Capitolul I

,,Dac voi nu m vre i, eu v vreu...”

Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui tefan

Tom a, care acum cîrmuia ara, dar Alexandru L pu neanul, dup
înfrîngerea sa în dou rînduri, de o tile Despotului, fugind la
Constantinopol, izbutise a lua o ti turce ti i se înturna acum sa izgoneasc
pre r pitorul Tom a i s - i ia scaunul, pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi
fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia, întov r it de epte mii spahii i
de vreo trei mii oaste de strînsur . Îns pe lîng aceste, avea porunci
împ r te ti c tr hanul tatarilor Nogai, ca s -i deie oricît ajutor de oaste va
cere.
L pu neanul mergea al turea cu vornicul Bogdan, amîndoi c l ri pe
armasari turce ti i înarma i din cap p n în picioare.
— Ce soco i, Bogdane, zise dup pu in t cere, izbîndi-vom oare?
— S nu te îndoie ti, m ria-ta, r spunse curtezanul, ara geme subt
asuprirea Tom ei. Oastea toat se va supune cum i se va f g dui mai mare
simbrie. Boierii, cî i i-au mai l sat vii, numai frica mor ii îi mai ine, dar
cum vor vedea c m ria-ta vii cu putere, îndat vor alerga i-l vor l sa.
— S deie Dumnezeu s n-aibi nevoie a face ceea ce au f cut Mircea-vod
la munteni; dar i-am mai spus, eu îi cunosc pre boierii no tri, c ci am tr it
cu dîn ii.
— Aceasta r mîne la înalt în elepciunea m riei-tale.
Vorbind a a, au ajuns aproape de Tecuci, unde poposir la o dumbrav .
— Doamne, zise un aprod apropiindu-se, ni te boieri sosind acum cer voie
s se înf i eze la maria-ta.
— Vie, r spunse Alexandru.
Curînd intrar sub cortul unde el edea încungiurat de boierii i
c pitanii s i, patru boieri, din care doi mai b trîni, iar doi juni. Ace tii erau
vornicul Mo oc, postelnicul Veveri , spatarul Spancioc i Stroici.
Apropiindu-se de Alexandru-vod , se închinar pîn la p mînt, f r a-i
s ruta poala dup obicei.
— Bine-a i venit, boieri! zise acesta silindu-se a zîmbi.
— S fii m.ta s n tos, r spunser boierii.
— Am auzit, urm Alexandru, de bîntuirile rii i am venit s-o mîntui;
tiu c ara m-a teapt cu bucurie.
— S nu b nuie ti, m ria-ta, zise Mo oc, ara este lini tit i poate c
m ria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt; c ci a a este obiceiul norodului
nostru, s fac din în ar arm sar. Pentru aceea ob tia ne-au trimis pre noi
s - i spunem c norodul nu te vrea, nici te iube te i m.ta s te întorci
înapoi ca…
— Dac voi nu m vre i, eu v vreau, r spunse L pu neanul, a c ruia ochi
scîntier ca un fulger, i dac voi nu m iubi i, eu v iubesc pre voi i voi
merge ori cu voia, ori f r voia voastr . S m -ntorc? Mai degrab - i va
întoarce Dun rea cursul înd r pt. A! Nu m vrea ara? Nu m vre i voi,
cum în leg? [1]
— Solului nu i se taie capul, zise Spancioc; noi sîntem datori a- i spune
adev rul. Boierii sînt hot rî i a pribegi la unguri, la le i i la munteni, pe
unde au to i rude i prieteni. Vor veni cu o ti streine i vai de biata ar
cînd vom avea r zboaie între noi i poate i m riei-tale nu-i va fi bine,
pentru c domnul Tom a…
— Tic los nu poate fi acel ce s-au învrednicit a se numi unsul lui
Dumnezeu, zise Veveri .
— Au doar nu sînt i eu unsul lui Dumnezeu? au doar nu mi-a i jurat i
mie credin , cînd eram numai stolnicul Petre? Nu m-a i ales voi? Cum au
fost obl duirea mea? Ce sînge am v rsat? Care s-au întors de la u a mea,
f r s cî tige dreptate i mîngîiere? i îns , acum nu m vre i, nu m
iubi i? Ha! ha! ha!
Rîdea; mu chii i se suceau în rîsul acesta i ochii lui hojma clipeau.
— Cu voia m riei-tale, zise Stroici, vedem c mo ia [2] noastr a s cad
de isnoav în c lcarea p gînilor. Cînd ast negur de turci va pr da i va
pustii ara, pe ce vei domni m ria-ta?
— i cu ce vei s tura l comia acestor cete de p gîni ce aduci cu m ria-ta?
ad ogi Spancioc.
— Cu averile voastre, nu cu banii ranilor pre care-i jupi i voi. Voi
mulge i laptele rii, dar au venit vremea s v mulg i eu pre voi. Destul,
boieri! Întoarce i-v i spune i celui ce v-au trimis ca s se fereasc s nu
dau peste el, de nu vrea s fac din ciolanile lui surle i din pelea lui
c ptu eal dobelor mele.
Boierii ie ir mîhni i; Mo oc r mase.
— Ce-ai r mas? întreb L pu neanul.
— Doamne! Doamne! zise Mo oc, c zînd în genunchi, nu ne pedepsi i pre
noi dup f r delegile naostre! Ad - i aminte c e ti p mîntean [3], ad - i
aminte de zisa scripturei i iart gre i ilor t i! Cru pre biata ar .
Doamne! sloboade o tile aceste de p gîni; vin numai cu cî i moldoveni ai
pe lîng m ria-ta i noi chize luim c un fir de p r nu se va cl ti din capul
în l imei-tale; i de- i vor trebui o ti, ne vom înarma noi cu femei i copii,
vom r dica ara în picioare, vom r dica slugile i vecinii no tri. Încredi-te
în noi!
— S m -ncred în voi? zise L pu neanul în elegînd planul lui. Pesemne
gînde ti c eu tiu zic toarea [4] moldoveneasc : „Lupul p rul schimb ,
iar n ravul ba“? Pesemne nu v cunosc eu i pre tine mai vîrtos? Nu tiu,
c fiind mai mare peste o tile mele, cum ai v zut c m-au biruit, m-ai
l sat? Veveri îmi este vechi du man, dar înc i niciodat nu s-au ascuns;
Spancioc este înc tîn r, în inima lui este iubire de mo ie; Îmi place a privi
sume ia lui, pre care nu se sile te a o t inui. Stroici este un copil, care nu
cunoa te înc pre oameni, nu tie ce este îmbunarea i minciuna; lui i se
par c toate paserile ce zboar se m nînc . Dar tu, Mo oace? învechit în
zile rele, deprins a te ciocoi la to i domnii, ai vîndut pre Despot, m-ai
vîndut i pre mine, vei vinde i pre Tom a; spune-mi, n-a fi n t r u de
frunte, c nd m-a încrede în tine? Eu te iert îns , c-ai îndr znit a crede c
iar m vei putea în ela, i î i f g duiesc c sabia mea nu se va mînji în
sîngele t u; te voi cru a, c ci îmi e ti trebuitor, ca s m u urezi de
bl stemurile norodului. Sînt al i trîntori de care trebuie cur it stupul.
Mo oc îi s rut mîna, asemenea cînelui care, în loc s mu ce, linge
mîna care-l bate. El era mul mit de f g duin a ce cî tigase; tia c
Alexandru-vod a s aib nevoie de un intrigant precum el. Deputa ii erau
porunci i de Tom a, ca neputînd înturna pre L pu neanul din cale, s - i
urmeze drumul la Constantinopol, unde, prin jalobe i dare de bani, s
mijloceasc mazilia lui. Dar v zînd c el venea cu însu i învoirea Por ii; pe
de alta, sfiindu-se a se întoarce f r nici o isprav la Tom a cerur voie s
r mîie a-l întov r i. Acesta era planul lui Mo oc ca s se poat lipi de
L pu neanul. Voia li se dete.
 Capitolul al II-lea
Ai s dai sam , doamn !…

