Sunteți pe pagina 1din 9

Filtrele in fotografie.

Prezentare, clasificare, sfaturi de achizitie

Filtre foto rotunde, pe filet Filtrele foto au fost folosite inca din primele decenii ale fotografiei, atunci cand prelucrarea ulterioara a fotografiilor era destul de inaccesibila si procedeele vremii nu permiteau decat foarte dificil modificarea imaginilor odata captate. Rolul filtrelor in fotografia clasica (pe film) este de necontestat. Totusi, in prezent, se poate considera eronat ca vremea filtrelor foto a apus. Probabil, multi se gandesc la programele de editare foto, la diversele efecte ce pot fi aplicate cu acestea si la rezultatele rapide ce pot fi obtinute prin simpla apasare a unor butoane pe ecran. Totusi, orice discutie legata de fotografie imaginilor ajunge pana la urma la problema filtrelor foto si orice fotograf cu pretentii are asupra sa un set minim de filtre ce il ajuta sa obtina imagini mai bune in momentul fotografierii. Daca inca mai aveti anumite indoieli, trebuie precizat ca exista o serie de filtre fotografice ale caror efecte nu pot fi reproduse cu ajutorul programelor de editare foto. Dintre acestea, filtrul de polarizareeste probabil cel mai utilizat. Va suna cunoscut? Astfel, avand in vedere informatiile vagi despre filtre pe care le-am gasit la ora actuala, am ales tema acestui articol tocmai pentru a readuce in discutie aceste accesorii indispensabile fotografilor: filtrele foto. Este primul articol dintr-o serie ce se adreseaza atat fotografilor amatori dar si celor avansati in care vom prezenta tipurile de filtre si aplicatii ale lor in fotografie.

Ce este un filtru foto?

Filtrele Cokin

In primul rand, daca ar fi sa incercam o definitie a filtrului foto aceasta ar suna cam asa: filtrul foto este un element de sticla (sau plastic) ce se ataseaza in fata obiectivului aparatului de fotografiat cu rolul de a modifica proprietatile luminii si astfel, de a schimba modul in care aparatul percepe si inregistreaza imaginea finala. Filtrele foto sunt, in linii mari, de doua tipuri: pe filet (rotunde) si cele pe suport, cunoscute mai mult dupa numele brandului ce a inventat acest model: Filtrele Cokin. Filtrele rotunde (sau pe filet) sunt destinate utilizarii pe obiectivele pentru care au fost proiectate. Astfel, filtrele pe filet se gasesc in functie de diametrul obiectivului. Foarte populare sunt filtrele pe 77mm, datorita obiectivelor profesionale ce au ca standard acest diametru de filet. Altele pot fi de 55mm, 67mm, 82mm etc.Atunci cand achizitionati un filtru pe filet trebuie sa aveti grija ca diametrul filtrului sa fie potrivit obiectivului pe care urmeaza sa il utilizati. Daca obiectivul suporta filtre de 67mm va trebui sa achizitionati un filtru pentru dimetrul de 67mm.

Modul de utilizare al unui filtru Cokin Filtrele pe suport, denumite si filtre Cokin sunt, la prima vedere, mai greu de utilizat decat cele clasice, pe filet. Totusi, datorita faptului ca acestea nu sunt limitate la un singur diametru de obiectiv, filtrele de tip Cokin au marele avantaj de a putea fi utilizate pe toata colectia de obiective pe care o detineti. Astfel, beneficiand de un sistem de prindere pe obiectiv cu ajutorul unor inele de diferite diametre, filtrele Cokin sunt compatibile cu o gama larga de obiective, datorita sistemului inteligent ce va permite utilizarea aceluias filtru pe mai multe diametre de obiective. Filtrele de acest tip au devenit foarte populare tocmai datorita versatilitatii lor si a costurilor reduse de operare: nu mai trebuie sa achizitionati mai mute filtre de acelasi tip, pe diametre diferite deoarece un singur filtru Cokin se potriveste pe toate obiectivele pe care le detineti.

