CARACTERIZARE DE PERSONAJ ȘTEFAN GHEORGHIDIU

(CONTEXTUALIZARE)
Ștefan Gheorghidiu este personaj reprezentativ pt condiția intelectualului. El
trăiește un război nevăzut în care îl plasează moștenirea oferită de unchiul lui bogat,
Tache, determinând schimbări ireversibile în viața cuplului.
Din punct de vedere social Ștefan Gheorghidiu este, la început, un student
sărac la Filosofie. căsătorit din dragoste și orgoliu cu Ela, o studentă frumoasã, de
aceiasi conditie, studentă la Litere. Devine bogat peste noapte, printr-o moştenire
lăsată de unchiul său, Tache, jar apoi este sublocotenent in armata română, în timpul
Primului Război Mondial.
Pe linie paternă provine dintr-o familie bogată, cu unchi înstăriți si influenți,
ale căror portrete reamintesc de eroii lui Balzac. Este crescut în condiții modeste de
mamă, după decesul timpuriu al tatălui, de la care moștenește pasiunea pentru
filozofie și integritatea morală.
Gheorghidiu are un statut moral bine definit , are principii de la care nu se
abate nici în situații limită. Din comportamentul său se desprind onestitatea, cultul
adevărului și dorința de certitudine, respingerea oricărei forme de compromis,
solidaritatea cu oamenii aflați în subordinea lui , în timpul războiului și sentimentul
profund al responsabilității față de ei.
Cu un astfel de statut moral, Gheorghidiu se situează în antiteză cu modelele
promovate de societatea mediocră: Nae Gheorghidiu (politicianul corupt, demagog și
oportunist) , dnul G ( banal avocat, don juan apreciat de femei), Tănase Vasilescu
Lumânăraru (milionarul analfabet și obtuz) , cu superficialitatea Elei etc.
Psihologic, personajul are o sensibilitate hipertrofiată, trăsătură ce îi
accentuează suferința interioară în momente torturante, ca de ex excursia de la
Odobești. La aceasta contribuie și orgoliul caracterial al protagonistului, care
mărturisește faptul că la baza viitoarei lui iubiri a stat orgoliul, satisfacția de a se ști
invidiat și iubit de una dintre cele mai frumoase studente . Ulterior se desprinde din
numeroase mărturisiri: N-am fost niciodată gelos, deși am suferit din iubire. Din
orgoliu se străduiește să iși disimuleze adevăratele trăiri, la Odobești: Mă chinuiam
lăuntric să par vesel și eu mă simțeam imbecil și ridicol și naiv.
Caracterizarea indirectă reiese din limbaj, comportament, fapte. Intelectual
inadaptat, el este nefericit in lumea meschină în care trăiește. Egoist, se hrănește din
nefericirea celui care l-a rănit. Frustrat, el ia în calcul crima pasională dar nu si
sinuciderea. Se îndoiește permanent de fidelitatea soției:,,Banuiam ca ma insala"
Curajos pe front, soldații din subordine il admiră pentru curaj.
Caracterizarea directa se realizează rac, prin intermediul replicilor scurte ale altor
personaje,precum cea pe care i-o adresează Ela lui Ştefan când acesta ii reprosează
comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobeşti: "Ești de o sensibilitate
imposibila’’. Celelalte personaje si anume membri familiei marcati de interesele
materiale îl cred : ,,lacom, egoist, lipsit de caracter’’ dar si ,, om cu inima ’’cand le
cedeaza o parte din avere In acest roman subiectiv, de analiză, este folosită adesea
autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau psihologie: ,, Eram alb ca un om
fără globule roşii". "Eram inalt şi elegant". "Lipsit de orice talent,în lumea asta
muritoare, fără să cred in Dumnezeu, nu m-aş fi putut realiza -și am incercat-o -
decat intr-o dragoste absolutā".
Analiza lucidă este o trăsătură constantă. Fiecare gest, vorbă, privire, inflexiunile
vocii Elei devin subiect de analiză. Natură reflexivă, Gheorghidiu trăiește drama
intelectualului lucid , însetat de absolut în iubire și dominat de incertitudini.
Monologul interior și introspecția sunt relevante pt evidențierea stărilor sufletești și
pentru evoluția conflictului.
Aspirația către lucididate, declanșează drama în conștiința personajului: Câtă
luciditate, atâta conștiință, câtă conștiință atâta pasiune, câtă pasiune atâta
dramă. Conflictul este de natură interioară, psihologică, generat de contrastul dintre
aspirațiile aspirațiile către perfecțiune ale personajului și realitatea mediocră cu care
protagonistul nu are nici un punct comun.
Secvente semnificative
1)Un moment torturant este excursia de la Odobeşti. Totul trădează suferinţa
interioară. Uimirea eroului este exprimată direct: ,,îmi descopeream nevasta cu o uimire
dureroasă”. Suferinţa este amplificată prin încercarea de a-şi disimula adevăratele
sentimente:,, În cele trei zile cât am stat la Odobeşti am fost ca şi bolnav desi păream
uneori de o veselie excesivă.”
