Sunteți pe pagina 1din 12

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară Bucuresti

Facultatea de Horticultură ID – An 2, Semestrul 1


Referat la disciplina Fitopatologie

Mana la tomate (Phytophthora infestans).

Profesor: Conf. Dr. Beatrice Michaela Iacomi


Student: Andrei Conțiu
Decembrie 2019

1
Cuprins

1. Motivația alegerii subiectului............................................................................................................................. 3


2. Patogenul ............................................................................................................................................................. 4
3. Diagnostic ............................................................................................................................................................ 6
4. Factori de risc ...................................................................................................................................................... 7
5. Elemente de management .................................................................................................................................. 8
6. Concluzii ............................................................................................................................................................ 11
Bibliografie și referințe......................................................................................................................................... 12

2
1. Motivația alegerii subiectului

Bolile cauzate de patogenii din genul Phytophthora sunt, economic vorbind, printre cele mai semnificative,
pierderile generate de aceste boli fiind de departe mult mai importante față de alte probleme cauzate de alți agenti
patogeni. Aceasta se datorează nu numai procentului ridicat de perderi de recoltă (între 30% și 60% pentru culturile
netratate) cât și datorită faptului că speciile țintă au importanță economică ridicată.
Ciupercile din genul Phytophthora infectează atât plante de cultură (P. infestans, P. nicotianae, P. capsici – specii
din fam. Solanaceae, P. megasperma, P. sojae – specii din fam. Fabaceae) cât și specii forestiere (P. ramorum –
specii din fam. Fagaceae, P. lateralis – specii din fam. Cupressaceae) și altele.
În particular, Phytophthora infestans, este motivul Marii Foamete din Irlanda dintre anii 1845-1849, eveniment
istoric ce a schimbat iremediabil Irlanda din punct de vedere demografic, politic și cultural. Din păcate, Marea
Foamete nu s-a limitat doar la Irlanda, toată Europa anilor 1840 a fost afectată, cu implicații fatale și în demografia
Franței și Belgiei (regiunea Flandrei) precum și a Scoției [7]. Cu siguranță aceasta s-a datorat în mare măsură și
dependenței foarte ridicate de culturile de cartof din aceste regiuni și poate acest lucru ar trebui văzut ca un semnal
de alarmă pe care istoria ni-l arată în privința conservării biodiversității și în general a (re)diversificării plantelor
cultivate.
Ca un fapt care să sublinieze potențialul distructiv al acestui patogen, Franța, Canada, Statele Unite și Uniunea
Sovietică au cercetat P. infestans ca armă biologică în anii ’40 -’50. Acesta a fost unul dintre cei peste 17 agenți
biologici pe care Statele Unite i-a cercetat ca arme potențiale înainte ca națiunea să își suspende programul de arme
biologice. [7]
Producția de tomate are o pondere semnificativă în ecuația alimentației globale – 182M tone în 2017 (FAOSTAT),
iar cea de cartof este pe locul 4 mondial ca importanță - 388M tone în 2017 (FAOSTAT), aceste specii având în
comun acest agent patogen, așadar orice avans în cunoașterea sau posibilitățile de control ale acestuia poate fi
considerat important cu atât mai mult cu cât apar noi tulpini și tipuri sexuate compatibile și adaptate la practicile
de protecție curente, în general cele de tip chimic.

Figura 1.1 Producția globală de tomate și cartof în anul 2017


(FAOSTAT, 2017)

3
2. Patogenul

Taxonomic, Phytophthora infestans este clasificat astfel: Heterokontophyta > Oomycota > Peronosporales >
Peronosporaceae > Phytophthora > Phytophthora infestans.
Etimologic, numele genului Phytophthora provine din grecescul φυτό– (phyto) - „plantă” - plus grecescul φθορά
(phthora) - „decădere, ruină”. Epitetul infestans este participiul prezent al verbului latin infestare, însemnând: „a
ataca, a distruge”.
Originea se consideră a fi în Mexicul central, acest lucru fiind susținut și de faptul că acolo este întâlnită diversitatea
genetică cea mai mare a patogenului.
P. infestans este un patogen policiclic al cărui miceliu produce conidiofori ramificați cu creștere nedefinită cu
dilatări piriforme care produc conidii unicelulare, oval-piriforme, incolore la vârfuri [1]. Conidia germinează în
totalitate putând elibera 3 până la 8 zoospori la temperaturi de la 12 până la 15°C, în timp ce la peste 15°C conidia
poate germina direct producând un tub de germinare [2].

