumi, ele ar putea face acelaşi lucru cu lumile lor. S-ar putea c atunci cînd creaturile
inteligente intr în Cristos, ele aduc în felul acesta toate celelalte lucruri împreun cu
ele. Dar toate acestea nu sînt decît presupuneri.
Ceea ce ni s-a spus este modul în care noi, oamenii, putem fi asimila i în Cristos
— cum putem deveni o parte din darul acela minunat pe care tîn rul Prin al universului
vrea s -1 ofere Tat lui S u — darul care este El însuşi şi deci noi în El. Este singurul
lucru pentru care am fost crea i. în Biblie sînt indicii ciudate şi în l toare c atunci cînd
noi vom fi asimila i în Cristos, o mul ime de lucruri din natur vor începe s devin aşa
cum au fost rînduite. Coşmarul se va sfîrşi: va fi diminea .

9
Socotirea costului

Am întîlnit mul i oameni care au fost deranja i de ceea ce am spus în ultimul

capitol cu privire la cuvintele Domnului nostru: „Fi i des vîrşi i".
Unii oameni par s cread c aceste cuvinte înseamn : „Dac nu sînte i perfec i,
nu v voi ajuta"; şi întrucît noi nu putem fi perfec i, urmeaz c , dac acest lucru a
inten ionat El s -1 spun , pozi ia noastr este dezn d jduit . Dar eu nu cred c a
inten ionat s spun aceasta. Eu cred c El a vrut s spun : „Singurul ajutor pe care vi-
1 voi da este ajutorul s deveni i perfec i. S-ar putea ca voi s vre i ceva mai pu in decît
aceasta, dar Eu nu v voi da nimic mai pu in".
Permite i-mi s explic. Cînd eram copil, aveam deseori dureri de din i şi ştiam c
dac m duc la mama, ea îmi d ceva s -mi ia durerea în noaptea aceea şi s m lase s
dorm. Dar eu nu m duceam la mama decît atunci cînd durerea era foarte mare. Motivul
pentru care nu m duceam era c ştiam c mama îmi va da aspirin , dar mai ştiam înc
ceva: ştiam c a doua zi diminea a avea s m duc la dentist. Nu puteam ob ine de la ea
ce vroiam decît dac ob ineam ceva mai mult, ceva ce nu doream. Eu voiam sc pare
imediat de durere: dar nu o puteam ob ine f r ca din ii mei s fie trata i în mod
corespunz tor. Eu ştiam cum sînt dentiştii; ştiam c ei încep s lucreze la to i ceilal i
din i care înc nu începuser s m doar . Ei nu voiau s lase s doarm cîinii care
dormiteaz ; dac le dai un deget, ei î i iau toat mîna.
Ei bine, Domnul nostru este ca şi dentiştii, dac -mi permite i s spun aşa. Dac -i
dai un deget, El î i va lua toat mîna. Zeci de oameni merg la El ca s fie vindeca i de un
anumit p cat de care le este ruşine (p cate cum sînt masturba ia sau laşitatea fizic ) sau
care le ruineaz via a de fiecare zi (cum sînt lipsa de control sau be ia). Ei bine, El îi va
vindeca: dar nu se va opri acolo. Se poate ca ei s fi cerut doar atît: dar odat ce L-ai
chemat, El î i va da tratamentul complet.
Acesta este motivul pentru care El i-a avertizat pe oameni „s socoteasc costul"
înainte de a deveni creştini. „S-o ştii hot rît," spune El, „c dac îmi dai voie, Eu te voi
face perfect. în momentul în care te laşi în mîinile Mele, intri în procesul acesta. Nimic
mai pu in şi nimic altceva. Tu ai voin liber şi dac vrei M po i da la o parte. Dar dac
nu M respingi, s ştii c Eu voi duce pîn la cap t lucrarea aceasta. Oricît ai avea de
suferit în via a ta p mînteasc , orice purificare de neconceput ar trebui s suferi dup
moarte, oricît M-ar costa pe Mine, Eu nu M voi odihni şi nu te voi l sa nici pe tine s te
odihneşti pîn cînd nu vei fi literalmente perfect — pîn cînd Tat l Meu nu va putea
spune f r rezerve c îşi g seşte pl cerea în tine, aşa cum a spus c îşi g seşte pl cerea
în Mine. Lucrul acesta îl pot face şi îl voi face. Dar nu M voi mul umi cu nimic mai
pu in decît aceasta!"
Şi totuşi — şi acesta este un aspect la fel de important — acest Ajutor care,
privind în perspectiv , nu se va mul umi cu nimic mai prejos de perfec iunea absolut ,
va fi delectat cu primele eforturi slabe şi şov ielnice pe care le vei face mîine pentru a
face lucrul cel mai simplu. Un mare scriitor creştin (George MacDonald) a spus c orice
tat este încîntat de primele încerc ri de a umbla ale copilului s u, dar în cazul unui fiu
matur, un tat nu este satisf cut decît cu un umblet b rb tesc, hot rît şi liber. în acelaşi
fel, a spus El, „este uşor s faci pe placul lui Dumnezeu, dar este greu s -L satisfaci".
Consecin a practic este urm toarea: Pe de-o parte, cerin a de perfec iune din
partea lui Dumnezeu nu trebuie s te descurajeze în încerc rile tale actuale de a face
binele şi nu trebuie s te descurajeze nici chiar în eşecurile tale prezente. De fiecare dat
cînd cazi, El te va ridica iar şi. El ştie perfect de bine c eforturile tale nu te vor duce
nicicînd aproape de perfec iune. Pe de alt parte, trebuie s - i dai seama de la bun
început c inta spre care începe El s te direc ioneze este perfec iunea absolut şi nici o
for din univers, cu excep ia ta, nu-L poate împiedica s te duc la acea int . Acesta
este procesul în care eşti angajat şi este foarte important s - i dai seama de lucrul
acesta. Dac nu ne d m seama, este foarte probabil c vom începe s ne tragem înapoi şi
s ne împotrivim Lui dup un anumit punct. Eu cred c mul i dintre noi, cînd Cristos
ne-a dat puterea s înfrîngem unul sau dou p cate care erau un chin evident, sîntem
înclina i s sim im (deşi nu o spunem cu glas tare) c acum sîntem suficient de buni. El
a f cut tot ce I-am cerut s fac şi I-am fi îndatora i dac acum ne-ar l sa în pace. Noi
obişnuim s spunem: „Nu m-am aşteptat niciodat s fiu un sfînt; am vrut doar s fiu
un om de rînd cumsecade". Şi cînd spunem aceasta, noi ne închipuim c sîntem umili.
