Metode statistice in asigurari

Despre actuariat si profesia de actuar

Actuariat = analiza statistică utilizată în evaluarea actuariala a consecinţelor financiare ale

unor evenimente viitoare incerte. Evaluare actuarială = totalitatea calculelor şi estimărilor
efectuate de către actuar pentru a confirma posibilitatea societăţii de asigurare sau a fondului de
pensii de a-şi onora obligaţiile faţă de asiguraţii săi respectiv fata de membrii (beneficiarii)
fondului.
Actuar - specialist în calcule statistice privitoare la asigurări şi în general la probleme financiare
(DEX);
- actuarul utilizează tehnici matematice şi statistice pentru a rezolva probleme legate de
evaluarea şi administrarea riscului, având în principal responsabilităţi privind
managementul instituţiilor financiare de tipul societăţilor de asigurare şi al planurilor de
pensii private (Chambers – preşedintele Asociaţiei Internaţionale pt. Actuariat);
- specialist independent cu studii statistice, matematice sau economice, titular al unui
certificat ce îi conferă dreptul de a efectua calcule şi estimări actuariale;
- „actuarius” (latină) – manager al afacerilor în Senatul Romei;
- „gardianul” financiar al societatii de asigurare.
Domenii de aplicabilitate: societăţi de asigurare, bănci, fonduri de pensii, asigurari de sanatate,
organisme de supraveghere asigurari, fonduri de investiţii, firme de consultanţă financiară,
managemenyul riscului, etc. – în general în afaceri se necesită administrarea riscului financiar. In
domeniul asigurarilor aceste cunostiinte sunt necesare angajatilor din departamentele:
metodologie si actuariat (statistica), subscriere, vanzari, daune, contabilitate.
Principalele responsabilităţi ale actuarilor în domeniul asigurărilor şi al planurilor de pensii:
- dezvoltarea de produse: crearea produsului, stabilirea de tarife, efectuarea testelor de
profitabilitate, pregătirea subscrierii (evaluarea riscului pe poliţe/grupe de poliţe);
- stabilirea rezervelor şi monitorizarea solvabilităţii societăţii;
- supravegherea managementului activelor şi pasivelor societăţii, prin prisma riscurilor şi a
calitatii plasamente, a compatibilităţii între durata plasamentelor şi durata obligatiilor fata
de asiguraţi;
- raportări financiare periodice către autorităţile de supraveghere, contacte periodice cu
acţionari şi conducerea societăţii privind profitabilitatea produselor, aprobările de noi
produse s.a.;
- implicarea în planificarea pe termen lung a activităţii societăţii prin consilierea conducerii
privind riscurile asociate diverselor strategii de management, efectele probabile a
realizării acestor strategii.
Profesia de actuar este foarte bine cotată şi remunerata. Spre exemplu în S.U.A. este plasată pe
primele locuri de către Jobs Rated Almanac, in oricare dintre ani
(https://www.careercast.com/jobs-rated/2018-jobs-rated-report). În România, Asociaţia Română
de Actuariat înfiinţată în anul 1999 are ca şi obiectiv principal recunoaşterea şi promovarea
acestei profesii; deocamdată actuarul nu figurează în Nomenclatorul MMPS. Asociaţia
organizează cursuri de specializare, participanţii fiind de regulă persoane ce lucrează în cadrul
societăţilor de asigurare.
Adrese internet utile
http://www.actuariat.ro/
http://www.mract.ase.ro/despre_noi.html
https://www.theinfiniteactuary.com/
http://www.actuaries.org/
http://www.beanactuary.org/
http://www.gcactuaries.org/
http://www.actuarial-academy.com/
http://www.actuaries.org.uk
http://www.casact.org/
http://www.actuaweb.be
http://www.actuarialfoundation.org/
http://www.beanactuary.org/
http://www.soa.org/

Partea I. ASIGURARI DE VIATA

Funcţia de supravieţuire

În studiul mortalităţii populaţiei pe vârste prezintă interes distribuţia probabilistică a variabilei

aleatoare X reprezentând durata de viaţă (vârsta la deces) a unui nou născut. Aceasta este o
variabilă aleatoare reală pozitivă, iar legea sa de probabilitate este specificată prin funcţia de
repartiţie, funcţia de supravieţuire, intensitatea mortalităţii dar şi prin alte funcţii specifice
(Droesbeke et al., 1989).
Funcţia de supravieţuire, notată în continuare prin , indică probabilitatea ca un nou
născut să supravieţuiască vârstei x, şi se defineşte pornind de la funcţia de repartiţie
a variabilei X:
(1.1)
Considerăm o persoană în vârstă de x ani. Variabila aleatoare X - x se notează prin şi
reprezintă durata (rămasă) de viaţă sau timpul până la deces a unei peroane de vârstă x. Rezultă
astfel o familie de variabile aleatoare indexate în raport cu vârsta x. Se presupune aici implicit că
persoana a supravieţuit vârstei x şi se examinează legea de probabilitate a variabilei X
condiţionată de evenimentul . Funcţia de repartiţie a variabilei aleatoare este definitǎ
prin intermediul distribuţiei condiţionate a variabilei X şi se notează astfel (Bowers et al., 1986):
(1.2)
Simbolul indică probabilitatea ca o persoană cu vârsta de x ani să decedeze în următorii t
ani respectiv
(1.3)
reprezintă probabilitatea ca persoana să supravieţuiască vârstei .
Între şi funcţia de supravieţuire are loc următoarea relaţie:

Prin urmare:
 .
Atunci când se omite indicele t, rezultând notaţiile uzuale respectiv .
Probabilitatea ca o persoană de vârstă x să supravieţuiască t ani iar apoi să decedeze în următorii
r ani se notează prin:

ceea ce conduce la relaţia

(1.4)
O altă funcţie utilă în analiza statistică a duratei de viaţă este intensitatea de deces
(intensitate a mortalităţii sau rata instantanee de deces), definită prin:
(1.5)
sau

unde reprezintă densitatea de probabilitate a variabilei X. Intensitatea de deces se

interpretează ca fiind rata instantanee de deces, având în vedere că pentru un interval mic de
vârsta rezultă:
.
Astfel indică probabilitatea, condiţionată de evenimentul , de deces în intervalul
de vârstă . Între intensitatea de deces şi funcţiile definite anterior există următoarele
relaţii:

(1.6)

(1.7)

(1.8)

Densitatea de probabilitate a variabilei se exprimă funcţie de intensitatea de deces:

(1.9)
Pentru un interval de timp foarte mic reprezintă probabilitatea ca o persoană
de x ani să supravieţuiască încă t ani iar apoi să decedeze „instantaneu” în intervalul de timp
.
Considerând o persoană cu vârsta de x ani, variabilei continue i se asociază o
variabilă aleatoare discretă notată prin ce reprezintă durată de viaţă rămasă exprimată în ani
întregi sau numărul de ani întregi rămaşi până la deces. Densitatea de probabilitate a variabilei
este definită prin:
(1.10)
deoarece
 .
Variabila discretǎ are distribuţia:
unde .

Valoarea medie şi varianţa (dispersia) duratei de viaţă

Viaţa medie sau speranţa de viaţă a unei persoane de x ani se determină ca şi medie a
variabilei durata de viaţă rămasă:

Dacă presupunem că decesele apar în medie la mijlocul anului, rezultă următoarea estimaţie:

(1.11)

Considerând variabila discretă valoarea medie, notată prin , respectiv varianţa

(dispersia) acesteia sunt:
(1.12)

unde .
Valoarea medie a acestei variabile se numeşte şi viaţa medie redusă (speranţa de viaţă redusă).
Dacă presupunem că decesele apar în medie la mijlocul anului şi ţinând seama de relaţia (1.14)
rezultă:
.
În aceeaşi ipoteză rezultă: prin urmare .
În exemplele din această lucrare vom utiliza: Tabela de mortalitate.Exemple.
Exemplu. Pornind de la tabela de mortalitate Tabela de mortalitate.Exemple
determinaţi pentru vârstele x = 0, 20, 40, 60, 70 de ani speranţa de viaţa respectiv abaterea medie
pătratică de la aceasta.
Rezolvare. Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul 1.1.
Tabelul 1.1. Speranţa de viaţa respectiv abaterea standard
Vârsta Speranţa Abaterea
de viaţa standard
0 69,78 17,13
20 52,39 12,00
40 33,74 10,60
60 17,48 7,39
70 10,81 5,29

Speranţa de viaţă a unei persoane de x ani reprezintă valoarea medie a variabilei . Din relaţia
(1.14) rezultă:
unde x = 0, 20, 40, 60, 70. Spre exemplu:
ani.

Abaterea standard se determină pornind de la varianţa variabilei :

.
Pentru x = 20 de ani rezultă

prin urmare respectiv ani.

Viaţa medie sau speranţa de viaţa a unei persoane de 20 de ani este de 52,39 ani, abaterea
medie pătratică de la aceasta fiind de 12 ani; coeficientul de variaţie . Durata
de viaţă rămasă prezintă o dispersie semnificativă, în principal pentru vârstele mici.

Determinarea primelor de asigurare la asigurarile traditionale de viata

1.1. Ipoteze utilizate în evaluările actuariale specifice asigurarilor traditionale de viata

Principalele evaluări actuariale:
- tarifare – stabilirea primelor de asigurare, inclusiv elaborarea tabelelor de mortalitate,
estimarea cheltuielilor incluse în primele de asigurare, determinarea adaosului de risc s.a.;
- testele de profitabilitate, se utilizează tehnici de tipul cash – flow;
- calculul rezervei matematice, a sumei (Σ) de răscumpărare, a Σ reduse;
- determinarea şi repartiţia excedentelor catre asigurati;
- determinarea marjei de solvabilitate şi alte investiţii privind managementul financiar.
Motivatiile incheierii asigurărilor de viaţă:
- acoperirea unui risc (componenta de protecţie): invaliditate, boală, deces
- iniţierea şi menţinerea unui plan de economisire pe termen lung (componenta de
investitii).
Din punct de vedere al fundamentării statistice distingem:
- produse traditionale de asigurare de viaţă. Exista aici o Σ asigurata/anuitate garantata,
primele sunt constante;
- alte produse, gen contracte unit–linked (contracte legate de performanţa portofoliilor
de investitii), contracte cu prime variabile, etc.. Unit–linked, nu se garantează
asigurată, riscul este asumat de asigurat, prime variabile.
Ne vom referi in continuare la produsele traditionale de asigurare de viata. Un astfel de contract
de asigurare de viata fixează prestaţiile la care se angajează asiguratorul respectiv, mărimea şi
data la care sunt scadente primele de asigurare. Pentru aceste contracte asiguratorul nu are
posibilitatea creşterii primelor sau reducerii prestaţiilor în cursul asigurării. Calculul primelor de
asigurare şi alte evaluări specifice necesita emiterea unor ipoteze privind evolutia pe termen lung
(zeci de ani) a urmatoarelor elemente:
- ratele mortalităţii pe vârste. Este necesara de fapt aici legea de mortalitatea specifica
asiguratilor; această lege se exprimă in practica, cel mai adesea, printr-o tabelă de
mortalitate care indică probabilitatea ca un asigurat de vârsta x să decedeze înainte de a
împlini x + 1 ani {qx: 0 ≤ x ≤ w} cu qw = 1;
- Ratele din tabela de mortalitate este indicat a fi subestimate pentru asigurările de deces,
respectiv supraestimate pentru asigurările de supravieţuire/anuităţi;
- rata rentabilităţii investitiilor garantata de asigurator, la investirea fondului de asigurare
(rezerva), numita generic rata dobânzii „i”. Aceasta este rata dobânzii în baza căreia se
calculează valoarea actualizată a prestaţiilor asigurate respectiv a primelor de asigurare.
Asiguratorul garantează o rată a dobanzii modestă de regula între 3% – 6%,
- cheltuielile asiguratorului, cu care se incarca prima neta de asigurare. Pentru estimarea si
alocarea acestora pe polite se au se au în vedere statistici din trecutul asiguratorului;
- alte elemente: rata răscumpărărilor, adaos de risc, etc.
Acestea sunt bazele tehnice specifice asigurarilor de viata. Ipotezele fiind stabilite cu precauţie,
rezulta în general prime mai mari decât cele efectiv necesare asiguratorului pentru onorarea
obligaţiilor sale fata de asiguraţi şi acoperirea cheltuielilor sale. Majoritatea contractelor de
asigurare includ o clauză ce dă dreptul asiguraţilor să participe la profitul (excedentul) obţinut de
asigurator; rezulta excedente ce se repartizeaza periodic asigutatilor. Aceasta reprezinta de fapt o
corecţie adusă primelor de asigurare (asiguraţii plătesc prime mai mari decât cele efectiv
necesare).

1.2. Prime nete de asigurare

Abordarea problematicii tarifării şi a rezervelor matematice se poate realiza ţinând seama în

principal de demersul urmat de autorii Bowers et al. (1986), Gerber (1995), ( Hess, 2000); acesta
abordare este putin diferita de cea de la matematici financiare. Valoarea actualizatǎ a beneficiilor
asigurate se exprimǎ direct în funcţie de variabilele aleatoare respectiv . Aceastǎ
exprimare este mai convenabilă atunci când se calculeazǎ varianţa valorii actualizate.
Cunoaşterea varianţei faciliteazǎ estimarea adosului de risc, şi prin urmare a riscului la care se
expune asigurătorul. De asemenea aceasta abordare este utila in managementul riscului.
Se notează cu Z valoarea actualizată, la momentul încheierii asigurării, a beneficiilor
asigurate; aceasta reprezintă obligaţiile asigurătorului, asumate prin contract. Vârsta asiguratului
la încheierea asigurării este notată prin x. Prima unică netă a asigurării se defineşte ca fiind
valoarea medie a variabilei aleatoare Z. În cazul discret, pentru primele de asigurare se regăsesc
formulele clasice deduse pornind de la distribuţia unor variabile aleatoare discrete convenabil
construite. Pentru fiecare din formele tradiţionale de asigurări de viaţă se poate determina
valoarea medie respectiv varianţa variabilei aleatoare Z. Astfel, se pot cuantifica fluctuaţiile în
jurul primei de asigurare (determinată ca şi valoare medie a valorii actualizate a obligaţiilor
asigurătorului Z).

Asigurări plătibile la sfarşitul anului de deces. Anuităţi discrete

Asigurarea viagerǎ de deces

Considerăm o asigurare viageră de deces încheiatǎ la vârsta x, ce prevede plata unei sume
asigurate S egale cu o unitate monetară (u.m.), la sfârşitul anului de deces. Momentul plăţii este o
variabila aleatoare ( +1) definită funcţie de durata de viaţă (rămasă) exprimată în ani întregi.
În acest paragraf vom omite indicele vârstă x din notaţia utilizată pentru variabila aleatoare
durata de viaţă rămasă .
Valoarea actualizată a sumei asigurate, notatǎ cu Z, este o variabilǎ aleatoare discretǎ ce
are distribuţia:
unde (2.1)
Prima netă unică a asigurării, notată prin , este egală cu valoarea medie a variabilei Z:
(2.2)
Variabila Z poate fi exprimatǎ succint în funcţie de variabila aleatoare durata de viaţǎ rǎmasǎ
(Bowers et al., 1986):
(2.3)
Varianţa variabilei Z:

deoarece
(2.4)
Relaţia (2.4) reprezintă prima unică netă a unei asigurări viagere de deces calculată utilizând un
factor de actualizare egal cu , deci în baza unei rate a dobânzii (Bowers et al.,
1986):
unde (2.5)
Prin urmare poate fi calculată utilizând formula de calcul a primei unice (2.2), rata anuală
a dobânzii utilizate în calcul fiind , ceea ce constituie un avantaj în calculul efectiv al
varianţei. Notând respectiv rezultă:
(2.6)

Exemplu. Calculaţi media (prima unică), varianţa, respectiv coeficientul de variaţie

pentru valoarea actualizată a obligatiilor asigurătorului Z în cazul asigurării viagere de deces.
Vârsta la încheierea asigurării este respectiv de 20, 30, 40, 50 de ani. Se utilizează tabela de
mortalitate Tabela de mortalitate.Exemple, rata dobânzii i = 3,5%.
Rezolvare. Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1. Prima unică şi abaterea standard pentru asigurarea viageră
Vârsta Prima unică Prima unică Varianţa Abaterea Coeficient
cu dobânda standard de variaţie

20 0,2077 0,06081 0,0178 0,1329 0,6402

30 0,2799 0,10253 0,0241 0,1554 0,5554
40 0,3707 0,16767 0,0302 0,1739 0,4693
 50 0,4777 0,26127 0,0330 0,1817 0,3804

Exemplificăm modul de calcul pentru vârsta x = 40 de ani. Valoarea actualizată a

obligaţiilor asigurătorului Z se exprimǎ în funcţie de variabila aleatoare durata de viaţǎ a unei
persoane de 40 de ani :

Prima unică:

Prima unică pentru o rată anulă a dobânzii egală cu unde (sau

echivalent cu factorul de actualizare ):

numerele de comutaţie marcate cu * fiind luate din anexa 1c).