Figura 2. 2 Conidiofori cu conidii Figura 2. 1 Conidiofori Figura 2. 3 Conidii

(https://bladmineerders.nl/parasites/heterokonta/oomycota/peronosporales/peronosporaceae/phytophthora/phytophthora-infestans/)

Figura 2. 4 Ciclul
Reproductiv la P. infestans
(după Agrios G.N. –
Plant Pathology - 5th edition)
4
Oomicetul se poate reproduce atât pe cale asexuată cât și sexuată.
Tulpinile de agent patogen care au predominat până în anii '80 au aparținut tipului A1 și s-au reprodus în absența
tipului său de împerechere compatibil A2, deci asexuat. Prin urmare, nu au produs oospori și au iernat numai ca
miceliu în tuberculii de cartofi infectați. Răspândirea tipului de împerechere compatibil A2 din Mexic în restul
lumii a făcut posibilă reproducerea sexuată a agentului patogen, care acum are ca rezultat producerea de oospori în
țesuturile supraterane și subterane infectate de cartofi și roșii. Ambele tipuri de reproducere au apărut deja pe scară
largă în majoritatea țărilor și, ca urmare, tulpini noi ale patogenului au luat naștere. Unele dintre tulpinile noi sunt
mult mai agresive decât cele inițiale. Oosporii pot supraviețui în sol 3-4 ani [2].
Frecvența formării oosporilor și rolul acestora în dezvoltarea bolii în cadrul unui sezon nu este încă pe deplin
cunoscut. În orice caz, pe masura ce boala se dezvoltă, leziunile existente se extind și altele noi se dezvolta,
omorând adesea frunzișul.
Totuși, în cazul înmulțirii asexuate unele cercetări [11] arată că există mecanisme evolutive care negociază gradul
de infectare în sensul în care poate apărea un compromis între patogenitatea foliară și transmiterea asexuată de-a
lungul anotimpurilor în P. infestans, care ar trebui să stabilizeze patogenitatea în timp și, probabil, favorizează
înlocuirea clonelor cu linii mai puțin patogene după blocaje demografice. Selecția în populațiile de paraziți este de
obicei studiată în timpul fazelor epidemice, dar mult mai rar în timpul fazelor inter-epidemice care sunt totuși
cruciale pentru transmisia de la un sezon la altul. Compromisuri ce implică patogenitatea pe diferite organe când
paraziții trebuie să schimbe organele în cadrul aceleiași gazde ca să-și asigure continuitatea au fost, de asemenea,
rareori abordate. Mulți paraziți ai solului au capacitatea de a crește saprofitic pe resturile organice din absența
gazdelor vii (Bruehl, 1987), dar pentru toți paraziții fără capacitate saprotrofică, care au nevoie de țesut vegetal viu
pentru a supraviețui în faza inter-epidemică, această potențială negociere între patogenitate și transmisie/dispersie
este crucială.

5
3. Diagnostic

Mana apare pe toate organele aeriene ale plantelor – frunze, fructe, tulpini.
Pe frunze se manifestă în general inițial pe frunzele bazale la vârful sau pe marginile acestora ca pete mai mult sau
mai puțin circulare (3 până la 15 mm), inițial verzi-gălbui, cu aspect umed, apoi cenușii-brune înconjurate de o
zona îngustă decolorată. În condiții favorabile, petele își măresc suprafața, se unesc și acoperă întreaga suprafață a
foliolelor. Pe fața inferioară a frunzelor, în dreptul petelor apare un puf fin albicios. În câteva zile frunzele se usucă
și se răsucesc spre partea superioară. În cazul spațiilor protejate se întâmplă ca atacul să evolueze rapid apărând
pete cu aspect de opărit și brunificarea țesuturilor (cultură cu aspect “de ars”) [1].