Dar aceasta este o greşeal fatal . Bineîn eles c noi nu am vrut niciodat şi nici
nu am cerut s fim schimba i în f pturile în care urmeaz s ne transforme El. Dar
problema nu este ce am inten ionat noi s fim, ci ce ne-a destinat El s fim atunci cînd
ne-a creat. El este inventatorul, noi sîntem doar maşin ria. El este pictorul, noi sîntem
doar tabloul. Cum am putea noi şti cum vrea El s fim? Vede i, El ne-a f cut deja s fim
ceva foarte diferit de ce am fost. Cu mult vreme înainte, mai înainte ca s ne fi n scut,
cînd eram în untrul trupurilor mamelor noastre, am trecut prin diferite stadii.
Am fost cîndva ca nişte vegetale şi apoi ca nişte peşti; abia într-un stadiu
ulterior am devenit asem n tori cu copiii umani. Şi dac am fi fost conştien i în
acele stadii primare, îndr znesc s spun c noi am fi fost mul umi i s r mînem ca nişte
vegetale sau ca nişte peşti — dac nu am fi vrut s fim transforma i în copii umani. Dar
tot timpul El a cunoscut planul Lui pentru noi şi era decis s -1 duc la îndeplinire. Ceva
de felul acesta se petrece acum, dar la un nivel mai înalt. Se poate ca noi s ne
mul umim s r mînem „oameni obişnui i": dar El este hot rît s duc la îndeplinire un
plan cu totul diferit. A ne trage înapoi de la împlinirea acelui plan nu este umilin : este
lene şi laşitate. A ne supune nu este înfumurare sau megalomanie; este ascultare.
Iat un alt mod de a prezenta cele dou laturi ale adev rului. Pe de-o parte, nu
trebuie s ne imagin m nicidecum c ne putem baza numai pe eforturile noastre pentru
a tr i m car în urm toarele dou zeci şi patru de ore ca oameni „decen i". Dac El nu ne
sus ine, nici unul dintre noi nu este ferit de vreun p cat murdar. Pe de alt parte, nici
un grad posibil de sfin enie sau de eroism care a fost atins vreodat de vreunul dintre cei
mai mari sfin i nu este dincolo de ce a hot rît El s produc în final în fiecare dintre noi.
Lucrarea nu va fi încheiat în via a aceasta: dar El vrea s ne duc la un stadiu cît mai
avansat înainte de moarte.
Acesta este motivul pentru care nu trebuie s fim surprinşi dac avem greut i.
Cînd un om se întoarce la Cristos şi pare c îi merge destul de bine (în sensul c unele
obiceiuri rele sînt corectate acum), el are deseori sentimentul c ar fi normal ca lucrurile
s mearg acum f r probleme.
Cînd vin necazuri — boli, probleme financiare, noi ispite — el este dezam git. El
are sentimentul c aceste lucruri poate c ar fi fost necesare s -1 trezeasc şi s -1 fac
s se poc iasc în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl
îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situa ii în care va trebui s fie mult
mai curajos sau mai r bd tor sau mai iubitor decît a visat vreodat c poate fi. Nou ni
se pare c nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru c noi înc nu avem nici
cea mai vag idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El s -1 fac din noi.
V d c trebuie s mai împrumut înc o parabol de la George MacDonald.
Imagineaz - i c eşti o cas vie. Dumnezeu vine s reconstruiasc acea cas . La început
poate c nu în elegi ce face. îndreapt jgheaburile, repar acoperişul ca s nu mai picure
şi aşa mai departe: ştiai c acele lucr ri trebuiau f cute şi de aceea nu eşti surprins. Dar
în prezent El începe s lucreze în cas într-un mod care doare îngrozitor şi care nu are
nici un sens. Oare ce are de gînd s fac ? Explica ia este c El construieşte o cas cu
totul diferit de cea la care te gîndeai tu — el construieşte o nou arip de cl dire aici,
pune parchet dincolo, înal nişte turnuri, l rgeşte cur ile. Tu ai crezut c el va face din
tine o colib obişnuit : dar El construieşte un palat. El însuşi inten ioneaz s vin şi s
locuiasc acolo.
Porunca Fiţi des vîrşiţi nu este o lozinc idealist şi nici nu este o porunc de a face
imposibilul. El ne va transforma în creaturi care pot asculta acea porunc . El a spus (în
Biblie) c noi sîntem „dumnezei" şi c El va face s se împlineasc cuvintele Sale. Dac îi
d m voie — noi putem s -L şi împiedic m, dac vrem — El îi va face pe cei mai slabi şi
mai murdari dintre noi dumnezei, str lucitori, fiin e nemuritoare, vibrînd de o energie şi
bucurie, de o în elepciune şi dragoste pe care nu ni le putem imagina acum, o oglind
f r pat , str lucitoare, care reflect în mod perfect spre Dumnezeu (deşi, bineîn eles, la
o scar mai mic ) puterea, desf tarea şi bun tatea Lui nem rginit . Procesul va fi
îndelungat şi, în anumite p r i, foarte dureros: dar acesta este scopul pentru care sîntem
cuprinşi în el.
Nimic mai pu in. El vrea s împlineasc ce a spus.

10
Oameni buni sau oameni noi

Domnul Isus vrea s împlineasc ce a spus. Cei care se încredin eaz în mîinile
Lui vor deveni des vîrşi i, aşa cum El este des vîrşit — des vîrşit în dragoste, în
în elepciune, în bucurie, în frumuse e şi în nemurire.
Schimbarea nu va fi terminat în via a aceasta, pentru c moartea este o parte
important a tratamentului. Cît de departe merge schimbarea înainte de moarte într-
unui sau altul dintre creştini este incert.
Cred c este momentul potrivit s lu m în discu ie o întrebare care a fost pus
deseori: Dac creştinismul este adev rat, de ce nu sînt to i creştinii în mod vizibil mai
buni decît to i necreştinii? înd r tul acestei întreb ri este ceva care este în parte
rezonabil şi în parte complet nerezonabil. Partea rezonabil este aceasta: Dac
convertirea la creştinism nu îmbun t eşte ac iunile exterioare ale omului — dac el
continu s fie la fel de snob, de dispre uitor, de invidios sau la fel de ambi ios ca şi
înainte — atunci eu cred c „convertirea" lui a fost în mare m sur imaginar ; dac dup
convertirea ini ial cineva vrea s vad dac a f cut vreun progres, acesta este testul pe
care trebuie s -1 aplice. Sentimente mai nobile, gînduri noi, un interes mai mare pentru
„religie" nu înseamn nimic decît dac comportarea noastr este mai bun ; tot aşa, în
timpul unei boli, faptul c „te sim i mai bine" nu este de mare folos dac termometrul
continu s arate c temperatura ta creşte. în sensul acesta, lumea din afar are
dreptate s judece creştinismul prin rezultatele lui. Cristos ne-a spus s judec m dup
rezultate. Pomul se cunoaşte dup roade sau, cum spunem noi, dovada c pr jitura este
bun st în faptul c o m nînci. Cînd noi, creştinii, ne purt m în mod nepotrivit sau nu
ne comport m bine, noi facem creştinismul neverosimil pentru lumea din afar . O
lozinc din timpul r zboiului ne avertiza c „Vorbirea neatent duce la pierderea de
vie i". Este la fel de adev rat c „tr irea neatent duce la vorbe". Vie ile noastre tr ite
neglijent fac lumea s vorbeasc , şi noi îi d m prilej s vorbeasc într-un fel care arunc
îndoieli asupra adev rului creştinismului însuşi.