Varianţa valorii actualizate:
.
Astfel, abaterea standard în jurul primei de asigurare (egale cu 0,3707) este
.
Odată cu creşterea vârstei asigurarea viageră devine tot mai scumpă. De asemenea observăm o
diminuare a coeficientului de variaţie pe măsură ce vârsta la încheierea asigurării creşte.

Anuităţi (sau rente) viagere

O anuitate viageră constă într-o serie de plăţi efectuate la intervale egale de timp, de regulă anual
sau fracţionat (semestrial, trimestrial, lunar) atât timp cât asiguratul este în viaţă. Plăţile sunt
efectuate la începutul perioadei (anticipat) respectiv la sfârşitul acesteia (posticipat). Aceste plăţi
încep imediat după subscrierea asigurării sau sunt amânate cu un anumit număr de ani.
Deasemenea, plăţile sunt limitate la un număr de ani sau sunt efectuate pe toată durata vieţii.
Anuităţile viagere pot fi clasificate funcţie de modul de plată a acestora în: anuităţi anuale
respectiv fracţionate, anuităţi anticipate respectiv posticipate, anuităţi imediate respectiv
amânate, anuităţi discrete respectiv continue.
Anuitate viageră imediată plătibilă anual şi anticipat
Considerăm o persoană în vârstă de x ani ce achiziţionează o anuitate viageră ce furnizează o
unitate monetară pe an, plătibilă la început de an atât timp cât persoana este în viaţă. Obserrvăm
că această anuitate se compune din mai multe asigurări de supravieţuire, cu durata asigurării
egală respectiv cu 0, 1, 2, ... ani. Având în vedere relaţia (2.16) valoarea actualizată Y a acestor
plăţi se exprimă astfel:
(2.28)
unde este indicatorul de supravieţuire

Valoarea medie a valorii actualizate Y reprezintă prima unică netă, notată prin , şi rezultă din
relaţia (2.16):
 (2.29)
În schimb relaţia (2.28) nu este utilă pentru calculul varianţei valorii actualizate a anuităţii,
deoarece variabilele aleatoare , k = 0, 1, 2, ... nu sunt independente, şi prin urmare
.
Este indicat aici a se exprima valoarea actualizată Y în funcţie de variabila aleatoare K
(Gerber, 1995):
(2.30)
Astfel o anuitate viageră poate fi reprezentată ca o anuitate certă cu durata de plată dependentă
de durata de viaţă rămasă . Această variabilă discretă are următoarea distribuţie:
unde (2.31)
Pornind de reprezentarea (2.31) rezultă prima unică:
(2.32)
unde este o anuitate certă anticipată cu durata de k + 1 ani:
.
Deasemenea
(2.33)
Relaţiile (2.29) şi (2.32) sunt echivalente:

.
deoarece , pentru orice k întreg.
Reprezentarea valorii actualizate în forma (2.30) facilitează calculul varianţei. Având în
vedere relaţia (2.33) rezultă legătura între anuitatea viageră şi asigurarea viageră de deces:
(2.34)
unde , definită prin (2.2), reprezintă valoarea actualizată a unei unităţi monetare
asigurate prin asigurarea viageră de deces. Prin urmare varianţa variabilei Y este:
(2.35)
unde se determină în baza relaţiei (2.6).
Cum rezultă următoarea relaţie între primele unice:
(2.36)
Pornind de la relaţia (2.29), funcţie de numerele de comutaţie se obţine:
(2.37)

iar pentru calculul varianţei şi prin urmare a varianţei valorii actualizate a

anuităţii, din (2.35), se utilizează numerele de comutaţie definite prin (2.9).
 In mod similar se poate deduce speranta matematica si varianta, pentru oricare din
asigurarile cunoscute (Lazar, 2007).

Prima neta unica

Vom prezenta în continuare formulele de calcul a primei nete unice pentru câteva din asigurările
traditionale de viaţă, cele mai des întâlnite.
a) Asigurarea temporară de deces, prevede plata sumei asigurate la deces, dacă asiguratul
decedează pe durata asigurarii.
x x+1 x+2 … x+n
dx dx+1 … dx+n-1

b) Asigurarea viagera de deces, prevede plata sumei asigurate la momentul decesului

.
c) Asigurarea de supravieţuire, prevede plata Σ asigurate la expirarea asigurarii dacă asiguratul
este în viaţă la aceasta data (la varsta de x+n ani)

d) asigurarea mixtă, prevede plata Σ asigurate la deces daca acesta decedeaza inainte de
expirarea politei respectiv la expirarea politei daca asiguratul este in viata la aceasta data

e) anuităţi (rente, pensii). Anuitate viagera imediata temporara anticipata, prevede plata 1 u. m.
la inceputul fiecarui an din perioada celor n ani dacă asiguratul este în viaţa la momentul platii

lx lx+1 ... lx+n

1 2 ... n

Anuitate viagera imediata anticipata, prevede plata 1 u. m. la inceputul fiecarui an dacă

asiguratul este în viaţa la momentul platii

Exista multe alte tipuri de anuitati.

1.2.2. Prima neta anuala

In cazul plăţii unor prime eşalonate volumul total al primelor încasate este aleator deoarece
depinde de momentul decesului asiguratului.
 Prima anuala se deduce din principiul echivalentei: valoarea actualizata, la incheierea
asigurarii, a obligatiilor asiguratului = valoarea actualizata, la incheierea asigurarii, a obligatiilor
asiguratorului.
Valoarea actualizata, la incheierea asigurarii, a obligatiilor asiguratului = prima unica a
asigurarii.
Daca prima anuala se plateste la inceputul fiecarui an de asigurare, pe parcursul celor p ani,
atata timp cat asiguratul este in viata atunci valoarea actualizata a obligatiilor asiguratului este
egala cu . Din egalitatetea aferenta principiului echivalentei rezulta prima anuala. Spre
exemplu in cazul asigurarii mixte:

rezulta

1.3. Prime brute de asigurare

Există 2 mari grupe de cheltuieli ale asiguratorului:
- cheltuieli legate de administrarea portfoliului de asigurări. Acestea se adaugă la prima
netă.
- cheltuieli legate de investitiile efectuate de asigurator. Sunt luate în considerare prin
scăderea ratei dobânzii i utilizate în actualizare.
Redam mai jos o structura a cheltuielilor de asigurare, structura ce consideram a fi relativ
apropiata de strucura reala a cheltuielilor asiguratorului.
Clase Componente Când apar Cum variază
(cum se includ în
primă)
1. cheltuieli a) legate de vânzarea în primul an de a) comisioanele –
de achiziţie asigurărilor; comisioane, asigurare procent din primă sau
publicitate procent din suma
b) legate de subscriere asigurată
(clasificarea riscurilor); b) variază proporţional
cheltuieli cu examinările cu suma asigurată (%
medicale ale potenţialilor din Σ asigurata )
asiguraţi c) cheltuieli cu
c) emiterea noilor poliţe şi emiterea: fixe pe poliţă
înregistrarea în baza de date
2. cheltuieli a) legate de încasarea primelor a) apar în a) procent din primă;
curente – comisioane de incasare fiecare an de uneori procent din
b) unele schimbări efectuate pe plată a primelor suma asigurată
poliţă b) în fiecare an
de asigurare
3. cheltuieli a) salarii în fiecare an cât
administra- b) corespondenţa cu asiguraţii timp poliţa este
tive c) taxe, impozite, etc. în vigoare
4. cheltuieli a) investigarea evenimentelor apar la expirare
legate de asigurate, litigii, etc.
plata sumei
asigurate

O alta clasificare utilizata frecvent in tarifare presupune doar trei grupe mari de cheltuieli:
- cheltuieli de achiziţie, ce apar cu ocazia subscrierii contractelor: publicitate, comisioane,
evaluarea riscului, emitere polite s.a.;
- cheltuieli de administrare sau de gestiune, ce apar pe toată durata contractului: evaluari
periodice privind rezerva, excedentele, modificarea elementelor politei si alte elemente,
etc. Fiecare contract contribuie la formarea cheltuielilor de gestiune ale asiguratorului;
- cheltuieli de încasare, specifice asigurarilor cu prime periodice, si se includ de regula ca
si procent din prima de asigurare bruta.

1.3.1. Prime brute anuale

a) Asigurari de deces si asigurari mixte. Tradiţional:
- cheltuielile de achiziţie α sunt incluse ca si % din suma asigurată (SA) si se efectueaza la
încheierea asigurarii
- cheltuieli curente β sunt % din prima brută (Pb); se efectueaza la începutul fiecărui an de
plată a primelor
- cheltuieli de administraţie γ sunt % din suma asigurată; se efectueaza la începutul fiecărui
an de asigurare.
Se încarca prima neta cu cheltuieli. Se ţine seama atât de momentul la care se efectuează aceste
cheltuieli (de către asigurator) cât şi de modul în care variază (proporţional cu prima, cu suma
asigurată, suma fixă pe poliţă). Exemplu: α = 35% SA, β = 3% Pb, γ = 4%0 SA.
Principiul echivalentei: valoarea actualizată a primelor brute = valoarea actualizată a
obligatiilor asiguratorului privind plata beneficiilor din asigurare respectiv acoperirea
cheltuielilor sale de asigurare.
Obligaţia asiguratului: să plătească Pb în fiecare an, atâta timp cât este în viaţă, pe durata
celor p ani.
Obligaţia asiguratorului: plata sumei asigurate conform contractului şi acoperirea cheltuielilor
de asigurare.

a1) Asigurarea temporara de deces

Din principiul echivalentei, obligaţii asigurat = obligaţii asigurator, rezulta:

unde este prima unica neta pentru acest tip de asigurare.

In cazul particular cand primele se plătesc pe toată durata asigurării n = p rezulta

Pentru o suma asigurata SA oarecare primă brută (tarifara) = SA · P b. De regulă, in practica, se

utilizează tabele în care se găseste nivelul acestor prime pentru o suma asigurată egala cu 1000
u.m..
 a2) Asigurarea viageră de deces

respectiv

dupa cum primele se platesc pe termen limitat (p ani) sau nelimitat.

a3) Asigurarea mixta de viata

unde este prima unica neta pentru acest tip de asigurare.

In cazul particular cand primele se plătesc pe toată durata asigurării n = p rezulta

1.3.2. Prime brute unice

Specific primelor brute unice este faptul ca prima nu se majoreaza prima neta cu cheltuieli de
incasare β.
a) Anuităţi viagere
Consideram o anuitate viagera anticipata imediata. Vom calcula prima unica bruta Ab. Ipoteze
privind cheltuielile:
- cheltuilele legate de achizitie α vor fi incluse aici ca şi % din prima unică brută (Ab), la
începutul primului an de asigurare;
- cheltuielile cu plata anuităţii (pensiei) şi cheltuielile de administrare a poliţei se
efectuează la începutul fiecărui an de plată a pensiei şi se includ ca şi procent din fiecare
anuitate (pensie) plătită.
Rezulta, in aceste ipoteze, urmatoarea expresie de calcul a primei unice brute:

.
b) Asigurari de deces si asigurari mixte, cu prime unice
In cazul platii unei prime unice cele doua grupe de cheltuieli, de achizitie respectiv
administratie, pot fi incluse spre exemplu astfel:
- cheltuielile de achiziţie α sunt % din suma asigurată si se efectueaza la începutul
primului an de asigurare
- cheltuieli de administraţie γ sunt % din suma asigurată si se efectueaza la începutul
fiecărui an de asigurare.
Rezulta, in cazul asigurarii mixte de viata, o relatie de forma:
.
Observaţii:
1. Există şi alte modalităţi de includere a cheltuielilor în prime (mai multe grupe de cheltuieli,
diferenţe privind momentul efectuarii si includerii cheltuielilor). Important: structura cheltuielilor
incluse in prima trebuie sa fie cat mai apropiata de structura reala inregistrata de catre asigurator.
2. α, β, γ diferă de la o societate de asigurare la alta şi de la o formă de asigurare la alta.
3. In cazul primelor subanulale se utilizeaza anuitati fractionate. O varianta simplificata: se
imparte prima anuala la 12, 4 respectiv 2 pentru prime lunare, trimestriale respectiv semestriale
si se majoreaza cu un anumit procent ex. 5%, 3% respectiv 2% .

Problema. a) Influenţa dobânzii şi a mortalităţii asupra primei de asigurare.

b) Ce pondere are prima necesară acoperirii riscului de deces în prima de asigurare a asigurării
mixte?
Rezolvare
Exemplificăm nivelul primei anuale brute pentru o asigurare mixtă respectiv o asigurare
temporara de deces cu urmatoarele caracteristici: x = 40 ani, n = 5 ani, SA = 50 u.m:
i = 5% i = 10% i = 25%
Asigurare mixtă 8,761 7,593 5,031
Asigurare temporara de 0,349 0,331 0,286
deces
Concluzii din tabel:
1. Prima de asigurare e sensibilă la modificările dobânzii, mai pronuntat la asigurarea mixtă unde
există şi o componentă de economisire.
2. Dacă comparăm primele la cele două tipuri de asigurări observăm că ponderea costului
asigurării de deces în prima asigurărilor mixte este foarte mică.
3. Dacă asiguratorul garantează o dobândă de 25% la fructificarea rezervei, atunci nivelul primei
este mult mai mic. Exista insa garanţia obţinerii de catre asigurator a unei rate a rentabilitatii
investitiilor egala cu 25% în următorii 5 ani?

1.5.* Estimarea adaosului de risc – Acest paragraf, marcat cu *, nu se cere pentru examen

Cunoaşterea varianţei respectiv a celorlalte momente ale variabilei aleatoare Z , valoarea

actualizată a beneficiilor asigurate, permite efectuarea a diverse investigaţii la nivel de portofoliu
omogen de asigurări. Una din cele mai importante aplicaţii ale acestei abordări se referă la
estimarea adaosului de risc.
Considerăm cu portofoliu ce conţine n contracte de asigurare identice. Notăm cu Zk
valoarea actualizată a beneficiilor asigurate prin contractul k. Suma:
(2.51)
reprezintă valoarea actualizată a obligaţiilor asigurătorului la nivel de portofoliu.
Dacă variabilele Zk sunt independente (ipoteză verificată în general, riscurile fiind
independente, cu unele excepţii precum catastrofele naturale, epidemiile) rezultă:
; .
Atunci când numărul contractelor n din portofoliu este suficient de mare, teoreme de tip limită
centrală permit aproximarea distribuţiei variabilei Sn prin legea normală de probabilitate.
Deasemenea cunoaşterea valorii medii şi a varianţei sumei Sn permite, prin aplicarea inegalităţii
lui Cebîşev, evaluarea abaterii limită a obligaţiilor asigurătorului de la prima netă unică E(Z).
 Inegalitatea lui Cebîşev. Fie variabila aleatoare X, pentru care există valoarea medie E(X)
respectiv varianţa . Atunci, pentru    0 are loc inegalitatea:
(2.52)
Definiţie. Şirul de variabile aleatoare (Xn)n  1 converge în repartiţie (sau în lege) către
variabila aleatoare X, şi notăm , dacă şirul funcţiilor de repartiţie (Fn(x))n  1 converge
către funcţia de repartiţie F(x) în fiecare punct de continuitate al lui F, unde Fn şi F sunt funcţiile
de repartiţie ale variabilelor Xn respectiv X.
Redăm deasemenea, fără demonstraţie, teorema Lindeberg – Levy.
Teoremă (Lindeberg – Levy). Fie (Xn)n1 un şir de variabile aleatore independente ce au
aceeaşi lege de probabilitate (identic repartizate), cu media  = E (Xk) respectiv varianţa
pentru  k  1. Şirul de variabile aleatoare (Yn)n  1:

, unde

converge în repartiţie spre o variabilă aleatoare Y ce urmează legea normală centrată redusă
N(0,1).
Când numărul variabilelor n este suficient de mare, teorema se aplică pentru aproximarea
distribuţiei variabilei printr-o lege normală de medie  şi abatere standard .

