UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

DEPARTAMENTUL DREPT PUBLIC

MUDREA ION

TITLUL TEZEI :Metodica cercetării infracțiunii de corupție

Teză de master

Șeful Departamentului: ______________ Belei Elena doctor în drept, conferenţiar universitar

(semnătura)

Conducător ştiinţific: _____________ Ceachir Anatolie, magistru în drept, lector universitar

(semnătura)

Autorul: ______________ Mudrea Ion

(semnătura)

Chișinău 2022
 Cuprins

Lista abrevierilor...........................................................................................3
Adnotare.........................................................................................................4
Annotation......................................................................................................5
Introducere.....................................................................................................6

Capitolul I. Noţiuni generale despre fenomenul corupţiei..........................9

1.1 Caracteristica criminalistică a infracţiunilor de corupţie.....................9
1.2 Organizarea şi planificarea urmăririi penale în cazul infracţiunilor de
corupţie, obiectul probaţiuni.........................................................................16
1.3 Versiuni înaintate şi activităţi de verificare a lor..................................19
Capitolul II. Acţiuni premărgătoare pornirii urmăririi penale.................23
2.1 Situaţii tipice şi selectări metodologice privind efectuarea cercetărilor
infracţiunilor de corupţie................................................................................23
2.2 Depistarea şi documentarea infracţiunilor de corupere pasivă.............26
2.3 Depistarea şi documentarea infracţiunilor de corupere activă..............38
Capitolul III. Tactica acţiunilor de urmărire penală....................................47
3.1 Audierea persoanei care a declarat infracţiune de corupţie...................50
3.2 Audierea martorilor...................................................................................52
3.3 Organizarea şi reţinerea persoanei bănuite în flagrant delict...............53
3.4 Audierea bănuitului...................................................................................60
3.5 Tactica efectuării confruntării..................................................................63
3.6 Tactica efectuării percheziţiei şi ridicării de obiecte...............................62
3.7 Tactica cercetării la faţa locului.................................................................
3.8 Colectarea mostrelor pentru cercetarea comparativă.............................
3.9 Ordonarea expertizelor şi constatărilor tehnico – ştiinţifice şi medico
– legale..................................
Concluzia generală și recomandări................................................................
Bibliografie.......................................................................................................

2
Lista Abrevierilor

3
 Adnotare

Numele, prenumele autorului: Mudrea Ion.

Titlul tezei: Metodica cercetarii infracțiunii de corupție
Localitatea: Chișinau.
Structura tezei: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie,
Scopul și obectivile lucrării. Teza de master este consacrată problemelor de
interpretare în legislația penală și procesuale a Republicii Moldova a prevederilo ce țin
cercetarea infracțiunii de corupție. La fel se propune armonizarea lor cu dispoziţiile
penale interne ale altor state europene în vederea elaborării unui sistem coerent de
combatere a acestui fenomen negativ atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional.
Este evident faptul că de subiectul dat s-au preocupat mai mulţi autori, dar până în
prezent încă nu a fost investigat aspectul comparativ al legislaţiei penale ce ţine de
acest domeniu.
În elaborarea tezei o atenție deoasebită a fost atrăsă la legeislația penală și
procesuală a Republicii Moldova în sfera incriminării infracțiunii de corupșie.Autorul
scoate în evidențî lacunele care există în sfera incriminării și combaterii infracțiunii de
corupție în Republicii Moldova și propune căi de soluționare ale acestor lacune. În
același timp sa acordat o atenție sporită și elaborărilor științifice în domeniul
infracțiunii de corupție realizate în Republica Moldova cât și în țara vecină România,
Valoarea teoretică și aplicativă a lucrării este argumentarea delimitarea politicilor
penale și procesuale în probleme care sunt disticte în cadrul politicilor statale și
propunerea caracteristicii juridice acestor probleme.

4
 Annotation
Name, Surname of the author: Mudrea Ion.
Title of the thesis: The methodology of the investigation of the crime of
corruption
Location: Chisinau.
Structure of the thesis: introduction, three chapters, conclusions and
recommendations, bibliography,
The purpose and objectives of the paper. The master's thesis is devoted to the problems
of interpretation in the criminal and procedural legislation of the Republic of Moldova of the
provision regarding the investigation of the crime of corruption. It is also proposed to
harmonize them with the internal criminal provisions of other European states in order to
develop a coherent system to combat this negative phenomenon both at the national and
international level. It is obvious that several authors have been concerned with the given
subject, but until now the comparative aspect of the criminal legislation related to this field
has not been investigated.
In the elaboration of the thesis, special attention was drawn to the criminal and
procedural legislation of the Republic of Moldova in the field of criminalization of the crime
of corruption. The author highlights the gaps that exist in the field of criminalization and
combating the crime of corruption in the Republic of Moldova and proposes ways to solve
these gaps . At the same time, increased attention was also paid to the scientific studies in the
field of the crime of corruption carried out in the Republic of Moldova as well as in the
neighboring country Romania,
The theoretical and applied value of the paper is the argumentation of the delimitation
of criminal and procedural policies in issues that are distinguished within state policies and
the proposal of the legal characteristics of these issues.

5
 Introducere
Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia. Importanţa cunoaşterii
criminalisticii, inclusiv a corupţiei nu mai trebuie demonstrată. Corupţia reprezintă o
ameninţare pentru democraţie, pentru supremaţia dreptului, echităţii sociale şi a justiţiei,
erodează principiile unei administraţii eficiente, subminează economia de piaţă şi pune în
pericol stabilitatea instituţiilor statului. Astfel, ca reprezentarea cît mai exactă a diverselor
aspecte ale acestui fenomen infracţional – sociale şi criminologice, juridico – penale şi faptice
şi altor aspecte este absolut indispensabilă pentru determinarea şi punerea în practică a celor
mai eficiente instrumentarii de prevenire şi combatere a comportamentelor corupţionale.
În acest context aderarea Republicii Moldova la Grupul de state europene împotriva
corupţiei (GRECO), la Convenţia penală şi Convenţia civilă privind corupţia a impus
armonizarea legislaţiei naţionale cu imperativele actelor internaţionale, fapt care în mare
măsură şi-a găsit reflectare în noul Cod penal - reglementarea infracţiunilor de corupţie
pasivă, corupere activă, precum şi sancţionarea acestor fapte în sectorul privat – infracţiunile
de luare de mită şi dare de mită. Implementarea acestor norme cu tratamentul juridico – penal
din alte ţări, în primul rînd din spaţiul european, urmărindu-se, în cele din urmă, folosirea
unei practici judiciare ce s-ar înscrie în cerinţele legalităţii şi principiilor de respectare a
drepturilor şi libertăţilor persoanei, considerente care şi determină, în viziunea noastră,
actualitatea acestor cercetări.
Lupta împotriva criminalităţii şi, bineînţeles, şi împotriva corupţiei, se desfăşoară în
toate statele prin măsuri concentrate de prevenire şi de constrîngere cu aplicare de sancţiuni
penale. Însă nimeni nu a găsit o soluţie garantată cu eficacitate pentru reducerea şi, în cele din
urmă, eliminarea criminalităţii din viaţa societăţii. Referitor la fenomenul corupţiei este un
adevăr unanim acceptat, potrivit căreia urmărirea şi pedeapsa penală, sancţiunea
contravenţională sau disciplinară contra 2 indivizilor corupţi pot elimina delicventul, dar nu
pot eradica corupţia. În consecinţă, combaterea corupţiei poate fi realizată eficient în situaţia,
cînd concomitent, în complex cu perfecţionarea cadrului legislativ se va purcede şi la
reducerea economică, politică şi spirituală a societăţii.
Aria tot mai largă, complexitatea şi continua desfăşurare a formelor de manifestare a
acestui fenomen (corupţie) determină în evaluarea lui diferite opinii, operîndu-se uneori cu
noţiuni retorice, cu afirmaţii inexacte sau exagerate. În această ordine de idei ni se pare
actuală abordarea în mod ştiinţific şi sistematic a formelor de manifestare a corupţiei,
delimitînd „corupţia” în sens juridico – penal de „corupţia” percepută de opinia publică.

6
 Nepunînd la îndoială valoarea teoretico – ştiinţifică şi aplicativă a studiilor
nominalizate se cere totuşi de precizat că în marea lor majoritate acestea erau fundamentate
pe reglementările de drept anticipate, păstrînd amprenta unor valori depăşite, deseori intrînd
în contradicţie cu raporturile juridice nou apărute.
De aceea studiul nostru apare ca o actualitate teoretico – ştiinţifică şi cu unele soluţii
practice în acest domeniu.
Necesitatea unui asemenea studiu mai este determinată şi de priorităţile programului de
guvernare al Republicii Moldova, în care combaterea corupţiei, ca şi a criminalităţii în
general, este considerată drept obiectiv principal al politicii generale a ţării, fapt care impune
conceperea şi elaborarea unei strategii anticorupţionale adecvate, inclusiv şi în soluţii de
drept penal şi la care, prin acest studiu încercăm să ne aducem contribuţia.
Este cert, că reglementările şi interpretările juridico – penale internaţionale sînt
necesare pentru o cunoaştere mai profundă a comportamentelor infracţionale, în vederea
aplicării corecte a legislaţiei naţionale referitoare la sancţionarea faptelor de corupţie.
Precizînd gradul de studiere a subiectului corupţiei, conştientizăm faptul, că o abordare
ştiinţifică a acestui fenomen nu este acceptată decît în contextul interdisciplinar, dat fiind
caracterul universal al acestuia – social – economic, politic – manifestări, care, în cazul
cercetării noastre, sînt doar conturate punîndu-se accentul pe normativul penal al corupţiei
potrivit titlului tezei.
Scopul şi obiective cercetării. Prin această lucrare mi-am propus analizarea şi
interpretarea fenomenului corupţiei, reflectat în reglementările de drept şi în literatura de
specialitate atît în R. Moldova cît şi din alte ţări, studierea complexă a metodologiei de
depistare, documentare a infracţiunilor de corupere activă şi pasivă, căci metodologia de
investigare a acestor genuri de infracţiuni. Scopurile trasate sînt intermediate de obiectivele
cercetării, la care am referiri:
- noţiuni generale despre fenomenul corupţiei;
- caracteristica criminalistică a infracţiunilor de corupţie;
- organizarea şi pklanificarea urmăririi penale a infracţiunilor de corupţie;
- obiectul probaţiunii;
- versiuni înaintate şi activităţi de verificare a lor;
- acţiuni premărgătoare pornirii urmăririi penale;
- depistarea şi documentarea infracţiunilor de corupere activă;
- depistarea şi documentarea infracţiunilor de corupere pasivă;
- tactica acţiunilor de urmărire penală.

7
 Inovaţia ştiinţifică a lucrării. Avînd la bază o diversitate largă de surse normative,
bibliografice atît din R. Moldova, cît şi din alte ţări, fiind conlucrate cu minuţiozitate în
lucrare se pune în evidenţă:
- organizarea şi planificarea urmăririi penale a infracţiunilor de corupţie;
- acţiuni premărgătoare pornirii urmăririi penale;
- depistarea şi documentarea infracţiunilor de corupere activă;
- depistarea şi documentarea infracţiunilor de corupere pasivă;
- particularităţile tactice desfăşurării acţiunilor de urmărire penală.
Structura lucrării. Este determinată de scopurile, sarcinile şi obiectivele cercetării de
cercul problemelor abordate, nivelul şi gradul de studiere al acestora în jurisprudenţă.
Lucrarea constă din introducere, trei capitole, încheiere şi bibliografie.
Capitolul I este destinat aspectelor de ordin general privind fenomenul corupţiei,
caracterizarea criminalistică a infracţiunilor de corupţie, organizarea şi planificarea urmăririi
penale a infracţiunilor de corupţie, obiectul probaţiunii, versiuni 4 înaintate şi activităţi de
verificare a lor.
Capitolul II este consacrat acţiunilor premergătoare pornirii urmăririi penale, situaţiilor
tipice şi selectării metodologice privind efectuarea cercetărilor infracţiunilor de corupţie.
Depistarea şi documentarea infracţiunilor de corupere activă şi depistarea şi documentarea
infracţiunilor de corupere pasivă.
Capitolul III. Tactica acţiunilor de urmărire penală pe baza cercetărilor întreprinse se
propun procedee tactice privind desfăşurarea:
- audierea persoanei care a declarat infracţiune de corupţie;
- audierea martorilor; - organizarea şi reţinerea persoanei bănuite în flagrant delict;
- audierea bănuitului;
- tactica efectuării confruntării;
- tactica efectuării percheziţiei şi ridicării de obiecte;
- tactica cercetării la faţa locului;
- colectarea mostrelor pentru cercetarea comparativă;
- ordonarea expertizelor şi constatărilor tehnico – ştiinţifice şi medico – legale.

8
 Capitolul I. Noţiuni generale despre fenomenul corupţiei
1. 1 Caracteristica criminalistică ale infracţiunilor de corupţie
Corupţia, mai precis fenomenul ei, a fost permanent obiectul unor studii din partea
specialiştilor. Fenomenul corupţiei este probabil cel mai vechi fenomen social, care s-a
dezvoltat treptat în societatea umană şi a atins apogeul o dată cu apariţia statalităţii. 1 Istoria
demonstrează că anume acest fenomen a fost un catalizator al diferitelor evenimente, ce au
stagnat, iar în alte cazuri, dimpotrivă, au stat la baza dezvoltării societăţii. Desigur, cel de-al
doilea aspect este destul de discutabil, însă nu putem să nu recunoaştem că în istorie au fost
destule momente paradoxale şi, în unele cazuri, anume corupţia în diferite perioade a dat
imboldul principal dezvoltării mai rapide a statului.
Evident că sursa principală a corupţiei a constituit-o mentalitatea persoanei, dorinţa ei
de a se evidenţia, voinţa de a avea putere şi surse materiale, de a-şi asigura o viaţă mai bună.
Anume aceste scopuri provoacă persoana la diferite acţiuni care, din punct de vedere moral,
nu sînt acceptate de societate. în acelaşi timp, societatea deseori acceptă astfel de acţiuni din
partea statului sau a unor indivizi, sub pretextul „necesităţilor sociale".
O altă sursă a constituit-o obiceiul, larg răspândit în justiţia medievală, în scopul
răscumpărării pedepsei. Fiscalizarea treptată a economiei şi, respectiv, a întregii societăţi,
dublată de o elementară lăcomie de bani din partea oficialilor, a făcut posibilă formarea unor
condiţii obiective pentru ca dreptul de judecată să se altereze simţitor. Cu alte cuvinte, s-a
produs şi fiscalizarea dreptului: pentru o anumită sumă de bani puteai răscumpăra orice
pedeapsă.
Acest obiectiv nu şi-a pierdut actualitatea până în prezent, obiceiul transformându-se
într-o realitate de toate zilele, recunoscută de majoritatea membrilor societăţii.
Pe timpuri, un alt domeniu în care corupţia de asemenea se putea manifesta era legat de
politica imunităţilor.2 Este vorba despre dreptul acordat de către domnie unor persoane fizice
şi juridice (feudali, mănăstiri, oraşe) de a judeca anumite diferende, fără intervenţia anumitor
agenţi ai statului, precum şi acordarea unor facilităţi de ordin fiscal, cum ar fi perceperea de
sine stătătoare a unor impozite, cedarea venirilor, scutiri de impozite şi de dări. Pentru
obţinerea acestor privilegii se apela la mituirea unor funcţionari publici. Pe de altă parte, către
sfârşitul secolului al XVI-lea a /ut loc treptata înlocuire a regimului de imunităţi cu unul de
scutiri, efectuat într-un iod arbitrar sau, mai bine zis, preferenţial. Astfel, s-a făcut observată

1
V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Editura ATLAS LEX, Bucureşti, 1995
2
M.Avram, V.Gurin, A.Donciu. Depistarea, cercetarea şi calificarea infracţiunilor de corupţie. Chişinău 2005.

9
tendinţa de a elibera de povara obligaţiilor fiscale pe unii membri ai familiei sau rude ale
urmaşilor foştilor domni.
Observăm legătura dintre manifestările corupţiei din trecut şi perioada prezentă, cînd
guvernatorii de diferit nivel acordă un şir de drepturi, facilităţi şi scutiri diferi-lor persoane în
funcţie de statutul lor, nivelul material şi gradul de rudenie.
Un rol important de asemenea îl are „lobbysmul", adică presiunea legislativă a
reprezentanţilor organelor de stat şi a altor persoane în interesul unor structuri comerciale,
partide politice şi organizaţii nestatale. însă, spre deosebire de alte ţări, în Republica Moldova
acest „lobbysm" al intereselor societăţilor comerciale etc, ia forma apărării drepturilor
acestora în detrimentul intereselor statului şi autorităţilor publice, ignorării posibilităţilor
reale ale lor, lipsei controlului efectiv asupra valorifică-i eficiente şi conform destinaţiei a
mijloacelor financiare statale şi lipsei unui cadru juridic bine determinat privind
responsabilitatea acestor persoane.
Din cîte observăm, pe parcursul timpului, fenomenul „corupţiei" nu a suferit modificări
esenţiale, ci doar s-a transformat treptat o dată cu dezvoltarea societăţii, căpătînd formele
unei „corupţii" acceptabile pentru societatea contemporană.
Aşadar, corupţia este un fenomen social negativ, care rezidă în folosirea de către
persoane a funcţiei deţinute şi a posibilităţilor legate de ea în scopul obţinerii ilicite a nor
venituri, bunuri materiale sau a altor foloase şi avantaje personale. Corupţia porneşte de la
ascunderea realităţii cu scopul de a obţine rezultate la care nu se poate ajunge promovând
adevărul şi continuă prin introducerea unui sistem de clientelism, în promovarea rudelor,
prietenilor, aliaţilor politici (aşa-numitul cumetrim şi nepotism). Indiferent de faptul cum se
manifestă, activ sau pasiv, corupţia are întotdeauna câteva componente: una penală —
vizibilă şi sancţionabilă; una de ilegalitate — sancţionabilă, dar greu de dovedit şi, în sfârşit,
una de imoralitate, mereu prezentă, ir care practic nu este pasibilă de pedeapsă.3
Corupţia administrativă, deosebit de frecventă, care cuprinde spaţiul dintre fapta
funcţionarului de a pretinde recompense pentru îndeplinirea unui act legal sau ilegal şi
deturnarea, în interes personal, a averii publice. în general, această formă de corupţie se
caracterizează prin eludarea sau chiar încălcarea de către funcţionar a dispoziţiilor legale.
Corupţia economică, fenomen cu un spectru foarte larg care vizează, în special, servirea
diversificată (preferenţială) a clienţilor, precum şi coruperea funcţionarilor unor întreprinderi
concurente.

