Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
<< Desi nu are mare importanta "titlul original in limba rusa" este de
fapt in limba engleza si inseamna "Vinatorul" sau ceva de genul "Cel care
pandeste prada". >>
Ma refer la una din ideile esentiale din filmul "Calauza": daca iti
amintesti, cei doi eroi ai filmului ("scriitorul" si "omul de stiinta")
sint condusi de "stalker" catre o camera magica, in care daca intri ti se
va implini orice dorinta; incercarea esueaza, printre altele, si pentru ca
cei doi "inteleg" (mai mult in bascalie, dar totusi se tem!) la timp ca de
fapt, nu ti se implineste "orice dorinta", ci numai dorinta cea mai
"adevarata", cea mai pura. De aici problema: cum deosebim aceasta dorinta?
Cun stim care e "dorinta adevarata", irationala, care vine din adincul
fiintei? Si presupunind ca o stim, ce facem cu ea atunci cind intelegem ca,
desi pura, e o dorinta care poate aduce mai mult rau decit bine? (Mie
si/sau altora). Asta vroiam sa spun.
Legatura este tot filmul lui Tarkovski. Am pus intrebarile care se nasc din
interpretarea filmului. "Scriitorul" din film isi pune direct aceasta
intrebare, si nu accepta ca a venit in "zona" pentru a gasi o sursa de
inspiratie. El este obsedat de ideea ca tot ce scrie, desi are mare succes
de public, este totusi lipsit de valoare, si pe de alta parte incearca
sa-si demonstreze siesi ca este un geniu. Deci, gindeste el, daca ar intra
in camera magica si ar iesi de acolo geniu, la ce i-ar mai trebui sa scrie?
Interesnata problema!
Spiritualitatea romaneasca, dupa parerea mea, s-a macinat mult (sau mai
bine zis s-a imprastiat iremediabil) in ultimii zece ani, dupa caderea
comunismului. Comunismul a fost un sistem care prin calitatile lui funeste
- autoritarism si supravegherea fiecarui individ, cuplate cu un sistem
economic atit de jalnic incit ducea direct la umilire si apatie in viata
sociala - a dus la o reactie pozitiva de retragere din lumea materiala si
cautare a satisfactiei in lumea interioara, o lume pe care sistemul nu o
putea controla. S-a format atunci un lant spiritual foarte puternic, in
care verigile erau nu numai oamenii de cultura profesionisti ci si
amatorii, diletantii (in sensul nobil al cuvintului), care participau la
circuitul valorilor spirituale cu interes autentic si daruire. Totul s-a
rupt cind a disparut constringerea care tinea verigile impreuna. S-a produs
atunci un fel de explozie, si oamenii care formau lantul s-au imprastiat,
multi dintre ei s-au spart si s-au naruit in proces. E trist, dar lantul
acela nu se mai poate reface. Am ajuns foarte aproape de felul de a fi al
ocidentalilor, oameni care traim separati unii de altii, ferindu-ne sa
comunicam ginduri adevarate, dar fara spoiala de politete, de civilitate,
pe care o da bogatia materiala. Deci o dubla frustrare. Dar ce-i de facut?
Deocamdata nu am un raspuns la intrebatrea asta. Astept sugestii. Oamenii
de cultura profesionisti au ramas izolati intr-un cerc restrins, ca orice
alta breasla de profesionisti din lumea "occidentala", sau "moderna", cum
vreti sa-i spuneti.
De acord. Insa "omul modern" traieste deja fara religie cam de multisor
(momentul in istorie il marcheaza inchegarea filosofiei lui Nietzsche,
nihilismul, cu firescul sau corolar, devenit celebru, "Dumnezeu a murit" -
deci cam a doua jumatate a secolului al XIX-lea). Viata de zi cu zi a
"omului modern" se petrece total in afara spiritului religios, desi
principalele valori morale pe care continua sa le afirme sint cele ale
crestinismului.
Preotii fac parte din lumea religioasa. Nu a existat in istorie religie
fara "preoti", fie ei "samani", "vraci", "brahmani", sau "popi". Preotii,
in aceasta acceptie larga, sint intercesorii intre omul obisnuit, din
societate, din comuniatea de oameni adica, si divinitate. Cei care au
crezut ca se pot dispensa de ei au pus piatra de temelie a lumii
capitaliste moderne: protestantii. Max Weber a elaborat mult pe acest
subiect, si eu ii cam dau dreptate. Protestantismul sta la baza relatiilor
dintre oameni bazate pe inavutire si respectul libertatilor individului, in
special libertatea de a te imbogati (material) si de a-ti apara avutul. De
la dispensarea de preoti la dispensarea de Dumnezeu nu mai era decit un
pas, si pe acesta l-a facut Nietzsche, profetul "modernitatii". Sa fim deci
cu bagare de seama. Lucrurile nu sint de loc simple si sint multe capcane
(scuze...scuze...iar devin auctorial! Uf!)
///...You were talking about the meaning of life and the unselfishness of
art...Now take music. If it has anything at all to do with life it's
mechanical, lacking ideas or associations. But it goes right to your soul.
What chord in us responds to its harmonies? What gives us pleasure? And
stirs us so? Who needs this? And most of all, why? You'll say: "No one.
It's unselfish." No...I doubt it...In the long run everything has a meaning
and a reason...///
Deocamdata atit. Imi cer scuze daca m-am cam lungit la vorba.
Cu speranta,
Dima
Dima Bicleanu