Deasemenea, pentru n suficient de mare, distribuţia sumei este aproximată

prin legea normală de medie şi varianţă , deoarece:

.
Pentru a ilustra unele aplicaţii ale modelului de risc, vom presupune că variabilele aleatoare Zi
din relaţia (2.50) sunt independente şi identic repartizate iar numărul contractelor din portofoliu
este suficient de mare. Astfel, conform teoremei limită centrală, distribuţia sumei
se va aproxima prin legea normală.
Pentru un anumit tip de asigurare, se defineşte variabila reprezentând valoarea actualizată a
beneficiilor asigurate prin contractul k, se determină valoarea medie respectiv varianţa
, în baza rezultatelor obţinute în paragrafele precedente din acest capitol. Rezultă
astfel valoarea medie şi varianţa valorii actualizate a obligaţiilor asigurătorului la nivel de
portofoliu :

Dacă portofoliul conţine un număr mare de contracte, atunci distribuţia variabilei aleatoare Sn se
poate aproxima prin legea normală. Distribuţia variabilei aleatoare:
poate fi aproximată prin legea normală centrată redusă N(0,1). Astfel:

(2.53)

unde este funcţia de repartiţie a legii normale centrate reduse N(0,1).

Estimarea adaosului de risc

În contextul asigurărilor de viaţă, valoarea medie  = E (Zk) defineşte prima netă unică a
asigurării. Se consideră adaosul de risc ca şi procent din prima netă unică (Bowers et al.,
1986):
reprezintă adaosul de risc pentru contractul de asigurare k,
fiind adaosul de risc la nivel de portofoliu.
Se pune problema determinării adaosului la prima unică astfel încât valoarea actualizată a
obligaţiilor asigurătorului la nivel de portofoliu să nu depăşeasca încasările asigurătorului, cu o
probabilitate p fixată (de regulă p > 90%):

sau echivalent

Dacă se aproximează distribuţia variabilei

prin legea normală N(0,1) atunci aferent probabilităţii p fixate, rezultă valoarea tabelară .
Din relaţia:

se obţine expresia de calcul pentru adaosul de risc:

(2.54)

Deasemenea, conform (2.53), se poate evalua probabilitatea ca obligaţiile asigurătorului

la nivel de portofoliu să nu depăşească o anumită limită stabilită în prealabil s:

(2.55)

unde .

Uneori asigurătorii consideră adaosul de risc (marja de siguranţă) ca fiind încorporat

implicit în prima netă, prin stabilirea cu precauţie a ipotezelor privind evoluţia în perspectiva a
dobânzii respectiv a mortalităţii. Se utilizează tabele de mortalitate distincte pentru contractele ce
prevăd plăţi în caz de supravieţuire respectiv de deces, adaosul de risc fiind încorporat prin
micşorarea respectiv majorarea probabilităţilor de deces pe vârste.
 Abaterea limită de la prima netă unică E(Z)
Considerăm un portofoliu format din n contracte de asigurare identice, fiecare cu suma
asigurată SA, vândute la n asiguraţi. Presupunem că riscurile sunt independente iar mortalitate
este descrisă prin aceeaşi funcţie de supravieţuire. Valoarea actualizată a beneficiilor asigurate la
nivel de portofoliu respectiv valoarea medie şi varianţa acesteia sunt:

variabilele fiind identic repartizate, şi pentru  k  1.

Utilizăm inegalitatea lui Cebîşev pentru variabila aleatoare :

considerând

unde . Rezultă:

respectiv

Astfel, valoarea actualizată a obligaţiilor asigurătorului pe contract şi pe unitate sumă

asigurată fluctuează în jurul primei nete unice E(Z). Abaterea limită în formă absolută şi relativă:
;

unde reprezintă coeficientul de variaţie, este direct proporţională cu

gradul de variabilitate a variabilei Z şi invers proporţională cu numărul contractelor din
portofoliu.

Exemplu. Un portofoliu conţine 1000 asigurări independente de supravieţuire subscrise

la vârsta de 35 de ani, durata asigurării fiind de 10 ani, iar suma asigurată o unitate monetară.
Considerăm rata dobânzii i = 0,035 respectiv Tabela de Mortalitate.Exemple.
Se cere: a) calculaţi prima netă unică, varianţa valorii actualizate a beneficiilor asigurate
respectiv adaosul de risc aferent unei probabilităţi de 95%;
b) care este probabilitatea ca veniturile asigurătorului din prime să nu fie suficiente pentru plata
obligaţiilor sale, dacă asigurătorul percepe o prima unică egală cu 0,68 u.m?
Rezolvare. a) Pentru un contract oarecare k, valoarea actualizată a unei sume asigurate egale cu
o unitate monetară, plătibilă dacă asiguratul este în viaţă la expirarea asigurării, conform (2.18),
are expresia:
Prima netă unică:
.
Varianţa variabilei Z:

unde s-a calculat având în vedere numerele de comutaţie din

anexa 1c). Acelaşi rezultat se obţine în baza formulei echivalente:

Valoarea medie şi varianţa sumei , în ipoteza independenţei riscurilor, sunt:

.
Pentru probabilitatea p=0,95 avem valoarea tabelară deoarece
unde este funcţia de repartiţie a legii normale centrate reduse. Prin urmare, conform (2.54),
procentul aferent adaosului de risc este egal cu:

Aferent unui contract de asigurare, rezultă un adaos de risc egal cu u.m. Cu

acest adaos se majorează prima unică a asigurării, rezultând o primă egală cu 0,6842 u.m.. Se
garantează cu o probabilitate p=0,95 căci valoarea actualizată a obligaţiilor asigurătorului nu
depăşeşte încasările sale, atunci când asigurătorul percepe o primă unică netă egală cu 0,6842
u.m..
b) Valoarea actualizată a obligaţiilor asigurătorului la nivel de portofoliu este reprezentată de
variabila aleatoare S. Veniturile totale ale asigurătorului din prime sunt de
u.m.. Rezultă probabilitatea că aceste venituri să nu fie suficiente pentru plata beneficiilor
asigurate:

Exemplu. O asigurare mixtă de deces se încheie la vârsta x = 75 de ani, durata asigurării

fiind de 4 ani. Rata dobânzii este de 3,5% iar ratele mortalităţii sunt redate în tabelul următor:
k
0 75 0,07 0,93 0,930
1 76 0,08 0,92 0,856
 2 77 0,09 0,91 0,779
3 78 0,10 0,90 0,701

Determinaţi prima netă unică respectiv varianţa valorii actualizate a beneficiilor asigurate.
Rezolvare. Prima unică netă, conform (2.23):

Varianţa este dată de expresia:

.

Determinăm , adică prima unică netă a asigurării mixte de viaţă calculată cu rata dobânzii
:

Astfel, varianţa este egală cu:

.

Exemplu. Considerăm un portofoliu format din 1000 asigurări viagere de deces,

încheiate de 1000 de persoane de aceeaşi vârstă x, suma asigurată fiind de 100 u.m, plătibilă la
momentul decesului. Intensitatea de deces se consideră constantă  = 0,05, de asemenea şi
intensitatea dobânzii .
Se cere: calculaţi suma minimă s de care trebuie să dispună asigurătorul, la momentul
subscrierii, astfel încât să-şi poată onora, cu o probabilitate de 99% , obligaţiile sale privind
beneficiile asigurate.
Rezolvare. Valoarea actualizată, la încheierea contractelor, a beneficilor asigurate:

unde Zk este valoarea actualizată a sumei asigurate ce urmează a fi plătită la decesul asiguratului
k, se exprimă, funcţie de variabila aleatoare durata de viaţă rămasă, astfel:
 k  1.
Deoarece intensitatea mortalităţii este constantă, conform relaţiei (1.6) rezultă:

astfel
 .
Intensitatea de deces , respectiv intensitatea dobânzii  fiind constante, rezultă:

Relativ la varianţă, obţinem:

Valoarea medie respectiv varianţa valorii actualizate a obligaţiilor asigurătorului, la nivel de

portofoliu S sunt:

Se cere determinarea lui s astfel încât:

sau echivalent
.
Având în vedere valoarea funcţiei de repartiţie a legii normale centrate reduse
din
rezultă u.m..
În aceste ipoteze, prima unică minimă pentru o asigurare viageră cu suma asigurată egală
cu o unitate monetară este de 0,57581 u.m..

2. Rezerva matematică. Rezerva netă, rezerva brută (rezerva Zillmer)

Rezerva matematica la un moment dat m = suma (fondul) de care trebuie să dispună

asiguratorul, la momentul m, astfel incat aceasta împreună cu primele ce urmează a fi incasate să
acopere viitoarele plati ale asiguratorului.
Rezerva + Valoarea actualizata a obligatiilor viitoare ale asiguratului = Valoarea actualizata a
obligatiilor viitoare ale asiguratorului
Rezerva = Valoarea actualizata a obligaţiilor viitoare ale asiguratorului – Valoarea
actualizata a obligatiilor viitoare ale asiguratului.
Ambii termeni se actualizează la momentul m cand se efectueaza calculul rezervei.
Acesta este modul prospectiv de evaluare a rezervei. Rezerva poate fi evaluată si
retrospectiv:
Rezerva = încasări efectuate – plăţi efectuate.
Rezultatul obtinut prin cele doua metode este acelasi.
Rezerva se calculeaza individual pentru fiecare polita, atata timp cat poliţa este în vigoare, si
reprezinta o obligatie a asiguratorului fata de asiguratii sai; in contabilitate acesta se inregistreaza
intr-un cont de cheltuieli. La sfârşitul anului financiar, cand asiguratorii îşi determină bilanţul,
regasim rezerva matematica in pasiv. Aceasta reprezintă valoare actualizată, în ziua incheierii
bilanţului, a angajamentelor asiguratorului aferente tuturor contractelor de asigurare in vigoare.
Autorităţile de supraveghere a asigurarilor veghează ca rezerva să fie calculată cu prudenţă si pot
impune baze tehnice minime pentru evaluarea ei; aceste baze pot fi distincte de cele utilizate
pentru tarifarea contractelor.
Formulele de calcul a rezervei furnizeaza valoarea rezervei la sfarsitul fiecarui an de
asigurare. Rezerva la sfarsitul anului financiar se aproximeaza de regula prin interpolare liniara
intre cele doua rezerve invecinate.

2.1. Rezerva matematica neta

In calculul rezervei nete se au în vedere doar obligaţiile asiguratorului legate de riscurile
asigurate (ne se ţine seama şi de cheltuielile de administrare aferente poliţei) respectiv primele
nete ca si obligatii de plata ale asiguratului
Notam cu mVx valoarea rezervei nete după m ani de la încheierea poliţei (asiguratul are, in
momentul calcului rezervei, varsta de x + m ani).
Obligaţii viitoare ale asiguratorului = prima unică neta a asigurării, calculata pentru varsta de
x + m ani şi durata de asigurare rămasă n – m ani.
Obligatii viitoare ale asiguratului = valoarea actualizata a primelor nete ce urmează a se
încasa de la asigurat.
Rezerva la sfarsitul anului financiar se aproximeaza de regula prin interpolare liniara intre
cele doua rezerve invecinate. Pentru un contract cu prime anuale, prin interpolare liniară se
obtine o aproximarea pentru rezerva evaluata la momentul m+s de la incheierea politei:

unde k = 1, 2, ..., n – 1 iar t (m, m + 1]. La inceputul anului de asigurare m+1 asiguratorul
dispune de rezerva mVx respectiv de prima anuala P incasata la inceputul anului m+1.

a) Asigurări de viata cu prima unică

Obligatii viitoare ale asiguratului = 0, astfel rezulta
mVx = obligaţiile viitoare ale asiguratorului privind riscurile asigurate = prima unică neta a
asigurării, calculata pentru varsta de x + m ani şi durata de asigurare rămasă n – m ani.
a1) Asigurarea temporara de deces

La expirarea asigurarii, m = n, rezerva neta este nula.

a2) Asigurarea viageră de deces

a3) Asigurarea mixta de viata

La expirarea asigurarii, rezerva neta este egala cu 1 (suma asigurată, in general).

a4) Anuităţi viagere imediate
Acestea sunt contracte cu primă unică, plătită la încheierea asigurării, imediat după aceea
începând plata pensiilor. Pentru o anuitate viageră imediata anticipată:
In cazul anuităţii viagere imediate temporare anticipate:

b) Asigurari de viata cu prime anuale

b1) Asigurarea temporară de deces

unde este prima unică netă pentru asigurarea temporară de deces incheiata la varsta de
x+m ani cu durata de asigurare n-m ani,

iar P este prima anuală netă pentru asigurarea temporară de deces, calculată la încheierea poliţei

Valoarea rezervei la asigurarea temporara de deces cu prime anuale este relativ mică.
b2) Asigurarea viageră de deces
Daca primele se platesc pe toata durata vieţii, atunci rezerva neta a asigurarii este:

Atunci cand primele se plătesc pe o durată limitata p ani, rezerva se determina diferit functie de
pozitia momentului calculului rezervei fata de p:
- daca rezerva se calculeaza inainte de incheierea platii primelor m < p

- dacă rezerva se calculează după ce s-a încheiat plata primelor m > p

Reamintim ca P este prima anuală netă pentru asigurarea viagera de deces, calculată la
încheierea poliţei.
b3) Asigurarea mixtă de viata

unde este prima unică netă pentru asigurarea mixta de viata incheiata la varsta de
x+m ani cu durata de asigurare n-m ani, iar P este prima anuală netă pentru asigurarea mixta de
viata, calculată la încheierea poliţei.

Exemplu. Evolutia rezervei nete pentru o asigurare mixta respectiv o asigurare temporara de
deces x = 40, n = 25, SA = 1000 u.m.
a) Se platesc prime anuale
m 0 5 10 15 20 25
asigurare mixtă de viata 0 151 322 512 730 1000
asigurare temporară de deces 0 38 73 92 75 0

b) Se platesc prime unice

m 0 5 10 15 20 25
asigurare mixtă de viata 515 590 672 765 870 1000
asigurare temporara de deces 177 189 198 179 126 0

Observatii
1. De ce este necesara constituirea rezervei in cazul asigurarii temporare de deces? Ratele
mortalităţii în prima parte a asigurării sunt mai mici decât ratele mortalităţii în ultima parte a
asigurării. Asiguratii plătesc o primă constanta (nivelată) pe toată durata asigurării. O parte din
primele plătite în primii ani de asigurare se acumulează în rezervă în scopul acoperirii diferenţei
dintre obligaţiile de plată ale asiguratorului şi primele încasate în ultima parte a asigurării.
2. In cazul asigurarii mixte, suplimentar motivului anterior, apare si necesitatea constituirii
rezervei pentru a se plăti Σ asigurata la expirarea asigurarii.

2.2. Rezerva matematica bruta (Zillmer)

Pentru evaluarea situaţiei reale a asiguratorului la un moment dat este indicat a se ţine seama în
evaluări şi de cheltuielile asiguratorului. Se obţine rezerva matematică bruta. Notam cu mVx’ –
valoarea rezervei brute la sfarsitul acelor m ani de asigurare, de la încheierea politei.
Rezerva = Valoarea actualizata a obligaţiilor viitoare ale asiguratorului – Valoarea
actualizata a obligatiilor viitoare ale asiguratului.
In calculul rezervei brute se au în vedere obligaţiile asiguratorului legate de riscurile
asigurate si de cheltuielile de administrare ale acestuia respectiv primele brute ca si obligatii de
plata ale asiguratului.
Obligaţii viitoare ale asiguratorului = prima unica neta calculata pentru varsta de x + m ani şi
durata de asigurare rămasă n – m ani plus valoarea actualizata a cheltuielilor asiguratorului legate
de asigurare.
Obligatii viitoare ale asiguratului = valoarea actualizata a primelor brute ce urmează a se
încasa de la asigurat.
Rezerva între două aniversări succesive, necesară la momentul incheierii anului financiar sau
a modificării contractului, se aproximeaza deseori în practică prin interpolare. Pentru un contract
cu prime anuale, o aproximare pentru rezerva bruta rezulta astfel:

unde k = 1, 2, ..., n – 1; t (m, m + 1] iar este prima anuala obtinuta adaugand la prima
neta si cheltuielile de gestiune (administrare).
Formula finala de calcul a rezervei brute mVx’, la sfarsitul anului m de asigurare, depinde de
modul de includere a cheltuielilor în prima brută.

a) Asigurari de viata cu prime anuale

a1) Asigurarea mixtă de viata
Avem in vedere modul de includere a cheltuielilor in prima bruta considerat in paragraful 1.3.,
prima bruta fiind:

Rezerva bruta in acest caz:

Inlocuind expresia primei brute rezulta relatie de dependenta dintre cele doua forme ale rezervei:
Tinand seama de expresia primei nete rezulta:

Relatia intre rezerva neta si rezerva Zillmer:

Observaţii
1) reprezinta partea din cheltuielile de achiziţie inclusa în fiecare primă anuală

2) este valoarea actualizată a cheltuielilor de achiziţie încă nerecuperate la

momentul calculului rezervei. Acestea se vor recupera odată cu încasarea urmatoarelor prime.
3) Cheltuielile de achiziţie s-au efectuat de catre asigurator integral la încheierea asigurării, dar
acesta sunt recuperate doar treptat, odată cu încasarea primelor anuale.