3
V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Editura ATLAS LEX, Bucureşti, 199

10
 Corupţia politică, una din cele mai răspândite şi mai periculoase, dar şi mai
perfecţionate şi mai ascunse forme de corupţie, care se manifestă iniţial prin acordarea de
foloase necuvenite şi care evoluează apoi spre şantaj şi sfârşeşte prin atragerea funcţionarului
într-o organizaţie ilegală sau care urmăreşte scopuri şi interese ce contravin legii.
Locul pe care îl ocupă cel corupt poate fi diferit, începând cu o persoană oficială din
legislativ sau executiv şi terminând cu un întreg partid politic. în acest context, se cere de
menţionat faptul că lipsa unui control asupra autorităţilor publice centrale poate favoriza în
mod direct dezvoltarea corupţiei politice. Iată de ce, un rol deosebit în contracararea acestui
fenomen îl are sistemul politic şi de guvernământ existent în ţară. Este important în acest sens
procesul de desemnare a deţinătorilorputerii (sistemul electoral), care trebuie să fie bine
echilibrat, şi procesul de control al exercitării atribuţiilor de către deţinătorii puterii, prin
instituirea unor organe independente de control.
Corupţia poate fi definită drept ansamblul faptelor ilegale săvârşite de către anumiţi
indivizi, grupuri sau organizaţii în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau morale, sau a
unor poziţii sociale şi/sau politice superioare prin utilizarea mituirii, fraudei, escrocheriei,
înşelăciunii, traficului de influenţă şi altor acţiuni ilegale4 .
Potrivit unor specialişti, pentru a înţelege mai bine fenomenul corupţiei au fost
evidenţiate un şir de trăsături specifice, care ar pune în evidenţă esenţa fenomenului dat.
Aşadar, corupţia ar însemna:
Săvârşirea unui act oficial interzis de actele normative în vigoare.
Comportament care deviază de la îndatoririle normale ale unui funcţionar public sau
violează legile îndreptate împotriva exercitării anumitor tipuri de influenţă.
Fenomen antisocial caracterizat prin mituire — corupere a funcţionarilor de stat şi din
alte organizaţii, constând în utilizarea de către aceştia, în scopuri personale, de grup,
corporative, a atribuţiilor de serviciu, a autorităţii şi posibilităţilor pe care le acordă serviciul.
Fenomen antisocial, expresie a unor manifestări de dereglare normativă, de diluare şi
deformare a moralităţii sociale sau de degradare spirituală a societăţii, atât la nivel macro-
social, cît şi la nivel individual5 .
Fenomen antisocial constând în utilizarea interesată (în scopuri personale) de către un
individ a atribuţiilor sale de serviciu.

4
C.Gurschi în coautorat. Jurisprudenţa privind infracţiunile de corupţie (aspecte teoretice şi practice) Chişinău
2003
5
E.Obreja în coautorat. Corupţia în Moldova. Chişinău 2002.

11
 Totalitatea faptelor şi actelor unor indivizi care, profitând de funcţia sau poziţia lor,
folosesc mijloace ilicite pentru obţinerea unor avantaje personale.
Prin urmare, au fost evidenţiate şi mecanismele corupţiei: Are loc o afacere
(înţelegere, convenţie), în cadrul căreia persoana aflată în serviciul public sau în alt serviciu
„vinde" în mod ilegal atribuţiile şi favorurile sale, bazate pe autoritatea funcţiei şi
posibilităţile legate de această autoritate, unor persoane fizice sau juridice, unor grupuri,
inclusiv organizaţii criminale, iar „cumpărătorul" capătă posibilitatea de a utiliza instituţia de
stat sau de alt fel, în scopurile sale: pentru îmbogăţire, evitarea răspunderii prevăzute de lege,
evitarea controlului, instituirea prin diverse reglementări a unor privilegii de ordin economic,
administrativ, financiar (fiind de acord cu cele expuse, considerăm că afacerea de asemenea
poate fi unipersonală, manifestată prin acţiunile unui individ în scopuri personale).
Persoana aflată în serviciul public sau în alt serviciu extorchează o recompensă
suplimentară (sau obţine bunuri personale).
Are loc mituirea (coruperea) activă a persoanei, uneori însoţită de o puternică influenţă
psihică asupra acesteia.
Un rol important în formarea structurilor corupte îl joacă atât mentalitatea naţională,
religioasă, de drept şi alte tradiţii, dar, nu în ultimul rând, şi nivelul de dezvoltare economică
a societăţii. Fenomenul corupţiei coexistă şi cu alte fenomene negative din societate, precum
economia subterană (ilegală) şi criminalitatea organizată. Formal, corupţia poate fi tratată
drept o formă a economiei subterane. Totodată, economia subterană este sursa principală care
nutreşte corupţia.
Prin urmare, putem spune că fenomenul corupţiei nu ar putea exista fără necesitatea de
a obţine o „protecţie" din partea structurilor de stat pentru nişte afaceri ilegale sau semilegale.
Aşadar, vorbind, de exemplu, despre evaziunea fiscală şi legătura ei cu fenomenul corupţiei,
se are în vedere că evaziunea fiscală există în orice stat, chiar şi acolo unde este un nivel
foarte jos al corupţiei. Atunci, însă, când sistemul de audit fiscal supravieţuieşte numai
datorită mitelor, evaziunea fiscală capătă proporţii deosebit de mari. Când se menţionează
legătura dintre operaţiunile ilicite de importexport, de asemenea se are în vedere, că din
moment ce este vorba de volume comparabile, precum volumul comerţului exterior, astfel de
operaţiuni pot avea loc doar sub protecţia funcţionarilor de stat. Dacă se vorbeşte despre
privatizarea ilicită, aceste tranzacţii pot lua proporţii atât de mari numai fiind favorizate de
funcţionarii de stat. Numeroase delapidări în proporţii deosebit de mari pot avea loc dacă nu

12
se iau anumite măsuri din partea statului, deci acestea se produc sub protecţia tacită a
statului.6
Economia subterană cuprinde toate formele de activitate economică care nu sînt
reflectate de statistica oficială, tipuri de activităţi economice care generează valoare adăugată
— legale sau ilegale, dar neînregistrate din considerentul evaziunii fiscale ori a condiţiilor
nefavorabile pentru activitatea în cadrul economiei legale.
Rezultatele numeroaselor studii comparative ale indicilor economiei neoficiale şi ale
performanţei economice a statelor (Heritage Fondation, Transparency International, Freedom
House Rankings) demonstrează cantitativ atît dependenţa dintre creşterea gradului de
corupere a ţării, a volumului de tranzacţii subterane, cît şi diminuarea performanţei
reformelor şi dezvoltării economice a ţării.
Corupţia, fiind o problemă transnaţională, a devenit obiectul de preocupare la cel mai
înalt nivel al politicii mondiale. Numai în 1999 a avut loc Forul Mondial privind Combaterea
Corupţiei (februarie, Washington, organizat de vicepreşedintele SUA, Al Gore.), Conferinţa a
IX-a Internaţională Anticorupţie (septembrie, Durban, Republica Africa de Sud,
Transparency International), întrunirea a doua Anticorupţie (noiembrie Budapesta,
Universitatea Central-Europeană).
Preşedinţie Băncii Mondiale, James D. Wolfensonn, declara la Consiliul Guvernatorilor
Băncii Mondiale la întrunirea Anuală în Plen (septembrie, 1999): „... Ţările pot elabora
politici fiscale şi monetare substanţiale, dar dacă ele nu au un sistem de guvernare eficient,
dacă ele nu abordează problema corupţiei, dacă nu au un sistem legislativ care protejează
drepturile omului, dreptul de proprietate, şi respectarea contractelor, care creează cadrul legal
pentru procedurile de faliment şi un sistem fiscal previzibil, dacă ele nu au un sistem
financiar reglementat adecvat şi transparent, dezvoltarea lor este fundamental eronată şi nu va
fi durabilă".
Pentru a percepe şi a cunoaşte mai bine modalităţile de combatere a corupţiei, este
evident faptul că ar fi mai bine să numim şi determinantele ei, adică factorii corupţiei. 7 Unul
dintre autori a grupat aceste determinante în felul următor:
• factorii politici — lipsa voinţei politice de a combate corupţia; neclaritatea problemei
separaţiei puterii legislative, executive şi judecătoreşti la diferite niveluri; lipsa unei politici

6
A. Grigorovici, Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1976
7
V. Cuşnir, Corupţia. Reglementări de drept. Activităţi de prevenire şi combatere, Chişinău, 1999

13
unice şi a unui program de stat cu privire la contracararea corupţiei; supremaţia intereselor de
partid asupra intereselor societăţii.
• factorii informativi-legislativi — legislaţia imperfectă, lipsa unui mecanism de
realizare a actelor normative din domeniu;
• factorii organizaţionali — interacţiunea slabă între organele competente, neajunsuri
în organizarea activităţii de control, eficacitate redusă a controlului departamental;
• factorii de cadre — lipsa sistemului unic de selectare şi pregătire a funcţionarilor de
stat, profesionalismul scăzut, încălcări privind selectarea şi repartiza rea cadrelor,
protecţionismul, protecţia socială slabă a funcţionarilor;
• factorii economici — criza în economia naţională, neajunsurile în sfera producerii şi
a distribuirii bunurilor materiale, evidenţa insuficientă a valorilor materiale şi a bunurilor
publice;
• factorii moral-psihologici — criza morală în societate, tradiţiile nedezvoltate— criza
morală în societate, tradiţiile nedezvoltate
• ale eticii serviciului de stat, modificări patologice în conştiinţa socială. Programul de
luptă contra corupţiei trebuie elaborat pornind de la următoarele principii de bază:
O victorie absolută asupra corupţiei nu este cu putinţă; nu există ţări condamnate apriori
la o corupţie cronică de proporţii; îngrădirea corupţiei nu se poate face printr-o singură
campanie. După încheierea oricărei campanii poate urma o nouă răbufnire a corupţiei, mult
mai periculoasă; corupţia nu poate fi îngrădită doar prin metode legislative şi prin lupta
contra manifestărilor ei; Nici unul dintre numeroasele obstacole care stau în calea instaurării
şi asigurării legalităţii şi constituţionalităţii nu este astăzi mai periculos decât concreşterea
criminalităţii din sectorul privat cu corupţia din sectorul public; Atâta timp cît salariul în
sectorul public va fi infim, în timp ce câştigurile ilicite între orice imaginaţie, legea nu va fi
niciodată executată în modul cuvenit, în condiţiile când salariul funcţionarilor este mai mic
decât coşul minim de consum, nu poa te fi discutată chestiunea privind îndeplinirea exactă
din partea lor a obliga ţiilor de serviciu. Evident că atunci când pe cântar sînt puse bunăstarea
perso nală (a familiei) şi interesele de serviciu, în condiţiile când statul nu-şi onorează
obligaţiile, bunăstarea personală va fi permanent pe locul întâi.8
Criminalizarea economiei şi corupţia din sectorul public reprezintă două feţe ale
aceleiaşi medalii. Să lupţi contra uneia, fără a te atinge de cealaltă, nu are rost.
Programul anticorupţie trebuie să fie realizat la cel mai înalt nivel al conducerii politice
a ţării şi în maximă colaborare cu instituţiile civile. Numai atunci când întreaga societate va fi
8
Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, intrată în vigoare la 27 august 1994

14
antrenată în luptă împotriva corupţiei şi această societate se va bucura de susţinerea politică,
legislativă şi materială a conducerii statului, numai atunci se vor putea crea condiţii
favorabile pentru realizarea unui program anticorupţie9.

9
C.Gurschi în coautorat. Jurisprudenţa privind infracţiunile de corupţie (aspecte teoretice şi practice) Chişinău
2003.

15
 1.2 Organizarea şi planificarea urmăririi penale în cazul infracţiunilor
de corupţie, obiectul probaţiuni
Descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie presupune (alături de alte
activităţi - efectuarea măsurilor operative de investigaţii, alte feluri de activităţi
extrajudiciare, care au un regim juridic specific şi care n-au fost cuprinse de obiectul de
studiu al prezentei lucrări, cu excepţia unor referiri generale) o urmărire penală completă, al
cărui unic scop îl constituie aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările comiterii
acestor infracţiuni, persoana făptuitorului.
Întru realizarea acestora este absolut necesar ca organul de urmărire penală să apeleze
la toate mijloacele tehnico-ştiinţifice, tactice şi metodologice pe care le pune la îndemână
ştiinţa Criminalisticii. Folosirea eficientă a acestor instrumente nu poate fi însă concepută
decât într-un mod organizat, printr-o planificare judicioasă, singura modalitate aptă să asigure
un fundament ştiinţific urmăririi penale a celor corupţi.
2. Organizarea urmării penale serveşte realizării scopului procesului penal: constatarea
la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a
săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să
nu fie trasă la răspundere penală prin determinarea direcţiilor şi întinderii cercetărilor
necesare elucidării, sub toate aspectele, a faptelor încriminate de lege în cadrul celor
menţionate alături de organizare se include şi planificarea urmăririi penale, care reprezintă un
element de legătură dintre scopul, sarcinile urmăririi penale şi acţiunile concrete (actele de
urmărire) de realizare a lor.
Planificarea se materializează în obiectivele urmării penale, versiunile şi problemele de
clarificat, metodele şi mijloacele disponibile. Întreaga organizare a cercetărilor, planificarea
lor se cere înţeleasă într-un sens dinamic nu fixist, planul trebuind să se coreleze, în
permanenţă, cu datele obţinute pe parcursul urmăririi penale. Totodată organizarea urmăririi
penale privind infracţiunile de corupţie trebuie să se supună regulilor fundamentale ale
procesului penal, sase raporteze la principiile de bază şi specifice ale acestei ştiinţe
Un loc important în desfăşurarea cercetărilor infracţiunilor de corupţie are planul de
urmărire penală ale cărui elemente constitutive sunt versiunile şi problemele ce se cer
rezolvate în verificarea fiecărei versiuni, precum şi activităţile întreprinse pe baza metodelor
ştiinţifice criminalistice cu ajutorul cărora se rezolvă aceste probleme.
Versiunile elaborate şi precizate permit planificarea continuă a întreitului proces,
remarcând faptul, că ca şi în cazurile altor infracţiuni, planul cercetării unei infracţiuni de

16
corupţie necesită corectări, completări. De regulă, în plan, mai detaliat sunt reflectate
măsurile preliminare (inclusiv - operative de investigaţii), acţiunile de neamânat, precum şi
cele cu caracter organizaţional, iar celorlalte le este caracteristică o probabilitate mai înaltă.
Planificarea activităţii de urmărire penală în cazul investigării unei infracţiuni de corupţie
(cum şi la cercetarea multor alte infracţiuni), capătă arma unui plan scris
Fiecare plan de urmărire penala se întocmeşte luând în consideraţie momentele
specifice cazului concret, locul efectuării actelor de investigare şi caracteristicile persoanelor
participante la realizarea lor.
O atenţie deosebită la planificarea întregului proces al cercetărilor i sau a unor etape cer
problemele utilizării mijloacelor tehnico-criminalistice (precum şi tehnicii speciale), necesare
pentru descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii.
Atenţia sporita se datorează faptului, că cele mai valoroase urme se produc anume în
momentul transmiterii ofertei, dării-luării de mită, un act de scurtă durată, şi urmele produse,
de regulă, fără întârziere se distrug de infractori, sau se deformează. De aceea, în plan trebuie
de prevăzut cu exactitate maximă locul, timpul, procedura utilizării mijloacelor tehnico -
criminalistice, specialiştii-executanţi.
Totodată, trebuie să menţionăm că aflarea adevărului printr-un proces judiciar
presupune o investigaţie de o anumită întindere în care sunt descoperite, verificate, clarificate
o serie de date, de împrejurări, capabile să servească la conturarea elementelor constitutive
ale infracţiunii, inclusiv la identificarea autorului faptei, la probarea vinovăţiei sale.
Pentru determinarea acestor elemente organele penale de specialitate trebuie să
răspundă la o suită de întrebări, denumită convenţional "formula celor 7 întrebări", sau alături
de aceasta, "formula celor 4 întrebări".
Formula celor 7 întrebări, întâlnită mai întâi în jurispradenţa romană - quis? quid? ubi?
quibus auxillis? curr? quomado? quando? qu'on? -cunoscută sub denumirea "disticul lui
Daries ", are ca destinaţie clarificarea următoarelor aspecte:
■ ce faptă s-a comis şi care este natura ei?
■ unde s-a comis fapta cercetată?
■ când a fost săvârşită? ■ cine este autorul ei?
■ cum, în ce mod a săvârşit-o?
■ cu ajutorul cui?
■ în ce scop a fost comisă?
Formula celor 4 întrebări, considerată întrucâtva superioară calitativ primei formule,
deoarece delimitează mai clar conţinutul infracţiunii. Astfel,

17
 a. determinarea obiectului infracţiunii, respectiv a relaţiei sociale lezate prin săvârşirea
faptei penale, ca şi a obiectului nemijlocit asupra căruia s-a exercitat acţiunea ilicită;
b. stabilirea laturii obiective a infracţiunii, în primul rând a acţiunii sau inacţiunii,
incriminate de lege, a raportului de cauzalitate între acestea şi urmările faptei, precum şi a
locului, timpului, modului, a altor circumstanţe în care a fost săvârşită fapta.
c. identificarea subiectului activ al infracţiunii, a tuturor participanţilor (complici,
instigatori, tăinuitori), ca şi identificarea subiectului pasiv al faptei penale;
d. determinarea laturii subiective a infracţiunii, prin stabilirea formei vinovăţiei
(intenţie directă sau indirectă, imprudenţă sau neglijenţă) ca şi a mobilului faptei.
4. Raportând formulele sus menţionate la faptele şi împrejurările care trebuie dovedite
la descoperirea infracţiunilor de luare şi dare de mită, mijlocire a mituirii, primire a
recompensei nelegitime, traficului de influenţă, ele sunt următoarele:
1. Faptul luării - dării de mită, mijlocire a mituirii, primirii recompensei nelegitime;
2. Obiectul mitei: natura bunurilor, avantajelor, altor valori ce-l formează şi alte
caracteristici ale lui;
3. Participanţii la infracţiune (mituit, mituitor, intermediar ş.a.);
4. Timpul, locul şi modul de transmitere a mitei;
5. Caracterul acţiunii (inacţiunii) persoanei cu funcţie de răspundere sau funcţionarului
înfăptuite contra bani, bunuri, altor valori şi avantaje;
6. Mobilul şi scopurile celor implicaţi în infracţiunea de corupţie;
7. Prezenţa în acţiunile făptuitorilor a elementelor altor infracţiuni;
8. Prezenţa circumstanţelor agravante sau atenuante;
9. Prezenţa extorcării de mită sau autodenunţului;
10.Cauzele şi condiţiile care au favorizat la săvârşirea infracţiunii de corupţie.
În literatura de specialitate, referitor la întrebările care trebuiesc clarificate de organul
judiciar în cazurile descoperirii infracţiunilor de corupţie în acelaşi sens se pronunţă şi autorii
Ion Mircea, N.P. Iablocov.
Rezumând pe marginea celor expuse considerăm că întrebările la care trebuie dat
răspuns în procesul urmăririi penale diferă nu numai de la o categorie la alta de infracţiune,
dar şi în cadrul aceleiaşi categorii de infracţiuni, date fiind particularităţile în care se comit,
fapt care pe deplin se referă şi la infracţiunile de care ne ocupăm.

