Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MASTER R.A.G
Iaşi
2021-2022
Testiculele
Testiculele (gonadele mascule) reprezintă glandele reproductive
esențiale care produc spermatozoizii prin procesul de spermatogeneză și
testosteronul (hormonul masculin). Au astfel rol mixt, exocrin și endocrin.
După formare în cavitatea abdominală, testiculele migrează
străbătând cavitatea abdominală și traiectul ingvinal pentru a se localiza în
zona ingvinală sau subanal în funcție de specie.
La păsări și pești testiculele rămân în cavitatea abdominală.
Migrația testiculară este dirijată de factori genetici și hormonali și
se finalizează cu poziționarea gonadelor în bursele testiculare care asigură
o temperatură mai scăzută cu 2-40C decât temperatura corpului,
temperatură care permite dezvoltarea liniei seminale pe parcursul
spermatogenezei.
Căile spermatice
Căile spermatice constituie tractusul genital și includ căile
spermatice intratesticulare (reprezentate de tubii drepți și rețeaua
testiculară) și extratesticulare (reprezentate de canalele eferente, epididim,
canal deferent, canal ejaculator și uretră).
Tubii drepți reprezintă segmentul care rezultă din unirea porțiunilor
drepte ale tubilor seminiferi. Sunt rectilinii și se anastomozează în corpul
lui Highmore. Formează o rețea complicată de canale intercomunicante,
numită rețea testiculară sau rețeaua Haller.
Canalele eferente numite și conuri eferente sunt în număr de 12-15
la taur, 15-19 la berbec, 14-21 la vier, 12-23 la armăsar, 3-8 la rozătoare.
Epididimul este o porțiune anatomică alungită, de formă
semilunară, strâns legată de testicul. Din punct de vedere histologic are
două porțiuni distincte: un sistem canalicular compus din canalele eferente
care se deschid în canalul epididimar.
Capul epididimului este proeminent și rotunjit, format dintr-un
număr variabil de conuri eferente. Acestea pleacă din rețeaua Haller și
confluează formând canalul epididimar. Canalul epididimar este flexuos și
are o lungime variabilă în funcție de specie: 70-86 m la armăsar, 55-64 m
la vier, 40-60 m la berbec, 35-50 m la taur, 5-8 m la câine, 2,5-3 m la
iepuroi, 1,5-3 m la cotoi. Reprezintă baza anatomică a corpului și cozii
epididimului.
Histologic, canalul epididimar are un perete format dintr-un epiteliu
pseudo-stratificat compus din celule mici situate bazal şi celule înalte
prevăzute cu stereocili, care asigură progresia spermatozoizilor.
Celulele epiteliale au două roluri: rol secretor, asigurând
supraviețuirea spermatozoizilor, conferindu-le mobilitatea și aptitudinea de
a fecunda printr-un factor de maturare și un rol de absorbție, printr-un
proces de pinocitoză.
Structura histologică a epididimului
A – secțiune transversală prin epididim (1 – epiteliu
pseudostratificat; 2 – spermatozoizi); B – celule epiteliale cu
stereocili.
Coada epididimului are rol principal în depozitarea gameților. În
coada epididimului sunt depozitați cca. 70% din spermatozoizii
extratesticulari. Timpul necesar traversării cozii epididimului în perioada
folosirii intense la reproducție a masculilor se poate reduce și pot apărea astfel
ejaculate cu o proporție mai mare de spermatozoizi nematuri. Creșterea
frecvenței ejaculărilor nu reduce însă timpul de traversare a corpului
epididimului unde au loc principalele modificări care se referă la maturare.
Ritmul folosirii la montă sau a recoltărilor are efect asupra rezervei de gameți
din coada epididimului. Deși mediul epididimar este unul favorabil,
supraviețuirea spermatozoizilor este limitată la 1 - 2 luni.
În concluzie, epididimul reprezintă nu numai un segment de tranzit
al gameților ci și unul în care au loc importante modificări biochimice ale
acestora.
Canalul deferent pornește de la coada epididimului și se continuă
până la orificiul ejaculator, crescând progresiv în diametru. Anatomic are
trei porțiuni: funiculară, abdominală și pelvină.
Porțiunea funiculară are în continuarea epididimului un aspect
flexuos. Împreună cu vasele de sânge, nervii și mușchiul cremaster
formează cordonul testicular. Se întinde de la coada epididimului până la
inelul ingvinal.
Porțiunea abdominală (intermediară) are traiectul în cavitatea
abdominală, unde se separă de cordonul vasculo-nervos și pătrunde în
cavitatea pelvină, fără o demarcație evidentă.
Porțiunea pelvină (terminală) este situată în apropierea gâtului
vezicii urinare. În această zonă se dilată fusiform având un lumen lărgit și
formează ampulele canalelor deferente, care sunt legate printr-un mezou
interdeferențial. Sunt prezente la majoritatea speciilor (lipsesc la vier și
cotoi). Reprezintă rezervoare pentru spermatozoizi și prin masajul lor
transrectal și a formațiunilor adiacente, la animalele de talie mare se poate
recolta materialul seminal.
Uretra (canalul urogenital) este un conduct lung, impar și este
format din două porțiuni:
- o porțiune intrapelvină (membranoasă), cuprinsă între gâtul
vezicii urinare până la arcada ischiatică, este lipsită de formațiuni erectile,
dar are glande anexe;
- o porțiune extra-pelvină sau peniană, lipsită de glande, formată
din țesut spongios (care la unele specii formează glandul) este înconjurată
de doi corpi cavernoși.