Exemplu. Evolutia rezervei brute pentru o asigurare mixta respectiv o asigurare temporara de
deces x = 40, n = 25, SA = 1000 u.m, i = 3,5%, tabela de mortalitate …, α = 35%, β = 3% , γ =
2%0

m 0 5 10 15 20 25
Rezerva neta mV40 0 151 322 512 730 1000
Rezerva bruta mV40’ - 35 121 298 495 721 1000

Observaţii
1. Rezerva brută este mai mica decat rezerva neta pe tot parcursul asigurării, dar la expirare
ambele sunt egale cu suma asigurata.
2. Datorită recuperării treptate (pe parcursul perioadei de plată a primelor) a cheltuielilor de
achiziţie, balanţa societăţilor noi de asigurăre de viaţă se încheie în primii ani cu pierderi.
3. Pentru asigurator este mai avantajos să înregistreze în contabilitate rezerva brută şi nu rezerva
netă (astfel rezulta un profit mai mare), acesta fiind echivalent cu permisiunea recuperarii de
catre asigurator a cheltuielilor de achiziţii din primele prime încasate.
4. De regulă legislaţia prevede constituirea de către asigurator a rezervei nete. Astfel in primul an
(chiar în primii 2 – 3 ani pentru asigurări durată lunga) asiguratorul înregistrează pierderi pe
aceste poliţe, deci este necesar un capital suplimentar pentru a putea plăti aceste cheltuieli de
achiziţie şi în acelaşi timp să-şi constituie şi rezerve la nivelul rezervelor nete.

a2) Asigurarea viageră de deces

Caz 1. Primele se platesc pe toată durata asigurării

relatie ce se deduce analog cu cazul asigurarii mixte de viata.

Caz 2. Durata de plata a primelor este limitata p ani
2.1. Dacă m < p
 Vx’= Ax+m + γ · äx+m + β · Pb · äx+m: p-m - Pb · äx+m : p-m
m

Se înlocuieşte prima brută cu expresia ei de calcul Pb = (Ax + α + γ · äx)/(1 – β) äx+n si

rezulta
mVx = mVx + γ [äx+m – (äx / äx: p) äx+m: p-m ] – (α / äx: p ) äx+m: p-m
’

ultimul termen reprezentand cheltuieli de achiziţie inca nerecuperate la momentul

calculului rezervei.
2.2. Dacă m > p
mVx = Ax+m + γ · äx+m
’

ultimul termen reprezentand aici rezerva de cheltuieli necesara pentru acoperirea

cheltuielilor de administraţie ale asiguratorului în perioada în care nu se mai încasează prime.
Exemplu. Evolutia rezervei brute pentru o asigurare viagera x = 40, n = 25, SA = 1000
u.m. Tabela de mortalitate …, i = 3,5%, α = 35%, β = 3% , γ = 2%0

Caz 1. Plata primelor pe toată durata asigurării

m 0 5 10 15 20 25 30 40 60
mV40 0 95 198 303 405 502 695 755 950 la 102 ani ~ 1000
’

mV40 - 35 63 170 279 721 485 561 746 948

Caz 2. Plata primelor în primii 25 ani

m 0 5 10 15 20 25 30 40 60
mV40 0 118 249 390 541 710 764 857 971 la 102 ani ~ 1000
mV40 - 35 91 230 381 545 730 760 867 973
’

Observaţii
1) In primii 25 de ani rezervele în cazul 1 sunt mai mici decât in cazul 2 în primii 25 de ani
deoarece primele anuale încasate sunt mai mici.
2) In cazul 2, după încheierea plăţii primelor (pentru m > 25), rezerva brută este mai mare decât
rezerva netă. Rezerva brută = rezerva netă + rezerva pentru cheltuielile de administraţie.

b) Asigurari de viata cu prima unica

Specific asigurarilor cu prime unice este faptul ca rezerva bruta este mai mare decat rezerva neta,
adaosul fiind o rezerva de cheltuieli.
b1) Anuităţi viagere
Pentru o anuitate viagera anticipata imediata, avand in vedere modul de includere a cheltuielilor
considerat in paragraful 1.3., rezerva bruta este:
mVx = mVx + γ · äx+m
’

a) Asigurari de deces si asigurari mixte, cu prime unice

Avand in vedere modul de includere a cheltuielilor considerat in paragraful 1.3., rezerva bruta
pentru asigurarea mixta respectiv asigurarea temporara de deces are forma:
mVx = mVx + γ · äx+m; n-m
’

3. Suma de rascumparare. Suma redusa

 Contractele de asigurare de viaţă includ de regula o clauză ce asigură, in cazul incetarii platii
primelor, plata unei sume de răscumpărare sau transformarea asigurarii intr-o asigurare libera de
plata primelor cu o suma asigurata redusa (micsorata) adecvat.

3.1. Suma de rascumparare

Determinarea unei valori echitabile pentru suma de răscumpărare necesită o analiză atentă din
partea asiguratorului. Asiguratul este îndreptăţit la o valoare ce are la bază suma cu care acesta a
contribuit la fondul de asigurare din care se deduce costul asigurării aferent perioadei scurse
respectiv cheltuielile de asigurare efectuate de catre asigurator, avand in vedere si dobanda.
Valoarea sumei de răscumpărare trebuie sa fie echitabilă atat pentru asiguraţii ce rămîn în
asigurare cat si pentru cei ce-si rascumpara polita. Din motive de antiselectie trebuie ca suma de
rascumparare sa verifice relatia:
Suma de rascumparare  Prime plătite–Cheltuieli–Costul asigurării pentru perioada
trecută;
De regula, tind să-şi menţină poliţa in vigoare asiguratii cu o stare a sănătăţii nu prea bună.
Răscumpărarea poate apare si ca urmare a modificării substantiale a ratei dobînzii pe piaţă.
Valoarea sumei de rascumparare stă si la baza unei alte clauze ce prevede dreptul asiguratului
la contractarea unui imprumut pe polita; valoarea imprumutului poate ajunge pana la 80 – 90%
din suma de rascumparare.
Clauzele contractuale privind plata unei sume de rascumparare respectiv metodele de calcul
difera de la o tara la alta dar si de la o societate la alta. Exista tari unde, prin legislaţie,
asiguratorul e obligat să garanteze plata unei sume de răscumpărare minime; de regula se fixeaza
prin legislatie bazele minime de calcul si metoda de calcul a sumei minime de rascumparare.
Pentru asigurarile de viaţă ce imbina componenta de protectie cu cea de economisire,
asiguratorul garantează plata unei sume de răscumpărare atunci când contractul de asigurare se
întrerupe înainte de expirarea asigurării. Sunt prezente aici doua componente:
- componenta de protecţie ce garanteaza plata unei sume la apariţia riscului asigurat, de
regula deces, boală, invaliditate;
- componenta de economisire (investitie) ce garanteaza plata unei sume in caz de
supravietuire, termen fix, căsătorie s.a.
In principal asigurarile cu durata lunga nu au insa sumă de răscumpărare in primii ani de
asigurare.
Pentru cazul asigurărilor temporare de deces, de regula contractele nu prevad plata unei sume
de răscumpărare, deoarece nivelul rezervei respectiv a sumei cuvenite este deseori foarte mic.
Exceptie fac aici asigurarile cu prima unica.
Asigurarea de supravieţuire şi anuitatile amânate (in perioada de amânare) pot avea sumă de
răscumpărare, dar de regulă este necesară o examinare medicală ce indică o sănătate bună.
Una din primele metode utilizate leaga valoarea sumei de rascumparare la care este
indreptatit asiguratul de rezerva politei, rezerva bruta sau o alta rezerva modificata. Valoarea de
răscumpărare se calculeaza prin aplicarea unor procente crescătoare asupra rezervei. Acestea
variază funcţie de durată şi tipul asigurării, astfel incât să rezulte valori ce se află într-o relaţie
adecvată cu fondul acumulat de asigurător. Suma de rascumparare dupa m ani de la incheierea
asigurarii:
mSR = p · mVx
’

unde procentul p descreste treptat pe masura ce ne apropiem de expirarea asigurarii, avand in

vedere spre exemplu un tabel de forma urmatoare
m ≤5 (5-10] (10-15] (15-20] ≥20
p 95% 97% 98% 99% 100%

Procentul p este utilizat pentru descurajarea antiselecţiei, dar acesta este deseori inteles de catre
asigurati ca si o penalizare pentru rascumpararea politei.
Atunci când contractul este cu prime periodice valoarea de răscumpărare rezultata in urma
calculului poate rămâne negativă în prima parte a asigurării; asiguraţii nu primesc nimic sau
primesc o sumă foarte mică. Exista aici diferente semnificative de la o tara la alta.
Reglementările din Belgia spre exeplu impun asiguratorilor restituirea unei cote minime din
cheltuielile de achiziţie (care va majora suma de răscumpărare sau suma redusă).
Calculul sumei de răscumpărare prin raportare la rezerva brută permite asiguratorului să-şi
recupereze integral, in primul an de asigurare, cheltuielile de achiziţie α. Utilizarea rezervei nete
în calculul sumei de rascumparare conduce la sume de răscumpărare mai mari, dar acest mod de
calcul nu face posibilă recuperarea de către asigurator a cheltuielilor de achiziţie.
Legislaţia specifică de regula valori minime atat pentru rezerva ce trebuie constituita de catre
asigurator cat si pentru suma de rascumparare, deşi se permite asiguratorului sa menţinea rezerve
respectiv sa plăteasca sume de rascumparare mai mari decât valorile minime. Suma minima de
rascumparare trebuie sa fie mai mică decât rezerva minimă ceruta de legislatie, la orice moment;
rezerva minima este suma pe care asigurătorul este obligat prin legislaţie să o deţină, astfel ca
asigurătorul nu poate promite plata unei sume mai mari decât cea mentinuta, sub forma de
rezerva, ca si obligatie de plata fata de asigurat.
Exista si alte modalitati de calcul a sumei de rascumparare.
Asiguratorii plătesc odată cu suma de rascumparare excedentele acumulate pe poliţă pana la
momentul rascumpararii.
Intre două aniversări succesive suma de răscumpărare se aproximează de regulă prin
interpolare liniară.

3.2. Suma redusa

Atunci când încetează plata primelor iar asiguratul nu revendica rascumpararea contractului
asigurătorul urmează o anumită cale stipulată în poliţă sau determinată prin legislaţie.
Majoritatea contractelor prevad mentinerea in vigoare a asigurarii initiale, desigur la o suma
asigurata mai mica; asigurarea este transformata intr-o asigurare cu suma redusa si este libera de
plata primelor. Dupa transformarea la suma asigurata redusa asigurarea are caracteristicile unei
asigurari cu prima unica.
Pentru determinarea noii sume asigurate, rezerva matematica a poliţei este utilizată ca şi
primă unică netă pentru achizitionarea unei asigurari de acelasi tip cu cea initiala, aferenta vârstei
curente şi duratei de asigurare ramase. Pentru o asigurare viageră, suma asigurata redusa dupa m
ani de asigurare este:

respectiv in cazul asigurarii mixte mixtă :

In practica, unii asiguratori au in vedere suma de rascumparare in locul rezervei nete respectiv un
adaos la prima neta reprezentand cheltuieli de administratie. Pentru o asigurare mixta, spre
exemplu, mSR se consideră prima unică pentru o asigurare mixta de viata încheiata la data
transformării (asiguratul are x + m ani) si pe durata de asigurare rămasă (n – m ani):
mSR = mS ·

unde este prima unică pentru asigurarea mixta de viata încheiată la varsta x+ m pe o
durata de n – m ani la o suma asigurata SA = 1. Rezulta relatia de calcul a noii sume asigurate:

Daca se adauga la prima neta cheltuielile de administraţie ale asiguratorului, pe durata de

asigurare rămasă, atunci relatia de calcul a sumei asigurate reduse este:

Cheltuielile de administratie sunt considerate aici ca un procent γ din suma asigurata; γ poate fi
identic sau diferit fata de cel considerat in calculul primelor brute ale asigurarii initiale.

3.3. Modificarea elementelor asigurarii

Asiguratul poate solicita la orice moment modificarea unor elemente din polita: modificarea
sumei asigurate, a duratei de asigurare, a tipului asigurarii (spre exemplu o asigurar viageră se
transformă într-o asigurare mixtă). Astfel se doreste ca polita sa fie cat mai adecvată cerinţelor
curente ale asiguratorului. Determinarea elementelor necunoscute ale asigurarii urmare a unei
modificari aduse contractului are la baza principiul conservarii rezervei, astfel la momentul
efectuarii modificarii avem:
Rezerva poliţei initiale = Rezerva noii polite
(rezerva calculata imediat înainte de transformare = rezerva calculata imediat după
transformare). Spre exemplu, la transformarea unei asigurări viagere în asigurare mixtă, valoarea
primei nete anuale P ce urmează a se plăti în viitor rezulta din ecuatia:

unde mVx este rezerva asigurarii viagere, încheiate la varsta de x ani, dupa m ani. . Modificarea
are loc după m ani de la incheierea asigurarii viagere, iar asigurarea mixta expiră in anul in care
asiguratul are varsta de x+n ani. Prima neta determinata se incarcă de regulă cu cheltuieli de
administrare. Dacă se iau in considerare si cheltuielilede achizitie atunci se poate utiliza rezerva
bruta a vechii asigurari, la data transformarii, in locul rezervei nete; de asemenea unii asiguratori
utilizeaza suma de rascumparare. Un supliment de cheltuieli de achiziţie poate fi luat în
considerare în caz de majorare a elementelor asupra cărora se aplică acestea, dar şi o restituire de
cheltuieli.

3.4. Extra risc în asigurările de viaţă

Nu toate ofertele de asigurare sunt acceptate la o prima de asigurare rezultata din tabelele de
prima utilizate in mod curent de catre asiguratori. Abaterile pot fi determinate spre exemplu de
starea de sănătate, istoricul bolii, ocupaţie, activităţi riscante în timpul liber, climat nesănătos,
ş.a. Teoretic ar fi necesare aici tabele de mortalitate speciale, dar practic este dificil de determinat
astfel de tabele; este estimat un adaos pentru extra mortalitate. Extra mortaliate = mortalitate mai
mare decat nivelul aşteptat.
 De regulă asiguratorii transpun aceasta extra mortalitate intr-o majorare a primei de
asigurare. Extra prima nu poate fi estimata adecvat decât dacă dispunem de date privind extra
mortalitatea. Se au in vedere aici factorii ce influenţează mortalitatea populatiei. Examinarea
cauzelor de deces este primul pas pentru estimarea extra mortalitatii. Obiectivele principale sunt
aici acoperirea la prime de asigurare standard a unui număr cât mai mare de asiguraţi, dar si
utilizarea unor prime echitabile pentru toti asiguratii. Ofertele de asigurare pot fi separate in 3
grupe mari:
- asiguraţi acceptaţi la prime de asigurare normale (aproximativ 90%);
- aproximativ 6-7% prezintă un risc ridicat datorită sănătăţii, eredităţii, profesiei ş.a.; în
baza datelor statistice disponibile se calculează aici o majorare de prima;
- 3 – 4% din oferte prezintă un risc imediat de deces şi se resping sau se vor asigura doar
dacă in urma a diverse examinari medicale se va clarifica starea de sanatate a
potentialului asigurat.
Asiguraţii acceptaţi la prime de asigurare standard nu reprezintă insa un grup omogen. Evaluarea
riscului se realizeaza in cadrul departamentelor de subscriere din societatile de asigurare. Acestea
utilizeaza manuale de subscriere mai mult sau mai putin complexe.