18
 1.3 Versiuni înaintate şi activităţi de verificarea lor
Activităţile organului de urmărire penală în vederea investigării infracţiunilor de
corupţie în mare maură sunt determinate de sarcinile care stau în faţa lui la diferite etape ale
schemei metodologice de cercetare alese. Astfel, sarcina înlăturării incertitudinii
informaţionale prevede realizarea unor măsuri în scopul acumulării datelor necesare.
Întru realizarea acestei sarcini organul judiciar apelează la sistemele de evidenţa aflate
în exploatare, care permit completarea informaţiei privind persoanele bănuite, legaturile şi
posibilităţile acestora. De rând cu aceasta, deseori apare necesitatea obţinerii unor informaţii
despre competenţa, obligaţiunile de serviciu a persoanei cu funcţii de răspundere sau
funcţionarului, despre statutul social şi modul lui de viaţa, referitor la personalitatea lui etc.
Aşa date pot fi acumulate înfăptuind unele măsuri operative de investigaţii, executând
controale, alte activităţi extrajudiciare, precum şi din declaraţiile unor cetăţeni. În acest scop
pot fi folosite şi materiale de arhivă.10
În alte cazuri rezolvarea anumitor probleme ale investigării devine posibilă clarificând
statutul, structura, condiţiile funcţionarii întreprinderii, organizaţiei, instituţiei în care îşi
exercită atribuţiile persoana bănuita. Aceste realizări pot fi obţinute de organul de urmărire
penală întreprinzând verificări, controale la activităţii economico - financiare de producere,
stării de evidenţă, pieţei de desfacere, altor aspecte ale activităţii întreprinderilor,
organizaţiilor, instituţiilor în cauză. Măsuri analogice pot fi înfăptuite nu numai în organizaţia
în care activează persoana coruptă, ci şi în unitatea în care lucrează mituitorul, precum şi în
altele, care au avut sau au relaţii cu primele.
Pentru a atribui cercetărilor un caracter strict orientat şi bineînţeles cât se poate de
efectiv, investigatorul evaluând materialele colectate elaborează versiunile de urmărire
penală, prin care s-ar putea explica infracţiunea de corupţie, împrejurările în care s-a comis
sau este pregătită, determinându-se faptele, problemele care trebuiesc clarificate,
consecutivitatea masurilor ce ţin a fi întreprinse în acest scop.
Versiunile deţin poziţia centrală în cadrul planului de urmărire penală, întrucât anume
prin ele se materializează una din metodele tactice fundamentale menite să orienteze întreaga
activitate a organului de urmărire penală spre stabilirea faptelor şi împrejurărilor infracţiunii,
adică spre aflarea adevărului. După obiectul şi întinderea lor versiunile elaborate pot fi:
Versiuni principale - care se referă la fapta în ansamblul ei, deci la elementele
constitutive ale infracţiunii;
10
V. Tarhon, Infracţiuni pentru care se aplică proceduri speciale de urmărire şi judecată, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1968

19
 Versiuni secundare - presupunerile referitoare la unele aspecte izolate ale infracţiunii,
dar bineînţeles importante pentru soluţionarea cauzei.
Clar lucru, că o versiune secundară este subordonată direct unei versiuni principale şi
că se elaborează şi se verifică înaintea celei principale.
Pentru elaborarea unor versiuni în cazul cercetării infracţiunilor de corupţie (fireşte ca
şi în cazul altora) investigatorul trebuie să respecte unele condiţii generale şi anume:
1. Deţinerea unor date, informaţii despre fapta cercetată, suficiente în acest sens sub
raport cantitativ şi calitativ.
2. Conceperea unor versiuni apropiate de realitate solicită pregătirea multilaterală,
experienţa şi intuiţia investigatorului.
3. Folosirea unor forme logice de raţionament (deducţie, inducţie, raţionamentul prin
analogie).
4. Ţinând cont de faptul că actele de corupţie în marea majoritate se comit în secret,
calitatea şi cantitatea datelor dispuse de organul judiciar reprezintă o premiză esenţială pentru
formularea versiunilor.
Provenienţa acestor date, pe care se întemeiază o versiune sau alta, este de regulă de
natură procesuală, deşi pot fi folosite şi informaţii din izvoare extraprocesuale (rezultatele
activităţii operative de investigaţii); dar remarcând totodată necesitatea verificării lor,
contrapunerii cu alte probe, pentru a evita orientarea greşită a cercetărilor.
Concepând cele consemnate trebuie să menţionăm că, la etapa preliminară a efectuării
cercetărilor versiunile de urmărire penală se elaborează în primul rând, pentru a stabili dacă
într-adevăr a avut loc un act de corupţie. în acest sens cele mai tipice versiuni pot fi:
■ Funcţionarul într-adevăr a primit oferta în împrejurările care decurg din informaţiile
deţinute;
■ Funcţionarului într-adevăr i s-a înmânat bani, un bun oarecare, dar nu ca mită, ci în
legătură cu alte motive, împrejurări şi destul de legitim -restituirea unei datorii, un act de
donaţie, achitarea onorariului etc.
■ Acţiunile înfăptuite de funcţionar în folosul unei anumite persoane sunt legitime şi
dânsul n-a primit nici o ofertă;
■ Funcţionarul n-a primit nici o ofertă şi n-a înfăptuit nici careva acţiuni în folosul
persoanei, care chipurile i-a înmânat-o, are loc o eroare.
■ Are loc un act de calomnie.
A avut loc o altă infracţiune (de exemplu - escrocheria, şantajul etc.) Aceste versiuni
explică în cea mai mare maură faptele şi împrejurările unui act de corupţie care a fost deja

20
comis (produs în trecut). în alte cazuri la prezenţa datelor despre extorcarea unei oferte,
versiunile elaborate, în esenţa lor nu numai că trebuie să explice cele întâmplate dar şi să
conţină presupuneri, prognoze ale eventualelor acţiuni, evenimente care vor constitui
infracţiunea de corupţie. Spre exemplu, investigând cazurile luării de mită în trecut de către
un funcţionar concret (în legătură cu sesizarea privitor la un nou caz de extorcare a mitei din
partea lui) investigatorul trebuie sa elaboreze versiuni particulare, privind comportarea
posibilă a mituitului şi mituitorului în momentul reţinerii lor asupra faptului transmiterii şi
luării mitei. Apreciind particularităţile locului şi timpului conceput de mituitor şi mituit
pentru întâlnire, caracteristicile bunului, valorii ofertei, ce ţine a fi înmânată, experienţa
participanţilor în acest domeniu, investigatorul prognozează posibila reacţie a mituitului, căile
posibile de fugă a acestuia, precum şi modul de dezbăierare a lui de obiectul mitei,
eventualele acţiuni ale intermediarului, altor complici etc.
Situaţiile care se creează în anchetă la etapa ulterioară decurg din rezultatele obţinute în
urma acţiunilor preliminare, fiind determinate de gradul de trecere de la probabilitatea
fiecăreia din versiuni la certitudinea faptei, de atitudinea făptuitorului faţa de probele privind
vinovăţia sa, precum şi de faptul recunoaşterii sau negării ei.
Bineînţeles, noile versiuni de urmărire penală elaborate la etapa în cauza posedă un
caracter mai particular decât la începutul cercetărilor şi au ca obiecte stabilirea unor anumite
elemente constitutive ale infracţiunii de corupţie, clarificarea unor împrejurări, aspecte
specifice faptei în cauză. Totodată trebuie să menţionăm, că şi la etapa a doua, atunci când se
stabilesc unele noi episoade ale infracţiunii, când se obţin date suplimentare, necunoscute
până la acel moment, poate fi necesară elaborarea unor noi versiuni privind esenţa şi
conţinutul faptei produse.
După elaborarea versiunilor de urmărire penală urmează o etapă de maximă importanţă
în stabilirea adevărului - verificarea versiunilor. Verificarea versiunilor are un caracter
complex, vizând multe aspecte, multe împrejurări şi impunând totodată necesitatea respectării
unor reguli tactice, şi anume:
a) verificarea concomitentă a tuturor versiunilor şi problemelor;
b) verificarea iniţială a acelor probleme a căror amânare poate stângeni aflarea
adevărului;
c) clarificarea integrală a fiecărei probleme, până la eliminarea versiunii ca
necorespunzătoare realităţii.
În cazurile infracţiunilor de corupţie probele necesare mai frecvent sunt căutate: la locul
de muncă a mituitului; la domiciliul mituitului; la domiciliu şi locul de muncă al mituitorului

21
pot fi constatate unele urme infracţionale dintre cele arătate mai sus precum şi noi probe,
(spre exemplu, despre provenienţa obiectului mitei, aparţinerea lui mituitorului). la domiciliu
şi locul de muncă al intermediarului. la locul de înmânare a mitei sau unde a avut loc
întâlnirea intermediarului cu mituitul ori mituitorul. la locul de înmânare a mitei sau unde a
avut loc întâlnirea intermediarului cu mituitul ori mituitorul. La investigarea infracţiunilor de
corupţie s-a cristalizat o anumită legitate privind consecutivitatea acţiunilor de anchetă
penală.
Reţinerea persoanelor corupte în flagrant delict impune consecutivitatea altor acţiuni de
anchetă. Imediat după aceasta este necesară percheziţio-narea celor reţinuţi, în caz de
necesitate şi examinarea lor corporală. Ulterior se organizează cercetarea locului unde sa
produs fapta se efectuează ascultarea martorilor, bănuitului, percheziţii la domiciliu şi locul
de muncă al ultimului, expertize criminalistice, alte acte procedurale, precum şi măsuri
operative de investigaţii. O astfel de consecutivitate reiese din necesitatea acumulării
sistematice şi neîntrerupte a materialului probatoriu.
În acele situaţii, când cercetarea faptelor de corupţie începe cu efectuarea percheziţiei la
mituit, mituitor sau intermediar, consecutivitatea acţiunilor de anchetă este următoarea:
percheziţia; aplicarea sechestrului pentru asigurarea confiscării; cercetarea urmelor
infracţiunii şi dispunerea examinărilor tehnico-ştiinţifice a celor care pot fi distruse ori
dispărea; ascultarea făptuitorilor; pregătirea, ordonarea şi efectuarea expertizelor.
În cazul prezenţei unei situaţii informativ - nedeterminate, iniţial, se planifică şi se
înfăptuieşte ascultarea reclamantului, martorilor. în funcţie de rezultatele obţinute, se v-a
decide care vor fi ulterioarele acţiuni de anchetă. Conţinutul şi consecutivitatea lor sunt
determinate de caracterul şi plinătatea informaţiilor deţinute după aceste ascultări. Daca
informaţiile căpătate se referă la careva acţiuni ilicite concrete sau maşinaţii, afaceri ilegale,
atunci, eforturile investigatorului trebuie îndreptate spre descoperirea şi fixarea urmelor
infracţiunii de corupţie: cercetări criminalistice, ascultarea altor martori, ordonarea
expertizelor necesare.
În cazurile când datele obţinute în urma ascultărilor se referă la obiecte materiale
(corpuri delicte, documente etc.) se efectuează percheziţii, reţineri (arestări), cercetări,
expertize grafologice, fizico-chimice, complexe etc.

22
 Capitolul II. Acţiuni premergătoare pornirii urmăririi penale.
2.1 Situaţii tipice si selectări metodologice privind efectuarea
cercetărilor infracţiunilor de corupţi.
Informaţiile privind comiterea infracţiunilor de corupţie parvin la organele de urmărire
penală din diferite surse (art. 262 Сod de Рrocedură реnală):
- declaraţiile, scrisorile cetăţenilor;
- sesizările din partea organizaţiilor sindicale şi altor organizaţii obşteşti;
- sesizările din partea întreprinderilor, instituţiilor, şi a persoanelor cu funcţii oficiale; -
articole, notiţe sau scrisori publicate în mijloacele mass-media, dezbaterile publice;
- autodenunţarea;
- descoperirea nemijlocită de către organul de cercetare penală, de către anchetatorul
penal, procuror, judecător sau instanţa de judecată, a elementelor unei infracţiuni;
- rezultatele activităţii operative de investigaţii;
- denunţuri anonime. Modurile de sesizare a organelor de urmărire penală sunt variate
şi în literatura de specialitate au fost avute în vedere diverse criterii de clasificare:
- sub aspectul sursei informative din care provine sesizarea poate fi oficială şi
neoficială, externă şi internă: - în funcţie de organul sesizat sesizarea poate fi primară şi
complimentară;
- în dependenţă de cantitatea informărilor organului sesizarea poate fi principală şi
secundară.
Sesizarea fiind un act dinamizator şi totodată procesual, se caracterizează printrun
anumit volum şi calitate de informaţii, care conţine şi acea abilitate legală în virtutea căreia se
desfăşoară urmărirea penală. Volumul şi calitatea acestor informaţii influenţează direct la
începerea urmăririi penale precum şi la optarea corectă şi reuşită a schemei metodologice de
investigare a infracţiunilor de corupţie. în acest context ţinem să menţionăm, că în
dependenţă de aceşti factori pot fi remarcate două situaţii tipice în care se poate pomeni
investigatorul către momentul pornirii cercetărilor şi care în mare măsură exprimă gradul de
informare al organului de urmărire penală în vederea declanşării urmăririi penale. Prima
situaţie tipică poate fi definită informativ - determinată, iar a doua — informativ -
nedeterminată. De regulă, în cazul situaţiei informativ-determinate organul judiciar este
informat:
1. Despre unele fapte concrete de luare de mită de către o anumită persoană;
2. Despre persoanele care au dat mită;

23
 3. Despre natura şi alte caracteristici ale bunurilor, foloaselor care au constituit obiectul
mitei;
4. Despre modul de săvârşire a infracţiunii;
5. Despre unele aspecte ale relaţiilor dintre infractori; Referitor la locul, timpul si
modul de transmitere a următoarei oferte. În aşa situaţii informaţiile deţinute nu conturează
un tablou complet şi distinct al infracţiunii, dar in acelaşi timp în baza lor pot fi, în linii
generale, desemnate şi realizate două sarcini: în primul rând - alegerea schemei metodologice
de investigare, iar în al doilea rând - consemnarea, formularea întrebărilor, care vor constitui
obiectul probaţiunii şi consecutivitatea clarificării lor.
Pe de alta parte, in procesul investigării infracţiunilor de corupţie apar şi altfel de
situaţii, şi anume, când organul de urmărire penală are la dispoziţie doar o scurtă informaţie
privitor la o faptă concretă ce atestă probabilitatea comiterii unui act de corupţie. Situaţiile de
acest fel pot fi definite ca finformativ - nedeterminate.
Prezenţa uneia sau altei situaţii tipice presupune şi selectarea de către investigator a
metodicii respective de cercetare a acestor infracţiuni.11
În cazurile existenţei situaţiei informativ-determinate, cercetările pot fi înfăptuite după
schema metodologică definită - frontală. Esenţa acestei metodici constă in faptul, că odată cu
declanşarea urmăririi penale este posibilă planificarea şi efectuarea prin surprindere a unor
măsuri preliminare, destinate să consolideze datele faptice deţinute de către investigator. La
rândul său, rezultatele acestor măsuri vor servi ca factori contribuabili la desfăşurarea
cercetărilor ulterioare. Cu alte cuvinte, schema metodologică "frontală" permite de a stabili
elementele principale ale infracţiunii, fapt care asigură perceperea şi posibilitatea dovedirii
modului de săvârşire a faptei, aprecierea rolului fiecărui participant, vinovăţiei si mobilului
lor, cât şi stabilirea condiţiilor care au contribuit la naşterea şi producerea faptei incriminate.
în cadrul cercetărilor potrivit schemei metodologice frontale, de regulă, sunt reţinuţi, arestaţi
bănuiţii (învinuiţii), se preîntâmpină contactul lor cu alte persoane, se stabilesc bunurile care
constituie produsul infracţiunii investigate şi se aplică sechestrul pentru a împiedica irosirea,
înstrăinarea lor în scopul reparării pagubei, recuperării prejudiciului. Realizarea schemei
metodologice frontale cuprinde 3 etape şi include următoarele activităţi (măsuri):
I-a etapă - studierea şi aprecierea informaţiilor iniţiale, elaborarea planului de urmărire
penală (versiunile, problemele, precizarea termenelor de rezolvare, nominalizarea

11
2 V. Tarhon, Infracţiuni pentru care se aplică proceduri speciale de urmărire şi judecată, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1968

24
executanţilor); asigurarea cu mijloace tehnice (criminalistice şi speciale) şi de transport,
radio-recepţie, soluţionarea altor probleme organizaţionale.
A II-a etapă - efectuarea următoarelor măsuri preliminare: ascultarea reclamantului;
organizarea flagrantului, reţinerea şi arestarea făptuitorului; efectuarea percheziţiilor la
mituitor, mituit, intermediar, aplicarea sechestrului; efectuarea cercetărilor la faţa locului,
examinarea obiectului mitei, îmbrăcămintei şi altor lucruri personale ale mituitorului,
mituitului, ale înscrisurilor; examinarea corporală (în caz de necesitate) a mituitului si
mituitorului; ascultarea bănuitului. Totodată, în cadrul acestei etape se precizează versiunile,
se corectează şi se completează planul urmăririi penale, se asigură interacţiunea cu alte
organe, specialişti.
A III-a etapă - efectuarea acţiunilor de ancheta penală; interogarea martorilor;
ordonarea expertizelor necesare; interogarea învinuiţilor, inculpaţilor; efectuarea
confruntărilor si altor masuri in scopul creării unei sisteme probatorii logice, necontradictorii.
Situaţia tipică informativ - nedeterminată este întâlnită destul de frecvent, îndeosebi în
cazurile când informaţia despre infracţiunile de corupţie survine la organele de urmărire
penală prin intermediul mijloacelor mas-media, prin denunţuri anonime, în urma efectuării
măsurilor operative de investigaţii etc. Datele comunicate in astfel de situaţii, de regulă, sunt
incomplete, deseori, neconcrete, pot fi incorect percepute si redate de semnalator etc.
Trăsătura principală a acestei situaţii - imposibilitatea începerii urmăririi penale. Cercetările
corespunzătoare situaţiei descrise vor fi efectuate după altă metodică potrivit unei scheme din
4 etape, care poate fi definită - investigativ - acumulativă.
La I-a etapa investigatorul rezolvă două probleme: pe de o parte strânge , date faptice in
contextul sesizării iniţiale, din alta - le analizează, le apreciază si le aranjează intr-o sistemă
determinata.
În vederea strângerii datelor necesare pentru începerea urmăririi penale; si
preîntâmpinarea urmăririi penale nejustificate, organele competente recurg la măsurile
operative de investigaţii în conformitate cu art. 55 Cod de procedură penală şi art.6 al Legii
privind activitatea operativă de investigaţii.
Investigatorul sistematizează datele acumulate si daca ele nu sunt contradictorii cu cele
precedente, decide pornirea urmăririi penale, efectuând cercetările de mai departe potrivit
schemei metodologice frontale, caracteristice situaţiei tipice informativ-determinate.

