Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA DE ŞTIINTELE VIETI„ION

IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE INGINERIA RESURSELOR


ANIMALE SI ALIMENTARE

MASTER R.A.G

Managementul reproductiei la animale

Iaşi
2021-2022

Bazele morfologice ale functiei de reproducere la mascul

Structura și rolul aparatului genital mascul


Aparatul genital mascul este alcătuit din: două testicule, căi
spermatice, glande anexe și organ copulator.

Testiculele
Testiculele (gonadele mascule) reprezintă glandele reproductive
esențiale care produc spermatozoizii prin procesul de spermatogeneză și
testosteronul (hormonul masculin). Au astfel rol mixt, exocrin și endocrin.
După formare în cavitatea abdominală, testiculele migrează
străbătând cavitatea abdominală și traiectul ingvinal pentru a se localiza în
zona ingvinală sau subanal în funcție de specie.
La păsări și pești testiculele rămân în cavitatea abdominală.
Migrația testiculară este dirijată de factori genetici și hormonali și
se finalizează cu poziționarea gonadelor în bursele testiculare care asigură
o temperatură mai scăzută cu 2-40C decât temperatura corpului,
temperatură care permite dezvoltarea liniei seminale pe parcursul
spermatogenezei.

Bursele testiculare sunt așezate în regiunea ingvinală la


rumegătoare și cabaline, în regiunea perineală la carnivore și suine (la
suine mai aproape de anus). În funcție de raporturile și proveniența lor,
pungile testiculare sunt constituite din 3 tunici: externă, medie și internă.

Tunica externă este reprezentată de scrotum și dartos.


Scrotumul este constituit din piele fină, suplă, bogată în glande
sebacee și sudoripare, cu pilozitate și pigmentație variabile cu specia și
rasa. Este comun pentru ambele testicule iar pe linia mediană se remarcă
un rafeu scrotal, dat de aderența la septumul dartoic.
Numeroasele glande sudoripare au rol în termoreglare. Sunt
enervate de numeroși nervi simpatici, termosenzitivi. Când temperatura
corpului sau temperatura scrotală crește, hipotalamusul detectează aceste
schimbări și trimite impulsuri nervoase către aceste glande. Se produce
răcirea scrotului și a testiculelor prin transfer evaporativ de căldură.
Dartosul continuă tunica abdominală în regiunea testiculară,
constituind aparatul suspensor al burselor. Are o structură musculo-elastică
ce asigură ridicarea testiculelor și conferă aspectul încrețit al burselor
testiculare. Este intim legat de piele și emite septul dartoic, care desparte
cavitatea dartoică dreaptă de cea stângă, fiecare cu testiculul și epididimul
respectiv. În dreptul penisului, septul dartoic se scindează în două lame
printre care trece penisul.
Spre deosebire de mușchiul striat, cum este cremasterul, mușchiul
neted al tunicii dartos poate menține contracția susținută. Această
caracteristică permite testiculelor să fie ținute aproape de corp pentru o
perioadă continuă, în timpul temperaturilor scăzute. Dimpotrivă, în lunile
călduroase de vară, tunica dartos se relaxează și astfel suprafața scrotului
este strâns legată de transpirația scrotală. Capaciatea de contracție a
dartosului este și sub controlul testosteronului.

Tunica medie este formată din celuloasă și cremaster.


Celuloasa sau fascia lamelară a lui Cowper, reprezintă echivalentul
unui țesut conjunctiv subcutanat și are o mare mobilitate.
Cremasterul este un mușchi striat ce provine din mușchiul oblicul
extern. Învelește parțial tunica vaginală, înserându-se pe părțile dorso- sau
caudo-laterale. Formează o tunică completă la rozătoare, la care este mai
dezvoltat și determină, prin contracția sa, ridicarea și coborârea testiculelor.
Tunica internă denumită și tunica vaginală sau fibroseroasă
reprezintă evaginarea fasciei abdominale transverse și a peritoneului
parietal de-a lungul traiectului ingvinal în timpul coborârii testiculelor.
Tunica vaginală acoperă testiculul, epididimul și cordonul testicular, fiind
constituită dintr-o foiță fibroasă și una seroasă.