Tom a, nesim indu-se în stare a se împotrivi, fugise în Valahia i

L pu neanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul s u. Norodul
pretutindene îl întîmpina cu bucurie i n dejde, aducîndu- i aminte de
înt ia lui domnie, în care el nu avusese vreme a- i dezv lui urîtul caracter.
Boierii îns tremurau. Ei aveau dou mari cuvinte a fi îngriji i: tiau c
norodul îi ur te, i pre domn c nu-i iube te.
Îndat ce sosise, L pu neanul porunci s împle cu lemne toate
cet ile Moldaviei, afar de Hotin i le arse, vrînd s strice prin aceasta
azilul nemul mi ilor, carii de multe ori, subt ad postul zidurilor acestora,
urzeau comploturi i a î au revolte. Ca s sece influin a boierilor i s
stîrpeasc scuiburile feudalit ii, îi despoia de averi sub feluri de pretexte,
lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni i
corumpe pre norod.
Dar nesocotind de ajuns planul acesta, îi omorea din cînd în cînd. La
cea mai mic gre eal dreg toreasc , la cea mai mic plîngere ce i s-ar ta,
capul vinovatului se spînzura în poarta cur ii, cu o idul vestitoare gre alei
lui, adev rate sau pl smuite i el nu apuca s putrezeasc , cînd alt cap îi
lua locul.
Nime nu îndr znea a gr i împotriva lui, cu cît mai vîrtos a lucra ceva.
O gvardie numeroas de lefecii albanezi, serbi, unguri, izgoni i pentru
relele lor fapte, î i aflaser sc pare lîng Alexandru, care, pl tindu-i bine,
îi avea h r zi i; iar o tile moldovene, sub c pitani creature a lui, le inea pe
margeni; slobozînd îns pre osta i pe la casele lor, le m rginise în pu in
num r.
Întru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc. Avusese o
lung vorb cu Mo oc, care intrase iar în favor i care ie ea, dup ce îi
înf o se planul unei nou contribu ii. Se p rea neastîmp rat, vorbea
singur i se cuno tea c mediteaz vreo nou moarte, vreo nou daun ,
cînd o u laturalnic deschizîndu-se, l s s intre doamna Ruxanda.
La moartea p rintelui ei, bunului Petre Rare , care — zice hronica —
cu mult jale i mîhniciune a tuturor s-au îngropat în sf. monastirea
Probota, zidit de el, Ruxanda r m sese în fraged vîrst , sub tuturatul a
doi fra i mai mari, Ilia i tefan. Ilia , urmînd în tronul p rintelui s u,
dup o scurt i desfrînat domnie, se duce la Constantinopol, unde
îmbr o mahometismul i în locul lui se sui pe tron tefan. Acesta fu mai
r u decît fratele s u; începu a sili pre str ini i pre catolici a- i lep da
relegea, i multe familii bogate ce se locuiser în ar pribegir din pricina
aceasta, aducînd s r cie p mîntului i c dere nego ului. Boierii care, cei
mai mul i, era încuscri i cu polonii i cu ungurii, se sup rar , i
cor spunzîndu-se cu boierii pribegi, hot rîr pieirea lui. Poate ar fi mai
întîrziat a- i pune în lucrare planul, dac desfrînarea lui nu l-ar fi gr bit.
„Nu h l duia de r ul lui nici o jupîneas , dac era frumoas ,“, zice
hronicarul în naivitatea sa. Într-o zi, cînd se afla la u ora, nemaia teptînd
sosirea boierilor pribegi, boierii ce erau cu dînsul, ca s nu-l scape, au t iat
frînghiile cortului sub carele el edea i, dînd n val , l-au ucis.
Acum numai Ruxanda r m sese din familia lui Petru Rare i pre
dînsa boierii uciga i o hot rîser a fi so ie un oarec rui numit Jolde, pre
care ei îl aleses r de domn. Dar L pu neanul, ales de boierii pribegi,
întîmpinînd pre Joldea, îl birui i prinzîndu-l îi t ie nasul i-l dete la
c lug rie; i ca s trag inimile norodului în care via înc pomenirea lui
Rare , se însur i lu el pre fiica lui.
Astfel ginga a Ruxanda ajunses a fi parte biruitorului.
Cînd intr în sal , ea era îmbr cat cu toat pompa cuvenit unii
so ii, fiice i surori de domn.
Peste zobonul [5] de stof aurit , purta un beni el de felendre [6]
albastru bl nit cu samur, a c ruia mînice atîrnau dinapoi; era încins cu un
colan de aur, ce se închia cu mari paftale de matostat, împregiurate cu
