Cartea Proorocului Miheia

Introducere

Proorocul Miheia a fost un im deosebit, care a slujit cu fidelitate lui

Dumnezeu, un om curajos, care le-a spus conducătorilor poporului său: „Voi urâți
binele și iubiți răul, jupuiți pielea de pe oameni și carnea de pe oasele lor.”
(Miheia 3, 2).

La fel, Miheia a fost un om smerit, care I-a atribuit Domnului proorociile pline
de putere și adevăr, pe care le-a rostit cu ajutorul Duhului Lui.

Sfaturile valoroase ale proorocului Miheia, sunt și astăzi la dispoziția noastră

în cartea care îi poartă numele.

La fel ca și în cazul celorlalți prooroci mici, despre Miheia se vorbește foarte

puțin în cartea sa.

Numele Miheia derivă de la numele Mihail, care înseamnă „Cine e ca

Dumnezeu?”.

Profetul Miheia a îndeplinit misiunea de prooroc în timpul regilor Iotam, Ahaz

și Iezechia, fiind astfel contemporan cu proorocii Isaia și Osea, trăind între anii
aproximativ 740 – 687 î. Hr.

Nu se știe cu exactitate cât a durat slujirea profetică a lui Miheia, dar se

presupune că în jur de 60 de ani.

Proorocul Miheia a scris despre Mesia, care avea să vină, despre locul nașterii
Domnului Iisus Hristos, despre strămoșii, originea și viitoarea domnie a
Mântuitorului.

1
 În carte se pot distinge 3 părți. Fiecare parte începe cu îndemnul „Ascultați!”
și conține mustrări, anunțarea unor pedepse, dar și promisiuni de binecuvântare.

Proorocul Miheia se numără printre cei 12 prooroci mici ale Vechiului

Testament, iar carte sa cuprinde 7 capitole, care pot fi structurate după cum se arată
în continuare.

Partea întâi

Cap. 1 – 2

Proorocie despre pustiirea lui Iuda și a Samariei. Fărădelegile fiilor lui

Israel și prezicerea robiei lor.

Dumnezeu hotărăște să pedepsească Samaria, care se făcea vinovată de

idolatrie. El avea s-o prefacă într-un morman de ruine și „temeliile ei le voi
dezvălui” (Miheia 1, 6).

Vor fi zdrobite chipurile cioplite. Nu mai exista remediu de vindecare pentru

Samaria.

Regatul Iuda era și el vinovat și urma să fie invadat: „ ... nenorocirea de la

Domnul s-a coborât la porțile Ierusalimului.” (Miheia 1, 2), „ ... veți ajunge de
batjocură și vi se va cânta un cântec de jale: Domnul a spus, și iată că au fost
nimiciți!” (Miheia 2, 4).

Și iată că, dintr-odată, atenția este îndreptată spre îndurarea lui Dumnezeu,
deoarece proorocul spune hotărârea finală a Domnului: „Te voi aduna pe tine,
Iacove tot, voi strânge laolaltă, ceea ce a mai rămas din Israel! Îi voi aduna ca
pe oile ce sunt în mare primejdie ca pe o turmă în mijlocul unei nenorociri...”
(Miheia 2, 12).

2
 Partea a doua

Cap. 3 – 5

Mustrări pentru căpetenii și pentru preoți. Proorocie despre chemarea

neamurilor și izbăvirea din robie. Proorocie despre nașterea lui Mesia și
întoarcerea neamurilor.

Proorocul Miheia spune în continuare: „Ascultați acum căpetenii a lui Iacov

și judecători ai casei lui Israel...” (Miheia 3, 1).

El rostește o condamnare aspră împotriva acestor oameni „care urăsc binele

și iubesc răul” (Miheia 3, 2) și care asupreau poporul „sfărâmându-le și oasele”
(Miheia 3, 3).

Dintre acești oameni făceau parte și profeții falși, care nu îndrumau poporul
corect, făcându-l să se rătăcească.

Pentru a face public acest lucru, era nevoie de un curaj enorm de mare, pe care
îl demonstrează Miheia în cuvintele ce urmeză: „Iar eu mulțumită Duhului lui
Dumnezeu sunt plin de putere, de dreptate și de tărie, ca să vădesc fărădelegea
lui Iacov și păcatul lui Israel” (Miheia 3, 8).

