HANU ANCUTEI

De M.Sadoveanu

Volumul ,,Hanu Ancutei” reprezinte pentru Mihail Sadoveanu ,,capodopera de la rascruce”;face

trecerea spre etapa marilor carti sadoveniene, dar este si o sinteza a elementelor intalnite in povestirile
anterioare:lumea taraneasca,natura,legenda, oralitatea.

Hanu Ancutei are forma povestirii in rama deoarece noua naratiuni de sine statatoare sunt
incadrate intr-o alta naratiune, prin procedeul insertiei, care utilizeaza formule spcifice.

Tehnica povestirii in rama presupune duplicarea instantei narative. Exista un povestitor al

naratiunii-cadru care asista ca martor la seara de la han, devenind ascultator al fiecarei naratiuni rostite
de ceilalti naratori. Nu are nume,dar este acceptat de ceilalti, ceea ce dovedeste pretuirea lor, faptul ca
este recunoscut ca unul dintre ei. Prezenta sa este redata prin utilizarea persoanei I in naratiune si
confera iluzia autenticitatii. Aceasta voce narativa este cea delegata de autor spre a-l reprezenta: ,,Vocea
anonima care infatiseaza obiceiurile de la Han,la inceputul cartii, este cea a autorului”.

Ceilalti naratori, personaje in naratiunea cadru si, pe rand, ascultatori, au in povestirile relatate
de ei diverse roluri: narator-martor, personaj-narator. Ei apartin unor categorii sociale diferite: Comisul
Ionita (Iapa lui Voda),calugarul Gherman (Haralambie), mos Leonte Zodierul (Balaurul), capitanul de
mazili Neculai Isac (Fantana dintre plopi), Ienache Coropcarul (Cealalta Ancuta), ciobanul (Judet al
sarmanilor), negustorul Damian Cristisor (Negustor lipscan), orbul si calic orb (Orb sarac), matusa
Salomia si Zaharia fantanarul (Istorisirea Zahariei fantanarul).

Povestirile se situeaza intr-un plan al trecutului, principala lor caracteristica fiind evocarea unei
lumi apuse, a ,,celeilalte Ancute”.Cei noua povestitori transfigureaza prin cuvant experiente personale,
marturii ale unui vechi mod de viata.

Naratiunea- cadru este rasfirata de-a lungul intregului text si include cele noua povestiri.
Incipitul ei fixeaza coordonatele spatio-temporale, cadrul intalnirii povestitorilor, ,,intr-o toamna aurie”,
la Hanu Ancutei. Interesul ascultatorilor este sustinut intre povestiri de promisiunea comisului Ionita de
a spune ,,o poveste cum n-am mai auzit”. Timpul povestirii este magic, pentru ca reconstituie prin forta
cuvantului o lume si sta sub semnul varstei de aur. Spatiul povestirii are valoare mitica,imagine a
paradisului pierdut.Belsugul roadelor face posibila intalnirea calatorilor intr-un spatiu unic, iar starea de
beatitudine favorizeaza placerea nararii.Ospatul este un ceremonial al impartasaniei, al comuniunii, care
mijloceste ritualul povestirii.Asezat la rascruce de drumuri, hanul este un loc de popas si de petrecere,
ocrotitor ca o cetate.Zidurile hanului-cetate au valoare simbolica a granitelor dintre lumea realului si
lumea povestirii.

Fanatana dintre plopi este a patra povestire si are ca tema iubirea tragica, iar ca personaj-
narator pe capitanul de mazili Neculai Isac. Naratiunea la persoana I, subiectiva implica doua planuri:
reprezentarea evenimentelor traite in tinerete si autoanaliza faptelor din perspectiva maturitatii.
 Naratorul marturiseste o intamplare traita de el in tinerete, in urma cu peste douazeci si cinci de
ani ,,pe aceste melaguri”. In povestire se relateaza un singur fapt eroic, o trista poveste de iubire care a
avut rol de initiere pentru tanarul de odinioara. Atmosfera povestirii tine de modul in care
naratorul ,,regizeaza” o anumita tensiune, suspansul, pe tot parcursul povestirii, pentru a capta atentia
si interesul ascultatorului/cititorului. Actiunea se deruleaza alert, fiind identificabile toate momentele
subiectului.

Expozitiunea: Intr-o toamna, Neculai Isac duce vinuri in tinutul Sucevei si face popas la Hanu Ancutei.
Plimbandu-se calare pe malul raului Moldova, intalneste un grup de tigani care se scalda. E intampinat
de Hasanache, un batran cersetor, care o alunga fara succes din calea boierului pe Marga, o tigancusa de
optsprezece ani.

