Sunteți pe pagina 1din 13

STRATEGII COGNITIV-COMPORTAMENTALE

SUMAR:

1. Relația psihoterapeutică în TCC.


2. Etapele procesului terapeutic
3. Interviul specific TCC.
4. Tehnici specifice TCC.

RELAȚIA TERAPEUTICĂ COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

Relaţia terapeutică este în general caracterizată ca o alianţă de lucru descrisă ca o atitudine


colaborativă şi de încredere a pacientului faţă de terapeut, determinată de speranţa pacientului că
simptomatologia va fi eliminată și acceptarea necondiţionată a acestuia de către terapeut.
Relația terapeutică furnizează pacientului o nouă experienţă emoţională şi oportunitatea de
a diferenția trecutul de prezent.
Relaţia terapeutică cognitiv-comportamentală se caracterizează prin empatie, acceptare
necondiţionată a pacientului, congruenţă şi colaborare.
Empatia
Empatia se referă la faptul că terapeutul înțelege cele comunicate de pacient şi cum ar fi în
locul acestuia, „ca şi cum ar fi el", fără însă a se identifica cu pacientul. Odată înţelese cele
comunicate de pacient, ele trebuie recomunicate acestuia într-o formă empatică: „Din cele ce mi-
ați spus, înţeleg că..." sau „Din cele ce mi-ai povestit înţeleg că..”
În mod normal, cele comunicate de pacient în cursul terapiei cuprind referiri la situaţii de
viaţă sau experienţe subiectului şi la reacţiile sale comportamentale şi emoţionale faţă de situațiile
respective.
Scala de evaluare a empatiei:
▪ 0-2 puncte : terapeutul pune întrebări, formulează critici, dă sfaturi.
▪ 2-4 puncte : terapeutul reflectă aspecte exterioare (evenimente, comportamente) la care
pacientul a făcut referire.
▪ 4-6 puncte: reflectările terapeutului includ şi trăiri ale pacientului, dar de importanţă
secundară.
▪ 6-8 puncte: terapeutul reflectă o parte din trăirile principale ale pacientului (din 3 sau 4 trăiri
majore, reflectă una).
▪ 8-10 puncte: terapeutul a surprins majoritatea sentimentelor exprimate de pacient.
▪ 10-12 puncte: terapeutul a surprins toate conţinuturile semnificative exprimate de pacient,
punându-le uneori într-o formă metaforică ce facilitează relaţia terapeutică.
EXEMPLU:

