Povestea lui Harap-Alb

“Povestea lui Harap-Alb“ de Ion Creangă este un basm cult, publicat în

revista “Convorbiri literare“ în anul 1877.
Basmul este o specie a genului epic în proză, cu personaje purtătoare a
unor valori simbolice, binele și răul, conflictul fiind încheiat cu victoria
forțelor binelui, basmul implică prezența supranaturalului precum și a unor
clișee lingvistice (formula inițială și finală), obiecte magice. Reperele
spațio-temporale sunt vagi și nedeterminate.
George Călinescu afirmă faptul că “Povestea lui Harap-Alb este o sinteză
între realism și fabulos“.
Tema basmului este lupta dintre bine și rău întâlnită în toate basmele,
căreia i se adaugă parcursul maturizării eroului, ce constituie opera într-un
bildungsroman.
Reperele spațio-temporale sunt vagi și nedeterminate “Amu cică era
odată“, specific basmului lui Creangă, spațiul este supradimensionat,
deoarece împărățiile celor doi frați, Craiul și împăratul Verde, se află la
cele două capete ale pământului.
Conflictul este lupta dintre bine și rău, se încheie prin victoria forțelor
binelui.
Perspectiva narativă este obiectivă cu o narațiune la persoana aIII-a și un
narator detașat, impersonal, dar nu în totaliate obiectiv deoarece intervine
în text utilizând persoana I prezent “Și acum să vedem ce se mai
întâmplă“.
Titlul este alcătuit din sintagma “Povestea lui Harap-Alb“ și simbolizează
drumul inițierii protagonistului, din momentul în care numele îi este
schimbat de către Spân.
Intriga narațiunii o constituie scrisoarea trimisă de împăratul Verde,
Craiului și supunerea celor trei feciori de Crai la proba podului.
Cei trei feciori de Crai sunt supuși la proba podului de către tatăl lor,
Craiul, care s-a îmbrăcat într-o piele de urs, pentru a vedea care dintre
feciorii săi sunt demni pentru împărăția fratelui său. Craiul a fost surprins
de faptul că doar mezinul a reușit să treacă proba podului, cu ajutorul
calului său, care a fost ales la spusele Sfintei Duminici, prin mâncarea de
jăratic.
Cum mergea fiul de Crai împreună cu prietenul său, calul, se întâlnește pe
drum cu un om Spân, care îi apare în trei ipostaze, și este acceptat de către
fiul de Crai din a treia oară să-i fie tovarăș de drum.
Mergând acum cu noul tovarăș, Spânul, fiul de Crai este ademenit într-o
fântână pentru a se răcori și este închis acolo. Spânul îl amenință pe fiul de
Crai că nu îi va da drumul din fântână doar dacă îi devine slugă. “Prins la
înghesuială“, fiul de Crai acceptă să fie sluga Spânului. “De acum înainte
să știi că te cheamă Harap-Alb, aista ți-i numele și altul nu“.
În cele din urmă, Spânul și Harap-Alb ajung la împăratul Verde, iar
Spânul se dă drept nepotul său. Pentru a scăpa de Harap-Alb, Spânul îl
trimite să aducă sălăți din gradina ursului și cu ajutorul Sfintei Duminici
reușește să îndeplinească cerința.
Văzând asta, Spânul îl trimite într-o altă călătorie, de a aduce pielea și
capul cerbului fermecat. Sfânta Duminică îl ajută să facă și acest lucru și
Harap-Alb se întoarce cu pielea și capul cerbului fermecat, spre
surprinderea celor din împărăție.
Cea mai dificilă probă este aducerea fetei împăratului Roș. Harap-Alb
pornește către împărăția împăratului Roș, iar în drumul său întâlnește un
grup de furnici și unul de albine care îi dau o aripă fermecată
protagonistului.
În drumul său întâlnește cinci prieteni fabuloși: Gerilă: “o dihanie de
om“, Flămânzilă: “o namilă de om“, Setilă: “o arătare de om“, Ochilă: “o
schimonositură de om“, Păsări-Lăți-Lungilă: “o pocitanie de om“.
Harap-Alb împreună cu tovarășii săi ajung la curtea împăratului Roș, și
cu ajutorul celor cinci prieteni fabuloși, a furnicilor și a albinelor reușește
să treacă de probele împăratului Roș.
În drumul către împărăția împăratului Verde, Harap-Alb se îndrăgostește
de fata împăratului Roș, la la sosire fiica de împărat l-a demascat pe Spân,
iar acesta i-a tăiat capul lui Harap-Alb, iar calul l-a omorât pe Spân. Fata
împăratului Roș îi pune la loc capul lui Harap-Alb, îl leagă cu trei smicele
de măr dulce, îi toarnă pe gât apă moartă și apoi apă vie, iar apoi
Harap-Alb învie.
 Fata împăratului Roș îl sărută atunci pe Harap-Alb, îi jură credință în fața
împăratului Verde, apoi a început căsătoria: “Veselia a ținut ani de zile și
încă mai ține“.
În concluzie, “Povestea lui Harap-Alb“ este un basm cult având ca
particularități umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor prin
limbaj, umorul și oralitatea.