Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020

Axa prioritară 6: “Educație și competențe”

Titlu proiect ”VIITOR-ANTREPRENOR - creşterea participării studenţilor din categorii vulnerabile la programe de studii de
licenţă prin cadre inovative antreprenoriale”
Cod SMIS 2014+: 125160

SUSTENABILITATE

PRIN

INOVARE ȘI ANTREPRENORIAT

MODULUL 4

CREȘTERE ECONOMICĂ ȘI COMPETITIVITATE

Aspecte teoretice și indicatori de creștere economică. Antreprenoriatul social și
economiile locale pentru dezvoltare sustenabilă. Întreprinderea sustenabilă
 Aspecte teoretice și indicatori de creștere economică
Creșterea economică reprezintă o creștere a valorii de piață a bunurilor și serviciilor
într-o economie, pe o perioadă determinată de timp. De obicei, este asociată unei îmbunătățiri
a nivelului de trai sau a standardului de viață1. În general, creșterea economică este legată de
utilizarea mai eficientă a inputurilor (productivitatea forței de muncă, a capitalului fizic, a
energiei și a materialelor), dar și cu dezvoltarea de noi bunuri și servicii.
Dacă în perioada de început a revoluției industriale, mercantilismul (bogăția unei
națiuni se măsura în cantitatea de aur acumulată și în exporturi mai mari decât importuri)
poate fi considerat un precursor al ideii de creștere economică, dezvoltarea continuă a
societății a impus apariția unor teorii sau modele de creștere economică 2 : clasică
(acumularea de capital, progresul tehnologic şi specializarea forţei de muncă); neoclasică
(creșterea investițiilor și progresul tehnologic, conduc la creșterea productivității muncii);
endogenă (creșterea capitalului uman și a ratei de inovație tehnologică, dar și piețe libere);
unificată (alocarea continuă și în creștere a resurselor către educație, care a permis oamenilor
să se adapteze la mediul tehnologic în schimbare; însă, cadrul natural, cultural și instituțional
a generat diferențieri în ceea ce privește rata creșterii economice dintre statele lumii).
Pentru a fi sustenabilă, creșterea economică trebuie să aibă în vedere două aspecte 3:
constrângerile impuse de resurse naturale (terenuri, energie, minerale) limitate; necesitatea
reducerii poluării mediului. Pe termen lung, creșterea economică va fi constrânsă de
degradarea resurselor și încălzirea globală 4, reliefându-se unele limite ale creșterii.
Creșterea economică este un concept cantitativ, exprimat prin nivelul venitului pe cap
de locuitor. Astfel, unele țări sunt considerate foarte bogate, pe când altele sunt catalogate ca
fiind foarte sărace. Sau se poate considera că unele economii cresc foarte rapid, altele nu
cresc aproape deloc. În realitate, marea majoritate a economiilor statelor lumii se situează
între aceste extreme. Se pot diferenția patru tipuri de state5: bogate, cu o creștere uniformă
(SUA, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie); miracole de creștere (Coreea de Sud,
Hong Kong, Singapore, Taiwan); sărace, fără o creștere economică (India, Nigeria, Uganda,
Burundi); dezastre economice (Venezuela, Haiti, Madagascar, Zimbabwe). Există o variație