Pacient: Prietena mea este extrem de sensibilă şi neajutorată. Totdeauna trebuie să o sprijin,
să o ajut, chiar dacă, uneori, am eu nevoie de sprijin şi ajutor. Asta mă oboseşte şi mă
enervează câteodată atât de tare, încât o urăsc şi aş dori să o văd moartă şi să mă lase în pace.
Reflectările terapeutului:
• 0-2 puncte : „Nu e bine să doreşti moartea prietenei tale ; cel mai bun lucru ar fi să te
odihneşti, eventual să-ţi iei o vacanţă şi să pleci undeva singur. Apoi, ar trebui să te aduni
mai bine pentru a putea rezolva situaţia."
• 2-4 puncte : „Din cele ce îmi spui, înţeleg că prietena ta are frecvent nevoie de ajutorul
tău, ajutor pe care tu i-1 oferi întotdeauna."
• 4-6 puncte : „înţeleg că prietena ta te solicită extrem de mult, iar acest lucru te oboseşte."
• 6-8 puncte : „înţeleg că prietena ta te solicită extrem de mult, iar acest lucru te oboseşte şi
simţi nevoia de puţină linişte."
• 8-10 puncte : „Din ce mi-ai spus am înţeles că prietena ta este foarte neajutorată şi te
solicită extrem de mult, iar acest lucru te oboseşte şi te face să simţi nevoia de puţină
linişte, la care nu poţi ajunge alături de ea, ceea ce te determină uneori să o urăşti şi să-i
doreşti moartea."
• 10-12 puncte : „Te simţi ca un sclav suprasolicitat."
Acceptarea necondiţionată
Acceptarea necondiţionată presupune acceptarea pacientului cu toate pro sale, acceptarea lui ca
întreg, ca om, fără ca aceasta să însemne faptul că de acord cu ceea ce face sau gândeşte. îl acceptăm
ca persoană care are nevoie de ajutor, nu pentru a fi de acord cu el. Ca oameni, toţi suntem la fel
de valoroşi; nu există drepturi ale omului suplimentare pentru Einstein în comparație cu un nou-
născut. Diferenţele sunt de comportament şi performanţă.
Această idee este în fapt similară cu mesajul Bibliei, de a pedepsi păcatul, dând o şansă păcătosului.
Implementarea ei este o formă de cogniţie raţională - acceptarea necondiționată, opusă evaluării
globale
Colaborarea
Colaborarea se referă la faptul că demersul terapeutic este bine structurat şi se face după o agendă
comună, negociată şi convenită cu pacientul.
Bilanţurili periodice şi feedbackul oferit şi cerut pacientului sunt activităţi frecvente p parcursul
şedinţei terapeutice, care întăresc colaborarea.
Sentimentul pacientului trebuie să fie că el persoană (inteligentă şi capabilă de schimbare), şi
terapeutul se află de o parte a baricadei, iar de cealaltă parte se află problemele sale. Dacă
sentimentul său că el şi problemele sale se află de o parte a baricadei, iar de cealaltă parte se
terapeutul, cu o agendă proprie, care încearcă să-1 persuadeze într-un fel altul, eficienţa intervenţiei
va fi drastic redusă.
Rolul transferului şi contratransferului în terapia cognitiv-comportamentală
În sens restrâns, transferul se referă la trăirile afective şi patternuri psihocomportamentale pe care
le experienţează pacientul faţă de terapeut şi care reprezintă o repetare a trăirilor afective şi
patternuri psihocomportamentale pe care acesta le-a avut faţă de persoane semnificative din
trecutul său (mai ales din prima copilărie).
Contratransferul se referă la acele trăiri afective şi patternuri psihocomportamentale pe care
terapeutul le experienţiază faţă de pacient şi care reprezintă o repetare a trăirilor afective şi a
patternurilor psihocomportamentale pe care le-a avut faţă de persoane semnificative în cursul
istoriei sale de viaţă (cu accent pe prima copilărie) ; uneori, contratransferul reprezintă o reacţie
inconştientă la transferul pacientului.
In general, se recomandă ca, pe cât posibil, contratransferul să nu apară, acest lucru fiind realizabil
printr-o pregătire prealabilă a terapeuţilor (analiză personală), pregătire în cursul căreia se rezolvă
propriile conflicte majore.
Semnele cele mai tipice ale contratransferului sunt :
- reacţii emoţionale puternice, pozitive sau negative, faţă de pacient, nejustificate de situaţia
terapeutică;
- fantezii sexuale cu pacientul ;
- creşterea/scăderea, nejustificată terapeutic, a frecvenţei întâlnirilor etc.
Odată conştientizate aceste manifestări ale contratransferului, ele
(1) vor fi blocate prin autoanaliză sau prin recurgerea la supervizare şi/sau (2) vor fi utilizate
creativ.

