Sunteți pe pagina 1din 74

PERCEPȚII PUBLICE ASUPRA

SISTEMULUI DE SECURITATE
ȘI APĂRARE A RM

Republica Moldova
Octombrie 2022
Metodologia cercetării
Volumul eşantionului: 1101 persoane cu vârstă de 18 ani şi mai mult;

Tip eşantion: stratificat, probabilistic, bistadial;

Criterii de stratificare: 13 regiuni geografice, care coincid cu unităţile administrativ teritoriale de


până la revenirea la raioane, mediu rezidenţial (urban-rural), mărimea localităţilor urbane (2
tipuri), numărul de populaţie ai localităţilor rurale (3 tipuri de localităţi rurale).

Modul de eşantionare: Volumele straturilor urbane şi ale totalului pe regiuni (fostele judeţe), cât
şi volumele straturilor rurale au fost calculate proporţional cu numărul populaţiei în conformitate
cu datele comunicate de Departamentul de Statistică al Republicii Moldova.
Luând în consideraţie gradul sporit de implicare a populaţiei RM în migraţia forţei de muncă,
distribuţia numărului de populaţie pe regiuni pe care a fost realizat design-ul eşantionului a fost
ajustată la numărul de populaţie plecată la muncă peste hotarele ţării, în baza datelor Anchetei
Forţei de Muncă, realizată de Biroul Naţional de Statistică.

Stadii de randomizare:
I. Localitatea: în cadrul straturilor ajustate, localităţile selectate (84) au fost stabilite în mod
aleator, în baza unui tabel cu numere aleatoare.
II. Familia: numărul maximal de interviuri efectuate într-un punct de eşantionare a fost de 5.
Familiile în care s-a realizat interviurile au fost selectate prin metoda rutei aleatoare, cu un pas
statistic prestabilit.
III. Persoana: în cazurile în care în familiile selectate există mai multe persoane adulte, persoana
intervievată s-a stabilit prin metoda celei mai apropiate zile de naştere.

Reprezentativitate: eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova,


presentă în țară în perioada de colectare a datelor, cu o marjă de eroare +3%

Perioada de culegere a datelor: 14-28 octombrie 2022.

Interviurile au fost realizate la domiciliul respondenţilor. Chestionarul a fost disponibil în limbile


română şi rusă, oferindu-se respondenţilor posibilitatea de a alege limba interviului.

În urma analizei structurii eşantionului obţinut s-a constatat concordanţa dintre distribuţia
populaţiei cunoscută din datele statistice disponibile şi cele obţinute, în limitele abaterii statistice
admisibile. O diferenţă mai mare s-a înregistrat în cazul structurii pe sexe și vârste, în sensul supra-
reprezentării femeilor și a persoanelor în vârstă. Cauza principală a acestor abateri ţine de
fenomenele de migraţie a forţei de muncă.
Pentru corectare s-a recurs la ponderarea rezultatelor, astfel încât structura eşantionului luat în
calcul să reprezinte media dintre distribuţiile înregistrate în statistica oficială şi cea obţinută în
teren. Astfel, rezultatele prezentate sunt ponderate.

Ion Jigău
Director
Centrul de Studii Sociale și Marketing “CBS-Research”

2
SURSE DE INFORMARE

3
3
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Spuneți-mi vă rog, care sunt
principalele Canale TV, din care de obicei vă informați (priviți
știrile)? (Posibil maxim 3 răspunsuri)

JurnalTV 21,2%

ProTV Moldova 20,7%

TV8 16,7%

Moldova 1 TV 15,5%

Publika TV 14,2%

PrimeTV 12,5%

NTV Moldova 10,8%

Primul în Moldova (Pervyi Kanal) 9,6%

RTR Moldova 8,5%

TV6 5,0%

TVR Moldova 3,7%

Alt post TV 4,6%

Nu mă informez de la televizor 29,0%

NȘ/NR 1,0%

4
4
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Spuneți-mi vă rog,
care sunt principalele Canale TV, din care de obicei vă
informați (priviți știrile)? (Posibil maxim 3 răspunsuri)
RTR ProTV Primul în Moldova Moldova 1
JurnalTV PrimeTV TV8
Moldova Moldova (Pervyi Kanal) TV
Total 21,2% 12,5% 8,5% 20,7% 9,6% 16,7% 15,5%
Genul Masculin 24,3% 11,4% 7,5% 20,9% 10,4% 17,8% 14,5%
respondentului: Feminin 18,5% 13,4% 9,3% 20,5% 9,0% 15,7% 16,4%
18-29 ani 30,0% 12,4% 3,1% 15,3% 3,5% 13,6% 6,0%
Vârsta 30-44 ani 24,2% 11,5% 4,8% 25,6% 6,0% 15,7% 12,1%
respondentului: 45-59 ani 13,0% 12,0% 11,5% 19,1% 11,2% 15,2% 11,5%
60 + ani 19,3% 13,9% 13,1% 20,6% 15,9% 21,0% 28,2%
Medii incomplete 11,6% 9,3% 4,0% 13,4% 11,2% 13,0% 24,5%
Studiile Medii generale 16,1% 9,8% 9,7% 20,9% 9,1% 18,5% 16,3%
respondentului: Profesional tehnice 20,9% 14,9% 8,6% 18,3% 9,4% 16,6% 13,9%
Superioare 30,4% 12,6% 10,0% 27,9% 9,4% 17,7% 12,2%
Căsătorit (ă) 23,0% 13,2% 7,9% 22,6% 9,4% 17,2% 15,5%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 12,5% 13,3% 13,4% 17,9% 14,1% 17,2% 21,7%
Necăsătorit (ă) 25,9% 7,9% 4,1% 15,7% 3,8% 13,8% 6,2%
Ocupația Economic activ 25,1% 13,4% 6,8% 20,9% 9,3% 15,2% 12,3%
respondentului: Economic inactiv 18,4% 11,8% 9,7% 20,5% 9,9% 17,8% 17,8%
Moldovean/ Român 25,0% 13,8% 7,1% 23,9% 8,7% 18,8% 16,9%
Apartenența
Rus / Ucrainean 4,1% 7,4% 16,7% 3,7% 12,2% 7,1% 7,4%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 0,9% 4,2% 14,2% 5,2% 16,3% 5,9% 9,6%
Nivel scăzut 11,4% 10,7% 9,9% 13,8% 10,6% 15,1% 22,1%
Nivelul socio-
Nivel mediu 19,2% 13,7% 8,0% 20,0% 11,2% 16,3% 13,8%
economic:
Nivel înalt 33,5% 13,0% 7,5% 28,4% 6,9% 18,9% 10,6%
Mediu de Urban 25,5% 12,2% 8,6% 23,1% 9,8% 14,1% 9,8%
reședință: Rural 17,6% 12,7% 8,4% 18,6% 9,5% 18,9% 20,2%

TVR NTV Publika Alt post Nu mă informez


TV6 NȘ/NR
Moldova Moldova TV TV de la televizor
Total 5,0% 3,7% 10,8% 14,2% 4,6% 29,0% 1,0%
Genul Masculin 3,5% 3,1% 11,9% 14,7% 4,3% 28,9% 1,4%
respondentului: Feminin 6,3% 4,2% 9,9% 13,8% 4,9% 29,1% 0,6%
18-29 ani 2,0% 0,6% 3,0% 15,9% 1,2% 46,3% 0,0%
Vârsta 30-44 ani 4,0% 2,6% 5,1% 11,6% 1,3% 34,3% 0,4%
respondentului: 45-59 ani 7,0% 4,7% 15,5% 14,2% 5,0% 26,6% 1,8%
60 + ani 6,3% 5,9% 17,7% 15,6% 9,7% 14,6% 1,6%
Medii incomplete 5,4% 4,7% 14,8% 7,3% 6,4% 31,5% 2,1%
Studiile Medii generale 6,4% 3,3% 11,4% 18,1% 7,1% 27,7% 2,1%
respondentului: Profesional tehnice 5,3% 2,9% 11,7% 14,1% 5,0% 28,8% 0,2%
Superioare 3,4% 4,4% 7,0% 15,7% 1,5% 28,9% 0,7%
Căsătorit (ă) 5,4% 4,5% 9,9% 14,4% 4,9% 25,9% 1,2%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 5,8% 3,7% 17,8% 15,5% 5,2% 25,3% 0,4%
Necăsătorit (ă) 2,0% 0,0% 4,8% 11,1% 2,2% 49,3% 0,8%
Ocupația Economic activ 2,8% 3,7% 9,2% 16,0% 4,0% 30,0% 0,4%
respondentului: Economic inactiv 6,6% 3,7% 12,0% 12,9% 5,0% 28,3% 1,4%
Moldovean/ Român 5,1% 3,9% 10,0% 16,1% 3,0% 25,4% 0,5%
Apartenența
Rus / Ucrainean 7,1% 2,4% 12,3% 6,3% 7,0% 50,7% 0,0%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 1,8% 2,8% 17,6% 3,1% 18,2% 42,7% 6,5%
Nivel scăzut 6,7% 3,9% 17,5% 10,6% 6,3% 29,3% 1,3%
Nivelul socio-
Nivel mediu 4,8% 2,3% 11,6% 14,8% 5,1% 33,5% 1,1%
economic:
Nivel înalt 3,4% 5,0% 3,2% 17,2% 2,3% 24,0% 0,5%
Urban 50,5%
Mediu de 3,4% 2,9% 9,6% 14,8% 4,6% 33,0%
5
reședință: Rural 6,3% 4,3% 11,9% 13,7% 4,7% 25,6% 1,3%
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Spuneți-mi vă rog, care
rețele de socializare sau aplicații de mesagerie utilizați zilnic
sau de câteva ori pe săptămână? (Posibil maxim 3 răspunsuri)

Facebook 55,4%

Viber 26,7%

YouTube 23,9%

Instagram 19,4%

TikTok 12,9%

Telegram 12,3%

Odnoklassniki 9,7%

Vkontakte 2,3%

Alta 2,2%

Nu utilizez rețele sociale 19,4%

NȘ/NR 0,1%

6
6
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Spuneți-mi vă rog, care
rețele de socializare sau aplicații de mesagerie utilizați zilnic sau de
câteva ori pe săptămână? (Posibil maxim 3 răspunsuri)
Odnoklassni
Facebook Instagram Telegram TikTok YouTube
ki
Total 55,4% 19,4% 12,3% 12,9% 23,9% 9,7%
Masculin 50,0% 17,1% 14,6% 13,0% 26,2% 8,1%
Genul respondentului:
Feminin 60,2% 21,4% 10,3% 12,9% 21,9% 11,2%
18-29 ani 60,7% 55,5% 22,0% 27,8% 30,0% 3,6%
30-44 ani 72,9% 21,8% 16,5% 13,3% 34,2% 9,7%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 58,7% 6,8% 10,4% 11,6% 16,9% 13,6%
60 + ani 32,5% 3,8% 3,7% 4,1% 15,8% 10,6%
Medii incomplete 41,8% 10,8% 3,9% 17,0% 19,9% 12,2%
Medii generale 45,9% 22,5% 12,2% 12,9% 19,9% 6,8%
Studiile respondentului:
Profesional tehnice 56,9% 17,3% 10,1% 15,9% 23,9% 11,8%
Superioare 67,2% 25,2% 20,3% 6,5% 28,8% 7,4%
Căsătorit (ă) 62,5% 17,4% 11,9% 13,9% 24,4% 9,6%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 41,5% 7,2% 4,8% 6,2% 16,9% 12,8%
Necăsătorit (ă) 42,5% 47,4% 25,8% 18,5% 32,1% 6,0%
Economic activ 66,5% 19,6% 16,3% 13,0% 27,4% 7,7%
Ocupația respondentului:
Economic inactiv 47,4% 19,2% 9,5% 12,9% 21,4% 11,2%
Moldovean/ Român 60,1% 20,1% 12,1% 12,8% 24,7% 8,4%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 40,9% 19,4% 15,5% 11,9% 21,6% 16,0%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 23,2% 12,6% 11,5% 15,2% 18,9% 16,2%
Nivel scăzut 38,0% 8,9% 6,4% 8,7% 17,0% 10,7%
Nivelul socio-economic: Nivel mediu 59,7% 19,1% 12,8% 13,4% 25,9% 9,3%
Nivel înalt 68,8% 30,6% 18,0% 16,7% 29,0% 9,2%
Urban 56,4% 27,6% 21,0% 16,2% 28,3% 7,6%
Mediu de reședință:
Rural 54,6% 12,6% 5,1% 10,2% 20,3% 11,5%

Nu utilizez rețele
Viber Vkontakte Alta NȘ/NR
sociale
Total 26,7% 2,3% 2,2% 19,4% 0,1%
Masculin 24,9% 3,4% 2,1% 21,4% 0,0%
Genul respondentului:
Feminin 28,4% 1,4% 2,3% 17,6% 0,1%
18-29 ani 20,9% 6,6% 2,6% 1,2% 0,0%
30-44 ani 35,5% 2,3% 2,5% 3,1% 0,0%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 28,4% 0,9% 1,6% 17,9% 0,0%
60 + ani 20,8% 0,8% 2,3% 48,2% 0,2%
Medii incomplete 19,1% 3,0% 2,1% 31,3% 0,0%
Medii generale 20,0% 5,9% 5,6% 26,0% 0,0%
Studiile respondentului:
Profesional tehnice 25,4% 1,3% 1,7% 18,6% 0,1%
Superioare 37,3% 1,1% 0,9% 9,5% 0,0%
Căsătorit (ă) 29,3% 1,5% 1,9% 15,8% 0,1%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 21,9% 2,6% 1,9% 39,1% 0,0%
Necăsătorit (ă) 21,8% 5,8% 4,5% 7,1% 0,0%
Economic activ 31,6% 2,9% 1,8% 9,2% 0,0%
Ocupația respondentului:
Economic inactiv 23,2% 1,9% 2,6% 26,8% 0,1%
Moldovean/ Român 24,9% 1,9% 1,4% 19,2% 0,1%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 36,7% 5,4% 1,2% 14,5% 0,0%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 34,8% 3,6% 11,6% 27,4% 0,0%
Nivel scăzut 18,2% 2,2% 1,6% 39,7% 0,2%
Nivelul socio-economic: Nivel mediu 33,0% 2,5% 3,5% 12,6% 0,0%
Nivel înalt 28,8% 2,3% 1,6% 5,8% 0,0%
Urban 31,2% 3,3% 1,8% 12,4% 7
0,0%
Mediu de reședință:
Rural 23,0% 1,5% 2,6% 25,3% 7
0,1%
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Spuneți-mi vă rog, care
din următoarele talk-show-uri online sau televizate le
urmăriți? (Posibil maxim 3 răspunsuri)

Vorbește Moldova (Prime TV) 31,4%

Cutia neagră (TV 8) 16,5%

În Profunzime (Pro TV) 10,4%

Puterea a patra (N4) 10,0%

Ora Expertizei (Jurnal TV) 7,9%

Secretele puterii (Jurnal TV) 7,7%

Morari live (N4) 4,1%

Ediție specială (TVR Moldova) 3,5%

Miezul Zilei (Moldova 1) 2,2%

Alta 1,6%

Nu Privesc Talk-show-uri 44,8%

NȘ/NR 0,8%

8
8
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Spuneți-mi vă rog,
care care din următoarele talk-show-uri online sau televizate le
urmăriți? (Posibil maxim 3 răspunsuri)
Ora Vorbește
În Profunzime Cutia neagră Puterea a Ediție specială
Expertizei Moldova
(Pro TV) (TV 8) patra (N4) (TVR Moldova)
(Jurnal TV) (Prime TV)
Total 7,9% 10,4% 31,4% 16,5% 10,0% 3,5%
Genul Masculin 7,9% 11,0% 25,5% 17,1% 13,0% 3,2%
respondentului: Feminin 7,9% 9,8% 36,6% 16,0% 7,4% 3,8%
18-29 ani 5,3% 4,6% 34,8% 11,0% 5,6% 1,7%
Vârsta 30-44 ani 8,5% 14,0% 29,2% 14,5% 10,4% 3,3%
respondentului: 45-59 ani 4,9% 9,9% 29,8% 15,5% 8,8% 5,3%
60 + ani 11,4% 11,0% 32,6% 22,9% 13,6% 3,4%
Medii incomplete 7,2% 3,2% 38,4% 12,2% 7,3% 2,8%
Studiile Medii generale 5,4% 9,2% 32,1% 14,4% 9,8% 3,9%
respondentului: Profesional tehnice 7,6% 8,1% 36,1% 17,4% 10,2% 3,8%
Superioare 10,4% 18,4% 20,3% 19,1% 11,5% 3,3%
Căsătorit (ă) 8,8% 11,2% 33,2% 17,5% 10,2% 4,0%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 8,4% 7,9% 32,9% 16,0% 9,3% 4,4%
Necăsătorit (ă) 2,8% 10,0% 20,5% 12,7% 10,5% 0,0%
Ocupația Economic activ 10,1% 12,0% 25,5% 15,4% 11,3% 3,8%
respondentului: Economic inactiv 6,3% 9,2% 35,6% 17,3% 9,1% 3,3%
Moldovean/ Român 9,0% 12,0% 34,8% 18,8% 11,4% 4,0%
Apartenența
Rus / Ucrainean 1,4% 0,6% 15,7% 7,9% 1,7% 1,0%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 3,8% 4,1% 13,7% 2,7% 4,7% 0,7%
Nivel scăzut 6,3% 5,9% 35,8% 13,3% 8,9% 4,2%
Nivelul socio-
Nivel mediu 7,9% 9,0% 31,0% 17,4% 11,1% 3,5%
economic:
Nivel înalt 9,6% 16,5% 27,3% 18,9% 10,1% 2,7%
Mediu de Urban 7,3% 13,1% 24,3% 14,9% 8,9% 1,8%
reședință: Rural 8,4% 8,1% 37,3% 17,9% 11,0% 4,9%

Secretele puterii Morari live Miezul Zilei Nu Privesc Talk-


Alta NȘ/NR
(Jurnal TV) (N4) (Moldova 1) show-uri
Total 7,7% 4,1% 2,2% 1,6% 44,8% 0,8%
Genul Masculin 7,0% 3,5% 2,6% 1,5% 47,4% 0,9%
respondentului: Feminin 8,4% 4,6% 1,7% 1,8% 42,4% 0,7%
18-29 ani 5,1% 1,8% 1,9% 0,5% 53,1% 1,2%
Vârsta 30-44 ani 6,3% 3,9% 1,6% 2,2% 44,8% 0,7%
respondentului: 45-59 ani 6,5% 5,5% 1,2% 0,3% 45,8% 0,5%
60 + ani 11,7% 4,6% 3,6% 2,8% 38,4% 0,7%
Medii incomplete 2,9% 2,6% 2,6% 2,0% 46,5% 3,4%
Studiile Medii generale 8,4% 4,3% 2,1% 2,5% 44,0% 0,0%
respondentului: Profesional tehnice 6,4% 3,2% 1,3% 1,0% 45,7% 0,3%
Superioare 11,7% 6,0% 3,1% 1,7% 42,9% 0,4%
Căsătorit (ă) 8,8% 4,8% 2,1% 1,5% 40,7% 0,5%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 6,7% 4,5% 2,1% 2,9% 46,5% 0,4%
Necăsătorit (ă) 4,2% 0,0% 2,8% 0,0% 61,6% 2,6%
Ocupația Economic activ 8,8% 4,3% 2,2% 1,3% 44,9% 1,1%
respondentului: Economic inactiv 6,9% 4,0% 2,1% 1,8% 44,7% 0,5%
Moldovean/ Român 8,9% 4,3% 2,5% 1,4% 38,8% 0,6%
Apartenența
Rus / Ucrainean 1,5% 5,6% 0,0% 3,2% 73,7% 1,4%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 2,0% 1,0% 0,9% 2,2% 75,0% 1,5%
Nivel scăzut 5,8% 2,5% 2,5% 1,6% 47,2% 1,7%
Nivelul socio-
Nivel mediu 7,3% 5,2% 1,8% 2,2% 47,3% 0,3%
economic:
Nivel înalt 10,1% 4,6% 2,3% 1,0% 39,6% 0,2%
Mediu de Urban 7,4% 4,2% 1,3% 1,5% 51,4% 90,9%
reședință: Rural 8,0% 4,0% 2,9% 1,7% 39,2%
9
0,6%
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Care sunt principalele
trei site-uri de știri de unde vă informați? (Posibil maxim 3
răspunsuri)

ProTV.MD 19,4%

Jurnal.MD 17,1%

Publika.MD 14,1%

Stiri.MD 11,7%

Point.MD 9,1%

Sputnik.MD 4,5%

Unimedia.MD 3,8%

Diez.MD 3,7%

NewsMaker.MD 1,8%

Cotidianul.MD 1,4%

Alt site de știri 4,0%

Nu mă informez de pe site-uri de
46,4%
știri

NȘ/NR 2,1%

10
10
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Care sunt
principalele trei site-uri de știri de unde vă informați? (Posibil
maxim 3 răspunsuri)
Unimedia. NewsMa Cotidian Jurnal.M
Point.MD Stiri.MD Diez.MD
MD ker.MD ul.MD D
Total 9,1% 3,8% 11,7% 1,8% 1,4% 17,1% 3,7%
Genul Masculin 11,5% 4,9% 10,9% 2,4% 1,2% 18,2% 3,0%
respondentului: Feminin 6,9% 2,8% 12,4% 1,3% 1,5% 16,2% 4,3%
18-29 ani 16,9% 6,4% 14,8% 4,9% 1,3% 24,7% 10,5%
Vârsta 30-44 ani 15,1% 7,2% 15,0% 1,9% 0,9% 21,1% 4,2%
respondentului: 45-59 ani 4,4% 0,5% 11,4% 1,3% 2,3% 13,1% 1,9%
60 + ani 2,0% 1,4% 6,7% 0,2% 1,1% 11,7% 0,3%
Medii incomplete 0,6% 1,0% 11,3% 0,0% 0,7% 11,9% 0,0%
Studiile Medii generale 9,2% 1,4% 11,4% 0,8% 1,2% 9,4% 4,6%
respondentului: Profesional tehnice 7,4% 2,6% 10,8% 1,2% 1,1% 15,4% 2,4%
Superioare 16,1% 8,5% 13,3% 4,4% 2,2% 27,6% 7,1%
Căsătorit (ă) 8,9% 3,8% 13,0% 1,9% 1,5% 18,5% 3,5%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 3,8% 2,1% 8,0% 0,3% 0,8% 12,1% 0,5%
Necăsătorit (ă) 18,1% 6,0% 10,8% 3,9% 1,6% 18,1% 9,9%
Ocupația Economic activ 14,9% 4,8% 14,3% 3,2% 2,1% 19,3% 5,5%
respondentului: Economic inactiv 4,9% 3,0% 9,8% 0,8% 0,8% 15,6% 2,5%
Moldovean/ Român 8,9% 4,4% 13,3% 1,8% 1,6% 19,9% 4,5%
Apartenența
Rus / Ucrainean 11,4% 0,0% 3,6% 3,2% 0,0% 4,8% 0,0%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 8,8% 1,2% 3,9% 1,0% 0,0% 2,3% 0,0%
Nivel scăzut 3,5% 1,3% 9,1% 0,3% 1,0% 8,3% 0,0%
Nivelul socio-
Nivel mediu 9,4% 2,7% 12,7% 2,7% 1,0% 15,0% 1,9%
economic:
Nivel înalt 14,5% 7,4% 13,2% 2,5% 2,2% 28,5% 9,5%
Mediu de Urban 17,8% 6,3% 12,1% 3,6% 1,1% 20,8% 6,3%
reședință: Rural 1,8% 1,7% 11,3% 0,4% 1,6% 14,1% 1,6%

Publika. Sputnik. Alt site Nu mă informez de


ProTV.MD NȘ/NR
MD MD de știri pe site-uri de știri
Total 14,1% 4,5% 19,4% 4,0% 46,4% 2,1%
Genul Masculin 13,7% 5,8% 14,8% 4,4% 48,0% 0,8%
respondentului: Feminin 14,5% 3,3% 23,4% 3,7% 45,0% 3,1%
18-29 ani 13,8% 10,3% 21,1% 4,6% 29,6% 0,7%
Vârsta 30-44 ani 15,3% 4,7% 25,7% 4,7% 32,0% 1,5%
respondentului: 45-59 ani 13,1% 2,7% 15,5% 3,2% 52,9% 3,4%
60 + ani 14,1% 1,9% 15,3% 3,7% 66,0% 2,3%
Medii incomplete 10,0% 2,4% 10,0% 2,0% 69,6% 2,1%
Studiile Medii generale 11,7% 3,0% 17,9% 2,9% 55,3% 2,5%
respondentului: Profesional tehnice 14,0% 4,1% 19,4% 3,6% 47,1% 2,6%
Superioare 18,2% 7,2% 25,6% 6,6% 26,5% 1,0%
Căsătorit (ă) 14,5% 4,3% 20,2% 4,2% 43,2% 2,1%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 13,6% 1,7% 17,6% 2,9% 61,2% 2,6%
Necăsătorit (ă) 13,2% 9,5% 17,9% 5,0% 39,7% 1,0%
Ocupația Economic activ 13,2% 4,9% 19,4% 5,7% 36,9% 1,7%
respondentului: Economic inactiv 14,8% 4,2% 19,3% 2,8% 53,3% 2,3%
Moldovean/ Român 15,0% 4,2% 22,0% 3,2% 42,5% 2,1%
Apartenența
Rus / Ucrainean 14,4% 9,3% 8,3% 4,3% 58,8% 3,4%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 5,2% 2,6% 4,2% 11,9% 73,6% 0,0%
Nivel scăzut 12,4% 2,1% 13,3% 1,6% 65,3% 2,8%
Nivelul socio-
Nivel mediu 13,3% 5,3% 20,4% 5,5% 46,6% 2,2%
economic:
Nivel înalt 16,8% 6,1% 24,5% 5,0% 26,8% 1,1%
Mediu de Urban 16,4% 5,4% 20,2% 5,8% 37,9% 0,2%
reședință: Rural 12,2% 3,7% 18,6% 2,6% 53,6% 113,6%
11
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Spuneți-mi vă rog, în ce
măsură vă interesează informațiile ce țin de sistemul de
securitate și apărare al țării noastre? (Posibil un singur răspuns)