Figura 3.1 Frunze de tomate afectate – fața inferioară Figura 3.2 Frunze de tomate afectate – fața superioară
(EPPO Global Database) (EPPO Global Database)

Pe fructe forma de atac este foarte frecventă şi gravă. Acestea vor


fi infectate de la formare până la începutul maturării. Se manifestă
sub formă de pete de formă neregulată, uşor cufundate în pulpă,
verzi-măslinii, apoi măslinii închis; ulterior petele se extind şi
cuprind porţiuni mari din fruct . În condiţii de umiditate ridicată la
suprafaţa petelor apare, ca şi pe frunze, un puf fin albicios. Fructele
bolnave se desprind şi cad, ca urmare a putrezirii pedunculului [1].

Figure 3.3 Fruct de tomate afectat


(EPPO Global Database)

Tulpina: pete mici, ovale, cenuşii-brunii, care se extind şi înconjoară


tulpina pe porţiuni mari (10-20cm). În general, tulpinile putrezesc şi
se rup sau se îndoaie în caz că sunt palisate, producţia de fructe fiind
astfel compromisă [1].

Figure 3.4 Tulpina de tomate afectata


(Conțiu A., 2019)

6
4. Factori de risc

Condițiile propice de apariție a bolii pot fi după cum urmează:


- Precipitaţii dese, urmate de o perioadă cu cer acoperit, cu atmosfera saturată în apă, prezenţa picăturilor de
apă pe frunze şi temperaturi de 10 – 25oC, exact condițiile de temperatură și umiditate propice dezvoltării
oomicetului.
- Nopți răcoroase, zile cețoase și rouă.
- Excesul de îngrășăminte cu N care poate duce la o supradezvoltare foliară și o aerisire deficitară
- Irigare excesiva și culturi fără susținere, aceasta de asemenea implicând o circulație deficitară a aerului și
un microclimat umed.
- În solarii, diferențele mari de temperatură zi/noapte care vor genera un condens bogat ce va menține
plantele umede
- În sere, mai ales în ciclul II de cultură, când temperaturile sunt mai scăzute (sub 15oC noaptea), iar
diferențele de temperatura zi/noapte determină apariția condensului.

În afară de temperatura și umiditate, gradul de inoculare este un risc important privind apariția bolii. Latența în sol
a oosporilor poate genera epidemii pentru culturile următoare dacă nu se ține seama de o rotație eficace a
asolamentelor sau o bună gestionare culturală a solului.
În general, pentru tomatele din câmp, sursa de infecţie o reprezintă culturile de cartof atacate (la tomate, mana
apare la 12 - 15 zile după apariţia ei pe cartof - în a doua jumătrate a lunii iulie). Perioada de incubaţie oscilează în
funcţie de temperatură şi umiditate, de la 2 zile și jumătate la 11 zile [1].
Mana poate provoca distrugerea totală a tuturor plantelor pe o suprafață de cultură în decurs de o săptămână sau
două, când vremea este rece și umedă. Chiar și atunci când pierderile în câmp sunt mici în cazul cartofilor, aceștia
pot fi infectați în timpul recoltării și pot putrezi în cursul depozitarii [2] creându-se astfel premizele conservării de
inocul.