Etapele procesului terapeutic


Faza de început - 1-3 ședinte (obiective prioritare)
o Crearea climatului de securitate, credibilitate și speranță
o Crearea alianței terapeutice
o Explorarea și clarificarea problemelor
o Clarificarea și stabilirea obiectivelor terapeutice
o Evaluarea/Culegerea datelor despre cauzele apariției și menținerii problemelor (procesul
intrapsihic și relațional)-generarea de ipoteze
o Propunerea de mici schimbări pentru generarea de energii pozitive
o Definitivarea contractului terapeutic
Faza de mijloc (obiective prioritare)
o Crearea de experiențe în sedințele de psihoterapie care să ducă la schimbarea procesului
intrapsihic și relațional ( modului in care gândesc, procesează emoțiile și nevoile din spatele
acestora, modul în care relaționează), pe baza ipotezelor generate
o Pe parcusul acestei etape sunt urmărite și toate obiectivele de la prima fază a psihoterapiei
Faza de sfârsit – 1-3 ședințe (obiective prioritare)
o Analiza problemelor/situației initiale, a progreselor/schimbărilor apărute și raportarea la
obiectivele terapeutice propuse
o Consolidarea schimbărilor
o Realizarea de scenarii de viitor in care clientul explorează cum va depăși dificultățile
posibile pe baza aspectelor obținute în psihoterapie
o Analiza relației terapeutice din perspectiva legăturii de dependență și stimularea autonomiei
clientului
o Propunerea unor sedințe de monitorizare (la interval de 3-6 săptamâni) pentru a evalua
consistența schimbărilor
o Pe parcusul acestei etape sunt urmărite și toate obiectivele de la primele două faze ale
psihoterapiei

Interviul specific psihoterapiilor cognitiv-comportamentale


Ghidul de interviu de evaluare cognitiv-comportamentală:
1. Scurtă descriere a problemei.
2. Dezvoltare: - factori precipitanţi; - evoluţie în timp; - factori predispozanţi;
3. Descrierea problemei în termeni: - comportamentali (ce, când?)
4. Cognitivi (unde, cât de des?) - afectivi (Cu cine, cât de stresant?) și - fiziologici (cât de
brusc ?)
5. Factori de menţinere: situaţionali; comportamentali; cognitivi; afectivi; interpersonali;
fiziologici.
6. Comportamente de evitare.
7. Resurse de adaptare şi control, alte resurse.
8. Istoria medicală şi psihiatrică.
9. Tratamente anterioare: răspuns, medicaţie curentă.
10. Credinţe despre problemă.
11. Angajare, motivaţie.
12. Situaţie psihosocială: familie; condiţii de locuit; ocupaţie, relaţii sociale, pasiuni, interese
13. Formularea preliminară a evaluării în termeni cognitiv-comportamentali.

PROCEDURI DE INTERVENȚIE LA NIVEL COGNITIV

Procedurile de intervenție se clasifică în trei categorii:


➢ Proceduri de restructurare cognitivă
1. Tehnici de identificare a structurilor cognitive locale (gânduri automate)
disfuncționale și/sau iraționale;
2. Tehnici de modificare a structurilor cognitive locale (gânduri automate)
disfuncționale și /sau iraționale;
3. Tehnici de contrl a contaminării psihologice;
4. Tehnici de identificare și modificare a structurilor cognitive generale
disfuncționale și/sau iraționale;
5. Tehnici de identificare și modificare a structurilor cognitive inconștiente.
➢ Proceduri de rezolvare de probleme şi de antrenament asertiv
➢ Procedura inoculării stresului
Proceduri de restructurare cognitivă.
Vizează modificarea cogniţiilor disfuncţionale şi iraţionale şi înlocuirea acestora cu cogniţii
funcţionale şi raţionale.
Procedurile de restructurare cognitivă modifică felul în care subiectul interpretează evenimentul
activator, reducând discrepanţa cognitivă şi, în consecinţă, problemele asociate acesteia.
Procedurile de rezolvare de probleme şi de antrenament asertiv.
În acest caz, problema rezidă în faptul că subiectul nu are abilităţile necesare (de exemplu cele
sociale) rezolvării unor situaţii, astfel încât să le adapteze cogniţiilor lui (de exemplu,
expectanţelor), aceasta generând o discrepanţă cognitivă între ceea ce aşteaptă persoana şi ceea ce
se întâmplă în realitate.
Îl învaţă pe subiect cum să controleze mai bine situaţiile din realitate, atunci când acest lucru este
posibil, eliminând discrepanţa cognitivă şi problemele asociate ei.
Procedura inoculării stresului
În acest caz, discrepanţa cognitivă nu poate fi eliminată nici prin modificarea evenimentului
activator de tip situaţie externă, nici prin restructurarea cogniţiilor subiectului cu referire la ea, dar
subiectul poate fi învăţat cum să se adapteze situaţiei respective, diminuând sau chiar eliminând
problema psihologică.
Proceduri de restructurare cognitivă
• Eliminarea discrepanţei cognitive externă
• Eliminarea discrepanţei cognitive interne

