Maitreyi - Mircea Eliade

Relația dintre Allan și Maitreyi

Maitreyi de Mircea Eliade este un roman interbelic (1933), modern, subiectiv, de

analiză psihologică, un roman al autenticității și al experienței, dar și un roman exotic.
Romanul experienței reprezintă o orientare tematică apărută în romanul
interbelic odată cu poziția critică exprimată de Mircea Eliade la adresa romanului psihologic
promovat de Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu sau Anton Holban. Spre deosebire
de aceștia, Eliade propune un model de autenticitate bazat nu pe analiza unor stări interioare
ce au relevanță exclusiv pentru subiectivitatea în cauză, ci pe redarea unor experiențe unice,
reprezentative pentru condiția umană în general. Maitreyi este un roman al experienței
deoarece valorifică trăirea intensă în plan interior a unor experiențe definitorii. Proza
experienței se bazează pe crearea impresiei de autenticitate prin utilizarea unor elemente care
țin de realitate (jurnalul din India al scriitorului, elemente autobiografice, scrisori etc.). Deși
este un roman cu surse autobiografice, iar Allan este un alter-ego al scriitorului, apartenența la
curentul experiențialist/ trăirist nu este dată de legătura cu viața reală a autorului, ci din faptul
că romanul creează impresia de viață autentică, iar eroii lui își trăiesc iubirea cu intensitate, ca
experiență definitorie a existenței.
Titlul romanului este semnificativ deoarece face trimitere la
unul dintre protagoniștii poveștii de iubire: Maitreyi, femeie și mit și, în același timp, simbol
al sacrificiului în iubire în viziunea criticului Pompiliu Constantinescu. În limba sanscrită,
maitreya înseamnă prietenos. Tema esențială a romanului este inițierea prin și în
iubire. Erosul, manifestat ca forță primordială, unește ființele anulând diferențele etnice,
sociale, culturale, religioase, devenind soluție inițiatică de transcendere a condiției umane.
Romanul este construit pe conflictul clasic dintre rațiune și pasiune, presupunând o ciocnire a
civilizațiilor. Conflictul exterior dintre exponenții celor două lumi – europeanul Allan,
exponent al lumii noi, civilizatoare, libere, pe de o parte, și bengalezul Narendra Sen,
simbolul Indiei patriarhale, pline de prejudecăți, pe de altă parte – este dublat de puternicul
conflict interior între trăirea intensă a iubirii și luciditatea autoanalizei pe care îl
experimentează Allan. Naratorul intradiegetic,
necreditabil, autodiegetic, implicat dramatizat apare în cazul dublei perspective narative: una
contemporană (a unui jurnal) şi una ulterioară (de prelucrare a romanului). Viziunea este
împreună cu (avéc), punctul de vedere actorial și focalizarea internă. Spre deosebire de
Allan, care întruchipează tipul europeanului deschis către noi experiențe, Maitreyi este tipul
indiencei al cărei singur interes este pentru propriul univers interior, pentru întoarcerea către
sine. Allan este tânărul european
rațional, preocupat la început de fizică și matematică care se implică într-o experiență erotică
inițiatică, analizându-și prin introspecție cu luciditate trăirile.
Maitreyi, eroina romanului, este
considerată cel mai exotic personaj feminin din literatura română. Maitreyi simbolizează
misterul feminității. Din punct de vedere social, cei doi fac
parte din categorii fundamental diferite: el este albul civilizator, europeanul care simbolizează
lumea nouă, libertatea, în vreme ce ea este fecioara brahmană, aparținând unei caste elitiste și
bogate, unei Indii patriarhale și retrograde. Adolescenta, care a beneficiat de o educație aleasă
cu profesor particular, este o poetă precoce, preocupată de filozofie și apreciată în cercurile
intelectuale bengaleze pentru conferințele despre esența frumosului pe care le ținuse.
Din punct de vedere psihologic, el este
un autoreflexiv, o natură dilematică: cerebral și lucid, detașat și blazat, prizonier al unei
existențe derizorii, dar curios să experimenteze trăiri noi. Ființa lui e duală, contradictorie și
frământată, prinsă în iureșul trăirii erotice, al revelației intelectuale, dar și al preconcepțiilor
educaționale. De cealaltă parte, Maitreyi este precoce și complicată, rafinată și primitivă,
trăind în orizontul mitului viu, deși cunoaște și grațiile stilului occidental. Oscilațiile ei între
preocupări profunde, intelectuale și naivități copilărești îl fac pe Allan să o vadă ca o ființă
paradoxală și inconstantă. Imposibilitatea clarificării misterului acestei femei îi întreține lui