petre scumpe; iar pe grumazii ei atîrna o salb de multe iruri de
margaritar. licul de samur, pus cam într-o parte, era împodobit cu un
surguci alb i sprijinit cu o floare mare de smaragde. P rul ei, dup moda
de atuncea, se împ r ea despletit pe umerii i spatele sale. Figura ei avea
acea frumuse care f cea odinioar vestite pre femeile României i care se
g se te rar acum, degenerînd cu amestecul na iilor str ine. Ea îns era
trist i tînjitoare, ca floarea espus ar i ii soarelui, ce nu are nimic s-o
umbreasc . Ea v zuse murind pre p rin ii s i, privise pre un frate
lep dîndu- i relegea i pre cel lalt ucis; i mai înt i hot rît de ob tie a fi
so ia lui Jolde (pre care nici îl tia), acum fusese silit de aceea i ob tie,
care dipoza de inima ei f r-a o mai întreba, a da mîna lui Alexandru-vod ,
pre care cinstindu-l i supuindu-i-se ca unui b rbat, ar fi voit s -l iubeasc ,
dac ar fi aflat în el cît de pu in sim ire omeneasc .
Apropiindu-se, se plec i-i s rut mîna. L pu neanul o apuc de
mijloc, i r dicînd-o ca pre o pan , o puse pe genunchii s i.
— Ce veste, frumoasa mea doamn ? zise el s rutînd-o pre frunte; ce
pricin te face ast zi, cînd nu-i s rb toare, a- i l sa fusele? Cine te-au trezit
a a de diminea ?
— Lacrimilor jupîneselor v duve care se vars la u a mea i care strig
r spl tire la domnul Hristos i la sfînta n sc toare, pentru sîngele care
ver i.
L pu neanul, posomorîndu-se, desf cu bra ele; Ruxanda c zu la
picioarele lui.
— O, bunul meu domn! viteazul meu so ! urm ea, destul! Ajung atîta
sînge v rsat, atîte v duvii, atî a s rimani [7] ! Gînde te c m ria-ta e ti
prea puternic i c ni te s raci boieri nu- i pot strica. Ce- i lipse te m riei-
tale! N-ai cu nime r zboi; ara este lini tit i supus . Eu, Dumnezeu tie!
cît te iubesc! i copiii m riei-tale sînt frumo i i tineri. Judec c dup
via este i moarte i c m ria-ta e ti muritor i ai s dai seam ! Pentru c ,
cu mon stirile nu se r scump r sîngele, ci mai ales ispite ti i înfrun i pre
Dumnezeu, socotind c f cînd biserci îl po i împ ca, i…
— Muiere nesocotit ! strig L pu neanul s rind drept în picioare i mîna
lui, prin deprindere, se r z ma pe junghiul [8] din cing toarea sa; dar
îndat , st pînindu-se, se plec i, r dicînd pre Ruxanda de jos:
— Doamna mea! îi zise, s nu- i mai scape din gur astfel de vorbe
nebune, c , z u, nu tiu ce se poate întîmpla. Mul me te sfîntului mare
mucenic Dimitrie izvorîtorul de mir, a c rui hram se pr znuie te la biserica
ce noi i-am f cut la Pîng ra i, c ne-au oprit de a face un p cat, aducîndu-
ne aminte c e ti mama copiilor no tri.
— De a ti c m vei i omorî, nu pot s tac. Ieri, cînd voiam s intru, o
jupîneas cu cinci copii s-au aruncat înaintea r dvanului [9] meu i m-au
oprit ar tîndu-mi un cap intuit în poartea cur ii; „Ai s dai seam ,
doamn ! îmi zise, c la i pre b rbatul t u s ne taie p rin ii, b rba ii i
fra ii… Uit -te, doamn , acesta-i b rbatul meu, tat l copiilor acestora, care
au r mas s raci! Uit -te!“ i îmi ar ta capul sîngeros i capul se uita la
mine grozav! Ah! St pîne! de atunci neîncetat v d capul acela i mi-e tot
fric ! Nu pot s m odihnesc.
— i ce vrei? întreb L pu neanul zîmbind.
— Vreau s nu mai ver i sînge, s încetezi cu omorul, s nu mai v d
capete t iete, s sare inima din mine.
— Î i f g duiesc c de poimîne nu vei mai vedea, r spunse Alexandru-
vod ; i mîne î i voi da un leac de fric .
— Cum? ce vrei s zici?
— Mîne vei vedea. Acum, drag doamn , du-te de- i vezi copiii i caut de
cas cum se cuvine unei bune gospodine i pune la cale s ne g teasc un
osp , c ci mîne dau mas mare boierilor.
Doamna Ruxanda ie i dup ce iar i îi s rut mîna.
B rbatul s u o pitrecu pîn la u .
— Ei! pus-ai toate la cale? întreb el, viind grabnic c tr arma ul s u, care
intrase atunce.
— Tot este gata.
Dar oare vor veni?
Vor veni.
 Capitolul al III-lea
Capul lui Mo oc vrem…