Procedurile de restructurare cognitivă vizează schimbarea


structurilor locale şi generale; disfuncţionale şi/sau iraţionale, conştiente şi inconştiente.
Cogniţia, indiferent că este funcţională sau disfuncţională, raţională sau iraţională, are o funcţie în
sistemul cognitiv. Simpla lor eliminare, fără a pune în loc ceva, nu este eficientă.
Noile cogniţii trebuie să fie:
▪ Funcţionale şi/sau raţionale,
▪ Să aibă aceleaşi beneficii ca şi cogniţiile pe care le înlocuiesc (să ofere sens / să aibă valoare
rezolutivă într-o situaţie-ţintă),
▪ Să fie incompatibile cu cele vechi.

Identificarea structurilor cognitive locale(a gândurilor automate) disfuncţionale şi/sau


iraţionale
Tehnicile vizează identificarea gândurilor automate în forma cogniţiilor descriptive, inferenţiale şi
evaluative locale.
o Tehnica întrebărilor directe
o Tehnica imageriei dirijate
o Tehnica jocului de rol
o Tehnica observării reacţiilor pacientului în cursul terapiei
o Tehnica înregistrării zilnice a gîndurilor automate disfuncţionale
o Tehnica inferenţei terapeutice
o Tehnica asociaţiilor libere

Tehnica întrebărilor directe


- La ce te gândeşti astfel încât acest gând te face anxios ?
- Ce îţi trece prin minte atunci când eşti anxios ?
- Ce gînduri ţi-au trecut prin minte atunci?
- Cînd te simţi speriat la ce te gîndeşti?
- Ce semnificaţie are situaţia respectivă pentru tine?
Exemplu
P: Nu pot să vorbesc în faţa colegilor mei. Ori de câte ori încerc acest lucru, mă pierd şi mă
încurc, făcându-mă de ruşine.
T: Te gândeşti la ceva anume când se întâmplă asta? Ce gând îţi trece prin minte atunci,
astfel încât acel gând îţi produce aceste reacţii?
P: Nimic sau poate ceva rău.
T: Ce anume ?
P: Nu pot să-mi amintesc exact.
T: Bine, hai să facem un exerciţiu pentru a reuşi să-ţi aminteşti la ce te gândeşti în momentele
respective.
P: OK.
T: Aş vrea să te relaxezi şi să închizi ochii. Acum imaginează-ţi cât mai clar că te afli în faţa
colegilor tăi, urmând să le prezinţi un referat. Descrie-mi unde eşti şi ce se întâmplă.
P: ... (Descrie sala de curs, colegii, catedra, materialele...) Mă simt ca dracu..., îmi vine rău,
trebuie să plec de aici!
T: La ce te gândeşti acum ca să simţi asta?
P: Cred că vor râde, îşi vor bate joc de mine şi de prezentarea mea.
T: Crezi că aceste gânduri sunt un motiv suficient să te determine să pleci?
P: Cred că da.
Tehnica jocului de rol
Terapeutul joacă rolul unei persoane reale (sau imaginare) cu care pacientul are interacțiuni
în viața cotidiană, iar pacientul joacă propriul rol.
Tehnica respectivă este indicată în problemele de interacțiune socială, ajutând pacientul să-
și conștientizeze gândurile automate care îi afectează performanța zi de zi.
Tehnica observării reacțiilor pacientului în cursul terapiei
Orice schimbare a stării psihologice în cursul terapiei este o ocazie de a chestiona pacientul
cu privire la ce gândește în momentul respectiv. Această tehnică este una ecologică, gândurile
automate fiind identificate „pe viu”.
Tehnica înregistrării zilnice a gîndurilor automate disfuncţionale
Pacientul este rugat să completeze formularul de mai jos în perioada dintre ședințele
terapeutice, ori de câte ori experiențiază un eveniment psihologic negativ, obținându-se astfel, o
imagine comprehensivă asupra gândurilor automate disfuncționale și asupra resurselor pe care le
are pentru gânduri automate funcționale
Situația Descrierea evenimentului extern care a declanșat
distresul______________________
Descrierea evenimentului intern (senzații, gânduri, imagini) care a
declanșat distresul_________
Răspuns: trăirea Tipul de emoție _____________________________
emoțională Intensitatea emoție, pe o scală 1-100________________
Gândul automat Descriere_______________________
disfuncțional/irrational În ce măsură îl considerați adevărat pe o scală 1-100____________

