Sunteți pe pagina 1din 5

PLURALISMUL SI PARTIDELE

POLITICE

SOANA IOAN LUCIAN


Atunci când ne raportăm la o societate democratică, două elemente pe care va
trebui întotdeauna să le regăsim sunt pluralismul politic, respectiv, partidele politice.
Fie că acestea sunt privite uneori ca factori de instabilitate, ele sunt elemente sine qua
non pentru viaţa politică a unui stat de drept. Constituţia noastră consacră aceste
aspecte în articolul 2, urmând a le prezenta şi detalia.

A. Pluralismul - art. 2 alin. (1) din Constituţia României

Pluralismul politic reprezintă un element vital al unei societăţi autentic


democratice, plasându-se într-o vădită antiteză cu ideea de partid unic, ideologie
unică, specifică sistemelor totalitare.
Pluralismul politic este sinonim cu efervescenţa politică, cu dinamica generată
de existenţa mai multor idei care, diseminate şi consolidate, conduc la apariţia unor
noi mişcări, ideologii ce influenţează direcţia de dezvoltare a societăţii.Un stat de
drept şi democratic nu poate funcţiona decât fundamentat pe valoarea pluralismului,
unicitatea puterii nefiind viabilă cu un astfel de sistem. Decizia de a consacra la nivel
constituţional pluralismul nu a reprezentat decât o reacţie împotriva vechilor realităţi
ce au dominat perioada 1947-1989.
De asemenea, pluralismul politic este consfinţit în cadrul articolului 1, alineat
(3), ca fiind una dintre valorile supreme ale statului român.

B. Partidele politice - art. 2, alin. (2) din Constituţia României

Atunci când vorbim de pluralism politic, vorbim implicit de partide politice.


Partidele politice reprezintă veritabile motoare ale vieţii politice, indispensabile
pentru societate întrucât constituie un liant între popor şi putere. Înglobând anumite
valori, perspective şi idei în jurul cărora se raliază membrii lor, partidele reprezintă, în
esenţă, interesele unui grup social, luptându-se pentru cucerirea puterii politice. Odată
cucerită puterea, un partid politic va trebui să guverneze şi să îşi transpună programul
de guvernare în practică. Cucerirea puterii şi guvernarea reprezintă finalitatea
activităţii unui partid, fapt pentru care unul dintre elementele esenţiale, definitorii ale
unui partid politic este vocaţia şi aptitudinea de a guverna, aşa cum a apreciat şi
doctrina (1).
Partidele politice “contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a
cetăţenilor” [art. 8, alin. (2)], constituirea lor fiind posibiliă datorită dreptului de
asociere (art. 40).
Totuşi, nu orice fel de partid politic poate fi creat şi înregistrat, Legea
fundamentala având dispoziţii clare în acest sens. Condiţia reprezintă respectarea:
a. Suveranităţii naţionale
b. Integrităţii teritoriale
c. Ordinii de drept
d. Principiilor democraţiei
De asemenea, corelând cu articolul 40, reies interdicţii referitoare la activitatea
acestora. Astfel, sunt neconstituţionale partidele care militează împotrivaPluralismului
politic
 Principiilor statutului de drept
 Suveranităţii României
 Integrităţii României
 Independenţei României
Nu în ultimul rând, Constituţia vizează şi anumite incompatibilităţi, în sensul în
care nu pot fi membri ai unui partid politic:
i) Judecătorii Curţii Constituţionale
ii) Avocaţii poporului
iii) Magistraţii
iv) Membrii activi ai armatei
v) Poliţiştii
vi) Alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică
Relevantă în domeniu este Legea nr. 14/2003, modificată ulterior în 2015 ca
urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale.
Legea defineşte partidele politice ca “fiind asociaţii cu caracter politic ale
cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi
exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de
Constituţie”.
În ceea ce priveşte înfiinţarea unui partid politic, pe lângă dispoziţiile
Constituţionale, legea prevede întrunirea anumitor criterii:
Numărul minim al membrilor fondatori a variat considerabil din 1989 încoace.
În forma incipientă a legii se prevedea un număr de 10.000 de membri fondatori,
ulterior ridicat la 25.000 de membri fondatori, domiciliați în cel puțin 18 din județele
țării și municipiul București, dar nu mai puțin de 700 de persoane pentru fiecare dintre
aceste județe și municipiul București. Prin decizia nr. 75/2015 a Curţii Constituţionale
s-a constatat neconstituţionalitate acestor exigenţe, condiţionările fiind unele excesive
prin raportare la scopul legii. Astfel, în prezent, numărul minim de membri fondatori
este de 3.
Fiecare partid politic trebuie să aibă denumire integrală, denumire prescurtată şi
semn permanent proprii. Denumirea integrală şi denumirea prescurtată, precum şi
semnul permanent nu pot reproduce sau combina simbolurile naţionale ale statului
român, ale altor state, ale organismelor internaţionale ori ale cultelor religioase. Fac
excepţie partidele politice care sunt membre ale unor organizaţii politice
internaţionale, acestea putând utiliza însemnul organizaţiei respective ca atare sau
într-o combinaţie specifică.
Conform legii, cererile de înregistrare se depun la Tribunalul Bucureşti, fiind
posibilă atacarea deciziei la Curtea de Apel Bucureşti.
Partidelor politice le este prevăzută posibilitatea optării pentru formarea unei
alianţe politice în baza unui protocol de asociere, urmând să propună liste de candidaţi
pentru alegeri în comun. Totuşi, partidele politice membre ale alianţelor politice sau
ale altor forme de asociere îşi păstrează personalitatea juridică şi patrimoniul propriu.
Dizolvarea unui partid politic poate fi dispusă excepţional, prin încălcarea
prevederilor constituţionale, când scopul sau activitatea partidului politic a devenit
ilicită ori contrară ordinii publice, când realizarea scopului partidului politic este
urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice, când partidul urmăreşte alt
scop decât cel care rezultă din statutul şi programul politic ale acestuia.
Inactivitatea partidului politic duce, de asemenea, la dizolvarea acestuia, în
cazul în care:
 Nu a ţinut nicio adunare generală timp de 5 ani
 Nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii
electorale succesive, cu excepţia celei prezidenţiale, în minimum 75 de
circumscripţii electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă
completă de candidaţi în cel puţin o circumscripţie electorală sau
candidaţi în cel puţin 3 circumscripţii electorale, în cazul alegerilor
parlamentare
Prin excepţie, chiar dacă posibilitatea de a fi membru al unui politic este
rezervată numai 1) cetăţenilor români care 2) au drept de vot, cetăţenii Uniunii
Europene care nu deţin cetăţenia română şi au domiciliul în România au dreptul de a
se asocia în partide politice sau de a se înscrie în partide politice în aceleaşi condiţii ca
şi cetăţenii români.

BIBLIOGRAFIE
WWW.AVOCATOO.RO
WWW.STUDOC.COM
WWW.CONSTITUTIAROMANIEI.RO

S-ar putea să vă placă și