1
The New Palgrave Dictionary of Economics (2018), Palgrave Macmillan
2
La Grandville, O. de (2017), Economic Growth. A unified approach, Cambridge University Press
3
Eriksson C. (2013), Economic Growth and the Environment. An Introduction to the Theory, Oxford University
Press
4
Fix B. (2015), Rethinking Economic Growth Theory From a Biophysical Perspective, Springer International
Publishing
5
Jones C., Vollrath D. (2013), Introduction to Economic Growth, W.W. Norton & Company, Inc., New York
enormă între economiile statelor lumii (cele mai sărace țări au venituri care sunt sub 5% din
veniturile din cele mai bogate țări).
Rata de creștere economică se modifică pe termen lung. Astfel, la nivel global, dacă
după anul 1950 s-a înregistrat o creștere de 2,26% pe an, între anii 1870 și 1950 a fost de
1,1% pe an, iar înainte de anul 1870 a fost de doar 0,2% pe an. De fapt, creșterea economică
susținută, cu rate anuale de 2%, se leagă direct de invențiile moderne (electricitatea și
microprocesorul). Mai mult, se menționează că pentru perioada dintre anii 500 și 1500, rata
de creștere a fost practic zero 6. Iar dacă se face o comparație la nivel de venit mediu global pe
cap de locuitor, în anul 1500 se apreciază că ar fi fost de 500 USD, pe când în prezent ar fi de
circa 15 ori mai mare.
Pentru evaluarea creșterii economice, se utilizează o serie de indicatori principali:
produsul intern brut (PIB), venitul național brut (VNB), indicele dezvoltării umane (IDU). Se
mai adaugă și alții, considerați alternativi: indicele inclusiv de bogăție; indicele global de
foamete.
Produsul intern brut (PIB) reprezintă principalul indicator de măsurare a creșterii
economice și exprimă valoarea monetară a tuturor bunurilor și serviciilor produse în
interiorul unei țări, adică a celor cumpărate de utilizatorul final, într-o anumită perioadă de
timp7. Prin analiza PIB-ului pe cap de locuitor, se elimină valoarea globală influențată de
numărul total al populației, facilitând comparațiile între economiile diferitelor țări. Este
considerat cel mai puternic indicator statistic 8 al dezvoltării și progresului național.
PIB = cheltuieli private pe bunuri și servicii (în sectorul privat) + investiții în sectorul
non-guvernamental (în sectorul companiilor) + cheltuieli guvernamentale pe bunuri și
servicii (în sectorul guvernamental) + export – import (în sectorul extern).
Venitul național brut (VNB) a devenit un indicator tot mai important odată cu decizia
Comisiei Europene de utilizare a acestuia în evaluarea contribuțiilor financiare la bugetul
comunitar ale țărilor membre. Măsoară ansamblul producției (veniturilor) interne și externe
obținută de unitățile instituționale rezidente, adică totalitatea veniturilor obținute de factorii
de producție naționali, inclusiv cele rezultate din activitatea din străinătate9. Spre exemplu,
cetăţenii români care lucrează în Italia obţin o remuneraţie care este inclusă în PIB-ul Italiei
şi în VNB-ul României.

6
Maddison A. (2010), Historical Statistics of the World Economy: 1-2008 A.D.,
http://www.ggdc.net/MADDISON/oriindex.htm
7
https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/basics/gdp.htm
8
Lepenies P. (2016), The Power of a Single Number. A Political History of GDP, Columbia University Press
9
Șerban A., Aceleanu M. (2019), Macroeconomie, Edit. ASE, București
 Fig. 5. Distribuția PIB/loc la nivel mondial10

Indicele dezvoltării umane (IDU) este o măsură cantitativă a progresului capitalului

uman și mai puțin al economiei. Acesta reflectă prioritățile naționale, evidențiază
disparitățile, relevă progresul/regresul și stimulează dialogul politicii de ajutorare.
Vizează trei dimensiuni fundamentale11: (1) viață lungă și sănătoasă (longevitatea) –
exprimată prin speranța de viață la naștere; (2) mediul de educație – exprimat ca o medie
aritmetică ponderată între gradul de alfabetizare a populației adulte (peste 25 ani) şi rata brută
de cuprindere în învățământul de toate nivelurile; (3) standardul de viață – exprimat prin
venitul național brut pe cap de locuitor.
În anul 201912, România se situa pe locul 52 din 189 state ale lumii, cu o valoare de
0,816 (nivelul IDU variază pe o scală cuprinsă între 0 și 1, nivelul dezvoltării umane fiind cu
atât mai ridicat cu cât este mai apropiat de valoarea 1).
Pentru a sublinia impactul politicilor naționale pe termen lung, adică sustenabilitatea
economică și socială, mai pot fi luați în considerare doi indicatori alternativi: indicele
inclusiv de bogăție13 (care include: capitalul natural – combustibili fosili, minerale, resurse
forestiere, terenuri agricole, pescuit; capitalul uman – educația; capitalul produs –
echipamente, mașini, proprietăți, infrastructura de transport) și indicele global de foamete14
(care include: hrană insuficientă – ponderea populației cu aport caloric insuficient;
subnutriție acută – copii sub 5 ani cu greutate redusă; subnutriție cronică – copii sub 5 ani cu
înălțime sub medie; mortalitate infantilă – rata mortalității copiilor sub 5 ani).