25
 2.2 Depistarea şi documentarea infracţiunilor de corupere pasivă.
După cum s-a menţionat anterior, coruperea pasivă este recunoscută de legislaţia penală
a Republicii Moldova drept faptă a persoanei cu funcţii de răspundere, care pretinde ori
primeşte oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, fie acceptă
servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini u nu ori pentru a întîrzia
sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de obligaţiile ei serviciu, ori pentru a îndeplini o
acţiune contrar acestor obligaţii, precum şi pentru a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii,
pieţe de desfacere sau o oarecare decizie favorabilă (art. 324 CP). În procesul de combatere a
infracţiunilor de corupere pasivă se pot utiliza următoarele metode de depistare:
1.metode procesual-penale;
2. metode cu caracter operativ de investigaţie;
3. metode normative, prevăzute în unele legi ale Republicii Moldova deja amintite;
4. metode complexe procesual-penale, normative şi operative de investigaţie.
Avînd în vedere complexitatea problemei abordate, o primă regulă tactică o reprezintă
instrumentarea acestui gen de cauze în echipă, de către procuror, alături de poliţişti
specializaţi, ofiţeri din alte instituţii abilitate cu dreptul de activitate operativă de investigaţie
şi specialişti criminalişti în baza unui plan de anchetă dinamic şi minuţios, cuprinzînd
multiplele versiuni logice, activităţi operative şi termenele de executare.
Metodele procesual-penale de depistare a acestei categorii de infracţiuni sînt
reglementate de prevederile art. 262-265 CPP şi ele pot fi următoarele:
a. Depistarea semnelor infracţiunii respective în urma depunerii de către o persoană
fizică sau juridică (victimă) la organele de constatare, de urmărire penală sau procuratură a
plîngerii despre faptul că de la ea se extorchează sau se cere folosul necuvenit (comision
ilicit) sau că valoarea cerută a fost deja transmisă făptuitorului.
Plîngerea pe care victima o depune la organele competente va servi numai ca semnal
iniţial referitor la faptă săvîrşită, însă pentru depistarea şi documentarea semnelor infracţiunii
de corupere pasivă este nevoie de o activitate bine planificată, cu respectarea procedeelor de
conspiraţie totală sau parţială.
De aceea, persoana responsabilă din organele indicate, care primeşte şi înregistrează
plîngerea, trebuie să insiste ca autorul ei să indice în ea cele mai importante date ale faptei
săvîrşite sau ale faptei în curs de desfăşurare ori de pregătire şi anume:

26
 - date referitoare la întreprinderea, instituţia, organizaţia de stat sau organul
administraţiei publice locale sau centrale în care activează persoana cu funcţii de răspundere,
genul lor de activitate şi dislocarea sediului administrativ;
- datele personale şi funcţia pe care o deţine făptuitorul în întreprinderea, instituţia,
organizaţia de stat sau organul administraţiei publice locale sau centrale;
- date cu privire la acţiunea ce ţine de obligaţiile de serviciu ale persoanei cu funcţii de
răspundere pe care trebuie s-o îndeplinească sau nu ori pentru a întîrzia sau grăbi îndeplinirea
ei, ori a îndeplini o acţiune contrar obligaţiilor funcţionale;
- date despre calitatea folosului necuvenit (comisionului ilicit) care urmează a fi
transmis sau care deja a fost dat făptuitorului: bani, titluri de valoare, alte bunuri materiale
sau avantaje patrimoniale, servicii, privilegii etc;
- date despre vremea, locul, împrejurările, condiţiile şi modalităţile de transmitere a
valorilor etc; - date cu privire la relaţiile dintre depunătorul plîngerii şi persoana cu funcţii de
răspundere; - adresa domiciliului, numerele de telefon de la serviciu, de acasă sau mobil;
- informaţia referitor la mijloacele de transport cu care se deplasează făptuitorul
(automobil propriu, de serviciu, al rudelor, al cunoscuţilor etc);
- date despre posibilii participanţi (rude, prieteni, colegi de serviciu, alte persoane) la
săvîrşirea actului de corupţie pasivă.
Dacă aceste date nu sînt cunoscute pe deplin de autorul plîngerii, atunci organul
competent va acumula informaţie suplimentară.
Pentru pregătirea corectă a reţineri bănuitului în flagrant delict se va planifica şi
executarea procedurii de înzestrare a victimei cu tehnică specială (audio, video), iar acest fapt
va trebui consemnat în procesul-verbal, cu indicarea datelor referitoare la această tehnică
specială. în cazul în care informaţia se va înregistra pe banda magnetică a casetelor video sau
audio, va trebui exclusă posibilitatea extragerii acesteia din dispozitivul aparatelor de
înregistrare audio sau video pînă la ridicarea de către persoana responsabilă, prin sigilarea
dispozitivului de închidere.
În caz că persoana cu funcţii de răspundere numai cere banii sau alte valori materiale,
dar nu le extorchează, atunci nu este justificată organizarea reţinerii făptuitorului în flagrant
delict prin această metodă, fiindcă legislaţia menţionată nu reglementează alte situaţii.
De aceea, trebuie delimitat modul de extorcare a comisionului ilicit de modul de cerere
simplă a banilor sau a altor valori materiale. E recunoscut faptul că, potrivit pct. 12 al
Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 6 din 11 martie 1996 cu modificările
ulterioare „Cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la răspunderea penală pentru mituire",

27
extorcarea folosului necuvenit (comisionului ilicit) constă în cererea lui de către făptuitor sub
ameninţarea săvîrşirii acţiunilor care vor cauza prejudicii intereselor legale ale victimei, sau
crearea intenţionată a unor condiţii care o impune să dea banii sau bunurile materiale în
scopul prevenirii consecinţelor nefaste pentru interesele sale legale.
De la persoana care a depus plîngerea se va solicita o explicaţie detaliată privind datele
relatate în sesizarea făcută şi ea va fi rugată să nu destăinuie informaţia altor persoane care n-
au acces la examinarea cazului, chiar dacă ele sînt angajaţi ai organelor de drept.
O condiţie esenţială la etapa primirii şi înregistrării plîngerii este păstrarea
confidenţialităţii datelor expuse în ea şi limitarea cercului de persoane care ar putea avea
acces la informaţia dată, pentru a evita scurgerea necontrolată de informaţii.12
O cerinţă esenţială la această etapă este verificarea datelor expuse în plîngerea
înregistrată şi corespunderea lor cu realitatea. Aceste acţiuni se efectuează în cadrul unei
activităţi premergătoare pornirii sau nepornirii urmăririi penale în termenele rezonabile
stabilite de procuror.
În scopul verificării veridicităţii informaţiei cu privire la fapta de corupere pasivă se vor
utiliza mai multe canale şi surse de colectare a datelor necesare.
Pentru efectuarea controlului veridicităţii informaţiei parvenite în organele de
constatare, de urmărire penală sau de procuratură, se folosesc atît procedee obişnuite, cît şi
unele cu caracter operativ de investigaţie.
În cazul în care actul a fost executat de către o persoană cu funcţii de răspundere
coruptă, atunci persoana responsabilă care examinează cazul va solicita în mod oficial
hotărîrea respectivă adoptată de organul vizat. Pentru ca persoana bănuită să nu înţeleagă că
activitatea sa este supusă controlului, se recomandă de a cere mai multe hotărîri care au fost
adoptate de organul sau funcţionarul dat, dar care nu sînt suspecte. Paralel, din organul,
instituţia, întreprinderea sau organizaţia respectivă, se solicită şi alte documente, cum ar fi
cele de contabilitate sau de cancelarie: registrele de evidenţă, registrele de intrare-ieşire a
corespondenţei, ordinul de numire în funcţie, fişa de post a funcţionarului, referinţa de
serviciu, plîngerile asupra acţiunilor persoanei bănuite, alte acte.
Aceste măsuri vor fi aplicare în funcţie de situaţia concret creată, dar dacă acţiunea este
prevăzută la alin. 3 al art. 324 CP (infracţiune gravă), se recomandă să se efectueze
următoarele măsuri operative: cercetarea domiciliului şi instalarea în el a aparatelor audio,
video, de fotografiat, de filmat etc; supravegherea domiciliului persoanei bănuite prin

12
V. Tarhon, Infracţiuni pentru care se aplică proceduri speciale de urmărire şi judecată, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1968

28
utilizarea mijloacelor tehnice; interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri;
controlul comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări; culegerea informaţiei de la
instituţiile de comunicaţii. Această măsură se efectuează cu autorizarea conducătorului
organului care exercită activitatea operativă de investigaţie şi a judecătorului de instrucţie. Se
cere autorizaţia judecătorului de instrucţie, iar rezultatele întreprinse vor fi documentate prin
intermediul proceselor-verbale cu privire la efectuarea măsurilor descrise. În conjugare cu
măsura indicată vor fi executate şi altele, precum: culegerea informaţiei despre persoana cu
funcţii de răspundere şi chiar depunătorul plîngerii, urmărirea vizuală a lor, chestionarea
persoanelor care prezintă interes operativ pentru organe şi altele. Măsurile acestea se
efectuează numai cu autorizaţia conducătorului organului indicat, iar rezultatele vor fi
documentate prin rapoarte, procese-verbale sau note informative.
Datele acumulate în urma verificării circumstanţelor indicate în plîngere vor servi ca
temei pentru:
1. înaintarea versiunilor tipice şi concomitent a celor particulare;
2. recunoaşterea lor ca probe în cadrul viitoarei cauze penale;
3. pornirea procedurii de urmărire penală şi efectuarea acţiunilor de urmărire
4. penală în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.
b. Depistarea semnelor infracţiunii de corupţie pasivă în urma parvenirii la organele de
constatare, de urmărire penală sau la procuratură a denunţului făcut de o persoană fizică sau o
persoană juridică despre săvirşirea faptei de corupere pasivă. Denunţul poate parveni de la
următoarele categorii de persoane:
■ de la conducătorii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei de stat ori de la
conducătorii organului administraţiei publice locale sau centrale în care activează persoana cu
funcţii de răspundere implicată în actul de corupere pasivă;
■ de la organele de stat abilitate cu funcţii de control care, în cadrul controalelor
efectuate în întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile de stat sau în organele administraţiei
publice, relevă acte de corupere săvîrşite de către factorii de decizie din structurile respective;
■ de la persoane care ocupă diferite funcţii atît în întreprinderile, instituţiile sau
organizaţiile de stat, cît şi în organele şi organizaţiile nestatale şi care, în virtutea îndeplinirii
activităţilor determinate de statutul lor, devin posesorii unor informaţii despre actul de
corupere pasivă săvîrşit de făptuitor: lucrători din organizaţiile care efectuează operaţiuni
financiare, lucrători ai serviciului cadastral, notari, avocaţi etc.
■ de la colegii de serviciu al făptuitorului care nu pot tolera atitudinea criminală a
acestuia faţă de executarea corectă şi cinstită a obligaţiilor de serviciu;

29
 ■ de la rudele, foştii prieteni sau cunoscuţi ai persoanei cu funcţii de răspundere cu
care făptuitorul se află în relaţii sociale şi care cunosc date despre infracţiunea săvîrşită;
■ de la rudele, prietenii, cunoscuţii sau colegii persoanei de la care se cere, se
extorchează folosul necuvenit (comisionul ilicit) sau care a transmis bani sau bunuri materiale
persoanei corupte;
■ de la alte persoane.
Persoana responsabilă din organele competente care primeşte denunţul trebuie să ceară
ca acest act să corespundă cerinţelor art. 263 CPP (Plîngerea şi denunţul), adică trebuie să
cuprindă numele, prenumele, calitatea, domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care
formează obiectul denunţului, indicarea făptuitorului, dacă acesta este cunoscut, şi a
mijloacelor de probă.
În cazul denunţului se presupune că autorul cunoaşte date despre faptul că o persoană
cu funcţii de răspundere pretinde, acceptă sau a primit un folos necuveni sau se pregăteşte să-
l primească, de aceea, în sesizare va indica aceleaşi date ca şi în plîngere şi anume:
- date referitoare la întreprinderea, instituţia sau organizaţia de stat, ori organul
administraţiei publice locale sau centrale în care activează persoana cu funcţii de răspundere
care cere sau extorchează comisionul ilicit;
- datele personale, funcţia acestui funcţionar şi cercul de împuterniciri pe care le are el
în legătură cu funcţia deţinută;
- actul săvîrşit sau neexecutat pentru care persoana suspectată de comiterea faptei
prejudiciabile cere sau extorchează comisionul ilicit, ori l-a primit deja;
- calitatea folosului necuvenit (oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje
patrimoniale, servicii, privilegii etc);
- alte date expuse anterior.
Aceste date vor fi mai detaliat expuse de autorul denunţului într-o explicaţie depusă
organului respectiv.
Totodată, autorul denunţului poate să cunoască şi date foarte importante pentru
activitatea operativă şi de urmărire penală despre persoana care a promis, a oferit sau a dat
comisionul necuvenit. Aceste date vor ajuta organul de constatare, de urmărire penală sau de
procuratură să acumuleze mai multe probe în dovedirea vinovăţiei persoanelor implicate în
actul de corupţie.
Şi în aceste cazuri este necesar de respectat regulile anterior indicate.
Protecţia informaţiei. În acest scop, conducătorul organului competent va dispune
examinarea denunţului unei persoane sau grup de persoane cu experienţă în acest domeniu.

30
Se va cere de la autorul denunţului să nu divulge datele pe care le deţine şi să coopereze
nemijlocit numai cu acei angajaţi ai organelor de drept care examinează denunţul. Se va
limita accesul altor persoane, inclusiv şi a celor din cadrul organelor de drept, la informaţia
expusă în denunţul examinat.13
Se va planifica şi efectua un control de verificare a datelor expuse în denunţ şi în
explicaţia autorului acestei sesizări.
Metodele şi procedeele de verificare a informaţiei deţinute de organele competente sînt
similare procesului verificară datelor din sesizarea în formă de plîngere.
În cadrul efectuării acţiunilor de verificare a datelor acumulate la etapa iniţială se va
proceda la evitarea sau minimalizarea scurgerii de informaţii, pentru ca persoana bănuită să
nu-şi dea seama că este supusă controlului.
Probele acumulate în procesul controlului vor fi multilateral analizate. în primul rînd, se
va preciza dacă nu este cazul de calomniere a unui funcţionar în scop de răzbunare, de
concurenţă neloială, de ocupare pe viitor a funcţiei pe care o deţine cel supus controlului şi
altele.
Datele colectate pe parcursul verificării vor servi ca temei pentru a prelungi controlul în
cadrul dosarului operativ sau pentru a înceta examinarea sesizării.
Dacă se confirmă că fapta de corupere pasivă a fost săvîrşită sau este în curs de
săvîrşire sau pregătire, atunci activitatea de control preventiv va fi prelungită pentru a
acumula datele necesare pentru pornirea urmăririi penale.
c) Depistarea semnelor infracţiunii de corupţie pasivă în urma autodenunţului depus de
persoana care a săvîrşit fapta indicată.
Această metodă de depistare a genului de infracţiuni examinat este foarte rar întîlnit în
practica organelor de drept, dar cu toate acestea, ea nu trebuie exclusă pe deplin din arsenalul
activităţii organelor respective. O asemenea formă de sesizare a organelor de drept e posibilă
în cazul în care făptuitorul a comis un act de corupere pasivă în anumite împrejurări deosebite
precum ar fi:
■ săvîrşirea actului de corupere pasivă sub influenţa constrîngerii aplicate de subiectul
care a dat folosul necuvenit (comisionul ilicit).
■ săvîrşirea acestor fapte prejudiciabile de către un grup de persoane cu funcţii de
răspundere de la o întreprindere, instituţie sau organizaţie de stat ori din organele

13
Gh. Nistreanu, Prevenirea infrcaţiunilor prin măsuri de siguranţă, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti,
1991