7
5. Elemente de management

Există mai multe metode diferite de combatere la dispoziția cultivatorului, dar în acest moment cele mai bune
rezultate sunt probabil obținute folosind o combinație de abordări, un sistem de combatere integrată a bolilor.
Aceasta implică utilizarea materialului de plantare sănătos, fără boli, bune practici culturale și de igienă a plantelor,
previziune a bolii, aplicarea adecvată a fungicidelor sau agenților de biocontrol și utilizarea soiurilor de cultură
rezistente la boli. În susținerea tuturor acestor metode trebuie să vină și o bună diagnosticare și o înțelegere
completă a biologiei potențialilor agenți patogeni, orice gazde alternative (în special buruieni) și condițiile de mediu
favorabile germinării, infecției, creșterii, sporulării și dispersării unui agent patogen cunoscut.
Măsurile stricte de carantină și de biosecuritate vor reduce importul de patogeni exotici; cu toate acestea, acest
lucru este din ce în ce mai mult dificil deoarece comerțul internațional de plante și produse vegetale s-a extins. La
nivel local, o bună practică culturală implică măsuri care reduc potențialul de inocul prin eliminarea, îngroparea
sau compostarea resturilor de culturi și a gazdelor alternative, încurajarea microbilor benefici ai solului și
gestionarea apei din sol prin drenare și irigare corespunzătoare. În plus, rotirea culturilor întrerupe ciclul bolii și
reduce acumularea de inocul în zonă. Măsuri simple de igienă cum ar fi eliminarea plantelor bolnave, tăierea,
igienizarea strictă, și prevenirea mișcării solului impreună cu inoculul din acesta prin curățarea și dezinfectarea
mașinilor și îmbrăcămintei agricole în mod regulat, ajută de asemenea, la prevenirea răspândirii bolilor.
Aplicarea adecvată a fungicidelor și alegerea culturilor depinde foarte mult de prognozarea riscului de boală.
Aceasta implică măsurarea nivelului de inocul și a bolii și monitorizarea condițiilor meteorologice cunoscute a fi
favorabile pentru inițierea si răspândirea bolii. Previziuni cât mai exacte pot fi făcute prin efectuarea de citiri
folosind capcane de spori și înregistrarea datelor acestora în apropierea locurilor sub monitorizare. Datele sunt apoi
modelate matematic și statistic folosind de exemplu, regresie liniară sau curbe de creștere a populației. Cele mai
recente modele utilizează statistici bayesiene, care iau în considerare cunoștințele despre relațiile anterioare între
factorii care afectează mediul, agent patogen sau gazdă, precum și date actuale, pentru a prezice probabilitățile de
boală. Există site-uri web (ex. http://www.cropmonitor.co.uk/) și aplicații disponibile cultivatorilor care includ mai
multe sisteme de prognoză. Acestea dau previziuni pentru mai mulți agenți patogeni și emit sfaturi despre fungicide
și momentele de tratament. Modelele de prognoză pot deveni din ce în ce mai importante odată cu schimbările
climatice deoarece pe măsură ce modelele de temperatură și precipitații se schimbă, bolile dominante se vor
schimba, necesitând strategii de management diferite [3].

Figura 5.1 Model grafic de prognoză bazat pe interpretare statistică.


(Fera Science and CHAP National Agri-Food Innovation Campus, 2019)

Combatere chimică. Chiar dacă pe moment boala este ținută sub control, se observă din ce în ce mai des cum
combaterea chimică are aproape întotdeauna un răspuns adaptiv al patogenului prin mutații (datorate reproducerii

8
sexuate) care îi conferă rezistența la respectivul produs. În plus, combaterea chimică are cel mai adesea efecte
secundare nedorite asupra calității recoltei sau protecției mediului.
Fungicidul metalaxil de tip fenilamidă a fost utilizat pentru controlul bolilor provocate de oomicete la mai multe
specii de culturi de când a fost introdus în anii ’70. Utilizarea excesivă a metalaxilului a dus la creșterea tulpinilor
metalaxi-rezistente în mai multe specii patogene, inclusiv P. capsici și P. infestans ducând până la cazuri rezolvate
în instanță ale fermierilor irlandezi împotriva producătorului de fungicid în anii 1980 [7]. În consecință, a fost
înlocuit cu enantiomerul său mai activ, mefenoxam care a asigurat un control sistemic eficient al diverselor boli de
Phytophthora. Utilizarea intensă a mefenoxamului a dus de asemenea la apariția tulpinilor rezistente la mefenoxam
ale P. capsici care se găsește acum în multe culturi din Statele Unite [6].
Aceasta abordare de tip “om împotriva naturii” este pe termen lung perdantă. Efecte nedorite asupra echilibrului
ecologic apar prin afectarea microfaunei și microbiologiei solului, prin întreruperea odată cu tratamentele chimice
de lanțuri trofice sau de relații simbiotice benefice. Sunt din ce în ce mai mult de preferat abordări care să utilizeze
mecanismele naturale de echilibru.
Astfel ajungem la combaterea biologică. Acest tip de contramăsuri capătă din fericire din ce în ce mai multă
importanță și are mai multe fronturi deschise.
1. Prin utilizarea ciupercilor: se folosesc în prezent mai multe specii de ciuperci din genurile Trichoderma,
Penicillium, Aspergillus, Pseudomonas, Trichothecium, Fusarium și altele. Cercetările privind evaluarea
eficienței ABC (agenți biologici de control) sunt numeroase și cu rezultate elocvente. Se stabilesc astfel în
cadrul genurilor vizate cele mai potrivite specii. De exemplu pentru P.infestans, specii eficiente pentru
combatere biologică sunt Trichoderma viridae, T.virens si Pseudomonas fluorescens dintre care T.virens
cu eficiență mai mare decat T.viridae[5]. Majoritatea ABC fac parte din grupul ciupercilor Fungi imperfecti
datorită lipsei formelor de înmulţire sexuată generatoare de recombinări genetice şi mutaţii [1]. Astfel, există
garanția conservării genetice a tulpinii cu care se face tratamentul. Tratamentele cu antagoniști micotici au
la bază antibioza, micoparazitismul și concurența pentru elemente nutritive.