Mai este înc un mod în care este nelogic pentru lumea din afar s cear s vad
rezultate. S-ar putea ca ei s cear nu numai ca via a fiec rui om s se îmbun t easc
atunci cînd devine creştin; s-ar putea ca ei s cear ca, înainte de a crede în creştinism,
s vad întreaga lume împ r it clar în dou tabere — creştini şi necreştini — şi ca to i
oamenii din prima tab r s fie, în orice moment, în mod vizibil mai buni decît to i
oamenii din tab ra a doua. Cererea aceasta este nerezonabil pentru mai multe motive.
(1) în primul rînd, situa ia din lumea real este mult mai complicat .
Lumea nu const din creştini 100% şi necreştini 100%. Sînt oameni (şi înc mul i)
care înceteaz treptat s mai fie creştini, dar cu toate acestea îşi atribuie acest nume:
unii dintre ei sînt clerici. Sînt al i oameni care devin treptat creştini, f r ca ei s se
considere deja creştini. Sînt oameni care nu accept toat înv tura creştin despre
Cristos, dar care sînt atît de puternic atraşi de El încît ei sînt ai Lui într-un sens mult
mai profund decît pot ei în elege. Sînt oameni de alte religii care sînt c l uzi i de
influen a secret a lui Dumnezeu ca s se concentreze asupra acelor p r i din religia lor
care sînt în armonie cu creştinismul şi care astfel apar in lui Cristos f r s o ştie. De
exemplu, un budist de bun -credin poate fi c l uzit s se concentreze tot mai mult
asupra înv turii budiste despre mil şi s lase pe plan secundar (deşi el poate continua
s spun c crede) înv tura budist despre alte lucruri. S-ar putea ca mul i p gîni
buni care au tr it cu mult înainte de naşterea lui Cristos s fi fost în aceast situa ie.
Desigur, întotdeauna au existat mul i oameni care sînt confuzi în gîndire şi au o mul ime
de crezuri amestecate de-a valma. în consecin , nu are rost s încerci s emi i judec i
în mas despre creştini sau necreştini. Po i s compari în mas cîinii şi pisicile sau
b rba ii şi femeile, deoarece în cazul lor se ştie fiecare din ce categorie face parte. De
asemenea, un animal nu se transform (treptat sau brusc) din cîine în pisic . Dar cînd
compar m creştinii, în general, cu necreştinii, în general, de obicei noi nu ne gîndim la
oameni reali pe care-i cunoaştem, ci numai la dou idei vagi pe care ni le form m din
romane sau din ziare. Dac vrei s compari pe un creştin r u cu un ateu bun, trebuie s
te gîndeşti la dou persoane reale pe care le-ai cunoscut. Dac nu venim la un caz
concret, nu facem decît s ne irosim timpul.
(2) S presupunem c am luat un caz concret şi c acum nu vorbim despre un
creştin imaginar şi despre un necreştin imaginar, ci despre doi oameni reali din cartierul
nostru. Chiar şi în cazul acesta trebuie s fim aten i s punem întrebarea corect . Dac
creştinismul este adev rat, atunci ar trebui s fie adev rate şi urm toarele: (a) Orice
creştin ar trebui s fie mai bun decît dac aceeaşi persoan nu ar fi creştin , (b) Orice
om care devine creştin va fi mai bun decît a fost înainte. Aplicînd acelaşi
ra ionament, dac reclama pentru pasta de din i „Super cristal" este adev rat , ar trebui:
(a) Ca oricine care o foloseşte s aib din i mai buni decît dac nu ar folosi-o, (b)
Calitatea din ilor oric rei persoane care o foloseşte s se îmbun t easc . Dar s spui c
eu, care folosesc past de din i „Super cristal" (şi care am moştenit din i r i de la
amîndoi p rin ii mei) nu am din i la fel de buni ca un tîn r negru s n tos care nu a
folosit niciodat past de din i, afirma ia în sine nu dovedeşte c reclamele sînt
neadev rate.
S-ar putea ca domnişoara Petrescu, care este credincioas , s aib o limb mai
ascu it decît necredinciosul Radu Ionescu. Dar lucrul acesta, în sine, nu ne spune dac
creştinismul este eficient sau nu. Problema este: Cum ar fi fost limba domnişoarei
Petrescu dac ea nu ar fi credincioas şi cum ar fi limba lui Radu Ionescu dac el ar
deveni credincios. Domnişoara Petrescu şi Radu Ionescu, ca rezultat al unor cauze
naturale şi al educa iei, au anumite temperamente: creştinismul afirm c va pune
amîndou temperamentele sub o nou conducere, dac persoanele respective îi vor
permite s o fac . întrebarea pe care po i s o pui este dac acea nou conducere, dac i
se permite s preia controlul, îmbun t eşte starea.
Oricine ştie c ceea ce este coordonat în cazul lui Radu Ionescu este un material
„mai bun" decît ceea ce este coordonat în cazul domnişoarei Petrescu. Nu aceasta este
ideea. Pentru a evalua conducerea unei fabrici nu trebuie s iei în considerare doar
produsul fabricii. Dac inem seam de condi iile din Fabrica A, ar fi de mirare dac ar
produce ceva; pe de alt parte, inînd seam de dotarea de prim clas a Fabricii B, deşi
produc ia ei este ridicat , s-ar putea s fie mult mai sc zut decît ar trebui s fie. Nu
încape îndoial c directorul Fabricii A va pune maşini noi cît mai curînd posibil, dar
este nevoie de timp. între timp, produc ia sc zut nu dovedeşte c el a eşuat.
(3) Şi acum, s mergem pu in mai adînc. Directorul va instala maşini noi: mai
înainte ca Cristos s termine lucrarea cu domnişoara Petrescu, ea va fi într-adev r foarte
„bun ". Dar dac am r mîne la nivelul acesta, s-ar p rea c singurul scop al lui Cristos a
fost s o rirdice pe domnişoara Petrescu la acelaşi nivel la care s-a aflat Radu tot timpul.
