UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI

LUCRARE DE DISERTAŢIE

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINȚIFIC

Șef lucrări:

MALOȘ IULIU GABRIEL

ABSOLVENT
ANCUŢA IOLANDA

ORADEA

2021

1
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI
MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI

DUBLU STANDARD – DREPTUL

CONSUMATORULUI PRIVIND SIGURANŢA
ALIMENTARĂ

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINȚIFIC

Șef lucrări:

MALOȘ IULIU GABRIEL

ABSOLVENT

ANCUŢA IOLANDA

ORADEA

2021

2
CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. CONCEPTELE DE SECURITATE ALIMENTARĂ ŞI SIGURANŢA

ALIMENTELOR

CAPITOLUL II. LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ ŞI COMUNITARĂ

2.1.Legislaţia naţională si comunitară privind protecţia consumatorului

2.2.Legislaţia naţională si comunitară privind calitatea produselor de bază

2.3. Sistemul HACCP

CAPITOLUL III. DUBLU STANDARD - DREPTURILE CONSUMATORULUI

3.1. Dublu standard noţiuni generale

3.2.Obligaţia de informare şi avertizare a consumatorului

3.3. Practici oneste de comercializare a produselor de bază

CAPITOLUL VI. RĂSPUNDEREA PRODUCĂTORULUI

4.1. Răspunderea şi recuperarea prejudiciului creat

4.2. Termenul de valabilitate a produselor alimentare

4.3. Clauzele contractuale abuzive ale comercianţilor

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

STUDIU DE CAZ

BIBLIOGRAFIE

3
INTRODUCERE

Am ales aeastă temă,deoarece în calitatea sa de purtător al cererii de bunuri,

consumatorul joacă un rol important în mecanismul pieței, servind drept punct de referință pentru
toate activitățile realizate atât de producător, cât și de comerciant. Mai mult, pe măsură ce o țară
crește și atinge un anumit nivel de bunăstare, funcția consumatorului devine mai complexă, iar
un număr tot mai mare de entități publice și private sunt afectate de acțiunile sale. În același sens,
trebuie remarcat că, ținând cont de interesele și cerințele acelor consumatori, aceștia se confruntă
cu o serie de dezechilibre în relațiile de piață, dezechilibre care îi afectează într-o varietate de
moduri, inclusiv economic, educațional și de securitate sanitară.

Protecția consumatorilor este o combinație de politici din sectorul public sau privat care
vizează protejarea și îmbunătățirea intereselor consumatorilor. Persoana medie, în calitatea sa de
consumator și, mai ales, în calitatea sa de cumpărător, devine agent de piață, se confruntă cu
multe probleme legate de: structura produselor menite să asigure consumul, prețurile la care își
poate procura diverse bunuri și serviciile și calitatea acestora, sistemul informațional prin care să
se asigure transparența pieței și sistemul de marketing al produselor și calitatea acestora, sistemul
informațional prin care să se asigure transparența pieței și sistemul informațional prin care să se
asigure transparența pieței,piata si sistemul de marketing al produselor si calitatea serviciilor
comerciale.

Într-un astfel de cadru, care se caracterizează printr-o sferă largă și un nivel ridicat de
complexitate, o bună structurare a fenomenelor și a zonelor problematice generate de fiecare
dintre acestea, o selecție atentă a problemelor și detalierea acestora, precum și conturarea unor
aspecte specifice. obiective specifice fiecărei zone și perioade captu se cere pentru a asigura
protecția socială și, în special, protecția reală a consumatorilor. Aceasta înseamnă că protecția
consumatorilor poate lua forma unei mișcări ample care luptă pentru interesele consumatorilor
sau poate lua forma unor acțiuni specifice cu programe și obiective de timp și spațiu bine
definite.

Modul nostru de viață este considerabil diferit de cel din trecut. Ritmul rapid al vieții
moderne, precum și creșterea numărului de gospodării unifamiliale, familii monoparentale și

4
femei care lucrează, au dus la schimbări în modul în care alimentele sunt gătite și consumate.
Progresul rapid al tehnologiei alimentare, pregătirea și ambalarea acesteia, ca rezultat al acestor
progrese, a dus la o aprovizionare cu alimente sigure și de înaltă calitate. În ciuda acestor noi
descoperiri, există riscul contaminării alimentelor din cauza contaminanților care apar în mod
natural sau introduși accidental, precum și din cauza manipulării inadecvate a alimentelor.

În cele din urmă, eforturile tuturor celor care participă la lanțul complex, care include
producția agricolă, procesarea, transportul și consumul, determină calitatea și siguranța
alimentelor. Siguranța alimentară este responsabilitatea tuturor, potrivit Uniunii Europene și
Organizației Mondiale a Sănătății, din momentul în care alimentele sunt produse și până ajung pe
masă.

Atât măsurile luate pentru a se asigura că alimentele sunt intacte, cât și procesele de
monitorizare pentru a verifica dacă operațiunile sunt finalizate în stare excelentă, sunt necesare
pentru a păstra calitatea și siguranța alimentelor de-a lungul lanțului specificat.

Politica UE de siguranță alimentară ia în considerare întregul lanț de aprovizionare cu

alimente pentru uz uman sau animal. Conține numeroase restricții și subliniază datoria
producătorilor și furnizorilor de a garanta calitatea aprovizionării cu alimente. Regulile UE sunt
printre cele mai stricte din lume.

5
CAPITOLUL I. CONCEPTELE DE SECURITATE ALIMENTARĂ ŞI
SIGURANŢA ALIMENTELOR
Securitatea fiecărei țări și a lumii sunt împletite, iar securitatea alimentară nu face
excepție. Fiecare stat are responsabilitatea de a garanta securitatea alimentară, adică de a asigura
aprovizionarea populației cu produse agroalimentare de bază și de înaltă calitate, ca urmare a
utilizării raționale a resurselor interne prin politici specializate. Aceasta presupune eliminarea
atât a foamei vizibile (malnutriție), cât și a foamei ascunse (malnutriție).

FAO (Food and Agriculture Organization) a stabilit inițial noțiunea de securitate

alimentară în 1963, odată cu publicarea Manifestului care proclamă dreptul tuturor de a mânca
pentru a-și satisface foamea. Ideea de securitate alimentară este descrisă astfel în Declarația
Mondială a Nutriției – FAO/OMS 1992 și Declarația Mondială a Securității Alimentare –
FAO/OMS 1996: „”Toate ființele umane ar trebui să aibă acces la hrană în orice moment pentru
a trăi o viață sănătoasă. și viață activă” (World Food Summit 1996).

Securitatea alimentară s-a schimbat de-a lungul timpului și în diverse moduri în

fiecare stat. Securitatea alimentară este un termen dinamic la nivel mondial, iar evoluția sa este
direct legată de circumstanțele internaționale din momente diferite. Astăzi, avem o definiție
foarte complicată, care este următoarea: „La nivel individual, intern, național, regional și global,
securitatea alimentară este definită ca „toți oamenii care au acces fizic și economic la alimente
suficiente, sigure și nutritive. în orice moment pentru a-și satisface nevoile și preferințele
alimentare pentru a duce o viață activă și sănătoasă”.

Fiecare stat are responsabilitatea de a asigura securitatea alimentară a populației.

Securitatea alimentară, sau disponibilitatea populației la produse agroalimentare de bază de
calitate corespunzătoare, este o îngrijorare cheie cu care se confruntă, într-o măsură mai mare sau
mai mică, toate țările din lume, dar mai ales cele aflate în curs de dezvoltare. Insecuritatea
alimentară este o problemă care poate contribui la instabilitatea globală. Asigurarea securității
alimentare a tuturor duce la armonie, stabilitate și prosperitate societății.

În țările bogate, accentul s-a mutat de la asigurarea unui sistem agricol durabil la
calitate, securitate alimentară și protecție socială. Pentru țările emergente, situația este
fundamental diferită, deoarece acestea trebuie să asigure consumul alimentar (cantitativ și

6
calitativ) din resurse proprii prin consolidarea piețelor agroalimentare. Securitatea alimentară,
potrivit lui Mircea Bulgaru1, este definită ca „cantitatea de hrană necesară unui individ,
exprimată în unități fizice, convenționale (calorii), și trofee, pentru a menține echilibrul
fiziologic și a acoperi rațiile zilnice de consum: rația de întreținere, ritmul de creștere, și raportul
de activitate.”

Securitatea alimentară este o problemă complicată și globală astăzi și este o prioritate

principală pentru menținerea stabilității globale. Este indisolubil legat de dieta populației, de
dezvoltarea agriculturii și de utilizarea resurselor. În ceea ce privește hrana furnizată, hrana
trebuie evaluată atât numeric, cât și calitativ. Foametea este o problemă majoră de securitate
alimentară în unele părți ale lumii din cauza lipsei de consumabile de bază. Doar cooperarea
internațională la nivelul tuturor guvernelor va permite găsirea unor soluții optime la această
provocare globală.

Securitatea alimentară globală este rezultatul necesar al securităţii alimentare regionale,

fără ca această relaţie să fie adevărată şi invers. Securitatea alimentară globală nu înseamnă
implicit şi securitatea alimentară regională, existând regiuni ale globului care se pot confrunta cu
lipsa de hrană.

Conceptul de siguranţa alimentelor se referă în principal la trei caracteristici

importante pe care trebuie să le îndeplinească un produs alimentar ce conţine substanţe nutritive
biodisponibile:

 să aibă inocuitate, adică să nu existe substanţe toxice, antinutritive, radioactive,

microorganisme patogene, aditivi în exces
 să aibă valoare nutritivă, exprimată prin cantitatea şi calitatea principalilor macronutrienţi
(glucide, proteine, lipide) şi a micronutrienţilor (biominerale, vitamine, substanţe biologic
active)
 să aibă valoare energetică

1
Mircea Bulgaru, Dreptul de a mânca,Ed.Economica,Bucureşti,1996

7
 Multe criterii sunt luate în considerare la definirea siguranței alimentelor. Se crede că
orice substanță chimică este dăunătoare, dar pentru a determina siguranța unui aliment care o
conține, trebuie examinată concentrația la care este conținută în acel articol.

Conservarea alimentelor a devenit o metodă fundamentală pentru asigurarea securității

alimentare și a bunăstării la orice nivel, inclusiv în familie.

Conform Institutului Naţional al Bunăstării din SUA, bunăstarea este definită ca „un
proces activ prin care oamenii devin conştienţi despre şi fac alegeri către o existenţă mai bună”.

Securitatea alimentară, în forma sa contemporană, 2 cuprinde disponibilitatea

alimentelor, potențialul de acces la alimente și dorința de a consuma o dietă sănătoasă, precum și
securitatea alimentului.

Siguranța alimentară se limitează strict la produsul alimentar și cuprinde toate etapele

circuitului tehnico-economic al produsului, de la procurarea materiilor prime până la ingerarea
produsului finit. Noțiunea face aluzie la ingerarea în siguranță a produsului, precum și la evitarea
sau eradicarea agenților periculoși, poluanților și contaminanților care ar putea ajunge în
alimente3.

Securitatea alimentară are ramificații de anvergură în domeniile economic,

demografic, social, cultural și politic, influențând politicile de stat privind prețurile, protecția
socială, comerțul și dezvoltarea economică, printre altele.

Disponibilitatea alimentelor și accesul la alimente sunt considerate a fi cei doi factori

cheie ai securității alimentare. Foamea, malnutriția și insecuritatea alimentară sunt toate cauzate
de lipsa aprovizionării cu alimente adecvate.

Parametrii fizici și economici, cum ar fi producția alimentară globală și pe cap de

locuitor, rezervele de cereale, prețurile alimentelor și veniturile familiei, determină securitatea
alimentară la nivel global și național. Indicatorii sunt ușor de măsurat și pot varia la țările sau
zonele geografice.

2
Regulamentul (CE) nr. 589/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Parlamentului European şi
al Consiliului nr.1234/2007/CE
3
Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 180/18.06.2006

8
 Producția de cereale este cel mai important indiciu al securității alimentare, deoarece
cerealele asigură peste jumătate din necesarul de energie uman, fie că este consumat direct sau
indirect prin numeroase produse secundare. Cerealele pot fi păstrate pentru perioade lungi de
timp și sunt mai puțin perisabile decât alte alimente.

Cuantificarea rezervelor de cereale existente în silozuri este o altă măsură a securității

alimentare. Când stocurile scad sub limita de 60 de zile, situația devine gravă, iar o aprovizionare
continuă nu poate fi garantată.

Costurile alimentelor influențează securitatea alimentară prin limitarea consumului

oamenilor săraci.

Securitatea alimentară implică următoarele aspecte, mult mai complexe4:

 Disponibilitatea unor alimente de calitate şi nutritive, din surse locale, regionale şi

internaţionale (producerea şi procesarea alimentelor, managementul apei, comerţ: import-
export, depozitarea alimentelor)
 Stabilitatea furnizării de alimente (condiţii bune de producere, mediu economic optim,
măsuri de planificare în caz de urgenţe şi dezastre, condiţii bune de viaţă, stil de viaţă
sănătos bazat pe dietă şi exerciţii fizice)
 Accesul la acele alimente (marketing, transport, putere de cumpărare, programe sociale
de furnizare a alimentelor nutritive)
 Acceptabilitatea (alimente disponibile care să fie potrivite cerinţelor culturale şi
nutriţionale)
 Adecvarea (sustenabilitatea ecologică şi siguranţa alimentelor)
 Accesul la informaţie privind calitatea şi siguranţa alimentelor
 Utilizarea alimentelor consumate (stare bună de sănătate, posibilitatea de alegere a
alimentelor nutritive, siguranţa şi calitatea alimentelor, apă curată, sanitizare)

Politicile alimentare şi nutriţionale îmbinate cu politicile ecologice, trebuie să vizeze şi

cauzele care afectează sănătatea şi nutriţia populaţiei. Noul model de alimentaţie trebuie să se

4
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1774/2002/CE de stabilire a normelor sanitare
veterinare

9
adapteze nevoilor fiziologice de hrană ale omului modern, cu asigurarea unor alimente
echilibrate cantitativ şi calitativ.

Acesta ar trebui să fie obținut de la micii fermieri pentru a asigura securitatea

alimentară și pentru a ajuta micii fermieri în programele de ajutor alimentar; Micii fermieri, în
general, nu au infrastructură de transport și marketing, au probleme legate de lanțul de
aprovizionare sau nu îndeplinesc cerințele fitosanitare și de ambalare. Agricultura și comerțul
sunt considerate a fi promovate doar atunci când aceste restricții sunt eliminate, permițând
programelor de ajutor alimentar să devină mai durabile și mai eficiente din punct de vedere al
costurilor.