De cu sear se f cuse de tire tuturor boierilor s se adune a doua zi,

fiind s rb toare, la mitropolie, unde era s fie i domnul, ca s asculte
liturghia i apoi s vie s prînzeasc la curte. Cînd sosi Alexandru-vod ,
sfînta slujb începuse i boierii erau to i aduna i. Împotriva obiceiului s u,
L pu neanul, în ziua aceea, era îmbr cat cu toat pompa domneasc . Purta
corona Paleologilor i peste dulama polonez de catifea ro ie, avea
cabani a turceasc . Nici o arm nu avea alta decît un mic junghi cu
pl selele de aur; iar printre bumbii dul mii se z rea o zea de sîrm . Dup
ce a ascultat sf. slujb , s-a coborît din stran , s-a închinat pe la icoane i,
apropiindu-se de racla sf. Ioan cel nou, s-a plecat cu mare smerenie i a
s rutat moa tele sfîntului. Spun c in minutul acela el era foarte galben la
fa i c racla sfîntului ar fi tres rit. Dup aceasta, suindu-se iar i în
stran , se înturn c tre boieri i zise: „Boieri dumneavoastr ! De la venirea
mea cu a doua domnie i pîn ast zi, am ar tat asprime c tre mul i; m-am
ar tat cumplit, r u, v rsînd sîngele multora. Unul Dumnezeu tie de nu mi-
a p rut r u i de nu m c iesc de aceasta; dar dumneavoastr ti i c m-a
silit numai dorin a de a vedea contenind gîlcevirile i vînz rile unora i
altora, care inteau la r sipa rii i la peirea mea. Ast zi sînt altfel trebile.
Boierii i-au venit în cuno tiin ; au v zut c turma nu poate fi f r p stor,
pentru c zice mîntuitorul; „Bate-voi p storul, i se vor împr tia oile“.
Boieri dumneavoastr ! S tr im de acum în pace, iubindu-ne ca ni te fra i,
pentru c aceasta este una din cele zece porunci: „S iube ti pre aproapele
t u ca însu i pre tine i s ne iert m unii pre al ii, pentru c sîntem
muritori, rugîndu-ne Domnului nostru Iisus Hristos — î i f cu cruce — s
ne ierte nou gre alele, precum iert m i noi gre i ilor no tri.“. Sfîr ind
aceast de n at cuvîntare, merse în mijlocul bis ricii i, dup ce se
închin iar i, se înturn spre norod în fa , în dreapta i în stînga, zicînd:
— Ierta i-m , oameni buni i boieri dumneavoastr !
— Dumnezeu s te ierte, m ria-ta! r spunser to i, afar de doi juni ce sta
gînditori, r z ma i de un mormînt lîng u , îns nime nu le-a luat seama.
L pu neanul ie i din biseric , poftind pre boieri s vie ca s osp teze
împreun ; i înc lecînd, se înturn la palat. To i se împr tiar .
— Cum î i pare? zise unul din boierii care i-am v zut c nu iertase pre
Alexandru-vod .
— Te sf tuiesc s nu te duci ast zi la dînsul la mas , r spunse cel lalt; i
se amestecar în norod. Ace ti erau Spancioc i Stroici. La curte se f cuse
mare g tire pentru osp ul acesta. Vestea se împr tiase c domnul se
împ case cu boierii i boierii se bucurau de o schimbare ce le da n dejde
c vor putea ocupa iar i posturi, ca s adune nou avu ii din sudoarea
ranului. Cît pentru norod, el era indiferent; el din împ carea aceasta nu
a tepta vreun bine, nici prepunea vreun r u. Norodul se învoia cu
obl duirea lui Alexandru-vod ; cîrtea numai asupra ministrului s u Mo oc,
care întrebuin a creditul ce-l avea la domn, spre împilarea gloatei. C ci,
de i era necontenite jalobele ob tiei pentru j fuirile lui Mo oc,
L pu neanul sau nu r spundea, sau nu le asculta. Ceasul prînzului
apropiindu-se, boierii începur a veni c l ri, întov r i i fie tecare de cîte
dou -trei slugi. Luau seam îns c curtea era plin de lefecii înarma i i c
patru tunuri sta îndreptate spre poart ; dar socoteau c sînt puse pentru a
serba, dup obicei, ceremonia prin salve. Unii poate c i prepuneau vreo
curs , dar odat intrînd, nu se mai putea înturna: c ci por ile erau str juite
i p zitorii porunci i a nu l sa s ias nime. Adunîndu-se, boierii, 47 la
num r, L pu neanul se puse în capul mesii, avînd în dreapta pre logof tul
Trotu an i în stînga pre vornicul Mo oc. Începur a zice [10] din surle: i
bucatele se aduser pe mas . În Moldavia, pe vremea aceea, nu se
introdusese înc moda mînc rilor alese. Cel mai mare osp se cuprindea
în cîteva feluri de bucate. Dup bor ul polonez, veneau mînc ri grece ti
ferte cu verde uri, care pluteau în unt; apoi pilaful turcesc, i, în sfîr it,
fripturile cosmopolite. Pînza mesii i ervetele erau de filaliu [11] esute în
cas . Tipsiile pe care aduceau bucatele, talgerile i p harele erau de argint.
Pe lîng p rete sta a ezate în rînd mai multe ulcioare pîntecoase, pline de
vin de Odobe ti i de Cotnar i la spatele fie tec ruia boier dvorea cîte o
slug , care dregea [12]. Toate aceste slugi erau înarmate. În curte, pe lîng
dou junci i patru berbeci frip i, erau trei poloboace desfundate, pline de
vin; slujitorii mîncau i beau; boierii mîncau i beau. Acum capetele
începuser a se înfierbînta; vinul î i f cea lucrare. Boierii închinau i urau
pre domn cu vivate zgomotoase, la care r spundeau lefeciii prin chiote i
tunurile prin bubuit. Acum era aproape a se scula de la mas , cînd Veveri
ridic paharul i închinînd zise:

— S tr ie ti întru mul i ani, m ria-ta! s st pîne ti ara în pace i

milostivul Dumnezeu s te înt reasc în gîndul ce ai pus de a nu mai strica
pre boieri i a bîntui norodul… N-apuc s sfîr easc , c ci buzduganul
arma ului, lovind-l drept în frunte, îl oborî la p mînt.