Allan dorința vie și patima descifrării. Din punct de
vedere moral, Maitreyi îi pare lui Allan mândră și disprețuitoare, de o superioritate greu
disimulată, alteori timidă, un copil, o primitivă. Allan este o sinteză perfectă între un dandy
colonial și aventurierul frivol, atras de exotism. Prima dată o
văzuse întâmplător în vacanța de Crăciun când tânăra alegea cu tatăl ei cărți. Atunci Maitreyi i
s-a părut urâtă, cu ochii prea mari și prea negri, cu buzele cărnoase și răsfrânte, cu sânii
puternici de fecioară bengaleză, crescută prea plin ca un fruct trecut în copt (caracterizare
directă realizată de naratorul-personaj). Această primă impresie se modifică la a doua
întâlnire, atunci când Allan merge împreună cu un prieten ziarist, Lucian Metz care scria o
carte despre India, să ia cina în casa familiei Sen: Maitreyi mi s-a părut atunci mai frumoasă.
Îl fascinează mai ales râsul Maitreyiei un râs nestăvilit, contagios, un râs de femeie și de copil
în același timp. La a treia lor întâlnire, când ea îl vizitează la spital, Allan se simte tulburat de
prezența ei, fără să-și poată motiva această reacție. Apoi, Allan este invitat să locuiască în
casa familiei Sen. Aici el receptează realitatea ca un european și crede că familia Sen
complotează să-l însoare cu Maitreyi. În primele luni, nu se gândește la dragoste, dar se simte
atras de misterul fetei. Treptat, tânărul este fascinat de viața familiei bengaleze, dar și de
complexitatea sufletului Maitreyiei, adolescenta senzuală și inocentă în același timp. El începe
să o învețe franceză, iar ea să-l învețe bengaleză. La început, Maitreyi încearcă să reziste
jocului seducției, pe de o parte din rațiunile religioase, pe de altă parte pentru că nu îndrăznea
să strice planurile tatălui ei.
O secvență reprezentativă pentru relația de dragoste a celor doi se
derulează în capitolul 8, în scena din bibliotecă, atunci când cei doi tineri cataloghează
cărțile lui Sen și mâinile lor se întâlnesc simbolic pe volumul Tales of the unexpected.. Acesta
este momentul când Allan devine cu adevărat conștient de seducția pe care Maitreyi o exercită
asupra lui și în care diferența dintre cele două mentalități, orientală și occidentală, arată modul
în care cei doi tineri concep iubirea: ceea ce pentru el este extaz, pentru ea este agonie.
Atingerea fizică a bărbatului îi deschide Maitreyiei orizonturi nebănuite. Spațiul claustrant al
bibliotecii ar putea sugera constrângerile sau rigorile unei lumi atemporale. Biblioteca devine
metaforă textuală pentru labirintul căutărilor, al regăsirii identitare, al aflării sinelui.
O altă secvență semnificativă pentru întâlnirea a două tipuri de a
trăi experiențele umane fundamentale este scena logodnei secrete dintre cei doi săvârșită
în natura exotică a Bengalului. Jurământul Maitreyiei are solemnitatea incantațiilor din vechea
literatură indiană. Cerul și Pământul sunt invocate într-un legământ de dragoste: Mă leg de
tine pământule că eu voi fi a lui Allan și a nimănui altuia. Voi crește din el ca iarba din tine și
cum aștepți tu ploaia așa îi voi aștepta și eu venirea, și cum îți sunt razele ție, așa va fi trupul
lui mie. Ea îi oferă lui Allan un inel cu doi șerpi încolăciți: unul de aur (feminitatea) și altul de
fier (virilitatea) sugerând refacerea cercului, a întregului, comuniunea mistică a două suflete
eliberate de constrângerea prejudecăților.
Întâlnirile nocturne ale celor doi stau sub semnul unei adevărate magii a
voluptății în care iubirea fizică se amestecă delirant cu cea metafizică și cu senzualitatea. Deși
își neagă inițial sentimentele, autoanalizându-se cu luciditate, Allan se lasă prins în mrejele
jocurilor Maitreyiei, traversând toate etapele iubirii: începutul: eu nu o iubesc, mă tulbură, mă
fascinează, dar nu sunt îndrăgostit de ea, instalarea: mă amuz doar, creșterea: nicio femeie nu
m-a tulburat atât, apoteoza: suferința mea, vrăjit și îndrăgostit.
În Maitreyi iubirea este o experiență complexă care târăște în vârtejul
ei, fără putință de împotrivire pe naiva Maitreyi și pe lucidul Allan, inițiindu-i într-o ordine
proprie de lucru care le dă iluzia atingerii absolutului. Dar pasiunea are și un caracter nefast.
Fără îndoială, cea mai însemnată victimă a pasiunii este Maitreyi, singura care are capacitatea
și curajul de a arde până la capăt în focul pasiunii.
În concluzie, romanul aduce în prim plan două entități
simbolice și ireconciliabile: pasiunea și rațiunea.