29,9% 28,9%

20,9%

10,0%
7,9%

2,4%

Foarte mult Destul de Nici mult Destul de Deloc NȘ/NR


mult nici puțin puțin

Foarte Destul de Nici mult Destul de


Deloc NȘ/NR
mult mult nici puțin puțin
Total 29,9% 28,9% 20,9% 7,9% 10,0% 2,4%
Masculin 28,6% 27,3% 21,1% 9,2% 12,2% 1,4%
Genul respondentului:
Feminin 31,0% 30,2% 20,7% 6,7% 8,1% 3,3%
18-29 ani 22,1% 25,4% 29,0% 10,2% 12,1% 1,2%
30-44 ani 31,5% 26,2% 21,2% 7,7% 9,8% 3,5%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 28,7% 28,8% 21,6% 8,1% 10,7% 2,1%
60 + ani 34,3% 33,7% 14,7% 6,5% 8,3% 2,5%
Medii incomplete 27,2% 26,9% 22,7% 6,8% 10,8% 5,6%
Medii generale 27,2% 26,2% 23,1% 9,2% 12,1% 2,1%
Studiile respondentului:
Profesional tehnice 24,1% 31,4% 22,4% 9,6% 9,9% 2,5%
Superioare 41,2% 28,1% 16,3% 5,2% 8,4% 0,8%
Căsătorit (ă) 30,1% 30,1% 20,6% 7,8% 8,9% 2,5%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 36,0% 26,9% 16,9% 7,3% 10,2% 2,6%
Necăsătorit (ă) 19,7% 26,0% 28,3% 9,2% 15,0% 1,7%
Ocupația Economic activ 27,7% 30,4% 22,3% 9,6% 8,0% 2,0%
respondentului: Economic inactiv 31,4% 27,8% 19,9% 6,7% 11,5% 2,8%
Moldovean/ Român 31,7% 27,9% 22,5% 7,2% 8,1% 2,7%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 24,0% 33,9% 11,1% 8,4% 20,7% 1,9%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 17,6% 33,6% 15,2% 14,9% 18,7% 0,0%
Nivel scăzut 33,2% 29,9% 17,8% 7,6% 8,2% 3,5%
Nivelul socio-economic: Nivel mediu 26,8% 28,4% 22,3% 8,2% 12,6% 1,7%
Nivel înalt 29,8% 28,3% 22,7% 7,9% 9,3% 2,1%
Urban 29,5% 27,8% 21,8% 7,7% 12,9%
12
0,3%12
Mediu de reședință:
Rural 30,1% 29,8% 20,2% 8,0% 7,7% 4,2%
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Spuneți-mi vă rog, cât
de des vă informați despre sistemul de securitate și apărare al
țării noastre? (Posibil un singur răspuns)
36,6%

24,2%

12,9% 12,8%

5,4%
3,2% 3,4%
1,5%

Zilnic De câteva De câteva De câteva De câteva De câteva Deloc NȘ/NR


ori pe ori pe lună ori în 2-3 ori în ori în ani
săptămână luni jumătate de (12 luni)
an (6 luni)

De câteva De câteva De câteva De câteva ori în De câteva


Zilnic ori pe ori pe ori în 2-3 jumătate de an (6 ori în ani Deloc NȘ/NR
săptămână lună luni luni) (12 luni)
Total 36,6% 24,2% 12,9% 5,4% 3,2% 3,4% 12,8% 1,5%
Genul Masculin 34,5% 21,6% 13,3% 5,8% 2,9% 5,4% 15,7% 0,8%
respondentului: Feminin 38,5% 26,6% 12,6% 5,1% 3,4% 1,6% 10,2% 2,2%
18-29 ani 19,3% 27,2% 21,1% 6,8% 4,6% 4,1% 16,4% 0,5%
Vârsta 30-44 ani 30,4% 23,8% 14,7% 5,6% 3,6% 6,7% 15,1% 0,2%
respondentului: 45-59 ani 40,8% 24,2% 11,5% 4,8% 4,5% 2,5% 10,3% 1,4%
60 + ani 50,5% 22,8% 7,1% 4,8% 0,7% 0,6% 10,1% 3,4%
Medii incomplete 42,6% 18,2% 11,4% 8,0% 3,9% 1,3% 11,2% 3,4%
Studiile Medii generale 31,1% 27,4% 12,8% 6,8% 4,1% 2,6% 13,4% 1,8%
respondentului: Profesional tehnice 36,5% 24,1% 14,0% 4,1% 2,6% 3,9% 14,1% 0,7%
Superioare 37,0% 25,6% 12,5% 4,9% 2,9% 4,4% 11,4% 1,4%
Căsătorit (ă) 38,5% 23,8% 13,2% 5,2% 3,6% 3,6% 10,7% 1,4%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 43,9% 24,3% 8,2% 5,0% 1,2% 2,0% 13,3% 2,1%
Necăsătorit (ă) 16,6% 26,4% 18,9% 6,9% 4,2% 4,4% 21,5% 1,1%
Ocupația Economic activ 29,5% 26,7% 14,0% 6,5% 4,3% 5,7% 12,9% 0,4%
respondentului: Economic inactiv 41,7% 22,5% 12,1% 4,6% 2,4% 1,7% 12,6% 2,3%
Moldovean/ Român 37,0% 25,5% 12,7% 5,9% 3,5% 3,2% 11,0% 1,2%
Apartenența
Rus / Ucrainean 33,7% 19,3% 12,3% 4,4% 0,0% 4,9% 22,8% 2,6%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 35,5% 17,1% 15,8% 1,8% 2,5% 4,1% 20,1% 3,0%
Nivel scăzut 45,0% 24,3% 9,5% 4,0% 1,8% 1,7% 11,6% 1,9%
Nivelul socio-
Nivel mediu 37,0% 22,9% 12,6% 5,4% 3,3% 2,4% 15,2% 1,2%
economic:
Nivel înalt 27,5% 25,6% 16,8% 6,9% 4,4% 6,2% 11,3% 1,5%
Mediu de Urban 31,0% 22,2% 1316,1% 6,0% 3,5% 4,8% 14,8% 1,6%
reședință: Rural 41,3% 25,9% 10,3% 4,9% 2,9% 2,2%
13
11,0% 1,5%
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Care este cea mai importantă
sursă pentru informarea Dvs. cu privire la securitatea și apărarea
statului? (Posibil maxim 2 răspunsuri)

Televiziunea 55,4%

Internet rețele de socializare 32,0%

Internet-ul site-uri de știri 21,1%

Prietenii, vecinii 16,4%

Radio-ul 11,3%

Familia 10,9%

Internet site-urile instituțiilor


10,2%
guvernamentale

Colegii de serviciu 5,9%

Ziarele 4,4%

Zvonuri 2,9%

Nu se informează deloc 5,5%

Nu ştiu/ Nu răspunde 0,9%

14
14
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Care este cea mai importantă sursă
pentru informarea Dvs. cu privire la securitatea și apărarea statului?
(Posibil maxim 2 răspunsuri)
Colegii de
Televiziunea Ziarele Radio-ul Familia Prietenii, vecinii
serviciu
Total 55,4% 4,4% 11,3% 10,9% 16,4% 5,9%
Masculin 51,8% 4,4% 11,0% 8,5% 17,1% 6,3%
Genul respondentului:
Feminin 58,6% 4,3% 11,5% 13,0% 15,7% 5,5%
18-29 ani 32,4% 1,0% 5,6% 17,8% 18,5% 7,7%
30-44 ani 45,6% 2,6% 5,8% 8,7% 11,0% 6,7%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 61,8% 3,1% 11,4% 11,5% 19,3% 7,0%
60 + ani 74,7% 9,3% 20,0% 8,0% 17,8% 3,0%
Medii incomplete 57,9% 3,1% 15,3% 15,5% 19,6% 5,6%
Studiile Medii generale 55,6% 4,4% 10,8% 11,8% 18,6% 5,9%
respondentului: Profesional tehnice 54,3% 4,1% 11,8% 10,7% 19,4% 4,6%
Superioare 55,5% 5,5% 8,6% 7,9% 9,0% 7,9%
Căsătorit (ă) 58,5% 3,8% 11,7% 10,5% 14,2% 6,5%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 63,2% 7,1% 13,5% 10,0% 20,6% 2,6%
Necăsătorit (ă) 28,9% 3,0% 5,9% 14,1% 20,5% 7,8%
Ocupația Economic activ 50,1% 4,7% 9,1% 9,0% 14,4% 9,9%
respondentului: Economic inactiv 59,3% 4,2% 12,8% 12,2% 17,8% 3,0%
Moldovean/ Român 59,3% 4,8% 12,3% 10,9% 15,0% 5,9%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 37,4% 1,6% 5,5% 9,6% 27,9% 6,4%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 35,3% 2,8% 6,6% 12,3% 18,2% 5,1%
Nivel scăzut 60,5% 6,8% 16,0% 11,3% 20,4% 5,1%
Nivelul socio-
Nivel mediu 51,1% 4,0% 8,0% 11,0% 13,9% 7,6%
economic:
Nivel înalt 54,8% 2,3% 9,9% 10,2% 14,8% 4,8%
Urban 45,1% 2,7% 8,0% 10,2% 17,8% 7,8%
Mediu de reședință:
Rural 64,0% 5,8% 14,0% 11,4% 15,2% 4,3%

Internet site-urile Internet Internet-ul Nu se


Nu ştiu/ Nu
Zvonuri instituțiilor rețele de site-uri de informează
răspunde
guvernamentale socializare știri deloc
Total 2,9% 10,2% 32,0% 21,1% 5,5% 0,9%
Masculin 3,5% 11,3% 28,9% 25,2% 7,0% 1,2%
Genul respondentului:
Feminin 2,4% 9,3% 34,7% 17,6% 4,2% 0,6%
18-29 ani 1,0% 19,6% 46,6% 24,9% 4,6% 1,2%
30-44 ani 4,6% 11,1% 42,7% 31,6% 7,7% 1,0%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 1,1% 5,7% 31,0% 17,3% 5,7% 0,9%
60 + ani 4,0% 6,8% 13,1% 11,7% 3,9% 0,7%
Medii incomplete 4,1% 2,8% 28,0% 10,2% 5,4% 1,4%
Medii generale 3,5% 5,5% 29,3% 15,4% 7,1% 1,3%
Studiile respondentului:
Profesional tehnice 3,7% 11,0% 31,6% 20,0% 5,8% 0,6%
Superioare 0,7% 16,4% 36,5% 32,6% 4,2% 0,8%
Căsătorit (ă) 2,2% 10,9% 33,0% 23,0% 5,0% 0,7%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 6,1% 5,3% 22,3% 11,7% 5,9% 0,6%
Necăsătorit (ă) 1,5% 14,0% 41,7% 26,5% 7,7% 2,6%
Ocupația Economic activ 2,5% 12,1% 36,2% 27,5% 6,0% 0,5%
respondentului: Economic inactiv 3,2% 8,8% 29,0% 16,6% 5,2% 1,2%
Moldovean/ Român 2,1% 9,9% 32,6% 21,6% 4,7% 0,5%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 5,7% 18,4% 27,3% 19,8% 11,6% 1,1%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 7,8% 4,1% 31,2% 17,9% 7,9% 5,4%
Nivel scăzut 5,2% 4,9% 23,2% 10,7% 6,3% 0,8%
Nivelul socio-economic: Nivel mediu 2,1% 12,5% 32,0% 25,1% 6,8% 1,2%
Nivel înalt 1,4% 13,2% 41,0% 27,7% 3,4% 0,7%
Urban 2,9% 15,1% 33,1% 27,8% 6,6% 1,2%
3,0% 15
Mediu de reședință:
Rural 6,1% 31,0% 15,6% 4,6% 15
0,7%
PROBLEME, RISCURI,
AMENINȚĂRI

16
16
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Atunci când Vă gândiți despre
sine, cine Vă considerați în primul rând? (Posibil un singur răspuns)

69,9%

18,1%

7,8%
2,8%
0,6% 0,7% 0,1%

Locuitor al Reprezentant Cetățean al Cetățean al Cetățean al Altceva NȘ/NR


orașului / al grupului RM Europei lumii
satului etnic

Locuitor al Reprezentant Cetățean


Cetățean Cetățean
orașului / al grupului al Altceva NȘ/NR
al RM al lumii
satului etnic Europei
Total 18,1% 0,6% 69,9% 2,8% 7,8% 0,7% 0,1%
Genul Masculin 17,4% 0,5% 69,8% 3,4% 8,2% 0,7% 0,0%
respondentului: Feminin 18,6% 0,7% 70,1% 2,2% 7,5% 0,7% 0,2%
18-29 ani 13,6% 0,0% 68,4% 1,2% 16,8% 0,0% 0,0%
Vârsta 30-44 ani 15,7% 0,3% 76,0% 2,9% 4,4% 0,6% 0,0%
respondentului: 45-59 ani 19,5% 0,5% 68,3% 3,0% 7,7% 0,5% 0,5%
60 + ani 22,1% 1,3% 66,4% 3,5% 5,4% 1,4% 0,0%
Medii incomplete 23,8% 0,0% 66,7% 2,0% 6,0% 1,5% 0,0%
Studiile Medii generale 19,4% 0,9% 63,0% 1,6% 13,8% 1,3% 0,0%
respondentului: Profesional tehnice 20,7% 0,7% 70,3% 2,4% 5,0% 0,6% 0,3%
Superioare 10,3% 0,6% 75,8% 4,4% 8,9% 0,0% 0,0%
Căsătorit (ă) 17,2% 0,7% 70,2% 3,4% 7,7% 0,9% 0,0%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 21,0% 0,3% 71,8% 2,2% 4,2% 0,6% 0,0%
Necăsătorit (ă) 18,0% 0,7% 65,9% 0,8% 13,7% 0,0% 0,9%
Ocupația Economic activ 14,9% 0,0% 75,1% 2,7% 6,7% 0,3% 0,3%
respondentului: Economic inactiv 20,3% 1,0% 66,2% 2,8% 8,6% 1,0% 0,0%
Moldovean/ Român 17,6% 0,3% 71,7% 2,8% 7,2% 0,4% 0,0%
Apartenența
Rus / Ucrainean 17,5% 1,9% 67,5% 4,7% 8,5% 0,0% 0,0%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 23,7% 2,1% 54,3% 0,7% 13,6% 4,2% 1,5%
Nivel scăzut 24,6% 0,7% 64,0% 1,9% 7,2% 1,6% 0,0%
Nivelul socio-
Nivel mediu 18,1% 0,7% 69,7% 3,1% 7,6% 0,5% 0,4%
economic:
Nivel înalt 11,3% 0,3% 76,3% 3,3% 8,7% 0,0% 0,0%
Mediu de Urban 11,7% 17 1,1% 72,0% 3,2% 11,1% 0,6% 0,3%
reședință: Rural 23,4% 0,1% 68,3% 2,4% 5,1% 0,7% 17
0,0%
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Care sunt cele mai importante
probleme cu care se confruntă Republica Moldova la moment? (Posibil
maxim 3 răspunsuri)

Preţurile 63,1%

Sărăcia 44,8%

Corupţia 29,8%

Un război în zonă 29,5%

Lipsa încălzirii în perioada rece 28,8%

Viitorul copiilor 24,4%

Şomajul 18,5%

Foamea 8,6%

Instaurarea unei dictaturi 7,1%

Boală 6,9%

Fluxul de refugiați din Ucraina 3,8%

Altceva 11,4%

NȘ/NR 1,2%

18
18
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Care sunt cele mai
importante probleme cu care se confruntă Republica Moldova la
moment? (Posibil maxim 3 răspunsuri)
Preţuri Corupţi Viitorul Un război
Sărăcia Şomajul Foamea
le a copiilor în zonă
Total 44,8% 63,1% 18,5% 29,8% 8,6% 24,4% 29,5%
Genul Masculin 44,9% 59,6% 20,2% 33,2% 7,1% 20,3% 28,6%
respondentului: Feminin 44,7% 66,2% 17,1% 26,7% 10,0% 28,0% 30,4%
18-29 ani 40,1% 71,7% 21,7% 37,3% 9,0% 27,5% 26,6%
Vârsta 30-44 ani 44,6% 65,2% 19,3% 29,5% 7,8% 28,0% 27,9%
respondentului: 45-59 ani 48,1% 58,8% 21,6% 29,3% 11,1% 21,9% 29,2%
60 + ani 45,3% 59,1% 13,3% 25,5% 7,2% 20,8% 33,2%
Medii incomplete 45,0% 61,0% 16,6% 23,8% 11,4% 22,3% 25,5%
Studiile Medii generale 46,9% 62,1% 21,8% 30,6% 10,5% 23,2% 25,5%
respondentului: Profesional tehnice 41,7% 65,0% 19,2% 25,3% 9,1% 23,9% 27,7%
Superioare 47,7% 62,4% 16,5% 39,0% 5,1% 27,0% 37,0%
Căsătorit (ă) 45,4% 65,6% 18,0% 28,6% 7,9% 27,1% 30,2%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 45,6% 57,0% 18,7% 26,4% 11,4% 23,1% 28,3%
Necăsătorit (ă) 40,7% 60,5% 20,8% 40,7% 7,9% 13,4% 28,0%
Ocupația Economic activ 46,8% 64,4% 16,2% 35,1% 7,4% 25,5% 32,9%
respondentului: Economic inactiv 43,4% 62,2% 20,2% 26,0% 9,5% 23,5% 27,1%
Moldovean/ Român 46,2% 63,0% 17,8% 32,0% 8,2% 25,1% 30,0%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 47,6% 63,4% 34,1% 23,6% 9,5% 25,9% 23,4%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 26,9% 64,1% 9,6% 13,8% 11,3% 15,3% 31,9%
Nivel scăzut 46,8% 64,9% 19,8% 24,3% 12,3% 22,7% 27,0%
Nivelul socio-
Nivel mediu 41,4% 61,9% 18,3% 28,3% 8,4% 21,4% 28,4%
economic:
Nivel înalt 46,3% 62,6% 17,6% 37,0% 5,0% 29,3% 33,4%
Urban 46,2% 62,4% 18,4% 32,8% 7,1% 29,2% 29,2%
Mediu de reședință:
Rural 43,6% 63,7% 18,6% 27,3% 9,9% 20,3% 29,8%

Instaurare Fluxul de
Lipsa încălzirii în
a unei Boală refugiați Altceva NȘ/NR
perioada rece
dictaturi din Ucraina
Total 7,1% 6,9% 28,8% 3,8% 11,4% 1,2%
Genul Masculin 9,9% 4,7% 26,6% 4,3% 12,8% 1,2%
respondentului: Feminin 4,6% 8,9% 30,7% 3,3% 10,1% 1,3%
18-29 ani 8,6% 4,4% 23,8% 5,2% 7,5% 0,7%
Vârsta 30-44 ani 8,8% 4,2% 28,1% 4,5% 10,3% 0,9%
respondentului: 45-59 ani 4,9% 5,9% 31,8% 2,3% 12,1% 1,2%
60 + ani 6,3% 12,0% 30,1% 3,4% 14,3% 2,1%
Medii incomplete 6,6% 11,8% 26,8% 1,6% 15,5% 1,9%
Studiile Medii generale 8,7% 6,2% 26,2% 2,1% 14,3% 1,0%
respondentului: Profesional tehnice 8,2% 7,5% 32,8% 5,0% 8,9% 1,6%
Superioare 4,8% 3,9% 25,9% 4,4% 10,5% 0,7%
Căsătorit (ă) 7,8% 6,1% 28,3% 4,0% 10,6% 1,0%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 5,8% 12,2% 30,4% 2,3% 10,4% 2,4%
Necăsătorit (ă) 5,9% 2,7% 28,6% 4,9% 16,2% 0,9%
Ocupația Economic activ 7,0% 3,2% 27,0% 4,0% 10,1% 1,5%
respondentului: Economic inactiv 7,2% 9,6% 30,0% 3,7% 12,3% 1,1%
Moldovean/ Român 7,5% 7,3% 27,7% 3,9% 9,7% 1,0%
Apartenența
Rus / Ucrainean 7,1% 4,8% 33,4% 4,2% 8,2% 2,1%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 2,7% 5,2% 35,1% 2,5% 31,6% 3,0%
Nivel scăzut 4,4% 11,4% 30,7% 3,1% 11,3% 0,9%
Nivelul socio-
Nivel mediu 9,2% 5,6% 28,7% 4,8% 14,6% 1,6%
economic:
Nivel înalt 7,7% 3,7% 26,8% 3,4% 8,0% 1,3%
Mediu de Urban 9,4% 4,2% 29,5% 4,4% 9,5% 1,1%
reședință: Rural 5,2% 9,2% 28,1% 3,3% 12,9% 19
1,4%
19
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Care sunt cele mai
grave riscuri / amenințări la adresa securității statului
Republica Moldova? (Răspuns multiplu)

Creșterea prețurilor 44,5%

Corupția 43,6%

Criza energetică 40,4%

Războiul din Ucraina 37,6%

Criza economică 37,0%

Inflația 29,3%

Știri false, propaganda, dezinformarea 27,8%

Lipsa forței de muncă 20,5%

Furturi bancare 18,8%

Conflict în Transnistria 18,7%

Posibila extindere a NATO 15,5%

Criminalitatea 15,1%

Conflictele interetnice 10,5%

Atac hibrid asupra ordinii în stat 8,7%

Eficiența instituțiilor publice 8,4%

Altceva 2,0%

Nu există amenințări 1,5%

NȘ/NR 2,7%
20
20
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Care sunt cele mai grave riscuri /
amenințări la adresa securității statului Republica Moldova? (Răspuns
multiplu)
Criza Eficiența Lipsa
Crimina Corupți Furturi Conflictele Creșterea
economic Inflația instituțiilor forței de
litatea a bancare interetnice prețurilor
ă publice muncă
Total 15,1% 43,6% 18,8% 37,0% 29,3% 8,4% 20,5% 10,5% 44,5%
Genul Masculin 15,2% 48,2% 17,5% 34,9% 31,3% 7,5% 18,7% 9,3% 40,4%
respondentului: Feminin 15,1% 39,6% 19,9% 38,8% 27,6% 9,2% 22,1% 11,5% 48,2%
18-29 ani 16,4% 43,4% 18,8% 40,9% 29,8% 10,4% 20,3% 11,7% 46,7%
Vârsta 30-44 ani 16,7% 47,5% 19,1% 45,8% 32,1% 10,6% 20,5% 10,8% 44,6%
respondentului: 45-59 ani 14,1% 39,8% 15,1% 31,6% 26,4% 5,5% 23,3% 7,1% 45,9%
60 + ani 13,6% 43,2% 21,4% 30,3% 28,8% 7,4% 18,5% 12,1% 42,0%
Medii incomplete 15,2% 37,9% 15,7% 26,9% 15,3% 3,3% 22,4% 5,8% 46,1%
Studiile Medii generale 15,2% 45,6% 15,8% 29,6% 26,0% 4,3% 17,4% 6,0% 46,4%
respondentului: Profesional tehnice 15,8% 42,0% 20,2% 39,8% 29,9% 9,4% 23,9% 11,4% 45,6%
Superioare 14,0% 47,7% 20,4% 43,4% 38,6% 12,7% 16,8% 14,7% 40,9%
Căsătorit (ă) 15,7% 43,5% 19,2% 38,2% 30,6% 9,2% 22,3% 11,5% 45,0%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 14,7% 44,8% 20,9% 30,9% 26,8% 6,3% 19,8% 8,7% 45,5%
Necăsătorit (ă) 12,9% 42,4% 13,6% 40,1% 27,0% 7,8% 13,1% 8,3% 40,9%
Ocupația Economic activ 16,3% 43,5% 18,8% 40,7% 33,1% 9,3% 19,5% 10,5% 41,4%
respondentului: Economic inactiv 14,2% 43,7% 18,8% 34,2% 26,7% 7,8% 21,3% 10,5% 46,8%
Moldovean/ Român 15,6% 45,3% 20,5% 39,7% 29,7% 9,0% 21,5% 10,7% 46,2%
Apartenența
Rus / Ucrainean 14,5% 36,7% 10,8% 28,9% 33,6% 9,1% 18,3% 13,0% 36,6%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 11,2% 33,6% 9,5% 18,1% 21,6% 1,8% 12,7% 5,3% 36,1%
Nivel scăzut 16,6% 38,0% 17,1% 31,7% 22,2% 3,2% 20,9% 6,4% 44,0%
Nivelul socio-
Nivel mediu 13,9% 46,0% 20,7% 40,3% 34,9% 11,9% 21,5% 15,1% 46,9%
economic:
Nivel înalt 14,8% 46,9% 18,5% 38,8% 30,8% 10,2% 19,1% 9,7% 42,5%
Mediu de Urban 14,0% 46,6% 20,0% 40,6% 36,1% 11,6% 17,0% 12,9% 44,4%
reședință: Rural 16,0% 41,2% 17,8% 33,9% 23,7% 5,8% 23,5% 8,5% 44,6%