— A! voi oc rî i pre domnul vostru! strig acesta; la ei, fl c i! În minut,

to i slujitorii de pe la spatele boierilor, sco înd junghiurile, îi lovir ; i al i
osta i, adu i de c pitanul de lefecii, intrar i n pustir cu sabiile în ei. Cît
pentru L pu neanul el luas pre Mo oc de mîn i se tr ses lîng o
fereastr deschis , de unde privea m cel ria ce începuse. El rîdea; iar
Mo oc, silindu-se a rîde ca s plac st pînului, sim ea p rul zburlindu-i-se
pe cap i din ii s i cl n nind. i cu adev rat era groaz a privi aceast
scen sîngeroas . Închipuiasc - i cineva într-o sal de cinci stînjeni lung
i de patru lat , o sut i mai mul i oameni uciga i i hot rî i spre ucidere,
c l i i osîndi i, luptîndu-se, unii cu furia dezn dejdei, i al ii cu aprinderea
be iei. Boierii, neavînd nici o grij , surprin i mi le te pe din dos, f r
arme, c deau f r-a se mai împotrivi. Cei mai b trîni mureau f cîndu- i
cruce; mul i îns din cei mai juni se ap rau cu turbare; scaunele, talgerele,
tacîmurile mesii se f ceau arme în mîna lor; unii, de i r ni i, se încle tau
cu furie de gîtul uciga ilor i, nesocotind r nele ce priimeau, îi strîngeau
pîn-îi în du eau. Dac vreunul apuca vreo sabie, î i vindea scump via a.
Mul i lefecii perir , dar în sfîr it nu mai r mas nici un boier viu. Patruzeci
i epte de trupuri z ceau pe parchet! În lupta i trînta aceasta, masa se
r sturnase; ulcioarele se sp rseser i vinul amestecat cu sînge f cuse o
balt pe lespezile salei. Odat cu omorul de sus, începuse uciderea i în
curte. Slugile boierilor, v zîndu-se lovite f r veste de solda i, plecar de
fug . Pu ini care sc par cu via , apucînd a s ri peste ziduri, das larm
pe la casele boierilor; i invitînd pre alte slugi i oameni boiere ti,
burzuluiser norodul i tot ora ul alergase la poarta cur ii, pre care
începuse a o t ia cu protivire. Gloata se înt rîta din mult mai mult.
L pu neanul, pre care îl în tiin ase de pornirea norodului, trimise pre
arma ul s -i întrebe ce vor i ce cer? Arma ul ie i.
— Ei, vornice Mo oace, zise apoi înturnîndu-se spre acesta, spune, n-am
f cut bine c m-am mîntuit de r ii ace tii i am sc pat ara de o a a rîie?
— M ria-ta, ai urmat cu mare în elepciune, r spunse mîr avul curtezan; eu
de mult aveam de gînd s sf tuiesc pre m.ta la aceasta, dar v d c
în elepciunea m riei-tale au apucat mai nainte i ai f cut bine c i-ai t iat;
pentru c … fiindc … era s … — V d c arma ul întîrzie, zise
L pu neanul curmînd pre Mo oc, care se înv lm ea în vorb . Îmi vine s
poruncesc s deie cu tunurile în prostimea acea. Ha, cum soco i i
dumneata?
— A a, a a, s -i împu te cu tunurile; nu-i vreo pagub c-or muri cîteva
sute de mojici, de vreme ce au perit atî a boieri. Da, s -i omare de istov.
— M-a teptam s-aud asemene r spuns, zise cu o rîre L pu neanul, dar s
vedem înt i ce vror. În vremea aceasta, arma ul se suise pe poarta cur ii i,
f cînd semn, strig :
— Oameni buni! M ria-sa vod întreab ce vre i i ce ceri i? si pentru ce
a i venit a a cu zurba? Prostimea r mas cu gura c scat . Ea nu se a tepta
la asemenea întrebare. Venise f r s tie pentru ce au venit i ce vrea.
Începu a se strînge în cete, cete, i a se întreba unii pe al ii ce s cear . În
sfîr it începur a striga:
— S mic ureze d jdiile! — S nu ne zapciasc !
— S nu ne mai împlineasc ! — S nu ne mai j fuiasc !
— Am r mas s raci! — N-avem bani! — Ne i-au luat to i Mo oc! —
Mo oc! Mo oc! — El ne bele te i ne prad ! — El sf tuie te pre vod ! S
moar !
— Mo oc s moar ! — Capul lui Mo oc vrem! Acest din urm cuvînt,
g sind un eho în toate inimile, fu ca o schinteie electric . Toate glasurile se
f cur un glas i acest glas striga: „Capul lui Mo oc vrem“.
— Ce cer? întreb L pu neanul, v zînd pre arma ul intrînd.
— Capul vornicului Mo oc, r spunse.
— Cum? Ce? strig acesta s rind ca un om ce calc pe un rpe; n-ai auzit
bine, fîrtate! vrei s uguie ti, dar nu-i vreme de ag . Ce vorbe sînt
aceste? Ce s fac cu capul meu? î i spun c e ti surd; n-ai auzit bine!
— Ba foarte bine, zise Alexandru-vod , ascult singur. Strig rile lor se aud
de aici. Într-adev r, osta ii nemaiîmpotrivindu-se, norodul începuse a se
c ra pe ziduri, de unde striga în gura mare: „S ne deie pe Mo oc! Capul
lui Mo oc vrem!“
— Oh! p c tosul de mine! strig tic losul. Maic preacurat fecioar , nu
m l sa s m pr p desc!… Dar ce le-am f cut oamenilor acestora?