Noi am vorbit, de fapt, ca şi cum Radu ar fi fost într-o stare bun ; ca şi cum creştinismul
ar fi ceva de care au nevoie oamenii r i, dar de care cei buni se pot lipsi; şi ca şi cum
singurul lucru pe care ni-1 cere Dumnezeu este s fim „oameni buni".
Dar aceasta ar fi o greşeal fatal . Adev rul este c înaintea lui Dumnezeu, Radu
Ionescu are la fel de mult nevoie de „mîntuire" ca şi domnişoara Petrescu. într-un sens
(pe care-l voi explica peste o clip ), faptul de a fi om de treab abia dac intr în discu ie.
Nu te po i aştepta ca Dumnezeu s priveasc temperamentul liniştit şi firea
prietenoas a lui Radu exact aşa cum le privim noi. Ele rezult din cauze naturale pe
care le creeaz Dumnezeu însuşi. Fiind doar tr s turi de ordin temperamental, ele vor
dispare cu totul dac se modific digestia lui Radu. în realitate, bun tatea este un dar pe
care Dumnezeu i 1-a dat lui Radu şi nu un dar al lui Radu pentru Dumnezeu.
Dumnezeu a permis unor cauze naturale, ac ionînd într-o lume pervertit de secole de
p cat, s produc în domnişoara Petrescu gîndirea îngust şi nervii întinşi la maximum
care explic în mare parte r utatea ei. Dumnezeu a inten ionat, la timpul potrivit, s
corecteze acea parte a ei. Dar, pentru Dumnezeu, nu aceasta este partea esen ial a
procesului. Ea nu prezint nici o dificultate.
Nu acesta este lucrul care-L îngrijoreaz . Lucrul pe care-1 urm reşte, pe care-1
aşteapt şi la care lucreaz este ceva ce nu este uşor nici chiar pentru Dumnezeu,
deoarece, prin îns şi natura cazului, El nu-1 poate produce printr-un simplu act al
puterii Sale. El aşteapt s -1 vad petrecîndu-se atît în domnişoara Petrescu cît şi în
Radu Ionescu. Este ceva ce ei îi vor da de bun voie Lui sau ceva ce vor refuza s -I dea.
Oare se vor îndrepta ei spre El şi vor împlini astfel singurul scop pentru care au fost
crea i? Voin a lor trepideaz în untrul lor, ca şi acul unei busole. Dar acesta este un ac
care poate alege. El poate indica spre nordul adev rat; dar nu este obligat s o fac . Oare
se va roti acul, se va stabiliza şi va ar ta spre Dumnezeu?
El îl poate ajuta s o fac . Dar nu îl poate for a. El nu poate, dac putem spune
aşa, s -Şi întind mîna şi s -1 pun în pozi ia corect , pentru c atunci nu ar mai fi
voin liber . Va indica el nordul? Aceasta este întrebarea de care depinde totul. Oare îşi
vor preda domnişoara Petrescu şi Radu Ionescu naturile lor lui Dumnezeu? Dac
naturile pe care le predau sau le re in sînt, în momentul de fa , agreabile sau
dezagreabile, este de importan secundar . Dumnezeu se poate îngriji de aceast parte
a problemei.
S nu m în elege i greşit. Este cert c Dumnezeu priveşte o fire dezagreabil ca
pe un lucru r u şi deplorabil. Şi, desigur, El priveşte o fire agreabil ca pe un lucru bun
— bun ca pîinea, ca lumina sau ca apa. Dar acestea sînt lucruri bune pe care El le
d ruieşte, iar noi le primim. El a creat nervii s n toşi ai lui Radu şi digestia lui bun , şi
Dumnezeu are disponibile multe asemenea calit i. Din cîte ştim noi, pe Dumnezeu nu-L
cost nimic s creeze lucruri bune: dar ca s converteasc voin ele r zvr tite, îl cost
r stignirea, pentru c sînt voin e care pot refuza cererea Lui — în oamenii buni la fel ca
şi în cei r i. în afar de aceasta, pentru c bun tatea lui Radu era doar o parte a naturii
sale, ea se va destr ma la sfîrşit. Natura îns şi se va destr ma. Cauzele naturale se
îmbin în Radu pentru a forma un profil psihologic pl cut, la fel cum ele se îmbin într-
un apus de soare pentru a forma o îmbinare pl cut de culori. Peste pu in vreme
(pentru c natura lucreaz în felul acesta), ele se vor desp r i, şi îmbinarea pe care au
creat-o în ambele cazuri va dispare. Radu a avut ocazia s transforme (sau mai degrab ,
s -I permit lui Dumnezeu s transforme) profilul acela trec tor în frumuse ea unui
spirit etern: şi el nu a folosit ocazia.
Avem un paradox aici. Cît vreme Radu nu se întoarce spre Dumnezeu, el crede c
bun tatea este a lui, şi cît vreme crede aşa, ea nu este a lui. Abia cînd Radu îşi d
seama c bun tatea aceasta nu este a lui, ci este un dar de la Dumnezeu, şi cînd I-o
ofer din nou lui Dumnezeu, abia atunci începe aceasta s fie cu adev rat a lui. De acum
încolo, Radu începe s fie p rtaş la propria lui crea ie. Singurele lucruri pe care le putem
p stra sînt lucrurile pe care I le d ruim lui Dumnezeu de bun voie. Ceea ce încerc m s
p str m pentru noi este doar ceea ce vom pierde cu siguran .
De aceea, nu trebuie s ne mir m dac întîlnim între credincioşi oameni care înc
sînt dezagreabili. Dac te gîndeşti bine, exist un motiv pentru care ne putem aştepta ca
oamenii dezagreabili s se întoarc la Cristos în num r mai mare decît ceilal i. Aceasta a
fost obiec ia oamenilor cu privire la Cristos în timpul vie ii Lui p mînteşti: El p rea s
atrag asemenea oameni mizerabili. Aceasta continu s fie obiec ia oamenilor şi va
continua s fie întotdeauna. Nu în elege i de ce? Cristos a spus: „Ferice de cei s raci" şi
„Greu este pentru cei boga i s intre în împ r ie", şi nu încape îndoial c El s-a referit
în primul rînd la cei boga i sau s raci din punct de vedere economic. Dar oare nu se
aplic cuvintele Lui şi la un alt fel de bog ie sau de s r cie? Unul dintre pericolele de a
avea o mul ime de bani este c te po i mul umi cu genul de fericire pe care i-1 pot da
banii şi nu î i dai seama c ai nevoie de Dumnezeu. Dac totul în via pare s se
realizeze prin semnarea de cecuri, s-ar putea s ui i c în fiecare clip depinzi cu totul de
Dumnezeu.
