OTILIA

Între personajele feminine din literatura româ nă , Otilia Mă rculescu ilustrează

imaginea eternului feminin. Otilia este un personaj atipic, modern, se distinge față de
celelalte personaje ale romanului care sunt construite prin tehnica comportamentismului
pe o tră să tură de caracter și reprezintă tipologii consacrate (avarul, parvenitul, debilul,
curtezana).
Despre ea, G. Că linescu afirmă : Otilia este eroina mea lirică, proiecția mea în afară, o
imagine lunară și feminină, e fondul meu de ingenuitate și copilărie. Otilia e oglinda mea de
argint.
Portretul fetei este realizat în mișcare, prin tehnica oglinzilor paralele sau reflectare
poliedrica. Otilia este un personaj simbol exprimâ nd feminitatea și misterul ei.
Este ,,reflectare poliedrică ” (Ion Bă lu) a ,,misteriosului și atră gă torului etern feminin” (Al.
Piru).
Chipul ei adolescentin, angelic, încadrat de bucle îl fascinează pe Felix de la început.
Privește spre ea, ,,ca spre un cer deschis” . Otilia are 18-19 ani, ochii albaştri şi o mare
libertate în mişcă ri. Prezenţa ei înviorează atmosfera lugubră a casei lui moş Costache. Ea
ră spâ ndeşte graţie, delicateţe, inteligenţă , câ ntă la pian, citeşte, se înconjoară de lucruri
fine, elegante.
Vestimentaţia îi pune în evidenţă rafinamentul şi bunul-gust. La universitate este
privită ca cea mai frumoasă şi mai elegantă conservatoristă .
Camera o defineşte în totalitate. Oglinzile rotative ilustrează firea ei imprevizibilă ,
dezordinea plă cută , tinerească sugerează exuberanţa şi dezinvoltura, iar jurnalele de modă
franţuzeşti, că rţile şi notele muzicale alcă tuiesc universul spiritual al Otiliei.
Spontaneitatea şi neliniştea adolescentină se desprind din vorbele fetei: ,,îmi vine să
alerg, să zbor...” E plină de viaţă , entuziastă , dinamică . Marina numeşte ,,nebuneală ” felul ei
de a fi. Este independentă şi respinge orice constrâ ngere. Nu se poate vedea în ipostaza de
femeie mă ritată cu bă rbat şi copii, nu concepe să îmbă trâ nească . Crede că secretul
feminită ţii constă în tinereţe, de aceea îi spune lui Felix: ,,Succesul nostru în viaţă e o
chestiune de viteză , iubite Felix!”
Comportamentul ei ascunde o dramă . E orfană , rudele apropiate o ură sc, viitorul îi e
incert şi trebuie să caute sprijin şi ocrotire la un stră in: Pascalopol. Ea este singură de fapt.
Otilia se situează în antiteză cu Felix. Deși se aseamă nă din punct de vedere social,
amâ ndoi fiind orfani, iar viitorul lor depinde de moș Costache, tinerii au temperamente
diferite. Felix e calculat, preocupat de carieră , e prototipul tâ nă rului dornic de afirmare, în
timp ce ea nu poate spune ce va face mâ ine. Se autocaracterizează cu sinceritate: ,,Eu sunt o
ză pă cită , nu știu ce vreau… Se plictisește repede și suferă câ nd e contrariată . La un
moment dat îl testează pe Felix propunâ ndu-i să fugă în Mexic să devină dansatori, iar Felix
nu-i înțelege propunerea.
Povestea de iubire dintre Felix și Otilia este una dintre cele mai rafinate. Sub aspect
moral, ambele personaje scapă de determinismul social, detașâ ndu-se de societatea vremii
prin noblețea sufletească , iar pe plan psihologic, ambii adolescenți traversează o vâ rstă în
formare pe drumul maturiză rii.
 Sentimentele de iubire dintre Felix si Otilia se înfiripă în mod firesc, datorită
apropierii celor doi tineri care își poartă o grijă reciprocă , fiind amâ ndoi orfani, într-o lume
dominată de principii materiale și de interese meschine. Pasiunea lui Felix pt Otilia devine
o obsesie, în funcție de nevoile sale. El simte nevoia de certitudine în iubire, însă e
copilă ros, o iubește exaltat, de aceea construiește sistematic imaginea unei Otilii iubite,
ideale, însă in momentele de impulsivitate, de gelozie, distruge aceasta imagine pt ca apoi
sa revina la ea. Nu înțelege nevoia de ocrotire pe care o caută Otilia în Pascalopol.
Cei doi reprezintă personalită ți diferite. Felix doreste să coreleze iubirea cu
că să toria. E dispus să aștepte. El concepe iubirea ca o comuniune de idealuri, aspirații,
interese, în timp ce pt Otilia iubirea e un sentiment delicat, fragil, ca o floare care are nevoie
de un decor schimbat, care se ofilește în rutină . Ea concepe iubirea în stilul aventuros al
artistului, ca dă ruire si libertate absolută , cu gesturi excentrice (de ex propunerea de a fugi
în Mexic).
Mai matură decâ t Felix, Otilia înțelege lumea în care tră iește. Își dorește ca Felix să
devină un medic renumit, încearcă să -l avertizeze că dragostea și că să toria trebuie să fie pt
el ultima opțiune, iar în prim- plan să fie cariera. În mod paradoxal, cei doi tineri se pot
salva doar despă rțindu-se. Optiunea aparține Otiliei. Ea alege iubirea lui Pascalopol,
generoasă , responsabilă , iubirea care ia forma ocrotirii. Pascalopol afirmă : eu știu să iubesc
fiindcă nu am iubit pe nimeni. Câ nd observă că Otilia nu mai este fericită , îi redă libertatea.