N sc toare de Dumnezeu, scap -m de primejdia aceasta i m jur s fac o
biseric , s postesc cît voi mai ave zile, s ferec cu argint icoana ta cea
f c toare de minuni de la mon stirea Neam ului!… Dar, milostive
doamne, nu-i asculta pre ni te pro ti, pre ni te mojici. Pune s deie cu
tunurile într-în ii… S moar to i! Eu sînt boier mare; ei sînt ni te pro ti!
— Pro ti, dar mul i, r spunse L pu neanul cu sînge rece; s omor o
mul ime de oameni pentru un om, nu ar fi p cat? Judec dumneata singur.
Du-te de mori pentru binele mo iei dumitale, cum ziceai însu i cînd îmi
spuneai c nu m vrea, nici nu m iube te ara. Sînt bucuros c - i
r spl te te norodul pentru slujba ce mi-ai f cut, vînzîndu-mi oastea lui
Anton Sechele [13] i mai pe urm l sîndu-m si trecînd în partea Tom ii.
— Oh! nenorocitul de mine! strig Mo oc smulgîndu- i barba, c ci de pe
vorbele tiranului în elegea c nu mai este sc pare pentru el. Încai l sa i-m
s m duc s -mi pun casa la cale! fie-v mil de jupîneasa i de copila ii
mei! l sa i-m s m spoveduiesc! i plîngea, i ipa, i suspina.
— Destul! strig L pu neanul, nu te mai boci ca o muiere! fii român
verde. Ce s te mai spoveduie ti? Ce-i s spui duhovnicului? c e ti un
tîlhar i un vînz tor? Asta o tie toat Moldova. Haide! lua i-l de-l da i
norodului i-i spune i c acest fel pl te te Alexandru-vod celor ce prad
ara. Îndat arma ul i c pitanul de lefecii începur a-l tîrî. Tic itul boier
r cnea cît putea, vrînd s se împotriveasc ; dar ce puteau b trînile lui mîni
împotriva acelor patru bra e zdravane care-l tr geau! Vrea s se
sprijineasc în picioare, dar se împedeca de trupurile confra ilor s i i
luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. În sfîr it puterile îi sl bir , i
sateli ii tiranului, ducîndu-l pe poarta cur ii mai mult mort decît viu, îl
îmbrîncir în mul ime. Tic losul boier c zu în bra ele idrei acestei cu
multe capete, care întru o clipal îl f cu buc i.
— Iat cum pl te te Alexandru-vod la cei ce prad ara! ziser trimi ii
tiranului.
— S tr iasc m ria-sa vod ! r spunse gloata. i mul mindu-se de ast
jertf , se împr tii. În vreme ce nenorocitul Mo oc perea acest fel,
L pu neanul porunci s r dice masa i s strîng tacîmurile; apoi pus s
r teze capetele uci ilor i trupurile le arunc pe fereastr . Dup aceea,
luînd capetele, le a z în mijlocul mesii pe încet i cu rînduial , puind pe
ale celor mai mici boieri dedesubt i pe a celor mai mari deasupra, dup
neam i dup ranguri, pîn ce f cu o piramid de patruzeci i epte
c p îne, vîrful c ria se închia prin capul unui logof t mare. Apoi,
sp lîndu-se pe mîni, merse la o u l turalnic , trase z vorul i drugul de
lemn care o închidea i intr în apartamentul doamnei. De la începutul
tragediei acestia, doamna Ruxanda, ne tiind nimic de cele ce se petrecea,
era îngrijit . Ea nu putea afla pricina zgomotului ce auzise, c ci, dup
obiceiul vremii de atunci, femeile nu ie eau din apartamentul lor i
slujnicele nu puteau risca în mijlocul unei o timi ce nu cuno tea ce este
disciplina. Una din ele, mai îndr znea , ie ind, auzise vorb c este zurba
asupra lui vod i adusese aceast veste st pînei sale. Buna doamn ,
temîndu-se de furia norodului, era sp riat , i cînd a intrat Alexandru, a
g sit-o rugîndu-se dinaintea icoanei, avînd copiii pe lîng dînsa.
— A! strig ea, slav Maicei Domnului c te v d! Mi-au fost tare fric .
— Pentru aceea, precum i-am f g duit, i-am g tit un leac de fric . Vin
cu mine, doamn .
— Dar ce ipete, ce strig ri se auzeau?
— Nimic. Slujitorii s-au fost luat la sfad , dar s-au lini tit. Zicînd aceste,
lu pre Ruxanda de mîn i o aduse în sal . Întru vederea grozavii
priveli ti, ea slobozi un ipet stra nic i le in .
— Femeia tot femeie, zise L pu neanul zîmbind; în loc s se bucure, ea se
sparie. i luînd-o în bra e, o duse în apartamenturile ei. Apoi înturnîndu-se
iar i în sal , g si pre c pitanul de lefecii i pre arma ul a teptîndu-l.
— Tu pune s arunce peste zid hoiturile cînilor acestora, iar titvele s le
în ire pre zid, zise lefeciului. Iar tu, adresîndu-se c tre arma , s -mi pui
mîna pe Spancioc i pe Stroici. Îns Stroici i Spancioc erau acum aproape
de Nistru. Gona ii îi ajunser tocmai cînd treceau hotarul:
— Spune i celui ce v-au trimis, strig c tr ei Spancioc, c ne vom vedea
pîn-a nu muri!
 Capitolul al IV-lea
De m voi scula, pre mul i am s popesc i eu…