31
administraţiei publice, între care apar contradicţii serioase referitor la repartizarea cotei-părţi
din comisionul acaparat pentru fiecare participant la infracţiune;
■ săvîrşirea de către persoana cu funcţii de răspundere a faptei de corupere pasivă sub
influenţa constrîngerii din partea conducătorilor ierarhic superiori;
■ comiterea de către făptuitor a actului de corupere pasivă ca urmare a constrîngerii
fizice sau psihice aplicate împotriva acestuia de către reprezentanţii lumii criminale.
Autodenunţarea va fi primită în corespundere ce cerinţele art. 264 CPP. Se recomandă ca
această formă de sesizare să fie făcută numai în scris.
Totodată, procedura de autodenunţare se va efectua cu înregistrarea audio sau video a
declaraţiei despre săvîrşirea de către persoana indicată a infracţiunii de corupere pasivă.
Persoanei care face declaraţia de autodenunţare i se explică dreptul de a nu spune nimic
şi de a nu se autodenunţa şi că, în caz de autocalomnie, care împiedică constatarea adevărului,
ea nu va avea dreptul la reparaţia prejudiciului material sau moral.
Cauzele care îl determină pe făptuitor să procedeze la autodenunţare pot fi diverse:
incompatibilitatea conştiinţei sale cu fapta sâvîrşită; teama că organele de drept vor descoperi
fapta infracţională şi în privinţa lui va fi aplicat arestul preventiv; dezvăluirea unor date
despre asemenea crime săvîrşite de alte persoane corupte în cer cărora făptuitorul a fost atras
involuntar; ameninţările la viaţa şi sănătatea fapt torului din partea unor persoane criminale
sau structuri criminale.
Totodată, autodenunţarea poate servi ca o formă destul de eficientă la depista semnelor
infracţiunilor de corupţie, dacă ofiţerii organelor de constatare şi urmărire penală vor lucra
intens cu făptuitorul pentru a-l convinge sau a-l determina să colaboreze cu organele de drept,
inclusiv să facă asemenea sesizare la organele competente.
d. Depistarea şi documentarea semnelor faptei de corupere pasivă în urma stabilirii
infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii organului de constatare, urmărire penală sau ai
procuraturii.
În asemenea cazuri se utilizează metoda complexă cu caracter operativ şi norma De
menţionat că această metodă de depistare a infracţiunilor de corupere pas are posibilităţi
nelimitate în activitatea de contracarare a fenomenului de corupţie domeniul activităţii de
stat. Pentru ca activitatea de depistare şi documentare a faptelor prejudiciabile de rupere
pasivă să fie eficientă, complexă şi legală este necesar ca reprezentanţii organelor abilitate cu
depistarea şi cercetarea infracţiunilor de corupţie să cunoască în social următoarele aspecte:
Întreprinderile, instituţiile sau organizaţiile de stat ori organele administra publice în
care se pot comite asemenea infracţiuni:

32
 a. întreprinderile de stat, adică agenţii economici subordonaţi Aparatului Guvernului,
Ministerelor, altor autorităţi administrative centrale sau organe administraţiei publice locale
(municipale) cu capital de stat; societăţi comerciale cu capital de stat majoritar. Informaţia
referitoare la întreprinderile de stat este stocată la Camera înregistrării de Stat a Ministerului
Dezvoltării Informaţion.
b. Instituţiile de stat din domeniul privatizării, licenţierii unor genuri de activitate,
învăţămîntului, ocrotirii sănătăţii, transporturilor, protecţiei drepturilor consumatorilor,
documentării populaţiei, efectuării expertizelor medico-legale, psihiatrice şi judiciare,
protecţiei mediului înconjurător, informaticii, geodeziei, cartografiei, cadastrului,
standardizării şi metrologiei, asigurărilor de stat, finanţelor, sociologiei, judiciare şi altele.
c. Organizaţiile de stat. în această categorie se includ diverse organizaţii de stat,
înregistrate la Camera înregistrării de Stat a M.D.I. Din ele putem menţiona: Agenţia
Naţională Reglementare în Energetică, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia
Naţională Electorală Centrală, Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile, Comisia
Interdepartamentală Maşini de Casă şi Control; Inspectoratul de Stat Supraveghere şi FNR şi
altele.
d. Organele centrale de specialitate ale administraţiei publice. în această categorie de
organe se includ ministerele, alte autorităţi administrative centrale şi alte autorităţi.
A doua categorie de persoane cu funcţii de răspundere care pot comite fapte
prejudiciabile de corupere pasivă.
Potrivit art. 123 CP, prin persoană cu funcţii de răspundere se înţelege persoana căreia,
într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o
subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire,
alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării
funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-
economice.
Prin persoană cu înaltă funcţie de răspundere se înţelege persoana cu funcţii de
răspundere al cărei mod de numire sau alegere este reglementat de Constituţia Republicii
Moldova şi de legi organice, precum şi persoanele cărora persoana cu înaltă funcţie de
răspundere le-a delegat împuternicirile sale.
Persoane cu funcţii de răspundere sau cu înaltă funcţie de răspundere sînt: Preşedintele
Republicii Moldova, Preşedintele Parlamentului şi locţiitorii lui, Prim-ministrul şi locţiitorii
lui, deputaţii în Parlamentul Republicii Moldova, membrii Guvernului, Preşedintele Adunării
Populare a UTA Găgăuzia şi locţiitori lui, Preşedintele Curţii de Conturi şi adjuncţii lui,

33
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie şi adjuncţii lui, preşedinţii Curţii de Apel şi adjuncţii
lor, preşedinţii instanţelor judecătoreşti teritoriale şi de specialitate, judecătorii, Procurorul
General, adjuncţii lui şi procurorii ierarhic inferiori ş.a.
În procesul de depistare şi documentare a faptelor prejudiciabile de corupere activă,
organele competente sînt obligate să colecteze datele necesare din diferite surse, dar
procedeele trebuie să aibă un suport juridic prevăzut de legi, de hotărîri ale Guvernului sau de
acte normative departamentale. Se recomandă de utilizat, prelucrat şi analizat următoarele
feluri de informaţii şi anume:
■ Informaţii ce se conţin în materialele de control efectuate de Guvern şi serviciile lui
teritoriale din care rezultă comiterea de către persoanele cu funcţii de răspundere a unor
încălcări a obligaţiilor de serviciu cu semne de corupere pasivă sau alte infracţiuni de
serviciu.
■ Informaţii acumulate de organele procuraturii referitoare la sferele de activitate
economico-financiară, administrativă, culturală etc. a întreprinderilor, instituţiilor sau
organizaţiilor de stat ori a organelor administraţiei publice în care au fost comise încălcări a
obligaţiilor de serviciu cu caracter corupţional.
■ Informaţii primite de la locul de muncă al persoanei cu funcţii de răspundere despre
plecarea ei în delegaţii peste hotarele republicii din contul persoanelor fizice sau juridice cu
un comportament dubios.
■ Informaţii acumulate de la locul de serviciu cu privire la primirea de către persoana
cu funcţii de răspundere a unor recompense, daruri, cadouri şi anumitor servicii pentru
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
■ Informaţii parvenite de la diverse persoane cu privire la participarea nemijlocită a
funcţionarului public la activitatea de întreprinzător.
■ Informaţii acumulate de organele de constatare, de urmărire penală şi procurori în
timpul studierii declaraţiilor de venituri şi proprietate depuse de persoanele cu funcţii de
răspundere la încadrarea lor în serviciu şi ulterior prezentate în fiecare an.
■ Informaţii parvenite la organele competente de la conducătorii de autoritate publică,
de la alte instituţii, întreprinderi şi organizaţii de stat referitoare la actele de corupţie săvîrşite
de funcţionarii din subordine.
■ Informaţii parvenite de la colaboratorii titulari ai subdiviziunilor operative, infiltraţi
în organizaţiile criminale.

34
 ■ Informaţia parvenită de la persoanele care colaborează în mod confidenţial cu
organele care exercită activitatea operativă de investigaţie, de asemenea infiltraţi operativ în
organizaţiile criminale.
■ Informaţii referitoare la modul de viaţă şi comportamentul unor persoane cu funcţii
de răspundere, ale căror cheltuieli în mod vădit depăşesc veniturile oficiale obţinute de la
locul de serviciu.
În cazul depistării, în procesul controlului prealabil, a elementelor componente ale unor
încălcări, inclusiv infracţiuni, Comisia centrală de control sau comisiile departamentale de
control înaintează materialele respective spre examinare Centrului pentru Combaterea
Crimelor Economice şi Corupţiei. Serviciile specializate ale CCCEC efectuează controlul de
facto al declaraţiilor, care constă în confruntarea informaţiei şi datelor expuse în declaraţie cu
informaţia şi documentele de care dispun autorităţile publice competente sau cu cele aflate în
arsenalul organelor de drept abilitate cu funcţia de depistare şi cercetare a acestui gen de
infracţiuni.
Informaţii acumulate de organele de constatare, de urmărire penală sau de procuratură
în procesul de cercetare a altor infracţiuni, inclusiv din categoria celor de corupţie. Potrivit
alin. 3 art. 262 CPP, în cazul depistării infracţiunii nemijlocit de către lucrătorul organului de
urmărire penală, acesta întocmeşte un raport, în care expune circumstanţele depistate şi
dispune înregistrarea infracţiunii. Informaţii acumulate de serviciile competente în procesul
efectuării controlului financiar şi fiscal pentru neadmiterea legalizării mijloacelor băneşti şi a
altor valori dobîndite nelegitim în vederea coruperii persoanelor cu funcţii de răspundere.
E cunoscut faptul că anume în situaţia dată reprezentanţii criminalităţii organizate caută
să corupă persoanele cu funcţii de răspundere: lucrători operativi ai şi a celor de drept, ofiţeri
de urmărire penală, procurori ce conduc sau exercită urmării penală, judecători de instrucţie,
judecători ai instanţei judecătoreşti (de fond, de ap de recurs), reprezentanţi ai instituţiilor
penitenciare etc, pentru a elibera infractorii de răspundere penală (încetarea sau clasarea
nejustificată a cauzelor penale, achitai ilegală a inculpaţilor, recalificarea infracţiunilor
săvîrşite de învinuiţi, inculpaţi în infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, aplicarea ilegală a
prevederilor legislaţiei penale referitor la eliberarea inculpaţilor de răspunderea penală etc).
Pentru a contra aceste tendinţe periculoase ale lumii criminale, se instituie procedura de
protecţie procedurii de urmărire penală şi de examinare judiciară a cauzelor penale, iar ace
posibilităţi trebuiesc folosite de organele de constatare, de urmărire penală şi procurori pentru
a depista faptele de corupere pasivă sau corupere activă.

35
 Documentarea măsurilor operative de investigaţii efectuate in procesul de verificare a
informaţiei parvenite in organele de constatare, urmărire penală sau procuratură despre fapta
de corupere pasivă.
Măsurile operative de investigaţii se documentează prin întocmirea următoarelor acte:
Decizie cu privire la efectuarea unui anumit gen de activitate operativă de investigaţie:
Acest act trebuie să fie motivat şi să cuprindă următoarele aspecte: data şi locul
întocmirii; numele, prenumele şi calitatea persoanei responsabile care o întocmeşte; fabula
cazului la care se referă, obiectul acţiunii, temeiul legal al acţiunii preconizate, semnătura
celui care a întocmit-o.
Deciziile sînt de două tipuri:
a. Decizie în care se cere aprobarea conducătorului organului care exercită activitatea
operativă de investigaţii şi autorizaţia judecătorului de instrucţie. Asemenea decizii se emit
pentru efectuarea următoarelor măsuri operative de investigaţie: cercetarea domiciliului şi
instalarea în el a aparatelor de înregistrare audio, video, de fotografiat, de filmat etc;
supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice; interceptarea convorbirilor
telefonice şi a altor convorbiri; controlul comunicărilor telegrafice şi al altor comunicări;
culegerea informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţie.
b. Decizie în care se cere numai aprobarea conducătorului organului care exercită
activitatea operativă de investigaţie. Asemenea decizii se emit pentru efectuarea unor măsuri
operative de investigaţie cum ar fi: urmărirea şi documentarea cu ajutorul metodelor şi
mijloacelor tehnice moderne; colectarea mostrelor pentru cercetarea comparativă; cercetarea
corespondenţei condamnaţilor; marcarea cu substanţe chimice sau cu alte substanţe speciale;
infiltrarea operativă în organizaţiile criminale a colaborator lor titulari din subdiviziunile
operative şi a persoanelor care colaborează în mod confidenţial cu organele care exercită
activitatea operativă de investigaţie, utilizînd acte de identitate şi alte documente de acoperire
Proces-verbal prin care se înregistrează acţiunile efectuate în cadrul realizării măsurilor
operative de investigaţie.
Acest act trebuie să cuprindă: locul şi data efectuării măsurii operative de investigaţie;
funcţia, numele şi prenumele persoanei responsabile care întocmeşte procesul-verbal;
numele, prenumele şi calitatea persoanelor care au participat la efectuarea măsurii operative
de investigaţie; data şi ora începerii şi terminării măsurii operative de investigaţie; descrierea
amănunţită a faptelor constatate, precum şi a măsurilor luate în cadrul efectuării măsurii
operative de investigaţie; menţiunea privind efectuarea, în cadrul realizării măsurii operative
de investigaţie, a fotografierii, filmării, înregistrării audio, interceptării convorbirilor

36
telefonice şi a altor convorbiri, privind mijloacele tehnice, utilizate la efectuarea măsurii
respective, condiţiile şi modul de aplicare a lor, obiectele faţă de care au fost aplicate aceste
mijloace, rezultatele obţinute, precum şi menţiunea că, înainte de a se utiliza mijloacele
tehnice, despre aceasta s-a comunicat factorilor care participă la desfăşurarea măsurii
operative de investigaţie.
Explicaţie, adică act în formă scrisă în care se înregistrează informaţiile obţinute pe cale
verbală de la diferite persoane în procesul chestionării lor. în explica ţie trebuie să fie indicate
numele de familie şi prenumele persoanei responsabile, funcţia pe care o deţine; numele de
familie, prenumele, anul naşterii, adresa domiciliului, a locului de muncă şi numărul de
telefon al persoanei chestionate; informaţia referitor la evenimentul cercetat, semnătura
persoanei responsabile şi a celui chestionat.
Raportul întocmit de către colaboratorul organului de constatare în adresa şefului
organului respectiv referitor la informarea despre anumite aspecte din activitatea de efectuare
a măsurilor operative de constatare.
Raportul întocmit de către ofiţerul de urmărire penală în adresa conducătorului
organului de urmărire penală în cazul depistării infracţiunii nemijlocit de către acesta, în care
expune circumstanţele depistate şi dispune înregistrarea infracţiunii în ordinea prevăzută de
instrucţiunile interne departamentale.
Nota informativă a lucrătorului organului de constatare sau, după caz, a ofiţerului de
urmărire penală care constată anumite circumstanţe şi aspecte ale procesului activităţii de
efectuare a măsurilor operative de investigaţie.

37
 2. 3. Depistarea şi documentarea infracţiunilor de corupere activă
Pentru depistarea şi cercetarea corectă, obiectivă, completă şi sub toate aspectele a
infracţiunilor de acest gen, este necesar ca angajaţii organului de constatare, de urmărire
penală şi a procuraturii trebuie să cunoască perfect:
- încadrarea juridico-penală a infracţiunii de corupere activă, prevăzută de art. 325 Cod
penal;
- Metodele de depistare a acestui gen de infracţiuni care sînt aproape similare cu cele de
depistare a faptelor de corupere pasivă;
- Tactica şi metodica verificării şi documentării faptelor de corupere activă.
Potrivit legislaţiei penale, coruperea activă este recunoscută ca o faptă prejudiciabilă de
a promite, oferi sau da unei persoane cu funcţii de răspundere, personal sau prin mijlocitor,
oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale servicii, privilegii sau
avantaje ce nu i se cuvin, distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o oarecare decizie
favorabilă, în scopul de a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau grăbi îndeplinirea unei
acţiuni ce ţine de obligaţiile ei de serviciu, ori pentru a îndeplini o acţiune contrar acestor
obligaţii.
De menţionat că infracţiunea de corupere activă se săvîrşeşte în majoritatea cazurilor în
conjugare directă şi nemijlocită cu coruperea pasivă. De aceea, metodele ş mijloacele de
relevare a semnelor faptei de corupere pasivă vor servi drept surse d depistare a infracţiunilor
de corupere activă şi invers.
Prin urmare, în procesul de combatere a faptelor de corupere activă, se utilizează
următoarele metode de depistare a semnelor infracţiunii respective prevăzute de nou;
legislaţie procesual-penală a Republicii Moldova, de Legea cu privire la activitate; operativă
de investigaţie, alte legi cu caracter procesual şi acte normative, de instrucţiunile şi
regulamentele departamentale interne şi anume:14
1. Metode procesual-penale
2. Metode operative de investigaţie
3. Metode normative prevăzute de alte legi sau hotărîri ale Guvernului.
4. Metode complexe (combinate) procesual-penale, normative şi operative de
investigaţie.

