CURS XIV

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND TRATATELE INTERNATIONALE

1. Incheierea, intrarea in vigoare si negocierea a tratatelor internationale;

2. Incetarea si interpretarea tratatelor internationale.

1. Incheierea, intrarea in vigoare si negocierea a tratatelor internationale

In prezent, complexitatea relatiilor internationale si dezvoltarea intensa a

cooperarii dintre state impun ca solutionarea problemelor importante sa se faca pe
baza principiilor si normelor dreptului internationa, cu participarea tuturor statelor.
Prin incheierea tratatului se intelege ansamblul de activitati desfasurate, de
proceduri care trebuie sa fie indeplinite si de reguli care trebuie sa fie observate
pentru ca tratatul sa se formeze, sa se perfecteze si sa devina obligatoriu pentru
parti, sa intre in vigoare si sa existe ca act valabil in conformitate cu dreptul
international.
Tratatele internationale se incheie, de regula, in forma scrisa. Un tratat cuprinde:
un titlu, in care se anunta pe scurt domeniul reglementat si partile; un preambul,
care enunta obiectivele urmarite de parti, precum si contextul politic in care ele
plaseaza tratatul; prevederile sau clauzele de fond, care enunta normele stabilite,
respectiv drepturile si obligatiile partilor; clauzele finale, care prevad modul de
intrare in vigoare a tratatului; data si locul semnarii si cuprind semnaturile
reprezentantlor partile.
Tratatele bilaterale se elaboreaza, de regula in limbile celor doua tari sau, mai
rar, intr-o singura limba de circulatie internationala, sau in trei limbi, adaugand la
cele doua limbi ale partilor, o limba de circulatie internationala. Tratatele
multilaterale se incheie in mai multe limbi de circulatie internationala.
Negocierea reprezinta una dintre cele mai extinse faze in procesul incheierii
tratatului, in cadrul caruia se succed si se intrepatrund o serie de faze, proiectul
tratatului putand suferi modificari, in anumite situatii, chiar in curul adoptarii, iar
textul ramane definitiv numai dupa autentificarea sa. Ele se desfasoara intre
reprezentanti ai statelor, special abilitati in acest sens, abilitate ce trebuie sa rezulte
din documente care emana de la autoritatile competente ale fiecarui stat in
conformitate cu dispozitiile Constitutiei sau a altor legi interne. Potrivit practicii
conventionale, negocierile pentru incheierea de tratate internationale pot avea loc
intre state, intre state si organizatii internationale sau numai intre organizatii
internationale (negocieri neinstitutionalizate).
In trecut, negocierile se faceau in mod frecvent, de catre sefii de stat, in prezent
acestea negociaza tratatele numai in cazuri exceptionale. Negocierea se face direct
intre reprezentantii partilor interesate, si comporta o suita de propuneri prezentate
de reprezentantii statelor in prezenta carora acordul trebuie sa se realizeze.
In concluzie, putem mentiona ca, incheierea tratatelor implica unele activitati si
proceduri care trebuie indeplinite, intr-o anumita succesiune si coerenta: stabilirea
celui care are calitatea de a incheia tratatul (de a negocia si semna) si care sunt
organele prin care se realizeaza acordul de vointa al partilor; conditiile de fond si de
forma pe care trebuie sa le indeplineasca actul juridic respectiv; modul in care se
exprima consimtamantul de a fi legat printr-un tratat; fazele prin care trece aceasta
operatie de incheiere a tratatelor – negocierea si parafarea textului, elaborarea si
autenticitatea acestuia, ratificarea (aprobarea), procedura de intrare in vigoare si de
inregistrare a tratatelor. Aceste proceduri au in vedere o suita de activitati succesive
care au loc: de negociere a tratatului, de exprimare a consimtamantului statelor
negociatoare de a fi legate prin tratat si de intrare in vigoare a tratatului.

