Etica relațiilor in afacerii

De Robert Solomon

Etica  este una din principalele ramuri ale filosofiei, ea se ocupă cu cercetarea problemelor de
ordin moral, încercând să livreze răspunsuri la întrebări precum: ce este binele/raul? ,cum
trebuie să ne comportăm?
Etica în afaceri sau etica afacerilor reprezintă o disciplină în cadrul eticii aplicate, care se
ocupă cu analiza din punct de vedere moral a modului în care agenții economici (firmele,
acționarii, angajații, cumpărătorii etc.) acționează. Ea a apărut la începutul secolului al XX-lea
în Statele Unite ale Americii ca urmare a extinderii aplicabilității teoriilor etice dincolo de
spațiul general al "acțiunii umane".
De cele mai multe ori etica afacerilor folosește practici mai puțin nobile precum lăcomia si
avariția.
Originea acesteia este din epocile antica si medievala ,când unii gânditori precum Cicero a
analizat corectitudinea tranzacțiilor comerciale din aceea perioada, considerând ca acest
domeniu are un stil ad-hoc care nu este o practica filosofica.
Afacerile exista de pe vremea suveranilor in care viziunea afacerilor era mai mult negativa.
Aristotel primul economist ,a considerat ca termenul de economie are 2 sensuri :oikomikos
sau comerțul gospodăriei si cheramatisike care înseamnă comerț in vederea obținerii
profitului.
Schimbarea dramatica in atitudinea fata de afaceri a inceput cand Adam Smith a publicat
opera ,,Whealth of Nations” ,fiind construita pe traditii cu o lunga istorie.
Conform mitului cautarii profitului acumularea de profit nu este scopul final, ca nu trebuie
combătută, însă este necesar ca profitul sa fie privit ca un mijloc de recuperare a investitiei,
recompensare a muncii ,dar si de servire mai eficienta a societății.
Realizarea unei etici a relatiilor de afaceri este necesar sa fie eliminata conceptia potrivit
careia afacerile sunt o activitate izolanta. In acest sens, chiar daca viata in afaceri este o
competitie ca trasatura principala a capitalismului are loc într-o comunitate ce poate avea
valori comune si interese reciproce cu lumea afacerilor.
Cele mai dăunătoare mituri si metafore legate de afaceri sunt conceptele darwiniste
de ,,supraviețuirea celui mai puternic” si „lumea e o jungla”. Lumea afacerilor este o
competiție nu într-o lupta sângeroasă ,ci într-o comunitate cu o limita de interese comune si
in contradicție cu metafora „fiecare pentru sine”, implicând cooperare si încredere reciproca.
Metafora care pare ce se menține cel mai mult este cea a individualismului atomizat. Afacerile
sunt o practica sociala ,nu o activitate a unor persoane retrase. Înlăturarea ideii de izolare este
prima însărcinare a eticii afacerilor.
Exista trei sau mai multe niveluri ale afacerilor și ale eticii afacerilor:
 Micronivelul format din regulile unei tranzacții corecte intre indivizi
  Macronivelul reprezentata de reguli culturale și institiționale de comert care opereaza
la nivelul ”lumii afacerilor„
 Al treilea nivel este reprezentat de unitataea de analiza a eticii afacerilor, si anume
firma.
Microetica este inclusă în mare parte în etica tradițională, acoperind teme precum natura
misiunii și altor obligații, intențiile consecințele și alte implicații ale acțiunilor individului Sau
fundamentul și natura unor drepturi individuale. Ceea ce este specific eticii afacerilor este
idea de salariu corect, de tratament corect, Idei care ajută la trasarea limitei între „afacere” și
„jecmănire”. Noțiunea introdusă de Aristotel numită dreptate „comutativă” se potrivește
deoarece până și anticii se gândeau câteodată, de exemplu, vânzătorul unei case este obligat
să-i spună potențialului cumpărător că acoperișul este vechi și ar putea ceda la primele ploi
serioase.
Macroetica este acele întrebări despre dreptate legitimitate și natura societății care formează
filosofia socială și politică. Care este scopul „pieței libere” sau este ea un bun în sine,
având-uși propriul telos? Este dreptul la proprietate este un drept primar, care precedă într-un
anumit sens contractul social sau și piața trebuie concepută ca o practică sociala complexă în
care drepturile sunt doar unele din componente? Este economia de piață un sistem corect?
De fapt, macroetica este o încercare de includere a imaginii de ansamblu, de a înțelege natura
lumii afacerilor și a funcțiilor ei.
Firma însă rămâne totuși unitatea de analiză a afacerilor moderne, iar întrebările principale ale
eticii afacerilor îi privesc fără îndoială pe directorii și angajații acelor mii de companii care
conduc viața comercială a lumii, acestea fiind despre rolul corporației în societate și rolul
individului în cadrul corporației.
Conceptul central în etica afacerilor a devenit recent responsabilitatea socială. Acesta a iritat
numeroși oameni care țineau la economia de piață tradițională provocând apariția unor
argumente greșite sau de natură să inducă în eroare. Unul dintre cei mai faimoși fiind
economistul Milton Friedman, cel care a rezumat în diatriba viitorului câștigător al Premiului
Nobel, sub titlul :” Responsabilitate socială este să-și sporească profitul”.
Friedman i-a numit pe oamenii de afaceri care erau de partea ideii responsabilității sociale ”
ce marionete inconștiente a acelor forțe intelectuale care au subminat și continuă să
submineze bazele unei societăți libere„ și i-a acuzat că „predică un socialism pur și nediluat”.
argumentul lui este că managerii unei corporații sunt angajații acționarilor și, în această
calitate, ei au responsabilitatea fiduciară” de a maximaliza profitul acestora. Donațiile de bani
pentru acte caritabile sau pentru alte cauze sunt, de fapt, un furt din banii acționarilor.