Tipuri principale de filtre


O clasificare a filtrelor foto, in functie de modul de utilizare si efectul produs este urmatoarea:
y y y y y y

Filtre UV, Skylight Filtre de polarizare Filtre cu densitate neutra si in degrade (gri) Filtre pentru fotografiere in domeniul IR Filtre pentru fotografiere in domeniul ultraviolet Filtre colorate, filtre pentru efecte speciale

Le vom prezenta pe rand, in functie de tipul lor si vom incepe astazi cu primele trei categorii de filtre.Intr-un articol viitor pe ClubulFoto.com veti putea citi despre restul de filtre prezentate in lista de mai sus.

Filtre UV, Skylight


Filtrele UV sunt, in general, complet transparente.Filtrele Skylight au o tenta galbuie, usor perceptibila cu ochiul liber. Ambele tipuri de filtre au ca principala utilizare reducerea razelor UV din atmosfera, ajutand astfel la realizarea unor fotografii clare, fara ceata des intalnita la altitudini mari. Daca vorbim de altitudini, trebuie precizat ca aceste filtre nu au efect decat la inaltimi mai mari de 1500 de metrii sau pe malul marii, acolo unde razele soarelui sunt mai puternice. In rest, ele pot fi folosite ca si filtre permanente, de protectie, pentru lentila frontala a obiectivelor. Tocmai din acest punct de vedere foarte multi fotografi (chiar si profesionisti) recomanda utilizarea permanenta a filtrelor UV (pe filet) ca metoda de protectie. Este de preferat sa loviti sau sa zgariati un filtru decat un obiectiv cu o valoare de cateva zeci de ori mai mare. Totusi, un sfat valabil pentru orice tip de filtru: utilizarea filtrelor reduce calitatea imaginii datorita interpunerii unui nou strat de sticla intre senzorul aparatului si subiectul fotografiat. In cazul filtrelor UV / de protectie, daca sunt de calitate buna, impactul aspura imaginii va fi neglijabil si atunci sunt de preferat datorita protectiei oferite.

Filtrele de polarizare

Efectul filtrului de Polarizare Filtrele de Polarizare au rolul de a filtra lumina incidenta reducand sau chiar eliminand reflexiile. Astfel, acestea sporesc claritatea si intensifica culorile si contrastul din imagine. Filtrele de polarizare sunt utile in fotografia de peisaj, amplificand contrastul general si culoarea cerului. In cazul fotografierii printr-o suprafata de sticla sau orice alta mediu ce reflecta lumina, imaginea va fi mai clara si cu un constras mai bun. Totusi, pot fi folosite si pentru reducerea cantitiatii de lumina ce ajunge pe senzor, inlocuind astfel un filtru cu densitate neutra (ND). In utilizarea unui filtru de polarizare trebuie sa tineti cont ca acestea modifica expunerea cu pana la doua sau chiar trei diafragme. Astfel, parametrii expunerii vor trebui ajustati pentru a compensa micsorarea cantitatii de lumina ce ajunge pe senzor, datorita utilizarii filtrului.

Filtrele de polarizare sunt de doua feluri: circulare sau liniare. Pentru aparatele cu auto-focus se recomanda utilizarea filtrelor de Polarizare Circulara, deoarece cele liniare pot deruta sistemul de focus automat al aparatului. In alegerea unui filtru de polarizare trebuie sa tineti cond de grosimea sticlei din care este compus. Un filtru de polarizare din sticla groasa va reduce si mai mult cantitatea de lumina ce ajunge pe senzor, va atenua calitatea imaginii si va produce o intunecare la colturi (vignetare) mai pronuntata in cazul utilizarii unui obiectiv wide-angle. Acesta este un aspect important, de care trebuie sa tineti cont atunci cand utilizati un filtru de polarizare in fotografia de peisaj, pentru a preintampina situatii in care cerul isi modifica intensitatea culorii dintr-o parte in alta a cadrului, in urma utilizarii filtrului. Pentru utilizarea unui filtru de polarizare este necesar ca inainte de a declansa si a inregistra imaginea sa rotiti filtrul pana cand culorile si contrastul sunt pe placul vostru. Efectele filtrului de polarizare pot fi vazute imediat pe ecanul LCD sau in vizorul optic al sistemelor DSLR si de aceea utilizarea lor este foarte simpla. Filtrele de polarizare sunt foarte utile si recomandate in multe situatii de fotografiere. Pentru multi fotografi filtrul de polarizare este un accesoriu aflat permanent in geanta foto.