Este foarte adev rat c înzestr rile naturale sînt înso ite de un pericol
asem n tor. Dac ai nervi s n toşi, dac ai s n tate, popularitate şi dac ai o educa ie
bun , probabil c vei fi mul umit cu caracterul t u aşa cum este.
„La ce-mi mai trebuie Dumnezeu?" s-ar putea s spui. ie î i vine uşor s ai o
anumit conduit bun . Tu nu eşti unul dintre acei oameni care sînt obseda i de sex,
care sînt alcoolici, nervoşi sau nest pîni i. Toat lumea spune c eşti un om de treab şi
(între noi fie vorba) tu eşti de acord cu ei.
Este foarte posibil ca tu s crezi c toat aceast bun tate este rodul eforturilor
tale: şi se poate s nu sim i nevoia pentru o bun tate superioar . Deseori, oamenii care
au aceast bun tate natural nu pot fi aduşi deloc la punctul s recunoasc nevoia lor
de Cristos pîn cînd, într-o zi, bun tatea natural îi las balt şi automul umirea lor este
spulberat .
Cu alte cuvinte, este greu pentru cei care sînt „boga i" în sensul acesta s intre în
împ r ie.
Lucrurile sînt complet diferite pentru oamenii dezagreabili — oameni m run i,
modeşti, timizi, deprava i, f r vlag , singuratici, p timaşi, senzuali sau dezechilibra i.
Dac ei fac vreo încercare s fie buni, ei descoper îndat c au nevoie de ajutor. Ei au
nevoie de Cristos pentru c altfel nu pot face nimic. Ei trebuie s -şi ia crucea şi s -L
urmeze — altfel ajung dispera i. Ei sînt (într-un sens foarte real şi teribil) „s racii": pe ei
i-a fericit El. Ei sînt „p c toşii" cu care umbl El - şi bineîn eles c fariseii continu s
spun , la fel cum au spus atunci: „Dac ar fi ceva de capul creştinismului, oamenii aceia
nu ar fi creştini".
Pentru fiecare dintre noi este aici un avertisment sau o încurajare. Dac eşti o
persoan agreabil — dac virtutea este un lucru normal pentru tine — fii atent! Se
aşteapt mult de la cei c rora li s-a dat mult. Dac tu crezi c sînt meritele tale cele care
în realitate sînt daruri pe care i le-a dat Dumnezeu prin firea ta, şi dac te mul umeşti
s fii doar om de treab , tu continui s fii un rebel: şi toate acele daruri vor face doar ca
s fie mai îngrozitoare c derea ta, vor face corup ia ta mai complicat şi exemplul t u
r u mai dezastruos. Diavolul a fost cîndva un arhanghel; înzestr rile lui naturale au fost
atît de superioare în compara ie cu ale tale, cum sînt ale tale în compara ie cu ale unui
cimpanzeu.
Dar dac tu eşti o f ptur s rman — otr vit de o educa ie proast într-o cas
plin de gelozii vulgare şi de certuri f r sens — st pînit, f r voia ta, de vreo perversiune
sexual dezgust toare — chinuit zi de zi de un complex de inferioritate care te face s te
r steşti la cei mai buni prieteni ai t i — nu dispera. El ştie totul. Tu eşti unul dintre
s racii pe care i-a binecuvîntat El. El ştie cît de hîrbuit este maşina pe care încerci s o
conduci. Persevereaz . F tot ce po i. într-o zi (poate într-o alt lume, dar poate mai
curînd), el o va arunca la fier vechi şi î i va da o maşin nou . Şi atunci s-ar putea s ne
uimeşti pe to i — şi pe tine însu i: pentru c tu ai înv at s conduci într-o şcoal sever .
(Unii dintre cei de pe urm vor fi cei dintîi şi unii dintre cei dintîi vor fi cei de pe urm .)
„Bun tatea" — o personalitate s n toas , complet — este un lucru excelent. Prin
toate mijloacele medicale, educa ionale, economice şi politice care ne stau în putere, noi
ar trebui s încerc m s producem o lume în care cît mai mul i oameni cu putin s
creasc „buni"; la fel cum trebuie s încerc m s producem o lume în care to i s aib
mîncare din belşug. Dar nici m car atunci cînd am reuşit s -i facem pe to i buni, noi nu
trebuie s presupunem c sufletele lor nu au nevoie de mîntuire. O lume de oameni
buni, mul umi i în bun tatea lor, care nu mai doresc altceva, care se îndep rteaz de
Dumnezeu, ar fi o lume care are nevoie la fel de disperat de mîntuire ca şi o lume
nefericit — şi poate c este o lume mai greu de mîntuit.
Simpla îmbun t ire nu este mîntuire, deşi mîntuirea îmbun t eşte întotdeauna
via a oamenilor, chiar şi aici şi acum, iar în final o va îmbun t i într-o m sur pe care
înc nu ne-o putem imagina. Dumnezeu a devenit om ca s transforme creaturile Sale în
fii: nu doar ca s produc oameni vechi mai buni, ci ca s produc un nou fel de oameni.
Nu este ca şi cum l-ai înv a pe un cal s sar tot mai bine, ci ca şi cum l-ai transforma
într-o f ptur înaripat . Desigur, cînd va avea aripi, va s ri peste garduri care nu ar fi
putut fi s rite şi astfel îl va învinge pe calul natural tocmai acolo unde acesta excela. Dar
se poate s fie o perioad cînd aripile abia încep s creasc , cînd el nu poate zbura: şi în
stadiul acela umfl turile de pe umerii lui — nimeni n-ar putea spune doar privindu-le c
vor deveni aripi — s-ar putea s -i dea chiar o înf işare penibil .
Dar poate c am petrecut deja prea mult timp cu aceast problem . Dac ceea ce
vrei este un argument împotriva creştinismului (şi eu îmi aduc bine aminte cu cît
ardoare am c utat un asemenea argument cînd am început s m tem c creştinismul
este adev rat), po i s g seşti cu uşurin vreun creştin stupid şi nesatisf c tor şi s
spui: „Iat omul nou cu care te-ai l udat atîta! D -mi-1 mie pe cel vechi!" Dar dac ai
început s î i dai seama c creştinismul este probabil adev rat, vei şti în inima ta c de
fapt încerci s evi i problema. Ce po i tu cunoaşte de fapt cu privire la sufletele celorlal i
oameni — cu privire la ispitirile, la oportunit ile şi la luptele lor? Este un singur suflet
din toat crea ia pe care-1 cunoşti: şi este singurul a c rui soart este pus în mîinile
tale. Dac exist un Dumnezeu, tu eşti, într-un sens, singur cu El. Nu-L po i amîna cu
specula ii despre vecinul t u de vizavi sau cu amintiri din ce ai citit în c r i. La ce va
folosi toat vorb ria şi toate presupunerile (oare i le vei mai aminti?), cînd cea a
anestezic pe care o numim „natur " sau „lumea real " se va mistui, şi Prezen a lîng
care te-ai aflat întotdeauna va deveni palpabil , imediat şi inevitabil ?