Conflict Știri false, Atac hibrid Posibila Nu


Criza Războiul
în propaganda, asupra extinde există
energeti din Altceva NȘ/NR
Transnis dezinformar ordinii în re a ameninț
că Ucraina
tria ea stat NATO ări
Total 40,4% 37,6% 18,7% 27,8% 8,7% 15,5% 2,0% 1,5% 2,7%
Genul Masculin 38,3% 32,8% 19,0% 26,1% 8,6% 15,3% 2,8% 2,0% 1,5%
respondentului: Feminin 42,3% 41,9% 18,4% 29,3% 8,9% 15,8% 1,3% 1,0% 3,7%
18-29 ani 44,6% 36,7% 17,4% 38,8% 10,4% 17,3% 0,0% 1,2% 0,6%
Vârsta 30-44 ani 41,4% 40,1% 20,7% 29,3% 9,4% 18,0% 1,1% 1,1% 3,3%
respondentului: 45-59 ani 37,4% 36,0% 16,5% 21,3% 6,2% 14,0% 3,1% 1,2% 2,9%
60 + ani 39,1% 37,0% 19,3% 24,6% 9,0% 13,2% 3,3% 2,2% 3,2%
Medii incomplete 34,4% 35,0% 14,0% 17,2% 5,8% 13,2% 1,8% 1,1% 5,3%
Studiile Medii generale 39,0% 29,0% 14,1% 24,6% 8,1% 11,6% 1,0% 0,9% 2,9%
respondentului: Profesional tehnice 42,4% 35,0% 18,0% 28,2% 9,9% 16,9% 2,6% 2,7% 2,1%
Superioare 41,9% 48,3% 25,3% 35,5% 9,1% 17,5% 2,0% 0,3% 1,9%
Căsătorit (ă) 40,5% 38,5% 18,6% 28,5% 9,0% 17,0% 2,3% 1,5% 2,8%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 37,7% 34,9% 20,7% 20,9% 8,1% 10,7% 2,0% 1,6% 3,5%
Necăsătorit (ă) 43,9% 37,3% 16,1% 35,1% 8,5% 15,9% 0,9% 1,1% 1,1%
Ocupația Economic activ 39,8% 38,4% 19,3% 30,0% 9,3% 15,5% 2,1% 0,4% 2,3%
respondentului: Economic inactiv 40,9% 37,0% 18,2% 26,3% 8,3% 15,6% 1,9% 2,2% 2,9%
Moldovean/ Român 42,5% 39,7% 19,7% 30,6% 10,1% 15,9% 1,7% 1,4% 2,5%
Apartenența
Rus / Ucrainean 35,0% 26,5% 15,5% 18,0% 3,7% 16,0% 2,2% 0,7% 2,1%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 24,8% 27,4% 11,7% 10,5% 0,0% 11,5% 4,8% 3,0% 5,7%
Nivel scăzut 38,0% 35,9% 17,5% 19,0% 7,4% 12,7% 2,1% 2,1% 4,2%
Nivelul socio-
Nivel mediu 43,5% 36,8% 20,3% 34,1% 10,4% 19,3% 2,3% 0,6% 2,5%
economic:
Nivel înalt 39,5% 40,2% 18,2% 30,3% 8,3% 14,5% 1,7% 1,7% 1,3%
Mediu de Urban 42,9% 38,0% 19,1% 32,7% 10,4% 17,0% 2,1% 1,4% 1,3%
reședință: Rural 38,3% 37,2% 18,3% 23,8% 7,3% 14,3% 1,9% 1,5% 21
3,9%
21
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: În ce măsură credeți că
următoarele locuri / țări constituie un loc sigur pentru trai din punct de
vedere al securității publice pentru cetățeni? (Un răspuns pe fiecare
rând)

Strada pe care trăiți 19,8% 47,4% 22,3% 7,4%

Localitatea în care trăiți 17,6% 46,5% 23,1% 9,3%

Uniunea Europeană 16,2% 32,9% 22,6% 10,5% 17,7%

Republica Moldova 13,8% 31,8% 34,5% 14,4% 5,5%

România 10,5% 34,4% 24,1% 13,7% 17,2%

Statele Unite ale Americii 11,8% 23,3% 21,3% 20,9% 22,6%

Federația Rusă 6,4% 19,2% 23,6% 35,8% 15,0%

Foarte sigur Mai degrabă sigur Mai degrabă nu este sigur Deloc sigur NȘ/NR

Ponderea răspunsurilor „Foarte sigur + Mai Localitatea Strada pe Federați Români


RM UE SUA
degrabă sigur” în care trăiți care trăiți a Rusă a
Total 45,6% 64,1% 67,2% 49,1% 25,6% 44,9% 35,1%
Genul Masculin 45,8% 62,9% 66,5% 54,8% 31,1% 52,5% 42,9%
respondentului: Feminin 45,4% 65,2% 67,9% 44,0% 20,8% 38,3% 28,3%
18-29 ani 46,5% 64,2% 67,6% 63,7% 24,9% 52,4% 49,0%
Vârsta 30-44 ani 42,8% 60,0% 63,2% 50,2% 23,9% 45,8% 38,6%
respondentului: 45-59 ani 39,8% 59,9% 63,0% 43,7% 28,9% 39,3% 28,1%
60 + ani 52,2% 71,7% 74,4% 42,8% 25,1% 43,7% 28,4%
Medii incomplete 46,4% 69,7% 74,4% 41,4% 34,8% 33,5% 17,9%
Studiile Medii generale 46,4% 60,6% 60,4% 48,1% 28,9% 42,5% 35,5%
respondentului: Profesional tehnice 43,7% 64,1% 67,8% 44,7% 25,1% 41,7% 33,0%
Superioare 47,2% 63,5% 67,0% 60,2% 19,1% 57,4% 47,6%
Căsătorit (ă) 44,4% 62,6% 65,9% 46,8% 23,3% 43,1% 34,2%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 44,5% 65,2% 69,9% 41,8% 31,4% 39,0% 24,9%
Necăsătorit (ă) 52,7% 70,3% 69,9% 70,9% 28,0% 62,8% 54,7%
Ocupația Economic activ 44,0% 62,2% 65,6% 52,7% 21,6% 49,5% 41,7%
respondentului: Economic inactiv 46,7% 65,6% 68,4% 46,5% 28,5% 41,6% 30,3%
Moldovean/ Român 44,0% 63,1% 66,3% 52,8% 22,4% 49,2% 38,0%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 53,9% 73,5% 74,0% 36,3% 44,9% 35,2% 31,6%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 52,4% 65,6% 69,1% 24,7% 38,0% 11,5% 9,3%
Nivel scăzut 47,4% 70,0% 71,6% 38,7% 33,6% 34,9% 25,4%
Nivelul socio-
Nivel mediu 47,2% 64,3% 68,9% 49,6% 25,6% 43,5% 34,0%
economic:
Nivel înalt 42,0% 58,1% 61,0% 59,3% 17,4% 56,8% 46,4%
Mediu de Urban 45,6% 2260,6% 62,8% 53,7% 24,5% 50,4% 41,8%
reședință: Rural 45,5% 67,2% 70,9% 45,3% 26,6% 40,4% 22
29,6%
ATITUDINI FAȚĂ DE
PARTENERIATE ȘI
COLABORARE

23
23
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În opinia Dvs. RM își orientează
politica externă într-o măsură mai mare spre ...? (Posibil un singur
răspuns)

Uniunea Europeană 66,0%

Federația Rusă 5,3%

SUA 5,2%

România 4,5%

NATO 4,1%

Germania 0,8%

Comunitatea Statelor
0,8%
Independente

China 0,1%

Alte țări 0,2%

NȘ/NR 13,1%

24
24
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: În opinia Dvs. RM își orientează
politica externă într-o măsură mai mare spre ...? (Posibil un singur răspuns)
Uniunea Comunitatea
Federația Țările din
European Statelor România
Rusă parteneriatul estic
ă Independente
Total 66,0% 5,3% 0,8% 0,0% 4,5%
Masculin 66,7% 5,5% 0,7% 0,0% 3,5%
Genul respondentului:
Feminin 65,4% 5,2% 0,8% 0,0% 5,3%
18-29 ani 71,2% 6,9% 0,7% 0,0% 2,3%
30-44 ani 68,6% 4,1% 0,6% 0,0% 4,0%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 65,7% 6,1% 0,0% 0,0% 5,0%
60 + ani 60,4% 4,8% 1,6% 0,0% 5,9%
Medii incomplete 46,1% 14,0% 1,0% 0,0% 6,9%
Studiile Medii generale 59,2% 7,7% 0,4% 0,0% 4,0%
respondentului: Profesional tehnice 65,1% 4,2% 1,0% 0,0% 5,4%
Superioare 82,9% 0,5% 0,5% 0,0% 2,2%
Căsătorit (ă) 67,6% 4,6% 0,9% 0,0% 4,3%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 57,0% 6,7% 1,0% 0,0% 5,7%
Necăsătorit (ă) 72,0% 6,8% 0,0% 0,0% 3,4%
Ocupația Economic activ 71,2% 5,1% 0,7% 0,0% 4,4%
respondentului: Economic inactiv 62,2% 5,5% 0,8% 0,0% 4,5%
Moldovean/ Român 67,4% 4,6% 0,4% 0,0% 5,0%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 64,0% 4,4% 3,1% 0,0% 1,9%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 54,2% 13,4% 1,9% 0,0% 1,8%
Nivel scăzut 50,4% 10,2% 0,9% 0,0% 7,7%
Nivelul socio-
Nivel mediu 68,9% 3,3% 0,8% 0,0% 3,5%
economic:
Nivel înalt 79,0% 2,5% 0,6% 0,0% 2,2%
Urban 71,4% 3,0% 0,9% 0,0% 2,3%
Mediu de reședință:
Rural 61,5% 7,3% 0,7% 0,0% 6,2%

China SUA Germania NATO Alte țări NȘ/NR


Total 0,1% 5,2% 0,8% 4,1% 0,2% 13,1%
Masculin 0,2% 6,0% 0,8% 4,7% 0,0% 11,8%
Genul respondentului:
Feminin 0,0% 4,4% 0,8% 3,7% 0,3% 14,1%
18-29 ani 0,0% 1,9% 0,0% 5,5% 0,0% 11,5%
30-44 ani 0,0% 6,0% 0,9% 5,0% 0,0% 10,8%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 0,0% 6,6% 1,3% 3,8% 0,3% 11,1%
60 + ani 0,3% 5,4% 0,8% 2,7% 0,3% 17,8%
Medii incomplete 0,0% 6,3% 0,5% 3,3% 0,0% 21,9%
Studiile Medii generale 0,0% 5,1% 1,2% 8,6% 0,4% 13,3%
respondentului: Profesional tehnice 0,2% 5,4% 1,0% 3,4% 0,2% 14,0%
Superioare 0,0% 4,3% 0,4% 2,7% 0,0% 6,6%
Căsătorit (ă) 0,1% 4,4% 1,0% 4,8% 0,1% 12,2%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 0,0% 8,6% 0,7% 2,5% 0,4% 17,4%
Necăsătorit (ă) 0,0% 3,7% 0,0% 3,5% 0,0% 10,7%
Ocupația Economic activ 0,2% 4,1% 0,6% 3,5% 0,0% 10,2%
respondentului: Economic inactiv 0,0% 5,9% 1,0% 4,6% 0,3% 15,1%
Moldovean/ Român 0,1% 4,4% 0,7% 4,0% 0,1% 13,2%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 0,0% 6,0% 1,4% 4,0% 0,0% 15,2%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 0,0% 11,7% 0,9% 5,3% 1,1% 9,7%
Nivel scăzut 0,3% 7,3% 1,3% 3,9% 0,3% 17,9%
Nivelul socio-economic: Nivel mediu 0,0% 5,8% 0,8% 5,3% 0,2% 11,4%
Nivel înalt 0,0% 2,3% 0,3% 3,2% 0,0% 9,9%
Urban 0,2% 6,0% 0,6% 5,3% 0,4% 10,0%
Mediu de reședință:
Rural 0,0% 4,5% 0,9% 3,2% 0,0% 15,6%
25
25
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Dar în ce direcție credeți că
ar fi cel mai bine să-și orienteze politica externă RM? (Posibil un singur
răspuns)

Uniunea Europeană 43,9%

Federația Rusă 24,1%

Comunitatea Statelor Independente 4,1%

România 2,7%

Germania 1,5%

NATO 1,1%

SUA 0,8%

Țările din parteneriatul estic 0,4%

China 0,3%

Alte țări 3,1%

NȘ/NR 12,8%

Niciuna 5,1%

26
26
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Dar în ce direcție credeți că ar fi cel
mai bine să-și orienteze politica externă RM? (Posibil un singur răspuns)
Uniunea Comunitatea
Federația Țările din
European Statelor România
Rusă parteneriatul estic
ă Independente
Total 43,9% 24,1% 4,1% 0,4% 2,7%
Masculin 46,9% 23,9% 4,0% 0,4% 2,4%
Genul respondentului:
Feminin 41,2% 24,3% 4,3% 0,4% 2,9%
18-29 ani 50,4% 22,0% 2,4% 0,0% 0,5%
30-44 ani 48,0% 20,5% 4,7% 0,4% 2,4%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 39,6% 28,5% 3,9% 0,8% 2,4%
60 + ani 39,1% 25,5% 5,0% 0,3% 4,5%
Medii incomplete 23,7% 35,6% 3,3% 0,0% 3,3%
Studiile Medii generale 37,3% 30,3% 3,7% 0,0% 1,4%
respondentului: Profesional tehnice 42,8% 25,2% 4,3% 0,5% 3,8%
Superioare 61,0% 12,2% 4,6% 0,7% 1,5%
Căsătorit (ă) 45,8% 22,7% 4,6% 0,1% 3,1%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 34,6% 31,3% 3,9% 1,0% 2,0%
Necăsătorit (ă) 48,5% 20,1% 2,4% 0,6% 1,3%
Ocupația Economic activ 51,7% 20,2% 2,9% 0,7% 2,2%
respondentului: Economic inactiv 38,3% 26,9% 5,0% 0,1% 3,0%
Moldovean/ Român 49,6% 19,1% 3,9% 0,5% 3,1%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 25,1% 39,4% 7,6% 0,0% 0,0%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 5,1% 59,2% 3,2% 0,0% 1,1%
Nivel scăzut 29,0% 35,2% 5,0% 0,3% 3,4%
Nivelul socio-
Nivel mediu 45,4% 25,0% 4,2% 0,6% 1,1%
economic:
Nivel înalt 57,6% 11,8% 3,1% 0,3% 3,5%
Urban 48,1% 20,3% 5,0% 0,7% 1,9%
Mediu de reședință:
Rural 40,4% 27,3% 3,4% 0,2% 3,3%

China SUA Germania NATO Alte țări Niciuna NȘ/NR


Total 0,3% 0,8% 1,5% 1,1% 3,1% 5,1% 12,8%
Genul Masculin 0,7% 1,1% 0,9% 1,3% 4,3% 5,6% 8,6%
respondentului: Feminin 0,0% 0,6% 1,9% 1,0% 2,1% 4,8% 16,6%
18-29 ani 0,0% 1,9% 1,8% 2,6% 0,0% 4,0% 14,3%
Vârsta 30-44 ani 0,9% 0,2% 2,9% 0,8% 3,8% 5,5% 9,8%
respondentului: 45-59 ani 0,4% 1,0% 0,5% 0,4% 1,8% 4,8% 15,9%
60 + ani 0,0% 0,6% 0,6% 1,0% 5,6% 5,7% 12,1%
Medii incomplete 1,0% 0,5% 4,8% 0,7% 3,4% 7,3% 16,4%
Studiile Medii generale 0,0% 1,1% 0,4% 2,9% 2,6% 4,5% 15,8%
respondentului: Profesional tehnice 0,3% 1,2% 1,2% 0,1% 3,6% 4,2% 12,9%
Superioare 0,3% 0,4% 0,6% 1,6% 2,6% 5,7% 8,6%
Căsătorit (ă) 0,3% 0,7% 1,5% 0,7% 3,5% 5,0% 11,8%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 0,7% 0,6% 1,1% 0,9% 2,8% 3,9% 17,1%
Necăsătorit (ă) 0,0% 1,8% 1,6% 3,6% 1,6% 7,4% 11,0%
Ocupația Economic activ 0,6% 0,8% 1,5% 1,0% 2,8% 5,3% 10,2%
respondentului: Economic inactiv 0,2% 0,9% 1,4% 1,2% 3,3% 5,0% 14,7%
Moldovean/ Român 0,3% 1,0% 1,5% 1,2% 2,7% 4,6% 12,5%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 1,1% 0,0% 0,0% 1,6% 2,8% 5,3% 17,1%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 0,0% 0,0% 2,7% 0,0% 7,6% 10,2% 10,8%
Nivel scăzut 0,7% 1,1% 0,7% 0,6% 3,8% 5,5% 14,7%
Nivelul socio-
Nivel mediu 0,3% 0,4% 1,8% 2,1% 2,9% 4,6% 11,7%
economic:
Nivel înalt 0,0% 1,1% 1,8% 0,7% 2,7% 5,3% 12,0%
Urban 0,2% 1,0% 2,6% 1,9% 3,3% 5,7% 9,2%
Mediu de reședință:
Rural 0,4% 0,7% 0,5% 0,5% 3,0% 4,7% 15,8%
27
27
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Cum credeți, care state sau
organizații reprezintă o amenințare (pericol) pentru RM ? (Posibil
maxim 2 răspunsuri)

Federația Rusă 45,1%

NATO 17,5%

SUA 13,3%

Nu există așa țări 12,0%

Grupări teroriste 10,4%

Ucraina 9,4%

Uniunea Europeană 3,1%

România 2,7%

China 1,6%

Germania 0,3%

Altă țară 0,5%

NȘ/NR 9,7%

28
28
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Cum credeți, care state sau organizații
reprezintă o amenințare (pericol) pentru RM ? (Posibil maxim 2 răspunsuri)
Federația Uniunea
România Ucraina NATO China
Rusă Europeană
Total 2,7% 9,4% 45,1% 3,1% 17,5% 1,6%
Masculin 2,8% 7,9% 46,9% 3,6% 18,4% 1,6%
Genul respondentului:
Feminin 2,7% 10,6% 43,6% 2,6% 16,7% 1,6%
18-29 ani 3,8% 18,7% 52,6% 3,9% 15,7% 3,2%
30-44 ani 1,7% 9,3% 51,8% 1,9% 19,7% 1,2%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 2,5% 6,0% 35,6% 3,5% 23,9% 0,0%
60 + ani 3,2% 6,0% 41,6% 3,3% 11,4% 2,4%
Medii incomplete 4,5% 14,7% 29,8% 4,5% 16,1% 1,3%
Studiile Medii generale 3,1% 10,0% 41,9% 3,0% 21,2% 0,8%
respondentului: Profesional tehnice 2,4% 9,0% 41,6% 2,7% 17,8% 1,2%
Superioare 2,0% 6,3% 60,9% 2,8% 15,3% 2,9%
Căsătorit (ă) 2,9% 8,9% 46,1% 2,9% 17,8% 1,5%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 2,3% 10,4% 36,4% 3,9% 18,2% 1,1%
Necăsătorit (ă) 2,8% 9,8% 53,7% 2,7% 15,2% 2,7%
Ocupația Economic activ 2,8% 8,6% 52,6% 2,7% 17,9% 1,6%
respondentului: Economic inactiv 2,7% 9,9% 39,8% 3,3% 17,2% 1,7%
Moldovean/ Român 1,9% 8,6% 52,0% 2,7% 16,8% 2,0%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 7,3% 8,9% 13,5% 5,1% 25,5% 0,0%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 6,6% 17,6% 8,8% 4,9% 15,6% 0,0%
Nivel scăzut 3,7% 8,7% 34,4% 2,0% 22,5% 1,4%
Nivelul socio-
Nivel mediu 2,6% 10,2% 42,2% 5,8% 16,4% 1,7%
economic:
Nivel înalt 1,9% 9,1% 59,3% 1,2% 13,5% 1,8%
Urban 3,5% 9,8% 49,2% 2,5% 15,1% 1,8%
Mediu de reședință:
Rural 2,1% 8,9% 41,7% 3,5% 19,5% 1,4%
Germani Grupări Nu există
SUA Altă țară NȘ/NR
a teroriste așa țări
Total 13,3% 0,3% 10,4% 0,5% 12,0% 9,7%
Masculin 11,6% 0,4% 9,8% 0,6% 13,7% 8,6%
Genul respondentului:
Feminin 14,8% 0,3% 11,0% 0,4% 10,4% 10,8%
18-29 ani 9,5% 0,0% 6,8% 0,0% 4,9% 8,5%
30-44 ani 14,5% 0,4% 10,2% 0,3% 12,3% 6,2%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 15,7% 0,0% 8,2% 0,8% 12,7% 11,6%
60 + ani 12,7% 0,8% 14,8% 0,7% 15,6% 12,4%
Medii incomplete 19,2% 1,1% 8,1% 1,3% 9,7% 15,8%
Studiile Medii generale 11,7% 0,0% 10,9% 0,5% 9,9% 12,0%
respondentului: Profesional tehnice 13,3% 0,2% 11,4% 0,5% 15,5% 10,1%
Superioare 11,1% 0,2% 10,0% 0,0% 9,6% 4,3%
Căsătorit (ă) 12,8% 0,4% 10,1% 0,4% 12,1% 9,3%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 16,5% 0,4% 11,7% 0,5% 13,7% 12,4%
Necăsătorit (ă) 10,7% 0,0% 9,8% 0,6% 8,6% 7,9%
Ocupația Economic activ 12,3% 0,2% 8,9% 0,2% 9,5% 7,4%
respondentului: Economic inactiv 14,0% 0,4% 11,5% 0,7% 13,7% 11,4%
Moldovean/ Român 11,7% 0,3% 12,1% 0,5% 9,7% 8,7%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 20,7% 0,7% 3,0% 0,0% 22,1% 13,0%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 21,3% 0,0% 0,7% 1,1% 24,5% 16,7%
Nivel scăzut 16,8% 0,5% 11,0% 0,5% 12,5% 14,3%
Nivelul socio-economic: Nivel mediu 15,4% 0,2% 11,6% 0,7% 12,5% 8,7%
Nivel înalt 7,5% 0,3% 8,4% 0,3% 10,8% 6,2%
Urban 12,0% 0,3% 10,1% 0,3% 13,6% 5,8%
Mediu de reședință: 29
Rural 14,4% 29 0,3% 10,7% 0,6% 10,6% 13,1%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Cum credeți, dacă RM s-ar
confrunta cu o problemă de securitate (ar apărea o amenințare din
partea cuiva), cum credeți, care țări / organizații ar putea să-i ofere
ajutor? (Posibil maxim 2 răspunsuri)

România 39,9%

Uniunea Europeană 34,0%

Federația Rusă 21,5%

NATO 6,3%

SUA 5,7%

Ucraina 4,7%

Germania 2,4%

China 0,9%

Grupări teroriste 0,2%

Altă țară 1,5%

Nu există așa țări 9,8%

NȘ/NR 10,0%

30
30
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Cum credeți, dacă RM s-ar confrunta
cu o problemă de securitate (ar apărea o amenințare din partea cuiva),
cum credeți, care țări / organizații ar putea să-i ofere ajutor? (Posibil maxim
2 răspunsuri)
Federația Uniunea
România Ucraina NATO China
Rusă Europeană
Total 39,9% 4,7% 21,5% 34,0% 6,3% 0,9%
Masculin 39,4% 4,2% 24,8% 36,6% 8,7% 1,1%
Genul respondentului:
Feminin 40,4% 5,1% 18,7% 31,8% 4,2% 0,7%
18-29 ani 38,3% 3,6% 22,3% 37,2% 10,4% 1,2%
30-44 ani 40,4% 5,9% 21,2% 41,1% 6,7% 1,3%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 33,2% 2,3% 24,5% 27,7% 7,2% 0,9%
60 + ani 46,0% 6,1% 19,0% 30,3% 2,6% 0,2%
Medii incomplete 22,1% 3,7% 34,8% 20,7% 2,5% 1,4%
Studiile Medii generale 38,9% 3,0% 23,5% 29,5% 6,2% 0,4%
respondentului: Profesional tehnice 39,4% 4,0% 20,9% 31,8% 4,7% 1,0%
Superioare 51,3% 7,2% 13,7% 47,7% 10,8% 0,7%
Căsătorit (ă) 39,8% 4,1% 21,5% 36,5% 6,3% 0,9%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 37,6% 5,5% 24,9% 27,8% 3,1% 0,0%
Necăsătorit (ă) 43,9% 6,1% 16,6% 31,8% 10,9% 2,2%
Ocupația Economic activ 42,8% 3,8% 21,5% 38,9% 8,6% 1,2%
respondentului: Economic inactiv 37,9% 5,4% 21,6% 30,5% 4,7% 0,6%
Moldovean/ Român 45,4% 4,7% 16,9% 37,6% 7,2% 0,8%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 17,3% 7,7% 39,8% 24,3% 2,2% 2,3%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 8,5% 1,0% 49,2% 8,4% 1,5% 0,0%
Nivel scăzut 32,2% 4,6% 28,5% 26,8% 3,0% 1,0%
Nivelul socio-
Nivel mediu 41,2% 5,5% 21,6% 35,4% 6,0% 1,2%
economic:
Nivel înalt 46,6% 3,9% 14,2% 40,1% 10,1% 0,4%
Urban 41,7% 6,0% 19,8% 37,4% 8,4% 1,8%
Mediu de reședință:
Rural 38,5% 3,6% 23,0% 31,3% 4,5% 0,1%