2. Prin utilizarea bacteriilor endofite: observații despre activitatea de control biologic a Bacillus spp.
împotriva agenților patogeni ai plantelor au arătat că sunt implicate antibioza, concurența, promovarea
creșterii plantelor și rezistența sistemică indusă. Rezultatele obținute din teste cu culturi duale arată
antagonism direct care se poate datora producerii de antibiotice și / sau enzime litice. Bacteriile din genurile
Enterobacter și Serratia sunt, de asemenea, rizobacterii care stimulează creșterea plantelor si sunt
cunoscute în a suprima agenții patogeni prin producerea de compuși antimicrobieni și concurența pentru
spațiu și nutrienți. Cel mai eficient ABC inhibă de obicei agenții patogeni ai plantelor folosind multiple
mecanisme de acțiune, inclusiv contactul direct, concurența pentru spațiu și nutrienți și / sau producția de
metaboliți secundari.
Au fost observate efecte aditive și sinergice rezultate dintr-o combinație de doi sau mai mulți antagoniști
bacterieni. O astfel de activitate de biocontrol îmbunătățită se datorează probabil unei combinații de diferite
mecanisme de control utilizate de antagoniștii microbieni. Cu toate acestea, antagoniștii trebuie să fie
compatibili pentru a asigura un control eficient și constant. Studii in vitro au dus la concluzii privind cele
mai potrivite combinatii de antagonisti respectiv la combinații incompatibile. Totuși, studiile in vivo pentru
toate izolatele selectate și mecanismele lor de acțiune vor duce la determinarea celor mai bune combinații
de izolați pentru eficacitate sinergică în controlul biologic [6]. Mai mult decât atât, s-a observat că anumite
bacterii sunt neutre la tratamentul cu anumite substanțe chimice, așadar, iată, pentru o trecere treptată de
la control chimic la control biologic se pot folosi anumite tratamente chimice reduse împreună cu cele pe
bază de ABC.

3. Prin utilizarea virusurilor fungale: În comparație cu plantele sau animalele, în special vertebrate, ciupercile
servesc ca gazde pentru o diversitate relativ îngustă de tipuri de virus. Chiar dacă în această zonă de
cercetare lucrurile încă nu sunt atât de bine conturate ca în cele două anterioare, există potențial și se
înaintează și în acest sens. De exemplu virusurile mitocondriale din Narnaviridae din genul Mitovirus se
găsesc în ascomicete filamentoase și basidiomicete. Acestea prezintă un interes crescut, deoarece multe
9
dintre ele provoacă boli la gazdele fungice care sunt agenți patogeni ai plantelor, ceea ce duce la reducerea
virulenței acelor ciuperci patogene și la utilizarea posibilă ca agenți biologici de control. Puține dintre
aceste virusuri au fost examinate la nivelul populației, dar există câteva proprietăți interesante la diferiți
membri ai acestui gen care îi fac demni de investigații suplimentare [14]. În cazul particular al genului
Phytophthora, potențial ar putea avea Endornavirus 1, un virus citoplasmatic din Endornaviridae înrudit
cu virusurile din Flexiviridae care infectează plante [14].