11
Oamenii noi

în capitolul precedent am comparat lucrarea lui Cristos de facere a oamenilor noi

cu procesul de transformare a unui cal într-o f ptur înaripat . Am folosit exemplul
acela extrem pentru a sublinia ideea c nu este vorba de o simpl îmbun t ire, ci de o
Transformare. Cea mai apropiat paralel din lumea natural este întîlnit în cazul
transform rilor remarcabile pe care le putem produce în unele insecte dac le trat m cu
anumite radia ii. Unii oameni cred c acesta este modul în care a operat evolu ia.
Modific rile din creaturi, modific ri de care depinde totul, s-ar putea s fi fost produse de
radia ii venite din spa iul cosmic. (Desigur, odat ce au ap rut aceste modific ri, a
început s ac ioneze asupra lor ceea ce ei numesc „selec ie natural ", adic modific rile
favorabile supravie uiesc, iar celelalte se sting.)
Poate c omul modern în elege ideea creştin mai bine dac face leg tura cu
evolu ia. Toat lumea ştie despre evolu ie (deşi, desigur, unii oameni educa i nu o cred):
tuturor ni s-a spus c omul a evoluat din forme inferioare de via . De aceea, oamenii se
întreab deseori: „Care este pasul urm tor? Ce va apare dup om?" Unii scriitori cu
imagina ie încearc uneori s descrie acest pas — „Supraomul", cum îl numesc ei; dar de
obicei ei nu reuşesc decît s zugr veasc o fiin mult mai rea decît omul, aşa cum îl
cunoaştem noi, şi dup aceea încearc s compenseze aceasta prin faptul c îl
înzestreaz cu picioare sau cu mîini foarte lungi. Dar s presupunem c pasul urm tor
ar fi ceva mult mai diferit de stadiile anterioare decît îşi poate imagina cineva. Nu este
oare foarte probabil s fie aşa? în urm cu sute de mii de ani, au ap rut creaturi foarte
bine protejate, cu o armur groas . Dac cineva ar fi urm rit atunci cursul evolu iei,
probabil c s-ar fi aşteptat ca aceste „armuri" s devin tot mai solide. Dar ar fi greşit.
Viitorul rezerva ceva la care nu se aştepta nimeni atunci. El avea s produc
animale mici, neprotejate, f r blan , dar care aveau o minte mai bun : şi cu mintea
aceea ei aveau s st pîneasc întreaga planet . Ei nu aveau s aib doar mai mult
putere decît monştrii preistorici, ci aveau s aib un nou gen de putere. Pasul urm tor
nu numai c avea s fie diferit, ci avea s fie un nou gen de diferen . Rîul evolu iei nu
avea s curg în direc ia în care 1-a v zut observatorul acela: de fapt, avea s fac o
cotitur brusc .
Mi se pare c cele mai larg acceptate presupuneri cu privire la stadiul urm tor fac
acelaşi gen de greşeal . Oamenii v d (sau cel pu in cred c v d) cum fiin a uman îşi
dezvolt un creier mai mare şi dobîndeşte o st pînire mai mare asupra naturii. Deoarece
ei cred c rîul curge în direc ia aceea, ei îşi închipuie c va continua s curg în acea
direc ie. Dar eu nu pot s nu cred c stadiul urm tor va fi realmente nou; el va merge
într-o direc ie pe care nu am fi putut-o visa niciodat . Dac nu ar fi aşa, nici nu ar
merita s fie numit un Stadiu Nou. Ar trebui s ne aştept m nu numai la diferen , ci la
un nou gen de diferen . Ar trebui s ne aştept m nu numai la o simpl schimbare, ci la
o nou metod de a produce schimbarea.
De fapt, ar trebui s ne aştept m ca stadiul urm tor al evolu iei s nu fie un
stadiu al evolu iei: ar trebui s ne aştept m ca îns şi evolu ia, ca metod de producere a
schimb rii, s fie înlocuit . în fine, nu ar trebui s fim surprinşi dac , atunci cînd se va
petrece lucrul acesta, foarte pu ini oameni vor observa ce se întîmpl .
Ei bine, dac vrei s vorbeşti în aceşti termeni, concep ia creştin este tocmai c
Stadiul Urm tor a ap rut deja şi este cu adev rat nou. Nu este o schimbare de la oameni
inteligen i la oameni mai inteligen i: este o schimbare care merge într-o direc ie cu totul
diferit — o schimbare de la a fi creaturi ale lui Dumnezeu la a fi copii ai lui Dumnezeu.
Primul caz a ap rut în Palestina în urm cu dou mii de ani. într-un sens, aceast
schimbare nu este nicidecum „evolu ie", deoarece nu este ceva ce rezult dintr-o
desf şurare natural a evenimentelor, ci este ceva ce vine în natur din afara ei. Dar
tocmai la aşa ceva trebuie s ne aştept m. Noi am ajuns la ideile noastre despre
„evolu ie" prin studierea trecutului. Dac exist nout i preg tite în viitor, atunci ideea
noastr , bazat pe trecut, nu le va cuprinde. De fapt, acest Stadiu Nou se deosebeşte de
toate celelalte nu numai prin faptul c vine din afara naturii, ci şi prin alte cîteva
tr s turi.
(1) Nu este realizat prin reproducere sexual . Ar trebui oare s fim surprinşi de
acest lucru? A existat un timp cînd nu a existat sexul; dezvoltarea a avut loc prin metode
diferite. în consecin , ne putem aştepta s vin o vreme cînd sexul va dispare sau (şi
aceasta se petrece în realitate) un timp cînd sexul, deşi continu s existe, înceteaz s
mai fie principalul canal de dezvoltare.
(2) In stadiile primare de dezvoltare ale organismelor vii, ele nu au avut de ales,
sau au avut prea pu in de ales, în ce priveşte pasul nou. Progresul a fost, în principal,
ceva ce s-a petrecut cu ele, nu ceva ce au f cut ele. Dar noul stadiu, trecerea de la a fi
creaturi la a fi copii, este voluntar, cel pu in într-un sens. Nu este voluntar în sensul c
noi înşine am fi putut alege sau l-am fi putut imagina, dar este voluntar în sensul c
atunci cînd ne este oferit îl putem refuza. Dac vrem, ne putem retrage, putem s
r mînem în p tr ica noastr şi s l s m noua Omenire s înainteze f r noi.
