Conceptul de administraţie publică

1. Definiţii şi teorii privind adminstraţia publică

Administraţia publică în sensul larg, reprezintă o activitate ce constă într-o

prestaţie a unei persoane sau a unui grup de persoane în folosul altora, luând naştere
un raport juridic, iar beneficiarul prestaţiei îi pune la dipoziţie mijloacele materiale
şi financiare necesare.1
Există multe sensuri ale termenului de administraţie publică, iar preocupările
teoretice s-au axat în principal pe clarificarea noţiunii de administraţie publică – ca
formă a exercitării puterii executive în stat: 2 James W. Davis precizează că
administraţia poate fi cel mai bine identificată cu ramura executivă a guvernării.
Nicholas Henry formulează definiţia administraţiei publice astfel: ea diferă de
tendinţele politice, atât prin accentuarea comportamentului birocratic, dar mai
ales prin sistemul structurilor proprii şi metodologiile aplicate pentru realizarea
scopurilor guvernamentale. John J. Corson şi J.P. Haris definesc administraţia
publică drept: activitatea prin care se realizează scopurile şi obiectivele guvernului.
Administraţia publică este dependentă de stat deoarece în absenţa acestuia ea nu
poate exista, deoarece este o activitate de stat, desfăşurată de organele de stat. 3
Se poate deduce că administraţia publică implică activitate, are legătură cu
politicul, se concentrează în activitatea executivă a guvernării şi este diferită de
administraţia privată, fiind preocupată de aplicarea legii. Administraţia publică este
condusă de Guvern, dar ea are o anumită independenţă, al cărei grad diferă de la o
epocă la alta, de la stat la stat, etc. Datorită continuităţii activităţii administraţiei
publice, există o formă de putere administrativă, putere ce depinde de stabilitatea în
funcţie a funcţionarilor publici, de continuitatea serviciilor publice, etc. De aceea
administraţia realizează o anumită influenţă asupra guvernului, sugerându-i
anumite atitudini. Permanenţa funcţionarilor şi continuitatea administraţiei
estompează amploarea schimbărilor politice. În toate ţările, Guvernul a avut drept

1
Mircea Preda, Drept administrativ, Partea generală, Ediţia a III-a, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004, pp. 10-11
2
Ioan Alexandru, op.cit, pp. 67-70
3
Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, Administraţia publică în România, Editura CH Beck,
Bucureşti, 2008, pp. 3
 preocupare menţinerea controlului asupra administraţiei iar pentru a se proteja şi-a
rezervat mijloacele de acţiune, el fiind cel care numeşte, avansează şi revocă o
categorie de funcţionari publici superiori, exercitând putere ierarhică şi
disciplinară.4
Etimologic vorbind, administraţia publică îşi are originile în limba latină, din
prepoziţia ad care înseamnă la, către şi minister, care înseamnă servitor, supus.
Administraţia este o componentă a puterii executive, una din cele trei puteri ale
statului, împreună cu puterea legislativă şi cea judecătorească. Conceptul se
prezintă sub două accepţiuni. În sens formal, organic prin administraţie publică se
înţelege un ansamblu de organe prin care se realizează o activitate de natură
administrativă. În sens material, funcţional administraţia publică înseamnă
activitatea desfăşurată de organe competente, conform legii, de punere în executare
a legii, de prestare servicii, într-un regim juridic de putere publică.5

Analizând aceste definiţii putem afirma că administraţia publică reprezintă: o

activitate de executare a legii, un ansamblu de autorităţi şi organe care
acţionează potrivit legii şi realizează un interes public în favoarea cetăţenilor.

2. Caracteristicile adminstraţiei publice şi funcţiile

administraţiei publice

a) Caracteristicile administraţiei publice

Autorul Ioan Alexandru consideră că administraţia publică are următoarele
caracteristici6:
1. administraţia publică este ierarhizată şi ordonată, adică este divizată pe
verticală şi orizontală. Puterea autorităţilor publice aflate la un nivel superior se
realizează asupra actelor emise de autorităţile aflate la un nivel inferior. Controlul
care este efectuat asupra administraţiei publice este de natură diferită, poate fi
administrativ, poate fi realizat de un judecător, etc.

4
Ibidem
5
Verginia Vedinaş, Teodor Narcis Godeanu, Emanuel Constantinescu, Dicţionar de drept
public-Drept constituţional şi administrativ, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pp.7-8
6
Ioan Alexandru, op.cit., pp. 72-76
 2. administraţia publică este un intermediar între Guvern şi populaţie, având
ca scop acţiunea dar este condusă de Guvern care îi prescrie atitudinea, îi numeşte
şefii şi îi furnizează mijloacele. Într-un stat de drept, administraţia publică este
subordonată dreptului, legii care îi stabileşte acţiunea, îi fixează limitele şi îi impune
respectarea unor garanţii. Fiind instrumentul statului, administraţia publică posedă
puteri de care nu dispun particularii: puterea de a percepe impozite şi taxe, de a
expropria pentru utilitate publică, etc. Aceste competenţe sunt stabilite de lege,
amploarea lor este diferită, iar forma controlului variază. Administraţia publică
îndeplineşte două mari categorii de sarcini:
- de execuţie: interpretarea unor texte, căutarea şi aplicarea mijloacelor;
- de elaborare: pregătirea unor texte ce devin obligatorii pentru
administraţie.
3. administraţia publică este remunerată, civilă, laică, egalitară:
- funcţionarii primesc retribuţie din bugetul public pentru munca depusă;
- civilă - nevoile publice altele decât cele pe care le implică forţele armate
sunt rezolvate de către administraţia publică;
- egalitară – furnizează servicii tuturor.
4. administraţia publică este formalistă, scrisă şi birocratică;
5. administraţia publică este permanentă.