14
Depistarea, cercetarea şi calificarea infracţiunilor de corupere, Editura ARC, Chişinău, 2005

38
 După cum am menţionat anterior, metodele procesuale de relevare a infracţiunilor de
corupere activă sînt pe deplin reglementate de articolele 262-265 Cod de procedură penală, şi
pot fi următoarele:
a. Depistarea semnelor infracţiunii de corupere activă în urma depunerii de către
victimă în calitatea sa de persoană cu funcţii de răspundere a plîngerii cu privire la cazurile de
tentativă a unor persoane de a o corupe, adică de a-i promite, ofer sau da o remunerare .
În calitate de victimă va fi persoana cu funcţii de răspundere, statutul căreia este
conform cu prevederile art. 123 Cod penal, adică persoana căreia, într-o întreprindere,
instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i
se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea
unor însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vedere exercitării funcţiilor autorităţii publice
sau a actelor administrative de dispoziţie or organizatorico-economice.
De asemenea, victima poate să fie şi o persoană cu înaltă funcţie de răspundere adică
persoană cu răspundere, al cărui mod de numire sau alegere este reglementat de Constituţia
Republicii Moldova şi de legile organice, precum şi de către persoanele cărora persoana cu
înaltă funcţie de răspundere le-a delegat împuternicirile sale (art. 123 Cod penal).
Victima se va adresa cu plîngere la organele de constatare, de urmărire penală or
procurorului din diverse motive pentru faptul că beneficiarul comisionului ilicit promis, oferit
sau a încercat să-i dea valorile indicate în dispoziţia art. 324 CP. în primul rînd, această
persoană cu funcţii de răspundere este un angajat cinstit şi nu acceptă încălcări de lege,
inclusiv cele care violează sfera sa de activitate. în al doilea rînd, funcţionarul se teme ca prin
acţiunile făptuitorului infracţiunii de corupere activă să fie provocat şi, în aşa fel, să fie supus
urmăririi penale. în al treilea rînd, prin declararea cazului de corupere activă, persoana cu
funcţii de răspundere care a încercat să-l corupă, îşi manifestă atitudinea negativă faţă de
acele persoane care încearcă prin metode ilegale să-şi soluţioneze problemele lor.
Concomitent cu înregistrarea plîngerii, conducătorul organului de constatare, de
urmărire penală sau procurorul va dispune sesizarea respectivă unui angajat experimentat sau
unui grup de lucrători din diferite servicii pentru verificarea imediată a informaţiei şi
adoptarea deciziei de pornire a urmăririi penale sau de nepornire a ei.
Evident că victima va prezenta o declaraţie privind împrejurările comiterii actului de
corupere activă: se va stabili cine este făptuitorul; pentru care acţiune sau inacţiune a
persoanei cu funcţii de răspundere i-a fost promis, oferit sau s-a încercat de a i se da
comisionul ilicit; dacă intră sau nu în cercul de atribuţii ale victimei acţiunea sau inacţiunea
pe care şi-o dorea făptuitorul; dacă avea sau nu funcţionarul respectiv posibilitatea reală de a

39
putea soluţiona solicitarea beneficiarului comisionului ilicit; dacă a executat funcţionarul
anumite acţiuni în favoarea făptuitorului sau nu; dacă da, atunci acţiunile persoanei cu funcţii
de răspundere au fost îndeplinite în limitele legii sau cu încălcarea normelor stabilite fiind
silit sau şantajat etc.
Totodată, se verifică minuţios dacă nu este o situaţie de denunţare calomnioasă, cînd
persoana cu funcţii de răspundere, cu bună ştiinţă, avînd ură pe persoana care are necesitatea
de a-şi soluţiona legal problemele ce întră în atribuţiile sale de serviciu, o denunţă ilegal
pentru a o face pe aceasta din urmă să sufere nejustificat. Ca motiv poate servi faptul că
persoana cu funcţii de răspundere care a adresat plîngerea, ea însăşi poate fi o persoană
coruptă care a încercat să extorcheze comisionul ilicit şi fiind refuzată categoric, încearcă să
se răzbune pe persoana cinstită şi face declaraţie calomnioasă.
În cazul în care vor fi prezente indiciile componenţei de infracţiune a faptei de corupere
activă, atunci se va decide pornirea urmăririi penale şi efectuarea acţiunilor de urmărire
penală şi a măsurilor operative de investigaţie.
Recomandăm, în caz că victima este de acord, să se organizeze reţinerea făptuitorului
în flagrant delict în momentul cînd va încerca să-i transmită persoanei cu funcţii de
răspundere comisionul ilicit sau o parte a acestei valori, deoarece legea nu interzice această
măsură în privinţa unei persoane simple care este autorul faptei de corupere activă.15
b. Depistarea semnelor infracţiunii de corupere pasivă în urma parvenirii la organele de
constatare, de urmărire penală sau la procuratură a denunţului făcut de o persoană fizică sau
juridică despre săvîrşirea infracţiunii de corupere activă, despre fapta indicată în curs de
desfăşurare sau de pregătire.
Denunţul trebuie să corespundă pe deplin cerinţelor indicate în art. 263 CPP şi să fie
înregistrat conform instrucţiunii privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi examinare
a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni.
Practica ne demonstrează că cel mai frecvent sesizările sub formă de denunţ aparţin
persoanelor din mediul familial, din mediul profesional, din alte medii ale făptuitorului.
Din mediul familial, denunţătorii sînt, de regulă, rude apropiate ale făptuitorului, mai
ales soţia / soţul nemulţumiţi, invidioşi, răzbunători, inclusiv din cauză că suferă de pe urma
transmiterii comisionului ilicit.
Din mediul profesional, denunţătorii pot fi colegii de serviciu, şefii sau subordonaţii
persoanelor cu funcţii de răspundere care pretind, acceptă sau primesc comisionul ilicit. Unii
din denunţători sînt persoane oneste care îşi îndeplinesc cinstit obligaţiile de serviciu şi nu
15
Силла А., Закон и взятка, Кишинэу, 1984

40
permit afectarea imaginii organului, instituţiei, întreprinderii sau organizaţiei de stat în care
activează, alţii sînt răzbunători, invidioşi, nemulţumiţi că nu iau parte la căpătarea cîştigului
nemeritat.
Din mediul celor antrenaţi în comiterea actului de dare-primire a comisionului ilicit pot
fi persoanele care sînt obligate să devină intermediari în actul de corupţie, persoanele care
trebuiau să susţină făptuitorul coruperii active cu mijloace financiare sau materiale şi cunosc
esenţa faptei etc.
Persoanele care deţin anumite informaţii despre fapta de corupere activă deja comisă
sau în curs de desfăşurare, sau pregătire, nu întotdeauna sînt predispuse să se adreseze cu
denunţ la organele respective. Prin urmare, organele de constatare, de urmărire penală sau
procurorul, cunoscînd asemenea situaţii, sînt obligaţi să conlucreze cu persoanele indicate,
pentru a le convinge să colaboreze cu organele de drept chiar de la etapa de înaintare a
denunţului pînă la examinarea cauzei penale în instanţa de judecată.16
c. Depistarea semnelor infracţiunii de corupţie activă în urma autodenunţului făcut de
persoana care din proprie iniţiativă a promis, a oferit sau a dat comisionul ilicit, sau se
pregăteşte să săvîrşească acest lucru.
Dacă persoana de la care a fost extorcat folosul necuvenit de către persoana cu funcţii
de răspundere va încerca să se adreseze cu un autodenunţ, atunci se recomandă ca organul de
constatare, de urmărire penală sau procurorul să consemneze sesizarea sub formă de plîngere,
dar nu autodenunţ. Aceasta se explică prin faptul că persoana de la care a fost extorcată
valoarea respectivă va apărea în calitate de victimă, deoarece, potrivit prevederilor art. 325
CP, persoana care a promis, a oferit sau a dat bunurile sau serviciile enumerate la art. 324 CP
este eliberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate.
În situaţia dată, informaţia despre fapta de corupere activă va fi examinată în
conformitate cu regulile procesuale stabilite de art. 263 (Plîngerea şi denunţul) CPP precum a
fost indicat anterior privind depistarea şi documentarea semnelor de corupere pasivă.
Autosesizarea va fi acceptată numai dacă situaţia concretă corespunde condiţiilor ce decurg
din dreptul material şi anume:
■ Persoana (autorul autosesizării) care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii a
comis fapta prejudiciabilă din proprie iniţiativă, fără ca comisionul ilicit să fi fost extorcat de
persoana cu funcţii de răspundere;

16
V. Cuşnir, Corupţia. Reglementări de drept. Activităţi de prevenire şi combatere, Chişinău, 1999

41
 ■ Persoana (autorul autosesizării) care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii s-a
autodenunţat, neştiind că organele de urmărire penală au fost la curent cu fapta pe care a
săvîrşit-o.
Angajaţii organului de constatare, de urmărire penală sau procurorul, primind
autosesizarea, trebuie să fie prudenţi şi să respecte cu stricteţe prevederile art. 264
(Autodenunţare) CPP. în caz contrar, datele expuse în sesizarea dată nu vor avea putere
probantă şi nu vor fi recunoscute ca probe în procesul urmăririi penale şi în instanţa de
judecată pentru demonstrarea infracţiunii de corupere pasivă săvîrşită de persoana respectivă.
Concomitent cu înregistrarea autosesizării referitor la infracţiunea de corupţie activă şi,
evident, a faptei de corupere pasivă, organul respectiv va lua o explicaţie detaliată de la
autorul sesizării indicate.
Totodată, se va planifica verificarea datelor expuse de către autorul autodenunţului, atît
prin acţiuni obişnuite, cît şi prin efectuarea acţiunilor operative de investigaţie, prevăzute de
art. 6 al Legii privind activitatea operativă de investigaţie.
Persoanele responsabile din organele de constatare, de urmărire penală sau procurorii,
primind autodenunţarea, vor lua măsurile deja descrise pentru protecţia informaţiei şi evitarea
scurgerii ei şi pentru a proteja persoana care a făcut sesizarea dată.
În caz de necesitate, datele privind infracţiunea de corupere activă şi cea de corupere
pasivă vor fi codificate; examinarea autodenunţului va fi încredinţată unui cerc cît mai redus
de specialişti; va fi limitat accesul altor persoane, inclusiv din cadrul organului de drept care
cercetează cazul, la informaţia respectivă.
d. Depistarea semnelor infracţiunii de corupere activă în urma colectării şi acumulării
informaţiei despre fapta săvîrşită nemijlocit de către lucrătorii organelor de constatare, de
urmărire penală sau procurori.
Pentru a putea organiza mai eficient activitatea de depistare şi documentare a semnelor
infracţiunii de corupere activă, ofiţerii organelor de constatare, de urmărire penală şi
procurorii trebuie să cunoască în detaliu categoria organelor în care se pot comite asemenea
fapte şi categoria de persoane pasibile de a deveni făptuitori. Faptele prejudiciabile de
corupere activă, evident, se pot săvîrşi în organele în ca re se pot comite şi actele de corupere
pasivă, deoarece aceste infracţiuni sînt strîns legate între ele şi apar ca două feţe ale uneia şi
aceleiaşi monede.
Ca şi la coruperea pasivă, infracţiunile de corupere activă se pot comite în:
întreprinderile, instituţiile sau organizaţiile de stat ori organele administraţi publice:

42
 a) întreprinderile care aparţin statului, adică agenţi economici din cadrul ministerelor
sau organelor administraţiei publice locale (municipale) cu capital de stat; societăţi
comerciale cu capital de stat majoritar. Informaţia referitor la întreprinderile de stat se poate
solicita de la Camera înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale;
b) instituţiile de stat din domeniul privatizării, licenţierii unor genuri de activitate,
învăţămîntului, medicinii, transportului, protecţiei drepturilor consumatorilor, documentării
populaţiei, efectuării expertizelor judiciare, protecţiei mediului înconjurător şi altele;
c) organizaţiile de stat. Informaţia referitor la numărul şi denumirea acestor organizaţii
de stat poate fi interpelată de la Camera înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării
Informaţionale; organele administraţiei publice.
Categoria de persoane care pot întruni semnele făptuitorului faptei de corupere activă.
Infracţiunile de corupere activă pot fi săvîrşite de persoane fizice care doresc săsoluţioneze în
întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat sau în organele administraţiei publice locale
sau centrale pe căi legale, ilegale ori ocolite, în regim de urgenţă sau cu tăinuirea unor
împrejurări nefavorabile pentru ele sau rudele lor apropiate, diverse necesităţi precum ar fi:
promovarea unor proiecte de legi, hotărîri ale Parlamentului sau Guvernului Republicii
Moldova favorabile pentru anumite categorii de persoane fizice sau juridice.
perfectarea actelor de identitate personală (certificatul de naştere, buletinul de
identitate, paşaportul internaţional), permise de conducere a mijloacelor de transport,
paşapoarte tehnice de înregistrare a mijloacelor de transport, obţinerea unor numere
preferenţiale de înmatriculare a automobilelor etc, care se pot perfecta în primării şi serviciile
Ministerului Dezvoltării Informaţionale;
solicitarea licenţelor pentru anumite genuri de activitate profitabile precum ar fi:
activitatea legată de metalele nobile şi pietrele preţioase; activitatea legată de jocurile de
noroc; organizarea şi desfăşurarea loteriilor, întreţinerea cazinourilor, exploatarea
automatelor de joc cu cîştiguri băneşti, stabilirea mizelor la competiţiile sportive; importul
alcoolului etilic
scutirea de impozite, datorii la bugetele de stat şi local sau la fondul social, pe care le
pot oferi unii angajaţi ai organelor Serviciului Fiscal de Stat;
privatizarea unor întreprinderi de stat, imobile, terenuri, mijloace de transport, subsoluri
etc, responsabili de care sînt angajaţii organelor de privatizare;
înregistrarea unor întreprinderi sau firme fantomă ori refuzul de a înregistra unele
întreprinderi concurente structurilor economiei subterane, realizată prin intermediul unor
angajaţi ai Camerei înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale;

43
 Persoanele responsabile abilitate cu contracararea fenomenului corupţiei vor colecta
informaţia din următoarele surse:
● Informaţia cu caracter anonim: scrisori anonime, intervenţii telefonice cu autori
neidentificaţi; date parvenite nemijlocit de la persoane care nu acceptă să-şi dezvăluie
identitatea.
● Informaţia din mass-media: articole din ziare şi reviste; emisiuni radiofonice şi
televizate; informaţii de la conferinţele de presă; informaţii din interviuri încă nepublicate în
mod oficial în mijloacele de presă.
● Informaţii referitoare la comportamentul unor persoane care îşi rezolvă problemele
lor ce ţin de domeniul public cu multă uşurinţă, într-un mod suspect sau dubios; nejustificat
sau ilegal, obţinînd diverse avantaje, servicii, distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o
oarecare decizie favorabilă.
● Informaţia obţinută de organele de constatare, de urmărire penală sau procurori în
cadrul cercetării unor materiale, cauze penale despre diverse infracţiuni, inclusiv din
categoria celor săvîrşite.
● Informaţia parvenită de la colaboratorii titulari ale subdiviziunilor operative infiltraţi,
conform legii, în organizaţiile criminale.
● Informaţii parvenite de la persoanele care colaborează în mod confidenţial cu
organele care exercită activitatea operativă de investigaţie.
● Informaţia parvenită de la organele de revizie şi control sau credit: acte de
inventariere, acte de revizie, acte de diverse controale şi verificări.
● Informaţia parvenită de la serviciile Curţii de Conturi a Republicii Moldova publicate
în Monitorul Oficial sau rămase nepublicate.
● Informaţii obţinute în urma verificărilor efectuate de organele de control aspra
adoptării, conform legii în vigoare şi a ordinii stabilite, a actelor în intere sul persoanelor
interesate. ● Informaţia parvenită prin intermediul mijloacelor telefonice (linia fierbinte)
instalate în incintele ministerelor, departamentelor şi altor instituţii ale autorităţilor publice.
● Informaţia parvenită de la lucrătorii întreprinderilor, instituţiilor sau subdiviziunilor
create sub acoperire anume în scopul depistării infracţiunilor, inclusiv a celor de corupere
activă.
● Informaţii acumulate de organele competente în procesul de urmărire şi susţinere
operativă a procedurii de cercetare penală şi de la dezbaterile judecătoreşti în cauze penale
privind infracţiuni deosebit de grave, excepţional de grave sau săvîrşite de reprezentanţii

44
grupărilor criminale ori a organizaţilor (asociaţii lor) criminale, pînă la adoptarea şi intrarea
in vigoare a hotărîrilor definitive.
• Altă informaţie dobîndită de către organele competente din alte surse în procesul de
depistare a infracţiunilor de corupere pasivă, despre care s-a vorbit în paragraful anterior.

45
 Capitolul III. Tactica acţiunilor iniţiale de urmărire penală.
Începerea urmăririi penale este un moment procesual deosebit, constituind momentul
iniţial al procesului penal, dar şi faptul că implică drepturi şi obligat specifice atît pentru
organele de urmărire penală, cît şi pentru ceilalţi participant la proces.
Atît modalităţile începerii urmăririi penale, cît şi măsurile ce se impun a fi luate cu
această ocazie sînt prevăzute în cuprinsul art. 274 CPP, care prevede că organul de u mărire
penală, sesizat în condiţiile art. 262 CPP, dispune, prin rezoluţie, începerea urmăririi penale
dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă
vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 275
CPP.
Din cele relatate se poate rezuma că pentru începerea urmăririi penale este necesară
îndeplinirea următoarelor condiţii:
a. săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
b. existenţa unei sesizări a organului de urmărire penală care să cuprindă un minim de
date sau informaţii pe baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale. în cazul în
care sesizarea nu conţine minimul informaţional, se proceda a efectuarea actelor
premergătoare;
c. inexistenţa vreunuia din cazurile de împiedicare a începerii urmăririi penal prevăzute
în art. 275 CPP.
Ca motiv pentru începerea urmăririi penale pentru faptele de corupţie, servesc sesizările
verbale şi scrise despre infracţiunile săvîrşite sau în curs de pregătire parvenite la organul de
urmărire penală sau procuratură.
În cazul existenţei vreuneia din circumstanţele prevăzute de art. 275 CPP, organul de
urmărire penală, în conformitate cu pct. 4 art. 274 CPP, înaintează procurorului propunerea
de a nu porni urmărirea penală17 .
Rezoluţia sau, după caz, procesul-verbal de începere a urmăririi penale, emisă de
organul de urmărire penală, în termen de 24 ore se supun confirmării de către procurorul
efectuează conducerea activităţii de urmărire penală. Concomitent cu confirmarea urmăririi
penale, procurorul fixează şi termenul de urmărire.
La începerea urmăririi penale pentru faptele de corupţie, organul de urmărire penală
stabileşte un plan de acţiuni primordiale.