Patru ani trecuser de la scena aceasta, în vremea c rora Alexandru-

vod , credincios f g duin ei ce dase doamnei Ruxandei, nu mai t iese nici
un boier. Dar pentru ca s nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri
omene ti, n scoci feluri de schingiuiri.
Scotea ochi, t ia mîni, ciuntea i seca pe care avea prepus; îns
presupusurile lui erau p relnice, c ci nime nu mai cuteza a cîrti cît de
pu in.
Cu toate aceste, era nelini tit, c ci nu putuse pune mîna pe Spancioc
i pe Stroici, care edeau la Cameni , a teptînd i pîndind vreme. De i
avea doi gineri grafi cu mare influin la Curtea Polonei, era îngrijit de
ace ti doi boieri, s nu învite pre poloni, care nu c utau decît pretexte, spre
a întra în Moldavia; dar ace ti doi români erau prea buni patrio i ca s nu
judece c r zboiul i venirea o tilor str ine ar fi fost peirea patriei.
L pu neanul le scrisese în mai multe rînduri ca s vie, legîndu-se
prin cele mai mari jur minte c nu le va face nimic , dar ei tiau cît
pre uie te jur mîntul lui. Ca s -i privigheze mai de aproape, se mut în
cetatea Hotinului, pre care o înt ri mai cu os bire; îns aici se boln vi de
lîngoare. Boala f cu r pezi înaintiri i în curînd tiranul se v zu la u a
mormîntului.
În delirul frigurilor, i se p rea c vede toate jertfele cruziei sale,
fioroase i amenin toare, îngrozindu-l i chemîndu-l la judecata
Dumnezeului drept ii. În de ert se învîrtea în patul durerii, c ci nu putea
afla ragaz.
Chemînd pe mitropolitul Teofan, pre episcopi i pre boieri i
spuindu-le c se simte sosit la sfîr itul vie ii, î i ceru iertare de la to i,
umilindu-se; pe urm îi rug s le fie mil de fiul s u Bogdan, pre care îl
las mo tean scaunului i s -l ajute c ci, fiind în fraged vîrst , încungiurat
de puternici vr jma i, nu se va pute ap ra nici pre sine, nici pre ar , de nu
va fi unire între boieri i de nu vor ave dragoste i supunere c tr domn.
— Cît pentru mine, urm a zice, de m voi i ridica din boala aceasta, sînt
hot rît a m duce la c lug rire în mon stirea Slatina, unde s m sp sesc,
cîte zile îmi va mai l sa Dumnezeu. Deci, v rog, p rin i arhierei, de m
ve i vedea aproape de moarte, s m tunde i c lug r…
 Nu putu vorbi mai mult. Convulsiile îl apucar i un le in grozav ca
moartea îi înghe trupul, încît mitropolitul i episcopii, crezînd c se
sf r e te, îl c lug rir , puindu-i nume Paisie, dupre numele Petru, ce avea
p n-a nu se face domn.
Dup aceasta, salutînd pre doamna Ruxanda de regent în vremea
minorit ei fiului ei, proclamar pre Bogdan de domn. Apoi îndat pornir
stafete pe la boierii din ar i emigra i i pe la capitanii o tilor.
Abia amurgise cînd Stroici i Spancioc sosir .
Desc lecînd pe la gazde, alergar cu prip la cetate. Cetatea era mut
i pustie ca un mormînt de urie . Nu se auzea deci murmura valurilor
Nistrului, ce izbea regulat stîncoasele ei coaste, sure i goale i strig tul
monoton a osta ilor pe lungile lor lance. Suindu-se în palat, îi cuprinse nu
pu in mirare neîntîlnind pre nime; în sfîr it, o slug le ar t camera
bolnavului. Voind s intre, auzir un mare zgomot i se oprir ca s
asculte.
L pu neanul se trezise din letargia sa.
Deschizînd ochii, v zu doi c lug ri stînd unul la cap i altul la
picioarele sale, neclinti i ca dou statuie de bronz; se uit pe dînsul i se
v zu coperit cu o ras ; pe c p tîiul s u sta un potcap. Vru s r dice mîna i
se împedec în ni te metanii de lîn . I se p ru c viseaz i iar i închise
ochii; dar redeschizîndu-i peste pu in, v zu acele i lucruri, metaniile,
potcapul, c lug rii.
— Cum te mai sim i, frate Paisie? îl întreb unul din monahi, v zîndu-l c
nu doarme.
Numele acesta îi aduse aminte de toate cele ce se petrecuser .
Sîngele într-însul începu a ferbe i, sculîndu-se pe jum tate:
— Ce pocit nii sînt aceste? strig . A! voi v juca i cu mine! Afar , boaite!
Ie i i! c pre to i v omor! i c uta o arm pe lîng el, dar neg sind decît
potcapul îl azvîrli, cu mînie în capul unui c lug r.
Întru auzul strig rilor lui, doamna cu fiul ei, mitropolitul, boierii,
slugile întrar to i în odaie.
Chiar atunci cei doi boieri veniser i sta ascultînd la u .
— A! voi m-a i c lug rit, striga L pu neanul cu glas r gu at i sp rios;
gîndi i c ve i sc pa de mine? Dar s v ias din minte! Dumnezeu sau
dracul m va îns n to a, i…
— Nenorocite, nu huli! îl curm mitropolitul; ui i c e ti în ceasul mor ii!
Gînde te, p c tosule, c e ti monah; nu mai e ti domn! Gînde te c prin
hulele i strig rile tale sparii pre ast femeie nevinovat i pre acest copil
în care razem n dejdea Moldaviei…
— Boait f arnic ! ad og bolnavul, zbuciumîndu-se a se scula din pat;
tac - i gura; c eu, care te-am f cut mitropolit, eu te dezmitropolesc. M-a i
popit voi, dar de m voi îndrepta, pre mul i am s popesc i eu! [14] Iar pre
c eaua asta voi s-o tai în patru buc i împreun cu încul ei, ca s nu mai
asculte sf tuirile boaitelor i a du manilor mei… Minte acela ce zice c
sînt c lug r! Eu nu sînt c lug r, sînt domn! Sînt Alexandru-vod !… S ri i,
fl c i! Unde-s voinicii mei?… Da i! da i de tot! Eu v poruncesc. Ucide i-i
pre to i… Nici unul s nu scape. …A! m -n du !… Ap ! ap ! ap ! — i