Filtre cu densitate neutra (ND) si in degrade (gri)


Filtrele cu densitate neutra au rolul de a reduce cantitatea de lumina ce ajunge pe senzorul aparatului foto, dar fara a afecta culorile din fotografie. Acestea sunt de doua feluri: filtre uniforme si filtre graduale (in degrade). Filtrele cu densitate neutra uniforma reduc cantitatea de lumina in mod egal, pe intreaga suprafata a filtrului. Sunt utile in fotografia de peisaj, unde este necesar un timp de expunere mai lung decat cel masurat fara a tine cont de filtru. Se folosesc des pentru a accentua efectul de miscare, de curgere a apei etc. Filtrele graduale reduc cantitatea de lumina in mod diferit deoarece sunt acoperite cu un strat gri in mod neuniform. Astfel, aceste filtre au o partea superioara acoperita cu stratul ce reduce cantitatea de lumina iar partea inferioara este netratata. De obicei trecerea intre cele doua parti se face printr-o zona in degrade (de unde si denumirea de filtre degrade). Acest tip de filtre este foarte util atunci cand o parte a cadrului fotografiat este mai luminoasa decat restul. In cazul fotografiei de peisaj se intampla de multe ori ca partea superioara a imaginii, acolo unde este cerul, sa fie supra expusa sau partea inferioara subexpusa. Echilibrul intre cele doua zone se poate face cu ajutorul unui filtru in degrade care va reduce cantitatea de lumina in zona superioara (cerul) si va lasa partea inferioara la nivelul existent. Astfel, se pot pastra detalii pe toata suprafata cadrului, fara aparitia zonelor arse

Sfaturi pentru achizitie


Atunci cand achizitonati un filtru foto este recomandat sa tineti cont de urmatoarele sfaturi: 1) Verificati compatibilitatea filtrului cu obiectivul. Acest lucru este valabil atat pentru filtrele pe filet cat si cele de tip Cokin. La filtrele pe filet, compatibilitatea este evidenta diametrul filtrului trebuie sa fie acelasi cu cel suportat de obiectiv si marcat de obicei in partea exterioara lentilei frontale a acestuia. La filtrele Cokin trebuie sa tineti cont de dimensiunea fizica a filtrului, deoarece sistemul Cokin P suporta obiective cu diametrul maxim de 77mm. Daca doriti sa utilizati obiective cu diametru mai mare va trebui sa alegeti sistemul Cokin X-PRO, care foloseste atat holdere cat si filtre mai mari. 2) Verificati ca filtrul sa nu produca efecte nedorite. Daca filtrul este realizat din sticla groasa este posibil ca in extremitatile imaginii sa apara efectul de vignettare (intunecare). In cazul obiectivelor wide-angle este chair de preferat sa achizitionati un filtru realizat dintr-o sticla mai subitre (low profile - LPF la Hoya), pentru a obtine o calitate mai buna a imaginii spre colturi. 3) Calitatea optica a filtrului. Verificati ca filtrul sa fie din sticla de calitate si sa fie produs de un brand consacrat (B+W, Lee, Cokin, Hoya etc). Un filtru de calitate indoielnica poate produce mai mult rau decat bine. 4) Tratamentul anti-reflex. Desi mai scumpe, filtrele cu tratament anti-reflex multi strat sunt mai performante deoarece reduc sau chiar elimina riscul aparitiei reflexiilor.

