Glossă

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu aparține perioadei clasice a literaturi,ca și Ion Creangă,Ioan Slavici și

I.L.Caragiale.Încă de la publicarea primelor poezii,criticul literar Titu Maiorescu îl
caracterizază ca fiind „poet în toată puterea cuvîntului”,intuind geniul său și promovîndul
în cadrul cenaclului „Junimea” și prin intermediul revistei „Convorbiri literare”.

Poezia „Glossă” este o specie e genului liric și o creație de factură gnomică,apărută în

1883,în volumul antum,intitulat „Poesii”,încadrîndu-se printre creațiile de maturitate ale
poetului.Opera eminesciană reprezintă un univers imaginar,aparte cuprinzător și
original,care îmbină teme și motive romantice cu elemente autohtone,aparținînd
specificului național.

Romantismul a apărut ca reacție împotriva restricțiilor clasicismului este o mișcare

literară și artistică,ce a apărut în Europa la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul
secolului al XIX-lea.

O primă trăsătură caracteristică romantismului este ilustrata de faptul că poemul

este o meditatie pe tema timpului si a conditiei omului in Univers si societate. Eminescu
scoate, din contemplarea spectacolului pe care-l ofera evolutia societatii umane,
concluzia zadarniciei oricarui efort de ameliorare a unei lumi prinse iremediabil in jocul
tragic al vointei de a trai si al dorintei de marire si putere.

De asemenea Eminescu se autodefineste ca fiind poet romantic ("Eu rămân ce-am

fost: romantic"),maiestria artistica a acestei creatii poetice consta in tocmai in
clasicitatea ei ce reiese in primul rand din respectarea regulilor pe care le impune o
poezie cu forma fixa,cum este glosa,precum si lapidaritatea convingatoare a versurilor.

Tema este de factură filosofică;acesta enunță un set de norme pe care omul

superior,geniul,trebuie să le ia în considerare de-a lungul existenței în lumea comună.

O secvență lirică ilustrativă pentru tema poemului este reprezentată de primele opt
versuri ce compun strofa-tema a poeziei, in fiecare dintre ele fiind exprimat cate un
adevar uman, cu valoare de generalitate: trecerea perpetua a timpului care marcheaza si
viata omeneasca; succesiunea “vechiului” si a “noului”, forme ce se intrepatrund si se
transforma continuu dintr-una intr-alta; indemnul moral adresat omului de a se intreba
si de a discerne intre valoarea “binelui” si cea a “raului”; proclamarea indiferentismului
fata de sperantele si de temerile obisnuite ale oamenilor; distingerea intre valorile reale
si cele efemere asemanate “valurilor” trecatoare; distantarea obiectiva si “rece” de
indemnurile si de chemarile inselatoare ale unei existente mediocre.

O altă secvență ilustrativă este caracterizată de timpul ireversibil,existența umană este

supusă repetabilității,ciclice,gandirea și discernămantul sunt niște valori foarte
importante ale vieții,soarta umană este supusă perisabilității,iar geniul este sfătuit să
ignore ispitele,adoptand o atitudine rațională.Prin generalizare,persoana a doua
adresativă din textul poetic poate fi asociată și omului comun,care,prin puterea rațiunii
poate aspira catre superioritate.

Titlul poeziei este reprezentativ, atât pentru semnificațiile filosofice ale acesteia, cât și
pentru forma în care a fost scrisă. Derivat din verbul „a glosa”, provenit, la rândul său,
din cuvântul „gloser” (limba franceză), termenul „glossă” se definește drept explicarea
sensurilor unui cuvânt sau text. În perioada Evului Mediu, la curțile spaniole, glossa este
definită drept specie a genului liric cu forma fixă, alături de sonet, rondel și gazel.

Stilul poeziei se remarcă prin simplitate;figurile de stil utilizate sunt puține,dar

reprezentarive:epitete(„recea cumpănă”,„lumea-i veselă și tristă”),metafore(„cumpăn-a
gandirii”,„masca fericirii”),antitezelr(„toate-s vechi și nouă toate”,„ce e rău și ce e bine”).

Poezia este alcătuită din zece strofe a cate opt versuri cu măsură de opt silabe,rimă
încrucișată și ritmul trohaic.

Limba artistica romaneasca suna prin Eminescu altfel, caci ea este o sinteza a tuturor
eforturilor facute pana la el si incorporate in ea, o limba pe care poetul a prefacut-o intr-
un instrument cu mii de coarde cu vibratii prelungi, line si abia inganate uneori,
invalmasite si sumbre alteori. Ea este o creatie a poetului, pentru ca e supusa geniului
sau, dar apartine si intregii culturi romanesti, care si-a gasit prin ea una dintre expresiile
desavarsite ale geniului national”.