O altă caracteristică a administraţiei publice este aceea de a fi în serviciul

cetăţeanului. Această trăsătură poate fi ridicată la rangul de principiu, mai ales că
finalitatea, scopul administraţiei este servirea cetăţeanului.7
Într-o altă opinie8, administrația publică se caracterizează prin următoarele
trăsături:
1. obiectul administrației publice constă în:
- executarea legii, prin emiterea de acte normative;
- prestarea de servicii publice pentru interesul general;
2. autoritățile publice care o realizează pot fi:
- autorități de natură statală;
- autorități autonome locale;

7
Cezar Corneliu Manda, Elemente de ştiinţa administraţiei, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2012, pp. 64-65
8
Verginia Vedinaș, Drept administrativ, Ediţia a VII-a revăzută şi actualizată, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2012, pp. 36-37
 - organisme prestatoare de servicii publice sau de utilitate publică.
3. regimul juridic aplicabil este un regim de putere publică.

b) Funcţiile administraţiei publice

În doctrină se consideră că administraţia publică are următoarele funcţii9:

Administraţia publică poate fi caracterizată ca o activitate în principal

organizatorică, de aceea are rolul de intermediar între conducerea politică şi
realizarea valorilor politice ce se manifestă ca decizii politice. Aceasta prezintă
câteva funcţii, astfel:
1. în plan principal se realizează funcţia de execuţie, cu scopul de a organiza şi
a asigura execuţia folosind autoritatea sau chiar constrângerea. Din această funcţie
rezultă alte funcţii, cum ar fi:
• funcţia de pregătire a deciziilor politice sau chiar de colaborare la
adoptarea lor;
• funcţia de organizare a executării deciziilor politice;
• funcţia de execuţie concretă a deciziilor politice;
• funcţia de asigurare a executării deciziilor politice, funcţie ce se
realizează fie prin convingere, prin constrângere;
• funcţia de purtător al cererilor, necesităţilor membrilor societăţii în faţa
autorităţilor comptetente.
2. în plan secundar se prezintă scopul administraţiei publice de a realiza decizia
politică ce se reflectă în legi şi alte acte normative ale autorităţilor statului şi
ale colectivităţilor locale. Sub acest aspect distingem următoarele funcţii:
• funcţia de conservare a valorilor materiale şi spirituale ale societăţii;
• funcţia de organizare şi coordonare a adaptărilor ce se impun datorită
transformărilor ce se produc în evoluţia societăţii.

Dacă misiunea generală a administraţiei publice este aceea de a realiza politica

internă şi externă a statului, prin executarea legii şi a celorlate acte normative, scopul
acesteia este să realizeze cerinţele sociale şi să participe la dezvoltarea societăţii, să

9
Ioan Alexandru, op. cit., pp. 72-76
asigure ordinea de drept, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, să apere
integritatea teritorială a statului, etc.10

Sarcinile administraţiei publice au în vedere asigurarea executării actelor

normative atât ale organelor legislative, cât şi pe cele ce aparţin organelor din
propriul sistem şi pe cele ale instaţelor judecătoreşti şi ale procurorilor. 11 Aceste
sarcini ale administraţiei publice sunt stabilite prin acte normative, iar repartizarea
lor se realizează în funcţie de specificul activităţii organelor respective, de domeniul
de activitate în care funcţionează şi pot fi clasificate după mai multe criterii: 12

➢ după consecinţele juridice:

- sarcini de decizie – revin autorităţilor publice centrale şi locale;
- sarcini de execuţie sau de prestaţie – revin în special agenţilor economici
şi instituţiilor social-culturale de stat.

➢ după conţinut:
- sarcini generale – realizate în toate sectoarele de activitate;
- sarcini de specialitate sau tehnice – realizate în domenii determinate.

➢ după întinderea teritorială:

- sarcini naţionale – realizate de autorităţile centrale;
- sarcini locale – realizate de autorităţi locale.
Administrația este o componentă a executivului, iar conținutul conceptului de
guvernare este reprezentat de existența unui sistem de conducere care nu are nevoie
pentru a funcționa de autoritatea, sancțiunile și forța coercitivă, ci are în vedere
responsabilitatea și identificarea unor forme ideale de colaborare între putere și
cetățeni.13
Din ce în ce mai mult se vorbește despre responsabilizarea atât a cetățenilor,
prin implicarea acestora în activitatea de guvernare, dar mai ales este necasar a fi
responsabilizați decidenții politici care trebuie să aibă în vedere, întotdeuna interesul
general, public.

10
Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, op.cit., pp. 9-11
11
Ibidem
12
Ibidem
13
Verginia Vedinaș, op.cit., p. 38
 Temă:

Dezvoltaţi caracteristicile 4 şi 5 ale administraţie publice (administraţia

publică este formalistă, scrisă şi birocratică; administraţia publică este
permanentă)