Germani Grupări Nu există


SUA Altă țară NȘ/NR
a teroriste așa țări
Total 5,7% 2,4% 0,2% 1,5% 9,8% 10,0%
Masculin 5,1% 1,4% 0,4% 1,5% 9,5% 8,1%
Genul respondentului:
Feminin 6,2% 3,3% 0,0% 1,5% 10,1% 11,7%
18-29 ani 6,5% 3,2% 0,0% 2,5% 6,9% 9,4%
30-44 ani 4,7% 1,7% 0,7% 0,7% 9,8% 7,8%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 7,2% 2,9% 0,0% 1,3% 9,7% 11,9%
60 + ani 5,0% 2,0% 0,0% 1,7% 12,0% 10,9%
Medii incomplete 7,1% 4,2% 0,6% 2,1% 8,3% 18,0%
Studiile Medii generale 3,7% 3,0% 0,0% 3,3% 8,7% 10,0%
respondentului: Profesional tehnice 6,2% 2,2% 0,0% 1,2% 11,9% 10,7%
Superioare 5,4% 1,2% 0,4% 0,4% 8,5% 4,4%
Căsătorit (ă) 5,7% 2,3% 0,3% 0,9% 9,1% 9,2%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 4,0% 3,1% 0,0% 2,0% 12,7% 12,2%
Necăsătorit (ă) 7,9% 1,6% 0,0% 3,4% 9,1% 10,6%
Ocupația Economic activ 5,1% 2,2% 0,2% 1,6% 8,5% 8,0%
respondentului: Economic inactiv 6,1% 2,5% 0,2% 1,4% 10,8% 11,5%
Moldovean/ Român 6,2% 2,7% 0,2% 0,6% 9,2% 8,5%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 2,5% 0,0% 0,0% 1,2% 12,2% 17,1%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 3,6% 1,7% 0,0% 11,2% 14,0% 17,8%
Nivel scăzut 5,0% 2,2% 0,0% 1,8% 10,6% 12,8%
Nivelul socio-economic: Nivel mediu 4,7% 2,0% 0,3% 2,3% 9,7% 9,7%
Nivel înalt 7,5% 2,9% 0,3% 0,3% 9,2% 7,4%
Urban 5,4% 2,3% 0,0% 1,4% 11,1% 7,7%
Mediu de reședință:
Rural 5,9% 2,4% 0,4% 1,6% 8,8% 31
11,9%
31
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În opinia Dvs., care din
următoarele credeți că ar putea fi o soluție pentru securitatea țării
noastre? (Posibil un singur răspuns)

Neutralitate 44,1%

Aderarea la UE 12,2%

Unirea cu România 11,6%

Alianță militară cu Rusia 11,0%

Aderarea la NATO 4,9%

Parteneriate de securitate cu alte


2,1%
state partenere

Alianță militară cu România 2,0%

GUAM 0,4%

OTSC 0,3%

Garanții de securitate/acord special


0,2%
cu SUA

Țările din parteneriatul estic 0,2%

Altceva 0,3%

NȘ/NR 10,7%

32
32
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: În opinia Dvs. care din următoarele
credeți că ar putea fi o soluție pentru securitatea țării noastre? (Posibil un
singur răspuns)
Neutralit Alianță militară Unirea cu Țările din
OTSC GUAM
ate cu Rusia România parteneriatul estic
Total 44,1% 11,0% 11,6% 0,3% 0,4% 0,2%
Genul Masculin 43,7% 12,1% 10,7% 0,4% 0,5% 0,2%
respondentului: Feminin 44,4% 10,1% 12,3% 0,2% 0,3% 0,2%
18-29 ani 46,4% 8,4% 8,5% 0,0% 0,0% 0,0%
Vârsta 30-44 ani 49,5% 10,3% 10,1% 0,8% 1,0% 0,4%
respondentului: 45-59 ani 40,2% 13,8% 11,7% 0,5% 0,4% 0,5%
60 + ani 40,4% 11,1% 14,9% 0,0% 0,2% 0,0%
Medii incomplete 35,4% 22,2% 9,9% 0,0% 1,7% 0,0%
Studiile Medii generale 40,9% 12,7% 11,9% 0,0% 0,0% 0,0%
respondentului: Profesional tehnice 43,2% 11,4% 11,1% 0,5% 0,0% 0,3%
Superioare 52,1% 3,0% 12,9% 0,4% 0,6% 0,4%
Căsătorit (ă) 46,2% 9,9% 13,1% 0,4% 0,3% 0,2%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 37,1% 17,0% 10,2% 0,5% 0,7% 0,5%
Necăsătorit (ă) 44,4% 7,5% 6,3% 0,0% 0,4% 0,0%
Ocupația Economic activ 42,3% 9,0% 13,7% 0,0% 0,6% 0,5%
respondentului: Economic inactiv 45,3% 12,4% 10,0% 0,6% 0,3% 0,0%
Moldovean/ Român 43,4% 8,5% 13,4% 0,3% 0,4% 0,3%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 52,1% 17,1% 3,7% 0,0% 1,2% 0,0%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 42,5% 29,8% 0,9% 1,5% 0,0% 0,0%
Nivel scăzut 37,0% 19,9% 9,9% 0,3% 1,0% 0,0%
Nivelul socio-
Nivel mediu 46,3% 9,1% 10,8% 0,3% 0,3% 0,6%
economic:
Nivel înalt 48,9% 3,9% 14,0% 0,3% 0,0% 0,0%
Urban 50,7% 8,1% 10,2% 0,3% 0,2% 0,5%
Mediu de reședință:
Rural 38,5% 13,5% 12,7% 0,4% 0,6% 0,0%
Garanții de Alianță Parteneriate de
Aderare
securitate/a militară Aderare securitate cu
a la Altceva NȘ/NR
cord special cu a la UE alte state
NATO
cu SUA România partenere
Total 4,9% 0,2% 2,0% 12,2% 2,1% 0,3% 10,7%
Genul Masculin 7,5% 0,0% 2,2% 12,1% 2,0% 0,2% 8,3%
respondentului: Feminin 2,6% 0,4% 1,7% 12,3% 2,2% 0,5% 12,8%
18-29 ani 8,1% 1,1% 2,1% 11,1% 3,9% 0,0% 10,4%
Vârsta 30-44 ani 4,3% 0,0% 1,5% 10,9% 2,4% 0,4% 8,6%
respondentului: 45-59 ani 5,9% 0,0% 1,3% 13,7% 1,8% 0,0% 10,2%
60 + ani 2,6% 0,0% 2,8% 12,9% 1,0% 0,8% 13,4%
Medii incomplete 1,6% 0,0% 0,4% 6,9% 2,3% 1,5% 18,0%
Studiile Medii generale 3,2% 0,5% 1,7% 13,8% 3,1% 0,0% 12,2%
respondentului: Profesional tehnice 4,6% 0,0% 2,6% 12,1% 1,7% 0,3% 12,1%
Superioare 8,2% 0,4% 2,1% 14,2% 1,9% 0,0% 3,7%
Căsătorit (ă) 4,5% 0,3% 1,7% 12,1% 1,4% 0,2% 10,0%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 2,6% 0,0% 3,0% 10,5% 1,8% 1,1% 15,0%
Necăsătorit (ă) 10,2% 0,0% 1,9% 15,2% 6,2% 0,0% 8,0%
Ocupația Economic activ 6,9% 0,2% 2,5% 14,0% 2,4% 0,0% 7,8%
respondentului: Economic inactiv 3,4% 0,2% 1,6% 10,9% 1,9% 0,6% 12,9%
Moldovean/ Român 5,5% 0,2% 2,3% 13,6% 1,9% 0,2% 10,0%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 3,6% 0,0% 0,0% 6,4% 2,2% 1,3% 12,4%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 0,0% 0,0% 0,9% 3,4% 4,3% 0,9% 15,9%
Nivel scăzut 2,1% 0,0% 1,9% 10,3% 3,0% 0,5% 14,1%
Nivelul socio-
Nivel mediu 3,9% 0,6% 2,0% 12,3% 2,1% 0,1% 11,5%
economic:
Nivel înalt 8,8% 0,0% 2,0% 14,0% 1,3% 0,3% 6,4%
Urban 6,6% 0,4% 1,8% 11,7% 1,6% 0,1% 7,9%
Mediu de reședință:
Rural 3,5% 0,0% 2,1% 12,6% 2,6% 0,5% 3313,1%
33
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Credeți că statutul de
neutralitate a Moldovei întărește securitatea națională în
contextul actual? (Posibil un singur răspuns)

29,9%
26,2%

16,8%
13,1% 14,0%

Cu siguranță, Mai degrabă, Mai degrabă, Cu siguranță, NȘ/NR


da da nu nu

Cu Mai Mai Cu
siguranță, degrabă, degrabă, siguranță, NȘ/NR
da da nu nu
Total 29,9% 26,2% 16,8% 13,1% 14,0%
Genul Masculin 28,1% 23,3% 20,7% 17,0% 10,8%
respondentului: Feminin 31,5% 28,8% 13,3% 9,6% 16,8%
18-29 ani 27,1% 35,9% 17,9% 11,1% 8,1%
Vârsta 30-44 ani 31,9% 24,9% 18,7% 12,8% 11,6%
respondentului: 45-59 ani 29,1% 23,2% 16,7% 13,6% 17,3%
60 + ani 30,4% 23,5% 14,3% 14,3% 17,5%
Medii incomplete 21,3% 25,9% 14,2% 13,5% 25,2%
Studiile Medii generale 30,0% 28,1% 18,9% 9,3% 13,7%
respondentului: Profesional tehnice 29,8% 25,8% 17,3% 13,8% 13,3%
Superioare 34,8% 25,7% 16,2% 14,4% 8,9%
Căsătorit (ă) 31,4% 25,0% 15,9% 13,3% 14,4%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 27,5% 27,0% 17,7% 11,7% 16,0%
Necăsătorit (ă) 26,4% 31,0% 19,5% 14,3% 8,8%
Ocupația Economic activ 31,8% 26,2% 17,1% 15,0% 10,0%
respondentului: Economic inactiv 28,5% 26,2% 16,6% 11,7% 16,9%
Moldovean/ Român 29,3% 26,7% 18,3% 12,2% 13,5%
Apartenența
Rus / Ucrainean 38,1% 24,8% 10,0% 12,1% 15,0%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 27,0% 22,8% 9,1% 22,8% 18,3%
Nivel scăzut 25,8% 25,9% 18,1% 12,2% 18,0%
Nivelul socio-
Nivel mediu 32,8% 27,4% 15,0% 12,7% 12,1%
economic:
Nivel înalt 31,0% 25,3% 17,4% 14,4% 11,9%
Mediu de Urban 33,8% 26,9% 15,4% 14,2% 9,6%
reședință: Rural 26,6% 25,6% 18,0% 12,2% 34
17,6%
34
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: La un eventual referendum cu
privire la Unirea Republicii Moldova cu România, Dvs. ați vota
pentru sau contra? (Posibil un singur răspuns)

41,2%
38,3%

12,2%
6,4%
1,9%

Aș vota pentru Aș vota Nu aș participa Nu știu, nu m- Nu răspunde


Unire împotriva am decis
Unirii

Aș vota Aș vota
Nu aș Nu știu, nu m- Nu
pentru împotriva
participa am decis răspunde
Unire Unirii
Total 38,3% 41,2% 6,4% 12,2% 1,9%
Genul Masculin 40,3% 42,5% 5,5% 10,3% 1,5%
respondentului: Feminin 36,6% 40,0% 7,3% 13,8% 2,3%
18-29 ani 40,5% 34,8% 11,6% 12,5% 0,5%
Vârsta 30-44 ani 42,3% 34,5% 5,0% 14,6% 3,6%
respondentului: 45-59 ani 34,3% 48,0% 5,5% 11,5% 0,8%
60 + ani 36,3% 46,2% 5,2% 10,2% 2,1%
Medii incomplete 29,9% 48,7% 5,8% 11,8% 3,8%
Studiile Medii generale 32,9% 49,5% 6,5% 10,1% 0,9%
respondentului: Profesional tehnice 36,1% 42,0% 7,0% 13,7% 1,3%
Superioare 49,6% 30,3% 6,0% 11,7% 2,4%
Căsătorit (ă) 39,6% 39,8% 6,1% 12,5% 1,9%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 29,9% 48,3% 6,8% 12,2% 2,8%
Necăsătorit (ă) 44,8% 36,8% 7,3% 10,6% 0,4%
Ocupația Economic activ 43,1% 34,2% 6,4% 13,7% 2,5%
respondentului: Economic inactiv 34,9% 46,1% 6,5% 11,0% 1,5%
Moldovean/ Român 44,2% 35,4% 6,0% 12,1% 2,3%
Apartenența
Rus / Ucrainean 10,7% 59,5% 13,8% 16,0% 0,0%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 7,7% 80,6% 3,2% 8,6% 0,0%
Nivel scăzut 27,0% 51,8% 5,4% 13,4% 2,4%
Nivelul socio-
Nivel mediu 39,2% 41,0% 7,4% 11,5% 0,9%
economic:
Nivel înalt 49,0% 30,4% 6,5% 11,6% 2,5%
Mediu de Urban 40,0% 38,1% 7,5% 13,0% 1,3%
reședință: Rural 36,9% 43,7% 5,6% 11,4% 35
2,4%
35
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Dacă ați avea de ales între aderarea
Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau Uniunea Euroasiatică,
pentru care direcție ați opta? (Posibil un singur răspuns)

53,0%

22,6%

12,7%
10,1%

1,6%

Uniunea Uniunea Nu aș Nu știu, nu m- Nu răspunde


Europeană EurAsiatică participa am decis

Uniunea Uniunea Nu aș Nu știu, nu m- Nu


Europeană EurAsiatică participa am decis răspunde
Total 53,0% 22,6% 10,1% 12,7% 1,6%
Genul Masculin 54,2% 23,5% 9,1% 11,6% 1,5%
respondentului: Feminin 51,9% 21,9% 10,9% 13,7% 1,6%
18-29 ani 59,9% 16,5% 10,3% 11,4% 1,8%
Vârsta 30-44 ani 56,8% 17,9% 12,2% 11,7% 1,4%
respondentului: 45-59 ani 47,5% 26,9% 9,1% 15,6% 0,9%
60 + ani 49,2% 27,7% 8,7% 12,2% 2,1%
Medii incomplete 38,8% 30,2% 8,9% 19,6% 2,4%
Studiile Medii generale 49,8% 26,7% 8,4% 13,7% 1,3%
respondentului: Profesional tehnice 50,6% 22,9% 10,7% 14,1% 1,7%
Superioare 66,3% 15,3% 11,0% 6,3% 1,1%
Căsătorit (ă) 54,7% 21,1% 10,2% 13,0% 1,0%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 44,1% 29,5% 9,3% 15,2% 1,8%
Necăsătorit (ă) 58,2% 19,5% 10,8% 7,7% 3,9%
Ocupația Economic activ 60,5% 17,3% 9,8% 10,7% 1,7%
respondentului: Economic inactiv 47,6% 26,5% 10,3% 14,2% 1,5%
Moldovean/ Român 59,8% 17,1% 9,5% 12,1% 1,5%
Apartenența
Rus / Ucrainean 20,7% 43,5% 11,3% 22,3% 2,2%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 17,8% 56,6% 15,4% 8,7% 1,5%
Nivel scăzut 38,0% 31,9% 9,7% 18,3% 2,1%
Nivelul socio-
Nivel mediu 52,7% 24,4% 9,8% 11,2% 1,8%
economic:
Nivel înalt 68,7% 11,2% 10,7% 8,6% 0,7%
Mediu de Urban 57,3% 18,7% 12,4% 10,1% 1,6%
reședință: Rural 49,4% 26,0% 8,2% 14,9% 36
1,5%
36
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Ce opinie aveți despre
dezvoltarea parteneriatului Republica Moldova - NATO? (Posibil un
singur răspuns)

26,7% 26,2%

20,4%
17,1%

9,6%

Foarte bună Destul de Destul de rea Foarte rea NȘ/NR


bună

Foarte Destul de Destul de Foarte


NȘ/NR
bună bună rea rea
Total 9,6% 26,7% 17,1% 26,2% 20,4%
Genul Masculin 13,2% 29,2% 15,4% 29,5% 12,7%
respondentului: Feminin 6,5% 24,5% 18,5% 23,3% 27,2%
18-29 ani 11,4% 35,8% 16,8% 19,4% 16,5%
Vârsta 30-44 ani 11,9% 25,5% 16,1% 25,8% 20,7%
respondentului: 45-59 ani 8,7% 21,9% 20,3% 33,1% 15,9%
60 + ani 7,0% 25,9% 15,6% 25,4% 26,1%
Medii incomplete 3,2% 22,3% 16,4% 35,1% 23,0%
Studiile Medii generale 11,0% 23,0% 16,6% 29,5% 19,9%
respondentului: Profesional tehnice 9,1% 23,9% 18,5% 26,9% 21,5%
Superioare 13,1% 35,7% 15,7% 18,0% 17,5%
Căsătorit (ă) 10,3% 25,1% 18,9% 26,1% 19,7%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 5,2% 23,9% 15,4% 30,6% 24,9%
Necăsătorit (ă) 13,1% 38,8% 11,0% 20,4% 16,8%
Ocupația Economic activ 13,6% 30,7% 15,5% 23,8% 16,4%
respondentului: Economic inactiv 6,8% 23,9% 18,2% 27,9% 23,2%
Moldovean/ Român 10,8% 29,7% 16,8% 22,8% 19,9%
Apartenența
Rus / Ucrainean 5,0% 11,6% 18,9% 34,8% 29,7%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 2,7% 12,7% 17,7% 52,1% 14,9%
Nivel scăzut 5,4% 22,5% 18,0% 31,6% 22,6%
Nivelul socio-
Nivel mediu 8,7% 25,6% 17,3% 29,8% 18,7%
economic:
Nivel înalt 15,1% 32,3% 16,0% 16,9% 19,8%
Mediu de Urban 13,5% 30,2% 14,5% 25,3% 16,6%
reședință: Rural 6,4% 23,9% 19,3% 26,9% 37
23,5%
37
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Cum apreciați relațiile actuale
ale Republicii Moldova cu următoarele state? (Un răspuns pe fiecare
rând)

România -9,2% -0,7% -9,5% 66,6% 14,0%

Uniunea Europeană -10,0% -0,6% -9,4% 66,9% 13,1%

Ucraina -10,8% -1,3%-12,6% 66,0% 9,4%

Franța -17,4% -0,8% -7,8% 67,0% 6,9%

Germania -17,8% -0,7% -9,1% 65,6% 6,8%

Statele Unite ale Americii-18,1% -3,3%-11,5% 58,7% 8,4%

Țările Baltice-24,9% -2,2%-13,1% 55,7% 4,2%

-27,0% -3,3%
CSI - Comunitatea Statelor Independente -17,9% 48,9% 2,9%

Belarus -24,0% -6,1%-29,3% 38,8% 1,7%

Federația Rusă-8,5% -16,0% -50,5% 22,4% 2,6%

Rele Foarte rele NŞ/ NR Bune Foarte bune

38
38
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Cum apreciați relațiile actuale
ale Republicii Moldova cu următoarele state? (Un răspuns pe fiecare
rând)
Ponderea răspunsurilor Federația Rusă România Ucraina UE CSI
„+ Foarte bune + Bune”
„- Rele+ Foarte rele” + - + - + - + - + -
Total 25,0% 66,5% 80,6% 10,2% 75,4% 13,9% 80,0% 10,0% 51,8% 21,2%
Genul Masculin 22,5% 71,5% 81,8% 9,9% 77,3% 13,1% 83,9% 8,7% 52,9% 24,3%
respondentului: Feminin 27,1% 62,1% 79,5% 10,4% 73,7% 14,6% 76,4% 11,2% 50,9% 18,5%
18-29 ani 26,7% 63,8% 84,7% 8,8% 74,7% 16,4% 82,2% 11,8% 59,3% 18,9%
Vârsta 30-44 ani 23,3% 67,7% 80,1% 11,3% 75,5% 14,2% 80,6% 10,0% 56,2% 18,0%
respondentului: 45-59 ani 25,0% 67,1% 78,5% 10,6% 74,0% 14,4% 79,4% 10,8% 49,5% 20,3%
60 + ani 25,2% 66,7% 80,2% 9,7% 76,8% 11,5% 78,3% 8,2% 44,7% 26,5%
Medii incomplete 32,8% 58,8% 72,6% 14,8% 63,7% 20,2% 68,9% 12,9% 49,2% 14,7%
Studiile Medii generale 29,0% 63,7% 74,9% 15,4% 74,4% 15,7% 75,6% 15,3% 47,9% 26,1%
respondentului: Profesional tehnice 26,7% 64,5% 81,4% 9,1% 74,1% 14,8% 82,9% 8,3% 55,4% 17,8%
Superioare 15,4% 75,5% 87,7% 5,8% 84,3% 7,8% 84,8% 7,4% 50,9% 26,4%
Căsătorit (ă) 25,0% 66,0% 80,6% 9,6% 75,9% 13,1% 80,3% 10,4% 52,9% 21,0%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 28,6% 65,5% 77,0% 14,8% 71,0% 17,1% 76,3% 10,1% 42,9% 24,2%
Necăsătorit (ă) 19,4% 70,5% 86,3% 6,1% 79,1% 12,7% 84,0% 7,9% 60,0% 17,8%
Ocupația Economic activ 21,2% 70,8% 81,5% 10,6% 75,5% 15,3% 82,8% 9,7% 54,6% 21,1%
respondentului: Economic inactiv 27,7% 63,4% 80,0% 9,9% 75,3% 12,8% 77,9% 10,2% 49,8% 21,4%
Moldovean/ Român 23,6% 67,8% 83,6% 9,1% 77,4% 12,7% 82,4% 8,9% 52,6% 21,0%
Apartenența
Rus / Ucrainean 34,5% 55,5% 71,0% 12,6% 67,2% 18,8% 67,3% 17,3% 46,9% 24,3%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 28,8% 65,8% 60,6% 18,8% 62,3% 20,7% 68,6% 13,7% 49,6% 20,1%
Nivel scăzut 32,9% 57,9% 73,5% 15,9% 69,4% 18,7% 71,7% 15,0% 48,4% 18,3%
Nivelul socio-
Nivel mediu 22,0% 70,1% 81,2% 9,2% 75,1% 13,3% 82,5% 9,1% 49,2% 24,3%
economic:
Nivel înalt 19,9% 71,7% 87,3% 5,4% 81,9% 9,5% 85,8% 5,8% 58,1% 21,0%
Mediu de Urban 22,0% 70,8% 85,0% 8,0% 79,7% 13,0% 84,3% 8,1% 53,0% 26,6%
reședință: Rural 27,5% 62,9% 77,0% 12,0% 71,7% 14,5% 76,4% 11,6% 50,8% 16,7%

Ponderea răspunsurilor Germania SUA Bielorusia Țările Baltice Franța


„+ Foarte bune + Bune”
„- Rele+ Foarte rele” + - + - + - + - + -
Total 72,4% 9,8% 67,1% 14,8% 40,5% 35,4% 59,9% 15,3% 73,9% 8,6%
Genul Masculin 76,9% 9,5% 70,8% 15,8% 40,6% 42,5% 65,9% 16,5% 77,7% 8,7%
respondentului: Feminin 68,4% 10,2% 63,8% 13,9% 40,5% 29,2% 54,6% 14,1% 70,6% 8,7%
18-29 ani 71,7% 11,7% 69,8% 14,7% 37,6% 39,3% 58,0% 16,7% 76,9% 8,6%
Vârsta 30-44 ani 76,0% 7,8% 70,0% 14,1% 40,3% 36,6% 61,8% 14,2% 74,6% 9,0%
respondentului: 45-59 ani 71,3% 10,9% 66,3% 14,8% 40,8% 33,7% 58,9% 16,6% 74,8% 9,2%
60 + ani 70,3% 9,6% 63,2% 15,5% 42,4% 33,2% 60,0% 14,1% 70,5% 7,9%
Medii incomplete 60,6% 12,1% 53,0% 21,9% 41,0% 26,2% 49,9% 15,5% 63,1% 10,5%
Studiile Medii generale 67,7% 14,6% 64,3% 14,8% 38,9% 39,1% 56,9% 18,2% 66,3% 16,7%
respondentului: Profesional tehnice 73,9% 9,3% 65,4% 16,6% 44,7% 31,2% 59,9% 14,9% 76,1% 6,7%
Superioare 80,0% 6,2% 79,2% 8,3% 35,5% 44,2% 67,5% 13,5% 81,9% 5,2%
Căsătorit (ă) 72,9% 9,2% 67,0% 14,9% 40,9% 34,2% 59,9% 16,0% 75,0% 7,8%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 67,0% 12,4% 61,9% 16,9% 42,3% 32,3% 58,3% 13,3% 66,9% 11,7%
Necăsătorit (ă) 78,0% 8,8% 75,4% 11,2% 36,1% 45,9% 62,1% 14,3% 79,3% 8,2%
Ocupația Economic activ 76,1% 9,4% 71,2% 14,6% 40,9% 38,8% 63,2% 15,9% 78,5% 8,3%
respondentului: Economic inactiv 69,8% 10,2% 64,2% 15,0% 40,4% 33,0% 57,5% 14,8% 70,6% 8,9%
Moldovean/ Român 75,4% 8,8% 69,4% 14,5% 39,8% 37,0% 61,8% 14,0% 77,6% 7,2%
Apartenența
Rus / Ucrainean 52,9% 19,3% 63,5% 15,4% 48,1% 28,5% 50,9% 22,1% 57,8% 16,1%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 62,3% 10,3% 47,7% 17,2% 39,9% 27,3% 49,9% 20,4% 53,3% 16,0%
Nivel scăzut 64,2% 14,7% 58,5% 19,9% 45,9% 26,9% 53,8% 16,3% 63,2% 13,1%
Nivelul socio-
Nivel mediu 74,0% 8,8% 67,1% 15,8% 37,8% 38,1% 60,4% 16,6% 77,5% 8,5%
economic:
Nivel înalt 79,1% 5,8% 76,0% 8,5% 37,9% 41,4% 65,5% 12,5% 81,1% 4,4%
Mediu de Urban 76,3% 10,0% 72,1% 14,0% 40,1% 41,3% 63,0% 16,1% 77,7% 8,5%
reședință: Rural 69,1% 9,7% 39
63,0% 15,5% 40,9% 30,6% 57,3% 14,5% 70,8% 8,8%
39
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În opinia dvs. ce beneficii
credeți că ar trebuie să aducă țării noastre politica externă (relațiile cu
alte state)? (Posibil răspuns multiplu)