17
Pct 4 art.274 și art 275 Codul de procedură penală al R.Moldova din 14 martie 2003

46
 Planul urmează să fie elaborat ţinîndu-se cont de faptul că ofiţerul de urmărire
efectuează nemijlocit urmărirea şi concomitent conduce efectuarea măsurilor operative de
investigaţie necesare.
Organizarea şi efectuarea primelor măsuri ce nu suferă amînare depinde de situaţia
creată la moment în fiecare caz aparte. Este imposibil de prevăzut toate circumstanţele pentru
a face nişte recomandări generale privind investigarea infracţiunilor de corupţie. Analizînd
practica, am ajuns la concluzia că, de obicei, la pornirea urmăririi penale ofiţerul de urmărire
penală poate să se ciocnească de trei situaţii neordinare şi anume:
1. crima e deja săvîrşită şi au survenit consecinţe;
2. infracţiunea e în proces de pregătire;
3. informaţia despre săvîrşirea infracţiunii nu este bine documentată şi necesită un
control adăugător în scopul stabilirii existenţei ei defacto, stabilirea persoanelor nevinovate şi
a consecinţelor survenite.
Pornind de la aceste situaţii concrete, ofiţerul de urmărire penală planifică şi efectuează
acţiunile necesare.
Astfel, stabilind că infracţiunea e deja săvîrşită, se recomandă de procedat la:
- audierea persoanelor ce au declarat infracţiunea;
- audierea martorilor;
- efectuarea percheziţiilor la bănuit în scopul depistării obiectelor dobîndite pe cale
ilicită, documentelor necesare, inscripţiilor, schemelor;
- ridicarea documentelor ce relevă infracţiunea;
- audierea bănuitului; - audierea complicilor;
- efectuarea (după caz şi necesitate) a percheziţiilor la complici;
- efectuarea confruntărilor;
- dispunerea unor expertize. revizii, constatări tehnico-ştiinţifice;
- reţinerea bănuitului, aplicarea în privinţa lui a măsurii preventive.
Dacă infracţiunea e în proces de pregătire, ofiţerul de urmărire penală are posibilitatea
reală de a verifica veridicitatea informaţiei parvenite. încredinţîndu-se că informaţia este
obiectivă e necesar să stabilească dacă persoana în cauză este subiect al infracţiunii de
corupţie, care sînt obligaţiunile ei de serviciu, posibilitatea efectuării acţiunilor în interesul
altor persoane (la corupţie pasivă şi activă), care sînt relaţiile dintre reclamat şi declarant. La
stabilirea circumstanţelor date e oportun de întreprins următoarele:
- de audiat, conform art. 105 CPP, persoana care a remis sesizarea privind infracţiunea;
- de organizat efectuarea unor măsuri operative de investigaţie necesare la probarea faptei

47
infracţionale (transmiterea banilor sau altor bunuri sub control, interceptarea convorbirilor
telefonice şi a altor convorbiri);
- reţinerea persoanei în flagrant;
- percheziţionarea ei corporală;
- cercetarea la faţa locului;
- efectuarea percheziţiei la domiciliu, la locul de muncă; - ridicarea şi cercetarea
documentelor necesare;
- efectuarea confruntărilor; - cercetarea obiectelor ce au servit ca obiect al infracţiunii;
- dispunerea efectuării expertizei criminalistice (chimice, grafologice), constatării
tehnico-ştiinţifice;
- audierea martorilor.
În cazul cînd nu sînt stabilite cu certitudine fapta infracţională, persoana bănuită sau
consecinţele survenite, e necesar de studiat şi de ridicat documentele ce reglementează
funcţionarea organului în care activează persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii, de studiat
obligaţiunile ei de serviciu, după caz şi necesitate, de dispus efectuarea unor revizii, în scopul
elucidării unor aspecte ce ţin de fapta infracţională, de audiat în calitate de martor persoanele
cu funcţii de răspundere din cadrul instituţiei.date sau din alte instituţii, de dispus organizarea
efectuării unor măsuri operative de investigaţie (interceptarea convorbirilor telefonice şi a
altor convorbiri, supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice).
La stabilirea circumstanţelor săvîrşirii infracţiunii, prejudiciului cauzat, e necesar de
procedat la audierea persoanei bănuite, după caz şi necesitate, se efectuează percheziţii la
domiciliu şi la locul de muncă al persoanei în cauză, la complici, se efectuează confruntări.
În procesul efectuării urmăririi penale, se recomandă de respectat tactica şi metodica
efectuării unor acţiuni de urmărire penală care au o importanţă deosebită şi de rezultatele
cărora în mare măsură depinde acumularea probelor necesare. Se propune examinarea
următoarelor acţiuni de urmărire penală:

48
 3.1. Audierea persoanei care a declarat infracţiunea de corupţie.
La instrumentarea dosarelor penale ce ţin de coruperea pasivă (art. 324 CP), coruperea
activă (art. 325 CP), traficul de influenţă (art. 326 CP), primirea de către un funcţionar a
recompensei ilicite (art. 330 CP), audierea persoanei care a declarat infracţiunea este un
element de primă importanţă18.
În cadrul audierii persoanei în cauză, avem posibilitatea de a obţine informaţia care,
uneori, nu poate fi dobîndită din alte surse, de aceea audierea se efectuează imediat după
pornirea procesului penal. Numai prin audierea persoanei date avem posibilitatea de a stabili
persoana care a săvîrşit sau se pregăteşte să săvîrşească infracţiunea, putem stabili obiectul
infracţiunii şi interesul pentru care ea se comite. Persoana se audiază în calitate de martor
conform condiţiilor prevăzute de art. 105 CPP. Din start e necesar de stabilit un contact
psihologic cu persoana, care ar permite înlăturarea sentimentului de neîncredere în organele
statale, care ar putea deja să prevaleze la ea. Este oportun de a da voie persoanei, într-o formă
liberă, să comunice tot ce cunoaşte despre infracţiune, iar în scopul precizării unor aspecte se
vor pune întrebările corespunzătoare; se interzice punerea unor întrebări provocatoare. Cu
mult tact se va încerca a stabili motivul adresării la organele de drept cu declaraţia despre
infracţiune.
Deci, din discuţia cu persoana în cauză urmează să stabilim:
- care au fost motivele ce au făcut-o să se adreseze organelor de drept;
- cînd şi cui urmează să transmită bunurile (sau le-a transmis deja);
- cine a fost iniţiatorul transmiterii bunurilor, s-a ajuns sau nu la înţelegerea despre
forma şi cantitatea bunurilor ce urmează să fie transmise;
- în cazurile cînd ele au fost deja transmise, de clarificat particularităţile bunurilor
transmise, condiţiile transmiterii;
- cui concret au fost transmise bunurile;
- pentru care interes, acţiune sau inacţiune a persoanei cu funcţii de răspundere sau a
funcţionarului autorităţii publice a fost transmis sau urmează să fie transmis bunul;
- cine în afară ea este la curent cu fapta infracţională
În funcţie de caz, urmează de clarificat şi alte circumstanţe ce ţin de infracţiune. în
particular, persoanei i se propune să descrie detaliat locul unde se află instituţia în care
activează făptuitorul; i se recomandă să întocmească o schiţă referitor la dislocarea
cabinetului, biroului sau locului de serviciu al funcţionarului, să indice amplasarea mobilei

18
Art 324, art 325, art 326, art 330 Codul penal al R.Moldova din 18 aprilie 2002

49
din birou, a coşului de hîrtii, a cuierului în care pot atîrna hainele funcţionarului şi în care pot
fi puşi banii sau hîrtiile de valoare ori unele obiecte mici (bijuterii); se constată în care parte a
încăperii se află fereastra şi în care parte se deschide, ce fel de spaţiu se află după ea; cine din
personalul instituţiei a intrat în birou în timpul discuţiei referitor la extorcarea banilor sau
bunurilor materiale; dacă a mai intervenit el anterior în organul sau organizaţia respectivă cu
privire la soluţionarea chestiunii solicitate, dacă da, atunci care a fost rezultatul adresării sale,
a fost depusă vreo plîngere referitor la nesoluţionarea solicitării sale, ce răspuns a primit la
intervenţia sa; alte detalii.19
Dacă persoana deja a transmis banii, titlurile de valoare sau unele obiecte mici
(bijuterii) care fac parte din obiectul acţiunii de corupere (sau numai o parte din acest obiect),
atunci se precizează detaliat în ce au fost împachetaţi banii, ce bancnote erau, de unde i-a
luat, de la cine i-a împrumutat; care sînt semnele particulare ale obiectelor predate, valoarea
lor, în ce au fost ele împachetate, care erau seninele particulare ale materialului care a servit
pentru împachetarea obiectului; care a fost modul de transmitere a banilor sau valorilor
materiale; pe cine a informat despre faptul acţiunii întreprinse etc.

19
Кузнецова Н. Обсуждение борьбы с корупцией, Государство и право, Nr. 2, Москва, 1993

50
 3.2. Audierea martorilor
Persoana care deţine informaţii despre actul de corupţie va fi audiat în conformitate cu
cerinţele art. 105,109 CPP, iar în caz că e minor, şi cu respectarea prevederilor art. 481 CPP.
În procesul audierii, se cere de aflat în primul rînd de unde cunoaşte martorul datele cu
privire la actul de corupţie şi dacă sursa respectivă este de încredere, ce cunoaşte el concret: a
auzit de la anumite persoane despre fapta săvîrşită sau în curs de pregătire ori desfăşurare, sau
a văzut evenimentul transmiterii banilor, titlurilor de valoare ori a unor obiecte; care e sursa
folosului necuvenit; care e acţiunea ce urma să fie îndeplinită sau neîndeplinită de funcţionar;
cine mai cunoaşte despre faptul săvîrşirii actului de corupere pasivă sau activă.
În cazul în care va fi audiat funcţionarul căruia s-a încercat de a-i transmite folosul
necuvenit contrar voinţei sale, atunci acest martor, care pe viitor va fi recunoscut ca persoană
vătămată, va da depoziţii referitor la persoana care a propus sau a încercat să-i transmită
valorile în calitate de obiect al actului de corupere; dacă îl cunoaşte şi anterior a avut anumite
relaţii în legătură cu atribuţiile sale de serviciu; dacă provocatorul este o persoană
necunoscută, atunci martorul trebuie să descrie semnele fizice ale persoanei şi vestimentaţia
lui; ce chestiuni (acţiuni, inacţiuni) pretindea să fie îndeplinite (neîndeplinite) de către
funcţionar; dacă s-a adresat anterior persoana cu pricina la funcţionarul audiat sau la alte
persoane cu funcţii de răspundere pentru soluţionarea solicitării sale legale sau ilegale; dacă
persoana care a propus sau a încercat să transmită banii, titlurile de valoare sau bunurile
materiale într-adevăr avea necesitatea de a se adresa la instituţia respectivă sau ea a folosit
această metodă pentru a defăima funcţionarul cinstit, dacă da, atunci care au fost motivele
adevărate ale acţiunii întreprinse de ea.

51
 3. 3 Organizarea şi realizarea reţinerii persoanei bănuite în flagrant delict.
Organizarea reţinerii persoanei în flagrant delict Constatarea infracţiunilor flagrante
reprezintă, practic, cea mai sigură modalitate de probare a faptelor de corupţie. în
conformitate cu prevederile art. 513 CPP, se consideră flagrantă infracţiunea descoperită în
momentul săvîrşirii ei.
Este, de asemenea, flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvîrşire,
este urmărit de către victimă, martori oculari sau alte persoane ori este surprins aproape de
locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte care ar da temei de a-1
presupune participant la infracţiune.
Coruperea pasivă, coruperea activă, traficul de influenţă şi primirea de către un
funcţionar a recompensei ilicite sînt infracţiuni care se consumă instantaneu, ceea ce face ca
acestea să nu poată fi uşor constatate în flagrant. Actul de corupere presupune desfăşurarea
unor acţiuni conjugate din ambele părţi. De aceea, probele acumulate sînt iile pentru
descoperirea atît a faptei de dare, cît şi de luare a folosului (avantajului) necuvenit, iar ambele
infracţiuni să fie investigate prin modalităţi tactice similare20 .
Surprinderea în flagrant nu se realizează pentru a constata săvîrşirea infracţiunii, ci
pentru a se constata primirea banilor sau a altor foloase de către funcţionarul necinstit,
moment situat la o dată ulterioară consumării infracţiunilor în discuţie. Excepţii întîlnim în
cazul primirii de foloase necuvenite, cînd prinderea în flagrant poate să coincidă cu săvîrşirea
infracţiunii.
Organizarea reţinerii în flagrant a bănuitului (bănuiţilor) de comiterea faptelor de
corupţie presupune, obligatoriu, efectuarea atentă a unor activităţi de pregătire, raportate nu
numai la fapte, în sine, dar şi la modul de sesizare. Organele de urmărire penală pot fi sesizate
din oficiu sau prin denunţ despre săvîrşirea unui act de corupţie. în practică, însă, sînt destul
de rare cazurile în care persoana care dă sau oferă, ca şi cea căreia i se oferă ori care acceptă
folosul necuvenit, să sesizeze organul de urmărire penală.
Explicaţia este simplă: cele două părţi acţionează în mod conjugat, ambele fiind
prudente şi atente la secretul acţiunilor lor deoarece, în cazul coruperii pasive şi a coruperii
active, şi cel care dă şi cel care primeşte folosul necuvenit profită de pe urma angajamentelor
ilegale.
Cel mai frecvent sesizările despre faptele de corupţie provin din următoarele medii:

20
Materialele conferinţei ştiinţifico-practice Internaţionale din 18-19 aprilie 2003 Criminalitatea în R. Moldova,
strategia actuală, tendinţele şi măsurile de prevenire şi combatere.

52
 • din mediul familial, denunţătorii sînt, de regulă, rude apropiate, chiar şi soţia/soţul,
nemulţumiţi, invidioşi, răzbunători, pentru că nu profită de cîştig, sau invers, pentru că suferă
prin darea de mită;
• din mediul profesional, denunţătorii sînt, în primul rînd, colegii de serviciu, şefii sau
subordonaţii, unii oneşti, alţii răzbunători, invidioşi, dar şi nemulţumiţi că nu s-au „bucurat"
de cîştigul operat, în urma unei anumite complicităţi la comiterea actului de corupţie;
• din mediul celor antrenaţi în actul de corupţie, cum ar fi, de exemplu, cei obligaţi să
mituiască sau forţaţi să plătească o sumă de bani peste aşteptările lor, inclusiv cei care pot să
profite, în urma denunţului.
Iniţial, în funcţie de complexitatea actelor, de amploarea lor, dar şi de modul de
sesizare, organele de drept trebuie să acţioneze cu multă rigoare la pregătirea flagrantului,
apelînd la modalităţile procesual-penale, tehnico-tactice criminalistice, în care le includem şi
pe cele proprii poliţiei sau unor servicii speciale de investigaţie. Elementele de referinţă în
pregătirea flagrantului. Fireşte că primul element luat în calcul pentru pregătirea surprinderii
în flagrant, îl reprezintă modul în care s-a făcut sesizarea. De exemplu: în cazul sesizării din
oficiu, organul de drept va verifica datele existente despre fapte şi făptuitori. Va fi
investigată, în primul rînd, persoana mituitorului sau a celui care oferă folosul necuvenit. Se
va verifica dacă are sau nu antecedente penale, ce profesie are şi unde este angajat, dacă sînt
explicaţii plauzibile în cazul denunţului sau autodenunţului şi alte date care ar face verosimilă
probabilitatea săvîrşirii faptei şi identificarea subiecţilor activi ai infracţiunii.
Verificarea acestor date se poate realiza prin metode tipice: supravegherea persoanei în
locuri publice, investigarea acesteia, interceptări şi înregistrări. Se va verifica ce relaţii există
între persoana care urmează să dea bani sau alte foloase necuvenite şi persoana care urmează
să primească aceste bunuri, urmînd a se stabili dacă nu cumva aceste relaţii sînt de duşmănie
sau dacă nu se urmăreşte, de fapt, compromiterea acesteia din urmă.
În cazul sesizării prin denunţ. Din perspectiva urmăririi penale, denunţul este
alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. în aceste cazuri, este posibilă
audierea detaliată a denunţătorului, audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor
tactice criminalistice, astfel încît să se poată realiza o imagine completă a faptelor
infracţionale.
Audierea denunţătorului se va desfăşura cu respectarea atît a regulilor procedurale, cît
şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor în dependenţă de
personalitatea sau gradul de cultură, vîrsta şi, bineînţeles, poziţia socială a audiatului.

53
 În obţinerea declaraţiei, trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă, de
făptuitor şi de persoanele care pot confirma afirmaţiile acestuia. Totodată, va fi descrisă
persoana funcţionarului, locul în care acesta îţi desfăşoară activitatea. De asemenea, trebuie
să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor sau valorilor pretinse de funcţionar, la
împrejurările, condiţiile în care urmează să înmîneze aceste bunuri.
În cazul în care înmînarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar, se
impune obţinerea aceloraşi date privind persoana, locul său de activitate, modul în care vor fi
predate bunurile.
Problemele esenţiale urmărite în realizarea flagrantului. Potrivit unei experienţe
semnificative a organelor de drept, problemele legate de pregătirea reţinerii făptuitorului în
flagrant delict sînt:
• identitatea funcţionarului, profilul personalităţii, calitatea oficială a acestuia,
atribuţiile sale de serviciu, locul de muncă;
• locul în care s-a consumat sau urmează să se consume fapta ilicită. Identificarea
locului vizează denumirea oraşului, strada, topografia imobilului, descrierea şi localizarea
mobilierului, dispunerea locurilor în care s-ar putea ascunde banii sau bunurile. Pentru
determinarea acestor locuri, conform codului de procedură penală, se pot instala sisteme
tehnice de înregistrare, care vor surprinde şi săvîrşirea faptei ca atare;
• determinarea modului de operare, a circumstanţelor în care se va comite infracţiunea.
Totodată, trebuie stabilit dacă există intermediari, dacă banii vor fi daţi direct funcţionarului
sau vor fi lăsaţi într-un loc indicat anterior. Raportat la modurile de operare mai noi, trebuie
văzut dacă nu se recurge la depunerea la bancă a unei sume de bani sau dacă nu există o
simulare de acte comerciale sau financiare, aparent legale.
Alcătuirea echipei de prindere în flagrant. Echipa de prindere în flagrant va fi
coordonată de către procuror şi va fi alcătuită din inspectori şi criminalisti specialişti în
domeniul înregistrărilor şi interceptării comunicaţiilor. în cazul în care informaţiile provin de
la servicii speciale, în măsura în care specialiştii acestora au calitatea de organ de investigaţii,
vor fi cooptaţi în echipe şi cadre ale acestor organisme. Vor fi stabilite atribuţii precise şi
clare pentru fiecare membru al echipei în funcţie de competenţa materială a fiecăruia. Aceştia
vor transmite conducătorului echipei în permanenţă datele pe care le deţin.
Stabilirea modului de acţiune al echipei care realizează flagrantul este o măsură
deosebit de importantă. Vor fi stabilite diverse variante de acţiuni, ţinînd cont de datele pe
care le deţin, de comportamentul autorilor. Aceste variante vor cuprinde pe larg atribuţiile

54
fiecărui membru al echipei, inclusiv modul său de acţiune. în cazuri excepţionale, complexe,
unii membri ai echipelor nu trebuie să cunoască sarcinile celorlalţi21.
Este evident că fiecare caz presupune modalităţi particulare de pregătire a constatării
infracţiunii flagrante. Totuşi se pot contura cu adevărat cîteva măsuri ce trebuie luate de către
membrii echipei pentru derularea acestei acţiuni:
• Supravegherea atentă a locului unde urmează să se deruleze infracţiunea.
• Protejarea participanţilor la comiterea faptelor, începînd cu denunţătorul şi terminînd
cu organele de drept.
• Stabilirea modalităţilor şi mijloacelor de comunicare între membrii echipei.
• Apelarea la mijloacele tehnice, logistice adecvate acţiunii.
Pregătirea de capcane criminalistice şi folosirea altor mijloace tehnice criminalistice, în
cazurile de flagrant, în infracţiunile de corupere pasivă sau corupere activă se recurge
frecvent la capcane cu substanţe fluorescente, scriindu-se cuvîntul „Mită" cu un creion
fluorescent pe bancnotele sau pe alte valori ce urmează a fi înmînate drept folos necuvenit.
Totodată, în procesul-verbal de pregătire a acţiunii vor fi înregistrate şi seriile acestor
bancnote. După flagrant, bancnotele vor fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice.
Tot drept capcane criminalistice mai sînt folosite prafurile invizibile, care devin
vizibile, fluorescente sub acţiunea lămpii cu raze ultraviolete. Aceste prafuri se depun pe bani
sau diverse bunuri, fiind apoi preluate de mîna acelora care vin în contact cu ele.
Pentru eliminarea riscului contaminării probelor, se recomandă ca operaţiunea de
marcare sau pudrare să se realizeze de către specialistul criminalist cu cîteva minute înaintea
flagrantului şi să nu aibă acces la aceste obiecte nici o altă persoană, cu excepţia
denunţătorului.
În ultimul timp, pentru a nu deteriora bancnotele şi a nu le scoate din circuitul financiar,
se recomandă de a face copii xerox a acestor bancnote în prezenţa persoanelor participante Ia
pregătirea flagrantului. Copiile xerox se semnează de persoanele responsabile de efectuarea
reţinerii a făptuitorului în flagrant delict şi de participanţii acestei acţiuni de urmărire penală
şi se anexează la procesul-verbal respectiv.
Mijloacele tehnice de înregistrare sau supraveghere. Organele de drept pot utiliza
mijloace tehnice de înregistrare video şi audio. Aceste înregistrări reprezintă procedee tehnice
de înmagazinare, relevare, conservare şi evidenţiere a probelor a căror forţă probatorie este
egală cu a celorlalte probe. Utilizarea lor face posibilă documentarea directă a faptelor de
corupţie chiar în faza consumării infracţiunii de luare sau dare de mită. în cazul infracţiunii de
21
E.Stancu Tratat de criminalistică ed.II Bucureşti 2002.