Controlul adecvat al produselor agroalimentare este o parte importantă a politicii de

securitate alimentară. Acest control este efectuat diferit în diferite părți ale lumii, dar teoria din
spatele lui este aceeași, deoarece se bazează pe :

 existenţa legislaţiei specifice

 realizarea controlului de către instituţiile abilitate
 colaborarea instituţiilor de control cu consumatorii
 protejarea consumatorului de potenţialele efecte nocive produse de alimentele
necorespunzătoare
 autorizarea privind importul de produse agro-alimentare corespunzătoare normelor
igienico-sanitare în vigoare

Pe măsură ce lanțul alimentar devine mai globalizat, apar noi dificultăți și preocupări
pentru sănătatea și interesele consumatorilor. Scopul fundamental al politicii de siguranță
alimentară a Uniunii Europene este de a oferi cea mai bună protecție posibilă pentru sănătatea
umană și interesele consumatorilor atunci când vine vorba de alimente. În acest scop, UE este
dedicată menținerii siguranței alimentelor și etichetării exacte a alimentelor, asigurând totodată
funcționarea eficientă a pieței interne, ținând cont de gama de bunuri, inclusiv de cele
tradiționale. Drept urmare, UE a creat un set complicat de legislație bazată pe evaluări ale
riscurilor pentru a menține siguranța alimentară, care este examinată și actualizată în mod
regulat.

10
 Securitatea alimentară poate fi asigurată dacă angajamentele, programele şi politicile la
nivel mondial se bazează pe elemente complexe, precum dezvoltarea sustenabilă a agriculturii,
dezvoltarea unor reţele de siguranţă privind alimentele în grupurile vulnerabile, îmbunătăţirea
comerţului, posibilităţile de educare şi formare, infrastructurile, competenţele de marketing şi
management.

Principalele organizaţii naţionale implicate în asigurarea siguranţei alimentelor sunt:

 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care se ocupă cu securitatea alimentara si

semnele de calitate
 Ministerul Sănătăţii, care se ocupă cu aspectele privind igiena alimentară, controlul
microbian şi problemele de nutriţie
 Ministerul Mediului, care se ocupă în general de siguranţa apei
 Autoritatea de Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ANSVSA
se ocupă de siguranța alimentară
 Agenţia Română pentru Siguranţa Alimentelor ARSA
 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ANPC – etichetarea si ambalarea

La nivel internaţional, în domeniul asigurării siguranţei alimentelor acţionează organizaţii

precum:

 FAO (Food and Agriculture Organization)

 WHO (World Health Organization)
 EFSA (European Food Safety Authority); pentru garantarea unui nivel ridicat al
siguranţei alimentare a fost creată Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor
(European Food Safety Authority – EFSA), autoritate independentă cu rolul de a furniza
Comisiei date despre existenţa sau posibilitatea apariției unor riscuri în domeniul
siguranței alimentare. Printre atribuțiile acestei autorități sunt: consultanța științifică
asupra tuturor aspectelor legate de siguranța alimentară, elaborarea sistemelor de alertă
rapidă, comunicarea și dialogul cu consumatorii, colaborarea cu agențiile naționale,
contribuind la asigurarea unui nivel înalt de protecție și încredere a consumatorilor.

Aceste organisme iau decizii privind evaluarea criteriilor de siguranță alimentară, crearea
standardelor internaționale de siguranță alimentară, precum și armonizarea comerțului

11
internațional și protecția siguranței alimentelor sănătate publică, precum și consiliere științifică
imparțială cu privire la orice pericole noi sau actuale. În cadrul acestor organizații
multinaționale,functionează Comisia Codex Alimentarius stabilește standarde pentru 237 de
categorii de alimente, precum și 41 de reglementări de curățenie și tehnologie pentru toate
alimentele de bază. Peste 7.000 de aditivi alimentari și poluanți au fost, de asemenea, evaluați de
Comisie pentru siguranța lor.

Principiul de bază al siguranței alimentelor în politica UE este o abordare integrată „de

la fermă la consumator”, care cuprinde toate aspectele lanțului alimentar, inclusiv producția de
furaje, sănătatea plantelor și animalelor, bunăstarea animalelor, producția primară, procesarea,
alimentele, depozitarea. , transport, comerț cu amănuntul și import și export de alimente. O
politică alimentară mai coerentă, mai eficientă și mai dinamică este reprezentată de această
abordare complexă și integrată, în care rolurile operatorilor și ale autorităților competente sunt
clar precizate.

Siguranța alimentară s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii ani, ca urmare a

implementării sistemelor HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Point)

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)

din România este responsabilă de chestiuni precum legislația, regulile de siguranță alimentară,
evaluarea riscurilor și standardele de calitate a alimentelor. Institutul Român de Standardizare
elaborează standarde de siguranță alimentară, cunoscute sub denumirea de STAS, care sunt
revizuite în mod regulat în conformitate cu legile Uniunii Europene. Standardele de calitate și
metodologiile analitice sunt incluse în aceste STAS. Acesta din urmă se referă la criteriile STAS
de calitate.

12
CAPITOLUL II. LEGISLAŢIE NAŢIONALĂ ŞI COMUNITARĂ .

Piața unică poate funcționa corect și eficient doar dacă există o politică adecvată de
protecție a consumatorilor. Scopul său este de a apăra drepturile consumatorilor atunci când au
de-a face cu afaceri și de a oferi o protecție suplimentară celor care sunt deosebit de vulnerabili.
Legile privind protecția consumatorilor au capacitatea de a îmbunătăți rezultatele economice
generale. Acestea fac piețele mai echitabile și pot duce la rezultate mai bune de mediu și sociale
pe piață prin îmbunătățirea calității informațiilor oferite clienților. Împuternicirea consumatorilor
și protecția efectivă a siguranței și a intereselor lor economice au devenit obiective esențiale ale
politicii UE conform articolul 4 alineatul (2) litera (f) și articolele 12, 114 și 169 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene.

Uniunea trebuie să contribuie la protecția sănătății, siguranței și intereselor economice

ale consumatorilor pentru a promova interesele acestora și pentru a oferi un grad ridicat de
protecție a consumatorilor. Pentru a proteja interesele consumatorilor, Uniunea trebuie, de
asemenea, să promoveze dreptul acestora la informare și educație, precum și libertatea lor de
organizare. Toate domeniile de politică relevante ale dreptului UE trebuie să includă protecția
consumatorilor.5

2.1. Legislaţia naţională si comunitară privind protecţia consumatorului

Protecția consumatorilor este o necesitate, conform Uniunii Europene, deoarece
consumatorii beneficiază de granițe deschise, largi și de o piață competitivă la nivelul UE, de
aceea trebuie avut grijă să-și păstreze și să-și promoveze drepturile pe scena europeană.
interesele lor legitime

În acest sens, la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate o serie de directive, care
sunt apoi transpuse în legi și reglementări obligatorii la nivel național, abordând aspecte precum
siguranța produselor, publicitatea înșelătoare, responsabilitatea producătorilor pentru produsele
defecte, creditul de consum. , numele produsului și etichetarea.

5
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/47/masuri-de-protectie-a-consumatorilor accesat la
18.03.022

13
 Au fost create structuri instituționale adecvate pentru abordarea problemelor legate
de consumatori, inclusiv atribuirea unei competențe generale și orizontale în domeniul
drepturilor consumatorilor unei singure autorități cu responsabilități și inițiative în domeniu, în
vederea realizării opțiunilor Uniunii Europene în asigurarea drepturilor. si protectia
consumatorilor. Coordonează acțiunile autorităților în implementarea altor politici. Concomitent,
au fost înființate organisme consultative, fie ample, cum ar fi Comitetul consultativ al
consumatorilor al Uniunii Europene, fie specifice, pentru a reflecta interesele consumatorilor și a
asigura participarea acestora la luarea deciziilor. Creditul de consum, condițiile discriminatorii în
contractele cu consumatorii, călătoriile forfetare, proprietatea multiplă a bunurilor imobiliare cu
împărțire a vieții și contractele fără unități sunt toate problemele la care Uniunea Europeană
lucrează. Producătorii, importatorii și vânzătorii au toți responsabilități sporite ca urmare a
cerințelor comerciale. Toate aceste sarcini fac parte din responsabilitățile care stabilesc cadrul
legal în care trebuie să funcționeze afacerile.

O politică eficace de protecție a consumatorilor garantează că piața unică poate

funcționa adecvat și eficient. Scopul său este să garanteze drepturile consumatorilor în relația cu
comercianții și să ofere protecție suplimentară pentru consumatorii vulnerabili. Normele de
protecție a consumatorilor au potențialul de a îmbunătăți rezultatele de pe piață pentru întreaga
economie. Ele fac ca piețele să fie mai echitabile și, prin îmbunătățirea calității informațiilor
furnizate consumatorilor, pot duce la rezultate mai bune în materie de mediu și piață socială.
Capacitarea consumatorilor și protejarea eficientă a siguranței și a intereselor lor economice au
devenit obiective esențiale ale politicii UE6

Programul de acțiune a UE în domeniul politicii de protecție a consumatorilor se

bazează pe Noua agendă privind consumatorii, adoptată la 13 noiembrie 2020. Agenda prezintă o
viziune actualizată a politicii UE de protecție a consumatorilor pentru perioada 2020-2025,
având subtitlul „Consolidarea rezilienței consumatorilor pentru o redresare durabilă”. Ea
urmărește și să răspundă îngrijorărilor imediate ale consumatorilor cu privire la pandemia de
COVID-197.

6
https://www.europarl.europa.eu/ accesat la 19.02.2022
7
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/46/politica-de-protectie-a-consumatorilor-principii-si-
instrumente accesat la 19.02.2022

14
 În România, politica de protecţie a consumatorilor este într-o dezvoltare continuă. În
momentul actual, legislaţia naţională este alineată standardelor europene, iar autoritatea
competentă în domeniu reuşeşte să ţină pasul cu schimbările intervenite la nivelul UE.

În anul 1992 a fost adoptată Ordonanţa 21/1992 privind protecţia consumatorilor 8 ,

arătându-se în Capitolul I – Dispoziţii generale că „Statul, prin mijloacele prevăzute de lege,
protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului
neîngrădit la produse şi servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale
acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice
împotriva unor practici incorecte, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce
îi interesează în calitate de consumatori”9

Spre deosebire de alte ţări europene, în România protecţia consumatorilor nu îşi

găseşte reglementarea în legea fundamental. L Berceea afirma ca „deşi dreptul consumatorului
la protecţie nu face parte din drepturile şi libertăţile economice „tradiţionale” (cum sunt dreptul
de proprietate sau libertatea comerţului), fiind dezvoltat relativ recent, subiectul este, în prezent,
unul hipersensibil, iar în acest context se pune problema dacă el poate penetra structura
actualelor texte contituţionale”10

Chiar dacă în România protecţia consumatorului nu şia găsit reglementarea în

Constituţie, aşa cum am arătat mai sus, prin OG 21/1992 se asigură cadrul juridic naţional în
domeniu. Mai mult decât atât, prin adoptarea Legii 296/2004 11 privind Codul consumului, au fost
reglementate mai multe aspecte ce ţin de protecţia consumatorului.

Legislaţia protecţiei consumatorilor are ca beneficiar „consumatorul, considerat

partea mai slabă în contract, parte care poate fi prejudiciată în drepturile şi interesele sale
legitime prin impunerea sau practicarea de către operatorii economici, a unor practici
comerciale neoneste. Legea îi conferă consumatorului, de multe ori prin derogare de la dreptul
comun, protecţie în raporturile juridice pe care acesta le întreţine cu operatorii economici,
8
Ordonanţa 21/1992 republicată a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 208 din 28.03.2007 cu modificarile
ulterioare
9
OG 21/1992, doc. cit., art. 1 alin. (1)
10
L. Bercea, “Protecţia consumatorului ca valoare constituţională” în Pandectele Române nr. 12/2011, Ed. Wolters
Kluwer, p. 35
11
Legea 296/2004 privind Codul consumului a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 24.03.2008 şi
modificată prin Legea 161/2010 din 22 iulie 2010 publicat în Monitorul Oficial 497/2010.

15
precum şi o serie de drepturi cu caracter exorbitant, cum ar fi dreptul la anularea/rezilierea unei
clauze contractuale abuzive”12
Principalele drepturi acordate consumatorilor prin intermediul actelor normative
adoptate de legiuitorul român, acestea sunt următoarele:
„a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un
serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze
drepturile şi interesele legitime;
b) de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi
serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai
bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;
c) de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;
d) de a fi despăgubiţi pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi
serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;
e) de a se organiza în asociaţii de consumatori, în scopul apărării intereselor lor”13
Legea 296/2008 privind Codul consumului stabileşte în favoarea consumatorilor
următoarele drepturi: „a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a
li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le
aducă atingere drepturilor şi intereselor legitime;
b) de a fi informaţi complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi
serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai
bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;
c) de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;
d) de a fi despăgubiţi în mod real şi corespunzător pentru pagubele generate de calitatea
necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;
e) de a se organiza în asociaţii ale consumatorilor, în scopul apărării drepturilor şi intereselor
lor;
f) de a refuza încheierea contractelor care cuprind clauze abuzive, conform prevederilor legale
în vigoare;

12
Gh. Piperea, „Protecţia consumatorilor în contractele comerciale” în Revista română de Dreptul Afacerilor nr.
4/2008, p. 13-14
13
OG 21/1992, privind protecția consumatorilor., art. 3

16
g) de a nu li se interzice de către un operator economic să obţină un beneficiu prevăzut în mod
expres de lege”14
Asigurarea respectării efective și corecte a drepturilor consumatorilor este la fel de
importantă ca existența lor. Responsabilitatea pentru asigurarea respectării lor revine în principal
autorităților publice naționale. Regulamentul (UE) 2017/2394 privind cooperarea dintre
autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a
consumatorului regrupează aceste autorități naționale într-o rețea la nivelul UE, care le oferă un
cadru pentru schimburi de informații și acțiuni de cooperare în vederea combaterii oricăror
încălcări ale legislației de protecție a consumatorilor 

2.2. Legislaţia naţională si comunitară privind calitatea produselor de bază

Calitatea înseamnă satisfacerea așteptărilor pe care le au consumatorii.

In contextul unor prețuri ridicate la materii prime, stimulentele pentru creșterea

volumului producției nu ar trebui folosite drept pretext pentru scăderea standardelor.
Consumatorii doresc produse de baza la prețuri accesibile și cu un bun raport calitate-preț, însă,
dincolo de preț, atât consumatorii, cât și comercianții au multe alte cerințe în ceea ce privește
valoarea și calitatea produselor pe care le cumpără.

În Uniunea Europeană, cele mai importante aspecte sunt igiena și siguranța

alimentelor (un „minimum nenegociabil”), sănătatea și valoarea nutrițională, precum și anumite
cerințe ale societății.

Reglementările comunitare prevăd standarde de bază în materie de producție dintre

cele mai exigente în lume, standarde care vizează siguranța și igiena, identitatea produsului și
compoziția acestuia, protecția mediului, sănătatea plantelor și a animalelor, precum și bunăstarea
animalelor. Aceste cerințe reflectă voința democratică exprimată în mod clar de consumatorii și
cetățenii Uniunii15.

