Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SUMAR:
Pacient: Prietena mea este extrem de sensibilă şi neajutorată. Totdeauna trebuie să o sprijin,
să o ajut, chiar dacă, uneori, am eu nevoie de sprijin şi ajutor. Asta mă oboseşte şi mă
enervează câteodată atât de tare, încât o urăsc şi aş dori să o văd moartă şi să mă lase în pace.
Reflectările terapeutului:
• 0-2 puncte : „Nu e bine să doreşti moartea prietenei tale ; cel mai bun lucru ar fi să te
odihneşti, eventual să-ţi iei o vacanţă şi să pleci undeva singur. Apoi, ar trebui să te aduni
mai bine pentru a putea rezolva situaţia."
• 2-4 puncte : „Din cele ce îmi spui, înţeleg că prietena ta are frecvent nevoie de ajutorul
tău, ajutor pe care tu i-1 oferi întotdeauna."
• 4-6 puncte : „înţeleg că prietena ta te solicită extrem de mult, iar acest lucru te oboseşte."
• 6-8 puncte : „înţeleg că prietena ta te solicită extrem de mult, iar acest lucru te oboseşte şi
simţi nevoia de puţină linişte."
• 8-10 puncte : „Din ce mi-ai spus am înţeles că prietena ta este foarte neajutorată şi te
solicită extrem de mult, iar acest lucru te oboseşte şi te face să simţi nevoia de puţină
linişte, la care nu poţi ajunge alături de ea, ceea ce te determină uneori să o urăşti şi să-i
doreşti moartea."
• 10-12 puncte : „Te simţi ca un sclav suprasolicitat."
Acceptarea necondiţionată
Acceptarea necondiţionată presupune acceptarea pacientului cu toate pro sale, acceptarea lui ca
întreg, ca om, fără ca aceasta să însemne faptul că de acord cu ceea ce face sau gândeşte. îl acceptăm
ca persoană care are nevoie de ajutor, nu pentru a fi de acord cu el. Ca oameni, toţi suntem la fel
de valoroşi; nu există drepturi ale omului suplimentare pentru Einstein în comparație cu un nou-
născut. Diferenţele sunt de comportament şi performanţă.
Această idee este în fapt similară cu mesajul Bibliei, de a pedepsi păcatul, dând o şansă păcătosului.
Implementarea ei este o formă de cogniţie raţională - acceptarea necondiționată, opusă evaluării
globale
Colaborarea
Colaborarea se referă la faptul că demersul terapeutic este bine structurat şi se face după o agendă
comună, negociată şi convenită cu pacientul.
Bilanţurili periodice şi feedbackul oferit şi cerut pacientului sunt activităţi frecvente p parcursul
şedinţei terapeutice, care întăresc colaborarea.
Sentimentul pacientului trebuie să fie că el persoană (inteligentă şi capabilă de schimbare), şi
terapeutul se află de o parte a baricadei, iar de cealaltă parte se află problemele sale. Dacă
sentimentul său că el şi problemele sale se află de o parte a baricadei, iar de cealaltă parte se
terapeutul, cu o agendă proprie, care încearcă să-1 persuadeze într-un fel altul, eficienţa intervenţiei
va fi drastic redusă.
Rolul transferului şi contratransferului în terapia cognitiv-comportamentală
În sens restrâns, transferul se referă la trăirile afective şi patternuri psihocomportamentale pe care
le experienţează pacientul faţă de terapeut şi care reprezintă o repetare a trăirilor afective şi
patternuri psihocomportamentale pe care acesta le-a avut faţă de persoane semnificative din
trecutul său (mai ales din prima copilărie).
Contratransferul se referă la acele trăiri afective şi patternuri psihocomportamentale pe care
terapeutul le experienţiază faţă de pacient şi care reprezintă o repetare a trăirilor afective şi a
patternurilor psihocomportamentale pe care le-a avut faţă de persoane semnificative în cursul
istoriei sale de viaţă (cu accent pe prima copilărie) ; uneori, contratransferul reprezintă o reacţie
inconştientă la transferul pacientului.