Gândul automat Descriere___________________


functional/rational, În ce măsură îl considerați adevărat pe o scală 1-100______________
care ar putea reduce
consecințele negative
Rezultate În ce măsură considerați adevărat conținutul informational
dezadaptativ pe o scală 1-100________________________
Tipul de emoție și intensitatea acesteia resimțite acum_________

Tehnica inferenţei terapeutice


Exemplu:
P: Sunt îngrozit, iar apoi nu pot vorbi în faţa clasei fără să mă bâlbâi şi fără să mă încurc.
T: De ce crezi că se întâmplă aşa? La ce te gândeşti astfel încât să apară goaza aceea ?
P: Nu ştiu.
T: Spune-mi atunci ce crezi că gândeşti astfel încât, dacă ai gândi aşa ar apărea groaza?
P: Nu sunt sigur. Nu ştiu!
T: Bun, hai atunci să vedem împreună ce gânduri ar putea face pe cineva să simtă aşa ceva
în faţa unei clase. (Se explorează aceste gânduri; terapeutul poate veni cu propunerile
sale.)
T: Dar pe tine ? Ce gânduri te-ar putea face să te simţi aşa în faţa clasei? (Dacă nu reuşeşte
să genereze, le selectăm pe cele probabile şi pentru el, identificate deja în cazul altor
persoane.)
P: Probabil dacă mă gândesc că ceilalţi vor râde de mine.
Tehnica asociaţiilor libere
Se cere pacientului să verbalizeze tot ce-i vine în minte, fără nici o restricție, pornind de la
amorsele prezentate de terapeut și care sunt legate de tabloul clinic al subiectului.
Tehnica este de origine psihanalitică, fiind interpretată conform modelului ABC cognitiv.
Tehnici de modificare a structurilor cognitive locale disfuncţionale şi/sau iraţionale
➢ Tehnici logice
➢ Tehnici empirice
➢ Tehnici pragmatice
➢ Tehnici metaforice
EXEMPLU:
T: Altfel spus, atunci când se strigă la tine te înfurii.
P: Da.
T: Dacă 100 de oameni ar fi în situația respectivă, crezi că toți s-ar înfuria?
P: Nu toți. Unora nu le-ar păsa.
T: Din ceea ce îmi spui înțeleg că nu evenimentul în sine înfurie, ci modul în care noi ne
raportăm la el ne înfurie. Unora le pasă, altora – nu. Înțeleg bine?
P: Da, cred că da.
T: Atunci mă întreb, cum te raportezi tu la el? La ce te gândești, astfel încât acest gând te
înfurie?
Tehnici logice
Fundament - raţionalismul
Nucleul acestei perspective este următorul:
• sursa cunoştinţelor noastre este raţionamentul deductiv şi logic, pornind de la adevăruri
universale, independente de experienţă, apriori, absolute;
• realitatea este partea stabilă care se ascunde dincolo de realităţile perceptuale imediate; ea
poate fi cunoscută doar cu ajutorul logicii;
• cunoştinţele valide sunt doar acelea care sunt logic consistente şi corespund unor standarde
recunoscute de adevăr şi raţiune.
Exemplu:
P: Insomnia mea apare din cauza depresiei pe care o am.
T: De unde ştii că ai depresie ?
P: Păi nu pot să dorm, nu am chef să fac nimic.
T: Ce altă explicaţie ar putea fi pentru insomnia ta ?
P: Păi cred că este corect ce am spus mai înainte.
T: Eu văd lucrurile un pic altfel. Logic vorbind, ceea ce spui este o tautologie, fără valoare
explicativă.
P: Cum adică ?
T: Să-şi explic: simplu spus deocamdată, insomnia nu apare din cauza depresiei, ci
depresia constă tocmai în insomnia pe care o ai; nu numai în ea, dar şi în ea.
P: Aa, şi atunci de ce nu pot să dorm? Ce se întâmplă de fapt?
T: Urmează să identificăm cauzele ei şi să aplicăm tratamentul adecvat. Hai să începem.