Relații de bună vecinătate 55,5%

Locuri de muncă 50,6%

Ajutor pentru dezvoltarea RM 43,0%

Beneficii economice (Investiții


42,4%
străine)
Ajutor economic/oportunități
36,1%
pentru companii
Ajutor social pentru persoanele
34,6%
dezavantajate
Asistență umanitară – medicamente,
27,2%
vaccinuri

Parteneriatele strategice cu vecinii 27,1%

Ajutor cetățenilor care călătoresc


26,3%
peste hotare

Prestigiul Republicii Moldova 21,4%

Alianțe / uniuni cu alte state 18,3%

Altceva 1,1%

NȘ/NR 3,4%

40
40
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: În opinia dvs. ce beneficii credeți că ar
trebuie să aducă țării noastre politica externă (relațiile cu alte state)?
(Posibil răspuns multiplu)
Relații de Alianțe / Parteneriatele Beneficii Prestigiul
Locuri de
bună uniuni cu strategice cu economice Republicii
muncă
vecinătate alte state vecinii (Investiții străine) Moldova
Total 55,5% 18,3% 27,1% 42,4% 50,6% 21,4%
Genul Masculin 50,6% 18,4% 27,2% 45,8% 49,0% 21,4%
respondentului: Feminin 59,8% 18,3% 27,0% 39,5% 52,0% 21,5%
18-29 ani 52,4% 22,5% 25,2% 44,7% 48,7% 19,2%
Vârsta 30-44 ani 56,2% 17,3% 29,9% 53,4% 52,5% 26,2%
respondentului: 45-59 ani 52,1% 17,5% 27,0% 35,0% 54,3% 18,4%
60 + ani 59,6% 17,3% 25,8% 36,5% 46,9% 20,8%
Medii incomplete 47,0% 12,4% 14,5% 25,4% 42,2% 16,5%
Studiile Medii generale 57,5% 15,8% 26,5% 33,1% 45,6% 18,9%
respondentului: Profesional tehnice 54,1% 17,3% 25,7% 41,5% 56,3% 22,7%
Superioare 60,8% 24,8% 36,6% 59,6% 50,5% 24,2%
Căsătorit (ă) 57,1% 21,2% 30,1% 44,5% 53,3% 23,2%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 57,5% 12,7% 18,1% 31,6% 45,1% 17,4%
Necăsătorit (ă) 44,9% 13,3% 26,5% 48,7% 45,8% 19,0%
Ocupația Economic activ 54,9% 23,1% 30,9% 48,2% 52,3% 22,9%
respondentului: Economic inactiv 56,0% 14,9% 24,4% 38,3% 49,3% 20,3%
Moldovean/ Român 55,1% 19,7% 28,7% 44,5% 53,6% 22,6%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 66,4% 14,9% 24,1% 35,2% 41,2% 19,4%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 47,7% 7,7% 14,1% 29,3% 30,0% 11,2%
Nivel scăzut 54,8% 12,6% 20,3% 28,8% 47,8% 16,4%
Nivelul socio-
Nivel mediu 56,2% 19,3% 27,7% 47,0% 53,6% 25,7%
economic:
Nivel înalt 55,4% 23,3% 33,6% 51,7% 50,2% 22,1%
Urban 60,7% 19,6% 28,4% 47,9% 47,1% 22,8%
Mediu de reședință:
Rural 51,1% 17,3% 26,0% 37,9% 53,5% 20,3%

Ajutor Ajutor Ajutor social


Asistență Ajutor
cetățenilor economic/op pentru
umanitară – pentru
care ortunități persoanele Altceva NȘ/NR
medicamente, dezvoltar
călătoresc pentru dezavantajat
vaccinuri ea RM
peste hotare companii e
Total 27,2% 26,3% 43,0% 36,1% 34,6% 1,1% 3,4%
Genul Masculin 25,3% 26,3% 45,3% 38,1% 33,0% 1,7% 3,2%
respondentului: Feminin 28,9% 26,2% 40,9% 34,4% 35,9% 0,6% 3,5%
18-29 ani 24,8% 28,1% 49,3% 35,3% 30,1% 0,7% 4,4%
Vârsta 30-44 ani 26,1% 27,4% 46,0% 37,6% 32,5% 1,3% 2,4%
respondentului: 45-59 ani 29,0% 24,6% 39,3% 36,5% 33,3% 1,4% 1,7%
60 + ani 28,4% 25,3% 38,9% 35,0% 40,4% 0,9% 4,9%
Medii incomplete 21,4% 23,4% 38,6% 21,8% 32,5% 2,2% 6,2%
Studiile Medii generale 27,1% 23,3% 40,5% 34,7% 33,2% 0,9% 4,2%
respondentului: Profesional tehnice 28,3% 28,9% 42,5% 37,8% 37,5% 0,9% 2,6%
Superioare 28,9% 26,1% 47,7% 42,7% 32,4% 0,9% 2,3%
Căsătorit (ă) 29,1% 28,1% 44,5% 38,5% 36,2% 0,9% 2,7%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 24,3% 20,7% 35,3% 29,2% 37,7% 1,6% 4,0%
Necăsătorit (ă) 22,6% 25,7% 47,3% 35,5% 22,0% 1,1% 5,4%
Ocupația Economic activ 26,1% 26,0% 42,8% 36,0% 31,3% 1,0% 2,9%
respondentului: Economic inactiv 28,0% 26,5% 43,1% 36,2% 36,9% 1,2% 3,7%
Moldovean/ Român 28,8% 26,8% 45,6% 36,9% 35,2% 1,1% 3,2%
Apartenența
Rus / Ucrainean 20,1% 20,1% 30,5% 35,9% 29,4% 0,7% 2,6%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 18,6% 27,8% 29,8% 28,4% 33,6% 1,1% 5,4%
Nivel scăzut 26,6% 24,9% 38,6% 31,8% 39,1% 1,1% 3,9%
Nivelul socio-
Nivel mediu 29,7% 29,4% 47,4% 39,1% 37,2% 1,1% 2,4%
economic:
Nivel înalt 25,2% 24,3% 42,7% 37,4% 27,0% 1,0% 3,9%
Mediu de Urban 27,3% 26,8% 45,2% 39,4% 33,0% 0,3% 2,8%
reședință: Rural 27,2% 25,8% 41,1% 33,4% 35,9% 1,7% 41
3,8%
41
PERCEPȚII PRIVIND
SIGURANȚA ȘI STAREA
DE SECURITATE

42
42
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În urma tuturor schimbărilor și
provocărilor care au loc atât la nivel național cât și internațional, cum
vedeți RM peste 10 ani? (Posibil un singur răspuns)

Membru al Uniunii Europene 31,8%

Reintegrată (stat unitar, independent,


16,7%
suveran)

Membru al Uniunii Eurasiatice 9,4%

Reunificară cu România 4,9%

Membră NATO 2,6%

Altceva 1,3%

Nimic nu se va schimba 16,8%

NŞ/ NR 16,5%

Reintegrată
Membru Membru al Reunificar Nimic nu
(stat unitar, Membră
al Uniunii Uniunii ă cu Altceva se va NŞ/NR
independent, NATO
Europene Eurasiatice România schimba
suveran)
Total 31,8% 9,4% 4,9% 16,7% 2,6% 1,3% 16,8% 16,5%
Genul Masculin 32,9% 9,9% 4,5% 13,5% 3,4% 1,6% 19,9% 14,3%
respondentului: Feminin 30,9% 9,0% 5,1% 19,5% 1,8% 1,1% 14,1% 18,4%
18-29 ani 37,6% 4,0% 2,6% 15,9% 2,5% 1,2% 21,9% 14,3%
Vârsta 30-44 ani 34,3% 6,0% 3,8% 18,7% 2,9% 2,3% 19,7% 12,3%
respondentului: 45-59 ani 28,5% 13,9% 6,2% 14,9% 1,7% 0,3% 16,3% 18,1%
60 + ani 28,5% 12,6% 6,2% 16,7% 3,0% 1,3% 11,1% 20,6%
Medii incomplete 16,6% 11,2% 5,0% 11,5% 3,2% 2,9% 24,8% 24,7%
Studiile Medii generale 26,7% 15,2% 3,1% 14,3% 2,9% 0,3% 14,8% 22,7%
respondentului: Profesional tehnice 30,0% 8,7% 5,3% 18,1% 2,0% 0,6% 18,5% 16,7%
Superioare 46,3% 5,6% 5,3% 19,3% 2,8% 2,1% 11,3% 7,4%
Căsătorit (ă) 32,6% 8,4% 4,7% 16,9% 2,6% 1,5% 16,9% 16,3%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 25,0% 16,3% 5,7% 16,2% 0,8% 0,4% 14,9% 20,8%
Necăsătorit (ă) 38,4% 3,7% 4,3% 16,4% 4,8% 1,8% 19,4% 11,0%
Ocupația Economic activ 39,2% 7,8% 4,9% 14,3% 3,1% 1,5% 16,8% 12,3%
respondentului: Economic inactiv 26,5% 10,6% 4,8% 18,4% 2,2% 1,2% 16,8% 19,5%
Moldovean/ Român 35,6% 7,1% 5,4% 16,0% 3,0% 1,1% 16,7% 15,1%
Apartenența
Rus / Ucrainean 17,4% 23,0% 2,1% 19,0% 0,0% 0,0% 21,2% 17,2%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 9,0% 18,7% 2,3% 20,8% 0,9% 5,3% 13,4% 29,7%
Nivel scăzut 24,4% 14,7% 3,3% 14,1% 1,8% 0,7% 18,6% 22,3%
Nivelul socio-
Nivel mediu 32,0% 9,8% 6,1% 17,6% 3,6% 1,4% 14,0% 15,4%
economic:
Nivel înalt 39,3% 3,5%
43 5,2% 18,4% 2,2% 1,9% 17,9% 11,6%
Mediu de Urban 35,5% 7,2% 4,2% 19,0% 2,6% 1,2% 17,5% 43
12,7%
reședință: Rural 28,8% 11,2% 5,4% 14,8% 2,5% 1,5% 16,2% 19,6%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În opinia Dvs., care ar fi cele
mai mari preocupări sau amenințări interne la adresa Republicii
Moldova sau cetățenilor țării noastre? (Posibil maxim 3 răspunsuri)

Criza energetică 41,4%

Corupția 40,6%

Creșterea crizei economice /inflația 38,2%

Știri false, propagandă internă, război


28,6%
informațional, dezinformare

Furtul sau corupția din fondurile donate 25,7%

Creșterea nivelului infracțional în țară 10,6%

Reluarea operațiunilor militare în raioanele


10,0%
din stînga Nistrului

Atacuri raider al hackerilor și furturile din


8,7%
bănci sau carduri bancare

Atacuri organizate de grupuri criminale 6,5%

Altceva 1,4%

Nu există preocupări/ amenințări 0,8%

NŞ/ NR 6,0%

44
44
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În opinia Dvs., care ar fi cele
mai mari preocupări sau amenințări interne la adresa Republicii
Moldova sau cetățenilor țării noastre? (Posibil maxim 3 răspunsuri)
Creșterea Știri false, propagandă Atacuri Furtul sau Creșterea
nivelului internă, război organizate corupția din crizei
Corupția
infracționa informațional, de grupuri fondurile economice
l în țară dezinformare criminale donate /inflația
Total 10,6% 40,6% 28,6% 6,5% 25,7% 38,2%
Genul Masculin 10,2% 41,1% 29,9% 6,8% 28,8% 37,8%
respondentului: Feminin 10,9% 40,1% 27,4% 6,2% 22,9% 38,5%
18-29 ani 13,5% 35,5% 35,2% 6,7% 25,4% 41,8%
Vârsta 30-44 ani 12,0% 42,4% 30,6% 6,1% 24,5% 44,6%
respondentului: 45-59 ani 8,2% 44,5% 28,2% 7,6% 28,3% 34,5%
60 + ani 9,2% 39,0% 22,5% 5,8% 24,9% 32,5%
Medii incomplete 12,3% 38,8% 16,7% 8,0% 18,9% 29,4%
Studiile Medii generale 9,1% 39,0% 25,2% 7,8% 23,7% 32,0%
respondentului: Profesional tehnice 9,1% 40,9% 26,5% 5,4% 28,2% 37,9%
Superioare 12,6% 42,1% 40,4% 6,3% 27,2% 47,5%
Căsătorit (ă) 10,2% 41,5% 30,7% 7,2% 25,2% 38,6%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat(ă) 10,2% 42,3% 19,2% 4,3% 27,1% 33,6%
Necăsătorit (ă) 13,1% 33,4% 32,3% 6,3% 25,7% 42,6%
Ocupația Economic activ 10,2% 43,9% 37,2% 7,7% 26,6% 35,9%
respondentului: Economic inactiv 10,9% 38,1% 22,4% 5,6% 25,0% 39,8%
Moldovean/ Român 11,0% 41,6% 30,1% 7,4% 27,8% 38,6%
Apartenența
Rus / Ucrainean 11,2% 36,0% 20,3% 1,3% 20,7% 45,7%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 5,7% 35,0% 21,7% 3,0% 9,7% 25,1%
Nivel scăzut 11,6% 39,2% 19,9% 7,0% 25,3% 32,7%
Nivelul socio-
Nivel mediu 11,0% 38,9% 31,3% 6,8% 23,9% 39,1%
economic:
Nivel înalt 9,1% 43,7% 34,6% 5,6% 28,0% 42,8%
Mediu de Urban 10,5% 40,2% 32,1% 6,2% 25,0% 44,6%
reședință: Rural 10,6% 40,9% 25,6% 6,8% 26,2% 32,7%

Reluarea Atacuri raider al


Criza Nu există
operațiunilor hackerilor și furturile
energet Altceva preocupări/ NŞ/ NR
militare în raioanele din bănci sau carduri
ică amenințări
din stînga Nistrului bancare
Total 10,0% 8,7% 41,4% 1,4% 0,8% 6,0%
Genul Masculin 10,1% 10,3% 39,7% 2,0% 0,8% 4,4%
respondentului: Feminin 9,9% 7,4% 42,9% 0,9% 0,8% 7,4%
18-29 ani 15,2% 3,2% 40,5% 0,0% 0,7% 5,0%
Vârsta 30-44 ani 12,1% 9,5% 43,0% 2,4% 0,0% 3,1%
respondentului: 45-59 ani 7,0% 11,2% 38,8% 1,4% 0,8% 5,5%
60 + ani 7,0% 9,5% 42,6% 1,5% 1,7% 9,8%
Medii incomplete 6,5% 8,2% 34,9% 3,2% 1,0% 12,5%
Studiile Medii generale 6,9% 10,0% 38,2% 2,2% 1,0% 6,8%
respondentului: Profesional tehnice 8,7% 10,8% 41,8% 0,7% 1,2% 5,9%
Superioare 15,7% 5,3% 46,6% 0,9% 0,0% 1,9%
Căsătorit (ă) 9,7% 9,1% 40,7% 1,4% 0,3% 5,5%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat(ă) 9,5% 9,0% 43,3% 0,5% 1,9% 8,2%
Necăsătorit (ă) 12,0% 6,4% 41,8% 3,1% 1,5% 5,3%
Ocupația Economic activ 10,9% 10,6% 40,6% 1,1% 0,5% 3,0%
respondentului: Economic inactiv 9,3% 7,4% 42,0% 1,7% 1,0% 8,1%
Moldovean/ Român 8,4% 10,2% 41,7% 1,2% 0,8% 5,3%
Apartenența
Rus / Ucrainean 25,5% 0,9% 38,5% 0,9% 1,1% 7,8%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 9,5% 2,5% 41,5% 4,5% 0,7% 11,5%
Nivel scăzut 8,8% 10,8% 38,4% 1,1% 1,5% 8,1%
Nivelul socio-
Nivel mediu 10,1% 9,1% 42,2% 2,3% 0,6% 5,9%
economic:
Nivel înalt 11,0% 6,2% 43,6% 0,8% 0,3% 4,0%
45
45
Mediu de Urban 13,4% 4,9% 43,5% 1,5% 1,0% 4,2%
reședință: Rural 7,2% 11,9% 39,7% 1,4% 0,7% 7,5%
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: În opinia Dvs. care ar fi cele mai
mari preocupări sau amenințări externe la adresa Republicii Moldova
sau cetățenilor țării noastre? (Posibil maxim 3 răspunsuri)

Războiul din Ucraina 42,9%


Știri false, propagandă externă, război
34,9%
informațional, dezinformare
Prezența trupelor militare ruse pe teritoriul RM 31,3%

Atac militar din partea Federației Ruse 29,4%

Atac militar din partea României / NATO 12,2%

Atac hibrid asupra ordinii în stat 5,4%

Nu există preocupări/ amenințări 7,3%

Altceva 0,7%

NŞ/ NR 8,5%

Prezența Nu
Știri false, Atac militar Atac Atac militar
Războiu trupelor există
propagandă hibrid
l din militare din partea din partea preocup
externă, război asupra Altceva NŞ/ NR
Ucrain ruse pe Federației României / ări/
informațional, ordinii
a teritoriu Ruse NATO ameninț
dezinformare în stat
l RM ări
Total 42,9% 31,3% 34,9% 29,4% 5,4% 12,2% 0,7% 7,3% 8,5%
Genul Masculin 39,1% 33,7% 35,1% 29,4% 6,2% 13,3% 1,1% 9,7% 7,7%
respondentului: Feminin 46,2% 29,2% 34,7% 29,5% 4,6% 11,2% 0,4% 5,1% 9,3%
18-29 ani 50,2% 38,7% 41,5% 31,1% 4,1% 8,3% 0,0% 5,3% 3,8%
Vârsta 30-44 ani 46,6% 34,0% 32,8% 35,3% 7,4% 15,6% 0,9% 4,1% 6,3%
respondentului: 45-59 ani 34,4% 25,3% 33,4% 25,0% 4,7% 13,9% 0,4% 11,7% 8,6%
60 + ani 41,5% 28,8% 33,9% 26,3% 4,8% 10,1% 1,3% 7,9% 13,7%
Medii incomplete 39,5% 17,3% 19,0% 26,2% 7,2% 16,1% 0,7% 2,6% 19,8%
Studiile Medii generale 39,4% 21,5% 29,1% 26,7% 4,0% 15,6% 0,7% 11,0% 10,1%
respondentului: Profesional tehnice 41,1% 29,7% 35,4% 27,2% 3,7% 11,0% 0,5% 9,2% 7,8%
Superioare 49,5% 47,9% 47,0% 36,2% 7,7% 9,6% 1,1% 4,6% 2,3%
Căsătorit (ă) 42,7% 32,3% 37,5% 28,6% 5,7% 11,0% 1,0% 7,7% 6,9%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 42,1% 21,5% 28,5% 26,8% 4,0% 14,6% 0,2% 6,8% 15,3%
Necăsătorit (ă) 45,1% 41,1% 32,0% 37,4% 5,9% 14,5% 0,0% 5,8% 6,3%
Ocupația Economic activ 44,6% 35,9% 40,6% 35,1% 5,7% 10,4% 0,8% 5,7% 5,4%
respondentului: Economic inactiv 41,7% 28,0% 30,8% 25,4% 5,1% 13,5% 0,7% 8,4% 10,8%
Moldovean/ Român 43,9% 35,2% 37,4% 32,9% 5,1% 9,7% 0,9% 6,3% 7,7%
Apartenența
Rus / Ucrainean 43,4% 18,9% 28,6% 14,8% 3,5% 19,1% 0,0% 12,0% 9,3%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 32,1% 4,9% 16,5% 9,6% 10,2% 30,7% 0,0% 12,3% 16,1%
Nivel scăzut 38,9% 23,4% 27,3% 25,4% 5,5% 15,7% 0,5% 7,8% 13,4%
Nivelul socio-
Nivel mediu 41,7% 29,3% 36,2% 28,5% 6,6% 15,2% 0,6% 7,4% 9,7%
economic:
46
Nivel înalt 48,3% 41,6% 41,4% 34,6% 3,9% 5,4% 1,0% 6,5% 2,3%
Mediu de Urban 45,8% 34,7% 39,8% 32,9% 6,3% 13,0% 0,3% 6,4%46 5,5%
reședință: Rural 40,4% 28,5% 30,8% 26,6% 4,6% 11,6% 1,0% 8,0% 11,1%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În opinia Dvs. care ar fi cele mai
mari preocupări ale cetățenilor cu privire la propria securitate? (Posibil
maxim 3 răspunsuri)

Plecarea tineretului specialiștilor/forței de


56,7%
muncă peste hotare

Extinderea războiului din Ucraina 53,1%

Sistemul justiției nu este eficient 21,3%

Un nou val al pandemiei cu COVID 17,6%

Probleme de coeziune în societate


(divizarea, destrămarea societății) din 14,7%
cauza autoidentificării )

Calamitățile naturale (inundații, alunecări


11,6%
de teren şi altele)

Acceptarea în țară a migranților, străini 11,0%

Altceva 2,4%

Nu există preocupări/ amenințări 0,9%

NŞ/ NR 3,2%

47
47
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În opinia Dvs. care ar fi cele mai
mari preocupări ale cetățenilor cu privire la propria securitate? (Posibil
maxim 3 răspunsuri)
Probleme de coeziune în Acceptarea în
Un nou val al Extinderea Sistemul
societate (divizarea, țară a
pandemiei cu războiului justiției nu
destrămarea societății) din migranților,
COVID din Ucraina este eficient
cauza autoidentificării ) străini
Total 17,6% 53,1% 21,3% 14,7% 11,0%
Genul Masculin 15,4% 48,8% 27,7% 15,1% 10,5%
respondentului: Feminin 19,5% 56,9% 15,6% 14,3% 11,5%
18-29 ani 18,6% 63,9% 20,3% 10,7% 7,9%
Vârsta 30-44 ani 14,2% 62,0% 22,9% 16,5% 14,8%
respondentului: 45-59 ani 16,8% 44,6% 19,7% 15,4% 12,5%
60 + ani 20,9% 44,5% 21,6% 15,0% 8,3%
Medii incomplete 17,2% 42,2% 13,5% 7,5% 14,3%
Studiile Medii generale 21,2% 50,4% 16,9% 11,4% 9,1%
respondentului: Profesional tehnice 20,0% 49,2% 22,6% 17,1% 10,7%
Superioare 12,0% 66,6% 26,7% 17,4% 11,0%
Căsătorit (ă) 18,1% 56,2% 22,1% 14,4% 10,6%
Starea Civilă: Văduv(ă)/ divorțat(ă) 15,8% 40,3% 17,1% 13,3% 14,2%
Necăsătorit (ă) 17,9% 57,7% 23,7% 18,5% 8,6%
Ocupația Economic activ 16,6% 58,8% 24,3% 17,8% 11,6%
respondentului: Economic inactiv 18,3% 49,0% 19,1% 12,4% 10,6%
Moldovean/ Român 18,8% 54,3% 23,0% 13,8% 10,5%
Apartenența
Rus / Ucrainean 13,3% 45,8% 17,6% 18,7% 17,2%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 10,0% 48,5% 7,1% 19,3% 9,6%
Nivel scăzut 19,4% 44,5% 16,7% 13,3% 15,1%
Nivelul socio-
Nivel mediu 14,5% 50,7% 23,3% 16,7% 10,1%
economic:
Nivel înalt 19,0% 64,7% 23,8% 14,0% 7,9%
Mediu de Urban 12,7% 58,9% 26,0% 19,9% 10,4%
reședință: Rural 21,7% 48,3% 17,3% 10,4% 11,5%
Calamitățile naturale Plecarea tineretului Nu există
(inundații, alunecări de specialiștilor/forței de Altceva preocupări/ NŞ/ NR
teren şi altele) muncă peste hotare amenințări
Total 11,6% 56,7% 2,4% 0,9% 3,2%
Genul Masculin 9,6% 54,6% 3,5% 1,2% 3,1%
respondentului: Feminin 13,4% 58,6% 1,4% 0,6% 3,3%
18-29 ani 4,8% 56,3% 1,2% 0,0% 3,1%
Vârsta 30-44 ani 12,3% 50,1% 3,2% 0,9% 3,0%
respondentului: 45-59 ani 13,9% 59,3% 0,9% 1,0% 3,4%
60 + ani 13,7% 61,3% 3,7% 1,4% 3,4%
Medii incomplete 10,1% 51,7% 2,4% 1,5% 6,6%
Studiile Medii generale 10,3% 50,9% 2,3% 1,7% 4,8%
respondentului: Profesional tehnice 13,2% 60,8% 2,2% 0,2% 1,6%
Superioare 11,3% 57,6% 2,8% 0,9% 2,7%
Căsătorit (ă) 13,0% 55,2% 2,4% 0,4% 3,0%
Starea Civilă: Văduv(ă)/ divorțat(ă) 12,6% 62,6% 2,4% 2,5% 3,2%
Necăsătorit (ă) 4,0% 55,2% 2,6% 0,9% 4,5%
Ocupația Economic activ 8,9% 51,5% 1,8% 0,4% 3,2%
respondentului: Economic inactiv 13,6% 60,5% 2,8% 1,2% 3,3%
Moldovean/ Român 11,8% 58,9% 2,1% 0,6% 3,2%
Apartenența
Rus / Ucrainean 5,1% 55,2% 3,8% 1,9% 3,6%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 16,9% 36,1% 4,3% 2,8% 3,5%
Nivel scăzut 13,8% 56,6% 3,3% 1,9% 3,6%
Nivelul socio-
Nivel mediu 10,5% 61,9% 3,0% 0,5% 3,6%
economic:
48
Nivel înalt 10,7% 51,4% 0,8% 0,2% 2,5%
Mediu de Urban 9,3% 51,9% 2,8% 0,9% 482,3%
reședință: Rural 13,6% 60,7% 2,0% 0,9% 4,0%
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Atunci când vă gândiți la
regiunea transnistreană, care, în opinia Dvs., ar fi pericolele din partea
acestei regiuni pentru RM? (Posibil maxim 3 răspunsuri)