14
Legea 294/2008, privind Codul consumului. art. 27.
15
https://eur-lex.europa.eu/legal-content accesat la data dwe 06.03.2022

17
 Definiţia dată produselor alimentare prin Legea 150/2004, precum şi categoriile de
produse care nu sunt incluse în domeniul de aplicare a legii, reprezentând excepţii de la categoria
produselor alimentare, reprezintă o copie aproape fidelă a definiţiei date în Regulamentul
178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a
principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene
pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor
alimentare Dreptul naţional şi internaţional privind siguranţa pentru produsele alimentare
cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa
Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare.

Printre obiectivele generale stabilite în lege, se numără asigurarea unui nivel înalt de
protecţie a vieţii şi sănătăţii umane, a intereselor consumatorilor, cu luarea în considerare a
practicilor corecte în comerţul cu alimente 16 . Libera circulaţie a alimentelor se realizează prin
respectarea regulilor şi principiilor stabilite prin Regulamentul 178/2002 şi preluate de
legiuitorul român prin dispoziţiile Legii 150/2004.

Este deosebit de important ca producătorii să conştientizeze faptul că în cazul în care

nu respectă întocmai cerinţele legale referitoare la igiena produselor, pot apărea pericole grave la
adresa sănătăţii consumatorilor

Activitățile legate de comercializarea produselor alimentare de origine animală și

neanimală sunt supuse direcției de sănătate veterinară și controlului competent al siguranței
alimentelor; în cazul în care, în urma verificărilor efectuate, se constată că operatorul din sectorul
alimentar nu îndeplinește condițiile de funcționare stabilite de lege, se pot dispune în scris și se
sesizează împotriva acestuia următoarele măsuri: „sancţionarea contravenţională, suspendarea
activităţii până la remedierea deficienţelor constatate, interzicerea desfăşurării activităţii pentru
care nu sunt îndeplinite condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor prevăzute
în legislaţia naţională în vigoare sau reţinerea oficială a produselor alimentare de origine
animală şi nonanimală”17

Exercitarea unui control efectiv asupra competențelor conferite organismelor

responsabile cu efectuarea controalelor oficiale este deosebit de importantă în efectuarea
16
Legea 150/2004, doc. cit. art. 6 alin. (1) accesat la 17.02.2022
17
Ordinul 111/2008, doc. cit., art. 24 alin. (2).

18
controalelor și supravegherea respectării prevederilor legale adoptate la nivelul UE, dar și la
nivel național, pentru a evita eventualele abuzuri. împotriva operatorilor din sectorul alimentar.

In vederea protejării vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor, „ se interzice

comercializarea de produse sau prestarea de servicii care, utilizate în condiţii normale, pot pune
în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor. Se interzic producerea, importul şi
comercializarea produselor falsificate sau contrafăcute”18

Armonizarea prin directive-cadru, standarde și nu numai cele mai bune practici în

domeniul siguranței produselor și serviciilor, ci și aspecte ale aspectelor economice și juridice
care permit consumatorilor să efectueze tranzacții oriunde pe piața internă ar putea duce la un
nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

Măsurile prioritare se vor concentra pe îmbunătățirea operațiunilor comerciale și pe

asigurarea siguranței serviciilor. Consumatorilor trebuie să li se acorde același nivel de protecție
în toate statele membre, ceea ce necesită crearea unui mediu propice pentru cooperarea
transnațională și sistemele de apel pentru consumatori. Consumatorii și reprezentanții acestora
trebuie să fie implicați în elaborarea și implementarea unei politici eficiente, dar trebuie să aibă
capacitatea și resursele de a-și promova interesele în relațiile cu alți parteneri. Eforturile cheie
pentru atingerea acestui obiectiv sunt legate de îmbunătățirea sistemelor de participare a
consumatorilor la elaborarea politicilor și proiectele educaționale și instituționale.

2.3. Sistemul HACCP

HACCP19 - Analiza pericolelor și punct critic de control – (Hazard Analysis and
Critical Control Point) este o abordare bazată pe știință care se străduiește să asigure siguranța
alimentelor consumatorilor prin identificarea și prevenirea factorilor de risc în producția,
procesarea și livrarea alimentelor.Dintre diferitele metode propuse pentru a garanta producerea
igienico-sanitarã a alimentelor, sistemul HACCP este cel care a întrunit sufragiile majoritãţii
organismelor internaţionale în domeniu. HACCP se preteazã cel mai bine pentru a fi
implementat în unitãţile economice din sectorul alimentar HACCP este un program bine

18
OG 21/1992, privind protecția consumatorilor., art . 4
19
https://www.hendi.ro/blog/sistemul-haccp-in-industria-alimentara-ce-este-principii-implementare accesat la
18.02.2022

19
structurat și obligatoriu pentru toate entitățile care produc, depozitează sau comercializează
produse alimentare în Uniunea Europeană și este urmat și în România. Existența acestei norme
de calitate și prevenire a riscurilor, însă, nu interzice controlul guvernamental. Se așteaptă ca
fiecare proprietar de afaceri alimentar să implementeze cerințele sistemului HACCP.

Sistemul HACCP, „nãscut” în anii 1960, ca urmare a cerinţelor foarte stricte impuse
producţiei de alimente sigure din punct de vedere igienico-sanitar pentru cosmonauţii NASA, a
apãrut în activitatea productivã în anul 1970 ca un sistem nou de control. Dintre diferitele
definiţii date HACCP, cea utilizatã este cea a National Advisory Committee on Microbiological
Criteria of Food (NACMCF), conform cãreia HACCP indicã „un sistem pentru siguranţa
alimentului bazat pe prevenire” care obligã la o respectare riguroasã a principiilor preventive
conţinute de el.

Reglementările HACCP sunt concepute pentru a detecta orice pericol potențial

pentru sănătatea consumatorului, fie că sunt patroni la restaurante sau destinatari direcți ai
articolelor dintr-un supermarket. Aceste amenințări, sau potențiale pericole, pot apărea dintr-o
varietate de situații, de la manipularea materiilor prime sau a produselor finite, la depozitarea și
transportul alimentelor, până la posibilitatea contaminării cu microorganisme dăunătoare apărute
în timpul procesului tehnologic, fie accidental. sau din cauza nerespectării. de igiena.

Drept urmare, legislația europeană și națională obligă operatorii din industria

alimentară să elaboreze și să implementeze un plan pentru a respecta reglementările HACCP,
care include totul, de la analiza potențialelor pericole și identificarea punctelor importante până
la documentarea fiecărui pas și a modului în care este înregistrat. au fost puse în practică
conceptele legislative.

La nivel naţional, sistemul HACCP este reglementat prin :

 Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 1956/1995,cu modificarile ulterioare, privind normele

pentru introducerea HACCP in industria alimentara.
 Hotararea de Guvern nr. 1198/2002, cu modificarile ulterioare privind aprobarea
Normelor de igiena a produselor alimentare
 Legea nr.54/2002 de aprobare a Ordonantei de Urgenta nr.97/2001 , cu modificarile
ulterioare privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor

20
  Legea 150/2004,cu modificarile ulterioare privind Siguranta alimentelor, iar la nivel
European îşi găseşte reglementarea în mai multe acte normative, dintre care amintim
Regulamentul 178/2002 şi Regulamentul 852/2004.

Producția, ambalarea, transportul, depozitarea și comercializarea produselor alimentare

sunt procese care prezintă un grad de risc pentru sănătatea fiecărui consumator. Tendința
crescândă a pieței alimentare de a menține un control mai strict asupra producătorilor pentru a
oferi consumatorilor produse de înaltă calitate, dar și sigure din punct de vedere microbiologic și
bacteriologic a condus la apariția unui sistem. numit HACCP (Hazard Analysis Critical Control
Point). HACCP este un sistem de siguranță alimentară recunoscut la nivel internațional bazat pe
o analiză sistematică și preventivă a procesului de producție, care demonstrează că riscurile
pentru siguranța alimentară sunt identificate, evaluate și controlate.

HACCP presupune identificarea riscurilor, controlul și monitorizarea punctelor critice

ale procesului în care calitatea alimentelor ar putea fi compromisă. Ea trebuie aplicată întregului
lanț de producție: de la creșterea plantelor și animalelor până la produsul finit achiziționat de
consumator. Sistemul se bazează pe Codul Alimentar (Codex Alimentarius) elaborat de ONU
pentru Alimentație și Agricultură și Organizația Mondială a Sănătății. Se recomandă ca HACCP
să fie utilizat împreună cu bunele practici de igienă și producție, împreună cu care formează
elementele necesare pentru siguranța alimentară. De asemenea, se recomandă ca acesta să fie
implementat împreună cu un Sistem de Management al Calității

Sistemul se bazează pe Codul alimentar al Organizației Națiunilor Unite pentru

Alimentație și Agricultură (UNFAO) și al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) (Codex
Alimentarius). Se recomandă utilizarea HACCP împreună cu standardele adecvate de igienă și
de fabricație, deoarece acestea sunt ingredientele necesare pentru siguranța alimentelor. De
asemenea, se sugerează ca acesta să fie utilizat în tandem cu un Sistem de Management al
Calității.

În România, organizaţiile îşi pot certifica Sistemul de Management HACCP după

următoarele trei standarde de referinţă:

21
– Codex Alimentarius – reguli generale şi specifice privind bunele practici de igienă – GHP – şi
producţie – GMP – pentru organizaţiile ce procesează, transportă, depozitează sau
comercializează produse alimentare;

– DS 3027E:2002 – document care introduce toate regulile din Codex Alimentarius într-un
sistem ce poate fi documentat şi ale cărui performanţe pot fi evaluate;
– ISO 22000: 2005 – primul standard internaţional de certificare a sistemului HACCP;

Etapele orientative pentru obtinerea certificarii HACCP20 sunt:

 Initierea certificarii: solicitarea certificarii, analiza solicitarii, incheierea contractului;

 Evaluarea initiala: planificarea auditului, evaluarea documentatiei sistemului de
management al sigurantei alimentului, a infrastructurii, a mediului de lucru si a
corectitudinii fluxurilor;
 Evaluarea implementarii sistemului de siguranta a alimentului: planificare, evaluare la
fata locului fata de cerintele referentialului;
 Evaluarea dosarului in vederea luarii deciziei de acordare a certificarii;
 Acordarea certificatului pentru sistemul de management al sigurantei alimentului;
 Supravegherea pe durata celor trei ani de valabilitate a certificarii;
 Reinnoirea certificarii.
HACCP este un sistem preventiv de control referitor la asigurarea calității produselor
alimentare. Principiile HACCP pot fi aplicate tuturor sectoarelor producătoare de alimente și
băuturi, distribuției și serviciilor din alimentația publică, atât pentru produsele deja existente cât
și pentru produsele noi.

Aplicarea HACCP necesită respectarea a şapte principii de bază21 :

1. Identificarea hazardului (risc). Analizaţi fiecare etapă a operaţiunii dvs. (achiziţionare, livrare,
depozitare, preparare, gătire, răcire, etc.) şi identificaţi eventualele disfuncţii, de ex. bacteria
Salmonella într-un produs din carne de pasăre (risc biologic), detergent (risc chimic) sau o
bucată de sticlă în mâncare (risc fizic).
20
www.meat-milk.ro/certificarea-haccp/ accesat la data de 05.04.2022
21
https://www.hendi.ro/blog/sistemul-haccp-in-industria-alimentara-ce-este-principii-implementare accesat la
data de 05.04.2022

22
2. Determinarea punctelor critice de control. Odată riscurile identificate trebuie să vă asiguraţi că
acestea sunt controlate corespunzător. În general, majoritatea riscurilor sunt controlate
asigurându-vă că desfăşuraţi un program eficient de premise obligatorii, de ex. un program de
igienă corespunzător. Punctul Critic de Control este o etapă a prelucrării alimentelor în care
procedura de control trebuie aplicată pentru a preveni apariţia unui risc în ceea ce priveşte
siguranţa alimentelor sau pentru reducerea acestuia la un nivel de siguranţă. Este ultima şansă de
a controla riscurile înainte ca produsul să fie comercializat. De ex. prepararea burger-ilor cu
carne de vită la o temperatură internă minimă de 70ºC timp de 2 minute sau echivalentul acestora
(de ex. 75º C instantaneu) poate distruge E. Coli O157 şi alţi agenţi patogeni.

3. Stabilirea limitelor critice. Stabiliţi-vă limite care să vă permită identificarea unui PCC scăpat
de sub control, de ex. temperatura în mijlocul unui burger cu carne de vită după prepararea
acestuia trebuie să fie de minimum 70ºC timp de 2 minute sau echivalentul acestora (de ex. 75º C
instantaneu).

4. Stabilirea unui sistem care să monitorizeze controlul PCC. Atunci când Punctele Critice de
Control şi limitele critice au fost identificate e important să găsiţi o metodă de monitorizare şi
înregistrare a ceea ce se întâmplă la fiecare PCC. De fapt, monitorizarea presupune măsurarea
unor parametri precum temperatura şi durata. Totuşi, modul în care se realizează monitorizarea şi
cât de des se face aceasta va depinde de mărimea şi natura afacerii dvs. În toate cazurile,
monitorizarea ar trebui să fie simplă, clară şi uşor de realizat, de ex. înregistrarea temperaturii
finale de gătire şi durata pentru un burger cu carne de vită preparat.

5. Stabilirea unei măsuri corective în cazul în care monitorizarea indică că un anumit PCC a
scăpat de sub control. Atunci când monitorizarea indică că un PCC a scăpat de sub control, se
impune luarea unei măsuri corective (de ex. temperatura cărnii preparate creşte în frigider până
la >10º C timp de mai bine de 24 h din cauza unei defecţiuni tehnice a frigiderului. Carnea
preparată este distrusă iar frigiderul este reparat de către producător pentru a putea păstra noi
produse preparate din carne la temperatura corespunzătoare de ≤5º C).

6. Stabilirea de proceduri de verificare pentru a confirma că sistemul HACCP funcţionează

eficient. Revizuiţi şi corectaţi sistemul periodic şi ori de câte ori faceţi modificări în modul de

23
operare, de ex. analiza microbiologică a unui produs din carne de pasăre pentru a verifica că nu
este contaminat cu bacteria salmonella după preparare.

7. Stabilirea unei documentaţii pertinente privind toate procedurile şi înregistrările

corespunzătoare acestor principii şi aplicării lor. Pentru a implementa cu succes sistemul
HACCP e necesară ţinerea unei evidenţe a tuturor documentelor şi înregistrărilor care să fie
oricând disponibile, de ex. temperaturile de gătire, rapoarte privind livrarea sau curăţenia. Nu se
poate vorbi de o corectă aplicare a sistemului HACCP sau de respectarea legislaţiei în domeniu
fără a furniza o astfel de evidenţă scrisă. Cât priveşte sistemul HACCP în sine, complexitatea
evidenţelor ţinute va depinde în mare parte de natura şi de complexitatea activităţii comerciale
desfăşurate. Scopul ar fi acela de a asigura menţinerea controlului. Începând cu luna octombrie
2006 toate unităţile din domeniul alimentar au fost obligate prin lege să implementeze un sistem
de management al siguranţei alimentelor bazat pe principiile HACCP.