Condamnarea conducătorilor vinovați de vărsare de sânge, atinge punctul

culminant când proorocul spune: „Căpeteniile lor fac judecată pentru pocloane,
preoții dau învățătura legii pentru plată și profeții profețesc pentru bani și se
sprijină pe Domnul zicând: Domnul este în mijlocul nostru și prăpădul nu va
veni peste noi!” (Miheia 3, 11).

Din această cauză, Sionul trebuia să fie arat cu plugul ca un ogor, iar
Ierusalimul trebuia să ajungă un morman de ruine – a continuat proorocul.

3
 În continuare, proorocul își îndreaptă atenția spre „zilele cele de apoi”
(Miheia 4, 1), făcând o măreață și impresionantă descriere a restabilirii închinării la
Dumnezeu pe Muntele cel Sfânt al Lui, iar multe popoare se vor sui în munte ca să
învețe Calea lui Dumnezeu, întru cât Legea și Cuvântul Său vor ieși din Sion și din
Ierusalim.

Nu vor mai învăța războiul, ci fiecare va sta sub vița și sub smochinul său. Nu
va mai exista niciun motiv de teamă. Popoarele își vor urma fiecare dumnezeii, însă
închinătorii adevărați vor umbla în numele Domnului Dumnezeului lor, iar El va
domni peste ei pentru totdeauna.

Pentru aceasta, mai întâi trebuia ca Sionul să meargă în robie în Babilon.

Numai la restabilirea lui, Dumnezeu va face pulbere pe dușmanii lor.

Urmează proorocia despre nașterea lui Mesia, despre locul nașterii, originea
și viitoarea Lui domnie: „Și tu Betleeme Efrata, deși ești mic, între miile lui Iuda,
din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din
zilele veșniciei. Pentru aceasta îi va lăsa până în vremea când aceea ce trebuie
să nască va naște. Atunci rămășița fraților săi se va întoarce la fiii lui Israel. El
va fi voinic și va paște poporul prin puterea Domnului, întru Slava Numelui
Domnului Dumnezeului Săi și toți vor fi fără grijă, iar El va fi mare, până la
marginile pământului. Și El însuși va fi pacea noastră!” (Miheia 5, 1-4).

Succesul cotropitorului asirian avea să fie de scurtă durată. Asirianul avea să

fie obligat să se retragă, iar țara lui avea să fie pustiită.

„Rămășița lui Iacov” avea să fie „ca roua de la Dumnezeu” și „ca un lan
între dobitoacele din pădure, între popoare multe...” (MiheiA 5, 7).

Dumnezeu urma să smulgă din rădăcini închinarea falsă și să pedepsească

popoarele neascultătoare.

4
 Partea a treia

Cap. 6 – 7

Jertfele plăcute Domnului și amenințarea cu pedepse pentru fărădelege.

Mustrarea iudeilor și făgăduința izbăvirii de robie.

Este prezentată sub o formă de dialog o scenă impresionantă de al judecată.

Dumnezeu este în „proces” cu poporul Israel. Domnul a luat ca martori munții

și colinele, și l-a chemat pe Israel să depună mărturie împotriva Sa, amintindu-i
actele de binefacere pe care le făcuse în favoarea poporului Său.

El nu cerea de la oameni mulțimea de jertfe de animale pe care ei i le aduceau

formal, ci mai degrabă „ ... dreptate, iubire și milostivire și cu cu smerenie să
mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău!” (Miheia 6, 8).

Iată ce lipsea Israelului! În loc de dreptate și bunătate, oamenii cântăreau cu

o balanță strâmbă, precum și era plin de violență, minciună și viclenie: „Oare voi
ierta pe cei cu cântare nedrepte și cu greutăți înșelătoare în sac?” (Miheia 6, 11).

În loc să umble cu smerenie în fața Domnului Dumnezeului lui Israel, israeliții

umblau ghidați de sfaturile rele ale închinătorilor la idoli, ale lui Omri și Ahab, care
domneau în Samaria.

Iată consecințele celor relatate mai sus: „Pentru aceasta veți avea în sarcina
voastră ocara, poporului Meu; că vă voi da pustiirii și pe locuitorii tăi,
batjocoriri.” (Miheia 6, 16).

5
 Proorocul deplânge decăderea morală a poporului său. Într-adevăr, chiar și
„Cel mai bun dintre ei este ca un spin, cel mai cinstit dintre ei este mai rău ca
un gard de mărăcini” (Miheia 7, 4).