Staționarea ilegală a trupelor ruse în


regiune
34,6%

Blocaje în calea integrării RM în UE 26,4%

Pericol de incidente armate 25,9%


Nivelul înalt de criminalitate și
contrabandă din Transnistria
25,7%

Blocaje în calea dezvoltării RM 15,9%

Altceva 0,5%

Nu există nici un pericol 7,6%

NŞ/ NR 24,1%

Staționarea
Blocaje în Blocaje în Nivelul înalt de Nu
ilegală a Pericol de
calea calea criminalitate și există
trupelor incidente Altceva NŞ/ NR
integrării dezvoltării contrabandă nici un
ruse în armate
RM în UE RM din Transnistria pericol
regiune
Total 34,6% 25,9% 26,4% 15,9% 25,7% 0,5% 7,6% 24,1%
Genul Masculin 33,5% 25,7% 29,6% 14,8% 26,3% 0,7% 10,7% 19,4%
respondentului: Feminin 35,6% 26,1% 23,6% 16,8% 25,2% 0,3% 4,9% 28,3%
18-29 ani 42,2% 32,4% 24,1% 21,6% 25,3% 0,0% 5,4% 17,4%
Vârsta 30-44 ani 34,6% 26,8% 34,0% 17,1% 27,6% 0,0% 7,0% 18,6%
respondentului: 45-59 ani 30,3% 22,9% 19,6% 13,0% 23,5% 0,0% 11,2% 28,1%
60 + ani 33,3% 23,2% 26,1% 13,4% 26,0% 1,6% 6,6% 30,5%
Medii incomplete 21,3% 20,0% 13,9% 13,0% 27,8% 0,0% 5,2% 34,4%
Studiile Medii generale 31,7% 21,0% 21,6% 12,8% 22,6% 0,8% 11,2% 25,9%
respondentului: Profesional tehnice 32,8% 24,5% 24,6% 12,8% 23,7% 0,3% 7,8% 27,8%
Superioare 46,6% 34,4% 39,1% 23,8% 29,5% 0,7% 6,3% 12,0%
Căsătorit (ă) 35,4% 26,8% 26,4% 15,8% 25,8% 0,5% 8,0% 23,5%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 31,4% 21,6% 21,4% 13,3% 25,9% 0,6% 6,2% 30,6%
Necăsătorit (ă) 36,1% 28,0% 33,7% 20,1% 25,4% 0,4% 8,0% 17,4%
Ocupația Economic activ 38,4% 27,8% 33,5% 18,1% 28,1% 0,2% 5,8% 19,1%
respondentului: Economic inactiv 32,0% 24,5% 21,3% 14,3% 24,0% 0,6% 8,9% 27,7%
Moldovean/ Român 38,9% 27,0% 30,6% 18,2% 27,0% 0,6% 6,1% 20,8%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 18,4% 27,1% 9,8% 6,4% 21,0% 0,0% 8,1% 38,4%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 8,4% 13,3% 1,4% 2,3% 17,4% 0,0% 22,2% 42,1%
Nivel scăzut 27,2% 22,1% 17,6% 11,5% 24,8% 0,3% 6,3% 36,3%
Nivelul socio-
Nivel mediu 32,7% 25,2% 25,3% 16,3% 29,1% 0,4% 10,8% 22,0%
economic:
Nivel înalt 44,4% 30,5% 36,6% 20,0% 23,1% 0,7% 5,5% 13,8%
Mediu de Urban 37,6% 29,1% 29,5% 17,6% 23,9% 0,0% 7,5% 21,8%
reședință: Rural 32,2% 23,2% 23,8% 14,5% 27,3% 0,9% 7,6% 26,0%
49
49
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: În prezent se discută despre
soluționarea conflictului Transnistrean. Care din următoarele variante
Dvs. o considerați drept cea mai bună? (Posibil un singur răspuns)
Reintegrarea fără a fi oferite careva statuturi speciale 26,1%

trebuie sa facă parte din componența RM cu statut


24,7%
aparte (similar celui din UTA Găgăuzia)
trebuie să fie o țară absolut independentă, fără
22,3%
amestec internațional sub orice formă nu ar fi

trebuie să intre în componența Rusiei 6,4%

Republica Moldova să fie federalizată 4,8%

trebuie sa intre în componența Ucrainei 0,7%

Altceva 1,4%

Nici una din variante 4,4%

Îmi vine greu să răspund /Refuz 9,2%

O țară absolut
Reintegrarea Parte din Să intre Republica
independentă, Îmi vine
fără a fi oferite componența RM în Să intre în Moldova Nici una
fără amestec greu să
careva cu statut aparte compon componen să fie Altceva din
internațional sub răspund
statuturi (similar celui din ența ța Ucrainei federalizat variante
orice formă nu ar /Refuz
speciale UTA Găgăuzia) Rusiei ă
fi
Total 26,1% 24,7% 22,3% 6,4% 0,7% 4,8% 1,4% 4,4% 9,2%
Genul Masculin 26,3% 27,6% 22,9% 6,4% 0,4% 4,9% 1,1% 3,1% 7,1%
respondentului: Feminin 25,9% 22,0% 21,7% 6,4% 1,0% 4,7% 1,7% 5,6% 11,0%
18-29 ani 19,6% 21,1% 23,9% 9,5% 1,9% 4,9% 0,0% 5,8% 13,4%
Vârsta 30-44 ani 29,6% 25,0% 23,9% 5,8% 0,4% 3,4% 0,9% 2,9% 8,1%
respondentului: 45-59 ani 18,7% 27,4% 24,4% 7,3% 0,4% 4,5% 2,1% 6,6% 8,6%
60 + ani 33,0% 24,5% 17,8% 4,3% 0,6% 6,4% 2,3% 3,3% 7,9%
Medii incomplete 21,2% 17,8% 25,9% 13,1% 2,8% 3,1% 2,5% 2,5% 11,0%
Studiile Medii generale 19,1% 16,1% 32,5% 9,1% 0,0% 6,3% 1,1% 3,8% 12,0%
respondentului: Profesional tehnice 25,0% 27,1% 20,5% 5,2% 0,2% 5,4% 1,2% 5,5% 9,9%
Superioare 35,0% 30,6% 16,0% 2,6% 0,8% 4,0% 1,3% 4,4% 5,3%
Căsătorit (ă) 25,9% 24,9% 23,1% 6,6% 0,7% 4,3% 1,6% 4,8% 8,0%
Starea Civilă: Văduv(ă) /divorțat(ă) 27,4% 22,0% 22,0% 5,6% 0,0% 6,1% 1,7% 3,9% 11,3%
Necăsătorit (ă) 25,2% 27,4% 18,5% 6,7% 1,8% 5,5% 0,0% 3,6% 11,3%
Ocupația Economic activ 29,6% 24,4% 21,3% 6,8% 0,5% 3,3% 0,8% 5,3% 8,1%
respondentului: Economic inactiv 23,6% 24,8% 23,0% 6,2% 0,9% 5,9% 1,8% 3,8% 10,0%
Moldovean/ Român 29,2% 22,7% 23,4% 4,8% 0,9% 4,1% 1,5% 4,6% 8,9%
Apartenența
Rus / Ucrainean 11,1% 42,0% 15,6% 7,3% 0,0% 8,7% 1,5% 4,7% 9,1%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 11,1% 26,1% 18,3% 21,9% 0,0% 8,5% 0,0% 2,6% 11,5%
Nivel scăzut 26,8% 21,6% 22,0% 8,3% 1,1% 4,6% 1,8% 3,4% 10,4%
Nivelul socio-
Nivel mediu 24,0% 27,9% 20,1% 6,7% 0,6% 6,2% 0,7% 4,9% 8,8%
economic:
Nivel înalt 27,6% 24,3% 24,9% 4,2% 0,4% 3,6% 1,8% 4,9% 8,2%
Mediu de Urban 27,1% 28,5% 18,9% 5,9% 0,7% 4,9% 1,2% 5,5% 7,3%
reședință: Rural 25,3% 21,4% 25,1% 6,9% 0,8% 4,8% 1,5%
50
3,5% 10,7%
50
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Ce instituții, în opinia Dvs.,
asigură securitatea națională în Republica Moldova? (Posibil răspuns
multiplu)

Poliția 25,6%

Armata Națională 18,5%

Ministerul Afacerilor Interne 14,0%

Ministerul Apărării 11,5%

Serviciul de Informații și Securitate 11,0%

Poporul 8,8%

Politiția de Frontieră 6,6%

Guvernul 6,5%

Președintele țării 5,2%

Parlamentul 4,6%

Centru Național Anticorupție 4,1%

Sistemul de Justiție 3,8%

Serviciul Vamal 3,4%

Ministerul Justiției 2,6%

Autoritățile locale 2,2%

Procurorii 2,0%

Serviciul Protecție și Pază de Stat 2,0%

Altele 0,9%

Toți cei menționați 14,0%

Niciuna 13,5%

NȘ/NR 13,4%
51
51
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Ce instituții, în opinia Dvs., asigură
securitatea națională în Republica Moldova? (Posibil răspuns multiplu)

Armata Ministerul Serviciul de


Parlame Guvernu Ministerul
Poliția Național Afacerilor Informații și
ntul l Apărării
ă Interne Securitate
Total 25,6% 18,5% 14,0% 4,6% 6,5% 11,0% 11,5%
Genul Masculin 23,9% 17,6% 14,9% 5,5% 6,0% 12,8% 11,6%
respondentului: Feminin 27,1% 19,2% 13,1% 3,9% 6,9% 9,4% 11,3%
18-29 ani 29,8% 21,7% 20,1% 5,6% 9,2% 12,5% 18,9%
Vârsta 30-44 ani 22,9% 17,1% 17,3% 3,5% 6,6% 16,2% 14,0%
respondentului: 45-59 ani 23,8% 18,0% 10,3% 3,7% 5,4% 8,1% 6,2%
60 + ani 26,8% 18,1% 9,7% 5,9% 5,4% 7,3% 8,5%
Medii incomplete 25,1% 14,0% 5,7% 3,1% 5,3% 3,2% 5,4%
Studiile Medii generale 27,9% 18,8% 12,1% 4,9% 7,4% 4,7% 9,6%
respondentului: Profesional tehnice 22,8% 16,7% 11,7% 4,7% 5,8% 8,3% 9,8%
Superioare 28,2% 23,3% 23,1% 5,3% 7,6% 23,2% 18,5%
Căsătorit (ă) 26,1% 18,6% 14,0% 4,9% 6,5% 12,1% 11,3%
Starea Civilă: Văduv(ă)/ divorțat(ă) 25,1% 18,8% 10,5% 3,5% 4,3% 6,2% 9,5%
Necăsătorit (ă) 23,8% 17,4% 19,2% 5,4% 9,9% 13,0% 15,4%
Ocupația Economic activ 26,4% 19,1% 17,2% 4,2% 6,7% 16,0% 15,5%
respondentului: Economic inactiv 25,0% 18,0% 11,6% 4,9% 6,3% 7,4% 8,6%
Moldovean/ Român 27,7% 20,3% 15,1% 5,2% 7,2% 12,3% 13,0%
Apartenența
Rus / Ucrainean 13,5% 11,3% 6,6% 2,7% 6,4% 3,3% 4,5%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 17,1% 7,3% 10,0% 0,7% 0,0% 6,0% 3,1%
Nivel scăzut 25,4% 16,7% 7,5% 3,8% 4,3% 3,9% 6,6%
Nivelul socio-
Nivel mediu 20,8% 16,3% 16,2% 4,3% 5,0% 10,7% 10,7%
economic:
Nivel înalt 30,8% 22,6% 18,3% 5,8% 10,4% 18,6% 17,4%
Mediu de Urban 23,9% 18,9% 17,9% 6,0% 8,3% 15,4% 15,0%
reședință: Rural 26,9% 18,1% 10,7% 3,5% 5,0% 7,3% 8,5%

Sistemul Centru Serviciul


Președin Serviciul Politiția de Ministerul
de Național Protecție și
tele țării Vamal Frontieră Justiției
Justiție Anticorupție Pază de Stat
Total 3,8% 5,2% 4,1% 2,0% 3,4% 6,6% 2,6%
Genul Masculin 3,7% 5,3% 4,0% 2,4% 2,7% 6,1% 2,1%
respondentului: Feminin 3,9% 5,1% 4,2% 1,6% 4,1% 7,0% 3,0%
18-29 ani 6,2% 4,2% 3,1% 3,8% 5,6% 8,4% 2,4%
Vârsta 30-44 ani 3,0% 5,2% 5,8% 1,5% 4,1% 7,2% 1,6%
respondentului: 45-59 ani 4,9% 4,4% 4,2% 0,5% 1,8% 4,8% 1,9%
60 + ani 2,1% 6,5% 3,1% 2,4% 2,8% 6,2% 4,1%
Medii incomplete 1,8% 6,7% 1,2% 1,2% 0,0% 4,4% 2,1%
Studiile Medii generale 4,3% 3,3% 2,1% 1,2% 4,3% 7,0% 1,8%
respondentului: Profesional tehnice 4,1% 6,1% 4,6% 2,9% 3,8% 5,7% 2,3%
Superioare 4,1% 4,4% 6,3% 1,7% 4,3% 8,8% 3,7%
Căsătorit (ă) 4,2% 5,3% 5,0% 2,1% 3,5% 6,9% 3,2%
Starea Civilă: Văduv(ă)/ divorțat(ă) 2,8% 6,6% 3,0% 1,6% 3,8% 5,2% 2,2%
Necăsătorit (ă) 3,4% 2,5% 1,6% 1,6% 2,6% 7,0% 0,0%
Ocupația Economic activ 5,3% 6,9% 6,5% 2,0% 4,3% 7,4% 2,4%
respondentului: Economic inactiv 2,7% 4,0% 2,4% 2,0% 2,8% 5,9% 2,7%
Moldovean/ Român 4,3% 5,6% 4,7% 2,2% 3,8% 7,5% 2,9%
Apartenența
Rus / Ucrainean 1,2% 3,4% 0,0% 0,0% 1,2% 1,4% 0,0%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 1,4% 2,5% 2,1% 1,8% 2,3% 2,8% 1,6%
Nivel scăzut 1,3% 2,9% 2,5% 1,6% 1,6% 5,3% 1,8%
Nivelul socio-
Nivel mediu 4,3% 4,9% 4,0% 1,4% 3,7% 6,7% 4,0%
economic:
Nivel înalt 5,8% 7,9%
52 5,9% 3,0% 5,0% 7,7% 1,9%
Mediu de Urban 5,7% 5,8% 5,4% 2,8% 3,6% 6,5% 52
3,1%
reședință: Rural 2,2% 4,7% 3,0% 1,3% 3,3% 6,6% 2,1%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Ce instituții, în opinia Dvs.,
asigură securitatea națională în Republica Moldova? (Posibil răspuns
multiplu)
Autoritățile Toți cei
Poporul Procurorii Altele Niciuna NȘ/NR
locale menționați
Total 8,8% 2,2% 2,0% 14,0% 0,9% 13,5% 13,4%
Genul Masculin 9,9% 1,7% 1,8% 12,2% 1,2% 14,5% 10,8%
respondentului: Feminin 7,8% 2,5% 2,1% 15,6% 0,6% 12,6% 15,7%
18-29 ani 12,9% 2,4% 3,1% 13,0% 1,2% 10,4% 11,0%
Vârsta 30-44 ani 6,3% 2,4% 1,3% 14,7% 0,6% 14,5% 11,3%
respondentului: 45-59 ani 10,5% 1,4% 2,2% 14,8% 1,5% 13,5% 15,2%
60 + ani 7,1% 2,4% 1,7% 13,5% 0,6% 14,6% 15,6%
Medii incomplete 6,0% 0,6% 0,9% 8,9% 0,4% 13,6% 24,9%
Studiile Medii generale 11,7% 1,5% 1,9% 5,6% 2,0% 13,2% 16,8%
respondentului: Profesional tehnice 10,8% 2,1% 2,8% 18,9% 0,7% 12,6% 12,2%
Superioare 5,6% 3,6% 1,5% 15,6% 0,7% 14,9% 6,5%
Căsătorit (ă) 7,8% 2,2% 2,0% 13,4% 1,1% 13,9% 13,3%
Starea Civilă: Văduv(ă)/ divorțat(ă) 8,7% 2,5% 1,7% 16,4% 0,8% 12,6% 15,6%
Necăsătorit (ă) 13,7% 1,4% 2,5% 13,5% 0,0% 12,9% 10,8%
Ocupația Economic activ 8,2% 2,4% 1,7% 12,3% 1,0% 13,7% 10,5%
respondentului: Economic inactiv 9,2% 2,0% 2,2% 15,3% 0,8% 13,3% 15,5%
Moldovean/ Român 9,4% 2,3% 2,3% 13,8% 1,0% 12,6% 10,5%
Apartenența
Rus / Ucrainean 2,2% 2,0% 1,2% 23,1% 0,0% 23,5% 17,9%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 9,4% 1,1% 0,0% 7,1% 1,1% 11,6% 38,3%
Nivel scăzut 9,7% 1,7% 1,1% 14,7% 0,5% 14,4% 16,5%
Nivelul socio-
Nivel mediu 9,3% 2,4% 2,2% 13,3% 1,4% 15,3% 13,4%
economic:
Nivel înalt 7,4% 2,4% 2,6% 14,2% 0,8% 10,6% 10,2%
Mediu de Urban 9,8% 2,7% 2,6% 15,1% 1,6% 13,9% 10,1%
reședință: Rural 8,0% 1,7% 1,5% 13,1% 0,3% 13,1% 16,2%

53
53
Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Câtă încredere aveţi în
următoarele instituții ale statului…? (Un răspuns pe fiecare rând)

Ministerul Afacerilor Interne -6,7% -35,6% -19,9% 31,8% 6,0%

Ministerul Apărării -6,3% -35,5% -20,4% 31,4% 6,3%

Președinție -3,1% -43,2% -17,7% 19,9% 16,1%

Consiliul Suprem de Securitate -11,4% -36,3% -22,8% 24,9% 4,6%

Guvern -3,4% -44,4% -23,3% 20,6% 8,3%

Parlament -3,5% -46,0% -23,0% 21,1% 6,4%

Ministerul de Justiție -6,3% -42,8% -23,9% 22,6% 4,3%

Nu prea am încredere Nu am deloc încredere NŞ/NR


Oarecare încredere Foarte multă încredere

Consiliul Ministerul
Președi Parlamen Ministerul Ministerul
Ponderea răspunsurilor „Foarte multă Guvern Suprem de Afacerilor
nție t Apărării de Justiție
încredere + Oarecare încredere” Securitate Interne
Total 36,0% 28,9% 27,5% 29,5% 37,7% 37,8% 26,9%
Genul Masculin 39,5% 30,1% 29,0% 30,9% 38,6% 39,1% 27,5%
respondentului: Feminin 32,9% 27,8% 26,2% 28,2% 37,1% 36,6% 26,3%
18-29 ani 28,1% 25,9% 22,8% 32,0% 37,2% 37,6% 28,3%
Vârsta 30-44 ani 39,1% 27,7% 28,3% 28,8% 37,1% 34,7% 28,5%
respondentului: 45-59 ani 31,5% 24,9% 24,2% 26,7% 32,8% 33,3% 23,8%
60 + ani 41,8% 35,2% 32,7% 30,7% 42,8% 44,5% 27,0%
Medii incomplete 25,0% 18,0% 16,0% 19,9% 32,3% 30,3% 23,5%
Studiile Medii generale 30,4% 22,2% 21,2% 22,0% 34,0% 37,0% 23,8%
respondentului: Profesional tehnice 32,5% 24,8% 25,0% 26,5% 35,2% 35,1% 23,9%
Superioare 50,8% 45,2% 41,8% 44,0% 46,8% 46,3% 35,0%
Căsătorit (ă) 36,6% 29,5% 28,5% 28,4% 37,0% 38,4% 27,4%
Starea Civilă: Văduv(ă)/ divorțat(ă) 33,4% 26,0% 24,7% 26,2% 39,0% 37,3% 24,2%
Necăsătorit (ă) 36,9% 30,8% 27,0% 39,4% 39,5% 35,6% 28,4%
Ocupația Economic activ 42,5% 31,9% 30,5% 32,8% 40,5% 40,8% 29,9%
respondentului: Economic inactiv 31,3% 26,7% 25,3% 27,1% 35,7% 35,6% 24,7%
Moldovean/ Român 40,7% 31,9% 30,5% 32,1% 40,6% 40,4% 28,8%
Apartenența
Rus / Ucrainean 17,1% 19,3% 17,1% 19,1% 23,7% 23,1% 18,1%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 8,6% 8,6% 8,4% 14,0% 23,5% 26,3% 16,8%
Nivel scăzut 24,8% 22,3% 20,2% 24,8% 34,9% 35,2% 24,8%
Nivelul socio-
Nivel mediu 37,8% 29,8% 29,8% 30,0% 38,6% 36,4% 24,0%
economic:
54
Nivel înalt 45,6% 34,7% 32,6% 33,9% 39,9% 41,9% 32,1%
Mediu de Urban 36,6% 29,7% 28,9% 31,0% 36,6% 38,6% 54
29,4%
reședință: Rural 35,5% 28,3% 26,4% 28,2% 38,7% 37,1% 24,7%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Câtă încredere aveți în următoarele
subdiviziuni ale instituțiilor de securitate și apărare? (Un răspuns pe fiecare rând)

Pompieri / SMURD -2,9% -7,8% -6,9% 37,6% 44,8%

Armata -5,6% -19,6% -19,7% 38,5% 16,6%

Poliția / Poliția de frontieră -4,6% -23,8% -21,4% 39,1% 11,2%

Serviciul Vamal -7,6% -27,4% -22,1% 35,5% 7,3%

Serviciul de Informații și Securitate - SIS -10,9% -28,5% -21,9% 30,6% 8,0%

Procuratura anticorupție/CNA -7,1% -37,0% -27,7% 24,5% 3,7%

Sistemul de justiție - judecătorii -7,1% -39,6% -29,5% 21,8% 2,0%

Procuratura -6,3% -39,0% -31,6% 20,3% 2,7%

Nu prea am încredere Nu am deloc încredere NȘ/NR


Oarecare încredere Foarte multă încredere

Procuratu Poliția / Serviciul de


Sistemul de
Ponderea răspunsurilor „Foarte multă Procurat ra Pompieri Poliția Informații Serviciul
justiție - Armata
încredere + Oarecare încredere” ura anticorupț / SMURD de și Vamal
judecătorii
ie / CNA frontieră Securitate
Total 23,0% 28,2% 23,8% 82,4% 55,1% 50,3% 38,6% 42,8%
Genul Masculin 21,0% 28,7% 22,4% 86,3% 53,1% 51,5% 40,6% 43,9%
respondentului: Feminin 24,8% 27,8% 24,9% 79,1% 56,9% 49,2% 36,9% 41,8%
18-29 ani 30,0% 34,6% 32,7% 84,4% 56,4% 57,4% 51,5% 51,0%
Vârsta 30-44 ani 22,7% 26,9% 23,3% 83,2% 51,5% 47,6% 36,7% 41,7%
respondentului: 45-59 ani 20,8% 28,9% 23,0% 79,1% 50,9% 45,9% 33,0% 38,4%
60 + ani 20,6% 24,8% 19,0% 83,0% 61,1% 51,7% 36,7% 42,2%
Medii incomplete 23,9% 26,0% 25,8% 76,9% 57,8% 48,5% 35,7% 44,1%
Studiile Medii generale 20,9% 23,7% 23,2% 79,0% 54,8% 46,0% 38,1% 40,8%
respondentului: Profesional tehnice 21,2% 25,9% 22,8% 83,6% 53,7% 50,9% 37,0% 40,7%
Superioare 26,5% 35,6% 24,3% 86,0% 55,8% 53,3% 42,8% 46,5%
Căsătorit (ă) 22,7% 28,3% 23,2% 83,4% 55,3% 50,3% 39,5% 42,3%
Starea Civilă: Văduv(ă)/ divorțat(ă) 20,5% 23,9% 18,8% 79,4% 54,4% 46,7% 30,3% 41,1%
Necăsătorit (ă) 28,6% 33,9% 33,7% 82,0% 55,5% 55,6% 47,0% 47,9%
Ocupația Economic activ 25,3% 32,5% 26,7% 84,9% 55,4% 54,8% 43,2% 45,3%
respondentului: Economic inactiv 21,4% 25,1% 21,6% 80,7% 54,9% 47,0% 35,3% 41,0%
Moldovean/ Român 23,8% 30,4% 25,0% 83,7% 56,5% 52,1% 40,5% 43,5%
Apartenența
Rus / Ucrainean 22,6% 21,3% 16,8% 76,2% 45,9% 36,6% 24,4% 39,9%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 15,8% 13,7% 18,6% 75,5% 50,6% 46,9% 34,0% 38,3%
Nivel scăzut 22,6% 26,6% 22,7% 80,7% 56,7% 49,9% 36,9% 42,9%
Nivelul socio-
Nivel mediu 23,1% 25,3% 23,8% 82,7% 54,1% 46,1% 36,0% 40,6%
economic:
Nivel înalt 23,2% 33,0% 24,9% 83,8% 54,4% 55,1% 43,1% 45,1%
Mediu de Urban 22,0% 28,8%55 22,8% 83,1% 52,3% 48,7% 38,5% 43,0%
reședință: Rural 23,9% 27,7% 24,6% 81,9% 57,5% 51,6% 38,7% 42,7%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: După părerea Dvs., care este
rolul de bază al armatei naționale? (Posibil maxim 3 răspunsuri)