O serie de episoade conturează un portret în mișcare al Otiliei. Câ nd Felix ajunge în
București, la moș Costache, Otilia este o apariție angelică , salvatoare. Ea îl recunoaște, îl
conduce în salon și i-l prezintă mai întâ i pe Pascalopol, apoi pe membrii clanului Tulea. Tot
ea îl avertizează asupra faptului că Aurica umblă să se mă rite. Are griji materne față de
Felix: îl îngrijește câ nd e bolnav, îi coase nasturii, intervine pe lâ ngă moș Costache pt a-i
procura materiale necesare studiului, îl roagă pe Pascalopol să -l susțină etc.
La moșia lui Pascalopol însă Otilia se manifestă exuberant. E imprevizibilă : aleargă
desculță , urcă pe o șură de paie, că lă rește împreună cu Felix, privirile ei se îndreaptă câ nd
spre Felix, câ nd spre Pascalopol, bulversâ ndu-i și provocâ nd o polemică între cei doi.
Deși relația lor e sortită eșecului, Felix admite că Otilia a avut un rol decisiv, a dat
sens adolescenței sale, maturizâ ndu-l.Otilia i-a apă rut lui Felix sub mai multe ipostaze. Mai
întâ i, ca prezență ce înlocuiește iubirea maternă . Otilia a umplut golul sufletesc lă sat de
moartea prematură a mamei, ulterior devenindu-i prietenă și confidentă . Sentimentele lui
evoluează de la o caldă afecțiune la iubire spontană și tinerească .
Otilia se situează în relaţie antitetică şi în raport cu Aurica al că rei unic scop în viaţă
este mă ritişul, în timp ce Otilia este independentă , iubeşte libertatea, nu suportă
constrâ ngerile. Aurica este stereotipă , ştearsă . Ilustrează tipul fetei bă trâ ne. Vestimentaţia,
gesturile, plimbă rile ei pe Calea Victoriei în că utare de soţ sunt ridicole. Cu toate acestea,
pentru Aglae, Aurica e modelul tinerei educate, în timp ce Otilia e considerată
o ,,dezmă ţată ” care suceşte capul bă rbaţilor. Pentru personajele feminine, conservatoare,
femeia trebuie să -și asume o existență casnică , dependentă de bă rbat.
În conturarea acestui personaj modern scriitorul pă ră seşte omniscienţa folosind
tehnica perspectivelor multiple. Moş Costache o soarbe din ochi, pentru Felix e o enigmă , îl
intimidează şi îl fascinează prin amestecul de copilă rie şi maturitate.
Pascalopol, cel mai distins personaj al romanului, are față de Otilia o atitudine
oscilantă , pendulâ nd între afecțiune paternă și dragoste virilă . O consideră ,,o fiinţă
gingaşă care merită ocrotire”, ,,o floare rară ”, ,,o fată mâ ndră şi independentă ”. Distins prin
educație și maturitate, el nu recurge la gesturi riscante, nu are accese de orgoliu și patetism.
Pt el, familiaritatea și atitudinea degajată a fetei nu sunt un semn de încurajare, nici nu-i
tulbură mințile, dar nici nu-l descurajează . Cei doi au o relație armonioasă bazată pe
respect și familiaritate, dublată de înțelegere reciprocă .
Pt Stă nică , Otilia reprezintă fata deșteaptă care știe să se descurce în viață . Nu o
valorizează pt calitatile sale sufletești sau spirituale, ci datorită farmecului senzual. Stă nică ,
fire vulgară și pragmatică , înclinat că tre aventură și interes, vede în Otilia mijlocul prin care
să obțină banii lui moș Costache. Încearcă o cerere în că să torie, prilej cu care o
caracterizează : ,,Ești tâ nă ră , inteligentă .Fie vorba între noi, dai lovitura. Bă trâ nul n-are cine
știe câ t de trait…Ei cum ne-am înțelege noi! Dumneata ai mult din caracterul meu!Ești
liberă , independent, lipsită de prejudecă ți….”
Aurica vede în Otilia adversara cea mai de temut în realizarea planurilor
matrimoniale. Ea insinuează că bă rbații sunt atrași de Otilia nu pentru că e mai frumoasă ,
mai cultivată , ci pentru că are un comportament frivol.
Relevantă pentru caracterul enigmatic al Otiliei este întâ lnirea lui Felix cu
Pascalopol, în finalul romanului. În fotografia oferită de Pascalopol, Felix n-o recunoaște pe
Otilia , descoperind imaginea unei femei frumoase, dar stră ine, lipsite de farmecul
adolescentin al fetei pe care o cunoscuse și o iubise. Otilia matură este o altă Otilie,
amintindu-I lui Felix vorbele fetei: Noi nu trăim decât 5-6 ani, iubite Felix…
În concluzie, Otilia se situează pe o pozitie atipică dpv social într-o epocă în care
statutul femeii era determinat de convențiile tradiționale. Ea are ocazia să iasă din cercul
strâ mt în care se gă sesc femei ca Aurica și Aglae, prin accesul la educație, prin deschiderea
culturală oferită de un protector generos și distins ca Pascalopol, avâ nd oportunitatea de a-
și etala personalitatea exuberantă fă ră teamă de ridicol sau constrâ ngere.