Prietenii apropiați și chiar membrii familiei se trădau între ei, iar Miheia nu
și-a pierdut curajul, declarând: „Eu numai spre Domnul voi aținti privirea, în
Domnul Dumnezeul meu voi pune nădejdea și Dumnezeul meu mă va asculta”
(Miheia 7, 7).

Miheia avertizează popoarele străine să nu se bucure că Dumnezeu și-a

pedepsit poporul, căci după aceasta urma eliberarea și Domnul îi va fi din nou păstor.

Dumnezeu urma să le arate „lucruri minunate” (Miheia 7, 15), făcând

popoarele să se înspăimânte: „Vedea-vor neamurile și se vor rușina cu toată
puterea lor; vor pune mâna la gură, iar urechile le vor fi cuprinse de surzenie.
Vor linge pulbere ca șerpii... vor veni către Domnul Dumnezeul nostru și se vor
înfricoșa de Tine.” (Miheia 7, 16-17).

În încheierea cărții sale, proorocul Miheia Îl slăvește pe Domnul Dumnezeul

lui Israel pentru bunătatea sa minunată și iubitoare, zicând: „Cine este Dumnezeu
ca Tine, Care ierți fărădelegea și treci cu vederea păcatele restului moștenirii
Tale? Mânia lui nu ține totdeauna, căci El iubește îndurarea.” (Miheia 7, 18).

În continuare, proorocul Îl roagă pe Bunul Dumnezeu să se îndure de poporul

Său, cum S-a îndurat de strămoșii lor: „Păstrează credincioșia făgăduită lui Iacob
și îndurarea pe care ai arătat-o lui Avraam, precum ai jurat către părinții noștri
în zilele de odinioară.” (Miheia 7, 20).

Cu aceste cuvinte, se încheie Cartea Proorocului Miheia.

6
 Rezumat la Cartea Proorocului Miheia

Profețiile proorocului Miheia au fost de mare folos la timpul lor, dar astăzi,
aceste proorocii, inspirate de Dumnezeu, sunt de un folos și mai mare.

Este bine că toți cei ce pretind că sunt următori adevărați a Domnului Iisus
Hristos, să fie cu luare a minte la avertismentele clare rostite de Miheia împotriva
religiilor false, a închinării la idoli, a minciunii și a violenței.

În Epistola Întâi către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel confirmă valabilitatea

acestor avertismente: „Nu știți, oare, că nedrepții nu vor moșteni împărăția lui
Dumnezeu? Nu vă amăgiți: Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici
adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici
batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. Toate îmi
sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu
mă voi lăsa biruit de ceva.” (I Corinteni 6, 9-11).

Prin aceste cuvinte, Sfântul Apostol Pavel spune că adevărații creștini au fost
curățiți și pregătiți, dar totuși oricine a încercat să practice aceste lucruri, nu va
moșteni împărăția lui Dumnezeu.

Simplu și clar, proorocul Miheia cere ca omul să umble cu Dumnezeu în

dreptate, bunătate și smerenie.

Miheia și-a prezentat mesajul său în mijlocul unui popor, care era dezbinat și
înrăit.

7
 Creștinii în toate timpurile, și astăzi, trăiesc în condiții asemănătoare. Asupra
Bisericii lui Hristos, totdeauna au fost declanșate acte de intimidare, calomniere,
batjocoră, persecutare, dar ne cătând la toate acestea, Biserica a supraviețuit,
supraviețuiește și va supraviețui, pentru că ea este „Stâlp și Temelia Adevărului”
(Timotei 3, 15).

Miheia a proorocit nașterea Domnului Iisus Hristos în Betleem, care a format

Biserica în tot pământul ca pe o împărăție fără de sfârșit: „El va fi voinic și va paște
poporul prin puterea Domnului, întru slava numelui Domnului Dumnezeului
Său, și toți vor fi fără de grijă, iar El va fi mare, până la marginile pământului.”
(Miheia 5, 3).

Proorociile lui Miheia sunt o extraordinară sursă de încurajare pentru „zilele

de pe urmă”, când toate neamurile vor căuta salvare la Domnul.

Proorocul ne întărește într-adevăr credința, oferindu-ne o imagine anticipată a

acestor evenimente, care vor urma: „Căci fiecare va sta liniștit sub vița sa și
smochinul său și nimeni nu-i va înfricoșa, căci gura Domnului Savaot a grăit!”
(Miheia 4, 4).