2. Incetarea si interpretarea tratatelor internationale

Dupa intrarea in vigoare a unui tratat, pot interveni evenimente de natura sa

modifice intinderea aplicarii lui in forma in care a fost incheiat, ori chiar sa duca la
incetarea efectelor lui. Incetarea unui tratat, spre deosebire de nulitate, inseamna ca,
de la data la care tratatul respectiv nu mai este in vigoare, el nu mai produce efecte.
Efectele care s-au produs anterior incetarii tratatului, s-au produs in virtutea
acestuia si nu sunt puse in discutie, dar pentru viitor, aceste efecte nu se mai pot
produce, pentru ca temeiul lor juridic a incetat sa mai existe. Nulitatea inseamna
lipsa de validitate si acesta exclude producerea de efecte.
Clauzele de incetare a tratatelor internationale le constituie diversele evenimente
sau imprejurari, politice sau juridice, care fac ca angajamentelor pe care aceste
tratate le contin, efectelor pe care le produc, sa li se puna capat, fie in baza
tratatelor insesi, fie pe calea anumitor proceduri admise si reglementate de dreptul
international.
 Stabilitatea tratatelor este esentiala pentru asigurarea securitatii internationale.
Dar, nefiind imuabile (constante, permanente, neschimbate) tratatele pot fi anulate,
modificate sau abrogate, insa nu intr-un mod arbitrar, cu incalcarea normelor
imperative ale dreptului international sau a procedurii convenite de parti. Pentru a
avea lor anularea, modificarea, incetarea sau suspendarea unui tratat, trebuie sa
survina imprejurari bine justificate, recunoscute ca temei in dreptul international.
Interpretarea normelor juridice desemneaza procesul intelectual de stabilire a
sensului exact al normelor juridice in vederea aplicarii acestora, a solutionarii unor
cauze. Interpretarea tratatelor internationale, potrivit doctrinei de specialitate si
practicii statelor, consta in a stabili sensul si continutul exact al acestora, in scopul
aplicarii depline a tratatelor.
Poate fi interpretare juridica internationala, in cazul in care partile supun un
litigiu unei jurisdictii internationale, ea fiind obligatorie numai pentru partile in
litigiu si pentru speta respectiva. De asemenea, unele organizatii internationale pot
interpreta actele lor constitutive sau conventii din domeniul lor de activitate,
asemenea interpretari avand, de regula, caracter de recomandare.
Desigur, si organele interne ale unui stat, inclusiv cele judecatoresti, pot sa
interpreteze un tratat, asemenea interpretare avand valoare limitata la statul
respectiv si in functie de competenta organului care face interpretarea.

Ca metode practice de interpertare sunt cunoscute:

- interpretarea literala, atribuind cuvintelor sensul lor obisnuit, daca alt sens nu
este in mod evident urmarit sau nu rezulta din context si, acordand prioritate
textului in limba in care a fost negociat tratatul;
- interpretarea logica, pornind de la textul tratatului in ansamblu, de la
articolele legate direct de prevederea care face obiectul interpretarii, de la
preambulul tratatului, astfel incat, sensul dat sa se armonizeze cu al celorlalte
prevederi;
- interpretarea sistematica, prin compararea unui tratat cu altele incheiate de
aceleasi parti intre ele sau cu alte state terte;
- interpretarea istorica, tinand seama de conditiile istorice concrete ale
incheierii tratatului;
- interpretarea restrictiva sau extinctiva; atunci cand sensul unei prevederi nu
poate fi lamurit prin celelalte metode, in practica se tinde sa i se dea o
 interpretare restrictiva, pentru a evita riscul largirii obligatiilor statelor peste
cele care si le-au asumat.
Problemele de interpretare de un alt tip pot sa apara in cazul in care un tratat a
fost redactat in mai multe limbi, fiecare versiune declarata autentica. Pornind de la
preocuparea pentru unitatea de interpretare a tratatelor, se postuleaza, in primul
rand, prezumtia ca termenii unui tratat au acelasi sens in diferite texte autentice. In
situatia in care, din comparatia textelor autentice rezulta o deosebire de sens al
termenilor, se va adopta sensul care corespunde in cea mai mare masura obiectului
si scopului tratatului.