4. Prin stimularea/observarea mecanismului de rezistență al plantei: ABC care pătrund în ţesuturile plantelor
determină stimularea mecanismului de rezistenţă prin formarea de bariere structurale sau prin acumularea
de compuşi fenolici, fungitoxici. Activarea rezistenţei plantei se poate realiza folosind tulpini hipovirulente
(cu virulenţă slabă) ale patogenilor, fenomen cunoscut sub numele de premunizare [1]. Barierele chimice
contribuie la rezistența nongazda, care este definită ca rezistența unei specii de plante la speciile patogene
neadaptate. Cu toate acestea, baza moleculară a apărării metabolice în rezistența nongazdă rămâne încă
neelucidată pe deplin. Există spre exemplu dovezi genetice legate de rolul esențial al fitoalexinei capsidiol
în rezistența nongazdă a ardeiului (Capsicum spp.) la Phytophthora infestans [8]. Aceste studii oferă spre
exemplu informații despre aspectele evolutive ale rezistenței nongazdă bazate pe combinația unei
fitoalexine specifice speciei și sensibilitatea agenților patogeni neadaptați. Preparate de sinteză moleculară
sau extrase bazate pe compusii fungitoxici metabolizați în mod natural de plante pot înlocui o serie de
substanțe active chimice folosite în tratamentele antifungice convenționale.

Temporizarea culturilor: În toate cazurile posibile, o bună temporizare a culturilor ar trebui să țină seama de
intersecția fazelor fenologice ale speciei cultivate cu momentele de risc maxim privind declanșarea bolii [13].
Desigur, trebuiesc luate în calcul atât aspectele economice cât și particularitățile de cultivare. În cazul tomatelor,
un exemplu ar putea fi renunțarea (în spații protejate mai ales) la ciclul II de cultură dacă economic vorbind, aceasta
alegere nu determină pierderi mai mari decât managementul potențial al bolii acesteia.
Control direct: În cazul unei monitorizări adecvate în câmp în care se observă simptome la scurt timp după
dezvoltarea bolii, zone localizate ale plantelor pot fi ucise cu un desicant prin utilizarea unui pulverizator portabil.
Această tehnică de management poate fi gândită ca o simulare de răspuns hipersenzitiv la scară mai mare (de câmp)
similar cu mecanismul de răspuns indus de efectorii patogenului în cazul interacțiunii plantă-patogen, răspuns prin
care celulele care înconjoară punctul inițial de infecție sunt ucise pentru a preveni proliferarea agentului patogen
[4][7][9]
.

10
6. Concluzii

1. Natura răspunde la stimuli prin evoluție. Este clar că managementul chimic al patogenilor este de fapt o
luptă fără final în care orice armă are mai devreme sau mai târziu o contrareplică din partea naturii. În afară
de acest motiv, mai sunt și implicațiile secundare ale tratamentelor chimice care includ și nu se rezumă la
descreșterea calității produselor cultivate și la efectele negative asupra ecosistemelor. Acestea duc clar spre
concluzia în care direcțiile de dezvoltare trebuie să meargă spre abordări holistice care să integreze
managementul biologic, soiurile rezistente și aspectele ce țin de informație cum ar fi prognozele cât mai
exacte.

2. Un sol menținut activ biologic creează patogenilor concurență cu alte microorganisme însa un sol activ
biologic implică schimbarea modului în care se face combaterea chimică a buruienilor și a tipurilor
preponderente de cultivare în regim de monocultură.

3. Gândesc că ar putea fi important de avut în vedere și faptul că așa cum am amintit la punctul <2.Patogenul>
în legătură cu mecanismele proprii de echilibrare demografică [11], pot fi luate în calcul direcții de studiu
privind modificările genetice ce țin direct de gradul de patogenitate al P.infestans în ideea în care s-ar
încerca crearea de tulpini cu patogenitate scăzută sau chiar absentă, în vederea combinării genetice cu
tulpini “active” prin inoculare în câmp pentru reproducerea sexuată având ca rezultat final “dezactivarea”
acestora din urmă.