4.Analiza profitabilităţii asigurărilor de viaţă („profit testing”)

Procesul de tarifare a unei asigurari de viata presupune două faze: cercetare si implementare.
Prima fază însemnă răspunsuri la multe întrebări de tipul „ce se întâmplă dacă?”. Se dezvoltă
astfel un produs ce inglobeaza o combinaţie rezonabilă de profitabilitate, compensare a agenţilor
de asigurare si competitivitate. Diferite variabile sunt modificate în scopul determinării celei mai
bune combinaţii. Posibile variabile: comisioane pentru agenţi, sume de răscumpărare, excedente,
prime ş.a.. Această fază este cea mai lungă şi mai dificilă. Se testeaza o varietate de scenarii;
definirea clară a obiectivelor, experienta şi intuiţia joacă un rol important în limitarea scenariilor
testate. Faza de implementare este mai rapida; se fixeaza aici pretul asigurării.
Tehnica fluxului de numerar (cash–flow), aplicata in domeniul asigurarilor de viata, permite
analiza profitabilităţii produselor. Se au au vedere diverse scenarii referitoare la variabilele
implicate.
Referitor la active, vom presupune că toate activele asiguratorului sunt purtătoare de
dobândă. Activele asigurătorului sunt investite desigur si in active ce nu sunt purtatoare de
dobada (acţiuni, active imobiliare s.a.). Asiguratorul estimeaza rata dobanzii tinand seama si de
rentabilitatea (sau lipsa rentabilităţii) acestor active.
In ceea ce priveste obligatiile (pasiv) vom presupune că obligaţiile asiguratorului constau
doar în rezerve. Se presupune astfel că daunele sunt plătite imediat, primele sunt anuale,
cheltuielile sunt plătite imediat ce apar.

4.1. Tehnica cash-flow

Fluxuri de intrare: primele încasate, venitul din investiţii.
Fluxuri de ieşire: plăţi la deces/supravieţuire (în general plata sumelor asigurate la apariţia
riscului asigurat), cheltuielile asiguratorului, cresterea in rezerva.
Exemplu. Vom exemplifica modul de aplicare a tehnicii cash-flow pentru o asigurare mixtă
de viaţă. Presupunem că asigurarea este subscrisă la vârsta x de 28 de ani, durata asigurării n este
de 5 ani iar suma asigurată SA = 1 u.m.. Ipoteze utilizate în evaluările actuariale:
 - ratele mortalităţii pe vârste sunt conforme cu Tabela de mortalitateExemple;
- rata anuală a dobânzii, utilizată în calculul primei şi a rezervei matematice, respectiv rata
rentabilităţii investiţiilor asigurătorului i este egală cu 3,5%;
- cheltuielile asigurătorului: α = 30%o din suma asigurată la încheierea asigurării, β= 4%
din prima brută la începutul fiecărui an de plată a primelor, γ = 5%o din suma asigurată la
începutul fiecărui an de asigurare.
Presupunem că evoluţia variabilelor implicate (mortalitate, dobândă, cheltuieli) în următorii 5 ani
va fi conformă cu aceste scenarii. Portofoliul asigurătorului conţine 100000 de contracte identice,
de tipul precizat. Se cere:
a) fluxul de numerar aferent portofoliului, la sfârşitul fiecărui an de asigurare;
b) profitul generat de acest portofoliu, la sfârşitul fiecărui an de asigurare.
Rezolvare. a) Calculăm pentru început prima brută anuală a asigurării:

Deasemenea, calculăm rezerva netă, la sfârşitul fiecărui an de asigurare. Evoluţia acesteia este
redată în tabelul urmator.
Tabel. Evoluţia rezervei nete
t 0 1 2 3
0 0,1863 0,3788 0,5783

Prima netă anuală:

Rezerva matematică netă la sfârşitul primului an:

.
În mod similar rezultă celelalte valori ale rezervei nete, indicate în tabelul 3.1.
Intrările (+) respectiv ieşirile (-) de numerar, aferente acestui portofoliu, sunt sintetizate
în tabelul urmator.

Tabel. Fluxul de numerar şi profitul pe portofoliu, la sfârşit de an de asigurare

Nr. Venit Cheltuieli Venit Plăţi la Plăţi la Cash-
Vârsta An poliţe în din din deces suprav. flow
x t vigoare prime Ct (-) inv. VIt Dt (-) St (-)
VPt (+) (+)
(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7)
28 1 100 000 20 045 4 302 551 181 0 16 113
29 2 99 819 20 009 1 299 655 192 0 19 173
 30 3 99 627 19 970 1 295 654 229 0 19 100
31 4 99 398 19 924 1 292 652 240 0 19 044
32 5 99 158 19 876 1 289 651 247 98 911 -79
920
la la la început la la la la
început început de an sfârşit sfârşit sfârşit sfârşit
de an de an de an de an de an de an

Creştere Profit pe
în rezervă portofoliu

(8) (9)=(7)-(8)
18 596 -2 483
18 491 671
18 412 688
18 367 677
-80 584 664
la sfârşit de an la sfârşit de an

(1) Numărul poliţelor în vigoare la început de an se determină ţinând seama de probabilităţile

de supravieţuire:
(3.1)

.
(2) Venituri din prime
(3.2)
.
(3) Cheltuieli de asigurare: anul 1
= (α + βG + γ )· lx (3.3)
= (0,03 + 0,04 · 0,20045 + 0,005)·100000= 4302
- în anii 2, 3, 4 respectiv 5 sunt prezente doar cheltuielile curente şi cele de administrare
= (βG + γ ) · lx+t-1 (3.4)
= (0,04 · 0,20045 + 0,005) · 99819 = 1299.
(4) Veniturile din investiţii
(3.5)
VIt = (VPt - ) · 0,035 = [(4)-(5)] · 0,035
VI1 = (VP1 - ) · 0,035 = (20045 – 4302) · 0,035 = 551.
(5) Plăţi urmare a deceselor apărute, pe portofoliu:
(3.6)

.
(6) Plăţile în caz de supravieţuire se efectuază doar la expirarea asigurării:
(3.7)
 .
(7) Flux de numerar (cash–flow), la sfărşitul anului t, pe portofoliu:
= VPt+ VIt – Ct – Dt – St sau
(3.8)
unde suma asigurată plătită în caz de supravieţuire la sfărşitul anului t este nulă ,
pentru respectiv o unitate monetară la expirare .
= intrări – ieşiri = (2) + (4) – [(3) +(5) + (6)].
b) Observăm un flux de numerar (cash–flow) negativ, la expirarea asigurării. Aici are loc
o ieşire substanţială de numerar, urmare a plăţii sumelor asigurate către asiguraţii ce au
supravieţuit până la expirarea contractului.
Dacă asigurătorul nu constituie rezerve pe parcursul anilor anteriori, atunci acesta nu va
putea plăti, la expirarea asigurării, sumele asigurate. Devine astfel evidentă necesitatea
constituirii rezervei matematice, în cazul asigurărilor mixte de viaţă.
(8) Creşterea în rezervă reprezintă diferenţa dintre rezerva de constituit, la sfârşitul anului
(pentru supravieţuitori), şi rezerva deja constituită la început de an, fructificată cu dobânda:
(3.9)
Se utilizează valorile rezervei nete, din tabelul 3.1. Rezultă creşterea în rezervă pe portofoliu,
la sfârşitul fiecărui an de asigurare:

.
La sfârşitul anului 5 nu mai este necesară constituirea unei rezerve (poliţa a expirat).
(9) Profitul pe portofoliu = (8) – (7)
= - (3.10)
respectiv
.
Profitul reprezintă partea rămasă din cash–flow după ce se reţine suma necesară pentru
constituirea rezervei. La sfârşitul primului an de asigurare, asigurătorul înregistrează pierderi pe
portofoliu. Aceste pierderi se datorează în principal cheltuielilor mari de achiziţie aferente
primului an.
Pentru asigurările cu prime periodice, constante pe tot parcursul asigurării, de regulă se
înregistrază pierderi în primul an, deoarece prima primă încasată nu este cu mult mai mare decât
rezerva ce trebuie constituită. În primul an de asigurare, cheltuielile asigurătorului sunt
substanţiale, iar diferenţa dintre prima de asigurare şi rezervă nu acoperă aceste cheltuieli.
Menţionăm că demersul anterior este adecvat şi atunci când prima anuală respectiv rata
dobânzii utilizată în acumulare sunt variabile de la un al la altul.
 4.2. Valoarea actualizată a profitului. Vectorul profit depinde de mă rimea
rezervei constituite. Pentru calculul rezervei pot fi utilizate şi alte baze tehnice (mortalitate,
dobâ ndă , cheltuieli) decâ t cele ce au stat la baza calculului primei de asigurare. În aceste
evaluă ri de tip cash-flow intervin patru rate ale dobâ nzii (Hare & McCutcheon, 1991):
- rata dobânzii utilizată în calculul primelor ip
- rata dobânzii ce intervine în calculul rezervei matematice ir
- rata dobânzii utilizată în calculul vectorului cash-flow şi profit (aceasta fiind rata
rentabilităţii investiţiilor obţinută de către asigurător la investirea fondului de asigurare)
iv
- rata dobânzii utilizată pentru actualizarea profitului r.
În simulările efectuate, aceste rate ale dobânzii nu trebuie să fie egale respectiv pot varia
de la un an la altul. În paragraful anterior s-a exemplificat modul de determinarea a vectorilor
cash-flow respectiv profit pentru un portofoliu de poliţe identice, toate cele patru rate ale
dobânzii fiind egale ir =iv = r = ip (=3,5%).
Considerăm un portofoliu format din asigurări mixte generalizate identice, încheiate
la vârsta x. Expresia (3.8) pentru fluxul de numerar precum şi relaţia (3.9) pentru profit pot fi
extinse pentru cazul în care suma asigurată la deces respectiv supravieţuire este variabilă de la un
an la altul (Hare & McCutcheon, 1991) :
(3.11)
respectiv
= (3.12)
unde:
reprezintă prima anuală brută aferentă anului t, încasată la început de an
cheltuieli de gestiune pe poliţă în anul t, percepute la început de an
suma asigurată în caz de deces în cursul anului t, plătibilă la sfârşit de an
suma asigurată în caz de supravieţuire a asiguratului la sfârşitul anului t
numărul de decese la vârsta
reprezintă creşterea în rezervă în cursul anului t, pentru supravieţuitori, adică
suma ce se pune în contul rezervei la sfârşitul anului t.
Relaţia (3.12) indică profitul generat de portofoliu, la sfârşitul fiecărui an de asigurare. Nivelul
profitului depinde de fluxul de numerar dar şi de rezerva matematică constituită. Această
abordare facilitează analiza influenţei nivelului rezervei asupra profitabilităţii asigurării.
Menţionăm că uneori rezerva necesar a fi constituită, conform legislaţiei, poate fi mai mare decât
cea rezultată utilizând bazele tehnice din calculul primelor.
Profitul estimat pe poliţă în vigoare
Legătura dintre valoarea profitului evaluat pe poliţă în vigoare , la începutul anului
t, şi profitul pe portofoliu , este redată prin relaţia:
= lx+t-1 · (3.13)
Având în vedere relaţiile (3.1) şi (3.6), din (3.11) obţinem expresia fluxului de numerar pe poliţă
în vigoare:
(3.14)
Deasemenea, din (3.12) rezultă expresia profitului pe poliţă în vigoare:
 (3.15)

unde este creşterea în rezervă pe poliţă.

Vectorul profit indică nivelul profitului (teoretic) obţinut de asigurător, la
sfârşitul fiecărui an de asigurare, dacă realitatea va fi conformă cu scenariile utilizate în calcul.
Profitul este calculat, în baza relaţiei (3.15), pentru fiecare poliţă în vigoare la începutul
anului t. Analiza profitabilităţii produsului se efectuează în principal în faza de elaborare a
produsului, fiind necesară evaluarea profitului pe poliţă subscrisă.
Profitul estimat pe poliţă subscrisă
Dacă se împarte profitul pe portofoliu la numărul poliţelor subscrise obţinem profitul pe
poliţă subscrisă PROt:

(3.16)
unde este probabilitatea ca asiguratul, ce încheie asigurarea la vârsta de x ani, să
supravieţuiască vârstei x+t-1 (probabilitatea ca poliţa să fie în vigoare la începutul anului t).
Acesta reprezintă profitul aşteptat, pentru fiecare poliţă subscrisă, în ipotezele teoretice avute în
vedere în analiza cash-flow.
Vectorul profit pe poliţă subscrisă poate fi obţinut şi direct, în baza unui tabel similar cu
tabelul 3.2. Se obţine în prima etapă vectorul profit pe poliţă în vigoare la început de an ,
conform relaţiei (3.15), rezultând apoi vectorul profit pe poliţă subscrisă , din realaţia
(3.16).

Utilizarea metodei analizei fluxului de numerar în tarifare

În ipoteza egalităţii celor patru rate ale dobânzii ce intervin în analiza fluxului de
numerar ir =iv = r = ip , valoarea comună fiind notată cu i, valoarea actualizată, la încheierea
asigurării, a vectorului profit pe poliţă subscrisă este zero (Hare & McCutcheon, 1991):

sau
(3.17)

unde este factorul de actualizare. Există o relaţie de echivalenţă între ecuaţia (3.17)
şi ecuaţia rezultată din principiul echivalenţei, din tarifarea clasică.
Funcţie de profitul pe portofoliu, ecuaţia (3.17) devine:
.

respectiv
(3.18)
Vom nota, în general, cu VAP valoarea actualizată a profitului pe poliţă subscrisă:
(3.19)

Prin urmare abordarea cash–flow poate fi utilizată şi pentru calculul primei de asigurare în locul
abordării tradiţionale. Toate celelalte elemente fiind fixate, prima de asigurare G este singură
necunoscută din ecuaţia (3.17).
Avantajele acestui mod de calcul al primelor, comparativ cu abordarea tradiţională: se pot
lua în considerare rate ale dobânzii variabile de la un an la altul, se poate ţine seama de scăderea
ratelor mortalităţii în timp, sumele asigurate în caz de deces respectiv supravieţuire pot varia de
la un an la altul respectiv pot fi luate în considerare, în tarifare, şi alte elemente, precum:
răscumpărările, inflaţia (care are efecte în principal asupra cheltuielilor fixe pe poliţă).
În etapa de dezvoltare a unui produs de asigurare de viaţă se au în vedere o serie de
aspecte, specifice fiecăruia din elementele ce stau la baza primei de asigurare. Privind
mortalitatea:
- asigurătorii ţin seama şi de experienţa proprie
- se are în vedere tendinţa de evoluţie pe termen lung a mortalităţii
- se decide politica de subscriere (clasele de risc) şi eventualele reasigurări necesare pentru
riscurile majore.
Referitor la rata dobânzii:
- se are în vedere rata medie a rentabilităţii asigurătorului la activele sale, anticipată pe
termen scurt şi lung
- se urmăreşte ca durată medie a obligaţiilor să fie aproximativ egală cu durată medie a
plasamentelor activelor asigurătorului
- se are în vedere rata dobânzii obţinută după deducerea cheltuielilor legate de investiţii.
Privind răscumpărările, taxele respectiv cheltuielile:
- se are în vedere experienţa proprie în privinţa răscumpărărilor
- de regulă suma de răscumpărare variază funcţie de momentul răscumpărării
- pentru taxe şi impozite se ţine seama de legislaţie
- comisioanele de încasare se stabilesc astfel încât să nu încurajeze răscumpărările
- de regulă comisionul de achiziţie este mai mare, pentru a se ţine seama de efortul de
vânzare, iar comisionul de încasare are ca obiectiv asigurarea persistenţei poliţei
- se au în vedere statisticile asigurătorului privind cheltuielile, şi influenţa inflaţiei asupra
cheltuielilor.
Testele de senzitivitate pot avea în vedere modificarea nefavorabilă a mortalităţii, a ratei
tehnice a dobânzii, creşterea răscumpărărilor, a ratei inflaţiei, a cheltuielilor etc..

Exemplu. Reluăm datele din exemplul anterior, tabelul 3.2.. Se cere: valoarea actualizată
a profitului, utilizând pentru actualizare o rată a dobânzii egală cu 3,5% .
Rezolvare. Valoarea actualizată a profitului pe portofoliu:
Regăsim rezultatul 3.19 respectiv principiul echivalenţei din tarifarea clasică, valoarea
actualizată a profitului obţinut de către asigurător fiind nulă, atunci când cele patru rate ale
dobânzii sunt egale.