 (3) Am spus c „primul caz" a fost cel al lui Cristos. El este mult mai mult decît
atît. El nu este doar un om nou, un specimen dintr-o specie, ci El este Omul nou. El este
originea, centrul şi via a tuturor oamenilor noi. El a venit în universul creat, a venit de
bun voie, aducînd cu Sine Zoe, via a nou .
(Vreau s spun, desigur, c Zoe a existat dintotdeauna în sferele ei.) El transmite
aceast via nou nu prin ereditate, ci prin ceea ce am numit „infec ia bun ". Oricine
care o primeşte, o primeşte prin contact personal cu El. Al i oameni pot deveni „noi" prin
faptul c sînt „în El".
(4) Acest pas este f cut mult mai repede decît cei preceden i. în compara ie
cu dezvoltarea omului pe aceast planet , r spîndirea creştinismului în rasa
uman pare s fie ca un fulger — dou mii de ani nu sînt aproape nimic în istoria
universului. (S nu uit m niciodat c noi sîntem înc „primii creştini". Dezbin rile
actuale dintre noi, rele şi nefolositoare, sînt, sper m, o boal a copil riei: abia acum
ne ies din ii.
Lumea din afar , f r îndoial , crede tocmai contrariul. Ea crede c noi murim de
b trîne e. Dar ea a mai crezut de multe ori lucrul acesta! Mereu, mereu a crezut c
creştinismul este pe moarte, din pricina persecu iei din afar sau a corup iei din untru,
din pricina ridic rii mahomedanismului, din pricina progresului ştiin elor naturii, din
pricina ridic rii marilor mişc ri revolu ionare anticreştine. Prima dezam gire a fost
legat de r stignire. Omul Cristos a înviat. într-un sens — şi îmi dau seama cît de
îngrozitor de nedrept trebuie s li se par — lucrul acesta s-a repetat mereu de atunci
încoace. Ei continu s ucid lucrul pe care 1-a început El: şi de fiecare dat , tocmai
cînd ei b t toresc p mîntul pe groapa creştinismului, aud dintr-o dat c este viu şi c a
izbucnit în vreun loc nou. Nu este de mirare c ei ne ur sc.)
(5) Miza este mare. Dac ar fi eşuat la unul dintre stadiile anterioare, creatura ar
fi pierdut, în cel mai r u caz, pu inii ani de via pe acest p mînt: dar foarte adesea nu a
pierdut nici m car atît. Dar dac eşu m la acest pas, pierdem un premiu care este infinit
(în cel mai strict sens al cuvîntului). Acum a sosit momentul critic. în cursul secolelor,
Dumnezeu a c l uzit natura pîn la punctul în care a produs f pturi care (dac vor) pot
fi luate direct din natur şi pot fi transformate în „dumnezei". Oare vor accepta ele s fie
transformate? într-un fel, este ca şi criza naşterii. Pîn cînd ne decidem s -L urm m pe
Cristos, noi înc sîntem p r i din natur , sîntem înc în pîntecele marii noastre mame.
Sarcina ei a fost purtat mult, cu durere şi team , dar acum a ajuns la punctul
culminant. A sosit momentul cel mare. Totul este preg tit. Doctorul a sosit. Oare se
va desf şura naşterea „f r probleme"? Bineîn eles c se deosebeşte de o naştere
obişnuit printr-un aspect important. într-o naştere obişnuit , copilul nu are de ales: în
cazul acesta, copilul poate alege. M întreb ce ar face un copil obişnuit dac ar putea
alege. S-ar putea s prefere s r mîn în locul întunecos, cald şi sigur din pîntece,
pentru c ar crede c pîntecele înseamn siguran . Dar alegerea ar fi cît se poate de
greşit , pentru c dac ar r mîne acolo ar muri.
în concep ia creştin , naşterea deja a avut loc: pasul nou a fost întreprins şi
continu s fie întreprins. Oameni noi sînt pres ra i deja ici şi colo pe tot p mîntul. Unii
dintre ei, aşa cum am admis, sînt greu de recunoscut, dar al ii pot fi recunoscu i. îi
întîlneşti din cînd în cînd. Vocile şi fe ele lor sînt diferite de ale noastre: mai puternice,
mai liniştite, mai fericite, mai radioase. Ei încep calea acolo unde au abandonat-o cei mai
mul i dintre noi. Ei pot fi recunoscu i, dup p rerea mea, dar trebuie s ştii ce s cau i.
Ei nu se vor asem na cu ideea pe care ne-am format-o noi din lecturi despre „oamenii
religioşi". Ei nu atrag aten ia asupra lor înşile.
Ai tendin a s crezi c tu te por i frumos cu ei, cînd de fapt ei se poart frumos cu
tine. Ei te iubesc mai mult decît al i oameni, dar au mai pu in nevoie de tine. (Trebuie
s dep şeşti stadiul cînd doreşti ca al ii s aib nevoie de tine: pentru unii oameni buni,
mai ales pentru femei, aceasta este ispita la care rezist cel mai greu.) De obicei va p rea
c ei au foarte mult timp disponibil: te miri de unde au atîta timp. Cînd l-ai recunoscut
pe unul dintre ei, pe urm torul îl vei recunoaşte mult mai uşor. P rerea mea (dar de
unde aş putea şti?) este c ei se recunosc unul pe altul imediat şi f r greş, trecînd peste
orice barier de culoare, sex, clas social , vîrst sau chiar crez. în sensul acesta, a
deveni sfînt poate fi comparat cu a deveni membru al unei societ i secrete. Exprimîndu-
ne în termeni foarte modeşti, trebuie s fie foarte amuzant.
Nu trebuie s v imagina i îns c oamenii noi sînt, în sensul obişnuit, to i la fel.
Multe dintre lucrurile pe care vi le-am spus în aceast ultim carte v-ar putea determina
s crede i acest lucru. A deveni om nou înseamn s pierzi ceea ce noi numim „eul t u".
Trebuie s ieşim din noi înşine şi s intr m în Cristos. Voin a Lui va deveni voin a
noastr şi trebuie s gîndim gîndurile Lui, s avem „gîndirea lui Cristos", cum spune
Biblia. Dac Cristos este unul şi dac El trebuie s fie „în" noi to i, oare nu ar trebui s
fim exact la fel? S-ar p rea s fie aşa, dar în realitate nu este aşa.