Intriga : Frumusetea fetei il tulbura si le da celor doi cate un ban de argint.

Desfasurarea actiunii: Fata il cauta la han a doua zi pentru a-i arata ciubotelele cumparate cu banul
primit. Apoi tinerii petrec o noapte la fantana dintre plopi si isi promit o noua intalnire de dragoste la
intoarcerea lui de la Pascani,unde trebuia sa vanda mafra. A doua intalnire la fanatana are un final
tragic. Indragostita, fata ii marturiseste ca Hasanache o trimisese la han sa-l seduca, iar planul era ca
tiganii sa-l omoare si sa-i ia banii de pe marfa.

Punctul culminant : Desi fata este constienta ca o vor omori pentru ca i-a tradat, fata il avertizeaza
asupra pericolului. Tanarul fuge calare, scapa cu viata, dar o prajina aruncata de urmaritori ii scoate un
ochi.

Deznodamantul: Insotit cu faclii de carausii de la han care auzisera strigatele sale, revine la fantana
dintre plopi , unde sangele proaspat de pe colacul de piatra este semnul ca fata fusese ucisa cu cruzime
si aruncata in fantana.

Autenticitatea naratiunii este sustinuta prin relatarea la persoana I si prin interventia Ancutei,
unul dintre ascultatori, care adevereste intamplarea stiuta de la mama ei.

Personajul-narator relateaza intamplarea din perspectiva tanarului nestiutor, dar reprezentarea

faptelor este insotita de analiza si condamnarea lor, din perspectiva maturului, din cauza consecintelor
tragice. Acesta foloseste cuvinte dure pentru autocaracterizare.

Tanarul Neculai Isac are defectele specifice varstei: nestiinta(lipsa experientei de viata) si
nesocotinta (incapacitatea de a prevede urmarile faptelor savarsite). Prima intalnire cu tiganii si cu fata
care umbla prin apa in fusta ei rosie este relatata din perspectiva tanarului, care nu vede capcana din
aceasta ,, intamplare”. Marga nu este asa cum afirma cersetorul, ,,o fata proasta, care n-a iesit din
lume”, ci se supune grupului, acceptand rolul de momeala pentru tanarul calator. Comportamentul ei
este imprevizibil pentru indragostitul naiv. Tanarul crede ca traieste etapele unei idile superficiale, dar se
vede prins in capcana intinsa de tigani. Plateste nechibzuinta sa cu lumina unui ochi. Scapa cu viata tot
datorita tineretii.Tanarul este caracterizat in mod indirect, prin limbaj, fapte, comportament si gesturi.
 Frumoasa Marga este insa eroina tragica a acestei povesti de iubire. Conditia ei umila, tigancusa
care se lasa folosita de grupul nomad pentru a-i jertfi pe calatorii dornici de aventuri trupesti, este
umanizata de puterea dragostei adevarate. Personaj romantic, actioneaza in situatii exceptionale.
Legatura simbolica dintre fiinta ei si elementul acvatic este prezenta la fiecare intalnire cu paersonajul-
narator. Fata rasare din apa si va sfarsi in acelasi element. Apa fantanii se amesteca cu sangele, iar in
plan simbolic, iubirea cu moartea.

Naratiunea se imbina cu dialogul si scurte pasaje descriptive.Naratorul se adreseaza

interlocutorilor intr-un mod ceremonios, adecvat rangului sau nobil ,,domnilor si fratilor, ascultati ce mi
s-a intamplat...”, iar ascultatorii intervin in final cu comentarii, intrebari, reflectii. Limbajul personajelor
(tiganii) contrasteaza cu cu al naratorului-personaj (boierul), indicand diferenta sociala si culturala.

Fantana dintre plopi este povestire, deoarece este o naratiune subiectivizata, care se limiteaza
la relatarea unui singur fapt epic, o intamplare de dragoste din tinerete, povestirea se situeaza intr-un
plan al trecutului, principala lui caracteristica fiind evocarea. Accentul este pus pe intamplari si situatii.

Hanu Ancutei este o povestire in rama pentru ca naratorul si interlocutorii sunt prezenti in
acelasi spatiu-hanul, in acelasi timp - ,,intr-o toamna aurie”, cadru care prilejuieste nararea tuturor
povestirilor din ciclu.