Tehnici empirice
Asumpţiile fundamentale ale empirismului sunt:
• sursa cunoştinţelor noastre este raţionamentul inductiv, pornind de la experienţa cotidiană;
• există o singură realitate stabilă, izvor al cunoştinţelor noastre;
• cunoştinţele valide sunt cele care corespund realităţii obiective.
Exemplu:
P: Nu mă pot concentra deloc, absolut la nimic.
T: Cum crezi că am putea verifica lucrul acesta?
P: Ştiu eu, poate încercând să citesc ceva.
T: Bine, uite, aici am ziarul de azi. Ce subiect preferi să citeşti de obicei?
P:Îmi plac secţiunile economice.
T: Uite, aici este un articol despre inflaţie. Crezi că vei reuşi să citeşti ceva din el?
P: Nu cred, mi-e greu să mă concentrez... sau poate primele rânduri.
T: Bine, hai să încercăm. Citeşte până când simţi că nu te mai poţi concentra deloc asupra
articolului.
P: (Citeşte întregul articol.) Am terminat.
T: Cât ai citit?
P: Am citit întregul articol.
T: Înainte spuneai că nu te poţi concentra deloc la nimic. Cum crezi că stau lucrurile?
P: Bine, am exagerat puţin. De fapt nu reuşesc să mă concentrez la fel de bine ca înainte.
T: Cred că ai dreptate şi pornind de la abilităţile de concentrare care le ai, vom îmbunătăţi
capacitatea ta de concentrare.

Tehnici pragmatice/funcţionale
Fundament - pragmatismul şi constructivismul
• viaţa este temeiul cunoaşterii;
• cunoaşterea este activitate;
• sursa cunoştinţelor noastre este capacitatea simbolică şi imaginativă a subiectului uman;
cunoştinţele sunt mai degrabă inventate decât descoperite;adevărul unei judecăţi este
conferit de reuşita acţiunii; nu contează valoarea ei de adevăr, cât mai ales valoarea
adaptativă pentru subiect (ceva nu trebuie să fie adevărat pentru a fi util),
• realitatea este o construcţie, diferenţa dintre „ceea ce este" şi „ceea ce experienţiem" nu mai
are relevanţă, nu există o singură realitate stabilă, absolută, ci fiecare om şi/sau comunitate
îşi construieşte propria realitate
EXEMPLU:
Pacient: Trebuie să mă iubească, astfel este groaznic și catastrofal.
Terapeut: Şi când îţi spui acest lucru, ce simţi ?
Pacient: Panică.
Terapeut: Şi cum te ajută starea aceasta de panică ? Panicându-te, o faci să te iubească ?
Pacient: Evident că nu ! Dimpotivă... o sperii!
Terapeut: Bănuiesc că nu este o stare plăcută.
Pacient: Nu, nu este; este o suferinţă teribilă, cu frică, nod în gât, dificultăţi de respiraţie,
tahicardie etc.
Terapeut: Dacă acest gând îţi produce starea de panică, mă întreb: îţi foloseşte să gândeşti
aşa? Altfel spus, ori de câte ori gândeşti acest lucru, apare starea de panică. Ea nu te ajută
şi este o suferinţă pentru tine. Deci: te ajută să gândeşti aşa ?