HACCP stă la baza multor standarde privind sisteme de management pentru siguranța
alimentelor, de exemplu BRC (British Retail Consortium) Global Standard for Food Safety și
standardele asociate pentru ambalare și materiale de ambalare și pentru depozitare și distribuție,
IFS (International Food Standard) Food și standardele asociate pentru logistică și ambalare, ISO
22000 și standardele asociate pentru programe preliminare în diferite domenii alimentare, pentru
cerințe pentru organismele care efectuează audit și certificare a sistemelor de management al
siguranței alimentelor, pentru trasabilitate.

24
CAPITOLUL III. DUBLU STANDARD. DREPTURILE
CONSUMATORULUI

Drepturile consumatorilor, ca și alte drepturi ale omului, trebuie păstrate, iar acest
lucru se realizează prin stabilirea unui cadru legislativ flexibil și eficient, precum și a cadrului
instituțional necesar pentru punerea în realitate a legislației relevante. Statul trebuie să protejeze
cetățenii în calitate de consumatori, oferind cadrul necesar, inclusiv acces nerestricționat la
produse și servicii, informații complete cu privire la caracteristici, protecția și asigurarea
drepturilor și intereselor lor legitime împotriva practicilor abuzive și participarea la
fundamentarea și luarea deciziilor care îi afectează. ca consumatori.

Într-o societate liberă şi democratică, fiecare individ are dreptul de a avea asigurate
condiţiile necesare pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor pe care şi le doreşte şi pe care
le poate plăti, de a avea posibilitatea să-şi materializeze intenţiile privind satisfacerea nevoilor
sale, potrivit unor priorităţi pe care şi le stabileşte singur”22

3.1. Dublu standard noţiuni generale

În conformitate cu legislația UE, comercializarea unui produs ca fiind identic cu cel

comercializat într-un alt stat membru, în pofida faptului că acesta are o compoziție sau
caracteristici semnificativ diferite, ar putea induce în eroare consumatorii în mod abuziv și ilegal
dacă acest lucru nu poate fi justificat prin rațiuni legitime și obiective23.

Expresia dublu standard este un neologism provenit din limba engleză, desemnând o
regulă, o lege, un principiu, un regulament, care este folosit(ă) și aplicat(ă) într-un mod
preferențial pentru persoane și situații diferite24.

Un standard dublu apare atunci când două seturi separate de principii sunt aplicate
aceluiași scenariu sau două persoane diferite. Un standard dublu ar putea fi demonstrat prin
faptul că unele concepte sunt acceptabile atunci când sunt aplicate de un grup de oameni, dar

22
D.PATRICHE, GH. PISTOL – “PROTECŢIA CONSUMATORILOR”, Editura Monitorul Oficial, Bucuresti, 1998, pag. 187.
23
https://ec.europa.eu accesat la data de 19.03.2022
24
https://ro.wikipedia.org accesat la data de 19.03.2022

25
sunt considerate inadecvate - tabu - atunci când sunt folosite de alții. Conceptul de standard
dublu a fost de mult aplicat faptului că bărbații și femeile din societate sunt supuși unor sisteme
morale diferite. Ca rezultat, un standard dublu ar putea fi definit ca o implementare denaturată
sau nedreaptă din punct de vedere etic a idealului de libertate egală pentru toți. Astfel de
standarde duble sunt inadecvate deoarece încalcă un principiu de bază al jurisprudenței juridice
moderne: că toate părțile sunt egale în ochii legii. Standardele duble încalcă, de asemenea,
conceptul de imparțialitate al justiției, care presupune că toate persoanele ar trebui tratate în mod
egal, indiferent de subiectivitatea părtinitoare sau favoritismul bazat pe clasa socioeconomică,
rang, etnie, sex, religie, orientare, vârstă sau alte disparități.

Problema calității duale (dublului standard) pe piața europeană este de fapt o lipsă de
informare (voită sau nu) a consumatorului cu privire la diferențele calitative existente la
produsele/serviciile cu denumire și ambalaj identic comercializate pe piața unică europeană.

Consumatorii din mai multe țări ale UE s-au plâns de fapt că există produse, cum ar fi
băuturile răcoritoare, cafeaua sau batoanele de pește, care au o compoziție diferită în țara lor de
origine față de cea a produselor vândute sub aceeași marcă și cu ambalaje identice sau foarte
similare în alte state membre. Testele comparative au indicat că pe piața din UE există produse
care sunt prezentate consumatorilor în fel, dar care au, de exemplu, în unele state membre, un
conținut diferit de carne sau de pește, un conținut mai mare de grăsimi sau un alt tip de
îndulcitor.
În urma unei masive campanii de testare, Comisia Europeană a constatat că unele
produse alimentare sunt comercializate sub mărci identice sau similare, dar cu compoziţie
diferită, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. În cadrul studiului,
realizat de Centrul Comun de Cercetare, care este un serviciu intern al Comisiei Europene pentru
ştiinţă şi cunoaştere, s-au evaluat 1.380 de mostre din 128 de produse alimentare diferite,
provenite din 19 state membre. Studiul a constatat că 23% din produse aveau partea din faţă a
ambalajului şi compoziţia identice, iar 27% dintre produse indicau, prin aspectul diferit al părţii
din faţă a ambalajului, faptul că în diferite ţări ale UE compoziţia lor era diferită. Totuşi,
procentul produselor fabricate în dublu standard pentru pieţele din ţări diferite nu este de neglijat.
Astfel, 9% din produsele prezentate ca fiind aceleaşi în întreaga UE aveau în realitate o
compoziţie diferită, deşi partea din faţă a ambalajului era identică. Alte 22% din produse erau

26
prezentate în mod similar, dar aveau o compoziţie diferită. Studiul a mai evidenţiat că utilizarea
aceluiaşi ambalaj sau a unui ambalaj similar pentru produse cu compoziţie diferită nu urmăreşte
un model geografic consecvent. De asemenea, diferenţa de compoziţie a produselor testate nu
constituie neapărat o diferenţă în ceea ce priveşte calitatea produsului. Pe baza noii metodologii
elaborate, autorităţile naţionale competente vor fi de acum înainte în măsură să efectueze analize
de la caz la caz pentru a detecta practicile înşelătoare interzise în temeiul legislaţiei UE privind
protecţia consumatorilor25.
Comisia Europeană a finalizat in aprilie 2019 proiectul de Directiva din pachetul “ Noi
avantaje pentru consumatori”. Directiva acopera o gama larga de subiecte incluzand si
suspiciunile de dublu standard la produsele de larg consum, carburanti, produsele agroalimentare
si servicii(internet, telefonie, financiare, s.a.) care se referă la faptul că est europenii au primit si
primesc in continuare produse si servicii de calitate mai slabă decât cei din vest. Concret,
Comisia Europeană a pus la punct un regulament care sancționează dur producătorii care scot
aceleași produse, dar la calități diferite pe diverse piețe din Uniunea Europeană, ceea ce face ca
piața europeană să nu fie unitară.
Comercianții au dreptul de a diferenția produsele pe baza piețelor de vânzare în
conformitate cu legislația UE și principiile pieței unice. Cu toate acestea, este ilegal să înșeli
consumatorii prezentând un produs diferit ca fiind identic dacă nu există motive sau scopuri
rezonabile pentru diferență.

Al 2-lea studiu privind dublul standard la alimente în UE – 31% din podusele cu

ambalaje identice sau similare aveau o compoziție diferită26

Aproximativ 9% din produsele prezentate ca fiind aceleaşi în întreaga UE aveau în

realitate o compoziţie diferită, deși ambalajul era același, iar 22% aveau compoziție diferită, deși
ce ambalajul era similar, arată a doua analiză comparativă realizată de Comisia Europeană
referitor la dublul standard la alimente.

Acest al doilea studiu și-a propus să stabilească dacă diferențele de compoziție

determină diferențe de gust. Raportul a constatat că diferenţele de gust dintre produsele

25
https://adevarul.ro/news/eveniment/o-treime-produsele-alimentare-ue-fabricate-dublu-standard accesat la
data de 26.05.2022
26
https://cursdeguvernare.ro/al-2-lea-studiu-privind-dublul-standard-la-alimente-in-ue-31-din-podusele-cu-
ambalaje-identice-sau-similare-aveau-o-compozitie-diferita.html accesat la data de 26.05.2022

27
alimentare nu au urmat un model geografic, arată un comunicat al Autorității Naționale pentru
Protecţia Consumatorilor (ANPC), care a preluat datele Comisiei.

Rezultatele demonstrează că diferenţele senzoriale sunt clar vizibile acolo unde există
diferenţe mari în compoziţia produsului. De exemplu, diferenţele semnificative în conţinutul de
zahăr din cerealele pentru micul dejun pot fi percepute influenţând dulceaţa generală a
produsului.

În schimb, atunci când diferenţele compoziţionale erau mici, experţii nu le-au putut
percepe, spre exemplu, variaţii mai mici ale conţinutului de grăsime din chipsurile de cartofi.

În general, diferenţele senzoriale au fost găsite la 10 din cele 20 de produse testate, se

precizează în comunicatul ANPC.

În cadrul studiului au fost evaluate 1.380 de mostre din 128 de produse alimentare
diferite, provenite din 19 state membre UE. Acest eşantion nu este, însă, reprezentativ pentru
marea diversitate de produse alimentare de pe piaţa UE, notează ANPC.

Concluziile studiului27:

 23% din produse aveau partea din faţă a ambalajului şi compoziţia identice

 27% dintre produse indicau, prin aspectul diferit al părţii din faţă a ambalajului, faptul că
în diferite ţări ale UE compoziţia lor era diferită

 9% din produsele prezentate ca fiind aceleaşi în întreaga UE aveau în realitate o

compoziţie diferită: partea din faţă a ambalajului era identică, dar compoziţia produselor
era diferită

 22 % din produse erau prezentate în mod similar, dar aveau o compoziţie diferită: partea
din faţă a ambalajului era similară, însă compoziţia produselor era diferită.

27
https://cursdeguvernare.ro/al-2-lea-studiu-privind-dublul-standard-la-alimente-in-ue-31-din-podusele-cu-
ambalaje-identice-sau-similare-aveau-o-compozitie-diferita.html accesat la data de 26.05.2022

28
 În urma unei examinări de la caz la caz de către autoritățile competente, noua clauză
din pachetul „Noi beneficii pentru consumatori” subliniază că inducerea în eroare a clienților cu
privire la conținutul produselor poate fi considerată o practică comercială neloială interzisă de
legislația UE. Noua regulă recunoaște, de asemenea, că există motive rezonabile și obiective
pentru ca comercianții să adapteze mărfurile vândute sub aceeași marcă la diferite piețe
geografice.

În plus, producătorii au un stimulent pentru a se asigura că consumatorii sunt

informați cu privire la diferențele dintre produse. Consumatorii nu pot înțelege și aprecia faptul
că un produs a fost reformat pentru a fi, de exemplu, mai sănătos sau pentru a conține
componente locale dacă nu sunt informați corespunzător.

Dilema nu se limitează la alimente, potrivit unui studiu publicat la începutul acestei

luni de Parlamentul European privind standardul dublu pentru calitatea produselor promovate în
Uniunea Europeană. Detergenții și produsele de îngrijire corporală au o varietate de
caracteristici. Adică, situația este mult mai rea decât se presupunea inițial. Revenind la alimente,
raportul european nu face decât să noteze preocupările evidențiate de numeroase guverne din
Europa de Est în urmă cu un an. Potrivit studiului Parlamentului European, acestea sunt
„alimente cu compoziții radical diferite în ceea ce privește rețeta, ingredientul de bază folosit
sau cantitatea din acest articol conținută în produs, în funcție de țara pentru care sunt
concepute”.

Conform documentului, au existat cazuri în care aromele sau chiar ingredientul de

bază au fost modificate și au fost introduse greutăți mai mici. Potrivit studiului deputaților
europeni, au existat cazuri în care un produs de calitate superioară a ajuns mai întâi pe piață, iar
apoi producătorii au modificat rețeta pentru a folosi ingrediente mai ieftine, ceea ce a determinat
creșterea prețului produsului. În legătură cu toate aceste subiecte, președintele Comisiei
Europene Jean-Claude Juncker a fost personal activ în subiectul discriminării alimentare în
Uniunea Europeană. „Nu-mi place conceptul de a doua categorie în Europa. Vom continua să
lucrăm pentru scopul nostru comun de a pune capăt acestei practici discriminatorii”, a declarat
președintele Comisiei Europene.

29
 „Fie că este vorba despre promovarea, vânzarea sau livrarea articolelor, companiile ar
trebui să ofere consumatorilor informații exacte care să le permită să facă o alegere informată
atunci când doresc să achiziționeze un produs”, potrivit studiului Parlamentului European. Lista
neagră a producătorilor care operează un standard dublu în ceea ce privește calitatea produselor
pe care le distribuie în spațiul european, având ca rezultat deteriorarea calității produselor dacă
sunt furnizate în Europa de Est, este una dintre recomandările experților europeni. Problema unui
standard dublu în ceea ce privește calitatea produselor în diferite state membre, regiuni și piețe
locale, conform studiului Parlamentului European, privește următoarele acte ale producătorilor:

 producătorul vinde produse cu arome și compoziții variate, fiecare cu un ingredient

principal diferit, dar toate cu același aspect și ambalaj pe piețe diferite;
 producătorul plasează produse cu diferite calităţi pe piaţă, dar cu acelaşi ambalaj sau cu
unul extrem de asemănător;
 producătorul plasează produse cu greutăţi diferite pe pieţele europene, însă cu acelaşi
ambalaj sau unul similar;
 când lansează un produs nou pe o anumită piață, producătorul folosește un produs de
calitate superioară pentru a atrage atenția consumatorilor și a-i învăța să cumpere
produsul, iar apoi produsul apare după o anumită perioadă de timp. „Modificare rețetă”
fără modificări ale ambalajului sau prezentării.

Măsurile întreprinse de Comisia Europeană in vederea combaterii dublului standard la alimente,

s-au materializat prin adoptarea de inițiative care au vizat:

 clarificarea, pe cale legislativă, a situațiilor în care standardele duble de calitate a

produselor reprezintă o practică înșelătoare, în cadrul pachetului recent convenit privind
”Noile avantaje pentru consumatori”;

 stabilirea unei metodologii comune pentru testarea produselor alimentare;

 publicarea unui set de orientări menite să sprijine autoritățile naționale în aplicarea

legislației UE privind protecția consumatorilor și produsele alimentare;

 testarea produselor la nivelul întregii UE, aplicând aceeași metodologie, pentru a înțelege
mai bine fenomenul standardelor de calitate duble ale produselor.