Răspunsul la argumentele de tipul celui al lui Friedman este introducerea categorie de

stakeholder-i, adică acele părți care sunt beneficiari ale responsabilității lor sociale ale
corporații, inclusiv acționarii. Stakeholderi sunt cei afectați de acțiunile unei companii cei
care au așteptări și drepturi legitime legate de aceasta, incluzându-se angajații, consumatorii și
furnizorii precum și comunitatea și societatea din care face parte compania.
Astfel, extinde substanțial punctele de interes ale companiei fără a pierde din vedere calitățile
particulare și capacitățile companiei însăși.
Responsabilitate socială nu este de fapt o povară în plus pentru corporație, ce este o parte a
intereselor esențiale adică de a răspunde nevoilor de a fi corectă nu numai în fața
investitorilor, ci și față de angajați, clienți sau parteneri de afaceri.

Managerii unei companii au față de acționari și stakeholderi obligații.

Mai exact, au obligații față de consumatori și comunitatea în care trăiesc.
Față de consumatori compania are obligația de a furniza produse și servicii de calitate, de
exemplu instrucțiunile din folosire și al avertismentelor acolo unde este cazul. Ea are obligația
de a se asigura că aceste produse sunt sigure. Inteligența și responsabilitatea consumatorului
sunt implicate atunci când este vorba despre publicitate, împotriva căreia se îndreaptă multe
critici.
Argumentul clasic în favoarea pieței libere este că acest sistem satisface cererea existentă.
Însă dacă producătorii creează cererea pentru produsele lor atunci acest argument este
subminat. S-a susținut chiar și că publicitatea este ea însăși constrângătoare deoarece
interferează cu libera alegere a consumatorului, care nu mai poate decide de unul singur de ce
are nevoie, de fapt este supus unui baraj de influențe care pot fi relevante sau împotriva
nevoilor sale.

