Relația dintre dragoste și război în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia

noapte de război”

“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un roman realist
psihologic, de tip subiectiv care apartine literaturii autenticitatii. Formula romanului subiectiv fiint ideala
pentru redarea experientelor autentice, deoarece realitatea este „de-construita” printr-o tehnica de decupaj
si „reconstruita” dupa un model personalizat, orientat spre universul interior, spre trairile personale ale
eului. Este scris la persoana întâi, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu,
care trăieşte două experienţe existentiale si cognitive: iubirea şi războiul. Prima parte este în întregime
ficţională, în timp ce cea de-a doua valorifică jurnalul de campanie al autorului, articole şi documente din
epocă, care conferă autenticitate textului. Acţiunea romanului este plasată atât în spatiul real al unui
Bucureşti la inceput de secol 20, cât şi pe front, şi cuprinde evenimente, care se petrec înainte de
izbucnirea razboiului, cat si in timpul desfasurarii acestuia.
Prima parte a romanul debuteaza cu capitolul „La piatra craiului, in munte” unde ne este introdus
sublocotenentul Stefan Gheorghidiu. Acesta asistă la popota ofiţerilor, la o discuţie, despre dragoste şi
fidelitate, pornita de la un articol apărut în presă, despre un bărbat care şi-a ucis soţia infidelă si fusese
achitat la tribunal. Opiniile impartite ale ofiterilor: ofiterul Dimiu aprobă decizia instantei afirmand că
„nevasta trebuie să fie nevastă si casa, casă”, căpitanul Foroiu sustine că „dreptul la dragoste e sfant”, il
fac pe Gheorghidiu sa numeasca „copilărească” discutia ofiterilor acuzandu-i ca nu cunosc „psihologia
dragostei” ,deoarece pentru Stefan iubirea nu este „o regula casnica”ci un „proces de autosugestie” care
necesita „modernism” patologic. Aici este prezentata ideea iubirii absolute, iar Stefan nu admite ca doi
oameni care se iubesc cu adevărat să se despartă ca si cand nimic nu s-ar fi întamplat. Pentru el aceasta
despărtire provoacă suferinte „de neîndurat”. De-a lungul romanului insa, odata ce Stefan afla ca sotia lui
nu ii mai este in totalitate fidela, viziunea sa asupra iubirii de schimba radical. Toata viziunea asupra
dragostei se schimba odata cu excursia la Odobesti unde orice Mic incident, gest fără importanţă, privire
pe care Ela o schimbă cu domnul G se amplifică în conştiinţa lui Stefan. Nevoia de absolut îl determină
să-şi supra analizeze relatia ajungand sa creada ca orice femeie e la fel si toate ii pot oferii aceleasi
lucruri.Un alt episod care pune bine in lumina atitudinea sa schimbata fata de casnicia sa este chiar
sfarsitul operei. Stefan instiinteaza printr-o scrisoare ca se va intoarce la Bucuresti si este intampinat de
Ela, cu tandrete, insa toate gesturile ei il lasa indiferent, gesturi care odata „l-ar fi innebunit de emotie si
placere”. Stefan ii cere Elei sa se desparta dupa ce primeste o scrisoare care il instiinteaza de infidelitatea
ei. Pe Stefan nu il deranjau suferintele unei iubiri isipite deoarece scopul lui era de a renunta la tot
trecutul, la toata viziunea unei iubiri absolute, care acum, nu mai exista pentru el.
Stefan vede razboiul ca o posibilă salvare de la situatia de dragoste tregica in care se afla. Deşi ar
fi putut evita participarea la război, aşa cum procedează unchiul său Nae Gherghidiu, Ştefan se înrolează
voluntar din dorinţa de a experimenta „razboiul cel adevarat”. Realitatea frontului „cu moartea plutind in
toate” este diferita de ceea ce Stefan a citit in carti si îl pune faţă în faţă cu moartea, drama războiului
lasand definitiv în umbră drama iubirii „nevasta mea, amantul ei, bucuriile si minciunile lor sunt
nesemnificative in fata suferintei acestor oameni dintre care unii vor muri in 10-15 minute.”. De
asemenea, odata cu participarea sa in razboi descopera „prietenia definitivă, ca viaţa şi ca moartea” şi
camaraderia bărbătească, cat si solidaritatea omului in fata mortii. Descoperă inconştienţa criminală a
politicienilor vinovaţi de starea jalnică a armatei române si intalneste aici aceeasi criza a comunicarii in
episodul urcarii muntelui Magura, cu propriul batalion. Cand acestia ajung in varf realizeaza ca armata
romana isi are intoarse tunurile spre propriile trupe. Acest lucru il detaseaza complet de drama personala
realizand ca exista probleme mult mai mari si mai reale decat drama sa in dragoste. Aceasta realizare o
are si in capitolul “ne-a acoperit pamantul lui dumnezeu” in episodul retragerii. Spaima de moarte, panica
si groaza il fac sa realizeze adevaratele probleme cu care se confrunta.
 Relatia dintre dragoste si razboi se realizeaza la un nivel psihic prin conceptul de idealism al lui
Stefan Gheorghidiu. Acesta se ilustreaza prin iubire, prin credintele lui Stefan despre ce inseamna o iubire
ideala. Acesta este faurit de setea de ideal si de incertitudine si incearca sa creeze din Ela iubita perfecta,
asemenea lui Pygmalion care o creeaza pe Galateea dupa idealul sau de perfectiune “Fata draga, destinul
tau este si va fi schimbat prin mine”. Deoarece nu reuseste sa o modeleze pe Ela, Stefan asista la
transformarea ei intr-o femeie avida de bani, de lux si de distractie si traieste profun o drama a
incertitudinii si a incomunicarii. Acesta nereusind sa impuna lumii, vesnic imperfecte, modelul valorilor
absolute in care crede. De asemenea, Stefan aplica tiparul sau de idealitate oamenilor de pe front,
rezultand intr-o drama a incompatibilitatii intre el si realitatea tragica de acolo, de la care nu poate lipsi
„Nu pot să dezertez, căci n-aş vrea să existe pe lume o experienţă definitivă, ca acea pe care o voi face, de
la care să lipsesc, mai precis care să lipsească ea din întregul meu sufletesc. Ar avea faţă de mine, cei care
au fost acolo, o superioritate care mi se pare inacceptabilă.”. Stefan face parte din casta inadaptatilor
superiori, constienti de superioritatea lor intelectuala comparativ cu cea mediocra a restului lumii.
Crezandu-se superior restului lumii crede ca idealurile sale sunt singura cale de trai, aceasta tentativa de a
recompune lumea dand gresi iar si iar.
In opinia mea, “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” isi pastreaza relevanta pentru
cititorii din prezent, mai ales acum cu amenintarea unui al treilea razboi mondial. In prezent tot mai multe
cupluri se despart din cauza infidelitatii si acest roman ne arata suferinta prin care trece stefan din cauza
dragostei, ne arata modul sau de gandire extremist, refuzand abdicarea de la ideal, amintindu-ne ca daca
ne dorim o relatie pozitiva cu oamenii nu are sens sa actionam din superioritate. Cat despre jurnalul de
razboi, ne arata realitatea de pe front al multor soldati care acum pare sa devina din ce in ce mai relevanta
pentru generatia in care traim.