4.3. Criterii utilizate în analiza profitabilităţii

Metoda analizei fluxului de numerar permite o serie de investigaţii asupra unui portofoliu
de asigurări de viaţă. Pentru diverse scenarii privind evoluţia variabilelor implicate. se estimează
vectorul profit, valoarea actualizată a profitului şi se decide dacă aceasta se încadrează în
aşteptările asigurătorului privind profitabilitatea produsului.
De regulă în primul an de asigurare (chiar în primii 2-3 ani pentru asigurările cu durată
mai lungă) asigurătorii înregistrează pierderi pentru majoritatea asigurărilor tradiţionale de viaţă
cu prime eşalonate. Rezerva minimă ce trebuie constituită plus cheltuielile de achiziţie şi
administrare nu sunt acoperite din prima anuală încasată. Suma necesară pentru acoperirea
acestor pierderi provine de la un investitor (ex. acţionarii), rata dobânzii r percepute de acesta
pentru capitalul investit (costul capitalului) reprezentând rata dobânzii utilizată în actualizarea
profitului. În analizele cash-flow specifice asigurărilor de viaţă, această rată este între 10% şi
20%. În general, cu cât o investiţie este considerată mai riscantă cu atât rata dobânzii r va fi mai
mare. Prin urmare, pentru produsele de asigurare mai riscante rata de actualizate a profitului,
considerată în evaluările cash-flow va fi mai mare.
Ne întrebăm în continuare dacă un anumit tip de contract generează un profit acceptabil.
Prezentăm câteva din criteriile utilizate în analiza profitabilităţii asigurărilor de viaţă (Hare &
McCutcheon, 1991).

1) Marja de profit reprezintă raportul dintre valoarea actualizată a profitului aşteptat pe poliţă
subscrisă şi valoarea actualizată aşteptată a primelor încasate, ambele actualizate cu aceeaşi rată
a dobânzii r:

(3.20)

unde este factorul de actualizare. Raportul indică ponderea profitului estimat în

primele încasate. Produsul este profitabil dacă marja de profit este mai mare decât o valoare
minimă (ex. 7%).
2) O altă măsură se bazează pe timpul necesar pentru recuperarea capitalului investit
(pentru acoperirea pierderii din primii ani de asigurare). Acesta trebuie să fie mai mic decât o
anumită valoare minimă. Se determină anul începând cu care valoarea actualizată a profitului
VAP devine pozitivă, acesta fiind anul în care produsul începe să contribuie la „averea”
asigurătorului:

(3.21)
 3) Rata internă a rentabilităţii (RIR) este utilizată deasemenea ca măsură a rentabilităţii
unei investiţii. Rata internă a rentabilităţii este rata dobânzii i pentru care vectorul profit pe poliţă
subscrisă are valoarea actualizată egală cu zero VAP = 0. Nu întotdeauna ecuaţia:
(3.22)

sau echivalent

are soluţii. Pentru luarea unei decizii, RIR poate fi comparată cu rata dobânzii utilizată în
actualizarea profitului. Această măsură a profitabilităţii este utilizată în principal pentru
asigurările pe termen lung.

4) Necesarul de capital aferent primului an de asigurare este determinat în principal de

mărimea comisionului de achiziţie. Pentru a se accepta lansarea produsului se poate cere ca
raportul între valoarea actualizată a profitului şi comisionul de achiziţie să nu fie mai mic decât
un anumit procent p (ex. 50%):

(3.23)

Metodele tradiţionale de tarifare utilizează scenarii deterministe pentru previziunea

profitabilităţii. Modelarea stochastică a ratei dobânzii respectiv a ratelor mortalităţii aduce
informaţii suplimentate privind variaţia profitabilităţii produsului (riscul la care se expune
asigurătorul).

Exemplu. Se consideră datele din exemplul precedent. Rata anuală a dobânzii

considerată adecvată pentru evaluarea fluxului de numerar şi a profitului, pe parcursul celor 5 ani
de asigurare, este de 11%.
Se cere:
a) valoarea actualizată a vectorului profit pe poliţă subscrisă. Rata dobânzii utilizată în
actualizare este de 12%;
b) analiza profitabilităţii produsului prin prisma criteriilor cunoscute.
Rezolvare. a) Redăm rezultatele obţinute pentru o rată anuală a dobânzii ,
rezervele şi primele fiind calculate cu o rată a dobânzii de 3,5%.

Tabel. Profit pe poliţă subscrisă, pentru o rată a dobânzii

x t Poliţe în Venit Cheltuieli Venit Plăţi la Plăţi la Cash-
vigoare din asig. din inv. deces suprav. flow
prime
(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7)
28 1 100 000 20 045 4 302 1 732 181 0 17 294
29 2 99 819 20 009 1 299 2 058 192 0 20 576
30 3 99 627 19 970 1 295 2 054 229 0 20 500
31 4 99 398 19 924 1 292 2 049 240 0 20 441
32 5 99 158 19 876 1 289 2 044 247 98 911 -78 526
 la la la început la la la la
început început de an sfârşit sfârşit sfârşit sfârşit
de an de an de an de an de an de an

Creştere Profit pe Profit pe poliţă Probabiliatea de Profit pe poliţă

în rezervă portofoliu în vigoare supravieţuire subscrisă

(8) (9) (10)=(9)/(1) (11) (12)=(10)x(11)

18 596 -1 302 -0,01032 1,00000 -0,01032
17 097 3 479 0,03485 0,99819 0,03479
15 592 4 908 0,04926 0,99627 0,04908
14 054 6 387 0,06426 0,99398 0,06387
-86 423 7 897 0,07964 0,99158 0,07897
la sfârşit de an la sfârşit de an la sfârşit de an la sfârşit de an

Faţă de tabelul 3.2 intervin modificări în coloana (4) respectiv în coloana (8).
(4) Veniturile din investiţii VIt = (VPt - ) · 0,11 = [(4)-(5)] · 0,11
VI1 = (VP1 - ) · 0,11 = (20045 – 4 302) · 0,11 =1732.
(8) Creşterea în rezervă:
= lx+t · – (1 + 0,11) lx+t-1 · .

Coloana (10) respectiv (12) rezultă în baza relaţiei (3.13) şi (3.16).

b) Valoarea actualizată a profitului pe poliţă subscrisă, utilizând pentru actualizare o rată
a dobânzii egală cu 12%, este:

1) Marja de profit:

deoarece

Dacă s-a fixat ca şi obiectiv o marjă de profit de 10%, atunci produsul este profitabil, prin prisma
acestui criteriu, deoarece 16,9 % > 10 %.
2) Pentru determinarea timpului necesar recuperării capitalului investit, se determină
valoarea actualizată a profitului degajat până la sfârşitul anului t:
 t 1 2 3 4 5
- 0,01302 0,03479 0,04908 0,06387 0,07897
VAPt - 0,0116 0,0161

S-a considerat o rată de actualizare a profitului r = 12%. Capitalul necesar a fi investit, în primul
an de asigurare, se va recupera treptat din profiturile generate în următorii ani. Începând cu anul
2 valoarea actualizată a profitului devine pozitivă, astfel capitalul investit se recuperează după 2
ani.
3) Rata internă a rentabilităţii reprezintă rata dobânzii pentru care valoarea actualizată a
profitului este zero VAP = 0. În cazul nostru ecuaţia:

are soluţia r = 3,01. Se utilizeaza functia IRR din Excel, pentru vectorul profit per polita
subscrisa (coloana 12)

4) Cheltuielile achiziţie sunt α = 30%o = 0,03. Dacă se consideră procentul p egal cu

50%, atunci produsul de asigurare este profitabil, prin prisma acestui criteriu, deoarece VAP =
0,1364 > 0,5 · 0,03.

5. Sursele excedentului şi modalităţi de repartizare a acestuia

5.1. Sursele excedentului
Asigurările de viaţă ce contin o componentă de economisire, precum asigurarea de
supravieţuire, asigurarea mixtă de viata, asigurarea de zestre, asigurarea la termen fix, anuitatile
viagere s.a., participă de regulă la profitul obtinut da catre asigurator. Specific acestor produse
este faptul ca au o rezerva matematica substantiala. Partea din profit repartizata asiguratilor o
intalnim sub diverse denumiri precum excedent, surplus, beneficiu, profit.
Pentru asigurarile de viata clasice bazele tehnice sunt fixate si garantate pe termen lung, prin
urmare trebuie stabilite cu prudenţă. Aceste marje de siguranta degajă importante excedente
pentru asiguratori. Concurenţa între companiile de asigurare, între produsele de asigurare de
viaţa şi alte produse financiare (plasamente la termen, obligaţiuni, etc.) au determinat asiguratorii
să restituie asiguraţilor o parte importantă din aceste excedente.
Excedentul reprezintă de fapt o corecţie adusă primelor de asigurare. Ipotezele ce stau la baza
calculului primei sunt stabilite cu precauţie rezultand prime de asigurare mai mari decât cele
efectiv necesare; primele includ astfel o marjă de siguranţă substanţială. Sursele excedentului
sunt, prin urmare elementele ce intervin in calculul primei, in principal rata dobanzii,
mortalitatea respectiv cheltuielile de administrare ale asiguratorului.
a) Excedent din dobanda. Asiguratorul obtine excedent din aceasta sursa atunci cand rata
rentabilitatii obtinuta de asigurator la plasamentele rezervei matematice este mai mare decât rata
dobanzii (utilizata in calculul primelor).
b) Excedent din mortalitate. Asiguratorul obtine excedent din mortalitate astfel:
- la asigurările de deces rezulta un excedent atunci cand ratele efective ale mortalitatii
asiguratilor sunt mai mici decât ratele din tabela de mortalitate utilizată în calculul primei.
- la asigurarile de supravietuire rezulta un excedent atunci cand relatia este inversa, adica
ratele efective ale mortalitatii asiguratilor sunt mai mare decât ratele din tabela de mortalitate.
c) Excedent din cheltuieli. Cheltuielile de administrare aduc un excedent atunci cand
cheltuielile efective ale asiguratorului sunt mai mici decât cheltuielile incluse in prima de
asigurare. De regulă aceste excedente sunt mici sau asiguratorii înregistrează pierderi din această
sursă, în principal asiguratorii nou intraţi pe piaţa, cu portofolii mici.
Excedentul total = Excedent din dobanda + Excedent din mortalitate + Excedent din
cheltuieli + Excedent din alte surse.
Excedentul din dobanda reprezinta principala sursa de excedent a asiguratorului. Ratele
rentabilităţii pe pieţele financiare sunt în condiţii normale superioare ratei tehnice, rezultând un
excedent din dobândă substanţial, la produsele cu rezervă matematică mare; aceste excedente
sunt neglijabile în cazul asigurărilor temporare de deces. Urmare a creşterii speranţei de viaţa şi a
subscrierii medicale mortalitatea observată este de regula mai mică decât cea din tabelele de
mortalitate; astfel nu se degajă un excedent substantial din aceasta sursa în cazul asigurărilor de
supravieţuire şi a anuitatilor viagere.
Prezentam in continuare o abordare matematica succinta referitoare la sursele excedentului.
a) Relaţii între rezerve succesive
Considerăm o asigurare viageră de deces. Se arata ca intre doua rezerve nete succesive exista
relatia de recurenta urmatoare:

iar pentru o sumă asigurată oarecare S:

Diferenţa se numeşte sumă expusă la risc iar este costul asigurării

aferent anului x+t.
b) Sursele excedentului / pierderii
Cota parte din activele asiguratorului aferente unei polite verifica urmatoarea relatie de
recurenta:

unde elementele ce intervin au urmatoarea semnificatie:

- valoarea activelor per polita, la sfarsitul anului t
- prima anuala brută
- i rata dobanzii
- cheltuieli aferente anului t exprimate ca si procent din prima bruta
- cheltuieli fixe per poliţă
- probabilitatea de deces la varsta x
- probabilitatea răscumpărare a politei, la varsta x
 - suma de rascumparare a politei, la sfarsitul anului t+1
- suma expusă la risc
Aceasta formula este o generalizare a relaţiei de recurenţă dintre doua rezerve succesive, avand
in vedere toate elementele de care depinde costul unei asigurari. Relatia indica valoarea asteptata
a activelor per polita, in ipoteza ca rata dobânzii, mortalitatea, cheltuielile respectiv
răscumpărările sunt conforme cu nivelul lor teoretic stabilit la momentul subscrierii.
Bazele tehnice ale asigurarii nu sunt insa identice cu cele efective. Valoarea efectiva a
activelor per polita verifica deasemenea o relatie similara:

unde elementele efectiv obtinute sunt notate cu ^.

Scăzând cele două relaţii si notand cu diferenţa între fondul predeterminat şi cel
efectiv , obtinem:
=
+
+

Astfel abaterea între valoarea efectiva şi cea aşteptată a activelor, diferenta ce are semnificatia de
excedent, are patru componente. Aceste componente pot fi asociate celor patru surse ale
excedentului respectiv ratei dobânzii, cheltuielilor, mortalităţii, răscumpărării.
O variantă simplificată a relaţiei anterioare, utila pentru evaluarea excedentelor, este metoda
contribuţiei celor 3 factori. Astfel:
- excedentul din dobândă se determina în baza rezervei de la începutul anului de asigurare

- excedentul din mortalitate se bazează pe suma asigurată expusă la risc, adică diferenţa
dintre suma asigurată şi rezerva la sfârşitul anului

- excedentul din cheltuieli:

= (cheltuieli teoretice per polita – cheltuieli efective per poliţa)( ).
Asiguratorul poate inregistra pierderi prin oricare din cele trei surse.
Rata efectivă a dobânzii utilizate aici constituie o estimatie a ratei rentabilităţii obţinuta de
catre asigurator la investiţiile sale curente.
Excedentele astfel evaluate fluctuează de la un an la altul. Asiguratorul trebuie sa tina seama
deasemenea de aşteptările asiguraţilor, astfel ca de regula se practica o nivelare a excedentelor.
Aceasta inseamna compensarea în timp a anilor favorabili cu cei nefavorabili, prin constituirea
unor rezerve de nivelare a excedentelor.

5.3. Modalitati de repartizare a excedentelor

a) Chei de repartizare
Principiu general avut in vedere aici: marimea excedentului alocat unei polite este proporţional
cu participarea politei la formarea excedentului. Modul de alocare a excedentelor variaza de la
un asigurator la altul.
Posibile chei de repartizare, specifice fiecareia din cele trei componente ale excedentului:
 - excedentul din dobândă: proporţional cu rezerva asigurării sau cu suma de rascumparare.
Se are in vedere valoarea acestora la sfarsitul anului calendaristic sau a anului de
asigurare sau o alta varianta;
- excedentelul din mortalitate: proporţional cu prima de risc sau cu suma expusa la risc.
La încheierea anului financiar asiguratorii determină suma pe care intenţionează să o distribuie
asiguratilor ca si excedente. De regula această sumă trece intr-un fond de participare, din care
sunt prelevate şi atribuite în cursul exerciţiului financiar următor participările la excedent.
Excedentul aferent anului n este în general atribuit politei la data aniversarii acesteia in cursul
anului n+1; unii asiguratori il atribuie politei la inceputul anului calendaristic.
b) Modalitati de alocare
De regula excedentul se utilizează pentru majorarea sumei asigurate. Excedentul repartizat
politei este utilizat ca prima unica pentru achizitionarea unei asigurari de acelasi tip cu polita de
baza. Pentru o asigurare mixta de viata spre exemplu:

respectiv

daca se au in vedere si cheltuielile de administrare ale asiguratorului. Noua suma asigurata va fi

unde SA este suma asigurata dinaintea alocarii excedentului.
Alte modalitati de alocare: plata efectivă către asigurat, la sfârşitul anului de asigurare, a
excedentului cuvenit sau reţinerea lui în contul primei de asigurare. Uneori excedentul din
mortalitate se utilizeaza pentru a se cumpăra protecţie suplimentară în caz de deces (asigurare
temporară de deces) pentru anul de asigurare urmator.

Aplicatie. Se considera o asigurare mixtă de viata cu urmatoarele elemente: x = 30 ani, n = 30

ani, SA = 1000, 5V30 = 113,62, , = 0,0025 iar = 0,00124. Prima neta
anuala este P = 22,82, prima bruta anuala 28,4, respectiv cheltuielile efective per poliţă în anul 6
au fost de 4,99. In cursul anului 6 rata efectivă a dobânzii obţinute de asigurator a fost de 4,5%
(rata medie a rentabilităţii) iar rata dobânzii (utilizata în calculul primei si a rezervei) 3%.
Determinati excedentul aferent anului 6 prin metoda celor trei componente

Rezolvare
Excedentul din dobanda

Excedentul din mortalitate

Excedentul din cheltuieli:

= (cheltuieli teoretice per polita – cheltuieli efective per poliţa)( ).
Cheltuieli teoretice per polita = Pb – P = 28,4 – 22,82 = 5,58
EC6 = (5,58 – 4,99) · (1 + 4,5%) = 0,62

Excedent total = ED6 + EM6 + EC6 = 2,05 + 1,09 + 0,62 = 3,75.