5) Incercati sa nu combinati in exces filtrele. Filtrele se pot si combina, in sensul utilizatrii mai multor filtre in acelasi timp, dar acest lucru nu este recomandat datorita cresterii riscului aparitiei reflexiilor si reducerea calitatii imaginii datorita adaugarii mai multor straturi de sticla in fata obiectivului. In general, nu uitati regula: Orice filtru in plus reduce calitatea imaginii. Acestea fiind spuse incheiem aici cu promisiunea ca vom reveni cu un nou articol despre restul filtrelor foto despre care am amintit mai sus. Pana atunci, lumina buna si spor la fotografiat!

Filtrele in fotografie. Partea a II-a.


Iata-ne ajunsi la cea de-a doua parte a articolului legat de filtrele in fotografie. In articolul precedent am vorbit pe larg despre Filtrele UV, filtrele de Polarizare si filtrele cu densitate neutra. Asa cum spuneam si in primul articol, o clasificare a filtrelor foto in functie de modul de utilizare si efectul produs este urmatoarea:
y y y y y y

Filtre UV, Skylight Filtre de polarizare Filtre cu densitate neutra si in degrade (gri) Filtre pentru fotografiere in domeniul IR Filtre pentru fotografiere in domeniul ultraviolet Filtre colorate, filtre pentru efecte speciale

Vom analiza pe rand ultimele trei categorii de filtre.

Filtrele pentru fotografiere in domeniul IR

Fotografie IR (@Flickr) Fotografia in domeniul spectrului infrarosu este un caz aparte unde este absolut necesara existenta unui filtru optic IR in fata obiectivului. Filtrele IR au rolul de a bloca lumina vizibila si de a permite trecerea catre senzorul aparatului doar a radiatiilor din spectrul infrarosu.Este o tehnica foto extrem de cuncoscuta si cu vaste aplicatii in domeniul militar, in criminalistica, in botanica sau in fotografia tehnica. Totusi, multi artisti-fotografi au ales ca mijloc de exprimare fotografia in infrarosu datorita caracterului ei aparte: simplul fapt ca astfel se pot inregistra imagini inaccesibile ochiului uman creeaza un mijloc de exprimare special, pe care multi il apreciaza.

Kenko IR 72 Din pacate, pentru fotografierea IR mai exista un obstacol, in afara faptului ca este necesar acest filtru optic dedicat: toate aparatele digitale actuale au un filtru intern, in fata senzorului fotografic, ce blocheaza 99% din radiatiile infrarosii din fotografia de zi cu zi. De aceea, pentru a fotografia in infrarosu aveti, de cele mai multe ori, nevoie de o camera foto digitala speciala, asupra careia s-a intervenit pentru inlaturarea filtrul low-pass de care am amintit mai sus. Atentie insa, inlaturarea filtrului din fata senzorului trebuie facuta doar de catre persoane avizate, operatiunea putand duce la distrugerea senzorului CCD/CMOS al aparatului! Totodata, interventia asupra senzorului duce automat la pierderea garantiei data de producator! Revenind la scopul articolului nostru, filtrul IR recomandat este cel produs de firma Cokin, modelul Cokin 007, echivalent cu filtrul IR Kodak Wratten 89B. Acesta produce rezultate foarte bune in fotografia IR, iar datorita sistemului Cokin este si foarte versatil.

Filtre pentru fotografiere in domeniul ultraviolet


Denumite si filtre Wood, si acestea aplicatii in armata si medicina.Contrar filtrelor UV normale care blocheaza razele ultra-violete, acestea permit trecerea catre senzor DOAR razelor UV si blocheaza spectrul vizibil si IR.Datorita aplicatiilor restranse nu sunt foarte raspandite.