10
https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.CD?view=map
11
http://hdr.undp.org/en/content/human-development-index-hdi
12
http://hdr.undp.org/en/content/2019-human-development-index-ranking
13
https://www.unenvironment.org/resources/report/inclusive-wealth-report-2018
14
https://www.globalhungerindex.org/results.html
 Antreprenoriatul social și economiile locale pentru dezvoltare sustenabilă
Ideea antreprenoriatului social are o conotaţie extrem de generoasă și pare foarte
adaptată la perioada prezentă. Combină pasiunea unei misiuni sociale cu o afacere orientată
spre profit, precum și cu introducerea de instrumente inovative. De fapt, totul se rezumă la
metode eficiente care răspund unor cerințe sociale. În astfel de activități participă organizații
non-guvernamentale (ONG), organizații non-profit, grupuri voluntare, întreprinderi sociale și
comunitare.
Pornind de la simple servicii sociale (sprijin pentru un grup de persoane cu venituri
reduse; crearea unor oportunități de muncă pentru persoane vulnerabile, inclusiv femei;
îngrijirea persoanelor fără adăpost, a celor cu dizabilități și a minorilor), antreprenorii sociali
joacă rolul de agenți ai schimbării în economia socială prin faptul că se angajează într-un
proces de inovație și adaptare continuă, fără a ține cont de unele limitări momentane impuse
de disponibilitatea resurselor15.
Tabelul 1
Întreprinderea socială și dezvoltarea locală și regională16
Valoare Funcții
produce bunuri și servicii;
economică facilitează obținerea de locuri de muncă;
oferă granturi sau împrumuturi.
completează serviciile sociale publice;
introduce servicii noi;
socială furnizează modele de afaceri alternative sociale;
încurajează incluziunea și coeziunea socială;
îmbunătățește implicarea civică prin voluntariat.
creează și gestionează locuri de muncă;
regională oferă facilități locale pentru comunități îndepărtate;
recondiționează obiective istorice locale.
promovează sustenabilitatea;
culturală/de mediu implementează sisteme de reciclare;
facilitează activități artistice și sportive.
pledează pentru o societate echitabilă;
politică
facilitează pluralismul și oferă modele alternative.

Întreprinderea sustenabilă
Din punct de vedere economic, firmele se concentrează asupra furnizării de bunuri și
servicii care satisfac solicitările clienților și la prețuri competitive, într-o manieră profitabilă.
Însă, pe fondul diminuării constante și continue a resurselor naturale, precum și a

15
Peredo A., McLean M. (2006), Social entrepreneurship: a critical review of the concept, J World Bus 41 (1)
16
Kim D., Lim U. (2017), Social Enterprise as a Catalyst for Sustainable Local and Regional Development,
Sustainability, 9
schimbărilor climatice, rolul tradițional al firmei trebuie să includă și o responsabilitate
socială, pentru a genera dezvoltare sustenabilă.
Pornind de la cele trei componente ale conceptului de sustenabilitate (mediu, social,
economic), firmele sunt nevoite să adopte cele mai bune practici pentru a contribui la
progresul societății și protecția mediului 17 : utilizarea resurselor naturale astfel încât să
genereze un impact redus mediului, în special o atenție sporită la reciclarea deșeurilor;
stabilirea unor relații sociale și modelele comportamentale în consens cu valorile umanității;
economie ecologică. În cazul firmei, sustenabilitatea se referă la un management adecvat care
să ofere și generațiilor viitoare programe sociale și ambientale ferme.
Văzută ca o provocare pentru obținerea succesului, sustenabilitatea trebuie integrată în
strategiile de dezvoltare ale firmei/întreprinderii, rezultând astfel un nou model de afaceri
(prin dezvoltarea de capacități noi și introducerea de elemente inovative, în scopul rezolvării
unor provocări).
Procesul de sustenabilitate comportă mai multe etape sau stadii 18: (1) conformarea ca
oportunitate (care apare ca efect al legii sau în urma adoptării unor coduri sau standarde
legale); (2) asigurarea durabilității lanțurilor valorice (împreună cu furnizorii și retailerii,
firmele dezvoltă și folosesc materii prime și componente prietenoase cu mediul, inclusiv
apelarea tot mai intensă la eficiență energetică și reciclare); (3) proiectarea de produse și
servicii durabile (pornind de la cererea și oferta prietenoasă cu mediul, firmele se preocupă
de ciclurile de viață ale produselor și de exigențele consumatorilor); (4) dezvoltarea de noi
modele de afaceri (într-o manieră antreprenorială, firmele explorează afaceri alternative sau
încearcă să se adapteze nevoilor de pe piață); (5) crearea unor platforme practice pentru
viitor (prin utilizarea tehnologiei digitale se poate eficientiza consumul de energie).

17
Danciu V. (2013), Întreprinderea sustenabilă. Noi provocări și strategii pentru îmbunătățirea sustenabilității
corporative, Economie teoretică și aplicată, XX, 9: 4-24
18
Nidumolu R., Pralahad K.C., Rangaswami M.R. (2013), Why Sustainability Is Now the Key Driver of Innovation,
IEEE Engineering Management Review 41(2): 30-37