c zu r sturnat pe spate, hîrcîind de turbare i de mînie.
Doamna i mitropolitul ie ir . La u îi întîmpinar Stroici i
Spancioc.
— Doamn ! zise Spancioc apucînd de mîn pe Ruxanda, omul acesta
trebuie s moar numaidecît. Iat un praf, pune-l în b utura lui…
— Otrav ! strig ea, înfiorîndu-se.
— Otrav , urm Spancioc. De nu va muri îndat omul acesta, via a m riei-
tale i a copilului acestui este în primejdie. Destul a tr it tat l i destule a
f cut. Moar tat l ca s scape fiul.
O slug ie i.
— Ce este? întreb doamna.
— Bolnavul s-a trezit i cere ap i pre fiul s u. Mi-au zis s nu m duc
f r el.
— Oh! vrea s -l omoare, r cni diuoasa mum , strîngînd cu furie copilul la
sîn.
— Nu-i vreme de stat în gînduri, doamn , ad ogi Spancioc. Ad - i aminte
de doamna lui tef ni -vod [15] i alege între b rbat i între fiiu.
— Ce zici, p rinte! zise s rmana femeie, înturnîndu-se cu ochi l crîm tori
spre mitropolitul.
— Crud i cumplit este omul acesta, fiica mea; Domnul Dumnezeu s te
pov uiasc . Iar eu m duc s g tesc tot pentru purcederea noastr cu noul
nostru domn; i pre cel vechi, Dumnezeu s -l ierte i s te ierte i pre tine.
Zicînd aceste, cuviosul Teofan se dep rt .
Ruxanda lu un pahar de argint plin de ap , pre care-l aducea sluga;
i apoi, mahinalice te i silit mai mult de boieri, l s s cad otrava în el.
Boierii o împinser în camera bolnavului.
— Ce face? întreb Spancioc pre Stroici, care cr pase u a i se uita.
— Întreab de fiul s u — zice c vrea s -l vad — cere de b ut — doamna
tremur — îi d paharul — nu vre s -l iaie!…
Spancioc s ri i scoase junghiul din cing toare.
— Ba, îl ia, bea… S - i fie de bine, m ria-ta!
Ruxanda ie i tremurînd i galb n i, r zemîndu-se de p rete:
— Voi s da i seam înaintea lui Dumnezeu, zise suspinînd, c voi m-a i
f cut s fac acest p cat.
Mitropolitul veni.
— S mergem, zise doamnei.
— Dar cine va c uta de nenorocitul acesta?
— Noi, r spunser boierii.
— Oh! p rinte, ce m f cu i s fac! zise doamna c tr mitropolitul i se
duse cu el plîngînd.
Amîndoi boierii intrar la bolnav.
Otrava înc nu începuse a- i face lucrarea. L pu neanul sta întins cu
fa a în sus, lini tit, dar foarte slab. Cînd întrar boierii, el îi privi îndelung
i necunoscîndu-i, îi întreb cine sînt i ce voiesc?
— Eu sînt Stroici, r spunse acesta.
— i eu Spancioc, ad ogi celalalt; i aceea ce voim este s te vedem pîn-a
nu muri, cum i-am f g duit.
— Oh! vr jma ii mei! suspin Alexandru.
— Eu sînt Spancioc, urm acesta, Spancioc pre care ai vrut s -l tai, cînd ai
ucis 47 de boieri i care a sc pat din ghearile tale! Spancioc, a c rui avere
ai j fuit-o, l sîndu-i femeia i copiii s cer toreasc pe la u ile cre tinilor.
— Ah! ce foc simt c m arde, strig bolnavul, apucîndu-se cu mînile de
pîntece.
— Zi Acum sloboze te, c ci ai s mori. Otrava lucreaz .
— Oh! m-a i otr vit, nelegiui ilor! Doamne! fie- i mil de sufletul meu! O,
ce foc! Unde-i doamna? Unde-i copilul meu?
— S-au dus i te-au l sat cu noi.
— S-au dus i m-au l sat! m-au l sat cu voi! Oh! omorî i-m , s scap de
durere! Oh! înjunghe-m tu, tu e ti mai tîn r, fie- i mil ! scap -m de
durerile ce m sfî ie! înjunghe-m ! zise, înturnîndu-se spre Stroici.
— Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sîngele cel pîng rit a unui tiran ca
tine.
Durerile cre teau. Otr vitul se zbuciuma în convulsii.
— Oh! strig , îmi arde sufletul! oh! da i-mi ap … da i-mi ceva s beau!
— Iat , zise Stroici, luînd paharul de argint de pe mas ; au r mas drojdiile
otr vii. Bea i te r core te.
— Ba; ba, nu, nu vreu, zise bolnavul strîngînd din ii.
Atunci Stroici îl apuc i-l inu neclintit; iar Spancioc, sco înd cu itul din
teac , îi descle t cu vîrful lui din ii i îi turn pe gît otrava ce mai era în
fundul p harului.
 L pu neanul, mugind ca un taur ce vede trunchiul i securea ce a s -l
loveasc , voi a se-nturna cu fa a spre p rete.
— Ce, vrei s nu ne mai vezi? ziser boierii. Ba, se cade spre osînda ta s
ne prive ti; înva a muri, tu care tiai numai a omorî. i apucîndu-l
amîndoi, îl ineau nemi cat, uitîndu-se la el cu o bucurie infernal i
mustrîndu-l.
Nenorocitul domn se zvîrcolea în spasmele agoniei; spume f cea la
gur ; din ii îi scrî neau i ochii s i sîngera i se holbaser ; o sudoare
înghe at , trist a mor ii prevestitoare, ie ea ca ni te nasturi pe obrazul lui.
Dup un chin de jum tate ceas, în sfîr it, î i dete duhul în mînile c l ilor
s i.
Acest fel fu sfîr itul lui Alexandru L pu neanul, care l s o pat de
sînge în istoria Moldaviei.
La monastirea Slatina, zidit de el, unde e îngropat, se vede i ast zi
portretul lui i a familiei sale.

1 Miron Costin (n.a.)

2 Patria (n.a.)
3 Patriot (n.a.)
4 Proverbul (n.a.)
5 O hain lung deschis dinainte (n.a.)
6 Catifea (n.a.)
7 Orfani (n.a.)
8 Un cu it a c ruia mîner se ascundea în teac i care slujea spre
înjunghierea du manului învins. În Fran ia se numea miséricorde (n.a.)
9 Un fel de caret a ezat pe dricuri (n.a.)
10 A cînta — cuvînt vechi (n.a.)
11 O es tur foarte sub ire (n.a.)
12 Turna vin (n.a.)
13 Vestit general ungur (n.a.)
14 Miron Costin (n.a.)
15 Miron Costin (n.a.)