Filtre colorate, filtre pentru efecte speciale


Practic, in aceasta categorie intra restul filtrelor ce nu le-am putut incadra in clasificarea de mai sus. Filtrele colorate

Cokin Tobacco Foarte utile pentru efecte speciale, filtrele colorate sunt utilizate cu precadere in fotografia clasica, pe film deoarece in prezent, efectul acestora poate fi reprodus foarte usor cu aproape orice program avansat de editare foto. Filtrele colorate sunt de doua tipuri: cele uniforme si cele graduale. Cele uniforme au stratul de culoare distribuit pe toata suprafata filtrului iar cele graduale au acoperire colorata doar pe una dintre jumatati, trecerea dintre partea colorata si cea netratata facandu-se gradual. Multi fotografi le folosesc pentru fotografia de peisaj atunci cand doresc o cromatica aparte asupra cerului sa asupra altor elemente din cadru. Filtrele colorate uniforme mai sunt folosite si pentru a corecta anumite tente de culoare datorate diverselor tipuri de iluminat existente in cadru. Filtrele colorate sunt accesorii pretioase pentru toti iubitorii de fotografie, atat pentru tehnicieni cat si petru artisti. Filtrele Close-up Denumite si lentile macro, filtrele close-up sunt destinate modificarii performantelor macro ale obiectivelor si maririi raportului de reproducere. Desi nu la fel de performante ca un obiectiv macro dedicat, filtrele close-up va pot ajuta in realizarea unor fotografii macro decente atunci cand lentilele din care sunt compuse sunt de calitate.

Cokin Multi-Parallel 209 Filtrele pentru efecte speciale optice Una din categoriile de filtre ce si-au pierdut din popularitate odata cu aparitia tehnicilor de procesare digitala, filtrele optice pentru efecte speciale nu mai sunt utilizate astazi pe scara larga datorita faptului ca toate efectele produse de acestea pot fi realizate cu ajutorul programelor de editare specializate. Totusi, in cazul fotografiei pe film este mai comoda utilizarea filtrelor pentru efecte speciale decat post-procesarea fotografiilor in laborator pentru obtinerea acelorasi efecte. Cateva din cele mai populare efecte optice ce pot fi realizate cu ajutorul filtrelor optice dedicate sunt: efecte de ceata, expuneri multiple, multiplicarea subiectului in diferite forme (vezi poza din dreapta), compunerea mai multor fotografii, efecte star la sursele de iluminat pentru fotografierea nocturna si multe altele

Optic sau digital?


Asa cum am afirmat si pe parcursul acestor doua articole, o parte din efectele prezentate pot fi reproduse si cu ajutorul progamelor de editare foto performante. Astfel, se impune intrebarea: sa achizitionez filtre sau sa ma bazez pe prelucrare? Vom incerca sa raspundem la aceasta intrebare prezentand argumente pro si contra ambelor tehnici:

Filtrele optice - Usurinta in utilizare

Prelucrare digitala

- Efecte mai variate - Rapiditate - Rezultate constante PRO: - Rezultatele se obtin pe loc si pot fi previzualizate si ajustate direct in locatia fotografierii - Se reduce (sau se elimina) timpul ulterior de postprocesare - Un grad mai mare de personalizare a efectelor - Eficienta sporita - Previne degradarea calitatii imagini datorata utilizarii filtrelor pe obiective

- Limitari in ceea ce priveste efectele Contra: - Sunt fragile - Necesita spatiu in plus in trusa foto

- Daca nu sunt efectuate corect prelucrarile pot dauna calitatii imaginilor - Necesita cunostinte avansate de lucru cu programele de editare foto

Astfel, alegerea tehnicilor folosite revine in totalitate fotografului. Fotografii veterani, obisnuiti cu lucrul pe film, ar putea fi mai incantati de utilizarea filtrelor optice pe cand fotografii tineri sunt, probabil, adeptii prelucrarilor digitale. Nu intram in dezbateri despre cele doua sisteme si va lasam pe voi sa decideti ce mod de lucru alegeti. Ne puteti impartasii ideile voastre mai jos, in comentarii! Totusi, trebuie avut in vedere faptul ca efectul anumitor filtre nu poate fi reprodus cu ajutorul programelor de editare foto.Este cazul filtrelor de polarizare, al filtrelor cu densitate neutra sau a celor IR.Prin natura lor aceste filtre sunt indispensabile genurilor fotografice carora li se adreseaza si nu exista o metoda completa de a reproduce efectul produs de acestea cu ajutorul computerelor.P.S. Puteti achizitiona orice filtru din cele prezentate aici de lamagazinul F64.