30
 În ceea ce privește combaterea dublului standard de calitate a produselor de larg
consum, legislația ar trebui să precizeze că comercializarea unui produs/serviciu ca fiind identic
cu același produs vândut în alte state membre, cu condiția ca, în realitate, acel produs să aibă un
produs nejustificat semnificativ diferit. compoziție sau caracteristici, este o practică înșelătoare.

3.2 .Obligaţia de informare şi avertizare a consumatorului

Potrivit Legii. nr. 296/2004 privind Codul consumului, conform art.38 :

„Statul trebuie să realizeze şi să încurajeze folosirea de programe menite să asigure

consumatorilor o informare şi o educare corespunzătoare, pentru a permite acestora să
acţioneze în mod distinct, în vederea unei alegeri corecte bazate pe o informare corespunzătoare
asupra bunurilor şi a serviciilor şi să fie cunoscători ai drepturilor şi responsabilităţilor ce le
revin”.

Art. 41. În programele de educare şi informare a consumatorilor se includ ca aspecte

importante ale protecţiei acestora:

a) legislaţia referitoare la protecţia consumatorilor, agenţii şi organizaţii ale consumatorilor;

b) sănătatea, alimentaţia, prevenirea îmbolnăvirilor şi prevenirea achiziţionării de produse

alimentare falsificate;

c) riscurile produselor;

d) interesele economice ale consumatorilor la achiziţionarea de servicii, inclusiv a celor

financiare;

e) practicile comerciale ale producătorilor, prestatorilor sau distribuitorilor şi prevenirea actelor

de comerţ incorecte;

f) etichetarea produselor, cu precizarea informaţiilor necesare consumatorilor;

g) informaţii despre dificultăţi şi măsuri de rezolvare a acestora, preţuri, calitate, condiţii de

creditare;

h) protecţia mediului, după caz.

31
 Consumatorii au dreptul de a fi informați cu privire la caracteristicile de bază ale
produselor și serviciilor oferite de operatorii economici, astfel încât să poată lua o decizie
educată pe baza intereselor lor între produsele și serviciile disponibile și să le utilizeze în mod
corespunzător. Art. 18 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 prevede în mod expres siguranța
deplină. Reglementarea informarii si educarii consumatorilor afecteaza intregul capitol al
patrulea al acestui act normativ. Informarea consumatorilor este uneori o responsabilitate
restrânsă sau ocolită, în ciuda faptului că este cerută de lege. Conform legii, clienții sunt
informați despre produse prin identificarea și definirea acestora, care vor fi vizibile, după caz, pe
produs, etichetă, ambalaj de vânzare, sau carte tehnică, instrucțiuni de utilizare, sau alte materiale
care însoțesc produsul.

Legislaţia în domeniu prevede în mod clar, fără nici un fel de echivoc, că informarea
consumatorilor se face în limba română, indiferent de ţara de origine a producătorului.

Conform legislatiei in vigoare informaţiile vor cuprinde:

 în cazul produselor: denumirea acestora, marca producătorului, principalele caracteristici

tehnice, compoziţia, cantitatea, preţul, termenul de garanţie, eventualele riscuri
previzibile, contraindicaţii, modul de utilizare, manipulare, conservare sau de păstrare,
precum şi alte caracteristici ale diferitelor categorii de produse;

Consumatorii au dreptul de a fi informați complet, corect și exact cu privire la

caracteristicile esențiale ale produselor și serviciilor oferite de operatorii economici, astfel încât
să poată face o alegere rațională între produse și servicii în funcție de interesele lor. serviciile
oferite și să le poată folosi în deplină siguranță, în funcție de destinație

Informarea consumatorilor despre produsele și serviciile oferite se realizează în mod

obligatoriu prin elementele de identificare și caracterizare a acestora, care sunt înscrise într-o
formă vizibilă, lizibilă, ușor de înțeles care nu permite ștergerea și nu sunt înscrise în locuri
obscure, a nu fi întrerupte. prin desen sau poze, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de
vânzare, sau în cartea tehnică, contract, instrucțiuni de utilizare sau altele asemenea, care
însoțește produsul, eticheta, ambalajul de vânzare

32
 Producătorul trebuie să furnizeze informații despre denumirea produsului, denumirea
și/sau marca producătorului, cantitatea și, după caz, data de expirare/data minimă de durabilitate,
durata medie de utilizare, principalele caracteristici tehnice și calitative, compoziție, aditivi
utilizați, posibil. riscurile previzibile, modul de utilizare, manipulare, transport, depozitare,
conservare sau depozitare și despre contraindicații.

Categoria de calitate a serviciului, timpul de executare, durata garanției, tariful,

pericolele previzibile și, după caz, declarația de conformitate trebuie să fie toate incluse în
informațiile privind serviciile furnizate.Astfel, operatorii economici sunt obligați să demonstreze
utilizarea și funcționalitatea produselor care urmează să fie vândute consumatorilor la cererea
acestora, în momentul achiziției; atunci când produsele sunt lansate pe piață, li se cere să
demonstreze utilizarea lor. Invocând confidențialitatea comercială sau profesională, nu poate fi
evitată necesitatea de a anunța consumatorul.

De asemenea, este interzisă oferirea, sub orice formă, a afirmațiilor și indicațiilor care
nu corespund cu parametrii care caracterizează produsele și serviciile și nu pot fi fundamentate,
iar prețurile și tarifele trebuie să fie clar afișate și ușor accesibile.

Pentru informarea mai bună a consumatorilor s-a infiinţat Centrul European al

Consumatorilor (European Consumer Centre), de la Dublin, care asigură informarea gratuită şi
servicii de consultanţă privind drepturile consumatorilor. Acesta reprezintă o parte importantă a
vastei reţele de centre ale consumatorilor şi oferă asistenţă pentru rezolvarea directă a disputelor
din alte state membre, iar in caz de nereuşită cazul este inaintat unei organizaţii alternative de
rezolvare a disputelor din statele membre. Centrul este finanţat in comun de Oficiul
Directoratului Afacerilor Consumatorilor din Irlanda şi de Comisia Europeană28.

Regulamentul (UE) nr. 182/2011 a stabilit principiile generale, cerințele și obligațiile

care controlează informațiile despre alimente și, în special, etichetarea alimentelor.

Acest regulament a stabilit orientări pentru etichetarea îmbunătățită a produselor în UE. Acesta
specifică tipurile de informații care trebuie incluse pe ambalajele produselor alimentare29:

 Numele alimentului
28
https://ec.europa.eu/ accesat la data de 06.03.2022
29
https://eur-lex.europa.eu/legal-content accesat la data de 28.05.2022

33
  Lista ingredientelor
 Orice ingrediente care ar putea provoca alergii sau intoleranțe trebuie specificate separat
 Cantitatea anumitor ingrediente sau, în unele cazuri, categoriile de ingrediente
 Cantitatea netă de alimente conținută în pachet
 Marcaje relevante ale datei, fie Înainte de, Până la, în funcție de tipul de produs
 În cazul în care produsul necesită condiții speciale de manipulare sau depozitare, acestea
 trebuie specificate
 Pe ambalaj trebuie să figureze numele și adresa operatorului din industria alimentară
 În unele cazuri, trebuie menționate țara de origine sau locul de proveniență
 Dacă un consumator riscă să utilizeze greșit produsul fără instrucțiuni, trebuie furnizate
 instrucțiuni clare de pregătire
 Orice produs care conține mai mult de 1,2% alcool trebuie să precizeze tăria alcoolică pe
 etichetă
 declarație nutrițională

Informațiile obligatorii trebuie furnizate într-o limbă pe care publicul din regiunea în
care este vândut produsul să o înțeleagă cu ușurință. Statele membre au autoritatea de a alege
limbile exacte care vor fi folosite pentru produsele comercializate în țara lor.

În plus, aceste informații ar trebui afișate într-o locație vizibilă, lizibilă și, în mod ideal,
de neșters. Declarația nutrițională trebuie să fie concisă și, dacă este posibil, în format tabelar.

Mai mult, legislația specifică că etichetele produselor alimentare pot include alte
informații decât cele necesare menționate mai sus. Cu toate acestea, orice informație furnizată nu
induce clienții în eroare și nu oferă o situație ambiguă sau confuză. Numai dacă mai există loc pe
etichetă după ce toate informațiile obligatorii au fost incluse, pot fi adăugate informații
suplimentare30.

Regulamentul stabilește, de asemenea, orientări pentru furnizarea de informații exacte

cu privire la etichetele produselor alimentare. Ca rezultat, consumatorii ar trebui să aibă acces
rapid la informații care sunt precise, clare și ușor de înțeles. După cum sa menționat anterior în
legătură cu informațiile suplimentare, nicio informație prezentată pe ambalaj nu poate fi folosită
30
https://ec.europa.eu/food/safety/labelling-and-nutrition/food-information-consumers-legislation_en accesat la
data de 28.05.2022

34
pentru a înșela consumatorii, sugerând că un produs are caracteristici specifice pe care nu le are
(în ceea ce privește natura, compoziția, durabilitatea, originea etc.). Producătorii de alimente nu
pot pretinde că un produs are caracteristici sau efecte pe care nu le are și nici nu pot sugera că un
aliment are anumite caracteristici. Imaginile ingredientelor care sunt afișate în mod obișnuit pe
ambalajele produselor alimentare care creează impresia că produsul conține aceste componente
atunci când acestea au fost înlocuite cu alte substanțe sunt, de asemenea, considerate înșelătoare
pentru consumator31.

Comisia Europeană.dispune graţie acestui Regulament (UE) nr. 182/2011 , dispune de

de metodologie armonizată pentru a verifica dacă există eventuale probleme de dublu standard.

Un produs care trebuie testat este denumit produs de referință. Orice produs de
referință trebuie să îndeplinească anumite criterii, inclusiv să fie vândut și comercializat în multe
state membre ale UE sub același ambalaj și marcă (cel puțin trei, dar cu cât mai multe, cu atât
mai bine). În plus, produsul va fi vândut cu o anumită compoziție în majoritatea acestor state
membre. În cele din urmă, conținutul și prezentarea produsului în majoritatea statelor membre ar
trebui să fie în concordanță cu modul în care îl percep consumatorii din UE. Ca urmare, orice
produs pe care consumatorii îl percep într-un anumit mod, dar care este de fapt diferit de cele
vândute în alte țări poate prezenta practici care pot fi dublu standard, deoarece consumatorul
poate fi indus în eroare să creadă că produsul este identic cu cele. vândute în alte țări.

Potrivit studiilor, mărcile joacă o funcție importantă în mintea consumatorilor ca

garanție pentru achiziționarea și consumul de articole de calitate constantă, independent de
locația produsului sau de momentul achiziției. În plus, datorită pieței unice a UE pentru libera
circulație a mărfurilor, clienții se pot aștepta în mod rezonabil să găsească produse identice de
aceeași marcă și calitate în diferite părți ale pieței unice. Drept urmare, proprietarii de mărci sunt
obligați să explice în mod explicit orice discrepanțe în modul în care articolele lor de marcă sunt
vândute în diferite regiuni. În caz contrar, poate fi interpretat ca inducerea în eroare a
consumatorilor, deoarece produsele sunt identice, indiferent de locul în care sunt achiziționate la
momentul respectiv32.

31
https://ec.europa.eu/food/safety/labelling-and-nutrition/food-information-consumers-legislation_en accesat la
data de 28.05.2022

32
https://ec.europa.eu accesat la data de 02.05.2022

35
 Un produs este adesea semnificativ diferit dacă există discrepanțe considerabile între
unul sau mai multe ingrediente principale (sau procentele acestora) în comparație cu produsul de
referință și dacă consumatorul ar fi fost informat despre aceste variații, el și-ar fi schimbat
decizia de cumpărare. Acest aspect final al comportamentului consumatorului este esențial
pentru a determina dacă acesta este sau nu un caz de potențiale standarde duble.

Centrul Comun de Cercetare (JRC) a creat o schemă de culori și un cod pentru a

determina gradul de similitudine a produsului. Pe baza a două criterii, conținut și ambalare,
împărțiți produsele în trei categorii: identice, similare și distincte33.

Identic: Valorile nutriționale și ingredientele sunt identice. Fața pachetului prezintă același
design atunci când se are în vedere motivele, culorile, fonturile, forma, sigle,aspectul și
imaginile.

Similar: Produsul are fața pachetului similară (anumite caracteristici pot fi identice, în timp ce
unele pot fi diferite) și conține ingrediente similare.

Diferit: partea din față a pachetului și valorile nutriționale și ingredientele prezintă diferențe
semnificative.
Produsele care pot face obiectul unui standard dublu ar trebui să aibă o față cu ambalaj
care este același sau extrem de asemănător cu cel cu o compoziție diferită (în unele cazuri,
produsele similare pot face obiectul practicilor de calitate dublă a alimentelor trebuie examinate
de la caz la caz).

Comisia Europeană, în metodologia sa armonizată, a definit 6 principii care ar trebui

respectate atunci când se efectuează teste. Scopul acestor principii este de a se asigura că
interesele tuturor părților interesate din lanțul alimentar sunt luate în considerare în mod
adecvat34.

1) Transparența

33
GHID-Pentru testarea produselor cu dublu standard, Comisia Europeană,2018
34
GHID-Pentru testarea produselor cu dublu standard, Comisia Europeană,2018

36
 Întreaga procedură de testare trebuie să fie transparentă. Acest lucru nu numai că
asigură că toate părțile lucrează într-o manieră deschisă și transparentă, dar scade și riscul de
litigii, deoarece orice neînțelegeri pot fi rezolvate cu ușurință printr-o comunicare excelentă.

2) Componentele unei proceduri de evaluare

Fiecare procedură de evaluare implică patru părți cruciale, care trebuie să identifice în
mod clar, înainte de a începe o campanie de testare. În primul rând trebuie determinată selecția
produse. Aceasta implică celui care va decide lista produselor care urmează să fie testate și pe
baza criteriilor în care produsele respective vor fi incluse pe listă. O campanie se poate concentra
fie pe testarea unei anumite categorii de produse, cum ar fi conservele,fie poate încerca să obțină
o imagine de ansamblu a situației, în general. Din acest motiv,trebuie definit și tipul de produse
pe care le va testa campania.

În această etapă, trebuie determinat și numărul de produse pe care campania propune

să le testeze. Cu câte numărul de produse testate este mai mare, cu atât pot fi mai reprezentativ.
De asemenea, trebuie să se acorde atenția cuvenită eventualelor restricții cu privire la modul de
manipulare a probelor de produs (de exemplu pentru a evita rupea lanțului frigorific) și la
fezabilitatea practică a testelor senzoriale și de laborator. Pentru a asigurarea transparență și
incluziunea, ar putea fi utilată contactarea proprietarilor de a cumpăra cu privire la
disponibilitatea și echivalența pe diferite piețe.