Observam ca prin aceasta metoda se pot compensa spre exemplu excedentele din dobândă cu
pierderile din cheltuieli.
Bibliografie:
1. Charpentier, A. (2015), Computational Actuarial Science with R, Chapman and Hall.
2. Lazar, D., Statistica actuariala, Editura Economica, Bucuresti, 2007 (este disponibila in
biblioteca FSEGA).
3. David C. M. Dickson, Mary R. Hardy, Howard R. Waters, 2009, Actuarial Mathematics
for Life Contingent Risks; (temele discutate).
4. Hare D.J.P., McCutcheon J.J., (1991), An introduction to profit-testing, Institute of
Actuaries, U.K.
5. Bowers et al., 1997, Actuarial mathematics; (temele discutate).

*Nu se cere. Partea a II-a. Planuri de pensii private

Sistemele de pensii sunt destinate asigurării de venituri populaţiei vârstnice.

1. Arhitectura actuala a planurilor de pensii

Caracteristici ale planurilor de pensii
Criterii
 tehnica de tehnica redistribuirii acumulare de fonduri sau
finanţare active
 administrare instituţii publice instituţii private
 participare participare obligatorie facultativă
 elemente fixe planuri de pensii cu beneficii definite cu contribuţii definite
Combinaţii ale acestor caracteristici, respectând totuşi anumite restricţii, conduc la diverse planuri de
pensii. Planurile cu participare obligatorie finanţate prin redistribuire, "pas cu pas", sunt
implementate de regulă ca planuri cu beneficii definite. In majoritatea ţărilor au fost implementate
(după al 2 – lea război mondial) planuri de pensii cu beneficii definite şi finanţate pe principiul
redistribuirii:
- sunt administrate public iar participarea este obligatorie;
- sunt administrate de institutii publice si sunt planuri cu beneficii definite – beneficiul (pensia) e
definit şi garantat prin referire de regulă la salariu şi durata contribuţiei;
- sunt finantate pe principiul redistribuirii „pas cu pas” (pay–as–you–go).
Contribuţiile curente ale angajaţilor şi angajatorilor se utilizează pentru plata pensiilor curente. La nivelul
de an sistemul este în echilibru dacă total contribuţii = total pensii plătite. Notatii:
q – rata contribuţiei (aici % din salariu)
S – salariul mediu
C – numărul contribuabililor
P – pensie medie
N – numărul pensionarilor
Din relatia de echilibru rezulta

Observăm că rata contribuţiei este determinată de factori demografici respectiv de factori specifici
pieţei forţei de muncă, raportul P/S reprezentând rata de înlocuire iar N/C rata de dependenţă in sistem.
Este evident că un astfel de sistem este vulnerabil la schimbările demografice (fertilitate, mortalitate)
respectiv de pe piaţa forţei de muncă (vârsta de intrare/ieşire de pe piaţă, rata de participare a populaţiei
pe piaţa fortei de muncă etc.). Pentru ca sistemul sa ramâna în echilibru se impune ca rata contribuţiei să
scadă sau să crească odată cu variaţia raportului pensionari / contribuabili, atunci când se doreşte
menţinerea constantă a raportului pensie/salariu.
Atât în ţările dezvoltate cât şi în cele cu economie în tranziţie spre economia de piaţa aceste sisteme
de pensii se află în impas, urmare a creşterii ratei de dependenţă din sistem (pensionari/contribuabili).
Dificultăţile privind finanţarea pensiilor în ţările dezvoltate sunt de natură demografică, fiind consecinţe
ale tendinţei de îmbătrânire a populaţiei şi se vor manifesta preponderent în următoarele decenii. În ţările
cu economie în tranziţie, presiunea asupra sistemelor de pensii este determinată si de evenimentele
desfăşurate pe piaţa forţei de muncă respectiv de contracţia activităţii economice, şi se manifestă în
prezent.

Tabel.Rata de dependenţă a populaţiei vârstnice*, în

câteva ţări în tranziţie, conform Organizaţiei Naţiunilor
Unite
1990 1995 2000 2020 2050
Ungaria 20 21 21 29 50
Polonia 16 17 18 26 50
Bulgaria 20 22 24 29 53
România 16 18 20 24 45
Sursă: http://esa.un.org/unpp/
Notă: * numărul populaţiei cu vârsta ≥ 65 ani/numărul populaţiei cu vârsta între 15 şi 64 ani inclusiv.
În ultimul deceniu s-au realizat mutaţii importante în sistemele de pensii din multe ţări ale lumii,
principalul obiectiv fiind restabilirea compatibilităţii politicilor sociale cu schimbările economice şi
demografice actuale şi de perspectivă. Tendinţă constatată este aceea de trecere de la finanţarea prin
tehnica redistribuirii ("pas cu pas") a pensiilor înspre finanţarea prin acumulare de fonduri. Acumularea
de fonduri se concretizeaza in acumularea contribuţiilor şi investirea acestora, urmând ca din fondul
acumulat să se plătească, începând cu data pensionării, pensiile.
Planurile finanţate prin acumulare de fonduri sunt de regulă administrate privat şi se numesc planuri
de pensii private. Acestea pot fi planuri cu beneficii diferite respectiv cu contribuţii diferite. Se constata o
tendinta de crestere a ponderii planurilor de pensii private cu contributii definite. Aici rata contribuţiei
este fixată la intrarea in plan, poate fi spre exemplu 10% din salariu sau o sumă fixă, iar nivelul exact al
pensiei nu se va cunoaşte decât la data pensionării fiind dependent de mărimea contribuţiilor respectiv de
rata rentabilităţii obţinute de catre administratorul fondului. Fondul acumulat este utilizat la data
pensionării ca primă unică pentru cumpărarea unei anuităţi imediate.
Pentru planurile cu beneficii definite nivelul pensiei se cunoaşte în avans, spre exemplu 60% din
salariul ultimului an, iar rata contribuţiei se recalculează de regulă anual. Planurile cu beneficii definite
sunt prezente mai mult în ţari dezvoltate şi sunt implementate de angajatori în beneficiul angajaţilor.
În contextul integrării în UE, al armonizării legislative cu legislaţia europeană, şi al
direcţiilor de reformă adoptate în sistemele de pensii din alte ţări cu economie în tranziţie din
Europa Centrală şi de Est, România şi-a propus să implementeze sistemul mixt de pensii.
Legislatia pensiilor private in Romania
(http://www.pensiaprivata.ro/sistemul_de_pensii.php?tip=obligatorii):
- Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, Monitorul Oficial, Partea I nr. 470 din
31/05/2006
 - Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat din 18/10/2004
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 482 din 18/07/2007. Republicare 1 MOF nr.
482 - 18/07/2007.

Figura 1. Sistemul de pensii cu trei componente, recomandat de către Banca Mondială

Caracterul de noutate al acesei abordări constă în direcţionarea unei părţi din contribuţia obligatorie
înspre componenta obligatorie privată, componentă ce funcţionează pe principiile planurilor private de
pensii cu contribuţii definite.
Tabel. Componentele obligatorii ale sistemului de pensii în câteva ţări din Europa de Est

Tabel. Arhitectura sistemelor de pensii, componentele obligatorii, în câteva zone ale lumii
Componenta publică Componenta privată / publică Sistem mixt
"pas cu pas" acumulare de fonduri
beneficii NDC conturi individuale fonduri naţionale "pas cu pas" +
definite (administrate privat, (administrate public, conturi individuale
contribuţii definite) contribuţii definite)
OECD (restul Italia Marea Britanie
ţărilor) Suedia
Elveţia
Australia
Olanda
Danemarca
America Chile Argentina
Latină Bolivia Columbia
(restul ţărilor) Mexic Peru
El Salvador Uruguay
Kazakhstan Croaţia
Europa Ungaria
Centrală şi de Polonia
Est, fostele ţări Letonia
din Uniunea China Singapore ş.a.
Sovietică ş.a. Indonezia
(restul) ş.a.
ş.a.
Sursă: Fox şi Palmer (2000).
Notă: * Olanda şi Danemarca sunt ţări în care funcţionează cu caracter obligatoriu planuri ocupaţionale
de pensii finanţate prin acumulare, cu beneficii definite (Kremes, 2000) .
 Tendinta de deplasare inspre planuri finantate prin acumulare implica un transfer de riscuri dinspre
angajatori şi guverne spre angajaţi, deoarece există:
 riscul de scădere a valorii fondului acumulat (urmare a unor plasamente nenerentabile) cu
efecte dramatice înainte de pensionare
 riscul plătii unor contribuţii insuficiente, urmare a incapacităţii de muncă sau a şomajului
 riscul obţinerii unor pensii prea mici, urmare a plăţii unor contribuţii prea mici. Acest risc
se pot atenua prin prezentarea unor simulări care indică nivelul probabil al pensiei la
diverse niveluri ale contribuţiei.
 riscul scăderii valorii reale a pensiei pe perioada de plată, urmare a inflaţiei.

2. Simularea nivelului pensiei furnizate de planurile de pensii cu contribuţii definite

Simularea nivelului fondului acumulat respectiv a raportului pensie/salariu, pentru o rată
predefinită a contribuţiei, necesită obţinerea în prealabil a unor proiecţii pe termen lung
privind perioada de acumulare:
- evoluţia ratei rentabilităţii investiţiilor fondului pe perioada de acumulare;
- evoluţia salariului, atunci cand cuantumul contribuţiei fiind funcţie de salariu;
- cheltuieli de gestiune.
Este dificil de prevăzut pe termen lung evoluţia acestor variabile. Modele stochastice pentru investiţii
respectiv salariu elaborate în literatură, şi utilizate în actuariat, sunt estimate în baza unor date anuale ce
acoperă de regulă perioade lungi de timp de peste 50 de ani. Aceste modele fac posibilă obţinerea unor
scenarii stochastice privind evoluţia variabilelor investiţionale. Relativ la scenariile deterministe, acestea
sunt elaborate în general pe principiul “dacă ... atunci”. Nivelul pensiei se deduce relativ uşor în condiţiile
în care pentru toate variabilele implicate sunt stabilite anumite ipoteze privind evoluţiile lor viitoare.
Dificultăţile apar atunci când se doreşte elaborarea unor scenarii plauzibile.
Avem în vedere scenarii deterministe. Formula ce descrie acumularea fondului:

unde = suma acumulată (fondul) la sfârşitul anului t;

= rata contribuţiei, presupusă ca fiind un procent constant din salariul curent;
= salariul în anul t;
= rata rentabilităţii investiţiilor în anul t;
= cheltuieli percepute de administratorul fondului, ca şi procent din fiecare contribuţie, la
inceput de an;
procent din valoarea fondului (la sfârşit de an) şi reprezintă cheltuieli de adminstrare a
fondului.
Presupunem ca salariul evolueaza conform tabelei de evoluţie a salariului din anexa, unde sx indica
raportul intre salariul la varsta x si salariu aferent primei varste din tabela considerat egal cu 1. Salariul

estimat pentru varsta este .

Exemplu: 40 ani €; 50 ani .

In aceasta tabela se încorporează: rata inflaţiei pe termen lung, rata de creştere productivitatii
muncii pe termen lung respectiv cresterea salariului odata cu vârsta urmare a experientei (fiind
mai mare în prima parte a carierei, urmare a promovărilor rapide).
Fondul acumulat este utilizat pentru cumpararea unei anuitati imediate, frecvent fiind oferite pensii
(anuitati) viagere, pensie crescatoare cu o rata fixa, pensie pentru sot-sotie, pensie cu perioada de garantie
s.a.. In cazul unei anuitati viagere:
 respectiv

unde

iar anuitatea viagera platibila lunar, 1u.m. per an, este .

Anuitatea viagera crescatoare cu o rata anuala de c %:

protejează pensionarul contra inflaţiei (parţial).

Exemplu. Simularea nivelului fondului acumulat, a pensiei respectiv a raportului pensie/ultimul
salariu.
a) Ipoteze privind perioada de acumulare (dinaintea pensionării)
- x = 30 ani, vârsta de intrare în planul de pensii; vârste de pensionare 60 de ani
- rata contribuţiei 8% din salariu. Consideram S30 = 10000 €
- cheltuieli: β = 5%; γ = 1%
- relative la rata rentabilităţii investitiilor un prim scenariu are la bază o ipoteză
conservatoare de 6%. In scenariul mediu rata rentabilităţii este de 9% iar în cel optimist de
12%.
b) Ipoteze aferente perioadei de plată a pensiei
Rata tehnica a dobanzii 5%; tabela de mortalitate prospectivă; cheltuielile cu plata pensiei 1% din
fiecare pensie. Rezulta

=23,83 anuitate viagera crescatoare cu o rată anuala de 5%.

.
Consideram scenariul conservator, rata anuala a rentabilitatii investitiilor in perioada de acumulare
fiind r = 6%.
Salariu: S30 = 10000 € rezulta S31 = S30 ٠ 1,06 = 10 600, ..., S59 = 58 600 €.
Contributii: c = 8% din salariu, rezulta
8% S30 = 800 €, ..., 8% S59 = 8% ٠ 58600 €.
Fond acumulat:
F1 = [0 + (1 – 0,05) · 0,08 · 10000] · (1 + 0,06)(1 – 0,01) = 797,5
F2 = [797,5 + (1 – 0,05) · 0,08 · 10600](1 + 0,06)(1 – 0,01) = 1682,5
...
F10 = 11124,5
F30 = 117800 €.
Nivelul pensiei anuale:
; .

- anuitate viageră , pensie anuala: 117800/14 = 8 414 €. Raportul de înlocuire

pensie/ultimul salariu: 8414/58600 ٠ 100 = 14,35%;
- anuitate crescatoare cu 5% anual =23,83, pensie anuala = 117800/23,83 = 4943.
Tabel. Nivelul fondului acumulat, respectiv raportul de înlocuire, în diferite scenariideterministe
Scenariu pesimist (conservator) mediu optimist
r = 6% r = 9% r = 12%
Fond acumulat (€) 117 800 181 900 293 400

Pensie anuala 8 414 12 993 17 100

Pensie/ultimul salariu 14,35% 22,17% 35,76%
Pensie crescătoare cu
5% anual 4 943 7 633 12 312
Primul scenariu furnizează o pensie ce poate fi considerată ca fiind minimă (posibil garantată).
Administratorii planurilor de pensii private utilizează pe lângă aceste scenarii deterministe metode de
simulare a nivelului pensiei bazate pe scenarii aleatoare/probabilistice, care presupun elaborarea în
prealabil a unor modele econometrice pentru rata rentabilitatii investitiilor.

3. Planuri de pensii private cu beneficii definite

Aceste planuri furnizează:
 beneficiu de bază: pensia de bătrâneţe, definită prin raportare la salariu şi la numărul anilor de
activitate sau contribuţie. Exemple de definire a pensiei:
- sumă fixă pentru fiecare an de muncă
- procent din salariul mediu de pe întreaga perioadă activă
- procent din salariul mediu al ultimilor ani de activitate
- procent din salariul pentru fiecare an de muncă;
 beneficii colaterale:
- pensie de invaliditate (procent din ultimul salariu), ce începe în momentul invalidităţii şi se
încheie de regula la 65 de ani când începe plata pensiei de bătrâneţe
- sumă fixă sau pensie pentru urmaşi in caz de deces (pe perioadă activă)
- in caz de retragere din plan (schimbarea locului de muncă) după un anumit număr de ani de
contributie se alocă o pensie a cărei plată începe la momentul pensionării sau se restituie
contribuţiile şi dobânda din contribuţie.
Evenimente sau riscuri ce apar pe parcursul perioadei active sunt: retragerea la pensie de bătrâneţe,
deces, invaliditate, retragere din plan inainte de pensionare. Statistica intervine în estimarea probabilă de
apariţie a fiecăruia din aceste riscuri rezultând tabela cu mai multe căi de eliminare aferentă perioadei
active (vezi anexă). Se estimeaza, pe varste: probabilitatea de pensionare (r), probabilitatea de a deveni
invalid pe parcursul perioadei active (i), probabilitatea de deces pe parcursul perioadei active (d),
probabilitatea de retragere din plan (w).
In tabela din anexa se presupune că pensionările au loc între 60 si 70 de ani. Se prezinta numărul
membrilor planului care rămân activi dintr-o populaţie ipotetică de 100000 de persoane. Număr de
supravieţuitori:
,
unde următoarea expresie:

redă probabilitatea ca un membru de x ani să fie activ la vârsta de x+k ani.