Structura internă a testiculelor


Testiculele sunt organe ovoide, cu o margine liberă și una
epididimară, cu o față medială și una laterală. Au mărime variabilă în
raport cu specia, rasa și vârsta. Astfel, testiculele de berbec, de taur și de
vier sunt voluminoase în raport cu talia animalului, pe când testiculele la
carnivore sunt relativ mici. Testiculul stâng este adeseori mai mare și mai
coborât decât cel drept.
Structuri interne distincte ale testiculului conferă funcții diferite,
respectiv exocrină (elaborarea spermatozoizilor) și endocrină (secreția
hormonilor sexuali).

Testiculul exocrin este învelit la exterior de o tunică seroasă care


reprezintă foița viscerală a pungii seroase. Aceasta aderă intim de o capsulă
conjunctivă, groasă, de natură fibroasă, cu puține fibre elastice,
inextensibilă, rezistentă, de culoare albă-sidefie, denumită albuginee.
Ramurile arterei și venei testiculare se plasează în albuginee. Din albuginee
se desprind travee conjunctive (septumuri care conțin fibre de colagen,
vase și nervi) care delimitează lobulii testiculari, și care prin convergență
formează mediastinul testicular sau corpul lui Highmore, situat pe
marginea epididimară a testiculului.
Tubii seminiferi de șoarece, șobolan, iepure și câine prezintă
ramificații și anastomoze.
Din punct de vedere histologic, tubii seminiferi sunt alcătuiți dintr-
o membrană bazală pe care este fixat epiteliul seminal format din două
tipuri de celule: celulele liniei germinale și celule Sertoli, numite și celule
de susținere. În tubii seminiferi are loc spermatogeneza care se declanșează
la pubertate și se desfășoară continuu, până la andropauză.
Structura testiculului
1 – septumuri; 2 – porțiunea dreaptă a tubilor seminiferi; 3 – porțiunea
sinuoasă a tubilor seminiferi; 4 – albuginee; 5 – mediastin testicular; 6 –
capul epididimului; 7 – canale eferente; 8 – canal epididimar; 9 – corpul
epididimului; 10 – rețea testiculară; 11 – albuginee; 12 – canal deferent;
13 - coada epididimului.

Testiculul endocrin este reprezentat de celulele Leydig care se


găsesc sub formă de aglomerări în jurul vaselor de sânge și formează, în
ansamblul lor, glanda interstițială. Celulele Leydig sunt celule poliedrice
grupate în mici grămezi în țesutul conjunctiv lax, înconjurând tubii
seminiferi. Iau naștere din țesutul embrionar dintre tubii seminiferi. Au
rolul de a elabora, în principal, hormonii androgeni. Aceștia sunt
responsabili de dezvoltarea și menținerea caracterelor sexuale secundare, a
comportamentului sexual și desfășurarea spermatogenezei.