Gheorghidiu înregistrează și analizează gesturile soției sale care ține să stea în mașină
lângă avocatul G., se așază la masă tot lângă el, gustă din mâncarea lui,acesta fiind unul
dintre gesturile preferate ale lui Gheorghidiu, ceea ce îi mărește suferința. Ela dansează cu
avocatul G. Și îl caută mereu cu privirea, ignorându-l pe soțul ei. Când Ștefan vrea o
explicație directă a comportamentului ei, Ela se eschivează, se comportă copilărește,
mimând nevinovăția.
Mai mult decât ipoteza că Ela îl înşeală, pe erou îl frământă posibilitatea de a se fi
înşelat conştiinţa sa, ceea ce echivalează cu destrămarea interioară: ,,Prăbuşirea mea
lăuntrică era cu atât mai grea cu cât mi se rupsese totodată şi axa sufletească, încrederea
în puterea mea de deosebire şi alegere, în vigoarea şi eficacitatea inteligenţei mele.”
Evitând mereu clarificarea situației, cei doi se despart, apoi se împacă, provocând
despărţiri şi împăcări succesive, aidoma unui joc de romburi alb-negre, care par când a
confirma, când a infirma infidelitatea soţiei.
Despărţirea temporară este departe de a reprezenta o soluţie. Viaţa lui Gheorghidiu
devine o ,,tortură”, nu mai poate citi nicio carte, părăseşte universitatea. Iar revederea
întâmplătoare a Elei îi produce revelația unicităţii femeii iubite: ,,Simţeam că femeia asta
era a mea, în exenplar unic, aşa ca eul meu, ca mama mea, că ne întâlnisem de la începutul
lumii.”
2) Cu luciditate, retrăiește momentul când Ela lipsește de acasă, experimentând
sentimentul esecului și al singurătății existențiale. Întors pe neaşteptate dintr-o excursie,
într-o noapte din februarie, găseşte casa goală ,,ca un mormânt” fără Ela. Servitoarea nu ştie
ce explicaţii să-i dea, o caută pe la prieteni, în zadar. Ela apare a doua zi, urmează
despărţirea şi înrolarea.
Pentru Gheorghidiu, iubirea pură se interferează cu războiul interior: ,,Pentru mine
dragostea aceasta era o luptă neîntreruptă, în care eram veșnic de veghe, cu toate
simțurile la pândă, gata să previn orice pericol.
În planul războiului, Gheorghidiu trăiește o experiență dură, continuând să fie același
spirit analitic. Obuzele, exploziile infernale, tragedia colectivă sunt redate prin detalii
sugestive: șoseaua crapă în explozii cumplite, nervii plesnesc, pământul și cerul se despică,
cădem cu sufletele rupte. Gândindu-se la Ahile cel invulnerabil, își dorește ca măcar craniul
să îi fie ferit de turbarea de foc.
(O secventa semnificatica) Experienţa cea mai traumatizantă o trăieşte la
începutul retragerii, când trebuie să-şi conducă oamenii printr-un baraj de artilerie.
Bateria germană, instalată pe o înălţime, avea în bătaia tunurilor armata română şi
vâna metodic, milimetric soldaţii care străbăteau în fugă porţiunea în vederea
retragerii.Zgomotul asurzitor al exploziilor asaltează auzul, transformând oamenii în
animale instinctuale, hăituite : ,,întâia explozie îţi sparge urechile, te năuceşte, a
doua te acoperă de pământ. Dar prin faptul că le-ai auzit pe amândouă, nu eşti
mort...”
Replica cu rezonanţe biblice a unui soldat : ,,Ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu!”, subliniază dimensiunea apocaliptică a acestei cumplite treceri prin
bariera morţii: ,,nu mai e nimic omenesc în noi”. Exploziile se succed organizat, în
timp ce oamenii, înghesuiţi sub mal sunt astupaţi de pământ. Unul dintre soldaţi
continuă să alerge automat, chiar după ce un obuz îi retezase capul...
Tabloul devine halucinant. Eroul îşi înregistrează teama, panica, se întreabă dacă
cei care îi vânează sunt tot oameni sau dacă nu cumva el aparţine unei rase
inferioare...
El caută răspunsuri la întrebări. Constată haosul, dezorganizarea, ordinele care se
bat cap în cap, lipsa armamentului și necunoașterea strategiilor de luptă, însă această
experiență îl maturizează, îl umanizează, îl ajută să se împace cu sine și cu lumea,
detașându-l din cercul vicios al iubirii chinuitoare. Ela îi pare o străină, emoțiile și
gesturile ei îi par false. Divorțul îi apare ca soluție firească.
ÎN CONCLUZIE , romanul modern e legat de apariţia conştiinţei şi de apariţia unui
nou tip de personaj: intelectualul lucid, însetat de absolut, care-şi problematizează
existenţa şi intră în conflict cu sine şi cu lumea înconjurătoare.