3) Comparabilitate

Este esențial să ne asigurăm că bunurile utilizate și constatările obținute sunt

comparabile pe tot parcursul procesului de testare (atât în timpul selecției, prelevării de probe,
cât și în timpul testării). Pentru a garanta că niciun factor extern nu interferează cu
comparabilitatea rezultatelor, fiecare etapă a procedurii de testare trebuie urmată în aceleași
condiții pentru toate bunurile evaluate.

În plus, selecția produsului trebuie făcută cu mare grijă. Doar produsele care sunt cu
adevărat identice pot fi incluse în selecție. Compararea articolelor care nu sunt identice (de
exemplu, arome diferite ale aceluiași produs) nu va produce constatări precise și poate chiar
induce în eroare acuzațiile de standarde duble, dăunând mărcii unei companii.

37
 Un alt lucru la care trebuie să vă gândiți este traducerea corectă a listelor de
alimente și ingrediente de pe etichete. Orice nepotrivire a datelor poate duce la erori, iar
comparabilitatea nu mai este posibilă. Este mai ușor să evitați aceste tipuri de gafe dacă procesul
este transparent și bine conceput.

4) Proceduri adecvate de selecție, eșantionare și testare

Fiecare tehnică și etapă ar trebui să respecte un set de linii directoare. Asigurați-vă că

procedura este științifică, practică și rentabilă, de exemplu. Datorită faptului că nu toate articolele
pot fi evaluate și examinate în același mod, fiecare proces trebuie să fie adecvat pentru produsul
în cauză și aplicat în mod consecvent. În cele din urmă, dacă sunt necesare teste de laborator,
laboratorul, precum și metodologia utilizată ar trebui să fie acreditate. Dacă acreditarea nu poate
fi obținută dintr-o cauză rezonabilă și verificabilă, procedurile ar trebui cel puțin explorate și
evaluate.

5) Inclusivitate

Toate părțile interesate, relevante ar trebui să fie invitate să participe și să contribuie pe

parcursul procesului (aceasta include industria alimentară, autoritățile competente, reprezentanții
consumatorilor și uneori și consumatorii direcți). Aceste elemente ar trebui abordate într-un mod
corect și echitabil și ar trebui să existe un acord asupra lor. Toate părțile interesate relevante ar
trebui invitate să participe și să contribuie pe parcursul procesului (aceasta include industria
alimentară, autoritățile competente, reprezentanții consumatorilor și uneori și consumatorii
direcți). Aceste elemente ar trebui abordate într-un mod corect și echitabil și ar trebui să existe
un acord asupra lor.

6) Corectitudine

Pentru a garanta că toți actorii sunt tratați în mod egal, procesul de selecție a
produselor ar trebui să ia în considerare cotele de piață pe care fiecare marcă le deține în fiecare
stat membru (industriile alimentare implicate în mai multe categorii nu ar trebui incluse într-un
dezavantaj). În plus, orice obligații aplicabile de secret legal trebuie respectate în timpul
procedurii.

38
 Produsele trebuie selectate și eșantionate în conformitate cu criteriile stabilite de
Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Centrului într-o metodologie armonizată. Numai produsele
vândute sub aceeași marcă și ambalaj în mai multe țări membre pot fi incluse într-o campanie de
testare. Nu există discrepanțe în ceea ce privește dimensiunea ambalajului sau formularea
etichetei care ar determina excluderea unui produs dintr-o campanie de testare. Dacă aveți
îndoieli, este o idee bună să contactați proprietarii mărcii comerciale respective pentru a
confirma asemănările dintre două produse.

Selectarea produselor se face prin asamblarea unui coș de cumpărături cu produse

atât de marcă, cât și de marcă privată. În plus, orice plângeri anterioare ale consumatorilor sau
grupuri de consumatori, precum și rezultatele potențiale ale campaniilor de testare, pot fi utilizate
pentru a compila o listă de articole care necesită studii suplimentare, fie din cauza discrepanțelor
constatate, fie din cauza explicațiilor privind mărcile au fost insuficiente. Ulterior, noi articole
din aceleași categorii care nu au fost încă testate vor fi adăugate pe listă, ținând cont de cotele de
piață de pe piețe diferite.

Orice produs ales trebuie să fie disponibil în cel puțin trei țări UE, iar toate
campaniile de testare ar trebui să vizeze o reprezentare echilibrată din punct de vedere geografic.

Deținătorii de mărci comerciale ai articolelor incluse în listele de testare ar trebui să

fie consultați și să li se ofere posibilitatea de a explica orice informații relevante despre valorile
nutriționale și aspectele senzoriale ale produselor, conform principiului includerii.

Înainte ca articolele să poată fi prelevate, organizatorii trebuie să creeze un proces de

eșantionare pentru a se asigura că mostrele de produse sunt manipulate corect în toate etapele și
că este menținută trasabilitatea adecvată. Toate mostrele de produse vor fi achiziționate de la
magazine, iar toate procedurile de testare planificate vor necesita o cantitate semnificativă de
dovezi (analiza senzorială, teste de laborator). Este important de remarcat faptul că gestionarea
inadecvată de către comercianți a dovezilor în fazele incipiente ale procesului poate avea un
impact asupra calității produsului. Ca rezultat, dacă produsele cu ingrediente identice au rezultate
senzoriale dramatic variate, mai multe mostre din aceleași produse ar trebui adunate de la un
distribuitor diferit. Dacă rezultatele sunt încă neconcludente, proprietarul mărcii poate oferi
mostre de la începutul lanțului de aprovizionare.

39
 În plus, durabilitatea probelor (înainte/după) ar trebui să fie într-o marjă de eroare de
20% pentru a garanta că rezultatele testelor sunt comparabile. Testarea eficientă ar trebui să aibă
loc aproximativ în același timp cu data de expirare a produsului. În cele din urmă, există câteva
considerații suplimentare de luat în considerare. Pentru început, testarea diferitelor loturi de
produse este o metodă bună de a aduna rezultate cuprinzătoare. Orice organizator de campanii de
testare, pe de altă parte, trebuie să țină cont de faptul că replicarea efortului necesită o creștere
mare atât a timpului, cât și a resurselor. Articolele perisabile necesită măsuri specifice în toate
etapele manipulării probelor. Atunci când alegeți produse și dezvoltați tehnica eșantionului, acest
lucru ar trebui să fie luat în considerare. Deși ar fi utilă o imagine detaliată a stării metodelor de
calitate a alimentelor dublu standard în UE, toate s și asigură viabilitatea începerii.

3.3. Practici oneste de comercializare a produselor de bază

Pentru predictibilitate și onestitate în procesele comerciale, este necesară stabilirea de
principii, criterii de referință sau standarde care reflectă permanent ce practici și comportamente
de afaceri ar trebui să fie așteptate de participanții de pe piață.

Practicile comerciale oneste, cunoscute și sub denumirea de practici comerciale corecte,

reprezintă un standard etic de comportament care evaluează conformitatea sau congruența
operațiunilor tangibile ale unui comerciant cu criteriile legale imperative ale dreptului
concurenței (gestionarea ordinii publice) și legislației. Buna morală și buna-credință, precum și
protecția consumatorului sau a angajaților (ordine publică de protecție). Norma onestității
comerciale demonstrează cum ar trebui să fie interacțiunile juridice comerciale și economia de
piață capitalistă, astfel încât comerciantul, care este întotdeauna suspectat de mercantilism și
speculație sau manipulare ilegală, recâștigă și sporește încrederea partenerilor săi de afaceri. și
capacitatea statului de a crea și distribui bogăția.

Acest standard de onestitate și bună-credință este încorporat în Legea nr. 363/2007

definiția diligenței profesionale, ceea ce înseamnă, potrivit art. 2 lit.h), „competența și grija
așteptate în mod rezonabil de un consumator de la comercianți, în conformitate cu bunele
practici de piață și/sau cu principiul general al bunei-credințe, în domeniul lor de activitate”. De
asemenea, explicarea normativă a practicilor incorecte (prevăzută la art. 5-9 din Legea nr.
363/2007) și exemplele de practici întotdeauna considerate incorecte (anexa nr. 1 la Legea nr.

40
363/2007) pot rezulta în standardul de uz comercial onest, acestea fiind inversul practicilor
corecte, efectuate de comerciant cu bună-credință.

Potrivit art. 11 lit. c) din Legea nr. 11/1991 privind concurența neloială (în sensul
acestui text al Ordonanței Guvernului nr. 12/2014), uzanțele cinstite ale comercianților reprezintă
un ansamblu de practici sau reguli general recunoscute care se aplică în relațiile comerciale
dintre întreprinderi pentru a preveni încălcarea intereselor lor legitime.

Legitimitatea unui drept se referă la faptul că este echitabil, echitabil și bazat pe bunul
simț, precum și că este întemeiat pe o lege sau pe o permisiune indirectă care provine din lipsa
unei restricții legale. Întrucât accentul în definiția legală este pus pe legitimitatea drepturilor
concurenților care nu pot fi încălcate de practicile comerciale și pe compatibilitatea acestor
drepturi cu etica și buna-credință, este clar că nu totul este (sau pare a fi) legal în
comportamentul unui comerciant este atât onest, cât și de bună-credință. Manipularea intențiilor
sau simțurilor consumatorilor, abuzul de vulnerabilități, dezinformarea și publicitatea înșelătoare
nu sunt modalități etice de a include comercianții în „jocul” concurenței și în „cursa” pentru
profit. Utilizarea oportunistă sau cinică a lacunelor legale sau inexactităților pentru a alunga
concurenți sau a ruina consumatorii nu este în concordanță cu acțiuni corecte și de bună-credință,
ci mai degrabă un fel de fraudă. Nu este un exercițiu de a folosi facilități legale, drepturi
exclusive de exploatare, monopoluri legale sau de facto pentru a extrage chirii și profituri ușoare,
gigantice, ca urmare a supraîndatorării sau a dezastrului consumatorului. Echitabil și cinstit, dar
abuzând de un drept și un drum clar către dispariție prin pierderea credibilității și a încrederii
comerciantului în produsele și serviciile sale.

Transparența și informarea completă a consumatorilor, acordând timp suficient de

reflecție înainte de încheierea contractelor de credit, deși sunt obligații ale comercianților, sunt,
în același timp, măsuri de precauție, de sănătate, pentru prevenirea dezechilibrelor contractuale
în care se scufundă consumatorii neinformați, care ar putea afecta comerciant, punctual, dar și ca
parte a unui întreg sector sau sistem economic, care la rândul său este afectat, la rândul său, de
modul necinstit în care unii comercianți au înțeles să facă profit cu orice preț.

41
 Opusul practicilor de comerț echitabil este, în dreptul concurenței, practicile
anticoncurențiale și concurența neloială. În legislația de protecție a consumatorilor, acest invers
este reprezentat de practicile incorecte (înșelătoare sau agresive) ale comercianților.

Ambele categorii de practici improprii se sanctioneaza cu nulitatea sau

ineficacitatea contractelor (sau numai a unora dintre clauzele contractuale), precum si cu
raspunderea civila delictuala, cu raspunderea contraventionala sau chiar cu raspunderea penala a
comerciantilor vinovati. Prin antinomie, se poate spune că toate practicile comerciale care
contrazic practicile cinstite și bunei-credințe sunt practici comerciale necinstite, care, de altfel,
sunt și contrare ordinii publice și bunelor moravuri.

Metodele de afaceri înșelătoare sau insistente sunt exemple de practici de afaceri

incorecte. Artă. 11 din Legea nr. 363/2007 stabilește o prezumție că aceste practici sunt
incorecte. Comerciantul trebuie să-și arate corectitudinea pentru a se apăra de repercusiunile
presupuselor sale acțiuni înșelătoare. De asemenea, Legea nr. 363/2007 instituie o prezumție
incontestabilă de incorectitudine a unor acte comerciale, care nu poate fi răsturnată prin proba
contrară. Anexa nr. 1 la Legea nr. 363/2007 conține o listă de practici comerciale care, în orice
caz, sunt considerate incorecte.

Principalele reguli generale de comercializare a produselor si serviciilor la nivel

european sunt35 :

1. Producătorii şi importatorii sunt obligaţi să introducă pe piaţă numai produse sigure

pentru viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor.
2. Se interzice introducerea pe piaţă a produselor, dacă acestea nu sunt însoţite de
documentele de angajare ale producătorului/importatorului referitoare la calitatea şi
securitatea acestora, emise conform reglementărilor legale în vigoare.
3. Un produs va fi considerat sigur atunci când, utilizat în condiţii normale sau previzibile,
nu prezintă riscuri pentru viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor.

35
https://anpc.ro/anpcftp/legislatie accesat la 20.03.2022

42
CAPITOLUL VI. RĂSPUNDEREA PRODUCĂTORULUI

4.1. Răspunderea şi recuperarea prejudiciului creat

Statul, prin autoritățile sale de specialitate, încearcă să protejeze viața, sănătatea și
siguranța consumatorilor prin stabilirea unui cadru legislativ suficient și recunoașterea
structurilor cu atribuții în sector, indiferent dacă acestea fac parte din administrația centrală și
locală sau din societatea civilă.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului este organismul abilitat să

efectueze protecţia consumatorului în România, conform Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992.
Rolul său este de a implementa politica Guvernului în acest domeniu și de a asigura cadrul legal
adecvat pentru un nivel ridicat de protecție a consumatorilor. Deși nu este singurul organism cu
atribuții în sector, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului reprezintă organul de
specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, și a cărui sarcină
principală este protecția consumatorilor.

Obiectivele considerate a fi fundamentale in acest sens sunt :

1. realizarea unui inalt nivel de protectie a consumatorilor ;

2. aplicarea efectiva a legislatiei in domeniul protectiei consumatorilor ;

3. intarirea activitatilor de informare, consiliere si educarea consumatorilor.

Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor si garanţiile asociate acestora defineşte
garanţia ca fiind „orice angajament asumat de vânzator sau producator fata de consumator, fara
solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a pretului platit de consumator, de reparare
sau de înlocuire a produsului cumparat, daca acesta nu corespunde conditiilor enuntate în
declaratiile referitoare la garantie sau în publicitatea aferenta ” (art. 2 lit.e).

Produsele oferite de vânzator trebuie sa fie conforme clauzelor stipulate în contractul de

vânzare cumparare. Art. 5 alin. 2 prevede situatiile în care se considera ca produsul este conform
cu cel specificat în contract.

Orice lipsa a conformitatii datorata unei proaste instalari a produsului, ori rezultate dintr-
o exploatare incorecta a acestuia, nu poate fi imputata vânzatorului.
43
 Art. 9 instituie în sarcina vânzatorului raspunderea pentru orice lipsa a conformitatii
existenta la momentul în care a fost livrat produsul.