Căile spermatice
Căile spermatice constituie tractusul genital și includ căile
spermatice intratesticulare (reprezentate de tubii drepți și rețeaua
testiculară) și extratesticulare (reprezentate de canalele eferente, epididim,
canal deferent, canal ejaculator și uretră).
Tubii drepți reprezintă segmentul care rezultă din unirea porțiunilor
drepte ale tubilor seminiferi. Sunt rectilinii și se anastomozează în corpul
lui Highmore. Formează o rețea complicată de canale intercomunicante,
numită rețea testiculară sau rețeaua Haller.
Canalele eferente numite și conuri eferente sunt în număr de 12-15
la taur, 15-19 la berbec, 14-21 la vier, 12-23 la armăsar, 3-8 la rozătoare.
Epididimul este o porțiune anatomică alungită, de formă
semilunară, strâns legată de testicul. Din punct de vedere histologic are
două porțiuni distincte: un sistem canalicular compus din canalele eferente
care se deschid în canalul epididimar.
Capul epididimului este proeminent și rotunjit, format dintr-un
număr variabil de conuri eferente. Acestea pleacă din rețeaua Haller și
confluează formând canalul epididimar. Canalul epididimar este flexuos și
are o lungime variabilă în funcție de specie: 70-86 m la armăsar, 55-64 m
la vier, 40-60 m la berbec, 35-50 m la taur, 5-8 m la câine, 2,5-3 m la
iepuroi, 1,5-3 m la cotoi. Reprezintă baza anatomică a corpului și cozii
epididimului.
Histologic, canalul epididimar are un perete format dintr-un epiteliu
pseudo-stratificat compus din celule mici situate bazal şi celule înalte
prevăzute cu stereocili, care asigură progresia spermatozoizilor.
Celulele epiteliale au două roluri: rol secretor, asigurând
supraviețuirea spermatozoizilor, conferindu-le mobilitatea și aptitudinea de
a fecunda printr-un factor de maturare și un rol de absorbție, printr-un
proces de pinocitoză.
Structura histologică a epididimului
A – secțiune transversală prin epididim (1 – epiteliu
pseudostratificat; 2 – spermatozoizi); B – celule epiteliale cu
stereocili.
Coada epididimului are rol principal în depozitarea gameților. În
coada epididimului sunt depozitați cca. 70% din spermatozoizii
extratesticulari. Timpul necesar traversării cozii epididimului în perioada
folosirii intense la reproducție a masculilor se poate reduce și pot apărea astfel
ejaculate cu o proporție mai mare de spermatozoizi nematuri. Creșterea
frecvenței ejaculărilor nu reduce însă timpul de traversare a corpului
epididimului unde au loc principalele modificări care se referă la maturare.
Ritmul folosirii la montă sau a recoltărilor are efect asupra rezervei de gameți
din coada epididimului. Deși mediul epididimar este unul favorabil,
supraviețuirea spermatozoizilor este limitată la 1 - 2 luni.
În concluzie, epididimul reprezintă nu numai un segment de tranzit
al gameților ci și unul în care au loc importante modificări biochimice ale
acestora.
Canalul deferent pornește de la coada epididimului și se continuă
până la orificiul ejaculator, crescând progresiv în diametru. Anatomic are
trei porțiuni: funiculară, abdominală și pelvină.
Porțiunea funiculară are în continuarea epididimului un aspect
flexuos. Împreună cu vasele de sânge, nervii și mușchiul cremaster
formează cordonul testicular. Se întinde de la coada epididimului până la
inelul ingvinal.
Porțiunea abdominală (intermediară) are traiectul în cavitatea
abdominală, unde se separă de cordonul vasculo-nervos și pătrunde în
cavitatea pelvină, fără o demarcație evidentă.
Porțiunea pelvină (terminală) este situată în apropierea gâtului
vezicii urinare. În această zonă se dilată fusiform având un lumen lărgit și
formează ampulele canalelor deferente, care sunt legate printr-un mezou
interdeferențial. Sunt prezente la majoritatea speciilor (lipsesc la vier și
cotoi). Reprezintă rezervoare pentru spermatozoizi și prin masajul lor
transrectal și a formațiunilor adiacente, la animalele de talie mare se poate
recolta materialul seminal.
Uretra (canalul urogenital) este un conduct lung, impar și este
format din două porțiuni:
- o porțiune intrapelvină (membranoasă), cuprinsă între gâtul
vezicii urinare până la arcada ischiatică, este lipsită de formațiuni erectile,
dar are glande anexe;
- o porțiune extra-pelvină sau peniană, lipsită de glande, formată
din țesut spongios (care la unele specii formează glandul) este înconjurată
de doi corpi cavernoși.