Tehnici metaforice
Înlocuiesc indirect (prin intermediul metaforelor) cognițiile iraționale cu cele raționale/funcționale.
Ex: Metafora cu maiestrul și unenicul care nu aveau voie să atingă femeile.

Strategii pentru modificarea structurilor cognitive locale disfuncţionale


➢ Căutarea şi verificarea dovezilor
Să examinăm, de pildă, gândul: „Eu nu fac niciodată nimic bine. Sunt un ratat”. În acest caz,
subiectul trebuie să-şi adreseze întrebări de genul: „Oare este adevărat că eu nu fac nimic bine,
niciodată? Care ar fi lucrurile în care excelez? Care sunt cele pe care nu le fac suficient de bine?”.
➢ Tehnica unui caz similar
Exemplu: „Oare ce sfat aş da unui prieten apropiat care seamănă mult cu mine şi are o problemă
asemănătoare?”. (dacă un prieten comite aceeaşi eroare, vom reacţiona mult mai suportiv). Întrebat
fiind de ce procedează aşa, subiectul ar putea răspunde că are standarde mai ridicate faţă de propria
persoană şi că aceste standarde îl ajută să se autoperfecţioneze.
Tehnica experimentală
Exemplu:
O tânără femeie care suferea de depresie era convinsă că nici unul din prietenii ei nu o
agreează. În consecinţă, ea a început să nu mai iasă din casă şi să nu mai răspundă la telefon.
După un timp, prietenii au încetat să mai telefoneze şi s-a convins tot mai mult că nu e demnă
de dragoste. Pentru a experimenta în plan real trăirile pacientei sale, terapeutul i-a cerut
acesteia să precizeze ce crede că s-ar întâmpla dacă ar telefona la 2-3 prieteni şi i-ar invita
la masă. Pacienta a prezis că prietenii se vor scuza, pretextând că sunt mult prea ocupaţi.
Terapeutul a solicitat-o pe pacientă să le telefoneze respectivelor prieteni, pentru a obţine
date reale. La următoarea şedinţă de psihoterapie, pacienta şi-a exprimat surprinderea faţă
de faptul că prietenii au acceptat invitaţia şi s-au arătat bucuroşi să o vadă, fapt ce
contravenea gândului negativ că nimeni nu o agreează