Este dificil s g sim aici o ilustra ie potrivit deoarece, desigur, nu exist dou
lucruri în natur care s fie legate între ele prin aceeaşi rela ie ca şi Creatorul şi
creaturile Sale. Voi încerca totuşi s v dau dou ilustra ii imperfecte, care s v ajute s
v forma i o idee despre adev r, închipui i-v o mul ime de oameni care au tr it
întotdeauna în întuneric.
Ajunge i între ei şi încerca i s le descrie i cum este lumina. A i putea s le
spune i c dac vor ieşi la lumin , acea lumin va c dea asupra lor şi ei o vor reflecta şi
vor deveni astfel vizibili. Nu este oare posibil ca ei s -şi imagineze c , întrurit ei vor primi
aceeaşi lumin şi to i vor reac iona fa de ea în acelaşi fel (adic o vor reflecta), to i vor
ar ta la fel? Cu toate acestea, noi ştim c lumina va scoate la iveal diferen ele dintre
noi. Şi iar şi, s presupunem c un om nu ar şti nimic despre sare. îi dai pu in sare şi
el simte un gust aparte, foarte puternic. Dup aceea îi spui c oamenii din ara aceea
folosesc sare în toate mînc rurile lor. Ar fi posibil ca el s r spund : „în cazul acesta,
cred c toate mînc rurile voastre au exact acelaşi gust, pentru c gustul acelei substan e
pe care mi-ai dat-o s-o gust este atît de puternic încît va anihila gustul oric rui alt
ingredient". Dar noi ştim c efectul s rii este tocmai opus — departe de a anihila gustul
oului, al c rnii şi al verzei, sarea scoate la iveal gustul lor. Ele nu îşi dezv luie
adev ratul gust decît dup ce ai ad ugat sarea. (V-am avertizat c aceasta nu este o
ilustra ie foarte bun , deoarece po i anihila gustul celorlalte ingrediente dac pui prea
mult sare, în timp ce nu po i anihila gustul personalit ii umane dac pui prea mult
Cristos. V-am spus c este doar o încercare de a ilustra adev rul.)
Cam aşa ceva se petrece cînd Cristos este în noi. Cu cît d m la o parte mai mult
ceea ce numim „eul nostru" şi îi permitem lui Cristos s preia controlul, cu atît devenim
mai mult cu adev rat noi înşine. Cristos este atît de mare, încît milioane şi milioane de
„Cristoşi mici", care se deosebesc unii de al ii, nu sînt destui ca s -L prezinte pe El
deplin. El i-a f cut pe to i.
El a inventat — aşa cum un autor inventeaz personajele dintr-un roman — ceea
ce sîntem destina i s fim tu şi eu, oameni noi diferi i. în sensul acesta, adev ratul
nostru eu ne aşteapt în El. Nu are rost s încerc s fiu „eu însumi" f r El. Cu cît m
împotrivesc Lui mai mult şi cu cît încerc mai mult s tr iesc pe cont propriu, cu atît voi fi
mai dominat de ereditatea mea, de educa ia mea, de mediul în care tr iesc şi de dorin ele
mele naturale.
De fapt, ceea ce numesc cu atîta mîndrie „Eul meu" devine doar un loc de întîlnire
pentru şiruri de evenimente pe care eu nu le-am pornit şi nici nu le pot opri. Ceea ce
numesc „dorin ele mele" sînt de fapt doar dorin ele stîrnite în mine de organismul meu
fizic, pompate în mine de gîndurile altor oameni sau chiar sugerate de demoni. O omlet ,
nişte alcool şi un somn bun vor fi adev ratele origini ale deciziei cu care m laud c am
luat-o eu însumi, cu discern mînt, de a m culca cu tîn ra care st pe cealalt banchet
în vagonul de tren. Propaganda va fi adev rata origine a idealurilor mele politice
personale. în starea mea natural , eu nu sînt o persoan atît de complet cum îmi place
s cred: cea mai mare parte din ceea ce numesc „eul meu" poate fi explicat foarte uşor.
Cînd vin la Cristos, cînd m d ruiesc Personalit ii Lui, abia atunci încep s am cu
adev rat o personalitate proprie.
La început am spus c au existat Personalit i în Dumnezeu. Acum vreau s merg
mai departe. Nic ieri altundeva, în afar de Dumnezeu, nu exist adev rate personalit i.
Pîn cînd nu te vei d rui pe tine însu i Lui, tu nu vei avea un eu real. Identitatea
personalit ii este de aşteptat s fie întîlnit mai mult între cei mai „naturali" oameni, nu
între aceia care s-au predat lui Cristos. Ce asem nare monoton este între to i tiranii şi
cuceritorii; ce diferen glorioas este între to i sfin ii.
Trebuie s fie o predare real a eului. Trebuie s -1 lepezi „orbeşte", dac pot spune
aşa. Cristos î i va da cu adev rat o personalitate real , dar nu trebuie s mergi la El doar
de dragul acestui lucru. Cît vreme ceea ce te intereseaz este personalitatea ta, tu nu te
apropii deloc de El. Primul pas este s încerci s ui i cu totul de eul t u. Eul t u real şi
nou (care este al lui Cristos şi al t u, care este al t u tocmai pentru c este al Lui) nu va
apare cît vreme tu îl cau i. Va apare atunci cînd îl vei c uta pe Cristos. i se pare
ciudat? Tu ştii c acelaşi principiu este valabil în multe probleme cotidiene.
Chiar şi în via a social , tu nu vei face o impresie bun asupra oamenilor decît
atunci cînd vei înceta s te gîndeşti la impresia pe care o faci asupra lor. în literatur şi
în art , nici un autor care caut cu orice pre originalitatea nu va fi original, în timp ce
dac nu încerci decît s povesteşti adev rul (f r s -fi pese cîtuşi de pu in de cîte ori a
fost povestit în trecut), în 90% din cazuri vei deveni original f r s - i fi dat seama.
Principiul se aplic în toate aspectele vie ii. D ruieşte-te pe tine însu i şi atunci vei g si
adev ratul t u eu. Pierde- i via a şi o vei salva. Supune-te la moarte — moartea
ambi iilor şi a dorin elor tale favorite în fiecare zi şi, în final, moartea întregului t u trup:
supune-te cu fiecare fibr din fiin a ta, şi atunci vei g si via a veşnic . Nu re ine nimic
pentru tine. Nimic din ce p strezi nu va r mîne cu adev rat al t u. Nimic din tine care
nu a murit nu va fi înviat din mor i. Priveşte la tine însu i şi vei descoperi în viitor numai
ur , singur tate, disperare, mînie, ruin şi descompunere. Priveşte îns la Cristos şi îl
vei g si pe El, iar împreun cu El vei primi toate celelalte lucruri.