55
primire de foloase necuvenite, infracţiunea flagrantă există cînd funcţionarul a îndeplinit deja
un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia.
După efectuarea înregistrărilor, organul de urmărire penală va întocmi un proces-verbal
care va cuprinde, în afara datelor prevăzute de art. 260 CPP, şi următoarele:
• autorizaţia dată de judecătorul de instrucţie, conform legii.
• numele posturilor telefonice între care se poartă convorbirea;
• numele persoanelor care poartă convorbirea;
• data, ora şi durata fiecărei convorbiri;
• numele şi calitatea persoanei care a realizat înregistrarea;
• numărul de ordine al casetei, din evidenţa serviciului care efectuează înregistrarea;
• înregistrările redate în formă scrisă.
La procesul-verbal se ataşează caseta original, fiind sigilată de către organul de
investigaţie. Aceste înregistrări se vor putea expertiza la cererea procurorului, instanţei sau
părţii vătămate.
Din punct de vedere tehnico-tactic criminalistic, la realizarea acestor înregistrări se vor
avea în vedere următoarele:
• Specialistul însărcinat cu înregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele cu
valoare sau semnificaţie infracţională organului de urmărire penală, orice întîrziere
prejudiciind activitatea de probare a infracţiunii.
• Alegerea mijloacelor de înregistrare video, fotografice, în funcţie de condiţiile
specifice în care se va realiza înregistrarea. Astfel, se va ţine cont de particularităţile sau
topografia locului de întîlnire, de spaţiul închis sau deschis, timpul de zi sau noapte, sursele
de radiaţii electomagnetice etc.
• În cazul denunţului se va putea utiliza procedeul montării pe corpul denunţătorului a
unor aparate de înregistrare a întregii convorbiri.
Deşi CPP nu prevede prezenţa martorilor asistenţi, credem că prezenţa unor martori nu
ar fi de prisos. Ei nu trebuie să aibă, fireşte, legătură cu cei implicaţi în activitatea ilicită.
Martorii asistenţi sînt aleşi înainte de trecerea la prinderea făptuitori lui şi vor însoţi echipa în
toate activităţile derulate, însă ei nu trebuie să fie martori oculari în momentul în care are loc
înmînarea bunurilor.
Realizarea flagrantului
Desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii de surprindere în flagrant va parcurge următoarele
etape:

56
 Supravegherea locului în care va fi surprins făptuitorul. Fiecare membru al echipei va
supraveghea zonele sau spaţiile, persoanele care i-au fost încredinţate, ei vor comunica în
permanenţă cu conducătorul echipei, informîndu-1 prompt asupra unor elemente noi,
neanticipate, care pot afecta desfăşurarea flagrantului, cum ar fi: trimiterea de către autor a
unor complici cu mesajul de a li se da banii sau bunurile; transmiterea către denunţător de a
reveni în altă zi sau de a preda banii la o anume adresă, ori a-i depune într-un cont în bancă,
apariţia unor noi persoane care doresc să dea bani sau bunuri.
Realizarea efectivă a flagrantului. în funcţie de complexitatea acţiunii, echipa va alege
momentul intervenţiei, asigurîndu-se de efectul elementului surpriză asupra infractorului,
element tactic semnificativ pentru destrămarea sistemului de apărare al acestuia. Regulile
tactice criminalistice care trebuie urmate în aceste momente sînt următoarele:
• Intrarea cu rapiditate în spaţiul infracţional, în aşa fel încît făptuitorul să nu poată să
fugă. Dacă spaţiul este deschis, se vor bloca toate direcţiile, iar dacă spaţiul este închis, se vor
bloca toate căile de acces spre uşi sau geamuri, membrii echipei, prestabiliţi, vor avea grijă ca
făptuitorul să nu distrugă obiectele sau banii aflaţi la vedere ori asupra sa, să nu încerce să se
sinucidă.
• Conducătorul echipei, ceilalţi membri trebuie să-şi decline identitatea, prezentînd
legitimaţia, astfel încît toate persoanele prezente să audă. Totodată, se atrage atenţia că orice
atingere adusă reprezentanţilor organelor de drept de faţă constituie infracţiunea de utilaj.
• Identificarea funcţionarului, subiect activ al infracţiunii pe baza documentelor de
identitate pe care le are asupra sa. Vor fi reţinute toate datele din documentul de identitate.
• Identificarea tuturor persoanelor care se găsesc în acel loc şi care ulterior ar putea
furniza date despre activităţile desfăşurate de făptuitor, despre bunuri şi bani, în calitate de
martori oculari. Pînă la finalizarea operaţiunii, aceste persoane vor rămîne la faţa locului
pentru audiere şi pentru semnarea actului de constatare.
• Efectuarea percheziţiei corporale a autorului faptei de corupere pasivă. înainte de
percheziţie se recomandă să se propună făptuitorului să declare ce obiecte sau bunuri are
asupra sa, în biroul de serviciu, dacă e necesar, să explice provenienţa lor.
• Descrierea desfăşurată în procesul-verbal a locului găsirii bunurilor luate ca folos
necuvenit şi descrierea acestora, inclusiv după iluminarea lor cu lampa cu raze ultraviolete.
Iluminarea cu aceeaşi lampă a mîinilor şi hainelor infractorului, totodată urmărindu-se cu
stricteţe ca nimeni dintre membrii echipei de reţinere să nu se atingă de obiectele infractorului
şi de el însuşi.22
22
E.Stancu Tratat de criminalistică ed.II Bucureşti 2002

57
• Înregistrarea video a acestor acţiuni.

58
 3.4. Audierea bănuitului
Conform art. 63 CPP, bănuitul este persoana fizică faţă de care există anumite probe că
a săvîrşit o infracţiune, audierea lui se efectuează conform condiţiilor prevăzute de art. 104
CPP. în art. 64 CPP sînt stipulate drepturile şi obligaţiile bănuitului, care urmează să fie aduse
la cunoştinţă persoanei audiate înainte de a începe audierea.
Tactica audierii bănuitului în cazurile de corupţie are specificul său, deoarece, ca
regulă, persoanele bănuite de săvîrşirea infracţiunilor date au un nivel avansat de cunoştinţe şi
sînt nişte personalităţi ce deţin funcţii de stat. Depoziţiile bănuitului ne pot ajuta la stabilirea
tuturor circumstanţelor infracţiunii în cazul în care el depune mărturii veridice. De regulă
însă, bănuitul se străduieşte să folosească toate mijloacele posibile pentru a ne induce în
eroare, face tot posibilul ca ofiţerul de urmărire penală să aibă iluzia sincerităţii, de aceea, de
fiecare dată cînd se procedează la audierea bănuitului, e necesar de întocmit un plan aparte în
care să fie incluse toate circumstanţele ce urmează a fi clarificate, lucru pentru care ofiţerul
de urmărire penală urmează să studieze şi să analizeze amănunţit documentele din dosar, să-şi
facă însemnările respective despre prevederile actelor normative ce reglementează activitatea
instituţiei unde activează bănuitul şi în care sînt stipulate obligaţiunile lui de serviciu, pe care
le-a încălcat, să verifice care circumstanţe sînt deja stabilite şi probate, care circumstanţe
urmează a fi clarificate, prin ce metodă, ce întrebări concrete trebuie adresate bănuitului.
De menţionat că este important ca înainte de audiere să fie bine studiată personalitatea
bănuitului pentru a clarifica ce studii are, care-i starea lui familială, cîţi copii are, de ce bunuri
dispune (imobil, automobile, conturi în bancă). Datele acestea sînt necesare pentru a întocmi
un tablou psihologic cît mai complet al persoanei bănuite, lucru care ne-ar ajuta să decidem
asupra tacticii audierii. De fapt, nu pot fi făcute nişte recomandări concrete ce ar purta un
caracter general la cercetarea infracţiunilor date, deoarece în mare măsură tactica aleasă
depinde de intuiţia ofiţerului de urmărire penală, de probele acumulate la momentul audierii,
de personalitatea bănuitului.
La audierea bănuitului în cazul unor astfel de infracţiuni are importanţă nu numai
timpul, dar şi locul audierii. Nu se recomandă audierea persoanei cu funcţii de răspundere
bănuită de săvîrşirea infracţiunii în biroul său de serviciu, faptul dat îl pune pe bănuit într-o
situaţie psihologică mai avantajoasă faţă de ofiţerul de urmărire penală.
În cazul coruperii pasive, se clarifică aspectele referitoare la toate elementele
componenţei de infracţiuni, mai cu seamă a laturii obiective şi subiective.

59
 În funcţie de circumstanţele săvîrşirii infracţiunii concrete, audierea bănuitului vizează
explicarea aspectelor esenţiale pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta
şi în particular — referitor la vinovăţia făptuitorului.
Aşadar, se precizează: instituţia în care activează funcţionarul, funcţia pe care o deţine
şi cercul de atribuţii pe care le are în corespundere cu postul ocupat şi dacă le cunoaşte pe
toate în măsura necesară; data şi locul în care pentru prima datăl l-a cunoscut pe beneficiarul
folosului necuvenit, dacă acesta i-a fost prezentat de cineva, atunci trebuie de stabilit
persoana respectivă şi împrejurările în care a făcut cunoştinţă, de precizat cine a mai fost
prezent la acest eveniment şi ce cunosc ei cu această ocazie; actul care a fost îndeplinit de
persoana cu funcţii de răspundere sau care trebuia să-l execute ori să-1 tărăgăneze, pentru
care funcţionarul a primit folosul necuvenit sau urma să-l primească; dacă acţiunile
îndeplinite intră în cercul atribuţiilor sale de serviciu sau făptuitorul a executat ilegal o
acţiune pe care nu avea dreptul s-o îndeplinească; modul de transmitere a banilor, a titlurilor
de valoare sau a bunurilor materiale (obiectul actului de corupere a fost transmis direct, prin
intermediul unor terţe persoane, prin întocmirea unui contract de cumpărare-vînzare, de
donaţie, de împrumut, prin utilizarea unor locuri tăinuite, a unor procedee sofisticate de
depunere pe conturile bancare, pe cârduri, prin intermediul poştei electronice etc); prezenţa
persoanelor intermediare la săvîrşirea actului de corupere; care din persoane a fost iniţiatorul
săvîrşirii acţiunilor ilegale; de clarificat dacă actul adoptat de funcţionar sau de instituţie în
mod colegial este legal sau a fost adoptat cu încălcarea legislaţiei; alte chestiuni.
În cazul coruperii active, trebuie să se clarifice aspecte similare infracţiunii de corupere
pasivă, care în particular vizează: persoana care a avut iniţiativa să promită, să ofere sau să
dea bani, titluri de valoare, bunuri materiale, alte avantaje persoanei cu funcţii de răspundere;
faptul dacă beneficiarul folosului necuvenit a cunoscut anterior că făptuitorul a mai acceptat,
primit sau nu a respins valori de la alte persoane; actul de care persoana beneficiară era
interesată să fie îndeplinit în favoarea sa sau neîndeplinit în defavoarea altor persoane; scopul
acţiunii efectuate de funcţionar; identitatea persoanei cu funcţii de răspundere care a
îndeplinit sau trebuia să îndeplinească actul solicitat şi dacă îndeplinirea acestuia întră în
atribuţiile de serviciu ale persoanei cu funcţii de răspundere, motivul care 1-a determinat să
aleagă anume acest funcţionar; împrejurările în care bănuitul a făcut promisiuni, a oferit sau a
dat valorile funcţionarului; reacţia persoanei cu funcţii de răspundere la promisiunile
beneficiarului obiectul actului de corupţie de a oferi, promite sau înmîna sume de bani, titluri
de valoare, bunuri materiale sau alte avantaje patrimoniale sau de altă natură; persoanele care
au cunoscut intenţia beneficiarului folosului necuvenit de a-şi rezolva în alte condiţii decît

60
cele legale solicitările şi cuantumul sumelor sau bunurilor oferite sau înmînate funcţionarului,
inclusiv dacă au fost de faţă la acest moment.
În cazul traficului de influenţă, audierea bănuitul va viza următoarele aspecte: scopul
intervenţiei traficantului, dacă a făcut-o pentru el sau pentru altă persoană, data şi
împrejurările în care a înmînat banii ori alte valori; cine este persoana cu fun cţii de
răspundere pe lîngă care a promis să intervină, dacă a argumentat că îl cunoaş te, avînd vreo
influenţă asupra lui; dacă această persoană cu funcţii de răspundere există în realitate şi dacă
soluţionarea solicitării intră în atribuţiile de serviciu ale acesteia şi dacă a luat legătura cu
funcţionarul respectiv; dacă a înmînat realmente funcţiona rului sumele de bani sau foloase,
în ce împrejurări şi dacă au fost de faţă alte persoane; dacă a mai procedat în mod asemănător
şi cu alte persoane cu funcţii de răspundere, cine sînt acestea şi ce le-a oferit.23
În cazul primirii de către un funcţionar a recompensei ilicite, audierea bănuitului trebuie
să scoată la iveală următoarele aspecte tipice: atribuţiile de serviciu ale fun cţionarului care
nu deţine statutul de persoană cu funcţii de răspundere, activitatea pe care o îndeplineşte sau
serviciile pe care le prestează în favoarea persoanei de la care a primit recompensa ilicită; în
ce constă folosul necuvenit primit; dacă a existat vreun acord prealabil cu beneficiarul
folosului necuvenit din care ar rezulta că funcţionarul va fi recompensat material pentru
acţiunea sau serviciul îndeplinit; dacă recompensa ilicită viza efectiv cercul de atribuţii de
serviciu ale funcţionarului sau ale altei persoane şi dacă a mai procedat astfel în alte
împrejurări; cine a mai participat la executarea acţiunilor sau acordarea serviciului pentru
care au fost remuneraţi ilegal, alte aspecte.

23
T.Mrejeru în coautorat. Infracţiuni de corupţie (aspecte teoretice şi practice). Bucureşti 2000

61
 3.5. Tactica efect uării confruntărilor
Efectuarea confruntărilor se recomandă în cazurile în care victima acţiunilor de corupţie
sau martorii în cauza penală cooperează activ cu organele de urmărire penală.
Asemenea acţiuni de urmărire penală se vor desfăşura în limitele cerinţelor pre văzute
de art. 113 CPP şi numai în cazul în care există divergenţe între declaraţiile per soanelor
audiate. Confruntările se pot face la iniţiativa ofiţerului de urmărire penală sau a procurorului.
însă această acţiune se poate efectua şi la cerinţa unor participanţi la proces: a bănuitului,
învinuitului, părţii vătămate etc.
Acţiunea indicată se planifică din timp şi se selectează întrebările care vor fi puse de
către ofiţerul de urmărire penală sau procuror. Totodată, persoanele responsabile de
desfăşurarea acestei acţiuni trebuie să prevadă din timp ce întrebări pot să parvină din partea
persoanelor participante la confruntare.
Ca subiect de cercetare în cadrul acţiunii indicate pot fi relaţiile dintre părţi, fap tele şi
circumstanţele în privinţa cărora declaraţiile depuse anterior se contrazic: fun cţiile pe care le
ocupă părţile şi care sînt relaţiile între ele (de serviciu, de rudenie, amicale etc); acţiunile de
pretindere, de primire, de acceptare de către făptuitor a obiectului actului de corupţie;
acţiunile de promitere, oferire sau dare persoanei cu funcţii de răspundere a folosului
necuvenit (comisionul ilicit); acţiunile de primire sau extorcare a folosului necuvenit în cazul
traficului de influenţă; acţiunile de primire de către un funcţionar a recompensei ilicite;
mărimea folosului necuvenit, locul şi timpul săvîrşirii actului de corupţie; tehnologia
transmiterii-primirii folosului necuvenit; decizia adoptată de către funcţionar sau organul
respectiv în favoarea persoanei interesate etc.

62