Elementele esenţiale necesare evaluărilor actuariale specifice fondurilor de pensii cu beneficii
definite sunt:
 o tabelă cu mai multe căi de eliminare, aferentă perioadei active;
 o tabelă a evoluţiei salariilor, necesară atunci când nivelul pensiei este definit în funcţie
de salariu sau contribuţiile sunt exprimate sub forma unui procent din salariu;
  ipoteze asupra ratei rentabilităţii investiţiilor administratorului fondului, pe parcursul perioadei
active respectiv după începerea plăţii pensiilor;
 o tabelă de mortalitate a titularilor de anuităţi, respectiv
 o tabelă de mortalitate a persoanelor invalide, dacă planul prevede şi plata unei pensii în caz de
invaliditate.
Desigur experienţa nu va fi conformă cu aceste ipoteze, rezultand excedente sau pierderi. Acestea sunt
evaluate anual şi sunt amortizate pe anumite perioade de timp (de exemplu 10 ani) din contribuţii.
De regula cea mai mare parte a contribuţiei este plătită de angajatori (fiind şi un mijloc de stimulare
a angajaţilor). Metodele de calcul a contribuţiei (costul pensiei) se împarte în 2 grupe mari:
a) metode de alocare a beneficiilor
b) metode de alocare a costului (costul total se alocă în mod egal fiecărui an din perioada activă).
a) Metoda unităţilor creditate (unit credit)
Fiecare contribuţie anuala este utilizată ca şi primă unică pentru cumpărarea unei anuităţi:

unde este vârsta de pensionare

pensia anuală alocată anului curent, cand asiguratul are varsta x
valoare actualizată a pensiei
probabilitatea (x) să rămână membru activ până la vârsta pensionării

Exemplu. Pensia este definita ca fiind 1% din salariu pentru fiecare an de muncă. Varsta de pensionare r =
60 ani, varsta de intrare in plan x = 30 ani, rata dobânzii aferenta perioadei de acumulare 7%. Salariul la
data intrarii in plan este 1000 u.m. Se cere contributia anuala.

Varianta clasica Altă variantă

Vârstă
30 10 0,2386 0,1314 11,6 3,64 27,86 10,13
40 17,4 0,6457 0,2584 11,6 33,68 27,86 53,92
50 34,1 0,7973 0,5083 11,6 179,23 27,86 130,97
55 46,2 0,8834 0,7130 11,6 337,56 27,86 203,56

este probabilitatea ca un membru cu varsta de 40 de ani sa ramana membru

activ pana la varsta de pensionare.

Contributia anuala creste exponenţial odată cu înaintarea în vârstă. Din acest motiv se recurge şi la alte
metode, una din ele presupunând alocarea în mod egal a pensiei pe fiecare an de activitate.
Altă variantă. Pensia totală aferentă celor 30 de ani de activitate
Se împarte în mod egal pe cei 30 de ani de contribuţie: (PA) x = 835,9/30 = 27,86. Şi în această variantă
costul creşte, dar mai încet decât în varianta anterioară. De regulă angajatorilor nu le convine faptul că
acest cost este variabil.

b) Metode de alocare a costului

Avantajul constă în faptul că furnizează un cost constant pe toată perioada activă.
,
unde reprezintă valoarea actualizată a pensiilor (cost total al pensiilor)
– vârsta la momentul intrarii în plan
pensia totala la care membrul planului este îndreptăţit dacă ramane membru r – y ani.

Contributia anuala (cost anual)

unde este anuitatea plătibilă atâta timp cât persoana rămâne membru activ al planului, cel mult r
– y ani, 1 u.m. anual.
Exemplu. Reluam datele din exemplul precedent.

u.m..

iar valoarea actualizată, la vârsta de 30 de ani, a 1 u.m. plătibile până la maxim 60 de ani, atâta timp cât
(x) este membru al planului (plăteşte contribuţii)

Rezulta iar contributia anuala .

Tabelă cu mai multe căi de eliminare aferentă perioadei active.

Tabelă de evoluţie a salariului.
Vârsta Salariu
x
30 100 000 100 19 990 ― ― 1,00
31 79 910 80 14 376 ― ― 1,06
32 64 454 72 9 858 ― ― 1,13
33 55 524 61 5 702 ― ― 1,20
34 49 761 60 3 971 ― ― 1,28
35 45 730 64 2 693 46 ― 1,36
36 42 927 64 1 927 43 ― 1,44
37 40 893 65 1 431 45 ― 1,54
38 39 352 71 1 181 47 ― 1,63
39 38 053 72 989 49 ― 1,74
40 36 943 78 813 52 ― 1,85
41 36 000 83 720 54 ― 1,96
42 35 143 91 633 56 ― 2,09
43 34 363 96 550 58 ― 2,22
44 33 659 104 505 61 ― 2,36
45 32 989 112 462 66 ― 2,51
 46 32 349 123 421 71 ― 2,67
47 31 734 133 413 79 ― 2,84
48 31 109 143 373 87 ― 3,02
49 30 506 156 336 95 ― 3,21
50 29 919 168 299 102 ― 3,41
51 29 350 182 293 112 ― 3,63
52 28 763 198 259 121 ― 3,86
53 28 185 209 251 132 ― 4,10
54 27 593 226 218 143 ― 4,35
55 27 006 240 213 157 ― 4,62
56 26 396 259 182 169 ― 4,91
57 25 786 276 178 183 ― 5,21
58 25 149 297 148 199 ― 5,53
59 24 505 316 120 213 ― 5,86
60 23 856 313 ― ― 3 552 6,21
61 19 991 298 ― ― 1 587 6,56
62 18 106 284 ― ― 2 692 6,93
63 15 130 271 ― ― 1 350 7,31
64 13 509 257 ― ― 2 006 7,70
65 11 246 204 ― ― 4 448 8,08
66 6 594 147 ― ― 1 302 8,48
67 5 145 119 ― ― 1 522 8,91
68 3 504 83 ― ― 1 381 9,35
69 2 040 49 ― ― 1 004 9,82
70 987 17 ― ― 970 10,31
Sursă: Bowers et all (1987)

Partea III. Statistica în asigurări generale-elemente introductive

Prima de risc (prima neta) reprezintă suma necesară pentru acoperirea costului aşteptat al
riscului asigurat (plata daunelor previzibile).
Pornind de la statisticile observate într-un portofoliu omogen, o estimaţie pentru prima
de risc rezultă din raportul:

Pentru estimarea primei de risc de regulă se recurge la estimarea separată a frecvenţei daunei
respectiv a daunei medii , prima de risc rezultând în consecinţă:

P = frecvenţa daunei dauna medie

sau

Teme de discutat:
- Legi de probabilitate utile-doar o introducere. Tema va fi tratata in detaliu la disciplina
de Statistica Actuariala (master ESA anul1).
 - Modelul liniar generalizat (Generalized linear model-SPSS si R). Tema va fi tratata la
disciplina de Statistica Actuariala (master ESA anul1)
- Analiza datelor de supravietuire (Survival analysis-SPSS si R). Tema va fi tratata la
disciplina de Statistica Actuariala (master ESA anul1)
- Alte teme specifice.
Toate aceste metode pot fi aplicate pentru orice set de date, din economie sau din alte stiinte, ce
au caracteristicile discutate (nu doar pentru date din asigurari).

Legi de probabilitate discrete

Intervin in modelarea distribuţiei numărului daunelor, dar si in multe alte teme din
asigurari, economie, sau din alte stiinte.

Pentru studiul distribuţiei numărului daunelor, apărute într-un interval de timp fixat, sunt
considerate distribuţii teoretice specifice unor variabile discrete ce înregistrează valori
pozitive, precum legea Poisson, legea binomială negativa sau repartiţii mixte.

Exemplu.
Numar daune
Cumulative
Frequency Percent Valid Percent Percent
Valid 0 20252 95,0 95,0 95,0
1 948 4,4 4,4 99,5
2 94 ,4 ,4 99,9
3 15 ,1 ,1 100,0
4 3 ,0 ,0 100,0
5 1 ,0 ,0 100,0
Total 21313 100,0 100,0

Legea de probabilitate binomială

O variabilă aleatoare X ce urmează legea binomială indică numărul de apariţii a unui
eveniment în n experienţe Bernoulli (raspunsul da/nu – apare sau nu apare evenimentul urmarit)
independente. Un experiment este repetat de n ori.
Repartiţia unei variabile ce urmează legea binomială de parametri şi
este definită prin:
(9.26)
unde ..,n iar p este probabilitatea de apariţie a evenimentului, fiind considerată
constantă in toate experimentele. Relaţia (9.25) indică probabilitatea ca evenimentul să apară de
k ori în n experienţe Bernoulli independente.
Media respectiv varianţa unei variabile ce urmează legea binomială sunt:
E(X) = np
Var(X) =npq= np(1 – p)
valoarea medie fiind mai mică decât varianţa.
 Repartiţia binomială poate fi aproximată suficient de bine prin legea normală de
probabilitate de parametri respectiv , pentru np şi np(1 – p) mai mari decât
10.
Exemplu: numarul de daune inregistrate pe un grup de polite.

Legea de probabilitate Bernoulli

Variabila inregistreaza doua valori, notate de regula 1/0 (succes/esec). Se obtine cand n=1, deci
este legea . Densitatea de probabilitate:
, unde k=0, 1
Media respectiv varianţa sunt:
E(X) = p
Var(X) =pq= p(1 – p)
Exemple: extragerea aleatoare a unui asigurat - a avut/nu a avut dauna, aruncarea monedei
fata/verso, extragerea aleatoare a unui produs care poate fi bun/defect, extragerea aleatoare a
unui pacient care s-a vindecat/nu s-a vindecat in urma unui tratament, un client a cumparat/nu a
cumparat un anumit produs.
Obs. In asigurari, probabilitatea p si legea de probabilitate se ajusteaza cu expunerea la risc
(Jong, Heller, 2008, pag. 22).

Legea de probabilitate Poisson

Repartiţia unei variabile discrete X ce urmează legea Poisson de parametru λ > 0
este:
(9.25)
si indica numarul de aparitii a unui eveniment într-un interval de timp (sau in spatiul) fixat.
Media şi varianţa unei variabile Poisson sunt egale:
E(X) = λ
Var(X) = λ
ceea ce conferă o flexibilitate redusă acestei legi. Parametrul λ reprezintă numărul mediu de
aparitii a unui eveniment în intervalul de timp (sau in spatiul) fixat.
Figura 9.4. Repartiţia Poisson, pentru diferite valori ale mediei λ
 Suma a n variabile Poisson independente este o variabilă ce urmează legea Poisson de
parametru λ egal cu suma celor n parametri.
Pentru valori ale parametrului lambda suficient de mari (exemplu ) legea
Poisson poate fi aproximată suficient de bine prin legea normală de parametri N( , ) de
parametri şi .

Are numeroase aplicatii, in asigurari (ex nr de daune ce apar pe un contract in decursul unui
an, numar de accidente pe o autostrada in decursul unei saptamani…), probleme cu timp de
asteptare (ex. numar de apeluri telefonice intr-o centrala in decursul unui minut, numarul de
clienti ce cumpara un produs intr-o zi, numarul de masini ce trec un pod sau intra intr-un tunel in
decursul unui minut, numarul de accidente intr-o fabrica in decursul unei zile,…). Ipoteze:
aparitiile evenimentelor sunt independente, probabilitatea de aparitie este proportionala cu
lungimea intervalului.
În asigurări, legea Poisson este adecvată pentru modelarea unui singur risc. Repartiţia
numărului de daune apărute pe un contract într-o anumită perioadă de timp poate fi aproximată
suficient de bine prin legea Poisson.

Legea de probabilitate binomială negativă

Densitatea de probabilitate a unei variabile discrete X ce urmează legea binomială
negativă de parametri şi este:
(9.27)
sau

cu observaţia că r nu este în mod necesar un număr întreg. Media respectiv varianţa variabilei
sunt:
E(X) = r(1 – p)/p
Var(X) = r(1 – p)/p2
In general, cand r este intreg, legea binomiala negativa (numita si legea Pascal) este legea
unei variabile X ce indica numărul de succese într-o secventa de experiente Bernoulli înainte ca
un anumit număr (fixat, notat cu r) de esecuri să apară; p este probabilitatea pentru succes. Cand
r tinde la infinit legea converge catre legea Poisson.
Exista si alte parametrizari, spre ex:
si
cand si ; parametrul k se numeste overdispersion” sau “shape” .
Metoda verosimilităţii maxime, utilizate pentru estimarea parametrilor, necesită utilizarea
unor metode numerice.
Legea binomială negativă poate fi utilizată pentru modelarea numărului de daune, ca o
alternativă la legea Poisson, în principal atunci când estimaţia obţinută pentru varianţă este mai
mare decât media empirică (ceea ce se întâmplă frecvent). Pentru această lege varianţa este mai
mare dacât media, fiind permisă o variabilitate mai mare:
Este utilizată în principal pentru modelarea distribuţiei numărului daunelor în portofolii
eterogene. Repartiţia binomială negativă rezultă ca o distribuţie mixtă, în care intervin legea
Poisson şi legea gamma.
Distribuţii mixte
Distribuţiile mixte prezintă importanţă în asigurări în contextul eterogeneităţii riscurilor.
Ne vom referi în continuare la repartiţia mixtă Gamma-Poisson, utilă pentru ajustarea numărului
de daune.
Presupunem că numărul de daune Xi apărute pe contractul i, într-un interval de timp,
urmează legea Poisson cu media λi, iar numărul mediu de daune λi variază în portofoliu,
de la un contract la altul. Pentru anumite contracte numărul mediu de daune este mai mare iar
pentru altele mai mic, portofoliul fiind eterogen. Presupunem ca numărul mediu de daune este o
variabilă aleatoare , a cărei distribuţie poate fi descrisă prin legea gamma , iar
distribuţia condiţionată a numărului de daune X , dat fiind parametrul , urmează legea
Poisson de parametru .
În aceste ipoteze, numărul daunelor X urmează legea binomială negativă de parametri
BN(r=k, ).
Justificare. Având în vedere funcţia densitate de probabilitate a legii Poisson (9.25) respectiv a
legii gamma din (9.22), rezultă repartiţia marginală a numărului de daune X, pe un
contract extras aleator:

unde parametrii legii gamma sunt respectiv .

Atunci când parametrul înregistrează aceeaşi valoare c pentru toate contractele din
portofoliu, portofoliul este omogen iar frecvenţa daunelor este distribuită după legea Poisson de
parametru c.
De asemenea legea Pareto apare ca o distribuţie mixtă pentru valoarea daunelor, fiind
adecvată pentru ajustarea valorii daunelor în portofolii eterogene. Dacă valoarea daunei urmează
legea exponenţială cu media iar aceasta variază în portofoliu, de la un asigurat la altul,
după o lege gamma, atunci repartiţia marginală a mărimii daunelor este Pareto ( Currie, 1992).

Exemplu. Statisticile privind numărului daunelor X apărute pe un contract, pe parcursul

unui an, pentru un portofoliu format din n=16000 contracte de asigurare de tip avarii auto, sunt
redate în tabelul de mai jos.
Număr daune Număr poliţe
0 13172
 1 1794
2 674
3 238
4 84
5 28
6 7
≥7 3

Se cere: a) determinaţi o estimaţie pentru parametrul λ al legii Poisson, utilizată pentru ajustarea
distribuţiei empirice a numărului daunelor;
b) testaţi dacă numărul daunelor X urmează legea Poisson.
Rezolvare. a) Estimaţia pentru parametrul λ este dată de media de selecţie:

unde reprezintă numărul daunelor apărute pe contractul i. Numărul total al daunelor apărute
în portofoliu a fost de 4395 (pentru ultima clasă s-au considerat exact 7 daune).
b) Frecvenţele observate respectiv cele teoretice determinate în baza legii Poisson de
parametru sunt redate în tabel. Rezultă:

iar frecvenţele absolute corespunzătoare sunt respectiv .

Analog se determină celelalte frecvenţe teoretice.
Ajustarea numărului daunelor prin legea Poisson
Număr daune Frecvenţe absolute Frecvenţe absolute
observate legea Poisson
0 13172 12156,96
1 1794 3339,36
2 674 458,64
3 238 41,99
4 84 2,88
5 28 0,16
6 7 0,01
≥7 3 0.00

Diferenţele între frecvenţele observate şi cele teoretice sunt substanţiale, valoarea

calculată a statisticii λ2 :

conducând la respingerea ipotezei nule. Valoarea tabelată a statisticii, la nivelul de semnificaţie

5%, este < , numărul gradelor de libertate fiind . Se observă că
dispersia numărului daunelor este mai mare decât media ceea ce
sugerează faptul că legea Poisson nu este adecvată, fiind necesară o distribuţie ce permite o mai
mare variaţie.