4. Schimburile climatice contează din ce în ce mai mult în economia interacțiunii cu patogenii. Fără îndoială,
creșterea temperaturilor, modificarea tiparelor de precipitații și creșterea concentrației de CO2 atmosferic
vor provoca schimbări complexe în patosistemele plantelor - aceste schimbări vor varia în funcție de
răspunsurile gazdă, de patosistemul de interes și de condițiile specifice de mediu în care sunt crescute. Deși
se poate teoretiza că interacțiunile gazdă-patogen ar putea răspunde în mod oarecum previzibil, lipsa de
cunoaștere actuală împiedică încrederea reală în aceste predicții. Pe fondul creșterii concentrației de CO2
din atmosferă, există deja studii în care autorii au comparat patogenitatea unui agent asupra a două varietăți
de plante dintre care una rezistentă și una sensibilă și au remarcat că în cazul culturilor în concentrație de
CO2 ambientală agresivitatea a crescut de-a lungul ciclurilor de infecție. În același timp, în cazul ambelor
culturi inoculate și crescute în concentrație ridicată de CO2 s-a observat o schimbare a agresivității
patogene așa încât agresivitatea totală a fost redusă atât la varietatea rezistentă, cât și la cea sensibilă. Acest
lucru sugerează că plantele gazdă pot beneficia de concentrații viitoare de CO2 atmosferice mai mari printr-
o reducere a daunelor cauzate de unii agenți patogeni [12] si, de ce nu, in cazul spatiilor protejate de tip sera
care astazi pot fi ultra-tehnologizate, o calibrare avantajoasa din acest punct de vedere a concentratiilor de
CO2.

5. Activitatea umană intensifică dispersia agenților patogeni prin comerț și transport dincolo de raza lor
originală și naturală și prin modificarea mediilor naturale, creând astfel noi oportunități de evoluție a
acestor agenți patogeni în izolate mai virulente. Chiar daca circulatia globala de material semincer sau
saditor incurajeaza conservarea biodiversitatii, aceasta dispersie antropica a patogenilor trebuie tinuta strict
sub control si din acest punct de vedere.

11
Bibliografie și referințe

- [1] Fitopatologie (curs ID) – Conf. dr. Beatrice Michaela IACOMI – 2014
- [2] Plant Pathology (5th edition) – George N. Agrios – 2005, Elsevier Academic Press
- [3] Enciclopedia of Applied Plant Sciences, 2nd edition, Volume 3 – 2017, Elsevier Ltd.
- [4] The apoplast as battleground for plant–microbe interactions – Yu Du, Martin Stegmann and Johana C.
Misas Villamil, New Phytologist (2016) 209: 34-38
- [5] Effect of cell-free culture filtrates of bio-control agents on the spore germination and infection by
phytophthora infestans causing late blight of potato – 2012, Chandrakala, A., Chandrashekar, S. C., Jyothi,
G. & Ravikumar, B. M., G.J. B.A.H.S., Vol. 1(2) 2012: 40-45
- [6] Evaluation of Selected Bacterial Endophytes for Biocontrol Potential against Phytophthora Blight of
Bell Pepper (Capsicum annuum L.) – 2017, Irabor and Mmbaga, J Plant Pathol Microbiol 2017, 8:10
- [7] Wikipedia - https://en.wikipedia.org/ și legături asociate.
- [8] Expansion of sesquiterpene biosynthetic gene clusters in pepper confers nonhost resistance to the Irish
potato famine pathogen – Hyun-Ah Lee, Sejun Kim, Seungill Kim and Doil Choi, New Phytologist (2017)
215: 1132-1143
- [9] Hypersensitive reactions of tomato leaves to Phytophthora infestans – New Phytologist (1977) 78: 643-
647
- [10] Tête à tête inside a plant cell: establishing compatibility between plants and biotrophic fungi and
oomycetes - Richard J. O’Connell and Ralph Panstruga, New Phytologist (2006) 171: 699-718
- [11] And the nasty ones lose in the end: foliar pathogenicity trades off with asexual transmission in the
Irish famine pathogen Phytophthora infestans - Claudine Pasco, Josselin Montarry, Bruno Marquer and
Didier Andrivon, New Phytologist (2016) 209: 334–342
- [12] Climate change and plant pathosystems – future disease prevention starts here - Christian Körner,
New Phytologist (2003) 159: 531–538
- [13] The Effect of Planting Time on Phytophthora Blight Disease Incidence and Severity on Cucumber
(Cucumis sativus) in Nsukka, Derived Savanna, Agro Ecology, South Eastern Nigeria - Patience Ukamaka
Ishieze, Ugwuoke Kelvin I and Aba Simon C, J Plant Pathology & Microbiology 2015, volume 6, issue 11
- [14] Studies in viral ecology - Microbial and Botanical Host Systems, Volume 1 – 2011, Wiley-Blackwell

12

S-ar putea să vă placă și