In situatia în care produsul nu este conform cu clauzele prevazute în contract, acesta are
dreptul de a-i solicita vânzatorului o masura reparatorie, în sensul de a-i repara sau înlocui
produsul, în functie de optiunea sa, cu exceptia cazului în care aceasta solutie este imposibila sau
disproportionata .

Legea prevede ca orice reparare sau înlocuire a produselor se va face într-un termen
rezonabil , termen stabilit de comun acord de catre vânzator si cumparator.Aceste solutii sunt
aplicabile în cazul în care consumatorul doreste executarea contractului, deoarece el are si
dreptul de a cere rezolutiunea contractului de vânzare cumparare.

Termenul legal al garantiei este reglementat la doi ani, calculat de la data la care produsul
a fost livrat.

Legea mai stabileste si un termen de doua luni în care consumatorul trebuie sa aduca la
cunostinta vânzatorului lipsa conformitatii.

Legea nr. 240/2004, privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de

produsele cu defecte reprezinta sediul legal al materiei, ele completându-se, totodata, si cu
dispozitiile dreptului comun.

Legea este rezultatul unui îndelungat proces de elaborare si adoptare, întrucât s-a
considerat ca dispozitiile Codului civil, privind raspunderea contractuala si cea delictuala
(raspunderea pentru lucruri), ar fi, nu numai suficiente, dar si acoperitoare deasemenea instituie
regimul juridic al raspunderii civile a producatorilor pentru prejudiciile cauzate de produsele cu
defecte si prezinta cateva trasaturi caracteristice notabile.

Legislația creează răspunderea producătorului „pentru prejudiciul existent și viitor

cauzat de defectul produsului său” (art. 3) având în vedere riscul de acțiune pe care va trebui să îl
suporte pentru „produsul care nu oferă siguranța că persoana este îndreptățit să aștepte” (art. 2
alin. 1 lit. 3 din lege).

44
 După cum sa menționat anterior, producătorul este responsabil pentru defectul sau
„comportamentul” produsului după lansare.

Elementul de bază al răspunderii producătorului este defectul produsului, care este o

obligație producătoare ipso facto pentru prejudiciul produs de articolele defecte.

Răspunderea pentru produsele defecte, care este denigratoare și exagerată în

comparație cu răspunderea civilă delictuală, a fost dezvoltată pentru a proteja viața, sănătatea și
siguranța consumatorilor în fața progresului tehnologic rapid.

Caracterul obiectiv al răspunderii de securitate a producătorului corespunde temeiului

obiectiv al răspunderii pentru produsele defecte, care stabilește răspunderea completă fără a
necesita dovada culpei. Ca urmare, toate operațiunile limitate la producția și comercializarea
produselor, cum ar fi producția, punerea în circulație, distribuția și importul, trebuie să răspundă
așteptărilor clienților pentru siguranța vieții lor și integritatea corporală a bunurilor lor.
Eficacitatea principiului siguranței produsului poate fi realizată doar prin elaborarea unui set de
reglementări pentru prevenirea daunelor, repararea acestora și sancționarea celor care încalcă
cerința de securitate.

Răspunderea este stabilită de o anumită persoană, denumită generic „producător”,

care acționează ca garant al operațiunilor sale periculoase în cadrul companiei pentru a asigura
repararea daunelor. În acest sens, se dezvoltă „riscul de activitate”, care stă la baza acestei idei de
răspundere. Atunci când un producător acceptă riscul unor defecțiuni care pun în pericol
sănătatea și siguranța consumatorilor, apare riscul activității. Drept urmare, are responsabilitatea
principală de a menține siguranța produsului său prin prevenirea și evitarea defecțiunilor care ar
putea răni consumatorii.

Ca o garanție pentru consumatori, răspunderea producătorilor pentru eventualele daune

este obiectivă, ceea ce înseamnă că victimele nu sunt obligate să dovedească vinovăția persoanei
ținute la răspundere; in schimb, trebuie sa arate ca au suferit un prejudiciu ca urmare a utilizarii
unui produs defectuos distribuit de agentul economic trimis in judecata.

În acest sistem, nu contează dacă fapta se datorează erorii autorului, deoarece, în

calitate de cel care a creat riscul, el este responsabil pentru repercusiunile negative ale acțiunilor

45
sale. Ca urmare, riscul devine o sursă de responsabilități și, prin urmare, baza răspunderii civile
delictuale. Producătorul a fost și continuă să fie partea cea mai îndreptățită să fie trasă la
răspundere pentru deteriorarea produsului. Acest concept a apărut din poziția lor pe piață,
precum și din responsabilitatea lor de a dezvolta și vinde numai articole sigure, precum și din
munca de analiză a riscurilor asociate produselor pe care le oferă și de a lua măsurile necesare
pentru a le reduce sau elimina. În cele din urmă, cuantificând aceste riscuri în costurile de
producție, acestea pot fi asigurate. Producătorul are informații detaliate despre pericolele
produsului, în timp ce cumpărătorii nu au aceste informații.

4.2. Termenul de valabilitate a produselor alimentare

Prin termen de valabilitate înțelegem perioada de timp stabilită de către agentul

economic (producător), care fabrică un produs perisabil sau un produs care, într-o anumită
perioadă timp, poate deveni periculos pentru sănătatea consumatorilor. În limita acestui termen,
produsul trebuie să-și păstreze caracteristicile specifice ce sunt indicate pe ambalaj sau etichetă,
cu condiția respectării regulilor de transport, depozitare, păstrare, utilizare și consum36.

Pentru produsele alimentare, termenul de valabilitate este data limită de consum și nu

se admite o prelungire al acestuia de către vânzător. Nu se permite, în niciun caz, modificarea a
termenului în incinta magazinelor, inclusiv crearea de promoții cu lichidarea stocului în ultima zi
de expirare a termenului de valabilitate al produsului.

Termenul „data limită de consum”, pe de altă parte, depinde nu doar de regulile pe care
trebuie să le respecte vânzătorul, ci și de regulile de depozitare pe care trebuie să le asigure
consumatorul la el acasă, cum ar fi: temperatura din congelator, nivelul de umiditate din cameră,
luminozitatea, vecinătatea cu alte produse.

De aceea, este important să înțelegem corect termenii „a se consuma de preferință

înainte de” și „a se consuma până la” de pe ambalajele produselor alimentare, pentru a evita
risipa de alimente și a face economii. Aceste noțiuni indică data până la care produsul alimentar
își păstrează calitățile. Mențiunea „a se consuma de preferință înainte de” figurează pe o gamă

36
https://shop.md/blog/termenul-de-valabilitate-al-produselor-alimentare accesat la 23.05.2022

46
largă de produse alimentare refrigerate, congelate, uscate (paste făinoase, orez), conserve,
precum și pe alte produse alimentare (ulei vegetal, ciocolată, etc)37.

Utilizarea informatiei de tipul „expira la….” , care este definita in conformitate cu

Regulamentul 1169/ 2011, fiind utilizata pentru produsele alimentare care, din punct de vedere
microbiologic sunt foarte perisabile si devin, prin urmare, probabil dupa o scurta perioada, un
pericol imediat pentru sanatatea umana. Aceasta este data pana la care produsul alimentar poate
fi utilizat in conditii de siguranta, consumate fierte sau prelucrate, odata ce au fost depozitate
corect.

Toate aceste instrucțiuni, cum ar fi „trebuie consumat în termen de trei zile de la

deschidere”, trebuie respectate odată ce ambalajul unui articol etichetat „consumat în mod ideal
înainte” a fost deschis. Drept urmare, pe etichetele diferitelor produse alimentare apare inscripția
„perioada de valabilitate după deschidere”, indicând faptul că produsul își păstrează atributele
pentru un timp mai scurt după deschidere decât dacă ar fi fost sigilat sau sigilat ermetic.

Termenul de valabilitate care este inscripționat pe produs, este durata de timp în care
produsul alimentar nu capătă proprietăți nocive pentru consumator, în cazul în care este păstrat în
condiții corespunzătoare.

Inscripţionarea termenului de valabilitate pe ambalaj este reglementată de :

H.G. nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor prevede ca amabalajul sau eticheta să cuprindă
în mod obligatoriu termenul de valabilitate al produselor alimentare, printer alte informații
referitoare la caracteristicile produselor alimentare, compoziția, cantitatea, etc.

O.G. nr. 58 /2000 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 21/1992 privind protecția
consumatorilor definește termenul de valabilitate astfel: ”Limita de timp stabilită de producător,
până la care un produs perisabil sau un produs care în scurt timp poate prezenta un pericol
imediat pentru sănătatea consumatorilor își păstrează caracteristicile specifice, dacă au fost
respectate condițiile de transport,manipulare, depozitare și de păstrare. Pentru produsele
alimentare, acesta reprezintă data limită de consum”.

37
https://shop.md/blog/termenul-de-valabilitate-al-produselor-alimentare accesat la 23.05.2022

47
Pe eticheta sau ambalajul produselor alimentare, termenul de valabilitate se poate înscrie în
diferite moduri:

a) ca dată limită de consum, în cazul produselor cu grad ridicat de perisabilitate:

 ”data expirării…”

 ”expiră la data de…”

 ”a se consuma până la data de…”

După această dată, produsele prezintă riscul de alterare și deci de producere a toxiinfecțiilor
alimentare. De aceea, ele trebuie retrase de la vânzare.

b) ca limită optimă de consum (data durabilității minimale),pentru produsele congelate, conserve,

cafea:

 ”a se consuma de preferință înainte de data…”, dacă în dată este inclusă ziua;

 ”a se consuma de preferință până la sfârșitul…”, dacă se indică luna, anul sau numai anul.

Data durabilității minimale reprezintă data stabilită de producător până la care un

produs alimentar își păstrează caracteristicile specifice în condiții de depozitare corespunzătoare.
După această dată, producătorul nu mai garantează menținerea caracteristicilor nutritive și
organoleptice, dar produsele pot fi consumate, dacă au fost păstrate în condiții corespunzătoare.

c) se compostează pe etichetă cifrele care indică anul,luna, ziua expirării.

d) se ștanțează pe cutiile conservelor sterilizate anul,reprezentat prin ultimele două cifre, luna și
ziua,reprezentate prin două cifre.

Legislația prevede faptul că produsele trebuie să se comercializeze numai în cadrul

termenului de valabilitate stabilit de producător și interzice modificarea termenului de
valabilitate înscris pe produs, pe etichetă sau pe ambalaj.

Termenul de valabilitate nu trebuie confundat cu noțiunile de ”durabilitate” și

”consumabilitate”.

48
 Durabilitatea curge de la data fabricării produsului. Ea depinde de natura produsului, de
compoziția chimică a acestuia, de procesul tehnologic, de metoda de conservare, de ambalare, de
condițiile de păstrare, manipulare și transport.

Consumabilitatea este intervalul de timp scurs de la data fabricației, exprimat în ore,

zile, luni, ani, în care produsul alimentar poate fi consumat, chiar dacă nu-și mai menține nivelul
caracteristicilor de calitate prescrise de standarde.

După această dată apare necomestibilitatea produsului.

Trebuie menționat faptul că durabilitatea unui produs alimentar este mai mare decât
termenul de valabilitate,datorită faptului că producătorii propun și avizează termene de
valabilitate mai mici.

Motivul acestei practici îl reprezintă răspunderea civilă pe care și-o asumă furnizorul.

3.3. Clauzele contractuale abuzive ale comercianţilor

Notiunea s-a dezvoltat mai întâi in SUA. Încă din 1962 Uniform Comercial Code
consacră si clarifică jurisprudenta de common law care permite judecătorului să anuleze clauzele
pe care le consideră abuzive. In dreptul european apare după 1970: Suedia 1971, Regatul Unit
1973, Danemarca 1974, Germania 1976, Franta 1978 si apoi.1995.

În 1993 a fost adoptată Directiva Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie

1993 privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii. Motivul adoptătii:
restrăngerea posibilitătii negocierii contractelor intre părti aduce atingere ptincipiului libertătii
contractuale. Directiva interzice comerciantilor de a insera in contractele incheiate clauze ce pot
fi apreciate drept abuzive. Directiva defineste notiunile de comerciant, consumator, clauză
abuzivă, clauză care nu a fost negociată direct.

Pentru a simplifica aprecierea unei clauze ca fiind abuzivă, directiva cuprinde in

anexă, cu titlu exemplificativ, clauzele considerate a fi abuzive.

49
 In ceea ce priveste modalitatea efectivă de protectie a consumatorilor, Directiva
obligă statele membre la gasirea unor mijloace adecvate si eficiente pentru stoparea si prevenirea
utilizării de clauze abuzive. Mijloacele avute in vedere in legislatiile nationale trebuie să dea
posibiliatea unei persoane sau unei organizatii să apeleze la instanta de judecată sau la autoriatea
administrativă competentă ori de câte ori constată inserarea de către comercianti în contracte a
unor clauze abuzive.

Ca o definitie generală, se poate considera că este abuzivă o clauză care fiind

preredactată de partea mai puternică a contractului şi îi conferă acesteia un avantaj excesiv.

Libertatea contractuală de a stabili clauzele contractului este folosită unilateral de către

profesioniști în contractele încheiate între profesioniști și consumatori 38, care impun clauze care
le sunt favorabile, iar dezechilibrul juridic care rezultă între părțile contractante constituie un
abuz de forță economică a profesionistului. Domeniul clauzelor abuzive din contractele
convenite între profesioniști și clienți a fost controlat pentru a restabili echilibrul contractului
prin ștergerea și penalizarea abuzului profesional. Libertatea contractuală de a stabili clauzele
contractului este folosită unilateral de către profesioniști în contractele încheiate între
profesioniști și consumatori, care impun clauze care le sunt favorabile, iar dezechilibrul juridic
care rezultă între părțile contractante constituie un abuz de forță economică a profesionistului.
Domeniul clauzelor abuzive din contractele convenite între profesioniști și clienți a fost controlat
pentru a restabili echilibrul contractului prin ștergerea și penalizarea abuzului profesional.

Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între
profesioniști și consumatori, care a fost adoptată ca urmare a adoptării în legislația națională a
Directivei nr. 93/13/CEE, conține reglementarea relevantă. Directiva europeană prevede în mod
specific că are scopul de a standardiza legile, reglementările și cerințele administrative ale
statelor membre referitoare la clauzele abuzive între profesioniști și consumatori. Pentru a face
incidentale prevederile legislației naționale și ale Directivei, relațiile vor fi în întregime
contractuale, iar contractul se va realiza între categoriile de persoane care au statutul de
consumator pe de o parte și profesionist pe de altă parte. .

