Sunteți pe pagina 1din 7

Instiuția de Educație Timpurie „ROMANIȚA”, s.

Țareuca

Proiect de vara
”petrecem timpul placut si cu folos”
Motto: ”Copiii sunt ca o oglindă. Ceea ce văd și aud sunt ceea ce fac.
Ajută-i să reflecte numai lucruri bune.”

Țareuca, 2022
Argument.
Având în vedere schimbările parvenite în ultimul timp în mediul educațional, când
procesul educațional trebuie să se adapteze tot mai multor schimbări precum: tehnologia
(predarea mixtă, online, tradițională), dinamica pieței muncii (cu o consecință imediată
în ceea ce privește supravegherea copiilor mici), supravegherea și organizarea timpului
liber al copiilor devine din ce în ce mai greu de gestionat pentru părinți.
Astfel, apare nevoia din ce în ce mai stringentă de dezvoltare a unor alternative
prin care copiii, în special cei de vârstă mică, să poată fi îndrumați și coordonați de
persoane calificate în organizarea și petrecerea timpului liber din vacanța de vară în
mod activ, dar relaxant. Este nevoie de o corelare a ideilor pedagogiilor alternative
moderne, cu ideile pedagogiei tradiţionale prin care specialiștii, autoritățile să vină în
întâmpinarea părinților și copiilor cu programe educative de petrecere a timpului liber în
vacanța de vară.
O bază educaţională solidă, completată de educația petrecerii timpului liber,
ajutând astfel familiile, poate avea o influenţă benefică asupra capacităţii copilului de a
progresa din punct de vedere educațional și comportamental.
Având în vedere cele expuse, s-a hotărât de a lansa un proiect de vară în cadrul IET
”Romanița”, sub motto-ul ”Petrecem timpul plăcut și cu folos”, în premieră pentru satul
Țareuca, sub forma unor activități relaxante de: jocuri, matematică distractivă, povești,
teatru, dans, limbă engleză, pictură, pentru copiii de vârsta 5-8 ani.

I. Scopul proiectului.
Scopul proiectului constă în a veni în sprijinul copiilor de vârstă mică (5-8 ani) și
părinților acestora, care nu-i pot coordona în petrecerea activă a timpului liber.
Implementarea proiectului la nivelul IET ”Romanița” va avea următoarele
avantaje:
1. Dezvoltarea capacității instituționale a instituției care se va reflecta și ulterior în
activitatea didactică curriculară prin:
- asigurarea bunăstării educaționale a copiilor prin crearea unui mediu de petrecere a
timpului liber în mod atractiv, stimulativ, inovativ care le facilitează dezvoltarea
creativității cu toate aspecte sale (îndrăzneală, curiozitate, originalitate, etc.)
- dezvoltarea resurselor umane, în special cadrele didactice, precum și un schimb real
de bune practici prin lucru cu copiii în situații nonformale (petrecerea timpului liber)
și colaborarea cu parteneri educaționali implicați în proiect;
2. Crearea de conținut educațional și materiale specifice lucrului recreativ, cum ar fi:
filme documentare, și schițe pentru ateliere de pictură, scenarii de teatru și film,
proiecte de cercetare și de experimentare / simularea unor situații științifice,
coregrafii de dans, primii pași în cunoașterea limbii engleze etc.
3. Asigurarea calității educației furnizate prin crearea culturii proprii a calității cu
accent pe:
- organizarea a unor activități de informare a cadrelor didactice, părinților și
comunității privind rezultatele proiectului și posibilitatea continuării lui;
- crearea de noi instrumente de lucru cu posibilitatea aplicării acestora și în activitatea
curriculară viitoare.
- diversificarea și promovarea ofertei educaționale și diseminarea rezultatelor
activității din instituție;
4. Promovarea instituției, în vederea participării în viitor la unele proiecte
educaționale și chiar investiționale la nivel național, precum și în ceia ce privește
atractivitatea părinților de a-și instiuționaliza copiii la noi în grădiniță.