Apărarea hotarelor țării 74,4%

Participarea la Urgente civile – în urma


31,4%
calamităților naturale - inundații, accidente

Prevenirea Atacurilor teroriste 17,0%

Participarea la misiuni internaționale – prestigiu,


14,8%
sprijin reciproc, pregătire

Prevenirea unui conflict în Transnistria 14,4%

Reintegrarea RM 5,9%

Altceva 0,9%

NȘ/NR 10,5%

Prevenire Participarea la
Apărar Participarea la
a unui misiuni
ea Reintegr Prevenirea Urgente civile – în
conflict internaționale – Altcev
hotare area Atacurilor urma calamităților NȘ/NR
în prestigiu, sprijin a
lor RM teroriste naturale - inundații,
Transnis reciproc,
țării accidente
tria pregătire
Total 74,4% 14,4% 5,9% 17,0% 14,8% 31,4% 0,9% 10,5%
Genul Masculin 72,2% 12,6% 4,5% 15,5% 16,9% 30,7% 1,7% 10,7%
respondentului: Feminin 76,2% 16,1% 7,1% 18,3% 13,0% 32,0% 0,2% 10,4%
18-29 ani 80,2% 22,6% 5,8% 21,5% 10,5% 23,4% 0,0% 8,2%
Vârsta 30-44 ani 71,1% 13,7% 5,6% 18,4% 18,9% 37,1% 0,8% 10,4%
respondentului: 45-59 ani 73,8% 13,4% 6,7% 14,9% 12,2% 31,0% 1,7% 10,1%
60 + ani 74,1% 10,6% 5,7% 14,4% 15,8% 31,4% 0,9% 12,6%
Medii incomplete 71,4% 9,5% 9,6% 14,3% 9,1% 25,8% 1,6% 15,3%
Studiile Medii generale 72,2% 9,9% 3,3% 18,2% 10,7% 23,9% 0,5% 10,0%
respondentului: Profesional tehnice 72,7% 14,2% 5,5% 12,9% 14,1% 33,0% 1,5% 11,4%
Superioare 79,7% 20,5% 6,1% 23,4% 21,8% 37,2% 0,0% 7,1%
Căsătorit (ă) 73,7% 14,2% 6,5% 17,1% 13,7% 31,6% 1,0% 11,0%
Starea Civilă: Văduv(ă)/divorțat(ă) 73,9% 12,1% 5,2% 13,1% 17,7% 35,2% 0,6% 11,6%
Necăsătorit (ă) 78,0% 19,0% 4,3% 22,2% 16,0% 24,7% 1,0% 7,0%
Ocupația Economic activ 75,7% 18,7% 6,0% 18,5% 16,7% 33,9% 0,8% 8,0%
respondentului: Economic inactiv 73,4% 11,4% 5,9% 15,9% 13,5% 29,6% 1,0% 12,4%
Moldovean/ Român 76,2% 16,2% 7,0% 18,2% 16,1% 32,6% 1,0% 8,7%
Apartenența
Rus / Ucrainean 68,7% 5,2% 0,7% 16,4% 14,1% 30,8% 0,7% 16,4%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar/ alta 61,9% 6,0% 0,0% 5,6% 2,6% 19,9% 0,0% 22,6%
Nivel scăzut 74,0% 12,0% 6,1% 15,3% 14,6% 29,2% 1,1% 10,7%
Nivelul socio-
Nivel mediu 72,9% 11,7% 4,8% 18,3% 16,3% 32,3% 1,0% 11,1%
economic:
Nivel înalt 76,3% 19,8% 6,9% 17,4% 13,4% 32,6% 0,6% 9,8%
Mediu de Urban 73,5% 14,8% 4,1% 18,9% 17,8% 33,2% 0,8% 10,2%
reședință: Rural 75,1% 14,1% 56 15,4%
7,4% 12,3% 29,9% 1,0% 10,8%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Ce impact are asupra Armatei
Naționale participarea la misiuni de menținere a păcii? (Posibil un
singur răspuns)

44,7%

20,4% 20,3%

8,2%
6,4%

Foarte pozitiv Oarecum Oarecum Foarte NȘ/NR


pozitiv negativ negativ
Foarte Oarecum Oarecum Foarte
NȘ/NR
pozitiv pozitiv negativ negativ
Total 20,4% 44,7% 8,2% 6,4% 20,3%
Masculin 21,5% 42,8% 10,1% 8,0% 17,6%
Genul respondentului:
Feminin 19,4% 46,4% 6,5% 5,1% 22,6%
18-29 ani 15,8% 55,2% 8,6% 5,3% 15,1%
30-44 ani 21,9% 44,2% 9,3% 6,5% 18,2%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 23,3% 40,8% 7,8% 9,1% 19,0%
60 + ani 19,5% 41,4% 7,3% 5,1% 26,7%
Medii incomplete 22,5% 33,8% 9,6% 8,9% 25,3%
Medii generale 22,0% 45,1% 7,6% 6,8% 18,6%
Studiile respondentului:
Profesional tehnice 17,3% 43,4% 9,0% 6,9% 23,4%
Superioare 22,4% 52,3% 6,8% 4,2% 14,3%
Căsătorit (ă) 22,0% 44,1% 7,8% 6,1% 20,0%
Starea Civilă: Văduv(ă)/divorțat(ă) 19,7% 39,0% 9,0% 7,9% 24,3%
Necăsătorit (ă) 13,6% 55,8% 8,9% 6,0% 15,7%
Ocupația Economic activ 25,1% 45,1% 7,0% 6,9% 16,0%
respondentului: Economic inactiv 17,0% 44,4% 9,1% 6,1% 23,4%
Moldovean/ Român 22,5% 46,8% 8,3% 3,7% 18,7%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 10,0% 37,2% 6,0% 14,5% 32,3%
Găgăuz/ Bulgar/ alta 9,3% 31,5% 10,0% 25,8% 23,5%
Nivel scăzut 18,3% 39,6% 9,1% 8,8% 24,2%
Nivelul socio-economic: Nivel mediu 17,7% 48,7% 8,8% 6,1% 18,7%
Nivel înalt 25,4% 45,6% 6,8% 4,3% 17,9%
Urban
5719,8% 48,7% 7,6% 7,1% 16,8%
Mediu de reședință:
Rural 20,8% 41,3% 8,8% 5,9% 23,2%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În ce măsură ați putea spune că sunteți de
acord cu următoarele afirmații .... (Un răspuns pe fiecare rând)

Republica Moldova trebuie să accepte ajutor


31,5% 34,5% 10,1% 11,5%
internațional pentru reformare
12,4%

Republica Moldova are nevoie să-și întărească


36,9% 33,7% 11,1% 6,4%
armata
11,9%

Republica Moldova are armată funcțională care


6,4% 18,7% 34,9% 31,1% 8,9%
corespunde necesităților de apărare a țării

Cu siguranță, da Mai degrabă, da Mai degrabă, nu Cu siguranță, nu NȘ/NR

Republica Moldova
Ponderea răspunsurilor Republica Moldova are armată Republica Moldova are
trebuie să accepte ajutor
funcțională care corespunde nevoie să-și întărească
+ „Cu siguranță, da + Mai degrabă, da” internațional pentru
necesităților de apărare a țării armata
- „Mai degrabă, nu + Cu siguranță, nu ” reformare
+ - + - + -
Total 25,1% 66,0% 70,6% 23,0% 66,0% 22,5%
Genul Masculin 26,9% 68,7% 68,0% 28,2% 68,6% 24,6%
respondentului: Feminin 23,4% 63,8% 72,9% 18,5% 63,8% 20,6%
18-29 ani 26,9% 68,1% 81,0% 15,2% 73,0% 18,1%
Vârsta 30-44 ani 24,6% 69,3% 70,9% 24,1% 65,2% 24,8%
respondentului: 45-59 ani 24,2% 67,9% 66,6% 28,4% 62,0% 27,9%
60 + ani 25,0% 60,1% 66,8% 22,8% 65,4% 18,7%
Medii incomplete 26,1% 56,0% 71,8% 18,6% 62,0% 22,1%
Studiile Medii generale 30,2% 62,2% 71,4% 24,6% 66,6% 24,7%
respondentului: Profesional tehnice 25,9% 64,5% 65,9% 26,8% 62,3% 23,2%
Superioare 19,9% 76,4% 76,0% 19,2% 73,1% 20,3%
Căsătorit (ă) 24,2% 68,2% 69,4% 24,3% 65,6% 23,2%
Starea Civilă: Văduv(ă)/ divorțat(ă) 24,8% 61,5% 68,8% 22,8% 63,3% 22,1%
Necăsătorit (ă) 29,3% 62,7% 79,1% 17,4% 72,1% 19,5%
Ocupația Economic activ 24,4% 71,6% 74,0% 20,9% 69,4% 20,5%
respondentului: Economic inactiv 25,6% 62,1% 68,1% 24,6% 63,6% 24,0%
Moldovean/ Român 25,6% 66,9% 76,7% 18,2% 69,9% 19,5%
Apartenența
Rus / Ucrainean 24,8% 59,8% 42,8% 44,5% 48,4% 34,2%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 19,3% 64,1% 37,9% 49,7% 44,9% 39,9%
Nivel scăzut 28,3% 57,2% 68,6% 23,7% 62,0% 23,5%
Nivelul socio-
Nivel mediu 23,1% 70,5% 67,3% 26,2% 64,2% 25,3%
economic:
Nivel înalt 23,8% 70,4% 76,2% 19,1% 72,1% 18,5%
Mediu de Urban 24,0% 58 68,4% 67,5% 26,1% 66,2% 25,2%
reședință: Rural 26,0% 64,1% 73,1% 20,5% 65,9% 20,3%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: După părerea Dvs. care este rolul
de bază al Serviciul de Informații și Securitate - SIS? (Posibil răspuns
multiplu)

Lupta cu corupția 35,0%

Protecția secretului de stat 31,7%

Combaterea dezinformărilor – știrilor false/


război informațional
31,4%

Culegerea informațiilor relevante pentru


securitatea națională
31,2%

Securitatea cetățenilor 30,6%

Prevenirea atentatelor teroriste 24,9%

Combaterea spionajului în interesele altor țări 23,9%

Prevenirea atacurilor cibernetice 23,7%

Combaterea furturilor din bănci / din buget /


Deturnări de fonduri publice de către oficiali
23,4%

Spionaj în interesele RM 22,2%

Combaterea crimelor organizate, preluării


forțate a afacerilor cu sprijinul judecătorilor 17,6%
/procurorilor corupți
Protecția orânduirea constituțională și
nepermiterea schimbării ei prin violență
15,1%

Altceva 1,1%

NȘ/NR 17,7%
59
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: După părerea Dvs. care este
rolul de bază al Serviciul de Informații și Securitate? (Posibil răspuns
multiplu)
Culegerea Combaterea Combaterea furturilor
Combaterea
informațiilor dezinformărilor Spionaj în din bănci / din buget / Protecția
spionajului în Lupta cu
relevante pentru – știrilor false/ interesele Deturnări de fonduri secretului de
interesele corupția
securitatea război RM publice de către stat
altor țări
națională informațional oficiali
Total 31,2% 23,9% 31,4% 22,2% 23,4% 35,0% 31,7%
Genul Masculin 33,0% 26,8% 34,6% 23,6% 24,4% 35,7% 32,4%
respondentului: Feminin 29,5% 21,3% 28,5% 21,0% 22,5% 34,4% 31,0%
18-29 ani 39,4% 22,0% 37,4% 20,3% 17,6% 33,8% 30,2%
Vârsta 30-44 ani 38,8% 27,6% 34,9% 25,2% 27,0% 34,7% 35,7%
respondentului: 45-59 ani 25,6% 24,0% 27,3% 19,6% 22,4% 37,4% 29,2%
60 + ani 22,9% 21,5% 27,4% 22,8% 24,4% 34,0% 30,8%
Medii incomplete 15,8% 12,7% 12,7% 13,4% 14,6% 32,2% 18,3%
Studiile Medii generale 18,9% 13,4% 22,3% 13,5% 21,8% 34,4% 20,2%
respondentului: Profesional tehnice 28,6% 25,1% 33,1% 24,7% 24,9% 37,1% 33,3%
Superioare 51,5% 35,4% 45,5% 29,5% 27,2% 33,9% 44,5%
Căsătorit (ă) 32,1% 25,2% 30,6% 21,9% 26,0% 36,7% 34,0%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 23,2% 19,4% 25,8% 24,5% 21,6% 32,2% 24,9%
Necăsătorit (ă) 38,4% 24,1% 43,9% 20,6% 13,6% 31,1% 30,9%
Ocupația Economic activ 39,1% 30,0% 36,1% 25,4% 25,8% 35,4% 35,3%
respondentului: Economic inactiv 25,4% 19,5% 28,0% 20,0% 21,6% 34,7% 29,1%
Moldovean/ Român 31,8% 25,5% 31,7% 24,1% 24,4% 37,4% 34,6%
Apartenența
Rus / Ucrainean 35,2% 18,9% 34,1% 17,1% 21,0% 21,5% 21,9%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 20,1% 13,0% 25,0% 9,0% 15,0% 24,9% 12,6%
Nivel scăzut 20,1% 16,7% 21,1% 18,2% 25,6% 34,0% 24,1%
Nivelul socio-
Nivel mediu 32,5% 23,5% 36,3% 23,1% 23,2% 36,1% 35,0%
economic:
Nivel înalt 41,2% 31,7% 36,7% 25,5% 21,3% 34,8% 36,1%
Mediu de Urban 41,0% 30,6% 38,5% 29,0% 22,7% 33,2% 36,9%
reședință: Rural 22,9% 18,3% 25,4% 16,6% 24,0% 36,4% 27,3%

Combaterea crimelor Protecția orânduire Prevenire


Securitat
organizate, preluării a constituțională și a Prevenirea
ea
forțate a afacerilor cu nepermiterea atentatel atacurilor Altceva NȘ/NR
cetățenil
sprijinul judecătorilor schimbării ei prin or cibernetice
or
/procurorilor corupți violență teroriste
Total 17,6% 30,6% 15,1% 24,9% 23,7% 1,1% 17,7%
Genul Masculin 20,5% 29,1% 17,0% 26,9% 26,4% 1,6% 14,9%
respondentului: Feminin 15,1% 31,9% 13,5% 23,2% 21,4% 0,6% 20,1%
18-29 ani 19,3% 26,4% 10,2% 24,8% 24,0% 0,0% 16,8%
Vârsta 30-44 ani 19,4% 34,0% 20,6% 26,1% 29,0% 1,0% 12,8%
respondentului: 45-59 ani 14,9% 26,1% 11,9% 22,1% 20,0% 2,4% 17,5%
60 + ani 16,9% 33,6% 15,8% 26,3% 21,5% 0,8% 23,0%
Medii incomplete 6,8% 17,9% 4,9% 12,1% 15,0% 2,7% 26,1%
Studiile Medii generale 11,6% 20,3% 9,6% 17,2% 11,0% 1,3% 22,4%
respondentului: Profesional tehnice 19,4% 34,2% 16,5% 26,2% 23,2% 0,0% 18,0%
Superioare 25,1% 39,3% 22,6% 35,5% 37,7% 1,5% 9,3%
Căsătorit (ă) 19,9% 32,2% 16,5% 26,1% 25,7% 0,8% 16,7%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 11,2% 30,4% 10,7% 22,9% 16,0% 0,8% 21,6%
Necăsătorit (ă) 16,2% 23,0% 15,3% 22,6% 26,0% 2,7% 16,5%
Ocupația Economic activ 21,0% 30,9% 16,5% 27,1% 27,0% 1,6% 10,9%
respondentului: Economic inactiv 15,1% 30,4% 14,1% 23,4% 21,3% 0,7% 22,5%
Moldovean/ Român 19,1% 31,0% 14,9% 26,9% 24,7% 0,9% 16,4%
Apartenența
Rus / Ucrainean 10,6% 33,3% 22,0% 22,6% 24,7% 2,2% 25,8%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 10,2% 23,7% 10,2% 7,4% 12,5% 1,5% 22,0%
Nivel scăzut 15,6% 25,0% 8,7% 19,1% 17,5% 1,0% 23,1%
Nivelul socio-
Nivel mediu 18,5% 34,2% 18,6% 28,3% 24,8% 1,5% 15,8%
economic:
Nivel înalt 18,8% 6032,4% 18,1% 27,4% 29,0% 0,8% 14,0%
Mediu de Urban 19,7% 35,1% 22,2% 31,6% 29,8% 1,1% 14,1%
reședință: Rural 15,9% 26,8% 9,3% 19,4% 18,7% 1,1% 20,7%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În opinia Dvs., Serviciul de
Informații și Securitate (SIS) are suficiente capacități pentru realizarea
misiunii sale? (Posibil un singur răspuns)

35,1%

23,6%
19,6%

11,9%
9,8%

Cu siguranță, Probabil, da Probabil, nu Cu siguranță, NȘ/NR


da nu

Cu Cu
Probabil, Probabil,
siguranță, siguranță NȘ/NR
da nu
da , nu
Total 11,9% 35,1% 19,6% 9,8% 23,6%
Genul Masculin 16,3% 33,5% 20,4% 11,2% 18,6%
respondentului: Feminin 8,0% 36,5% 18,9% 8,6% 28,0%
18-29 ani 11,1% 43,9% 23,8% 7,2% 14,0%
Vârsta 30-44 ani 12,9% 36,3% 23,5% 8,7% 18,7%
respondentului: 45-59 ani 13,9% 36,9% 17,6% 7,8% 23,8%
60 + ani 9,8% 26,7% 14,9% 14,2% 34,4%
Medii incomplete 9,6% 28,5% 17,6% 10,0% 34,4%
Studiile Medii generale 11,5% 36,9% 15,1% 9,2% 27,3%
respondentului: Profesional tehnice 12,5% 30,3% 21,5% 10,2% 25,6%
Superioare 12,7% 44,2% 21,2% 9,6% 12,3%
Căsătorit (ă) 12,9% 34,2% 18,9% 10,7% 23,2%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 10,7% 31,1% 19,8% 9,3% 29,0%
Necăsătorit (ă) 8,9% 44,9% 22,7% 6,4% 17,1%
Ocupația Economic activ 15,4% 36,5% 21,7% 8,9% 17,5%
respondentului: Economic inactiv 9,4% 34,0% 18,2% 10,5% 28,0%
Moldovean/ Român 11,6% 37,4% 19,9% 8,2% 22,9%
Apartenența
Rus / Ucrainean 12,2% 24,8% 17,3% 20,1% 25,6%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 14,5% 22,8% 18,9% 15,4% 28,4%
Nivel scăzut 10,7% 30,1% 20,1% 7,9% 31,3%
Nivelul socio-
Nivel mediu 13,0% 34,7% 17,4% 13,8% 21,1%
economic:
Nivel înalt 12,0% 40,6% 21,6% 7,6% 18,3%
Mediu de Urban 12,5% 38,4% 19,3% 13,1% 16,8%
reședință: Rural 11,4% 32,3% 19,9% 7,1% 29,2%
61
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În opinia Dvs., dacă
împuternicirile SIS vor fi extinse, credeți că acesta își va realiza mai
eficient misiunile sale? (Posibil un singur răspuns)

33,4%

23,2%

16,8% 16,9%

9,7%

Cu siguranță, Probabil, da Probabil, nu Cu siguranță, NȘ/NR


da nu
Cu Cu
Probabil, Probabil,
siguranță, siguranță NȘ/NR
da nu
da , nu
Total 16,8% 33,4% 16,9% 9,7% 23,2%
Genul Masculin 17,5% 30,4% 19,5% 11,7% 21,0%
respondentului: Feminin 16,1% 36,1% 14,7% 8,0% 25,1%
18-29 ani 19,5% 43,4% 15,1% 6,2% 15,8%
Vârsta 30-44 ani 15,8% 38,0% 17,9% 12,2% 16,1%
respondentului: 45-59 ani 18,2% 31,8% 18,7% 7,0% 24,3%
60 + ani 14,7% 23,8% 15,8% 11,8% 33,8%
Medii incomplete 14,8% 35,0% 13,2% 7,7% 29,3%
Studiile Medii generale 15,7% 34,8% 11,7% 9,7% 28,0%
respondentului: Profesional tehnice 16,8% 28,0% 19,6% 9,0% 26,5%
Superioare 18,5% 39,1% 18,7% 11,9% 11,9%
Căsătorit (ă) 17,5% 32,4% 16,4% 10,0% 23,7%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 13,4% 32,9% 16,5% 9,4% 27,7%
Necăsătorit (ă) 18,5% 38,9% 20,0% 8,7% 13,9%
Ocupația Economic activ 19,6% 35,2% 16,8% 10,0% 18,5%
respondentului: Economic inactiv 14,7% 32,1% 17,1% 9,5% 26,6%
Moldovean/ Român 17,5% 35,8% 16,5% 7,5% 22,6%
Apartenența
Rus / Ucrainean 11,4% 19,0% 23,2% 19,8% 26,7%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 14,5% 23,8% 14,8% 21,2% 25,6%
Nivel scăzut 16,3% 32,3% 14,9% 7,9% 28,6%
Nivelul socio-
Nivel mediu 17,0% 27,7% 19,9% 13,5% 21,8%
economic:
Nivel înalt 16,9% 40,7% 15,9% 7,5% 19,0%
Mediu de Urban 62
16,6% 35,7% 18,8% 11,7% 17,1%
reședință: Rural 16,9% 31,5% 15,3% 8,0% 28,3%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Cum credeți, Serviciul de
Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova este o instituție de
stat...? (Un răspuns pe fiecare rând)

Care se supune Președintelui 23,0% 32,4% 11,7% 9,8% 23,1%

Care se supune controlului


17,1% 32,2% 15,3% 10,2% 25,2%
parlamentar

Independentă 11,6% 22,0% 23,9% 18,2% 24,2%

Care este condusă de Serviciul de


Informații și Securitate (SIS) al 3,5% 11,0% 17,0% 39,6% 28,9%
Federației Ruse

Cu siguranță, da Probabil, da Probabil, nu Cu siguranță, nu NȘ/NR

Care este condusă


Ponderea răspunsurilor
Care se supune de Serviciul de
Care se supune
Independentă controlului Informații și
+ „Cu siguranță, da + Mai degrabă, da” Președintelui
parlamentar Securitate (SIS) al
- „Mai degrabă, nu + Cu siguranță, nu ”
Federației Ruse
+ - + - + - + -
Total 33,6% 42,1% 49,3% 25,5% 55,4% 21,5% 14,5% 56,6%
Genul Masculin 36,4% 45,8% 52,2% 27,9% 60,2% 22,1% 16,1% 59,9%
respondentului: Feminin 31,1% 38,9% 46,8% 23,5% 51,2% 21,0% 13,0% 53,7%
18-29 ani 42,7% 40,7% 50,8% 26,6% 58,8% 22,5% 17,3% 61,6%
Vârsta 30-44 ani 31,8% 48,4% 47,9% 31,2% 59,4% 21,3% 11,4% 63,8%
respondentului: 45-59 ani 34,5% 36,9% 53,4% 19,7% 54,5% 20,9% 16,1% 52,1%
60 + ani 28,5% 41,4% 46,3% 24,1% 50,1% 21,5% 14,3% 50,2%
Medii incomplete 34,7% 33,5% 42,1% 26,2% 45,1% 26,5% 20,4% 45,6%
Studiile Medii generale 40,2% 35,6% 52,0% 23,3% 56,0% 20,1% 17,7% 50,1%
respondentului: Profesional tehnice 29,4% 42,9% 50,9% 23,8% 54,3% 21,8% 14,0% 54,0%
Superioare 34,4% 50,5% 49,4% 28,8% 62,3% 19,1% 9,7% 70,8%
Căsătorit (ă) 33,8% 42,6% 51,4% 24,6% 57,0% 20,9% 15,1% 55,5%
Starea Civilă: Văduv(ă)/ divorțat(ă) 28,7% 41,0% 45,0% 25,9% 49,3% 21,5% 13,3% 53,3%
Necăsătorit (ă) 39,7% 42,1% 46,1% 29,1% 57,0% 23,9% 13,1% 67,0%
Ocupația Economic activ 37,4% 42,6% 50,1% 26,8% 60,1% 19,9% 14,8% 59,5%
respondentului: Economic inactiv 30,8% 41,9% 48,7% 24,6% 52,1% 22,7% 14,3% 54,5%
Moldovean/ Român 35,3% 40,1% 48,7% 26,2% 56,2% 21,0% 14,8% 56,6%
Apartenența
Rus / Ucrainean 23,6% 51,9% 49,8% 25,4% 49,9% 25,1% 11,1% 57,0%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 26,3% 52,9% 54,6% 19,0% 53,8% 23,1% 14,5% 56,6%
Nivel scăzut 32,2% 40,0% 46,8% 24,4% 48,5% 25,8% 14,3% 48,6%
Nivelul socio-
Nivel mediu 37,7% 40,7% 49,5% 27,1% 58,8% 21,8% 15,6% 59,5%
economic:
Nivel înalt 30,6% 45,9% 51,6% 25,0% 58,8% 16,6% 13,4% 61,8%
Mediu de Urban 33,1% 63
48,6% 52,1% 29,1% 61,7% 21,3% 13,1% 65,7%
reședință: Rural 33,9% 36,9% 46,9% 22,6% 50,1% 21,7% 15,7% 49,1%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Care instituție a statului ar
trebui să combată corupția la nivel înalt? (Posibil răspuns multiplu)