38
Un chip al postmodernismului recent: dreptul consumatorului, în P. Vasilescu (coord.), Consumerismul
contractual, Ed. Sfera, Cluj-Napoca, 2006, p. 47

50
 Clauza abuzivă este o condiție contractuală menită să perturbe echilibrul contractual prin
transformarea acestuia într-un mijloc de obținere a unui avantaj excesiv în persoana
profesionistului și, respectiv, a unui „dezavantaj substanțial” din partea consumatorului 39.
Conform prevederilor Legii nr. 193/2000, cu modificările ulterioare, și Directivei 93/13/CEE,
clauza abuzivă este o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care,
prin ea însăși sau în combinație cu alte prevederi din contract, creează un dezechilibru
semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar
cerințelor bunei-credințe.

În conformitate cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, modificată, şi respectiv în
art. 3 alin. (1) din Directiva nr. 93/13/CEE, stipulează că va fi întotdeauna abuzivă „clauza
contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăşi sau împreună
cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţei bunei-
credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”.

În anexa Legii nr. 193/2000 se redau , cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind
abuzive. Astfel sunt considerate abusive clauzele care :

a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un

motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Un comerciant poate modifica unilateral condițiile unui contract pe perioadă

nedeterminată; totuși, această scrisoare nu exclude clauzele care să permită comerciantului să
facă acest lucru atâta timp cât el sau ea notifică mai întâi clientul în mod rezonabil. Clientul are
apoi opțiunea de a încheia tranzacția.

b) obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut

posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului;

c) obligă consumatorul să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, chiar şi în situaţiile în care

comerciantul nu şi le-a îndeplinit pe ale sale;

39
F. Prip, Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractelor de consum, în P. Vasilescu (coord.),
Consumerismul contractual, p. 119.

51
d) dau dreptul comerciantului să prelungească automat un contract încheiat pentru o perioadă
determinată, prin acordul tacit al consumatorului, dacă perioada limită la care acesta putea să
îşi exprime opţiunea a fost insuficientă;

e) dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele

privind caracteristicile produselor şi serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de
livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;

f) dau dreptul comerciantului să constate unilateral conformitatea produselor şi serviciilor

furnizate cu prevederile contractuale;

g) dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale;

h) restrâng sau anulează dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care

comerciantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale;

i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii

obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant;

j) restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunţa sau de a rezilia unilateral

contractul, în cazurile în care:

- comerciantul a modificat unilateral clauzele prevăzute la lit. e);

- comerciantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale;

- comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe
în cazul denunţării unilaterale;

k) exclud sau limitează răspunderea legală a comerciantului în cazul vătămării sau decesului
consumatorului, ca rezultat al unei acţiuni sau omisiuni a comerciantului privind utilizarea
produselor şi serviciilor;

l) exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acţiune legală sau de a exercita un alt

remediu legal, solicitându-i în acelaşi timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj;

52
m) permit în mod nejustificat impunerea unor restricţii în administrarea probelor evidente de
care dispune consumatorul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac obiectul unei alte
părţi din contract;

n) dau dreptul comerciantului să transfere obligaţiile contractuale unei terţe persoane - agent,
mandatar etc. -, fără acordul consumatorului, dacă acest transfer serveşte la reducerea
garanţiilor sau a altor răspunderi faţă de consumator;

o) interzic consumatorului să compenseze o datorie către comerciant cu o creanţă pe care el ar

avea-o asupra comerciantului;

p) prevăd că preţul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de
produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a creşte preţurile, fără ca, în ambele cazuri, să
acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care preţul final este prea mare
în raport cu preţul convenit la momentul încheierii contractului. Prevederile acestei litere nu se
opun clauzelor de indexare a preţurilor, atât timp cât sunt legale, cu condiţia ca metoda prin
care preţurile variază să fie descrisă în mod explicit;

r) permit comerciantului obţinerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării

sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existenţa compensaţiilor în
sumă echivalentă şi pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant;

s) dau dreptul comerciantului să anuleze contractul în mod unilateral, fără să prevadă acelaşi
drept şi pentru consumator;

t) dau dreptul comerciantului să înceteze contractul încheiat pentru o durată nedeterminată fără
o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepţia unor motive întemeiate.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor prin care furnizorul de servicii financiare
îşi rezervă dreptul de a dispune în mod unilateral încetarea unui contract încheiat pe o perioadă
nedeterminată şi fără o notificare prealabilă în cazul unui motiv întemeiat, cu condiţia ca
furnizorul să fie obligat să informeze imediat celelalte părţi contractante.

Suprimarea unei clauze abuzive figurând în cuprinsul unui contract de consum poate fi
solicitata instantei si de catre o asociatie de consumatori, în promovarea interesului colectiv al

53
consumatorilor de a nu se confrunta în contractele de adeziune cu clauze care nu au putut fi
negociate direct cu profesionistul si care, contrar bunei-credinte, creeaza un dezechilibru
semnificativ între drepturile si obligatiile partilor, conform definitiei clauzelor abuzive.

STUDIU DE CAZ

ACTIVIA - Iaurt cu aromă de căpșni

Activia este un produs lactat testat în 14 țări. Rezultatele JRC arată că rețeta este foarte diferită
de la o țară la alta și că există cinci rețete total diferite.

Valori nutriționale: valorile nutriționale sunt într-adevăr foarte diferite în ceea ce privește
valorile energetice, grăsimile, zahărul, carbohidrații, sarea etc

QUID: De asemenea, valorile QUID nu sunt omogene, deși lipsesc datele deoarece nu toate
declarațiile cantitative sunt disponibile pentru fiecare țară.

Lista ingredientelor: Diferența este legată în principal de calciu și poate fi explicată prin
alegerea ingredientelor lactate, indiferent dacă este vorba de lapte, smântână sau lapte degresat.
Dimpotrivă, cantitatea de căpșuni este constantă în afara Germaniei. Cantitatea de zahăr variază,
de asemenea, de la o țară la alta: în Franța și Olanda, există mai mult zahăr, dar oferă mai multe
calorii în rețeta olandeză decât în rețeta franceză. În cele din urmă, rețeta greacă este mult mai
grasă decât celelalte.

Ambalajul: etichetarea FOP este foarte similară (a se vedea imaginea de mai jos).

54
Sursa Ghid pentru testarea produselor cu dulblu standard ,Comisia Europeana

Mențiunile companiei producătoare

ACTIVIA a răspuns că iaurturile cu aromă de căpșuni «sunt fabricate în opt fabrici de

producție situate în diferite țări din Europa, ușoare variații inevitabile ale valorilor nutriționale
rezultă în principal din caracteristicile laptelui crud - care, prin natura lui, poate varia în funcție
de sezonalitate și de o țară la alta în ceea ce privește conținutul de grăsimi și proteine și de la
diferențe nesemnificative în liniile de producție. În plus ”diferențele marginale în etichetarea
ingredientelor pot rezulta din cerințe naționale speciale (de exemplu, nu există o denumire
armonizată de iaurt în Europa) și din practicile pieței locale”.

Acest caz este interesant deoarece, conform rezultatelor JRC, există multe tipuri de
rețete în Europa. Este greu de spus care rețetă este cea mai puțin sănătoasă și nu este ușor de
văzut chiar un model clar. Cea mai puțin sănătoasă versiune este cea greacă, deoarece conține
mai multe grăsimi decât celelalte. Rețeta greacă este cel mai probabil făcută să semene cât mai
mult cu iaurtul grecesc, care tinde să fie mai bogat decât iaurtul obișnuit. Proprietarul mărcii
insistă într-adevăr asupra practicilor locale și a cerințelor naționale. Dar este greu de spus dacă
este un caz de dublu standard, deoarece unele țări au aceeași rețetă, cum ar fi Ungaria și Italia sau

55
în Republica Cehă și Slovacia. Ar fi necesare cercetări suplimentare și mai multe date pentru a
construi un caz de dublu standard.

56
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

In urma cercetarilor efectuate pentru prezenta lucare putem concluziona faptul ca

obiectivul final al politicii de siguranță alimentară și a politicii de protecție a consumatorilor este
asigurarea unui nivel înalt de protecție a vieții și sănătății consumatorilor.

Au fost implementate o varietate de legi privind igiena alimentelor la nivel

european și național. Stabilirea acestor măsuri legislative a avut ca scop simplificarea legislației
existente a subiectului și schimbarea modului în care a fost abordată problema. Ca urmare, au
fost definite criteriile generale de igienă, precum și procedurile care trebuie urmate și urmate de
operatorii companiilor alimentare pentru a achiziționa un produs alimentar în condiții de igienă.
Pentru a evalua siguranța unui aliment trebuie îndeplinite o serie de condiții, dintre care cele mai
importante sunt următoarele: trebuie stabilite condiții minime de igienă, trebuie efectuate
controale oficiale pentru a determina dacă operatorii din industria alimentară trebuie să respecte
cerințele de igienă. , iar operatorii trebuie să aplice programele și procedurile de siguranță
alimentară bazate pe principiile HACCP. Prevederile reglementarilor de igiena alimentara
aprobate se refera la principiile conturate in Codex Alimentarius. Având în vedere că UE este
membră a Comisiei Codex Alimentarius, referirea la principiile Comisiei Codex Alimentarius
pare a fi un rezultat firesc al parteneriatului Uniunii cu Comisia Codex Alimentarius.

La nivel internațional și european problema siguranței pentru produsele alimentare

este amplu reglementată, făcând și obiectul unor numeroase dezbateri în literatura de specialitate.
Existența unei ramuri independente a dreptului, care se referă în mod specific la dreptul
alimentar, dă ocazia teoreticienilor să realizeze ample analize ale acestui domeniu și să studieze
normele juridice și principiile a căror finalitate este garantarea siguranței pentru produsele
alimentare.

Simplificarea legislaţiei şi încercarea de clarificare a noţiunilor referitoare la

protecţia consumatorilor, dar şi încercarea de a nu reglementa de mai multe ori acelaşi aspect, ar
fi de natură să ajute statul prin intermediul autorităţilor competente să îşi atingă scopul stabilit în
domeniul protecţiei consumatorilor. O reglementare clară şi simplă nu poate lăsa loc

57
interpretărilor, asigurând statului mijloacele necesare în vederea garantării unui nivel ridicat de
protecţie a consumatorilor.

Esența recunoașterii și salvării drepturilor consumatorilor este simplă: legătura juridică

care se formează între consumator și agentul economic este dezechilibrată, adică părțile nu sunt
pe picior de egalitate. Ca urmare, pentru a avea acces la bunuri sau servicii de la agenții
economici, consumatorul trebuie mai întâi să intre într-o relație contractuală cu aceștia, în special
pentru a obține mărfurile și serviciile de care au nevoie. Alternativ, se dezvăluie echilibrul
natural dintre actorul economic și client. Expertiza profesională a agentului economic, puterea
economică și puterea informațională, toate îi permit să-și impună propria voință. Clientul, care
poate fi bogat sau mai sărac, mai informat sau, dimpotrivă, mai prost, este afectat de
dezechilibru, căzând pradă primului. Dacă căutăm exemple ale acestei apariții, vom descoperi că
sunt multe. Eșecurile pieței, deficitele de cunoștințe și lipsa concurenței sunt toate cauzele
posibile. Care este cea mai bună cale de acțiune în această situație?

Este simplu și păstrează prerogativa legiuitorului și anume, construirea unei scheme

obligatorii de protecție a consumatorilor. Protecția consumatorilor este esențială într-o economie
de piață, altfel riscă să devină un rege al pieței, un sclav al acesteia.

Consider că legislația adoptată la nivel comunitar și național în materie de igiena

alimentară a fost un pas deosebit de semnificativ deoarece legislația a fost simplificată
substanțial, iar procedurile de urmat și urmat sunt clare și precise, ușurând mult respectarea.
Aceste restricții pot avea ca rezultat doar disponibilitatea pe piață a alimentelor sigure, care este
puțin probabil să pună în pericol viața sau sănătatea consumatorilor.

58
BIBLIOGRAFIE

1. Apan, R.D., Protecţia juridică a consumatorilor. Creditul destinat consumului şi

domeniile conexe, Ed. Sfera, Cluj-Napoca, 2007.
2. AUGUSTIN FUEREA, „DREPT COMUNITAR AL AFACERILOR”, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2006
3. D.PATRICHE, GH. PISTOL – “PROTECŢIA CONSUMATORILOR”, Editura Monitorul
Oficial, Bucuresti, 1998.
4. Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005
5. Gh. Piperea, „Protecţia consumatorilor în contractele comerciale” în Revista română de
Dreptul Afacerilor nr. 4/2008,
6. I.-F. Popa., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului ., "Dreptul",
2003, nr.3
7. K.D. Borchardt, ABC-ul dreptului Uniunii Europene, Oficiul pentru publicații al Uniunii
Europene, Luxemburg, 2011
8. L. Bercea, “Protecţia consumatorului ca valoare constituţională” în Pandectele Române
nr. 12/2011, Ed. Wolters Kluwer
9. M. Jozon, Răspunderea pentru produsele defectuoase în Uniunea Europeană, Ed. CH
Beck, Bucureşti, 2007
10. Mihai, E., Lecţii de dreptul consumului, Ed. Mirton, Timişoara, 2007.
11. Mircea Bulgaru, Dreptul de a mânca,Ed.Economica,Bucureşti,1996
12. Prip, F., Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractelor de consum, în P.
Vasilescu (coord.), Consumerismul contractual.
13. S. Angheni, Drept comercial. Profesioniștii-comercianți”, Ed. C.H. Bech, București,
2013;
14. Stanciu, C. (coord.), Instituţiile statului şi organizaţiile de consumatori. Manual de
protecţie a consumatorului, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2004.
15. Stanciu Gheorghe, dr. Nivelul de implementare a regulilor comunitare referitoare la
protecţia consumatorilor în sistemul juridic romăn., Dreptul., nr.7, 2007
16. D. Suteu, Calitatea produselor si protectia consumatorului, Editura Performnatica,
Iasi ,2010

59
 17. D.Suteu, S. Bouariu, A. Tucaliuc, S. Barna, Controlul calitatii produselor. Elemente de
teorie si aplicatii, Editura Performantica Iasi, 2015
18. Vasilescu, P., Un chip al postmodernismului recent: dreptul consumatorului, în P.
Vasilescu (coord.), Consumerismul contractual, Ed. Sfera, Cluj-Napoca, 2006.
19. Vasiliu, R., Comercializarea produselor şi protecţia consumatorului, Ed. Tribuna
Economică, Bucureşti, 2006.
20. Ungureanu, C.T., Drept internaţional privat. Protecţia consumatorilor şi răspunderea
pentru produsele nocive, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999.
21. Zamfir, I., Manual practic de protecţia consumatorului, Ed. NVA World Galaxy
Trading, Ploieşti, 2005.

WEBB

• http://curia.europa.eu/

• http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/15898 - Legea 193/2000 – republicată și

actualizată

• htpp://www.apcromania.ro/ro/alimente /totul.htm

• https://www.europarl.europa.eu

• https://www.anre.ro/ro

• http://sgg.gov.ro www.anpc.ro

• www.anpc.ro

• www.consiliulconcurentei.ro

• https://ec.europa.eu

60