In general, se recomandă ca, pe cât posibil, contratransferul să nu apară, acest lucru fiind realizabil
printr-o pregătire prealabilă a terapeuţilor (analiză personală), pregătire în cursul căreia se rezolvă
propriile conflicte majore.
Semnele cele mai tipice ale contratransferului sunt :
- reacţii emoţionale puternice, pozitive sau negative, faţă de pacient, nejustificate de situaţia
terapeutică;
- fantezii sexuale cu pacientul ;
- creşterea/scăderea, nejustificată terapeutic, a frecvenţei întâlnirilor etc.
Odată conştientizate aceste manifestări ale contratransferului, ele
(1) vor fi blocate prin autoanaliză sau prin recurgerea la supervizare şi/sau (2) vor fi utilizate
creativ.
Tehnici empirice
Asumpţiile fundamentale ale empirismului sunt:
• sursa cunoştinţelor noastre este raţionamentul inductiv, pornind de la experienţa cotidiană;
• există o singură realitate stabilă, izvor al cunoştinţelor noastre;
• cunoştinţele valide sunt cele care corespund realităţii obiective.
Exemplu:
P: Nu mă pot concentra deloc, absolut la nimic.
T: Cum crezi că am putea verifica lucrul acesta?
P: Ştiu eu, poate încercând să citesc ceva.
T: Bine, uite, aici am ziarul de azi. Ce subiect preferi să citeşti de obicei?
P:Îmi plac secţiunile economice.
T: Uite, aici este un articol despre inflaţie. Crezi că vei reuşi să citeşti ceva din el?
P: Nu cred, mi-e greu să mă concentrez... sau poate primele rânduri.
T: Bine, hai să încercăm. Citeşte până când simţi că nu te mai poţi concentra deloc asupra
articolului.
P: (Citeşte întregul articol.) Am terminat.
T: Cât ai citit?
P: Am citit întregul articol.
T: Înainte spuneai că nu te poţi concentra deloc la nimic. Cum crezi că stau lucrurile?
P: Bine, am exagerat puţin. De fapt nu reuşesc să mă concentrez la fel de bine ca înainte.
T: Cred că ai dreptate şi pornind de la abilităţile de concentrare care le ai, vom îmbunătăţi
capacitatea ta de concentrare.
Tehnici pragmatice/funcţionale
Fundament - pragmatismul şi constructivismul
• viaţa este temeiul cunoaşterii;
• cunoaşterea este activitate;
• sursa cunoştinţelor noastre este capacitatea simbolică şi imaginativă a subiectului uman;
cunoştinţele sunt mai degrabă inventate decât descoperite;adevărul unei judecăţi este
conferit de reuşita acţiunii; nu contează valoarea ei de adevăr, cât mai ales valoarea
adaptativă pentru subiect (ceva nu trebuie să fie adevărat pentru a fi util),
• realitatea este o construcţie, diferenţa dintre „ceea ce este" şi „ceea ce experienţiem" nu mai
are relevanţă, nu există o singură realitate stabilă, absolută, ci fiecare om şi/sau comunitate
îşi construieşte propria realitate
EXEMPLU:
Pacient: Trebuie să mă iubească, astfel este groaznic și catastrofal.
Terapeut: Şi când îţi spui acest lucru, ce simţi ?
Pacient: Panică.
Terapeut: Şi cum te ajută starea aceasta de panică ? Panicându-te, o faci să te iubească ?
Pacient: Evident că nu ! Dimpotivă... o sperii!
Terapeut: Bănuiesc că nu este o stare plăcută.
Pacient: Nu, nu este; este o suferinţă teribilă, cu frică, nod în gât, dificultăţi de respiraţie,
tahicardie etc.
Terapeut: Dacă acest gând îţi produce starea de panică, mă întreb: îţi foloseşte să gândeşti
aşa? Altfel spus, ori de câte ori gândeşti acest lucru, apare starea de panică. Ea nu te ajută
şi este o suferinţă pentru tine. Deci: te ajută să gândeşti aşa ?
Tehnici metaforice
Înlocuiesc indirect (prin intermediul metaforelor) cognițiile iraționale cu cele raționale/funcționale.
Ex: Metafora cu maiestrul și unenicul care nu aveau voie să atingă femeile.