Glandele anexe și organul copulator


Glandele anexe ale aparatului genital sunt: prostata, glandele
seminale și glandele bulbo-uretrale. Sunt glande endocrino-dependente
deoarece dezvoltarea și funcționarea lor depind de prezența hormonilor
steroizi, în principal. În timpul ejaculării, funcționarea este coordonată de
sistemul nervos. Au rolul de a secreta plasma seminală necesară
supraviețuirii spermatozoizilor.
Glandele seminale (veziculele seminale) sunt organe pereche,
situate lateral gâtului vezicii urinare, orientate cu extremitatea fundică
cranial, lateral față de ampulele canalelor deferente și dorsal față de vezica
urinară. Forma și dimensiunile lor variază mult în funcție de specie.
Peretele glandelor seminale este format din mucoasă, musculoasă și
adventice.
Mucoasa este plisată, reprezentată de un epiteliu format dintr-un
strat de celule bazale și un strat superficial de celule înalte, neciliate,
încărcate cu granule de secreție. Aceste celule se sprijină pe o membrană
bazală, susținută de un corion format din țesut conjunctiv bogat în fibre
elastice. Celulele glandulare din epiteliu secretă un lichid bogat în
substanțe minerale (Na, Cl, K, Zn), zaharuri (fructoză – sursă de energie
pentru spermatozoizi, secreția sa fiind controlată de hormonii androgeni) și
alte substanțe precum acid ascorbic, acid citric, acid sialic, inozitol,
catecolamine, fosforil-colină, prostaglandine. Aceste substanțe nu sunt
secretate toate la aceeași specie.
Adventicea este reprezentată dintr-un strat subțire de natură fibro-
elastică.
Prostata este prezentă la toate mamiferele și este considerată cea
mai importantă glandă anexă a aparatului genital. Este dispusă pe gâtul
vezicii urinare, la nivelul bazei uretrei și la nivelul terminal al canalelor
deferente. Este o glandă tubulo-alveolară (acinoasă) și secretă un lichid
prostatic bogat în aminoacizi și în numeroase enzime (fosfataze alcaline și
fosfataze acide) cu rol important în biologia spermatozoidului, acesta
dobândind mobilitatea maximă la contactul cu secreția prostatei.
Glandele bulbo-uretrale (Cowper) sunt glande pereche, situate
simetric de o parte și de alta a extremității caudale a uretrei intrapelvine.
Sunt acoperite de mușchiul compresor. Sunt glande de tip mucos, tubulo-
alveolare, cu formă, mărime, culoare diferite în raport cu specia.
Epiteliul glandular este de tip cilindric simplu, format din celule
mucoase. Produsul de secreție al acestor glande variază în raport cu specia.
Spre exemplu, la șobolan secreția conține galactoză, acid galacturonic și
acid sialic. La iepure, secreția conține o mare cantitate de acid citric, iar la
vier, de acid sialic .
Organul copulator
Penisul (organul copulator) este alcătuit dintr-un corp divizat într-o
porțiune fixă și o porțiune liberă. Porțiunea fixă se întinde de la rădăcina
penisului până în fundul cavității prepuțiale. Porțiunea liberă începe de la
acest nivel și se continuă până la gland. Penisul este prins de arcada
ischiatică prin rădăcina penisului, alcătuită din două ramuri care se unesc
într-o formațiune cilindroidă care formează corpul penisului.
În structura penisului se
află: corpul cavernos, corpul
spongios, uretra extrapelvină,
mușchi, prepuțul, vase, nervi
Corpul cavernos provine
din contopirea pe linie mediană a
doi corpi cilindroizi, simetrici.
Fiecare dintre corpii cavernoși este
constituit din țesut erectil delimitat
la exterior de o albuginee groasă.
Albugineea trimite spre interior,
Secțiune prin penis concentric, trabecule conjunctive
1-uretră; 2-corp spongios; 3- care se întrețes și formează cavități
corpi cavernoși; 4-arteră; 5-venă; 6- de dimensiuni variabile (caverne)
arteră; 7-nerv ai căror pereți
sunt căptușiți cu un endoteliu.
În funcție de caracteristicile țesutului cavernos, se deosebesc două
tipuri de corpi cavernoși și respectiv de penis: musculo-cavernos și fibro-
elastic.
Tipul fibro-elastic se caracterizează prin abundența structurilor
conjunctive și cantitatea relativ redusă de țesut cavernos. Este specific
rumegătoarelor și suinelor. La aceste specii penisul are lungime apreciabilă
și o consistență ridicată și atunci când nu este în erecție. Erecția se bazează,
în principal, pe ștergerea S-ului penian.
Tipul musculo-cavernos conține o mare cantitate de țesut cavernos
și muscular neted. Sunt prezente areole (caverne) mari, legate între ele prin
fibre musculare netede. Structurile erectile în repaus sunt flasce și
compresibile. Erecția se bazează pe umplerea cavernelor cu sânge prin
aflux de sânge arterial și comprimarea venelor de drenaj.
Corpul spongios al penisului circumscrie uretra peniană. Este o
formațiune cilindroidă, cu areole fine, plasat pe linia mediană și pe fața
ventrală a corpului cavernos, în șanțul uretral. În general, are un diametru
uniform pe toată întinderea, exceptând extremitățile care sunt dilatate.
Mușchii organului copulator sunt: mușchiul uretral, care este
sfincterul voluntar al uretrei, mușchiul bulbo-spongios (bulbo-cavernos),
mușchiul ischio-cavernos sau ridicător al penisului, mușchiul retractor al
penisului, care este un mușchi neted. La rumegătoare și vier se prinde de
flexura sigmoidă a penisului și contribuie la erecție.
Vasele penisului sunt reprezentate de artere (pudenda internă,
cavernoasă și pudenda externă) și vene (pudenda internă și pudenda
externă) care asigură o irigație puternică.
Nervii sunt reprezentați de fibre terminale ale nervului pudend și de
plexul hipogastric.
Prepuțul este un conduct tegumentar, care în repaus învelește
extremitatea liberă a penisului.

S-ar putea să vă placă și