CNA – Centrul Național Anticorupție 62,7%

Procuratura specializată 52,0%

SIS - Serviciul de Informații și Securitate 26,4%

Judecătoria 26,9%

Alta 1,8%

NȘ/NR 11,1%

CNA – Centrul
SIS - Serviciul
Procuratura Național Anticorupție/
Judecătoria de Informații Alta NȘ/NR
specializată DNA - Direcția
și Securitate
Națională Anticorupție
Total 26,9% 52,0% 26,4% 62,7% 1,8% 11,1%
Genul Masculin 29,8% 54,1% 28,9% 65,0% 2,2% 8,7%
respondentului: Feminin 24,4% 50,1% 24,1% 60,8% 1,5% 13,2%
18-29 ani 28,6% 56,8% 25,4% 61,7% 2,4% 6,9%
Vârsta 30-44 ani 29,5% 55,5% 29,7% 70,0% 0,7% 8,6%
respondentului: 45-59 ani 25,4% 46,1% 27,3% 60,3% 1,8% 13,9%
60 + ani 24,6% 50,3% 23,1% 58,3% 2,6% 14,0%
Medii incomplete 23,0% 38,6% 18,7% 51,0% 2,8% 21,1%
Studiile Medii generale 23,1% 45,5% 23,5% 58,6% 0,3% 12,1%
respondentului: Profesional tehnice 26,7% 50,3% 23,6% 61,0% 1,7% 10,9%
Superioare 32,0% 66,0% 36,5% 74,4% 2,4% 5,0%
Căsătorit (ă) 26,5% 53,6% 26,4% 61,9% 1,9% 10,6%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 22,1% 44,4% 25,3% 59,5% 1,8% 13,6%
Necăsătorit (ă) 35,9% 55,5% 27,8% 71,6% 1,7% 10,0%
Ocupația Economic activ 28,3% 54,1% 33,6% 66,4% 2,0% 7,8%
respondentului: Economic inactiv 25,9% 50,5% 21,2% 60,1% 1,7% 13,5%
Moldovean/ Român 27,6% 55,1% 27,4% 62,4% 1,7% 10,7%
Apartenența
Rus / Ucrainean 29,5% 39,6% 24,6% 65,2% 3,6% 11,4%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 17,1% 33,1% 17,7% 63,0% 1,1% 15,1%
Nivel scăzut 19,5% 41,9% 19,1% 58,7% 1,7% 14,9%
Nivelul socio-
Nivel mediu 30,8% 54,7% 25,1% 64,1% 2,2% 9,3%
economic:
Nivel înalt 30,4% 59,5% 35,2% 65,4% 1,6% 9,1%
Mediu de Urban 33,0% 58,1% 29,3% 69,7% 2,2% 6,9%
64
reședință: Rural 21,8% 46,9% 23,9% 56,9% 1,5% 14,6%
PERCEPȚII CU
PRIVIRE LA
RĂZBOIUL DIN
UCRAINA

65
65
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Cum credeți, cine poartă cea
mai mare vină pentru declanșarea războiului din Ucraina? (Posibil un
singur răspuns)
Vladimir Putin 36,8%
SUA 17,5%
Vladimir Zelenski 12,6%
Federația Rusă 7,2%
NATO 7,0%
Ucraina 2,7%
Toți 1,9%
UE 0,4%
Altcineva 0,2%
NȘ/NR 15,7%

Vladimi Feder
Vladimi Ucrai Altcin NȘ/N
r SUA NATO UE ația Toți
r Putin na eva R
Zelenski Rusă
Total 36,8% 12,6% 17,5% 7,0% 0,4% 7,2% 2,7% 0,2% 1,9% 15,7%
Genul Masculin 39,0% 11,4% 15,7% 8,8% 0,9% 6,7% 3,4% 0,1% 1,6% 13,8%
respondentului: Feminin 34,9% 13,7% 19,0% 5,4% 0,0% 7,8% 2,1% 0,3% 2,2% 17,5%
18-29 ani 36,7% 14,3% 7,0% 11,1% 0,8% 8,8% 1,4% 0,6% 1,2% 20,0%
Vârsta 30-44 ani 40,4% 11,1% 18,7% 9,0% 0,0% 4,7% 1,3% 0,0% 3,0% 14,2%
respondentului: 45-59 ani 30,4% 13,8% 25,5% 5,2% 0,5% 5,2% 2,8% 0,0% 2,2% 17,0%
60 + ani 38,7% 12,1% 16,5% 3,9% 0,5% 10,3% 4,9% 0,4% 1,1% 13,3%
Medii incomplete 27,1% 17,2% 19,8% 7,9% 0,5% 4,5% 2,0% 0,0% 1,4% 21,4%
Studiile Medii generale 36,8% 12,4% 14,8% 8,7% 0,7% 7,9% 5,2% 0,0% 1,6% 12,9%
respondentului: Profesional tehnice 32,5% 13,6% 20,6% 6,6% 0,2% 5,7% 2,3% 0,3% 1,9% 18,7%
Superioare 48,4% 8,8% 13,5% 6,0% 0,5% 10,5% 2,2% 0,4% 2,6% 10,3%
Căsătorit (ă) 36,4% 13,4% 17,1% 7,4% 0,3% 7,9% 2,1% 0,1% 2,3% 15,6%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 34,0% 12,6% 23,0% 5,5% 0,4% 6,2% 3,9% 0,2% 1,2% 14,4%
Necăsătorit (ă) 43,2% 8,9% 10,9% 7,1% 1,1% 5,5% 3,8% 0,8% 1,4% 18,4%
Ocupația Economic activ 40,1% 12,2% 16,2% 8,4% 0,6% 7,5% 2,4% 0,3% 1,5% 12,7%
respondentului: Economic inactiv 34,5% 13,0% 18,4% 6,0% 0,3% 7,0% 2,9% 0,2% 2,2% 17,9%
Moldovean/ Român 42,4% 12,7% 14,9% 6,1% 0,4% 7,9% 1,6% 0,2% 1,9% 14,4%
Apartenența
Rus / Ucrainean 13,6% 11,5% 33,0% 10,8% 0,0% 4,1% 3,3% 0,0% 4,1% 19,8%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 4,6% 12,8% 27,7% 12,1% 0,9% 3,5% 13,7% 0,8% 0,0% 24,8%
Nivel scăzut 28,1% 15,8% 21,6% 7,5% 0,5% 4,5% 4,0% 0,2% 1,4% 17,7%
Nivelul socio-
Nivel mediu 33,8% 11,8% 19,3% 7,2% 0,3% 7,7% 3,3% 0,2% 1,8% 15,5%
economic:
Nivel înalt 49,1% 10,3% 11,3% 6,3% 0,5% 9,6% 0,9% 0,4% 2,6% 13,9%
Mediu de Urban 37,7% 9,5% 17,7% 7,8% 0,6% 8,0% 2,7% 0,5% 2,2% 14,9%
reședință: Rural 36,1% 15,2% 17,3% 6,3% 0,3% 6,6% 2,7% 0,0% 1,7% 16,5%
66
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Cine credeți că are dreptate în
războiul din Ucraina? (Posibil un singur răspuns)

37,7%

24,0%
19,3% 18,2%

0,8%

Federația Ucraina Altcineva Nimeni NȘ/NR


Rusă
Federația
Ucraina Altcineva Nimeni NȘ/NR
Rusă
Total 19,3% 37,7% 0,8% 24,0% 18,2%
Masculin 22,1% 42,2% 0,3% 20,8% 14,5%
Genul respondentului:
Feminin 16,8% 33,7% 1,1% 26,9% 21,5%
18-29 ani 17,0% 37,2% 0,6% 25,0% 20,2%
30-44 ani 18,8% 38,3% 0,6% 25,5% 16,8%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 25,4% 30,8% 0,3% 24,4% 19,1%
60 + ani 16,4% 43,1% 1,4% 21,7% 17,4%
Medii incomplete 31,5% 29,3% 0,0% 18,5% 20,6%
Medii generale 24,5% 38,3% 0,9% 23,5% 12,7%
Studiile respondentului:
Profesional tehnice 17,9% 31,8% 0,9% 25,3% 24,1%
Superioare 10,9% 50,3% 0,9% 25,7% 12,1%
Căsătorit (ă) 19,7% 37,2% 0,5% 24,9% 17,8%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 19,4% 35,1% 1,1% 25,2% 19,3%
Necăsătorit (ă) 17,3% 44,4% 1,5% 18,5% 18,4%
Ocupația Economic activ 17,1% 43,1% 0,0% 23,9% 15,8%
respondentului: Economic inactiv 20,9% 33,8% 1,3% 24,2% 19,9%
Moldovean/ Român 16,2% 42,5% 0,6% 22,9% 17,8%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 24,4% 19,0% 0,6% 33,8% 22,3%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 45,3% 8,8% 2,2% 25,5% 18,3%
Nivel scăzut 25,2% 30,7% 0,8% 24,0% 19,3%
Nivelul socio-economic: Nivel mediu 22,4% 36,6% 0,7% 21,8% 18,5%
Nivel înalt 9,9% 46,2% 0,8% 26,5% 16,7%
Urban 16,9% 40,0% 1,0% 27,4% 14,7%
Mediu de reședință:
Rural 67 21,3% 35,9% 0,5% 21,2% 21,1%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Cum credeți, care din
următoarele afirmații descrie mai bine ceea ce se întâmplă acum în
Ucraina? (Posibil un singur răspuns)

O invazie nejustificată, în care nimeni nu a provocat


Federația Rusă 28,3%

Federația Rusă apără teritoriile separatiste din


Donbass de atacurile Ucrainei 20,6%

Extinderea lumii ruse 14,1%

“O operațiune de eliberare a Ucrainei de nazism” 9,9%

Altceva 2,4%

NȘ/NR 24,7%

O invazie Federația Rusă


O operațiune
nejustificată, în apără teritoriile Extinder
de eliberare a
care nimeni nu separatiste din ea lumii Altceva NȘ/NR
Ucrainei de
a provocat Donbass de ruse
nazism
Federația Rusă atacurile Ucrainei
Total 28,3% 9,9% 20,6% 14,1% 2,4% 24,7%
Genul Masculin 31,1% 9,8% 20,6% 14,6% 2,8% 21,1%
respondentului: Feminin 25,8% 10,0% 20,5% 13,6% 2,1% 28,0%
18-29 ani 26,7% 7,4% 24,0% 17,4% 2,1% 22,3%
Vârsta 30-44 ani 33,1% 9,4% 16,4% 17,0% 2,6% 21,5%
respondentului: 45-59 ani 21,4% 12,8% 22,8% 12,7% 2,0% 28,3%
60 + ani 30,3% 9,7% 20,6% 10,2% 2,7% 26,6%
Medii incomplete 15,7% 5,9% 23,3% 15,5% 4,8% 34,9%
Studiile Medii generale 21,1% 8,8% 29,7% 11,3% 3,2% 25,9%
respondentului: Profesional tehnice 26,5% 11,5% 21,4% 11,2% 2,1% 27,3%
Superioare 42,7% 10,6% 11,9% 19,1% 1,0% 14,7%
Căsătorit (ă) 29,4% 10,0% 21,0% 12,7% 2,4% 24,5%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 23,1% 10,7% 22,1% 13,6% 2,9% 27,5%
Necăsătorit (ă) 30,7% 8,3% 16,4% 21,2% 1,7% 21,8%
Ocupația Economic activ 31,6% 9,0% 18,2% 16,8% 2,4% 22,0%
respondentului: Economic inactiv 25,9% 10,5% 22,3% 12,1% 2,4% 26,8%
Moldovean/ Român 32,5% 6,8% 19,6% 14,9% 2,4% 23,8%
Apartenența
Rus / Ucrainean 13,8% 24,8% 24,3% 6,8% 1,5% 28,7%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar sau alta 1,2% 26,1% 26,5% 12,9% 3,5% 29,8%
Nivel scăzut 22,3% 12,2% 25,3% 9,0% 2,1% 29,0%
Nivelul socio-
Nivel mediu 25,1% 11,8% 20,0% 14,7% 2,9% 25,5%
economic:
Nivel înalt 37,8% 5,5% 16,4% 18,6% 2,2% 19,5%
Mediu de Urban 30,8% 68 11,6% 17,8% 18,5% 3,2% 18,1%
reședință: Rural 26,2% 8,5% 22,9% 10,4% 1,7% 30,3%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În ce măsură ați putea spune că
sunteți de acord cu următoarele situații .... (Un răspuns pe fiecare rând)

Republica Moldova trebuie să ceară


retragerea militarilor ruși din raioanele
30,4% 25,6% 14,4% 16,7%12,9%
de est ale țării/ unitățile administrativ-
teritoriale din stînga Nistrului

Ar putea Federația Rusă să atace


18,4% 28,9% 21,7% 22,9% 8,1%
Republica Moldova

Cu siguranță, da Mai degrabă, da Mai degrabă, nu


Cu siguranță, nu NȘ/NR

Ponderea răspunsurilor
Federația Rusă ar Republica Moldova trebuie să ceară retragerea
putea să atace militarilor ruși din raioanele de est ale țării/ unitățile
+ „Cu siguranță, da + Mai degrabă, da”
Republica Moldova administrativ-teritoriale din stânga Nistrului
- „Mai degrabă, nu + Cu siguranță, nu ”
+ - + -
Total 47,3% 44,6% 56,0% 31,1%
Genul Masculin 48,3% 47,0% 61,1% 30,9%
respondentului: Feminin 46,4% 42,5% 51,7% 31,1%
18-29 ani 52,0% 41,1% 57,9% 31,8%
Vârsta 30-44 ani 50,9% 39,8% 55,3% 30,7%
respondentului: 45-59 ani 42,6% 50,5% 55,4% 33,2%
60 + ani 44,6% 46,9% 56,2% 29,2%
Medii incomplete 45,2% 44,3% 48,3% 32,1%
Studiile Medii generale 41,8% 49,4% 53,3% 39,6%
respondentului: Profesional tehnice 47,3% 45,7% 54,4% 31,1%
Superioare 52,1% 40,1% 64,7% 24,8%
Căsătorit (ă) 48,7% 42,7% 54,7% 31,8%
Starea Civilă: Văduv(ă)/ divorțat(ă) 38,7% 52,3% 54,2% 32,4%
Necăsătorit (ă) 53,4% 42,1% 65,4% 25,5%
Ocupația Economic activ 51,5% 41,7% 60,8% 28,1%
respondentului: Economic inactiv 44,3% 46,7% 52,7% 33,1%
Moldovean/ Român 53,4% 38,7% 63,2% 25,7%
Apartenența
Rus / Ucrainean 17,3% 70,3% 23,4% 52,7%
etnică:
Găgăuz/ Bulgar / alta 17,0% 76,9% 18,4% 61,9%
Nivel scăzut 39,7% 51,3% 49,6% 34,8%
Nivelul socio-
Nivel mediu 44,6% 47,6% 52,0% 35,5%
economic:
Nivel înalt 58,0% 34,6% 67,1% 22,5%
Mediu de Urban 46,0% 69
47,1% 55,3% 34,8%
reședință: Rural 48,3% 42,6% 56,6% 27,9%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În cazul în care Rusia ar ataca
Republica Moldova, ce ar trebui să facem? (Posibil un singur răspuns)

Să încerăm să dialogăm 67,3%

Să apărăm țara cu armele în mână 17,9%

Să ne predăm necondiționat,
6,4%
pentru că nu ne putem apăra

Alta 0,9%

NS/NR 7,4%

Să ne predăm
Să apărăm țara
necondiționat, Să încerăm
cu armele în Alta NS/NR
pentru că nu ne să dialogăm
mână
putem apăra
Total 17,9% 6,4% 67,3% 0,9% 7,4%
Genul Masculin 24,3% 8,2% 58,4% 1,4% 7,7%
respondentului: Feminin 12,3% 4,9% 75,2% 0,6% 7,1%
18-29 ani 16,9% 10,3% 69,5% 0,0% 3,3%
Vârsta 30-44 ani 15,3% 7,4% 68,0% 1,8% 7,5%
respondentului: 45-59 ani 19,0% 4,2% 68,9% 0,5% 7,4%
60 + ani 20,3% 4,8% 63,9% 1,0% 10,0%
Medii incomplete 12,7% 12,9% 63,3% 0,3% 10,8%
Studiile Medii generale 15,8% 7,1% 70,0% 0,3% 6,7%
respondentului: Profesional tehnice 17,5% 5,4% 69,2% 0,8% 7,1%
Superioare 22,8% 3,9% 65,0% 1,9% 6,4%
Căsătorit (ă) 18,1% 6,3% 67,0% 1,3% 7,3%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 17,1% 6,4% 66,5% 0,2% 9,7%
Necăsătorit (ă) 18,4% 7,2% 69,8% 0,0% 4,6%
Ocupația Economic activ 22,4% 5,3% 63,1% 1,2% 8,0%
respondentului: Economic inactiv 14,7% 7,3% 70,3% 0,8% 7,0%
Moldovean/ Român 19,9% 5,5% 66,9% 1,1% 6,6%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 12,3% 6,3% 72,2% 0,6% 8,7%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 3,4% 16,5% 65,8% 0,0% 14,4%
Nivel scăzut 13,7% 7,1% 69,0% 0,3% 9,8%
Nivelul socio-
Nivel mediu 14,6% 6,3% 71,6% 1,4% 6,1%
economic:
Nivel înalt 25,9% 5,9% 60,9% 1,0% 6,3%
Mediu de reședință:
Urban 70
19,3% 7,6% 64,8% 1,5% 6,7%
Rural 16,8% 5,5% 69,3% 0,5% 8,0%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: În cazul unui război de apărare
a Patriei, sunteți gata să luptați? (Posibil un singur răspuns)

50,1%

17,0%
13,4% 12,3%
7,2%

Cu siguranță, Mai degrabă, Mai degrabă, Cu siguranță, NS/NR


da da nu nu

Cu siguranță, Mai degrabă, Mai degrabă, Cu siguranță,


NS/NR
da da nu nu
Total 17,0% 13,4% 12,3% 50,1% 7,2%
Genul Masculin 25,1% 16,5% 13,4% 39,3% 5,7%
respondentului: Feminin 9,8% 10,7% 11,3% 59,6% 8,5%
18-29 ani 17,9% 18,4% 13,4% 40,5% 9,8%
Vârsta 30-44 ani 18,6% 14,2% 11,2% 48,1% 7,9%
respondentului: 45-59 ani 18,9% 13,1% 14,4% 45,2% 8,3%
60 + ani 13,2% 9,7% 10,9% 62,2% 4,0%
Medii incomplete 14,4% 13,1% 12,9% 53,6% 6,0%
Studiile Medii generale 19,0% 10,1% 9,0% 55,8% 6,0%
respondentului: Profesional tehnice 16,2% 12,1% 13,9% 50,9% 6,9%
Superioare 18,1% 17,7% 11,9% 43,1% 9,1%
Căsătorit (ă) 18,7% 12,1% 12,5% 48,5% 8,1%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 9,9% 12,2% 10,7% 63,0% 4,2%
Necăsătorit (ă) 19,2% 21,6% 13,5% 38,2% 7,5%
Ocupația Economic activ 23,0% 16,7% 12,8% 37,4% 10,1%
respondentului: Economic inactiv 12,6% 11,1% 11,9% 59,2% 5,1%
Moldovean/ Român 18,3% 15,2% 13,3% 45,6% 7,5%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 10,6% 4,7% 11,7% 68,0% 5,0%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 10,0% 4,4% 2,9% 76,6% 6,1%
Nivel scăzut 15,2% 12,3% 11,6% 56,0% 4,8%
Nivelul socio-
Nivel mediu 15,0% 13,0% 11,0% 53,7% 7,3%
economic:
Nivel înalt 20,9% 15,1% 14,4% 40,0% 9,6%
Urban 19,0% 14,4% 9,9% 50,7% 6,0%
Mediu de reședință:
Rural 71
15,3% 12,6% 14,3% 49,5% 8,3%
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Spuneți-mi vă rog, Dvs.
personal, aveți pregătire militară? (Posibil un singur răspuns)

NS/NR;
3,5%

Nu; 65,9%

Da; 30,5%

Da Nu NS/NR
Total 30,5% 65,9% 3,5%
Masculin 54,8% 40,7% 4,5%
Genul respondentului:
Feminin 9,1% 88,2% 2,7%
18-29 ani 19,3% 75,2% 5,4%
30-44 ani 26,0% 71,3% 2,7%
Vârsta respondentului:
45-59 ani 40,3% 54,8% 4,9%
60 + ani 34,2% 63,8% 2,0%
Medii incomplete 21,4% 77,8% 0,8%
Medii generale 30,9% 66,4% 2,7%
Studiile respondentului:
Profesional tehnice 32,6% 62,6% 4,9%
Superioare 32,5% 63,8% 3,8%
Căsătorit (ă) 32,1% 64,2% 3,8%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 27,8% 70,4% 1,8%
Necăsătorit (ă) 27,1% 67,9% 5,0%
Economic activ 37,6% 58,9% 3,5%
Ocupația respondentului:
Economic inactiv 25,4% 71,0% 3,6%
Moldovean/ Român 31,6% 64,8% 3,6%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 23,8% 69,9% 6,2%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 27,0% 73,0% 0,0%
Nivel scăzut 28,9% 68,6% 2,5%
Nivelul socio-economic: Nivel mediu 28,2% 66,8% 4,9%
Nivel înalt 34,6% 62,3% 3,1%
Urban 30,3% 65,3% 4,4%
Mediu de reședință:
Rural 30,7% 66,5% 2,8%

72
Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Cine credeți, că trebuie să
câștige în războiul din Ucraina? (Posibil un singur răspuns)

Ucraina 38,4%

Rusia 17,7%

Altcineva 0,2%

Nimeni 22,7%

NȘ/NR 21,0%

Rusia Ucraina Altcineva Nimeni NȘ/NR


Total 17,7% 38,4% 0,2% 22,7% 21,0%
Genul Masculin 20,5% 39,9% 0,3% 21,1% 18,2%
respondentului: Feminin 15,2% 37,0% 0,0% 24,2% 23,6%
18-29 ani 18,7% 35,1% 0,0% 26,4% 19,8%
Vârsta 30-44 ani 15,4% 38,7% 0,0% 24,9% 20,9%
respondentului: 45-59 ani 23,2% 37,7% 0,0% 19,9% 19,2%
60 + ani 14,8% 40,7% 0,6% 20,5% 23,5%
Medii incomplete 28,3% 23,2% 0,0% 19,4% 29,1%
Studiile Medii generale 20,9% 37,6% 0,0% 24,7% 16,7%
respondentului: Profesional tehnice 16,2% 35,4% 0,2% 23,8% 24,4%
Superioare 11,7% 51,6% 0,3% 21,8% 14,6%
Căsătorit (ă) 16,9% 38,3% 0,0% 23,5% 21,3%
Starea Civilă: Văduv(ă) / divorțat (ă) 20,1% 35,9% 0,8% 20,9% 22,4%
Necăsătorit (ă) 18,1% 42,6% 0,0% 21,7% 17,6%
Ocupația Economic activ 15,4% 45,3% 0,0% 20,2% 19,2%
respondentului: Economic inactiv 19,4% 33,4% 0,3% 24,6% 22,4%
Moldovean/ Român 14,5% 43,1% 0,2% 22,9% 19,3%
Apartenența etnică: Rus / Ucrainean 28,7% 22,5% 0,0% 25,7% 23,1%
Găgăuz/ Bulgar sau alta 38,5% 6,9% 0,0% 17,8% 36,8%
Nivel scăzut 25,9% 28,7% 0,0% 21,5% 23,9%
Nivelul socio-
Nivel mediu 18,0% 35,2% 0,5% 25,3% 21,0%
economic:
Nivel înalt 8,9% 51,7% 0,0% 21,2% 18,1%
Urban 15,9% 40,2% 0,2% 24,8% 18,9%
Mediu de reședință:
Rural 19,2% 36,9% 0,2% 21,0% 22,8%

73
VĂ MULȚUMIM!

S-ar putea să vă placă și