Chiar și atunci când nu este pusă la îndoială dezirabilitatea unui produs, există dileme legate
de publicitatea pentru o anumită marcă și de crearea artificială a „diferențierii între produse”.
Există apoi vechile întrebări legate de gusturi, aflat la granița dintre etică și estetică. E
conotațiile sexuale, seducătoare și adesea fățișe, sunt folosite pentru a vinde orice fel de
produse, de la gumă de mestecat la automobile; sunt sugerate false promisiuni de succes și
acceptabilitate socială dacă se cumpără un anumit săpun sau pastă de dinți apoi se folosesc
imagini jignitoare la adresa femeilor și a minorităților doar pentru a vinde produse fără de care
ne-am descurcat perfect. Sunt oare consumul superficial și gustul o problemă de etică? Chiar
se așteaptă cineva ca oamenii să creadă că viața lor se va schimba dacă vor folosi o nouă
aromă sau dacă podeaua lor din bucătărie va fi dintr-un material performant?
Minciuna utilizată în publicitate este însă o problemă mult mai serioasă. Însă în lumea
seducției, a kitsch-ului și a hiperbolei nu ne putem da seama ce este minciună și ce nu.
Atunci când un produs medical i se face reclamă pe baza unor informații tehnice incorecte,
incomplete sau pur și simplu false sau atunci când un remediu rapid pentru răceală este vândut
împreună cu promisiuni, dar fără vreo dovadă solidă de eliminare a simptomelor și de
prevenire a complicațiilor și când efectele secundare și periculoase sunt ascunse sub sfatul:
„Consultați medicul sau farmacistul”, atunci noțiunea simplă de „adevăr în publicitate” devine
un imperativ moral, iar principiile etice sau chiar legea au fost încălcate.
Într-un sistem ideal de economie de piață singurele reclame permise sau necesare ar fi acelea
care oferă informații despre utilizarea și calitățile produsului. În anumite cazuri este posibil ca
consumatorul mediu să nu înțeleagă informațiile despre produsul în cauză, iar acesta nu își
asumă responsabilitatea pentru propriile decizii. Însă reclamele nu pot fi învinuite pentru
iresponsabilitatea și iraționalitatea proprie.
Companiile au față de consumatori obligații, dar și aceștia au responsabilități la rândul lor.
Etica afacerilor nu se referă numai la responsabilitatea corporațiilor, ci la un set de
responsabilități reciproce aflate în interacțiune.
În modelul responsabilităților corporației cel mai abuzat stakeholder este angajatul. Teoria
clasică a economiei de piață, arată că munca angajatului este o simplă marfă dar pe când
mărfurile obișnuite pot fi vândute la reduceri sau pur și simplu aruncate dacă nu mai sunt
folosite, angajatul este o ființă umană cu nevoi reale și drepturi.
Spațiile de muncă înguste și lipsite de confort, orele extenuante pot reduce costurile fixe și
crește productivitatea, salariile de subzistență plătite unor angajați care nu pot să se plângă pot
crește profiturile, dar astfel de condiții și practici sunt recunoscute ca fiind lipsite de etică și
ilegale. Din această cauză, etica afacerilor s-a concentrat în ultimul timp pe noțiuni precum
drepturile angajaților și dintr-o altă perspectivă asupra noțiunii de loialitate față de companie.
De altfel, dacă angajații sunt tratați ca pe niște mărfuri indispensabile atunci compania nu ar
trebui să fie surprinsă dacă este văzută ca pe o sursă temporară de salariu.
Loialitatea față de companie are două accepțiuni: angajatul poate avea, prin natura meseriei
sale, obligații speciale față de companie, dar și compania are la rândul ei obligații față de el.
Din punct de vedere al lui R. S. Downie, un rol este „un set de drepturi și obligații care
îndeplinesc o anumită funcție socială”, în acest caz o funcție în cadrul companiei. Anumite
aspecte pot fi specificate în contractul de muncă și în legislație, dar obiceiurile locale,
modelele de politețe și alte aspecte a ceea ce am numit „cultura organizațională” pot deveni
evidente numai în timp sau prin contact continuu cu ceilalți angajați.
Norman Bowie spunea în acest sens că „o slujbă nu e niciodată numai o slujbă”. Aceasta
având și o dimensiune morală: mândrie față de produsul muncii proprii, cooperare cu colegii
și grijă față de bunăstarea companiei.
Afacerile nu sunt un scop în sine, acestea sunt integrate și sprijinite de către o societate care
are alte preocupări, norme și așteptări care predomină. Se zice adeseori angajați și chiar
directori de nivel înalt că se plâng de faptul că „valorile companiei sunt în conflict cu valorile
lor personale”. Acest lucru poate însemna că anumite cerințe din partea companiilor sunt
lipsite de etică sau imorale. Prin „valori personale”, oamenii înțeleg că de fapt sunt cele mai
importante valori ale culturii în care ei trăiesc. Din acest context putem înțelege cel mai bine
tragica figură a „turnătorului”. Acesta nu este doar un om cu probleme de adaptare în
companie și care amenință cu dezvăluiri amenințătoare. Turnătorul recunoaște că nu poate
tolera violarea moralei sau a încrederii publice și se simte obligat să facă ceva în acest sens.
Poveștile celor mai multe dintre aceste personaje nu sunt povești cu final fericit, însă chiar și
existența lor și succesele ocazionale subliniază faptul că obligațiile corporației, ale individului
și ale societății sunt strâns legate. Într-adevăr, poate cel mai important rezultat al discuțiilor
publice asupra eticii afacerilor este atenția acordată acestor indivizi, astfel s-a conferit o nouă
respectabilitate pentru ceea ce angajatorii lor considerau în mod greșit a fi o încălcare a
loialității.
Însă atunci când interesele de afaceri sunt în conflict cu morala sau bunăstarea societății,
afacerile sunt cele care trebuie să cedeze, acesta fiind principiul cel mai important al eticii
afacerilor.