Stilul de gândire în nuanţe de cenuşiu


Pacientul este instruit să se întrebe dacă nu cumva gândeşte de maniera „alb-negru”, „totul sau
nimic”, stil de gândire generator de anxietate, panică, mânie şi pesimism. Apoi acesta este invitat
să evalueze situaţia, conform unei scale de la 0 la 100. Astfel, dacă suntem convinşi că nimeni nu
ne agreează, şi dacă notăm pe scala respectivă toate cunoştinţele şi prietenii, o să constatăm că
aceştia vor ocupa aproape tot spaţiul scalei, majoritatea situându-se undeva pe la mijloc – unii ne
iubesc mult, alţii aşa şi aşa, iar alţii puţin sau deloc. De asemenea, această metodă îi ajută pe
subiecţii perfecţionişti să renunţe să se aprecieze fie ca nefiind buni de nimic. Convingându-se de
faptul că performanţele sale sunt înalte, dar nu excepţionale, subiectul își va admite mai ușor
greșelile și se va învăța din ele, fără a-și pierde stima de sine.
Metoda interviului
Putem evalua veridicitatea gândurilor negative întrebându-ne dacă şi alţi oameni ar fi de părere că
respectivul gând este adevărat. Un pacient suferea foarte mult atunci când se certa cu soţia sa,
pentru că, după părerea lui, cei ce iubesc nu trebuie să se certe niciodată. Terapeutul i-a sugerat să
întrebe mai mulţi prieteni, cunoscuţi pentru mariajele lor fericite, dacă se ceartă cu partenerele de
viaţă. Pacientul a fost surprins să constate că, în aproape toate situaţiile, certurile erau ceva obișnuit.
Definirea termenilor (Metoda reducerii la absurd)
Persoana care se confruntă cu un gând negativ este instruită să-şi adreseze întrebări de tipul: „Ce
înţeleg eu oare prin aceasta?”, „Nu recurg cumva la etichetări vagi, lipsite de sens?” Metoda este
utilă mai ales în cazurile în care subiectul se etichetează ca „ratat”, „un nimic”, „o fiinţă care nu
face doi bani” etc. La o examinare mai atentă, se constată că etichetele respective sînt lipsite de
sens şi nu i se potrivesc persoanei în cauză. De pildă, cineva care a făcut o greşeală îşi poate spune:
„Sânt un prost”. Încercând să definim noţiunea de „prost”, ajungem la concluzia că este „un om
care face o prostie”. Continuând raţionamentul, constatăm că această definiţie se potriveşte tuturor
oamenilor, pentru că oricare om a făcut măcar o dată în viaţă, o prostie. Dacă subiectul ajunge la
concluzia că toţi oamenii sînt proşti, atunci eticheta pe care şi-a pus-o nu mai are semnificaţie,
pentru el nu se deosebeşte cu nimic de semenii săi.
Metoda semantică
Reprezintă o tehnică de combatere a afirmaţiilor categorice de tipul „trebuie”. Pacientul este instruit
să substituie afirmaţiile categorice cu afirmaţii mai puţin încărcate afectiv, de genul: „ar fi bine să”;
„ar fi preferabil”; „ar fi de dorit”. Astfel, în loc să-şi spună „trebuie neapărat să ţin o cură de
slăbire”, pacientul ar putea gândi: „Aş obţine unele avantaje dacă aş ţine regim de slăbire”. Aceste
afirmaţii contribuie la modificarea coloraturii emoţionale a problemei, care devine mai puţin
catastrofală. Subiectul încetează să-şi mai adreseze cerinţe absolutiste şi absurde şi se concentrează
mai ales asupra obiectivelor de viaţă. Această metodă îl determină să renunţe la remarcile cu
caracter autocritic.
Reatribuirea
Una din cele mai răspândite distorsiuni cognitive este „personalizarea” şi auto-blamarea pentru
diverse probleme de care persoana nu poate fi făcută responsabilă. Această distorsiune se
contracarează uneori prin atribuirea cauzelor care au produs situaţia respectivă altor evenimente, şi
nu propriilor deficienţe. Subiectul este instruit să se întrebe ce alţi factori au mai contribuit la
situaţia respectivă, în afară de propriile greşeli. Obiectivul metodei nu-l constituie determinarea
individului de a-şi ignora posibilele erori, ci evaluarea mai obiectivă a cauzelor situaţiei create.
Analiza costurilor şi beneficiilor
Această tehnică abordează gândurile negative din perspectiva motivaţiei, şi nu a veridicităţii
respectivelor gânduri. Subiectul va fi învăţat să se întrebe ce va avea de câştigat şi ce va pierde
dacă va menţine gândul negativ. Analiza costurilor şi beneficiilor face posibilă evaluarea
avantajelor şi dezavantajelor stărilor afective patologice, a gândurilor negative, precum şi a
convingerilor disfuncţionale în legătură cu propria persoană, care îl demobilizează pe pacient.

S-ar putea să vă placă și