II. Așteptări:

Rezulatele așteptate de la acest proiect constau în crearea și implementarea unor


activități recreative (conform programului orientativ anexat) pentru copii în perioada
vacanței de vară, pentru perioada 01.07.2022-25.08.2022, pentru un număr de maxim 20
de copii de vârste cu prinse între 5 -8 ani.
Programul de activități se va derula de două ori pe săptămână: Marți și Joi, cu
intervalul între orele 10.00 – 12.00.
De asemenea, la finele proiectului se va edita și un Album în format digital care va
include imagini din timpul activităților, impresii și sentimente ale copiilor, opinii ale
cadrelor didactice și ale părinților.
La finalizarea proiectului, va fi organizată o expoziție cu cele mai reușite lucrări de
artă a copiilor, cu invitarea părinților copiilor și a domnului Primar al comunei, și a
secretarului Primăriei comunei.

III. Grupul țintă:


- Maxim 20 de copii din satul Țareuca, cuprinși între vârstele de 5 și 8 ani.
- 3 cadre didactice: Șerban Luminița – educator din IET ”Romanița”;
Văcaru Aliona – directorul IET ”Romanița”, profesoară de engleză;
Grosu Ecaterina – profesoară de arte plastic.
Cadrele didactice vor presta servicii de voluntariat pentru implimentarea proiectului.
- Părinții copiilor înscriși în proiect.

IV. Perioada de implimentare: 01.07.2022-25.08.2022

V. Locul desfășurării proiectului:


Sala de festivități ale IET ”Romanița”, terenul instituției.
VI. Modul de asigurare cu material necesare pentru derularea proiectului:
Părinții vor procura rechizitele necesare pentru activități, conform listei întocmite
de către cadrele didactice implicate în proiect.

VII. Activități preconizate:


- Sub conducerea dnei Șerban Luminița:
 Jocuri distractive;
 Teatru;
 Arta comunicării;
 Matematică distractivă;
 Dansuri/flash-moburi;
 Atelier de lectură;
 Competiții sportive.
- Sub conducerea dnei Văcaru Aliona:
 Cursuri de limbă engleză pentru începători.
- Sub conducerea dnei Grosu Ecaterina:
 Tehnici de pictură;
 Modelare;
 Tehnica origami.
Doamnă Director,

Subsemnat(a/ul), ______________________________, telefon __________________,


solicit să mi se înscrie copilul __________________________________, de vârsta de
__ ani, la Proiectul de vară ”Petrecem timpul plăcut și cu folos” al IET ”Romanița”,
pentru perioada 01.07.2022-25.08.2022.

Data_________
Semnătura _______________

Doamnei Văcaru Aliona,


Director al IET ”Roamnița
din s. Țareuca
Lista rechizitelor necesare:

1. 60 foi A4
2. 5 foi A3
3. Creion simplu + ascuțitoare
4. Creioane colorate
5. Pix albastru și verde
6. Caiet de matematică 12 foi (pentru copiii de 7-8 ani)
7. Plastelină
8. Acuarelă + 3 pensule
9. Hârtie colorată
10. Carton colorat

11. Mapă-plic A4

12. Mapă simplă pentru folii A4 + 30 folii


Acordul informat al părinților
pentru utilizarea imaginii copilului

Părerile copiilor, creațiile acestora sunt importante pentru noi, pedagogii, dar și
pentru cei din jur. Le folosim pentru a înțelege mai bine ce probleme îi preocupă și
pentru a le face cunoscute celorlalți. Totodată, pentru a promova ideile copiilor, vom
posta unele materiale cu privire la activitățile desfășurate cu copiii în cadrul Proiectului
„Petrecem timpul plăcut și cu folos” în grupurile de tip închis ”Diaspora Țareuca” și
”Comunitatea satelor noastre” de pe rețeaua de socializare Facebook.
În materialele noastre, copiii apar într-o lumină pozitivă, fără a vorbi despre teme
care să-I facă să se simtă jigniți, incomodați, rușinați.

Eu, subsemnata/ul ________________________________________, părintele copilului


_______________________________, sunt de accord ca citate ale copilului meu, și
imagini foto/video cu el să fie folosite în diferite materiale ale Instituției: broșuri,
albume foto, filmulețe, dar și fiind postate în grupurile închise ”Diaspora Țareuca” și
”Comunitatea satelor noastre” de pe rețeaua de socializare Facebook, în scopul
promovării ideilor copilului meu, cât și al numele Instituției de educație Timpurie
”Romanița”.

Date de contact ale părintelui:


Nume, prenume: _______________________________________
GSM: __________________________
Domiciliu: ________________________

Data_________________
Semnătura________________

S-ar putea să vă placă și